Monthly Archives: august 2016

Regele Mihai, înfăptuitorul actului istoric de la 23 august 1944

Regele-MIhai

                 Unul din cele mai importante momente din istoria modernă a României a făcut obiectul multor interpretări și controverse. În istoriografia comunistă el a fost atribuit Partidului Comunist Român, ca realizator al acestuia.  În realitate, adevăratul înfăptuitor al actului de la 23 august 1944 a fost Regele Mihai.

Insurecția armată din 23 August 1944 a devenit ziua națională a României în timpul dictaturii comuniste. Spre sfîrșitul acestei perioade, la propunerea lui Nicolae Ceaușescu, titulatura s-a transformat în „Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”. Istoria acestui eveniment a fost falsificată, astfel, de la început, rolul regelui Mihai și al partidelor istorice fiind minimalizat, evenimentul fiind prezentat ca fiind aproape exclusiv realizarea Partidului Comunist, care, în realitate, era la acea vreme o mișcare ce activa în ilegalitate, cu un număr redus de membri. Această campanie de falsificare a început chiar din 24 august 1944, când presa comunistă le-a atribuit acestora toate meritele acțiunii.“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitura_de_stat_de_la_23_august_1944)

„În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. La 23 august 1944 Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Antonescu. În aceeași noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944. Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un pretins armistițiu oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei.[13] Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată. Armistițiul cu Aliații a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, „în termeni impuși aproape în întregime de Uniunea Sovietică”, ca o consecință, între altele, și a faptului că aceasta își desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României. În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”, o „predare”[14][16] „necondiționată”[17] în fața sovieticilor și a aliaților lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvînd sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară. La sfîrșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărîte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa cînd încă nu se precizase clar înfrîngerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației[18]. Liderul comunist albanez Enver Hodja[19] considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor, într-o situație în care nu putea face altceva.

Unii susțin[14][20] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd[21] în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia[22].“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_I_al_Rom%C3%A2niei)

„Cînd balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea sovietică a tărăgănat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 pînă a ocupat întreaga țară, începînd procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mîinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzînd să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rîndul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrîns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_I_al_Rom%C3%A2niei)

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Reclame

Nu admiteți ca învățăturile false să vă contamineze

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Regís

Mesajul nr.4.343 din 4 august 2016

           Dragi copii, Isus al meu este Adevărul și numai în El constă Mîntuirea voastră. Nu admiteți ca învățăturile false să vă contamineze. Rămîneți alături de adevăr. Va veni ziua în care tot ceea ce este fals va cădea la pămînt și numai Adevărul lui Isus al meu va prevala. Fiți pregătiți. Adevărații credincioși vor purta o cruce grea. Victoria va veni pentru cei drepți, dar înainte vor bea potirul amar al durerii. Rugați-vă. Căutați puterea în cuvintele lui Isus al meu și în Euharistie. Acceptați apelurile mele și imitați-l pretutindeni pe Fiul meu Isus. Eu sînt Mama voastră Îndurerată și sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Curaj. Isus al meu nu vă va abandona.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc încă o dată. Vă dau binecuvîntarea mea în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

7 august 2016 – TATĂL ÎNTREGII OMENIRI

Dieu notre pere

        În 1932 Sora Eugenia Elisabetta Ravasio, membră a Congregaţiei „Sfintei Fecioare a Apostolilor“ a primit din partea Părintelui Ceresc mesajul pentru omenire, singura revelaţie făcută de Dumnezeu Tatăl personal şi recunoscută de biserică zece ani mai tîrziu. Mesajul i-a fost dictat în limba latină, limbă necunoscută ei.

„Pentru a fi cunoscut, iubit şi onorat cu un cult special, nu cer nimic extraordinar. Doresc numai acestea.

1. ca o zi, sau măcar o duminică, să fie consacrată preamăririi Mele într-un mod cu totul special sub numele de TATĂL ÎNTREGII OMENIRI.
Vreau pentru această sărbătoare o Liturghie şi un oficiu propriu. Nu e greu de găsit textele în Sfânta Scriptură. Dacă preferaţi să-Mi aduceţi acest cult special într-o duminică, Eu aleg prima duminică din august, dacă luaţi o zi din săptămână, prefer ca să fie ziua de 7 din aceeaşi lună.

(În acest an prima duminică a lunii august coincide cu data de 7 a aceleiași luni.)

2. Întregul cler să se implice la dezvoltarea acestui cult şi mai ales să Mă facă cunoscut oamenilor aşa cum sunt şi cum voi fi mereu cu ei, adică Tatăl cel mai duios şi mai iubitor dintre toţi taţii.

3. Doresc ca clerul să Mă introducă în toate familiile, în spitale, în laboratoare şi fabrici, în locurile de muncă, în cazărmi, în fine, oriunde se află creaturile Mele, chiar dacă ar fi numai una! Ca semnul palpabil al Prezenţei Mele invizibile să fie o imagine care să arate că Eu sunt realmente acolo, prezent. Astfel, toţi oamenii vor face toate activităţile sub Privirea Tatălui lor şi Eu Însumi voi avea sub ochii Mei creatura pe care am înfiat-o după ce am creat-o, astfel toţi fiii  Mei se vor simţi sub privirea Tatălui lor iubitor. Fără îndoială că şi acum sunt prezent pretutindeni, dar aş vrea să fiu reprezentat într-un mod vizibil!

TOŢI ACEIA CARE MĂ VOR CHEMA CU NUMELE DE TATĂ, FIE ŞI NUMAI O SINGURĂ DATĂ, NU VOR PIERI, CI VOR FI SIGURI DE VIAŢA LOR VEŞNICĂ, ÎN COMPANIA CELOR ALEŞI.

Rugăciunea Sorei Eugenia  către Tatăl

„Per Ipsum, cum Ipso et in Ipso“

Dumnezeu este Tatăl meu

     Tatăl meu care eşti în ceruri, cît de dulce şi de mîngîietor este să ştiu că Tu eşti Tatăl meu şi că eu sînt fiul Tău.

Cu cît este mai întunecat sufletul meu şi crucea mea mai grea, cu atît mai mult simt nevoia să-ţi repet: Tată, cred în dragostea Ta pentru mine!

Da, cred că Tu eşti pentru mine Tată în orice clipă a vieţii mele şi că eu sînt fiul Tău!

Cred că Tu mă iubeşti cu o iubire nesfîrşită!

Cred că Tu veghezi asupra mea zi şi noapte şi că nici un fir de păr nu cade din capul meu fără permisiunea Ta!

Cred că Atotştiutor fiind, ştii mai bine decît mine ceea ce-mi este folositor.

Cred că Atotputernic fiind, Tu poţi scoate binele din rău.

Cred că nesfîrşit de Bun fiind, faci să se întoarcă totul în folosul celor care Te iubesc; şi sub mîinile care lovesc eu sărut mîna Ta care vindecă!

Cred… dar sporeşte în mine Credinţa, Speranţa şi Caritatea!

Învaţă-mă să văd întotdeauna Iubirea Ta care mă călăuzeşte în toate momentele vieţii mele.

Învaţă-mă să mă abandonez Ţie, asemenea unui copil în braţele mamei.

Tată, Tu ştii totul, Tu vezi totul, Tu mă cunoşti mai bine decît mă cunosc eu: Tu poţi totul şi Tu mă iubeşti!

Tatăl meu, pentru că Tu vrei să apelăm întotdeauna la Tine, iată că eu, cu încredere Îţi cer, împreună cu Isus şi Maria, ca în curînd să se realizeze toate dorinţele Tale!

Pentru această intenţie, unindu-mă cu Preasfintele Lor Inimi Îţi ofer toate rugăciunile, sacrificiile şi mortificările mele, toate acţiunile şi o mai mare dăruire în îndeplinirea obligaţiilor mele.

Dă-mi Lumina, Harul şi Forţa Spiritului Sfînt.

Întăreşte-mă în acest Spirit astfel încît să nu-L mai pierd niciodată, să nu-L întristez, să nu-L alung de la mine.

Tatăl meu Îţi cer aceasta în numele lui Isus Fiul Tău! Şi Tu, o Isuse, deschide-ţi Inima Ta şi pune inima mea în ea şi cu Inima Mariei, oferă-le Divinului nostru Părinte!

( se cere harul dorit)…Obţine-mi harul de care am nevoie!

Tată Divin, cheamă-i la Tine pe toţi oamenii. Lumea întreagă să proclame Bunătatea Ta Părintească şi Îndurarea Ta Divină!

Fii pentru mine Tată blînd şi ocroteşte-mă pretutindeni ca pe pupila ochiului Tău. Fă să fiu mereu un fiu demn de Tine: ai milă de mine!

Tată Divin, dulcea speranţă a sufletelor noastre,

Fii cunoscut, onorat şi iubit de toţi oamenii!

Tată Divin, bunătatea infinită care se coboară asupra tuturor popoarelor,

Fii cunoscut, onorat şi iubit de toţi oamenii!

Tată Divin, roua binefăcătoare a omenirii,

Fii cunoscut, onorat şi iubit de toţi oamenii!

Indulgenţă parţială
† Mons. Girard                      † Jean Card. Verdier
Vicar Apostolic                      Arhiepiscop de Paris
Cairo -Egipt,9 oct. 1935     8 mai 1936

Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2015/08/07/tatal-intregii-omeniri/

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Astăzi, 5 august 2016, Sfînta Fecioară Maria împlinește 2032 de ani

-naissance-vierge murillo

             Conform tradiţiei, în data de 8 septembrie, biserica sărbătoreşte Naşterea Sfintei Fecioare Maria.

Cu mai mult timp înainte de Medjugorje şi în diferite locuri din lume, în apariţii din Spania sau Mexic, din Africa sau Asia, Sfînta Fecioară Maria a făcut cunoscută data reală a naşterii sale: 5 august.

În 1973, Sfînta Maria i-a spus vizionarei Amparo Cuevas (Apariţiile Fecioarei de la New Prado, El Escorial, Spania) că 5 august este data adevărată a naşterii sale.

La Medjugorje, în mesajul din 1 august 1984, Preasfînta Maria a precizat: „În 5 august se sărbătoresc două mii de ani de la naşterea mea. În acea zi, Dumnezeu îmi permite să dăruiesc haruri particulare şi să dau lumii o binecuvîntare specială.“

În anul următor, în 5 august 1985, Sfînta Fecioară‚ i-a spus vizionarei Anita Rio din Oliveto Citra, Italia: „Astăzi este zi de sărbătoare, este ziua mea de naştere.“ (Conform https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/07/29/adevarata-zi-de-nastere-a-sfintei-fecioare-maria/)

Patru decenii mai tîrziu, în mesajul din 4 august 2011, Sfînta Fecioară îi comunică și Mariei Îndurării Divine faptul că s-a născut în ziua de 5 august.

LA MULȚI ANI, Mămica noastră!

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Copiii mei, rugați-vă pentru România

Mesajul Sfintei Fecioare Maria către fiica sa preaiubită Luz de María

29 iulie 2016

Sfînta Maria

„Rugați-vă, copiii mei, rugați-vă pentru România, ea va cădea pradă durerii, natura o va cutremura și apa o va inunda.“

 Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Puterea rugăciunii învinge orice rău

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Regís

Mesajul nr.4.340 din 28 iulie 2016

         Dragi copii, eu sînt Mama voastră Îndurerată și sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Îngenuncheați în rugăciune. Pasărea Neagră se va răspîndi în întreaga lume și pe unde va trece va produce o mare distrugere. Nu uitați: Puterea rugăciunii învinge orice rău. Acum este momentul durerilor pentru umanitate. Acțiunea rea a dușmanului va înainta din ce în ce mai mult și sărmanii mei copii vor purta o grea cruce. Rămîneți pe calea pe care v-am arătat-o. Am venit din cer ca să vă ajut. Ascultați-mă.

Acesta este mesajul pe care vi-l transmit astăzi în numele Preasfintei Treimi.

Vă mulțumesc pentru că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului