Șerbănescu, acuzații explozive: Lui Dragnea ar trebui să i se facă dosare pentru lansarea FSDI!

        Economistul Ilie Șerbănescu – fost ministru al Reformei în Cabinetul Ciorbea, doctor în Economie și vicepreședinte al Societății Române de Economie – declanșează, în exclusivitate pentru PSnews.ro, un atac vehement la adresa șefului PSD, Liviu Dragnea, pe care-l acuză că „face cadouri capitalului străin“, prin intermediul sinecurii Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care reprezintă „o metodă de furt“

Întrebat care este, în opinia sa, adevăratul motiv pentru care șeful PSD a lansat Fondul Suveran, Ilie Șerbănescu ne-a edificat cu franchețe: „Dragnea face cadouri capitalului străin ca să fie lăsat să-i pupe pe ăia în …! Eu nu mă feresc de astfel de cuvinte, expresii, cînd am de-a face cu acțiuni menite jafului, acțiuni susținute de un politician aventurier care se laudă că ar fi de stînga!“. De asemenea, fostul ministru susține că Liviu Dragnea ar trebui să aibă probleme în instanță pentru jaful pe care-l girează și avertizează că, tot din pricina practicilor reprobabile ale teleormăneanului, România riscă să rămînă „fără stat“și asta peste doar doi ani! PSnews.ro vă prezintă acuzațiile lui Ilie Șerbănescu.

Pe înțelesul tuturor: hipermarket versus chioșc amărît

„România nu are nevoie de Fondul Suveran. În realitate, România este o țară jerpelită care nu mai are decît extrem de puține proprietăți în mîna statului. Restul au fost jefuite, prăduite într-o manieră barbară. Din punct de vedere economic, ar fi rațional ca România să păstreze puținul pe care îl mai are, să-l coordoneze inteligent, în conformitate cu o strategie serioasă, și să facă totul pentru a face bani. Însă, prin intermediul acestei tîmpenii numite Fondul Suveran, România va pierde, în mod inevitabil, toți acești bani. De asemenea, avem de-a face și cu un aspect caraghios – ce deține România este prea puțin ca să fie pus pe piață. Sunt alții care au sute de miliarde. Comparația dintre un hipermarket și un chioșc amărît care nu poate face față concurenței este cît se poate de grăitoare în acest sens.

Motivul lui Dragnea

Unica soluție este ca România să prezerve puținul pe care îl mai are, să încerce să genereze niște profituri pe care să le dea statului și să încropească ceva cu ele, în concordanță cu un proiect realist. Altă cale nu-i! Dar statul român – în frunte cu domnul Liviu Dragnea – nu are un astfel de proiect. De cînd s-a cocoțat în fruntea PSD, Dragnea nu a avut o altă ocupație decît să facă o grămadă de cadouri capitalului străin, chiar prin minunatul său program de guvernare! Da, cadouri din foarte puținul care mai există! De ce face Dragnea aceste cadouri intolerabile? Părerea mea: ca să-l lase și pe el să-i pupe în …! Dar asta-i o miză mult prea mică în comparație cu ce pierde România.

Aventurierul și jaful a 4% din PIB-ul României

Prin sinecura Fondul Suveran, statul român s-a transformat, oficial, într-un teritoriu pentru jefuit. El nu mai pretinde absolut nimic. 90% din profitul multinaționalelor este expatriat fără fiscalizare, dar, în loc să clarifice acest aspect, Dragnea face cadouri capitalului străin ca să fie lăsat să-i pupe pe ăia în ..! Eu nu mă feresc de astfel de cuvinte, expresii, cînd am de-a face cu acțiuni menite jafului, acțiuni susținute de un politician aventurier care se laudă că ar fi de stînga. Pînă în acest moment, cel mai mare cadou făcut de Dragnea multinaționalelor a fost trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, în condițiile în care o astfel de măsură abia dacă mai există prin cîteva țări, dar este raportată la alte realități. Cînd comiți «revoluții» de genul ăsta în România, asta-i consecința: ne-am întors la o formă de capitalism primitiv. Ceea ce face Dragnea este spurcat. Fondul Suveran nu este altceva decît o metodă de a fura puținii bani care mai reveneau statului. PIB-ul României mai primește doar 4% de la stat. Ei bine, Dragnea vrea să ia și banii ăștia, ultimii!

„În doi ani, rămînem fără stat!“

Fondul nu este altceva decît o modalitate de a jecmăni, fura, distruge – eu sunt convins că, în numai doi ani, nu va mai exista nici măcar acest 4%. În doi ani, vom fi singura țară fără stat! E halucinant ce este în stare să facă Liviu Dragnea! El pentru nenorocirile aste uriașe ar trebui să aibă probleme în instanță. Dragnea distruge ultimul lucru care mai există“, a declarat Ilie Șerbănescu, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Articolul semnat de Răzvan Gheorghe a apărut pe site-ul PSnews.ro în 10 iunie 2018.

Sursa: https://psnews.ro/serbanescu-acuzatii-explozive-lui-dragnea-ar-trebui-sa-i-se-faca-dosare-pentru-lansarea-fsdi-exclusiv-217568/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Posted on 14 iunie 2018, in Economie, Editorial and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: