Daily Archives: 9 aprilie 2020

Duminica Îndurării Divine și tripla Binecuvîntare

         A doua duminică după Paști, 19 aprilie 2020, este dedicată sărbătoririi Îndurării Divine, zi în care Mîntuitorul nostru ne acordă indulgenţa plenară a păcatelor noastre.

Rozarul şi Novena Îndurării se recită începînd din Vinerea Mare, 10 aprilie și pînă sîmbătă, 18 aprilie 2020.

„Sufletul care se va mărturisi şi se va cumineca, va primi o totală iertare a păcatelor: în această zi vor fi deschise toate porţile prin care harurile Mele vor curge spre umanitate. Nimeni să nu aibă teamă de Mine, chiar dacă păcatele lui sînt multe. Fiecare suflet va contempla în veşnicie nemărginirea dragostei şi Îndurării Mele.“

Indulgenţa plenară, pe care sufletul o primeşte în această zi, reprezintă iertarea pedepsei temporale pentru păcatele care au fost spovedite şi iertate. Puterea indulgenţei se bazează pe meritele Mîntuitorului şi ale sfinţilor.

Condiţia obţinerii unei indulgenţe este ca sufletul să se găsească în stare de har sfinţitor, iar după primirea sfintei împărtăşanii, să recite, la intenţia Papei Benedict, Tatăl nostru, Bucură-te, Maria şi Credo.

În acest an sîntem în imposibilitate de a respecta aceste cerințe din motive independente de voința noastră.

Textul novenei şi rozarul Îndurării Divine sînt prezentate la adresa:

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/02/17/novena-indurarii-divine/.

      În mesajul din 16 februarie Părintele Ceresc îi comunică lui Holy Love următoarele:

Copii, în Duminica Îndurării Divine* vă voi oferi o triplă Binecuvîntare, dar voi trebuie să veniți cu inimile pregătite în Iubirea Sfîntă. Dacă veniți din curiozitate, pelerinajul vostru nu va fi atît de folositor. Eliberați-vă inimile de toate grijile lumești, cînd ajungeți aici.** Voi umple o astfel de inimă cu nespus de multe haruri.”

Veți primi Binecuvîntarea Patriarhală, Binecuvîntarea Apocaliptică și Binecuvîntarea de Lumină în același moment.*** Viețile voastre vor fi schimbate pentru totdeauna din multe puncte de vedere. Cînd veniți pe domeniu**** în acea zi, dați-mi toate grijile și hotărîți-vă să abandonați păcatul. Binecuvîntarea mea de Lumină va convinge inimile chiar și a celui mai neînduplecat păcătos să vadă greșeala faptelor sale. Vă dau acest har în Sărbătoarea Îndurării mele ca semn al iubirii mele și al Îndurării mele pentru voi.

„Dacă nu puteți fi aici în acea zi, vă invit din nou să-mi trimiteți pe îngerul vostru păzitor care se va întoarce la voi cu multe haruri.”

* Duminică, 19 aprilie 2020

** Site-ul apariției de la Maranatha Spring and Shrine

**** Domeniul Inimilor Unite (Cîmpul Victoriei)

Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2020/03/05/in-duminica-indurarii-divine-19-aprilie-2020-va-voi-oferi-o-tripla-binecuvintare/

Copyright © 2013-2020 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/