Dozulé 48

        La 48 de ani de la prima apariție de la Dozulé, mesajul Domnului nostru Isus Cristos transmis vizionarei sale Madeleine Aumont este mai actual ca niciodată. Umanitatea nu a îndeplinit dorința Mîntuitorului de a ridica Crucea Glorioasă de 738 de metri, iar aceasta a avut drept consecință proliferarea elementului demonic la scară planetară. Sîntem acum martorii instaurării noii ordini mondiale cu tot cortegiul de monstruozități care va urma.

„Trăiţi timpul supremului efort al răului împotriva lui Cristos. Satana este eliberat din închisoarea sa. El ocupă întreaga suprafaţă a pămîntului.“ (Apariţia nr.12 din 2 noiembrie 1973)

„Fiţi mereu bucuroşi, nu vă plîngeţi de cataclismul general al acestei generaţii, fiindcă toate acestea trebuie să se împlinească. Dar iată că apare pe cer Semnul Fiului Omului. Şi acum trebuie să se împlinească timpul naţiunilor. Toţi îşi vor lovi pieptul. După evanghelizarea lumii întregi, atunci voi reveni în Glorie.“ (Apariţia nr.11 din 5 octombrie 1973)

„Cînd această Cruce va fi înălţată de la pămînt, voi atrage totul la mine.“ (Apariţia nr. 8 din 12 iunie 1973)

Prin Crucea Glorioasă Dumnezeu a dorit să unească toate naţiunile aşteptîndu-le la picioarele ei pentru căinţa mondială şi pentru a primi iertarea lui Dumnezeu.

„Adevărat vă spun, Tatăl Meu m-a trimis pentru a vă mîntui şi a vă da Pacea şi Bucuria. Să ştiţi că Eu sînt Iubire şi Compasiune.“ (Apariţia nr.17 din 31 mai 1974) 

Rugăciunea zilnică de la Dozulé

 „Doresc ca ei să spună în fiecare zi rugăciunea urmată de o decadă de rozar. Fiecare familie care o va spune cu mare încredere va fi protejată de orice nenorocire, apoi voi revărsa în inimile lor Îndurarea Mea.“ (Apariţia nr.28 din 28 martie l975)

Rugăciunea i-a fost dictată Madeleinei în cea de-a zecea apariţie din 7 septembrie 1973.

Isus din Nazaret a triumfat asupra morţii. Împărăţia Sa este veşnică. El vine să învingă lumea şi timpul.

Ai milă Dumnezeul meu, de cei care Te hulesc, iartă-i că nu ştiu ce fac.

Ai milă Dumnezeul meu, de scandalul lumii, eliberează-i de spiritul satanei.

Ai milă Dumnezeul meu, de cei care Te evită, dă-le gustul Sfintei Euharistii.

Ai milă Dumnezeul meu, de cei care vor veni să se căiască la picioarele Crucii Glorioase, fă ca ei să găsească aici Pacea şi Bucuria în Dumnezeu, Mîntuitorul nostru.

Ai milă Dumnezeul meu, pentru ca Împărăţia Ta să vină, dar salvează-i, mai este încă timp… Iar timpul se apropie şi iată că Eu vin. Amin. Vino, Doamne Isuse.

Se recită o decadă de rozar (1 Tatăl nostru, 10 Bucură-te, Maria, Mărire Tatălui), iar la sfîrşit invocaţia:

„Doamne, revarsă asupra lumii întregi comorile nesfîrşitei Tale Îndurări.”

Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/03/08/dozule/

Copyright © 2013-2020 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Posted on 28 martie 2020, in JNSR and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: