Nu trebuie să vă închinați nici unui alt dumnezeu, ci numai Dumnezeului Trinității

Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine

Sîmbătă, 14 iunie 2014

La Trinite

          Multiubita Mea fiică, există un singur Dumnezeu – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfînt – toate Persoane distincte într-Unul. Ele nu sunt trei entități separate, pentru că Noi suntem Unul – Dumnezeu Tatăl, Creatorul a Toate; Dumnezeu Fiul, care S-a întrupat ca să trăiască printre voi și Dumnezeu Duhul Sfînt, dat omenirii ca un Dar prin care Adevărul vă umple inimile cu cunoaștere, cu o nouă viață și cu Puterea Iubirii Mele.

Cînd veniți la Mine, veniți la Tatăl Meu. Cînd vă cheamă Duhul Sfînt, El vine de la Tatăl. Toate vin de la Tatăl. Voi nu trebuie să vă închinați niciodată nici unui alt dumnezeu, ci numai Dumnezeului Trinității. Dar, să știți aceasta. Pentru a-L cunoaște pe Tatăl trebuie să Îl recunoașteți pe Dumnezeu Fiul, pentru că fără Mine, Isus Cristos, voi nu Îl puteți cunoaște pe Tatăl.

Dumnezeu îi iubește pe toți copiii Săi, dar copiii Săi nu Îl iubesc pe El așa cum ar trebui. Totuși este bine, pentru că prin Mine ei vor deveni parte a Noii Mele Împărății pe Pămînt. Apoi mai sunt aceia care îl urmează pe cel rău și care, cu bună știință, îi dau darul liberei lor voințe. Atunci ei pierd controlul asupra acțiunilor proprii, pentru că spiritele rele din ei îi folosesc pentru a recruta alte suflete vulnerabile. Aceste suflete nu se închină lui Dumnezeu – ci se închină satanei. Vă implor să Mă ajutați să salvez aceste biete suflete nefericite, pentru că ele nu își mai pot salva propriile suflete prin liberul lor arbitru. Eu doresc ca, prin rugăciunile voastre, să implorați eliberarea acestor suflete din captivitate, pentru ca ele să se întoarcă la Mine.

Rugăciunea (157) a Cruciadei: Pentru sufletele aflate în captivitate

O, iubite Isuse, eliberează acele suflete care sunt sclave ale falșilor dumnezei și ale satanei. Ajută-ne ca, prin rugăciunile noastre, să le aducem eliberare de durerea de a fi posedate.

Deschide porțile închisorii lor și arată-le calea către Împărăția lui Dumnezeu, înainte ca ele să fie luate de satana ostatice în abisurile Iadului.

Te implorăm, Isuse, să acoperi aceste suflete cu Puterea Duhului Sfînt, astfel ca ele să caute Adevărul și să le ajuți să găsească curajul de a întoarce spatele capcanelor și răutăților diavolului. Amin.

Problema pe care o au sufletele care venerează falși dumnezei este aceea că rămîn deschise spiritului răului, care are nevoie doar de o foarte mică fracțiune din liberul lor arbitru pentru a le infesta. Dumnezeii falși pun sufletele într-un pericol îngrozitor. Cel mai mare pericol cu care ele se confruntă este cel de a crede că aceste practici sunt normale, că sunt sănătoase pentru spiritul lor și că sunt o cale prin care ei pot găsi pacea și calmul în viețile lor. Tot ce vor găsi este durere și suferință.

Vă previn asupra pericolelor urmării ocultismului și practicilor new age, căci ele nu sunt de la Mine. Doar urmîndu-Mă pe Mine, Isus Cristos, puteți avea Viața Veșnică. Opusul vieții este moartea. Moartea trupului nu înseamnă sfîrșitul existenței voastre. Existența voastră este pentru eternitate. Viața Veșnică vine doar prin Mine. Moartea veșnică vine prin satana.

Al vostru Isus

Notă: tabloul de mai sus  a fost pictat, în anul 2.000, conform indicaţiilor, pe care vizionarul francez Jean-Marc le-a primit de la Dumnezeu Tatăl. Menţionăm că acelaşi vizionar a primit de la Isus mesajul pentru România publicat pe acest blog.

Sursa: http://avertisment.ucoz.com/news/mesaje_recente/2014-06-19-7

http://www.messagesduciel.net/JeanMarc.htm

Posted on 19 iunie 2014, in Al şaptelea Mesager and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: