Cînd un om Mă trădează, el păcătuieşte împotriva Mea

Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine

Joi, 29 mai 2014

Jesus

          Multiubita Mea fiică, atunci cînd Apostolii Mei au venit la Mine, suspinînd şi plîngînd cu lacrimi de nemulţumire pentru că erau trataţi cu cruzime în Numele Meu Sfînt, eu le-am spus aceasta:

Niciodată să nu vă temeţi să fiţi respinşi în Numele Meu.

Niciodată să nu vă temeţi de urletele celui rău, care ţipă prin gurile celor care îl servesc.

Niciodată să nu vă fie frică atunci cînd vi se reproșează ceva,  în Numele Meu. Însă atunci cînd sunteţi trădaţi de cei apropiaţi vouă, să ştiţi că Eu sunt Cel a cărui Faţă au pălmuit-o.

Cînd un om Mă trădează, el păcătuieşte împotriva Mea. Cînd el îi trădează pe profeţii lui Dumnezeu, el îl trădează pe Dumnezeul Sfintei Treimi şi, pentru aceasta, el va suferi foarte mult.

Cînd intervenţia Dumnezeului Sfintei Treimi este respinsă de sufletele care se opun celei mai mari puteri din Ceruri, ele vor trebui să îndure frămîntările din conştiinţa lor. Aceste frămîntări nu îi vor părăsi niciodată, dacă ei nu îşi vor reconcilia sufletele cu Mine, Isus al lor. Este regretabil ca un suflet să Mă respingă atunci cînd sufletul ştie că Eu, Isus Cristos, sunt Cel care vorbeşte. Dar dacă îl sfidează pe Dumnezeul Sfintei Treimi, amestecîndu-se în Intervenţia lui Dumnezeu, în planul Său de a salva suflete, aceasta va duce la o fulgerătoare pedeapsă dată de Tatăl Meu.

Omenirea poate dispreţui, poate pune sub semnul întrebării şi poate analiza Cuvîntul Meu, aşa cum este el dat acum, dar atunci cînd ei vor îndrăzni să încerce să Mă împiedice de la salvarea sufletelor, trădîndu-Mi Încrederea şi opunîndu-se Milostivirii Mele, atunci nu li se va arăta nici un pic de Milă.

Al vostru Isus

Sursa: http://avertisment.ucoz.com/news/mesaje_recente/2014-06-06-7

 

Posted on 8 iunie 2014, in Al şaptelea Mesager and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: