Monthly Archives: februarie 2017

Cum tot românii sunt „corupții“, cînd nu mai sunt ei la butoane?!

ilie-serbanescu

                O tragedie – una din multele – care confruntă România de azi este că, pînă la urmă, toate conflictele principale din politică, economie și societate ajung să fie judecate la Curtea Constituțională. Motivul aparent este că legile sunt în mod deliberat redactate interpretativ și forțele în dispută, tot în mod deliberat, trag cu interpretarea pe turta intereselor lor. Motivul real este însă altul: capitalul străin, care a ajuns să dețină proprietatea de control asupra economiei, nu vrea să se mai încurce cu o administrație rezultînd din democrație (vot popular, parlament, partide, guverne politice etc.), presînd pentru structuri numite (procuratură, guverne tehnocrate), în locul celor alese. Și este inevitabil ca aceste încercări tragice să nu genereze conflicte de constituționalitate, căci Constituția, bună sau rea cum este, a fost redactată în spirit democratic și pentru un stat de drept și nu pentru o colonie. Ar fi interesant ce ar decide Curtea Constituțională dacă ar fi sesizată asupra constituționalității relațiilor dintre instituțiile statului în problema de fond: este un fapt real că Parchetele, în ciuda dotărilor mereu mai solide, nu descoperă nici un străin „corupt“, cu toate că întreaga axă majoră a economiei, punctele ei strategice, pîrghiile de control, într-un cuvînt, decizia, se află în mîna străinilor. Altfel spus, cum tot românii sunt corupții, cînd nu mai sunt ei la butoane? Cred că onor Curtea Constituțională ar fugi ca dracu’ de tămîie de speța cu pricina, probabil inventînd un motiv pentru care nu s-ar considera competentă în materie.

Cum deci se face că România furată de români se află în mîna străinilor? Singurul scenariu care ar putea explica faptul obiectiv adus în atenţie de această întrebare retorică ar fi acela că, mai întîi, românii au furat economia, luîndu-o prin rapt sau pe daiboj de la statul care o deţinea total acum un sfert de veac, şi, apoi, fiind foarte proşti, au vîndut-o la străini, căci altfel cum ar fi putut aceasta să ajungă la străini în toate poziţiile strategice de control şi cu toate pîrghiile de acţiune şi decizie?!

Or, o cercetare sumară – chiar şi o simplă aducere aminte – ne indică faptul că străinii au luat economia direct de la stat, şi nu de la nişte privaţi români, ajunşi intermediari între statul pe care îl furaseră şi străinii imaculaţi veniţi aici să ne salveze. Să evocăm cazul pieselor strategice: Petrom (cu toate resursele de petrol şi jumătate din cele de gaze), distribuţiile de energie (70% din cele de carburanţi, 100% din cele de gaze, 80% din cele de electricitate), băncile, toate industriile (siderurgia, metalurgia feroasă, metalurgia neferoasă, construcţiile auto), telefonia fixă, sistemul de asigurări. Singurul domeniu în care înlocuirea unor structuri româneşti cu unele străine s-a făcut după regulile capitaliste, indiferent dacă ne convin sau nu, dar nu prin jaf la drumul mare, a fost retailul, ajuns în mîna reţelelor străine mai puternice prin eliminarea chioşcarilor români.

Şi atunci, din două, una: ori admitem că tranziţia de la comunism la capitalism s-a desfăşurat în spiritul regulilor capitaliste în care cîştigă cel puternic, indiferent dacă ar fi să se calce pe cadavre – adică aşa cum s-a derulat cît de cît în retail –, şi atunci nu mai vorbim de furturi şi devalizări, ori, în cazul în care acceptăm că tranziţia s-a făcut cel puţin în bună măsură pe bază de furt, trebuie să fie inclusă la loc de cinste în domeniu contribuţia capitalului străin la jaf. Şi anume, avînd în vedere că o contribuţie în chestiune nu se poate măsura altfel decît cu proporţia în care s-a ales pînă la urmă fiecare din jaful cu pricina, să se recunoască deschis şi oficial furtul României de către capitalul străin, în comparaţie cu care furtul de către români rămîne un biet bebeluş! Căci capitalul străin externalizează către ţările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puţin 35-40 miliarde de euro pe an. Niciun sfanţ din aceştia, o dată trimişi în străinătate, nu se mai învîrte prin economie. Sunt dispăruţi iremediabil. Sunt pierderi ireversibile. Nu că furturile străinilor sunt mai rele decît cele ale românilor, dar, obiectiv, banii furaţi de români mai rămîn prin economie, în timp ce aceia furaţi de străini se duc iremediabil pe Apa Sîmbetei, fără întoarcere!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 27 februarie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cum-tot-romanii-sunt-coruptii-cand-nu-mai-sunt-ei-la-butoane-296831/

Mentalitatea intolerantă a „grupului de la Păltiniș“

imgres

         În cartea sa,Viața unui om singur, eseistul Adrian Marino face o succintă descriere a ceea ce el a numit „troica nomenclaturistă“ formată din Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Horia Roman Patapievici și rolul ei în societatea românească.

Este vorba de profunda antipatie pe care mi-am atras-o din partea „grupului de la Păltiniș“, după ciclul de articole din 22. „Dosarul Constantin Noica“ (din 1992, reluat cu titlul „Cazul Constantin Noica“, în Politică și cultură, Iași, Polirom, l996, pp.78-103). Este prima analiză serioasă a relațiilor filozofului nostru cu regimul comunist. Un act de cunoaștere, în esență. Considerat de unii fanatici drept o profanare, o demistificare intolerabilă. Despre legăturile mele personale cu C. Noica n-am intenția să revin. Un amestec de atracție și respingere, de ambiguitate esențială, în orice caz, cu momente tipice epocii. După 1989, au ieșit cu putere la lumină toate tendințele negative ale acestei „școli“. Cel puțin în interpretarea discipolilor săi cei mai fideli, devenită pe parcurs o adevărată „troică“: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Horia Roman Patapievici. Nu este vorba, în cele ce urmează, de valoarea lor intrinsecă (după mine mult exagerată), ci de tendințele acestei „școli“, tot mai evidente și mai negative, după 1991. În ce sens?

„Cazul“ Noica, transformat în mit charismatic, guru suprem, izvor unic de înțelepciune, Căpitanul filozofic al „națiunii“ etc., a dus la reapariția imaginii filozofului-oracol, care dă sentințe definitive și sentințe cu valoare de dogmă, emite adevăruri unice, inatacabile, decide în toate problemele cruciale. Rolul acesta și l-a asumat G. Liiceanu, ajutat de TV, unde apare alături de E.M. Cioran, care-i transmite, într-un fel, făclia olimpică a supremei înțelepciuni românești (O mică paranteză – metoda se practică – un mărunt măscărici verbal ieșean, „geniu ludic“, Luca Pițu, și-a publicat poza alături de același E.M. Cioran). Ajutat de o poziție importantă, Editura Humanitas (fosta „Editură Politică“) și de Dilema, condusă de Andrei Pleșu (scoasă cu banii regimului Iliescu), care are și vocația irezistibilă a puterii politice directe, s-a ajuns la refacerea mitului autorității spiritual unice, definitive și imperative. G. Liiceanu devine conștiința națiunii. Al său Apel la lichele, supremul manual de etică civică etc. O astfel de mentalitate, transformată în monopol cultural, este plină de implicații nocive. În esență – pentru a rezuma rapid întreaga și profunda divergență – mă loveam de trei obstacole, după mine, capitale. Spun „după mine“, fiindcă mă priveau, în primul rînd, în mod direct. În realitate era vorba de poziții filozofice și ideologice generale și chiar universal, foarte bine illustrate de întreaga gîndire a umanității.

Observam, mai întîi, cum mitul filozofului charismatic nu are un adversar mai redutabil și mai detestabil, în același timp, decît spiritual critic. A analiza „critic“ – și nimic mai mult – cazul C. Noica, Nae Ionescu etc. și, în general, întreaga „generație bombastică“ (G. Călinescu) devine o adevărată blasfemie. În mod inevitabil, o atmosferă de iraționalism intolerabil tinde să devină dominant. Cu urmări catastrofale. Deci, după cinci decenii de dogamatism, cenzură ideologică și represiune culturală comunistă, reapare, la polul opus, aceeași intoleranță, aceeași respingere a discuției libere. (…)

Evident, între „manifestele“ mele neopașoptiste și confreria inițiatică de tip Păltiniș nu era – și nici nu putea exista – nici o legătură. Mai mult: eram profund detestat. Deoarece contestam, direct sau indirect, întreaga atitudine intelectuală a acestui grup: dreptul de a fixa definitive opinia, de a stabili unica ierarhie acceptabilă a valorilor, de a se considera instanță culturală supremă. Adevărat grup de presiune culturală. Și ura irațională s-a dezlănțuit cînd, invitat la o ședință a grupului GDS în care fusesem cooptat, fără să fi făcut de altfel vreo cerere (am primit chiar și o adresă „oficială“), G. Liiceanu m-a dat pur și simplu afară (14 noiembrie 1995). I-am replicat dur. „Am fost invitat“ și am declarat că nu plec. Și că nu mă intimidează nimeni, mai ales după 14 ani de gulag. Moment penibil. Pînă la urmă, cel care a părăsit ședința a fost… G. Liiceanu, terminată în coadă de pește. Toți tăceau, intimidați de marele prestigiu al adeversarului meu inegalabil. Doar Mihai Șora a venit, caritabil, să mă consoleze, și să mă roage să iau din nou cuvîntul. Am renunțat pentru a nu mai prelungi acest spectacol „filozofic“.

Dacă evoc acest episod o fac doar pentru a ilustra mentalitatea totalitară, bine mascată, intolerantă în orice caz, a acestui grup. Nu-i contest, repet, intelectualitatea. Deși opera sa „filozofică“ propriu-zisă este, la drept vorbind, destul de…„subțire“. Dar se intuia, se percepea – din întreaga mea atitudine intelectuală- o altă structură spiritual, un spirit critic ireductibil. Rețin că și alții (Adrian Dinu Rachieru, în Minerva, 81-82/1999: „Unde ne sunt elitele?“) se arată, pe drept cuvînt, iritați de „troika nomenclaturistă“ (A. PLeșu, G. Liiceanu, H.-R. Patapievici) cu iz charismatic, (ce) funcționează ca grup de presiune, la cota „narațiunii mitologice“, în topul cultural propus prin zelul propagandistic TV.

Sursa: Adrian Marino, Viața unui om singur, Polirom, Iași, 2010, pp. 338-340

 

General de contraspionaj, în război cu statul român din cauza aurului familiei Ceaușescu

Instituția prezidențială a primit, la mijlocul anului trecut, un memoriu din partea unui general de contraspionaj din fostul serviciu „01“ anti-KGB, de pe vremea lui Ceaușescu, în care cerea declasificarea dosarului său militar, pentru a-și putea primi pensia. I s-a răspuns că cererea sa nu poate fi luată în considerare pentru că… petentul nu are identitate! Generalul a povestit pentru ziarul Libertatea de unde i se trage tărășenia.

„Sunt nevoit să mă prezint sub numele de cod Ioan Gez și numărul de identificare 0460046 atribuite prin decret prezidențial specific încadrării în statutul de ofițer sub acoperire, în urma detașării în interes de serviciu în Unitatea Militară 0358, în data de 10.01.1979, sub consemnul Vulturii Carpatici, aflată sub comanda generalului colonel Petru Antim. (…) Mă folosesc exclusiv de numele de cod întrucît în prezent sunt lipsit de propria identitate urmare a declarării în ascuns a morții mele prezumate“, își începe generalul Gez scrisoarea către președinte, la care a atașat și o copie a pașaportului de serviciu personalizat: S.0460046.

foto-4-img_5524-1-620x474

În cadrul UM 0358, Ioan Gez a fost detașat la Serviciul „01“, adică acel serviciu special anti-KGB constitutit nu în cadrul Securității, ci al Ministerului Apărării și Direcției de Informații Externe a Ministerului Afacerilor Externe, la ordinul lui Nicolae Ceuşescu, care dorea să se distanţeze cît mai mult de sub tutela URSS.

Reţeaua „Igor“ a fost destructurată în 1986

foto-1-img_5521-731x1024

Serviciul „01“ a contribuit, printre altele, la demascarea și destructurarea rețelei sovietice de spionaj „Igor“ de pe teritoriul României, precum și la demascarea agenților racolați de KGB din rîndul cadrelor militare autohtone, în dosarele „Korbii I – III“.

foto-2-img_5522-622x1024

„După 1990, agenții sovietici pe care noi am reușit să îi expulzăm în 1986 au revenit în România și sunt și acum în țară“, ne-a declarat generalul de contraspionaj.

De asemenea, Serviciul „01“ a fost implicat și în realizarea unei strategii de apărare, în 1988. „Pe 18 august 1989, în cadrul unei întrevederi a reprezentanților țărilor din fostul bloc militar comunist, s-au stabilit coordoantele viitoare de neagresiune între părțile semnatare. Se pregătea schimbarea. Pentru România, în baza strategiei din 1988, s-a stabilit plata a 12 tone de aur către Uniunea Sovietică, în Kiev – adică tributul dat pentru ca în România să aibă loc o revoluție de catifea –  și 200 de milioane de dolari transferabili ulterior pentru familia prezindențială. Ceaușescu trebuia să plece în Teheran, apoi în America de Sud, de unde trebuia să ajungă, în final, în Cipru și să trăiască liniștit împreună cu familia.

De ce nu s-a întîmplat așa? Să vă dau un exemplu: în 1989 România avea 354 de conturi de lucru ale agențiilor speciale, sub umbrela mai multor ministere, care însumau mai multe zeci de miliarde de dolari – foarte, foarte mulţi bani. După 1990, sumele au dispărut printr-un mecanism pe care l-am raportat superiorilor. De aici mi se trage necazul…“, ne-a explicat Ioan Gez.

„Prezenta petiție se clasează“

foto-5-img_5529-465x620

În fine, ce a cerut generalul de la președinte: „Declasificarea și scoaterea la lumină a dosarului personal întocmit în 1998 sub coordonarea generalului Nicolae Oprea, șeful Departamentului de Resurse Umane din MApN, dosar făcut dispărut în mod inexplicabil. Între timp, fără să știu, fără să mi se comunice nimic, o instanță din Brașov m-a declarat mort prezumat, la cererea unui membru al familiei. În acest moment buletinul îmi este expirat, nu beneficiez de nici un drept cetățenesc, de pensie, de asistență și tratament medical, practic am fost redus la stadiul de mort prezumat şi sunt bolnav de cancer la tubul digestiv“.

Deși Gez a atașat la memoriul adresat preşdintelui o copie a fostului pașaport special și a menționat unitatea militară la care a lucrat, după șase luni a primit un răspuns de al Cotroceni în care se spune: „Prezenta petiție nu întrunește condiția de luare în considerare (…), astfel încît aceasta se clasează, întrucît nu ați menționat în conținutul său datele de identificare“.

Transporturile către Kiev și Teheran, pentru Ceauşescu, au avut loc pe 14 decembrie

Una din enigmele revoluției din 1989 este ședința din 17 decembrie 1989 a Comitetului Politic Executiv, în care Ceaușescu și-a anunțat demisia. În mod straniu, fila care consemna evenimentul a dispărut din dosarul ședinței și a fost refăcută din memorie, de persoana care consemnase datele, stenografa Maria Ionescu, abia pe 4 ianuarie 1990. În acestă nouă formulă, Ceaușescu ar fi spus: „Deci nu sunteți de acord cu măsura propusă?! Atunci alegeți-vă alt secretar general!“

„În ziua următoare Ceaușescu a plecat în Iran, în timp ce Timișoara era în război civil, în contextul în care pe 14 decembrie două aeronave au făcut transporturi secrete către Kiev și Teharan, înainte de izbucnirea revoltei de la Timişoara, pentru a depune plățile necesare plecării familiei Ceușescu. Lucru care nu s-a întîmplat, preşedintele de la acea vereme s-a întors din Iran, iar țara noastră a fost singura din blocul socialist în care comunismul a fost părăsit în mod violent. Eu am spus de ce – şi uite ce am păţit!“, ne-a explicat Ioan Gez.

Articolul a apărut în data de 28 august 2016 în Libertatea.

Sursa: http://www.libertatea.ro/stiri/politica/exclusiv-general-de-contraspionaj-razboi-cu-statul-roman-din-cauza-aurului-familiei-ceausescu-1581237

Lupul ajuns victimă la stînă este prea de tot!

ilie-serbanescu

                De curînd, cotidianul de business „Ziarul Financiar“ punea, sub semnătura directorului său editorial, o întrebare mai mult retorică, dar nu mai puțin interesantă: „Cu cine înlocuim investitorii străini dacă nu-i mai vrem?“. Citind dezvoltarea din titlu, am constatat că întrebarea este sugerată de o intervenție publică extrem de precisă a dlui Karl Sevelda, CEO-ul grupului austriac Raiffeisen Internațional, deținător al rețelei bancare din Europa Centrală și de Est, care consideră că investitorii străini sunt amenințați de „valul de naționalism“ din regiune, fiind făcuți țapi ispășitori pentru greșelile politicienilor locali. „Noi am venit aici în urmă cu două decenii – spune dl Sevelda –, am adus bani, am făcut investiții, iar acum suntem tratați incorect, suntem expulzați“. Măi, să fie?! Mai în detaliu, referirile sunt făcute la Ungaria dlui Orban, la Polonia partidului Lege și Justiție, în timp ce în România, spune dl Sevelda, „PSD pare a fi mai rezonabil“. Sau, mai degrabă am spune noi, mai coate goale pentru a trece la repreluări sub control național, ca în Ungaria și Polonia, chiar dacă ar gîndi așa, deși nu prea pare! Nu cunosc cazul Austria-Ungaria și nici cazul Austria-Polonia, știu bine doar cazul Austria-România. Despre similitudini o ști mai bine dl Sevelda! Iată ce scriam însă despre acest ultim caz în 2016, cînd în zonă de luptat se lupta numai dl Orban, cînd „valul naționalist“ polonez nu pornise, cînd „rezonabilul“ PSD nu se afla la guvernare și cînd dl Sevelda nu se văicărise încă: „Unul din culegătorii principalii ai caimacului din România colonială a fost Austria. Ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest, Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Tîrgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia. România a fost o ţintă predilectă, punînd pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curînd au devenit adevăraţi stăpîni în Romînia. Nu s-au gîndit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, avînd în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpînul de la Viena. În strînsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de cîştiguri bancare fără finanţarea economiei –, România a început să crape! Deja băncile austriece nu mai găsesc altă ieşire decît reducerea expunerii pe România. Şi doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor“ (România, o colonie la periferia Europei, Ed. Roza Vînturilor, pag. 271).

Zău, nu prea înțeleg de ce ar fi supărat dl Sevelda. Dar dacă este cumva supărat pe România, ducă-se pe pustii cu investitorii domniei sale! Am mai rămîne și noi cu ceva petrol și gaze din vechile zăcăminte, pînă le-ar secătui complet austriecii, și cu niscai păduri, pînă ce le vor tăia complet austriecii, că doar nu credeți cumva că va ajunge prin România vreo moleculă din gazele românești exploatate de austrieci în largul Mării Negre! Și poate am mai apuca să luăm și noi credite de la noi de acasă, fără penalizarea de risc de țară aplicată de băncile austriece de la noi din țară. Căci oricum cîștigurile din secătuirea servitorului român s-au dus de mult pe apa Inn-ului!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 21 februarie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/lupul-ajuns-victima-la-stana-este-prea-de-tot-296471/

Un om arogant va ordona o schimbare în profesiunea de credință

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Regís

Mesajul nr. 4.424 din 31 ianuarie 2017

                     Dragi copii, înaintați fără teamă. Fiul meu Isus este foarte aproape de voi. Dovediți cu propria voastră viață că aparțineți lui Dumnezeu. Sînteți ai Domnului și numai pe el trebuie să-l urmați și să-l slujiți. Deschideți-vă inimile și acceptați voința lui Dumnezeu în viețile voastre. Nu trăiți cufundați în păcat. Căiți-vă, deoarece pocăința este primul pas de urmat pe calea sfințeniei. Căutați forță în rugăciune și în Euharistie. Vor veni vremuri grele pentru bărbații și femeile de credință. Un om arogant va ordona o schimbare în profesiunea de credință și acțiunile lui îi vor mulțumi pe oamenii corupți. Va fi o mare ofensă adusă Fiului meu Isus. Sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Rugați-vă. Rugați-vă. Rugați-vă. Numai prin puterea rugăciunii puteți învinge demonul. Eu sînt Mama voastră și vă iubesc. Nu vă fie frică. Voi pleda la Isus pentru voi. După toate nenorocile, Dumnezeu vă va șterge lacrimile și cei drepți vor primi marea răsplată. Mergeți înainte în apărarea adevărului.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Protocolul de colaborare DNA-SRI

AM PRINS-O PE KOVESI – Iată protocolul PICCJ – SRI! Are numărul 003064 din 4.02.2009 și a fost semnat cînd Procuror General era Laura Kovesi. În baza lui DNA și SRI au instrumentat ilegal, în parteneriat, dosare penale. Ofițerii SRI cereau procurorilor să nu pună la dosar documentele folosite la anchete. În ianuarie 2017, DNA prostea națiunea: “Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi” (Document)

Lumeajustitiei.ro vă prezintă dovada supremă că mari dosare de corupție din România au fost instrumentate la nivelul DNA – în mod abuziv – în baza Protocolului clasificat strict secret nr. 003064 din 4.02.2009. Acest protocol este certificatul de naștere al „cîmpului tactic“ recunoscut public de generalul SRI Dumitru Dumbravă, care a precizat că SRI urmărea dosarele penale pînă la soluția finală. La data semnării protocolului dintre PICCJ și SRI, șefii instituțiilor erau Laura Codruța Kovesi – Procuror General și George Maior director al SRI și Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.

Documentul prezentat mai jos în facsimil reprezintă o adresă strict secretă din 2013, trimisă de SRI conducerii DNA, în care se transmiteau informații în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea procurorilor DNA și se specifică în clar că operațiunea mixtă DNA-SRI se efectuează în baza unor articole din „Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr. 003064 din 4.02.2009“.

Se observă că titulatura protocolului e mai mult decît aiuristică, întrucat prin lege DNA nu are atribuții de cercetare pe fapte de siguranță națională, iar SRI nu are atribuții informative pe fapte de corupție.

document_protocol_700x

Colaborarea între magistrați si serviciile de informații este interzisă prin Legea 303/2004

Mai mult, în document, SRI invocă articole secrete din respectivul protocol și adresează la final rugămintea ca „datele prezentate să fie destinate exclusiv informării procurorului de caz, potrivit principiului necesității de a cunoaște, fără a fi introduse în dosarul cauzei“.

Existența unui protocol de cooperare între SRI și marile parchete pe dosarele penale încalcă flagrant Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor care prevede interdicții și sancțiuni severe:

„Art. 7 – (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenti, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) completează, anual, o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

(3) Consiliul Suprem de Apărare a țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiției, realitatea declarațiilor prevăzute la alin. (2)

(4) Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror.“

Iată așadar că împotriva statutului magistraților și a competențelor date prin lege celor două instituții, acestea au semnat un protocol între ele și au cooperat pe dosare, protocol despre care actualul Procuror General al României Augustin Lazăr a declarat în fața CSM că este „o inginerie“ nepermisă, după care a sfîrșit prin a nega existența lui. În ședinta CSM din 18 ianuarie 2017, Augustin Lazăr a recunoscut: „Nu mai există nici un protocol care să prevadă comisii mixte sau echipe mixte sau nu stiu ce. A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public și serviciile de informații, însă eu mereu mi-am pus următoarea problemă: acest protocol nu există, eu nu mi l-am însușit și nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic așa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de procedură penală, Doamne Dumnezeule…“

După ce că e capră rîioasă mai ține și coada pe sus! Cum a mințit DNA națiunea și apoi s-a dat lezată!

Nu dezvaluim încă întregul document, care se referă la un important om politic, dar amintim că nu mai departe de luna trecută, mai precis prin comunicatul nr. 106 din 27 ianuarie 2017, DNA a avut o reacție nervoasă la două articole de presă apărute (apărute in http://www.evz.ro si http://www.flux24.ro) și a tras o minciună cît casa, pretinzînd că „Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi“. Cu minciunile DNA suntem obișnuiți demult, însă ca reacție la cele două articole din respectivele publicații, prin același comunicat, DNA a anunțat că a sesizat CSM „să facă verificări pentru a constata în ce măsură, prin informațiile transmise, este afectată independența sistemului judiciar și prestigiul magistratilor.“

Iată fragmente din respectivul comunicat

27 ianuarie 2017

Nr. 106/VIII/3

COMUNICAT DNA

„Cu referire la o serie de informații vehiculate în spațiul public (informațiile transmise prin intermediul unor articole de presă apărute în perioada 25-27 ianuarie 2017 (în cotidianul „Evenimentul Zilei“ – prin intermediul paginii http://www.evz.ro – și pe pagina de internet http://www.flux24.ro) prezentate drept dezvăluiri despre „fabricarea ori înscenarea unor dosare penale“ ori „urmăriri penale la ordine“ făcute de DNA, la inițiativa și/sau cu implicarea unor politicieni și a unor persoane din conducerea Serviciului Român de Informații, precum și despre folosirea unor metode care exced cadrului legal, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de către procurorul șef al DNA, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Informațiile respective sunt neadevărate, ofensatoare și absurde și au menirea de a discredita activitatea procurorilor DNA, fiind folosite ca o stratagemă de către persoane interesate de a formula apărări în spațiul public și nu în fața unei instanțe de judecată (…) Informațiile mai sus menționate sunt în totalitate neadevărate: procurorul sef al DNA nu a participat la videoconferințe organizate de SRI, nici săptămînal, nici ocazional și nu are instalate în birou terminale speciale prin care să poată comunica instantaneu cu SRI.

Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi.

Nu au existat echipe mixte SRI-procurori ori întîlniri între procurori și ofițerii de informații în case conspirative.

Dosarele penale sunt instrumentate strict prin raportare la Codul penal, Codul de procedură penală si Legea 78/2000 (…)

Nici Codul de Procedură Penală, nici altă lege specială cu aplicabilitate în urmărirea penală a infracțiunilor de corupție nu prevede implicarea unui serviciu de informații în modul de obținere a probelor în dosarul penal. Probele se administrează de către procuror și de către ofițerii de poliție judiciară în baza delegării procurorului. Nici un ofițer de informații nu participă la audierea de către procuror sau polițist a unui martor sau administrarea unui alt mijloc de probă (…) Prin urmare, a vehicula asemenea informații neadevărate plasează într-o lumină nefavorabilă nu doar procurorii DNA, ci creează dubii greu de înlaturat asupra legalității și corectitudinii funcționării întregului sistem judiciar.

În paralel, DNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii… să facă verificări pentru a constata în ce măsură, prin informațiile transmise, este afectată independența sistemului judiciar și prestigiul magistratilor.“

Lumeajustitiei.ro solicită Comisiei parlamentare de control asupra activității SRI să ceară PICCJ si SRI Protocolul nr. 003064 din 4.02.2009 și să il facă public, precum și să solicite instituțiilor abilitate să aplice sancțiunile care se impun. Justiția nu poate fi făcută decît în baza legii, și nu pe protocoale secrete de colaborare.

∗Citiți aici integral comunicatul DNA din 27 ianuarie 2017 –https://www.luju.ro/static/files/2017/februarie/22/DNA_-_DEZMINTIRE_PROTOCOL.pdf

∗Citiți aici cum Procurorul General Augustin Lazăr a recunoscut că a existat un protocol în baza caruia s-au format echipe operative procurori – ofițeri de informații- https://www.luju.ro/magistrati/parchete/planul-de-fabricare-a-dosarelor-vizionati-uluitoarea-recunoastere-a-lui-augustin-lazar-despre-actul-de-infiintare-a-politiei-politice-protocolul-dintre-servicii-si-parchete-a-fost-anulat-de-procurorul-general-este-adevarat-ca-a-existat-un-protocol-care-nu

Articolul a apărut în 22 februarie 2017 sub semnătura lui Răzvan Savaliuc.

Sursa: https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/am-prins-o-pe-kovesi-iata-protocolul-piccj-sri-are-numarul-003064-din-4-02-2009-si-a-fost-semnat-cand-procuror-general-era-laura-kovesi-in-baza-lui-dna-si-sri-au-instrumentat-ilegal-in-parteneriat-dosare-penale-ofiterii-sri-cereau-procurorilor-sa-nu-puna-

22 februarie 2017-Zi de rugăciune pentru România

parlamentul-romaniei

              Actualul președinte al țării, KWIohannis împreună cu instituțiile obediente obstrucționează permanent activitatea parlamentului și guvernului, cu implicații majore negative asupra întregii societăți.

Ca urmare, vă propun ca ziua de miercuri, 22 februarie 2017, să o dedicăm rugăciunii și postului pentru îmbunătățirea climatului general din țară și demiterea din funcție a președintelui.

Revelații ale cerului

P.S.: Astăzi, 22 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești a respins definitiv contestația în anulare a soților Iohannis.

Surse: http://www.cotidianul.ro/justitia-l-a-trantit-pe-iohannis-296607/

https://www.luju.ro/

Aparițiile mele de aici sînt la fel de importante ca aparițiile mele de la Lourdes

Mesajul Sfintei Fecioare Maria către Holy Love

11 februarie 2017

Holy Love

Sfînta Maria vine asemenea Sfintei Fecioare de la Lourdes. Ea spune: „Lăudat să fie Isus.“

076-sanctuaires-hotel-paradis-lourdes_sanctuaries-hotel-paradis-lourdes_santuari-hotel-paradis-lourdes_0

               „Astăzi comemorați Aparițiile mele către Sfînta Bernadette de la Lourdes. Există multe asemănări și deosebiri între aparițiile mele de acolo și cele de aici. Bernadette a fost, în mare măsură, neinstruită. Tu, fiica mea, ești, în mare măsură, neinstruită în privința credinței. Bernadette a fost bolnavă de astm. Și tu ești la fel, fiica mea. Bernadette a preferat să stea în umbră, la fel cum faci și tu.“

„Este de notat deosebirea privind modalitatea în care fenomenele aparițiilor au fost acceptate de către oficialii bisericii. La Lourdes, aparițiile au fost privite cu toată atenția și ancheta corectă, așa cum rezultă din aprobarea finală a lor. Nu a existat în culise efortul de a mînji reputația Bernadettei din partea autorității bisericii așa cum ai fost tu aici. La Lourdes, vindecările și alte semne și minuni nu au fost diminuate în mod superficial, așa cum sînt aici.“

„Aduc aceste lucruri la lumină publicului, pentru a sublinia diferența de atmosferă de atunci și de acum. Biserica și-a luat un aer fals, ținîndu-se departe de intervenția divină. Datorită acestei atitudini binele a fost diminuat și rugăciunile au fost descurajate. Cei care au făcut mari eforturi pentru a acumula stimă și autoritate înăuntrul bisericii, se vor prăbuși mai tîrziu pentru a descoperi umilința.“

„Vremurile aparițiilor mele către Bernadette au fost mai simple și binele a fost mai ușor de recunoscut ca bine. În aceste zile, satana a disimulat binele ca rău. Nimeni nu mai cercetează cu inima deschisă pentru a găsi Adevărul.“

„Aparițiile mele de aici sînt la fel de importante ca aparițiile mele de la Lourdes. Ți-am spus, acesta este Lourdes-ul acestui continent. Veniți cu inimile deschise.“

imgres

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (II)

organizatia-z4dp6lx3uy

                   Grupul Etnic German, subiectul nostru de astăzi, a reintrat în atenţia generală după circa 70 de ani de absenţă, o dată cu discuţiile pe marginea numirii domnului Klaus Iohannis în funcţia de „vicepremier“. Legătura dintre K. Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă fiind următoarea: K. Iohannis, s-a aflat în fruntea „Forumului Democrat al Germanilor din România“ (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.). Prin implicarea unor politicieni români, precum Adrian Năstase, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Năstase‑Iohannis).

Iată principalele idei ale primei părți din studiul semnat de istoricul Victor Dogaru, publicate în ziarul nostru de ieri:

* Înfiinţarea şi desfiinţarea Grupului Etnic German au fost dictate României de către forţe externe, iar GER este menţionat pentru prima oară în Dictatul de la Viena.

* La Viena, pe 30 august 1940, pe lîngă actul propriu-zis al „Dictatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord, prin care „(…)Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărîrii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“.

* Grupul Etnic German (GEG) va fi înfiinţat juridic pe 20 noiembrie 1940 (Decret-lege 3884).

* Tot prin acest decret (art. 3) se recunoaşte şi existenţa Partidului “Muncitorilor Naţional-Socialist German“, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare.

* În realitate, prin formarea G.E.G., Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România.

* În fruntea GEG va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt. Scopul respectivei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară în 1939, după o lungă ședere în Germania, unde devenise membru SS) fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt.

* GEG, împreună cu PMNS, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă, precum: „Einsatzaffel“, „Deutsch Manmschafr“, „Deutsch Arbeiterscheft“, „Deutsch Arbeiterschejt“, „Landesbaarerscheff“. Această organizaţie a dat Germaniei naziste 50.000/55.000 de soldaţi, inclusiv în unităţile SS, şi circa 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt).

* Naționalismul G.E.G. a degenerat în idei de superioritate rasială şi cultură. Transilvania urma să devină şi ea o regiune a marelui Reich. Referitor la rasismul cultivat în acea perioadă, o notă a jandarmeriei ne semnalează apariția unui certificat de arian în cadrul etniei germane.

* Sentimentele antiromâneşti se manifestă prin diverse acțiuni, precum: germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice, prezența drapelelor naziste la întrunirile publice ale etnicilor germani. La acestea se pot adăuga şi unele mai grave, precum refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român, motivînd că etnicii germani contribuie la rechiziţii pentru armata germană.

În ziarul de azi publicăm continuarea studiului respectiv.

Organizația obține autonomie educațională

De reţinut că toate acestea se întîmplau în timp ce românii mureau alături de germani pe frontul de Est. Mai mult, în timpul operaţiunii Barbarossa, autorităţile române s-au confruntat cu dezertări importante ale etnicilor germani, care descompletau unităţile române, pentru a se înrola în armata germană.

Tineretul german din țară se pregătea pentru autoapărare, în acest sens organizînd diverse acțiuni. Dintr-un răspuns al Marelui Stat Major Secția II, pentru GEG, aflăm că tineretul german primise autorizație să facă trageri cu arme Geco. Totuși, autoritățile române exercitau presiuni ca armele să fie înregistrate conform legilor în vigoare.

Toţi istoricii conclud că G.E.G. s-a completat ca un „stat în stat“, fapt ce tindea să se agraveze cu trecerea timpului (1940-1945). Astfel, G.E.G. a preluat învăţămîntul confesional şi cel german de stat.

La 1 noiembrie 1941 este publicat Decretul-lege nr. 3.097, prin care G.E.G. primea dreptul să înfiinţeze şi să coordoneze şcoli primare, secundare şi alte instituţii educaţionale. În cadrul acestora, G.E.G. obţinea autonomie educațională, putînd folosi propriile planuri de învăţămînt, programe analitice şi de examene, acestea trebuind doar să fie aprobate de Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor:

Art. 1. „Grupul Etnic German din România, ca persoană juridică de drept public, are dreptul de a înfiinţa şi conduce şcoli de grad primar şi secundar teoretice şi practice şi institute de educaţie germană de orice categorie. În raport cu Statul Român, Grupul Etnic German din România este reprezentat în ce priveşte învăţămîntul prin secţia şcolară a Grupului Etnic German“.

8-9_facsimil

Sărbători ariene păgîne, în loc de creștinism

Ca particularitate, poate fi reţinut ateismul lor agresiv îndreptat împotriva germanilor care se ţineau după religia „inventată de jidani“ (n.a. – creştinismul), educaţia tineretului trebuia făcută după perceptele naţional-socialiste, în care creştinismul nu avea ce căuta. A. Schmidt, liderul grupului etnic german, a afişat o atitudine ateistă, el exprimîndu-se împotriva unei „lupte pentru cucerirea unei vieţi de apoi inexistente“ sau că „religia noastră este istoria noastră“ (a dat chiar exemplu cînd şi-a înmormîntat soţia fără slujbă religioasă).

Pentru a contracara „influenţa“ preoţilor, hitleriştii germani organizau duminica manifestări sportive în vecinătatea bisericilor şi promovau diverse sărbători păgîne vechi „ale arienilor“, care erau sărbătorite „la concurenţă“ cu cele creştine. Astfel, la data de 21 decembrie a fiecărui an s-a încercat introducerea serbării „focului“ sau a „solstiţiului de iarnă“, iar în paralel se sublinia originea „străină“ a creștinismului:

„21 decembrie al fiecărui an, serbarea focului sau a solstiţiului de iarnă, cînd se ard trunchiuri uriaşe de brad în contemplaţia evlavioasă a adepţilor“.

„Astfel, cu prilejul sărbătorilor în aer liber ale solstițiului de iarnă sau vară se aprind ruguri mari împodobite cu zvastica, iar în cuvîntul ţinut de unii fruntaşi s-a arătat că în acest mod se preamăreşte Dumnezeul străbunilor, care nu este acela impus de om dintr-o rasă străină“.

Este de reţinut că nazismul acestei organizaţii nu a fost unul mimat sau de conjunctură (steagul cu zvastica, uniformele, portretele lui Hitler, toate au fost prezente), mai mult, în cadrul minorităţii germane au existat cîţiva membri care au încercat să se opună nazificării, precum Episcopul Friederich Muller din Sibiu sau Hans Otto (1890-1953). Reţinem că nu vorbim de situaţie fără vinovaţi, în care toţi etnicii germani s-au lăsat duşi de val din lipsă de alternative. Grupul Etnic German şi partidul Muncitorilor Naţional-Socialist au fost cît de naziste se poate și, din păcate, marea parte a etnicilor germani, în special tineri, s-au lăsat infectaţi de virusul supremaţiei rasiale.

GEC – desființat de Regele Mihai în octombrie 1944

După începerea negocierilor de pace, României îi este impus să interzică şi să confişte bunurile organizaţiilor fasciste și naziste. Sunt luate în discuţie Mişcarea Legionară și Deutsche Volksgruppe, se concluzionează că M.L. a fost deja desființată în 1941 (şi bunurile confiscate) şi prin urmare Deutsche Volksgruppe este cea care face obiectul tratatului: „Mișcarea legionară fiind desființată legal de la 21 ianuarie 1941, nu mai era necesar un nou act formal de dizolvare“.

Deşi iniţial aproape toţi germanii au fost internaţi în lagăre sau arestaţi la domiciliu, mai tîrziu, autorităţile au stabilit că simpla apartenenţă la G.E.G. nu constituia o infracţiune, doar liderii fiind consideraţi principalii vinovaţi. Aceştia din urmă au fost deportaţi în URSS, unde li s-a pierdut urma, de exemplu, Andreas Smith a fost trimis în lagărul Vokuta, de dincolo de Cercul Polar, unde și moare, în condiții neelucidate probabil, în 1948. După alte surse, ar fi murit în minele din Dombas, în 1950.

De reţinut că Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul-lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României, şi nicidecum printr-o lege de naţionalizare. La 2 ianuarie 1945 se înfiinţează Comisariatul General pentru lichidarea Grupului Etnic German şi se trece la identificarea bunurilor mobile şi imobile ale acestei organizaţii.

Deutsche Volksgruppe şi-a obţinut patrimoniul astfel: a) prin absorbţia vechilor organizaţii germane, b) prin participarea la Legea Românizării, adică preluării/confiscării de bunuri evreieşti, c) datorită banilor primiţi de la Hitler şi banilor acordaţi de Antonescu în diverse situaţii.

În urma unor înţelegeri între Klaus Iohannis și Adrian Năstase și, ulterior, Victor Ponta, după Revoluţie, Forumul Germanilor din România, ce se revendicase ca succesor al Deutsche Volksgruppe, primeşte garanţii în vederea restituirii patrimoniului nazist. Din acest patrimoniu ştim că fac parte şi proprietăţi cumpărate cu bani de la Hitler, ca şi foste proprietăţi evreieşti sau bunuri care au aparținut unor diverşi particulari germani care au fost constrînşi să îşi vîndă/cedeze bunurile în folosul naţional-socialismului.

img677

Din punct de vedere istoric, doresc să subliniez următoarele aspecte:

  1. Grupul Etnic German nu a fost nici înfiinţat, nici desfiinţat ca urmare a voinţei „democratice“ a Statului Român (înfiinţare = al III-lea Reich; desfiinţare = URSS).
  2. Restituirea patrimoniului unei organizații naziste prin decizii judecătoreşti intră în directă contradicţie cu tratatele internaţionale semnate de România (articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 și art. 5 Tratatului de Pace, ţinînd cont că în cazul conflictelor între legislaţia internă şi tratatele internaţionale ratificate de România, au prioritate cele internaţionale).
  3. Liderii Grupului Etnic German au fost deportaţi şi exterminaţi în URSS, stabilirea calităţii de succesor de către o altă organizaţie cu alţi membri ce au altă doctrină politică şi un alt nume pare imposibilă. (de ex.: Andreas Smith a murit în lagărul Vokuta din URSS).
  4. Grupul Etnic German a fost înfiinţat ca persoană juridică de „drept public“, ne întoarcem la dreptul roman și cităm: „Publicum ius est quod ad Statum Rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitate pertinent“, adică în traducere: ce este „de drept public“ aparţine statului. Fapt recunoscut și de legislaţia europeană, care cînd vorbeşte de finanţare, precizează:

„2.2.3 Persoană juridică de drept public

Autoritatea publică reprezintă orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public“.

De fapt, aşa a fost şi modul în care au fost „salvate“ bunurile G.E.G. cînd ruşii le-au sigilat şi au dorit să le preia ca fiind „bunuri inamice“, atunci statul român a demonstrat că de fapt este vorba de „bunuri de drept public“ şi ele practic aparţineau statului, personalitatea juridică a G.E.G. fiind similară cu a unui minister.

Q.E.D.

P.S.: Este interesant să vedem cum se va face partajarea între bunurile organizației naziste „de drept public“ GEG şi bunurile Partidului Muncitorilor Național-Socialist German (cu care aceasta era, practic, asimilată), evitîndu-se bunurile confiscate/preluate abuziv de la evreii (legea romanizării) sau de la germanii opozanţi, sau cele cumpărate cu bani nazişti (intrăm pe alte tratate internaţionale), ca ONG-ul de drept privat Forumul Germanilor din România să preia strict bunurile „organizației naziste“ al cărei succesor se revendica!

În încheiere…

Problema revendicării patrimoniului G.E.G. ne pune în fața unui paradox. Klaus Iohannis, lider al Forumul Democrat al Germanilor din Romînia (FDGR), membru P.N.L. din 2013, a fost susținut în demersurile sale legate de patrimoniu G.E.G. ințial de Adrian Năstase și mai tîrziu de Victor Ponta, același Ponta care s-a opus, în martie 2014, aducerii domnului Klaus Iohannis la guvernare. Mai mult, șeful domnului Klaus Iohannis din P.N.L., domnul Crin Antonescu, este și inițiatorul unui proiect de lege pentru condamnarea Mișcării Legionare. Același Crin Antonescu nu are însă nici o problemă cu faptul ca FDGR (federație condusă de Iohannis) revendica niște bunuri naziste.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura istoricului Victor Dogaru.

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (I)

 

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (I)

grup-uc8dl520vm

               Grupul Etnic German, subiectul nostru de astăzi, a reintrat în atenţia generală după circa 70 de ani de absenţă, o dată cu discuţiile pe marginea numirii domnului Klaus Iohannis în funcţia de „vicepremier“. Legătura dintre K. Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă fiind următoarea: K. Iohannis s-a aflat în fruntea „Forumului Democrat al Germanilor din România“ (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.). Prin implicarea unor politicieni români, precum Adrian Năstase, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Năstase-Iohannis).

Această poveste începe pe 27 februarie 2007, cînd Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R. – președinte Klaus Iohannis), a chemat în judecată municipiului Sibiu, reprezentat tot de primarul Klaus Iohannis (şeful său în F.D.G.R.). Instanţa a admis cererea domnului Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Astfel, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă, F.D.G.R. devine succesorul organizației naziste care face obiectul prezentului studiu.

a3

Grupul Etnic German şi Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist au dat Germaniei Naziste pentru 50.000 de soldaţi

Grupul Etnic German, menţionat în Dictatul de la Viena

Despre Grupul Etnic German trebuie înţeles că atît înfiinţarea cît şi desfiinţarea sa au fost dictate României de către forţe externe şi, prin urmare, statului român nu i se poate reproşa aproape nimic în legătură cu această organizaţie. Grupul Etnic German este menţionat pentru prima oară în Dictatul de la Viena. La acea dată, Germania se temea ca românii să nu se prindă că rapturile teritoriale fuseseră parte a unui plan german (numit Fruhling Offensive, adică ofensiva de primăvară) menit a slăbi statul român și a-l aduce în aria de influenţă a Reich-ului.

Prin urmare, la Viena, pe 30 august 1940, pe lîngă actul propriu-zis al „Dictatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (adică M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord:

„În dorinţa de a consolida situaţia grupului etnic german din România, potrivit relaţiilor prieteneşti dintre România și Germania, guvernul Regal Român și Guvernul Reich-ului au convenit următoarele: Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărîrii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“.

În ciuda faptului că minoritatea germană prosperase sub statul român, mai ales ţinînd cont că pînă la 1918 germanii din fosta provincie „Erdely“ fuseseră aproape maghiarizaţi şi doar sub stăpînirea română etnicii germani au avut şansa unei re-germanizări (şcoală, biserică, instituţii), României îi este impus, o dată cu Dictatul de la Viena, semnarea unui protocol adiţional privind respectarea angajamentelor luate la Alba Iulia în 1918 privind minorităţile, de această dată cu trimitere directă la minoritatea germană. Prin urmare, toate datele indică impunerea acestui protocol ca o „garanţie“ că statul român nu va trece la represalii împotriva etnicilor germani.

Prin urmare, Grupul Etnic German va fi înfiinţat juridic pe 20 noiembrie 1940 (Decret-lege 3884), practic, cu o zi înaintea vizitei generalului Ion Antonescu la Berlin, vizită ce a avut ca scop aderarea României la „Pactul Tripartid“ (23 noiembrie.)

De reţinut că naşterea acestei organizaţii naziste nu a avut o conjunctură foarte „democratică“, diplomaţia românească fiind nevoită sa tacă și să accepte formarea „Grupului Etnic German“.

Conform Monitorului Oficial, Grupul Etnic German era declarat persoană juridică română de drept public (Art. 1), aparţineau acestei organizaţii „toți cetăţenii români care prin confesiunea lor la poporul german au fost recunoscuţi ca fiind de origine etnică germană“ (Art. 2)

Tot prin acest decret (Art. 3) se recunoaşte şi existenţa partidului „Muncitorilor Naţional-Socialist German“, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare, pînă la întoarcerea armelor.

p1560084

Deşi unii susţin că etnicii germani au fost constrînşi, statul român a făcut tot ce a putut pentru a asigura înscrierile în Grupul Etnic German

A.Schmidt, membru SS, în fruntea Grupului Etnic German

Deşi o parte dintre cei care au tratat acest subiect au înclinat să spună că „etnicii germani nu au avut de ales“, nici la înscrierea în G.E.G. și nici la înrolările în SS/Wehrmacht/Todt, în realitate documentele indică clar că statul român a făcut tot ce a putut pentru a asigura voluntariatul înscrierilor și înrolărilor.

Problema pare a fi simplă, germani din România au avut posibilitatea de a raporta statului român abuzurile comise de Grupul Etnic German și de a da prioritate legilor române. Cu toate acestea, ei au ales Vaterland-ul (nu că îi condamn, dar faptele sunt fapte) și, făcînd aceasta, ei au făcut, practic, un pariu. De altfel, rapoartele serviciilor din 1945 arătau clar resemnarea populaţiei germane, care era perfect conştientă că a pierdut războiul.

Istorici care au tratat acest subiect, precum Claudiu M. Florian, Florian Banu, Vasile Ciobanu, sunt cu toţii de acord că în realitate, prin formarea G.E.G. Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România (care fusese destul de divizată pînă la acea dată).

Pentru germanii din România, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, o dată cu desfiinţarea partidelor și crearea F.N.R. de către Carol II. A urmat aderarea germanilor la FNR (10 ianuarie 1939), cărora guvernul le aproba funcţionarea „unei reprezentanţe a intereselor generale culturale, sociale, economice ale germanilor din Romînia“ (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien) în cadrul F.N.R., sub preşedinţia lui Fritz Fabritius, susţinut inițial de cercurile germane. Înlăturarea Landesfuherer-ului Fabritius, cîteva luni mai tîrziu, şi impunerea lui Wolfram Brukner ca lider al comunităţii germane (11 octombrie 1939), atunci cînd Fabritius devenise indezirabil în ochii cercurilor bucureştene, au simbolizat momentul pierderii autonomiei germanilor din România faţă de Berlin.

În fruntea Grupului Etnic German va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt, pe 26 septembrie 1940, scopul acestei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară 1939, după o lungă ședere în Germania unde devenise membru SS) fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt.

Etnici germani, voluntari în armata nazistă

Grupul Etnic German, împreună cu Partidul Muncitoresc Național Socialist, cu care se confunda, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă, precum: „Einsatzaffel“, „Deutsch Manmschafr“, „Deutsch Arbeiterscheft“, „Deutsch Arbeiterschejt“, „Landesbaarerscheff“.

Datele arată că această organizaţie a dat Germaniei naziste 50.000/55.000 de soldaţi, inclusiv în infamele unităţi SS, şi circa 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt). Ideea folosirii etnicilor germani din România în armata germană se pare că a apărut în anul 1939, cînd, după izbucnirea războiului, 350 de germani originari din România, aflați în Germania la studii, s-au oferit voluntari pentru armata germană.

Principala problemă a fost că cetăţenii români nu puteau fi înrolaţi în alte armate, prin urmare înrolările îmbrăcau diverse forme, precum plecări la „muncă“, „specializare“, „şcoală“, sau chiar trecere ilegală a frontierei. În 1940 a avut loc „1000-Mann Aktion“, sub coordonarea lui Heidrich Himmler din Germania şi Andreas Schmidt, acţiune care îşi propunea recrutarea a 1.000 de voluntari. Mare parte dintre aceştia vor ajunge înrolaţi în Divizia 2 SS Panzer „Das Reich“ (ca şi alţi etnici germani, din Banatul românesc, înrolaţi ulterior). Această unitate a fost acuzată şi condamnată la Nürnberg pentru masacrul de la Oradour-sur-Glane.

Deşi guvernul român se arată iniţial intransigent în legătură cu înrolarea cetățenilor germani, în faţa unor presiuni considerabile din partea Reich-ului, începe treptat sa facă concesiuni, de exemplu, la 1 iulie 1941 și la 16 noiembrie 1942, și se emite cîte un Decret-lege pentru amnistierea unor infracţiuni legate de dezertare.

Abia la 12 mai 1943 guvernul român își dă acceptul în vederea înrolării etnicilor germani, doar în regim de voluntariat.

O mare parte din voluntari au fost înrolați în divizia 7 Munte SS „Prinz Eugen“ (staționată în Iugoslavia), care se afla sub comanda generalului Arthur Phleps, etnic german din România.

clubul_sportiv_soimii_sibiului

Patrimoniul nazist a fost restituit, după 1989, către Forumul Democrat al Germanilor din România

Transilvania urma să devină o regiune a marelui Reich

Naționalismul G.E.G. a degenerat în idei de superioritate rasială şi cultură, ajungînd chiar în a cocheta cu ideea creării unui Donalaund (o regiune „a Dunării de jos“ constituită din Banatul istoric), conform unor date strînse de serviciile noastre, populația ne-germană de aici urmînd a fi deportată în Transnistria „împreună cu ţiganii“.

Referitor la Transilvania, aceasta urma să devină şi ea o regiune a marelui Reich. Referitor la rasismul cultivat în acea perioadă de liderii comunității germane între etnicii săi, o notă a jandarmeriei ne semnalează apariția unui certificat de arian în cadrul etniei germane:

„Printre minoritarii germani din România circulă un fel de carnete denumite AHFNPASS-URI/pașaportul străbunilor, cu care persoanele de origine germană caută a se stabili originea lor ariană“.

Relația etnicilor germani cu statul român era definită de Volksgruppenfrer-ul A. Schmidt într-o cuvîntare ținută la Sibiu, pe 9 februarie 1941, astfel: „Nu suntem nimic altceva decît o parte a marelui popor german și raportul nostru cu statul este raportul Germaniei cu România“.

Arhivele românești sunt pline cu rapoarte realizate de diverse servicii şi direcţii, precum „SSI“, „Jandarmerie“, „Poliţie“, „Consiliul de miniştri“, în care ne sunt relatate apariţia unor sentimente antiromâneşti, manifestate prin diverse acțiuni, precum: germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice din zonele cu populaţie majoritar germană, prezenţa steagurilor româneşti disproporționată ca număr şi mărime, în comparaţie cu drapelele naziste, la întrunirile publice ale etnicilor germani.

La acestea se pot adăuga şi unele mai grave, precum refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român (Legea nr 139/1940), motivînd că etnici germani contribuie la rechiziţii pentru armata germană.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura istoricului Victor Dogaru.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/istoria-unei-organizatii-din-care-se-revendica-si-iohannis-i-296260/

Klaus Iohannis, beneficiar de case și proprietăți naziste

pb-fwqyi3vjus

 

O simplă sentință judecătorească necontestată de nimeni, emisă la Sibiu, a schimbat un decret-lege și a încălcat o Convenție internațională la care România este parte din 1944. Sentința dată la Sibiu pe 28 mai 2007 consfințește că Forumul Democrat al Germanilor din România este succesorul în drepturi al organizației Grupul Etnic German, fără a menționa nimic despre faptul că este vorba de o organizație interzisă pentru activitatea fascistă desfășurată pe teritoriul României și Germaniei.

Nu cunoștea Klaus Iohannis istoria Grupului Etnic German și rațiunile pentru care acesta a fost interzis prin Convenția de Armistițiu din 1944? Pentru o mai exactă cunoaștere a istoriei GEG din România, în zilele următoare vom reveni pe larg asupra activității acestuia.

Sub președinția lui Klaus Iohannis la FDGR și în mandatul de primar al aceluiași Klaus Iohannis la Sibiu, s-a petrecut o încălcare a unui document fundamental din încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Convenția de Armistițiu cu valoare de tratat internațional la care România a fost și mai este parte și care a fost internalizat în România printr-un Înalt Decret Regal nr. 1626, publicat în Monitorul Oficial 202/2 septembrie 1944. În baza acestuia, Regele Mihai a promulgat legea 485/7 octombrie 1944, prin care Grupul Etnic German a fost desființat și interzis.

img_9910_2

Sentința obținută de Primăria Sibiu în anul Capitalei Culturale Europene

FDRG și judecătoarea Maria Morar s-au prevalat de OUG nr. 83 și de cele patru articole (6-9) adăugate la votarea Legii 66/2004. Aceasta stipulează:

„(1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat“ (Legea 66/2004).

Cum a dovedit FDGR că este „continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat“ (Legea 66) pentru a fi recunoscută drept continuatoarea acestei organizații fasciste interzise în România prin legi neabrogate, rămîne un mare-mare mister.

După ce negocieri, și cu cine, și cum a redactat guvernul A. Năstase o Ordonanță de Urgență devenită Legea 66/2004, aceasta este o altă poveste.

Noi rămînem deocamdată la Klaus Iohannis și la FDGR, continuatorul unei organizații de tip fascist, interzisă prin legi în vigoare.

Cornel Nistorescu

Noua „Casă Verde“

         Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că pur şi simplu în România se înfiinţează o organizaţie politică, iar aceasta solicită în instanţă să fie recunoscută drept succesoare a Gărzii de Fier. Iar un tribunal este de acord. După care, la scurt timp, statul român îi retrocedează toate bunurile Mişcării Legionare, care au fost pe bună dreptate confiscate atunci cînd Garda a fost declarată extremistă, ilegală şi criminală. Şi, în fine, se ne mai imaginăm şi faptul că ar obţine câştig de cauză şi s-ar alege cu bunuri în valoare de miliarde de euro, care pînă ieri au aparţinut Statului Român. Care ar fi efectul?

Reacţia opiniei publice naționale şi internaţionale şi a instituţiilor din lumea întreagă – ca să nu mai vorbim de reacţia guvernelor – ar fi instantanee şi năprasnică. România ar fi literalmente pusă la zid. Cum să încalci legile interne care au declarat criminală Mişcarea Legionară, au dizolvat-o şi i-au confiscat bunurile, precum şi legile internaţionale, că să nu mai vorbim de Convenţia de Armistiţiu, tratat aflat şi astăzi în vigoare?

Imposibilul a fost făcut posibil. Pentru că, iată, Grupul Etnic German, o altă organizaţie criminală declarată şi sancționată ca atare prin Convenţia de Armistiţiu şi printr-un decret semnat de Regele Mihai a devenit, în urma deciziei Judecătoriei Sibiu, izvor de uriaşe drepturi patrimoniale pentru Forumul Democrat al Germanilor din România. Care, astfel, a luat cu japca imobile şi alte bunuri estimate la o valoare plasată între 14 şi 18 miliarde de euro, conform estimărilor Ministerului Finanţelor.

img_9900

Notă de la Siguranța vremii

Ceea ce Mişcarea Legionară încă nu a reuşit, a reuşit Klaus Iohannis, care a condus Formul German şi care a reuşit să obţină nu numai recunoaşterea statutului de succesor al organizaţiei, în speță criminalul Grup Etnic German, dar şi să primească totalitatea bunurilor acesteia. Pentru sutele de imobile preluate în mod ilegal şi prin încălcarea flagrantă a tratatelor internaţionale, statul român, în noua sa calitate de chiriaş, plăteşte chirii care, însumate, ating sume exorbitante.

Toată această inginerie a fost montată şi finalizată de Klaus Iohannis în intervalul 2007-2014 – an în care acesta a câştigat alegerile prezidenţiale. Aceasta, după ce, în prealabil, a primit Crucea de Fier pentru merite deosebite aduse statului german, printr-un decret semnat de Angela Merkel. La sfîrşitul anului 2011, cancelarul de la Berlin vizitase România şi solicitase retrocedarea proprietăţilor confiscate în beneficiul Forumului Democrat al Germanilor din România, condus de domnul Klaus Iohannis. Dacă acest detaliu contează cumva, mai precizăm că la procesul nelegiuit în care s-a stabilit succesiunea, Primăria Sibiu, condusă tot de Klaus Iohannis, a refuzat să facă opoziţie. În ciuda faptului că multe dintre bunuri erau la acea dată în proprietatea primăriei.

Să ne întoarcem la exercițiul nostru de imaginaţie. Cum ar fi fost dacă aceeaşi afacere criminală ar fi favorizat Mişcarea Legionară? Nu ar fi luat foc o lume întreagă? Cât înseamnă 15 miliarde de euro, la care se adaugă chiriile plătite lunar? Ce s-ar putea face cu aceşti bani pentru bătrîni, pentru spitale, pentru învăţămînt şi chiar pentru etnicii germani – câţi au mai rămas? Pentru că, atenţie, din această megapotlogărie, ei nu beneficiază cu nimic.

Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, cum răspundeți acestor acuzaţii, pentru care am postat şi postez în continuare probe?

Radu Golban

 

colegiul_national_samuel_von_brukenthal_din_sibiu

Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu

 

decretele_legi

Decretul-lege de interzicere a Grupului Etnic German și de confiscare a bunurilor acestuia

Lista bunurilor preluate de la Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)

– La Biserica Evanghelică:

Clubul Sportiv „Șoimii Sibiului“ (str. General Magheru, nr. 18), Școala Populară de Arte „Ilie Micu“ (str. Avram Iancu, nr. 10), Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu“ (str. Banatului, nr. 2), Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal“ (str. Piața Huet, nr. 5), Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu (str. Arhivelor, nr. 1 și 3), Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“ (str. General Magheru, nr. 30), Complexul de Servicii „Prichindelul“ (str. Bastionului, nr. 6), Complexul Național Muzeal „Astra“, (Pădurea Dumbrava), Complexul Național Muzeal „Astra“ (Muzeul de Etnografie Saxonă „Emil Sigerus“ – str. Piața Mică, nr. 21),

intersecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Herman Oberth și parțial Spitalul Clinic Județean Sibiu (B-dul Corneliu Coposu), Muzeul Brukenthal.

– La Forumul Democrat al Germanilor din România:

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu (str. Berăriei, nr 2), fostul sediu al Filarmonicii de Stat Sibiu (transformat în Restaurantul Hermania), (str. Filarmonicii, nr. 2), Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu (str. Funarilor, nr.1), sediul FDGR din Piața Mare, precum și multe alte clădiri din centrul istoric.

Precizăm că sunt în curs de revendicare, din partea FDGR și a Bisericii Evanghelice, cele mai impozante clădiri din centrul istoric, cuprinse în aria str. Bălcescu și Piața Mare.

– Clubul Sportiv „Șoimii Sibiului“

http://urbo.ro/sites/default/files/imagecache/photo-big/

fotos/2010/26/1/104033/ 104033-60607-39521.jpg

– Școala Populară de Arte „Ilie Micu“

http://wikimapia.org/5718051/ro/Liceul-de-Art%C4%83-Sibiu

– Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu“

http://www.tribuna.ro/images-up/2015_04_23_1_colegiul-agricol-d-pbarcianu-

condamnat-sa-dispara_66596.jpg

– Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal“

https://ro.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Na%C8%9Bional_%E2%80%9ESamuel_

von_Brukenthal%E2%80%9D_din_Sibiu

– Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu

http://wikimapia.org/5903985/ro/Directia-Judeteana-Sibiu-a-Arhivelor-Nationale

– Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“

http://www.calificativ.ro/COLEGIUL_NATIONAL_ANDREI_SAGUNA_DIN_

BRASOV_REVENDICAT_DE_BISERICA-a15987.html

– Complexul de Servicii „Prichindelul“

http://www.dasib.ro/index.php/copil-si-familie/centre-de-plasament/centrepublice

Sursa: http://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-beneficiar-de-case-si-proprietati-naziste-296186/

Cum a ajuns România să-şi cumpere de la alţii propriile resurse!

ilie-serbanescu

             În zgomotul asurzitor al evenimentelor mai mult pseudopolitice decît politice şi mai mult pseudojuridice decît juridice care se derulează în România – dintre care, vai, atîtea sunt diversiuni în toată regula! – a trecut pur şi simplu neobservată, după cum probabil s-a şi urmărit, vizita la Bucureşti a dlui Rainer Seele. Este şeful cel mare al celui mai mare proprietar din România, OMV, deţinătorul tuturor resurselor de petrol şi a jumătate din cele de gaze naturale exploatate în ţară, al celei mai extinse şi importante reţele de distribuţie de carburanţi, Dumnezeul preţurilor din bezinării, dar şi al tuturor celor văzute şi nevăzute de pe această vastă piaţă, de departe cel mai important segment al afacerilor şi consumului din România. A trecut practic neobservată, în ciuda faptului că era a treia în decurs de numai un an, respectiv de la preluarea funcţiei supreme în OMV de către dl Seele, un executiv de frunte adus din Germania în compania austriacă.

Vizita s-a desfăşurat de altfel în mare secret. Singurul lucru care s-a aflat este că, în discuţia cu preşedintele Iohannis, s-a menţionat, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „nevoia de predictibilitate fiscală şi legislativă care să menţină interesul pentru dezvoltare“. Despre ce o fi oare concret vorba în această alambicată formulare?!

Preluarea de către OMV a petrolului pe de-a-ntregul şi în parte a gazelor româneşti, precum şi a unei puternice reţele de distribuţie de carburanţi a inaugurat o epocă tragică în istoria postcomunistă a României. Epoca, fără înconjur spus, colonială. Preluarea sub control de către străini a exploatării bogăţiilor subsolului este faza primitivă, dar de bază a sistemului colonial. Aşa-zisa „privatizare“ a Petrom (aşa-zisă, pentru că OMV este o companie în bună măsură controlată de statul austriac) a fost impusă de la Bruxelles drept o condiţionalitate sine-qua-non a aderării României la UE. Astfel că preluarea Petrom de către OMV este emblemă atît pentru apartenenţa României la UE, cît şi pentru implicarea ei dramatică într-un sistem centru-periferie de tip colonial. Din momentul preluării, care a avut loc în formula redevenţelor, România a pierdut proprietatea asupra tuturor resurselor de petrol şi a jumătate din resursele de gaze naturale lăsate de Dumnezeu românilor, dar şi posesia asupra unei vaste reţele de distribuţie de carburanţi. România a devenit, dintr-un foc, singura ţară din regiune fără o companie sub control naţional de distribuţie de carburanţi, cu toate că era singura ţară din regiune care deţinea resurse de petrol. Colonialism sadea, acceptat, în aplauzele parlamentarilor, practic de întreaga clasă politică românească.

Legătura dintre preluarea Petrom şi apartenenţa României la UE, existentă încă de la început, a căpătat cu trecerea anilor aspecte tragice. În România au fost schimbate legea petrolului şi legea minelor pentru a permite consolidarea juridică a încălcărilor constituţionale de la preluarea Petrom de către o companie străină. Potrivit constituţiei postdecembriste, resursele subsolului nu puteau fi înstrăinate, ceea ce împiedica de fapt folosirea sistemului redevenţelor, pe care îl vizau spre utilizare, în legătură cu alte resurse, şi alţi corifei din UE sau din afara UE. Schimbările respective de legi au înlesnit preluarea în concesiune de către companii străine a unor perimetre petroliere sau gazeifere din largul coastelor româneşti ale Mării Negre, nu numai pentru prospecţiuni şi explorări, ci şi pentru exploatare.

Apartenenţa la UE a obligat România la asumarea reglementărilor UE din domeniul energetic, inclusiv cele ale aşa-numitelor liberalizări de pe piaţa energiei (extinse de la carburanţi la electricitate şi gaze). Resursele din spaţiul UE sunt considerate într-un fel ale UE, şi nu ale ţărilor pe teritoriul sau în subsolul cărora se găsesc. Regulă inventată, evident, de cei din UE care nu au resurse, pe seama celor cărora le-a lăsat Dumnezeu resurse; din nefericire, în UE marii corifei, care dictează şi impun regulile, sunt toţi neposesori de resurse! Astfel, a deţine resurse devine în UE nu un avantaj, ci un handicap. Utilizarea lor în interesul dezvoltării proprii este barată. Preţurile sunt stabilite la Bruxelles tot de marii corifei neposesori de resurse. Și destinaţiile resurselor exploatate sunt fixate tot la Bruxelles, putînd chiar să ocolească sau să nu vizeze ţara posesoare de resurse. Başca faptul că, în sistemul de redevenţe, adevăratul (dar fost) posesor trebuie, în schimbul a ceva mărunţiş pe care îl primeşte, să-şi cumpere propriile resurse ca să poată avea acces la ele.

Impunerea de la Bruxelles a unor asemenea reglementări României a întărit sistematic şi progresiv poziţiile OMV şi le-a slăbit pe cele ale părţii române, OMV ieşind mereu în cîştig din diferite dispute pe probleme concrete. În ciuda înfruptării masive şi extrem de bănoase din petrolul şi gazele româneşti, OMV a acţionat deschis pentru ca, în spiritul cerinţelor UE, gazele exploatate intern să fie decontate la preţul gazelor din import (de 2-3 ori mai scumpe), bineînţeles pe seama consumatorilor romîni. Pentru a o lăsa mai moale cu presiunile pentru asemenea preţuri, OMV a primit din partea guvernului român facilitatea de a deconta aprovizionarea cu gaze a propriei termocentrale la preţul gazelor interne, spre deosebire de toate celelalte termocentrale (aparţinînd statului) care sunt obligate să facă decontul la preţul mult mai mare al ”coşului” de gaze (interne şi importate). Pentru acordarea unei facilităţi asemănătoare către un producător romîn de îngrăşăminte, miniştrii de resort au dosar penal! În cazul facilităţii acordate OMV nu există un asemenea dosar.

În mod sistematic, OMV s-a plîns la Buxelles că România nu-i asigură condiţiile pentru exportul liber din gazele exploatate în România, prin construcţia (prevăzută la Bruxelles) a unor conducte de racord pe traiectul Ungaria-Austria. România a fost la un pas de infringement în urma acestei plîngeri. Știţi cum s-a încheiat disputa? A intervenit Comisia de la Bruxelles şi, fără cererea României (repetăm, fără cererea României), a acordat României din fonduri europene bani pentru construcţia urgentă a racordurilor din ”autostrada gazelor” BRUA (Bulgaria-Romînia-Ungaria-Austria). Nici nu se ştie cine din România a mandatat construcţia acestei conducte separate faţă de cele existente care aduc în zonă gaz rusesc. Mai mult, s-a şi trecut repede repede la construcţia ei, care implică, printre altele, şi subtraversarea Dunării! De mirare nu este, pentru că se apropie momentul în care este posibil să treacă în exploatare şi gazul din largul Mării Negre, care trebuie să ajungă musai… în Austria.

Oricum este cazul doar al gazului exploatat în largul Mării Negre de către OMV, căci de acela ce va fi eventual exploatat de Lukoil sau Exxon nu se ştie nimic, întrucît, potrivit reglementărilor de la Bruxelles, concesionarul îl poate duce unde doreşte din mijlocul mării, neavînd nici o obligaţie să aprovizioneze Romînia sau măcar să îl transporte prin Romînia. E tare, nu?! Colonialism curat!

Ce mai vrea în aceste condiţii OMV de la Romînia? Păi, foarte simplu: ne luminează în chestiune formularea cu „predictibilitatea fiscală şi legislativă“. Cu alte cuvinte, ca România să nu schimbe cumva redevenţa! Acum – adică, mai bine zis de peste 12 ani încoace – aceasta este derizorie. Jenant de derizorie! Culmea este că, tocmai în perioada din urmă, în condiţiile preţurilor scăzute ale petrolului pe plan mondial, importanţa redevenţei a crescut. OMV este obişnuită, însă, cu profiturile din primii ani după preluarea Petrom. La început, o simplă eliberare a Petrom de căpuşele româneşti a trecut imediat compania de pe pierderi pe profit. Și OMV a realizat în fiecare an cîştiguri nete fabuloase, de la egalul la dublul întregii sume pe care a plătit-o pentru cumpărarea Petrom. Și vorbim de profiturile oficial raportate, căci în România companiile străine raportează doar o mică parte din profiturile efectiv realizate! Deci, OMV şi-a scos şi mama banilor investiţi în Petrom!

De ce „dezîncăpuşarea“ eliberatoare n-a fost făcută chiar de proprietarul iniţial al Petrom, adică de statul român, nu este deloc un mister. Înstrăinarea Petrom a inaugurat nu doar o etapă colonială în istoria României, dar şi un alt proces nefast, poate cel mai nefast dintre toate: în loc să fie distruşi hoţii, s-a ales să fie distrus statul! Dacă nu era distrus statul, Romînia poate nici nu ajungea o colonie, care să trebuiască a-şi cumpăra de la alţii propriile resurse pentru a avea acces la ele. Ar fi interesant un studiu în legătură cu ce s-a ales România din aşa-numita „privatizare“ a Petrom.

Redevenţele stabilite la preluare aveau valabilitate zece ani. După aceea, puteau fi schimbate. Le-a schimbat cineva?! Nu! A încercat măcar cineva să le schimbe?! Nu! Cînd a preluat şefia guvernului în2012, dl Ponta şi-a inaugurat mandatul – stupoare! – cu o vizită la Viena. Nu s-a ştiut de ce! După numai cîteva luni, cînd s-a intrat în 2013, s-a constatat de ce. Nu a mai fost pregătită, după cum se spusese, nici o nouă redevenţă pentru anul următor 2014 cînd expirau cei zece ani! Acum, ne aflăm în 2016 şi, nu peste mult timp, vom intra şi în 2017! Noul şef al OMV vine la Bucureşti în vizite succesive şi cere „stabilitate fiscală“. Adică, sărăntoaca Româfnie, pe cheltuiala ei şi pe seama resurselor poporului ei, să nu cumva să procedeze la vreo suplimentare a redevenţelor. Probabil se invocă vremurile grele, preţurile scăzute deocamdată la petrol pe plan mondial. Nu contează că Petrom a fost factorul care a propulsat de fapt OMV de ani şi ani, ajungînd să cîntărească în companie mai mult decît restul companiei înseşi. De altminteri, cine să mărească redevenţa şi cu cît?! N-a făcut-o neastîmpăratul Ponta care, de cînd nu mai este prim-ministru, se dă mare apărător al intereselor naţionale, măcar mai mare decît a fost mentorul său politic Adrian Năstase, cel ce a înstrăinat Petrom către OMV! De la cine să aşteptăm miracolul? De la neamţul Iohannis? Sau de la bruxellezul Cioloş? Ajută-ne, Doamne!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 5 octombrie 2016 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cum-a-ajuns-romania-sa-si-cumpere-de-la-altii-propriile-resurse-288960/

Bizarerii deloc bizare

ilie-serbanescu

               În România se întîmplă mereu mai multe lucruri bizare. De pildă, zeci (dacă nu chiar sute) de mii de demonstranți ies în stradă să protesteze față de o ordonanță guvernamentală pe care nici n-au citit-o. Pe piața energiei, cam în același timp, s-a întîmplat ceva similar, dar poate și mai bizar. Cînd gerul era încă în toi, prețurile, după ce explodaseră stimulate tocmai de valul de frig de la începutul anului, s-au potolit ca prin farmec pe așa-numita „platformă spot“ (de achiziții bursiere de energie pe termen scurt), anunțînd ca unică explicație transformarea subită a României în importator de electricitate. Cum, frate, așa, deodată, din exportator, importator?! Așa-numita liberalizare impusă de la Bruxelles a pieței energiei electrice a dus la apariția „traderilor“, speculatori de energie, care cumpără cît pot de ieftin și vînd cît pot de scump, mai bine cunoscuți sub denumirea de „băieți deștepți“. Aiuritoarea liberalizare a pus în România, precum nicăieri în lume, în concurență, energia obținută din surse hidro cu cea obținută din surse termo, care din motive tehnologice nu pot fi puse în concurență și care, în plus, în România nu sunt concurențiale, ci complementare în acoperirea consumului. În mod firesc, „băieții deștepți“ s-au năpustit pe energia ieftină din surse hidro, spre a o specula, și, în consecință, cea din surse termo a fost tot mai mult scoasă din joc, accentuînd artificial problemele financiare ale complexurilor miniere și centralelor pe cărbune. Cînd a venit frigul, ce să vezi?!, a trebuit să se apeleze la cărbune și la centralele termo. Prețul a crescut pe măsură ce a sporit cererea! „Băieții deștepți“, care nici nu se gîndiseră cumva să contracteze din timp energie mai scumpă, au fost prinși pe picior greșit. Și au început să dea din colț în colț. Și, culmea!, statul, practic singurul producător de pe piață (și în hidro, și în termo, și în nuclear), a înregistrat ceva încasări suplimentare, spre disperarea năpîrcilor (pardon, privaților!) care-l căpușează din toate părțile, fie că sunt distribuitori, fie speculatori! Și, probabil într-un efort comun, au găsit soluția și, dintr-o dată, prețurile s-au potolit. „Băieții deștepți“ au ocolit piața spot prin diferite aranjamente „nebursiere“, sugerînd că producția internă n-ar mai putea acoperi cererea și trimițînd subit România la import! Nimic, nimic – nici puținele încasări din frig – să nu ajungă cumva la statul român! Era obligatoriu ca „perlele energetice“ – ultimele ale statului român – să nu pară cumva a valora ceva mai mult sau măcar ceva! Și astfel, prin sugrumarea încasărilor lor, procesul de desființare a energiei termo (care asigură o independență a României) și de externalizare a energiei produsă ieftin, adică a celei hidro, își poate urma cursul.

De altfel, obiectivul central al perioadei pentru capitalul străin îl constituie preluarea hidrocentralelor, cel mai profitabil segment de producere a energiei. Acestea, pe de o parte, sunt un monopol natural, căci amplasamentele hidroenergetice favorabile sunt dar de la Dumnezeu, iar, pe de altă parte, valorificarea lor se face cu mari eforturi financiare şi umane şi deci trebuie să aparţină în veci celor cărora le-a lăsat Dumnezeu acest dar şi celor care au făcut aceste sacrificii materiale şi umane, adică romînilor, şi nu capitalului străin.

Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica a scos în evidenţă dramatismul căpuşării companiei de către „băieţii deştepţi“.

Dar, să fim realişti, ieşirea întărită din insolvenţă a Hidroelectrica nu echivalează cu un capitol încheiat pentru biata „cea mai mare perlă a coroanei“ a statului român. Cioclii străini sunt pregătiţi. Este de ajuns a fi pusă în bursă! Este o pură iluzie că externalizarea pe bursă doar a unor pachete minoritare din „perlele coroanei“ din sistemul energetic nu se va solda pînă la urmă cu pierderea totală a controlului asupra acestora. Respectivele pachete minoritare joacă rolul invitării hoţului în casă. De rest se ocupă acesta. Cu cohorte de avocaţi, prin manevrarea insidioasă a aşa-numitelor drepturi ale acţionarului minoritar, cu constrîngerile de piaţă orchestrate de marile multinaţionale din domeniu şi presiunile din partea agenţilor lor de vînzări, care nu sunt alţii decît FMI, BM şi Comisia de la Bruxelles, te trezeşti uşor, uşor dat afară definitiv din propria casă.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/bizarerii-deloc-bizare-296107/

 

 

Trădătorii credinței vor acționa împotriva adevăratelor învățături ale lui Isus al meu

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Regís

Mesajul nr. 4.423 din 30 ianuarie 2017

                Dragi copii, nu vă fie frică. Dați mărturie despre Isus și Cuvîntul său. Vă încurajez să vă asumați rolul de adevărați creștini. Vă îndreptați spre un viitor în care mulți vor acționa ca Iuda și vor fi rămîne în amintire ca trădători ai credinței. Fiul meu Isus are nevoie de oameni cu curajul lui Ioan Botezătorul care să fie apărători ai adevărului. Ioan a murit pentru că a apărat adevărul învățat de la Fiul meu Isus. Glasul său îl făcea cunoscut pretutindeni pe Isus și Învățăturile sale. Ioan a denunțat păcatul și a fost victima acelor care au dorit o jumătate de adevăr. Mulți aleși care să apere adevărul îl vor nega și vor fi pierduți pentru eternitate. Eu sînt Mama voastră Îndurerată și sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Trădătorii credinței vor acționa împotriva adevăratelor învățături ale lui Isus al meu. Ei vor acționa împotriva misterului credinței și vor induce în eroare un mare număr dintre sărmanii mei copii. Îngenuncheați în rugăciune. Iubiți și apărați adevărul. Nu dați înapoi. Tăcerea celor drepți îi întărește pe dușmanii lui Dumnezeu. Curaj. Victoria voastră este în Dumnezeu. Înaintați spre adevăr.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

 

Patru ani de la demisia Papei Benedict al XVI-lea

Benedict 16

 Au trecut patru ani de la demisia neașteptată a Papei Benedict al XVI-lea.

 În ziua depunerii jurămîntului ca președinte, un grup de conducători laici catolici i-au înaintat lui Donald Trump o scrisoare deschisă prin care solicită o anchetă  pentru a afla dacă Soros, Obama și Clinton au organizat o lovitură de stat la Vatican pentru a-l răsturna pe papa conservator Benedict al XVI-lea și a-l înlocui cu radicalul de stînga Francisc.

 La baza acestei acțiuni stau mărturii din diverse surse,  probe noi descoperite în e-mailurile divulgate de WikiLeaks.

„Avem motive clare să credem că «schimbarea de regim» de la Vatican a fost concepută de administrația Obama“ afirmă petiționarii în scrisoarea lor din 20 ianuarie adresată președintelui Trump.

„În timpul celui de-al treilea an al primului mandat al administrației Obama, am descoperit cu îngrijorare că Secretarul de Stat Hilary Clinton și alți responsabili care îi sînt asociați, propuneau o «revoluție» catolică pentru a face să dispară definitiv ceea ce a rămas din Biserica catolică din America.“

Scrisoarea cuprinde legături cu documente și informații care pun în evidență afirmațiile lor. Ea atrage mai întîi atenția asupra e-mailurilor clicii rău famate Soros, Clinton și Podesta care au fost divulgate anul trecut de WikiLeaks.

În aceste e-mailuri Podesta și alți progresiști vorbesc despre schimbarea regimului Bisericii catolice pe care o califică drept „o dictatură a Evului Mediu“.

Publicația The New American din octombrie 2016 scria:

„Într-un e-mail din 2011, Podesta, consilier și confident de mulți ani al doamnei Clinton și principal activist ales de sponsorul stîngii, George Soros, a revelat că el și alți activiști lucrează la revoluția unei „primăveri catolice“ în Biserica catolică. Aluzia la dezastrele loviturilor de stat ale primăverilor arabe –organizate în același an de echipa Obama-Clinton-Soros, care au destabilizat Orientul Mijlociu și au adus regimuri islamice radicale și grupări teroriste la putere în regiune- este evidentă.

E-mailul lui Podesta este un răspuns dat e-mailului unui alt extremist finanțat de Soros, Sandy Newman, fondatorul „progresistului“ „Voices for Progress“. Newman îi cere lui Podesta sfaturi privind cel mai bun mijloc de „a semăna germenii revoluției“ în „dictatura Evului Mediu“.

„În cursul campaniei prezidențiale din 2016, am rămas uimiți să-l vedem pe Papa Francisc făcînd campanie împotriva politicilor pe care le-ați propus în privința securizării frontierelor noastre, mergînd pînă la a insinua că n-ați fi creștin. Am apreciat răspunsul dumneavoastră prompt și fără echivoc dat acelei acuzații mincinoase.“

Iată cîteva întrebări la care petiționarii cer răspunsuri:

„Cu ce scop, Agenția de Securitate Națională (NSA) a supravegheat conclavul care l-a ales pe Papa Francisc?“

„Agenți guvernamentali ai SUA au avut contacte cu «Mafia Cardinalului Daneels?»“

„Tranzacțiile monetare internaționale cu Vaticanul au fost suspendate în cursul ultimelor zile care au precedat demisia Papei Benedict al XVI-lea. Organismele guvernamentale ale SUA sînt amestecate în această problemă?“

„Care a fost scopul și natura întîlnirii secrete de la Vatican dintre vicepreședintele Joseph Biden și Papa Benedict al XVI-lea din jurul datei de 3 iunie 2011?“

„Care sînt rolurile jucate de George Soros și alți finanțatori internaționali care locuiesc actualmente pe teritoriul SUA?“

Ancheta ar trebui să intereseze întreaga lume, nu numai cea catolică, cu atît mai mult cu cît este binecunoscută capacitatea lui Soros de a coopta personalități politice de prim rang pentru favorizarea planurilor sale radicale care vizează SUA; dar capacitatea sa de a forța „schimbarea de regim“ în Biserica catolică, o instituție pînă atunci impenetrabilă din exterior, ridică numeroase întrebări în ceea ce privește potențialul său de a semăna haos planetar.

Ar trebui ca ancheta și pedeapsa să înceapă cît mai repede.

Sursa: http://www.alterinfo.net/Coup-d-Etat-au-Vatican_a128290.html

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Un fățarnic se va ridica, un alt fățarnic va veni

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Regís

Mesajul nr. 4.421 din 26 ianuarie 2017

             Dragi copii, îngenuncheați în rugăciune. Un fățarnic se va ridica; un alt fățarnic va veni. Ceea ce vă spun acum veți putea înțelege în viitor. Fiți precauți. Aparțineți Domnului și numai pe el trebuie să-l urmați și să-l slujiți. Nu vă descurajați. Puterea voastră rezidă în Isus. Căutați-l întotdeauna în Ascultarea Cuvîntului și în Euharistie. Eu sînt Mama voastră și voi fi întotdeauna cu voi. Dați-mi mîinile voastre și eu vă voi conduce la Fiul meu Isus. Să aveți curaj, credință și speranță. Trăiți în timpul marii bătălii spirituale. Vă recomand rugăciunea rozarului ca armă eficientă pentru această mare bătălie. Nu vă îndepărtați de adevăr. Mergeți înainte. Vă știu pe fiecare după nume și mă voi ruga la Isus pentru voi. Am nevoie de fiecare dintre voi. Ascultați-mă.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

 

 

Cine seamănă vînt culege furtună

parlamentul-romaniei

          Discursul din Parlament al lui K.W.Iohannis a fost unul ironic, obraznic, incitator, dar nicidecum o luare de cuvînt a unui om politic. Nu, Iohannis nu este un politician, este un produs al serviciilor.

În plină criză, pe care el însuși a alimentat-o prin descinderea în piață, nu a cerut demisia guvernului  pentru că, deschizînd cutia Pandorei, nu va mai putea ține fenomenul sub control.

Va prefera în continuare să obstruționeze activitatea parlamentului și guvernului.

Singura soluție pentru dezamorsarea acestei situații este aceea a suspendării președintelui, deoarece acesta nu este capabil să se adapteze realității în care trăim și prin acțiunile lui face numai rău societății românești.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

 

Ultimul populist: Dragnea

ilie-serbanescu

              Este lesne observabil, la o privire oricît de sumară, că imediat cum o forță politică reușește să pună în pericol sau chiar numai în discuție establishment-ul politic în oricare din țările-nucleu ale Occidentului de azi, ajunge să fie taxată, automat aproape, drept „populistă“.

Indiferent dacă forța politică născîndă ori în ascensiune vine din zona de stînga sau din zona de dreapta! Ca în Caragiale: am, n-am treabă, pe la 12 trecute fix… dă-i cu „populiștii“! Adică răii sau, mai precis, cei care aparent promit binele, dar aduc răul! Așa sunt făcuți populiști cei de la Alternativa pentru Germania, cei de la Frontul Național al dnei Le Pen în Franța, cei de la Mișcarea 5 Stele în Italia, suitele de ecologiști de colo și colo, extremiștii de stînga, dar și extremiștii de dreapta, mă rog, tot ceea ce se consideră că atentează practic sau doar mental la regulile globalizării, aservirii transnaționale și lichidării identității națiunilor. Pînă și marele bogătaș Donald Trump a fost vituperat ca populist pentru că a îndrăznit nu numai să ajungă președinte al SUA, dar și să proslăvească locurile de muncă din America și, ce să vezi?!, clasa mijlocie. S-a atins performanța ca, dacă ai pe cineva de țintuit ca într-un insectar, îl faci „populist“, pentru că așa își înțeapă de moarte adversarii cancelarul Merkel, miliardarul Soros, bancherul euro Draghi sau CEO-ul Google. Doamne ferește dacă vreo forță politică vrea să dea prioritate creării de locuri de muncă sau, și mai rău, să ma ia ceva prin Europa din atributele conferite anterior, la presiuni sau neglijențe, unor structuri transnaționale ori suprastatale, precum nefericirea numită Komisariatul de la Bruxelles!

Absolut jenant, eticheta de „populist“ este pusă fără nici o legătură cu accepțiunea reală a termenului, ci doar pentru înfierarea oricărei încercări de a se contesta tronul celor care, ca să domnească, în spatele unor aparate monstruoase de informație și protecție, s-au înconjurat abil de clișee și paradigme întru disperarea oamenilor și batjocorirea bunului-simț. După Enciclopedia Britanică, „populismul este un program sau o mișcare politică avînd în centru omul de rînd, în antiteză cu o elită anume, contrast din care omul de rînd iese cîștigător“. Ce ar fi, ca atare, rău în populism?! Cam nimic! Sau rău în el este tocmai ceea ce e bun în el?! Ori este rău numai pentru că este bun?!

Dacă în țările din centrele coloniale populismului i se permite măcar să existe, deși mereu și mereu în bătaia puștii, în țările periferiilor coloniale acesta este strict interzis. În țările colonii – precum România – unde votul popular, pretins ca exercițiu suprem al democrației, nu este respectat și, dacă nu convine stăpînului extern, este chiar călcat în picioare, populismul trebuie repudiat, trebuie nu doar descalificat, dar și dărîmat cu tunurile. Pur și simplu pentru ca omul de rînd doar să șteargă pe jos, să-și vadă lungul nasului și să nu-l ridice cumva dincolo de vîrful bombeului! Iar dacă vreo forță politică încearcă să dea ceva la nevoiași, cum s-ar spune, omului de rînd, trebuie distrusă imediat, să nu-i mai vină idei „populiste“! Într-o țară colonială – precum România –, unde nimic important nu se mai află în posesia autohtonilor, tot ce este strategic aparținînd capitalului străin, populismul trebuie strivit cu cizma, pentru că, fără să vrea, atentează, prin însăși creșterea salariilor derizorii, la miza de fond pentru capitalul străin: salariul mic, de tip colonial, pe care se bazează de fapt jefuirea țării, aservirea românilor, distrugerea națiunii.

Iată ultimul episod (2017) dn istoria populismului într-o țară colonială: „populistul“ Dragnea a îndrăznit să mărească salariile, puținele pe care a putut dintre mult mai multele existente, și de aceea este cazul să fie pedepsit! Pentru că a mărit salariile într-o colonie și nu cumva pentru că a introdus o grațiere spre a descongestiona penitenciarele și nici pentru că a dezincriminat parțial abuzul în serviciu! Repetăm: pentru că a mărit salariile la pălmași! Așa este comanda de la proprietarul străin al țării către sistemul vătășesc. Dragnea, ultimul populist, să fie scos din joc!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/ultimul-populist-dragnea-295739/

Cruciada specială de rugăciune din 7 februarie 2017

Sigillum Dei vivi

             În ziua de 7 februarie 2017, toţi membrii grupurilor de rugăciune, din fiecare ţară, sînt invitaţi să se roage Cruciada specială de rugăciune, pentru a-L ajuta pe Isus să salveze sufletele.

Tema lunii: Marele Avertisment – Protecție împotriva lui Anticrist

Se vor recita:

  1. Rozarul Sfintei Fecioare Maria (dacă este posibil cele patru Mistere tradiţionale);
  2. Rozarul Îndurării Divine*;
  3. Cruciada specială care cuprinde rugăciunile nr.:  96, 3, 4, 6, 8, 16, 18, 20, 42, 43, 54, 55, 60, 71, 83, 88, 131, 96.
  4. Recitarea Rugăciunii (155) a Cruciadei pentru protejarea acestei Misiuni a Mîntuirii;
  5. Consacrarea la Inimile Imaculate ale lui Isus şi ale Mariei;
  6. Rugăciunea către Arhanghelul Mihail;
  7. La sfîrşit, cu rozarul în mînă, vom recita de 50 de ori Rugăciunea 132 a Cruciadei, pentru protejarea acestei misiuni (Mesajul din 31 ianuarie 2014).

„Fiica Mea preaiubită, doresc să instruiesc Grupurile Cruciadei Mele de Rugăciune pentru a fi vigilente atunci cînd se vor înfiinţa, în naţiunile lor. Trebuie să păstreze apa sfinţită în preajmă, să aibă un Crucifix al Meu şi să recite această Rugăciune specială a Cruciadei pentru Binecuvîntarea şi Protecţia Grupului Cruciadei de Rugăciune.“ (Rugăciunea nr. 96) „Vă rog să recitaţi această rugăciune, înainte şi după fiecare întîlnire de rugăciune.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 25 ianuarie 2013)

*În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

În mesajul din 11 mai 2016 comunicat Annei Marie, Isus cere ca, înainte de a începe recitarea rozarului, să spunem următoarea rugăciune:

„Prin mijlocirea Mamei noastre cerești, Mama lui Dumnezeu, prin viața, moartea și învierea lui Isus Cristos, Mîntuitorul și Răscumpărătorul sufletelor, îți cerem, Părinte Ceresc, să oprești orice complot terorist planificat și îndeplinit de păcătoșii posedați care îi urăsc pe copiii lui Dumnezeu. În numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin.“

Isus: „Aceasta este ceea ce ei ar trebui să se roage. Îi rog pe preaiubiții mei copii, apostolii să publice și să recite această rugăciune înainte de a începe Sfîntul lor Rozar. Dacă nu înaintea lui, atunci înaintea Rozarului Îndurării Divine.“(Mesajul lui Isus către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde din 11 mai 2016)

Surse:  http://www.internetgebetskreis.com/en/

revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/01/minia-tatalui-meu-se-revarsa/

Komisariatul de la Bruxelles: victorie terminatoare asupra României

ilie-serbanescu

             Deoarece, de curînd – în contextul dezbaterilor ascuțite în spațiul public în legătură cu intervenția unor factori de putere în blocarea pur și simplu a construcției unor autostrăzi peste munți –, un coleg de breaslă a considerat nimerit să amintească pe un canal TV ceea ce subsemnatul spunea, acum ani de zile, cu subiect și predicat, că „n-avem voie să traversăm Carpații“, m-am decis să revin asupra problemei în care am fost singurul care s-a încumetat s-o așeze explicit în termenii unei interdicții politice, „bineînțeles, dictată extern“! Din vremea respectivă (în urmă cu 3-4 ani) pînă acum, recurgerea la această explicație de interdicție politică (repet, externă!) nu are decît o singură justificare: nici o motivație economică (absența oportunității, lipsa fondurilor ori incompetența pur și simplu) nu există! Iată ce spuneam despre acest lucru în cartea „Romînia, o colonie la periferia Europei“ (Ilie Șerbănescu, Ed. Roza Vînturilor, 2016), unde sumarizam de fapt intervențiile mele în spațiul public pe această temă: „Cum se face că toate administraţiile, indiferent de culoarea lor politică, din întreaga perioadă postcomunistă, au evitat (nu ezitat, ci evitat!) să lege printr-o autostradă Bucureştiul de Ardeal?! Nu este vorba în această privinţă nici de lipsă de bani, nici de incompetenţă. Ar fi ilogic să se spună că nu s-au găsit cîteva miliarde de dolari din zecile de miliarde de dolari cheltuite pentru infrastructură rutieră în peste două decenii! Ar fi o idioţenie să se pretindă că n-a existat competenţa necesară pentru construcţia de autostrăzi de traversare a munţilor, cînd acelaşi popor – pe vremea comunismului, acela «ineficient şi neperformant»! – a străpuns munţii pe mai multe trasee pentru a asigura legăturile rutiere sau feroviare între provinciile istorice ale Romîniei! Să nu ne facem a fi uitat că guvernul Năstase, cotat de atîţia, perfect pe nedrept, cel mai performant dintre guvernele postdecembriste, a pus punctul pe i în domeniu: cînd a fost să facă un cadou americanilor pentru primirea României în NATO, le-a dat să construiască în condiţii aiuritor de avantajoase o autostradă. Care?! Braşov-Borş, deci una care să lege Ardealul de capitala Ungariei şi nu cumva de capitala României. Nu prea este deci vorba de a ajunge să reuşim a trece Carpaţii cu o autostradă, ci este vorba mai degrabă de a nu ajunge cumva să trecem Carpaţii cu o autostradă! Ca la o comandă politică: din partea cui şi cu ce scop?!“ (pag. 86)

Ce aflăm acum, în 2017? Că un șef operativ al principalului serviciu de informații îl amenința, deja în urmă cu ani, pe prim-ministru că îl bagă la pușcărie dacă începe construcția unei autostrăzi Comarnic-Brașov. Adică a uneia care ar lega Ardealul de capitala României! Și că, dacă este vorba de o autostradă, atunci, în viziunea aceluiași șef, ar trebui avută în vedere cea Pitești-Sibiu, aflată pe coridorul agreat de UE. De ce?! Explicația furnizată: pentru că așa vor „europenii“! Dacă nu ești cumva tîmpit, îți dai lesne seama că argumentul este din zona discreționismului politic, în timp ce economic lucrurile stau în favoarea variantei Comarnic-Brașov: traseu prin munți de două ori mai scurt; trafic de două ori mai intens!

Te pui însă cu Komisariatul (cu K) de tip sovietic de la Bruxelles?! De fapt, cred că argumentul real al acestuia este timpul: cu cît mai lung este traseul, cu atît mai improbabilă realizarea și cu cît alimentezi dilema alegerii între cele două trasee, cu atît este mai sigur că nu se pornește nici unul! Probabil, deja Komisariatul are drept sarcină de la stăpînul său (oare cine?) ca România să nu mai existe în curînd în teritoriul actual. Pentru anumite puteri coloniale postcomuniste (recrutate dintre cele 5-6 foste imperii coloniale care se calcă pe picioare în UE), dezmembrarea României este poate chiar un obiectiv, cum a fost distrugerea Iugoslaviei ca parte sau nu a vreunui plan de refacere a unor imperii trecute. Este un fapt că investițiile unora dintre ele în România se opresc, ce să vezi?!, la arcul carpatic. Nici ele nu trec munții! Oricum, un lucru sigur Komisariatul l-a realizat: Romînia, dacă va apuca nedezmembrată sărbătorirea a 100 de ani de la Unire, în 2018, o va face fără nici o legătură rutieră modernă între provinciile sale istorice, indiferent de care dintre acestea ar fi vorba!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/komisariatul-de-la-bruxelles-victorie-terminatoare-asupra-romaniei-295362/

Săptămîna în care s-au trasat primele linii ale frontului în noul război comercial mondial

 

planiglob-1

             În timp ce preşedintele SUA Donald Trump şi premierul Marii Britanii Theresa May încercau săptămîna trecută să definească poziţiile ţărilor lor în relaţiile dintre cele două state, cancelarul german Angela Merkel şi premierul chinez Li Keqiang vorbeau despre legături comerciale mai strînse între naţiunile lor.

Merkel şi Li au semnalat, astfel, o alianţă globală sugerată de mai multe ori de oficialii de la Berlin ca opoziţie la agenda protecţionistă a lui Trump. Tot la sfîrşitul săptămînii trecute, preşedintele francez François Hollande şi Merkel au apreciat că Trump reprezintă „o provocare“ pentru Europa. În noua ordine politică germană, Germania va avea probabil un preşedinte care s-a declarat „îngrozit“ de campania noului preşedinte american.

Şi, după cum scrie Handelsblatt, cea mai mare publicaţie de business din Germania, executivii marilor companii nemţeşti au „rezerve“ în ceea ce priveşte un viitor în care Donald Trump are sub conducere cea mai mare economie a lumii. Le Monde, un ziar franţuzesc, caracterizează viziunea economică a preşedintelui american ca „depăşită“, specifică anilor 1980, cînd globalizarea era încă în faşă.

„Uniunea Europeană se confruntă cu provocări foarte mari, interne şi externe, pe care nu le putem întîmpina decît împreună. Avem nevoie de poziţii noi şi clare în privinţa a ceea ce caracterizează democraţiile noastre iubitoare de libertate“, se arată într-un comunicat de vineri al cancelariei germane.

Miercuri, Merkel şi premierul chinez Li au discutat telefonic în favoarea unor legături comerciale mai strînse şi au abordat „teme bilaterale şi multilaterale“, potrivit purtătorului de cuvînt al guvernului de la Berlin. El a precizat că Li a acceptat invitaţia cancelarului de a veni în vizită în Germania pentru discuţii mai ample privind economia şi comerţul.

„Cei doi au vorbit în favoarea comerţului liber şi a unei ordini comerciale mondiale stabile“, a spus purtătorul de cuvînt, adăugînd că „negocierile privind un acord de investiţii europeano-chinezesc ar trebui finalizat curînd“.

Nemţii au nevoie de un acord de investiţii cu China, sau măcar de reglementarea investiţiilor reciproce. Investitorii chinezi au investit anul trecut în achiziţii în UE de patru ori mai mult decît au cheltuit companiile europene în China, scrie Financial Times. Un raport al firmei de cercetare Rhodium Group arată că investiţiile directe ale Chinei în UE au crescut cu 76% în 2016 , la 35,1 miliarde de euro. În schimb, achiziţiile companiilor din UE în China s-au diminuat pentru al doilea an consecutiv, la 7,7 miliarde de euro.

„Diferenţa în creştere dintre fluxurile de investiţii alimentează percepţia europenilor că există o lipsă fundamentală de «reciprocitate» între UE şi China“, explică Thilo Hanemann, analist la Rhodium. „Interesele chinezilor cresc rapid în sectoare care rămîn restricţionate în China pentru investitorii străini.“

China este cel mai mare exportator al lumii, iar Germania este al treilea, după SUA.

Discuţiile dintre Merkel şi Li arată că încep să fie desenate liniile frontului într-o bătălie comercială în care Trump a scos SUA dintr-un tratat de comerţ liber şi investiţii îndelung negociat cu naţiunile din Pacific şi îşi intensifică retorica protecţionistă, notează Bloomberg.

Pentru Merkel, care va încerca să obţină în alegerile din septembrie cel de-al patrulea mandat, noile provocări sunt o oportunitate de a demonstra că este liderul politic al Europei. De altfel, din cîte a spus şi a făcut pînă acum Trump se poate înţelege că Merkel este singurul lider european care contează pentru el.

Într-o opinie publicată în Bloomberg, Li şi-a întărit mesajul că ţara sa susţine Organizaţia Mondială a Comerţului şi acordurile comerciale multilaterale.

În schimb, Trump spune lumii că „protecţionismul va conduce la prosperitate şi putere mai mari“.

În Germania, guvernul lui Merkel a tras semnale de alarmă în privinţa orientării spre protecţionism, apreciind că această tendinţă reprezintă o ameninţare pentru industria exportatoare a ţării şi pentru economia mondială.

„Ce vine din America şi ce auzim de la alte state este foarte, foarte periculos pentru economia mondială şi, de asemenea, pentru noi“, a afirmat joi în Bundestag Sigmar Gabriel, pe atunci vicecancelar. Acum, după o remaniere guvernamentală, el este ministrul de externe al Germaniei. În această calitate, Gabriel urmează să se întîlnească săptămîna aceasta cu vicepreşedintele american Mike Pence şi cu secretarul de Stat desemnat, Rex Tillerson.

Fostul vicecancelar i-a luat locul ca ministru de externe lui Frank-Walter Steinmeier, care va deveni probabil preşedinte luna viitoare. Într-un interviu pentru Sueddeutsche Zeiting, Steinmeier s-a declarat „îngrozit“ de alegerile prezidenţiale de anul trecut din SUA, care au dezbinat societatea şi lumea.

„Chiar şi după atîţia ani în politică, sunt îngrozit de aceste alegeri“, a spus el.

Executivii germani sunt mai precauţi în declaraţii decît Steinmeier, dar şi ei sunt îngrijoraţi de ceea ce face Trump, care a anunţat că va ridica un zid între Mexic şi SUA şi a ameninţat producătorii auto germani că va aplica taxe mari de import pentru maşinile nemţeşti.

„Pînă acum, SUA au fost un pionier al comerţului liber. Însă actualul ton este un motiv de îngrijorare. Comentariile lui Donald Trump ar putea aduce riscuri pentru industria germană“, a afirmat pentru Handelsblatt Heinrich Hiesinger, CEO-ul ThyssenKrupp, cel mai mare producător de oţel al Germaniei şi jucător de top pe piaţa internaţională.

Articol publicat de Bogdan Cojocaru în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.01.2017

Sursa: http://www.zf.ro/business-international/saptamana-in-care-s-au-trasat-primele-linii-ale-frontului-in-noul-razboi-comercial-mondial-16141571