Daily Archives: 20 august 2018

50 de ani de la invazia Cehoslovaciei

        În noaptea de 20 spre 21 august 1968 trupele Tratatului de la Varșovia, aparținînd Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, Republicii Democrate Germane, Bulgariei, Ungariei și Poloniei au pătruns pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a pune capăt perioadei de libertăți politice din țară, cunoscută sub numele de  Primăvara de la Praga. La această acțiune armata Republicii Socialiste România nu a participat, Nicolae Ceaușescu susținîndu-l pe președintele de atunci al țării, Alexander Dubček și opunîndu-se invaziei sovietice.

Pentru Nicolae Ceaușescu, discursul pe care l-a ținut în 21 august în Piața Palatului, a constituit momentul maximei sale popularități și solidarități cu poporul român.

    Paradoxal, îndepărtarea „conducătorului iubit” s-a petrecut în același loc – ca într-un roman cu structură circulară prin simetria incipitului cu finalul –  în 21 decembrie 1989, la fix 21 de ani și 4 luni de la invazie, cu ocazia ultimului discurs pe care el a încercat să-l țină, cele două cuvîntări putînd fi considerate elemente de referință legate de destinul tragic al lui Ceaușescu.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Marea persecuție va veni și în Brazilia voastră

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.679 din 14 august 2018

         Dragi copii, voi aparțineți Domnului și numai pe el trebuie să-l urmați și să-l slujiți. Deschideți-vă inimile către Domnul și lăsați-l să vă transforme. Nu permiteți ca lucrurile lumii să vă contamineze și să vă îndepărteze de calea mîntuirii. Fiți ascultători și acceptați voința lui Dumnezeu în viețile voastre. Îl cunosc pe fiecare dintre voi pe nume și mă rog lui Isus al meu pentru voi. Trăiți într-o perioadă mai rea decît cea a potopului și a venit momentul întoarcerii voastre. Nu încrucișați brațele. Dumnezeu se grăbește. Ce trebuie să faceți nu lăsați pe mîine. Credeți cu fermitate în puterea lui Dumnezeu. El controlează totul. Nu vă pierdeți speranța. Îndepărtați-vă de orice rău și întoarceți-vă la Acela care unicul și adevăratul vostru Mîntuitor. Nu uitați: în mîini cu sfîntul rozar și Sfînta Scriptură, în inimă cu iubirea de adevăr. Umanitatea s-a îndepărtat de Dumnezeu deoarece oamenii s-au îndepărtat de rugăciune. Aveți grijă de viața voastră spirituală. Curaj. Nimic nu este pierdut. Cînd vă simțiți slabi, căutați forță în Euharistie. Victoria voastră este în Domnul. Vă îndreptați spre un viitor de mari persecuții. Bărbații și femeile de credință vor bea potirul amar al durerii pentru că iubesc și apără adevărul. Marea persecuție va veni și în Brazilia voastră. Ceea ce v-am anunțat în trecut va veni. Sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Dați-mă mîinile voastre și eu că voi conduce pe calea sigură. Mergeți înainte fără teamă.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/