Cîmpia Turzii – 800 de ani de atestare documentară

Municipiul Cîmpia Turzii aniversează 800 de ani de atestare documentară prin numirea în 1219, a localității Sîncrai, parte componentă a orașului, „drept villa Sancti Regis (sat al Sfîntului Rege – în traducere ad litteram), termen evident latinizat, întîlnit în documentele din secolul al XIII-lea.” (Sursa: Câmpia Turzii Studiu monografic, Partea I, pag.25).

În ultimele secole trei personalități au contribuit prin munca și talentul lor la dezvoltarea localității.

John Paget (1808 -1892)

        John Paget s-a născut în 18 aprilie 1808 în Loughborough, Regatul Unit, ca fiu al lui John Paget și Anne Hunt. Și-a început studiile în Manchester, a urmat Colegiul Unitarian din York, iar apoi a făcut studii de medicină. A călătorit mult în Europa. În anii 1830, în Italia, Paget a făcut cunoștință cu Wesselényi Polixéna soția divorțată a baronului Bánffy László (1795-1839). În anul 1836 s-a căsătorit cu ea, stabilindu-se la Cîmpia Turzii, pe proprietatea soției unde și-a construit un conac în stil englezesc, neogotic.

Conacul Paget este o clădire uriașă, cu formă asimetrică, azi, fără ornamente. Partea centrală, un turn robust, dreptunghiular, are trei etaje. Odinioară, ultimul etaj avea două geamuri semicirculare cu vedere spre curte, iar pe cealaltă parte un singur geam semicircular. Turnul era flancat de o aripă a clădirii, cea dinspre stînga fiind mai mare, o aripă în formă de L, puțin mai înaltă decît restul clădirii.

Aici  Paget a realizat o gospodărie model, experimentînd metode de dezvoltare a agriculturii, domeniul său devenind în scurt timp loc de inovare agricolă. El a introdus o nouă ordine economică: a efectuat lucrări de împădurire, a sădit noi soiuri de pomi fructiferi și de viță de vie, aduse din străinătate, a importat mașini agricole și animale din Anglia, a realizat o crescătorie de cai de rasă. Lîngă conac erau și gospodării anexe, un parc frumos, cu un iaz.

În 1848, revoluționarii români i-au devastat conacul, aruncîndu-i cărțile în lac. Cu ajutorul guvernului englez, Paget a reușit să se reîntoarcă în castelul devastat, de-abia în anul 1855, cînd, împreună cu soția sa, au încercat să restabilească gospodăria de odinioară.

După această perioadă, Paget a început să se ocupe mai intens de cultivarea viței de vie, devenind una dintre cele mai renumite figuri din viticultura Transilvaniei. În Cîmpia Turzii, Viișoara și Csány (Ungaria) a cultivat în special soiuri de viță de vie din podgoria Bordeaux, organizînd degustări de vinuri la care a invitat oenologi germani și francezi care să compare producția de vinuri a soiurilor adaptate chiar de el la clima și la solul din Transilvania. Paget a inițiat și a organizat și o Societate Transilvană a Cramelor pentru a promovarea vinurilor și a podgoriilor din zonă.

Conacul a fost moștenit de nepoata sa, Ilona Paget (1862-1932) care în 1913, a donat întreaga moșie Ministerului Agriculturii Ungare.

După 1918, în conac (intrat în posesia statului român) a funcționat între 1918-1929 o fermă agricolă statală, în paralel cu orfelinatul de băieți „Mihai Viteazul” (1920-1929), iar între 1929-1958 Stațiunea Experimentală Agricolă (aparținînd de Institutul de Cercetări Agronomice al României, ICAR). În apropierea acesteia (pe fostul teren al conacului) s-a construit un mare siloz-depozit de cereale si semințe transformat în ultimii ani într-un bloc de locuințe, cu spații comerciale la parter.

Într-o încăpere a conacului (numit și „Casa Albă”, din cauza aspectului ei exterior) a funcționat între 1923 și 1949 o capelă ortodoxă, pînă înainte de darea în funcțiune în anul 1951 a primei biserici ortodoxe din oraș. Înainte de 1918 românii din cele două localități componente ale orașului erau exclusiv greco-catolici.

În prezent, conacul este proprietatea Ministerului Educației, Tineretului și Sportului și este utilizat de Clubul Copiilor din localitate.

În memoriile sale, John Paget a povestit cum a încercat să amelioreze o rasă de vaci și a organizat campanii pentru îmbunătățirea agriculturii. Jurnalul său, alcătuit din șase volume, se află în Muzeul Național al Ungariei. Primele cinci volume conțin observații asupra istoriei naturale din Europa, iar volumul al șaselea cuprinde note din Revoluția Maghiară din 1848, la care Paget a luat parte.

A scris lucrarea „Ungaria și Transilvania, cu considerații asupra situației lor”, publicată în 1839.

În 1878, după Expoziția Mondială de la Paris, el a fost decorat cu Crucea Legiunii de Onoare.

A murit în 10 aprilie 1892 în Cîmpia Turzii și a fost înmormântat în Cluj-Napoca.

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/John_Paget

http://www.castelintransilvania.ro/conacul-paget-campia-turzii-.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Conacul_Paget_din_C%C3%A2mpia_Turzii

http://corbiialbi.ro/index.php/holocen/1288-amintirea-lordul-gospodar-ardelean-john-paget-8211-prima-carte-in-limba-engleza-despre-transilvania/

*

Ionel Floașiu (1893 – 1988)

        Ionel Floașiu s-a născut în anul 1893 la 25 septembrie în comuna Săliște, județul Sibiu. În 1913 a absolvit Liceul Andrei Șaguna din Brașov cu calificativul eminent. S-a înscris la Facultatea de mecanică a Politehnicii din Budapesta, primind o bursă de la Mitropolia Ortodoxă Română din Sibiu. În septembrie 1914, datorită izbucnirii primului război mondial, a fost încorporat în armată și a urmat timp de trei luni Școala de ofițeri în rezervă din Steyer (Austria), fiind apoi trimis pe front unde a participat la lupte pînă la demobilizarea sa din 1918. Între timp a obținut un concediu de patru luni pentru continuarea studiilor promovînd anul doi la universitatea din Budapesta.

În aceeași perioadă a înființat în satul natal Garda Națională Română și a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie.

În 1919 a promovat în anul trei la Politehnica din Budapesta, iar în 1920 a plecat la Praga unde a urmat anii trei și patru la Politehnica din capitala Cehoslovaciei, obținînd diploma de inginer mecanic în ianuarie 1922.

Reîntors în țară, Ionel Floașiu a fost angajat la Industria Sîrmei S.A.Ghiriș-Arieș (Cîmpia Turzii), fiind primul inginer român al acestei tinere fabrici și unul din primii angajați ai acesteia. Și-a început activitatea în domeniul dezvoltării uzinei dovedind spirit organizatoric și competență profesională. A făcut mai multe călătorii de studii în străinătate la uzinele metalurgice din Austria, Germania, Franța, Ungaria și Cehoslovacia, devenind apoi directorul acestei întreprinderi.

În timpul celui de-al doilea război mondial, din 5 septembrie pînă în 9 octombrie 1944, evenimentele dramatice și dezastruoase care s-au abătut asupra acestor meleaguri au fost deosebit de grele și pentru uzina jefuită de ocupantul hitlerist și apoi distrusă parțial în cursul luptelor armate. După încetarea luptelor, directorul Ioan Floașiu a condus activitatea de refacere a halelor avariate și de reluare treptată a producției.

Opera sa inginerească de excepție de două decenii și mai bine, călăuzită de rigoarea omului de știință a reprezentat o etapă semnificativă a uzinei Industria Sîrmei SA din prima jumătate a secolului 20, a afirmării acesteia ca firmă de renume în țară și străinătate.

Activitatea sa profesională s-a îmbinat cu cea culturală și socială.

Încă din 1935, directorul Floasiu a luat inițiativa „sistematizării și înfrumusețării comunei Cîmpia Turzii”, acțiune care s-a derulat an de an pînă în 1943.

Lui i se datorează ridicarea Căminului de ucenici, a Palatului Cultural (Clubul Muncitoresc), a Bisericii Ortodoxe din centrul orașului. A fost animatorul vieții spirituale românești înființînd Despărțămîntul Astra avînd ca scop o serie de activități culturale și educative pentru localitate și satele învecinate. În 1923 a fondat Clubul Sportiv Industria Sîrmei al cărui președinte a fost pînă în anul 1945. A inițiat constituirea, amenajarea și dotarea unor baze sportive: Stadionul Industria Sîrmei, arene de tenis, popicărie.

În februarie 1945, în urma intervenției Comitelui de fabrică, Ionel Floașiu a fost înlăturat de la conducerea uzinei fiind nevoit să părăsească Cîmpia Turzii. S-a stins din viață la Sibiu în 1988.

Important prin întreaga lui operă de o rară diversitate, Ionel Floașiu a marcat o etapă în istoria întreprinderii și a vieții Cîmpiei Turzii pe care a dominat-o prin rangul și personalitatea sa între cele două războaie mondiale și în anii ultimei conflagrații. Prin perseverența, prin forța de convingere, mereu prezent, implicat cu întreaga sa personalitate, a fost atît de angajat încît a devenit o figură simbolică.

Surse: Mircea N. Nemeș, Laurențiu Mera, Vasile Lechințan, Marius Bordea, Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii 1920 – 1995, „Societatea Culturală Câmpia Turzii – 775”, 1995, pp 126-128

Mircea Nicolae Nemeș, Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii 1920 – 2000, „Societatea Culturală Câmpia Turzii – 775”, 2000, pp 55-57

*

Georges Cristinel (1871 – 1961)

     Georges Cristinel, absolvent de Beaux-Arts de Paris, și-a început activitatea în 1911, în biroul lui Ernest Doneaud și Ștefan Burcuș. La începutul anilor ’20, s-a asociat cu Constantin Pomponiu, care era cu 20 de ani mai în vîrstă decît el și a lucrat împreună cu acesta pînă în anul 1927.

Pînă la al doilea război mondial a lucrat pe cont propriu în diferite zone ale țării. „În 1948, îl găsim pe șantierul de la Cîmpia Turzii sau, între 1948-1952, în IPIU (Institutul de Proiectări Industriale); de acolo se transferă la IPCMC (Institutul de proiectare și cercetare în construcții și materiale de construcții), unde lucrează până în 1961, ca șef de birou. După al doilea război mondial, este implicat în construcția socialistă în domeniul arhitecturii industriale, perioadă din care merită amintit Institutul de Cercetări Textile din București sau Electronica din Băneasa-București.

Activitatea sa s-a desfășurat pe o perioadă cuprinsă între anii 1912 și 1960, o carieră de aproape 50 de ani.

„Un arhitect care își clădește renumele cu edificii reprezentative pentru Romania modernă, care definește orașe creează clădiri etalon, trece printr-o perioadă oarecum intermediară lucrînd la Cîmpia Turzii unde anul 1947 îl surprinde cu o datorie neplătită de 250000 de lei, valoare de proiectare, dar care nu este acoperită de nici un act și care ajunge să fie șef de atelier la IPCMC – proiecte industriale și să elaboreze proiecte de arhitectură industrială, dar totuși cu o poziție care îi recunoaște ceva din prestigiul meseriei ca și șef de atelier.”

„Participarea sa la proiecte de mare anvergură și durată s-a concretizat în proiectarea și urbanizarea orașului Cîmpia Turzii, unde s-a ocupat de dezvoltarea Fabricii de sîrmă din anii 1930 pînă în anii 1960, cînd aceasta a devenit combinat. Implicarea lui Cristinel s-a făcut de la locuințe de muncitori pînă la biserica din oraș sau laminoare industriale și clădiri mai puțin importante din punct de vedere arhitectural, ca un apeduct pentru devierea pîrîului Racoșa, în 1950.”

În teza de doctorat a arhitectului Dan Idiceanu-Mathe intitulată „Georges Cristinel – un arhitect care face tranziția”, autorul a dedicat un întreg capitol, al șaselea „studiului de caz al orașului Cîmpia Turzii, a muncii de 30 de ani depusă de Georges Cristinel în relația cu Ionel Floașiu și ulterior acesteia, după 1945, cînd s-au continuat lucrările de pe platforma industrială. Avem de-a face cu un efort prelungit, la finalul căruia, cu concursul directorului combinatului de la Cîmpia Turzii, s-a obținut o platformă industrială completă și un oraș funcțional, cu locuințe sociale, policlinică și alte dotări urbane sportive și culturale, pentru dezvoltarea „multilaterală” a comunității muncitorilor (Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la congresul al XIV-lea) (sic!).”

Casa de cultură Ionel Floașiu (1942-1945) arhitect Georges Cristinel

Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului”(1943-1951) arhitect Georges Cristinel

„E important de remarcat că un arhitect pornește pe un drum caracterizat de o clientelă cu un anumit tip de cultură, el fiind de factură clasică, absolvent de Beaux-Arts Paris, trece prin primul război mondial, care îl marchează, participînd activ la el, se înregimentează în stiluri de arhitecturale ca neoromânesc, art déco și modernism, ajunge să facă, pe alocuri, neoclasicism și încheie cu experiențe industriale.”

Sursa: http://www.upt.ro/img/files/2018-2019/doctorat/teze/rezumat/IDICEANU_rezumat.pdf

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Posted on 7 noiembrie 2019, in Editorial and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: