Profituri mai mari pe seama unor clienți mai săraci

                    Cum naiba se face că tocmai statisticile cele reci sunt cele mai incendiare?! Potrivit EBA (Autoritatea Bancară Europeană), băncile din România sunt, ce să vezi?!, pe podiumul european al profitabilității, și anume nu oricum, ci fiind de peste trei ori mai profitabile decît media europeană, iar față de cele din Occidentul european, unde se află grosul băncilor și care influențează determinant media, sunt de și mai multe ori mai profitabile (de pildă, de vreo 8 ori decît cele din Germania)! Să nu zicem că nu-i și România în frunte, și nu doar la coada tuturor clasamentelor europene!

Ca să fim mai preciși: indicatorul ROE (rentabilitatea capitalurilor) a atins în România (pentru primele nouă luni din 2016) 17,3%, față de 5,4% media europeană, iar indicatorul ROA (rentabilitatea activelor) a fost de 2%, de peste 6 ori mai mare decît media europeană de 0,3%. Iar la reperul credite/depozite, cu excepția Maltei, îi spulberăm pe toți: doar 70,5%, adică nici nu sunt împrumutați atîția bani pe cît ajung să se strîngă în depozite, în timp ce media europeană, influențată masiv de situația din țările vestice, este 120%, respectiv nu ajunge banul din depozite pentru acoperirea creditelor oferite clienților (populație și economie).

Dar, ca în povestea „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul“, să vedem cum stau de fapt lucrurile dacă deschidem cît de puțin ușa! Să vezi drăcie în aceste statistici: aceleași bănci – dar absolut aceleași bănci – se află pe podiumul rentabilității în România și la coada rentabilității în Vestul Europei! Că sunt aceleași bănci știe și Grivei, nu de alta, dar bănci românești nu prea există! În România, activează de fapt bănci cu capital străin, unele în regim de subsidiare, altele chiar în regim de sucursale ale grupurilor străine. În esență, pe la ele pe acasă, aceste aceleași bănci trag din greu, unele chiar abia răsuflă, dar pe aici, pe la noi, duduie de prosperitate (și anume, de o prosperitate de cîteva ori mai minunată!). Cum se face treaba? Măcar s-o știm și noi!

Dacă nu suntem cumva idioți, atunci totul este clar de la bun început: aceleași bănci, aceleași operațiuni, același gen de credite, același gen de depozite, același management, păi, de unde să vină diferența, și încă una de cîteva ori, decît de pe spinarea clienților?! Altfel spus, o subsidiară nu poate fi mult mai profitabilă decît o alta a aceleiași bănci, decît dacă își jecmănește mai tare clienții! Nu sunt greu de depistat detaliile rentabilității superioare a subsidiarelor din România ale băncilor occidentale. Sediile bancare în România costă mai puțin (taxele pe proprietăți sunt derizorii, iar chiriile sunt mai mici). Nu există, practic, piață bursieră în România care să concureze băncile în materie de economisire. Monopolul bancar fiind total, se pot practica dobînzi la depozite și mai scăzute, iar comisioanele bancare ajung la nivel de jaf (nici prin gînd nu le-ar trece responsabililor bancari occidentali să le practice la ei acasă). Iar un adevărat dezmăț există în zona creditului: nu numai că acesta nu este promovat pentru investiții și creare de locuri de muncă (de unde rolul nestimulativ economic al activității bancare în România), ci cu predilecție pentru consum, dar este impus cu dobînzi generale prohibitive. Să nu ne facem a uita că, exploatînd monopolul deținut, subsidiarele din România ale băncilor din Vestul Europei practică marje de dobînzi inadmisibile și fără egal în Europa, încărcînd creditele cu o penalitate de „risc de țară“ de 3-4 puncte procentuale, deși acționează din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României. Cum dracu’ să nu fie mai profitabilă o bancă occidentală la București decît la München? Repudiatul Marx ne-ar spune direct cum stă treaba: în subsidiara din România a unei bănci vest-europene, exploatarea omului de către om este mult mai mare decît acasă la mama ei! Ceea ce Marx nu prea avea cum să precizeze la vremea sa este că-i vorba, anume, de subsidiara dintr-o țară colonială a sistemului centru-periferie, pe care îl constituie acum orice bancă transnațională devenită placă turnantă a transferurilor dinspre săraci spre bogați.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 13 martie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/profituri-mai-mari-pe-seama-unor-clienti-mai-saraci-297618/

Posted on 13 martie 2017, in Economie, Editorial and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: