Daily Archives: 8 august 2019

„Creșterea economică fără investiții“ este parte din matricea colonială

       Statisticile românești și europene arată că, în ultimul deceniu, România – acel oficial „ansamblu statistic România“ care nu ține cont de existența practic separată a două economii pe teritoriul actual al țării, respectiv cea străină și cea românească – s-a înscris, fără oscilații și nuanțări, în rîndurile țărilor unde se manifestă fenomenul creșterii economice fără creșteri măcar în pas sau cu creșteri mult mai slabe ale investițiilor, fenomen ce poate fi denumit „creștere economică fără investiții“, pentru că, cel puțin în parte, creșterea economică înregistrată este obținută fără investiții noi (vezi „România liberă“, 3 iulie 2019). Creșterea economică puternică din anii din urmă și cu care toată lumea din România s-a lăudat prin străinătățuri a fost realizată în condițiile unor investiții slabe, cu un ritm de creștere mult sub cel al creșterii economice, iar în anul 2018 contribuția investițiilor la creșterea economică a fost chiar negativă (minus 0,7% în echivalent PIB), cu alte cuvinte creșterea economică a fost obținută în ciuda scăderii relative a investițiilor! Toată lumea în România cere investiții, dar nimeni nu le face! Statul a tot redus efortul investițional, dar mai de remarcat este că sectorul privat, care se plînge nevoie mare de faptul că statul nu face investiții, procedează absolut identic și nu se îmbulzește la investiții. Și lucrurile sunt clare: nimeni nu se înghesuie spre investiții pentru că, dacă se obține creștere economică și fără investiții, de ce să faci investiții?! Mai bine consumi ceea ce se realizează în plus prin creșterea economică! Evident, dacă nu s-ar obține creștere economică, s-ar face investiții, dar, judecînd din punctul de vedere al investitorului, dacă tot se obțin profituri și fără investiții, de ce să mai facă investiții?!

Înregistrarea fenomenului „creștere economică fără investiții“ în România ridică mari semne de întrebare, pur și simplu pentru faptul că, în lume, acest fenomen s-a dovedit a decurge din impactul noilor tehnologii de vîrf,  îndeosebi din electronizare, informatizare și digitalizare, și nu întîmplător este consemnat în țările avansate pe această linie. Or, în România inserția de tehnologii noi pe ansamblul economic este slabă, digitalizarea este la început, iar în ce privește cheltuielile de promovare a inovării, și în general de cercetare/dezvoltare, România se află chiar pe ultimul loc în Europa. Deci explicația trebuie să vină din altă parte. Și nu poate fi vorba de altceva decît de impactul transformării României într-o colonie a capitalului vestic, impact care se traduce într-o întoarcere cu fundul în sus a rînduielilor normale dintr-o economie în conformitate cu stadiul de dezvoltare în care se află. Că vrem sau nu vrem, că ne place Europa sau nu, România a pierdut, ca țară, economia națională, decizia națională, identitatea națională. Aceasta privind din punct de vedere românesc, într-o interpretare politică și istorică ce este sau nu este agreată și recunoscută! Dar, dincolo de această interpretare, să-i zicem politică și istorică, există un impact economic în sine, să-i zicem strict tehnic, spre a-l separa și feri de interpretările politice! Și în cazul căruia nu se poate pune problema că este agreat sau nu, ori recunoscut oficial sau nu, pentru că există „fizic“, în carne și oase cum s-ar spune! Impactul principal constă în faptul că pe teritoriul României s-au format două economii distincte, cu constituențe distincte, cu dinamici distincte; cele două nu doar că nu seamănă deloc una cu alta, dar nici nu au legături una cu alta. De o parte –economia aparținînd capitalului străin, dominantă pentru că deține activele și pîrghiile strategice, și care face parte din ansamblul extern din care provine. Pe de altă parte – economia aparținînd capitalului românesc, economie subalternă, care pune pingele, și care se luptă în van, căci nu are decît cel mult șansa de a-și încetini pe cît posibil darea înapoi. Agregarea statistică a celor două economii în ansamblul numit oficial România ascunde dramaticul impact colonial. Dar, încet-încet, chiar statisticile însele îl relevă. Pentru că, urmărind în timp, economia străină tot crește în ansamblul statistic, iar economia românească tot scade! Fără înzestrare tehnologică, fără posibilități de finanțare (nu insistăm acum pe rolul nefast pe care îl au băncile străine din România în această privință), fără susținerea statului român (de la care nici nu pot exista cine știe ce pretenții, căci el de fapt nu mai există, fiind cu deliberare desființat), economia românească este cu mulți pași în urmă, fiind de fapt, „economic“ vorbind, în faza în care nu poate crește dacă nu face investiții. Investiții pe care nu le poate însă face la cît ar trebui, pentru că nu are resurse!

Economia străină merge, cu toate pînzele sus, înainte. Deține puterea, decizia, controlul strategic, principalele resurse, pozițiile de monopol pe piață în sectoarele de forță, practic totul. N-o împiedică nimic. Concurenți nu are. Oricum, în calitate de concurenți, competitorii români nu contează! Economia străină este cea care înregistrează creșterea economică din România. Mai pe scurt, n-are de ce să facă investiții! Poate înregistra creștere economică și fără investiții. Mai precis, poate realiza profit și fără să destineze o parte cu greutate din profit investițiilor. Creșterea economică este, statistic vorbind, creșterea PIB – adică, în esență, a valorii adăugate brute. Iar aceasta înseamnă salarii (ceea ce ia munca) și profituri (ceea ce ia capitalul). Dacă salariile sunt mici – și pentru aceasta vine capitalul străin în România! – profiturile mari se pot obține tocmai pe seama salariilor mici. Nu este nevoie de cine știe ce investiții. Cu alte cuvinte, se poate realiza creștere economică fără investiții, căci profiturile vin din folosirea forței de muncă ieftine (respectiv costuri mici pentru compensarea salariilor mici). Acest fenomen se petrece la scară mereu și mereu mai mare în România. Cînd, la aceeași activitate, costurile cu salariile sunt de 4-5 ori mai mici în România decît acolo de unde vii tu, companie vestică, nu trebuie să mai faci investiții în România. Îți iei hala în spate sau o închiriezi chiar la fața locului și te muți să-ți faci treaba în România. Investițiile se fac doar acolo unde înlocuiesc forță de muncă scumpă și nu una ieftină, adică tot pe la tine pe acasă prin Vest și nu în periferia colonială România!

Practic, la „antipozi“, economia românească din România se află pe un alt palier: are nevoie să facă investiții pentru a crește. N-are însă resurse pentru investiții. Așa că, de fapt, dă înapoi în reprezentarea sa în cadrul „ansamblului statistic România“, cu toate că face efortul principal de investiții pe acest ansamblu. Economia străină care face investiții mereu mai mici înaintează și ocupă în PIB-ul ansamblului poziții mereu în creștere, ceea ce lasă impresia că „România“ înregistrează fenomenul „creștere fără investiții“.

Vreți cîteva cifre?! Investițiile străine în România sunt estimate la vreo 75-76 miliarde euro, stoc ce reprezintă circa o treime din PIB-ul României. Cu acest stoc de investiții la lucru, capitalul străin obține deja peste jumătate din PIB-ul anual al „ansamblului statistic România“. Și lucrurile înaintează: investițiile străine noi devin mereu mai derizorii, creșterea economică obținută de capitalul străin este alertă și ponderea acestuia în contribuția la PIB-ul de ansamblu urcă în mod constant. De ce să mai facă investiții capitalul străin în România? Investițiile străine în România au reprezentat, în perioada 2000-2017, doar vreo 12-14% din eforul investițional total din țară. Cu acest mizilic, capitalul străin a trecut, ca putere în economie, de la aproape nimic la peste jumătate din total. De ce să facă investiții?! Matricea colonială exclude investițiile din potențarea profiturilor.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 10 iulie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/cresterea-economica-fara-investitii-este-parte-din-matricea-coloniala-791885

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Reclame

Toată lumea cere investiții, dar nimeni nu le face!

        Mai toți în România – politicieni, analiști, oameni de rînd, chiar și, bizar, oameni de afaceri – se plîng că în țara noastră nu se fac investiții.

Oricum, nu cît ar trebui! O realitate deloc greu sesizabilă și, oricum, imposibil de negat! Pe vremea comuniștilor se spunea că nu mai există aproape nimic pentru consum deoarece totul merge la investiții. Acum, în capitalism sau în ceea ce o fi în prezent pe la noi, merge totul la consum și mai nimic la investiții. Consumul crește, investițiile scad. Lucrurile nu sunt foarte simple, ba apar chiar destul de încîlcite. Pe vremea comunismului, cînd totul era la stat, statul era de vină că nu prea exista îndestulător pentru consum în măsura în care prea mult se aloca pentru investiții. Acum, sectorul privat, care a preluat aproape în totalitate economia, se plînge – atenție mare! – că tot statul ar purta vina, de data aceasta însă pentru că nu face investiții suficiente! De înțeles nu se prea înțelege cum stă, de fapt, treaba! De unde să mai facă însă statul investiții, cînd a fost redus, potrivit chiar opțiunii strategice aplicate și arhicîntate, la un rol minimal, în conformitate cu incriminarea sa de cel mai prost administrator, care trebuie să se dea la o parte spre a face loc celui mai bun manager ce este sistemul privat?! Dumnezeu să mai înțeleagă! Păi, dacă statul este considerat o nenorocire, atunci faptul că nu face investiții ar fi un lucru bun, și nu unul de incriminat. Căci, cu cît ar fi mai mici investițiile statului, ar fi mai reduse irosirile de resurse și ar rămîne disponibilități pentru investiții din partea celui mai performant, adică sistemul privat.

Realitățile și, o dată cu ele, statisticile arată însă că nici sectorul privat nu se înghesuie să facă investiții: nu numai că nu înlocuiește investițiile pe care statul nu le face suficient, dar, să fie clar, nu-și bazează nici propria expansiune pe creșterea investițiilor. În măsura în care sectorul privat (românesc sau străin) a bătut toba ani de zile despre incapacitatea de performanță a statului și despre necesitatea ca acesta să se dea la o parte pentru a permite mediului privat să se desfășoare nestingherit, te-ai aștepta ca o serie de nevoi pe care privații înșiși (firme sau indivizi) le au și statul nu le mai acoperă să fie asigurate de mediul privat, de altfel atotdominant în economie, precum infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, cea de ocrotire a sănătății și chiar cea educațională. Dar, dincolo de aceasta, în normalitatea actului economic, asigurată, desigur, pe deplin în mediul privat, ar fi ca realizarea creșterii economice și sporirea profiturilor să fie condiționate și generate de investiții, de ridicarea, dacă nu chiar de accelerarea nivelului investițional. Or, ce se observă?! Creștere economică se obține, dar investițiile scad! Nu numai relativ – adică se obține o creștere economică mai mare decît creșterea investițiilor! – dar chiar și în mod absolut, adică se obține creștere economică în condițiile unei scăderi a investițiilor. Ce înseamnă acest lucru, în condițiile în care așa-numita creștere economică este, de fapt, creșterea PIB-ului?! Înseamnă că sporirea PIB-ului (adică, în esență, a salariilor și profiturilor, căci acestea împreună constituie PIB-ul) nu prea mai este dependentă de creșterea investițiilor și că se realizează și fără creșterea investițiilor! Spre deosebire de trecut, o anumită creștere a PIB-ului se poate obține nu doar printr-o creștere în pas a investițiilor, ci chiar și printr-una mai mică sau chiar negativă a investițiilor, ceea ce duce, în cîțiva ani, la bizare scăderi ale ratei de investiții în PIB! România prin această fază trece sau în această fază este! Creștere economică există cu rate de investiții scăzute în PIB și chiar cu diminuări ale acestei rate în PIB!

Ca o fațetă a acestui lucru, toată lumea cere investiții, dar nimeni nu le face! Cea mai mare ipocrizie se manifestă din partea sectorului privat: se plînge nevoie mare de faptul că statul nu face investiții, dar nici el, sectorul privat, nu se îmbulzește să investească, ba dimpotrivă, tot restrînge relativ investițiile. Cea mai simplă explicație: nu are nevoie să crească investițiile! Realizează profituri și fără investiții sau, mai precis, fără creșterea investițiilor ori cu investiții minime. Cît va dura această fază? Spre ce se vor îndrepta lucrurile?

Să vedem ce se întîmplă în lume în planul investiții/creștere economică, și apoi să ne întoarcem la România și să evaluăm specificul de aici. Pe vremea industrialismului clasic, pentru a obține o creștere a PIB era nevoie de o creștere mai mare, de regulă mult mai mare, a investițiilor. În perioada postbelică, odată cu revoluția tehnologică, incrementul necesar al investițiilor pentru creștere economică s-a diminuat, doar țările care urmăreau să reducă decalajele de dezvoltare trebuind să realizeze o devansare a creșterii investițiilor. În zilele noastre, în epoca informaticii și a digitalizării, creșteri în PIB se obțin în condițiile unor investiții  cu creșteri în pas cu cele ale PIB-ului și, tot mai mult, cu creșteri mai mici sau chiar cu scăderi ale investițiilor. Ca urmare, rata investițiilor în PIB se diminuează la cote incredibile în urmă cu o sută de ani sau chiar cu cincizeci de ani. Impactul nebănuitelor progrese tehnologice este evident. Avînd în vedere că PIB-ul nu este altceva decît valoarea adăugată (adică salarii plus profituri) înseamnă că, per ansamblu, se pot obține creșteri ale profiturilor cu creșteri salariale mai mici sau, altfel spus, munca, deși mai bine compensată față de trecut, generează, prin asociere cu o tehnologie mult superioară, profituri mereu mai înalte. Investițiile se fac din profit. Și, privind procesul în repetabilitatea sa în timp, nevoia de investiții pentru obținerea de profit scade. La nivelul de ansamblu al PIB-ului, consumul poate crește, în timp ce investițiile scad. Se pot obține creșteri de PIB cu creșteri inferioare de investiții. Nu doar progresele tehnologice explică însă noua situație.

(continuarea săptămîna viitoare)

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 3 iulie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/toata-lumea-cere-investitii-dar-nimeni-nu-le-face-790722

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/