Monthly Archives: mai 2019

CAPTURAREA ROMÂNIEI

         PSD a fost capturat de Statul Paralel, Noua Securitate sau Servicii și de Multinaționale.
PSD nu a pierdut alegerile. Au fost luate voturi de la PSD, dar și de la USR, și date la PNL, UDMR, PRO România, PMP, pentru a intra în Parlament. În trecut au fost alegeri in care, cu martori, am știut rezultatul alegerilor pe țară, la zecime, cu două ore și jumătate înainte de a se Închide urnele.

Acum, de la PSD s-au luat minimum patru sute de mii de voturi, de la USR minimum trei sute de mii și redistribuite. Agenții cu tabletele, au avut rolul lor: de a influența rezultatul, de a mări cvorumul, dar și se a transmite din secții anumite lucruri.
Singura greșeală pe care i-o imput lui Dragnea este că a plecat noaptea de la sediul PSD fără să facă numărătoarea paralelă. I s-a comunicat probabil că a pierdut și că va fi condamnat a doua zi, și a cedat. Era omenește să cedeze.

În direct cu mine, la trei dimineața, Rareș Bogdan a transmis date după așa-numită numărătoare paralelă de la sediul PNL, in care PSD, după numărătoarea paralelă a PNL, avea cu totul alt procent, egal cu cel al PNL-ului de azi. Numărătoarea paralelă e o șmecherie inventată de Videanu pentru a masca accesul la Softul de numărare. În acest moment, pot doar să spun că sunt două partide, unul din ele fiind PNL, care au acces la soft in timpul alegerilor, în paralel cu STS. Ambele sunt in PE.
Duminică noaptea a fost un compromis: vreți să băgați ProRomânia și UDMR, intrăm toți. A fost sacrificat ALDE, care de fapt trecuse pragul. Pentru cunoscători, cheia de final trebuie să bată și pe orizontală. Rezultatul real al alegerilor este următorul:
PSD: 29%
USR 28%
PNL: 25%
ALDE: 6 %
Pro România, UDMR, PMP nu au trecut pragul. Înțelegerea a fost clară, procentele redistribuite astfel încît să îngenuncheze PSD și ALDE și pentru ca Dragnea să poată fi săltat ușor a doua zi.

În urmă cu două săptămîni am primit un telefon și mi s-a spus că Dragnea a fost condamnat, sentința scrisă, iar lui Viorica Dăncilă i s-a comunicat acest lucru și că dacă îl va aduce pe Mazăre va fi președintă la PSD. S-a conformat. Este prima dată cînd nu am crezut, pînă duminică noaptea, cînd am primit din nou confirmarea. Era prea tîrziu. Atunci, în emisiune, am spus-o de multe ori, aproape pe față. Degeaba. Cărțile fuseseră aruncate, cătușele pregătite iar Softul mergea.
La ora la care discutăm, o parte a Noii Securități controlează PNL, PSD, Pro România, PMP, UDMR, iar cealaltă parte USR. Prima e condusă de Helvigh, cea de-a doua de Coldea. Singurul partid rămas pe dinafară este ALDE, care va fi sfîrtecat de PNL și ProRomânia.

PSD a fost capturat cu totul de Helvigh, care a scăpat de frica schimbării de către Dragnea. Principalul motiv al condamnării lui Dragnea a fost războiul declarat împotriva Statului Paralel, care cuprindea și schimbarea legilor Serviciilor Secrete, inclusiv schimbarea lui Helvigh și Pahonțu, dar și războiul declarat dominației multinaționalelor in România. Dăncilă va anula OUG 114, dar și toate măsurile care deranjează multinaționalele.

Nimeni nu mai are voie să vorbească despre Statul Paralel, Noua Securitate și Servicii, nici despre Multinaționale.
PSD NU MAI EXISTĂ. LA ORICE TIP DE ALEGERI VA LUA PÎNĂ ÎN 20%, MULȚI LIDERI FIIND ȚINUȚI PRIN DOSARE.
România a fost capturată definitiv, Securitatea controlînd toate partidele. Tabăra lui Helvigh-Iohannis, paradoxal, mai are o singură problemă: Coldea și USR. Acesta va fi războiul următoarelor luni: Războiul între Helvigh și Coldea, un război între Securiști. Chiar că nu mai contează ce vrea Veorica, care l-a vîndut pe Dragnea la colț de stradă: ea va face ce-i ordonă direct Helvigh și Iohannis. Opoziția este USR, Coldea și Cioloș, eventual Kovesi.

ÎN LEGĂTURĂ CU RĂZBOIUL CU STATUL PARALEL, ACESTA S-A ÎNCHEIAT, MAI DEVREME DECÎT CREDEAM: A CÎȘTIGAT STATUL PARALEL, DRAGNEA, SINGURUL CARE RĂMĂSESE ÎN RĂZBOI CU EL, A FOST EXECUTAT, IAR LUI TĂRICEANU, CARE ORICUM SE ÎNMUIASE, ÎI VA FI RIDICATĂ IMUNITATEA.
ROMÂNIA A FOST CAPTURATĂ TOTAL DE STATUL PARALEL.

Sursa: CAPTURAREA ROMÂNIEI by Gelu Vișan via pagina de facebook a lui Petru Caluian.

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Eroul Eurostat

      Dl Dragnea, place-nu place, este eroul ultimelor date ale Eurostat (statistica UE).

România figurează, în estimările pe 2018, cu o masă salarială în echivalent de peste 80 miliarde euro, reprezentînd aproape 40% din PIB! Să nu ne facem că am uitat: în 2012, cînd PSD a revenit la guvernare, salariile ajunseseră să reprezinte în PIB nici 32%, în cădere vertiginoasă de la intrarea României în UE și de la 43-44% la ieșirea din comunism. În șase ani, politica dlui Dragnea de creștere a salariilor direct la stat și indirect în mediul privat prin „inducție” sau prin majorarea salariului minim a dus la o recuperare s-ar putea spune remarcabilă, ale cărei consecințe nu pot fi precizate deocamdată.

Să vedem despre ce este de fapt vorba. Ponderea masei salariale în PIB este unul din cei mai ilustrativi indicatori economici. Pentru starea de dezvoltare a unei țări și mai ales pentru statutul ei în economia și politica mondială este chiar cel mai semnificativ!

Dacă PIB-ul este expresia producției ca act economico-social – relevantă sau nu este o altă problemă, destul de controversată, pe care nu o discutăm acum și aici –, ponderea masei salariale în PIB este fotografia la un moment dat a împărțirii roadelor producției între muncă și capital. În statistica actuală la nivelul practic al tuturor țărilor și teritoriilor, PIB-ul însumează ceea ce revine muncii, respectiv masa salarială (denumită statistic „compensarea salariaților”), și ceea ce revine capitalului (denumită statistic „excedentul brut de exploatare”), adăugîndu-se bilanțul net al intervenției statului (impozite de producție minus subvenții). Primele două, respectiv compensarea salariaților și excedentul brut de exploatare, formează baza PIB-ului, constituind, mai simplu spus, salarii și profituri, care reprezintă, aproape fără excepții, peste 85% din PIB.

Cum într-o țară sunt împărțite între muncă și capital aceste 85 procente din PIB spune aproape totul despre țara în discuție. În țările dezvoltate, care sunt și centrele din sistemele centru-periferie din rînduielile actuale de tip colonial din lume, munca preia peste 50%, chiar mult peste 50%, din PIB, iar capitalul 30-35% (repetăm, vreo 15% constituie bilanțul net al intervenției statului). Dimpotrivă, în țările de la periferii situația ­este inversă: peste 50% din PIB preia capitalul, iar munca doar 30-35%, în unele cazuri maximum 40% (cotele spre 40% fiind înregistrate în general pe seama unui bilanț net mai scăzut al intervenției statale)! La doar 30-32% pondere a masei salariale în PIB este vorba fără echivoc de o colonie în toată puterea cuvîntului.

În 2012 era dezastru. Masa salarială în PIB coborîse sub 32%. Nu doar o cotă de colonie pură, dar această cotă se afla într-o continuă și vertiginoasă scădere de la intrarea României în UE. De mirare nu era! Coborîrea părții din PIB pe care o prelua munca era produsul colonializării dramatice și rapide a țării sub faldurile UE și cu concursul enorm al guvernării Băsescu, ce, printre altele, procedase și la o tăiere fizică a salariilor bugetarilor. Este momentul în care PSD, spre cinstea sa, a pornit cruciada sporirii salariilor în România, care a început pe vremea premierului Ponta cu recuperarea nivelurilor salariale după tăierile Băsescu și care a continuat cu ceea ce a constituit baza cruciadei, respectiv majorarea salariului minim care să împingă în sus întreaga grilă de sa­larizare și sporirea salariilor la stat pentru ca, prin impulsul creat, să antreneze și creșterea salariilor în mediul privat, copleșitor preponderent în economie, și în care statul n-are nicio jurisdicție!

În cartea „România, o colonie la periferia Europei”, apărută în 2016 la Editura „Roza vînturilor”, am subliniat importanța crucială a încercării de majorare a salariilor în situația în care a ajuns România, după ce a fost transformată într-o colonie și nu are putința și, din păcate, așa cum se dovedește, nici măcar aspirația de a schimba rînduielile care au adus-o aici: „Este singura supapă pe care o mai poate cît de cît influenţa statul român şi a cărei îngustare mai poate împiedica firmele străine să nu scoată chiar tot în afară, lăsînd ceva şi în ţară. Şi deci să se mai permită ţării să se aleagă cu ceva din activitatea capitalului străin pe teritoriul ei. (…) Operaţiunea trebuie întreprinsă cu orice costuri, respectiv cu acceptarea eventualităţii şi a unei reduceri a investiţiilor străine şi a unei gîtuiri a multor afaceri româneşti. Prosteala menţinerii salariilor mici ca atractivitate pentru capitalul străin trebuie definitiv aruncată la coş.

Ca orice prosteală! Salariile mici înseamnă contribuţii sociale neîndestulătoare, oricît de ridicată ar fi cota lor procentuală, şi mai ales înseamnă piaţă internă restrînsă şi deci şanse slabe de dezvoltare” (pag. 124). Guvernarea PSD-ALDE a mers pe această cale. Și, în cîțiva ani, a inversat tendința de prăbușire a masei salariale în PIB. Împărțirea PIB-ului între muncă și capital a devenit mai rezonabilă. Nu poate fi vorba de o „decolonializare” a României, pentru că simpla creștere a salariilor nu are o asemenea capacitate de schimbare. Să nu confundăm efectele cu cauzele. Capacitatea de schimbare în domeniu n-o poate avea decît răsturnarea rînduielilor, începînd cu proprietatea. Schimbare de rînduieli pe care promotorii cruciadei creșterii salariilor nici nu o au în vedere și nici nu o aduc măcar în discuție.

Dincolo de aceasta, guvernarea PSD-ALDE, în frunte cu dl Dragnea, n-a rezistat, din păcate, tentației de a se întinde în multe domenii pe lîngă cel al salariilor și pensiilor, riscînd să rămînă fără resurse pentru ceea ce trebuia a urmări în principal. De asemenea, s-a mizat exagerat de mult pe creșterea economică. Ea este obținută nu în economia românească, ci în economia străină de pe teritoriul României și aceasta n-o împarte cu nimeni! Ca atare, nu se poate miza pe ea pentru finanțarea unor creșteri de salarii în zone ale economiei care nu au legătură cu capitalul străin. Mult mai acoperitor pentru finanțare este să deplasezi povara fiscală dinspre muncă înspre capital, după cum reclamă statisticile însele (de peste trei ori mai mare fiind în prezent povara asupra muncii decît asupra capitalului), căci dacă, așa cum s-a procedat, majorezi salariile continuînd în același timp să faci cadouri capitalului (prin așa-numitele relaxări fiscale) te împotmolești.

Creșterea cîștigurilor din salarii și pensii a fost un pas luminos în peisajul sumbru colonialist din România. Un pas mic pentru un balaur atît de mare! Beneficiind și de conjunctura unei penurii de forță de muncă, generată de halucinanta emigrație determinată tocmai de salariile mici, creșterea salariilor bugetarilor și urcarea abruptă a salariului minim au dat niște rezultate neașteptate, împingînd semnificativ ponderea salariilor în PIB.

Vom vedea ce va urma. Noile niveluri de salarii din România, inclusiv ponderea masei salariale în PIB, sunt în defazaj față de statutul colonial neschimbat al României, care derivă din structura proprietății, deci a deciziei. Pericolul cel mai mare ca nivelurile de salarii din România, inclusiv ponderea masei salariale în PIB, să coboare la cele „clasice” ale statutului colonial vine de la cel mai mare păcat pe care chiar promotorii cruciadei majorării salariilor, în frunte cu dl Dragnea, l-au făcut, hotărînd să arunce în cîrca angajatului întreaga sarcină a contribuțiilor sociale. În înfruntarea istorică dintre muncă și capital, specifică tuturor veacurilor de capitalism, transferul plății contribuțiilor sociale total în sarcina angajatului marchează întoarcerea la capitalismul primitiv. Capitalul cîștigă astfel decuplarea fără echivocuri de orice responsabilitate socială, decuplare prin care angajatorul devine vătaful cu cravașă în mînă și angajatul salahorul cu căciula în mînă, iar statul dispare pur și simplu în decor.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 2 mai 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/eroul-eurostat-782300

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american – 23 mai 2019

      La fel ca pentru Europa, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 23 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american.

În această zi, fiecare este rugat să recite, cel puțin unul din rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 26, 30, 31, 80, 85, 124 și 141 ale cruciadei.
Sursa: https://www.internetgebetskreis.com/en/

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-14804988789171

În declararea profiturilor, capitalul românesc a ajuns un fel de sfînt!

       Se dovedește că așa-numita „creștere economică a României” este, de fapt, a firmelor străine din România.

Încercînd să evalueze prezența și performanțele firmelor autohtone în România actuală, rapoartele privind capitalul privat românesc, întocmite de PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni din România), împreună cu Ziarul Financiar, pe baza datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), spulberă implicit, prin însăși prezentarea separată, pe segmente, a statisticilor globale, minciuna gogonată a așa-zisei „creșteri economice a României” (vezi „România liberă”, 17 aprilie 2019).

Se dovedește că așa-numita „creștere economică a României” este, de fapt, a firmelor străine din România, a căror pondere se mărește constant și substanțial în total, în timp ce firmele românești, culmea în chiar perioada de maximă creștere economică mult lăudată, dau înapoi. Rapoartele PIAROM-ZF – repetăm, prin însăși prezentarea pe segmente (românesc/străin), prezentare cu deplină justificare în economia reală (unde cele două segmente au puține conexiuni unul cu altul), „ansamblul economic” România fiind doar un amalgam statistic – dau jos vălul și de pe o altă realitate dramatică a României coloniale actuale, arătînd clar cu degetul, deși fără să vrea, cine fură de fapt România, acea Românie supraevazionată fiscal sub nasul ANAF și vlăguită de corupția împotriva căreia pretinde că se luptă DNA.

Ultimul raport al PIAROM-­ZF, cu date complete pe 2017, evidențiază că firmele cu capital privat românesc au ajuns să mai obțină doar 45% din cifra de afaceri contabilizată pe ansamblu, folosind 62,4% din forța de muncă ocupată, în timp ce firmele cu capital străin au trecut de 51%, utilizînd numai 30,7% din forța de muncă (firmele cu capital de stat avînd o pondere de circa 4% în cifra de afaceri și una de 6,9% în forța de muncă ocupată). Față de anii anteriori, ponderea capitalului românesc este în scădere, cea a capitalului străin în creștere.

Contrar acestei tendințe, datele arată că profitabilitatea, calculată ca raport între rezultatul net (profituri brute minus pierderi) și cifra de afaceri, a fost mult mai mare în cazul firmelor românești: 6,7%, față de 3,7%! Adică dublă! În anii anteriori, discrepanța a fost și mai pronunțată pentru că, în timp ce în 2016 a fost cam același lucru, în 2015 profitabilitatea firmelor românești a fost chiar de trei ori superioară, iar în 2014 infinit mai mare, deoarece nu mai aveai ce să compari, întrucît capitalul străin a lucrat atunci în România pe pierdere!

Una peste alta, capitalul românesc ar fi de peste 2-3 ori mai profitabil decît cel străin în România. Să vezi și să nu crezi! Aiureala depășește imaginația! Preluarea pur și simplu a unei asemenea evidențieri statistice este clar o prostie! Iar vînturarea ei în spațiul public o diversiune! Căci profitabilitatea mai mare a capitalului românesc decît cea a capitalului străin este, economic, o anomalie!

Nu poate fi mai profitabil capitalul românesc decît cel străin în România cel puțin în măsura în care, potrivit statisticilor însele, la același rezultat obținut, capitalul străin folosește de două ori mai puțină forță de muncă, avînd deci o productivitate a muncii mult superioară. În cazul capitalului străin, se obțin 51% din cifra de afaceri pe ansamblu cu nici 31% din forța de muncă, deci un coeficient 1,6, în timp ce în cazul capitalului privat românesc se obțin doar 45% din cifra de afaceri cu peste 62% din forța de muncă, deci un coeficient 0,7, respectiv de 2,3 ori mai mic!

Cu alte cuvinte, situația în realitate este inversă: capitalul străin funcționează cu o productivitate de 2,3 ori mai mare decît cel românesc și ar fi ilogic să fie mai puțin profitabil! Te-ai mira de ce își mai pierde timpul pe aici, prin România! Luînd ca bază de profitabilitate măcar diferența de productivitate a muncii evidențiată de statisticile însele, nu capitalul românesc este mai profitabil, ci cel străin este mai profitabil, și anume de cel puțin două ori.

Atunci de unde provine anomalia? Statisticile privind cifra de afaceri și ocuparea forței de muncă exprimă situația reală, concretă din teren. Statisticile privind profiturile exprimă ceea ce raportează ­companiile. Este vorba nu de profiturile reale, ci de profiturile raportate. Admițînd pentru simplificare că, față de cel românesc, capitalul străin nu ar avea niciun avantaj tehnologic care să se convertească direct în profit, înseamnă că, la cifra de afaceri obținută și forța de muncă folosită, capitalul străin realizează cel puțin 70% din totalul profiturilor. Iar cel românesc doar vreo 30% din total.

Cînd este însă vorba de profiturile raportate, capitalul străin a declarat în 2017 profituri brute de 46 miliarde lei, iar cel românesc de 61 miliarde lei. Respectiv, 43% și 57% din total. Vertijurile îl apucă pe orice om de bună-credință.

Profiturile brute declarate au fost doar de 107 miliarde lei în 2017, reprezentînd, ne spun de data aceasta chiar statisticile oficiale, doar vreo 20% din profiturile totale efectiv realizate, cifrate la sume, derivînd din însăși statistica PIB-ului, de peste 450 miliarde lei. Din acestea, capitalul străin, care a obținut profituri pe puțin de 300 miliarde lei, a declarat doar 46 miliarde lei, adică numai vreo 15%.

Capitalul românesc, care a obținut profituri brute de vreo 150 miliarde lei, a fost mai generos, declarînd 61 miliarde lei, adică peste 40%. Mai precis, din ceea ce statul român a putut fiscaliza în total din profiturile declarate, vreo 57% au provenit de la firmele românești, cu toate că aștepta de la acestea numai circa 30% din total. Și asta pentru că onor capitalul străin, prin profiturile declarate, a adus la fiscalizare sume ridicole, reprezentînd doar 15% din ceea ce se cuvenea și constituind din totalul profiturilor fiscalizate la nivelul statului doar 43%, în loc de 70%! Cine fură România? Căci de statul român nu mai este cazul să ne întrebăm! Acesta nu prea mai există, a fost ca și desființat!

Față de cît se fură prin evaziunea fiscalizării profitului, capitalul românesc a ajuns un fel de sfînt prin comparație cu capitalul străin, care este dracu’ gol, plătind doar vreo 10-15% din ceea ce ar trebui să plătească și trimițînd afară fără fiscalizare 85-90% din profiturile efectiv realizate în România. Este vorba de 40-50 miliarde euro anual! Ar trebui poate să ne întrebăm de rolul ANAF și DNA în toate acestea.

ANAF-ul nu trece decît pragul firmelor românești, neîndrăznind în cazul firmelor străine, iar DNA nu caută decît corupți români, străinii fiind bibelou de porțelan de neatins! Și-au făcut sau nu treaba aceste instituții? Greu de răspuns, căci, după cum se vede, au transformat ­capitalul românesc, ăla hoțoman și corupt, într-un adevărat sfînt, prin comparație cu dracu’ gol, capitalul străin!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 24 aprilie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/in-declararea-profiturilor-capitalul-romanesc-a-ajuns-un-fel-de-sfant-781531

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Noul terorism intelectual

      Cum, sub influenţa americană, erau deja în vogă studiile de gen şi studiile (post)coloniale, indigenismul a avut cale liberă şi s-a dorit să se legitimeze ştiinţific prin teoria „decolonialismului” şi prin aşa-numita „intersecţionalitate”, adică prin punerea în relaţie a diferitelor demersuri ideologice. Vi se pare complicat?

Publicaţia lunară Revue des Deux Mondes este un caz rar şi fericit de longevitate: a fost fondată în 1829. Apare în format carte, a reuşit să-şi fidelizeze un număr apreciabil de abonaţi şi continuă să existe, chiar dacă în ultimii ani a cunoscut – ca toată presa culturală- unele dificultăţi financiare. Dar nu despre povestea revistei vreau să vorbesc aici (deşi ar fi un subiect interesant), ci despre numărul din luna aceasta, care propune un remarcabil dosar despre „Terorismul intelectual”. E vorba despre un fenomen ce caracterizează universităţile din Franţa (dar nu numai pe acelea) şi a cărui amploare a provocat justificate reacţii de îngrijorare şi de protest (cum se vede şi din dezbaterea găzduită săptămîna trecută de revista Figaro Magazine). În Revue des Deux Mondes avem a face cu o tratare monografică a chestiunii, în sensul că mai multe articole radiografiază sistemul universitar francez, analizează legile succesive ale învăţămîntului superior, pun în lumină influenţa pe care a exercitat-o, după 1945, marxismul pentru ca, mai tîrziu, să se încerce o sinteză structuralisto-marxistă. Graţie marxismului, terenul era pregătit pentru noua ideologie dominantă, numită „indigenism”. Articolul lui Yves Mamou, un ziarist cu un condei alert, ne aduce precizările lămuritoare. În anul 2005, ca urmare a unor tulburări în cartierele periferice ale marilor oraşe, s-a lansat, de către o mişcare formată mai ales din comunişti şi stîngişti, manifestul „Suntem indigenii Republicii”. Ideea principală era că Franţa rămîne un stat colonialist şi că egalitatea republicană e un mit. Mişcarea s-a transformat în partid, „Partidul indigenilor Republicii”. Programul acestei formaţiuni e uşor de rezumat: albii sunt vinovaţi de toate relele, islamul politic trebuie promovat, heterosexualii sunt un fel de duşmani de clasă (v. şi cartea lui Pascal Bruckner recent tradusă în româneşte Un rasism imaginar. Islamofobie şi culpabilitate, editura Trei). S-a produs astfel o simbioză între stîngismul alb (comunist, troţkist etc.) şi mişcările islamiste şi identitare. În lumea universitară, indigenismul s-a impus repede şi a acţionat ca un tăvălug. Cum, sub influenţa americană, erau deja în vogă studiile de gen şi studiile (post)coloniale, indigenismul a avut cale liberă şi s-a dorit să se legitimeze ştiinţific prin teoria „decolonialismului” şi prin aşa-numita „intersecţionalitate”, adică prin punerea în relaţie a diferitelor demersuri ideologice. Vi se pare complicat? Vă înţeleg perfect, numai că reţelele universitare au impus toată această aiureală în seminarii, colocvii, congrese etc., iar opoziţia faţă de această presiune teribilă a venit din afara lumii universitare: acolo, după toate semnele, războiul pare pierdut.

Josepha Laroche, profesoară la o universitate pariziană (să nu absolutizăm: există încă spirite lucide), examinează în amănunt noua ideologie islamo-stîngistă şi dă exemple edificatoare. Deşi în Franţa sunt interzise aluziile la „rasă”, termenul este acum promovat cu insistenţă pentru a stigmatiza „privilegiul alb”. Colonialismul apare ca o crimă incomensurabilă, ca un păcat de neiertat. În acelaşi timp, nu se spune nimic despre atrocităţile comise de către Imperiul otoman şi nici despre comerţul cu sclavi negri făcut de către arabi. De asemenea, la fel cum a fost contestată existenţa gulagului, sunt negate rasismul anti-alb, antisemitismul de origine musulmană, proliferarea islamismului radical. Terorismul este prezentat drept o „construcţie socială” şi de altfel nu se vorbeşte despre terorism, ci despre „crime”, cărora li se găsesc trei explicaţii: nedreptăţile sociale, opresiunea colonială (iarăşi!) sau tulburările psihice. Aşa că o anume Hafsa Askar, activistă de frunte a Uniunii Naţionale a studenţilor din Franţa, poate scrie, fără să aibă nici un fel de probleme, această frază teribilă: „ar trebui gazaţi toţi albii, această sub-rasă”. Un articol extrem de interesant poartă semnătura unui student, Joseph Magne, care arată la ce aberaţii conduce corectitudinea politică. Toate cursurile şi seminariile (Magne este student în istoria şi filosofia artei) sunt politizate, se discută numai în termeni de „raporturi de forţă” şi de „dominaţie”, sculptura greacă este stigmatizată pentru că ar privilegia dominaţia masculină, băieţii din grupă sunt chemaţi de către asistent şi li se spune să le lase pe fete să vorbească cel puţin la fel de mult la seminar pentru a nu crea „discriminare de gen” etc., etc. Aiuritor.

Unde duc toate astea? Nu e nevoie de prea multă imaginaţie. Exemplele sunt puzderie. Un spectacol cu o piesă de Euripide, jucată de studenţii de la Sorbona, a fost anulat întrucît, conform tradiţiei antice, interpreţii purtau măşti albe şi negre. „Negre”, vă daţi seama? Caz flagrant de rasism. Filosofului Alain Finkielkraut, membru al Academiei Franceze, i s-a permis cu mare greutate şi în ultimul moment să ţină o conferinţă la Institutul de Ştiinţe Politice deoarece organizaţiile studenţeşti au vrut să interzică intrarea în institut a acestui intelectual „reacţionar”: act flagrant de cenzură. Şi încă un exemplu, ca să ieşim din zona universitară. La Muzeul Orsay e deschisă acum o expoziţie intitulată „Modelul negru, de la Géricault la Matisse”. Printre pînzele expuse, celebrul tablou Olympia (1863) al lui Manet: în prim plan, o femeie albă, goală, întinsă pe pat, în plan secund o negresă, aparent o slujnică, ţinînd în mînă un buchet de flori. Ei bine, pictorul congolez Aimé Mpane a pictat în 2013 un tablou, Olympia 2, în care femeia goală întinsă pe divan e negresă, iar slujnica e o femeie albă.

Lucrurile sunt acum în ordine deoarece, cum ar zice personajul lui Caragiale, „onoarea e reperată”.

Autorul articolului, Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor.

Articolul a apărut în Ziarul de Iași din 17 mai 2019.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/noul-terorism-intelectual–219190.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Spulberarea minciunii „creșterii economice a României“: capitalul românesc a dat, de fapt, înapoi!

     Rapoartele privind capitalul privat românesc sunt singurele care, cu certitudine fără să vrea, dezvăluie minciuna putem spune istorică a așa-numitei „creșteri economice a Romîniei“, probabil cea mai mare gogoriță din România colonială actuală.

Rapoartele privind capitalul privat românesc, întocmite de PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni din România) împreună cu Ziarul Financiar, pe baza datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), sunt singurele care, cu certitudine fără să vrea, dezvăluie minciuna putem spune istorică a așa-numitei „creșteri economice a României“, probabil cea mai mare gogoriță din România colonială actuală.

Fără să vrea, pentru că o face doar prin simplul fapt că nu amestecă statistic una cu alta două traiste, care sunt separate în viața însăși și ar trebui, ca atare, să fie evidențiate separat și în statistici. A le amesteca înseamnă a ascunde adevărul sau, și mai rău, trîmbițînd amestecătura, a propaga o gogoriță în spațiul public! Nu că nu ar exista creșterea economică de care se vorbește, dar nu există decît în imaginația statisticilor oficiale cu pricina acea Românie căreia îi este atribuită (ca generator) această creștere economică și deci acea Românie care s-ar bucura de ea (ca beneficiar)!

Ultima ediție (cea de-a IV-a) a rapoartelor PIAROM-ZF privind capitalul privat românesc, care conține date complete pe 2017, vine să confirme realitatea tragică pe care, în zilele noastre, o trăiește de fapt România, dar pe care, din păcate, statisticile oficiale o ascund. Și o ascund fără greutate doar printr-o simplă agregare a cifrelor, fără o prezentare a lor și pe segmentele ­componente: în perioada creșterii economice maxime din ultimii ani, capitalul românesc a dat, de fapt, înapoi!

Este o realitate că în România colonială actuală operează două economii, care nu prea au mari legături între ele. Oricum, au existențe diferite, posibilități diferite, conexiuni interne și externe diferite, dinamici diferite. Pe de o parte, economia străină din România, aparținînd capitalului străin, care este dominantă, deținînd punctele strategice, activele strategice, sectoarele strategice, pîrghiile strategice, care nu este călcată de ANAF și care este bibelou de porțelan de neatins pentru DNA. Pe de altă parte, economia subalternă aparținînd capitalului românesc, cu posibilități tehnologice și financiare reduse, confruntată cu o gravă lipsă de finanțare, care, după ce că abia pune și ea pingele, reprezentanții ANAF o fac pe leii cu ea și este obiect de scormonire în căutare de corupți pentru DNA.

Adunînd mere cu pere, fără a prezenta distinct măcar care sunt merele și care sunt perele, statisticile oficiale privind PIB-ul ascund cine crește și cine scade. Rapoartele ­PIAROM-ZF, prezentînd separat, pe căprării cum se spune, performanțele capitalului românesc, respectiv ale capitalului străin din România dau jos vălul, arătînd cum stă de fapt treaba. Minunata creștere economică, cu care se laudă atîta lume din ­România prin lumea largă de afară, aparține de fapt economiei străine din România, nu economiei românești.

Iată cifrele. În cei patru ani de creștere economică maximă pe ansamblul fictivei (imaginarei) Românii statistice, respectiv 2014-2017, cifra de afaceri a firmelor cu capitalul privat românesc a crescut de la 509 miliarde lei la 611 miliarde lei, în timp ce cifra de afaceri a firmelor cu capital străin din România a sporit de la 536 miliarde lei la 697 miliarde lei. Ținînd cont că, pe toată perioada, capitalul de stat, prin creșterea modestă înregistrată, a păstrat o aceeași pondere (circa 4%), în 2017 capitalul străin a urcat la 51% (de la 49%), iar capitalul privat autohton a coborît la 45% (de la 47%). Cine a avansat, cine a dat înapoi?! Capitalul străin a mers cu toate pînzele sus înainte, cel românesc abia a reușit să nu se împotmolească.

Pierderea a două puncte procentuale din ansamblul statistic imaginar în numai patru ani este imensă! Mai ales că s-a produs în cea mai înfloritoare perioadă de creștere economică! Cele două puncte procentuale pierdute maschează fenomene dramatice, greu de estimat cu cît au cîntărit fiecare: nu doar că economia străină a crescut într-un ritm de aproape două ori mai rapid decît economia românească, dar este vorba de preluările străine ostile în anumite sectoare, îndeosebi ale industriei alimentare, pentru a tăia orice cap românesc care eventual se ridică, dar, vai, și valul de preluări străine în urma ofertelor mereu mai insistente și la prețuri mereu mai mici ale antreprenorilor români care sunt gata să-și abandoneze afacerile sub presiunea intruziunilor ANAF și DNA, dar și a lipsei de interes și ajutor din partea Guvernului român.

Mult cîntata creștere economică se obține, de fapt, în economia străină din România și nu în cea derulată de capitalul românesc, care dă de la an la an înapoi. Cum se face că în economia străină din România se obține, de fapt, mult cîntata creștere economică? Nu doar mai bine înzestrată tehnologic, financiar și managerial decît cea autohtonă, aceasta a preluat și sectoarele și activitățile cu valoare adăugată ceva mai consistentă și ocupă și pozițiile care merg înainte indiferent de faza ciclului economic (precum utilitățile).

Oricum, economia străină din România nu plătește impozitele cuvenite: nu mai are de achitat taxe pe muncă, deși, la nivelul salariilor extrem de mici, aceste taxe, chiar dacă substanțiale procentual, cîntăreau derizoriu în totalul costurilor; în schimb, nu achită probabil nici 10-15% din impozitele pe cîștigurile lor din profit, grosul acestora externalizîndu-l înainte de fiscalizare și fiind astfel de departe cel mai mare evazionist fiscal din România. Economia străină a fost principalul beneficiar al politicilor guvernamentale post-criză, căci reglementările de reducere a poverilor fiscale n-au fost decît cadouri făcute capitalului și nu cumva degrevări ale impunerii muncii.

În sfîrșit, confiscînd retail-ul după ce au spulberat micii chioșcari români, capitalul străin a fost singurul care a profitat cu adevărat de pe urma măsurilor de stimulare a consumului, care a stat la baza creșterii economice. Agregînd însă mere cu pere – e adevărat, în baza legilor existente! –, statistica oficială ascunde de unde vine de fapt creșterea economică, trecînd-o în contul țării în ansamblu, dar, în ce privește împărțirea roadelor, statistica oficială, deși face o aceeași prezentare în devălmășie, este neputincioasă în a mai camufla realitățile. Pozițiile capitalului străin tot cresc, cele ale capitalului românesc tot scad. Cum dracu’ asemenea schimbări de poziție tocmai cînd PIB-ul crește sau, cum se spune, cînd există creștere economică?

Simplu: capitalul străin obține creșterea economică și o obține pentru el. Și nu pentru altcineva. N-o împarte cu nimeni, îi externalizează roadele în țările de origine sau în alte locuri care îi sunt de interes. În afară de ceva-ceva din roade care se duc la salariații proprii, restul, adică supergrosul, este externalizat. Capitalul străin folosește în România doar vreo 25-26% din totalul forței de muncă din țară. Restul de peste 70% „intră în sarcina“ capitalului privat românesc și a statului român. La aceștia – adică la majoritatea de pe piața muncii – nu ajunge aproape nimic din creșterea economică înregistrată. Și cu care cum naiba să te lauzi, cînd devine mereu mai evident și deci mai revoltător că românii și țara cu numele încă al lor nu se aleg cu nimic din ea!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 17 aprilie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/spulberarea-minciunii-cresterii-economice-a-romaniei-capitalul-romanesc-a-dat-de-fapt-inapoi-780650

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Planurile mele de a reveni și a binecuvînta din nou pîinea lor (în ziua de Înălțare, joi, 30 mai 2019)

Mesajul Domnului nostru Isus Cristos către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde

11 mai 2019

Fragment

     „Draga mea, există o preocupare puternică din partea multora în privința planurilor mele de a reveni și a binecuvînta din nou pîinea lor. Voi face aceasta în ziua de Înălțare, deci te rog, cît poți de repede, dă-le voie și celorlalți să știe că voi face acest lucru.”

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Lanț de rugăciune pentru a apăra Europa-13 mai 2019

      Multe mesaje primite de vizionari (Maria Îndurării Divine, Luz de María, Pedro Régis) se referă la evenimentele dureroase care vor avea loc pe continentul european. În vederea preîntîmpinării lor, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 13 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune.

În mesajul din 16 mai 2012 adresat Mariei Îndurării Divine, Mîntuitorul însuși ne cere să ne rugăm pentru Europa, deoarece cel de-al treilea război mondial va începe tocmai de aici.

În această zi, fiecare este rugat să recite  rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 31, 33 și 54 ale cruciadei.

Surse: https://www.internetgebetskreis.com/en/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/11/13-iulie-2016-lant-de-rugaciune-pentru-europa/

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Ziua Regalității – 10 mai 2019

        După 1989 națiunea a avut ocazia să aleagă între monarhie și republică, iar alegerea ei s-a dovedit a fi dezastruoasă. Restul e istorie…

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Explozia drogurilor, protectorii secreți și asanarea localurilor

       Nu prea „servesc” emisiunile despre vedete. Cînd le aud vorbind despre un obiect „foarte antic“, mi se taie interesul și schimb canalul pentru multă vreme. Cu atît mai puțin am urmărit scenariile lansate după accidentul designerului Răzvan Ciobanu. N-am reținut decît două-trei nume din grupul său destul de dubios, alcătuit din starlete și figuranți din lumea barurilor de noapte. Și încă o informație venită din zona investigatorilor. Analizele lui Răzvan Ciobanu ar indica un consum de cinci sorturi de droguri. Ce spune asta? Că starletele acestea de hăhăială prin televiziuni și de populat barurile de noapte trag la droguri de trăsnesc. Dacă nefericitul accident n-ar fi avut loc, cu siguranță că povestea drogurilor ar fi rămas în coadă de pește. Au mai fost scandaluri, au mai fost vedete și starlete prinse cu iarbă și paparoase, au mai fost și ziariști afumați și toate au trecut. Numai că acum lucrurile s-au mai complicat. În urmă cu cîteva săptămîni, pe litoral soseau pachete de droguri dintr-un ciudat naufragiu. Turiștii și Poliția culegeau pachetele într-un fel de întrecere. Ați aflat cumva ce fel de incident a fost? Erau droguri pentru petrecerile de Paști și de 1 Mai în barurile de pe litoral? Sau erau droguri destinate Crimeii și Odessei și au tot plutit pînă au ajuns la noi?
Ca o ciudățenie, după acest accident, Poliția a descins oarecum tîrziu în cîteva baruri de noapte de pe litoral, între care și Loft. Loft aparține în procente și fiului lui Virgil Măgureanu, și el un mare client de afaceri dubioase încă de cînd a părăsit SRI. Să fi bănuit cineva din poliție că la Loft se fumează și altceva? Altfel de ce să fi descins? Ce alte baruri au fost inspectate? Numai Loft are un miros aparte? Sau unele sunt protejate, în vreme ce altele sunt luate în vizor?

De multă vreme subiectul a fost ținut sub preș. Unul dintre cele mai mari consumuri de droguri se produce la așa-zisele festivaluri pentru tineret. Untold-ul este de departe una dintre cele mai mari piețe în domeniu. A descins Poliția la modul serios între furnizorii principali ai festivalului? Am scris în Cotidianul și despre minorii acceptați la intrare în baza unor declarații notariale ale părinților. Și despre numărul de tineri ce păreau sub influența drogurilor. Succesul manifestării poate fi suspectat și de succesul de piață al afacerilor necontrolate și acestea, la rîndul lor, de piața necunocută din spatele celei oficiale. Peste noapte, festival de la Cluj a fost multiplicat la Constanța de aceiași oameni. Pe litoral descind și vedetele și starlelete din București care atrag fluturii de lampă de pe litoral și contribuie la dezvoltarea pieții de droguri.

Crede cineva că această piață nu este controlată și protejată? Eu unul, în nici un caz. Dimpotrivă, nu mi se pare străină de oameni din Poliție și din SRI. Și chiar din primării. Dacă fostul primar al Cluj Napocăi controla inclusiv locurile de vînzare a pepenilor, nu văd de ce Untoldul, cu cheltuieli enorme pentru municipalitate și cu vagoane de nervi pentru localnici, nu s-ar termina decît cu niște beneficii contabile pentru acționari?
La ce proporții a ajuns consumul de droguri în România? De ce statul român nu face mare lucru pentru a-l diminua? Mă văd obligat să iau în calcul și ipoteza că banii din afacerile cu droguri ajung în cîteva ministere importante, se preling și în Poliție și servicii și, unii, chiar spre lumea politică.
Descinderile de acum, după cele cîteva incidente șocante, pot fi semnul unui început dar și al unei lupte între mai multe tabere.
Încercați să treceți dincolo de detaliile romanțioase ale emisiunilor de tip bulevardier și urmăriți evoluția poveștii pachetelor ajunse pe litoralul românesc!
Ne pierdem vremea cu rățoiala politică în timp ce România a fost transformată într-o fabuloasă piață de desfacere pentru produse alimentare de calitate modestă. Și pe deasupra, într-una a drogurilor, pînă acum destul de bine protejată de autorități și structuri paralele.

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut pe site-ul Cotidianul în 7 mai 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/explozia-drogurilor-protectorii-secreti-si-asanarea-localurilor/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Mîinile care aduc lumină vor fi legate

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.784 din 13 aprilie 2019

       Dragi copii, vă îndreptați spre un viitor dureros. Oameni de mari virtuți și apărători ai adevărului vor da peste un mare obstacol în Casa lui Dumnezeu. Mîinile care aduc lumină vor fi legate. Sufăr pentru ceea ce vine peste voi. Îngenuncheați în rugăciune pentru biserica Fiului meu Isus. Deschideți-vă inimile și acceptați voința lui Dumnezeu în viețile voastre. Nu vă îndepărtați de calea pe care v-am indicat-o. Căutați forță în Euharistie deoarece numai în acest fel puteți suporta povara încercărilor care sînt deja în curs. Dați-mi mîinile voastre și eu vă voi conduce la Acela care este singura voastră Cale, Adevărul și Viața. Curaj. Eu vă iubesc și voi fi întotdeauna cu voi. Mergeți înainte în apărarea adevărului.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Trebuie să ai mare tupeu să culpabilizezi ceea ce tu ai impus!

       În dezastrul politic, instituțional și identitar cu totul remarcabil din ultimul timp a ajuns, să vezi drăcie, să se aducă în discuție „modelul economic” pe care îl urmează România, de parcă asta ar fi problema actualității.

Mai exact spus, de parcă s-ar fi rezolvat toate dilemele și constrîngerile din societate, astfel încît climatul general ar permite abordarea la rece a acelei opțiuni strategice de fond care reclamă una din cele mai serioase și profunde dezbateri. Cînd te gîndești în ce mocirlă se află dezbaterea publică în România, ridicarea problemei „modelului economic” pe care îl urmează țara este nu numai ridicolă, dar, evident, suspectă. Mai ales în contextul unei campanii electorale în care forțele politice mai vechi sau mai noi au scăpat complet caii, făcînd loc rizibilului și deplorabilului. Chiar și numai a aduce în discuție în asemenea condiții „modelul economic” din România este halucinant.

S-ar putea să fie deci vorba de o diversiune, ca multe altele, urmărind să abată atenția – nu se știe cui?! – de la agenda sordidă a actualității. Și, foarte probabil, să contracareze prin apelul la o problemă „savantă” o discuție la obiect despre impactul măsurilor luate de guvern prin OUG 114 împotriva abuzurilor de monopol din energie, telecom și sistemul bancar. Rămîne un fapt că actuala discuție despre „modelul economic” a fost sugerată de investitorii străini cu interese în zona României, care, într-o reuniune la Viena, au apreciat că un ciclu s-a încheiat în modelul de creștere pe care l-au conceput pentru Europa Centrală și de Est eliberată de comunism și că un nou model ar fi necesar, ei, investitorii vestici, fiind în căutarea lui. Menestrelii și susținătorii lor de pe aici, din România, s-au făcut imediat ecou și punerea în discuție a „modelului economic” a devenit temă aproape la modă.

„Modelul” este făcut culpabil de toate relele din economia și viața socială, rele lesne de sesizat la orice analiză: incapacitatea de a atinge standardele de trai din UE, dezechilibrele comerciale și de cont curent, disponibilitățile mereu mai limitate de forță de muncă calificată, slabele performanțe din sistemul de educație, insuficiențele grave din infrastructură, disparitățile regionale, inegalitatea socială și creșterea sărăciei etc. Reprezentanții sectorului privat românesc au profitat de prilej și au agățat la relele puse pe seama „modelului” problemele sufocante care îl confruntă: criza sistemului bazat pe forța de muncă ieftină (esența „modelului economic” din România), imposibilitatea tehnologică și financiară a sectorului privat românesc de a concura cu capitalul străin, absența notorie a efectelor la nivel de viață și dezvoltare ale creșterii economice consistente din ultimii ani.

Este greu să nu se facă o legătură între toate acestea și „modelul economic”. Dacă aprecierile ar fi făcute de pe poziții neutrale, poate că dezbaterea ar fi chiar utilă. Dar aprecierile bat într-o anumită direcție. Țintit! Sunt vizate politica economică a PSD și îndeosebi măsurile privind creșterile de salarii, în special la stat, dar și pe ansamblu prin majorarea salariului minim, precum și cele împotriva băncilor și companiilor din energie, care ar fi stricat echilibrele și ar fi alterat „modelul”. Acesta a fost bun, dar politica PSD l-a „disturbat”. Comisia de la Bruxelles intervine în forță și dă verdictul în raportul de țară privind România: creșterea economică din România a fost bazată pe consum, în timp ce investițiile s-au tot redus, ba în 2018 contribuția acestora la creșterea economică înregistrată a fost chiar negativă. De vină ar fi politicile guvernamentale în derulare, îndeosebi creșterile de salarii care, vezi Doamne, ar depăși creșterea productivității, precum și măsurile care descurajează investițiile și creditarea din OUG 114. Concluzia CE: modelul de creștere economică bazat pe consum afectează capacitatea României de a atinge standardele UE.

Măi să fie!!! Cine a inventat modelul bazat pe consum?! Dragnea, Dăncilă, Vîlcov sau chiar UE?! Nici de l-ar fi inventat tripleta pusă la zid n-ar fi avut puterea să oblige România să-l aplice! L-a inventat chiar UE, care a avut și puterea de a obliga România să-l practice! Cine a distrus selectiv industriile românești, alea proaste care erau, pentru a deschide ușa consumului, îndeosebi din importuri de pe piețele vestice?! Cine și-a plasat băncile în România să dea credite pentru consum la populație, și nu pentru investiții la firme, și o face tot așa de peste două decenii?! Cine a făcut investiții nu pentru producție, ci pentru consum în România?! Cine dezvoltă afaceri în lohn, mai întîi în textile și apoi în auto, care duc la creșterea consumului, și nu investițiilor?! Cu toată părerea de rău, „modelul economic” al României nu este eufemistic numitul „model bazat pe consum”, ci clasicul model colonial, impus de vestici și îndeosebi de UE!

Într-un moment mult mai solicitant al istoriei decît cel actual – cînd țările din Europa Centrală și de Est abia ieșiseră din comunism și erau proaspete pentru mîntuirea capitalistă – investitorii vestici n-au fost prea inventivi, ci au scos de la naftalină modelul arhiverificat al colonialismului clasic cu care, într-o perioadă superscurtă și fără ocupație militară, au preluat aceste țări, desființîndu-le economia națională, decizia națională, identitatea națională. Într-o măsură mai mare sau mai mică, succesul este general; în cazul României este total! Singura deosebire față de colonialismul clasic este o doză mai mare de diversionism, colonialismul actual fiind administrat, ce să vezi, în numele democrației! Că acum investitorii vestici ar căuta alt model este o aiureală! Cel mult investitorii occidentali vor căuta ustensile și mai eficiente, diversiuni și mai savante, deși peste invocarea democrației pentru oprimarea colonială este greu să dibuiești o demagogie care să răspîndească o duhoare mai mare! Se susține, de pildă, că modelul actual s-a bazat și se bazează pe investiții străine în țările central și est-europene, care produc exporturi absorbite de țările vestice și există semne de întrebare în legătură cu ceea ce se va întîmpla în condițiile în care țările vestice încetinesc economic și investițiile salvatoare în Est scad. Abordarea nici nu este de actualitate, investitorii mîntuitori vestici și-au creat deja de mult în Est o matrice colonială care generează profituri maxime cu cheltuieli minime (de exploatare, investiționale sau de creditare).

Probleme care s-ar pune acum există deja de mult. Și n-a fost nici o căutare a unui nou model. Cel colonial este aur curat, funcționează din plin și mereu. Astfel că, dincolo de ceva retușuri, nu va fi nici o căutare a unui nou model. Cel colonial va dudui în continuare! Căutarea unui nou model economic este o poveste pentru proști! Nu există în istorie caz de ieșire din modelul colonial. Acesta, odată instituit, dăinuie chiar dacă, într-un context internațional favorabil, colonia devine, teoretic, o țară independentă și suverană! Să nu ne amețim cu apă rece! Se spune că, pe baza actualului model, exporturile României, care vegetau pînă la aplicarea modelului sub 10 miliarde euro, au explodat la peste 70 miliarde euro și înaintează spre 90 miliarde euro.

Oameni buni, nici după 15 ani de model mîntuitor exporturile românești nu depășesc decît puțin să-i zicem bariera de 10 miliarde euro, restul, adică grosul, fiind produse și servicii realizate în România de capitalul străin, cea mai mare parte în sistem lohn. Din primii 100 exportatori, doar 3 sunt firme românești. Ce să se schimbe la acest model?! Să-i scoți din joc și pe cei 3 rătăciți?! Asta e simplu de făcut și cu actualul model! Statisticile însele evidențiază că dependența colonială crește, nu scade, indiferent sub ce aspect ar fi privită sau cuantificată (monetar, bancar sau industrial). Doamne păzește să scăpăm cumva de modelul colonial!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 10 aprilie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/trebuie-sa-ai-mare-tupeu-sa-culpabilizezi-ceea-ce-tu-ai-impus-779824

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Cruciada specială de rugăciune din 7 mai 2019

      În ziua de 7 mai 2019, toţi membrii grupurilor de rugăciune, din fiecare ţară, sînt invitaţi să se roage Cruciada specială de rugăciune, pentru a-L ajuta pe Isus să salveze sufletele.

Tema lunii: laude, ofrande și discipoli

Se vor recita:

  1. Rozarul Sfintei Fecioare (dacă este posibil cele 4 mistere tradiţionale);
  2. Rozarul Îndurării Divine*;
  3. Cruciada specială care cuprinde rugăciunile nr.: 96 – 5, 9, 10, 34, 35, 48, 51, 69, 72, 75, 91, 92, 93, 94, 95, 97,101, 103, 108, 109, 115, 119, 121, 123, 145, 163, 168 – 96;
  4. Recitarea Rugăciunii (155) a Cruciadei pentru protejarea acestei Misiuni a Mîntuirii;
  5. Consacrarea la Inimile Imaculate ale lui Isus şi ale Mariei;
  6. Rugăciunea către Arhanghelul Mihail;
  7. La sfîrşit, cu rozarul în mînă, vom recita de 50 de ori Rugăciunea 132 a Cruciadei, pentru protejarea acestei misiuni (Mesajul din 31 ianuarie 2014).

„Fiica Mea preaiubită, doresc să instruiesc Grupurile Cruciadei Mele de Rugăciune pentru a fi vigilente atunci cînd se vor înfiinţa, în naţiunile lor. Trebuie să păstreze apa sfinţită în preajmă, să aibă un Crucifix al Meu şi să recite această Rugăciune specială a Cruciadei pentru Binecuvîntarea şi Protecţia Grupului Cruciadei de Rugăciune.“ (Rugăciunea nr. 96) „Vă rog să recitaţi această rugăciune, înainte şi după fiecare întîlnire de rugăciune.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 25 ianuarie 2013)

*În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete  să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

În mesajul din 11 mai 2016 comunicat Annei Marie, Isus cere ca, înainte de a începe recitarea rozarului, să spunem următoarea rugăciune:

„Prin mijlocirea Mamei noastre cerești, Mama lui Dumnezeu, prin viața, moartea și învierea lui Isus Cristos, Mîntuitorul și Răscumpărătorul sufletelor, îți cerem, Părinte Ceresc, să oprești orice complot terorist planificat și îndeplinit de păcătoșii posedați care îi urăsc pe copiii lui Dumnezeu. În numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin.“

Isus: „Aceasta este ceea ce ei ar trebui să se roage. Îi rog pe preaiubiții mei copii, apostolii să publice și să recite această rugăciune înainte de a începe Sfîntul lor Rozar. Dacă nu înaintea lui, atunci înaintea Rozarului Îndurării Divine.“(Mesajul lui Isus către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde din 11 mai 2016)

Surse: https://www.internetgebetskreis.com/en/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/01/minia-tatalui-meu-se-revarsa/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/