Daily Archives: 2 septembrie 2014

Califatul din Levant (I)

          Levantul este una dintre cele mai fascinante regiuni ale lumii, un ţinut îndepărtat, plin de mister şi exotism, dar şi un teritoriu al cărui trecut tumultuos se vrea a fi, astăzi, reînviat.

„Levant“ este la origine un cuvînt care provine din franceza medievală şi înseamnă „orient“ sau „răsărit“. El desemna la început toate teritoriile mediteraneene din estul Italiei, adică nu numai Levantul actual, ci şi regiunile Imperiului Bizantin. Acest sens s-a păstrat pentru a indica teritoriile care depindeau de Imperiul Otoman. Locuitorii imperiului se numeau „levantini“.

Levantul cuprindea în mod tradiţional ţările coastei răsăritene a Mării Mediterane, în primul rînd Libanul şi Siria (Statele Levantului). Însă regiunea includea şi Israelul, Palestina, Iordania şi Egiptul (una din direcţiile Ministerului Francez al Afacerilor Externe s-a numit mult timp „Africa-Levant“ şi includea Palestina şi Egiptul).

Pentru istoricii şi politicienii secolului al XIX-lea, Levantul reprezenta regiunea cuprinsă între oraşul Tars şi Marea Roşie.

Astăzi el este cunoscut sub numele de „Orientul Apropiat“ sau „Orientul Mijlociu“, în engleză „Middle East“. El corespunde denumirii arabe Machrek (المشرِق) care derivă din rădăcinile consonantice ch-r-k, „est“sau „răsărit“, regiune care include şi Irakul.

Un alt termen arab utilizat pentru acest teritoriu este „ash-Sham“ (الشام), care cuprinde în versiunea sa lărgită Siria, Libanul, Iordania, Palestina şi o parte a sudului Turciei.

levantmap

Zonă de interes geopolitic major, Levantul a devenit cu atît mai interesant, cu cît în ultimii ani, în estul Mării Mediterane au fost descoperite imense zăcăminte de gaze naturale.

(vezi: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/08/25/gazul-natural-miza-noilor-conflicte-ii-6/)

De curînd, pe scena politică a regiunii şi-a făcut apariţia o puternică organizaţie jihadistă, sprijinită de CIA (vezi: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2014/06/20/divizarea-irakului/)care s-a autointitulat: „Statul Islamic din Irak şi Siria“, „Statul Islamic din Irak şi Marea Sirie“, „Statul Islamic din Irak şi Levant“, sau „Statul Islamic din Irak şi al-Sham“.

În articolul său „Why Do Iraq’s Rebels Have So Many Different Names?“ („De ce rebelii irakieni au nume atît de diferite?“) jurnalistul şi eseistul american Paul Berman a explicat succint semnificaţia utilizării denumirilor.

El a afirmat că a numi insurgenţa „Statul Islamic din Irak şi Siria“ sugerează că, la un anumit nivel, jihadiştii operează în parametrii normali ai statelor actuale.

Numele de „Marea Sirie“ şi „Levant“ sugerează că anumite obiective din programul jihadist se întind dincolo de graniţele actuale ale statului.

„Sham“ este o denumire arabă . În secolele de început ale islamului, „sham“ însemna Damascul şi teritoriile înconjurătoare, de unde, unii dintre primii califi au condus marele lor imperiu islamic.Titulatura de „Statul Islamic al Irakului şi al-Sham“-ului aduce aminte de doctrina jihadistă de reînviere a vremurilor de mult apuse.

Utilizarea termenului de Marea Sirie aminteşte de Califatul Arab al Bilad-al-Sham-ului, care cuprindea estul Mediteranei sau Levantul şi vestul Mesopotamiei în perioada de glorie a civilizaţiei musulmane arabe, fiind totodată o idee naţionalistă siriană de la mijlocul secolului al XX-lea.

Iniţial, această grupare a avut statut de organizaţie, dar în scurt timp şi-a luat titulatura de stat.

Ea fost creată în 2006 de către Consiliul Consultativ al Mujahedinilor din Irak, o alianţă de grupări armate jihadiste din care făcea parte Al-Qaida din Irak, împreună cu alte cinci grupări jihadiste irakiene şi cu treizeci de triburi sunite, care reprezintă 70% din populaţia provinciei al-Anbar (din vestul Irakului).

La 13 octombrie 2006, acest consiliu a proclamat Statul Islamic din Irak, care, din acel moment s-a considerat adevăratul Stat al Irakului şi apoi din 2013, al Siriei.

Iniţial legat de al-Qaida, Statul Islamic din Irak s-a eliberat progresiv de aceasta.

În data de 9 aprilie 2013, ca urmare a extinderii teritoriului controlat de organizaţia jihadistă, care pe lîngă cele 16 provincii irakiene a ocupat şi guvernoratele siriene Hassaké, Deir ez-Zor, Racca, Homs, Alep, Idleb, Hama, Damas şi Lattaquié, devine Statul Islamic din Irak şi Levant, în arabă الدولة الاسلامية في العراق والشام (ad-dawla al-islāmiyya fi-l-ʿirāq wa-š-šām) cunoscut sub acronimele român de SIIL, francez de EIIL, englez de ISIL sau ISIS.

În toată această perioadă, relaţiile SIIL cu al-Qaida şi alte organizaţii jihadiste au fost tensionate. Al-Qaida consideră că jihadul trebuie dus în primul rînd împotriva SUA, Israelului, statelor occidentale şi aliaţilor regionali, în timp ce SIIL consideră că, după plecarea trupelor americane din Irak, Iranul şi şiiţii reprezintă duşmanul principal.

În 2014, ele au intrat într-un conflict direct: rebelii sirieni s-au revoltat împotriva SIIL şi Frontul al-Nosra, ramura siriană a al-Qaida a luat parte la ofensivă în principal la Racca, unde Statul Islamic a executat 99 de prizonieri, membri ai Frontului al-Nosra şi ai Ahrar al-Sham.

     În prima zi a lunii ramadanului (a noua lună a anului musulman, considerată sfîntă, în care lui Mahomed i s-a revelat Coranul; postul cel mare, cu durata de o lună, în timpul căruia musulmanii practică o abstinență totală de la răsăritul pînă la apusul soarelui) din anul 1435 al hegirei (data plecării lui Mahomed de la Mecca la Medina, 16 iulie 622, considerată ca începutul erei musulmane), adică în 29 iunie 2014, Statul Islamic din Irak şi Levant a revendicat reinstaurarea califatului, proclamîndu-l pe emirul Abu Bakr al Baghdadi al Husseini al Qurashi calif sub numele de Ibrahim.

Statul Islamic din Irak şi Levant şi-a luat denumirea oficială de Statul Islamic, revendicîndu-se ca succesor al califatelor precedente, ultimul dispărînd odată cu dezmembrarea Imperiului Otoman în 1924.

Flag_of_the_Islamic_State.svg

Drapelul Statului Islamic

 Charles Lister, cercetător asociat al Brookings Doha Center afirma :„Din punct de vedere geografic, Statul Islamic este deja perfect operaţional în Irak şi Siria. Este de altfel prezent, dar în secret în sudul Turciei, pare a-şi face simţită prezenţa în Liban şi are partizani în Iordania, Gaza, Sinai, în Indonezia, Arabia Saudită şi aiurea.“

Prin această proclamaţie Statul Islamic ţine să-şi arate puterea şi să-l ameninţe pe liderul al-Qaida asupra mişcărilor armate jihadiste salafiste.

Etimologic, „salafism“ (în arabă : السلفية as-salafiyya), provine din cuvîntul salaf „predecesor“ sau „strămoş“ şi-i desemnează pe însoţitorii profetului Mahomed şi cele două generaţii care i-au urmat.

Salafismul este o mişcare sunită care revendică întoarcerea la originile islamului, avînd la bază Coranul şi Sunna. Astăzi termenul desemnează o mişcare compozită fundamentalistă, constituită în particular din mişcările chietistă (concepție etico-religioasă care recomandă contemplația mistică, negînd importanța practicii rituale), politică şi jihadistă. Curentul „chietist“, semnificativ mai important, este centrat pe propovăduire, iar curentul „revoluţionar“ elogiază jihadul armat. Fiecare din acestea pretinde că este personificarea adevăratului salafism, critică celelalte curente de o manieră virulentă şi afirmă că ele constituie continuarea fără modificare a islamului primelor secole.

Pentru Charles Lister „toate grupările legate de al-Qaida şi mişcările jihadiste independente vor trebui să se decidă dacă susţin Statul Islamic sau i se opun.“

Statul islamic este un stat teocratic (formă de guvernămînt în care puterea religioasă și laică era exercitată de cler; stat cu o astfel de formă de guvernămînt) care instaurează un regim bazat pe interpretarea riguroasă a legii islamice a şariei. Conform acesteia faptele oamenilor se împart în mai multe categorii, și anume: obligatorii (mărturisirea credinței, rugăciunea, milostenia rituală, postul Ramadan și pelerinajul la Mecca), recomandate, îngăduite (indiferente din punct de vedere moral), condamnabile și interzise. La faptele obligatorii, unii mai adaugă și „războiul sfânt”.

Utilizat în sens religios, acest termen înseamnă „calea spre Dumnezeu“, întrucît scopul vieţii unui musulman este Alah. Şaria este calea care duce, pentru un credincios, la fericire în viaţa de pe pămînt şi în cea de dincolo. Ea a fost sistematizată şi reunită într-o carte de legi bazată pe izvoarele clasice ale islamului care sînt Coranul, hadisele şi Sunna.

La 11 iunie 2014 la Mosul SIIL a făcut publică o cartă care cuprinde 16 articole care trebuie respectate în interiorul oraşului. Printre aceste puncte, opozanţii sînt ameninţaţi cu „executarea, crucificarea, amputarea de braţe sau (şi) picioare sau exilul“ (articolul 5)

Alcoolul, tutunul şi drogurile sînt interzise. (articolul 8)

Toate manifestările publice considerate împotriva islamului sînt interzise.(articolul 10)

SIIL promite de asemenea distrugerea statuilor construite înaintea venirii Islamului (articolul 13).

Femeile nu pot ieşi decît îmbrăcate în nicab şi însoţite de un membru al familiei lor (articolul 14).

În plus SIIL stabileşte de asemenea statutul cetăţenilor nemusulmani, aşa-numiţii dhimmi: creştinii, evreii şi zoroastrienii. Dhimm-ul este un cetăţean nemusulman al unui stat musulman legat de acesta printr-un „pact“ de protecţie. Dhimma (în arabă imma, ذمة, „angajament“, „pact“, „obligaţie“) desemnează regimul juridic la care sînt supuşi dhimmii, termen tradus din franceză prin „pactizanţii“, „aliaţii“, „protejaţii“ sau „tributarii“, care determină drepturile şi obligaţiile lor.

La Mosul, minoritatea creştină trebuie să plătească jizia, un impozit special echivalent a 250 de dolari pe lună şi persoană. Conform patriarhului caldeean Louis Raphael I Sako, populaţia creştină din Mosul era, la începutul lunii iulie 2014, de 25.000 de persoane.

 

Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Levant

http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_islamique_(organisation)

http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_islamique_(califat)

http://fr.wikipedia.org/wiki/Charia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jizia

Copyright © 2013-2014 Revelații ale cerului

Îi voi înarma pe Îngerii Mei şi pe cei aleşi, ca să se lupte cu cei care Mă acuză în mod public

Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine

 Sîmbătă, 23 august 2014

Jesus

           Multiubita Mea fiică, două semne vor deveni evidente pe măsură ce mulţimea de suflete alese se va ridica pentru a Mă ajuta în redobîndirea Împărăţiei Mele pe pămînt. Primul semn se referă la semeţirea sufletelor din Biserica Mea de pe pămînt, unde raţiunea omenească, inteligenţa şi ambiţia vor distruge adevărata credinţă a slujitorilor Mei sfinţiţi. Mîndria şi aroganţa, combinate cu o dorinţă înnăscută de a experimenta profunzimea credinţei – care însă va fi întotdeauna imposibil de atins – , vor duce la crearea unei biserici false, a întunericului. Ea va genera o ierarhie trufaşă, care va propaga neadevăruri şi o credinţă goală.

Al doilea semn se referă la degradarea trupurilor, atunci cînd corpul omenesc – un Dar sacru de la Dumnezeu – va fi redus la un simplu vehicul folosit pentru împodobire în ochii lumii şi nu i se va arăta nici un pic de respect. Lipsa de moralitate va duce la o lipsă de respect pentru trupul omenesc, inclusiv la abuzarea trupului care va fi folosit ca un mijloc de participare la grave păcate trupeşti. Lipsa de respect pentru viaţa omenească va însemna de asemenea că crima va deveni atît de răspîndită încît, în cele din urmă, mulţi vor deveni imuni la oroarea morţii fizice provocată de oameni cruzi.

Purificarea omului continuă, căci fără suferinţa sufletelor ispăşitoare, mulţi oameni ar fi pierduţi. Numai atunci cînd toate vor părea insuportabile, cei care au Pecetea Dumnezeului Celui Viu vor primi uşurare de suferinţele care vor distruge omenirea, incluzînd păcatul, războiul, foametea şi boala. Să nu ignoraţi niciodată războaiele – oricît de mici ar fi ele – pentru că ele se vor răspîndi. Să nu ignoraţi niciodată lipsa de credinţă adevărată din Biserica Mea, pentru că şi aceasta se va răspîndi. Să nu ignoraţi niciodată ura dintre naţiuni, care folosesc religia ca mijloc pentru a aduce teroare printre duşmanii lor, pentru că şi aceasta se va răspîndi pentru a devora sufletele celor care Mă iubesc. Să nu ignoraţi niciodată ura faţă de vizionarii lui Dumnezeu sau faţă de profeţii aleşi pentru că aceia care urăsc aceste suflete Mă urăsc pe Mine. Să nu permiteţi gurilor rele să vă ispitească să vă alăturaţi lor, în încercările lor viclene de a înăbuşi sunetul Glasului Meu. Dacă o veţi face, atunci şi voi veţi deveni infestaţi ca şi ei.

Şi, în timp ce toate aceste tulburări vor avea loc, Eu îi voi înarma pe Îngerii Mei şi pe cei aleşi, ca să se lupte cu cei care Mă acuză în mod public. Apoi, chiar cînd lumea va pierde orice grăunte de demnitate cunoscută omului, fiara va deschide abisul şi atunci toţi duşmanii lui Dumnezeu se vor infiltra în Biserica Mea. Dar va depinde de voinţa omului dacă va fi pregătit sau nu să accepte astfel de nedreptăţi.

Aceia care se vor ridica şi vor apăra Voinţa lui Dumnezeu vor fi copleşiţi cu mari Haruri şi, prin credinţa lor, vor ispăşi pentru păcatele celor care sunt prea îndărătnici sau prea temători ca să se opună la ceea ce contrazice Cuvîntul lui Dumnezeu. Cînd toate atrocităţile teribile vor creşte şi omul îşi va da seama că nu are capacitatea de a lupta sau de a controla o astfel de teroare, atunci el trebuie să se întoarcă la Mine şi să spună:

”Isuse, izbăveşte-ne pe noi, sărmanii păcătoşi neajutorați, de duşmanii Tăi.”

Numai atunci voi putea interveni Eu pentru a atenua impactul violenţei, crimei, urii şi războaielor cauzate de păcatul omului. Întoarceţi-vă către Mine în fiecare zi şi imploraţi Milostivirea Mea. Eu nu îi voi părăsi niciodată pe aceia care Mă cheamă.

Al vostru Isus

Sursa: http://avertisment.ucoz.com/news/mesaje_recente/2014-09-01-7