Daily Archives: 7 decembrie 2019

Cele trei basme ale celor trei decenii

          Se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Indiferent ce au fost acestea – o lovitură de stat, o revoltă populară spontană ori dirijată – ele au inaugurat schimbarea din temelii a rînduielilor economico-sociale.

S-a revenit de la comunism la capitalism, de la proprietatea colectivă la proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. A cui proprietate privată și la ce fel de capitalism aveam să ne dumirim ulterior în cei 30 de ani!

Capitalismul vizat avea două componente prezentate ca fiind în strînsă legătură: democrația, care urma să elimine dictatul comunist, și economia de piață, care urma să înlocuiască fosta economie de comandă. După 30 de ani constatăm că, în raport cu situația concretă existentă, amîndouă au fost niște basme pentru copii. În fond și în practică, în România actuală, structurile politic numite, în frunte cu procuratura și serviciile secrete, sunt infinit mai puternice decît structurile politic alese (președinție, parlament, guvern), ceea ce face din democrația românească un fel de mascaradă pentru fraieri. În economie este poate și mai și. În afară de aspecte colaterale și cîteva excepții, nimic nu are legătură cu o economie de piață. Toate piețele strategice (resursele subsolului, energie, bănci, telecomunicații, industrii, asigurări, retail) sunt complet monopoliste. Și sunt administrate prin cel mai clasic abuz de monopol. Al treilea basm a fost zămislit pe parcursul celor 30 de ani și în legătură cu celelalte două.

Europeană? Da, dar colonie!

Preluarea în NATO și UE a permis României de acum capitaliste – prezentată ca bazată pe democrație și economie de piață – să-și atribuie supercalificativele „europeană” și „euroatlantică”. În doar 15 ani de la aderarea legitimatoare, basmul s-a conturat clar și fără echivoc: „europeană” și „euroatlantică” da, dar nu țară, ci colonie! În mod reprobabil, dar deloc uimitor pentru zilele noastre atît „euroatlantizarea” cît și mai ales „europeizarea” au transformat rapid o țară slabă ca România într-o colonie, accentuînd atît deficitul de democrație cît și pe cel de economie de piață, România atingînd în ambele privințe cote ridicole, oricum cele mai aiuritoare din Europa, pe scara internațională a gradului de democrație și respectiv de economie de piață. Fără îndoială, a contribuit concursul fără egal al clasei politice românești, care s-a făcut preș în fața oricăror presiuni și condiționări politice externe și care a participat chiar cu entuziasm la cedarea totală către străini a controlului economic intern.

Democrație? Noi vorbim noi auzim, ei decid!

România actuală este un teritoriu complet condus din afară, politic și economic, fără vreun cuvînt de spus nu doar pe plan internațional, dar nici măcar pe plan intern. Excluderea, ca pe vremea capitulațiilor medievale, din aria investigării și incriminării de către justiția română a străinilor din țările zise partenere care activează pe teritoriul românesc, menținerea în funcție din ordin extern a președintelui Băsescu prin ignorarea votului popular la referendumul din 2012, întocmirea la Bruxelles de liste negre pentru condamnări de către justiția română a celor deranjanți, tolerarea aproape ca regulă a dosarelor montate și a probelor măsluite, transmiterea de foi de parcurs obligatorii de la Washington sau Bruxelles pentru președinți sau prim-miniștri, intervențiile incalificabile ale ambasadorilor unor state occidentale în probleme interne, politice, economice sau juridice, dincolo de orice norme diplomatice sunt doar cîteva exemple ale statutului grotesc al României. Statut clar colonial dintr-un sistem centru-periferie, în care stăpînul extern conduce din afară prin intermediul unor vătafi autohtoni, în care prim-violoniști sunt procurorii și serviciile secrete, iar la violoncel mai cîntă în partituri secundare politicienii și polițiștii.

Economie de piață? Poate de monopol!

În domeniul economiei este un dezastru și mai profund. Încă și mai important deoarece de acolo pornește totul! România a ajuns un monopol străin pe tot și pe toate. Aproape două treimi din business pe teritoriul României sunt generate de numai 1% din companii. În majoritate sunt străine. Ce-i asta, nu un monopol?! Sau este concurența presupusă de economia de piață? De la aceleași 1% din companii provine și mult lăudata creștere economică, în timp ce din rîndurile celorlalte 99% doar una din zece a cunoscut o creștere în ultimii 10 ani. Toate segmentele strategice se află în regim de monopol și sunt gestionate prin abuz masiv de monopol. Întreg petrolul românesc on shore este deținut și exploatat de o singură companie (străină). În cazul gazelor, este vorba de două companii (din care una străină). Toate distribuțiile de energie (care colectează banul de la consumatori) sunt monopoliste, cîteva mari dictînd condițiile și prețurile: două la distribuțiile de gaze; trei la distribuțiile de electricitate; patru la distribuțiile de carburanți. Cu o singură excepție, în cazul tuturor acestor 9 companii este vorba de firme străine. Jenanta instituție numită Consiliul Concurenței (care chipurile dă avize pentru asigurarea condițiilor concurențiale) ar trebui să intre în pămînt de rușine; n-o face pentru că de fapt apără interesele monopoliste private străine! În sistemul bancar este aceeași situație: cîteva bănci (la fel, aproape toate străine) colectează depozitele și acordă credite dictînd dobînzile și comisioanele, abuzul de monopol duduie. În asigurări este la fel. În telecomunicații sunt patru jucători (primii trei străini), iar în industria constructoare de mașini sunt doi (ambii străini). 4-5 traderi (toți străini) controlează piața, prețurile și livrările externe de cereale. Pînă și în retail, după scoaterea din joc a circa 100.000 de mici jucători români, au rămas doar cîțiva străini, care au pus mîna în regim monopolist pe circa 60% din piață. Concurență? Economie de piață? Astea-s în cărți și pe la conferințe. Și nu în practică pe teritoriul numit încă România. Căci țară este greu de a i se spune!

Iată bazele celei mai mari realizări după 30 de ani în colonia România: prețuri la 60% din media europeană și salarii la 20% din media europeană. Cu alte cuvinte, prețuri ca în Europa la cele mai mici salarii din Europa! Aceasta este o realitate și nu un basm. Și mai există una: libertatea de circulație. Românii pot circula liber. Și ei asociază această libertate cu „euroatlantismul” și „europeismul”, proslăvindu-le deopotrivă. Că acestea le-au transformat țara într-o colonie pur și simplu nu contează. Deocamdată, este important doar că ele înseamnă că pot părăsi România unde nu mai au nici un rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun. Fără asocierea cu o economie de piață reală și cu o democrație așișderea, simpla libertate de circulație golește țara de populație mai ceva decît un război!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 4 decembrie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/cele-trei-basme-ale-celor-trei-decenii-816265

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

Nume de cod: ELSA. Veriga lipsă dintre Dan Barna și serviciile secrete – de unde a apărut pepiniera USR

           În 4 mai 1981 se forma ELSA, o organizație înființată de cinci studenți la drept din Ungaria, Polonia, Germania de est, Austria și Germania de vest cu scop de cooperare împotriva regulilor Cortinei de Fier ce separa occidentul capitalist de partea est-europeană, comunista. ELSA își propune ca între studenții ambelor părți să existe forme de cooperare, schimburi educaționale și culturale, programe de lucru comune.

Organizația („The European Law Students Association”) se dezvoltă și ajunge rapid la 17 membri, apoi 50 etc. Apar primele semne că ar fi fost înființată sub oblăduirea serviciilor secrete din est și vest în mediul studențesc. Cîțiva agenți sub acoperire ai structurilor de informații din Marea Britanie și Franța penetrează rețeaua și oferă date secrete către puterile occidentale. La o prima vedere pare că e vorba de o societate studențeasca de care se interesează la maxim serviciile AVH (Ungaria), SB (Służba Bezpieczeństwa – Polonia), HNaA (Austria), BND (Germania Federala), dar și în fază incipientă KGB (URSS), viitorul FSB (Rusia). Ideea de bază a celor patru servicii secrete inițiatoare a fost aceea de a obține informații din zone greu de stăpînit și de valorificat în favoarea guvernelor lor sau doar pentru știința lor (vezi cazul Austriei care prin HNaA își spiona propriii miniștrii pentru a-i șantaja!) – pătura studențească devenea foarte expresivă în Vest și avangardistă în Est.

De altfel, conform informațiilor britanicilor, cei cinci studenți care au fondat organizația erau toti racolați de serviciile din țările lor, presupunerea fiind ca ELSA este de fapt o construcție a serviciilor secrete care doresc formarea unor studenți la drept, într-un mediu paneuropean, viitoare cadre poziționate în companii, magistratură, politicieni, pioni principali în pîrghii de putere. E-adevarat, dacă ar fi să alegi un domeniu studențesc care sa fie sub supravegherea strictă și racolarea serviciilor secrete acesta ar fi dreptul, avînd cel mai mare potențial. Așa că ELSA se dezvolta ca o societate la vedere, dar cu regulament ocult, avînd deseori statut de societate secretă europeană, asemănătoare Skuls & Bones din SUA, sau Aspen Institute, la alt nivel.

În 1985, ELSA se muta într-o locație stabilă în Austria, la Viena, în centrul spionajului mondial recunoscut (acolo unde toți agenții țărilor europene fac schimb de informații, acel intelligence trading), iar numărul total al membrilor trece de cîteva sute, apar filiale mari în Germania, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Franța, Italia, Anglia și la scară mai mică în Spania, Portugalia și Țările de Jos. În 1986 și 1987 apar date despre ELSA în rapoartele MI6, despre care se spune concluziv: „Sunt centre de recrutare”.

După 1989 se face filiala ELSA România. În 1990 se depun cererile de aderare, iar în 1993 România devine membru cu statut deplin al organizației. ELSA România („Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept”) se afla sub atenta supraveghere a SRI cu Virgil Magureanu. În raportul SRI din 1993 apare pentru prima oară o succintă informare despre mediul studențesc intern și internațional și pericolul ca acesta sa fie penetrat de „forțe oculte, cu interese opuse celor ale României, care doresc să racoleze studenții, oferindu-le oportunități de muncă în țările occidentale, cu salarii tentante.” În 1994 s-a dezvoltat tema, vorbindu-se despre studenții facultăților de drept, dar concluzionîndu-se: „Serviciul Român de Informații a luat toate măsurile ca mediul studențesc, în special cel al universităților de drept, să fie protejat de interferențele ostile siguranței naționale a României.”

Ne mutăm la finalul anului 1995 și începutul anului 1996. Dan Barna, actualul președinte al USR devine vicepreședinte ELSA România. Cel puțin așa își anunța în propriul CV. Tot aici mai mentionează că devine președinte al organizației în 1998. Cu toate că a terminat facultatea în 1998 mai rămîne președinte încă doi ani pînă în 2000. Deși nu mai era student, se ocupa de managementul societății încă un an. Despre asta în CV Dan Barna: „Implicat direct din 1996 în procesul de creare şi în planul de dezvoltare pentru asociaţie. În 4 ani, ELSA s-a extins de la 2 filiale locale lipsite de activităţi la 8 filiale active”. ELSA România este singura asociaţie a studenţilor la drept care activează la nivel naţional, reunind aproximativ 1.000 de membri din Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Suceava, Tîrgu Mureș şi Timişoara.

Foarte interesant este că la conducerea societății studențești îi urmează Cristian Seidler, iar asta n-o aflam de la Barna sau din CV-ul lui Seidler (care a ascuns total apartenența la ELSA, organizație a cărei șef a fost după Dan Barna), același Cristian Seidler care acum este vicepreședinte la USR. Împreuna cei doi au construit pepiniera USR, în cele opt filiale din țară, care au ajuns astăzi la douăsprezece filiale mai sus menționate. Un USR fabricat pe structura ELSA România, care își trage rădăcinile dintr-o construcție supervizată de SRI-ul condus de Virgil Măgureanu, dar și sub oblăduirea SIE, o bună parte din timp condus de Ioan Talpeș, care a activat în occident „conserve” și „cîrtițe” din mediul studențesc, penetrînd marile companii de afară, din Europa, SUA, Canada. Sub o explozie de migrație a studenților români în occident (fie ca studenți cu burse, fie ca absolvenți care găsesc de muncă la marile companii multinaționale) serviciile secrete românești SRI și SIE infestează în perioada 1991- 2001 piața occidentală. Cele opt (apoi, douăsprezece) filiale ale ELSA din țară, trimit din anul 2000 în străinătate la training viitoarele cadre ale USR, racolate de servicii.

Este explicația unui fapt care a surprins multă lume. S-au întrebat mai mulți cum de „la un moment dat”, „ca la un semnal”, o mare parte din românii care aveau joburi importante peste hotare și care cîștigau sute de mii de euro și-au lăsat banii, familiile, locurile de muncă la firme importante, avocați, doctori, specialiști IT, magistratură etc., și se întorc masiv în țară, mai întîi pentru „a salva Bucureștiul” sub aripa lui Nicușor Dan, mai apoi pentru „a salva Romania”, sub directivele lui Dan Barna. Este fix principiul de lucru al „cîrtițelor” (infiltrate în companii etc. și care oferă informații) și al „conservelor” (care se activează la un moment dat, la un semnal, pînă atunci acționand ca oameni „normali” în mediul în care au fost „depozitați”).

Exact așa s-a întîmplat cu USR și cu venirea masivă în țară a membrilor acestei structuri de tip neo-marxist. Căci neo-marxismul este noua teorie care se propagă în ELSA, iar în ELSA România sunt mai bine de 1.000 de studenți membri, înregimentați în Societatea Elitistă cu rădăcini securiste. Cazul Roxana Wring, care s-a dovedit (de către CNSAS) a fi o colaboratoare a Securității este elocvent. Precum și un alt caz menționat de presa românească, în mai multe cotidiane, dar încă neconfirmat de CNSAS. Vor mai urma și altele. Despre USR s-a scris în presă că este o invenție a securiștilor și că alături de PLUS, formațiunea lui Dacian Cioloș (nepotul „Vulpii” Virgil Ardelean, fostul șef de la „Doi ș’un sfert”) a vechilor securiști, se dorește confiscarea mediului politic și a jocurilor pentru puterea politică din România.

De ce a mințit, totuși, Dan Barna. Conform CV oficial afișat de Barna pe portalul Parlamentului rezultă că: a devenit Vicepreședinte al ELSA România în 1996, în timp ce era student în Anul III la Facultatea de Drept din București (1994-1998); Barna a deținut funcția pînă în 1999 deși a absolvit Dreptul în 1998. Interesant este că apoi, deși nu mai era student, Dan Barna a fost Președinte ELSA România din 1999 pînă în 2001. Dar Conform portalului ELSA, Dan Barna NU a fost niciodată președintele ELSA România. A fost: Vicepreședinte Seminarii în 1997-1998; a fost Director financiar între anii 1998-2000. În schimb, cum spuneam, îl găsim pe același portal ELSA ca președinte pe Cristian Seidler, care acum este vicepreședintele USR, omul care-l talonează pe Dan Barna. Seidler a mai fost: Vicepreședinte Seminarii în 2000 – 2001; Președinte în perioada 2001-2003. De ce a mințit Barna în CV-ul oficial? De ce Seidler NU își afișează niciunde CV oficial? Acestuia din urma îi este rușine cu ELSA? În vreme ce Barna se supraevaluează.

Articolul a apărut pe site-ul Ziua news în 23 octombrie 2019.

Sursa: https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/nume-de-cod-elsa-veriga-lipsa-dintre-dan-barna-si-serviciile-secrete-de-unde-a-aparut-pepiniera-usr-1294431

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/