Singurul obiectiv al revelaţiilor private este să salveze suflete

Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine

Mesajul (1267) din Cartea Adevărului

Joi, 13 noiembrie 2014

Dieu

 Multiubita Mea fiică, Dumnezeu, prin revelaţiile private, oferă copiilor Lui o mai bună înţelegere a ceea ce este cuprins în Sfînta Scriptură. Dacă Dumnezeu decide să le dea copiiilor Lui Daruri speciale, atunci e dreptul Lui să facă aceasta. Dacă n-ar fi fost asemenea Daruri precum Sfîntul Rozar, atunci sufletele ar fi pierdute pentru El.

Voi, iubiţii Mei discipoli, trebuie să înţelegeţi că singurul obiectiv al revelaţiilor private este să salveze suflete prin convertire. Rugăciunile sunt mereu parte a revelaţiilor private şi astfel voi veţi şti că ele vin din Cer.

Voi nu trebuie neapărat să Mă ascultaţi acum pentru că tot ceea Dumnezeu a dorit să ştiţi voi este conţinut în Preasfintele Evanghelii. Din păcate, foarte puţini dintre discipolii Mei au înţeles învăţăturile conţinute în ele. Adevărul este cuprins atît în Vechiul cît şi în Noul Testament. Mereu a existat dorinţa lui Dumnezeu de a interveni în lume revelînd sufletelor alese Adevărul, cu scopul de a determina o mai bună înţelegere a ceea ce este necesar pentru a vă salva sufletul. Aceasta este, de asemenea şi o modalitate prin care El îi avertizează pe copiii Săi atunci cînd sunt induşi în eroare de duşmanii Lui.

Cartea Tatălui Meu conţine Adevărul şi acesta nu poate fi niciodată completat sau corectat. Nu poate fi nici modificat în vreun fel. E Datoria Mea, acum, să fac cunoscut conţinutul Cărţii Apocalipsei pentru a vă ajuta să înţelegeţi că fiecare profeţie cuprinsă în ea se va împlini pentru că aşa a fost lăsat Cuvîntul.

Conţinutul acestei Carţi e dificil de citit pentru că prezice ultima trădare a Mea, Isus Cristos, venită din partea celor care pretind că ei conduc Biserica Mea. Faceţi ca Adevărul să fie auzit, pentru că el este scris, iar ceea ce e scris de Dumnezeu este sacrosanct.

Al vostru Isus

Sursa: http://profetieavertisment.ro/mesaje/1267/singurul-obiectiv-al-revelatiilor-private-este-sa-salveze-suflete/

Posted on 21 noiembrie 2014, in Al şaptelea Mesager and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: