Poate ne alegem și noi cu un pupic de la dl Juncker!

          Spectacol mirobolant la parlament și Cotroceni cînd s-au aniversat 60 de ani de la lansarea proiectului european și 10 ani de la asocierea României la acesta, devenit între timp Uniunea Europeană. Dl Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, un fel de prim-ministru al UE, l-a pupat pe frunte pe dl Traian Băsescu, președinte al României la momentul intrării în UE, și nu mai puțin călduros a fost cu dl Adrian Năstase, prim-ministru în vremea încheierii negocierilor de aderare. Prescure peste colac, domnii Traian Băsescu și Adrian Năstase s-au întreținut tot călduros, de s-au întrebat ziariștii bătrîni dacă această convorbire amicală între călău și victimă nu inaugurează cumva vreo nouă eră în politica românească, desigur, spre binele popular și de dragul solidarității pentru cauza europeană. Mai ales că adormitoare fraze frumoase au venit de la dl Iohannis, președinte al României actuale, dar și al aceleia fără MCV și admisă în spațiul Schengen, dacă ne luăm după promisiunile dlui Juncker.

Mirobolant spectacol! Se prea poate însă ca preaînalții străini și români să nu fi fost tocmai în clar cu ceea ce sărbătoreau. La 60 de ani de la lansarea probabil a celui mai frumos proiect din istoria omenirii, ca popoare ce se înfruntaseră de veacuri să pună în comun, pe bază de liber consimțămînt, idei și resurse spre un bine mai prosper al tuturora, acest proiect s-a articulat concret într-un imperiu de tip vechi, organizat în cea mai clasică matrice centru-periferie! Chestia asta cu mai multe viteze este nimic altceva decît fațeta „political correctness“, adică pentru fraieri, a actualei organizări centru-periferie! Dacă la aceasta crede că au aspirat un Schumann sau un Monet, și nu la o cooperare între egali, atunci dl Juncker are acum a se bucura de realizările UE, căci s-a obținut stăpînirea pentru cei puternici din Vest și vasalitatea pentru cei slabi din Est sau viteza auto pentru cei dintîi și viteza căruței pentru cei din urmă. Dacă dl Năstase a crezut cumva că România își va găsi mîntuirea în UE, indiferent cum avea să ajungă acolo, numai să fie acolo, nu are, după rezultatele concrete realizate de România în UE, de ce să joace aria reconcilierii de dragul UE. Dacă dl Băsescu a crezut cumva că face vreun bine României înregimentînd-o, pe vremea sa, în mod aproape caraghios în UE, ar fi nimerit s-o sucească așa cum o face astăzi cu justiția, constatînd că au fost alții pe la Bruxelles sau Berlin mai șireți sau mai puternici decît dînsul, care s-au folosit de domnia sa pentru a îngropa de fapt România, în schimbul unui pupic pe frunte. Mai simple sunt lucrurile în ceea ce-l privește pe dl Iohannis: unde spune dna Merkel, merge și dl Iohannis! Personal, cred că dl Iohannis n-are angoase că resursele românești de petrol și gaze nu mai aparțin României, că băncile din România nu sunt românești sau că pădurile și pămînturile agricole trec cu viteză în mîna străinilor.

Toate acestea sunt în legătură, de vrem, de nu vrem, cu apartenența României la UE, dacă nu cumva decurg pur și simplu din ea. Bilanțul aderării la UE este pentru România un dezastru național, pentru că înseamnă dispariția în sine a României, aceea bună sau rea!, înlocuirea economiei naționale cu o combinație bizară între o economie străină, ce deține controlul, și o economie subalternă derulată de capitalul românesc, care dă de la an la an înapoi, pierderea proprietății românești asupra țării, românii devenind chiriași pe pămînturile strămoșești, transformarea României într-o colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE, lichidarea deciziei naționale în plan politic, depopularea țării, tragedia bejeniei naționale! Cît despre mitologia fondurile europene: ei ne dau anual vreo 4 miliarde de euro din cele peste 40 miliarde de euro pe care tot anual ni le iau din economie, îndeosebi prin repatrierea fără fiscalizare a 80-90% din profiturile pe care companiile, în special vest-europene, le realizează efectiv în România.

Ce s-a sărbătorit zilele trecute la parlament și Cotroceni? S-a făcut cumva haz de necaz, cum fac românii la durere?! Sau s-a depășit faza aceasta și s-a intrat în faza „political correctness“, varianta UE: cîntăm Oda Bucuriei la dezastrul național?! Poate așa ne alegem și noi cu un pupic de la dl Juncker!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 16 mai 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/poate-ne-alegem-si-noi-cu-un-pupic-de-la-dl-juncker-300816/

Posted on 16 mai 2017, in Economie and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: