Daily Archives: 13 octombrie 2014

Biserica Mea, Adevărata Mea Biserică, se va tîrî pe burtă

Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine
Mesajul (1234) din Cartea Adevărului

Miercuri, 8 octombrie 2014

Jesus

Multiubita Mea fiică, Biserica Mea va fi răsturnată și cei care rămîn credincioși Legilor lui Dumnezeu vor suferi foarte mult din cauza aceasta.

Biserica Mea, Adevărata Mea Biserică, se va tîrî pe burtă, în timp ce toate insultele la adresa Divinității Mele și a Legilor create de Tatăl Meu Veșnic îi vor fi azvîrlite în față. Încuiați în spatele porților unei închisori aurite, mulți dintre slujitorii Mei sfințiți vor fi obligați să înghită erezia. Și nu numai atît, dar ei vor fi obligați să o și predice și să îi convingă pe cei nevinovați că, în lumea de astăzi, Cuvîntul rescris al lui Dumnezeu este acceptabil.

Mînia Tatălui Meu în aceste timpuri a produs indignare pentru că, foarte curînd, Biserica – ce va deveni de nerecunoscut – va pregăti noi ritualuri, noi reguli și practici, astfel încît nimic nu va mai semăna cu Biserica construită de Mine.

Toate aceste lucruri au fost permise de către Tatăl Meu, pentru că satana pune la încercare credința celor care sunt ai Mei. Vai de cei care Mă trădează, pentru că aceștia vor lua cu ei sufletele celor ale căror nume au fost păstrate pentru Mine. Eu voi lupta pentru aceste suflete. Voi pedepsi pe acei dușmani ai Mei pentru că, prin înșelătoria și viclenia lor, ei au ademenit sufletele și le-au luat de la Mine. Din cauza acestor păcate ei vor fi pierduți pentru Mine.

Biserica Mea a izvorît din Rărunchii Mei. V-am dat Trupul Meu prin moarte și acesta a devenit Biserica Mea. Acum ea va fi pîngărită și Trupul Meu va fi crucificat din nou. Nici un grăunte de rușine nu vor simți dușmanii Mei, căci ambițiile lor de mărire și de satisfacere a propriilor dorințe nu au nici o legătură cu Mine.

Cît de ușor de dirijat sunt cei a căror credință este slabă. Cît de ușor de dirijat vor fi acele suflete cu o credință puternică, deoarece lor le va fi teamă să apere Adevărul. Numai rămășița și cei cu adevărat devotați Cuvîntului Meu vor rămîne loiali Bisericii Mele. Și datorită lor Biserica Mea nu va muri niciodată.

Al vostru Isus

Sursa: http://profetieavertisment.ro/mesaje/1234/biserica-mea-adevarata-mea-biserica-se-va-tari-pe-burta/