Monthly Archives: noiembrie 2015

„Guvernul meu“

La un an de la preluarea funcției de președinte, Klaus Werner Iohannis are în sfîrșit „guvernul său“, pe care și l-a dorit încă de la început.

Coabitarea cu prim-ministrul Victor Ponta s-a caracterizat printr-un permanent conflict, iar dezastrul din 30 octombrie de la „Colectiv“ a constituit un bun prilej de punere în aplicare a planului său.

Figură ștearsă, cu un bagaj îndoielnic de cunoștințe economice, juridice și politice el s-a remarcat prin numărul mare de deplasări în străinătate și cheltuielile exorbitante privind amenajarea vilei prezidențiale din București.

În urma protestelor străzii și hărțuit în permanență de DNA, premierul a considerat și el la rîndul lui, că e momentul oportun de a-și da demisia, deși guvernarea sa s-a caracterizat printr-o creștere economică constantă (cea mai mare din cadrul Uniunii Europene), prin mărirea salariilor și pensiilor, scăderea TVA la 9%, redeschiderea multor spitale pe care Boc Emil, ex-premierul cu nume de onomatopee, le-a închis la indicația lui Băsescu Traian.

De cîtva timp, în lumea politică și nu numai, se vehicula numele premierului care urma să-i succeadă lui Ponta: komisarul european Dacian Cioloș, căruia președintele i-a încredințat sarcina de a forma, cît mai urgent, un nou guvern.

Să ne aducem aminte cît de „benefic“ a fost aportul komisarilor sovietici în implementarea comunismului. Acum istoria se repetă, de astă dată din vest, de la Bruxelles, bineînțeles tot în detrimentul României.

În 14 noiembrie 2015, în sala de protocol a aeroportului Otopeni, Dacian Cioloș și Sorin Cîmpeanu s-au întîlnit cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene și cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, care au făcut o escală la București în drum spre Antalya, unde urmau să participe la „Summitul G20“. (Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20591522-dacian-ciolos-avut-intalnire-donald-tusk-jean-claude-juncker-aeroportul-otopeni-comisia-europeana-continuam-lucram-impreuna-pentru-europa.htm)

În 16 noiembrie 2015 au început audierile miniștrilor din guvernul Cioloș.

Un moment extrem de neplăcut l-a constituit audierea în fața celor șapte comisii a Cristinei Guseth, candidată la funcția de ministru al justiției. Inginer electronist ca pregătire, prestația ei a fost de-a dreptul jalnică. Ea, neavînd cele mai elementare cunoștințe în materie, nu a putut să dea răspunsurile corecte la întrebările formulate de membrii comisiilor.

Contrar tuturor regulilor stabilite, acestea au întrerupt audierea circa 10 minute, pentru deliberare, timp în care s-au exercitat presiuni asupra multora dintre parlamentarii decidenți, pentru ca ei să dea un aviz favorabil candidatei. Ca urmare, Cristina Guseth „a trecut examenul“, cu 41 de voturi pentru, 6 împotrivă și 6 abțineri.

În fața acestei situații fără precedent, deputata ALDE Steluța Cătăniciu, membră a uneia dintre comisii și-a dat demisia, nefiind de acord cu rezultatul votului. În aceeași seară, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, prin vocea președintei, Dana Gîrbovan, iar pe Facebook profesorul și avocatul Gheorghe Piperea s-au ridicat și ei împotriva primirii acestui aviz.

Cîteva ore mai tîrziu, Dacian Cioloș s-a văzut obligat să retragă candidatura acestei doamne, propunînd-o în locul ei pe Raluca Prună, avocată și membră fondatoare a Transparency International Romania.

În data de 17 noiembrie 2015, guvernul Cioloș a primit votul de învestitură în parlament, cu o majoritate confortabilă de 389 de voturi pentru, 115 împotrivă și 2 voturi anulate. (Sursa: http://www.agerpres.ro/politica/2015/11/17/alerta-guvernul-ciolos-a-fost-validat-de-parlament-15-46-24)

Cu această ocazie, Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a ținut unul din cele mai bune discursuri din parlament, în care l-a atenționat pe Dacian Cioloș că „este, poate fără voia și fără știința“ lui „parte a unui plan elaborat în urmă cu un an și care și-a propus să înlăture cu orice preț un Guvern ales democratic și învestit prin respectarea tuturor procedurilor parlamentare. Acest plan implică instituții ale statului și urmărește denigrarea Parlamentului și golirea de conținut a democrației reprezentative, acapararea Justiției și anihilarea statului de drept, atîta cît există în România stat de drept. Scopul final și mărturisit este «schimbarea de paradigmă», altfel și mai precis spus, schimbarea regimului politic democratic.

Planul acesta, care se execută sub privirea îngăduitoare a Președintelui României, are două componente: pe de o parte, subordonarea Justiției unei voințe exterioare autorității judecătorești, obiectiv îndeplinit aproape în întregime și, pe de altă parte, învestirea «guvernului meu», obiectiv pe cale să se îndeplinească.“

Lucrînd „în străinătate, departe de realitățile și mentalitățile românești“, premierul desemnat este pe cale să intre „într-un joc ale cărui reguli și consecințe“ nu le cunoaște încă.

„Într-o democrație repezentativă, majoritatea cetățenilor cîștigă dreptul de a guverna prin intermediul partidelor ce s-au bucurat la vot de cea mai mare încredere.“

„Să recunoaștem cu luciditate: așa cum se prezintă astăzi în fața Parlamentului, tehnocrația ucide democrația.

Instalarea unui guvern prezidențial, «guvernul meu», va marca trecerea la un regim politic care golește de conținut democrația repezentativă, la un regim politic ce va excede principiile constituționale, care va pune în pericol drepturile și libertățile cetățenești, valorile democratice și statul de drept, dar care mai presus de toate va transforma Parlamentul într-o formă fără fond.“

(Sursa:  http://issuu.com/calin.popescu tariceanu/docs/discursul_sustinut_in_plenul_comun_).

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

Reclame

Regele Universului

206-christ-roi

Astăzi îl sărbătorim pe Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului, cel care, prin sacrificiul său suprem, ne-a deschis calea către fericirea veșnică.

Christus vincit! Christus regnat! Christus imperat!

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

 

Acesta este momentul nelegiuirii și de aceea inima mea sîngerează

Mesajul Domnului nostru Isus Cristos către fiica sa preaiubită Luz de María

5 septembrie 2015

giulgiul-din-Torino

Poporul meu preaiubit,

Copila mea, spune fraților tăi că Inima mea sîngerează pentru tot ceea ce se întîmplă în omenire…

Copiii mei trăiesc într-un deșert în care își astîmpără setea cu orice ispită pe care demonul o așază în fața lor.

Suferințele care chinuie această generație, legate de cele din viitor, sînt consecința Dreptății Tatălui meu, pe care ei l-au ofensat grav. Ei vorbesc despre pace într-o totală minciună, pentru că în țările lor pregătesc arme cu care pot nimici majoritatea umanității și le vor folosi împotriva fraților lor, a acelora cu care vorbesc despre pace. Unde este adevărul?

Copila mea, spune-le că scandalurile constante la toate nivelurile reprezintă cauza pentru care copiii mei devin mai încăpățînați și nesăbuiți. Scandalurile din sînul Bisericii mele conduc sufletele departe de adevărata cale, lipsa rugăciunilor consacraților mei se prăbușește peste ei, deoarece sînt slabi ca să înfrunte răul și slăbiciunea credincioșilor.

Copiii mei nu știu ce așteaptă omenirea și încă mai puțin despre ceea ce va fi în viitor, pentru că nu sînt informați despre acest subiect. În consecință, îi chem pe copiii mei preoții să anunțe că Timpul meu este aproape și că poporul meu trebuie nu numai să îngenunchieze, ci trebuie să postească, să facă sacrificii și să intervină pe lîngă frații săi și să-i avertizeze ca ei să nu se piardă.

Veniți la mine…

Primiți-mă în Euharistie…

Iubiți-o pe Mama mea, rugați-vă Sfîntul Rozar….

Fiți mărturii ale Iubirii mele…

Fiți caritate…

Dați speranță aceluia care crede că nu este iertat cînd el se căiește din inimă…

Aduceți Credința fraților voștri…

Nu lăsați să treacă o clipă fără să dăruiți fructele vieții eterne.

Agresiunile împotriva Bisericii mele vor fi mai puternice. Voi cei care mă cunoașteți, nu vă îndepărtați de mine, nu vă fie frică, nu tremurați, continuați să vă hrăniți cu Iubirea mea la adăpostul Mantiei Mamei mele, eu nu vă voi abandona.

Copii, dacă continuați să păcătuiți veți fi pierduți.

Nu există cale cu scurtături, există două căi pe care le aveți în fața voastră: calea binelui sau cea a răului. Întunericul plutește asupra omenirii ca să vă împietrească inima. Răul luptă împotriva inocenței. Diavolul vrea să facă dispărută nevinovăția de pe pămînt și acesta este obiectivul său: să-i elimine pe nevinovați pentru a-i umple pe adulți de furie și să crească durerea lor pentru ca prin răzbunare, ei să se răzvrătească mai mult unii împotriva altora.

Preaiubita mea, spune-le că acela care merge cu mine, va avea forța Cuvîntului meu pentru a se menține, spune-le lor să se hrănească cu Trupul meu și Sîngele meu în Euharistie.

Preaiubiții mei, fiecare dintre voi care citește cu credință acest apel de iubire divină este important pentru planul meu de mîntuire. Dar cel care citește acest Cuvînt pentru a-l ataca și mai mult își va împietri inima. Lumina strălucește pentru toți, dar nu toți o acceptă.

Spune-le, copila mea dragă, că oamenii de știință au creat un alt turn Babel: Bosonul Higgs; dorința de a pătrunde în necunoscut prin energia și accelerarea atomică este o provocare pentru omul însuși. Ca și în Babel, toți au fost străini, fiecare cu limba lui și în acest moment răul deschide spiritul omului care dorește să surmonteze necunoscutul, iar el cauzează un prejudiciu important și catastrofal pentru întreaga umanitate.

Copii, voi care dormiți fără a cunoaște deciziile celor care guvernează lumea, voi care dormiți fără să cunoașteți apelurile care vorbesc despre „progresul științei moderne“ sînteți cei care pot accepta ceea ce nu cunosc și daunele pe care știința rău utilizată este capabilă să adauge acestei umanități atit de întinate. Calamitățile vin din exterior și savantul nu a reușit să le nimicească. Cînd omul pătrunde în necunoscut, el piere în necunoscut.

Pămîntul va continua să se deschidă cu insistență în mai multe țări pentru ca omul care locuiește acolo, să vadă ceea ce lui i se pare evident: că atunci cînd persistă neîncetat în păcat, pămîntul nu vrea ca omul să-l locuiască. Preaiubita mea, spune fraților tăi să fie hotărîți, spune-le în ce măsură iubirea mea nu încetează să crească în inima mea pentru fiecare dintre ei.

În vremurile în care tobele de război se arată în fața omenirii, Europa va suferi mai mult din cauza acestui război, dar bătălia va fi universală, răspîndită de către aliații lui Anticrist, atacînd cu putere Spania și persecutîndu-i pe credincioșii mei așa cum au făcut-o deja.

Rugați-vă copiii mei, din Asia va veni dezolarea pentru omul care își pune încrederea în economie.

Rugați-vă, copiii mei, pentru Roma, teroarea va atinge Roma.

Există cîțiva din copiii mei care își spun catolici, dar sînt eretici, ei se mențin în biserica mea pentru a o submina, fiind slujitori ai lui Anticrist.

Mi-e sete de suflete. Nu vă fie teamă de cei care pot să vă ucidă, ci de cei care pot să vă fure sufletul. Fiți oameni ai credinței, eu nu vă voi abandona.

Preaiubiții mei, ați ajuns în punctul în care nu răspundeți apelurilor mele, nu doriți să fiți copii credincioși…Acesta este momentul nelegiuirii și de aceea inima mea sîngerează.

Sînteți înșelați asemenea sugarilor de către marile organizații mondiale, numai că uitați că „Eu sînt cel care sînt“ (Exodul 3:14) și că niciodată nu vor reuși să învingă poporul meu.

Poporul meu nu va fi abandonat, chiar dacă merge în deșert fără apă sau hrană, soarele nu-l va arde și roua îi va fi apa.

Rugați-vă, copiii mei, rugați-vă pentru Israel, va fi purificat cu forța acelora care nu-l iubesc.

Rugați-vă, copiii mei, pentru Stalele Unite, ele protejează în secret răul, iar răul le va trăda.

Rugați-vă, pămîntul se va cutremura neîncetat, rugați-vă pentru Chile.

Preaiubita mea, spune fraților tăi că „Omul nu trăiește doar cu pîine…“ (Mt 4:4) să mă caute, voi face miracole pentru credincioșii mei. Voi trimite ajutorul meu din casa mea pentru a-i încuraja pe ai mei, să facă minuni în numele meu și să dea putere credincioșilor mei.

Mesagerul meu așteaptă voia mea de a-l trimite la voi, dar aceasta nu se va face decît după apariția lui Anticrist pentru ca voi să nu deveniți confuzi și să nu vă fie frică de el.

Cuvîntul meu este unic…

Legea mea este aceeași ca cea de ieri, de astăzi și din totdeauna…

Legea mea nu se schimbă așa cum ar dori oamenii…

Preaiubiții mei, voi veți îndeplini legea mea. Cuvîntul meu este unic, același ca cel de ieri, de astăzi și din totdeauna, mă găsiți în Sfînta Scriptură.

Copilă preaiubită, spune copiilor mei să rămînă vigilenți și atenți, spune-le să nu aibă încredere în economie, ci în puterea Providenței mele. Ajutorul meu nu va fi oprit dacă copiii mei se refugiază la mine.

Comunismul continuă cu devastarea și deciziile dezastruoase împotriva copiilor mei. Mama mea v-a anunțat aceasta și acest moment nu este decît începutul durerilor poporului meu. I-am cerut deci, să rămînă credincios și ferm, dar pentru aceasta , ei trebuie să mă cunoască.

Priviți spre cer, semnele nu au încetat. „Eu sînt pîinea vieții“ (Ioan 6:35), cine se hrănește din mine nu va pieri.

Vă binecuvîntez, vă iubesc.

Al vostru Isus

Bucură-te, imaculată Marie, concepută fără păcat.

Bucură-te, imaculată Marie, concepută fără păcat.

Bucură-te, imaculată Marie, concepută fără păcat.

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

Marea confuzie spirituală se va răspîndi în întreaga lume

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.217 din 3 noiembrie 2015

             Dragi copii, ați primit prin botezul vostru orice har care să confirme prezența lui Isus al meu și a puterii sale în această lume. Nu vă fie teamă, deoarece cui i-a dat mult, Dumnezeu îi va cere mult. Vă cer să aveți ca regulă principală de viață apărarea sfintei doctrine a Bisericii lui Isus al Meu. Spun tuturor că Adevărul lui Isus al Meu este de necontest și nu poate fi negociat. Umanitatea va trăi suferința unui om condamnat. Marea confuzie spirituală se va răspîndi în întreaga lume. Diavolul va pricinui multor suflete orbire spirituală, dar vai de cei care provoacă discordie și diviziune în Casa lui Dumnezeu. Sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Îngenuncheați în rugăciune. Mărturisirea, Euharistia, Sfînta Scriptură, Sfîntul Rozar și Consacrarea la Inima mea imaculată, acestea sînt armele pentru Marea bătălie spirituală. Mergeți înainte.

Acesta este mesajul pe care vi-l transmit astăzi în numele Preasfintei Treimi.

Vă mulțumesc pentru că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

Ziua în care România a fost aruncată în haos

Asistînd, prin intermediul televizorului, la operațiunile de salvare a victimelor de la Clubul Colectiv, am trecut de la sentimentele de profundă compasiune și imensă tristețe, la cele de perplexitate și de revoltă.

Explicația inițială a catastrofei a părut la început plauzibilă, dar mai apoi au apărut noi informații care au contestat-o.

Evenimentul nefericit nu a fost un accident, ci un act premeditat, așa cum susțin mulți internauți.

„Potrivit acestora, incendiul ar fi fost premeditat, iar mai multe persoane din club ar fi fost avertizate că urmează să se întîmple o nenorocire.

Totul a fost dat în vileag pe Facebook.

«Prietena mea cea mai bună a fost aseară în Colectiv și a murit. (…) vreau doar să vă zic că tot ce s-a întîmplat a fost plănuit. Vorbeam cu ea la telefon și mi-a zis că era un bărbat care a spus: Ce surpriză o să aibă ăștia diseară! Condoleanțe pentru toți!», a scris o tînără pe Facebook, în comentariul la un articol despre tragedia de la Colectiv.

Un alt tînăr a mărturisit că vărul său și-a găsit sfîrșitul în incendiu. Potrivit acestuia, un prieten de-al celui decedat i-a spus că cineva de lîngă ei ar fi primit un mesaj înainte cu cîteva minute de momentul izbucnirii incendiului. «Ieși repede afară că va face buff!», a fost avertismentul. Și alte mesaje conspirative indică o ipoteză șocantă că incendiul ar fi fost pus la cale.“

„Am prieteni care au fost prezenți unu din ei este prieten foarte bun cu patronul și cu 10 minute înainte a fost anunțat să plece.“ (Sursa: https://saccsiv.wordpress.com/page/2/)

Jurnalistul de investigații independent George Roncea susține faptul că focul din Clubul Colectiv a fost pus intenționat și că nu are legătură cu artificiile de acel tip, mai ales, că astfel de show-uri pirotehnice au mai avut loc în acea incintă.

„Clubul nu a luat foc de la artificii-dețin proba! Focul a fost pus!! Proba video!!!!

Acum cinci ore un cont youtube a pus o filmare de fix 4.53 minute. Filmarea este pe deplin doveditoare. Scînteile artificiilor cad direct peste buretele stîlpului…și nu ia foc deloc. Nu se aprinde nimic, absolut nimic. Toată teoria lansată de autorități se dovedește falsă. Clubul nu a luat foc la piesa The Day We Die. Autoritățile au mințit. De ce s-a grăbit să ajungă Oprea fulger la Club, după incendiu? Teoria aprinderii Clubului în urma unei cu totul alte aprinderi și combustii, teoria susținută de mine cu suportul unor specialiști independenți de Ministerul lui Oprea capăta acum o confirmare totală. Priviți singuri, și lămuriți-vă. Oprea a mințit a dezinformat întreaga presă susținînd minciuna aprinderii Clubului de la artificii. Uitați-vă și voi cît a putut minți…“ (Sursa: http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/jurnalistul-george-roncea-detine-proba-video-ca-focul-a-fost-pus-intentionat-in-colectiv-si-ca-oprea-a-mintit-331328)

Filmarea a fost reclamată în fals de un anume Tudorie Faneliusui și eliminată de pe Youtube și a reapărut pe contul YT Arhiva mea.

În privința gazului rezultat din arderea materialelor din incinta clubului, Profesorul Ioan Lascăr, șeful Secției de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca preciza că: „Dominanta în componența gazelor este reprezentată de monoxidul de carbon și imensa majoritate a pacienților, pe baza investigațiilor efectuate la internare, au demonstrat că erau intoxicați cu monoxid de carbon. De asemenea, era prezent în ordinea concentrației, în ordinea importanței: acid cianhidric, monoxid de azot, dioxid de azot, acid clorhidric, toluen și xilen. Conform comentariului colegilor de la Universitatea Politehnică, o astfel de combinație de otrăvuri pentru o ființă umană cu greu și-ar putea-o imagina cineva.

Profesorul Dan Enescu, medic chirurg la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, cel care i-a tratat şi pe bebeluşii răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti, spune că tocmai această compoziţie toxică face cazul special:

„Am avut impresia, cînd i-am văzut, că arată altfel decît am văzut în toată existența mea, adică era un lucru pe care nu reușeam, vă dați seama că, după 20.000 de arsuri, începi să-ți dai seama cînd intri în contact cu această patologie, și îți dai seama cam cum ar trebui să arate. Era ceva….am și descris, este ceva pe care nu reușesc să-l înțeleg. Era tocmai ce ați auzit adineauri, componența aceasta de intoxicație“. (Sursa: http://www.realitatea.net/au-murit-ca-la-auschwitz-exper-i-in-urma-arderii-buretelui-fonoabsorbant-nu-au-mai-avut-nicio-ansa_1822924.html

După părerea mea acest act criminal a avut ca țintă destabilizarea țării, mizîndu-se pe impactul emoțional, în primul rînd asupra tineretului și ieșirea în stradă a maselor, pe fondul exacerbării corupției și a disoluției puterilor statului.

Contextul geopolitic este complex, Europa se confruntă cu valurile de refugiați, Ucraina este divizată, iar Moldova instabilă.

Însuși titlul albumului lansat de grup este sugestiv: „Mantras of war“ „Mantre ale războiului“.

Să fi început, oare, „toamna europeană“?

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

 

Goodbye to Gravity

Goodbye to Gravity

Ceea ce s-a întîmplat la lansarea albumului „Mantras of war“ al grupului Goodbye to Gravity întrece orice imaginație.

Ca reprezentant al metalcore-ului, gen muzical de fuziune care combină elemente de metal extrem și hardcore punk, formația era mai puțin cunoscută.

Ironia sorții, în textele cîntecelor apare motivul focului, ca în refrenul piesei lor, Back to life: „This fire is burnin’, this fire is burnin’, burning me to bringin’ back to life“.

Conform declarațiilor ministrului Bănicioiu „numărul celor gravi și critici este foarte mare. Adică se apropie de 80-90 de pacienți“, a spus acesta duminică dimineață.

Singurul lucru pe care noi putem să îl facem este să ne rugăm, recitînd pentru fiecare suflet un Rozar al Îndurării Divine, iar la sfîrșit invocația: „«O, Sînge şi Apă, care aţi tîşnit din Inima lui Isus ca izvor de îndurare pentru noi, am încredere în voi.»“

„În ora morții lor, Eu apăr, ca pe propria mea glorie, fiecare suflet care va spune acest rozar; sau dacă alții îl spun pentru un muribund, indulgența este aceeași. Dacă acest rozar este recitat la căpătîiul unui muribund, mînia divină se potolește, îndurarea de nepătruns învăluie sufletul și adîncurile îndurării mele sînt cuprinse de înduioșare de dragul Patimii dureroase a Fiului meu.“ (Jurnalul Sorei Fautina, Paragraful 811)

În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete  să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

(Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/category/indurarea-divina/)

Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au plecat dintre noi și condoleanțe familiilor distruse de durere.

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

 

Cruciada specială de rugăciune din 7 noiembrie 2015

În ziua de 7 noiembrie 2015, toţi membrii grupurilor de rugăciune, din fiecare ţară, sînt invitaţi să se roage Cruciada specială de rugăciune, pentru a-L ajuta pe Isus să salveze sufletele.

Tema lunii: ajutor, eliberează-mă, pregătire

Se vor recita:

  1. Rozarul Sfintei Fecioare Maria (dacă este posibil cele trei Mistere tradiţionale);
  2. Rozarul Îndurării Divine*;
  3. Cruciada specială care cuprinde rugăciunile nr.: 96, 12, 36, 39, 44, 45, 46, 47, 62, 63, 74, 76, 89, 116, 127, 128, 129, 134, 136, 137, 139, 142, 148, 149, 151, 152, 159, 160, 161, 163, 165, 96.
  4. Recitarea Rugăciunii (155) a Cruciadei pentru protejarea acestei Misiuni a Mîntuirii;
  5. Consacrarea la Inimile Imaculate ale lui Isus şi ale Mariei;
  6. Rugăciunea către Arhanghelul Mihail;
  7. La sfîrşit, cu rozarul în mînă, vom recita de 50 de ori Rugăciunea 132 a Cruciadei, pentru protejarea acestei misiuni (Mesajul din 31 ianuarie 2014).

„Fiica Mea preaiubită, doresc să instruiesc Grupurile Cruciadei Mele de Rugăciune pentru a fi vigilente atunci cînd se vor înfiinţa, în naţiunile lor. Trebuie să păstreze apa sfinţită în preajmă, să aibă un Crucifix al Meu şi să recite această Rugăciune specială a Cruciadei pentru Binecuvîntarea şi Protecţia Grupului Cruciadei de Rugăciune.“ (Rugăciunea nr. 96) „Vă rog să recitaţi această rugăciune, înainte şi după fiecare întîlnire de rugăciune.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 25 ianuarie 2013)

*În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete  să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

Sursa: http://www.internetgebetskreis.com/news/invitation-pour-le-jour-de-priere-mensuel-du-7-octobre-2015/