Predica Papei Benedict al XVI-lea la liturghia Cinei Domnului – 21 aprilie 2011

Predica Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea

la Liturghia Cinei Domnului din Bazilica San Giovanni in Laterano

joi, 21 aprilie 2011

Iubiți frați și surori,

           Joia Sfîntă nu este numai ziua instituirii Preasfintei Euharistii, a cărei strălucire se iradiază desigur asupra a tot restul și îl atrage, ca să spunem așa, înlăuntrul său. Face parte din Joia Sfîntă și noaptea întunecată a Muntelui Măslinilor, spre care Isus iese împreună cu discipolii săi; face parte din el singurătatea și abandonarea lui Isus, care rugîndu-se merge în întîmpinarea întunericului morții; fac parte din el trădarea lui Iuda și arestarea lui Isus, precum și tăgăduirea lui Petru, acuzarea în fața Sinedriului și încredințarea în mîinile păgînilor, ale lui Pilat. Să încercăm în acest ceas să înțelegem mai profund ceva din aceste evenimente, pentru că în ele se desfășoară misterul Răscumpărării noastre.

Isus iese în noapte. Noaptea înseamnă lipsă de comunicare, o situație în care nu ne vedem unul pe altul. Este un simbol al neînțelegerii, al întunecării adevărului. Este spațiul în care răul, care în fața luminii trebuie să se ascundă, poate să se dezvolte. Isus însuși este lumina și adevărul, comunicarea, curăția și bunătatea. El intră în noapte. În ultimă analiză, noaptea este simbol al morții, al pierderii definitive a comuniunii și a vieții. Isus intră în noapte pentru a o depăși și pentru a inaugura noua zi a lui Dumnezeu în istoria omenirii.

În timpul acestui drum El a cîntat cu Apostolii săi Psalmii eliberării și ai răscumpărării lui Israel, care reevocau primul Paște în Egipt, noaptea eliberării. Acum El merge, cum este obișnuit să facă, pentru a se ruga singur și pentru a vorbi ca Fiu cu Tatăl. Dar, altfel decît de obicei, vrea să știe că-i are aproape pe trei discipoli: Petru, Iacob și Ioan. Sunt cei trei care au avut experiența Schimbării la Față – transparența luminoasă a gloriei lui Dumnezeu prin figura sa umană – și care L-au văzut în centru între Lege și Profeți, între Moise și Ilie. Au auzit cum El vorbea cu amîndoi despre „exodul“ său la Ierusalim. Exodul lui Isus la Ierusalim – ce cuvînt misterios! Exodul lui Israel din Egipt a fost evenimentul fugii și eliberării poporului lui Dumnezeu. Ce aspect va avea exodul lui Isus, în care sensul acelei drame istorice va trebui să se împlinească definitiv? Acum discipolii devin martori ai primei părți din acest exod – ai umilirii extreme, care totuși era pasul esențial al ieșirii spre libertate și spre viața nouă, la care exodul tinde. Discipolii, a căror apropiere Isus a căutat-o în acel ceas de travaliu extrem ca element de susținere umană, au adormit repede. Totuși au auzit cîteva fragmente din cuvintele de rugăciune ale lui Isus și au observat atitudinea sa. Ambele lucruri s-au imprimat profund în sufletul lor și ei le-au transmis creștinilor pentru totdeauna. Isus îl numește pe Dumnezeu „Abba“. Asta înseamnă – așa cum adaugă ei – „Tată“. Însă nu este forma obișnuită pentru cuvîntul „tată“, ci un cuvînt din limbajul copiilor – un cuvînt afectuos cu care nu se îndrăznea să se adreseze lui Dumnezeu. Este limbajul celui care este într-adevăr „copil“, Fiu al Tatălui, al Celui care se află în comuniune cu Dumnezeu, în cea mai profundă unitate cu El.

Dacă ne întrebăm în ce anume constă elementul cel mai caracteristic al figurii lui Isus în Evanghelii, trebuie să spunem: este raportul său cu Dumnezeu. El este mereu în comuniune cu Dumnezeu. Faptul de a fi cu Tatăl este nucleul personalității sale. Prin Cristos îl cunoaștem pe Dumnezeu cu adevărat. „Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată“, spune sfîntul Ioan. Cel „care este spre sînul Tatălui… l-a făcut cunoscut“ (1,18). Acum îl cunoaștem pe Dumnezeu așa cum este cu adevărat. El este Tată și asta într-o bunătate absolută în care putem avea încredere. Evanghelistul Marcu, care a păstrat amintirile sfîntului Petru, ne relatează că Isus, la apelativul „Abba“, a mai adăugat: La tine totul este posibil, tu poți totul (cf. 14,36). Cel care este Bunătatea, este în același timp putere, este atotputernic. Puterea este bunătate și bunătatea este putere. Această încredere o putem învăța de la rugăciunea lui Isus pe Muntele Măslinilor.

Înainte de a reflecta asupra conținutului cererii lui Isus, trebuie să ne mai îndreptăm atenția noastră spre ceea ce evangheliștii ne prezintă cu privire la atitudinea lui Isus în timpul rugăciunii sale. Matei și Marcu ne spun că El „a căzut cu fața la pămînt“ (Mt 26,39; cf. Mc 14,35), deci a asumat atitudinea de supunere totală, care a fost păstrată în liturgia romană din Vinerea Sfîntă. În schimb Luca ne spune că Isus se ruga în genunchi. În Faptele Apostolilor el vorbește despre rugăciunea în genunchi din partea sfinților: Ștefan în timpul uciderii sale cu pietre, Petru în contextul învierii unui mort, Paul pe calea spre martiriu. Astfel Luca a trasat o mică istorie a rugăciunii în genunchi în Biserica de la începuturi. Creștinii, cu îngenuncherea lor, intră în rugăciunea lui Isus pe Muntele Măslinilor. În amenințarea din partea puterii răului, ei, fiind îngenuncheați, sunt în picioare în fața lumii, dar, fiind fii, sunt în genunchi în fața Tatălui. În fața gloriei lui Dumnezeu, noi creștinii ne îngenunchem și recunoaștem divinitatea sa, dar exprimăm în acest gest și încrederea noastră că El învinge.

Isus luptă cu Tatăl. El luptă cu sine însuși. Și luptă pentru noi. Experimentează angoasa în fața puterii morții. Aceasta este înainte de toate pur și simplu tulburarea, proprie a omului, ba chiar a oricărei creaturi vii, în fața prezenței morții. Totuși în Isus este vorba de ceva mai mult. El își lungește privirea în nopțile răului. Vede mareea murdară a întregii minciuni și a întregii infamii care îi vine în întîmpinare în acel potir pe care trebuie să-l bea. Este tulburarea celui total Curat și Sfînt în fața întregului puhoi al răului din această lume, care se revarsă asupra Lui. El mă vede și pe mine și se roagă și pentru mine. Astfel acest moment de angoasă mortală a lui Isus este un element esențial în procesul Răscumpărării. De aceea, Scrisoarea către Evrei a calificat lupta lui Isus pe Muntele Măslinilor ca un eveniment sacerdotal. În această rugăciune a lui Isus, pătrunsă de angoasă mortală, Domnul împlinește funcția preotului: ia asupra sa păcatul omenirii, pe noi toți, și ne duce la Tatăl.

În sfîrșit, trebuie să mai acordăm atenție conținutului rugăciunii lui Isus pe Muntele Măslinilor. Isus spune: „Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta, însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu” (Mc 14,36). Voința naturală a Omului Isus se dă înapoi înspăimîntată în fața unui lucru așa de groaznic. Cere ca să fie scutit de aceasta. Totuși, ca Fiu, depune această voință umană în voința Tatălui: nu eu, ci tu. Cu asta El a transformat atitudinea lui Adam, păcatul primordial al omului, însănătoșindu-l în acest mod pe om. Atitudinea lui Adam a fost: Nu ceea ce ai voit tu, Dumnezeule; eu însuși vreau să fiu dumnezeu. Această mîndrie este adevărata esență a păcatului. Credem că suntem liberi și cu adevărat noi înșine numai dacă urmăm exclusiv voința noastră. Dumnezeu apare drept contrariul libertății noastre. Trebuie să ne eliberăm de El – acesta este gîndul nostru – nu atunci am fi liberi. Această răzvrătire fundamentală care pătrunde istoria și minciuna de fond care denaturează viața noastră. Atunci cînd omul este împotriva lui Dumnezeu, el este împotriva propriului adevăr și de aceea nu devine liber, ci înstrăinat de sine însuși. Suntem liberi numai dacă suntem în adevărul nostru, dacă suntem uniți cu Dumnezeu. Atunci devenim cu adevărat „ca Dumnezeu“ – nu opunîndu-ne lui Dumnezeu, nu debarasîndu-se de El sau negîndu-L. În lupta rugăciunii pe Muntele Măslinilor Isus a soluționat falsa contradicție dintre ascultare și libertate și a deschis calea spre libertate. Să-l rugăm pe Domnul să ne introducă în acest „da“ spus voinței lui Dumnezeu, făcîndu-ne astfel cu adevărat liberi. Amin.

Predica a fost publicată pe site-ul Magisteriu.ro în traducerea preotului Mihai Pătrașcu.

Sursa: http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-liturghia-cinei-domnului-2012/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Posted on 29 martie 2018, in ISUS, Papa Benedict al XVI-lea and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: