DUMNEZEU TATĂL: EU SUNT ADEVĂRUL. LUAȚI-MĂ DE MÎNĂ ȘI URMAȚI-MĂ. ÎNTREAGA VIAȚĂ VINE DE LA MINE

Mesajul lui Dumnezeu Tatăl către Maria Îndurării Divine

 Joi, 3 iulie 2014

Dio Padre

           Fiica Mea preaiubită, omul își controlează propriul său destin, căci i s-a dat libertatea de a alege, care este un Dar de la Mine.

      Unii aleg calea corectă spre Împărăția Mea cerească, cea prin Fiul Meu Unul Născut, Isus Cristos. Alții aleg neînțelept. Din cauza darurilor primite de om, care includ inteligența, cunoașterea și voința liberă, mulți devin mîndri. Alții caută lucruri false și mari daruri materiale pe care le poate oferi lumea, pînă cînd, în cele din urmă, doar dorințele lor imediate devin importante pentru ei. Prin aderarea la fapte și acte egoiste, prin a deveni obsedați de sine și a căuta împlinirea personală în detrimentul altora, ei se condamnă singuri la păcat, iar acesta îi înrobește.

Refuzînd să acceptați Darul Vieții Veșnice pe care Eu vi-l aduc vouă, tuturor celor ce veți împărți cu Mine Împărăția Mea, voi, dragi copii, vă separați de Mine pentru veșnicie. Eu vin să intervin în aceste timpuri pentru că influența lumii a șters din inimile voastre toată iubirea pentru Mine. Eu vin să vă aduc Adevărul, să vă aduc cunoașterea Împărăției Mele și să vă amintesc cele două opțiuni care vă vor fi prezentate: prima opțiune este de a accepta Mîna Milostivirii Mele și de a trăi o viață glorioasă împărțind cu Mine Viața Divină a Noii Mele Împărății. A doua opțiune este de a alege întunericul veșnic și de a deveni sclavi ai abisului, în care satana va rămîne pentru totdeauna.

Foarte mulți dintre voi refuză Iubirea Mea, cunoașterea pe care v-o dau prin Sfîntul Meu Cuvînt și avertismentele care vă sunt date prin profeți. Să nu credeți că lumea de azi este diferită de ceea ce a fost pînă acum pe Pămînt. Omenirea nu s-a schimbat. Păcatul este încă blestemul vostru și numai prin lupta împotriva dușmanului – care vă aduce suferință și tristețe – veți fi în stare să acceptați Viața pe care am creat-o pentru voi.

Ascultați-Mă acum cînd vă amintesc Promisiunea Mea. Am creat un Paradis Veșnic care vă aparține. El vă va oferi Viața Veșnică a trupului și a sufletului. Vă așteaptă. Nu risipiți moștenirea voastră. Dacă veți face așa Îmi veți frînge Inima, iar voi veți regreta pentru veşnicie.

Ascultați acum Chemarea Mea, căci Eu vă voi da toate semnele, minunile și Harurile, aşa încît să trezesc inimile voastre istovite, pînă cînd voi stîrni în voi cunoașterea Adevărului.

Eu sunt Adevărul. Luați-Mă de Mînă și urmați-Mă. Întreaga Viață vine de la Mine.

 Tatăl Vostru Veșnic,

Dumnezeu cel Preaînalt

Sursa: http://avertisment.ucoz.com/news/mesaje_recente/2014-07-13-7

Posted on 13 iulie 2014, in Al şaptelea Mesager and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: