Monthly Archives: noiembrie 2016

Să sărbătorim împreună Adventul

Mesajul Sfintei Fecioare Maria către Holy Love

26 noiembrie 2016

Holy Love

  Maria, Refugiul Iubirii Sfinte spune: „Lăudat să fie Isus.“

                      „Dragi copii, mîine începe perioada Adventului – o perioadă de așteptare plină de bucurie a venirii Crăciunului. În acest an și în această țară, avem un al doilea motiv pentru a fi veseli, faptul că așteptăm venirea unui nou regim în guvernul vostru. Această nouă eră va permite ca Dumnezeu să-și exercite autoritatea asupra inimilor care iau decizii morale importante – decizii care afectează legile foarte vechi care protejează și încurajează păcatul, economia care a oprimat mai mulți oameni decît a ajutat, ca să nu mai vorbim de securitatea națională. Văd o națiune care va fi capabilă să se întoarcă la un sentiment de bunăstare. Ce minunat și îndelung așteptat Advent.“

„În același timp trebuie să vă spun, sînt aceia din culise care caută să submineze binele folosind resursele lor generoase pentru a incita la tulburare și a încuraja actele de violență. Cei care au mult intenționează să ia de la cei care au puțin.“

„Dragi copii rămîneți loiali rozarelor voastre deoarece aceasta este calea de a rămîne aproape de mine. Nu vă voi abandona niciodată. Să sărbătorim împreună Adventul.“

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Actul de Iubire

36507283

 

                  Peste șaizeci de ani, mistica germană Justine Klotz (1888-1984) a primit mesaje de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Spiritul Sfînt, precum și de la Sfînta Fecioară, îngeri și sfinți pe care le-a notat cu meticulozitate sub îndrumarea directorului său spiritual. Mesajele au fost publicate sub forma unei culegeri intitulată Dumnezeu vorbește sufletului.

          „Aceasta înseamnă: fiecărui suflet. Astfel că tu trebuie să scrii! Trebuie ca această culegere să fie transmisă altor persoane…. Îți voi arăta puterea Inimii mele, a Îndurării mele…Răutatea nu va întîrzia să dea înapoi…Reînnoiesc orice lucru!…Rugați-vă stăruitor Actul de Iubire!…Acesta trebuie să fie asemenea unui ceas care funcționează pentru totdeauna.“ (Isus către Justine Klotz)

ACTUL DE IUBIRE

Isus, Maria vă iubesc!

Salvați sufletele preoților, salvați sufletele.

Vă rugăm stăruitor:

Îngăduiți-ne să repetăm acest Act de Iubire de o mie de ori,

cu fiecare respirație, cu fiecare bataie a inimii.

(Imprimatur e Vicariatu Urbis, die 29.11.13)

          „Întotdeauna începeți ziua voastră în felul acesta și nu o încheiați în alt mod… Cuvîntul «mie» vi-l fac cadou. N-a fost niciodată astfel! Acesta este darul de Iubire al Sufletului meu divin… Toată lumea este cuprinsă în acest ACT DE IUBIRE. Trebuie deci să-l răspîndiți și să-l popularizați. El va deveni o flacără uriașă, îți promit. Începe cu curaj și adaugă întotdeauna „mia“! Nu vă dați seama ceea ce realizați prin intermediul lui…“ (Isus către Justine Klotz)

Sursa: http://www.dieuparlealame-prieredelactedamour.org/

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Cunoașterea naturală a lui Dumnezeu

Dieu le Pere

                  Trebuie să ne întrebăm acum dacă, în cazul omului, există un răspuns la o asemenea problemă. Și, în caz afirmativ, la ce fel de certitudine ne este permis să ajungem.

În Scrisoarea către romani, apostolul Pavel se confruntă tocmai cu aceste întrebări, la care răspunde cu o reflecție filozofică bazată pe fapte prezentate în istoria religiilor. În megalopola Romei, Babilonul acelei epoci, el se izbește de tipul de decadență morală ce provine din pierderea totală a tradiției: oamenii erau privați de evidența interioară care altădată îi era oferită omului prin uzaj și cutume, de la început. Nimic nu mai este de la sine înțeles, totul devine posibil, nimic nu mai este imposibil. Nu mai există nici o valoare capabilă să susțină omul, nu mai există norme inviolabile. Tot ceea ce contează este ego-ul și momentul prezent. Religiile tradiționale nu sînt decît fațade confortabile, fără interioritate; ceea ce rămîne este doar cinismul gol și crud. La acest cinism metafizic și moral al unei societăți în decadență, dominată doar de legea puterii, apostolul oferă un răspuns surprinzător. El declară că, în realitate, această societate îl cunoaște foarte bine pe Dumnezeu: „Pentru că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat întru ei; căci Dumnezeu le-a arătat-o“ (Rm 1,19). El justifică apoi această afirmație spunînd: „Încă de la facerea lumii, cele nevăzute ale lui – adică veșnica Sa putere și dumnezeirea – prin cugetare se văd din făpturi“ (Rm, 1,20). Și Pavel trage concluzia: „așa că ei n-au cuvînt de apărare“ (Rm 1,20) Potrivit apostolului, adevărul le este accesibil, dar ei nu-l doresc, pentru că refuză exigențele pe care adevărul le-ar impune asupra lor. Apostolul folosește în context formula: ei „țin adevărul în robia nedreptății“ (Rm 1,18) Omul se împotrivește adevărului care i-ar pretinde o supunere care se exprimă în a-l slăvi și a-i mulțumi lui Dumnezeu (Rm 1,21). Pentru Pavel, decadența morală a societății nu este decît consecința logică și reflexul fidel al acestei perversiuni radicale. Cînd omul își plasează egoismul, orgoliul și confortul deasupra revendicărilor adevărului, nu se poate să nu se bulverseze totul în cele din urmă: nu mai este adorat Dumnezeu, cel căruia singur i se cuvine adorare; imaginile, aparențele, opiniile curente stăpînesc omul. Această alterare generală se extinde la toate domeniile vieții. Ceea ce este contra naturii devine normă; omul care trăiește împotriva adevărului, trăiește și împotriva naturii. Creativitatea sa nu se mai află în serviciul binelui, ci devine o ingeniozitete și un rafinament al răului. Legăturile dintre bărbat și femeie, dintre părinți și copii se dizolvă, blocînd înseți resursele vieții. Nu mai domnește viața, ci moartea. Se formează o civilizație a morții (Rm 1,21-22). Pavel a conturat asfel o schiță a decadenței, care, pe noi, cititorii moderni, ne surprinde realmente prin actualitatea sa.

El nu se mulțumește, însă, să descrie aceste lucruri, cum se făcea de obicei în vremurile acelea: formă mai curînd perversă de moralism, care sfîrșește prin a se complace în comportamentul negativ pe care îl judecă. Dimpotrivă, analiza apostolului conduce la o diagnoză și pornind de aici, se transformă într-un apel moral: la originea tuturor acestora se află negarea adevărului în favoarea confortului, sau, mai curînd, a profitului. Punctul de pornire este rezistența omului în fața evidenței prezenței Creatorului în inima sa, asemenea unei Ființe care îl privește și îl iubește. Pentru Pavel, ateismul, sau chiar agnosticismul trăit ca ateism, nu reprezintă nicidecum o poziție inocentă. În opinia sa, este o poziție ce provine întotdeauna din refuzul unei cunoașteri care, în sine, îi este oferită omului, dar ale cărei condiții el le refuză. Omul nu este condamnat să rămînă în incertitudine față de Dumnezeu. El are posibilitatea să-l „vadă“ dacă își pleacă urechea la vocea Ființei sale, la vocea creației sale și dacă se lasă condus de aceasta. Pavel nu cunoaște un caz de ateu pur idealist.

Ce se poate răspunde la aceasta? Apostolul mizează aici în mod limpede pe antagonismul dintre filozofie și religie, care exista în Antichitate. Filozofia greacă ajunsese, chiar dacă într-o manieră contradictorie și insuficientă în privința detaliilor, la cunoașterea fundamentului unic al universului, Spiritul, care singur este demn de numele de Dumnezeu. Dar elanul care o susținea în critica sa a religiei s-a domolit curînd și, în ciuda acestui caracter critic care îi era esențial, filozofia greacă s-a dedicat tot mai mult justificării cultului zeilor și a adorării puterii Statului. Era, prin urmare, un fapt evident că „adevărul“ era „ținut prizonier“. În acest sens, diagnoza lui Pavel este pe deplin fondată, ținînd cont de situația istorică pe care o are în vedere.

Cu toate acestea, se poate spune oare că afirmația lui posedă o valoare ce depășește acest context istoric determinat? Cu siguranță, este necesară modificarea detaliilor, dar, în privința esențialului, ea nu prezintă un moment oarecare al istoriei, ci situația permanentă a umanității, a omului în fața lui Dumnezeu. Istoria religiilor este coextensivă cu istoria umanității. După cîte știm, nu a existat niciodată o epocă în care problematica Celui care este Întru Totul Altul, a Divinului, să-i fie străină omului. A existat întotdeauna o cunoaștere a lui Dumnezeu. Și pretutindeni, în istoria religiilor, întîlnim, sub diverse forme, conflictul semnificativ dintre cunoașterea lui Dumnezeu unic și atracția exercitată de alte puteri, considerate a fi mai periculoase, mai apropiate și deci mai importante pentru om decît un dumnezeu îndepărtat și misterios. Istoria întreagă este marcată de această stranie dilemă între exigența nonviolentă și liniștită a adevărului, pe de o parte și presiunea profitului, nevoia de a trăi în bune raporturi cu puterile care își pun amprenta asupra vieții cotidiene, pe de altă parte. Asistăm însă mereu la victoria profitului asupra adevărului, deși urma adevărului și a forței care îi este proprie nu dispare complet niciodată, ci continuă să trăiască sub forme deseori surprinzătoare în mijlocul unei jungle pline de plante veninoase.

Este această constatare valabilă și astăzi, într-o cultură total nereligioasă, într-o cultură a raționalității și a gestionării sale tehnice? Eu cred că da. Pentru că și astăzi, în fapt, întrebarea pe care o pune omul depășește inevitabil sfera raționalității tehnice. Nici astăzi nu ne limităm doar la întrebarea: „ce pot să fac?“, ci ne mai întrebăm: „ce trebuie să fac și cine sunt eu?“. Există, desigur, sisteme cosmologice evoluționiste, care ridică nonexistența lui Dumnezeu la rang de evidență rațională și pretind că dovedesc în felul acesta că adevărul este tocmai acela că Dumnezeu nu există. Dar acest tip de teorie generală a cunoașterii își trădează caracterul metodologic în puncte esențiale. Enormele lacune din cunoașterea noastră sunt acoperite de o serie de aparate scenice mitologice a căror presupusă raționalitate nu poate înșela pe nimeni. Este un fapt evident acela că raționalitatea universului nu poate fi explicată rațional pe baza unei iraționalități. Din această cauză, Logosul, care este la originea tuturor lucrurilor, rămîne, mai mult ca niciodată, cea mai bună ipoteză, deși este, desigur, o ipoteză care ne permite să renunțăm la o poziție de dominație și să ne asumăm riscul unei atitudini de ascultare umilă. Nu se poate spune că, în zilele noastre, evidența liniștită a lui Dumnezeu a fost eliminată, dar trebuie să admitem că, mai mult ca niciodată, aceasta a devenit de nerecunoscut din cauza violenței pe care puterea și profitul le execită asupra noastră. În felul acesta, situația actuală este marcată fundamental de aceeași tensiune dintre tendințele opuse care traversează întreaga istorie: pe de o parte, există deschiderea interioară a sufletului unman spre Dumnezeu și, pe de altă parte, există atracția mai puternică a nevoilor și experiențelor imediate. Omul este prins între cele două. Nu este capabil să se debaraseze total de Dumnezeu, dar nici nu are forța să pornească la drum spre El. De unul singur, nu este în stare să construiască un pod care ar putea stabili o relație concretă cu acest Dumnezeu. Putem afirma în continuare, cu Sfîntul Toma, că necredința este împotriva naturii, dar trebuie să adăugăm, în același timp, că omul nu este în măsură să clarifice complet strania penumbră care apasă asupra întrebării referitoare la realitățile eterne și că, pentru a stabili o relație adevărată cu el, Dumnezeu trebuie să ia inițiativa de a-i veni în întîmpinare și de a se întoarce spre om.

Textul de mai sus face parte din volumul „Europa în criza culturilor“ al Papei Benedict al XVI-lea, tradus de  Delia Marga și prefațat de  Andrei Marga.

Benedict 16

Sursa: Joseph Ratzinger,Europa în criza culturilor, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2008, pp. 77-82

Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului

206-christ-roi

Predica Sfîntului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, duminică, 25 noiembrie 2012

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat și întru preoție,
Iubiți frați și surori,

                 Solemnitatea de astăzi a lui Cristos Regele universului, încoronare a anului liturgic, se îmbogățește cu primirea în Colegiul Cardinalilor a șase noi membri pe care, conform tradiției, i-am invitat în această dimineață să concelebreze cu mine Euharistia. Fiecăruia dintre ei adresez salutul meu cel mai cordial, mulțumindu-i cardinalului James Michael Harvey pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat în numele tuturor. Îi salut pe ceilalți cardinali și pe toți prelații prezenți, precum și stimatele autorități, pe domnii ambasadori, pe preoți, pe călugări și pe toți credincioșii, în special pe cei care provin din diecezele încredințate grijii pastorale a noilor cardinali.

            În această ultimă duminică din anul liturgic Biserica ne invită să-l celebrăm pe Domnul Isus ca Rege al universului. Ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre viitor, sau mai bine zis în profunzime, spre ținta ultimă a istoriei, care va fi împărăția definitivă și veșnică a lui Cristos. El era la început cu Tatăl atunci cînd a fost creată lumea și va manifesta pe deplin domnia sa la sfîrșitul timpurilor, cînd îi va judeca pe toți oamenii. Cele trei lecturi de astăzi ne vorbesc despre această împărăție. În textul evanghelic pe care l-am ascultat, luat din Evanghelia Sfîntului Ioan, Isus se află într-o situație umilitoare – aceea de acuzat – în fața puterii romane. A fost arestat, insultat, batjocorit și acum dușmanii săi speră să-i obțină condamnarea la supliciul crucii. L-au prezentat la Pilat ca pe unul care aspiră la puterea politică, unul care se numește pe sine rege al iudeilor. Procuratorul roman face investigația sa și-l interoghează pe Isus: „Tu ești regele iudeilor?“ (In18,33). Răspunzînd la această întrebare, Isus clarifică natura împărăției sale și chiar a mesianității sale, care nu este putere lumească, ci iubire care slujește; El afirmă că împărăția sa nu trebuie deloc confundată cu orice împărăție politică: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta… nu este de aici de pe pământ” (v. 36).

            Este clar că Isus nu are nici o ambiție politică. După înmulțirea pâinilor, oamenii, entuziasmați de minune, voiau să-l ia cu forța ca să-l facă rege, pentru a răsturna puterea romană și a stabili astfel o nouă împărăție politică ce avea să fie considerată ca împărăția lui Dumnezeu atît de așteptată. Însă Isus știe că împărăția lui Dumnezeu este de cu totul alt gen, nu se bazează pe arme și pe violență. Și tocmai înmulțirea pîinilor devine, pe de o parte, semn al mesianității sale, însă, pe de altă parte, o cumpănă a apelor în activitatea sa: din acel moment drumul spre Cruce devine tot mai clar; acolo, în actul suprem de iubire, va străluci împărăția promisă, împărăția lui Dumnezeu. Însă mulțimea nu înțelege, este dezamăgită și Isus se retrage pe munte singur ca să se roage, să vorbească cu Tatăl (cf. In 6,1-15). În relatarea Pătimirii vedem că și discipolii, deși au împărtășit viața cu Isus și au ascultat cuvintele sale, se gîndeau la o împărăție politică, instaurată cu ajutorul forței. În Ghetsemani, Petru a scos sabia sa și a început să lupte, însă Isus l-a oprit (cf. In 18,10-11). El nu vrea să fie apărat cu armele, ci vrea să împlinească voința Tatălui pînă la capăt și să stabilească împărăția sa nu cu armele și cu violența, ci cu aparenta slăbiciune a iubirii care dăruiește viața. Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție complet diferită de cele pămîntești.

        Pentru aceasta, în fața unui om lipsit de apărare, fragil, umilit, așa cum este Isus, un om al puterii ca Pilat rămîne surprins; surprins pentru că aude vorbindu-se despre o împărăție, despre servitori. Și pune o întrebare care probabil că i s-a părut paradoxală: „Așadar, tu ești rege?“. Ce tip de rege poate să fie un om în condițiile acelea? Însă Isus răspunde în mod afirmativ: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu“(In 18,37). Isus vorbește despre rege, despre împărăție, însă referința nu este la stăpînire, ci la adevăr. Pilat nu înțelege: poate exista o putere care nu se obține cu mijloace umane? O putere care să nu răspundă la logica stăpînirii și a forței? Isus a venit pentru a revela și a aduce o nouă regalitate, aceea a lui Dumnezeu; a venit pentru a da mărturie despre adevărul cu privire la un Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8.16) și care vrea să stabilească o împărăție a dreptății, a iubirii și a păcii (cf. Prefața). Cel care este deschis la iubire, ascultă această mărturie și o primește cu credință, pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu.

         Această perspectivă o regăsim în prima lectură pe care am ascultat-o. Profetul Daniel prezice puterea unui personaj misterios situat între cer și pămînt: „Iată am văzut pe cineva, venind pe norii cerului, ca un fiu al omului. El a ajuns pînă la Bătrîn și i-a fost prezentat. Lui i s-au dat stăpînirea, slava și domnia. Toate popoarele, națiunile și oamenii de toate limbile trebuie să-i slujească lui. Stăpînirea lui este o stăpînire veșnică, nepieritoare, iar împărăția lui nu va fi niciodată distrusă” (7,13-14). Sînt cuvinte care prospectează un rege care stăpînește de la mare la mare pînă la marginile pămîntului, cu o putere absolută care nu va fi distrusă niciodată. Această viziune a profetului, o viziune mesianică, este luminată și își află realizarea în Cristos: puterea adevăratului Mesia, putere care nu apune niciodată și care nu va fi distrusă niciodată, nu este aceea a împărățiilor de pe pămînt care apar și dispar, ci este aceea a adevărului și a iubirii. Cu asta înțelegem că regalitatea vestită de Isus în parabole și revelată în mod deschis și explicit în fața procuratorului roman, este regalitatea adevărului, singura care dă tuturor lucrurilor lumina lor și măreția lor.

         În lectura a doua, autorul Apocalipsului afirmă că și noi participăm la regalitatea lui Cristos. În aclamația adresată „Celui care ne iubește și ne-a eliberat de păcatele noastre cu sîngele său“ declară că Cristos „a făcut din noi o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său“ (1,5-6). Și aici este clar că e vorba despre o împărăție întemeiată pe relația cu Dumnezeu, cu adevărul și nu despre o împărăție politică. Cu jertfa sa, Isus ne-a deschis drumul pentru un raport profund cu Dumnezeu: în El am devenit adevărați fii adoptivi, astfel sîntem făcuți părtași la regalitatea sa asupra lumii. A fi discipoli ai lui Isus înseamnă, așadar, a nu ne lăsa fascinați de logica lumească a puterii, ci a duce în lume lumina adevărului și a iubirii lui Dumnezeu. Autorul Apocalipsului lărgește apoi privirea spre a doua venire a lui Isus pentru a-i judeca pe oameni și a stabili pentru totdeauna împărăția divină și ne amintește că convertirea, ca răspuns la harul divin, este condiția pentru instaurarea acestei împărății (cf. 1,7). Este o invitație puternică adresată tuturor și fiecăruia: a ne converti mereu din nou la împărăția lui Dumnezeu, la stăpînirea lui Dumnezeu, a Adevărului, în viața noastră. Îl invocăm zilnic în rugăciunea „Tatăl nostru“ cu cuvintele „Vină împărăția ta“, care înseamnă a-i spune lui Isus: „Doamne, fă-ne să fim ai tăi, trăiește în noi, adună omenirea risipită și suferindă, pentru ca în Tine totul să fie supus Tatălui milostivirii și iubirii“.

        Vouă, iubiți și venerați frați cardinali – mă gîndesc îndeosebi la cei creați ieri – vă este încredințată această responsabilitate angajantă: de a da mărturie despre împărăția lui Dumnezeu, despre adevăr. Asta înseamnă a scoate în evidență mereu prioritatea lui Dumnezeu și a voinței sale în fața intereselor lumii și în fața puterilor sale. Deveniți imitatori ai lui Isus, care, în fața lui Pilat, în situația umilitoare descrisă de Evanghelie, a manifestat gloria sa: aceea de a iubi până la extrem, dăruindu-și viața pentru persoanele iubite. Aceasta este revelația împărăției lui Isus. Și pentru aceasta, cu o singură inimă și un singur suflet, ne rugăm: „Adveniat regnum tuum“. Amin.

BENEDICT XVI

Sursa: http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-solemnitatea-domnului-nostru-isus-cristos-regele-universului-2012/

Donald Trump a zdrobit-o pe Hillary Clinton la toate capitolele. Datele pe care mass-media NU le-a prezentat

                  Rezultatul alegerilor din SUA a reprezentat pentru multă lume o mare surpriză, victoria lui Donald Trump în fața candidatei democrate Hillary Clinton, nefiind luată în calcul de majoritatea institutelor de sondare. Iată că există și trei chei esențiale pe care mass-media nu a dorit să le prezinte așa cum au fost sau au ales să le prezinte truncheat, conform endingthefed.com.

           În primul rînd, se poate observa că majoritatea statelor din SUA au votat cu Donald Trump. Imaginea următoare arată foarte clar că majoritatea statelor au votat cu Trump.

alegeri-sua1

          În al doilea rînd, mass-media a ținut ascuns faptul că Trump a zdrobit-o pe Hillary în cursa pentru obținerea voturilor electorilor. Majoritatea instituțiilor de media au prezentat faptul că Trump ar fi cîștigat alegerile obținînd doar 279 de voturi din partea electorilor. Însă, adevărul este că Trump a cîștigat de asemenea cele 16 voturi ale electorilor din Michigan și pe cele 11 ale electorilor din Arizona, reușind astfel un total de 306 voturi din partea electorilor. Hillary a obținut doar 228 devoturi din partea electorilor, însă ultimele informații arată că aceasta ar fi cîștigat la limită cele patru voturi ale electorilor din New Hampshire, acumulînd un total de 232 de voturi ale electorilor.

Conform acestor date prezentate, Donald Trump a obținut astfel 57% din voturile totale ale electorilor.
Hillary a înregistrat astfel cel mai prost rezultat al unui candidat din partea partidului democrat din ultimii 28 de ani.

alegeri-sua2

          În al treilea rînd, s-a spus că Hillary ar fi cîștigat confruntarea cu Donald Trump în ceea ce privește numărul total al votanților. Trump a cîștigat 31 de state, în timp ce Hillary a obținut victoria în doar 19 state, candidatul republican obținînd astfel 62% dintre acestea.

Potrivit celor de la New York Times, Hillary ar fi obținut 59.923.027 de voturi, în timp ce Trump a primit 59.692.974, reprezentînd astfel o diferență de 230.053, adică doar 0,4%. Însă în state precum California și New York, Hillary l-a învins pe Trump categoric, obținînd cu patru milioane de voturi mai mult decît candidatul republican. Dacă nu erau aceste două state liberale, Hillary ar fi pierdut categoric și votul popular. Majoritatea surselor de mass-media refuză să spună aceste lucruri, însă Donald Trump s-a impus categoric în aceste alegeri.

Articolul a apărut în 13 noiembrie 2016 sub semnătura lui Răzvan Marinescu.

Sursa: http://www.activenews.ro/externe/Donald-Trump-a-zdrobit-o-pe-Hillary-Clinton-la-toate-capitolele.-Datele-pe-care-mass-media-NU-le-a-prezentat-138217

Sfînta Gertrude din Helfta

Sfînta Gertrude din Helfta

                                În 16 noiembrie biserica o celebrează pe Sfînta Gertrude din Helfta sau Gertrude cea Mare (1256-1301 sau 1302), călugăriță cisterciană, una din inițiatoarele devoțiunii către Preasfînta Inimă a lui Isus.

                 Cu ocazia audienței generale de la Vatican, din 6 octombrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a evocat-o pe Sfînta Gertrude ca fiind „o celebră mistică și singura femeie care a primit în Germania epitetul de «Mare», în virtutea staturii sale culturale și evanghelice: viața și gîndirea sa au influențat de o manieră remarcabilă spiritualitatea creștină.“

Rugăciunea Sfintei Gertrude cea Mare pentru sufletele din purgator

         Veșnice Părinte, îți ofer preaprețiosul Sînge al divinului tău Fiu Isus, în unire cu liturghiile celebrate astăzi în întreaga lume, pentru toate sufletele sfinte din purgator, pentru păcătoșii din întreaga lume și pentru cei din Biserica universală, în special pentru cei din familia mea. Amin.

        Această rugăciune eliberează o mie de suflete din purgator de fiecare dată cînd este recitată.

Surse: https://w2.vatican.va/content/benedict-xvi/fr/audiences/2010/documents/hf_ben-xvi_aud_20101006.html

https://myriamir.wordpress.com/2014/03/15/priere-de-sainte-gertrude-la-grande-les-ames-du-purgatoire/

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Libertatea va fi suprimată și religia va fi unificată

Mesajul Domnului nostru Isus Cristos către fiica sa preaiubită Luz de María

3 noiembrie 2016

giulgiul-din-Torino

Poporul meu iubit,

Trimit pacea mea fiecărui copil al meu.

Mergeți în căutarea adevărului cu ochii legați.

Spiritul meu Sfînt se află în fiecare copil al meu.

În acest moment, Spiritul meu Sfînt dă putere copiilor mei care doresc să rămînă uniți cu mine, pentru a nu cădea în păcat.

„Eu Sînt Cel care Sînt“ (Exod: 3,14) și nu-i înșel pe copiii mei.

Spiritul meu Sfînt continuă să dea viață, să lumineze, să călăuzească poporul meu și în special instrumentele mele credincioase.

Cuvîntul meu este consfințit în Sfînta Scriptură, dar explicarea Cuvîntului meu continuă să fie oferită ca „țară în care curge lapte și miere“, astfel încît sufletele să nu se piardă din cauza ignoranței. Profetului meu îi dau Cuvîntul meu pentru ca el să-l transmită poporului meu, așa cum îl predic eu.

Eu merg împreună cu poporul meu, nu-l părăsesc în momentele de durere.

Cuvîntul meu este răstălmăcit de unii dintre copiii mei…Și acest lucru face ca în inima mea să persiste o rană profundă.

Poporul meu, nu sînteți o generație ascultătoare, ci una răzvrătită: vă chem și nu-mi acordați atenție, disprețuiți chemările mele și comiteți mari sacrilegii.

Insistați să nesocotiți cuvintele „Justiția divină“, astfel încît ai mei să acționeze cufundați cu totul în răutate, în timp ce umanitatea se încredințează demonului fără să se teamă că mă ofensează.

Unele din templele mele vor fi dărîmate, altele vor fi închise și în ele se va adăposti perdiția.

Nu uitați că marele plan al lui Anticrist este să ia repede în stăpînire umanitatea, iar pentru aceasta va uni guvernele, economiile, educația, va emite decrete prin care toți să gîndiți în același fel, să acționați la fel, iar societatea să fie o masă a celor care îl urmează pe impostor. Libertatea va fi suprimată…și religia va fi unificată…

Poporului meu i se va înterzice să mă adore, nu o va putea chema pe  Sfînta mea Mamă, deoarece anticristul știe că Mama mea va învinge răul. Veți fi persecutați, dar nu vi se va fura mîntuirea veșnică. Îi voi trimite pe îngerii mei să vă ajute, nu vă fie frică, aveți încredere în ajutorul meu.

Am cerut umanității să ducă la îndeplinire Prima poruncă, le-am cerut să nu abandoneze Euharistia și nici pe Mama mea, nici poruncile, nici sacramentele, nici lucrările și acțiunile care îi fac să crească în Iubirea mea.

Trebuie să pătrundeți în mine și să mă cunoașteți ca să nu fiți confuzi…

Trebuie să creșteți în spirit pentru a nu cădea pradă răului, din pricina lipsei de cunoștințe…

Poporul meu, nu fiți complici ai răului, nu abandonați Voința noastră Divină „care vrea ca toți oamenii să se mîntuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului.“(1Ti: 2,4)

Poporul meu, păstrați-vă în stare de har. Mari evenimente sînt pe cale să aibă loc pe pămînt, unele  provenind din univers, altele prin crăparea pămîntului sau creșterea apelor, prin erupții vulcanice și datorită furiei umanității care se va ridica împotriva ei însăși.

Rugați-vă copii, rugați-vă pentru Statele Unite, haosul sosește și cu haosul copiii mei vor avea de suferit. Acest pămînt trebuie purificat.

Rugați-vă copii, rugați-vă, pentru Rusia: ea care doarme, se va deștepta peste umanitate.

Rugați-vă copii, rugați-vă pentru China, va surprinde umanitatea.

Rugați-vă copii, natura se dezlănțuie, va fi suferința lumii.

Iubitul meu popor, trădătorii, cei care dau poporul meu în mîna dușmanilor, vor fi apoi persecutați de propriii lor aliați.

Îngerii mei anunță împlinirea Cuvîntului meu.

Vin să protejez poporul meu. Nu uitați copiii mei că „Eu Sînt Cel care Sînt“ (Exod: 3,14)

Sînt scutul și forța poporului meu, el care va sta la masa mea și se va bucura de cuvîntul meu și de prezența mea.

Nu sînteți un popor fără rege, eu văd totul.

Fiți lumină, căldură, hrană. Fiți mărturie a Iubirii mele.

Poporul meu, ochii mei vă privesc permanent, sînteți Marea mea Comoară.

Vă binecuvîntez,

Al vostru Isus

Bucură-te, imaculată Marie, concepută fără păcat.

Bucură-te, imaculată Marie, concepută fără păcat.

Bucură-te, imaculată Marie, concepută fără păcat.

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuați să vă rugați pentru președintele vostru ales

Mesajul Sfintei Fecioare Maria către Holy Love

9 noiembrie 2016

Holy Love

    Maria, Refugiul Iubirii Sfinte spune: „Lăudat să fie Isus.“

Sfînta Fecioară zîmbește.

              „Am venit să vă felicit pe tine și țara ta pentru alegerea noului președinte. Multe vieți nevinovate din pîntece vor fi cruțate acum. Libertățile religioase vor fi restabilite și apărate. Curtea voastră Supremă își va menține loialitatea față de Constituție. Va fi făcut un progres în privința independenței față de petrolul străin. Țara voastră își va recîștiga demnitatea, puterea și respectul său între prieteni și dușmani deopotrivă. Sînt foarte mulțumită. Nu am putut spune cu cine să votați. Am putut numai să fac opțiunile voastre mai clare.“

„Continuați să vă rugați pentru președintele vostru ales.“

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului