Utilitățile – cea mai colonială dependență a românilor!

         Potrivit datelor Eurostat (agenția de statistică a UE), românii au destinat în 2017 aproape un sfert din cheltuielile totale pe gospodărie pentru utilități (locuire, apă, electricitate, gaze și alți combustibili).

Cu o asemenea cotă, România se situează la mijlocul clasamentului în domeniu din țările UE. Cote superioare (26-29%) înregistrează finlandezii, suedezii sau danezii, în cazul cărora condițiile climatice joacă, fără îndoială, un rol.

Pentru a avea semnificația cifrelor, trebuie ținut cont că PIB-ul pe locuitor la nivelul parității puterii de cumpărare este în România doar de 60% din media UE, ceea ce arată că pentru un român nota de plată a utilităților, chiar dacă eventual mai mică decît în alte țări în cifre absolute, atîrnă mult mai greu în balanța cheltuielilor. Consemnînd, de asemenea, creșterea severă din perioada 2007-2017 a ponderii cheltuielilor cu utilitățile în totalul cheltuielilor, să-i sugerăm măcar în principiu adevăratul impact, în condițiile în care în 2017 jumătate dintre români au rămas să se încălzească cu lemne și cel puțin o treime din ei au closetul în curte, nebeneficiind de apă curentă și canalizare!

Să ne amintim obligatoriu de faptul că în România locuințele sunt în proporție de 94% în proprietatea celor care stau în ele, în urma deciziei președintelui Iliescu de a se vinde apartamentele construite pe vremea lui Ceaușescu locatarilor acestora. Implicația a constat într-o factură derizorie pe ansamblu a chiriilor în totalul cheltuielilor gospodăriilor, precum și o dependență masivă a acestor cheltuieli de nivelul impozitelor pe proprietăți, menținut scăzut deocamdată. Dar este vorba și de o pondere apăsătoare a cheltuielilor cu utilitățile propriu-zise în totalul cheltuielilor de locuire.

Acest tablou evidențiază clar că pentru atîția români cheltuielile cu utilitățile au ajuns să atîrne deja dramatic din cauză că prețurile acestora au sporit fără încetare în ultimii zece ani. Cine le-a mărit? Proprietarii lor! Cine sunt aceștia? Este vorba în toate cazurile de companii străine.

În tranziția de la comunism la capitalism, costul scăzut al locuirii în România s-a păstrat nu numai prin menționatul transfer (practic gratuit) de proprietate imobiliară de la stat la oamenii de rînd, ci și prin menținerea, pentru o bună bucată de vreme, a unei facturi rezonabile la utilitățile în sine, în esență la gaze și electricitate. La intrarea României în UE s-a produs însă ruptura. Cedarea de către statul român a monopolului asupra utilităților a fost condiționalitate a admiterii în UE.

Această cedare a făcut obiectul principal al capitolului „Concurență” din cadrul negocierilor de aderare. Capitolul de negociere a rămas blocat pînă cînd România a consimțit să vîndă distribuțiile de energie unor companii străine.

Și s-a întîmplat ceva absolut caraghios: de îndată ce România a acceptat să vîndă distribuțiile de gaze jumătate la nemți și jumătate la francezi, ea a căpătat, ca prin farmec, calificativul de economie de piață funcțională, de unde era pînă atunci pusă la zid pentru „obstacolele” și „întîrzierile” în trecerea de la economia de comandă la economia de piață. Această ruptură a deschis calea  colonializării rapide a României, dar și a scoaterii treptate a românilor din ultima poziție de proprietari în România, cea în privința locuințelor.

Utilitățile constituie piesă centrală în rulajul banului într-o economie, căci funcționează din plin indiferent de ciclul economic sau politic, aducînd profit și în avînt și în criză. De aceea, în colonializarea unei țări, preluarea utilităților este vizată în prim-plan. O dată cu rulajul banului, care pe lîngă utilități implică preluarea băncilor și resurselor subsolului, restul din economie cade în mîna preluatorului aproape de la sine. Ceea ce s-a și întîmplat deosebit de rapid în România! Acordurile de preluare a utilităților, zise privatizări, includ libertatea preluatorului de a proceda la creșterea prețurilor sau asigurarea pentru acesta a unor profituri prestabilite (de pildă, ca procente de circa 8-12% din încasări)!

Ceea ce oricum avea să lichideze pentru români conservarea unor tarife rezonabile la utilități, rezonabilitate asigurată ani de zile de către statul român pînă la cedarea proprietății acestuia asupra utilităților. Așa-numitele „liberalizări” impuse de la Bruxelles – cele mai multe fără vreo justificare economică și deci vizînd doar creșteri ale prețurilor la consumatori – au împins tarifele la utilități la niveluri dramatice. Românii au pierdut astfel pîrghia prin care, grație unor prețuri mai scăzute ale energiei, de altfel produsă în țară (atît în ce privește gazele, cît și în ce privește electricitatea), reușeau să trăiască ceva mai puțin rău decît le permiteau salariile lor, cele mai mici din UE. Mai grav este altceva: preluînd un monopol, companiile străine din utilități și-au jucat integral monopolul, adică au impus prețuri mai mari la servicii neschimbate!

După 10-12 ani de la privatizarea către străini, calitatea serviciilor, de acum „private, și nu de stat”, n-a crescut, prin comparație cu serviciile oferite anterior de mult hulitul stat, dar tarifele sunt acum duble sau chiar triple! Mai rău, lipsa de investiții – în pofida profiturilor obținute și obligațiilor din contractele de privatizare – a dus la deteriorarea instalațiilor, astfel încît acum România se află de departe pe primul loc în UE atît la numărul de ore de întreruperi de curent în rețea, cît și la accidentele în alimentarea cu gaze naturale.

Scumpirea utilităților vizează nu numai obținerea fără merit de profituri mai mari pentru proprietarii străini, dar și obligarea în timp a consumatorilor săraci la vînzarea proprietăților pe care le au din timpul comunismului și la transformarea lor în chiriași, la cheremul unor fonduri de investiții străine deja pregătite pentru acest transfer. Proprietatea pe locuințe este, de fapt, pojghița care ascunde românilor că au ajuns de mult chiriași în propria lor țară, în măsura în care resursele, industriile, băncile și pămînturile le-au fost acaparate de străini. Cînd vor ajunge chiriași în propriile case, atunci de abia își vor da seama că România, țara fostă a lor, nu mai există decît cu numele, dacă nu cumva aceasta va fi destrămată teritorial între timp.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 12 decembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/utilitatile-cea-mai-coloniala-dependenta-a-romanilor-764941

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Posted on 13 decembrie 2018, in Economie, Editorial and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: