Eu vin ca să înnoiesc pămîntul, să îl eliberez pe om de nefericire, durere şi păcat

Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine

Duminică, 17 noiembrie 2013

Jesus

 Multiubita Mea fiică, vreau ca oamenii să Mă vadă pe Mine, Mîntuitorul lor iubitor, Fiul Omului, în toată Slava Mea, astfel ca ei să fie atraşi spre Milostivirea Mea Divină.

Vreau ca toţi, în special cei care nu cred în Dumnezeu, să Mă vadă pe Mine şi să alerge primii spre Mine. Ei sunt principala Mea preocupare şi lor le spun aceasta: Voi nu Mă cunoaşteţi. Voi nu Mă vedeţi. Voi nu vreţi să credeţi în Mine, însă Eu vă iubesc. Eu vreau ca voi să faceţi parte din Împărăţia Mea, astfel ca Eu să pot să vă împart vouă toate Darurile Noului Paradis, ale Lumii Mele celei Noi, ale Noului Început. Vreau ca voi, familiile voastre, rudele şi prietenii voştri să fie ca unul, împreună cu Mine şi cu întreaga omenire. Trebuie să aşteptaţi pînă la marele eveniment, ziua în care lumea va fi luminată de razele Mele şi se va opri timp de 15 minute. Cînd veţi vedea acest lucru şi îi veţi fi martori, nu trebuie să vă temeţi. Atunci veţi şti că Iubirea Mea este Dumnezeiască şi că lumea se va schimba, din acea zi, pentru a fi de nerecunoscut.

Nu încercaţi să fugiţi de Mine, căci Eu vă aduc veşti minunate. Eu vin ca să înnoiesc pămîntul, să îl eliberez pe om de nefericire, durere şi păcat. Eu vin ca să distrug răul din lume, dînd fiecăruia dovada Existenţei Mele. Cînd vi se va da această dovadă, voi trebuie să Îmi permiteţi să vă pregătesc pentru Viaţa Veşnică pe care v-am promis-o. Viaţa Veşnică este viaţa în care veţi trăi veşnic cu Mine în trup şi suflet. Vă voi scoate din nefericirea voastră şi voi elimina durerea pe care trebuie să o înduraţi acum din cauza existenţei satanei, iar acesta va fi izgonit pentru veşnicie.

Nu Mă respingeţi, pentru că Eu nu vreau să vă pierd. Eu sunt Salvarea voastră. Eu sunt Adevărul. Eu sunt iubitul vostru Isus Cristos şi, în sfîrşit, Mă voi face cunoscut lumii şi în primul rînd celor care nu cred în Mine.

Isus al vostru

Sursa: http://avertisment.ucoz.com/news/mesaje_recente/2013-09-15-7

 

Posted on 27 noiembrie 2013, in Al şaptelea Mesager and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: