Monthly Archives: noiembrie 2018

Fondurile europene și transferul colonial de bogăție

           Cea care le întrece însă pe toate este, probabil, cîntarea menestrelilor autohtoni ai UE care acuză România că nu accesează fondurile oferite cu generozitate de UE pentru dezvoltare. Nu contează motivele, nu contează condițiile! România – și, prin implicație, așa-zișii cei de la putere – n-ar ști sau n-ar fi în stare să folosească fondurile puse gratis la dispoziție de UE! A mai văzut însă cineva în istorie resurse oferite gratis?! Cîntăreții nu se întreabă. De practica întoarcerii pe diferite căi a cel puțin 80% din fondurile oferite de „donatori” cîntăreții se fac a nu fi auzit!

Dar ce importanță au asemenea probleme de principiu sau foarte concrete în măsura în care în bilanțurile apartenenței României la UE fondurile europene constituie singurul element pus de cîntăreții cu pricina pe talgerul de activ (alte avantaje nu prea inventariază), în timp ce bilanțurile respective sunt fără corespondent în întreaga experiență contabilă mondială: n-au pasiv!

Cîntăreții nu descoperă nici o deficiență, nici o neîmplinire, nici un dezavantaj al apartenenței la UE: nici desființarea economiei naționale, nici pierderea deciziei naționale, nici generalizarea prețurilor din UE, dar nu și a salariilor din UE, care sunt în România cele mai mici din UE, nici depopularea țării și plecarea tinerilor în bejenie, nici suprimarea identității naționale! Pentru acești cîntăreți apartenența la UE n-are costuri. De fapt, dacă analizăm bine, n-are nici beneficii! Căci nu prea menționează vreunul! Poate nu există sau n-au timp domniile lor să le caute.

Mult mai simplu pentru ei este să rezume beneficiile la fondurile europene. Și, astfel, fondurile europene ajung un fel de „bomboană” a apartenenței la UE, în măsura în care de alte beneficii nu se vorbește, iar bilanțurile apartenenței n-au pasiv! O „bomboană” indiferent cît reprezintă și ce conținut concret are! Spre a ne referi la România, cele 4 miliarde euro alocate de UE anual, dincolo de problemele de accesare și cheltuire, nu reprezintă, de fapt, decît 10% din ceea ce, la o evaluare chiar și sumară, extrage anual în favoarea sa din România nucleul vestic al UE! Cu alte cuvinte, un biet mărunțiș aruncat sclavilor de către stăpînii lor. Și asta luînd în considerare chiar și numai ceea ce firmele vest-europene implicate în România externalizează anual fără fiscalizare, respectiv 85-90% din profiturile lor realmente obținute în România, ceea ce echivalează cu cel puțin 40 miliarde euro anual.

În fapt, cîntăreții autohtoni ai UE fac în materie de fonduri zise europene ceea ce fac cîntăreții colonialismului internațional actual cu evaluarea raporturilor dintre puterile coloniale și arealul lor colonial planetar: vorbesc doar de ceea ce eventual pleacă sub formă de așa-zise ajutoare din statele-puteri coloniale spre colonii – și dacă nu există așa ceva, atunci contabilizează investițiile pe această direcție (desigur considerate pentru „dezvoltarea periferiilor”) –, dar uită ceea ce extrag puterile coloniale din vastul lor areal colonial. Și, evident, ca și în cazul bilanțurilor fără pasiv ale apartenenței la UE, dacă nu se fac referiri la această extracție înseamnă că nu există!

Consecința concretă a politicilor coloniale din lumea zilelor noastre este un transfer uriaș de resurse din vastul areal colonial în cele cîteva centre de putere colonială. Un transfer uriaș, sistematic și continuu, necunoscut în istorie ca dimensiune și profunzime, în comparație cu care cel din perioada colonialismului clasic pălește și ca amploare și ca implicații.

Avînd în vedere gradul înalt de transnaționalitate a vehiculului principal prin care se  realizează (respectiv corporațiile transnaționale sau multinaționale), dar mai ales caracterul ilicit prin care se înfăptuiește, transferul cu pricina este greu de estimat. Luînd de bună reprezentativitatea indicatorului PIB pentru capacitatea de furnizare de valoare și, implicit, de bunăstare dintr-un anumit teritoriu – deci trecînd peste nerelevanțele respectivului indicator în legătură cu aceste aspecte –, o evaluare a transferului ar fi dată fie de măsura a cît din PIB-ul arealului colonial reprezintă extracție fără compensare în favoarea puterilor coloniale, fie de măsura a cît din PIB-ul acestora din urmă provine din respectiva extracție fără compensare din arealul teritoriului lor colonial. Or, în ambele cazuri,  transferurile propriu-zise sunt efectuate prin evaziuni fiscale, false încărcări de costuri contabile, subfacturări pe direcția colonii-puteri coloniale, dar suprafacturări pe direcția puteri coloniale-colonii, intermedieri obligatorii ale unor paradisuri fiscale, ceea ce îngreunează o evaluare cît mai aproape de realitate.

Oricum, cu reper PIB, este vorba de cel puțin 20-25% extracție de sevă economică anual din PIB-ul arealului colonial în favoarea puterilor coloniale și de 10% din PIB-ul puterilor coloniale ca beneficiu anual de pe urma roadelor acestui transfer. La o rată de 20-25% din PIB, pentru arealul colonial transferurile echivalează, într-un deceniu, cu distrugerea produsă de mai multe războaie ruinătoare. Pentru puterile coloniale, cîștigul anual de 10% pe seama coloniilor duce la cel puțin o dublare a prosperității într-un deceniu, fără nici un efort, ci doar pe baza însușirii de rente. Evident, evaluările globale sunt dificile în condițiile unei multitudini de cazuri diferite în vastul areal colonial. Dar, ca ordin de mărime, transferul de ansamblu se situează în parametrii menționați! ­Altfel spus, în termeni populari, puterile coloniale trăiesc într-o importantă măsură, chiar revoltătoare, pe seama popoarelor din colonii, relativ mereu mai sărăcite și mai fără perspective.

Uriașul transfer colonial de resurse este probat, indirect, de fabuloasa polarizare a bogăției pe plan mondial în ultimii 25-30 de ani, de adîncirea decalajelor economico-financiare în aceeași perioadă, fenomene mai măsurabile și măsurate de ONU și alte organizații internaționale. Lumea se împarte mereu mai dramatic între bogați, ce devin mereu mai puțini, dar mereu mai bogați, și săraci, ce devin mereu mai mulți și mereu mai săraci.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 14 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/fondurile-europene-si-transferul-colonial-de-bogatie-760930

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Reclame

25 noiembrie 2018 – ISUS, REGELE UNIVERSULUI

RUGĂCIUNE CĂTRE ISUS, REGELE UNIVERSULUI

O, Isus, unicul Rege al Universului,

Îngenunchem la picioarele tale,

Te adorăm și te onorăm drept Regele și Conducătorul nostru.

Da, Doamne, toate națiunile ți se supun.

Numai tu ești adevăratul Rege,

Numai tu ești adevărata pace.

Numai tu ești lumina.

Noi te adorăm numai pe tine!

Tu ești sprijinul nostru,

Ești comoara noastră,

Ești Domnul nostru,

O, mare Dumnezeu al cerului și al pămîntului.

Credem cu tărie că ești prezent cu adevărat în Sfînta Euharistie.

Tu ești acolo viu, iubitor.

Tu vrei să ne hrănești cu pîinea vieții.

Da, vino și hrănește-i pe copiii tăi.

Privirile tale sînt ațintite asupra sufletelor,

Veghezi asupra tuturor națiunilor.

Inima ta este pentru noi un loc de odihnă.

Așadar ne consacrăm Inimii tale de Rege și de Prinț.

 Doamne, numai ție să ți se aducă toată mărirea, cinstea, iubirea pînă la sfîrșitul veacurilor și în veșnicie. Amin.

Rugăciunea a fost dictată de către Domnul nostru Isus Cristos sorei Marie Olive du Christ-Roi de la

Mănăstirea benedictinelor Sfîntului Sacrament din Paris în data de 7 iulie 1927.

Sursa: http://surlespasdessaints.over-blog.com/article-24067636.html

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Instituită de către Papa Pius al XI-lea prin enciclica Quas Primas din 11 decembrie 1925,  sărbătoarea Cristos, Regele Universului este celebrată în ultima duminică a anului liturgic, la sfîrşitul lunii noiembrie (duminica care precede prima duminică a Adventului, care este începutul anului liturgic).

Sărbătoarea pune accentul pe ideea că în Isus Cristos este rezumată întreaga creaţie.

Peste ani, în 25 noiembrie 2006, cu ocazia aceleiaşi sărbători, adresîndu-se credincioşilor adunaţi în Piaţa San Pietro,  Sfîntul Părinte Papa Benedict al XVI-lea explica  semnificaţia acestei frumoase sărbători:

„Dragi fraţi şi surori,

În această ultimă duminică a anului liturgic celebrăm solemnitatea lui Cristos,  Regele Universului. Evanghelia de astăzi ne repropune o parte a dramaticului interogatoriu la care Pilat din Pont l-a supus pe Isus, cînd i-a fost predat, cu acuzaţia de a fi uzurpat titlul de «rege al iudeilor». La întrebările guvernatorului roman, Isus a răspuns afirmînd că este rege, dar nu din lumea aceasta (cfr Ioan 18,36). El nu a venit să stăpînească peste popoare şi teritorii, ci să elibereze oamenii din sclavia păcatului şi să îi împace cu Dumnezeu. Şi a adăugat: «Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu.» (Ioan 18,37).

Dar care este «adevărul» pe care Cristos a venit să îl mărturisească în lume? Întreaga sa existenţă dezvăluie că Dumnezeu este iubire: acesta este aşadar adevărul pentru care El a dat mărturie deplină prin însăşi jertfa vieţii sale pe Calvar. Crucea este «tronul» de pe care a manifestat sublima regalitate a lui Dumnezeu Iubire: oferindu-se ca ispăşire a păcatului lumii, el a înfrînt domnia «principelui acestei lumi» (Ioan 12,31) şi a instaurat pentru totdeauna Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţie care se va manifesta în plinătate la sfîrşitul timpurilor, după ce toţi duşmanii Săi, şi în final moartea, vor fi supuşi Lui (cfr 1Corinteni 15,25-26). Atunci Fiul va încredinţa Împărăţia Tatălui şi în sfîrşit Dumnezeu va fi «totul în toţi» (1Corinteni 15,28). Calea pentru a ajunge la această ţintă este lungă şi nu admite scurtături: trebuie, de fapt, ca fiecare persoană să primească liber adevărul iubirii lui Dumnezeu. El este Iubire şi Adevăr şi atît iubirea cît şi adevărul nu se impun niciodată: bat la uşa inimii şi a minţii şi, unde pot intra, aduc pace şi bucurie. Acesta este modul de a domni al lui Dumnezeu; acesta este proiectul său de mîntuire, un «mister» în sensul biblic al cuvîntului, adică un plan care se revelează puţin cîte puţin în istorie.

Fecioara Maria a fost asociată în mod cu totul singular Regalităţii lui Cristos. Ei, umilei tinere din Nazaret, Dumnezeu i-a cerut să devină Mama lui Mesia şi Maria a corespuns la această chemare cu toată fiinţa sa, unind al său «da» necondiţionat cu cel al Fiului Isus şi făcîndu-se împreună cu El ascultătoare pînă la sacrificiu. De aceea Dumnezeu a înălţat-o peste orice creatură şi Cristos a încoronat-o ca Regină a Cerului şi a pămîntului. Să încredinţăm mijlocirii ei Biserica şi întreaga omenire, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată domni în toate inimile şi să se împlinească planul Său de dreptate şi pace.“

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/F%C3%AAte_du_Christ_Roi

http://www.catholica.ro/2006/11/25/papa-despre-cristos-regele-universului/

Copyright © 2013 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Gazul românesc: mai adînc în noroi, dar nu mult, căci eram deja pînă-n gît!

        Clasa politică românească s-a folosit de – dacă nu cumva chiar a provocat special – declanșarea aparent teribilului conflict între ministrul Justiției și procurorul general, conflict cu potențial de a abate atenția publică de la orice altceva, pentru a vota, cum s-ar spune cît mai după paravan, legea care pecetluiește pe decenii jefuirea de către companii străine a principalei bogății a subsolului țării: gazele naturale din platoul Mării Negre. Jefuire, spre a nu ne mai încurca în termeni, căci, potrivit legii în cauză, din exploatarea acestei bogății România nu se va alege mai cu nimic! Dacă nu era vorba de o jefuire, legea ar fi fost adoptată cu tam-tam și nu ar fi avut nevoie de un bruiaj de abatere a atenției publice. De altfel, despre semnificația legii spune aproape totul scorul cvasiunanim cu care a fost votată. În condițiile clivajului politic aparent existent, opoziția parlamentară, care între altele joacă deschis și cu zgomot cartea capitalului străin, nu s-ar fi situat la vot alături de majoritatea parlamentară decît dacă și aceasta din urmă făcea, în speța cu pricina, absolut același lucru. De fapt, pentru a fi drepți, doar majoritatea parlamentară, care probabil din motive vizînd păcălirea electoratului propriu țintește să lase impresia că apără interesele românești, a făcut un penibil joc de glezne: după o alba-neagră cu legea respectivă, spre a crea senzația că păzește interesele țării, s-a repezit să voteze legea cînd tocmai fusese abătută atenția publică de la ea! Să fie clar: nu opoziția, ci majoritatea parlamentară avea nevoie de un bruiaj! Legea, dincolo de redevențele stabilite, presupusele impuneri suplimentare prevăzute și unele ficțiuni de indus în eroare – care nu aduc mai nimic în vistieria țării – mai include și un amendament al opoziției parlamentare care stipulează înghețarea la nivelul actual a redevențelor pe întreaga perioadă a concesiunilor, adică pentru vreo cel puțin 30 de ani de aici înainte. E clar, nu?!

Aducerea obligatoriu în discuție a reglementărilor de fiscalizare a activităților offshore în contextul unei apropiate deschideri a acestor activități și, bineînțeles, adoptarea unei legi în domeniu au prilejuit lansarea în spațiul public a mai multor bazaconii, care includ interpretări în cheia unui târg politic. Acesta i-ar avea ca preopinenți, pe de o parte, pe dl Dragnea ca vânzător al intereselor României (în speță ale celor legate de gazele din Marea Neagră) și, pe de altă parte, pe concesionarii acestui gaz, care trag foloasele de pe urma intereselor încălcate ale României.

Ce vinde dl Dragnea în această ecuație? Se subînțelege că gazul poporului român! Ce primește în schimb? Cale liberă pentru legile justiției cu care, iarăși se subînțelege, scapă de pușcărie el și camarila lui și, practic, se pune capăt „luptei anticorupție”! Concesionarii gazului iau gazul și lasă România să se spele pe cap cu corupția sa! Care sunt interesele încălcate ale României? Păi, atît gazul, cît și lupta anticorupție! Cred că nici cele mai formidabile minți de matematicieni ai lumii nu pot rezolva ecuația respectivă! Căci, cu alte cuvinte, dl Dragnea, ca să-și salveze pielea, vinde gazul românesc: un act de o genialitate din zona divinului, întrucît vinde ceva de care nu dispune! Gazul românesc a fost concesionat (cel onshore din 2004, cel offshore din 2008) de către alții și de atunci aparține concesionarilor, și nu statului român. Deci, prima premisă este falsă: genialul Dragnea își scapă pielea vînzând ceea ce nu are! Premisa a doua este și mai falsă: concesionarii sunt atât de proști încât cumpără încă o dată ceea ce au deja! Și, presupunînd că dispun de cheia justiției din România, o predau dlui Dragnea ca să nu le deranjeze cumva profiturile același Dragnea! Hai că-i tare! Deci Dragnea, mai tare decât toți, îi joacă pe degete pe americani, ruși și austrieci (ăștia sunt concesionarii!), iar aceștia apar în afaceri nu numai dezgustător de aserviți banului, dar și foarte proști! În fapt, indiferent ce ar viza dl Dragnea, acesta n-are în mână vreun as care să-i permită să „negocieze” cu stăpânii străini ai țării! Lucru care se vede de la o poștă prin politica de cadouri fiscale pe care a tot promovat-o față de capitalul străin, doar, doar de-i va intra în voie, cadouri de care acesta n-are deloc nevoie, avînd la dispoziție în România salariul mic, cel mai mic din Europa, precum și decapitanta externalizare fără fiscalizare a profiturilor (pe care nu o deranjează nimeni în România zilelor noastre).

Predecesori ai săi au vîndut de mult pe nimic gazul românesc. Garagața pe care a făcut-o dl Dragnea cu prilejul fiscalizării exploatării gazelor offshore din Marea Neagră este doar pentru bieții săi votanți. Care nu prea înțeleg exact cum stau lucrurile. Indiferent cît din gazul exploatat va ajunge în România, consumatorii români vor plăti gazul concesionarilor străini, și nu cumva statului român! Mai direct spus, își vor cumpăra de la alții propriile resurse. Cu ce se vor alege în mod net din afacerea gazului din Marea Neagră? Din calculele difuzate de dl Dragnea în spațiul public, cică ar fi vorba de vreun miliard de dolari pe an în următoarele două decenii! De unde provine această sumă nu prea înțelege nimeni. Acum, din exploatarea a peste 10 miliarde mc de gaze naturale, statul român obține din redevențe nici 200 milioane de dolari. Pentru încă 5 miliarde mc (cât se estimează a fi producția offshore pe an în următoarele decenii) se mai pot adăuga vreo 100 milioane de dolari. Hai să zicem mai mult, întrucît ar urma să opereze și un impozit suplimentar în cazul vînzării gazului peste prețul standard stabilit. Deci, hai să zicem 200 milioane de dolari, deși ar fi o totală exagerare! De aici însă și pînă la 1 miliard de dolari este ca de la cer la pământ. În  20 de ani afacerea ar genera vreo 60 miliarde de dolari, din care România ar lua vreo 20 miliarde de dolari și concesionarii vreo 40 miliarde de dolari. Adică vreo 2 miliarde de dolari pe an concesionarii! Păi, dacă ar fi fost vorba doar de atît, nici n-ar fi venit! La asemenea proporții ar însemna că România se alege cu 1/3 și concesionarii străini cu 2/3. Or, în sistemul de concesiune/redevențe, după calcule pe baza tuturor cazurilor și în toate locurile din colonii, posesorul inițial de resurse (în cazul de față România) se alege cu o singură parte din 16-17 părți per total sau chiar cu numai o parte din 20 de părți, respectiv cu 1/7 sau chiar numai 1/10, și nu cu 1/3. Diferența este politichie. Pentru fraieri! Cu gazul din Marea Neagră, colonia România se va mai afunda puțin în noroi! Puțin, pentru că era deja vîrîtă în noroi pînă-n gît!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 7 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/gazul-romanesc-mai-adanc-in-noroi-dar-nu-mult-caci-eram-deja-pana-n-gat-759940

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american – 23 noiembrie 2018

        La fel ca pentru Europa, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 23 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american.

În această zi, fiecare este rugat să recite, cel puțin unul din rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 26, 30, 31, 80, 85, 124 și 141 ale cruciadei.
Sursa: https://www.internetgebetskreis.com/en/

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Va salva NATO România de la dezmembrare?

          În cartea „Colonialismul actual și colonia sa România“ (recent apărută la editura Mica Valahie) ridicam – în contextul teribilului clivaj politic intern și al înfruntărilor ca niciodată intensificate între puterile externe cu interese în zona Europei Centrale și de Est – problema tulburătoarei perspective a unei dezmembrări a țării. Și în finalul cărții mă întrebam, nu doar retoric, ci cu îngrijorare practică, dacă apartenența României la NATO, cea considerată pilonul securității actuale a țării, va salva România de la o dezmembrare.

România a ajuns în anul centenar practic fără economie proprie. Este o performanță istorică, dar ce spunem istorică, este ­superistorică! În ultimii 15 ani, România a reușit, fără s-o fi cotropit cineva militar, să rămână practic fără economie – repetăm: fără economie, și nu cu o economie distrusă –, ceea ce n-ar fi realizat nici vreo 2-3 războaie.  Ceea ce mai există ca „economie națională“ este ceva atît de mic și de dezlînat și fără nici un control asupra vreunui punct strategic încît este numai o pipernicită cizmărie de pus pingele prin comparație cu fabrica străină pe care actualul teritoriu al României doar o găzduiește, fără a se alege cu ceva serios de pe urma ei.

Consecințele sunt toate dramatice. Din noianul lor, cel puțin una poate înfricoșa, dar este obiectivă și de neoprit. Și mai bate și la ușă! România este produsul unui colonialism colectiv, cel inaugurat în istorie de sistemul centru-periferie pe care-l constituie UE. Fiecare dintre colonialiștii UE – de altfel, experți de veacuri în ale colonialismului – are cîte o bucățică din „bucățica“ numită România. Dacă proprietățile economice din România ar aparține unei singure puteri coloniale, lucrurile ar fi mai simple și mai clare. Puterea colonială respectivă ar stoarce ­România ca pe o lămîie, dar ar păzi-o să fie stoarsă și de alții, căci s-ar comporta cu ea precum cu un bun propriu. Fiind proprietatea în același timp a mai multora pe bucățele, o hărtănesc toți, ca frații! Și tot ca frații, aceștia se înțeleg de minune între ei s-o hărtănească! Frații se mai ceartă însă între ei. Și nu doar pe România și în România, ci te miri pe unde prin lume, căci este vorba de puteri coloniale sau transnaționale cu anvergură mondială. Și, vai!, cînd frații se ceartă, ce fac ei înainte de toate?! Își împart bunul deținut în comun sau moștenirea pe care și-o revendică deopotrivă. Ca frații!

Dezmembrarea teritorială a României nu este vreo ficțiune a vreunui patriot îngrozit de faptul că românii nu mai dețin nimic din țara cu numele încă al lor, ci un pericol real și palpabil. Cine o va împărți? Exact cine o deține! Frații colonialiști între ei.

Că vor veni rușii s-o ia este o diversiune! Ce să ia rușii din România?! Tot ceea ce ar putea rîvni nu mai este la români, ci la occidentali. Așa că, dacă ar vrea să ia ceva, ar trebui să ia de la occidentali. Și ar trebui să plătească, întrucît Rusia, deși puternică, nu este de-ajuns de puternică pentru a schimba regulile jocului mondial. Iar, potrivit acestor reguli, este nevoie să plătești proprietățile sau bunurile naționalizate. Și occidentalii îi vor cere vreo 100 miliarde euro pe ceea ce au dat doar vreo 10 miliarde euro în România. Hai să nu-i facem și proști pe ruși – căci nu sunt! Rușii au intrat în Crimeea pentru că nu fuseseră mai înainte occidentalii pe acolo să ia tot caimacul! Din România, de unde occidentalii au luat tot caimacul, dar și sufletul oamenilor, rușii ce să mai ia?! Poate doar datorii și experiența unei administrații la fel de minunate ca a lor!

Oricum, în privința împărțirii României, nimic nu va depinde de români! Ca întotdeauna! Iar acum cu atît mai mult cu cît bieții români, dacă îi va întreba cumva cineva, nici nu mai au nimic în mână cu care să poată eventual negocia! Pe cine să se sprijine românii ca țara lor să nu fie dezmembrată teritorial? Altfel spus, va păzi NATO cumva România de o dezmembrare?! Dacă aiurăm împreună cu elucubrațiile vînturate prin spațiul public, apartenența României la NATO, cu rachete și scuturi antirachetă, o păzește de proiectilele nord-coreene și iraniene! Dacă nu ne plac aiurelile, atunci aliniamentele NATO de prin România vizează Rusia. În ce fel Rusia amenință România nu se știe exact, iar în ce fel ar urma NATO să apere România de Rusia se știe și mai puțin. Ceea ce se știe absolut sigur este că șeful NATO – adică America – nu s-a războit niciodată cu Rusia. Decît în șicanări pe seama altora! Și, personal, nici nu cred că SUA își vor strica vreodată relațiile cu Rusia de dragul României! Cei doi mari vor găsi întotdeauna privitor la o țară ca România un compromis de interes reciproc, nu pe seama lor, ci pe seama țării respective. Așa că mai ușor cu pianul pe scări! N-am murit încă, dar nici să nu ne îmbătăm cu apă rece că va veni NATO să ne salveze de la moarte!

De altfel, problema este alta. Mai activi dintre cei ce urmăresc dezmembrarea României actuale sau secționarea ori fragmentarea ei teritorială sunt, din păcate, nu adversari din afara NATO, ci mai degrabă chiar membri ai NATO. În centrul dezmembrării se află Transilvania. Ungaria o reclamă aproape în clar, fără ascunzișuri. Nici Germania nu este departe de aceeași abordare. Investițiile germane, instrumentul principal al unui nou Reich (parcă al IV-lea), se opresc la arcul Carpaților; pentru ele nu există Moldova sau Oltenia. Și se pare că vor s-o ia cu autostrăzi făcute, căci doar presiuni germano-bruxelleze inimaginabile asupra statului român, condus, de altfel, de un etnic neamț, ar putea explica faptul că, din puținul care se cheltuie în România pentru autostrăzi, totul merge la autostrăzile din Ardeal, care îl leagă de Occident, și nu de București!

Prin tot ce face, inclusiv prin instituțiile de la Bruxelles, atît de adesea țintit împotriva României, Germania a devenit mai-marele vrăjmaș al României actuale! Desigur, la împărțire pot apărea și alți actori. Așa cum se întîmplă la orice împărțeală. Ne va apăra NATO de o împărțeală? Cu atîția pretendenți chiar din NATO?! Tare mi-e teamă că România se află într-o situație-limită în care nu se poate sprijini nici măcar pe tîlcul proverbului „Păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur“! România actuală nu are nici o posibilitate să se ferească de prezumtivii dușmani! Cît despre prieteni, Dumnezeu cu mila!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 31 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/va-salva-nato-romania-de-la-dezmembrare-758948

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

I-am rugat pe apostolii mei să-și pregătească locuințele făcînd stocuri de alimente și apă

Mesajul Mîntuitorului nostru Isus Cristos către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde

12 noiembrie 2018

 

fragment

     „Nu te îngrijora, timpul este foarte scurt înainte ca cel de-al treilea război mondial să înceapă. Cînd se va întîmpla nimeni nu va fi în stare să acționeze corect în țara ta. Acesta va fi timpul unui mare exod al latino-americanilor care vor părăsi națiunea voastră. Va fi foarte greu în acele zile și o mare foamete va pune stăpînire pe țara voastră. Acesta este motivul pentru care i-am rugat pe apostolii mei să-și pregătească locuințele făcînd stocuri de alimente și apă. Pot să vă binecuvîntez alimentele și apa, dar va trebui să aveți mai întîi aceste articole în locuințele voastre, ca să le pot binecuvînta. Draga mea, ajută-i pe toți cei care citesc acest lucru să înțeleagă.”

Notă: mesagera îi încurajează pe toți apostolii să viziteze site-urile  www.beprepared.com și www.wisefoodstorage.com pentru a comanda produse necesare în caz de dezastre.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Tocmai preşedintele Klaus Iohannis a aruncat în aer interesele României

         Dacă am trăi într-o ţară normală, în acest moment, preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Totul sub acoperirea art. 96 din Constituţie, care spune:

Această acuzaţie este una dintre cele mai grave şi sîntem pe deplin conştienţi de consecinţele sale. Totuşi, evenimentele din ultimele zile şi declaraţiile recente ale lui Iohannis fac posibilă o astfel de ipoteză.

Iată, de pildă, declaraţia lui Klaus Iohannis din ziua de 12 noiembrie 2018: „De la 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva”.

Chiar a doua zi, în 13 noiembrie 2018, după prezentarea Raportului MCV şi al Comisiei Europene, premierul Finlandei, Juha Sipilä, a declarat că Finlanda este gata să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în locul României! Că este vorba despre o reacţie în legătură directă cu declaraţia iresponsabilă a preşedintelui României din ziua precedentă o demonstrează nu numai declaraţia premierului finlandez, ci chiar site-ul „G4Media.ro”, cunoscut ca fiind unul de casă pentru Iohannis, care face această legătură: „Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a afirmat luni că România nu este pregătită să preia președinția UE, au pus pe jar guvernul finlandez, care și-a manifestat disponibilitatea de a prelua mai devreme președinția”.

Dacă ne amintim că luna trecută, mai exact în 26 octombrie 2018, comisarul european pe Justiţie, Věra Jourová, îşi exprima aceeaşi îngrijorare că România ar putea întîmpina dificultăţi în exercitatea preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene anul viitor, înţelegem că declaraţia lui Klaus Iohannis nu este întîmplătoare, ci face parte dintr-un plan care este o lovitură puternică dată României!

Aşa se explică şi campania teribilă a „Propagandei” care cere, la unison cu Klaus Iohannis, schimbarea Guvernului Dăncilă, punîndu-se chiar un termen clar: sfîrşitul lunii noiembrie! Dacian Cioloş, vrînd să se bage şi el în tablou, declara zilele trecute şi mai explicit: „Dacă Guvernul Dăncilă nu pică la sfîrşitul lunii noiembrie, ar putea fi prea tîrziu”! Prea tîrziu pentru ce?, ne întrebam cu toţii şi, iată, acum aflăm că pentru acest plan, despre care ştiau nu numai Věra Jourová sau Juha Sipilä, ci şi Klaus Iohannis, se pune la cale ceva chiar în săptămînile următoare!

Dar de ce să cadă Guvernul Dăncilă musai pînă la sfîrşitul lunii noiembrie? Planul este simplu şi, din păcate, nimeni nu l-a luat în seamă pînă acum, crezîndu-se că asistăm doar la o banală bătălie politică, deşi au existat numeroase semne care-l puteau devoala mult mai devreme.

Primul moment a fost „Mitingul diasporei” din 10 august 2018, care a fost anunţat ca fiind o „revoluţie” cu peste un milion de oameni în stradă, care ar fi trebuit să ocupe cu forţa sediul Guvernului. Episodul cumplit al agresării jandarmeriţei şi intervenţia jandarmilor a împiedicat ducerea la capăt a scenariului chiar din acea zi. Dar, cum s-a văzut, imediat s-a declanşat o furibundă campanie împotriva intervenţiei jandarmilor, ajunsă chiar în Raportul Comisiei Europene tot ca un atac împotriva Guvernului!

A urmat apoi o serie de evenimente care se încadrează în acest scenariu, pe care doar le trecem în revistă: campaniile europarlamentariilor români ai PNL în Parlamentul European, care au uitat că sînt acolo pentru a reprezenta România, nu pentru a vota împotriva intereselor ei, acţiunile mişcării #Rezist, cererile repetate ale Preşedintelui pentru schimbarea Guvernului, deschiderea dosarului lui Tăriceanu pentru a determina ruperea majorităţii parlamentare etc.

Termenul asumat pentru dărîmarea Guvernului, neapărat pînă la sfîrşitul lunii noiembrie, are cîteva explicaţii aparent simple şi se leagă de această nouă ipoteză, conform căreia Finlanda ar putea prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene:

– anul viitor sînt două alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.

– dacă la momentul preluării preşedinţiei rotative va fi în funcţie Guvernul Dăncilă, nici partidele din opoziţie, nici preşedintele Iohannis nu vor mai putea să scoată #Rezist în stradă, nu vor mai putea depune o moţiune de cenzură şi vor fi obligaţi să-şi tempereze declaraţiile pentru a nu fi făcuţi responsabili de eşecul acestei preşedinţii rotative. Asta spune declaraţia de mai sus a lui Dacian Cioloş!

– în aceste condiţii, fără atacurile furibunde la adresa guvernului PSD-ALDE, atît şansele partidelor din Opoziţie, cît şi ale lui Klaus Iohannis de a cîştiga alegerile vor scădea dramatic.

– dacă însă planul căderii ACUM a Guvernului Dăncilă va reuşi, lucrurile se schimbă radical. Un guvern de tip Cioloş, ar putea să preia atribuţiile preşedinţiei rotative şi, în acest timp, Iohannis, PNL, USR şi #Rezist vor putea să continue atacurile furibunde împotriva PSD şi ALDE, sporindu-şi şansele cîştigării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale fără să afecteze rolul României din timpul preşedinţiei rotative!

Totul, aşadar, nu mai are legătură cu firească bătălie dintre Putere şi Opoziţie, ci capătă accente dramatice care arată că Iohannis şi ai lui sînt în stare să sacrifice interesele României doar pentru a-şi realiza propriile interese!

În privinţa lui Klaus Iohannis nici n-ar fi ceva nou, căci lucrurile ştiute despre activitatea lui în diferite funcţii arată o anumită consecvenţă în ceea ce priveşte prioritatea propriilor sale interese în faţa intereselor generale ale comunităţii. Iată cum arată un minim rezumat:

– cînd Iohannis era profesor şi Inspector general şcolar, lucrînd, deci, cu copiii, a existat episodul adopţiei unor minori rămaşi fără părinţi, în urma căruia, potrivit propriei sale declaraţii, a primit „mici atenţii” de la nişte străini

– cînd a devenit primar al Sibiului, a luat cu documente falsificate mai multe case, pierdute apoi în instanţă

– tot ca primar al Sibiului, a împroprietărit „Forumul Democrat al Germanilor din România”, pe care-l conducea, cu clădirile ce aparţineau statului român în urma confiscării legale de la organizaţia fascistă „Grupul Etnic German” prin Legea 485/1944.

– cînd a devenit Preşedintele României, în loc să se dedice total misiunii sale, a decis să meargă aproape în fiecare weekend la Sibiu pentru a-şi vedea soţia

– tot ca Preşedinte al României, a promovat-o pe Livia Stanciu, fosta şefă a ÎCCJ, devenită pensionară, la CCR, ca recompensă pentru sprijinul dat în obţinerea mandatului de Preşedinte prin amînarea sentinţei în dosarul deschis de ANI

– tot ca Preşedinte al României, Klaus Iohannis i-a promovat pe procurorii Augustin Lazăr şi Cristian Lazăr (primul ca Procuror general, al doilea ca şef de secţie în Parchetul general), doar pentru că i-au dat NUP în mai multe dosare penale

– tot ca Preşedinte al României, a preferat să-şi însoţească soţia în vizită la Pompei, renunţînd să meargă la deschiderea unei reuniuni a Consiliului European.

În toate aceste cazuri, Klaus Iohannis a pus propriile interese, mai mari sau mai mici, deasupra intereselor generale ale societăţii chiar cu imensul risc de a se trezi inculpat în mai multe dosare penale! Ca atare, ar fi o surpriză pentru cineva dacă şi acum, pentru a mai obţine un mandat de Preşedinte al României, ar proceda la fel?

Spuneam la începutul articolului că, dacă am trăi într-o ţară normală, Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Iată ce spun aceste articole:

– Codul penal, art. 394, al. (c): „Trădarea. Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: (c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

– Codul penal, art. 398: „Înalta trădare. Faptele prevăzute în art. 394-397, săvîrşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Potrivit „Constituţiei României”, art. 2, al. 1 şi 2, SUVERANITATEA este definită astfel: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Or, dacă „suveranitate” înseamnă să respecţi rezultatul alegerilor libere, pe cale de consecinţă, încercînd să schimbi prin alte mijloace acest rezultat, mai ales cu ajutorul unor puteri străine, fie ele şi din Uniunea Europeană, asta înseamnă să suprimi suveranitatea ţării!

Toate aceste lucruri despre care am scris sînt deosebit de grave şi am avut serioase îndoieli dacă să le public sau nu pentru a nu face exact ceea ce-i acuz pe alţii că fac, adică un atac la adresa României. Sîntem însă în faţa unei situaţii care poate deveni cu adevărat periculoasă chiar pe termen scurt, nu pentru Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau pentru PSD, în ansamblu, ci pentru România şi destinul său.

De prea multă vreme asistăm senini cum aleşii poporului iniţiaţiază şi susţin documente care sancţionează România, deşi ei au fost trimişi în Parlamentul European sau chiar în fruntea statului pentru a susţine interesele României.

Abţinîndu-ne de la alte comentarii, îl cităm pe Mihai Eminescu care, în „Timpul”, îşi încheia un articol din 31 iulie 1880 cu aceste cuvinte de-a dreptul dramatice: „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putinţă ca valeţi slugarnici ai străinătăţii să fie miniştri, deputaţi, oameni mari! …” Că aceste cuvinte sînt acum mai actuale decît oricînd, nici nu mai este nevoie să demonstrăm.

Articolul semnat de Ion Spanu a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 noiembrie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/tocmai-presedintele-klaus-iohannis-a-aruncat-in-aer-interesele-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Băncile străine în România – colonialism la pătrat

       Un sistem bazat integral pe abuz de monopol și în nici o legătură cu economia de piață. Pînă și sistemul bancar din România de pe vremea comunismului era mai „de piață” decît cel actual. Aceasta subliniază atît ruptura totală a finanțării bancare de economia care a mai rămas în mîna capitalului românesc, cît și ruptura dintre cele două economii care activează pe teritoriul actual al României, respectiv cea străină, dominantă și care face toate jocurile, și cea românească, subalternă și care pune pingele.

Pentru a-și valorifica la sînge monopolul deținut (și parafat prin legi), băncile străine au impus, de la început, două restricții care numai „de piață” nu erau, asigurîndu-se de „colaborarea” în domeniu a „părții române”, reprezentată de eternul guvernator Mugur Isărescu, tocmai de aceea etern: 1) să nu aibă nici o concurență românească (prezența capitalului autohton în tot sistemul bancar nu depășește 13%, iar ca pîrghie de sine stătătoare nu atinge 5%);  2) să nu aibă concurență în atragerea banului de pe piață, cel puțin în perioada consolidării și expansiunii băncilor străine (perioada a fost de peste un deceniu și abia în 2018 statul român a îndrăznit să emită titluri de stat pentru populație). În acest fel, băncile străine, în lipsa alternativei pentru clienți, au acaparat de pe piață tot ce se putea la costuri minime (adică oferind dobînzi ridicole) și au impus costuri exorbitante oricărei finanțări pe care au făcut-o.

În mod grotesc, sistemul bancar din România are anual peste 10 miliarde euro venituri din dobînzi, dar cheltuie doar 1,6 miliarde euro cu dobînzile, realizînd deci cîștiguri de 6 lei la 1 leu. Asta-i economie „de piață” sau abuz de poziție dominantă? Îți vine să zîmbești la încercările bietului domn Zamfir, senator, secondat de dl Piperea, avocat – altfel bineintenționați –, care se luptă să legifereze plafonarea dobînzilor la credite și alte asemenea, cînd, de fapt, este vorba nici măcar de abuz de poziție dominantă, ci de jaf colonialist la drumul mare, cu concursul parohierii Băncii Naționale, denumită impropriu și diversionist a României. Care sunt coordonatele și rezultatele acestui sistem?

Utilizînd cea mai înaltă marjă de dobînzi (între dobînda pretinsă la creditare și dobînda cu care onorează depozitele) și percepînd cele mai elucubrante comisioane la operațiunile bancare (la retrageri, la administrări de cont, chiar și la unele depuneri!!!), sistemul bancar din colonia România obține cele mai mari profituri din Europa operînd cu cei mai săraci clienți din Europa. De unde abominabila marjă de dobînzi?! Din încărcarea creditării cu o penalitate de „risc de țară” de 3-4 puncte procentuale, deși creditele se acordă din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României.

Mediul de business s-a adaptat. Pur și simplu, evită să se împrumute de la băncile străine din România. Nici măcar subsidiarele transnaționalelor nu apelează la suratele lor bancare din România. Mai concret, doar 1/3 din ele o fac! Celelalte 2/3 din ele se finanțează de la aceleași bănci, dar din străinătate, unde mamele lor nu-și permit jaful din colonia România. Năpăstuitele firme românești, care nu pot apela la creditarea ieftină din străinătate, pentru că nimeni de pe acolo nu le oferă împrumuturi, încearcă în disperare să se descurce altfel!  Doar 8% din finanțarea business-ului românesc vine de la băncile din România. Restul, adică grosul copleșitor, vine de la acționari și mai ales de la furnizori. În mod absurd, furnizorii sunt cei mai mari bancheri în ­România.

După ce și-au bătut joc de România, cerînd statului român, în contextul crizei, să se împrumute el extern spre a acoperi pe piață finanțarea pe care mamele lor din Occident o sistaseră, băncile străine din România au declanșat o furibundă campanie de a-și reduce expunerea pe România, adică de a face aceleași cîștiguri avansînd mereu și mereu mai puțini bani. Campania s-a numit și se numește „dezintermediere”. De la mamele lor din străinătate, comenzile au sunat clar: întrucît de la noi nu mai pupați vreun ban, descurcați-vă cu resurse locale și chiar reduceți expunerea pe România și trimiteți bani acasă pentru a întări redutele din centru. În cîțiva ani au „dezintermediat” vreo 15 miliarde euro (de la 25 miliarde euro la numai 10 miliarde euro). An de an, scade ­raportul dintre ­stocul creditelor acordate și stocul depozitelor. A ajuns mai mult decît ridicol, la circa 75%! Adică, românii finanțează bancile străine, și nu băncile străine îi ­finanțează pe români.

Un sistem bazat integral pe abuz de monopol și în nicio legătură cu economia de piață. Pînă și sistemul bancar din România de pe vremea comunismului era mai „de piață” decît cel actual. Aceasta subliniază atît ruptura totală a finanțării bancare de economia care a mai rămas în mîna capitalului românesc, cît și ruptura dintre cele două economii care activează pe teritoriul actual al României, respectiv cea străină, dominantă și care face toate jocurile, și cea românească, subalternă și care pune pingele.

Pentru a-și valorifica la sînge monopolul deținut (și parafat prin legi), băncile străine au impus, de la început, două restricții care numai „de piață” nu erau, asigurîndu-se de „colaborarea” în domeniu a „părții române”, reprezentată de eternul guvernator Mugur Isărescu, tocmai de aceea etern: 1) să nu aibă nici o concurență românească (prezența capitalului autohton în tot sistemul bancar nu depășește 13%, iar ca pîrghie de sine stătătoare nu atinge 5%);  2) să nu aibă concurență în atragerea banului de pe piață, cel puțin în perioada consolidării și expansiunii băncilor străine (perioada a fost de peste un deceniu și abia în 2018 statul român a îndrăznit să emită titluri de stat pentru populație). În acest fel, băncile străine, în lipsa alternativei pentru clienți, au acaparat de pe piață tot ce se putea la costuri minime (adică oferind dobînzi ridicole) și au impus costuri exorbitante oricărei finanțări pe care au făcut-o.

În mod grotesc, sistemul bancar din România are anual peste 10 miliarde euro venituri din dobînzi, dar cheltuie doar 1,6 miliarde euro cu dobînzile, realizînd deci cîștiguri de 6 lei la 1 leu. Asta-i economie „de piață” sau abuz de poziție dominantă? Îți vine să zîmbești la încercările bietului domn Zamfir, senator, secondat de dl Piperea, avocat – altfel bineintenționați –, care se luptă să legifereze plafonarea dobînzilor la credite și alte asemenea, cînd, de fapt, este vorba nici măcar de abuz de poziție dominantă, ci de jaf colonialist la drumul mare, cu concursul parohierii Băncii Naționale, denumită impropriu și diversionist a României. Care sunt coordonatele și rezultatele acestui sistem?

Utilizînd cea mai înaltă marjă de dobînzi (între dobînda pretinsă la creditare și dobînda cu care onorează depozitele) și percepînd cele mai elucubrante comisioane la operațiunile bancare (la retrageri, la administrări de cont, chiar și la unele depuneri!!!), sistemul bancar din colonia România obține cele mai mari profituri din Europa operînd cu cei mai săraci clienți din Europa. De unde abominabila marjă de dobînzi?! Din încărcarea creditării cu o penalitate de „risc de țară” de 3-4 puncte procentuale, deși creditele se acordă din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României.

Mediul de business s-a adaptat. Pur și simplu, evită să se împrumute de la băncile străine din România. Nici măcar subsidiarele transnaționalelor nu apelează la suratele lor bancare din România. Mai concret, doar 1/3 din ele o fac! Celelalte 2/3 din ele se finanțează de la aceleași bănci, dar din străinătate, unde mamele lor nu-și permit jaful din colonia România. Năpăstuitele firme românești, care nu pot apela la creditarea ieftină din străinătate, pentru că nimeni de pe acolo nu le oferă împrumuturi, încearcă în disperare să se descurce altfel!  Doar 8% din finanțarea business-ului românesc vine de la băncile din România. Restul, adică grosul copleșitor, vine de la acționari și mai ales de la furnizori. În mod absurd, furnizorii sunt cei mai mari bancheri în ­România.

După ce și-au bătut joc de România, cerînd statului român, în contextul crizei, să se împrumute el extern spre a acoperi pe piață finanțarea pe care mamele lor din Occident o sistaseră, băncile străine din România au declanșat o furibundă campanie de a-și reduce expunerea pe România, adică de a face aceleași cîștiguri avansînd mereu și mereu mai puțini bani. Campania s-a numit și se numește „dezintermediere”. De la mamele lor din străinătate, comenzile au sunat clar: întrucît de la noi nu mai pupați vreun ban, descurcați-vă cu resurse locale și chiar reduceți expunerea pe România și trimiteți bani acasă pentru a întări redutele din centru. În cîțiva ani au „dezintermediat” vreo 15 miliarde euro (de la 25 miliarde euro la numai 10 miliarde euro). An de an, scade ­raportul dintre ­stocul creditelor acordate și stocul depozitelor. A ajuns mai mult decît ridicol, la circa 75%! Adică, românii finanțează bancile străine, și nu băncile străine îi ­finanțează pe români.

Cu un tupeu incredibil, dl Isărescu vine în 2018 și, după ce constată fără măcar o articulare clară că băncile au ajuns să nu finanțeze economia, recomandă băncilor străine să-și creeze „o altă piață, de creditare a firmelor”, căci retail-ul bancar și-ar fi epuizat potențialul de creștere! Te apucă durerea de bilă, adică de vezică biliară, căci durerea de cap o ai deja de mult, de la minciuna gogonată a aceluiași etern guvernator care ne spunea, cu 10-12 ani în urmă, că trebuie să vină bănci străine, cît mai multe, căci România n-are bani de finanțare. Cum stăm cu tromboanele, dle Isărescu? De ani de zile deja, se vede că România, aia fără bani, finanțează băncile străine, și nicidecum invers, și că băncile străine cel mult intermediază banii românilor, ăia care nu existau! La ce bun atunci bănci străine?! N-ar putea să intermedieze acești bani niște bănci românești?! Pentru că un răspuns nu-l avantajează, dl Isărescu îl pune pe consilierul său, dl Vasilescu, să ne spună idioțenia că băncile străine ar fi bănci românești deoarece sunt înscrise juridic în ­România. Cîtă tristețe!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 24 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/bancile-straine-in-romania-colonialism-la-patrat-757872

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Roagă-i pe copiii mei să pregătească pîinea și apa în luna noiembrie

Mesajul Mîntuitorului nostru Isus Cristos către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde

31 octombrie 2018

Isus: Micuțo, îți mulțumesc, doresc să te asiguri ca acest mesaj să fie redactat și publicat cît mai urgent.

Anna Marie: Da, Domnul meu iubit. Mulțumesc Isus. Iubite Isus, pot să te rog? Vei veni din nou să binecuvîntezi pîinea și apa tuturor apostolilor în această zi de Crăciun?

Isus: Da preaiubita mea, voi veni. Te rog cere tuturor iubiților mei apostoli să-și pregătească pîinea punînd o (1) bucată într-o pungă de plastic cu fermoar. Apoi să o pună pe altarul casei împreună cu o sticlă cu apă sigilată. Dacă pîinea lor sau apa își schimbă culoarea sau mucegăiește, te rog spune-le să o arunce. Ele s-au alterat din cauza celui rău. Draga mea, te rog pregătește cît mai multă pîine și apă ca să le poți trimite apostolilor mei care nu au.

Anna Marie: Da Doamne, voi face.

Isus: Poți să le trimiți numai prin poștă.

Anna Marie: Da, Doamne, voi asculta.

Isus: Roagă-i pe copiii mei să binevoiască să pregătească pîinea lor și apa acum, în luna noiembrie. Dacă pîinea mucegăiește, trebuie să fie aruncată și să nu încerce din nou decît după ce s-au rugat și au identificat de ce pîinea lor a mucegăit. Căutați-mă în Adorația Euharistică a Sfîntului Sacrament. Amintiți-vă: „Cereți și veți primi.”

Anna Marie: Da, Doamne.

Isus: Apostolilor din întreaga lume, aud rugăciunile voastre, văd lacrimile voastre și știu nevoile voastre. Vă rog ajutați-vă unul pe altul cît mai bine ca să aveți comori în cer pentru îndurarea și caritatea voastră de pămînt. Vă iubesc pe toți.

Mîntuitorul vostru Divin,

Isus din Nazaret

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Diktatul de la Bruxelles

         DIKTATUL DE LA BRUXELLES – Avocatul Dan Chitic se dezlănțuie după Raportul MCV: „Politrucii și birocrații din cea mai ocultă și nedemocratică structură a UE dau asaltul final asupra suveranității României, impunînd Parlamentului ce și cum să sau sau să nu legifereze… După ce ne-au luat gazul și petrolul, ne-au tăiat pădurile și ne-au luat ca sclavi, a venit vremea să ne fie luată și ultima fărîmă de demnitate, ultima iluzie a libertății și egalității cu celelalte națiuni ale Europei”

Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) aferent anului 2017 și publicat marți, 13 noiembrie 2018 (click aici pentru a citi), vine să confirme atitudinea colonialistă a Uniunii Europene față de România. Este concluzia ce reiese din reacția avocatului Dan Chitic (foto), din Baroul București, cu privire la conținutul respectivului document.

Avocatul cataloghează Raportul MCV din acest an drept „Diktatul de la Bruxelles” și atrage atenția că acceptarea lui „va însemna capitularea definitivă a României în fața globaliștilor și a marii finanțe”. În aceste condiții, Chitic solicită Guvernului și Parlamentului să denunțe urgent documentul Comisiei Europene.

Nu în ultimul rînd, Dan Chitic contrazice acuzațiile formulate în MCV cu privire la corupția din România, avocatul invocînd performanțele economice ale țării noastre.

Redăm mesajul publicat de Dan Chitic pe Facebook:

„Diktatul de la Bruxelles, sau cum Politrucii și birocrații din cea mai ocultă și nedemocratică structură a UE dau asaltul final asupra suveranității României, impunînd Parlamentului ce și cum să sau sau să nu legifereze.

Acum avem confirmarea faptului că Sistemul, «statul paralel» este instrumentul de control și opresiune al «federaliștilor» din UE, la rîndul lor simple instrumente ale corporațiilor și multinaționalelor.

După ce ne-au luat gazul și petrolul, ne-au tăiat pădurile și ne-au luat ca sclavi – mîna de lucru ieftină dar calificată, a venit vremea să ne fie luată și ultima fărîmă de demnitate, ultima iluzie a libertății și egalității cu celelalte națiuni ale Europei.

Acceptarea acestui Diktat va însemna capitularea definitivă a României în fața globaliștilor și a marii finanțe.

Guvernul și Parlamentul au obligația să anunțe de urgență denunțarea unilaterală a MCV-ului!

Post script: A propos de finanțe… avînd în vedere creșterea de 7% a economiei României, nu credeți că ar trebui implementat modelul nostru de «corupție» și in vestul «principial» și exportator de corupție și produse cu «calitate variabilă»? Nu de altceva, dar poate vor reuși să ajungă măcar la 1 – 1,5 creștere…”

Articolul semnat de Valentin Busuioc a apărut pe site-ul Lumea Justiției în 13 noiembrie 2018.

Sursa: https://www.luju.ro/international/ue/diktatul-de-la-bruxelles-avocatul-dan-chitic-se-dezlantuie-dupa-raportul-mcv-politrucii-si-birocratii-din-cea-mai-oculta-si-nedemocratica-structura-a-ue-dau-asaltul-final-asupra-suveranitatii-romaniei-impunand-parlamentului-ce-si-cum-sa-sau-sau-sa-nu-legi

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții – o rudă a Fondului Proprietatea

       Distanța este atît de mare între ceea ce în intenții se vizează în legătură cu înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții și ceea ce se poate întîmpla în practică încît, în domeniu, s-ar putea avea de-a face exact cu tipul de problemă generat de mutarea contribuțiilor sociale în sarcina integrală a salariatului, spre a se obține încasări fiscale mai bune, în timp ce se realizează o deresponsabilizare socială totală a angajatorilor, cu consecințe dramatice asupra relațiilor dintre muncă și capital.

De acest tip de abordări este, din păcate, plină experiența României în etapa ei colonială. S-a procedat masiv la privatizări argumentîndu-se că astfel se scapă de încăpușări ale companiilor de stat și de alte hoții din patrimoniul acestora și s-a obținut, de fapt, în loc de distrugerea hoților, distrugerea statului însuși. Poate cel mai tragic exemplu este înființarea Fondului Proprietatea pentru scopul altminteri nobil al despăgubirii celor naționalizați de regimul comunist, în timp ce fondul s-a transformat, în numai cîțiva ani, într-o a doua deposedare a acestora, iar prin implicarea capitalului străin la care au ajuns rapid acțiunile fondului (reprezentînd părți din cele mai performante active ale statului) devenind rușinea capitalismului internațional contemporan.

În cazul Fondului Suveran, riscul imens prin constituirea și funcționarea acestuia în parametrii proiectați este ca statul român, deja rămas fără pantaloni în urma privatizărilor nenecesare și a dezmembrărilor sistemelor integrate din căile ferate și producția și distribuția energiei electrice, să ajungă în scurt timp chiar și fără chiloți, după ce și-a pus la bătaie pe piață și puținul pe care îl mai are în posesie.

Realitatea este că, în urma iureșului colonialist la care a fost supus, statul român mai are atît de puține active, încît acestea trebuie pur și simplu doar vajnic protejate – subliniem, administrativ, dacă economic s-a cam pierdut orice șansă -, și nu puse la bătaie pe piață, cum ar face un fond suveran constituit de fapt din acestea, căci ar fi pulverizate rapid de comparativ giganții străini de pe piață. Să nu ne ferim a atrage atenția că întotdeauna piața nu dă cîștig de cauză decît celor mai puternici, mai ales dacă aceștia au deja ocupate poziții de forță în piață.

Or, după cum reiese din proiectul care vizează constituirea și funcționarea  Fondului Suveran, precum și obiectivele sale, se urmărește tocmai punerea la bătaie pe piață a activelor rentabile care mai există în deținerea statului român, prin depășirea unor limitări și proceduri actuale, a unor plafonări bugetare și aprobări de pe la Bruxelles. Folosirea unor resurse reprezentînd active ale companiilor de stat rentabile ar fi independentizată prin înscrierea lor în mijloacele Fondului Suveran și ar fi scoasă din corsetul cheltuirii sub faldurile bugetului de stat. În plus, s-ar putea lesne asocia cu alte resurse, generate potențial de fondul însuși sau atrase din surse private, și ar putea fi îndreptate spre obiective de dezvoltare precise din domeniile infrastructurii rutiere, feroviare sau a celei de educație ori ocrotirea sănătății. Punem banii statului în comun și construim drumuri, școli, spitale! Sună frumos! Dar în practică lucrurile pot lua o cu totul altă turnură.

Să fim obiectivi. Statul român nu mai are active decît să nu moară complet. Căci ca factor-jucător pe piață a murit deja! Prezența companiilor de stat constituie nici 4% din cifra de afaceri din economie. Aceste 4% trebuie protejate, administrativ dacă nu se mai poate economic, căci – obiectiv privind lucrurile – nu există economic protecție pentru o frunză în bătaia vîntului! Trebuie, cu subiect și predicat spus, interzise pur și simplu orice alte privatizări, cele ce s-au făcut distrugînd deja mai mult decît suficient. Trebuie aruncate la coș strategiile din ministere care nu cunosc altceva decît obiectivul privatizării. Companiile de stat trebuie abilitate legal să cumpere active, reglementări legale pentru așa ceva neexistînd în momentul de față, în mod absolut incredibil.

În prezent, statul nu poate legal, în anumite domenii, nici măcar să-și recupereze ceva din ceea ce a pierdut, dacă apare cumva vreo oportunitate, chiar și teoretică! Trebuie, de asemenea, limitate cu bariere precise angajarea în bursă a companiilor de stat, implicarea lor în acțiuni cu riscuri și vulnerabilități, spre a se elimina din principiu orice posibilități de restrîngere și mai mare a controlului statului. Tot din principiu trebuie excluse recurgerea de către aceste companii de stat la împrumuturi (altele decît cele guvernamentale), precum și implicarea lor în relații financiare de tip public-privat care pot genera resurse și succese, dar tot atît de bine pot crea vulnerabilități și riscuri și duce în final la pierderea de către stat și a puținului existent. Să nu ne amăgim: chiar și puse împreună, actualele active ale statului român, aruncate în luptă pe piață, nu reprezintă mai mult decît un biet chioșcar scos la bătaie cu hipermarketurile străine.

Or, tocmai acestea sunt vulnerabilități ce ar rezulta din ceea ce însuși Fondul Suveran ar face cu puținele active rămase în proprietatea statului. Marile fonduri suverane care există în lume urmăresc profiturile și o fac încercînd să înmulțească niște bani care vin din anumite surse, pentru ca bani să existe și pe timpul cînd aceste surse se vor închide. Cu alte cuvinte, înmulțim bani albi pentru zile negre! Ca, de pildă, bani din petrol pentru perioada de după petrol!

În cazul Fondului Suveran proiectat, nu poate fi vorba de gestionarea și înmulțirea vreunui surplus de bani, căci acest surplus nu există. Iar a urmări profitul, după cum se pretinde în obiectivele fondului, folosind resursele acestuia pentru construcția de drumuri, de școli și spitale, este un total nonsens. Pe cît de necesare sunt drumurile, școlile și spitalele, pe atît acestea nu aduc profit decît peste decenii. Altcineva n-are a le construi decît statul, dar nu printr-o structură căreia să i se pretindă profit, căci astfel nu le mai construiește

niciodată.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 17 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/fondul-suveran-de-dezvoltare-si-investitii-o-ruda-a-fondului-proprietatea-756878

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lanț de rugăciune pentru a apăra Europa-13 noiembrie 2018

 

       Multe mesaje primite de vizionari (Maria Îndurării Divine, Luz de María, Pedro Régis) se referă la evenimentele dureroase care vor avea loc pe continentul european. În vederea preîntîmpinării lor, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 13 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune.

În mesajul din 16 mai 2012 adresat Mariei Îndurării Divine, Mîntuitorul însuși ne cere să ne rugăm pentru Europa, deoarece cel de-al treilea război mondial va începe tocmai de aici.

În această zi, fiecare este rugat să recite rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 31, 33 și 54 ale cruciadei.

Surse: https://www.internetgebetskreis.com/en/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/11/13-iulie-2016-lant-de-rugaciune-pentru-europa/

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

„Iliberalismul“ – o dezgustătoare diversiune colonialistă

         Poate de „liberalism” va veni răspunsul indirect din partea cuiva care crede că s-a strecurat o greșeală din vreo corectură ce nu și-a făcut treaba! Întrebarea se referă însă nu la „liberalism”, ci la „iliberalism”! Și rămîne o curiozitate ce ar răspunde (sau cum ar formula un răspuns) cei ce au întîlnit prin limbajul politic vest-european referirile la „iliberalism”. Pînă la vreo definiție, să constatăm că marii preoți ai UE de pe la Bruxelles și corifei politici precum cancelarul Merkel de la Berlin sau președintele Macron de la Paris îi dau tare cu „iliberalismul” de fiecare dată cînd vor să încondeieze tendințe ori abordări care nu le convin, ca, de pildă, promovarea de linii independente pe la Varșovia sau Budapesta, respingeri de politici impuse de la Bruxelles în materie de imigrație și, ce să mai vorbim, de incriminări ale ”Europei cu două viteze” sau de susțineri ale unei „Europe a națiunilor”. Tot ce nu împărtășește directivele de la Bruxelles, distrugătoare de economii naționale și identități naționale, este ­taxat ca ­„iliberalism”. Adică, ­vezi Doamne, colonialismul central de la Bruxelles este depozitarul mîntuirii prin liberalism și tot ceea ce încearcă să discute directivele, darămite să le contrazică în vreun fel, se face vinovat de „iliberalism”.

Dacă tu din Est, adică din colonii, îndrăznești cumva să îți aperi utilitățile proprii, resursele subsolului propriu sau vreo industrie în dezvoltare, te faci vinovat de „iliberalism”. Chiar și în cazul în care folosești resurse financiare dincolo de cele pe care ți le permite Comisia de la Bruxelles prin impuneri de reguli, proceduri sau plafoane de deficit bugetar ești „iliberalist”! Și acum atenție! Dacă asemenea abordări sunt făcute de autorități din Vest, la Bruxelles se tace, se consimte fără nici o garagață și, oricum, acuzele de „iliberalism” nu există! Preceptul care funcționează este „ceea ce îi este permis lui Jupiter… nu-i permis boului”!

Încă și mai rău, dacă tu din Est nu vrei să-ți înstrăinezi stăpînului din Vest monopoluri ale statului din energie ori alte utilități publice sau intervii în interesul consumatorului pe piețele neconcurențiale ești „iliberalist”! Dacă însă nu deschizi pliscul la preluarea monopolurilor de stat din țara din Est de către o corporație privată din Vest sau chiar de un stat din Vest, făcînd ceea ce este cel mai rău, anume să schimbi un monopol de stat cu unul privat, adică ceva împotriva regulilor minime ale economiei de piață, nu mai ești acuzat de „iliberalism”! Dacă, în plină criză, încerci să majorezi cu numai cîteva zeci de milioane de euro capitalul singurei bănci rămase în posesie autohtonă, pentru a sprijini ­IMM-urile, ești taxat ca „iliberalist”, deoarece utilizezi ajutorul de stat pentru privați! Că, exact în același timp, vesticii foloseau mii de miliarde de euro din banii contribuabililor pentru a împrumuta sau chiar cumpăra bănci private, ăsta era „liberalism”, și nu „iliberalism”! Probabil depinde de dimensiune! De dimensiunea grotescului și spurcăciunii!

Deși definiția „iliberalismului” e ca și conturată, să mai menționăm cîteva fapte. După ce România, pe bază de „liberalism” comandat din Vest, a ajuns și fără resurse românești și fără capital românesc în economie și deci fără vreo perspectivă, președintele Macron – unul din propovăduitorii combaterii „iliberalismului”, în timp ce folosește miliarde din fonduri publice pentru salvarea de întreprinderi franțuzești nu numai de stat, dar și private de la faliment – are obrăznicia să le spună românilor că ar trebui să fie mulțumiți că au fost acceptați (ei proștii, cum s-ar deduce!) în clubul celor cu inițiativă, adică cei din Vest. Vai, Doamne, cîtă duhoare! Cînd toate economiile estice sunt cotropite integral de corporațiile vestice în numele „liberalismului”, Germania și Franța vor să adopte restricții severe pentru ca sectoare strategice vestice să nu ajungă în mîinile investitorilor chinezi! Ăsta ce este – „liberalism” sau „iliberalism”? Sau „iliberalismul este cu referire doar la unii?! La proști, desigur, la ăia fără inițiativă ca să folosim argoul descalificant al președintelui Macron! Cînd în România doar s-a evocat, căci de făcut nu s-a făcut nimic, că s-ar putea înlocui impozitul pe profit (a cărui evaziune este pîinea caldă a companiilor vestice care operează aici) cu un derizoriu impozit pe cifra de afaceri (care nu poate fi însă evazionat), toată floarea cea vestită a întregului Apus s-a năpustit asupra „iliberaliștilor” din România. Și, bineînțeles, guvernanții României actuale au preferat să-și trădeze țara și neamul decît „liberalismul”. La nici cîteva luni, campionii luptei împotriva „iliberalismului”, adică Germania și Franța, au inițiat înlocuirea, pe ansamblul UE, a impozitării profitului cu un impozit pe cifra de afaceri pentru companiile americane din IT! Să vezi și să nu crezi! Preoții UE folosesc „liberalismul” și „iliberalismul” după cum le convine, și nu după niște criterii minime. Ultima găselniță este că Germania și Franța vor să pedepsească vinovații estici de „iliberalism” cu tăierea fondurilor zise de coeziune acordate în cadrul bugetului UE pe 2021-2027! Stăpînii UE au luat-o razna sau, mai degrabă spus, oricum ai da-o, colonialismul tot colonialism rămîne!

„Iliberalismul” se autodefinește limpede, fără echivocuri: este diversiunea colonialistă cea mai dezgustătoare, folosită de cel mai scîrbavnic colonialism din istorie în scopul împilării popoarelor coloniale. Colonialismul practicat de Uniunea Europeană este cel mai scîrbavnic din istorie nu pentru că ar fi mai rău decît altele, mai vechi sau mai recente, ci pentru că utilizează ca principală ustensilă colonială diversiunea, în cadrul căreia „iliberalismul” stă alături de „statul de drept”, „corectitudinea politică”, „europenismul” și „dezvoltarea prin globalizare”!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 10 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/iliberalismul-o-dezgustatoare-diversiune-colonialista-755945

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Cer tuturor familiilor să încerce și să se împace în acest Crăciun, cît timp este încă posibil

Mesajul Mîntuitorului nostru Isus Cristos către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde

„Cer tuturor familiilor să încerce și să se împace în acest Crăciun, cît timp este încă posibil”

31 octombrie 2018

Isus: Fiica mea, pot să vorbesc cu tine?

Anna Marie: Da, Doamne. Doamne, vă rog, pot să întreb, vă prosternați și-l adorați pe Dumnezeu, Divinul, Veșnicul și Îndurătorul vostru Tată, care este Alfa și Omega, Creatorul vieții, al tuturor văzutelor și nevăzutelor?

Isus: Da preaiubita mea, eu, Sfîntul și Divinul vostru Mîntuitor, Isus din Nazaret, acum și în veșnicie mă prostern și-l ador pe Divinul, Veșnicul și Îndurătorul meu Tată, care este Alfa și Omega, Creatorul vieții, al tuturor văzutelor și nevăzutelor.

Anna Marie: Doamne, vă rog, vorbiți slujitoarei voastre păcătoase care ascultă.

Isus: Micuța mea, știu că ai avut o zi dificilă suferind pentru sufletele sfinte din purgator și îți sînt recunoscător pentru dovada ta de compasiune față de ele.

Anna Marie: Da, Doamne.

Isus: Aș vrea să vorbesc cu tine despre următoarele două luni de pregătire a Crăciunului atunci cînd m-am născut în Betleem.

Anna Marie: Da, Isus.

Isus: Știu că preaiubiții mei copii sînt acum în mare agitație. Păcatul și suferința zilnică au divizat familiile. Membrii familiei nu se mai adună să țină sărbătorile ca Ziua Recunoștinței chiar și Crăciunul. Cît de trist și de dureros este să vedem cîte familii sînt despărțite și furioase una pe alta. Furia îi va separa cu siguranță pe membrii familiei unul de altul.

Isus: Acesta este motivul pentru care am venit să vorbesc cu tine în această seară. Cer tuturor familiilor să încerce și să se împace în acest Crăciun, cît timp este încă posibil. Pentru cei care s-au îndepărtat de părinții lor, vă rog sunați-i și spuneți-le că îi iubiți în continuare și că îi iertați. Pentru părinții care s-au înstrăinat de copiii lor, din cauza drogurilor sau alcoolului, faceți tot ce este mai bun pentru a-i mîngîia pe copiii voștri în așa fel încît, copiii voștri maturi să știe că încă îi mai iubiți și că vă pasă de ei. Pentru copiii maturi care s-au îndepărtat ei înșiși de sfînta biserică, te rog pregătește și trimite acest mesaj prin poștă, e-mail sau text:

„Copilul meu drag și scump, vreau să știi că te iubesc din toată inima mea. Nu te-am părăsit sau abandonat niciodată. Sînt întotdeauna aici, așteptînd să te primesc în brațele mele iubitoare în orice moment. Păcatul ne-a despărțit, dar eu te iubesc ca un tată care își iubește copilul. Sînt aici, vino la mine, deschide-ți inima pentru a mă primi și eu, Divinul tău Mîntuitor, te voi umple cu atît de multă dragoste și har, încît nu vei pune niciodată la îndoială iubirea mea pentru tine. Aștept.

Iubirea, Isus din Nazaret”

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Pe seama cui patronii din România sunt cei mai fericiți patroni din lume?!

         În România, salariile sunt cele mai mici din UE! Normal, pentru că în România – pretind acei politicieni sau analiști pe care eu unul nu ezit să-i numesc trădători de neam și țară – productivitatea muncii, adică producția pe salariat, este cea mai mică!

Să vezi, însă, drăcia dracului, că, prin comparație cu situația din țările occidentale din UE, salariile în România sunt cu mult mai mici decît este mai mică productivitatea muncii în România! Cu alte cuvinte, dacă ar fi după productivitatea muncii, salariile în România ar trebui să fie mai mari decît sunt! De ce nu sunt?!

Trădătorii de neam și țară tac! Știu bine de ce, dar preferă s-o facă pe niznaii, pentru că, dacă ne-ar spune de ce, n-ar mai putea ține predica diversionistă de a se majora salariile numai și numai dacă în prealabil a fost mărită productivitatea muncii! Adică, o predică pentru proști, căci o asemenea prioritizare înseamnă practic cam niciodată! Statisticile naționale (INS) sau europene (Eurostat), care în domeniu sunt bineînțeles ignorate de predicatori, ne spun cum stă, de fapt, treaba: din produsul numit la nivel național PIB, munca ia în România doar puțin peste o treime, dar în țările vestice peste jumătate!

Deci, din unitatea de valoare adăugată obținută (mai mică, în mod obiectiv, în România), salariile culeg în România încă și mai puțin, în timp ce în țările vestice, din obiectiv mai ridicata unitate de valoare adăugată, salariile iau încă și mai mult! Altfel spus, în țările occidentale salariile sunt mai mari nu numai pentru că produsul unitar este mai mare, ci și pentru că din acesta salariile se aleg cu mai mult, în timp ce în România salariile sunt mai mici nu numai pentru că unitatea de produs este mai mică, dar și pentru că din aceasta salariile preiau încă și mai puțin. Cum s-ar spune – precum în colonii!

Căci doar în colonii capitalul acaparează mai mult decît munca din valoarea adăugată obținută, cîteodată chiar punînd mîna aproape pe tot, doar așa explicîndu-se obținerea aici de creștere economică (adică de PIB) fără ca salariații să se aleagă și ei cu ceva! Deci, să fie clar: există un spațiu ­imens de creștere a salariilor în România fără creșterea productivității muncii, deoarece, pînă la un punct, prin aceste creșteri nu se atacă decît „abaterea colonială” din împărțirea PIB-ului între muncă și capital, și nu ordinea economică firească a lucrurilor din relația ce există (și trebuie să existe) între creșterea salariilor și creșterea productivității muncii. Or, tocmai acest lucru vor să-l ascundă trădătorii de neam și țară! Oare de ce? Din trădare de neam și țară! Căci salariul mic constituie, de fapt, emblema și osatura colonială!

În obsedanta lor împotrivire față de creșterea salariilor, pe care o acuză de destabilizarea financiară a țării și de afectarea atractivității ei pentru investițiile străine, trădătorii de neam și țară din România s-au năpustit, bineînțeles, pe majorările de salarii din ultimii ani. Pregătiți să le facă harcea-parcea!

Unii mai simandicoși – care se prezintă a face știință, și nu politichie, cum sunt cei de pe la Banca Națională zisă a României, în frunte cu guvernatorul –, constatînd că remediul-cheie al stabilității pe care îl reclamă (anume creșterea salariilor doar în măsura creșterii productivității muncii) nu numai că nu a fost respectat, ba chiar a fost ridiculizat, n-au putut însă trece pur și simplu cu vederea faptul că în ecuație a intervenit un intrus care le-a cam încurcat socotelile.

Și, ca urmare, au numit situația nou-intervenită nu vreo simplă încălcare a normelor economice din obsesiile lor, ci un paradox! Iată ce consideră „paradox” dl Lazea, economistul-șef al BNR: creșterea între 2008 și 2017 a salariilor nete cu 45%, dar a costului unitar al muncii cu mai puțin de 27%! Ce spune acest lucru? Că patronii au putut finanța creșterea salariilor nete ale angajaților lor deoarece pentru ei, de fapt, costul cu forța de muncă nu numai că nu a crescut corespondent, dar relativ chiar a scăzut. Este evident efectul cohortei de „relaxări fiscale” pentru angajatori din vremurile Ponta-Dragnea (de la reducerile de TVA la diminuarea impozitului pe venit și a cotelor de CAS). Și în calculele dlui Lazea n-a putut intra în mod obiectiv întregul impact al măsurilor ce operează din 2018, an începînd cu care „costul unitar al muncii” pentru angajator pur și simplu se evaporă (căci impozitul pe venit scade de la 16% la 10% și, mai ales, contribuțiile pentru pensii și sănătate, din care 60% erau pînă atunci suportate de angajator, trec integral în cîrca angajatului).

O anume discuție în ce privește așa-numitul „cost unitar al muncii” va deveni complet falsă din 2018 și următorii ani! Patronii nu se vor mai putea jeli în continuare că ei suportă atât impozitul pe venit al angajatului, cît și contribuțiile sale sociale pentru pensii și sănătate. Căci, în mod clar, angajatorul doar le strînge spre a le transfera Fiscului. Costul unitar al muncii începînd din 2018 este doar salariul brut contractual! Atît și numai atît, la care se adaugă acea cotă derizorie de vreo două procente pentru șomaj, concedii! Patronii din România trebuie să fie fericiți: nicăieri în Europa costul muncii pentru angajator nu se rezumă ca în România doar la salariul brut! Este foarte rău că este așa în România, creîndu-se o deresponsabilizare socială totală a angajatorilor care nu opera decît în capitalismul primitiv și care nu operează prin alte părți în capitalismul contemporan. E minunat să ai în costuri numai salariul brut al angajatului și mai nimic de plătit la stat (doar un eventual impozit pe profit și așa mic, dar care în majoritate este evazionat). Asta este însă situația! Ca revers al medaliei, patronii din România nu se vor mai putea de acum lamenta că nu pot mări, deși chipurile ar vrea, salariile angajaților pentru că trebuie să dea și mai mult la stat! Cît vor da, vor da! Restul reprezintă o relație între salariați și stat, patronul nemaiavînd nici o responsabilitate! Nu poate fi decît fericit! Cel mai fericit patron din lume! Pe seama cui? A statului român?! Sau a salariatului român?! Sau a amîndurora?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 3 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/pe-seama-cui-patronii-din-romania-sunt-cei-mai-fericiti-patroni-din-lume-754980

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Pentru un timp Marea Navă nu va găsi un port sigur

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.705 din 15 octombrie 2018

          Dragi copii, vînturi puternice vor veni și, pentru un timp, Marea Navă nu va găsi un port sigur. Îngenuncheați în rugăciune. Isus al meu va înfrunta fiecare furtună și totul se va calma. Sufăr pentru ceea ce vine pentru bărbații și femeile de credință. Nu dați înapoi. Eu vă iubesc și voi fi alături de voi. Nu vă descurajați. Nu există victorie fără cruce. După toată suferința, Domnul va șterge lacrimile voastre și veți fi victorioși. Cunosc nevoile voastre și mă voi ruga lui Isus pentru voi. Curaj. Dați ceea ce aveți mai bun din voi în misiunea pe care Domnul v-a încredințat-o și totul se va sfîrși bine pentru voi. Vă cer să păstrați aprinsă flacăra credinței voastre. Fiți puternici. Nu vă pierdeți speranța. Căutați forță în cuvintele lui Isus al meu și în Euharistie. Dați-mi mîinile voastre și vă voi conduce la Acela care este unicul și adevăratul vostru Mîntuitor. Mergeți înainte în apărarea adevărului.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

E ieftin… De ce să-l schimbi?!

 

         „Aller guten Dinge sind Drei“, spune neamțul. Cred că și dl Dragnea spune la fel: Lucrurile bune sunt mereu trei! Dl Dragnea a depășit și a treia oară, tot cu brio, absolut aceeași problemă din partidul pe care-l conduce.

Prima dată: contestarea retragerii sprijinului politic pentru premierul Grindeanu, uns chiar de către el, Dragnea! A doua oară: similara contestare a asemănătoarei retrageri a sprijinului politic pentru un alt premier, Tudose, uns tot de către el, Dragnea. În ambele cazuri acuza era că preopinenții s-au cam dat cu „sistemul“. Care preopinenți, după votul zdrobitor pro-Dragnea din conducerea partidului, au rămas de fazani. A treia oară, mai zilele trecute, un grup de tovarăși, trecuți la atac împotriva autocrației lui Dragnea, au intrat și ei la vot și au pierdut.

De fazan a rămas o făzăniță: dna Firea. Care, cu toată părerea de rău pentru domnia sa, n-a prea înțeles cum stau de fapt lucrurile. Să fim serioși cu coeziunea partidului și altele asemenea! Dacă Grindeanu și Tudose, după cum a lăsat PSD-ul să se înțeleagă, s-au dat cu „sistemul“ sau chiar izvorau de la acesta, atunci mai sunt cel puțin alți 20 pe la PSD în aceeași situație! Douăzeci care au primit, în ultimul moment, indicația (sau ordinul) nu să-l abandoneze, ci să nu-l abandoneze pe Dragnea! Dacă dăm vălul jos, stranietățile dispar!

Prin strămoșii săi sau chiar prin el însuși, dar ceva mai demult, PSD o fi deținut puterea în România, însă acum n-o mai deține! Puterea este deținută de proprietar în orice rînduială economico-socială și, oricum, în capitalism. Proprietarul din economie este decidentul din economie și, prin incidență, din politică. Or, proprietarul actual al economiei din România, deținător al controlului tuturor sectoarelor și pîrghiilor strategice, este străin. Nimeni, nici măcar mult hulitul PSD nu pune în discuție acest lucru. Este o realitate! Din motive nedeclarate oficial, dar bănuibile, proprietarul străin al României nu recunoaște însă că este decidentul în economie și în politică în România.

Evident, dacă ar recunoaște, ar trebui să admită că România nu mai este o țară suverană, dar, mai rău, ar trebui să-și asume, ca proprietar și decident, o serie de responsabilități și răspunderi, pe care îi este cu mult mai convenabil să le lase în cîrca românilor, ce pot fi făcuți astfel vinovați de orice, de toate relele Pămîntului. Iar dintre români, PSD, mai ales cu Dragnea în frunte, este calul de bătaie cel mai minunat, vinovatul de serviciu, oricînd și la orice! Românii de rînd nu prea înțeleg, ba chiar deloc, cum stă de fapt treaba: că nu PSD deține puterea, chiar de cîștigă alegerile, că aceasta aparține proprietarului străin. Și votează de zor PSD, crezînd că, bun sau rău, PSD ar și putea face ceva. Dragnea și PSD știu că nu prea pot face mare lucru! Căci nu dețin puterea și nici n-o vor deține! Dar se agită perfect! Creează o efervescență înălțătoare!

„Sistemul“, care a ales să ajute la îndeplinirea deciziilor proprietarului, are nevoie de Dragnea ca de apă! Cu Dragnea, are „adversari“! Președintele Iohannis se poate făli că se luptă vajnic, și anume cu gașca lui Dragnea! DNA că înfruntă neobosit corupții, și anume corupții lui Dragnea! Alde SRI, cu Coldea sau succesorii, că păzesc țara de inamici, și anume de Dragnea și ai lui! Dacă îl înlătură pe Dragnea, proprietarul străin al țării trebuie ori să declare România colonie și să-și asume costisitoare responsabilități de proprietar, ori să inventeze un alt Dragnea. Dar de ce s-o facă atît timp cît acesta există și nu numai că acceptă cu stoicism funcția de vinovat de serviciu, dar nici nu pune în discuție în vreun fel rînduielile actuale, care stabilesc că străinul, nu din poveste, ci acela din acte negru pe alb, este proprietarul țării!

Și-apoi de la cine ar mai putea primi acesta chiar atît de mult cît a primit în anii din urmă?!

Singurul lucru care mai costă în România îl reprezintă accesul la resurse și utilități publice! Costă, însă, pentru că acestea sunt nu în mîna statului român, ci în mîna capitalului străin, care exploatează din plin monopolul pe care-l are în domeniu pe piețele de carburanți, gaze, apă și electricitate. Dacă nu cumva, fără să știm noi, capitalului străin i se fac rabaturi de către frații săi întru colonialism. Și de plătit scump, plătesc doar românii!

Altfel, după numai cîțiva ani de epocă Dragnea, capitalul a ajuns să plătească statului român pentru funcționare pe teritoriul (încă al) său aproape nimic! Firmele plătesc statului TVA în contul consumatorului, contribuții sociale și impozite pe venit în contul angajaților, iar în contul lor propriu-zis doar impozit pe profit. Știți cît plătesc în această ultimă privință? Statul încasează la buget din impozitul pe profit doar vreo 3 miliarde euro. Cu 16% impozit procentual, înseamnă că se impozitează doar vreo 20 ­miliarde euro profituri. Ceea ce, la 200 miliarde euro PIB – în care profiturile, potrivit statisticilor oficiale naționale și europene (INS și Eurostat), reprezintă peste jumătate, adică vreo 100 miliarde euro – 20 miliarde euro constituie numai o cincime. Restul se evaporă!

Statul încasează din partea capitalului pentru funcționare pe teritoriul său nici 1,5% din PIB și doar puțin peste 1% din cifra de afaceri totală. În cazul capitalului străin, sumele în discuție sunt de-a dreptul ridicole. Acesta realizează, la rata de rentabilitate la care funcționează, vreo 70% din totalul profiturilor. Evazionează 85-90% din acestea prin externalizare înainte de fiscalizare și plățile sale la buget repre­zintă astfel doar 1/3 din ceea ce încasează statul din impozitul pe profit, celelalte două treimi plătindu-le mult mai puțin performantul (hulitul și coruptul) capital românesc.

Cu alte cuvinte, cam 1 miliard euro la profituri efective de peste 75 miliarde euro și la o cifră de afaceri de 125 miliarde euro. Iad pentru statul român, Rai pentru batjocoritorii săi. Chiar, de ce să-l schimbi pe Dragnea?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 26 septembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/e-ieftin-de-ce-sa-l-schimbi-753998

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Cruciada specială de rugăciune din 7 noiembrie 2018

 

          În ziua de 7 noiembrie 2018, toţi membrii grupurilor de rugăciune, din fiecare ţară, sînt invitaţi să se roage Cruciada specială de rugăciune, pentru a-L ajuta pe Isus să salveze sufletele.

Tema lunii: ajută-mă, eliberează-mă, pregătește-mă

Se vor recita:

  1. Rozarul Sfintei Fecioare (dacă este posibil cele patru mistere tradiţionale);
  2. Rozarul Îndurării Divine*;
  3. Cruciada specială care cuprinde rugăciunile nr: 96 – 10, 12, 36, 39, 44, 45, 46, 47, 62, 63, 74, 76, 89, 116, 127, 128, 129,134, 136, 137, 139, 142, 148, 149, 151, 152, 159, 160, 161, 163, 165 – 96;
  4. Recitarea Rugăciunii (155) a Cruciadei pentru protejarea acestei Misiuni a Mîntuirii;
  5. Consacrarea la Inimile Imaculate ale lui Isus şi ale Mariei;
  6. Rugăciunea către Arhanghelul Mihail;
  7. La sfîrşit, cu rozarul în mînă, vom recita de 50 de ori Rugăciunea 132 a Cruciadei, pentru protejarea acestei misiuni (Mesajul din 31 ianuarie 2014).

„Fiica Mea preaiubită, doresc să instruiesc Grupurile Cruciadei Mele de Rugăciune pentru a fi vigilente atunci cînd se vor înfiinţa, în naţiunile lor. Trebuie să păstreze apa sfinţită în preajmă, să aibă un Crucifix al Meu şi să recite această Rugăciune specială a Cruciadei pentru Binecuvîntarea şi Protecţia Grupului Cruciadei de Rugăciune.“ (Rugăciunea nr. 96) „Vă rog să recitaţi această rugăciune, înainte şi după fiecare întîlnire de rugăciune.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 25 ianuarie 2013)

*În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete  să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

În mesajul din 11 mai 2016 comunicat Annei Marie, Isus cere ca, înainte de a începe recitarea rozarului, să spunem următoarea rugăciune:

„Prin mijlocirea Mamei noastre cerești, Mama lui Dumnezeu, prin viața, moartea și învierea lui Isus Cristos, Mîntuitorul și Răscumpărătorul sufletelor, îți cerem, Părinte Ceresc, să oprești orice complot terorist planificat și îndeplinit de păcătoșii posedați care îi urăsc pe copiii lui Dumnezeu. În numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin.“

Isus: „Aceasta este ceea ce ei ar trebui să se roage. Îi rog pe preaiubiții mei copii, apostolii să publice și să recite această rugăciune înainte de a începe Sfîntul lor Rozar. Dacă nu înaintea lui, atunci înaintea Rozarului Îndurării Divine.“(Mesajul lui Isus către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde din 11 mai 2016)

Surse: : http://www.internetgebetskreis.com/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/01/minia-tatalui-meu-se-revarsa/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

România, cea mai colonie dintre coloniile est-europene

          România, în mod obiectiv, nu putea scăpa urgiei declanșate după 1990 de colonialismul vestic în zona Europei Centrale și de Est. A devenit rapid și, remarcabil istoricește, fără ocupație militară străină o biată colonie. Într-o perioadă extrem de scurtă! Și, fără echivoc, a ajuns o colonie într-un mai înalt grad decît celelalte foste surate comuniste ale zonei. Motivele s-ar putea considera că sunt în esență două.

Unul este legat de „atenția specială” de care s-a bucurat din partea colonialiștilor vremii și locurilor. Se pot distinge trei posibile (probabile) explicații ale acestei „atenții speciale”: a) România era posesoarea unor neneglijabile resurse (petrol, gaze, păduri, neferoase), ceea ce reprezintă în colonialism un handicap, generînd acțiuni prioritare din partea puterilor coloniale, în timp ce nedeținătoarele de resurse sunt mai lăsate în pace; b) România nu mai avea datorii externe, fapt ce trebuia pedepsit, spre a se înțelege bine că neatîrnarea de mecanismul îndatorării este un fapt netolerat în lumea colonială; c) România putea fi pentru unele dintre puterile coloniale ale vremii și locurilor ținta unei dezmembrări, cum a fost, de pildă, cazul Iugoslaviei și cum nu a fost cazul Bulgariei sau Ungariei.

Al doilea motiv este determinat de concursul intern halucinant dat de trădarea de neam și țară la transformarea României într-o colonie, ceea ce, probabil, nu a avut egal în comparația ce se face firesc cu celelalte foste surori comuniste ale zonei.

Colonializarea României a început în forță prin preluarea de către capitalul străin a resurselor subsolului, utilităților publice și băncilor, adică a întregului rulaj al banului, restul – respectiv industrii și comerț – căzînd apoi precum popicele în mîna celui mai puternic. Capitalului românesc i-au rămas ciurucurile. De fapt, după un fals avînt, prin ceea ce a pus mîna de la stat pe daiboj, capitalul privat românesc a început o lungă cursă de dat înapoi în fața capitalului străin, mult mai puternic, mult mai bine finanțat, mult mai înzestrat tehnologic și managerial și, important de subliniat, de sute de ani în piață, prin comparație cu cel autohton care era începător.

Cu timpul, de o manieră implacabilă, modul în care se derulau lucrurile în colonialismul european – pe traseul de la Vest la Est – s-a articulat și în interiorul zonei înseși. Situat cu un pas înainte istoric, capitalul central-european a găsit o scăpare spre Est. România este actualmente teren de acțiune pentru capitalurile unguresc, cehesc sau polonez. Mult întîrziat istoric, capitalul în formare românesc n-a mai avut unde migra spre Est. Pentru că spre Est întîlnește marele zid rusesc. Nu are cum să-l cucerească. S-a adăugat imbecilitatea relațiilor politice proaste cu Rusia. Dar, economic, acestea pot constitui doar o scuză pentru impotența obiectivă a capitalului românesc în fața zidului rusesc.

Cît privește circulația pe contrasens, aceasta este interzisă în colonialism în general, iar colonialismul european nu face excepție. Există doar excepții investiționale românești în Ungaria, ungurești în Austria, bulgărești în Polonia, poloneze în Germania. Și așa mai departe! Însă mici și neimportante! Situat cel mai la Est și cu zidul rusesc la Est, capitalul privat românesc este cel din urmă în regiune.

Și colonia România este cea mai colonie dintre coloniile regiunii. Un studiu al Ernst&Young arată, în mod semnificativ, despre ce este vorba. Analizînd preluările (prin fuziuni și achiziții) ce au avut loc în economiile regiunii și contabilizîndu-le în trei mari categorii – preluări de către capitalul străin, preluări în care și vînzătorul și cumpărătorul sunt autohtoni și preluări în afară (în care cumpărătorul autohton iese pe piețe externe) – constată, nu întîmplător, că România deține un record colonial nefericit.

Ocupă de departe primul loc la preluările de către capitalul străin în totalul preluărilor, 67%, și de departe ultimul loc la preluările în afară: 3% din totalul preluărilor (30% fiind preluări interne). Nici o altă țară din regiune nu înregistrează o asemenea discrepanță de peste 22 de ori între ceea ce capitalul autohton a cedat, pe propriile piețe, capitalului străin și ceea ce a reușit să preia capitalului străin pe piețele sale. Iată, potrivit aceluiași studiu, matricea în cazul Ungariei (28/63/9) și în cazul Poloniei (37/51/12), matrice care în cazul României este 67/30/3!

După o analiză a BNR pe baza datelor UNCTAD, capitalul românesc plasat în străinătate abia atinge 750 milioane euro, în timp ce capitalul polonez are plasamente în străinătate de peste 25 miliarde euro, iar cele ceh și maghiar, de peste 20 miliarde euro fiecare.

Concluzia, din două una: ori admitem că tranziţia de la comunism la capitalism s-a desfăşurat în spiritul regulilor capitaliste în care cîştigă cel puternic, indiferent dacă ar fi să se calce pe cadavre, dar atunci nu mai vorbim de furturi şi devalizări, ori, în cazul în care acceptăm că tranziţia s-a făcut cel puţin în bună măsură pe bază de furt, trebuie să fie inclusă la loc de cinste în domeniu contribuţia capitalului străin la jaf.

Şi anume, avînd în vedere că o contribuţie în chestiune nu se poate măsura altfel decît cu proporţia în care s-a ales pînă la urmă fiecare din jaful cu pricina, să se recunoască deschis şi oficial furtul României de către capitalul străin, în comparaţie cu care furtul de către români rămîne un biet bebeluş!

Căci capitalul străin externalizează către ţările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puţin 35-40 miliarde de euro pe an. Nici un sfanţ din aceştia, odată trimişi în străinătate, nu se mai învîrte prin economie. Sunt dispăruţi iremediabil. Sunt pierderi ireversibile. Nu că furturile străinilor sunt mai rele decît cele ale românilor, dar, obiectiv, banii furaţi de români mai rămîn prin economie, în timp ce aceia furaţi de străini se duc iremediabil pe apa sîmbetei, fără întoarcere!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 19 septembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/romania-cea-mai-colonie-dintre-coloniile-est-europene-752840

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/