Cuvîntul Meu este foarte simplu, uşor de înţeles, însă nu la fel de uşor de trăit

Cuvîntul Meu este foarte simplu, uşor de înţeles, însă nu la fel de uşor de trăit

 Miercuri, 9 iulie 2014

Isus

            Multiubita Mea fiică, îndrumarea Mea pentru toţi aceia care Mă cinstesc, este să se roage intens pentru tulburările care se vor isca în lume curînd. Vor lua amploare multe evenimente care vor fi legate de diviziunea cauzată de ură religioasă şi de lăcomie. Dar cînd dispreţul pentru Mine, care este vizibil deja în lume, va veni dinăuntrul celor patru pereți ai Casei Mele, atunci veţi şti că timpul este aproape. Pentru că cei care Mă blestemă şi îi persecută pe cei care Mă iubesc vor fi martorii intervenţiei Mele, care va veni ca un fulger.

Faptul că Eu accept în mod deliberat persecuția – persecuție de care vor avea parte întotdeauna cei care Mă urmează – va fi confundat de mulți cu aprobarea lucrurilor rele şi cu dorința de a îngădui ca aceste lucruri să prospere. Însă acest lucru nu ar fi corect. Toată Iubirea vine de la Mine. Tot Răul vine de la satana. Atunci cînd cele două se ciocnesc va fi o tulburare foarte mare. Răul nu poate prospera atunci cînd Eu mă ridic împotriva lui. Nici chiar însuși satana nu poate să-și răspîndească veninul, decît atît cît este conform Voinței lui Dumnezeu.

Răul, care contaminează lumea, va fi distrus. Să nu aveţi îndoieli în această privinţă. Trebuie, totuşi, să recunoaşteţi răul drept ceea ce este, pentru că satana întotdeauna îl va prezenta ca fiind un lucru bun. Tactica sa preferată este de a prezenta o viziune distorsionată a Învăţăturilor Mele, incluzînd în ele mari minciuni, care vor putea fi identificate doar de către cei în ale căror suflete locuieşte Duhul lui Dumnezeu. Multe persoane răspîndesc diferite versiuni ale Doctrinei Mele, creîndu-şi propriile lor interpretări, acest lucru îi induce în eroare pe mulţi. Cînd cei care pretind că Mă cunosc Mă răstignesc, prin faptul că-i chinuie pe cei care Mă slujesc, să știți atunci că ei nu sunt de la Mine, căci cum ar fi cu putință aceasta?

Rămîneţi în pace, pentru că tot ceea ce trebuie să ştiţi este cuprins în Cuvîntul Meu Sfînt. Cuvîntul Meu este foarte simplu, uşor de înţeles, însă nu la fel de uşor de trăit. Trăiţi după cuvîntul Meu şi iubirea va fi forţa motrice din spatele fiecărui cuvînt pe care îl veţi rosti, fiecărui act pe care îl veţi face şi fiecărui gest pe care îl veţi schiţa. Dacă nu veți simti iubirea ieșind din gura celor care se autoproclamă sfinţi, atunci ei nu vorbesc Cuvîntul lui Dumnezeu, iar voi veţi auzi în schimb o interpretare umană, eronată.

Orice nu izvorăşte din Divinitatea Mea, nu este de la Mine.

Al vostru Isus

Sursa: http://avertisment.ucoz.com/news/mesaje_recente/2014-07-18-7

Posted on 20 iulie 2014, in Al şaptelea Mesager and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: