Daily Archives: 14 mai 2019

Spulberarea minciunii „creșterii economice a României“: capitalul românesc a dat, de fapt, înapoi!

     Rapoartele privind capitalul privat românesc sunt singurele care, cu certitudine fără să vrea, dezvăluie minciuna putem spune istorică a așa-numitei „creșteri economice a Romîniei“, probabil cea mai mare gogoriță din România colonială actuală.

Rapoartele privind capitalul privat românesc, întocmite de PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni din România) împreună cu Ziarul Financiar, pe baza datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), sunt singurele care, cu certitudine fără să vrea, dezvăluie minciuna putem spune istorică a așa-numitei „creșteri economice a României“, probabil cea mai mare gogoriță din România colonială actuală.

Fără să vrea, pentru că o face doar prin simplul fapt că nu amestecă statistic una cu alta două traiste, care sunt separate în viața însăși și ar trebui, ca atare, să fie evidențiate separat și în statistici. A le amesteca înseamnă a ascunde adevărul sau, și mai rău, trîmbițînd amestecătura, a propaga o gogoriță în spațiul public! Nu că nu ar exista creșterea economică de care se vorbește, dar nu există decît în imaginația statisticilor oficiale cu pricina acea Românie căreia îi este atribuită (ca generator) această creștere economică și deci acea Românie care s-ar bucura de ea (ca beneficiar)!

Ultima ediție (cea de-a IV-a) a rapoartelor PIAROM-ZF privind capitalul privat românesc, care conține date complete pe 2017, vine să confirme realitatea tragică pe care, în zilele noastre, o trăiește de fapt România, dar pe care, din păcate, statisticile oficiale o ascund. Și o ascund fără greutate doar printr-o simplă agregare a cifrelor, fără o prezentare a lor și pe segmentele ­componente: în perioada creșterii economice maxime din ultimii ani, capitalul românesc a dat, de fapt, înapoi!

Este o realitate că în România colonială actuală operează două economii, care nu prea au mari legături între ele. Oricum, au existențe diferite, posibilități diferite, conexiuni interne și externe diferite, dinamici diferite. Pe de o parte, economia străină din România, aparținînd capitalului străin, care este dominantă, deținînd punctele strategice, activele strategice, sectoarele strategice, pîrghiile strategice, care nu este călcată de ANAF și care este bibelou de porțelan de neatins pentru DNA. Pe de altă parte, economia subalternă aparținînd capitalului românesc, cu posibilități tehnologice și financiare reduse, confruntată cu o gravă lipsă de finanțare, care, după ce că abia pune și ea pingele, reprezentanții ANAF o fac pe leii cu ea și este obiect de scormonire în căutare de corupți pentru DNA.

Adunînd mere cu pere, fără a prezenta distinct măcar care sunt merele și care sunt perele, statisticile oficiale privind PIB-ul ascund cine crește și cine scade. Rapoartele ­PIAROM-ZF, prezentînd separat, pe căprării cum se spune, performanțele capitalului românesc, respectiv ale capitalului străin din România dau jos vălul, arătînd cum stă de fapt treaba. Minunata creștere economică, cu care se laudă atîta lume din ­România prin lumea largă de afară, aparține de fapt economiei străine din România, nu economiei românești.

Iată cifrele. În cei patru ani de creștere economică maximă pe ansamblul fictivei (imaginarei) Românii statistice, respectiv 2014-2017, cifra de afaceri a firmelor cu capitalul privat românesc a crescut de la 509 miliarde lei la 611 miliarde lei, în timp ce cifra de afaceri a firmelor cu capital străin din România a sporit de la 536 miliarde lei la 697 miliarde lei. Ținînd cont că, pe toată perioada, capitalul de stat, prin creșterea modestă înregistrată, a păstrat o aceeași pondere (circa 4%), în 2017 capitalul străin a urcat la 51% (de la 49%), iar capitalul privat autohton a coborît la 45% (de la 47%). Cine a avansat, cine a dat înapoi?! Capitalul străin a mers cu toate pînzele sus înainte, cel românesc abia a reușit să nu se împotmolească.

Pierderea a două puncte procentuale din ansamblul statistic imaginar în numai patru ani este imensă! Mai ales că s-a produs în cea mai înfloritoare perioadă de creștere economică! Cele două puncte procentuale pierdute maschează fenomene dramatice, greu de estimat cu cît au cîntărit fiecare: nu doar că economia străină a crescut într-un ritm de aproape două ori mai rapid decît economia românească, dar este vorba de preluările străine ostile în anumite sectoare, îndeosebi ale industriei alimentare, pentru a tăia orice cap românesc care eventual se ridică, dar, vai, și valul de preluări străine în urma ofertelor mereu mai insistente și la prețuri mereu mai mici ale antreprenorilor români care sunt gata să-și abandoneze afacerile sub presiunea intruziunilor ANAF și DNA, dar și a lipsei de interes și ajutor din partea Guvernului român.

Mult cîntata creștere economică se obține, de fapt, în economia străină din România și nu în cea derulată de capitalul românesc, care dă de la an la an înapoi. Cum se face că în economia străină din România se obține, de fapt, mult cîntata creștere economică? Nu doar mai bine înzestrată tehnologic, financiar și managerial decît cea autohtonă, aceasta a preluat și sectoarele și activitățile cu valoare adăugată ceva mai consistentă și ocupă și pozițiile care merg înainte indiferent de faza ciclului economic (precum utilitățile).

Oricum, economia străină din România nu plătește impozitele cuvenite: nu mai are de achitat taxe pe muncă, deși, la nivelul salariilor extrem de mici, aceste taxe, chiar dacă substanțiale procentual, cîntăreau derizoriu în totalul costurilor; în schimb, nu achită probabil nici 10-15% din impozitele pe cîștigurile lor din profit, grosul acestora externalizîndu-l înainte de fiscalizare și fiind astfel de departe cel mai mare evazionist fiscal din România. Economia străină a fost principalul beneficiar al politicilor guvernamentale post-criză, căci reglementările de reducere a poverilor fiscale n-au fost decît cadouri făcute capitalului și nu cumva degrevări ale impunerii muncii.

În sfîrșit, confiscînd retail-ul după ce au spulberat micii chioșcari români, capitalul străin a fost singurul care a profitat cu adevărat de pe urma măsurilor de stimulare a consumului, care a stat la baza creșterii economice. Agregînd însă mere cu pere – e adevărat, în baza legilor existente! –, statistica oficială ascunde de unde vine de fapt creșterea economică, trecînd-o în contul țării în ansamblu, dar, în ce privește împărțirea roadelor, statistica oficială, deși face o aceeași prezentare în devălmășie, este neputincioasă în a mai camufla realitățile. Pozițiile capitalului străin tot cresc, cele ale capitalului românesc tot scad. Cum dracu’ asemenea schimbări de poziție tocmai cînd PIB-ul crește sau, cum se spune, cînd există creștere economică?

Simplu: capitalul străin obține creșterea economică și o obține pentru el. Și nu pentru altcineva. N-o împarte cu nimeni, îi externalizează roadele în țările de origine sau în alte locuri care îi sunt de interes. În afară de ceva-ceva din roade care se duc la salariații proprii, restul, adică supergrosul, este externalizat. Capitalul străin folosește în România doar vreo 25-26% din totalul forței de muncă din țară. Restul de peste 70% „intră în sarcina“ capitalului privat românesc și a statului român. La aceștia – adică la majoritatea de pe piața muncii – nu ajunge aproape nimic din creșterea economică înregistrată. Și cu care cum naiba să te lauzi, cînd devine mereu mai evident și deci mai revoltător că românii și țara cu numele încă al lor nu se aleg cu nimic din ea!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 17 aprilie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/spulberarea-minciunii-cresterii-economice-a-romaniei-capitalul-romanesc-a-dat-de-fapt-inapoi-780650

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Reclame

Planurile mele de a reveni și a binecuvînta din nou pîinea lor (în ziua de Înălțare, joi, 30 mai 2019)

Mesajul Domnului nostru Isus Cristos către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde

11 mai 2019

Fragment

     „Draga mea, există o preocupare puternică din partea multora în privința planurilor mele de a reveni și a binecuvînta din nou pîinea lor. Voi face aceasta în ziua de Înălțare, deci te rog, cît poți de repede, dă-le voie și celorlalți să știe că voi face acest lucru.”

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/