Monthly Archives: noiembrie 2019

24 noiembrie 2019 – Isus Cristos, Regele Universului

Rugăciune către Cristos, Regele Universului

         O Isus Cristos, te onorez ca Rege al Universului. Tot ce a fost făcut, a fost creat pentru tine. Exercită asupra mea toate drepturile tale.

    Reînnoiesc promisiunile botezului meu renunțînd la satana, la ambițiile sale deșarte și la lucrările sale și promit să trăiesc ca un bun creștin. Și mai ales mă angajez să fac, după posibilitățile mele, să triumfe drepturile lui Dumnezeu și ale bisericii tale.

    Divină Inimă a lui Isus, îți ofer sărmanele mele fapte pentru a obține ca toate inimile să recunoască regalitatea ta sfîntă și astfel împărăția ta de pace să se instaureze în întregul univers. Amin.

Rugăciunea Papei Pius al XI-lea (1857-1939)

Această rugăciune, aprobată de autoritățile ecleziastice în 23 februarie 1923, a precedat publicarea Enciclicei „ Quas Primas” din 11 decembrie 1925, prin care Papa Pius al XI-lea a instituit sărbătoarea lui Isus Cristos, Regele Universului.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Cum concesionarii străini de gaze i-au luat PNL-ului obiectul muncii

        Pe vremea cînd era în opoziție, PNL a avut o inițiativă legislativă – sub forma unui amendament la legea privind exploatarea gazelor off shore din Marea Neagră – de toată lauda.

Măcar din simplă curiozitate, să vedem ce va face cu conținutul, repetăm de toată lauda, al respectivei inițiative legislative acum cînd PNL a preluat guvernarea! Iată, în chiar cuvintele președintelui PNL, Ludovic Orban, în ce consta inițiativa legislativă cu pricina, prin amendarea legii off shore în discuție atunci: „Ne interesează mai puțin chestiunile legate de taxare… Ceea ce ne interesează pe noi este ca banii pe care îi cîștigă statul român să fie folosiți în beneficiul cetățeanului, pentru ca cetățenii să beneficieze de pe urma acestor resurse de gaze pe care le are România. Propunem ca aceste resurse financiare să fie utilizate pentru două tipuri de obiective: pentru finanțarea constituirii de rețele de distribuție a gazului în toate localitățile unde nu există rețele de distribuție a gazului; pentru finanțarea conectării la rețelele de distribuție de gaz natural, astfel încît să beneficieze cei 65% dintre cetățenii români care astăzi nu beneficiază”.

Superb și mai mult decît corect! Într-adevăr, beneficiar nu poate fi altcineva decît cetățeanul român de pe urma unei bogății lăsate de Dumnezeu nimănui altcuiva decît românilor! Și ar fi o anomalie economică – nemaivorbind de faptul că ar fi o nedreptate strigătoare la cer! – ca resursele de gaz avute în vedere să fie exportate, indiferent unde, în măsura în care 3.500 de școli din România nu au gaz metan și peste 3 milioane de locuințe se încălzesc cu lemne.

În orice caz, inițiativa legislativă a PNL era integral în cadrele logicii și preceptelor morale! A vorbi de gazele din Marea Neagră ca despre „resurse pe care le are România” era o diversiune. Căci știa și Grivei că aceste resurse fuseseră descoperite în perimetre concesionate de statul român și deci folosința resurselor descoperite aparține concesionarului (concesionarilor), care, conform contractelor de „explorare, prospectare și exploatare”, pot face ceea ce vor cu ele, cu alte cuvinte le pot vinde oricui și la ce prețuri vor. Statul român, ca reprezentant al teoreticului proprietar, ia doar redevența. Ca atare, discuția asupra taxării era crucială: avea să stabilească de fapt cu ce se va alege pînă la urmă statul român și, prin acesta, cetățeanul român.

Așa că PNL nu putea face pe mironosița spunînd că „nu-l prea interesează taxarea”, căci, pînă la urmă de taxare depindeau și banii pe care vroia să-i destineze finanțării distribuțiilor și racordărilor de gaze naturale. Știa toată lumea că onorații concesionari erau împotriva taxării suplimentare (peste redevență), iar, în condițiile încasărilor doar din redevență, fondul din care urma să se finanțeze distribuțiile și racordările de gaze era o simplă glumă. Mai mult, PNL știa cel mai bine că președintele Iohannis nu era de acord cu legea ce-i fusese înaintată spre promulgare, retrimițînd-o Parlamentului tocmai din cauza opoziției concesionarilor străini. Iar formularea cu care a făcut-o – nevoia unei „distribuiri echitabile a beneficiilor între stat și investitori” – arăta că președintele dădea curs opoziției concesionarilor față de legea respectivă. În asemenea condiții, demersul PNL – repetăm cu țel corect politic și moral – încerca mai degrabă să arunce o anatemă asupra eternului vinovat de serviciu Dragnea, care, în nevrednicia-i atribuită perpetuu, se bătea pentru niște taxe riscînd să se pună în contră cu investitorii (desigur mîntuitori!), în timp ce PNL se lupta pentru oameni, căutînd să canalizeze către aceștia resursele care le aparțin! Ceea ce, să recunoaștem, mirosea destul de rău. Și oricum infesta o inițiativă demnă de a fi lăudată și nu hulită.

Odată prezent la guvernare, PNL are toate posibilitățile să „dezinfesteze” propria inițiativă, pur și simplu punînd-o în practică așa cum glăsuia aceasta în spațiul public, dincolo de diferitele strîmbe cu care a fost cuplată. Din cauza legii off shore în varianta Dragnea, concesionarii străini au decis să amîne investițiile pentru exploatare, continuînd să facă presiuni pentru modificarea legii. OMV chiar a oprit oficial investițiile, avertizînd că, în lipsa schimbării condițiilor legii, scăderea inevitabilă a producției interne on shore va duce la importuri mereu mai mari de gaze rusești. Dragnea a fost băgat la pușcărie, se zice că pentru a fi angajat la partid niște femei plătite din bani publici. Dv credeți? Eu nu cred că pentru asta! Mult mai probabil pentru îndrăzneala de a fi mărit salarii și pensii și, vai, în plus!, de a fi taxat viitoarele încasări din resursele de gaze de la Marea Neagră! Așa ceva nu este permis să se întîmple într-o colonie! Americanii mai pragmatici l-au chemat pe Iohannis la Washington și i-au cerut cu subiect și predicat schimbarea legii off shore.

Nu se știe cum exact, aceasta a și fost rapid schimbată, eliminîndu-se deocamdată impozitarea suplimentară. O colaborare minunată între Iohannis și „ciuma roșie” PSD! Nu se știe exact dacă a mai rămas ceva din prevederile legii mult incriminate, mai ales dacă mai urmează să opereze obligația ca 50% din resursele exploatate să fie măcar destinate pieței românești și nu să plece direct la export. Oricum, resursele financiare continuă să se subțieze pe săptămînă ce trece! Pînă va ajunge efectiv să-și exercite guvernarea, PNL va fi obligat pur și simplu să-și uite propria propunere de pe vremea lui Dragnea, căci, România nemaialegîndu-se cu ceva din exploatarea resurselor de la Marea Neagră, nu vor mai exista fizic bani care să fie destinați finanțării aprovizionării cu gaze „a celor 65% dintre români care nu beneficiază” spre a prelua chiar formularea PNL! În domeniu, concesionarii străini i-au luat PNL-ului obiectul muncii.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 20 noiembrie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/cum-concesionarii-straini-de-gaze-i-au-luat-pnl-ului-obiectul-muncii-814553

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american – 23 noiembrie 2019

       La fel ca pentru Europa, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 23 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune pentru a proteja continentul american.

În această zi, fiecare este rugat să recite, cel puțin unul din rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 26, 30, 31, 80, 85, 124 și 141 ale cruciadei.

Sursa: https://www.internetgebetskreis.com/en/

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-14804988789171

Premierul polonez, mesaj pentru cei care vor „un război cultural”: Cine vrea să ne otrăvească copiii cu ideologie, pune o bombă sub Polonia. Nu vor cîștiga acest război! Familia îl va cîștiga!

        Premierul polonez Mateusz Morawieki a afirmat, marți, că „sprijinul și protejarea familiei” se află în centrul politicilor guvernului său, iar dacă adversarii valorilor tradiționale vor un „război cultural”, „atunci noi îl vom cîștiga”, scrie Breitbart.

În discursul rostit în parlament înaintea învestirii guvernului, după victoria partidului conservator Dreptate și Justiție (PiS) la alegerile de luna trecută, premierul Poloniei a vorbit despre planurile partidului de a extinde cheltuielile de asistență pentru familie și de a-i proteja pe copii de „experimente sociale”, făcînd aluzie la presiunile grupurilor liberal-progresiste de a introduce ideologia de gen în școli.

„Nu există consimțămînt pentru experimente sociale și revoluții ideologice. Viitorul copiilor noștri este în joc, iar acest viitor ar trebui să stea în mîinile părinților, deoarece aceasta este normalitatea”, a declarat premierul, citat de presa de la Varșovia.

„Copiii sunt de neatins”, a afirmat șeful Executivului, avertizînd că „oricine ridică mîna – o mînă ideologică – ridică mîna către întreaga comunitate”.

„Cine dorește să ne otrăvească copiii cu ideologie, să îngrădească părinții, cine vrea să rupă legăturile de familie, să intre în școli fără invitație și să scrie manuale ideologice, pune o bombă sub Polonia și vrea să provoace un război cultural în Polonia”, a adăugat el.

„Nu va fi război. Nu o voi permite. Dacă sunt unii care încearcă să ducă un război cultural, atunci noi îl vom câștiga. Familia îl va câștiga, deoarece familia are o valoare de arcă a Poloniei. Iar a fi polonez înseamnă a fi normal”, a adăugat premierul.

În același discurs, Mateusz Morawiecki a promis că guvernul său va continua reformele sociale și politica de ajutoare sociale care au contribuit la victoria conservatorilor în alegeri.

Referitor la Alianța nord-atlantică, Morawiecki i-a criticat încă o dată pe liderii care o „pun sub semnul întrebării” și „slăbesc securitatea noastră și amenință” Uniunea Europeană și NATO, o aluzie la președintele francez Emmanuel Macron care a declarat recent că Alianța este „în moarte cerebrală”.

Aflat la putere pentru al doilea mandat consecutiv, Partidul Lege și Justiție (PiS) nu va renunța la reformele din justiție, chiar dacă, marți, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a criticat dur aceste măsuri avute în vedere de Varșovia. Morawiecki afirmă că, de acum încolo, Polonia nu va mai accepta orice decizie a Uniunii Europene: „Am intrat într-o Uniune Europeană în care toți suntem egali, nu într-una în care unii sunt elevi și alții sunt profesori”.

Articolul semnat de Ștefania Brândușă a apărut în 21 noiembrie 2019 pe site-ul Activenews.ro.

Sursa: https://www.activenews.ro/externe/Premierul-polonez-mesaj-pentru-cei-care-vor-%E2%80%9Eun-razboi-cultural-Cine-vrea-sa-ne-otraveasca-copiii-cu-ideologie-pune-o-bomba-sub-Polonia.-Nu-vor-castiga-acest-razboi-Familia-il-va-castiga-158918

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Corelația fatală din România

        Dacă afirmi cu claritate o opinie, unii te încadrează repede la a fi cu unii sau cu alții. Nu este decît un semn de superficialitate, căci există a treia alternativă – apărarea adevărului, înainte de a fi cu unii sau alții.

Am îmbrățișat această alternativă știind, desigur, ce este politica la propriu, avînd opțiuni neconjuncturale, dar văzînd degradarea actuală din țara în care trăiesc. Împărtășesc un liberalism luminat de principiul demnității umane și, se înțelege, resping liberalismul securist din România de acum.

Ceea ce se petrece în această Românie ne ocupă tot timpul. Citind articolul meu “La braț cu Mussolini, Hitler & Company” („Cotidianul”, 17 noiembrie 2019), unii cred că este doar o reacție de ocazie. Nici vorbă! Este constatarea unor fapte nespus de triste. Este șocant că, după treizeci de ani de eforturi de democratizare, modernizare și europenizare, această țară se trezește inspirată, chiar la nivelul președinției, din Mussolini, Hitler și Goebbels. Nu avem de ani buni în România combinația de autoritarism plin de mojicie și amatorism țeapăn, aplaudate de neisprăviți, cu toate consecințele nefaste? Trebuie adîncită eroarea?

Că sunt fapte, poate verifica oricine comparînd. Este aproape de la sine înțeles că nu este vorba în nici un caz de etnie sau considerente etnice. Este vorba de o persoană incultă (stupefiant, ca președinte, după ce proclamă eliminarea din stat a unor concetățeni, spune că nu se pricepe la chestiuni de drept!) și diletantă (președintele actual nu a putut prezenta vreo soluție proprie la vreo problemă!). O persoană depășită cu mult de funcție, care comite, însă, abuzuri!

Totuși, oricum am privi, nici Chirac, nici Helmut Schmidt, nici Angela Merkel, nici Havel, nici Constantinescu sau Borisov, nimeni în Europa zilelor noastre, nu a făcut așa ceva. Așa cum arată lucrurile, abuzul a devenit la noi emblemă.

Neavînd propriu-zis nimic constructiv de spus, dar resimțind „plăcerea politicii”, acest președinte ține oamenii de vorbă cu „penalii”, deși intră el însuși, prin ceea ce face, în categorie. El atacă „corupții”, dar, prin felul în care desfigurează instituțiile, nu este mai puțin corupt. El acuză „extremismul” la rivali, dar prin tot ceea ce a făcut aparține efectiv extremismului actual. Simpla aruncare peste bord, evident antidemocratică, a legitimării, în ceea ce pretinde că este „principala sa realizare” în cinci ani, adică distrugerea cu mijloace oculte a majorității stabilite de cetățeni prin alegeri parlamentare, este extremism. Fără alte probe!

Fiindcă sunt fapte, nici un comentator, oricît de răuvoitor, nu a putut infirma vreo susținere a acelui articol. Iar în România, sub regimul actual, abundă răuvoitorii plătiți cu bani grei!

Mulți concetățeni semnalează însă că sunt chiar mai multe reactivări de teze funeste. Cu siguranță că sunt! De pildă, președintele actual declară cu pieptul umflat de ură, la Bistrița, că nu-i combate pe social-democrați, ci este în „război cu ei”! Nu discutăm aici necunoașterea noțiunilor.  Mai important este că, în inconștiența sa, actualul președinte nu știe că i-au luat-o alții înainte. Cine vrea, poate avea singur, la lectură, un tablou uimitor al apropierilor între ceea ce susține prostește președintele și ceea ce a spus aberant Hitler.

Interesant este în aceste zile că nici o universitate nu a vrut să fie gazda unor elucubrații „prezidențiale”! După ce a fost interesant cum priveau „liberalii” din sălile de la Bistrița sau Baia Mare cînd președintele le prezenta aiureli. Ar fi bine ca banda să fie cît mai publică pentru a putea discuta, peste un an-doi, mai ales că președintele le-a vorbit celor care l-au ascultat precum unor școlari, dacă nu cumva unor înapoiați. Nici un argument în retorica sa săracă, în afara unor atacuri suburbane!

„Cuvîntările” de la Bistrița și Baia Mare atestă și ele, la orice analiză, că este vorba de o persoană care nu are de propus ceva serios. Nici în economie, nici în democratizare, nici în reforma justiției, nici în educație, nici în politica externă, nici în altceva. Președintele dovedește că are cîteva idei fixe, după ce, în pofida a ceea ce afișează acum, se adeverește tot mai clar că s-a gudurat pe lîngă psd să-i dea bani și funcții. Vreo preocupare pentru cetățenii care suferă din cauza micimii de caracter și nepriceperii decidenților? Vreo vizită la un azil de bătrîni sau de copii orfani sau într-un spital sau la săraci? Doamne ferește!

Președintele recurge la trucuri ieftine. El se adresează cu „dragi români”, ignorîndu-i rudimentar pe ceilalți. Pe bună dreptate, un perspicace senator UDMR a putut replica: să sperăm că atunci cînd se vor vedea fructele „guvernului meu” și vor crește prețurile, președintele va aplica stupida sa rețetă de austeritate românașilor, nu și ungurașilor, armenașilor, grecoiașilor, evreiașilor și altora din societate !

Cetățenii României n-o s-o ducă mai bine dacă nu se face democratizare – și nu inepta eliminare a unor cetățeni și organizări, ieșită din capul unui om limitat, care nu pricepe că ceea ce spune nu este compatibil nici măcar cu statul de drept. Pe care, de altfel, îl clamează, fără să știe despre ce este vorba.

Din nefericire, încep tîrziu să curgă informații adevărate. Trebuie să constatăm, însă, că președintele nu are nici un merit în ceea ce-și atribuie. De pildă, desemnarea Sibiului ca oraș cultural european s-a făcut după o notificare a guvernului din 1997 și o discuție cu cancelarul Kohl, la care am asistat. Nu are nimeni din Sibiu vreun merit. Am aflat și eu deunăzi că guvernul care ne-a succedat a fost cel care, după aranjamente la Luxembourg, a tras de primar să se angajeze în pregătirea Sibiului ca oraș cultural european.

Restul – cu pretinsa „apărare a statului de drept”, cînd el, ca președinte, îl pune în pericol cel mai mult, cu „asigurarea prestigiului țării” etc. – sunt povești pentru naivi. Nu cumva tocmai sub președintele actual România a ajuns la cea mai joasă cotă a prestigiului extern, direct ca urmare a iresponsabilelor sale declarații? Nu cumva sub el s-a format în România, în premieră europeană, curentul celor care vor să se aranjeze în exterior pentru a-i stăpîni pe cei din interior?

Nu stăruim, însă, într-un trecut cu falsuri nedemne de un cetățean, ce se dezvăluie pe zi ce trece. Odinioară, în campania din 2014, cînd trebuia să alegem, în finală, între un aventurier și un nepregătit, i-am spus nepregătitului să nu mai vorbească despre „rătăcirea Chinei”, căci va prelua o țară „cu adevărat rătăcită”. Nu a repetat prostia și m-a bucurat că o țară cu realizări unice nu intră în malaxorul opticilor înguste ale oficialilor de pe aceste meleaguri. Numai că, fără învățare și cu o lipsă de cultură civică ce nu se bănuiau acum cinci ani, insul a luat-o pe o cale și mai păguboasă pentru România: instrumentarea noii securități și a justiției pentru a lichida alternative și a promova idei înapoiate. Poate că nu i-am fi votat pe nici unul dintre concurenții de pînă acum cîteva luni la fotoliul prezidențial, dar nu este admisibil să se abordeze rivalii precum Mussolini pe Giolitti sau Hitler pe Röhm.

În viață întîlnești și oameni care te depășesc – ca nivel al studiilor, ca experiență în viața publică, ca devotament, ca moralitate. Dar nu poți pretinde orice cînd ești un absolvent oarecare, cu experiență de nivel modest, umplut vizibil de ură, cu conexiuni dubioase. Demnitatea te-ar obliga să te uiți în oglindă și să nu recurgi la discreditare plină de vulgarități, tu sau cei pe care i-ai asmuțit! Dar de unde demnitate?

Mă revoltă, mărturisesc, că cetățenii sunt luați de fraieri de un ins care nu stăpînește noțiuni simple, a cărui pregătire este vizibil joasă („politruc” a fost o autocaracterizare exactă), cu o cultură civică, juridică, politică mediocră. Și care nu se uită în oglindă! Cinci ani sunt, totuși, probă.

Eu nu am făcut caz vreodată de ceea ce i se impută juridic actualului președinte. Dar, cum a sugerat presa internațională, ar trebui să dea el însuși lămuriri.

Ar fi fost cazul ca actualul președinte să ceară el însuși să se examineze cele semnalate, inclusiv în lumea largă: averea obținută, contiguitatea cu comerțul cu copii, lipsa de reacție la devalizări de bunuri, înlăturarea de concurenți cu mijloace nedemocratice, scindarea abuzivă a societății în scopuri personale, încălcarea repetată a Constituției, aducerea în scenă a unor trompeți pentru înșelarea publicului, mediocrația cultivată în dauna intereselor naționale.

Indiferent de unde vine solicitarea, cine a jurat pe Constituție că o va apăra, se cuvine să aibă demnitatea de a răspunde! Dacă ar fi integru, președintele actual s-ar fi pus benevol la dispoziția procurorilor, fie ei și „de casă”, și ar fi cerut chiar anchetarea propriei persoane. Se vede bine că, din nefericire, el este gata acum să distrugă toate tradițiile de cultură civică și politică autohtone de dragul meschinului său „mandat”. Cine va plăti pagubele?

Nu este suficient că, în ultimii cinci ani, sub inspirația președintelui, s-a umplut țara de neisprăviți la butoane, de sfertocalificați care iau decizii cruciale, de diletanți cu trompetă? Propaganda sa – „proiectul de țară”, „România normală”, „România educată” – prezintă doar vorbe goale, chiar ofense la adresa fiecărui cetățean. Pentru a ne da seama de esența a ceea ce ni se oferă, este destul să privim ruinarea în curs a credibilității financiare și a credibilității culturale a țării făcută de „guvernul meu” și trompeți care vînd orice!

De trei ani, președintele actual nu știe să facă decît „campanie electorală”. El nu are teme economice, sociale, statale, ci lupta „politică”, mînuind iataganul noii Securități, al justiției instrumentate și al mobilizării de neisprăviți. În nici o țară europeană dezbaterea publică nu s-a degradat într-o asemenea măsură! Cineva cu scaun la cap, care a văzut prestația lui la șueta organizată marți, la Biblioteca Centrală Universitară din București, ar fi putut spune liniștit „acest președinte habar nu are despre ce este vorba” într-o țară și o lume în schimbare.

Problemele cele mai grele se ivesc abia de acum. România are deja, ca urmare a cinci ani de nepricepere și excursii, cea mai mare și mai alarmantă emigrare de cetățeni în timp de pace, cel mai extins comerț cu ființe umane, cele mai slabe performanțe în domeniile inovării și creației, cea mai subdezvoltată infrastructură, cele mai proaste servicii publice, cea mai abuzivă administrație centrală și locală, cea mai plină de diletanți structură a statului, cea mai

incompetentă și dezorientată conducere la guvern și președinție. Prin ceea ce a făcut sau nu a făcut, președintele actual este coresponsabil.

De unde vin toate acestea? Putem suci lucrurile, prin interpretare, dar nu se poate ocoli faptul că ele vin din corelația fatală în care România a intrat cu ani în urmă. Iar acum, riscă să se afunde și mai mult.

Să ne amintim istoria. Nefăcînd nimic la Cotroceni, cum a fost forțat să recunoască, președintele a luat votul de blam la alegerile parlamentare din 2016. În loc să se pună pe lucru, s-a pus pe uneltiri. Rezultatul a fost umplerea piețelor nu cu oameni care își spun păsul și vor soluții concrete, ceea ce ar fi fost legitim, ci cu un fel de reziduu al societății, îmbuibat și vindicativ, dar incapabil de a articula soluții. Un curent întreg de neisprăviți a urcat pe scenă și a împiedicat, cu concursul președintelui, orice discuție rațională.

Nici o reformă nu a mai putut fi făcută, după ce președintele și-a impus ilegal, cu ajutorul serviciilor, prim-miniștrii și miniștrii chiar ai partidului care a cîștigat alegerile. În pnl, „partidul de suflet” al insului, au dispărut pe rînd liberalii, locul lor luîndu-l populari care cred că pot uni liberalismul cu Mussolini, evident în ediție de provincie. România a ajuns, grație mediocrității decidenților actuali, grație serviciilor secrete, justiției instrumentate, la o corelație ce-i poate fi fatală: un om nepregătit și limitat, care reduce politica la lupta fără scrupule pentru funcții,  abuzează de Constituție și numește în funcții indivizi dintre cei mai slabi și fără merite, iar aceștia susțin, cu toate mijloacele, la nevoie măsluind orice, un președinte care nu are de a face cu nevoile țării.

Nici o personalitate reală nu este în siajul președintelui actual. Scindarea societății și valoarea scăzută a vîrfului îndepărtează oamenii de valoare, ca totdeauna. Rămîne loc, desigur, pentru oportunismul mediocrilor. Cine va răspunde, însă, după ce se consumă mandate obținute cum se vede – mai nou, fugind de dezbaterea publică și onestă?

Îmi vine mereu în minte, ca o amenințare continuă, ce spunea Seton Watson despre România lui Carol al II-lea, mai exact despre lingușirea la care se pretează unii: „Toate trăsăturile menționate … mizeria țăranilor, brutalitatea birocratică, educația falsă și o clasă privilegiată căreia îi lipsește orice simț al responsabilității sociale, ai cărei membri brilianți au fost gata să-și trădeze de la o zi la alta principiile în schimbul avantajelor funcției și bunăvoinței regale – au existat în România în mare măsură. Democrația nu poate înflori într-o astfel de atmosferă…. procesul decăderii a mers în România mai departe decît în alte părți ale Europei Răsăritene” (Hugh Seton-Watson, Eastern Europe between the wars (1918-1945),  Cambridge University Press, 1945). Desigur, lingușitorii de azi nu mai sunt nici măcar brilianții momentului!

Ei nu înțeleg nici chiar diferențe elementare. Așa cum se înțelege la noi,  democrați liberală nu are opreliști hotărîte la libertăți – inclusiv la aceea de a obține ilegal bunuri, de a vinde copii, de a devaliza, de a linguși, de a vorbi despre democrație și de a o distruge. Dar un liberalism democratic este interesat de libertăți pentru fiecare cetățean, de reciprocitate în relații, de echitate și dreptate, de democrație. Constituția României este construită pe liberalismul democratic, precum cea a SUA, a Franței, a Italiei, a Poloniei, a Ungariei și a multor altor țări. Că nu se pricepe nici astăzi acest fapt este o rătăcire a regimului (dacă putem vorbi de rătăcire la regimuri liberalo-securiste!) și o rătăcire a unor „intelectuali” de casă.

Ca să fie și mai limpede de ce are nevoie România astăzi, aș aminti că americanii care au conceput, la origini, tranziția din Europa Centrală și Răsăriteană au atras atenția că vor avea de suferit țările care nu fac democratizare la lumina zilei. Căci, „acei factori care au fost necesari și suficienți pentru a provoca colapsul sau transformarea de sine a unui regim autoritar, ar putea să nu fie nici necesari și nici suficienți pentru instaurarea unui alt regim – în cele din urmă a democrației” (Guillermo O’Donnell, Philippe C. Schmitter, Tentative Conclusions About Uncertain Democracies, The John Hopkins University Press, 1986, p.65). La noi, s-a procedat invers, limitîndu-se mereu democrația – dovadă și efortul, care se face și astăzi, chiar de către președinte, de privare a unor concetățeni de drepturi. Securismul, justiția instrumentată, distrugerea de partide fac parte dintre mijloacele pe care celebra analiză le socotea ale trecutului. Din nefericire, România are parte de ele și în prezent.

Mulți intelectuali distribuie clișeul laș: nu am avut ce alege, nu am avut ce face. Avem fiecare ce face, căci adevărul este oricînd de preferat minciunii organizate oficial. Se pot cîștiga alegeri, dar contează practic, foarte practic, nu doar cîștigarea alegerilor, ci și calea cîștigării lor. Alegerile prefabricate nu sunt soluția pentru România, pentru nici o țară care se respectă.

Ora este a răspunderii personale pentru o situație care este a tuturor. Într-o asemenea situație, nu este ceva mai potrivit decît dictonul vestit al lui Dostoievski, pe care îl parafrazez: „dacă stăm smirnă în fața prostiei, atunci suntem vinovați de tot și de toate, în fața tuturor, iar dacă eu nu fac nimic, sunt mai vinovat decît alții”.

Articolul semnat de Andrei Marga a apărut în Cotidianul.ro din 20 noiembrie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/corelatia-fatala-din-romania/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Marii preoți s-au pervertit unindu-se cu dușmanii pentru a obține puterea

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din Anguera, Regina Păcii către Pedro Régis

Mesajul nr. 4.874 din 19 octombrie 2019

         Dragi copii, marii preoți s-au pervertit unindu-se cu dușmanii pentru a obține puterea, deci au acționat împotriva Fiului meu Isus. Trăiți într-o perioadă de mari încercări, dar Domnul este cu voi. Voi, care sînteți ai Domnului, nu permiteți Casei lui Dumnezeu să devină un depozit care să dea putere dușmanilor. Răutatea oamenilor i-a pervertit pe mulți dintre sărmanii mei copii, cauzînd o mare orbire spirituală. Biserica lui Isus al meu se îndreaptă spre calvar. Cei drepți vor bea potirul amar al suferinței. Iubiți și apărați adevărul. Tăcerea celor drepți îi întărește pe dușmanii lui Dumnezeu. Nu permiteți ca minciuna să învingă. Voi aparțineți Domnului și el vă iubește. Nu trăiți departe de rugăciune. Căutați forță în Euharistie și rămîneți fermi pe calea pe care v-am arătat-o. Nu este victorie fără cruce. Curaj. Nu vă pierdeți speranța. Rămîneți cu Isus și veți fi învingători.

Acesta este mesajul pe care vi-l dau astăzi în numele Preasfintei Treimi. Vă mulțumesc că mi-ați permis să vă reunesc aici încă o dată. Vă binecuvîntez în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin. Pacea să fie cu voi.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Prof. dr. psihiatru Aurel Romila: Psihopații au ocupat toate posturile-cheie în țară. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român

      Medicul psihiatru Aurel Romila a lansat o teorie radicală: suntem un popor de depresivi conduși de o pătură de psihopați.

Aurel Romila a inițiat Centrul de Resocializare din incinta Spitalului „Alexandru Obregia”, inaugurat în 1994, proiect întîmpinat la început cu o foarte mare rezistență. Este autorul volumului „Psihiatria”, considerat de specialiștii în domeniu „cea mai importantă sinteză de psihiatrie făcută vreodată la noi în țară”.

Numărul persoanelor afectate de tulburări psihice este în creștere peste tot în lume în ultimii ani, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300.000 de bolnavi.

„Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puțini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității, pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopați) și oprimați (depre­sivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recu­noaște? Cea mai gravă consecință a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut se­lecția umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Cînd personalitatea nu poate înflori, cînd e traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învîrte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnați la ratare de niște psihopați. Și asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, cîți oameni de valoare nu au fost eli­­mi­nați din societate de niște nimicuri, de niște ano­nimi? Dacă vii și le vorbești oamenilor de norma­li­tate, bun simț, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broșuri. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român. N-o să iau mi­traliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez”, a spus Aurel Romila într-un interviu pentru Formula AS.

Reputatul medic a explicat și cum vede normalitate.

„Ce mai înseamnă azi normalitatea, cînd totul e permis, totul e normal, anormal e să arăți tu cu degetul? Ați văzut Eurovisionul și femeia cu barbă? Ați văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E normal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru și armonie între cunoaștere, afectivitate, inteligență și voință. Cînd una din acestea e excesiv dezvoltată sau subdezvoltată, armonia se pierde și apare boala sau suferința. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiți, o societate care și-a pierdut valorile de bine, frumos, adevăr și dreptate. Și mai ales de non-nocivitate. În medicina romană, primul în­demn era non nocere, să nu faci rău!”, a mai adăugat Aurel Romila.

În tratamentul bolilor psihice, un rol extrem de important îl are rugăciunea, fapt dovedit științific.

„S-a dovedit deja în urma unor experiențe și teze făcute la Voila și la Pitești, ca să vorbim numai de țara noastră, că mersul la liturghie, spunerea unor rugăciuni în momentele de criză, îi liniștește enorm de mult pe pacienți, îi face mai cooperanți, iar trata­men­tul medicamentos dă rezultate mai bune. Credința e de foarte mare ajutor. De fiecare dată cînd simt un pic de deschidere la pacienții mei necre­dincioși, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi și Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi și există, cîștigi totul! Dincolo de asta, însă, psihiatrii trebuie să fie foarte atenți cînd vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic. O fostă pacientă și-a neglijat trei ani de zile soțul, nu s-a atins de el, fiind dedicată postului, mai abitir ca măicuțele de la mănăstire. Alteia i s-a părut că nu i-a îmbrăcat pe cei goi, a apucat-o frenezia și și-a dat toate hainele pe care le avea. Ați auzit, probabil, de cazul celebru al lui Petrache Lupu de la Maglavit. Pe mărturiile lui s-a ridicat o biserică. Însă marele profesor neurolog Gh. Marinescu l-a chemat să-l examineze. Și ce a descoperit? Că avea sifilis nervos, care dă halucinații. Acești oameni trebuie ajutați să-și regăsească echilibrul. Să nu mă înțelegeți greșit, nu exclud posibilitatea unor revelații divine. Eu însumi am avut revelația credinței, văzînd un tablou de Rafael, la Muzeul de Artă din Viena. Reprezenta o madonă de o frumusețe neomenească, de o puritate a culorilor care m-a făcut să cred de­finitiv în Maica Domnului. Însă revelațiile adevărate, legăturile fine, superioare, nu sunt concrete”, a continuat Aurel Romila.

Articolul semnat de Tudor Matei a apărut pe site-ul Activenews.ro în 18 septembrie 2016.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Prof.-dr.-psihiatru-Aurel-Romila-Psihopatii-au-ocupat-toate-posturile-cheie-in-tara.-Performanta-se-masoara-azi-doar-in-putere-bani-si-sex.-Traiesc-tra%C2%ADgic-aceasta-soarta-a-poporului-roman-136540

 

 

La braț cu Mussolini, Hitler & Company?

       După treizeci de ani tocmai unii care se pretind instruiți nu-și dau seama că poți să ai o opțiune sau alta, dar dacă adevărul nu contează, nu iese mare lucru. Unde nu este capacitatea adevărului nu există șansa asanării.

Îmi spun părerea fiindcă nu-mi convine ca cineva care încalcă țîfnos legi și reguli și induce abrutizarea în jur să ne ia drept fraieri. Mai ales acum, cînd orice om cu simțuri treze observă noua impostură de la vîrful statului român, ce amenință bruma de civism și democrație adunată. O semnalează, har Domnului, și publicații internaționale, în care caracterizările sunt „diletant”, „promisiuni neținute”, „pasivitate”, „avere din surse nelămurite”, „influențe ale Securității”, „statism sau lipsă de idei în politica externă”. Îmi spun părerea căci în acest caz nu este politică, așa cum o înțelege lumea civilizată, nici democrația de care este nevoie pentru a fi oameni, iar Europa este cu totul altceva decît clamează limitații ei „avocați” de azi.

Poți să nu cunoști nemijlocit persoane aflate în discuția publică. Faptul nu justifică indiferența față de împrejurarea că tot felul de neisprăviți din garda „prezidențială” vorbesc golănește despre alții. Dar dacă acești neisprăviți ar fi puși la un examen obișnuit? dacă li s-ar scruta îndeaproape pregătirea? dacă li s-ar demasca suportul? Mă tem că ar ieși mult sub cei pe care îi calomniază!

În definitiv, dacă este vorba de deșteptăciune, și garda și gardatul nu sunt decît niște absolvenți oarecari (ca să rămînem eleganți!). Atît de oarecari încît un inginer de Petrol și Gaze, angajat de OMW, nu are cum să fie sub nivelul unui suplinitor de școală generală sau al trompeților isterizați. Dacă tot suntem la acest subiect, ar fi de întrebat de ce, la noi, absolvenți efectiv valoroși și devotați cauzelor publice rămîn în umbră, în favoarea neisprăviților?

Dacă s-ar scrie istoria documentată în arhive a ultimilor cincizeci de ani ai țării, s-ar lămuri cam totul! Plec însă de la falsurile proeminente (ce se înmulțesc cu fiece zi!) din perorațiile președintelui, cu vădita ignoranță și prostul gust din spatele lor.

De-a lungul anilor, am votat cu partide ce anunțau reforme adînci de schimbare democratică și în direcția democrației. Faptul nu mă împiedică, însă, să spun, privind lucid și responsabil, că la ora actuală nu psd-ul este problema României. Acest partid, indispensabil în democrația actuală precum creștin-democrația, liberalismul luminat sau ecologismul serios, a făcut greșeli lăsîndu-se cotropit de noua Securitate și neștiind să-și prezinte deciziile și să se apere.

Problema României actuale este însă alta, anume, încercarea unor parveniți care au apucat la iataganul noii Securități și al „justiției” de a distruge pluralismul politic, atît de greu cucerit în această țară. În fapt – iar timpul va dovedi cu prisosință – actualul președinte nu este soluția pentru România, ci parte a problemei în care ea se afundă și care va costa, din nefericire, mai mult decît încă cinci ani pierduți.

Primul fals se referă la starea țării. Sunt un critic constant al situației, iar intervențiile mele publice, sub semnătură, de a lungul deceniilor, sunt proba. Dar o persoană integră, care nu acceptă minciuna, nu are cum să nu vadă creșterea economică, ameliorarea veniturilor, efortul de normalizare a unei justiții, rămase ca la nimeni, și încercarea de a lua în regie publică resursele, din ultimii trei ani. În orice țară aflată în situația României, decidenții responsabili ar angaja asemenea obiective. Nu de dragul cuiva, ci pentru a scoate din crize această țară! De aceea, spus direct, președintele bate cîmpii profund incult și vinovat cu „lupta psd-ului contra românilor”. Iar cînd nu ai făcut ceva pentru români, s-ar cuveni decență!

În plus, obsesia eliminării PSD-ului (temperată deunăzi de inepția că oamenii pot vota PSD-ul, dar politicienii săi să nu mai aibă funcții – ca și cum poți fi legitimat democratic, dar nu contează!) are un antecedent jenant. Nu altul decît Hitler ataca la fel de agresiv social-democrații, punînd întrebarea dacă nu cumva sunt „conduși de evrei” și acuza în principal republica de la Weimar, „trădarea clasei muncitoare”, „sistemul corupt”, fără să se sinchisească de argumente (Thomas Childers, The Third Reich. A History of Nazi Germany, Simon & Schuster, New York, 2018). Președintele de azi al României procedează aidoma: el îi atacă pe social-democrați, desigur nu pentru că i-ar călăuzi evreii (chiar dacă „niște evrei” îl deranjează și pe el!), ci pentru că sunt conduși de oameni care i-au observat nepriceperea, pe care îi acuză că au realizat ceea ce au realizat fără el, că și-ar fi „ trădat electoratul propriu” și ar fi „corupți”. Nu numai că cineva corupt strigă „corupții”, dar președintele nu a putut prezenta vreun argument pentru atacurile sale suburbane. Schema este aceeași cu a Führer-ului. Nu se cunosc oare consecințele ei dezastruoase?

Președintele face cal de bătaie din “statul de drept“. Nu mai insist asupra faptului că nu cunoaște noțiunile. Nici că nu pricepe Constituția, cum s-a dovedit abundent.

Românii au defecte, ca orice altă națiune, dar este jignitor să spui că nu vor „stat de drept”. Nimeni nu a exprimat în România recentă așa ceva! Ceea ce nu intră în înțelegerea vizibil mărginită a președintelui este „statul de drept democratic”, prevăzut explicit de Constituția pe care a jurat. Nu intră nici faptul că milioane de cetățeni, mulți incomparabil mai pregătiți decît el, au pus umărul în trei decenii la a democratiza și moderniza această țară. De fapt, sub perorația „statului de drept” în România de azi inși lipsiți de cunoștințe și de realizări ascund o voință de parvenire fără merite, invocînd o idee pe care nimeni nu o contestă.

Mai este un aspect. Pe bună dreptate, observîndu-se încălcarea legii fundamentale la numirile de șefi – în procuratură, înalta curte, servicii secrete – și abuzurile acestora, Parlamentul României a încercat, prea timid, cred eu, revenirea la Constituție prin legi adecvate. Nu există, de fapt, nicăieri în Europa abuzul numirilor și nici abuzuri ale celor numiți, precum în România actuală. Nicăieri nu s-au semnat protocoale de „cooperare” între judecători, procurori și serviciile secrete – embleme ale unui fel condamnat de istorie de a face justiție, pe care președintele îl apără. Ca să dăm doar un exemplu! Retezarea, de fapt nici măcar suficientă, de către Parlament a șanselor de abuz, președintele actual a resimțit-o ca frustrare, încît convertește o ură personală în problemă de stat. Un caracter civic și un democrat proceda cu totul altfel – aplica civismul și democrația. Dar de unde acestea?

Nu mă interesează cine pe cine iubește. Dar de ce vrea, totuși, președintele păstrarea legilor justiției care favorizează abuzurile? Îi este frică de o justiție eliberată și independentă? Pesemne că are motive, căci într-un stat efectiv de drept faptele sale îl trimiteau de mult acasă, de tot!

„Direcția proeuropeană” a țării este o temă pe care actualul președinte o pricepe și mai puțin – vezi clișeele sale vetuste, în vreme ce trenul european a ajuns demult în altă gară! El se străduiește să treacă altceva decît este. Să discutăm cum vedea reformele proeuropene, cînd trebuiau făcute? Să-i amintim cine a făcut din Sibiu oraș cultural european, pe cînd el era anonim? Să-i amintim cum a reacționat la preluarea temei holocaustului în manuale? Să-i amintim alte fapte?

Nu există forțe semnificative care ar vrea să întoarcă România din drumul proeuropean. Din nou jignitor pentru cetățeni, președintele induce naivii în eroare cu gogoși, în loc să concretizeze apartenența europeană în viețile românilor și să facă atractivă Uniunea Europeană de azi. El nu a realizat nici măcar ce a promis. Firește, nicăieri oamenii nu stau la nesfîrșit smirnă în fața mediocrității decidenților, încît opțiunile lor se pot schimba.

Aceste falsuri și meschinării, și multe altele, vin din diletantism, din lipsa culturii civice și politice și, probabil, din anturajul de neisprăviți care, nefiind în stare de cariere pe merit, aplaudă erori și așteaptă funcții. Ele vin direct din două surse tot mai evidente: înțelegerea rudimentară a politicii – la orice analiză, una dintre cele mai rudimentare din România din anii treizeci încoace – și alimentarea din tezele acelor ani.

Nu facem aici istoria înțelegerii politicii. S-a cedat tot timpul în raport cu selectarea meritocratică a oamenilor, însă este de spus, totuși, că cedarea a devenit în România de astăzi sistem. De aceea, nici o personalitate veritabilă a vieții românești nu se află azi la decizii majore. „Inșii mai slabi”, ca să reiau formula lui Thomas Mann, sunt instalați pe căi necurate să hotărască soarta oamenilor.

Politica nu se confundă, cum crede președintele, cu abilitățile măsluirii alegerilor, ale păcălirii cu referendumuri ce măresc opresiunea, nici cu dărîmarea guvernului în Parlament prin uneltiri securiste. Politica este cu totul altceva – ea presupune analiză, identificare cu dificultățile trăite de cetățeni, proiectarea de soluții și bătălie pentru a convinge argumentativ.

În 2010, eram izbit de recursul regimului din România la teze ale lui Goebbels și Mussolini și am publicat articolul „Revenirea carpatică a lui Goebbels și Mussolini?”( vezi Andrei Marga, Romînia actuală. O diagnoză, Eikon, Cluj-Napoca, 2011). Apoi s-au petrecut multe lucruri. Între altele, la investirea mea ca ministru de externe, în 2012, Traian Băsescu a refuzat să dea mîna, spunînd „nu dau mîna cu cineva care m-a comparat cu Mussolini”. La care i-am răspuns, desigur, pe loc: „nici vorbă de comparație, Mussolini era citit și, între altele, jurnalistul care a introdus pragmatismul lui William James în Italia”. Nu-l comparasem, dar semnalasem că la Carpați se reiau teze ale anilor treizeci.

Între timp, argumentele aduse în 2010 nu numai că nu s-au tocit. Astăzi, paleta la care trimit decizii de la Cotroceni este mai extinsă. Acum și Carl Schmitt, nu doar Goebbels, Mussolini, sunt în fundal, iar Hitler a fost adus, stupefiant, mai în față. Nu este de mirare: suntem tot în regimul de după 2004, devenit și mai anacronic. Iată cîteva ilustrări.

„Cine nu este cu noi este de <stînga>” și ar trebui făcut ceva cu el – spuneau propagandiști de acum zece ani. Grobieni în funcții sunt și azi , chiar sfetnici. Ca democrat, nu poți să nu fii izbit de apelul președintelui actual la clișeul anilor treizeci: social-democrații sunt diavolul. Și de aspirația lui nu de a-i învinge în competiția soluțiilor, prin alegeri curate, ci de a-i „distruge”.

„Rezultatul alegerilor nu cerea cu adevărat dictatura partidului naţional‑socialist, ci coresponsabilitatea sa” – s-a spus relativ la alegerile din Germania anului 1932 (Ernst Nolte, Die faschistische Bewegungen, DTV, München, 1966, p. 396). Nu cumva alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale din ultimul deceniu și jumătate, prin rezultatul lor formal, îndemnau și în România la pluralism? Oricum la altceva decît la autoritarismul incult, ale cărui efecte se văd în lipsurile și suferințele din România actuală, și la încropirea de guverne în pofida alegerilor parlamentare.

Nu ar fi cazul, cum recomanda un fost ministru al regimului, ca președintele să ia în seamă cultura germană? Aș spune, măcar de la Goethe, trecînd prin Heinrich Böll, la Günter Grass sau Enzensberger? Nu ar fi cazul să învețe din extraordinara tradiție democratică a Germaniei postbelice, care a și propulsat-o în avanscenă? Nu ar fi cazul să știe că alegerile prefabricate nu sunt măsură nici a adevărului și nici a valorii? Că în viață contează performanțele, dar împreună cu calea pe care s-au obținut? Că poți cîștiga alegeri cu cetățeni parte dezinformați, parte manevrați, dar nu se ajunge departe?

Sub Mussolini, în 1923‑31, s-au redus salariile şi prestațiile sociale și au slăbit sindicatele. Toate acestea plecînd de la interpretarea pur propagandistică a situației dificile: „responsabilitatea acesteia era atribuită salariilor prea ridicate şi bugetelor dezechilibrate” (Karl Polanyi, Le Grand Transformation, Gallimard, Paris, 1982, p. 312). De la Cotroceni, avem altceva decît propagandă străină de economie? Avem vreo abordare competentă?

Regimul lui Mussolini stimula crearea de dosare neverificate pentru a ţine în şah persoanele (Salvatore Lupo, Le fascisme italien. La politique dans un régime totalitaire, Flammarion, Paris, 2003, p. 360). Nu suntem tot în plină dosariadă? Nu cumva aceasta înflorește sub actualul președinte? Destul să deschidem ochii și avem răspunsul!

Deviza lui Mussolini era “nominalizează și discreditează, că lasă urme!”. Apoi, acesta își ataca rivalii fără contenire în formule fixe: Turati era „detestabil”, Giolitti, „nedemn de încredere” – ”într‑un amestec de ură personală și polemică ideologică” (p.43) Este oare altceva cînd președintele actual vrea cîștigarea alegerilor nu cu merite, nu cu soluții mai bune, ci cu stigmatizări precum „penali”, mai nou “incapabili” sau “autori de eșecuri”?

Preocuparea lui Mussolini era schimbarea compoziției Parlamentului printr‑un alt sistem de vot (Piere Milza, Serge Berstein, Le fascisme italien 1919-1945, Seuil, Paris, 1980, p. 141). Nu de la Cotroceniul actual vine obsesia ca unii concetățeni să fie împiedicați să îndeplinescă roluri publice? Nu au fost înlăturați pe parcurs, cu mijloace demne de regimuri retrograde, posibili concurenți? Nu se laudă președintele cu aducerea la vot și a celor care trec rar prin țară, dar pot fi mai ușor manipulați? Nu vrea obstinat „guvernul meu” și nu guvernul țării?

„Religia este insesizabilă, ca şi ceața” – îi spunea Mussolini lui Hans Frank, în 1935, ca şi cum realitate are doar ce ține de forță. Să observăm că a doua zi după ce, în catedrala Mîntuirii Neamului din București, Papa Francisc a vorbit de „frate” și de „amăgirile puterii”, s-a trecut la atacarea „fraților”, chiar de către cei care se flatau că l-au adus pe papa.

Carl Schmitt a teoretizat „mișcarea” de pe străzile orașelor în vederea reorganizării sub “Führer” (Carl Schmitt, Über die drei Arten des rechtswissenschaftlichen Denkens, Hanseatische Verlagsanstalt, Hamburg, 1934). „Mișcarea” ar fi creatoare de drept. La noi, de ani buni nu se vede la Cotroceni vreo preocupare pentru democratizare. Este evident, însă, efortul de folosire a “mișcării” pentru a bloca legiferarea, în dauna conlucrării în interes public cu partidele și forțele organizate. Actualul spectru politic, cu uneltirile iresponsabile din spatele său, care împiedică de fapt România să evolueze, este fructul acestui efort păgubos.

Precum Carl Schmitt (Politische Theologie…, Duncker & Humblot, Berlin, 1925, p.11), președintele actual exaltă statul de drept în dauna drepturilor – care sunt luate ca o noțiune oarecare. Simptomatic, șefa sa a Înaltei Curți de Justiție și Casație nu ezita să spună că “România s-a grăbit să semneze convenția drepturilor omului”! După ce un ministru al justiției, tot de extracție „prezidențială”, declara că „drepturile omului sunt un lux”!

Președintele actual a reluat fățiș înțelegerea primitivă a politicii ca „distincție între amic și inamic”. Adică, în forma delimitării inamicului și a lovirii lui necondiționate, nu ca o competiție argumentativă în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață, nu ca organizare pricepută, nu ca dezvoltare. Cine cunoaște istoria anilor treizeci știe că alunecarea în dictaturi a luat viteză cu acest concept al politicii (Carl Schmitt, Der Begriff des Politischen, Duncker & Humblot, Berlin, 1932). Doar că cei care aplică acum conceptul, au o certitudine: dacă îți lovești cu hotărîre rivalul, devii sigur. Iar loviturile se văd în România actuală în reluarea absurdă de procese politice și în obstinația distrugerii rivalilor.

Multe habitudini din registrul sumbru al anilor treizeci revin astăzi în limbajul de la Cotroceni. Taxarea rivalilor ca „toxici” are antecedente în limbajul lui Hitler, ca și formula „ciuma roșie”, iar acuzarea de „afaceri” rău famate este chiar de la Führer. Invocarea moralismului pentru a acoperi propria lipsă de morală are aceeași sursă.

Nu mai vorbim de jocul cu „moartea” adversarilor pe rețelele de socializare. Agitarea „pericolului din Răsărit, poate chiar asiatic”, specularea vulgară a „conflictului arabo-evreiesc” vin, oricît s-ar nega, din limbajul anilor treizeci. Președintele nu a respins penibilitățile care au înflorit în ograda lui.

Goebbels i-a aranjat lui Hitler filmarea la mormîntul lui Nietzsche, la Weimar. Se poate bănui motivul. Cu ceva timp în urmă președintele a vrut să pună în folos propriu aniversarea a trei decenii de la Revoluția din 1989. Nu conta că nu se știe cu ce se ocupa el în decembrie 1989, că nu a inițiat vreo reformă de despărțire de regimul comunist. Nu conta că a acceptat ca procurorul său general să interpreteze înlăturarea acelui regim ca lovitură de stat. A fost nevoie ca foști deținuți politici să-i atragă atenția că celebrarea lui decembrie 1989 în folosul unei persoane este cel puțin samavolnică.

Tot Goebbels recomanda stăruitor ca în politică să nu se recurgă la argumente. Dacă o propagandă caută argumente, eșuează – spunea sinistrul trompet (Peter Longerich, Goebbels. A Biography, Random House, New York, 2015, p.79). „Stilul” era cel ce conta, nu adevărul. Nu suntem tot acolo? Nu vedem azi cum își susține președintele aberațiile – vorbind ca în fața unor  școlari, fără să ofere vreun argument? Nu vedem necopții care i le preiau?

Nu mai este de glumit cu asemenea apucături. Grav destul, în România de azi nu se mai fac schimbări democratice. Controlul parlamentar al funcțiilor, ghidat de adevăr onest și rigoare juridică, nu mai există. Alegerile europarlamentare, cu amestecul lor de mistificări și numărare militarizată a voturilor, nu au echivalent pe continent. Referendumul pe o întrebare în care și președintele se încurca, nu numai că era destinat strîngerii șurubului, dar era ca și cum întrebi dacă să fie apă curată și apoi pui apa în vînzare pentru cei aleși. Alegerile prezidențiale sunt, după trei ani consumați cu opinteli „prezidențiale” pentru meschinul „al doilea mandat”, în aceleași coordonate de prostire cu vorbe și de manipulări ce vor crea handicapuri acestei țări. În premieră nefastă, nici o dezbatere pe probleme ale societății românești sau Europei nu s-a acceptat.

După primul mandat se poate spune, cu probe pe masă, că președintele nu are cum să rezolve vreo problemă vitală a acestei țări. El își poate pune, cum se vede că aspiră, colanul, dar aceasta nu asigură dezvoltare. Combinația de nepricepere, neoliberalism securist și autoritarism de cireadă, pe care o reprezintă, va fi ocazie de împotmolire. Ca cetățeni, ar trebui să punem întrebări. Dacă tot îi socotești pe români nepregătiți să joace un rol în Europa, de ce vrei să stai în capul lor? Dacă tot recurgi la teze, clișee și năravuri compromise, de ce nu ar fi suficient ca președinte un robot, căruia să i se șoptească ce are de declarat? Ar costa mai puțin.

Articolul semnat de Andrei Marga a apărut în Cotidianul.ro din 16 noiembrie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/la-brat-cu-mussolini-hitler-company/#democracy-84

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

 

Ce ți se pregătește ție, dulce Românie?!

         Acum cîteva luni, o bancă vest-europeană din România a suspendat găzduirea de depozite în dolari. De mai curînd, o altă bancă vest-europeană din România a renunțat la găzduirea de depozite în euro! Să vezi și să nu crezi!

Și acum să ne uităm la ce spun statisticile – nu altele decît cele ale BNR, parohul sistemului bancar – despre evoluția expunerilor financiare străine în România. După acordul de la Viena din perioada crizei economice – prin care principalele bănci străine din România se obligau să nu-și reducă brusc expunerea pe România, pînă cînd banii intrați prin împrumutul de la FMI preluau finanțarea din piață pe seama statului român – respectivele bănci au redus, prin așa-numita „dezintermediere”,  cu vreo 16-17 miliarde euro această expunere, adică aproape exact la concurența sumei din împrumut. Mai mult, arhicîntatele investiții directe străine, de la intrări de aproape 10 miliarde euro în 2008 au coborît la intrări anuale de 4-5 miliarde euro în 2017-2019. Iar din acestea cele în sectorul financiar practic au încetat, stocul lor, ce atinsese 10 miliarde euro în 2008, nemaifiind alimentat de noi intrări și devenind chiar și mai mic (9,3 miliarde euro) în 2018. Datoriile băncilor străine din România(care dețin controlul în sistemul bancar) către băncile-mamă din Occident, care ajunseseră la 25 miliarde euro în 2008, au fost reduse – prin aceeași operațiune de „dezintermediere” – la 8 miliarde euro în 2019. Iar depozitele străine în băncile din România aproape au dispărut: erau de circa 9 miliarde euro în 2011, prăbușindu-se acum la 0,6 miliarde euro. În conformitate cu obiectivele „dezintermedierii”, a avut loc și retragerea băncilor străine din România din finanțarea economiei: raportul credite/depozite reprezenta 122% în 2008, dar mai reprezintă astăzi doar 74%. Ceva mai clar nu poate exista!

Toate acestea sunt în linie cu înaintarea procesului de așezare a României într-o matrice colonială și încă într-una de tip special. Punînd mîna pe activele strategice și pîrghiile strategice (resursele subsolului, distribuții de energie, bănci, industrii, telecomunicații, retail și, tot mai mult, păduri și pămînturi agricole) capitalul străin a preluat nu doar controlul economic (și deci politic) în România, dar, mai mult și într-o manieră aparte, și-a constituit în România o economie proprie decupată din România și decuplată de România, care funcționează separat de ceea ce a mai rămas la capitalul autohton, respectiv de economia căreia i se poate atribui calificativul de „românească”.

România nu este de fapt o piață (în sens economic), ci doar un teren de lucru (în sens strict teritorial) pentru capitalul străin implantat în România.

Este un cadru ideal pentru a funcționa după preceptul capitalist: profituri maxime cu cheltuieli minime. Din ce în ce mai mult, profiturile se pot maximiza fără noi investiții. Nu este de mirare că investițiile străine noi tot scad. Nu este nevoie de o expunere financiară prea mare pe acest teren: te poți descurca, ba chiar foarte bine, cu o tot mai mică expunere financiară.  Dacă a fost nevoie de o expunere mai mare la un moment dat pentru a pune mîna pe teren, „dezintermediezi” și iar „dezintermediezi” apoi. Ceea ce se întîmplă de ani și ani.

Acesta este cadrul general. Dacă însă terenul – precum în cazul României – este disputat de mai mulți stăpîni, soluția, de veacuri cunoscută, este împărțirea. Așa procedează chiar frații cînd nu se înțeleg asupra unei averi. O împart! Și dacă împărțeala este perspectiva, înțelegi bine cifrele anterior menționate: nu-ți ții aici averile, ci le duci acasă la tine; aici trebuie să ai doar strictul necesar; nu cazezi depozite aici, nici chiar credite prea mari nu dai aici! Oricum, ca strategie, atît depozite cît și credite mereu mai mici! Nici propria monedă nu este nimerit s-o vînturi pe aici. O lași pe cea locală să preia toate vicisitudinile și mai ales șocul „împărțelii”! Tu bancă străină nu te legi la cap aici cu depozite în propria-ți monedă! Asta, pînă la împărțeală, după aceea mai vedem, fiecare procedează cum crede în partea lui!

Și asta nu e tot. Fondul Proprietatea, controlat de americani și care deține acțiuni la principale active din România, și-a lichidat plasamentele din întregul sistem bancar, lăsînd cam mască pe toată lumea. Toate fondurile mari de investiții care făcuseră achiziții semnificative de firme par a-și fi luat fața de la România, lichidînd masiv deținerile și nefăcînd altele noi. De asemenea, trei mari din industria străină din România– ENEL, Telekom și CEZ – au anunțat oficial că vor să vîndă și să părăsească meleagurile dîmbovițene în căutarea altor meleaguri. Unii din ei i-au și mandatat pe cei care să le găsească clienți. Toți trei invocă „resetarea” modelului de business. Mult mai plauzibilă este însă reașezarea teritorială a business-ului lor în funcție de reîmpărțirea (cunoscută sau bănuită) a sferelor de influență între puterile vremii.

Din păcate, vulnerabilitatea României actuale la dezmembrare este uriașă. Pierderea de către România a controlului asupra tuturor resurselor, activelor și pîrghiilor sale strategice scoate din joc orice rol pentru România. Restul – parteneriate, tratate – constituie povești! În limbajul de afaceri deja se vorbește de „cele două Românii”, una de la vest de Carpați și alta de la est de Carpați. Investițiile germane nu trec Carpații spre Est. Nici autostrăzile. Acestea, cîte sunt, se desfășoară prin Ardeal și îl leagă de Budapesta și Viena, și nu de București. Provinciile istorice românești nu sunt legate între ele. Americanii se arată interesați de axa Craiova-Deveselu-Mihail Kogălniceanu-ieșirea la Marea Neagră și oricum investițiile americane nu par să fi auzit de Ardeal, așa cum cele germane nu par să fi auzit de Moldova și Muntenia. Rușii pot sta liniștiți. Vor participa la tain. Moldova nu poate evada nici la vest, nici la sud. Decuplarea de la Bruxelles a României de Bulgaria în ce privește MCV-ul – care urmează a fi abandonat în cazul Bulgariei – este anunțul poate cel mai în clar asupra perspectivei de dezmembrare a României. Cele două țări au fost, poate chiar artificial, menținute ani și ani într-o aceeași barcă. Decuplarea arată că li se hărăzește o soartă diferită. Nimeni nu are în vedere dezmembrarea Bulgariei. Mulți dintre cei mari au însă în vedere acest lucru în cazul României. Așa că, dacă Dumnezeu n-a fost cumva român, putem presupune ce va urma…

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 13 noiembrie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/ce-ti-se-pregateste-tie-dulce-romanie-813596

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lanț de rugăciune pentru a apăra Europa-13 noiembrie 2019

           Multe mesaje primite de vizionari (Maria Îndurării Divine, Luz de María, Pedro Régis) se referă la evenimentele dureroase care vor avea loc pe continentul european. În vederea preîntîmpinării lor, credincioșii de pretutindeni sînt invitați ca în ziua de 13 a fiecărei luni să se roage într-un lanț de rugăciune.

În mesajul din 16 mai 2012 adresat Mariei Îndurării Divine, Mîntuitorul însuși ne cere să ne rugăm pentru Europa, deoarece cel de-al treilea război mondial va începe tocmai de aici.

În această zi, fiecare este rugat să recite  rozarele de bucurie, de durere, de lumină și de mărire precum și rugăciunile nr. 31, 33 și 54 ale cruciadei.

Surse: https://www.internetgebetskreis.com/en/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/11/13-iulie-2016-lant-de-rugaciune-pentru-europa/

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

8 noiembrie 2019 – Aniversarea Misiunii mîntuirii

         În 8 noiembrie 2010, ultimul profet, Maria Îndurării Divine, a fost trimis de Cer în vederea pregătirii noastre pentru cea de-a doua venire a lui Isus Cristos în calitatea sa de Judecător Drept. După această dată nici un clarvăzător, vizionar sau profet nu este trimis de cer. Această informație prețioasă ne-a fost oferită pentru a ne ajuta să-i recunoștem, în aceste timpuri pline de confuzie, pe adevărații sau pe falșii profeți.

Să ne unim în rugăciune și să recităm următoarele rugăciuni ale Cruciadei: 5, 11, 12, 33, 38, 82, 109 și 132.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Cîmpia Turzii – 800 de ani de atestare documentară

Municipiul Cîmpia Turzii aniversează 800 de ani de atestare documentară prin numirea în 1219, a localității Sîncrai, parte componentă a orașului, „drept villa Sancti Regis (sat al Sfîntului Rege – în traducere ad litteram), termen evident latinizat, întîlnit în documentele din secolul al XIII-lea.” (Sursa: Câmpia Turzii Studiu monografic, Partea I, pag.25).

În ultimele secole trei personalități au contribuit prin munca și talentul lor la dezvoltarea localității.

John Paget (1808 -1892)

        John Paget s-a născut în 18 aprilie 1808 în Loughborough, Regatul Unit, ca fiu al lui John Paget și Anne Hunt. Și-a început studiile în Manchester, a urmat Colegiul Unitarian din York, iar apoi a făcut studii de medicină. A călătorit mult în Europa. În anii 1830, în Italia, Paget a făcut cunoștință cu Wesselényi Polixéna soția divorțată a baronului Bánffy László (1795-1839). În anul 1836 s-a căsătorit cu ea, stabilindu-se la Cîmpia Turzii, pe proprietatea soției unde și-a construit un conac în stil englezesc, neogotic.

Conacul Paget este o clădire uriașă, cu formă asimetrică, azi, fără ornamente. Partea centrală, un turn robust, dreptunghiular, are trei etaje. Odinioară, ultimul etaj avea două geamuri semicirculare cu vedere spre curte, iar pe cealaltă parte un singur geam semicircular. Turnul era flancat de o aripă a clădirii, cea dinspre stînga fiind mai mare, o aripă în formă de L, puțin mai înaltă decît restul clădirii.

Aici  Paget a realizat o gospodărie model, experimentînd metode de dezvoltare a agriculturii, domeniul său devenind în scurt timp loc de inovare agricolă. El a introdus o nouă ordine economică: a efectuat lucrări de împădurire, a sădit noi soiuri de pomi fructiferi și de viță de vie, aduse din străinătate, a importat mașini agricole și animale din Anglia, a realizat o crescătorie de cai de rasă. Lîngă conac erau și gospodării anexe, un parc frumos, cu un iaz.

În 1848, revoluționarii români i-au devastat conacul, aruncîndu-i cărțile în lac. Cu ajutorul guvernului englez, Paget a reușit să se reîntoarcă în castelul devastat, de-abia în anul 1855, cînd, împreună cu soția sa, au încercat să restabilească gospodăria de odinioară.

După această perioadă, Paget a început să se ocupe mai intens de cultivarea viței de vie, devenind una dintre cele mai renumite figuri din viticultura Transilvaniei. În Cîmpia Turzii, Viișoara și Csány (Ungaria) a cultivat în special soiuri de viță de vie din podgoria Bordeaux, organizînd degustări de vinuri la care a invitat oenologi germani și francezi care să compare producția de vinuri a soiurilor adaptate chiar de el la clima și la solul din Transilvania. Paget a inițiat și a organizat și o Societate Transilvană a Cramelor pentru a promovarea vinurilor și a podgoriilor din zonă.

Conacul a fost moștenit de nepoata sa, Ilona Paget (1862-1932) care în 1913, a donat întreaga moșie Ministerului Agriculturii Ungare.

După 1918, în conac (intrat în posesia statului român) a funcționat între 1918-1929 o fermă agricolă statală, în paralel cu orfelinatul de băieți „Mihai Viteazul” (1920-1929), iar între 1929-1958 Stațiunea Experimentală Agricolă (aparținînd de Institutul de Cercetări Agronomice al României, ICAR). În apropierea acesteia (pe fostul teren al conacului) s-a construit un mare siloz-depozit de cereale si semințe transformat în ultimii ani într-un bloc de locuințe, cu spații comerciale la parter.

Într-o încăpere a conacului (numit și „Casa Albă”, din cauza aspectului ei exterior) a funcționat între 1923 și 1949 o capelă ortodoxă, pînă înainte de darea în funcțiune în anul 1951 a primei biserici ortodoxe din oraș. Înainte de 1918 românii din cele două localități componente ale orașului erau exclusiv greco-catolici.

În prezent, conacul este proprietatea Ministerului Educației, Tineretului și Sportului și este utilizat de Clubul Copiilor din localitate.

În memoriile sale, John Paget a povestit cum a încercat să amelioreze o rasă de vaci și a organizat campanii pentru îmbunătățirea agriculturii. Jurnalul său, alcătuit din șase volume, se află în Muzeul Național al Ungariei. Primele cinci volume conțin observații asupra istoriei naturale din Europa, iar volumul al șaselea cuprinde note din Revoluția Maghiară din 1848, la care Paget a luat parte.

A scris lucrarea „Ungaria și Transilvania, cu considerații asupra situației lor”, publicată în 1839.

În 1878, după Expoziția Mondială de la Paris, el a fost decorat cu Crucea Legiunii de Onoare.

A murit în 10 aprilie 1892 în Cîmpia Turzii și a fost înmormântat în Cluj-Napoca.

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/John_Paget

http://www.castelintransilvania.ro/conacul-paget-campia-turzii-.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Conacul_Paget_din_C%C3%A2mpia_Turzii

http://corbiialbi.ro/index.php/holocen/1288-amintirea-lordul-gospodar-ardelean-john-paget-8211-prima-carte-in-limba-engleza-despre-transilvania/

*

Ionel Floașiu (1893 – 1988)

        Ionel Floașiu s-a născut în anul 1893 la 25 septembrie în comuna Săliște, județul Sibiu. În 1913 a absolvit Liceul Andrei Șaguna din Brașov cu calificativul eminent. S-a înscris la Facultatea de mecanică a Politehnicii din Budapesta, primind o bursă de la Mitropolia Ortodoxă Română din Sibiu. În septembrie 1914, datorită izbucnirii primului război mondial, a fost încorporat în armată și a urmat timp de trei luni Școala de ofițeri în rezervă din Steyer (Austria), fiind apoi trimis pe front unde a participat la lupte pînă la demobilizarea sa din 1918. Între timp a obținut un concediu de patru luni pentru continuarea studiilor promovînd anul doi la universitatea din Budapesta.

În aceeași perioadă a înființat în satul natal Garda Națională Română și a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie.

În 1919 a promovat în anul trei la Politehnica din Budapesta, iar în 1920 a plecat la Praga unde a urmat anii trei și patru la Politehnica din capitala Cehoslovaciei, obținînd diploma de inginer mecanic în ianuarie 1922.

Reîntors în țară, Ionel Floașiu a fost angajat la Industria Sîrmei S.A.Ghiriș-Arieș (Cîmpia Turzii), fiind primul inginer român al acestei tinere fabrici și unul din primii angajați ai acesteia. Și-a început activitatea în domeniul dezvoltării uzinei dovedind spirit organizatoric și competență profesională. A făcut mai multe călătorii de studii în străinătate la uzinele metalurgice din Austria, Germania, Franța, Ungaria și Cehoslovacia, devenind apoi directorul acestei întreprinderi.

În timpul celui de-al doilea război mondial, din 5 septembrie pînă în 9 octombrie 1944, evenimentele dramatice și dezastruoase care s-au abătut asupra acestor meleaguri au fost deosebit de grele și pentru uzina jefuită de ocupantul hitlerist și apoi distrusă parțial în cursul luptelor armate. După încetarea luptelor, directorul Ioan Floașiu a condus activitatea de refacere a halelor avariate și de reluare treptată a producției.

Opera sa inginerească de excepție de două decenii și mai bine, călăuzită de rigoarea omului de știință a reprezentat o etapă semnificativă a uzinei Industria Sîrmei SA din prima jumătate a secolului 20, a afirmării acesteia ca firmă de renume în țară și străinătate.

Activitatea sa profesională s-a îmbinat cu cea culturală și socială.

Încă din 1935, directorul Floasiu a luat inițiativa „sistematizării și înfrumusețării comunei Cîmpia Turzii”, acțiune care s-a derulat an de an pînă în 1943.

Lui i se datorează ridicarea Căminului de ucenici, a Palatului Cultural (Clubul Muncitoresc), a Bisericii Ortodoxe din centrul orașului. A fost animatorul vieții spirituale românești înființînd Despărțămîntul Astra avînd ca scop o serie de activități culturale și educative pentru localitate și satele învecinate. În 1923 a fondat Clubul Sportiv Industria Sîrmei al cărui președinte a fost pînă în anul 1945. A inițiat constituirea, amenajarea și dotarea unor baze sportive: Stadionul Industria Sîrmei, arene de tenis, popicărie.

În februarie 1945, în urma intervenției Comitelui de fabrică, Ionel Floașiu a fost înlăturat de la conducerea uzinei fiind nevoit să părăsească Cîmpia Turzii. S-a stins din viață la Sibiu în 1988.

Important prin întreaga lui operă de o rară diversitate, Ionel Floașiu a marcat o etapă în istoria întreprinderii și a vieții Cîmpiei Turzii pe care a dominat-o prin rangul și personalitatea sa între cele două războaie mondiale și în anii ultimei conflagrații. Prin perseverența, prin forța de convingere, mereu prezent, implicat cu întreaga sa personalitate, a fost atît de angajat încît a devenit o figură simbolică.

Surse: Mircea N. Nemeș, Laurențiu Mera, Vasile Lechințan, Marius Bordea, Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii 1920 – 1995, „Societatea Culturală Câmpia Turzii – 775”, 1995, pp 126-128

Mircea Nicolae Nemeș, Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii 1920 – 2000, „Societatea Culturală Câmpia Turzii – 775”, 2000, pp 55-57

*

Georges Cristinel (1871 – 1961)

     Georges Cristinel, absolvent de Beaux-Arts de Paris, și-a început activitatea în 1911, în biroul lui Ernest Doneaud și Ștefan Burcuș. La începutul anilor ’20, s-a asociat cu Constantin Pomponiu, care era cu 20 de ani mai în vîrstă decît el și a lucrat împreună cu acesta pînă în anul 1927.

Pînă la al doilea război mondial a lucrat pe cont propriu în diferite zone ale țării. „În 1948, îl găsim pe șantierul de la Cîmpia Turzii sau, între 1948-1952, în IPIU (Institutul de Proiectări Industriale); de acolo se transferă la IPCMC (Institutul de proiectare și cercetare în construcții și materiale de construcții), unde lucrează până în 1961, ca șef de birou. După al doilea război mondial, este implicat în construcția socialistă în domeniul arhitecturii industriale, perioadă din care merită amintit Institutul de Cercetări Textile din București sau Electronica din Băneasa-București.

Activitatea sa s-a desfășurat pe o perioadă cuprinsă între anii 1912 și 1960, o carieră de aproape 50 de ani.

„Un arhitect care își clădește renumele cu edificii reprezentative pentru Romania modernă, care definește orașe creează clădiri etalon, trece printr-o perioadă oarecum intermediară lucrînd la Cîmpia Turzii unde anul 1947 îl surprinde cu o datorie neplătită de 250000 de lei, valoare de proiectare, dar care nu este acoperită de nici un act și care ajunge să fie șef de atelier la IPCMC – proiecte industriale și să elaboreze proiecte de arhitectură industrială, dar totuși cu o poziție care îi recunoaște ceva din prestigiul meseriei ca și șef de atelier.”

„Participarea sa la proiecte de mare anvergură și durată s-a concretizat în proiectarea și urbanizarea orașului Cîmpia Turzii, unde s-a ocupat de dezvoltarea Fabricii de sîrmă din anii 1930 pînă în anii 1960, cînd aceasta a devenit combinat. Implicarea lui Cristinel s-a făcut de la locuințe de muncitori pînă la biserica din oraș sau laminoare industriale și clădiri mai puțin importante din punct de vedere arhitectural, ca un apeduct pentru devierea pîrîului Racoșa, în 1950.”

În teza de doctorat a arhitectului Dan Idiceanu-Mathe intitulată „Georges Cristinel – un arhitect care face tranziția”, autorul a dedicat un întreg capitol, al șaselea „studiului de caz al orașului Cîmpia Turzii, a muncii de 30 de ani depusă de Georges Cristinel în relația cu Ionel Floașiu și ulterior acesteia, după 1945, cînd s-au continuat lucrările de pe platforma industrială. Avem de-a face cu un efort prelungit, la finalul căruia, cu concursul directorului combinatului de la Cîmpia Turzii, s-a obținut o platformă industrială completă și un oraș funcțional, cu locuințe sociale, policlinică și alte dotări urbane sportive și culturale, pentru dezvoltarea „multilaterală” a comunității muncitorilor (Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la congresul al XIV-lea) (sic!).”

Casa de cultură Ionel Floașiu (1942-1945) arhitect Georges Cristinel

Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului”(1943-1951) arhitect Georges Cristinel

„E important de remarcat că un arhitect pornește pe un drum caracterizat de o clientelă cu un anumit tip de cultură, el fiind de factură clasică, absolvent de Beaux-Arts Paris, trece prin primul război mondial, care îl marchează, participînd activ la el, se înregimentează în stiluri de arhitecturale ca neoromânesc, art déco și modernism, ajunge să facă, pe alocuri, neoclasicism și încheie cu experiențe industriale.”

Sursa: http://www.upt.ro/img/files/2018-2019/doctorat/teze/rezumat/IDICEANU_rezumat.pdf

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Hristos reîntors pe Pămînt sau Diavolul împielițat?

          Uniunea Europeană a încetat de mult să mai fie o Europă a națiunilor, construită, ca o premieră istorică demnă de slăvit, prin liber consimțămînt.

Ați auzit de reîntoarcerea  Domnului Iisus Hristos pe Pămînt? Am auzit, vor spune cel puțin creștinii de pretutindeni. Scrie chiar în „Crez”: „și iarăși va să vină cu slavă să judece vii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfîrșit”! Și creștinii de pretutindeni așteaptă reîntoarcerea în slavă a lui Hristos pentru Judecata de Apoi!

Ei par însă a nu fi tocmai bine informați. Hristos a revenit deja. De cînd a făcut-o, au trecut cîteva luni. Suficiente pentru a nu ne grăbi să spunem ceva nepotrivit. S-a reîntors, pentru că a mai fost o dată, pe la începutul anilor 90, în absolut aceeași întrupare: a muritorului de rînd, dar vorbitor din Scripturi, dl Geoffrey Sachs, mare sculă pe basculă un timp pe la Harvard și acum pe la Columbia University. Cu toate că Dumnezeii nu greșesc, ăsta din povestea noastră ce credeți că a făcut la reîntoarcerea după un sfert de veac? Autocritica! Ne-a spus acum că atunci, la începutul anilor 90, cînd ne-a povățuit, spre mîntuire desigur, să aplicăm o terapie de șoc pentru a trece repede, repede tot de la stat la privat s-a cam înșelat, mizînd pe faptul că tot ceea ce ar fi abandonat statul ar fi urmat să fie înlocuit de investitorii privați într-un ritm amețitor și la standarde noi, de eficiență. Numai că investițiile private n-au prea venit într-un asemenea ritm, căci mîntuitori autohtoni nu prea existau, iar mîntuitorii externi, pe care se miza, s-au dus doar spre anumite sectoare de profit rapid! Astfel că țările care au abandonat ce deținuse statul au rămas cu pantalonii în vine! Oricum, în baza povețelor dlui Sachs, statul român a ajuns o legumă, mîntuită complet. Nu mai este în stare de nimic. E adevărat că nu mai poate face nici un rău, dar, vai Doamne, nici vreun bine! Autostrăzi nu poate, căi ferate nu poate, iar baza infrastructurală minimă pentru ocrotirea sănătății și educație lipsește. Și, prin dispariția statului, a pierit și cine le-ar putea face! Mîntuitorii privați, îndeosebi străini, nu se ocupă de astea. Pentru ei Dumnezeu este profitul! Rapid și suculent! Restul este amețeală pentru proști.

Na, că am făcut-o, am făcut-o! Luîndu-ne după falși Hristoși. Numai că aceștia insistă. Își fac autocritica și-i dau înainte! Ce ne spune mîntuitorul nostru Geoffrey Sachs la reîntoarcere?  „Țările din Europa Centrală și de Est – glăsuiește Sachs – sunt din ce în ce mai convergente cu restul Uniunii Europene. Acest proces funcționează și este foarte ciudat faptul că oameni precum Viktor Orban din Ungaria atacă Uniunea Europeană, pentru că Ungaria fără Uniunea Europeană nu ar avea un succes economic. România, de asemenea, cu siguranță nu ar avea un succes economic, este imposibil. Uniunea Europeană este cel mai bun instrument pentru ceea ce noi numim convergență economică, adică de a reduce decalajele în ceea ce privește veniturile… Foarte multe țări din Europa Centrală și de Est, chiar și Polonia, au devenit foarte naționaliste. Pînă și antieuropene, dar aceasta e o poziție ridicolă. Pot spune, cu ceva cunoștințe personale, pentru că acum 30 de ani am fost consilier al Mișcării pentru Solidaritate în Polonia, și în acea vreme ei înțelegeau perfect că întoarcerea către Europa este cheia! Și a funcționat pentru Polonia, dar mai apoi vine acest naționalism care este foarte extrem și dăunător pentru țările în care se manifestă… Problema pe care o înfruntăm acum, în toată lumea – naționalismul american, naționalismul polonez, naționalismul maghiar sau italian – este caracterizată de politici nesănătoase și mai ales autodistructive!”

Măi să fie! De ce după 30 de ani – adică între cele două coborîri pe Pămînt ale falsului nostru Hristos – o fi devenit naționalistă America? America, cea mai transnaționalistă din lume! Hai să zicem că din cauza toanelor lui Trump! Dar oare despre „toane” este vorba? Dar de ce o fi devenit naționalistă, ba chiar antieuropeană, Polonia, care acum 30 de ani, după înseși spusele dlui Sachs, înțelegea că tocmai întoarcerea la Europa este cheia?! Dar de ce, după ce a încercat cu disperare să intre în Uniunea Europeană, vrea s-o părăsească acum chiar și fără un acord, Marea Britanie, țară în mari dispute istorice cu multe dintre actualele țări UE, dar europeană și ea, oricum nu mai puțin europeană decît cele cărora se străduiește acum din răsputeri să le spună „pa”?! Prin comparație, faptul că un Viktor Orban duce și el o politică stigmatizată ca naționalistă și antieuropeană este, ca să spunem așa, de gradul doi!

La toate acestea, dl Sachs însă nici măcar nu reflectează, ci, precum falșii Dumnezei, dă doar verdicte. La toate acestea există răspunsuri precise care contrazic integral verdictele întrupatului Sachs.

Uniunea Europeană a încetat de mult să mai fie o Europă a națiunilor, construită, ca o premieră istorică demnă de slăvit, prin liber consimțămînt. Să spunem că în locul acesteia se construiește o Europă unită mai puternică?! Să fim serioși! În locul unei Europe a națiunilor se construiește un nou imperiu german, pe toate direcțiile și în toate domeniile, care folosește structurile zis „europene”! Și de care se mefiază SUA și de care fuge pur și simplu Marea Britanie ca Dracu de tămîie! Pentru apartenențele din Est, UE s-a transformat într-un bastion colonial, cu „două viteze” – una a stăpînilor din Vest, alta a salahorilor din Est – că de mirare sunt nu schimbările de macaz poloneze sau maghiare, foștii copii teribili ai integrării în Europa, ci papagalii de tip românesc, în frunte cu România însăși, care repetă aproape idiot refrene europene, deși UE le-a redus apartenența la rolul de anexe coloniale, fără vreun cuvînt de spus.

Locul României în UE nu este vreo bizarerie, ci chiar o anomalie! România este practic singura țară din UE în care se înregistrează un raport serios supraunitar de încredere în UE, de adeziune populară la UE. Părerea românilor despre UE este dată de suprapunerea acesteia, în mintea lor, cu ieșirea lor în lumea largă, la muncă, în călătorii, cu alte cuvinte în supraviețuire și în petrecerea timpului liber. Că UE a ajuns un bastion colonial, că are „două viteze”, că UE a luat țării lor tot la dispoziția altor popoare (resurse ale subsolului, industrii, bănci, păduri, pămînturi) pur și simplu nu contează! Deocamdată, este important doar că UE înseamnă că pot părăsi România, unde nu mai au nici un rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun. Victoria UE asupra României este totală, fără întoarcere, răpindu-i și economia națională, și decizia națională, și identitatea națională. Cînd românii vor realiza ce este de fapt cu țara lor în UE va fi prea tîrziu! Țara lor nu va mai exista. Cel mai probabil va fi împărțită între proprietarii ei străini! E dreptul lor, doar ne aflăm în capitalism!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 5 noiembrie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/hristos-reintors-pe-pamant-sau-diavolul-impielitat-812476

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Cruciada specială de rugăciune din 7 noiembrie 2019

         În ziua de 7 noiembrie 2019, toţi membrii grupurilor de rugăciune, din fiecare ţară, sînt invitaţi să se roage Cruciada specială de rugăciune, pentru a-L ajuta pe Isus să salveze sufletele.

Tema lunii: ajută-mă, eliberează-mă, pregătește-mă

Se vor recita:

  1. Rozarul Sfintei Fecioare (dacă este posibil cele patru mistere tradiţionale);
  2. Rozarul Îndurării Divine*;
  3. Cruciada specială care cuprinde rugăciunile nr: 96 – 10, 12, 36, 39, 44, 45, 46, 47, 62, 63, 74, 76, 89, 116, 127, 128, 129,134, 136, 137, 139, 142, 148, 149, 151, 152, 159, 160, 161, 163, 165 – 96;
  4. Recitarea Rugăciunii (155) a Cruciadei pentru protejarea acestei Misiuni a Mîntuirii;
  5. Consacrarea la Inimile Imaculate ale lui Isus şi ale Mariei;
  6. Rugăciunea către Arhanghelul Mihail;
  7. La sfîrşit, cu rozarul în mînă, vom recita de 50 de ori Rugăciunea 132 a Cruciadei, pentru protejarea acestei misiuni (Mesajul din 31 ianuarie 2014).

„Fiica Mea preaiubită, doresc să instruiesc Grupurile Cruciadei Mele de Rugăciune pentru a fi vigilente atunci cînd se vor înfiinţa, în naţiunile lor. Trebuie să păstreze apa sfinţită în preajmă, să aibă un Crucifix al Meu şi să recite această Rugăciune specială a Cruciadei pentru Binecuvîntarea şi Protecţia Grupului Cruciadei de Rugăciune.“ (Rugăciunea nr. 96) „Vă rog să recitaţi această rugăciune, înainte şi după fiecare întîlnire de rugăciune.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 25 ianuarie 2013)

*În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete  să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

În mesajul din 11 mai 2016 comunicat Annei Marie, Isus cere ca, înainte de a începe recitarea rozarului, să spunem următoarea rugăciune:

„Prin mijlocirea Mamei noastre cerești, Mama lui Dumnezeu, prin viața, moartea și învierea lui Isus Cristos, Mîntuitorul și Răscumpărătorul sufletelor, îți cerem, Părinte Ceresc, să oprești orice complot terorist planificat și îndeplinit de păcătoșii posedați care îi urăsc pe copiii lui Dumnezeu. În numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin.“

Isus: „Aceasta este ceea ce ei ar trebui să se roage. Îi rog pe preaiubiții mei copii, apostolii să publice și să recite această rugăciune înainte de a începe Sfîntul lor Rozar. Dacă nu înaintea lui, atunci înaintea Rozarului Îndurării Divine.“(Mesajul lui Isus către Anna Marie, Apostol al Scapularului Verde din 11 mai 2016)

Surse: : http://www.internetgebetskreis.com/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/07/01/minia-tatalui-meu-se-revarsa/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Apocalipsa blîndeții (Apel către călăii noștri la treizeci de ani de la Revoluție)

         Vă dați seama, nemiloșii noștri călai, asasinii fraților, părinților și bunicilor noștri, acest popor v-a lăsat să ucideți, să trăiți după ce ați ucis, să prosperați, să guvernați, ucigași fiind, v-a lăsat să ucideți și la Revoluție, să guvernați și după ce ați ucis la Revoluție și la mineriade, v-a lăsat să muriți în liniște și pace, de plictiseală sau de frica fetidă a coșmarurilor, v-a plătit și pensiile uriașe, v-a lăsat să jefuiți totul, de două ori, o dată după război, a doua oară după Revoluție. De treizeci de ani jefuiți nestingheriți.

V-am lăsat în viață de fiecare dată, v-am făcut loc pe pămînt și în Biserică, v-am dat totul, doar să ucideți mai puțin, să mințiți mai puțin, să jefuiți mai puțin, să ne lăsați să trăim ceva mai bine, mai fără frică, să distrugeți mai puțini copii, să înfricoșați mai puține femei, să distrugeți mai puțin pămîntul și țara. V-am lăsat să trăiți, cu speranța că veți avea o mică tresărire de conștiință, că ne veți lăsa să trăim mai liniștiți, că veți jefui doar atît cît să vă ajungă pentru luxul de zi cu zi, că veți lăsa țara să respire, că veți lăsa noile generații să-și cunoască și iubească țara ca pe ceva ce trebuie îngrijit, ținut în brațe, nu de care trebuie fugit, ca de un blestem al sărăciei și neputinței.

Nu v-a cerut acest popor nimic altceva decît firescul umanității noastre, v-a cerut să nu mai ucideți, să nu mai jefuiți, să nu mai mințiți, să nu mai furați, v-a cerut să nu mai guvernați doar voi, să nu mai vindeți tot ce poate fi vîndut, nimic extraordinar. V-a lăsat să înțelegeți că bine ar fi să ne lăsați să trăim o viață demnă, pe noi, victimele voastre, robii voștri care vă asigurăm că mai aveți o țară pe care o puteți vinde sau sugruma la alegeri sau între alegeri, sau la referendumuri…Și toate acestea spre binele vostru. E oare atît de greu să nu ne mai urîți așa de tare, să nu ne mai scuipați atît de des, în fond, noi suntem cei care murim la revoluții, în închisori, în războaiele voastre, în incendiile voastre, noi suntem zilierii care pleacă în occident ca să vă lase țara mai ușoară la cîntar.

Trăiți din mila unui popor care vă lasă mereu la judecata lui Dumnezeu, un popor care nu și-ar murdări niciodată mîinile cu sîngele vostru. Priviți-l pe Nicolski, părintele vostru, care a murit în somn, terifiat doar de propriile-i coșmaruri după ce a ieșit la iveală din scorbura adîncă în care zăcea. Ce păcat că nu s-a uitat niciodată în sus, ci doar la urmele de sînge de pe bocancii uniformei lui de cekist. El n-a învățat nimic din blîndețea creștină a acestui popor care crede că singura judecată și pedeapsă este a lui Dumenzeu, așa cum a spus-o și Mircea Vulcănescu, pe care tot voi l-ați omorît. Ne rugăm mereu și pentru voi, noi, victimele rapacității voastre eterne, noi, victimele crimelor voastre mereu acoperite, mereu nedescoperite. Ne rugăm să vă puteți opri din minciună, din jaf, din uciderea memoriei noastre, din nesfîrșita ură împotriva noastră, care nu facem decît să ne supunem cezarului. Nu e destul pentru voi?!

Învățați voi ce nu a putut învăța Nicolski, începeți de mîine să prețuiți blîndețea noastră, care nu este frică, urîți-ne mai puțin, înșelați-ne mai puțin, lăsați morții să se odihnească în pace, numiți slugi mai puțin nevrednice, mai puțin ticăloase, faceți așadar un bine țării și lăsați-o să respire nu doar la mall, ci și așa în realitatea ei de necuprins. Știm, avem destule păcate, poverile sunt multe și grele, știm, tocmai de aceea nu le putem purta și pe ale voastre, luați aceste poveri ca să ne putem urni, lăsați-ne să respirăm, nu mai aruncați totul în aer. Nu vă temeți de noi! Suntem blînzi și nu vrem decît să trăim cît mai puțin în minciunile voastre, în puterea voastră. Blîndețea noastră vă va milui poate și pe voi, cine știe?!

Nu veți putea înfrînge această blîndețe întru Hristos, n-o veți putea dezrădăcina. Dacă n-au înfrînt-o Dej, Nicolski, Drăghici, Pauker, Ceaușescu, nici voi nu veți putea reuși, chiar dacă agitați mulțimi mințite. Priviți-l pe Nikolski, este semenul vostru, este și al nostru, dar noi ne despărțim de el prin milă și uitare, voi vă apropiați de el prin ură, asemănare și neuitare. Încercați totuși să iubiți această țară, încercați măcar să n-o sufocați, încercați să ne tolerați și pe noi, în fond nu putem pleca toți, am plecat 4 milioane, un sfert din toți cîți suntem. Profitați din plin, vindeți, cumpărați, jefuiți, tocmiți una sau alta, un președinte sau altul, dar nu pustiiți pămîntul, nu otrăviți fîntînile, nu pervertiți mințile și sufletele copiilor încă o dată.

Nu ne mai spuneți minciuni despre deținuții politici de la Gherla, Pitești, Aiud, de la Canal, de la Jilava sau despre eroii de la Revoluție. Știm toate minciunile, nu veți face niciodată nici o zi de închisoare pentru nici un copil sau bărbat mort, știm și asta. A crescut deja o generație care că nici măcar nu crede că existați, care poate crede sau scrie că la Revoluție ne-am omorît între noi, așa cum scrieți voi.

Avem și vom avea memorii diferite, istorii diferite, remușcări distincte, speranțe diferite, dar biata Românie ne va cuprinde pînă la urmă pe toți, fie vii, fie morți. Oricînd veți dori să vă scuturați povara urii și a minciunii, vă vom primi cu brațele deschise. Așa ne-a încercat Dumnezeu pe noi, să ne ducem călăii în spate, să-i hrănim și să-i punem în fruntea țării. Cu toate acestea nu vom uita cine suntem, cine sunt morții noștri și cine sunteți voi. Dumnezeu să vă ierte!

Fie ca Dumnezeu să vă ostenească ura pentru noi și pentru această țară.

Articolul scris de Mihai Gheorghiu a apărut pe site-ul Activenews în 2 noiembrie 2019.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-social/Manifestul-lui-Mihai-Gheorghiu-Apocalipsa-blandetii.-Apel-catre-calaii-nostri-la-treizeci-de-ani-de-la-Revolutie-158624

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Aceste mesaje sunt astăzi aici pentru a ajuta sufletele să facă alegerile corecte

Mesajul lui Dumnezeu Tatăl către Holy Love

25 august 2019

          Încă o dată, văd o Mare Flacără pe care eu (Maureen) am recunoscut-o ca fiind Inima lui Dumnezeu Tatăl. El spune: „motivul principal pentru care am creat această Misiune* în lume a fost să ajut sufletele în călătoria lor spre paradis. În lumea de astăzi, satana creează în mod activ confuzie între bine și rău făcînd ca în momentul de față alegerile să fie cele mai dificile. Acesta este motivul pentru care aceste mesaje** se opun stării de fapt. Ele trasează clar calea mîntuirii.”

„Cei mai mulți nu recunosc sau nu acceptă vocea mea în aceste mesaje așa cum nu acceptă prezența reală a Fiului meu în Sfînta Euharistie***. În aceste zile există o atitudine generală de scepticism în populația lumii. Ca Tată Ceresc al vostru, ofer fiecărui suflet orice oportunitate de a-și alege propria mîntuire. Aceste mesaje sunt astăzi aici**** pentru a ajuta sufletele să facă alegerile corecte. Iată de ce este important să răspîndim Cuvintele Cerului aici.”

„Nu comiteți nici o greșeală, vă voi oferi oportunități de a face acest lucru. Utilizați-le și acționați în consecință. Voi binecuvînta eforturile voastre.”

*Misiunea ecumenică a Iubirii Sfinte și Divine la Maranatha Spring and Shrine

**Mesajele Iubirii Sfinte și Divine la Maranatha Spring and Shrine

***Vedeți o serie de mesaje din 6/19a,19b,22a,22b,27,28/2008; 7/01/2008 date de Isus privind Euharistia și 4/18/2019 date de Dumnezeu Tatăl.

****Site-ul apariției de la Maranatha Spring and Shrine

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/