Daily Archives: 18 iunie 2019

Blasfemierea Imaginii lui Isus Îndurător

Ai milă Dumnezeul meu, de cei care Te hulesc, iartă-i că nu ştiu ce fac. (Rugăciunea zilnică de la Dozulé)

Imaginea lui Isus Îndurător din spectacol

https://www.youtube.com/watch?v=lbSjAzqeqv4&fbclid=IwAR3m2GlYKXeELMt1_WjjsqGU7VFtrBpLRNseAtkFrQWYs2N2LiXIDlHIOrU

 Patriarhia Română a luat act cu profundă indignare de spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca în cadrul „Săptămînii Mîndriei” a minorităților sexuale.

Conținutul indecent al acestei reprezentații include folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator.

Asemenea atitudini jignitoare la adresa covîrșitoarei majorități a românilor, etichetarea negativă a credincioșilor creștini, ofensarea repetată a sentimentelor religioase dezbină societatea şi denotă intoleranță tocmai din partea acelora care fac apel în mod insistent la toleranță.

Considerăm că este vorba de un act de propagandă ideologică anticreștină, care nu poate fi scuzat sub pretextul unei manifestări așa-zis artistice.

Amintim că Legea cultelor 489/2006, la art. 13, alineatul 2, stipulează că „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.

În consecință, pledăm pentru respectarea legii în spiritul și litera ei. În acelaşi timp, îndemnăm la promovarea decenței în spațiul public, ca premisă pentru o reală toleranță.

Biroul de presă al Patriarhiei Române (Sursa: https://basilica.ro/patriarhia-romana-isi-exprima-profunda-indignare-privind-ofensa-publica-adusa-simbolurilor-religioase/)

Teatrul Bagaj, trupa care susține spectacolul ”Eu sunt! Și?”, acuzat de Patriarhia Română că ofensează public simbolurile religioase, subliniază că „obiectele folosite în cadrul spectacolului nu sunt încadrate în categoria obiectelor de cult, fiind improvizații, cu reprezentări necanonice”.(Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23202296-teatrul-bagaj-dupa-patriarhia-acuzat-piesa-sunt-ofenseaza-simbolurile-religioase-obiectele-folosite-nu-pot-incadrate-obiecte-cult-sunt-improvizatii-spectacolul-invitatie-dialog.htm)

Imaginea lui Isus Îndurător nu este o improvizație, ea a fost terfelită, batjocorită și folosită de o manieră ofensatoare.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-14804988789171

 

 

 

„Europa cu două viteze“ în România: reușită totală, pînă la decuplare

       „Fișele” celor două economii care funcționează practic separat pe teritoriul României actuale (vezi “România liberă”, 15 mai 2019) arată că lucrurile stau aici cu mult mai rău decît s-ar putea crede.

În esență, tot mai mica economie românească din România, deposedată de resursele strategice, de pîrghiile strategice și beneficiind de înzestrări minime și finanțări derizorii răspunde de tot și de toate și, în mod disproporționat, are în grijă 3/4 din populația aptă de muncă a țării. Cu o productivitate la jumătatea celei a economiei aparținînd capitalului străin, trebuie să plătească 70% din salariile din țară. Și nu obține decît 1/3 din totalul profiturilor, deși face efortul principal (circa 85% din totalul investițiilor noi). Ca un corolar, susține bugetul în proporție de 3/5. Prin comparație, economia străină n-are nici o grijă, nici o angara. Nu-și asumă ocuparea decît a 1/4 din forța de muncă, putînd astfel plăti salarii în medie mult peste ce poate economia românească. Cu investiții minime pentru dezvoltare, realizează 2/3 din profituri, adică mult peste cota participării la PIB și la cifra de afaceri, semn clar că obține profituri de fapt pe seama costului derizoriu al forței de muncă din România. De asemenea, participă în proporție doar de 40% la susținerea bugetului de stat, discrepanță netă față de cota în PIB și în profituri, semnificînd că își realizează cîștigurile nete pe seama evaziunii fiscalizării profiturilor.

De fapt, se asistă la o tragedie. Nefericita colonializare a României a întors lucrurile cu fundul în sus! Priviți în ce parametri se înscriu cele două economii din punctul de vedere al celui mai relevant indicator: împărțirea PIB-ului între muncă și capital, care arată clar unde se situează o economie ca dezvoltare și statut. În economia aparținînd capitalului străin, munca ia nici 1/4, iar capitalul aproape 2/3, cote neatinse nici în cele mai colonii dintre coloniile din lume! În economia românească, aflată pe un stadiu dramatic de scăzut de dezvoltare, munca ia, în mod cu totul paradoxal, vreo 1/2 din PIB-ul aferent acestei economii, iar capitalul doar 1/3, cote caracteristice, țineți-vă bine, celor mai dezvoltate țări, cu salarii deosebit de înalte! Țări cu asemenea cote sunt, de fapt, centre din sistemele centru-periferie din colonialismul actual, care își datorează prosperitatea și transferurilor fabuloase și sistematice de resurse din colonii. În mod evident, în cazul economiei aparținînd capitalului românesc nu poate fi vorba de așa ceva! În lipsa resurselor strategice (active strategice, sectoare strategice, pîrghii strategice) preluate de economia aparținînd capitalului străin, dar rămînînd pe cap cu grosul copleșitor al forței de muncă și cu toate angaralele aferente unui stat, economia aparținînd capitalului românesc a ajuns să le facă pe toate prost! Dar, înainte de toate, trebuie să cheltuiască imens cu salariile și pensiile, prin comparație desigur cu dimensiunea și nivelul de dezvoltare la care se află, ceea ce explică în ultimă instanță cotele cu totul ne­specifice în ­împărțirea ­PIB-ului aferent între muncă și capital! Patronii români sunt pur și simplu revoltați de aceste cheltuieli cu forța de muncă. Dar fuga din țară a forței de muncă la salariile superioare din străinătate îi obligă, spre disperarea lor, la cheltuieli mai mari cu salariile. Iar, dacă statul dă „exemplul prost” al unor salarii mai mari în instituțiile lui, antreprenorilor privați români le ies ochii din orbite de mînie. Mai ales că ratele de profit în afaceri sunt obiectiv mici. Salariile, chiar dacă mici, cîntăresc greu la afaceri mici. Profiturile reale obținute în economia românească nu reprezintă decît vreo 1/3 din totalul celor pe „ansamblul statistic România”, dar aceasta plătește aproape 70% din salariile din România plus toate pensiile din România.

Prin implicație, toată lumea este supărată în economia românească: angajații români pe salariile mici, antreprenorii români pe profiturile mici! Sunt atît de supărați că mereu acuză statul, deși taxele pe care trebuie să le plătească sunt și ele mici! Desprinzînd din „ansamblul statistic România” economia aparținînd capitalului străin, care a luat toată seva economică cu ea, rămîne o biată mîrțoagă slăbănoagă, ce abia își trage sufletul, de te miri că n-a murit deja!

Inserția acestei mîrțoage în economia europeană și mondială – reclamată ca o cerință a dezvoltării în epoca zisă a globalizării – este un caraghioslîc. Economia românească nu furnizează decît 1/4 din totalul exporturilor, celelalte 3/4 fiind livrări ale economiei străine. La import reușește ceva mai mult: 1/3! Cît privește investițiile pe piețele externe, cifrele sunt însă de rîsul curcilor. Iar în materie de finanțare de pe piețele externe, economia privată românească are o poziție „de invidiat”: zero îndatorare externă, pentru că nimeni de afară nu-i acordă credite! Datoria externă „românească” este, de fapt, doar cea a statului, grosul datoriei fiind al firmelor străine!

România nu mai este, de fapt, nici măcar o colonie. Cu ea se experimentează ceva dincolo de limitele de jos ale unei colonii. Într-o colonie, capitalul străin deține controlul și, în baza acestuia, își asumă administrarea, dar evident este confruntat astfel și cu răspunderi. În cazul României, capitalul străin a decupat o parte pentru sine, lăsînd restul, prin marginalizare, în afara Europei, chiar în afara sistemului centru-periferie pe care îl constituie UE. Prin aceasta, capitalul străin nu răspunde de nimic, ci doar își rîde de economia aparținînd capitalului românesc. Sistemul celor două economii pe același teritoriu nu poate duce decît la dezmembrare politică și teritorială care o urmează inerent pe cea economică.

Înarmați cu datele din acest tablou, să fim atenți la consecințele care pot apărea în funcție de natura unor politici economice derulate, indiferent de buna lor credință și scopurile de fapt urmărite. Dezastre se pot produce din simple îmbătări cu apă rece sau bătăi la uși greșite ori din ignorarea faptului că economiile mici n-au spațiu de manevră. Țintind în mod corect și de lăudat creșterea salariilor, ca modalitate de ridicare a nivelului de viață și de combatere a emigrației fulminante, politica PSD-ALDE a vizat însă creșterea economică ce se obținea și a mizat pe preluarea pentru oameni a unei părți din fructele acesteia. Dar creșterea economică era obținută în economia străină din România. Și pur și simplu aceasta n-a acceptat să-i împartă roadele cu economia românească. A continuat să le externalizeze prin exporturi crescînde, evaziuni mai mari de profituri, diminuări ale investițiilor noi și chiar reduceri ale expunerii financiare pe România. Și atunci efectele au fost transferate integral asupra prăpăditei de economii românești. Sporirea consumului, alimentată de creșterile de salarii și pensii, s-a resimțit îndeosebi la nivelul economiei românești. Fără o creștere a producției interne, consumul neacoperit de aceasta s-a dus pe import. Capitalul străin din România n-a sporit importurile. Aproape întreaga creștere a deficitului comercial s-a năpustit pe economia românească. Aceasta a ajuns să colecteze peste 70% din deficitul comercial. La nivel de ansamblu, România pare că are de gestionat un deficit de 10 miliarde euro la exporturi de peste 60 miliarde euro (16%). De fapt, economia românească este confruntată, după 4-5 ani de creștere economică zisă pe ansamblu, cu un deficit de 7 miliarde euro la exporturi de numai 16 miliarde euro (44%), cotă ce constituie chiar un pericol! Măsurile luate prin OUG 114 sunt poate cele mai semnificative pentru discuția de față. Obiectivul acestor măsuri a fost supercorect și mai mult decît lăudabil: combaterea unor abuzuri de monopol ale unor companii străine din domenii de forță (bancar, energetic, telecom). Țintele concrete vizate de respectivele măsuri au fost însă complet greșite, căci au fost cu totul alături de cele ce trebuiau avute în vedere (de pildă, în sectorul bancar, nu ROBOR-ul, ci marjele de dobînzi inacceptabile sau, în energie, nu prețurile la vînzările din sectorul de producție, ci controlul de tip monopolist în toate distribuțiile, respectiv de gaze, de electricitate, de carburanți). Din măsurile luate prin OUG 114 a rămas pînă la urmă un fîs. Economia românească, și nu economia străină vizată, urmează să deconteze acest fîs! Și pentru aceasta decontul nu reprezintă chiar un fîs! În general, dacă nu calibrezi bine măsurile poate ieși rău! De fapt, dacă tot vizezi efecte și nu ataci cauzele, în cel mai bun caz este degeaba ceea ce întreprinzi, deși se poate întoarce și împotrivă-ți! Dacă din teamă sau din diferite calcule politice nici nu aduci măcar în discuție rînduielile care sunt la originea problemelor – și în domeniu este vorba de rînduielile responsabile de dezmembrarea economică într-o manieră supercolonială –, mai bine te lași ­păgubaș!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 22 mai 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/europa-cu-doua-viteze-in-romania-reusita-totala-pana-la-decuplare-784643

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Cele două economii din România cu creșterile, deficitele și datoriile lor

        Acest articol ar fi cu luare aminte și pentru cei ce și-au asumat succesul creșterii economice puternice din ultimii ani.

Și pentru cei care, dimpotrivă, au considerat-o efemeră și implicînd mari pericole, și pentru cei care au cochetat cu bazarea ei pe consum, și nu pe investiții, și pentru cei care, dimpotrivă, au blamat-o exact din aceste considerente, și pentru cei care în condițiile încetinirii ei  dau din colț în colț, și pentru cei care, dimpotrivă, exultă că au avut dreptate, și pentru cei ce au salutat și lăudat politica de creștere a salariilor, și pentru cei care, dimpotrivă, au criticat-o, accentuînd asupra riscurilor ei, și pentru cei ce nu par îngrijorați de deteriorarea severă a deficitelor comerciale și de plăți externe, și pentru cei care deplîng că nu le-au fost ascultate avertismentele tocmai din aceste domenii, în sfîrșit, și pentru cei care slăvesc companiile străine, și pentru cei care mai cîrtesc pe ici, pe colo împotriva acestora, căci de apreciat prezența lor pe baza rezultatelor concrete, și nu pe bază de povești sau prejudecăți politice, n-o face nici una din cele două tabere politice evident adverse.

Inutil aproape să precizăm că aprecierile – chiar dacă opozite ale celor două tabere politice – asupra tuturor fenomenelor economice menționate sunt cu referire la datele statistice agregate privind „România”. Or, dincolo de politică și interpretări, aici este buba! Toate datele și estimările privind avîntul creșterii economice, încetinirea acesteia, dimensiunea exporturilor și, respectiv, importurilor, amploarea deficitelor de plăți și evoluția datoriilor se referă la „ansamblul statistic România”, care există doar în imaginația statisticilor oficiale, dar deloc în realitatea fizică. Și normal ar fi ca statisticile, pentru a zugrăvi realitatea, să se acomodeze acesteia din urmă, și nu să imagineze ceea ce nu există. În România actuală există clar două economii, care nu prea au legături între ele. Au configurații diferite, au evoluții diferite, au dimensiuni diferite. Pe de o parte, economia derulată de capitalul străin din România, care este dominantă pentru că deține activele strategice, sectoarele strategice, pîrghiile strategice și deci decizia. Pe de altă parte, economia derulată de capitalul romînesc, care este sub­alternă și, după ce că pune doar pingele, dă tot înapoi. Pentru economia deținută de capitalul străin, România este doar un teren pe care se așază, ea avînd legături cu restul componentelor de pe alte piețe ale structurilor de tip transnațional din care face parte, și nu cu economia derulată de capitalul romînesc. De pe piața locală își procură doar forța de muncă, a cărei ieftinătate este și scopul prezenței în România. Accesul la resurse și utilități și-l asigură prin legături tot cu economia străină din România, căci aceste domenii strategice sunt preluate sub control de către aceasta. Cu economia românească din România n-are, de fapt, nici o treabă. Nici legătura fizică cu consumatorii individuali nu se face prin intermediari români, economia străină din România construindu-și canale proprii în comerțul cu ridicata și cu amănuntul. Cît privește economia derulată de capitalul românesc, aceasta poate găsi parteneri mai degrabă în afara hotarelor țării decît în firmele economiei străine din România, care practică un fel de insularizare pe teritoriul românesc.

De aceea, pentru a ști ce se întîmplă, de fapt, economic în România, trebuie să vedem nu ce ne spun statisticile oficiale despre „ansamblul statistic România”, pentru că acestea induc în eroare adunînd mere cu pere, ci ce se întîmplă în cadrul celor două economii separate. Care au creșterile lor economice, exporturile lor, importurile lor, deficitele lor, datoriile lor. Ansamblul statistic agregat nu face decît să ascundă realitățile! Articolul de față aceasta urmărește: să facă o „fișă” pentru fiecare dintre cele două economii din România existente în viața reală. Se încearcă să se delimiteze din „ansamblul statistic România” cît reprezintă economia aparținînd capitalului străin și cît economia aparținînd capitalului românesc. Repet, în numele faptului că în realitate acestea acționează și funcționează separat, și nu în conexiune organică precum în cazul unei adevărate economii unitare!

Tabelul alăturat sumarizează „fișa” celor două economii din România, prin estimarea ponderilor fiecăreia din ele în principalii indicatori economici pe „ansamblul statistic România”. Estimările nu au vreo pretenție de precizie, încercînd doar o evaluare a ordinului de mărime. Se pleacă de la aprecierile PIAROM-ZF, pe baza datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), privind cifra de afaceri a companiilor din România în 2017 (vezi „România liberă”, 17 aprilie 2019). Cele cu capital străin dețin 51%; cele cu capital privat românesc 45%, alături de care a fost pusă economia de stat (4%). Estimările pentru PIB (respectiv contribuția la PIB a celor două economii) derivă din relația dintre cifra de afaceri și PIB: partea de contribuție a economiei capitalului străin a fost ușor diminuată față de cea în cifra de afaceri avînd în vedere practica sistematică a companiilor transnaționale de a umfla scriptic consumurile intermediare pentru reducerea aparentă a profiturilor obținute. În ce privește forța de muncă, ponderile au în vedere includerea bugetarilor în ocuparea de către capitalul românesc (fără bugetari, ponderile sunt 67% angajați la capitalul privat românesc și 33% la capitalul străin). Ponderile în masa salarială derivă din corectarea celor din ocuparea forței de muncă cu salariul mediu net, mult mai ridicat la angajații capitalului străin. Ponderile în masa „excedentului brut de exploatare” (denumirea statistică a profiturilor) derivă din ponderile în masa salarială și, respectiv, ponderile în valoarea adăugată brută pe ansamblu și deci din PIB (valoarea adăugată brută împreună cu bilanțul net al intervenției statale formînd PIB-ul). Participarea la taxele încasate la nivelul bugetului statului este estimată pe baza aprecierii oficiale a ANAF privind contribuția la susținerea bugetului de stat a contribuabililor mari (43%) și celorlalți contribuabili (57%). Contribuțiile la exporturi și, respectiv, importuri, deci și la deficit, sunt estimări PIAROM-ZF, pe baza datelor ONRC, iar cele referitoare la ponderile în datoria externă sunt date ale BNR (prezența aparent bizară a aproape 2/3 din datoria externă a României în contul de fapt al capitalului străin se explică prin faptul că întreaga datorie externă privată este a subsidiarelor companiilor străine din ­România, care se finanțează de pe piețele externe, unde aceasta este mai ieftină de 2-3 ori decît în România; privații români, fie firme, fie individuali, nu au practic datorii externe, căci din afara țării nu-i creditează nimeni, toată datoria externă a „românilor” fiind, de fapt, a statului român). Comentariul și concluziile conturate de estimările din tabel, săptămîna viitoare.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 15 mai 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/cele-doua-economii-din-romania-cu-cresterile-deficitele-si-datoriile-lor-783669

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/