Daily Archives: 24 aprilie 2018

Capitulațiile medievale din România centenară

         Istoriografia românească tinde să prezinte faptul că, în secolele de dominaţie otomană asupra ţărilor române, acestea n-au fost transformate în paşalîc (adică nu au fost preluate în administrare turcească directă), ca un fel de dibăcie victorioasă a românilor pentru supravieţuire în vremuri de restrişte, în timp ce în realitate nu era nimic altceva decît o modalitate prin care opresorul străin obţinea acelaşi efect, dar cu un cost infinit mai mic, în măsura în care – şi este de accentuat! – exista o administraţie românească gata să-şi oprime propriul popor chiar mai abitir decît o administraţie străină. Forma juridică prin care puterea străină își impunea condițiile o constituiau așa-numitele „capitulații“.

La bază, regimul „capitulațiilor“ a izvorît din ­necesitatea reglementării într-un fel a relațiilor dintre statele europene creștine și Poarta Otomană (islamică), inclusiv a prezenței cetățenilor celor dintîi pe teritoriul acesteia din urmă, unde dreptul comun se confunda cu cel religios. Și atunci Poarta consimțea să acorde un ­statut intermediar (ahdname) – respectiv nici teritoriu înglobat islamului (dar al islam), nici teritoriu de cucerit (dar al harb) – care consta într-o serie de privilegii privind ­practicarea negoțului sau drepturi pentru cetățenii din statele europene prezenți în Imperiul Otoman (de a fi judecați de consulii proprii ori de a-și profesa religia etc.). Dacă însă țara europeană creștină (cum a fost cazul Ţărilor Române) era una slabă în raport cu puternica Poartă Otomană, statutul intermediar (ahdname) acordat era citit și opera în cheie inversă: respectiva țară era considerată ca acceptată într-un fel de vasalitate, presupusele privilegii (precum autonomia administrativă și alegerea domnilor) erau în fapt contra cost (un tribut mai mare sau mai mic, în funcție de conjunctura politică din zonă), iar adevăratele privilegii erau ale otomanilor prezenți pe teritoriul țării respective (practic, nu intrau sub jurisdicția locală).

Nu seamănă tulburător de mult situația aceasta din ­Ţările Române medievale cu situația actuală din România, parte a NATO, membră a UE și care mai împlinește și centenarul existenței sale întregite de sine stătătoare?!

După ce au simțit, veacuri de-a rîndul, strînsoarea brațelor estice, românii au ajuns, din anii 2000, în mult rîvnitele brațe vestice. Acestea, în numai cîțiva ani, ­le-au luat totul de atîta iubire: resursele subsolului, industriile, băncile, telecomunicațiile, utilitățile, comerțul, pădurile și cea mai mare parte din pămînturile agricole. Ca urmare, în baza proprietăților dobîndite, au preluat, în virtutea regulilor capitaliste însele, decizia, transformînd rapid și, foarte important de menționat fără ocupație militară, România într-o biată colonie! Dar, mirare!, nu i-a luat, așa cum ar fi firesc, și administrarea, după preluarea proprietății și deci deciziei. De ce ? Păi, brațele vestice, care combină inteligent forța cu eficiența (de trăiesc astfel bine-mersi de secole pe seama altora), au trei motive. Lăsînd administrarea în cîrca românilor, stăpînii străini ies mai ieftin (o ­administrație străină plătită ca la ea acasă ar necesita cheltuieli copleșitor mai mari). Dar, mai ales, stăpînul străin nu răspunde de nimic, ba poate arunca în capul românilor toate relele din lume. Românul devine vinovatul de serviciu, iar culpabilizarea permanentă este condiția jecmănirii culpabilului. Neasumarea administrării de către stăpîni nu înseamnă cumva delegarea către vătafii români a vreunei fărîme din decizie, ci doar lăsarea acestora să fure ceva milioane pentru ca stăpînii să poată fura ei, în liniște și în aplauzele generale, miliarde peste miliarde. Și mai este vorba de ceva: de imensa, inimaginabila ipocrizie a puterilor coloniale; nu „cadrează“ a mai pune pe tapet în secolul XXI existența cu acte în regulă a unor colonii, și încă unde, în Europa! De fapt însă, falsa suveranitate a ­României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice, care ar fi descalificante și compromițătoare dacă ar fi vizat colonii oficial recunoscute (ca, de pildă, guvernări de „tehnocrați“ fără parlament și fără partide politice sau deresponsabilizarea socială completă a capitalului prin transferul integral al contribuțiilor sociale asupra muncii).

Cît privește statutul în periferia România al străinilor din centrele puterii ­vestice, lucrurile sunt clare, fără echivoc. Există peste 30.000 de firme din aceste centre în România. Folosesc, bineînțeles, salariați ­români (peste un milion), dar șefii fiecăreia din firme sunt străini. Aceștia manevrează jumătate din economia din România și, atenție mare, 70-80% din contractele din bani publici românești. Ținînd cont de rata de randament la care lucrează, dispun de peste două treimi din profiturile obținute în România. ­Raportează însă Fiscului doar vreo 10-15% din ­acestea. Restul, adică grosul, îl evazionează înainte de ­fiscalizare, în total vreo 40-50 miliarde euro anual! ANAF și DNA nu descoperă nici un evazionist străin, nici un corupt străin! Acești șefi, venind din țările „mîntuitoare“, sunt, desigur, niște îngeri! Dar chiar toți?! Și de te calcă vreunul din ei cu mașina pe trecerea de pietoni, este scos repede din țară de ai lui, să nu-i pună cumva nici măcar o întrebare vreun polițist sau procuror român! Trai nineacă în România centenară în virtutea unor „capitulații“, scrise sau mai ales nescrise, dar operaționale, din Evul Mediu. Chiar și pentru salahorii români este mai bine: oricum, e altceva să te calce în picioare un „mister“ în ­numele democrației, ­decît un „tovarișci“ în numele dictaturii proletariatului sau un „bey“ în numele Sublimei Porți.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 23 aprilie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/capitulatiile-medievale-din-romania-centenara/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-