De ce la Varșovia și Budapesta, iar la București nu?!

        Fără mirare, Ungaria și Polonia, dar și Bulgaria, Cehia și Slovacia nu pactizează cu politica UE, adică a Germaniei, în materie de refugiați. Aceste țări nu înțeleg, pe drept cuvînt, de ce ar trebui să fie solidare cu politica Berlinului de repartizare obligatorie a refugiaților, cînd nu ele au generat problema, cînd nu ele beneficiază, precum marii corifei vestici, de pe urma conflictelor din zonele de origine ale refugiaților, cînd oricum nu ele constituie destinația declarată și faptică a acestora și cînd conaționali de-ai lor hălăduiesc și ei, cu milioanele, ca și refugiații cu pricina, pe aceleași trasee dinspre colonii spre metropole, în cadrul sistemului centru-periferie pe care îl reprezintă mereu mai pronunțat UE.

Că la Berlin se conștientizează că împotrivirea față de colonialismul UE, care este de fapt mereu mai clar politica unui nou imperiu german, a luat o turnură palpabilă și serioasă este poate ilustrat în modul cel mai expresiv de inițiativa Austriei de a căuta să solidarizeze Cehia și Slovacia la lupta împotriva „iliberalismului” ungaro-polon, prin constituirea așa-numitului Triunghi de la Slavkov (Austerlitz), încercare străvezie de spargere a Grupului de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), mai ales că se vizează și cooptarea Sloveniei și Croației. Lucrurile sunt prea cusute cu ață albă ca să mai aibă nevoie de comentarii!

Absența României din orice formule alternative central-europene (cele legate de Marea Neagră fac parte din altă discuție) arată că la Berlin/Viena ori se mizează pe înregimentarea necondiționată a României, ori aceasta este scoasă din orice calcul. Privind lucrurile din România, tot ceea ce se întîmplă în Polonia, în Ungaria și prin alte țări foste surate comuniste contrastează violent cu atitudinile și acțiunile Bucureștiului, care, pentru a le sumariza, se identifică cu pupatul în fund de zor al Bruxelles-ului, după preceptul simplu, nu au ei pe la Bruxelles atîtea funduri pe cîte suntem noi gata să pupăm!

Anatema naționalistă pe care stăpînii de la Bruxelles și vasalii lor de la București o aruncă asupra țărilor estice care își apără economia și identitatea națională împotriva agresiunii colonialiste vestice este o idioțenie fără margini. Apărarea națională nu poate fi confundată cu „naționalismul“, iar dacă tocmai apărarea națională este taxată drept naționalism, atunci nu există nimic mai frumos și mai onorant, decît să fii naționalist, cu atît mai mult cu cît te aperi împotriva celui mai abject colonialism din istorie, pentru că acesta nu-și asumă condiția, coafîndu-se cu cele mai scîrboase ipocrizii și demagogii, precum „europenismul“ sau „corectitudinea politică“. Cînd Bruxelles-ul vorbește de „Europa cu două viteze“, cade însă tot vălul!

„Țara noastră – spune premierul Orban – nu va fi o colonie… Nu vom fi cetățeni europeni de mîna a doua.“ De ce la Budapesta și Varșovia se aud deslușit asemenea lucruri, iar la București nu?! Este colonialism vestic față de Ungaria și Polonia și mîntuire vestică pentru București?! Răspunsul îl avem probabil în istorie: nici ungurii, nici polonezii nu prea au colaborat cu puterile străine împotriva propriului popor; Ungaria, pentru a fi preluată în stăpînire, a trebuit să fie transformată de otomani în pașalîc, adică supusă administrației turcești directe, iar Polonia a fost desființată de trei ori în istorie, pentru a fi luată în stăpînire de vrăjmașii de la Est și de la Vest. Și în timpul comunismului, atît ungurii, cît și polonezii s-au răsculat. Replica față de colonialismul UE nu este o reacție izolată în istoria popoarelor respective. În fond, nici colonialismul UE nu este nou; este aceeași oprimare germană cu altă pălărie. Să fie clar, românii și România nu prea se pot lăuda cu așa ceva în istoria lor.

Realitatea este că implantul occidental de colonialism este mai avansat – devastator și terminator – în România, față de Ungaria și Polonia, unde există un spațiu de manevră mai mare, în timp ce în România nu se mai poate mișca! Comportamentul din relațiile Est-Vest din cadrul UE reproduce exact situația: nucleul vestic se comportă cu România precum cu o colonie, dar și România se comportă ca o colonie în fața stăpînului vestic. Central-europenii au o anume demnitate, aceasta lipsește cu desăvîrșire la București!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 septembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/de-ce-la-varsovia-si-budapesta-iar-la-bucuresti-nu-306796/

Posted on 10 septembrie 2017, in Economie, Editorial and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: