Mama Mîntuirii: Legile lui Dumnezeu vor fi în curînd infirmate de către milioane de oameni

Mesajul Sfintei Fecioare Maria către Maria Îndurării Divine

Mesajul (1232) din Cartea Adevărului

Luni, 6 octombrie 2014

Blessed_Virgin_Mary

Dragii mei copii, cele Zece Porunci date de Dumnezeu nu pot fi niciodată rescrise, căci aceasta ar fi un sacrilegiu. Omul nu poate niciodată denatura Cuvîntul și va veni o zi în care Mînia lui Dumnezeu va cădea peste omenire atunci cînd cele Zece Porunci vor fi considerate de către om ca fiind incorecte. Cînd se va întîmpla astfel, să știți că atunci Cuvîntul lui Dumnezeu nu va mai fi respectat, iar omenirea va fi indusă într-o eroare gravă.

Nici unui om sau slujitor sfințit nu i s-a dat autorizarea de a răstălmăci cele Zece Porunci ori Cuvîntul lui Dumnezeu. Nici o justificare pentru negarea Cuvîntului lui Dumnezeu nu poate fi vreodată născocită. Legile lui Dumnezeu vor fi în curînd infirmate de către milioane de oameni. Apoi, toți cei care vor cădea în plasa înșelăciunii care va rezulta de aici, vor fi orbiți de întuneric. Duhul Sfînt nu poate niciodată să-i lumineze pe cei care neagă Cuvîntul sau aprobă păcatul. Cînd Duhul Sfînt nu mai este prezent, iar Cuvîntul a fost adaptat pentru a conveni nevoilor egoiste ale omului, atunci, în Ochii lui Dumnezeu, orice lege nouă nu va însemna nimic.

Dușmanii lui Dumnezeu vor acționa rapid pentru a răstălmăci Adevărul, iar Biserica Fiului Meu va fi împărțită în două. Cei care vor apăra ferm Adevărul vor fi anatemizați pentru asta. Cei care vor striga blasfemii despre care vor declara că sunt Adevărul, vor fi aplaudați. Spiritul răului se va cuibări în inimile celor înșelați și multe suflete vor fi pierdute. Ele nu vor putea să se prezinte înaintea Fiului meu și să declare că sunt desăvîrşite, deoarece refuză să recunoască Adevărul care li s-a dat lor prin Îndurarea lui Dumnezeu.

Curînd va fi declarat că Dumnezeu este milostiv cu toți păcătoșii, indiferent de ceea ce au făcut ei și de cum L-au ofensat pe El. Aceasta este adevărat, însă cînd ei Îl jignesc prezentînd înaintea Sa toate urîciunile și ereziile și declarînd că acestea sunt acceptabile în Ochii lui Dumnezeu, El îşi va întoarce Faţa de la ei cu dezgust.

Omul va fi într-atît de plin de propriile lui dorințe care să se potrivească vieții lui păcătoase, încît va afirma că acțiunile nelegiuite sunt dorite de Dumnezeu. Aceasta va fi o minciună. Și, cînd vor îndrăzni să prezinte acestea înaintea altarelor lui Dumnezeu, acele suflete vor fi aruncate la o parte. Dacă vă veți lăsa induși în această gravă eroare, vă veți pune în mare pericol sufletele.

Vă cer să recitați cele zece Porunci cît de des puteți. Făcînd așa, veți ști ceea ce se cere de la voi pentru a-L sluji cu adevărat pe Dumnezeu.

 Mama voastră iubitoare,

Mama Mîntuirii

Sursa: http://profetieavertisment.ro/mesaje/1232/maica-mantuirii-legile-lui-dumnezeu-vor-fi-in-curand-infirmate-de-catre-milioane-de-oameni/

Posted on 12 octombrie 2014, in Al şaptelea Mesager and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: