Monthly Archives: decembrie 2018

2019

 LA MULȚI ANI!

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Cine n-a înțeles misterul Crăciunului, nu a înțeles esența creștinismului

         Calendarul sărbătorilor bisericești nu s-a dezvoltat, la început, în legătură cu nașterea lui Christos, ci din credința în învierea lui. Astfel, sărbătoarea de origine a creștinătății nu este Crăciunul, ci Paștele. Căci, într-adevăr, abia învierea lui Christos a întemeiat credința creștină, lăsînd-o să devină biserică. De aceea, Ignațiu de Antiohia (care a murit cel tîrziu în 117 d.Ch.) îi numește creștini pe aceia care „nu mai țin sabatul, ci trăiesc după ziua Domnului”. A fi creștin înseamnă a trăi pascal, întru înviere, fapt petrecut în Paștele săptămînal al zilei de duminică. Că Isus s-a născut pe 25 decembrie a constatat, cu siguranță, Hipolit din Roma, în comentariul despre Daniel de prin anul 204 d.Chr; de asemenea exegetul Bo Reicke din Basel a atras atenția asupra calendarului sărbătorilor, după care sînt relaționale istorisirile din Evanghelia după Luca despre nașterea Botezătorului și nașterea lui Isus. Din aceasta rezultă că și Luca presupune, în Evanghelia lui, data de 25 decembrie ca zi de naștere a lui Isus. În această zi a avut loc sărbătoarea de sfințire a Templului, introdusă de Iuda Macabeu în anul 164 î.Chr., data nașterii lui Isus simbolizînd astfel și faptul că, o dată cu el, care a răsărit ca lumina lui Dumnezeu în noaptea de iarnă, s-a petrecut și adevărata sfințire a Templului, sosirea lui Dumnezeu în mijlocul acestei lumi.

Sărbătoarea Crăciunului a luat, în fine, o formă clară de abia în secolul al IV-lea, cînd a înlăturat sărbătoarea romană a zeului neînvins al soarelui și i-a învățat pe oameni să înțeleagă nașterea lui Christos ca fiind victoria adevăratei lumini; din însemnările lui Bo Reicke s-a dedus că în această transformare a unei serbări păgîne într-o mare sărbătoare creștină au fost totuși preluate vechi tradiții evreiești și creștine.

Deosebita căldură omenească a sărbătorii Crăciunului, care ne emoționează atît de mult, încît a depășit cu mult Paștele în inima creștinătății, s-a dezvoltat însă de-abia în Evul Mediu; și aici Francisc de Assisi a fost cel care a ajutat la potențarea acestei noutăți, din iubirea sa profundă pentru Isus omul, pentru Dumnezeu-cu-noi. Primul său biograf, Toma de Celano, povestește în cea de-a doua biografie următoarele: „El sărbătorea Crăciunul mai mult decît oricare altă sărbătoare, cu o bucurie de nedescris. El spunea că aceasta era sărbătoarea sărbătorilor, căci în această zi Dumnezeu a devenit copil mic și a supt lapte ca toți copiii oamenilor. Francisc a îmbrățișat – cu cîtă tandrețe și dăruire! – icoanele care îl înfățișau pe Isus copilul și bîiguia plin de milă, asemeni pruncilor, cuvinte pline de tandrețe. Numele Isus era dulce ca mierea pe buzele sale.”

Din această convingere a decurs celebra sărbătoare de Crăciun din Greccio, inspirată probabil de vizita sa în Țara Sfîntă și la ieslea din Santa Maria Maggiore din Roma; ceea ce l-a mișcat a fost dorința de apropiere, de realitate; a fost dorința de a trăi Betleemul prezent, de a se bucura nemijlocit de nașterea copilului Isus și de a o împărtăși tuturor prietenilor săi.

În prima biografie, Celano povestește despre această noapte lîngă iesle într-un mod care îi mișcă pe oameni mereu și, totodată, contribuie hotărîtor la posibilitatea dezvoltării celui mai frumos obicei de Crăciun: ieslea. De aceea, putem spune pe bună dreptate că noaptea de la Greccio a dăruit creștinătății o nouă sărbătoare de Crăciun, astfel încît ceea ce exprimă, deosebita sa căldură și omenie, omenia Dumnezeului nostru, s-a împărtășit sufletelor și a dat credinței o nouă dimensiune. Sărbătoarea învierii îndreptase atenția spre puterea lui Dumnezeu, care învinge moartea și ne învață să sperăm în lumea ce va urma. Acum însă au devenit vizibile iubirea lipsită de apărare a lui Dumnezeu, umilința și bunătatea sa, care ni se abandonează în mijlocul acestei lumi și dorește să ne învețe un nou mod de viață și de iubire.

Poate că este folositor să ne oprim încă o clipă și să întrebăm: unde se află de fapt acest Greccio, care a dobîndit astfel pentru istoria credinței un înțeles propriu? Este o mică localitate în valea Rieti, în Umbria, nu prea departe de Roma, în direcția nord-vest. Lacuri și munți îi conferă acestui ținut un farmec deosebit și o frumusețe liniștită, care încă ne mai atinge, îndeosebi pentru că nu este atinsă de neliniștea turismului. Mănăstirea de la Greccio, aflată la o înălțime de 638 de metri, a păstrat ceva din simplitatea originară; a rămas modestă precum sătucul de la picioarele sale; pădurea o împrejmuiește ca în timpurile lui Poverello și invită la oprirea contemplatoare. Celano spune în legătură cu aceasta că Francisc ar fi iubit locuitorii acestui ținut îndeosebi pentru sărăcia și simplitatea lor; el ar fi venit deseori aici pentru a se odihni, atras și de o celulă de extrem de săracă și izolată, în care se putea deda netulburat contemplației lucrurilor cerești. Sărăcie – simplitate – tăcerea oamenilor și vorbirea creației: acestea erau, probabil, impresiile asociate de sfîntul din Assisi cu acest loc. În acest fel, Betleemul a putut deveni al său, iar el a putut rescrie misterul din Betleem în geografia sufletelor.

Dar să ne întoarcem la Crăciunul anului 1223. Terenul din Greccio îi era pus la dispoziție săracului din Assisi de un domn nobil pe nume Ioan, de care Celano povestește că, în ciuda originii sale înalte și a funcției sale importante, „nu dădea importanță nobleței sîngelui, ci dorea mai mult să o obțină pe cea a sufletului”. De aceea l-ar fi și iubit Francisc.

Despre acest Ioan spune Celano că în noaptea aceea avu parte de îndurarea unei minunate viziuni. El văzu în iesle un copil nemișcat, care prin apropierea Sfîntului Francisc a fost scos din somnul său. Autorul adaugă: „Această viziune corespundea într-adevăr celor petrecute, căci copilul Isus se cufundase în somnul uitării în multe inimi pînă la acea oră. Prin slujitorul său, Francisc, amintirea a fost însuflețită și întipărită memoriei în mod indestructibil.”

În această imagine este descrisă foarte exact noua dimensiune pe care Francisc a dăruit-o, prin credința sa, sărbătorii creștine de Crăciun, care pătrunde în inimă și în suflet: descoperirea revelației lui Dumnezeu, care se află tocmai în copilul Isus. În chiar acest mod a devenit Dumnezeu „Emanuel”, Dumnezeu cu noi, de care nu ne desparte nici o barieră a înălțimii și depărtării: ca prunc, ne-a devenit atît de apropiat, încît îi spunem fără teamă „tu”, ne putem adresa nemijlocit inimii lui de copil.

Prin copilul Isus, lipsa de apărare a iubirii lui Dumnezeu este cel mai bine cunoscută: Dumnezeu vine fără arme, deoarece nu vrea să cucerească din afară, ci să cîștige interior, să schimbe lăuntric. Dacă ceva poate înfrînge omul, lăudăroșenia, violența și lăcomia sa, atunci acest lucru este lipsa de apărare a copilului. Dumnezeu a adoptat-o, pentru a ne înfrînge astfel și a ne îndruma spre noi înșine.

Să nu uităm, că cel mai înalt titlu onorific al lui Isus Christos se cheamă „Fiul”-Fiul lui Dumnezeu; demnitatea divină este denumită prin cuvîntul care îl arată pe Isus ca un copil veșnic. Faptul că este copil corespunde în mod unic cu divinitatea Sa, care este divinitatea „Fiului”. Astfel, copilăria Sa ne arată cum putem ajunge la Dumnezeu, la divinizare. De aici se poate înțelege cuvîntul Său: „Dacă nu vă întoarceți și nu deveniți precum copiii, nu puteți intra în Împărăția Cerurilor.”

Cine n-a înțeles misterul Crăciunului, nu a înțeles esența creștinismului. Cine nu a acceptat acest lucru, nu poate intra în Împărăția Cerurilor – acesta este lucrul pe care Francisc voia să-l amintească întregii creștinătăți a timpului său și întregii vremi viitoare.

Sursa: Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Biecuvântarea Crăciunului, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2007, pp. 25-29

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-14804988789171

25 decembrie 2018

Crăciun fericit!

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american – 23 decembrie 2018

        La fel ca pentru Europa, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 23 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american.

În această zi, fiecare este rugat să recite, cel puțin unul din rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 26, 30, 31, 80, 85, 124 și 141 ale cruciadei.
Sursa: https://www.internetgebetskreis.com/en/

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-14804988789171

 

„Vestele galbene“ și extincția clasei mijlocii

         În cartea „Colonialismul actual și colonia sa România“, apărută recent la Editura Mica Valahie, subliniam că actualmente capitalul internațional este într-o perioadă de ofensivă puternică.

Mărturii și efecte pot fi întîlnite la tot pasul, pretutindeni în lume, dar că rămîn necunoscute consecințele pe termen lung, întrucît istoria modernă demonstrează că, după perioade de ofensivă masivă din partea capitalului, au venit, în urma tensiunilor acumulate, replici fie pe plan național, din partea muncii, fie pe plan internațional, din partea națiunilor afectate.

Mișcarea „vestelor galbene“ vine să confirme că în privința replicilor aproape nu poți ști de unde sare iepurele. Este o mișcare oarecum neașteptată. Și, oricum, de o amploare neașteptată. Și iată de ce. Se poate spune că marea depresiune economică din anii ’30 ai secolului trecut s-a soldat cu o cedare de anvergură din partea capitalului în fața muncii în țările capitalismului dezvoltat, moment ce aparent a marcat mutarea, cel puțin pînă acum necontrazisă de realități, a accentului în expansiunea capitalului pe seama țărilor mai slab dezvoltate. În zilele noastre, lumea subdezvoltată pare a fi interfața ofensivei capitalului internațional și ar fi de presupus că, dacă va exista o replică față de o asemenea ofensivă, aceasta va veni din lumea subdezvoltată. Aceasta, cu atît mai mult cu cît munca din țările capitalismului dezvoltat beneficiază de pe urma expansiunii capitalului din aceste țări în țările mai slab dezvoltate. Liderii politici din țările capitalismului dezvoltat sunt suficient de maturi și înțeleg destul de bine lucrurile pentru a nu lăsa doar capitalul din aceste țări să se înfrupte din roadele expansiunii, deși acesta este copleșitor principalul beneficiar, luînd măsuri prin care ceva să ajungă și la populația din țările respective.

Iată însă că mișcarea „vestelor galbene“ atrage atenția că munca din țările „diriguitoare“ mai are ceva de spus și nu a adormit cloroformizată de nivelul de trai incomparabil cu cel din lumea subdezvoltată și de tratamentul de care se bucură din partea capitalului, și mai de necomparat cu cel la care este supusă forța de muncă din colonii. „Vestele galbene“ sunt săracii lumii bogate. Deosebit de important de subliniat, săracii nu din zona excluziunii sociale, ci chiar din zona forței de muncă ocupate. De aceea sunt numiți „muncitorii săraci“, indiferent dacă sunt din Franța, SUA, Germania sau Marea Britanie. Sunt cei cu loc de muncă, dar care, după ce plătesc chiria, abia se descurcă din cîștigurile salariale. Ca urmare, mulți trăiesc în rulote. Sunt deosebit de sensibili la inflație și la prezența în sine a imigranților, care se mulțumesc cu și mai puțin. Sunt adversarii globalizării, căci nu conștientizează ceva concret cu care s-ar alege de pe urma acesteia. Sunt, în ultimă instanță, un subprodus al marii polarizări sociale generate de colonialismul actual. Polarizarea de pe vremea colonialismului clasic – cînd sistemul centru/periferie era oficializat – se dovedește a fi fost un biet bebeluș în raport cu ceea ce există în momentul de față.

Polarizarea socială – pe deplin măsurabilă și măsurată – a ajuns halucinantă pe plan internațional, luînd în considerare veniturile din cadrul puterilor coloniale și respectiv din teritoriile coloniale (țări emergente sau în curs de dezvoltare). Dar polarizarea este consemnată de statistici și în cadrul intern din statele-puteri coloniale, semn că profită de pe urma transferurilor de bogăție dinspre colonii spre statele-puteri coloniale înainte de toate capitalul și îndeosebi vîrfurile lui. Nu numai lumea se împarte mereu mai dramatic între bogați, ce devin mereu mai puțini, dar mereu mai bogați, și săraci, ce devin mereu mai mulți și mereu mai săraci. Dar și în cadrul intern al statelor-puteri coloniale se derulează același fenomen, evident la alte dimensiuni și la alte amplitudini. Niciodată însă în Occident bogații n-au concentrat mai multă bogăție, iar sărăcia n-a afectat mai mulți membri ai societății, atît în termeni relativi, cît și în termeni absoluți, prin comparație cu același Occident, să zicem din anii ‚70-’80!

Polarizarea absolut halucinantă a bogăției a dus la „alungirea“ pînă la ridicol a așa-numitei „reguli 80/20%“. De peste un secol, economiști de renume ai lumii au fundamentat „regula celor 80/20%“ cu aplicabilitate în distribuția veniturilor, dar nu numai, într-o economie, indiferent care ar fi aceea. 80% din venituri se concentrează la dispoziția a doar 20% din populație, în timp ce 80% din populație abia dispune de 20% din ansamblul veniturilor. Regula este valabilă și în țările bogate, și în țările sărace, diferite fiind doar nivelurile absolute, dar în ce privește ponderile situația este aceeași. Ei bine, polarizarea bogăției determinată de colonialismul actual a adîncit discrepanțele de o manieră aproape înfricoșătoare în sensul că regula, apocaliptic întărită, funcționează la parametrii 90/10% și chiar 99/1%! Paroxismul 99/1% este consemnat, în materie de averi, între cetățenii centrelor coloniale și cetățenii periferiilor coloniale. Același paroxism este lucru comun în colonii! Dar și înlăuntrul centrelor-puteri coloniale regula a ajuns să opereze în parametrii 90/10%!

Deosebit de interesant este că în interiorul centrelor-puteri coloniale regula are parametri diferiți în materie de venituri salariale, respectiv de averi, îndreptîndu-se spre paroxism și aici în cazul averilor! Faptul pune în evidență intervenționismul statal din centrele-puteri coloniale care limitează discrepanțele salariale, prin difuzarea resurselor captate din transferul de bogății din colonii către păturile mai sărace, îndeosebi prin ridicarea salariilor mici (care apar fabuloase în raport cu cele din colonii!) și prin susținerea unor consistente programe sociale. Dar care nu oprește accentuarea polarizării în materie de averi.

Alungirea piramidei veniturilor și trimiterea regulii în distribuția acestora să opereze în parametrii 90/10% și chiar mai discrepant au dus, în centrele-puteri coloniale, la una dintre cele mai tulburătoare schimbări economico-sociale: subțierea, pînă aproape de extincție, în unele dintre acestea, a clasei mijlocii, pînă nu de mult cîntată ca osatura societății capitaliste moderne și baza democrației, dincolo de mai vechile atribute de coloană vertebrală a moralei creștine și chezășie a păstrării virtuților și valorilor familiale. Veniturile și mai ales averile se aglomerează atît de amețitor în vîrf și, dimpotrivă, se sfrijesc atît de grav la nivelul celor care devin mereu și mereu mai mulți, încît nu mai există prezență semnificativă în zona clasei mijlocii. Toate abordările sociologice să le zicem clasice trebuie abandonate.

Readucerea pe frontispiciul social a clasei mijlocii a fost prezentată de Donald Trump ca reprezentînd reînvierea „măreței Americi“ și a fost transformată în sloganul electoral cu care de altfel a devenit președinte. În Europa Occidentală, fenomenul nu a înaintat atît de puternic precum în America, dar sociologii au spus de mult că se așteaptă la evoluții și reacții similare. Mișcările „vestelor galbene“ din Franța și alte țări vest-europene arată că regiunea „recuperează“. Va reveni capitalul vest-european la politicile naționale sau persistă în delirul globalismului favorizant doar pentru puțini, pentru cei mereu mai puțini?! Va fi revitalizată sau definitiv îngropată clasa mijlocie?! Greu de răspuns, căci revitalizarea clasei mijlocii este incompatibilă cu alura luată de colonialismul actual.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 19 decembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/vestele-galbene-si-extinctia-clasei-mijlocii-765834

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Cînd vă rugați, uniți-vă inimile voastre cu Inimile Noastre Unite

Mesajul lui Dumnezeu Tatăl către Holy Love

17 august 2018

      Încă o dată, văd o Mare Flacără pe care eu (Maureen) am recunoscut-o ca fiind Inima lui Dumnezeu Tatăl. El spune: „Pentru binele întregii umanități, cer fiecărui suflet să se întoarcă la viața de rugăciune. Fiecare rugăciune aduce pacea în inima lumii. Cînd vă rugați, uniți-vă inimile voastre cu Inimile Noastre Unite. Această unitate în rugăciune îl slăbește pe satana în eforturile lui de a dezbina și a stăpîni.”

„Fiecare rugăciune este o armă în mîinile mele pe care o folosesc pentru a-l învinge pe satana și a-i demasca planul ascuns. Nici o rugăciune nu se pierde. Cu cît vă rugați mai mult cu atît este mai mare arsenalul meu împotriva dușmanului oricărui bine. Puteți bănui, așadar, că satana încearcă prin toate mijloacele să descurajeze și să abată atenția de la rugăciune.”

„Fii curajoasă ca un războinic al rugăciunii.”

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Rugăciunea este o forță pentru cei care se roagă cu credință

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.728 din 4 decembrie 2018

         Dragi copii, trăiți o epocă de mare confuzie spirituală, dar influența dușmanului va fi chiar mai mare în Casa lui Dumnezeu din cauza păstorilor răi. Eu sînt Mama voastră Îndurerată și sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Schimbările care vor veni îi vor descumpăni pe bărbați și pe femei. Deschideți-vă inimile Spiritului Sfînt. Domnul nu vă va abandona. Fiți puternici și fermi în credință. Căutați forță în Evanghelie și în învățăturile adevăratului magisteriu al Bisericii lui Isus al meu. Aveți încredere în Fiul meu Isus. Căutați-l întotdeauna în Euharistie și veți fi victorioși. Amintiți-vă întotdeauna că rugăciunea este o forță pentru cei care se roagă cu credință. Mergeți înainte. După toată furtuna Domnul vă va da harul victoriei finale. Curaj.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Utilitățile – cea mai colonială dependență a românilor!

         Potrivit datelor Eurostat (agenția de statistică a UE), românii au destinat în 2017 aproape un sfert din cheltuielile totale pe gospodărie pentru utilități (locuire, apă, electricitate, gaze și alți combustibili).

Cu o asemenea cotă, România se situează la mijlocul clasamentului în domeniu din țările UE. Cote superioare (26-29%) înregistrează finlandezii, suedezii sau danezii, în cazul cărora condițiile climatice joacă, fără îndoială, un rol.

Pentru a avea semnificația cifrelor, trebuie ținut cont că PIB-ul pe locuitor la nivelul parității puterii de cumpărare este în România doar de 60% din media UE, ceea ce arată că pentru un român nota de plată a utilităților, chiar dacă eventual mai mică decît în alte țări în cifre absolute, atîrnă mult mai greu în balanța cheltuielilor. Consemnînd, de asemenea, creșterea severă din perioada 2007-2017 a ponderii cheltuielilor cu utilitățile în totalul cheltuielilor, să-i sugerăm măcar în principiu adevăratul impact, în condițiile în care în 2017 jumătate dintre români au rămas să se încălzească cu lemne și cel puțin o treime din ei au closetul în curte, nebeneficiind de apă curentă și canalizare!

Să ne amintim obligatoriu de faptul că în România locuințele sunt în proporție de 94% în proprietatea celor care stau în ele, în urma deciziei președintelui Iliescu de a se vinde apartamentele construite pe vremea lui Ceaușescu locatarilor acestora. Implicația a constat într-o factură derizorie pe ansamblu a chiriilor în totalul cheltuielilor gospodăriilor, precum și o dependență masivă a acestor cheltuieli de nivelul impozitelor pe proprietăți, menținut scăzut deocamdată. Dar este vorba și de o pondere apăsătoare a cheltuielilor cu utilitățile propriu-zise în totalul cheltuielilor de locuire.

Acest tablou evidențiază clar că pentru atîția români cheltuielile cu utilitățile au ajuns să atîrne deja dramatic din cauză că prețurile acestora au sporit fără încetare în ultimii zece ani. Cine le-a mărit? Proprietarii lor! Cine sunt aceștia? Este vorba în toate cazurile de companii străine.

În tranziția de la comunism la capitalism, costul scăzut al locuirii în România s-a păstrat nu numai prin menționatul transfer (practic gratuit) de proprietate imobiliară de la stat la oamenii de rînd, ci și prin menținerea, pentru o bună bucată de vreme, a unei facturi rezonabile la utilitățile în sine, în esență la gaze și electricitate. La intrarea României în UE s-a produs însă ruptura. Cedarea de către statul român a monopolului asupra utilităților a fost condiționalitate a admiterii în UE.

Această cedare a făcut obiectul principal al capitolului „Concurență” din cadrul negocierilor de aderare. Capitolul de negociere a rămas blocat pînă cînd România a consimțit să vîndă distribuțiile de energie unor companii străine.

Și s-a întîmplat ceva absolut caraghios: de îndată ce România a acceptat să vîndă distribuțiile de gaze jumătate la nemți și jumătate la francezi, ea a căpătat, ca prin farmec, calificativul de economie de piață funcțională, de unde era pînă atunci pusă la zid pentru „obstacolele” și „întîrzierile” în trecerea de la economia de comandă la economia de piață. Această ruptură a deschis calea  colonializării rapide a României, dar și a scoaterii treptate a românilor din ultima poziție de proprietari în România, cea în privința locuințelor.

Utilitățile constituie piesă centrală în rulajul banului într-o economie, căci funcționează din plin indiferent de ciclul economic sau politic, aducînd profit și în avînt și în criză. De aceea, în colonializarea unei țări, preluarea utilităților este vizată în prim-plan. O dată cu rulajul banului, care pe lîngă utilități implică preluarea băncilor și resurselor subsolului, restul din economie cade în mîna preluatorului aproape de la sine. Ceea ce s-a și întîmplat deosebit de rapid în România! Acordurile de preluare a utilităților, zise privatizări, includ libertatea preluatorului de a proceda la creșterea prețurilor sau asigurarea pentru acesta a unor profituri prestabilite (de pildă, ca procente de circa 8-12% din încasări)!

Ceea ce oricum avea să lichideze pentru români conservarea unor tarife rezonabile la utilități, rezonabilitate asigurată ani de zile de către statul român pînă la cedarea proprietății acestuia asupra utilităților. Așa-numitele „liberalizări” impuse de la Bruxelles – cele mai multe fără vreo justificare economică și deci vizînd doar creșteri ale prețurilor la consumatori – au împins tarifele la utilități la niveluri dramatice. Românii au pierdut astfel pîrghia prin care, grație unor prețuri mai scăzute ale energiei, de altfel produsă în țară (atît în ce privește gazele, cît și în ce privește electricitatea), reușeau să trăiască ceva mai puțin rău decît le permiteau salariile lor, cele mai mici din UE. Mai grav este altceva: preluînd un monopol, companiile străine din utilități și-au jucat integral monopolul, adică au impus prețuri mai mari la servicii neschimbate!

După 10-12 ani de la privatizarea către străini, calitatea serviciilor, de acum „private, și nu de stat”, n-a crescut, prin comparație cu serviciile oferite anterior de mult hulitul stat, dar tarifele sunt acum duble sau chiar triple! Mai rău, lipsa de investiții – în pofida profiturilor obținute și obligațiilor din contractele de privatizare – a dus la deteriorarea instalațiilor, astfel încît acum România se află de departe pe primul loc în UE atît la numărul de ore de întreruperi de curent în rețea, cît și la accidentele în alimentarea cu gaze naturale.

Scumpirea utilităților vizează nu numai obținerea fără merit de profituri mai mari pentru proprietarii străini, dar și obligarea în timp a consumatorilor săraci la vînzarea proprietăților pe care le au din timpul comunismului și la transformarea lor în chiriași, la cheremul unor fonduri de investiții străine deja pregătite pentru acest transfer. Proprietatea pe locuințe este, de fapt, pojghița care ascunde românilor că au ajuns de mult chiriași în propria lor țară, în măsura în care resursele, industriile, băncile și pămînturile le-au fost acaparate de străini. Cînd vor ajunge chiriași în propriile case, atunci de abia își vor da seama că România, țara fostă a lor, nu mai există decît cu numele, dacă nu cumva aceasta va fi destrămată teritorial între timp.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 12 decembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/utilitatile-cea-mai-coloniala-dependenta-a-romanilor-764941

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lanț de rugăciune pentru a apăra Europa-13 decembrie 2018

Multe mesaje primite de vizionari (Maria Îndurării Divine, Luz de María, Pedro Régis) se referă la evenimentele dureroase care vor avea loc pe continentul european. În vederea preîntîmpinării lor, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 13 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune.

În mesajul din 16 mai 2012 adresat Mariei Îndurării Divine, Mîntuitorul însuși ne cere să ne rugăm pentru Europa, deoarece cel de-al treilea război mondial va începe tocmai de aici.

În această zi, fiecare este rugat să recite rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 31, 33 și 54 ale cruciadei.

Surse: https://www.internetgebetskreis.com/en/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/11/13-iulie-2016-lant-de-rugaciune-pentru-europa/

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

România: profil colonial clasic

         A trecut Ziua Națională! Care, în acest an, a fost o zi cu totul specială prin marcarea a 100 de ani de la Marea Unire.

A trecut cu bine, avînd în vedere haosul și clivajul politic din România, cu mult mai bine decît ne așteptam sau ne temeam. Trecerea acestei zile ne descarcă de grija de a lăsa la o parte lucrurile rele adunînd doar lucrurile bune. Acum, la rece, le putem privi cum sunt ele în realitate.

În România nu s-a putut merge, în anul centenar, de la Est spre Vest (spre Vestul mult iubit) pe o autostradă. În România centenară, nici una dintre provinciile istorice ale țării nu este legată de vreuna din celelalte și nici de Capitala țării printr-un drum modern! România centenară n-are nici măcar un număr dublu de kilometri de drumuri față de acum 100 de ani. Iar 10% din drumurile existente sunt cu pămînt. Și să fie limpede, rețeaua feroviară este într-o stare mai gravă decît cea rutieră! Viteza medie în rețeaua feroviară este mai mică decît în perioada interbelică. Toată Europa a investit masiv în feroviar, pur și simplu ca să salveze rutierul. Numai România, nu! Nu este deloc de mirare că rutierul este în dezastru, iar în feroviar este chiar mai rău! Numărul de kilometri de căi ferate este același ca acum 100 de ani, iar jumătate din ceea ce exista în 1990 s-a dus la fier vechi. Viteza medie în transportul de călători este de 45 km/h, iar în transportul de marfă coboară sub 20 km/h. Gradul de electrificare în rețea este doar de 38% și nu există trenuri de mare viteză.

Nici baza minimă a infrastructurii de ocrotire a sănătății nu este constituită. Iar în materie de infrastructură a gospodăriilor situația este jenantă. În România centenară, peste jumătate din populație se încălzește cu lemne și cel puțin o treime are closetul în curte, fără canalizare și fără apă curentă. România centenară privește de pe ultimul loc al clasamentului toate celelalte țări ale minunatei UE, care i-a luat tot, răpindu-i orice șansă de a-și schimba poziția codașă. Cu anatemele de hoți sau corupți, românii sunt stigmatizați, de fapt, pentru a fi jecmăniți! Jecmăneala este abominabilă, echivalînd cu cel puțin o pătrime din PIB anual prin luarea în considerare chiar și numai a profiturilor externalizate fără fiscalizare de mîntuitoarele companii vestice aciuate prin România. România centenară este, potrivit ONU, și nu vreunei instituții răuvoitoare de pe malurile Moscovei, țara cu cea mai mare rată de depopulare din lume după Siria, adică după o biată țară în război! Și din Siria se pleacă, din cauza războiului, cu cățel și purcel, în timp ce din România nu pleacă decît forța de muncă în vîrf biologic de activitate. România a ajuns să piardă între 200.000 și 140.000 de oameni pe an. Ca expresie a lipsei totale de încredere în țara lor, o părăsesc și cei care ar putea continua aici o afacere de familie! Ca urmare, business-ul românesc este pe ducă. În România centenară se migrează nu de la sat la oraș, ci de la orașe la sate. România centenară are cele mai mici salarii din Europa, este în frunte la capitolul sărăcie, are rata cea mai ridicată de abandon școlar și cele mai mici alocații pentru Educație. Care sunt perspectivele unei asemenea țări?!

România este, în anul centenar, o biată colonie la periferia Europei. Să întregim profilul colonial al României actuale, așa cum se conturează acesta, fără echivocuri și nuanțe, din înseși statisticile interne și internaționale, în special ale UE:

  1. Potrivit INS, economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținînd străinilor.
  2. Această proporție halucinantă în care economia se află în mîna străinilor este confirmată de orice alte date statistice care privesc diferite aspecte: în Top 100 companii din România (ierarhizate după cifra de afaceri) figurează doar 9 firme cu capital românesc, iar România este cea mai dependentă din Europa de transnaționale: 48% din cifra de afaceri și 44% din valoarea adăugată brută provin de la transnaționalele implantate în țară, față de numai 30%, respectiv 29% în Polonia și 28%, respectiv 24% media pe ansamblul UE.
  3. Nu totul se rezumă la controlul străin/autohton în economie, ci la fel de ilustrativă pentru profilul colonial este însăși configurația economică sectorială. Comerțul este de departe cea mai mare „industrie“ din România. 100 miliarde euro din cele 280 miliarde euro cifră de afaceri se obțin în comerț. 220.000 din cele circa 600.000 de companii acționează în comerț. Toți marii retaileri europeni sunt prezenți în România. Hipermarketurile dețin numai 10% din magazine, dar 45% din rulajul vînzărilor cu amănuntul.
  4. Sunt și alte aspecte, la fel, dacă nu și mai semnificative. Din Top 15 companii din România, numai una este din producție. România are cea mai monopolistă piață de carburanți, primele patru companii din domeniu (de altfel, nu întîmplător, toate străine și niciuna românească, deși România este singura deținătoare de petrol din regiune) controlează peste 80% din piață, dictînd condițiile și prețurile de pe aceasta.
  5. Datele statistice arată că, o dată cu creșterea numărului și prezenței pe piață a supermarketurilor și hipermarketurilor străine, au sporit și importurile, îndeosebi în sectorul alimentar, iar deficitul agroalimentar se tot mărește și se mărește la miliarde de euro, în ciuda potențialului agricol recunoscut și adesea trîmbițat al României.
  6. Deosebit de semnificativ pentru statutul de colonie este că România exportă grîne și importă carne, în timp ce șeptelul se prăbușește. Diferența de valoare adăugată între exporturile de materii prime agricole și importurile de produse alimentare prelucrate explică majorarea vertiginoasă a deficitului agroalimentar.
  7. În fiscalitate, statutul colonial este exprimat elocvent de existența unei cote zise unice, neprogresive pe venituri (oferită ca atractivitate pentru capitalul străin), dar, în vederea alimentării bugetului, trebuie să se impoziteze sever munca, în România avînd de-a face, ca urmare, cu cele mai ridicate impozite pe salariile mici din UE. Expresie grotescă a statutului de colonie, România era considerată, încă dinainte de transferul contribuțiilor sociale integral în cîrca angajatului, ca o țară „low tax jurisdiction“, grație costului scăzut de operare reclamat fiscal; după acest transfer, este de presupus că și paradisurile fiscale invidiază România! Să nu se îngrijoreze însă, coloniile nu au rolul rezervat paradisurilor fiscale, ele fiind doar de jecmănit.
  8. În domeniul bancar este apocalips colonial: băncile, practic toate străine, nici nu finanțează economia (cea străină finanțîndu-se direct din străinătate), România avînd, în consecință, cel mai mic grad de intermediere bancară din UE. În schimb, în materie de „performanțe“ băncile străine, aceleași din Occident, obțin cele mai substanțiale profituri în România pentru că practică aici comisioane și marje de dobînzi exorbitante (de cîteva ori mai mari decît în țările de origine), „performanța“ fiind tocmai aceea că realizează cîștigurile cele mai înalte pe seama celor mai săraci clienți.
  9. În România, ca expresie notorie a matricei coloniale, există cele mai mici salarii din UE, cele mai mici costuri cu forța de muncă și cele mai mici costuri cu concedierea angajaților. În România există cel mai mic salariu minim din UE, doar 1/5 din cel, de exemplu, din Germania.
  10. În condițiile veniturilor mici, o șesime (1/6) din acestea se duce pe mîncare, față de numai 1/12, de pildă, în Germania.
  11. Românii sunt cei mai plecați de acasă din țările europene. Jumătate din cei plecați au numai între 20 și 35 de ani. Viitorul României este în bejenie!

Cea mai mare realizare a României centenare este că a rămas încă în fruntariile în care se găsește. Pentru viitor, din acest punct de vedere, numai Dumnezeu știe!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 5 decembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/romania-profil-colonial-clasic-763974

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

În fiecare zi crește numărul celor care se îndepărtează de adevăr

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.719 din 13 noiembrie 2018

      Dragi copii, umanitatea a devenit săracă din punct de vedere spiritual, deoarece oamenii s-au îndepărtat de creator. În fiecare zi crește numărul celor care se îndepărtează de adevăr și îmbrățișează ceea ce este fals. Voi, cei care sunteți ai Domnului, fiți mesageri ai adevărului. Nu vă încrucișați brațele. Dumnezeu se grăbește. Spuneți tuturor că este un moment oportun pentru marea întoarcere la Dumnezeu. Eu sînt Mama voastră și vreau să vă ajut. Amintiți-vă întotdeauna: în această lume și nu în alta trebuie să mărturisiți că sunteți ai Fiului meu Isus. Deveniți mai puternici cu ajutorul cuvintelor lui Isus și a Euharistiei. Timpul marii confuzii spirituale va veni și numai cei care sînt cu Domnul vor suporta povara încercărilor. Eu sînt Mama voastră Îndurerată și sufăr pentru ceea ce oamenii perverși pregătesc împotriva sărmanilor mei fii. Curaj. Nu vă descurajați. După cruce va veni victoria. Mergeți înainte.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Colonialismul zilelor ­noastre: cine profită din țările profitoare

         Uriașul transfer de bogăție care are loc anual dinspre vastul areal colonial spre cele cîteva centre-puteri coloniale ale lumii actuale poate fi mai relevant pus în evidență urmărind traseul acestui transfer, pierzătorii și beneficiarii lui, inclusiv cine, de fapt, profită de el din țările profitoare.

Traseul colonial începe din centru. Aici, costul de funcționare al unei companii este ridicat: costul salarial este deosebit de înalt, din cauza salariilor mari; costul cu materiile prime și materialele este rezonabil pentru că foarte multe din acestea sunt aduse din afară, din vastul areal colonial; costul tehnologic este ridicat pentru a compensa salariile mari (investițiile în tehnologie se fac spre a înlocui forță de muncă scumpă, nu ieftină); costul fiscal este masiv (statul colonial trebuie să aibă resurse pentru finanțarea politicilor sociale interne și a politicilor coloniale represive externe).

În urmărirea profitului, companiile din centru pleacă spre alte zări în căutarea unor salarii mai mici, de unde poate proveni cea mai lesnicioasă maximizare a profitului. Desigur, de la o activitate la alta, costurile cu forța de muncă diferă mult, dar, pe ansamblu, reprezintă cea mai importantă pondere în totalul costurilor. Teritoriul colonial este teritoriul ideal.

Aici salariile sunt mici, tocmai de aceea cheltuielile cu tehnologiile sunt mici pentru că investițiile în tehnologii înalte sunt inutile, materiile prime sunt de la fața locului, iar costul fiscal este supermic, din așa-numitele motive de asigurare a atractivității investițiilor străine și, într-un mod aproape ­idiot, este legat nu de impozitarea profiturilor realizate, ci de impozitarea muncii. Iar munca fiind slab retribuită, impozitele asupra acesteia, oricît de mari procentual ar fi, reprezintă sume derizorii pentru costurile companiei străine. Din toate aceste motive, nu prea există deplasări pe contrasens, pur și simplu pentru că s-ar face dinspre salarii mici înspre salarii mari, ceea ce ar fi împotriva firii și a sensului de existență a capitalului.

După valorificare în teritoriul colonial, roadele o iau pe traseul invers spre statele-puteri coloniale. Dar traseul nu este tocmai același. Se tranzitează în cea mai mare parte paradisurile fiscale, dar nu pentru evaziune în sine, ci pentru „albire”, avînd în vedere puzderia de mașinațiuni făcute pe parcurs, îndeosebi legate de suprafacturările la intrările în arealul colonial și subfacturările la ieșirea din acesta. De abia din paradisurile fiscale se ajunge înapoi acasă. Aici se întorc, evident, mult mai mulți bani decît au plecat. Grosul revine, la fel de evident, celor care au avansat banii.

O adevărată dijmă – se poate spune substanțială – își însușește capitalul financiar, regele capitalului, chezașul continuării afacerii și al prezenței „investitorului” în schema de cîștig. Încasările investitorului și tutorelui său financiar surclasează valoarea investiției. Totul pe seama salariilor mici din colonii – baza sistemului colonial, sursa transferurilor de resurse fără compensație, garanția perpetuării și adîncirii acestui sistem! Puterile coloniale devin state-rentier pe seama coloniilor lor.

În cadrul intern al statelor-puteri coloniale are loc o intervenție de amploare a statului în scopuri corective și, de fapt, în interesul pe termen lung al capitalului și al colonialismului ca politică. O parte din cîștigurile fabuloase de pe urma transferurilor de bogăție din colonii este „cedată” muncii de aici, prin diferite mecanisme fiscale și ­monetare. O probează nivelul înalt al salariilor de aici și configurația fiscalității care promovează impozitarea scăzută a muncii și impozitarea severă a capitalului.

În acest fel, de o parte din transferul de bogăție din colonii beneficiază și forța de muncă din cadrul statelor-puteri coloniale. În mod semnificativ, aici, din PIB, munca ia mai mult decît capitalul, spre deosebire de colonii, unde din puținul PIB realizat capitalul ia mult mai mult decît munca, iar statul este pus să adîncească odioasa împărțire a PIB-ului, supraimpozitînd tocmai munca, adică cea căreia îi revine partea minoritară din PIB, și aproape neimpozitînd capitalul, în ciuda faptului că acesta și așa preia partea majoritară din PIB.

Dezbătută intens în faza luptei acerbe dintre muncă și capital de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, această problemă este acum ca și îngropată de propaganda colonialismului actual. Atunci se discuta deschis dacă și clasa muncitoare din statele-puteri coloniale profită de pe urma colonialismului, teza predilectă fiind aceea că da, avînd de-a face cu așa-numita „aristocrație muncitorească”.

Acum, cînd pare că lupta de clasă a pierit – toți avînd parte de capitalismul rîvnit și construindu-l în mod victorios –, problema este aruncată în siajul tehnologiei pe rol de explicații la orice, dar cu care respectiva problemă n-are nici o legătură, pretinzîndu-se că salariile mari din țările-puteri coloniale ar proveni din înalta productivitate a muncii de aici, nu din faptul că ar beneficia de ceva din transferul de bogăție din colonii. Realitatea este că salariații și populația din statele-puteri coloniale profită, la rîndu-le, pe diferite căi, de pe urma aservirii vastului areal colonial.

Liderii politici din țările capitalismului dezvoltat sunt suficient de maturi și înțeleg destul de bine lucrurile pentru a nu lăsa doar capitalul din aceste țări să se înfrupte din roadele expansiunii în teritoriile coloniale, deși acesta este copleșitor principalul beneficiar, luînd măsuri prin care ceva să ajungă și la populația din țările respective. Dacă am „înghiți” pe nemestecate diversiunea cu productivitatea muncii ca explicație – deși condiționările acesteia cu nivelul salariilor sunt inverse –, de ce atunci tocmai în țările puteri-coloniale împărțirea PIB-ului este în favoarea muncii, iar în țările coloniale împărțirea PIB-ului este, dimpotrivă, în favoarea capitalului, aici avînd loc, de fapt, un jaf al capitalului pe seama muncii?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 28 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/colonialismul-zilelor-noastre-cine-profita-din-tarile-profitoare-762998

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Cruciada specială de rugăciune din 7 decembrie 2018

  

      În ziua de 7 decembrie 2018 toţi membrii grupurilor de rugăciune, din fiecare ţară, sînt invitaţi să se roage Cruciada specială de rugăciune, pentru a-L ajuta pe Isus să salveze sufletele.

Tema lunii: creștinism, biserică, preoți, recunoștință

Se vor recita:

  1. Rozarul Sfintei Fecioare Maria (dacă este posibil cele patru mistere tradiţionale);
  2. Rozarul Îndurării Divine*;
  3. Cruciada specială care cuprinde rugăciunile nr.: 96 -15, 21, 23, 28, 29, 38, 53, 70, 81, 82, 90, 100, 126, 128, 144 – 96
  4. Recitarea Rugăciunii (155) a Cruciadei pentru protejarea acestei Misiuni a Mîntuirii;
  5. Consacrarea la Inimile Imaculate ale lui Isus şi ale Mariei;
  6. Rugăciunea către Arhanghelul Mihail;
  7. La sfîrşit, cu rozarul în mînă, vom recita de 50 de ori Rugăciunea 132 a Cruciadei, pentru protejarea acestei misiuni (Mesajul din 31 ianuarie 2014).

„Fiica Mea preaiubită, doresc să instruiesc Grupurile Cruciadei Mele de Rugăciune pentru a fi vigilente atunci cînd se vor înfiinţa, în naţiunile lor. Trebuie să păstreze apa sfinţită în preajmă, să aibă un Crucifix al Meu şi să recite această Rugăciune specială a Cruciadei pentru Binecuvîntarea şi Protecţia Grupului Cruciadei de Rugăciune.“ (Rugăciunea nr. 96) „Vă rog să recitaţi această rugăciune, înainte şi după fiecare întîlnire de rugăciune.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 25 ianuarie 2013)

*În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

În mesajul din 11 mai 2016 comunicat Annei Marie, Isus cere ca, înainte de a începe recitarea rozarului, să spunem următoarea rugăciune:

„Prin mijlocirea Mamei noastre cerești, Mama lui Dumnezeu, prin viața, moartea și învierea lui Isus Cristos, Mîntuitorul și Răscumpărătorul sufletelor, îți cerem, Părinte Ceresc, să oprești orice complot terorist planificat și îndeplinit de păcătoșii posedați care îi urăsc pe copiii lui Dumnezeu. În numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin.“

Isus: „Aceasta este ceea ce ei ar trebui să se roage. Îi rog pe preaiubiții mei copii, apostolii să publice și să recite această rugăciune înainte de a începe Sfîntul lor Rozar. Dacă nu înaintea lui, atunci înaintea Rozarului Îndurării Divine.“(Mesajul lui Isus către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde din 11 mai 2016)

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Surse : https://www.internetgebetskreis.com/fr/

revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/01/minia-tatalui-meu-se-revarsa/

Va apăra cineva, cumva, România de intolerabila ei înjosire de către Bruxelles?

         Deși, ori de cîte ori a fost nevoie din punctul de vedere al intereselor pe care le urmăresc, n-au ezitat să-și dea arama pe față pentru a trata România așa cum o consideră, o colonie, mai zilele trecute komisarii de tip sovietic de la Bruxelles au făcut-o de oaie rău de tot.

Au impus României cerințe imperative care, fără înconjur spus, nu pot fi adresate decît unei colonii, și nu unui stat măcar cît de cît suveran sau, cum pretind ei înșiși pe la UE, partener.

Au ordonat pur și simplu retragerea unor legi deja adoptate de Parlament și aprobate de Curtea Constituțională, au cerut oprirea procedurilor deja declanșate de revocare a procurorului general, precum și alte asemenea care implică fără echivoc nerespectarea Constituției sau a unor proceduri stabilite prin legi, ceea ce este nu numai inacceptabil pentru un stat suveran, dar și imposibil de aplicat din punct de vedere juridic și chiar tehnic. Să nu delirăm însă: toate aceste cerințe sunt perfect potrivite, teoretic și practic, în cazul unei colonii!

Abandonarea posturii curente de părinți „mîntuitori“ în favoarea posturii de stăpîni colonialiști, atunci cînd nu le convine ceva, dar nu mai au altă cale, îi expune de fapt situației de a recunoaște, vrînd-nevrînd, că România este o colonie! Indiferent dacă se vor face că nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase, erijarea fără echivoc în stăpîni de sclavi le deranjează, oricît ar părea de curios, treburile.

Mai precis, propriile minciuni! În ruptul capului nu vor să recunoască România drept o colonie, chiar dacă așa o consideră și așa se comportă cu ea! Recunoscînd-o drept colonie, ar trebui să-i preia administrarea! Țările vestice, ale căror interese le reprezintă, dețin proprietatea în punctele și sectoarele strategice din România.

Și, deci, decizia! Dar fug, precum dracu’ de tămîie, de preluarea administrației! De ce? Sunt trei motive. Lăsînd-o în seama românilor, îi costă mai puțin (decît, de pildă, o administrație străină plătită ca în țările de origine). Și, mai ales, se evită astfel orice răspundere, românii putînd fi, ca atare, făcuți ei de vină de toate relele din lume. Vinovații de serviciu! Justiția este cheia lor de interes, căci aceasta descoperă doar infractori români și nici un străin. Ceea ce este ilogic, în măsura în care străinii sunt la butoanele deciziei.

În sfîrșit, mai este vorba de înspăimîntătoarea ipocrizie a komisarilor de la Bruxelles. Cum să se mai vorbească în secolul XXI de colonii?! De fapt, însă, la adăpostul falsei suveranități a României, i se pot impune acesteia experimente descalificante, care ar suna rău pentru stăpînii înșiși în cazul coloniilor, dar care așa pot părea asumate de statele, chipurile, suverane!

Recunoașterea statutului de colonie al României ar pune capăt circului care se joacă aici cu alegeri, partide politice, Parlament, Președinție sau Guvern! Ar exista un guvernator străin care ar indica ceea ce să se facă și cu asta basta! Dar, vai!, așa ceva ar însemna asumarea de responsabilități și abandonarea profitabilei ipocrizii de tip Bruxelles care cere supunere în numele democrației. O incompatibilitate grețoasă!

Preocupați pînă la Dumnezeu de a opri cu orice preț în momentul actual proliferarea unor experiențe pentru ei periculoase, precum cele de la Varșovia sau Budapesta, stăpînii de la Bruxelles ai unei Românii ce apare că fluieră în biserică nu puteau lăsa în mîna acesteia președinția semestrială rotativă a UE, chiar dacă aceasta este o pură formalitate, cu nici un rol real sau vreun impact.

A impune oficial un asemenea lucru – eventual prin vot în Consiliul European – punea probleme, putînd genera efecte adverse în contextul Brexit și al atitudinilor de pe la Varșovia și Budapesta: în locul vizatei pedepsiri a României se putea obține, dimpotrivă, o zgîndărire a tendințelor de independentizare sau chiar de dezertare! Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece în legătură cu vreo solidarizare cu România, dar există teama că poți fi tu mîine în locul ei.

Și-atunci s-a apelat la soluția de a se miza pe extraordinarul concurs politic trădător intern, fără egal în țările din UE: o forțare a căderii Guvernului, chiar prin organizarea unui anumit fel de lovitură de stat susținută extern, urmînd ca noua formulă guvernamentală să facă tot ceea ce îi cere Bruxelles-ul. Și aici este însă un risc. Dărîmarea impusă din afară a guvernării ar victimiza PSD și i-ar crea atuuri la viitoarele alegeri. Ce contează însă pentru komisarii sovietici de la Bruxelles! Vor anula rezultatele votului popular care nu le convin! Păi ce, n-au mai făcut-o deja la referendumul din 2012?! Nu este clar?! România este o colonie!

Actualul episod al raporturilor cu komisariatul de tip sovietic de la Bruxelles subliniază obligația imperativă, de bun-simț, a despărțirii de UE. În mod normal, la cît de răi și nocivi suntem considerați, ar trebui să ne așteptăm să ne dea ei afară, ca să scape de noi, ei, neprihăniții, „mîntuitorii“! Dar degeaba ne-am aștepta la așa ceva, căci cum ne-ar mai putea jughini și jecmăni?! Doar dinlăuntrul UE au certitudinea că ne pot mînca de vii! Așa că hotărîrea aparține României.

E o chestiune de demnitate națională, de demnitate umană! Cine însă s-o inițieze și s-o înfăptuiască?! Neamțul Iohannis? Sau teleormăneanul Dragnea, fabricantul pe bandă rulantă de cadouri pentru capitalul străin (de la așa-zisele „relaxări“ fiscale și înjositoarele redevențe în exploatările gazeifere pînă la deresponsabilizarea socială totală a capitalului prin aruncarea contribuțiilor sociale doar în cîrca angajatului)?

Realist privind lucrurile, România de fapt nu poate face mai nimic singură, chiar dacă ar fi plină de eroi. Internațional, însă, dacă România va fi lăsată să fie înjosită, precum au conceput Timmermans și alți komisari de tip sovietic, de către cizma nemțească și lustruitorii ei de pe la Bruxelles și Viena, înseamnă că minunatele și mult cîntatele parteneriate strategice ale României cu SUA și Israelul nu valorează nici cît o ceapă degerată sau reprezintă doar o gogoriță din punctul de vedere al intereselor reale, și nu al celor trîmbițate, ale respectivelor puteri față de România.

Ba, în contextul tensionat al zilelor noastre, la care România nu a contribuit cu nimic, ci în care doar plătește oalele sparte, ­înseamnă de fapt că, pentru România, Donald Trump ori Bibi Netanyahu spun ei că există, dar nici nu există!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 21 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/va-apara-cineva-cumva-romania-de-intolerabila-ei-injosire-de-catre-bruxelles-761973

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Acțiunea va fi împotriva Cărții Sfinte

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.716 din 6 noiembrie 2018

        Dragi copii, oamenii perverși vor acționa. Acțiunea va fi împotriva Cărții Sfinte. Fiți precauți. Credeți cu fermitate în Sfînta Scriptură și nu permiteți ca demonul să vă înșele. Numai prin intermediul Sfîntei Scripturi și prin învătăturile adevăratului magisteriu al Bisericii lui Isus al meu puteți să ajungeți în cer. Îngenuncheați în rugăciune. Veți vedea de asemenea orori cauzate de cei necredincioși în Casa lui Dumnezeu. Iubiți și apărați adevărul. Eu sînt Mama voastră Îndurerată și sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Rămîneți alături de Isus și nu permiteți ca problemele lumii să vă îndepărteze de adevăr.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

ROMÂNIA – UN SECOL DE EXISTENȚĂ

 1 DECEMBRIE 1918 – 1 DECEMBRIE 2018

LA MULȚI ANI!

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/