Giulgiul Mîntuitorului

SINDONE

În această primăvară, între 19 aprilie şi 24 iunie 2015, în Catedrala „Sfîntul Ioan Botezătorul“ din Torino este expus Sfîntul Giulgiu, pînza de in în care a fost înfăşurat trupul Mîntuitorului. Aflat de trei secole în custodia Domului, el reprezintă piesa arheologică cea mai studiată din lume, autenticitatea lui fiind mereu pusă la îndoială.

Credincioşii creştini îl consideră o relicvă, în timp ce o parte a opiniei publice consideră că este vorba despre un artefact (produs artificial sau accidental întâlnit în observarea și experi­mentarea unui fenomen natural).

Descrierea giulgiului ca relicvă o descoperim în meditaţiile Fericitei Anne Catherine Emmerich despre patimile Mîntuitorului, în capitolul LI „Îmbălsămarea trupului lui Isus“.

„În cele din urmă, au pus trupul lui Isus în giulgiul cel mare, lung de cinci metri, pe care Iosif din Arimateea îl cumpărase şi l-au înfăşurat în el. Trupul era aşezat pe diagonala giulgiului astfel încît un colţ al giulgiului a fost ridicat de la picioare pînă la piept, iar celălalt a fost tras peste cap şi peste umeri, în timp ce celelalte două capete au fost înfăşurate de două ori în jurul corpului.

Sfînta Fecioară, celelalte sfinte şi bărbaţii erau cu toţii îngenuncheaţi în jurul trupului lui Isus pentru a-şi lua rămas bun de El, cînd s-a petrecut un miracol tulburător. Urma trupului sfînt al lui Isus, cu toate rănile lui, a apărut pe ţesătura ce-l acoperea ca şi cum ar fi binevoit să le lase o imagine a lui prin toate voalurile cu care era înfăşurat, pentru a le mulţumi pentru grija și dragostea ce i-o arătaseră. Plini de lacrimi au îmbrăţişat minunatul trup şi plini de pioşenie au sărutat frumoasa urmă pe care o lăsase. Şi mai mare le-a fost uimirea cînd au ridicat giulgiul cu care era acoperit şi au văzut că toate fîşiile în care era înfăşurat trupul rămăseseră albe ca la început şi că numai giulgiul de deasupra fusese impregnat cu forma aceea minunată. Nu era un semn făcut de rănile sîngerînde, de vreme ce trupul era învelit şi înfăşurat în pînză şi mirodenii, ci era un portret supranatural care era o mărturie a puterii creative statornicite în trupul lui Isus. Am văzut multe lucruri legate de istoria acestui giulgiu, dar nu aş putea să le descriu într-o manieră coerentă. După Înviere, giulgiul a rămas în posesia prietenilor lui Isus, dar de două ori a căzut în mîinile fariseilor, iar mai tîrziu a fost venerat în mai multe locuri. L-am văzut într-un oraş din Asia, în posesia unor creştini care nu erau catolici. Am uitat numele oraşului care era situat într-o provincie aproape de ţara celor Trei Regi.“

(Din meditaţiile Annei Catherine Emmerich, Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, Eikon, Cluj-Napoca, 2004, pp.231-232)

giulgiul-din-Torino

În anul 2012, în mesajul din 19 iulie adresat Mariei Îndurării Divine, Mîntuitorul i-a confirmat autenticitatea giulgiului.

„Fiica Mea preaiubită, este în curs de desfășurare un mare plan de inducere în eroare a copiilor lui Dumnezeu, pentru a distruge dovezile existenței Mele.

În curînd mulți se vor ivi, deghizați în slujitori sfințiți devotați Mie, pentru a încerca să distrugă credința în Mine, iubitul vostru Isus.

Ei vor începe prin a pune sub semnul întrebării nașterea Mea, puritatea Mamei Mele și Învierea Mea din morți.

Vor demoniza toate aceste lucruri ca fiind false și vor prezenta ceea ce ei numesc dovezi, pentru a se asigura că se vor îndoi cît mai mulți creștini asupra Vieții Mele pe pămînt.

Aceștia vor fabrica minciuni despre Răstignirea Mea și vor face afirmații despre moralitatea Mea.

Apoi, vor începe să atace relicvele (moaștele), punîndu-le la îndoială și încercînd a le prezenta ca fiind nimic mai mult decît superstiție în mintea creștinilor.

Apoi, există Giulgiul din Torino, pînza care a acoperit trupul Meu mort în mormînt. În cele din urmă ei vor refuza autenticitatea lui și vor promova minciuni.

Vor spune că brațele Mele sunt prea lungi și vor pune sub semnul întrebării și acest aspect. Totuși ei nu vor reuși să înțeleagă tortura Trupului Meu pe care a trebuit să o îndur în timpul Răstignirii Mele. Brațele Mele s-au dislocat în timpul Răstignirii și ca atare, imaginea de pe Giulgiul din Torino arată acest lucru.

Apoi, vor încerca să dovedească faptul că Învierea nu a avut loc niciodată. Vor răspîndi tot felul de minciuni în disperarea de a șterge toate urmele referitoare la Mine.

Surse: http://www.sacrasindone.org/2015-la-prossima-ostensione-della-sacra-sindone/

http://profetieavertisment.ro/mesaje/500/bratele-mele-au-fost-dislocate-in-timpul-rastignirii-mele-si-ca-atare-imaginea-de-pe-giulgiul-din-torino-arata-asta/

Copyright © 2013-2015 Revelații ale cerului

Reclame

Posted on 20 aprilie 2015, in Al şaptelea Mesager and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: