BerGOGlio, un straniu personaj (X)

Articolul de mai jos a fost preluat integral de pe situl http://www.resurrexitsicutdixit.com/?p=4411 cu titlul „Roberto de Mattei: “Basilica Sf. Petru, desacrată“.

 Sf.Petru

Profesorul de Mattei pentru Corrispondenza Romana, despre dezgustătorul spectacol de „lumini“ de la 8 decembrie a.c., din Piața Sf. Petru (via Rorate caeli):

Imaginea care va rămîne legată de deschiderea Jubileului Extraordinar al Milostivirii nu este ceremonia antitriumfalistă celebrată de Papa Francisc în dimineața zilei de 8 decembrie, ci spectacolul pretențios, Fiat Lux: Iluminînd casa noastră comună, cu care s-a încheiat ziua, și care a inundat fațada și cupola [Basilicii] Sf. Petru cu lumini și sunete.

 Leul

Vat-light-show3-1

Pe parcursul spectacolului, oferit de World Bank Group, imaginile unor lei, tigri și leoparzi gigantici au fost proiectate pe [Basilica] Sf. Petru, construită tocmai pe ruinele Circului lui Nero, unde bestii feroce îi devorau [odinioară] pe creștini.

The_Christian_Martyrs_Last_Prayer

Jocul de lumini dădea impresia că întoarce Basilica cu capul în jos, că o dizolvă și o scufundă în apă, în timp ce pești-clown și broaște țestoase își făceau apariția pe fațada ei, evocînd, aproape, lichefierea structurilor Bisericii, lipsite de orice element de soliditate.

Vat-light-show15

Vat-light-show13

 

O bufniță enormă și creaturi stranii, înaripate și luminoase, încercuiau cupola, în timp ce călugări budiști, în marș, păreau să indice o cale a mîntuirii alternativă celei a creștinismului. Nici un simbol religios, nici o referință la creștinism; Biserica s-a dat la o parte în fața „naturii suverane“.

Vat-light-show2

Vat-light-show9

 

 

Andrea Tornielli scria că nu trebuie să ne scandalizăm, căci, de-a lungul secolelor, mulți artiști au înfățișat o faună luxurioasă în preajma mormîntului Sf. Petru, după cum documentează în cartea sa istoricul de artă Sandro Barbargallo, „Animalele în arta religioasă“ (The Vatican Press, 2009). Dar, dacă Basilica Sf. Petru este o „grădină zoologică sacră“, așa cum o definește, ireverențios, autorul acestei lucrări, aceasta nu se datorează faptului că animalele înfățișate în Basilică sunt înțărcuite de o barieră sacră, ci pentru că Basilica este sacră, adică rînduită unui scop transcendent. Aceasta este semnificația pe care o atribuie arta acestor animale.

De fapt, în creștinism, animalele nu sunt divinizate, ci prețuite pentru finalitatea lor, aceea de a fi sortite de Dumnezeu să-i slujească omului. Psalmii spun: „Pusu-l-ai pe dînsul peste lucrul mîinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele cîmpului; Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor.“(Psalmul 8: 7-9). Dumnezeu l-a pus pe om pisc și rege al creației, către care toate trebuie să fie orînduite, pînă cînd el le orînduiește pe toate către Dumnezeu, acționînd ca reprezentant al cosmosului (Geneza 1: 26-27). Dumnezeu este scopul final al universului, în timp ce scopul imediat al universului fizic este omul. „Într-un anumit sens, suntem și noi scopul tuturor lucrurilor“, afirmă Sf. Thoma [d’Aquino] (în II Sent., d.1, q. 2., sed contra), din moment ce „Dumnezeu a făcut toate lucrurile pentru om“ (Super Symb. Apostolorum, art. 1).

Dar simbolismul creștin atribuie animalelor o semnificație emblematică. Creștinismul nu este interesat de dispariția animalelor și nici de bunăstarea lor, ci de sensul ultim și profund al prezenței lor. Leul simoblizează puterea, iar mielul blîndețea, pentru a ne reaminti de existența virtuților și perfecțiunilor, pe care doar Dumnezeu le posedă în întregime. Pe pămînt, o ierarhie prodigioasă de ființe create, de la material anorganic pînă la culminarea ei în om, posedă esența și perfecțiunea intimă exprimată în limbajul simbolurilor.

Ecologismul se prezintă ca o viziune despre lume care întoarce această ierarhie cu capul în jos, eliminîndu-L pe Dumnezeu și detronîndu-l pe om. Omul este pus pe un nivel de absolută egalitate cu natura, într-o relație de interdependență, nu numai cu animalele, ci și cu componentele neînsuflețite ale mediului înconjurător: munți, rîuri, mări, peisaje, lanțuri trofice și ecosisteme. Presupoziția acestei viziuni cosmologice este dizolvarea tuturor granițelor dintre om și lume. Pămîntul, cu biosfera lui, formează un fel de entitate unitară, cosmico-geoecologică. El ajunge să fie ceva mai mult decît „o casă comună“: ajunge să fie o zeitate.

Vat-light-show6

 

Acum cincizeci de ani, cînd s-a încheiat cel de-al Doilea Conciliu de la Vatican, își făcea apariția tema dominantă a acelui anotimp istoric: un „cult distinct al omului“, pe care îl implica formula lui Jacques Maritain: „umanism integral“. Cartea filosofului francez cu același titlu a apărut în 1936, dar ea și-a exercitat influența, mai presus de toate, atunci cînd unul dintre cei mai entuziaști cititori ai ei, Giovanni Battista Montini, devenit mai apoi Papă, cu numele de Paul al VI-lea, a dorit să o facă busola pontificatului său. La 7 decembrie 1965, în omilia sa de la Sfînta Liturghie, Paul al VI-lea reamintea de faptul că, la Vatican II, a avut loc întîlnirea dintre „Religia lui Dumnezeu, care s-a făcut om“ și „religia (căci asta și este ea) omului care se face pe sine Dumnezeu.“

După cincizeci de ani, suntem martorii tranziției de la umanism integral la ecologism integral, de la Carta drepturilor omului, la cea a drepturilor Naturii. În secolul al XVI-lea, umanismul respingea Civilizația Creștină Medievală în numele antropocentrismului. Încercarea de a construi Orașul Omului pe ruinele Orașului lui Dumnezeu a eșuat lamentabil în secolul XX, iar încercările de a încreștina antropocentrismul, cu numele de umanism integral, au fost zadarnice.

Religia omului este înlocuită cu religia Pămîntului: antropocentrismul, criticat pentru „deviațiile“ lui, este înlocuit cu o nouă viziune, ecocentrică. Teoria genului, care dizolvă toate identitățile și esențele, este inserată în această perspectivă panteistă și egalitariană.

Aceasta este o concepție radical-evoluționistă, care coincide în mare măsură cu cea a lui Teilhard de Chardin. Dumnezeu este „conștiința de sine“ a universului, care, evoluînd, devine conștient de propria lui evoluție. Citatul din Teilhard din paragraful 83 al enciclicei Papei Francisc, Laudato si, nu a ajuns acolo întîmplător, iar filosofi ca Enrico Maria Radaelli și Arnaldo Xavier da Silveira au subliniat punctele acestei enciclice care disonează cu Tradiția catolică. În plus, spectacolul Fiat Lux a fost prezentat ca „manifest ecologist“, care intenționa să transpună în imagini enciclica Laudato si.

Antonio Socci, în Libero, l-a definit ca pe o «sceneggiata [satiră – n.t.] gnostică și neopăgînă, cu un mesaj ideologic precis, anticreștin», remarcînd că „La Sf. Petru, de Sărbătoarea Concepției Imaculate, s-a preferat celebrarea Maicii Pămînt în loc de cea a Maicii lui Dumnezeu, pentru a propaga ideologia dominantă, «climatistă și ecologistă», religia neopăgînă și neomalthusiană, susținută de marile puteri ale lumii. O profanare spirituală (și din cauză că – să nu uităm – acesta este un loc de martiriu creștin).“

Alessandro Gnocchi avea și el următoarele de spus în Riscossa Cristiana: „Deci – nu ISIS este cel care a profanat inima creștinătății, nu extremiștii seculari sunt cei care au lezat Crezul catolic, nu obișnuiții artiști blasfemici, care suferă de coprolalie, sunt cei care au mînjit credința multor creștini. Nu a fost nevoie de percheziții și detectoare de metal pentru a bloca intrarea vandalilor în Citadela lui Dumnezeu: ei se aflau deja înăuntrul zidurilor și detonaseră deja bomba, în multicolor și world-vision, de la căldurica și din confortul camerei lor de control.“

Fotografii, artiștii grafici și agenții de publicitate care au creat Fiat Lux știu ce înseamnă [Basilica] Sf. Petru pentru catolici – imaginea materială a Trupului Mistic al lui Christos, care este Biserica. Jocurile de lumini care au iluminat Basilica au o intenție simbolică, antitetică celei exprimate de toate luminătoarele, lămpile și focurile care au transmis semnificația luminii lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. Această lumină a fost stinsă la 8 decembrie. Dintre imaginile și luminile proiectate pe Basilică, au lipsit cele ale Domnului nostru și ale Preacuratei, [și asta tocmai] de sărbătoarea ei. [Basilica] Sf. Petru a fost scăldată în falsa lumină adusă de îngerul rebel, Lucifer, prințul acestei lumi și regele întunericului.

Cuvintele luminii dumnezeiești nu sunt doar o metaforă, ci o realitate, la fel ca și realitatea întunericului care învăluie astăzi lumea. Iar în acest Ajun al Crăciunului, omenirea așteaptă momentul în care noaptea să fie luminată ca ziua, „nox sicut dies illuminabitur“ (Psalmul 11), și ca promisiunile pe care le-a făcut Preacurata la Fatima să fie împlinite.

Nativity

 

 

 

 

Posted on 18 decembrie 2015, in Falsul Profet and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: