Am anticipat de secole momentul actual al Binecuvîntării mele patriarhale

Mesajul lui Dumnezeu Tatăl către Holy Love

4 august 2019

          Încă o dată, văd o Mare Flacără pe care eu (Maureen) am recunoscut-o ca fiind Inima lui Dumnezeu Tatăl.

El spune: „Sunt cel veșnic – creatorul nopții și al zilei – creatorul fiecărui har și al clipei prezente. Am anticipat de secole momentul actual al Binecuvîntării mele patriarhale.”*

„Vin cu mîinile mele pline de daruri – fiecare cadou împachetat separat pentru fiecare suflet. Fiecare suflet va primi ceea ce are nevoie pentru a pătrunde mai adînc în Inima mea paternă. Eu sunt un Dumnezeu generos. Dau ceea ce este mai bun și potrivit, ceea ce lipsește în fiecare inimă care este plină de credință.”

„Eu sunt Tatăl tuturor vremurilor. Aceste zile în care trăiți sunt fără precedent în privința activității malefice din lume. Satana se ascunde nedescoperit în spatele titlurilor și pozițiilor de autoritate. Majoritatea copiilor mei nu se uită după el. Ei nu-i recunosc obiectivul care reprezintă întotdeauna sufletele. Mulți cooperează involuntar cu planurile sale. Totuși alții și-au unit forțele cu el în mod intenționat.”

„Învățați să recunoașteți răul sub forma divertismentului, a codurilor vestimentare, a relațiilor și a priorităților. Ceea ce nu este de la mine este împotriva mea. Orice sau oricine care descurajează rugăciunea este un instrument al satanei. Eu nu privesc la însemnătatea lumească ci la iubirea simplă în inimă. O asemenea inimă acceptă adevărul poruncilor mele și se supune lor.”

„Viitorul lumii depinde de abilitatea fiecărui suflet de a-l recunoaște pe satana și de a-i descoperi planurile sale. Folosesc acum cîțiva oameni remarcabili în această țară** pentru a face tocmai aceasta. Credeți-mă cînd vă spun, nu pot să mai stau mult timp urmărind tactica satanei. Trebuie să acționez! Cînd planurile satanei sunt dezvăluite, veți fi uimiți de uneltirile planurilor sale.”

„Îi întîmpin cu brațele deschise pe toți cei care vin aici.*** Mai ales, îi așez în adîncul inimii mele paterne pe cei care rămîn credincioși tradiției credinței. Voi sunteți rămășița mea. Voi sunteți cei pe care mă bazez pentru a duce mai departe adevărata credință generațiilor viitoare.”

„Voi nu vedeți, așa cum văd eu, metodele abjecte prin care satana se strecoară pe nesimțite în adevăr. Înainte de a-l cunoaște, adevărul a fost transformat într-o stare de nerecunoscut pe care omenirea a fost păcălită să o accepte. Eu continuu să vorbesc aici pentru a îndestula inima lumii cu adevărul acestor vremuri – Iubirea mea și Îndurarea mea.”

„Intenția mea de rugăciune astăzi este aceeași ca în fiecare clipă prezentă – ca toate popoarele și fiecare națiune să se unească supunîndu-se poruncilor mele. Numai atunci voi fi repus în locul meu de drept de stăpînire a lumii întregi. Rugați-vă pentru aceasta.”

„Cuvintele mele adresate vouă astăzi vor ajunge în cîteva inimi care sunt deschise la adevăr. Unele inimi se vor deschide și se vor schimba pentru a accepta adevărul. Alte inimi vor rămîne de neclintit în încăpățînare și închise în greșeală. Vin să influențez alegerile liberului arbitru și să aduc mai multe inimi pe calea cea dreaptă.”

„V-am creat pe fiecare dintre voi ca să vă puteți dobîndi mîntuirea. Aștept ziua în care să vă pot lua cu mine în paradis.”

Maureen spune: „Văd o mînă mare întinsă asupra tuturor oamenilor de pe Domeniul Inimilor Unite.”

Dumnezeu Tatăl spune: „Astăzi vă pot spune că de la începutul timpului am hotărît ca această misiune**** să fie prezentă în lume în aceste timpuri din urmă – această Misiune a Voinței mele divine. Știu de ce are nevoie fiecare și știu ce dorește fiecare, dar poate nu ar trebui să aibă. Continuați să vă rugați pentru cerința mea, care este convertirea tuturor inimilor și în consecință convertirea lumii. Astăzi, consacru această misiune Voinței mele divine. Extind Binecuvîntarea mea patriarhală.”

*Pentru a înțelege semnificația Binecuvîntării patriarhale a lui Dumnezeu Tatăl vedeți

‘www.holylove.org/files/God_the_Fathers_Patriarchal_Blessing.pdf’.

**SUA

***Apariția site-ului Maranatha Spring and Shrine

****Misiunea ecumenică a Iubirii Sfinte și Divevine la Maranatha Spring and Shrine

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Reclame

Posted on 17 august 2019, in Holy Love and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: