Pe o stradă cu sens unic: anticolonialist am fost, anticolonialist am rămas!

       Indiferent de teoretizările oricît de savante asupra globalizării din zilele noastre, avem în practică de-a face cu o expansiune internațională fără precedent a capitalului, determinată de progresele nebănuite ale tehnologiei, de circulația slab restricționată a bunurilor și de deschiderea piețelor financiare. Ar fi deci vorba de un proces, dar a-l numi globalizare nu este, la o analiză atentă, deloc adecvat, căci nu trebuie cine știe ce studii pentru a se constata că nu prea are nimic global, nici ca interactivitate a componentelor, nici ca multilateralitate a influențelor lor, fiind mai degrabă ca o stradă cu sens unic: de la țările dezvoltate către țările slab dezvoltate. Rar scapă cineva pe contrasens! Numai între țările dezvoltate globalizarea are dublu sens. Pentru țările slab dezvoltate este vorba doar de „globalizarea“ lor de către capitalul din țările dezvoltate!

Pentru cei care consideră globalitatea cadrul de manifestare a proceselor în zilele noastre, iar globalismul – ideologia potrivită acestui cadru, globalizarea este, de fapt, o politică. Și interpretată ca politică, implicînd obiective și mijloace de atingere a acestora, globalizarea este politica nimănui altcuiva decît a capitalismului internațional contemporan. Interpretată ca politică, globalizarea nu este altceva decît colonialismul din zilele noastre, colonialismul promovat de capitalismul internațional actual. De altfel, orice încercări de a găsi diferențieri între globalizare și colonialismul din secolul XIX sau colonialismul din secolul XX sunt inutile: este vorba de același lucru, este vorba de aceleași scopuri, este vorba pînă și de aceleași mijloace. Ustensilele diferă, fiind cele la îndemînă în zilele noastre.

Transnaționala este, fără îndoială, principala ustensilă a colonialismului actual. Compania transnațională (multinațională) are la dispoziție toate mijloacele pentru expansiune și impunerea condițiilor: putere economică și financiară; dotare tehnologică; organizare și management adecvate; poziții forte pe piață și abilitate de piață. Este preferabil termenul „transnaționale“, și nu „multinaționale“, întrucît, din punctul de vedere al controlului, puține companii (corporații) sunt multinaționale, copleșitoarea majoritate fiind sub controlul unui capital de unică sorginte națională, dar acționînd, prin rețeaua lor de producție și comercializare, pe o multitudine de piețe, adică transnațional.

În urmă cu aproape patru decenii și jumătate, am susținut lucrarea de doctorat cu tema „Corporațiile transnaționale“ (devenită, doi ani mai tîrziu, sub același titlu, un studiu publicat, care a rămas singurul pe respectiva temă, pînă în 1989, în literatura românească de specialitate). Este o carte anticolonialistă. Nu mai mult, nici mai puțin anticolonialistă decît cărțile mele din anii din urmă („România, o colonie la periferia Europei“, 2016, și „Colonialismul actual și colonia sa România“, 2018). Asta în atenția cîntăreților români ai colonialismului actual care nu știu cum să mă încondeieze mai tare pentru poziția mea publică împotriva transformării țării mele într-o colonie. Aceste cărți vor rămîne mărturii anticolonialiste după ce voi dispărea, nu mai vorbim de cazul, foarte probabil, în care mîntuitorii colonialiști vor împărți România. Prin anticolonialismul meu nedezmințit, pot pleca însă la Dumnezeu cu conștiința împăcată și cu datoria împlinită față de poporul meu.

În 1976 – cînd am scris studiul despre „Corporațiile transnaționale“ – nu veniseră la putere nici Margaret Thatcher în Marea Britanie, nici Ronald Reagan în America, sub guvernarea cărora s-a considerat ulterior că s-a inaugurat globalizarea ca politică. Dar marii liberaliști ai anilor ᾽70 erau deja foarte activi în a „desființa“ statalismul de tip keynesist al capitalismului postbelic. Și unul dintre argumentele de forță era impactul transnaționalelor, despre care se spunea în modul cel mai articulat că, pînă în 2000, dacă nu vor pune la pămînt statele naționale, vreo 300 dintre ele vor prelua oricum afacerile mondiale (și deci destinele lumii). În lucrarea cu pricina n-am împărtășit această viziune, n-am considerat realist că puterile-stat ale vremii își vor părăsi pîrghiile și hățurile. Și, de ce să nu recunosc, poate nici nu m-am desprins atunci de interpretarea la modă, din vremurile acelea, a capitalismului: care, ca formă de existență, era considerat în etapa așa-numitului „capitalism monopolist de stat“, în care forța statului se contopea cu aceea a companiilor private în urmărirea scopurilor comune și în care, fără a folosi cuvinte sofisticate, companiile private făceau ceea ce nu putea statul sau nu convenea statului, iar statul făcea ceea ce nu puteau face companiile private sau nu le convenea acestora (ca, de pildă, investiții a căror rentabilitate apare doar după zeci de ani). Au trecut un sfert de secol pînă în anul 2000 și apoi încă aproape două decenii, fenomenul transnaționalelor a explodat (a ajuns și a acaparat tot și în România!), dar statele naționale de origine ale transnaționalelor n-au dispărut, sunt mai active decît oricînd. Mai abitir ca niciodată, se evidențiază că, tocmai prin statele naționale din centru, capitalismul actual dezvoltă o expansiune teribilă în restul lumii, pe care îl consideră teritoriul său colonial sub diferite forme și grade și pentru a cărui subordonare și aservire folosește la scară planetară ustensila transnaționalelor. Acesta este colonialismul actual. O politică de stat derulată prin cea mai mobilă și eficientă ustensilă privată: transnaționala.

Transnaționalele nici n-ar exista fără puterile-stat coloniale din spatele lor. Cine promovează liberalizările în circulația bunurilor, serviciilor și capitalurilor, fără de care transnaționalele ar pierde sensul de existență?! Cine interzice în spațiul internațional sprijinirea sau subvenționarea exporturilor, fără de care transnaționalele n-ar mai avea obiect?! Cine impune în colonii privatizări, și acolo unde trebuie, și acolo unde nu trebuie, fără de care transnaționalele n-ar avea ținte?! Cine presează coloniile pentru așa-numita liberalizare a contului de capital, care le lasă fără apărare și fără chiloți în fața transnaționalelor?! Cine este nedezmințit alături din transnaționalele „proprii“, în orice litigiu ar fi implicate?! Cine altcineva decît puterile-stat coloniale din spatele lor!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 28 august 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/pe-o-strada-cu-sens-unic-anticolonialist-am-fost-anticolonialist-am-ramas-800120

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Posted on 2 octombrie 2019, in Economie and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: