Category Archives: Editorial

Fără număr!

* Cea mai dură carantină din Europa și una dintre cele mai dure din lume;
* Cele mai mari amenzi din Europa în timpul stării de urgență;
* Cel mai mare număr de morți din Estul Europei(!!!);
* Cea mai tîrzie „aplatizare a curbei” din Europa;
* Situarea, în continuare, în eșalonul trei(ultimul!) al rezolvării crizei COVID-19;
* Cel mai mare număr de cadre medicale infectate din Europa;
* Cele mai mari prețuri medii din Europa pe obiect medical de urgență achiziționat în timpul stării de urgență (măști de protecție, ventilatoare, etc.);
* Cele mai mari prețuri medii de vânzare pentru măștile de protecție, în condițiile obligativității purtării acestora;
* Singura țară din Europa în care Ministrul Sănătății a demisionat (a fost demis?);
* Cel mai mare număr de angajări în aparatul de stat (în sectoare non-medicale) din Europa în perioada stării de urgență;
* Cel mai nefundamentat științific mod de raportare a deceselor din cauza coronavirus din Europa;
* Cele mai multe erori de raportare din Europa;
* Cele mai haotice reglementări în ceea ce privește învățămîntul;
* Cea mai stupidă strategie de luptă cu virusul: imnul național cîntat în megafoanele miliției;
* Singura țară din Europa în care Ministerul Sănătății nu a declarat oficial că avem de-a face cu o epidemie;
* Cel mai mare număr de fake-news în presă;
* Singura țară din Europa care a mituit presa;
* Singura țară din Europa în care măsurile luate în timpul declarării stării de urgență au fost neconstituționale;
* Cele mai puține și ineficiente măsuri de sprijinire a economiei;
* Singura țară în care populația nu a fost protejată în niciun fel din punct de vedere financiar;
* Cele mai mari creșteri ale prețurilor la alimente din Europa;
* Cea mai târzie relaxare din Europa;

Mai aveți nevoie de alte motive pentru a înțelege că, în sfîrșit, ați reușit să-i montați în posturile cheie ale țării pe cei mai proști dintre voi?

Articolul semnat de Dan Diaconu a apărut pe blogul său Trenduri economice în 28 mai 2020.

Planul SUA: controlul militarizat al populației

         Fundația Rockefeller a prezentat „Planul de acțiune națională pentru controlul Covid – 19”, indicînd „pașii pragmatici pentru redeschiderea locurilor noastre de muncă și comunităților noastre.”

Dar nu este vorba, cum apărea în titlu, de simple măsuri sanitare. Planul, la care au contribuit cîteva dintre cele mai prestigioase universități (Harvard, Yale, John Hopkins etc) prefigurează un adevărat model social ierarhizat și militarizat, condus de „Consiliul de control al pandemiei similar Consiliului de producție de război pe care SUA l-a creat în cel de-al doilea război mondial”.

El ar fi compus din „lideri din lumea afacerilor, din guvern și din lumea universitară”. Acest Consiliu suprem ar avea puterea de a decide producția și serviciile, cu o autoritate asemănătoare celei conferite presedintelui SUA în timp de război prin Legea pentru producția de apărare. Planul prevede că trebuie supuse testului Covid-19, săptămînal, trei milioane de cetățeni americani și că numărul lor trebuie să ajungă la 30 de milioane pe săptămînă în decurs de șase luni. Obiectivul, cu termen de realizare de un an, este acela de a atinge capacitatea de testare a virusului pentru 30 de milioane de persoane pe zi.

Pentru fiecare test se prevede „o rambursare corespunzătoare unui preț de piață de 100 de $”. Ar trebui deci în bani publici „miliarde de dolari pe lună”.

Fundația Rockefeller și partenerii săi financiari vor contribui la crearea unei rețele pentru furnizarea de garanții de credit și semnarea unor contracte cu furnizorii, adică cu marile societăți producătoare de medicamente și echipamente medicale. Conform Planului, „Consiliul de control al pandemiei” este de asemenea autorizat să creeze un „Corp de răspuns la pandemie” o forță specială (nu întîmplător numită „corp” ca cel al Marinei) cu un personal de o sută pînă la trei sute de mii de membri. Ei ar fi recrutați dintre voluntarii Peace Corps și Americorps (create oficial de guvernul SUA pentru „a ajuta țările în curs de dezvoltare”) și dintre militarii Gărzii Naționale.

Membrii „Corpului de răspuns la pandemie” ar primi un salariu mediu brut de 40.000 de $ anual, pentru care este prevăzută o cheltuială publică de 4 -12 miliarde de $ anual. „Corpul de răspuns la pandemie” ar avea în primul rînd sarcina de a controla populația cu tehnici de tip militar, prin intermediul sistemelor digitale de urmărire și identificare la locurile de muncă și de învățămînt, în cartierele de rezidență, în localurile publice și în deplasări. Sistemele de acest tip – amintește Fundația Rockefeller – sînt realizate de Apple, Google și Facebook.

Conform Planului, informațiile privind persoanele individuale, referitoare la starea lor de sănătate și la activitățile lor, ar rămîne nedivulgate „atit cît se poate”. Ele ar fi în același timp centralizate toate într-o platformă digitală gestionată în comun de către Statul federal și societăți private.

Pe baza datelor furnizate de „Consiliul de control al pandemiei” se va decide pe rînd care zone să fie supuse carantinei și pentru cît timp. Acesta este, în sinteză, planul pe care Fundația Rockefeller vrea să-l întreprindă în SUA și în alte părți. Si dacă ar fi realizat numai parțial, s-ar produce în viitor o concentrare a puterii economice și politice în mîinile elitelor, din ce în ce mai restrînse, în detrimentul unei majorități crescînde care s-ar vedea privată de drepturile democratice fundamentale.

Operația condusă în numele „controlului Covid -19” a cărei rată de mortalitate, conform datelor oficiale, este pînă în prezent inferioară cifrei de 0,03% din populația americană. În Planul Fundației Rockefeller virusul este utilizat ca o adevărată armă, chiar mai periculoasă decît Covid -19.

Articolul semnat de Manlio Dinucci a apărut în Il Manifesto în 19 mai 2020.

Copyright © 2013-2020 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

99 de ani de la crearea PCR

       La 8 mai 1921 a luat ființă Partidul Comunist Român. Acest moment ar trebui evocat în 2021, cînd se vor împlini 100 de ani, dar mi-e teamă că pînă atunci libertățile noastre individuale și colective vor fi confiscate definitiv.

PCR a avut un rol determinant în transformările pe care le-a suferit societatea în cei peste 40 de ani cît s-a aflat la conducerea ei. Cu toate că după 1989 partidul unic a fost desființat, mentalitatea comunistă nu a dispărut, fiind adînc înrădăcinată în conștiința marii majorități a oamenilor. Acest lucru s-a datorat și se datorează sentimentului de obediență, de slugărnicie pe care poporul și reprezentanții pe care i-a ales l-au avut de-a lungul întregii sale istorii, evident cu unele excepții.

Copyright © 2013-2020 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

COVID-19 – instrument de manipulare

Institutul Național de Sănătate Publică a indicat în metodologia trimisă unităților medicale că infecția cu Covid-19 trebuie raportată drept cauză a decesului, chiar dacă medicii nu știu sigur dacă infecția cu noul virus a și cauzat moartea pacientului

După ce Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății a spus că în ceea ce privește bilanțul victimelor coronavirusului, „sunt foarte mulți pacienți despre care nu putem spune că au murit din cauza infecției cu Covid”, acum vine o altă informație care să pună un mare semn de întrebare asupra datelor raportate de autorități.

Astfel, în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, actualizată pe 28 aprilie, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) scrie negru pe alb că „decesul unui pacient confirmat cu Covid-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de exemplu, cancer, afecțiuni hematologice etc.), și COVID-19 trebuie raportată ca și cauză a decesului, independent de condițiile medicale preexistente care se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19. COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces”, după cum a aflat Economica.

Informația trebuie pusă în contextul în care același INSP a raportat că peste 86% dintre oamenii care au murit din cauza Covid-19 aveau cel puțin o comorbiditate asociată: afecțiuni cardiovasculare, diabet, boli renale, pulmonare, neurologice, obezitate sau cancere.

Luni seara, la Antena 3, dr. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății a spus: „Sunt raportate multe decese la pacienți care mor din altă cauză. Urmărim în fiecare zi decesele, punctual, caz cu caz, și 80 la sută sunt pacienți care au comorbidități, care ar fi murit oricum, care au un cancer terminal… Fenomenul morții este un fenomen complex din punct de vedere medical. E o întreagă știință care se ocupă de chestia asta, se numește tanatologie. În momentul trecerii în neființă sau, mă rog, la instalarea suferinței terminale, pacientul dezvoltă multiple complicații – se infectează, își pierde imunitatea și pînă la urmă, într-o epidemie de covid, ia și covid. Dar el moare de insuficiență cardiacă terminală, moare de cancer cu boală metastatică avansată, moare de ciroză hepatică, se asociază cu vîrste extreme, de 90 și ceva de ani, și așa mai departe. Incidența acestor pacienți este relativ importantă, deci, după părerea mea, fără să fim în posesia unor date statistice precise, pentru că sunt greu de făcut – dar vor trebui să fie făcute la un moment dat – sunt foarte mulți pacienți despre care nu putem spune că au murit din cauza infecției cu Covid”.

Pînă acum, autoritățile au raportat 841 de victime ale Covid. Dacă din acestea s-ar scădea procentul de 80% indicat atît de secretarul de stat Horațiu Moldovan cît și de INSP ca avînd alte cauze, ar rezulta aproximativ 169 de victime.

Aricolul scris de Andrei Nicolae a apărut pe site-ul Activenews în 5 mai 2020.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Institutul-National-de-Sanatate-Publica-a-indicat-in-metodologia-trimisa-unitatilor-medicale-ca-infectia-cu-Covid-19-trebuie-raportata-drept-cauza-a-decesului-chiar-daca-medicii-nu-stiu-sigur-daca-infectia-cu-noul-virus-a-si-cauzat-moartea-pacientului-161339

Aceeași problemă a fost abordată de către doctorul ieșean Răzvan Constantinescu, pe pagina sa de facebook în data de 4 mai 2020.

CODIFICĂRI CODALE

În urma controversei de ieri (link în primul comentariu), generate de articolul lui Mirel Curea, și pentru că bănuiam diferențe majore între diversele spitale, în funcție de profilul acestora, astăzi m-am informat suplimentar asupra mecanismelor de codificare și raportare a pacienților infectați cu SARS-COV-2 – foi de observație și certificate de deces.

Întîi de toate, să spun pe scurt cum este organizată în Iași activitatea medicală în perioada aceasta a epidemiei, organizare pentru care l-am lăudat recent, pe bună dreptate, pe managerul spitalului nostru, cel mai mare spital din întreaga Moldovă: în clinicile de profil (gastroenterologie, cardiologie etc.) nu se internează niciun pacient, indiferent de patologie, fără a fi testat; dacă totuși scapă vreunul (test fals negativ) și este ulterior, ca urmare a unei simptomatologii sugestive, dovedit pozitiv prin testare, el este transferat imediat la Boli Infecțioase, indiferent de patologie; una dintre clinicile de medicină internă a fost desemnată drept clinică-tampon: primește toate cazurile, indiferent de patologie, cu suspiciune înaltă de COVID-19 sau la care încă nu a venit încă rezultatul testării, dar necesită intervenție terapeutică neîntârziată; dacă vreunul dintre ei devine pozitiv la test, se transferă la Boli Infecțioase, iar cei care au două teste succesive negative sunt distribuiți către clinicile de specialitate conform patologiei.

Acum să luăm cazul unui pacient cu ciroză hepatică și encefalopatie hepato-portală (complicație frecvent cauzată sau agravată de o suprainfecție) care avansează spre comă hepatică și deces, fiind și pozitiv la testul pentru SARS-COV-2:

A. Dacă el este internat la gastroenterologie, pe foaia de observație NU poate fi trecut COVID-19 ca prim diagnostic (nefiind clinică de profil infecțios, cazul ar fi ”invalidat” de CAS) și nici drept cauză a morții (punctul a.) pe certificatul constatator de deces (va fi trecut la punctele b., c. sau d.); astfel, ordinea pe certificatul de deces ar fi: a. (cauza directă a morții) – COMĂ HEPATICĂ; b. (starea morbidă intermediară care a dus la punctul a.) – INSUFICIENȚĂ HEPATICĂ; c-d. (boala sau bolile care au declanșat stările înscrise la punctele b. și a. și care constituie cauzele determinante) – CIROZĂ HEPATICĂ; COVID-19. De remarcat faptul că un asemenea caz este total improbabil: ar fi putut apărea doar dacă ar fi ”scăpat” testului de la internare, ulterior, în IGH, ar fi dezvoltat o simptomatologie care a impus re-testarea, iar decesul s-ar fi produs imediat după testare, astfel încît nu am mai apucat să-l transferăm la Boli Infecțioase. Probabilitate aproape nulă.

B. Dacă pacientul a fost depistat cu SARS-COV-2 și deci a fost internat/transferat la Boli Infecțioase, decedînd acolo, atunci, atît pe foaia de observație, cît și pe certificatul de deces, va fi trecut ca prim diagnostic COVID-19 (!) indiferent de impactul suprainfecției asupra evoluției spre exitus. Adică, la ei, toți mor de COVID-19, indiferent de patologia asociată, uneori și în absența confirmării certe a infecției.

Și atunci am întrebat și eu colegii de la infecțioase: ”Dacă infecția care a agravat encefalopatia inducînd comă ar fi fost cea gripală, ori streptococică ori de altă natură, ați fi pus ca prim diagnostic sau la cauza directă a morții ”GRIPĂ” sau ”ERIZIPEL” sau ”PIELONEFRITĂ”?” Mi s-a răspuns: ”Nu, în niciun caz, dar acum așa sunt indicațiile pentru epidemia de coronavirus”. Ei, aici este aberația. Adică de ce este guvidul mai cu moț decât streptococul? Bună întrebare!

Așadar, domnule Curea, medicii nu falsifică certificatele de deces, ci sunt forțați să le completeze în mod incorect. S-a făcut lumină? Spuneți-le, vă rog, și specialiștilor de vîrf cu care vă consultați în cazul articolelor despre organizarea sanitară.

Sursa acestor anomalii este PROTOCOLUL SPECIFIC din 13 martie 2020 (privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus) care reglementează cîteva lucruri extrem de ciudate (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/223812…), mai ales dacă luăm în considerare și precocitatea emiterii actului:

1) ”autopsia anatomopatologică a cadavrului pentru a confirma/preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară și este de evitat” (!)

2) conform celei de-a doua anomalii (extras foto mai jos), eu, care am stat în autoizolare între 24 martie și 7 aprilie, dacă făceam infarct de la cîte tîmpenii citeam ”pe net”, aș fi fost mort de coronavirus (!).

Acest articol ne arată că oglinda epidemiei este aburită de incompetență și/sau reavoință.

Sursa: https://www.facebook.com/razvan.constantinescu1

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Votul și opțiunile politice anticreștine cresc exponențial în România

      Mihai Gheorghiu (președintele Platformei Împreună) spune că încet, dar sigur, „Votul și opțiunile politice anticreștine cresc exponențial în România”.

Într-o scurtă analiză publicată pe facebook, Mihai Gheorghiu avertizează că s-a creat un vast front anticreștin, „în care principalii actori sunt ong-uri cu vaste resurse financiare și cu o susținere externă foarte puternică”.

„Preluarea și propagarea unor teme sociale și politice, identificarea cu acestea, prestigiul social ridicat al vedetelor anticreștine, presa mainstream anticreștină, identificarea perversă și manipulatoare a BOR cu PSD, acuzațiile, ținînd de propaganda neagră și de războiul psihologic, privind filorusismul BOR și al conservatorilor ortodocși, toate acestea și multe altele conduc la crearea unui front unit anticreștin, în care principalii actori sunt ong-uri cu vaste resurse financiare și cu o susținere externă foarte puternică”, notează Gheorghiu.

În opinia lui Gheorghiu, electoratul creștin nu realizează o realitate: „Complexul politic și media anticreștin este, la ora actuală, foarte puternic în România”.

Președintele Platformei Împreună spune că modul de abordare de pînă acum al credincioșilor români, acela de a negocia cu statul, nu va mai fi posibil.

„Credinciosul român știe, alături de preotul său, că totul se negociază și că, finalmente, totul se aranjează cu statul, cu guvernul, cu primarul. Fals. Negocierea nu se va mai putea produce, pentru că statul și politicile sale sociale etc. vor fi monitorizate, disciplinate și eficientizate de directive și monitori externi, pentru care aranjamentele politice locale nu au nicio relevanță.”

Iată analiza integrală:

Bloc-notes

Votul și opțiunile politice anticreștine cresc exponențial în România

      În România, după Colectiv, în special, dar cu o pregătire mai veche, a crescut agregarea votului anticreștin. Estimez, desigur, fără a avea un sondaj sociologic, că suma acestor voturi se ridică la aprox. 3 milioane. Între 800 de mii și un milion este votul radical, susținut de persoane care au opțiuni clare și distincte privind religia și Biserica. Apoi votul și propaganda acestora, foarte puternică de altfel, iradiază și asupra familiei, prietenilor etc.

Preluarea și propagarea unor teme sociale și politice, identificarea cu acestea, prestigiul social ridicat al vedetelor anticreștine, presa mainstream anticreștină, identificarea perversă și manipulatoare a BOR cu PSD, acuzațiile, ținînd de propaganda neagră și de războiul psihologic, privind filorusismul BOR și al conservatorilor ortodocși, toate acestea și multe altele conduc la crearea unui front unit anticreștin, în care principalii actori sunt ong-uri cu vaste resurse financiare și cu o susținere externă foarte puternică.

Se poate pune întrebarea legitimă, unde și cînd se va exercita un vot anticreștin? Care ar fi problematica? Votul anticreștin este și el un vot pentru anumite valori implicite. Cînd alegi boicotul, deși pare o nonacțiune, este de fapt una și este și o alegere. Cînd susții forțe politice net și vizibil anticreștine, alegi nu doar valori, ci și oameni, programe, acțiuni, care vor conduce la anticreștinism politic pragmatic, la îngrădirea libertății religioase. Cînd susții și alegi figuri publice și politice care au organizat sau susținut atacul asupra bisericilor și preoților din octombrie 2015, atunci se cheamă că asta faci, dai un vot anticreștin. Cînd votezi cu PSD, pentru că este „conservator”, și acesta este principalul susținător al politicilor publice pro idelogie de gen și pentru educația sexuală în școli, vezi votul ultim din parlament pentru amendarea legii educației, atunci, fără să ai neapărat o agendă anticreștină, votezi în siajul acestei agende și contribui la schimbarea radicală a societății și a mediului social în care copilul tău va fi educat. Chiar dacă USR PLUS constituie polul acțiunii anticreștine. Deci creșterea conștientizării necesității filtrului creștin de înțelegere a socialului și a politicului ar fi de dorit. Desigur, aceasta este necesar doar pentru noi păcătoșii, nu pentru ceilalți.

Complexul politic și media anticreștin este, la ora actuală, foarte puternic în România, deși aceasta nu este încă și o percepție clară și stabilizată a electoratului creștin, care, de altfel, nu are deloc obișnuința de a introduce criteriul creștin în evaluarea opțiunii de vot. Cutuma fiind aici că votul nu are de a face nimic cu religia, cu autenticitatea credinței și a acțiunii politice și sociale a politicianului. Credinciosul român știe, alături de preotul său, că totul se negociază și că, finalmente, totul se aranjează cu statul, cu guvernul, cu primarul. Fals. Negocierea nu se va mai putea produce, pentru că statul și politicile sale sociale etc. vor fi monitorizate , disciplinate și eficientizate de directive și monitori externi, pentru care aranjamentele politice locale nu au nici o relevanță.

Deci paradoxul prost în care ne aflăm instalați, nu doar de la referendum, este acela potrivit căruia avem o agregare a votului anticreștin și a politicilor publice anticreștine, mai pronunțate decît cea a votului creștin, care este încă difuz.

Articolul semnat de Andrei Nicolae a apărut pe site-ul Activenews în 28 aprilie 2020.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-politic/Mihai-Gheorghiu-Platforma-Impreuna-face-o-analiza-a-optiunilor-politice-%E2%80%9EVotul-si-optiunile-politice-anticrestine-cresc-exponential-in-Romania-161233

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Nici un alt președinte din lume nu ar spune aceste cuvinte – Senzaționalul discurs al lui Trump la Marșul pentru Viață

 

        Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite care participă la Marșul anual pentru Viață.

Vineri, 24 ianuarie, a avut loc la National Mall din Washington, ediția a 47-a a Marșului pentru Viață. În fața a zeci de mii de participanți (alți zeci de mii se aflau în afara incintei), Donald Trump a susținut un discurs unic în peisajul politic actual al planetei.

El a vorbit despre Dumnezeu, despre darul divin al vieții, despre frumusețea familiei, despre libertatea religioasă, dar și despre atacurile furibunde ale Stîngii la adresa tuturor valorilor creștine.

Iată mai jos textul integral al acestui discurs istoric:

„Este o mare onoare pentru mine să fiu primul președinte din istorie care participă la Marșul pentru Viață (aplauze).

Ne aflăm aici dintr-un motiv foarte simplu: să apărăm dreptul fiecărui copil, născut sau care urmează să se nască, de a-li realizeze potențialul pe care i l-a dat Dumnezeu (aplauze).

De 47 de ani, americani aparținînd tuturor categoriile sociale vin din toate părțile țării pentru a apăra Viața.

Iar astăzi, în calitate de președinte al Statelor Unite, sunt cu adevărat onorat să fi alături de voi (aplauze).

Urez bun venit zecilor de mii de persoane – este o participare extraordinară – zecilor de mii de elevi și studenți din licee și colegii, care au făcut călătorii lungi cu autobuzele pentru a fi prezenți aici, în capitala națiunii noastre.

Și ca să vă fac să vă simțiți și mai bine, sunt zeci de mii de oameni afară, cu care ne-am întîlnit venind aici. Dacă cineva vrea să le ofere locul, se poate aranja.

Este un grup fantastic de oameni afară. Mii și mii au dorit să poată intra. Este un succes formidabil (aplauze).

Mișcarea pentru Viață este condusă de femei puternice, de lideri religioși minunați și de elevi și studenți inimoși care duc mai departe moștenirea pionierilor de dinaintea noastră, care au luptat pentru a ridica conștiința națiunii și a susține drepturile cetățenilor.

Voi le înconjurați pe mame cu dragoste și compasiune.

Voi sunteți întăriți de rugăciune și motivați de iubirea voastră altruistă.

Suntem bucuroși să îi avem alături de noi pe secretarul (pentru Sănătate și Servicii Sociale) Alex Azar și Kellyanne Conway (consilier prezidențial) (aplauze).

Mulțumiri de asemenea și senatorilor Mike Lee și James Lankford, pentru prezența lor. Mulțumesc mult, băieți.

Și reprezentanților Steve Scalise, Chris Smith, Ralph Abraham, Warren Davidson, Bob Latta, John Joyce, Lloyd Smucker, Brian Fitzpatrick și Ben Wenstrup (toți politicienii enumerați sunt Republicani – n.r.).

Vă mulțumesc tuturor. Dar trebuie să o spun – avem mult mai mulți politicieni în asistență. Nu o să vă supărați pe mine că nu-i prezint pe toți.

Toți cei prezenți aici înțelegem un adevăr etern: Fiecare copil este un dar prețios și sacru primit de la Dumnezeu (aplauze).

Împreună, trebuie să ocrotim, să prețuim și să apărăm demnitatea și sfințenia oricărei vieți omenești (aplauze).

Cînd vedem imaginea unui făt în uter întrezărim măreția creației lui Dumnezeu (aplauze).

Cînd ținem în brațe un nou-născut, înțelegem iubirea nesfîrșită pe fiecare copil o aduce într-o familie.

Cînd privim un copil cum crește, vedem strălucirea care izvorăște din fiecare suflet omenesc.

O viață schimbă lumea – știu asta din familia mea, din partea căreia vă transmit toată dragostea – și din prima mea zi în funcție (ca președinte – n.r.) am luat măsuri istorice pentru a sprijini familiile americane și a-i ocroti pe nou-născuți.

În timpul primei mele săptămîni în funcție, am reinstituit și extins Programul Mexico City (care împiedică finanțarea din fonduri publice a avorturilor – n.r.) și am stabilit un regulament pro-viață istoric pentru a reglementa finanțarea contribuabililor la Title X (programul de Planificare Familială – n.r.).

Am informat Congresul că voi opune veto-ul meu oricărei legi care ar slăbi politica pro-viață sau care ar încuraja distrugerea vieții omenești (aplauze).

La ONU, am spus cu claritate că birocrații mondiali nu au nici un drept să atace suveranitatea națiunilor care apără viețile nevinovate (aplauze).

Copiii nenăscuți nu au avut niciodată un apărător mai puternic ca acum la Casa Albă (aplauze).

Așa cum ne spune Biblia, fiecare persoană este o minune a Creației (aplauze).

Am luat măsuri drastice pentru a proteja libertatea religioasă – atît de importantă. Libertatea religioasă se află sub asediu peste tot în lume și, sincer, este atacată puternic și în țara noastră. Puteți sesiza asta mai bine ca oricine altcineva.

Dar noi oprim acest atac. Și îi ocrotim pe doctori, asistente, profesori sau grupuri ca Little Sisters of the Poor (organizație catolică care se ocupă de îngrijirea săracilor – n.r.) (aplauze).

Ocrotim adopțiilor pe bază de credință și pentru a întări actele noastre fondatoare am numit 187 de judecători federali care aplică legea așa cum este ea scrisă. Inclusiv doi judecători excepționali la Curtea Supremă: Neil Gorsuch și Brett Kavanaugh (aplauze).

Protejăm de asemenea și dreptul elevilor și studenților pro-viață de a vorbi liber în campusurile colegiilor.

Iar dacă universitățile doresc dolari din banii contribuabililor, atunci ele trebuie să respecte dreptul menționat în Primul Amendament ca fiecare să poată spune ceea ce gîndește.

Dacă nu, sunt obligate să achite penalizări foarte mari, pe care nu vor dori să le plătească (aplauze).

Din păcate, extrema Stîngă acționează pentru a anula drepturile lăsate de Dumnezeu, pentru a interzice accesul liderilor religioși în spațiul public și pentru a-i reduce la tăcere pe americanii care cred în sacralitatea vieții.

Ei mă atacă pe mine pentru că lupt pentru voi. Noi luptăm pentru cei a căror voce nu se poate face auzită. Și vom învinge, pentru că știm cum să învingem (aplauze).

Cu toții știm cum să învingem (aplauze). Sunteți învingători de multă vreme. De multă vreme.

Împreună, suntem vocea celor lipsiți de voce.

Cînd este vorba despre avorturi – și știți asta, ați văzut ce se petrece – Democrații au adoptat cele mai radicale și extremiste poziții văzute în această țară de zeci, ba chiar de sute de ani.

Aproape fiecare Democrat din Congres sprijină azi avortul din fonduri publice pe toată perioada sarcinii, pînă în ziua nașterii.

Anul trecut, parlamentarii din (statul) New York au ovaționat încîntați aprobarea unei legi care permite ca un bebeluș să fie smuls din burta mamei lui, chiar înainte de momentul nașterii.

Apoi, avem cazul guvernatorului Democrat din statul Virginia. Iubim Virginia, dar ce se petrece acolo? Guvernatorul a declarat că ar dori ca un copil să poată fi ucis după naștere. Vă amintiți.

Senatorii Democrați au blocat chiar și legea care să permită acordarea de asistență medicală bebelușilor care au supraviețuit unui avort.

De aceea am cerut Congresului să apere demnitatea vieții și să adopte legea care să interzică avortul tîrziu al copiilor care pot simți durere în uterul mamei (aplauze).

Anul acesta, Marșul pentru Viață celebrează împlinirea 100 de ani de la aprobarea celui de-Al 19-lea Amendament, care a asigurat pentru totdeauna dreptul femeilor de a vota în Statele Unite, drept consfințit prin Constituție. Un eveniment de o importanță uriașă.

Astăzi, milioane de femei extraordinare din toată America folosesc puterea voturilor lor pentru a lupta pentru dreptul tuturor drepturilor, așa cum scrie în Declarația de Independență – dreptul la viață.

Tuturor femeilor aflate aici astăzi le spun că devotamentul și tăria voastră înalță întreaga noastră națiune și vă mulțumim pentru asta.

Zecile de mii de bărbați americani care s-au strîns aici astăzi au făcut-o pentru a apăra Viața cu demnitate alături de femei și împreună cu ele. Și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru asta.

Apărați Viața zi de zi. Oferiți un cămin, educație, slujbe și îngrijire medicală femeilor pe care le ajutați. Găsiți familii iubitoare pentru copiii orfani, care au nevoie de un cămin pentru tot restul vieții. Găzduiți întîlniri pentru femeile însărcinate.

V-ați asumat misiunea de a ajuta la răspîndirea harului lui Dumnezeu.

Tuturor mamelor aflate aici astăzi, vă salutăm și spunem răspicat că toate mamele sunt eroine (aplauze).

Puterea, devotamentul și determinarea sunt motoarele unei națiuni. Datorită vouă, țara noastră este binecuvîntată cu suflete minunate care au schimbat istoria umanității.

Nu putem ști ce pot reuși cetățenii noștri nenăscuți încă. Visurile pe care le vor avea. Capodoperele pe care le vor crea. Descoperirile pe care le vor face. Dar știm cu siguranță că fiecare viață aduce iubire în lume. Fiecare copil aduce bucurie într-o familie. Fiecare persoană merită să aibă parte de ocrotire.

Și, mai presus de toate, știm că fiecare suflet omenesc este divin, iar fiecare viață umană – născută sau nenăscută – este creată după chipul lui Dumnezeu cel Atotputernic (aplauze).

Împreună, vom apăra acest adevăr pe tot cuprinsul acestui minunat pămînt. Vom elibera visurile oamenilor. Și cu nădejde hotărîtă, așteptăm toate binecuvîntările care vor veni din partea frumuseții, talentului, voinței, nobleței și harului fiecărui copil american.

Vreau să vă mulțumesc tuturor. Este un moment cu totul special. Este grozav să vă pot reprezenta. Vă iubesc (aplauze). Și spun asta din tot sufletul. Dumnezeu să vă binecuvînteze și să binecuvînteze America. Mulțumesc (aplauze).”

Articolul semnat de Adrian Pătrușcă a apărut pe site-ul Evz.ro în 25 ianuarie 2020.

Sursa: https://evz.ro/nici-un-alt-presedinte-din-lume-nu-ar-spune-aceste-cuvinte-senzationalul-discurs-al-lui-trump-la-marsul-pentru-viata.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Unirea pentru adversari și ignoranți

     

         Nu știu cum se vor fi simțit românii mai cu scaun la cap și cei cu sentimente patriotice cînd au văzut pe la televiziuni ploaia de confrați care nu știau ce sărbătorim la 24 ianuarie. Pentru mulți, Ziua Unirii nu mai este o aniversare. Doar o zi liberă pe care unii cred că o merită de la sine, iar alții nici măcar nu știu de ce este o zi liberă. Și nici nu le pasă! Ba mai nou, la Focșani, Unirea a devenit prilej de mică dezbinare. Prefectura organizează o sărbătoare, iar Primăria, o alta, în alt loc și la ore diferite. Să mă ierte susținătorii, dar acesta este rezultatul politicii de dezbinare dusă din Capitală.

Pentru prima dată, Unirea românilor este prilej de sărbătorire separată. Mai urît și mai pe față decît a fost la Centenarul Marii Uniri. Acolo s-a văzut pentru prima dată că am umplut de sînge cel mai important eveniment istoric din viața românilor. Și tot acolo s-a văzut pentru prima oară că lui Klaus Iohannis nu-i pasă de asemenea evenimente. Nu le prețuiește, nu le simte și nu le tratează ca un președinte mîndru de sărbătorile poporului său. Se vede pe fața sa și pe reacțiile lui. Dar dacă președintele nu simte și nu pricepe, ce ne mai pierdem vremea cu reacțiile sale! Nenorocirea este că atitudinea sa se amplifică pînă jos, la instituțiile locale și la oamenii simpli.

Răbufnirile de la Iași și de la Focșani sunt cum nu se poate mai grăitoare.

Felul în care trăim ziua de 24 ianuarie este grăitor pentru starea în care ne aflăm. Dezbinare politică, dispreț față de istorie, inclusiv față de monumentele pe care le mai avem, ignoranță în creștere. La ce-i folosește ziua nelucrătoare unui om care nu știe de ce o are? La ce interes public mai răspund televiziunile și radiourile cînd și despre Ziua Unirii o țin tot cu morții și tot cu declarațiile unor politicieni tembeli?

După ce aniversarea Marii Uniri a fost transformată într-o afacere (mai ales de Primăria Capitalei), acum,la Focșani, Ziua Unirii a devenit importantă doar în calendarul luptei politice. Urît, mizerabil, dezamăgitor și ofensator pentru istoria națională. Asta ne arată că între conducătorii clasei politice de jos, de mijloc și de sus s-au adunat numai impostori și ignoranți și că toți la un loc arată ca niște maimuțe pe crăcile unui uriaș copac numit România. Și cu toții sunt antrenați doar într-o confruntare pentru urcatul spre vîrf.

Din păcate gradul de ignoranță din rîndul populației nu este doar treaba politicienilor. Mai poartă o răspundere și așa zisele elite românești. Nu pentru că nu au un program de iluminare, ci pentru că nu-și ridică glasul în apărarea celor mulți și defavorizați, din ce în ce mai ignoranți.
Oricîtă răspundere apasă pe noi toți, în aceste semne de decădere nu putem citi decît calitatea clasei politice!
Avem Ziua Unirii, dar n-avem o clasă politică să ne conducă și nici lideri care să sărbătorească marile momente din trecutul țării noastre!

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut  pe site-ul Cotidianul.ro în 24 ianuarie 2020.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/unirea-pentru-adversari-si-ignoranti/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

30 de ani de la acel decembrie însîngerat al lui 1989

Revoluția Română de la Cluj în imagini

       Unele dintre primele momente ale revoluției române de la Cluj au fost surprinse de către fotograful Răzvan Rotta în dimineața zilei de 21 decembrie 1989. Un set de 21 de fotografii au fost realizate în acele clipe, fotografii care arată momentele de dinaintea deschiderii focului de către trupele armatei române precum și momentele în care s-au înregistrat primele victime.

Cluj, Piața Libertății – 21 decembrie 1989

   

 

Sursa: https://ro.wikibooks.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_de_la_Cluj_%C3%AEn_imagini

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Carol cel Mare și Klaus cel Stupid

       Am aflat din mass-media că președintele țării, K W Iohannis va primi anul viitor Premiul Carol cel Mare. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Premiul_Carol_cel_Mare acesta este „decernat anual de către orașul Aachen pentru merite în unificarea europeană. Premiul constă într-un premiu în bani de 2.500 € și Medalia Carol cel Mare / Medalia lui Karl, cu imaginea lui Carol cel Mare (Charlemagne, Karl der Große, Carolus Magnus).”

Instituit din anul 1950 ca o acțiune a elitelor lumii menită să le aducă un plus de respectabilitate, ceremonia de acordare a premiului are loc în luna mai în sala încoronării a primăriei din Aachen, Aix-la-Chapelle în franceză, reședința imperiului franc al lui Carol cel Mare.

Printre laureați s-au numărat Jean Monet, Konrad Adenauer, Winston Churchill, Robert Schuman, Comisia Comunităților Europene, Regele Juan Carlos al Spaniei, Poporul luxemburghez, Henry Kissinger, Francois Mitterrand, Helmut Kohl, Gyula Horn, Vaclav Havel, Tony Blair, Bill Clinton, Euro, Ioan Paul al II-lea, Herman Van Rompuy, Papa Francisc, Emmanuel Macron.

Carol cel Mare (748-814), reprezentant al dinastiei carolingiene, privit uneori ca părinte fondator atît al Franței cît și al Germaniei, iar de unii istoriografi ca părinte al Europei, a fost încoronat în Roma ca Imperator Augustus de Papa Leon al III-lea în ziua de 25 decembrie 800, unii istorici considerînd aceasta ca o încercare de reînviere a Imperiului Roman de Apus. (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_cel_Mare)

În timpul domniei sale, Carol cel Mare a luptat împotriva musulmanilor, creînd în anul 795 în sudul imperiului său o zonă tampon situată în estul Pirineilor – Marca Hispanica – ca barieră defensivă în fața invaziilor maurilor. (Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Marche_d%27Espagne)

Paradoxal este faptul că premiata anului 2008, Angela Merkel este cea care „a anulat” prin acțiunile sale lupta de peste 1200 de ani a creștinilor de pe vechiul continent împotriva islamismului, deschizînd larg porțile Europei imigranților musulmani.

Cît despre K W Iohannis, acest individ cocoțat de statul subteran pentru al doilea mandat în fruntea țării, nominalizarea pentru 2020 nu reprezintă decît o recunoaștere „în avans” a „meritelor lui” de vînzare a ceea ce a mai rămas din resursele României și de dezmembrare a ei.

Cînd populația, această masă amorfă, amorțită, indiferentă și manipulată va conștientiza dezastrul în care a ajuns va fi prea tîrziu.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Corelația fatală din România

        Dacă afirmi cu claritate o opinie, unii te încadrează repede la a fi cu unii sau cu alții. Nu este decît un semn de superficialitate, căci există a treia alternativă – apărarea adevărului, înainte de a fi cu unii sau alții.

Am îmbrățișat această alternativă știind, desigur, ce este politica la propriu, avînd opțiuni neconjuncturale, dar văzînd degradarea actuală din țara în care trăiesc. Împărtășesc un liberalism luminat de principiul demnității umane și, se înțelege, resping liberalismul securist din România de acum.

Ceea ce se petrece în această Românie ne ocupă tot timpul. Citind articolul meu “La braț cu Mussolini, Hitler & Company” („Cotidianul”, 17 noiembrie 2019), unii cred că este doar o reacție de ocazie. Nici vorbă! Este constatarea unor fapte nespus de triste. Este șocant că, după treizeci de ani de eforturi de democratizare, modernizare și europenizare, această țară se trezește inspirată, chiar la nivelul președinției, din Mussolini, Hitler și Goebbels. Nu avem de ani buni în România combinația de autoritarism plin de mojicie și amatorism țeapăn, aplaudate de neisprăviți, cu toate consecințele nefaste? Trebuie adîncită eroarea?

Că sunt fapte, poate verifica oricine comparînd. Este aproape de la sine înțeles că nu este vorba în nici un caz de etnie sau considerente etnice. Este vorba de o persoană incultă (stupefiant, ca președinte, după ce proclamă eliminarea din stat a unor concetățeni, spune că nu se pricepe la chestiuni de drept!) și diletantă (președintele actual nu a putut prezenta vreo soluție proprie la vreo problemă!). O persoană depășită cu mult de funcție, care comite, însă, abuzuri!

Totuși, oricum am privi, nici Chirac, nici Helmut Schmidt, nici Angela Merkel, nici Havel, nici Constantinescu sau Borisov, nimeni în Europa zilelor noastre, nu a făcut așa ceva. Așa cum arată lucrurile, abuzul a devenit la noi emblemă.

Neavînd propriu-zis nimic constructiv de spus, dar resimțind „plăcerea politicii”, acest președinte ține oamenii de vorbă cu „penalii”, deși intră el însuși, prin ceea ce face, în categorie. El atacă „corupții”, dar, prin felul în care desfigurează instituțiile, nu este mai puțin corupt. El acuză „extremismul” la rivali, dar prin tot ceea ce a făcut aparține efectiv extremismului actual. Simpla aruncare peste bord, evident antidemocratică, a legitimării, în ceea ce pretinde că este „principala sa realizare” în cinci ani, adică distrugerea cu mijloace oculte a majorității stabilite de cetățeni prin alegeri parlamentare, este extremism. Fără alte probe!

Fiindcă sunt fapte, nici un comentator, oricît de răuvoitor, nu a putut infirma vreo susținere a acelui articol. Iar în România, sub regimul actual, abundă răuvoitorii plătiți cu bani grei!

Mulți concetățeni semnalează însă că sunt chiar mai multe reactivări de teze funeste. Cu siguranță că sunt! De pildă, președintele actual declară cu pieptul umflat de ură, la Bistrița, că nu-i combate pe social-democrați, ci este în „război cu ei”! Nu discutăm aici necunoașterea noțiunilor.  Mai important este că, în inconștiența sa, actualul președinte nu știe că i-au luat-o alții înainte. Cine vrea, poate avea singur, la lectură, un tablou uimitor al apropierilor între ceea ce susține prostește președintele și ceea ce a spus aberant Hitler.

Interesant este în aceste zile că nici o universitate nu a vrut să fie gazda unor elucubrații „prezidențiale”! După ce a fost interesant cum priveau „liberalii” din sălile de la Bistrița sau Baia Mare cînd președintele le prezenta aiureli. Ar fi bine ca banda să fie cît mai publică pentru a putea discuta, peste un an-doi, mai ales că președintele le-a vorbit celor care l-au ascultat precum unor școlari, dacă nu cumva unor înapoiați. Nici un argument în retorica sa săracă, în afara unor atacuri suburbane!

„Cuvîntările” de la Bistrița și Baia Mare atestă și ele, la orice analiză, că este vorba de o persoană care nu are de propus ceva serios. Nici în economie, nici în democratizare, nici în reforma justiției, nici în educație, nici în politica externă, nici în altceva. Președintele dovedește că are cîteva idei fixe, după ce, în pofida a ceea ce afișează acum, se adeverește tot mai clar că s-a gudurat pe lîngă psd să-i dea bani și funcții. Vreo preocupare pentru cetățenii care suferă din cauza micimii de caracter și nepriceperii decidenților? Vreo vizită la un azil de bătrîni sau de copii orfani sau într-un spital sau la săraci? Doamne ferește!

Președintele recurge la trucuri ieftine. El se adresează cu „dragi români”, ignorîndu-i rudimentar pe ceilalți. Pe bună dreptate, un perspicace senator UDMR a putut replica: să sperăm că atunci cînd se vor vedea fructele „guvernului meu” și vor crește prețurile, președintele va aplica stupida sa rețetă de austeritate românașilor, nu și ungurașilor, armenașilor, grecoiașilor, evreiașilor și altora din societate !

Cetățenii României n-o s-o ducă mai bine dacă nu se face democratizare – și nu inepta eliminare a unor cetățeni și organizări, ieșită din capul unui om limitat, care nu pricepe că ceea ce spune nu este compatibil nici măcar cu statul de drept. Pe care, de altfel, îl clamează, fără să știe despre ce este vorba.

Din nefericire, încep tîrziu să curgă informații adevărate. Trebuie să constatăm, însă, că președintele nu are nici un merit în ceea ce-și atribuie. De pildă, desemnarea Sibiului ca oraș cultural european s-a făcut după o notificare a guvernului din 1997 și o discuție cu cancelarul Kohl, la care am asistat. Nu are nimeni din Sibiu vreun merit. Am aflat și eu deunăzi că guvernul care ne-a succedat a fost cel care, după aranjamente la Luxembourg, a tras de primar să se angajeze în pregătirea Sibiului ca oraș cultural european.

Restul – cu pretinsa „apărare a statului de drept”, cînd el, ca președinte, îl pune în pericol cel mai mult, cu „asigurarea prestigiului țării” etc. – sunt povești pentru naivi. Nu cumva tocmai sub președintele actual România a ajuns la cea mai joasă cotă a prestigiului extern, direct ca urmare a iresponsabilelor sale declarații? Nu cumva sub el s-a format în România, în premieră europeană, curentul celor care vor să se aranjeze în exterior pentru a-i stăpîni pe cei din interior?

Nu stăruim, însă, într-un trecut cu falsuri nedemne de un cetățean, ce se dezvăluie pe zi ce trece. Odinioară, în campania din 2014, cînd trebuia să alegem, în finală, între un aventurier și un nepregătit, i-am spus nepregătitului să nu mai vorbească despre „rătăcirea Chinei”, căci va prelua o țară „cu adevărat rătăcită”. Nu a repetat prostia și m-a bucurat că o țară cu realizări unice nu intră în malaxorul opticilor înguste ale oficialilor de pe aceste meleaguri. Numai că, fără învățare și cu o lipsă de cultură civică ce nu se bănuiau acum cinci ani, insul a luat-o pe o cale și mai păguboasă pentru România: instrumentarea noii securități și a justiției pentru a lichida alternative și a promova idei înapoiate. Poate că nu i-am fi votat pe nici unul dintre concurenții de pînă acum cîteva luni la fotoliul prezidențial, dar nu este admisibil să se abordeze rivalii precum Mussolini pe Giolitti sau Hitler pe Röhm.

În viață întîlnești și oameni care te depășesc – ca nivel al studiilor, ca experiență în viața publică, ca devotament, ca moralitate. Dar nu poți pretinde orice cînd ești un absolvent oarecare, cu experiență de nivel modest, umplut vizibil de ură, cu conexiuni dubioase. Demnitatea te-ar obliga să te uiți în oglindă și să nu recurgi la discreditare plină de vulgarități, tu sau cei pe care i-ai asmuțit! Dar de unde demnitate?

Mă revoltă, mărturisesc, că cetățenii sunt luați de fraieri de un ins care nu stăpînește noțiuni simple, a cărui pregătire este vizibil joasă („politruc” a fost o autocaracterizare exactă), cu o cultură civică, juridică, politică mediocră. Și care nu se uită în oglindă! Cinci ani sunt, totuși, probă.

Eu nu am făcut caz vreodată de ceea ce i se impută juridic actualului președinte. Dar, cum a sugerat presa internațională, ar trebui să dea el însuși lămuriri.

Ar fi fost cazul ca actualul președinte să ceară el însuși să se examineze cele semnalate, inclusiv în lumea largă: averea obținută, contiguitatea cu comerțul cu copii, lipsa de reacție la devalizări de bunuri, înlăturarea de concurenți cu mijloace nedemocratice, scindarea abuzivă a societății în scopuri personale, încălcarea repetată a Constituției, aducerea în scenă a unor trompeți pentru înșelarea publicului, mediocrația cultivată în dauna intereselor naționale.

Indiferent de unde vine solicitarea, cine a jurat pe Constituție că o va apăra, se cuvine să aibă demnitatea de a răspunde! Dacă ar fi integru, președintele actual s-ar fi pus benevol la dispoziția procurorilor, fie ei și „de casă”, și ar fi cerut chiar anchetarea propriei persoane. Se vede bine că, din nefericire, el este gata acum să distrugă toate tradițiile de cultură civică și politică autohtone de dragul meschinului său „mandat”. Cine va plăti pagubele?

Nu este suficient că, în ultimii cinci ani, sub inspirația președintelui, s-a umplut țara de neisprăviți la butoane, de sfertocalificați care iau decizii cruciale, de diletanți cu trompetă? Propaganda sa – „proiectul de țară”, „România normală”, „România educată” – prezintă doar vorbe goale, chiar ofense la adresa fiecărui cetățean. Pentru a ne da seama de esența a ceea ce ni se oferă, este destul să privim ruinarea în curs a credibilității financiare și a credibilității culturale a țării făcută de „guvernul meu” și trompeți care vînd orice!

De trei ani, președintele actual nu știe să facă decît „campanie electorală”. El nu are teme economice, sociale, statale, ci lupta „politică”, mînuind iataganul noii Securități, al justiției instrumentate și al mobilizării de neisprăviți. În nici o țară europeană dezbaterea publică nu s-a degradat într-o asemenea măsură! Cineva cu scaun la cap, care a văzut prestația lui la șueta organizată marți, la Biblioteca Centrală Universitară din București, ar fi putut spune liniștit „acest președinte habar nu are despre ce este vorba” într-o țară și o lume în schimbare.

Problemele cele mai grele se ivesc abia de acum. România are deja, ca urmare a cinci ani de nepricepere și excursii, cea mai mare și mai alarmantă emigrare de cetățeni în timp de pace, cel mai extins comerț cu ființe umane, cele mai slabe performanțe în domeniile inovării și creației, cea mai subdezvoltată infrastructură, cele mai proaste servicii publice, cea mai abuzivă administrație centrală și locală, cea mai plină de diletanți structură a statului, cea mai

incompetentă și dezorientată conducere la guvern și președinție. Prin ceea ce a făcut sau nu a făcut, președintele actual este coresponsabil.

De unde vin toate acestea? Putem suci lucrurile, prin interpretare, dar nu se poate ocoli faptul că ele vin din corelația fatală în care România a intrat cu ani în urmă. Iar acum, riscă să se afunde și mai mult.

Să ne amintim istoria. Nefăcînd nimic la Cotroceni, cum a fost forțat să recunoască, președintele a luat votul de blam la alegerile parlamentare din 2016. În loc să se pună pe lucru, s-a pus pe uneltiri. Rezultatul a fost umplerea piețelor nu cu oameni care își spun păsul și vor soluții concrete, ceea ce ar fi fost legitim, ci cu un fel de reziduu al societății, îmbuibat și vindicativ, dar incapabil de a articula soluții. Un curent întreg de neisprăviți a urcat pe scenă și a împiedicat, cu concursul președintelui, orice discuție rațională.

Nici o reformă nu a mai putut fi făcută, după ce președintele și-a impus ilegal, cu ajutorul serviciilor, prim-miniștrii și miniștrii chiar ai partidului care a cîștigat alegerile. În pnl, „partidul de suflet” al insului, au dispărut pe rînd liberalii, locul lor luîndu-l populari care cred că pot uni liberalismul cu Mussolini, evident în ediție de provincie. România a ajuns, grație mediocrității decidenților actuali, grație serviciilor secrete, justiției instrumentate, la o corelație ce-i poate fi fatală: un om nepregătit și limitat, care reduce politica la lupta fără scrupule pentru funcții,  abuzează de Constituție și numește în funcții indivizi dintre cei mai slabi și fără merite, iar aceștia susțin, cu toate mijloacele, la nevoie măsluind orice, un președinte care nu are de a face cu nevoile țării.

Nici o personalitate reală nu este în siajul președintelui actual. Scindarea societății și valoarea scăzută a vîrfului îndepărtează oamenii de valoare, ca totdeauna. Rămîne loc, desigur, pentru oportunismul mediocrilor. Cine va răspunde, însă, după ce se consumă mandate obținute cum se vede – mai nou, fugind de dezbaterea publică și onestă?

Îmi vine mereu în minte, ca o amenințare continuă, ce spunea Seton Watson despre România lui Carol al II-lea, mai exact despre lingușirea la care se pretează unii: „Toate trăsăturile menționate … mizeria țăranilor, brutalitatea birocratică, educația falsă și o clasă privilegiată căreia îi lipsește orice simț al responsabilității sociale, ai cărei membri brilianți au fost gata să-și trădeze de la o zi la alta principiile în schimbul avantajelor funcției și bunăvoinței regale – au existat în România în mare măsură. Democrația nu poate înflori într-o astfel de atmosferă…. procesul decăderii a mers în România mai departe decît în alte părți ale Europei Răsăritene” (Hugh Seton-Watson, Eastern Europe between the wars (1918-1945),  Cambridge University Press, 1945). Desigur, lingușitorii de azi nu mai sunt nici măcar brilianții momentului!

Ei nu înțeleg nici chiar diferențe elementare. Așa cum se înțelege la noi,  democrați liberală nu are opreliști hotărîte la libertăți – inclusiv la aceea de a obține ilegal bunuri, de a vinde copii, de a devaliza, de a linguși, de a vorbi despre democrație și de a o distruge. Dar un liberalism democratic este interesat de libertăți pentru fiecare cetățean, de reciprocitate în relații, de echitate și dreptate, de democrație. Constituția României este construită pe liberalismul democratic, precum cea a SUA, a Franței, a Italiei, a Poloniei, a Ungariei și a multor altor țări. Că nu se pricepe nici astăzi acest fapt este o rătăcire a regimului (dacă putem vorbi de rătăcire la regimuri liberalo-securiste!) și o rătăcire a unor „intelectuali” de casă.

Ca să fie și mai limpede de ce are nevoie România astăzi, aș aminti că americanii care au conceput, la origini, tranziția din Europa Centrală și Răsăriteană au atras atenția că vor avea de suferit țările care nu fac democratizare la lumina zilei. Căci, „acei factori care au fost necesari și suficienți pentru a provoca colapsul sau transformarea de sine a unui regim autoritar, ar putea să nu fie nici necesari și nici suficienți pentru instaurarea unui alt regim – în cele din urmă a democrației” (Guillermo O’Donnell, Philippe C. Schmitter, Tentative Conclusions About Uncertain Democracies, The John Hopkins University Press, 1986, p.65). La noi, s-a procedat invers, limitîndu-se mereu democrația – dovadă și efortul, care se face și astăzi, chiar de către președinte, de privare a unor concetățeni de drepturi. Securismul, justiția instrumentată, distrugerea de partide fac parte dintre mijloacele pe care celebra analiză le socotea ale trecutului. Din nefericire, România are parte de ele și în prezent.

Mulți intelectuali distribuie clișeul laș: nu am avut ce alege, nu am avut ce face. Avem fiecare ce face, căci adevărul este oricînd de preferat minciunii organizate oficial. Se pot cîștiga alegeri, dar contează practic, foarte practic, nu doar cîștigarea alegerilor, ci și calea cîștigării lor. Alegerile prefabricate nu sunt soluția pentru România, pentru nici o țară care se respectă.

Ora este a răspunderii personale pentru o situație care este a tuturor. Într-o asemenea situație, nu este ceva mai potrivit decît dictonul vestit al lui Dostoievski, pe care îl parafrazez: „dacă stăm smirnă în fața prostiei, atunci suntem vinovați de tot și de toate, în fața tuturor, iar dacă eu nu fac nimic, sunt mai vinovat decît alții”.

Articolul semnat de Andrei Marga a apărut în Cotidianul.ro din 20 noiembrie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/corelatia-fatala-din-romania/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Prof. dr. psihiatru Aurel Romila: Psihopații au ocupat toate posturile-cheie în țară. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român

      Medicul psihiatru Aurel Romila a lansat o teorie radicală: suntem un popor de depresivi conduși de o pătură de psihopați.

Aurel Romila a inițiat Centrul de Resocializare din incinta Spitalului „Alexandru Obregia”, inaugurat în 1994, proiect întîmpinat la început cu o foarte mare rezistență. Este autorul volumului „Psihiatria”, considerat de specialiștii în domeniu „cea mai importantă sinteză de psihiatrie făcută vreodată la noi în țară”.

Numărul persoanelor afectate de tulburări psihice este în creștere peste tot în lume în ultimii ani, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300.000 de bolnavi.

„Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puțini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității, pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopați) și oprimați (depre­sivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recu­noaște? Cea mai gravă consecință a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut se­lecția umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Cînd personalitatea nu poate înflori, cînd e traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învîrte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnați la ratare de niște psihopați. Și asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, cîți oameni de valoare nu au fost eli­­mi­nați din societate de niște nimicuri, de niște ano­nimi? Dacă vii și le vorbești oamenilor de norma­li­tate, bun simț, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broșuri. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tra­gic această soartă a poporului român. N-o să iau mi­traliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez”, a spus Aurel Romila într-un interviu pentru Formula AS.

Reputatul medic a explicat și cum vede normalitate.

„Ce mai înseamnă azi normalitatea, cînd totul e permis, totul e normal, anormal e să arăți tu cu degetul? Ați văzut Eurovisionul și femeia cu barbă? Ați văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E normal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru și armonie între cunoaștere, afectivitate, inteligență și voință. Cînd una din acestea e excesiv dezvoltată sau subdezvoltată, armonia se pierde și apare boala sau suferința. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiți, o societate care și-a pierdut valorile de bine, frumos, adevăr și dreptate. Și mai ales de non-nocivitate. În medicina romană, primul în­demn era non nocere, să nu faci rău!”, a mai adăugat Aurel Romila.

În tratamentul bolilor psihice, un rol extrem de important îl are rugăciunea, fapt dovedit științific.

„S-a dovedit deja în urma unor experiențe și teze făcute la Voila și la Pitești, ca să vorbim numai de țara noastră, că mersul la liturghie, spunerea unor rugăciuni în momentele de criză, îi liniștește enorm de mult pe pacienți, îi face mai cooperanți, iar trata­men­tul medicamentos dă rezultate mai bune. Credința e de foarte mare ajutor. De fiecare dată cînd simt un pic de deschidere la pacienții mei necre­dincioși, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi și Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi și există, cîștigi totul! Dincolo de asta, însă, psihiatrii trebuie să fie foarte atenți cînd vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic. O fostă pacientă și-a neglijat trei ani de zile soțul, nu s-a atins de el, fiind dedicată postului, mai abitir ca măicuțele de la mănăstire. Alteia i s-a părut că nu i-a îmbrăcat pe cei goi, a apucat-o frenezia și și-a dat toate hainele pe care le avea. Ați auzit, probabil, de cazul celebru al lui Petrache Lupu de la Maglavit. Pe mărturiile lui s-a ridicat o biserică. Însă marele profesor neurolog Gh. Marinescu l-a chemat să-l examineze. Și ce a descoperit? Că avea sifilis nervos, care dă halucinații. Acești oameni trebuie ajutați să-și regăsească echilibrul. Să nu mă înțelegeți greșit, nu exclud posibilitatea unor revelații divine. Eu însumi am avut revelația credinței, văzînd un tablou de Rafael, la Muzeul de Artă din Viena. Reprezenta o madonă de o frumusețe neomenească, de o puritate a culorilor care m-a făcut să cred de­finitiv în Maica Domnului. Însă revelațiile adevărate, legăturile fine, superioare, nu sunt concrete”, a continuat Aurel Romila.

Articolul semnat de Tudor Matei a apărut pe site-ul Activenews.ro în 18 septembrie 2016.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Prof.-dr.-psihiatru-Aurel-Romila-Psihopatii-au-ocupat-toate-posturile-cheie-in-tara.-Performanta-se-masoara-azi-doar-in-putere-bani-si-sex.-Traiesc-tra%C2%ADgic-aceasta-soarta-a-poporului-roman-136540

 

 

Cîmpia Turzii – 800 de ani de atestare documentară

Municipiul Cîmpia Turzii aniversează 800 de ani de atestare documentară prin numirea în 1219, a localității Sîncrai, parte componentă a orașului, „drept villa Sancti Regis (sat al Sfîntului Rege – în traducere ad litteram), termen evident latinizat, întîlnit în documentele din secolul al XIII-lea.” (Sursa: Câmpia Turzii Studiu monografic, Partea I, pag.25).

În ultimele secole trei personalități au contribuit prin munca și talentul lor la dezvoltarea localității.

John Paget (1808 -1892)

        John Paget s-a născut în 18 aprilie 1808 în Loughborough, Regatul Unit, ca fiu al lui John Paget și Anne Hunt. Și-a început studiile în Manchester, a urmat Colegiul Unitarian din York, iar apoi a făcut studii de medicină. A călătorit mult în Europa. În anii 1830, în Italia, Paget a făcut cunoștință cu Wesselényi Polixéna soția divorțată a baronului Bánffy László (1795-1839). În anul 1836 s-a căsătorit cu ea, stabilindu-se la Cîmpia Turzii, pe proprietatea soției unde și-a construit un conac în stil englezesc, neogotic.

Conacul Paget este o clădire uriașă, cu formă asimetrică, azi, fără ornamente. Partea centrală, un turn robust, dreptunghiular, are trei etaje. Odinioară, ultimul etaj avea două geamuri semicirculare cu vedere spre curte, iar pe cealaltă parte un singur geam semicircular. Turnul era flancat de o aripă a clădirii, cea dinspre stînga fiind mai mare, o aripă în formă de L, puțin mai înaltă decît restul clădirii.

Aici  Paget a realizat o gospodărie model, experimentînd metode de dezvoltare a agriculturii, domeniul său devenind în scurt timp loc de inovare agricolă. El a introdus o nouă ordine economică: a efectuat lucrări de împădurire, a sădit noi soiuri de pomi fructiferi și de viță de vie, aduse din străinătate, a importat mașini agricole și animale din Anglia, a realizat o crescătorie de cai de rasă. Lîngă conac erau și gospodării anexe, un parc frumos, cu un iaz.

În 1848, revoluționarii români i-au devastat conacul, aruncîndu-i cărțile în lac. Cu ajutorul guvernului englez, Paget a reușit să se reîntoarcă în castelul devastat, de-abia în anul 1855, cînd, împreună cu soția sa, au încercat să restabilească gospodăria de odinioară.

După această perioadă, Paget a început să se ocupe mai intens de cultivarea viței de vie, devenind una dintre cele mai renumite figuri din viticultura Transilvaniei. În Cîmpia Turzii, Viișoara și Csány (Ungaria) a cultivat în special soiuri de viță de vie din podgoria Bordeaux, organizînd degustări de vinuri la care a invitat oenologi germani și francezi care să compare producția de vinuri a soiurilor adaptate chiar de el la clima și la solul din Transilvania. Paget a inițiat și a organizat și o Societate Transilvană a Cramelor pentru a promovarea vinurilor și a podgoriilor din zonă.

Conacul a fost moștenit de nepoata sa, Ilona Paget (1862-1932) care în 1913, a donat întreaga moșie Ministerului Agriculturii Ungare.

După 1918, în conac (intrat în posesia statului român) a funcționat între 1918-1929 o fermă agricolă statală, în paralel cu orfelinatul de băieți „Mihai Viteazul” (1920-1929), iar între 1929-1958 Stațiunea Experimentală Agricolă (aparținînd de Institutul de Cercetări Agronomice al României, ICAR). În apropierea acesteia (pe fostul teren al conacului) s-a construit un mare siloz-depozit de cereale si semințe transformat în ultimii ani într-un bloc de locuințe, cu spații comerciale la parter.

Într-o încăpere a conacului (numit și „Casa Albă”, din cauza aspectului ei exterior) a funcționat între 1923 și 1949 o capelă ortodoxă, pînă înainte de darea în funcțiune în anul 1951 a primei biserici ortodoxe din oraș. Înainte de 1918 românii din cele două localități componente ale orașului erau exclusiv greco-catolici.

În prezent, conacul este proprietatea Ministerului Educației, Tineretului și Sportului și este utilizat de Clubul Copiilor din localitate.

În memoriile sale, John Paget a povestit cum a încercat să amelioreze o rasă de vaci și a organizat campanii pentru îmbunătățirea agriculturii. Jurnalul său, alcătuit din șase volume, se află în Muzeul Național al Ungariei. Primele cinci volume conțin observații asupra istoriei naturale din Europa, iar volumul al șaselea cuprinde note din Revoluția Maghiară din 1848, la care Paget a luat parte.

A scris lucrarea „Ungaria și Transilvania, cu considerații asupra situației lor”, publicată în 1839.

În 1878, după Expoziția Mondială de la Paris, el a fost decorat cu Crucea Legiunii de Onoare.

A murit în 10 aprilie 1892 în Cîmpia Turzii și a fost înmormântat în Cluj-Napoca.

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/John_Paget

http://www.castelintransilvania.ro/conacul-paget-campia-turzii-.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Conacul_Paget_din_C%C3%A2mpia_Turzii

http://corbiialbi.ro/index.php/holocen/1288-amintirea-lordul-gospodar-ardelean-john-paget-8211-prima-carte-in-limba-engleza-despre-transilvania/

*

Ionel Floașiu (1893 – 1988)

        Ionel Floașiu s-a născut în anul 1893 la 25 septembrie în comuna Săliște, județul Sibiu. În 1913 a absolvit Liceul Andrei Șaguna din Brașov cu calificativul eminent. S-a înscris la Facultatea de mecanică a Politehnicii din Budapesta, primind o bursă de la Mitropolia Ortodoxă Română din Sibiu. În septembrie 1914, datorită izbucnirii primului război mondial, a fost încorporat în armată și a urmat timp de trei luni Școala de ofițeri în rezervă din Steyer (Austria), fiind apoi trimis pe front unde a participat la lupte pînă la demobilizarea sa din 1918. Între timp a obținut un concediu de patru luni pentru continuarea studiilor promovînd anul doi la universitatea din Budapesta.

În aceeași perioadă a înființat în satul natal Garda Națională Română și a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie.

În 1919 a promovat în anul trei la Politehnica din Budapesta, iar în 1920 a plecat la Praga unde a urmat anii trei și patru la Politehnica din capitala Cehoslovaciei, obținînd diploma de inginer mecanic în ianuarie 1922.

Reîntors în țară, Ionel Floașiu a fost angajat la Industria Sîrmei S.A.Ghiriș-Arieș (Cîmpia Turzii), fiind primul inginer român al acestei tinere fabrici și unul din primii angajați ai acesteia. Și-a început activitatea în domeniul dezvoltării uzinei dovedind spirit organizatoric și competență profesională. A făcut mai multe călătorii de studii în străinătate la uzinele metalurgice din Austria, Germania, Franța, Ungaria și Cehoslovacia, devenind apoi directorul acestei întreprinderi.

În timpul celui de-al doilea război mondial, din 5 septembrie pînă în 9 octombrie 1944, evenimentele dramatice și dezastruoase care s-au abătut asupra acestor meleaguri au fost deosebit de grele și pentru uzina jefuită de ocupantul hitlerist și apoi distrusă parțial în cursul luptelor armate. După încetarea luptelor, directorul Ioan Floașiu a condus activitatea de refacere a halelor avariate și de reluare treptată a producției.

Opera sa inginerească de excepție de două decenii și mai bine, călăuzită de rigoarea omului de știință a reprezentat o etapă semnificativă a uzinei Industria Sîrmei SA din prima jumătate a secolului 20, a afirmării acesteia ca firmă de renume în țară și străinătate.

Activitatea sa profesională s-a îmbinat cu cea culturală și socială.

Încă din 1935, directorul Floasiu a luat inițiativa „sistematizării și înfrumusețării comunei Cîmpia Turzii”, acțiune care s-a derulat an de an pînă în 1943.

Lui i se datorează ridicarea Căminului de ucenici, a Palatului Cultural (Clubul Muncitoresc), a Bisericii Ortodoxe din centrul orașului. A fost animatorul vieții spirituale românești înființînd Despărțămîntul Astra avînd ca scop o serie de activități culturale și educative pentru localitate și satele învecinate. În 1923 a fondat Clubul Sportiv Industria Sîrmei al cărui președinte a fost pînă în anul 1945. A inițiat constituirea, amenajarea și dotarea unor baze sportive: Stadionul Industria Sîrmei, arene de tenis, popicărie.

În februarie 1945, în urma intervenției Comitelui de fabrică, Ionel Floașiu a fost înlăturat de la conducerea uzinei fiind nevoit să părăsească Cîmpia Turzii. S-a stins din viață la Sibiu în 1988.

Important prin întreaga lui operă de o rară diversitate, Ionel Floașiu a marcat o etapă în istoria întreprinderii și a vieții Cîmpiei Turzii pe care a dominat-o prin rangul și personalitatea sa între cele două războaie mondiale și în anii ultimei conflagrații. Prin perseverența, prin forța de convingere, mereu prezent, implicat cu întreaga sa personalitate, a fost atît de angajat încît a devenit o figură simbolică.

Surse: Mircea N. Nemeș, Laurențiu Mera, Vasile Lechințan, Marius Bordea, Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii 1920 – 1995, „Societatea Culturală Câmpia Turzii – 775”, 1995, pp 126-128

Mircea Nicolae Nemeș, Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii 1920 – 2000, „Societatea Culturală Câmpia Turzii – 775”, 2000, pp 55-57

*

Georges Cristinel (1871 – 1961)

     Georges Cristinel, absolvent de Beaux-Arts de Paris, și-a început activitatea în 1911, în biroul lui Ernest Doneaud și Ștefan Burcuș. La începutul anilor ’20, s-a asociat cu Constantin Pomponiu, care era cu 20 de ani mai în vîrstă decît el și a lucrat împreună cu acesta pînă în anul 1927.

Pînă la al doilea război mondial a lucrat pe cont propriu în diferite zone ale țării. „În 1948, îl găsim pe șantierul de la Cîmpia Turzii sau, între 1948-1952, în IPIU (Institutul de Proiectări Industriale); de acolo se transferă la IPCMC (Institutul de proiectare și cercetare în construcții și materiale de construcții), unde lucrează până în 1961, ca șef de birou. După al doilea război mondial, este implicat în construcția socialistă în domeniul arhitecturii industriale, perioadă din care merită amintit Institutul de Cercetări Textile din București sau Electronica din Băneasa-București.

Activitatea sa s-a desfășurat pe o perioadă cuprinsă între anii 1912 și 1960, o carieră de aproape 50 de ani.

„Un arhitect care își clădește renumele cu edificii reprezentative pentru Romania modernă, care definește orașe creează clădiri etalon, trece printr-o perioadă oarecum intermediară lucrînd la Cîmpia Turzii unde anul 1947 îl surprinde cu o datorie neplătită de 250000 de lei, valoare de proiectare, dar care nu este acoperită de nici un act și care ajunge să fie șef de atelier la IPCMC – proiecte industriale și să elaboreze proiecte de arhitectură industrială, dar totuși cu o poziție care îi recunoaște ceva din prestigiul meseriei ca și șef de atelier.”

„Participarea sa la proiecte de mare anvergură și durată s-a concretizat în proiectarea și urbanizarea orașului Cîmpia Turzii, unde s-a ocupat de dezvoltarea Fabricii de sîrmă din anii 1930 pînă în anii 1960, cînd aceasta a devenit combinat. Implicarea lui Cristinel s-a făcut de la locuințe de muncitori pînă la biserica din oraș sau laminoare industriale și clădiri mai puțin importante din punct de vedere arhitectural, ca un apeduct pentru devierea pîrîului Racoșa, în 1950.”

În teza de doctorat a arhitectului Dan Idiceanu-Mathe intitulată „Georges Cristinel – un arhitect care face tranziția”, autorul a dedicat un întreg capitol, al șaselea „studiului de caz al orașului Cîmpia Turzii, a muncii de 30 de ani depusă de Georges Cristinel în relația cu Ionel Floașiu și ulterior acesteia, după 1945, cînd s-au continuat lucrările de pe platforma industrială. Avem de-a face cu un efort prelungit, la finalul căruia, cu concursul directorului combinatului de la Cîmpia Turzii, s-a obținut o platformă industrială completă și un oraș funcțional, cu locuințe sociale, policlinică și alte dotări urbane sportive și culturale, pentru dezvoltarea „multilaterală” a comunității muncitorilor (Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la congresul al XIV-lea) (sic!).”

Casa de cultură Ionel Floașiu (1942-1945) arhitect Georges Cristinel

Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului”(1943-1951) arhitect Georges Cristinel

„E important de remarcat că un arhitect pornește pe un drum caracterizat de o clientelă cu un anumit tip de cultură, el fiind de factură clasică, absolvent de Beaux-Arts Paris, trece prin primul război mondial, care îl marchează, participînd activ la el, se înregimentează în stiluri de arhitecturale ca neoromânesc, art déco și modernism, ajunge să facă, pe alocuri, neoclasicism și încheie cu experiențe industriale.”

Sursa: http://www.upt.ro/img/files/2018-2019/doctorat/teze/rezumat/IDICEANU_rezumat.pdf

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Adevăratul PACT

        În privința alegerilor europarlamentare falsificate, adevăratul PACT îl constituie tăcerea complice a societății românești. Doar cîteva voci singulare ca Gelu Vișan, Ionuț Apahideanu sau Mirel Palada au semnalat public neregulile grosolane pe care instituțiile implicate le-au săvîrșit și care voci, evident, nu au fost băgate în seamă.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Avem o problemă

     Istoricul Adrian Majuru mi-a cerut să elimin un articol publicat în Cotidianul în 21 noiembrie 2011, intitulat „Ce vor khazarii?”.

De-a lungul anilor, acest articol a fost contestat și incriminat ca o expresie de antisemitism. Adrian Majuru a fost taxat de nenumărate ori, el nefiind un om cu apucături antisemite. Scurta descriere a istoriei khazarilor și supoziția că ei ar visa o patrie în România a deranjat peste măsură. Drept pentru care, nedorind să fim la baza unui rău provocat cuiva, cu atît mai mult lui Adrian Majuru, îmi asum decizia de retragere a articolului, în ciuda faptului că nu mi se pare corect. Nu sunt corecte nici incriminarea și presiunile exercitate asupra autorului, uneori, inclusiv asupra ziarului, după cum nu-i corectă nici retragerea acestui text de pe site-ul cotidianul.ro.

Cu atît mai mult cu cît articolul lui Adrian Majuru conține o descriere extrem de corectă a modalităților prin care poate fi destrămată o țară și aneantizat un popor. Cu riscul de a fi catalogat în fel și chip, și pe proprie răspundere, reproduc partea cu valoare de semnal de alarmă din articolul lui Adrian Majuru. Compatrioții noștri, elite sau oameni simpli, ar trebui să știe prin ce mijloace ar putea fi destrămată România. Cunoscînd modalitățile, ne putem apăra!

Iată pasajul amintit, de păstrat în mintea fiecărui cetățean român:

„Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni foarte vulnerabil în perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. Valorile sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din exterior. Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi confesional. În fond, procesul de romanizare s-a petrecut la fel în mai puţin de 200 de ani! România se va destrăma tocmai din această cauză: alterarea deliberată a valorilor.

Iar această destrămare are ca punct de plecare exact profeţia lui Milorad Pavič: „Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura”. Pe internet circulă câteva articole cu argumente ample despre adevărul enunţat de Pavič. Iată care sunt realităţile care vor determina destrămarea ţării noastre:

„(…) în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

– crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

– îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

– distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

– disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor instituţii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie –rezultatul s-a văzut!”.

Alterarea culturală este determinată pe trei căi:

  1. slăbirea şi aservirea economică, banul determinând chiar schimbarea etniei, după modelul clienţilor romani, care în schimbul stipendiilor se transformau în supuşi fideli ai patronului. Apoi avem precedentul Greciei, de stat falimentat şi apoi vândut la bucată.
  2. asimilarea cu altă etnie şi aici vezi asocierea dintre „rrom” şi „român”; mediatizarea spectacolelor subculturale a programelor de divertisment cu nuanţe de mahala de etnie rromă (miss piranda, nunţi şi petreceri cu interlopi), includem aici şi muzica ca factor cultural formator (manelele).
  3. diminuarea patriotismului care se manifestă prin promovarea obedienţilor politici ca mari valori pe când românii care au ceva de spus în profesia lor sunt marginalizaţi. Totul se aseamănă cu un genocid cultural foarte dibaci făcut.

Alterarea valorilor este primejdioasă cu atât mai mult cu cât se face cu mâna noastră. Cu sprijinul elitelor trădătoare care pentru zece arginti vând tot”.

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut pe site-ul Cotidianul.ro

Sursa: https://www.cotidianul.ro/avem-o-problema/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

(VIDEO) Dăncilă îi rade pe toți: „Nu am să permit”!

Viorica Dăncilă le-a dat miercuri o replică tăioasă liderilor europeni și ambasadelor, după avertismentele lansate de aceștia privind justiția și cazul Kovesi.

„Pentru că tot vorbim despre UE, instituțiile europene, m-au surprins azi declarațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans avînd în vedere că există și a existat o deschidere totală în privința pașilor de urmat. Am format un grup de experți, s-a lucrat la nivel de experți, atît din partea Comisiei Europene cît și din partea noastră. Am specificat de fiecare dată că ne vom consulta și că va exista transparență. De aceea declarația lui Timmermans de astăzi a produs neclarități și nu i-am înțeles rostul pentru că nu este pliată pe realitățile existente. Am să am o discuție cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene legată de aceste aspecte. Știu că a fost o discuție în Colegiul Comisarilor și sper că comisarul român a susținut de această dată România”, a declarat Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern.

Totodată, Dăncilă a criticat, și declarațiile președintelui Parlamentului European Antonio Tajani în cazul Kovesi, precizând că nu se poate solicita începerea sau oprirea unei anchete penale.

„La fel de surprinsă am fost de declarațiile președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani. Cred că nici factor sau decident politic, fie chiar și președintele Parlamentului European, nu poate solicita începerea sau oprirea anchetei penale. Ni se cere să nu intervenim în actul de justiție. Mi se pare un lucru corect, dar oficiali europeni ne cer să oprim anchete penale. Le spun clar că premierul României nu a intervenit și nu va interveni niciodată în actul de justiție”, a spus prim-ministrul.

Despre mesajul ambasadelor Viorica Dăncilă a spus că nu va permite ambasadorilor altor state să facă agenda premierului României.

„Tot astăzi (miercuri – n.r.) am văzut punctul de vedere a unor ambasadori a unui grup de ambasador. Am vrut să am o discuție individuală cu fiecare ambasador din acest grup, dar au refuzat. Le reamintesc doamnelor și domnilor ambasadori că suntem în România și că am dialog direct cu omologii mei ne recomandă să se adreseze autorităților din țara din care fac parte pentru că nici un stat ambasadorii nu fac agenda primului-ministru și eu nu am să permit acest lucru. Trebuie să arate respectul pentru România, așa cum fiecare ambasador român are respect pentru un stat terț”, a mai declarat Dăncilă, în debutul ședinței Executivului.

La finalul declarațiilor sale, Viorica Dăncilă a dat vina pe președintele Klaus Iohannis pentru tot ce se întâmplă.

Guvernul s-a întrunit în ședință de la ora 16.00 pe fondul zvonurilor privind adoptarea ordonanței de urgență privind Codurile penale, care a stârnit scandal cu Bruxelles-ul și cu mai multe ambasade.

Articolul scris de Ioana Radu a apărut în ediția online a Cotidianului din 3 aprilie 2019

Sursa: https://www.cotidianul.ro/video-dancila-trei-dintr-o-lovitura-nu-am-sa-permit/

Notă : în ultimii 30 de ani Viorica Dăncilă este singura care, în calitatea sa de prim-ministru, îi pune la punct pe obraznicii de occidentali. (R.C.)

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Povestea torționarului Lazăr – oglinda României

       Procurorul general al României are semnătură pe acte care probează o atitudine de torționar. Unul dintre puținii anticomuniști români, maistrul militar Iulius Filip, a fost menținut în pușcăria de la Aiud și pe semnătura celui care astăzi dă lecții de legiferare, trage sforile pentru reglementările din Justiție și s-a dovedit a fi cheia și protectorul dosarelor lui Klaus Iohannis.

Am așteptat cu nerăbdare ziua de luni. Cum va reacționa România în fața unei asemenea bombe, mai puternică decît una rămasă din cel de-Al Doilea Război Mondial. În plină bătălie pentru putere, explodează una dintre bombele ideologice rămase din comunism: prestația de procuror de tip totalitar a lui Augustin Lazăr. Cazul este unic. Niciodată în Europa, de Est sau de Vest, un nazist sau un reprezentant al statului totalitar nu s-a ascuns atît de sus în vîrful piramidei de putere. Care au fost reacțiile? Numai Asociația 21 Decembrie, condusă de Doru Mărieș, a cerut demisia imediată a torționarului. Ziarele și televiziunile anticomuniste (de profesie, nu de convingere) au tăcut, așteptând să primească ordin. Și președintele a tăcut.

Toată duminica și-a mestecat tăcerea și a încercat să găsească un răspuns la întrebarea Primei Doamne. Ce ne facem Klaus? Dacă pică Lazăr ne iau casele, ne redeschid dosarele și mă arestează pentru fals în acte! Nu-i exclus ca aiureala cu o nouă consultare a Parlamentului să fie doar încercarea președinteui de a găsi un răspuns la întrebarea: „Ce ne facem, Klaus?“

Ce să facă? Încearcă să schimbe agenda publică, socotind că o a doua consultare a Parlamentului face mai mult zgomot decît referatele de poliție politică ale lui Augustin Lazăr. Luni dimineață, Tudorel Toader, ministrul Justiției, face spectacol la intrarea în insituție. De data aceasta, tăcere de mormînt. De ce să se amestece în scandal? Și așa, Augustin Lazăr este la un pas să își rupă gîtul.

Și apoi, și el a fost procuror? Dacă îi scot și lui din mapă cine știe ce arestare sau rechizitoriu? Și PSD-ul a tăcut. A fost la nuntă. Însănătoșit pe neașteptate pentru Ișalnița, Liviu Dragnea a dansat tandru și a ascultat șoapte rostite de Irina:

-Nu te băga, Iubi, că ăsta e pe-o mînă cu tot clanul procurorilor și te arestează! Lîngă el, Codrin Ștefănescu, secretarul general, rămas cu gura căscată în fața celei de-a doua rochii de mireasă a Liei Olguța Vasilescu și numărînd cotizațiile invitaților cu gîndul la nunta lui Traian Băsescu pentru EBBA.

-Sunt sigur că scoatem mai mult! Cine să protesteze luni dimineața? Pensionarii se tem de procurori. Organizația de tineret a PSD? Are PSD-ul organizație de tineret? Dacă n-are, n-ar trebui să existe! De ce n-a protestat primul-ministru? Pentru că se teme și de umbra ei și de limba română!

În fața Parchetului General, nu s-a strîns nimeni. Nici un intelectual n-a răspuns la scrisoarea lui Andrei Pleșu. Se spune că și acesta ar fi început cu „Mult stimate, iubite tovarășe secretar general….”. Cine să protesteze? Doar nu veți fi așteptat să protesteze Monica Macovei și Laura Codruța Kovesi? Mai bine fug în Costa Rica! Doar n-o să-l demaște pe Augustin Lazăr ca să spună cîte știe despre părinții lor și despre mapele lor profesionale. Cine și cum să se ridice la descoperirea acestui dinozaur al justiției de tip totalitar? George Maior din Washington să anunțe presa americană că un torționar conduce în România Ministerul Public?

Poate că a aflat ce a zis Cornel Dinu depre el și despre taică-su? Cine să protesteze și cine să îi ceară demisia acestui torționar bătrîn, strecurat în statul de drept cu pretenții democratice? Ludovic Orban și Rareș Bogdan? Victor Rebengiuc cu nevasta? Cei tineri care nu știu ce înseamnă dictatura, dar sunt de partea poliției politice și se cred drepți? Mă tem că România nu trece nici examenul memoriei. Încă îi mai așteaptă pe polonezi să apere onoarea celui care a fost condmnat pentru că l-a înfruntat pe Nicolae Ceaușescu și s-a solidarizat cu mișcarea lor anticomunistă.

După trezeci de ani, încă nu suntem în stare să ne ridicăm în apărarea onoarei unui maistru militar (nu ”umil maistru”, cum zicea prost comentatorul Coiță. Umili eram noi, pentru că nu ne-am ridicat împotriva dictaturii) care alături de Liviu Babeș, de Radu Filipescu, de Constantin Dobre și de alți cîțiva ne-au salvat obrazul de popor supus. Torționarul Lazăr este mai apărat decît un erou. Ba, pentru a îngropa nemernicia acestui supraviețuitor al abuzurilor din comunism, anunțăm o nouă consultare a Parlamentului, poate că aruncăm în aer și o fabrică sau un ziar, numai ca omul la care se află cheia caselor și dosarelorlui Klaus Iohannis să scape. Și ca partenerul noii Securități să nu fie aruncat peste bord. Documentele despre ticăloșiile lui Augustin Lazăr nu cutremură România. O scaldă în explicații cretine, în lașități și diversiuni.

O plasă invizibilă paralizează orice reacție. Cine știe, poate pe la periferie sau printr-o comună, un alt maistru militar sau un tehnician agricol mai zice în barbă:

-Fir-ați ai Dracului de nemernici!

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 2 aprilie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/povestea-tortionarului-lazar-oglinda-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Rusia trimite rachete nucleare împotriva României. Anunțul care pune pe jar întreaga Europă

       Șeful Comisiei pentru apărare și securitate rus, Viktor Bondarev, a declarat, luni, că Rusia a decis să desfășoare în Crimeea bombardiere capabile să transporte rachete nucleare, ca răspuns la instalarea bazei antirachetă din România.

Moscova intenţionează să desfăşoare escadrile de bombardiere strategice Tu-22M3 la baza aeriană Gvardeiskoie din Crimeea, a precizat Viktor Bondarev, afirmînd că instalarea mijloacelor sistemului de apărare antirachetă al SUA în România reprezintă o provocare serioasă pentru Rusia.

„Acest pas a schimbat în mod cardinal echilibrul de forţe în regiune”, a mai spus senatorul rus, potrivit căruia bombardierele desfăşurate în Crimeea urmează să fie modernizate în decurs de cîţiva ani, ceea ce va permite străpungerea sistemelor de apărare aeriană şi apărare antirachetă „oriunde în Europa”, conform RIA Novosti.

„Raza de acţiune a unui Tu-22M3 şi raza rachetelor de croazieră de la bordul său vor permite transportarea focosului nuclear oriunde în Europa, lovind astfel orice obiect al sistemelor de apărare antirachetă şi al sistemelor de apărare aeriană inamice, iar luînd în considerare şi modernizarea sa pe parcursul următorilor ani la nivelul M3M şi echiparea cu noi tipuri de arme de distrugere, acesta devine un vector universal pentru lovituri asupra tuturor tipurilor de ţinte la o distanţă de mii de kilometri”, a subliniat Bondarev în aceeaşi declaraţie.

În afară de bombardiere, flota aeriană rusă din Crimeea are în componenţa sa avioane de luptă MiG-29 şi Su-27, a adăugat el.

Bondarev a spus că acum în Crimeea se bazează o grupare puternică de trupe, care este întărită în mod constant. Astfel, în peninsulă sunt desfăşurate sisteme antiaeriene S-300 şi S-400, sisteme Buk-M2, Panţîri-S1 şi două versiuni de sisteme de rachete Iskander.

Sistemele de apărare antirachetă şi de apărare aeriană din peninsulă sunt capabile să acopere în mod sigur atacurile din aer. De asemenea, aici au fost instalate sisteme antirachetă de coastă „Ball” şi „Bastion”, echipate cu rachete ultramoderne, inclusiv cu rachete supersonice, submarinul „Novosibirsk” şi „Rostov pe Don”, a mai spus senatorul rus. El a subliniat totodată că la dezvoltarea potenţialului militar al regiunii, accentul este pus pe apărarea de coastă.

De asemenea, el a exclus eventuala sechestrare a navelor ruse de către inamic, întrucît sistemele de rachete Iskander desfăşurate în Crimeea controlează coasta Mării Negre pe întreaga sa lungime, inclusiv Bosforul.

„Dacă nu ar fi fost realipite cu promptitudine Crimeea şi Sevastopolul la Rusia, teritoriile ar fi fost supuse protectoratului Statelor Unite. ‘Metropola’ americană ar fi desfăşurat acolo complexele sale de luptă cu viteza fulgerului”, a spus Bondarev, reiterînd o mai veche teză în acest sens a Kremlinului pentru a justifica anexarea.

În mai 2016, a fost certificată capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) la Deveselu, despre care Moscova susţine că ar fi adaptată pentru lansarea nu numai a rachetelor antirachetă, ci şi a rachetelor de croazieră cu rază lungă de acţiune. România a declarat în mai multe rînduri că nu are rachete balistice la Deveselu.

Moscova consideră că întărirea prezenţei militare americane la graniţele Rusiei reprezintă o ameninţare şi un element clar de destabilizare a situaţiei din lume, mai notează RIA Novosti, informează Agerpres.

Articolul semnat de Alex Dumitrescu a apărut în Evenimentul Zilei din 19 martie 2019.

Sursa: https://evz.ro/rusia-rachete-nucleare-romania.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

O nouă împărțire a sferelor de ­influență este inevitabilă

       Ultima, dar nu cea din urmă, dintre împărțirile sferelor de influență a avut loc puțin înaintea intrării în secolul XXI.

Pentru a-și promova interesele comune, dar și interesele specifice, marile puteri ale lumii își împart vastul areal colonial de pe mapamond pe zone (geografice) sau pe sectoare (economice) de influență tocmai pentru ca interferențele (și deci conflictele) să se reducă spre binele colonialist comun.

Ultima, dar nu cea din urmă, dintre împărțirile sferelor de influență a avut loc puțin înaintea intrării în secolul XXI. După ce în anii ‘90 toate țările foste comuniste din Europa Centrală și de Est au trecut cu arme și bagaje în tabăra capitalului, tabăra respectivă, plină de foste și actuale puteri coloniale, a dat o bătălie de un deceniu pe zona cu pricina, așa-zis ieșită din comunism, deci tocmai bună de intrat în arealul colonialist. Dincolo de emoțiile generate din perspectiva trăitorilor zonei, importanța concretă a acestei zone – politică și economică – se dovedea, la scară mondială, de rangul doi, dacă nu chiar de rangul trei, de interes. Fără Rusia, aceasta nu reprezintă vreo mare însemnătate. Or, Rusia, după o prăbușire notorie, reușise deja o recuperare, cel puțin în măsura în care scăpase de lațul colonialist, indiferent al căreia dintre puterile coloniale.

Și atunci, America, prezervîndu-și fiefurile tradiționale, a găsit mai profitabilă preluarea jocurilor în Asia, către care se deplasa centrul de putere economic al lumii, lăsînd Europei de Vest nou-veniții din Europa Centrală și de Est. Așa se explică absorbția rapidă a principalelor țări din Europa Centrală și de Est în deja autobotezata Uniune Europeană, după ce purtase diferite nume de la inaugurarea din anii ‘60. În configurarea de la începutul anilor 2000 trăim și acum!

Dar vremurile și condițiile de la începutul anilor 2000 au apus definitiv. Deși nu se prea vrea a se vedea lucrurile cu ochii de azi, aproape totul este schimbat. America nu mai este cea de atunci. A pierdut teren. UE nu mai este cea de atunci. Comparativ, a cîștigat teren. Nici Rusia nu mai este cea de atunci. A recuperat teren. Nici China nu mai este ce era atunci. A depășit mai multe terenuri de joc. Ecuația s-a complicat. Cea bipolară – care a gestionat lumea după cel de-al doilea război mondial – nu mai este posibilă. Trebuie găsită o formulă care să includă oricum nou-veniții ce nu existau practic în perioada războiului rece: China și Germania.

Că lumea întreagă nu mai este cea de la începutul anilor 2000 o arată și faptul că la conducerea țărilor membre ale G20 (cele mai importante țări ale lumii) se aflau atunci, în aproape toate, guvernări considerate cu vederi liberale, în timp ce acum avem, în supermajoritatea acestora, guvernări considerate ori autocrate, ori „populiste”, mai simplu spus – care nu convin colonialismului actual: autocrații, pentru că îi ridică acestuia în cale instrumentul statal, iar așa-zisul „populism”, pentru că îndrăznește, chiar din interiorul unor state-puteri coloniale, să dea prioritate intereselor naționale proprii, taxate drept înguste și depășite. Balanța este alta și se schimbă mereu și mereu!

Nici ecuația colonială nu mai este aceeași de la ultima împărțire a sferelor de influență la începutul anilor 2000. America – marea putere mondială – și-a reformulat strategiile și și-a reidentificat partenerii, rivalii, vrăjmașii. Să fim serioși! Rusia nu figurează printre vrăjmași, în ciuda zgomotelor politice, sancțiunilor economice și altor asemenea. China – marea Chină care a trecut pe locul doi în lume la putere economică – ocupă totuși locul doi și la rivalii sau vrăjmașii Americii. Primul loc este ocupat însă de departe, în ochii Americii, de Germania. Nu se prea discută în acești termeni, chiar se ezită a se pune problema în clar, dar asta este realitatea: Germania este văzută ca inamicul numărul 1.

Nu pentru că Germania ar fi progresat într-atît economic încît să ia locul Americii pe podium și nici pentru că UE, al cărui conducător evident este Germania, ar fi devenit prima putere ­colonială, ci pentru că strategii americani, și nu numai ei, văd ca pericol înaintarea unui alt Reich german (al IV-lea) pe articulația structurilor deja constituite ale UE.

Industria germană, vehiculul principal al colonialismului german, a oferit în mod neașteptat argumentul faptic că Germania, care se pregătea de al IV-lea Reich, nu mai are legătură cu miturile pe care cu dibăcie caută să le propage în lume. A reieșit, după investigații nici măcar aprofundate, că industria auto germană mințea: îi mințea pe clienți, mințea autoritățile cu privire la parametrii în care se lăuda a se înscrie. Mai rău, un lanț întreg de corupție la cel mai înalt nivel căuta să acopere minciunile.

Americanii au lansat atac după atac: Volkswagen, Audi, Porsche, BMW, Mercedes, toate măsluiau soft-ul de măsurare a poluării. Miliarde peste miliarde de amenzi. Milioane de mașini rechemate în service. Și afacerea, bine botezată „Dieselgate”, este probabil în plină desfășurare. Nici celebrele Siemens – pentru, am numi noi mai pe românește, șpăgi de-a binelea! – și Deutsche Bank – pentru manevrarea necomercială a dobînzilor! – n-au scăpat autorităților americane puse pe căutat.

Buba americano-germană a spart și aproape-aproape de granițele Germaniei înseși. Conflictul din Ucraina are toate ingredientele unei intruziuni multiple din afara țării și poartă îndeosebi amprenta unei încercări reușite de destabilizare pe traiectul Germania-Rusia, ca o încercare de a împiedica o înțelegere politică între cele două puteri, alimentată de complementaritatea economică excepțională a acestora. Vînturarea NATO pe la granițele Ucrainei, cererile precise ale SUA de a înzestra cu armament greu vecinii din NATO ai Ucrainei probează nici dragoste pentru Ucraina, nici ostilitate față de Rusia, ci nimic altceva decît încercarea țintită de a împiedica Germania să ajungă la aranjamente pe zone de influență în regiune.

Criticile deschise la adresa gazoductelor care leagă Rusia direct de Germania prin Marea Baltică, cu ocolirea Ucrainei și Poloniei, precum și încurajarea americană deschisă a Poloniei pentru o politică independentă vizează tot Germania. Haosul politic din România are tot sorginte într-o înfruntare germano-americană.

Pentru România, euroatlantismul la care se închină a devenit un nonsens, „euro (adică Germania) și „atlantism” (adică America) sunt mai mult în despărțire decît împreună! Interesul măcar aparent al Americii pentru România nu are ca explicație decît situarea României, ca și în cazul Ucrainei, pe traseul Germania-Rusia.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 30 ianuarie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/o-noua-impartire-a-sferelor-de-influenta-este-inevitabila-770915

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

În România există, de fapt, două economii – una profitabilă și cealaltă care merge în deficit

Șerbănescu, avertisment pentru românii care vor credite: Să aștepte. Este JAF!

Ilie Șerbănescu dă un sfat românilor care vor să ia credite de la bănci.

Ilie Șerbănescu a declarat, pentru DCNews, că ROBOR-ul nu reprezintă reala problemă a creditării în România. Analistul susține că românii trebuie să plătească o dobîndă foarte mare pentru că băncile care activează în România percep penalitate de risc de țară pe care BNR nu intervine.

„Acest lucru este inadmisibil”

„După părerea mea, ROBOR-ul nu va crește pentru că esența acestei măsuri este că dacă nu există un ROBOR de peste 2%, băncile nu plătesc nimic. Ele se victimizează acum după un program foarte bine ticluit, în sensul că, băi, cum vă permiteți voi să ne puneți nouă vreo restricție? Vreau să spun foarte clar că ROBOR-ul nu poate fi făcut responsabil decît de vreo 20% maximum din dobînda înspăimîntătoare cu care băncile străine dau credite românilor. Restul, și cînd ROBOR-ul era sub 2%, DAE era 10% fără ROBOR. Zece puncte procentuale înseamnă cu șapte puncte mai mult decît cum dau credite aceleași bănci la ele în țară. Taxa asta nu atacă fondul problemei care este această discrepanță. Iar această discrepanță există pentru că jumătate cel puțin din ea este penalitate de risc de țară. Dacă românul va fi luat credit din Bulgaria sau din Franța, banca din Bulgaria sau din Franța are dreptul să îi pună orice fel de penalitate de risc de țară vrea. Așa este logic. Dar dacă românul ăsta e din România și banca este este tot din România, acest lucru este inadmisibil. Asta e treaba BNR”, a declarat Ilie Șerbănescu.

Trebuie să se gîndească fiecare la buzunarul lui

Ilie Șerbănescu îi sfătuiește pe români să nu ia credite o perioadă de timp pentru a determina băncile să scadă dobînzile.

„Părerea mea este că singura modalitate ca românii să aibă credite mai ieftine este să nu ia credite o perioadă. Din păcate, lipsa de educație bancară este o realitate, pentru că în mod normal, nici un român care are ce mînca nu ar trebui să ia credite la bănci în condițiile date. Domnule, nu vreți să îmi dați cu 3 sau 4% cît îmi dă mama ta din Occident, nu iau credit. Trebuie să se gîndească fiecare la buzunarul lui. Cu 10% dobîndă, ceea ce e inadmisibil cînd dobînda de referință a fost pe tot mapamondul 0, este jaf, domnule. La jaf nu ai ce să faci, decît să de abții dacă nu ai putere și nu ai o bancă națională care să te apere. Românii să aștepte pînă cînd o să scadă pentru că o să scadă. Băncile au venit aici la jaf”, a mai spus analistul.

Articolul scris de Vlad Manolache a apărut pe site-ul DC News în 22 ianuarie 2019.

Sursa: https://www.dcnews.ro/serbanescu-avertisment-pentru-romanii-care-vor-credite-sa-astepte-este-jaf_633431.html

*

Euro, în EXPLOZIE. Ilie Șerbănescu: Cînd apare pericolul real

Economistul Ilie Șerbănescu a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre deprecierea leului.

Analistul economic spune că din dorința de a proteja afacerile străine, BNR nu va lăsa leul să se dezaprecieze considerabil.

„Dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce spune teoria, cursul valutar urmează economia. Dar în România acest lucru nu mai este demult valabil. La noi, este o economie subalternă care urmează pe cea dominantă, care se află tot aici, în România. Realitatea este aceasta și astfel, lucrurile sunt condiționate de alți factori decît ar fi normal.

Este o înfruntare politică care nu are legătură cu forțele politice, ci cu cei care sunt în spatele taberelor. În plus, mai este vorba și despre scandalul acesta cu Isărescu.

Acum, BNR lasă puțin leul să se devalorizeze și în curînd îi va pune stop. De ce? Pentru că grija pe care o are domnul Isărescu este pentru cei care produc cea mai mare parte a capitalului românesc, adică străinii. Acești oameni de afaceri își calculează afacerile în euro sau dolari, dar încasează în lei și Isărescu va avea grijă să nu piardă prea mult la schimbul în euro. Așadar, ei, reprezentînd economia dominantă, vor să nu încaseze mai puțin și de acest lucru are mereu grijă BNR -ul”, ne-a explicat Șerbănescu.

Cînd apare pericolul real

„A fost cursul 4,6 lei pentru un euro, îl poate lăsa la 4,8, dar apoi îl va stabiliza pentru că acum este doar un joc al lui Isărescu pentru interesele lui în acest scandal cu Parlamentul. Putem vorbi despre probleme ale cursului după ce vedem mai multe săptămîni că se conturează această tendință. Părerea mea este că între 4,6 și 4,8 este nimica toată. Dacă ajunge spre 5, atunci ori s-a stricat jucăria și Isărescu a scăpat hățurile sau caută un alt palier. Dacă ar fi după cum merge economia, ar trebui să fim de mult la 5 lei pentru un euro. Este greu de explicat acest lucru oamenilor care au credite în euro, însă este realitatea”, a adăugat Șerbănescu pentru DC News.

Articolul scris de Bogdan Cotigă a apărut pe site-ul DC News în 23 ianuarie 2019.

Sursa: https://www.dcnews.ro/euro-in-explozie-ilie-serbanescu-cand-apare-pericolul-real_633655.html

*

România și cele două economii. Ilie Șerbănescu: Trebuie să fii idiot să investești!

Analistul economic Ilie Șerbănescu a explicat, pentru DC News, că în România există, de fapt, două economii – una profitabilă și cealaltă care merge în deficit.

„În România vorbim despre două economii distincte. În primul rînd, vorbim despre economia celor care dețin controlul, care au toate resursele strategice și marile afaceri din România. Aceștia sunt în marea majoritate străini. Petrolul, gazele, toate industriile, băncile, toate sunt la ei, nu la noi. Această economie este profitabilă. Noi, românii, suntem consumatori concreți. Adică cei care mastichează după ce alții fac jocurile. Românii sunt în deficit. Ei reprezintă cealaltă economie. Dacă m-aș raporta doar la români, un euro ar trebui să fie spre 5 sau 6 lei pentru că importurile sunt mult mai mari decît exporturilor și peste tot este deficit. Cei care reprezintă economia dominantă nu au interes să fie un curs mare. Aceste două economii nu au legătură una cu cealaltă”, ne-a spus Șerbănescu.

Așteptăm degeaba investițiile străine

„Florin Georgescu a scos o carte despre capitalul din România. El spune cam același lucru, însă nu o poate spune ca mine. Eu sunt mai direct. Concluzia la care ajunge este că economia din România nu are capital. Eu zic că sunt două economii și totul devine mai explicit. Străinii folosesc formula simplă – investiții minime, profituri mari. Noi tot așteptăm investițiile lor. Nu vor veni. Investițiile vin doar acolo unde înlocuiesc forța de muncă scumpă. Altfel, trebuie să fii idiot să investești, tu avînd profit mare din forța de muncă slab plătită. Nu are nevoie. Ceilalți, adică românii, fac ce pot. Așa că soluția lui Georgescu este să capitalizăm economia românească. De unde bani?” , a completat analistul economic.

Articolul scris de Bogdan Cotigă a apărut pe site-ul DC News în 24 ianuarie 2019.

Sursa: https://www.dcnews.ro/romania-si-cele-doua-economii-ilie-serbanescu-trebuie-sa-fii-idiot-sa-investesti_633662.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

1859-2019-160 de ani de la Unirea Principatelor Române

Theodor Aman – Proclamarea Unirii

Theodor Aman – Hora Unirii la Craiova

Theodor Aman – Unirea Prinipatelor

Nicolae Grigorescu – Unirea Principatelor

Gheorghe Tattarescu – Unirea Principatelor

Carol Pop De Szathmári – Portretul lui Alexandru Ioan Cuza

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Oficializarea statutului de ­colonie al României devine presantă ­pentru capitalul străin

        În ciuda caracterului lor excepțional – atît prin conținut, cît și prin unicitatea promovării lor într-o țară care s-a remarcat, din păcate, doar printr-o obediență frizînd ridicolul –, măsurile antiabuz de monopol adoptate de coaliția PSD-ALDE au șanse mici de reușită.

Asta pentru că ating capitalul străin, deoarece acesta, și nu altcineva, s-a așezat, prin presiuni și impuneri de condiții, în fotoliul domeniilor care oferă posibilități de abuz de monopol și îl practică jenant de la instalare, dovedind că tocmai de aceea a vizat de la început domeniile cu pricina. Capitalul străin va replica! Nu este un termen prea potrivit. De fapt, se va răzbuna, în virtutea obligației colonialiste pe care și-o asumă de a-i pedepsi pe cei ce îndrăznesc să nu-i cînte osanale. Lupta este complet inegală: de o parte, guvernul, cît l-o ține Dumnezeu, fără nici o putere efectivă, de cealaltă parte capitalul străin, care a preluat sub control toate punctele și pîrghiile strategice din economie, transformînd România într-o colonie și tratînd-o ca atare. Guvernul nu va avea să lupte doar cu vizatele companii din domeniile unde se practică la greu abuzul de monopol, ci cu toată floarea cea vestită a întregului Apus.

Căci, după ce a preluat cele trei domenii monopoliste (resursele naturale, distribuțiile de energie și băncile), restul economiei s-a prăbușit ca popicele la picioarele sale. Iar acum, de fapt, deține tot! Guvernul care va alege să se lupte va trebui s-o facă cu întregul moloh al capitalului străin, care este neunitar doar cînd este vorba de interesele disjuncte ale componentelor sale, dar care este coeziv cînd este vorba de a pune cu botul pe labe vreo colonie recalcitrantă.

Dacă-l vor ține baierele și nu va da înapoi, guvernul va trebui inevitabil să extindă aria luptei, ceea ce-l va pune în conflict cu întreg capitalul străin din România, mai ales că nedreptățile comise de acesta din urmă în România sunt incalificabile, iar unele din ele le întrec chiar și pe cele de abuz de monopol, singurele vizate deocamdată.

În mod obiectiv, nu vor putea fi trecute cu vederea, de pildă, externalizările de profituri fără fiscalizare, desfășurarea de activități cu pierderi false și altele asemenea, care constituie grosul furtului (căci trebuie să-i spunem pe nume!) pe care-l derulează capitalul străin în România! Și despre care doar se vorbește pînă acum, nici un fel de măsuri de contracarare nefiind luate.

Nu este greu de a identifica replica – de fapt, mai bine spus răzbunarea – capitalului străin. Acesta n-are ce face economiei cu capital românesc, pe care s-ar putea crede că ar viza-o înainte de toate, pur și simplu pentru că a distrus-o deja de mult. Nu o vor mai finanța băncile străine care fac jocurile în România?! Și așa n-o finanțează, iar cu doar cele 8 procente cu cît contribuie la finanțarea ei se poate foarte bine și fără! Iar de va limita extracția de gaze offshore (ca replică la plafonarea tarifelor de vînzare), prin amînarea investițiilor în exploatare, nimic altceva nu poate fi mai minunat!

Și așa România nu se alege mai cu nimic din gazele lăsate de Dumnezeu românilor, încît ar fi o blagoslovire ca zăcămintele să rămînă cît mai intacte în așteptarea tot de la Dumnezeu a unor vremuri mai bune! Și atunci capitalul străin își va vărsa paraponul pe populație prin forțarea unor tarife mai mari la tot ceea ce ajunge la aceasta fără ca guvernul să poată face ceva, respectiv prețurile la carburanți (fixate de cele patru companii cu poziții dominante pe piață, toate străine), tarifele în telecomunicații (unde nici nu poate fi considerat că există vreo piață, în măsura în care totul este dirijat de trei jucători, bineînțeles toți străini), dobînzile la depozite (integral la cheremul cartelului băncilor străine), ca și dobînzile la credite.

În acest ultim domeniu, să fie clar: ­ROBOR-ului vizat de măsurile punitive ale guvernului nu-i pot fi imputate nici în proporție de 20% dobînzile aiuritoare cu care dau credite băncile străine din România, grosul reprezentîndu-l penalitatea de „risc de țară”.

Inacceptabilitatea impunerii unei asemenea penalități la credite date intern de către bănci care sunt înscrise juridic tot intern în România nu este taxată de noile măsuri și de altfel înlăturarea acesteia nici nu poate fi treaba guvernului, ci cade în responsabilitatea guvernatorului BNR, care ar trebui s-o combată pur și simplu prin retragerea autorizației de funcționare a băncilor care practică o asemenea anomalie.

Presiunile directe în creștere ale capitalului străin asupra populației îi vor determina, poate, în sfîrșit, pe români să conștientizeze de unde vine jaful resurselor țării. Dar mai important va fi altceva. Intrarea fără echivoc în coliziune a măsurilor adoptate de guvernarea română cu politicile pretinse de capitalul străin și acțiunile în clar ale acestuia va aduce în mod obiectiv în atenția publică marea problemă a României actuale: contradicția dintre statutul ei oficial de țară suverană, membră a NATO și UE, și statutul ei real de colonie, fără economie națională, fără decizie națională, fără identitate națională.

Din motive nedeclarate, dar perfect identificabile, capitalul străin, care a preluat controlul proprietăților și pîrghiilor strategice din România și deci decizia, evită să preia, după cum s-ar cuveni, și administrarea țării, la care îi dau dreptul ­proprietățile și deciziile deținute. Îl costă nu doar mai ieftin lăsînd administrarea în seama românilor, dar mai ales în acest fel nu-și ­asumă vreo responsabilitate, putîndu-i face pe români vinovați de toate relele din lume. De aici haosul existent!

Nu poate fi condusă o mașină de cel care nu se află la volan, ba este chiar înghesuit în portbagaj! Preluarea administrării țării de către stăpînul străin care deține proprietatea și decizia ­ne-ar scuti de mascarada alegerilor, a înfruntărilor între partide politice și între instituțiile țării (guverne, președinții, parlamente și curți constituționale). O colonie este condusă de un guvernator străin. Și cu asta, basta! N-ar fi frumos și onorant, ar fi însă mai onest și poate chiar mai bine. Am scăpa de jocul de glezne al unui Dragnea și de crizele de autoritate comandate extern ale unui Iohannis.

Stăpînul străin ne-ar jecmăni desigur în continuare, dar mai cu responsabilitate. În condițiile unor politici pro-românești ale unor guvernări oficial românești, stăpînului extern îi va fi mereu mai dificil să mențină în viață minciuna existentă acum și să nu recunoască faptul de netăgăduit că România este o colonie. Recentele măsuri antiabuz de monopol obligă, de fapt, capitalul străin să oficializeze statutul de colonie al României pentru a-și putea continua cel puțin la ratele de pînă acum exploatarea colonială în România.

Adevărul, oricît de crunt, este oricum mai bun decît ­minciuna. Va mai rămîne însă o ­problemă: colonia cui? Cîțiva corifei sunt ­gata, dar nu prea se înțeleg între ei! Doamne, ce vremuri vin!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 16 ianuarie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/oficializarea-statutului-de-colonie-al-romaniei-devine-presanta-pentru-capitalul-strain-768939

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Uimitoare măsuri după trei decenii

            2018 – deh, an centenar – s-a încheiat cu uimitoare măsuri adoptate de guvernarea în exercițiu. Uimitoare, pentru că sunt printre puținele măsuri pro-România din perioada care s-a scurs de la evenimentele din 1989 și oricum singurele în mod net cu acest caracter de la revenirea la guvernare a PSD în 2012. Să fie clar: au mai existat, în ambele perioade menționate, măsuri cu o asemenea alură, dar toate au avut o tentă defensivă. Așa a fost cazul genialei măsuri luate de președintele Iliescu de a transfera, contra costuri derizorii, apartamentele construite pe vremea lui Ceaușescu locatarilor acestora, ceea ce, în perspectiva teribilelor scumpiri impuse de capitalul străin utilităților publice preluate, a permis românilor, pentru vreo 20-25 de ani, să trăiască mai puțin rău decît le permiteau salariile lor, cele mai mici din Europa, prin transformarea lor în proprietari și menținerea scăzută a impozitelor pe proprietățile locative. Așa a fost și cazul majorărilor de salarii (în sectorul de stat și pe ansamblu prin salariul minim), decise de guvernările PSD pe vremea lui Dragnea, dar făcute comestibile pentru capitalul străin, care între timp preluase cu totul România, prin costisitoare și complet nejustificate cadouri acordate acestuia (relaxări fiscale și mutarea contribuțiilor sociale integral în sarcina angajatului). Ultimele măsuri însă vizează direct și fără nuanțări țintele urmărite.

Companiile vizate și, bineînțeles, menestrelii lor s-au repezit să pună flașneta dogită că noile măsuri sunt îndreptate împotriva capitalului străin și să-l răstignească – a nu știu cîta oară! – pe Dragnea pentru o asemenea „lèse-majesté”. Inexact! Vizat nu este capitalul străin, ci abuzul de monopol. Este cumva afectat capitalul străin atotdominant în domenii de forță precum construcțiile auto, componente auto, IT, retail sau consultanță? Nu! Se poate lesne observa că este vorba doar de domenii unde nu există concurență și unde reglementarea trebuie să oprească abuzul de poziție dominantă care poate rezulta tocmai din absența concurenței și utilizarea monopolului deținut în fața unor consumatori fără opțiuni. Că onor capitalul străin a ales să preia cu prioritate aceste domenii și să apeleze mai mult decît deșucheat la abuzul pe care îl permite tocmai monopolul din respectivele domenii nu sunt de vină nici România, nici Dragnea! „Vinovatul de serviciu” Dragnea este într-adevăr de vină, dar nu pentru că a inițiat și adoptat aceste măsuri, ci pentru că nu le-a luat mai demult!

Privind retrospectiv, capitalul străin a forțat, de la începutul începuturilor, preluarea acestor domenii, tocmai pentru a putea abuza, în interes propriu, de monopolul care exista în respectivele domenii. Preluarea resurselor de petrol și gaze a fost condiționalitate în admiterea în UE, preluarea distribuțiilor de energie a condiționat acordarea statutului de economie de piață funcțională, iar de preluarea sistemului bancar a depins accesul României pe piețele financiare. De altfel, să nu ne mai ascundem după deget: preluarea de către capitalul străin a acestor sectoare, ceea ce echivalează cu controlul asupra rulajului banului în economie, înseamnă transformarea unei țări într-o colonie, ceea ce s-a vizat de fapt și s-a realizat în cazul României! Este posibil ca băncile străine din România – căci cele românești nici nu prea sunt! – să realizeze profituri de cîteva ori mai mari decît aceleași bănci la ele acasă în condițiile în care aici au relații cu clienți mult mai săraci decît în țările de origine? Este posibil: prin abuz de monopol, compensînd depozitele cu dobînzi derizorii și impunînd dobînzi exorbitante la credite. Este posibil, dar inadmisibil! Este posibil ca statul român să nu încaseze măcar ceva cît de cît de pe urma găzduirii unor giganți telecom care fac aici profituri uriașe și constante? Este posibil, dar inadmisibil! Este posibil ca românii să nu se aleagă mai cu nimic de pe urma gazelor naturale cu care i-a blagoslovit Dumnezeu, peste jumătate din ei continuînd să se încălzească cu lemne, în timp ce se pregătesc conducte pentru exportarea acestor gaze, nemaivorbind de sumele derizorii pe care le încasează statul român ca redevențe? Este posibil prin abuz de monopol. Dar este inadmisibil! Este posibil ca, după preluarea monopolului din distribuțiile de energie și în general din utilități publice de către companii străine, prețurile atît la gaze, cît și la electricitate sau apă să se fi dublat sau chiar triplat, în timp ce serviciile s-au înrăutățit, și nu îmbunătățit, iar branșamentele, trecute în regim privat, să fi devenit prohibitive prin tarifele impuse? România se află în frunte la întreruperile de curent electric în UE, ca și la accidentele în alimentarea cu gaze naturale. Este posibil prin abuz de monopol, respectiv prin impunerea unor prețuri mărite, fără îmbunătățirea serviciilor, niciuna din companiile străine preluatoare de utilități nefăcînd măcar investițiile de întreținere la care se angajase cu prilejul privatizării! Este posibil după cum se vede, dar este inadmisibil!

Că va urma o urgie asupra românilor, declanșată de mult stimatul și iubitul capital străin, asta este sigur. Colonialismul nu tolerează ieșiri din front. Motivația replicii nu va fi cumva faptul în sine că măsurile îi vor afecta profiturile obținute! Ci obligația pe care și-o arogă de a penaliza crunt îndrăzneala sclavului de a ridica mîna împotriva stăpînului! Amenințările că-și ia catrafusele și pleacă sunt povești pentru fraieri! N-ar fi rău, că așa am mai respira și noi ușurați, dar dulăii nu pleacă de la măcelărie! Lamentările că măsurile introduc haos și incertitudini în piață sunt baliverne! În care piață? Ce, asta-i piață?! „Piața” telecom este guvernată de trei jucători mari și lați! „Piața” distribuției de gaze de doi mari și lați! „Piața” distribuției de energie electrică de trei-patru mari și lați! „Piața” distribuției de carburanți de patru mari și lați! „Piața” bancară de cîteva grupuri mari și late, mai înfrățite între ele decît gemenii! Vai, am uitat să precizăm că în toate cazurile – de la companii telecom și distribuțiile de gaze și electricitate la benzinari și bănci – este vorba de jucători străini!

Încercarea de recuperare a efectelor măsurilor pe seama consumatorilor – căci asta va fi replica! – este de natură să genereze capitalului străin în ansamblu din România dureri de cap pe care le au pînă și cei mai versați stăpîni de sclavi. Capitalul străin a ajuns în România nu numai la o matrice colonială de exploatare a țării, dar și la o anumită optimizare a acestei matrice, respectiv la o maximizare a profiturilor cu cheltuieli de lucru și investiționale minime! Măsurile adoptate de coaliția PSD-ALDE strică ploile, în sensul că ori capitalul străin se mulțumește cu mai puțin ori trebuie să acutizeze exploatarea directă a oamenilor de rînd pentru a menține aceeași rată de optimizare a matricei coloniale. Și aceasta pune problema abandonării măștii de țară suverană a României și oficializarea statutului ei de colonie (despre aceasta săptămîna viitoare).

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 9 ianuarie 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/uimitoare-masuri-dupa-trei-decenii-768049

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

„Vestele galbene“ și extincția clasei mijlocii

         În cartea „Colonialismul actual și colonia sa România“, apărută recent la Editura Mica Valahie, subliniam că actualmente capitalul internațional este într-o perioadă de ofensivă puternică.

Mărturii și efecte pot fi întîlnite la tot pasul, pretutindeni în lume, dar că rămîn necunoscute consecințele pe termen lung, întrucît istoria modernă demonstrează că, după perioade de ofensivă masivă din partea capitalului, au venit, în urma tensiunilor acumulate, replici fie pe plan național, din partea muncii, fie pe plan internațional, din partea națiunilor afectate.

Mișcarea „vestelor galbene“ vine să confirme că în privința replicilor aproape nu poți ști de unde sare iepurele. Este o mișcare oarecum neașteptată. Și, oricum, de o amploare neașteptată. Și iată de ce. Se poate spune că marea depresiune economică din anii ’30 ai secolului trecut s-a soldat cu o cedare de anvergură din partea capitalului în fața muncii în țările capitalismului dezvoltat, moment ce aparent a marcat mutarea, cel puțin pînă acum necontrazisă de realități, a accentului în expansiunea capitalului pe seama țărilor mai slab dezvoltate. În zilele noastre, lumea subdezvoltată pare a fi interfața ofensivei capitalului internațional și ar fi de presupus că, dacă va exista o replică față de o asemenea ofensivă, aceasta va veni din lumea subdezvoltată. Aceasta, cu atît mai mult cu cît munca din țările capitalismului dezvoltat beneficiază de pe urma expansiunii capitalului din aceste țări în țările mai slab dezvoltate. Liderii politici din țările capitalismului dezvoltat sunt suficient de maturi și înțeleg destul de bine lucrurile pentru a nu lăsa doar capitalul din aceste țări să se înfrupte din roadele expansiunii, deși acesta este copleșitor principalul beneficiar, luînd măsuri prin care ceva să ajungă și la populația din țările respective.

Iată însă că mișcarea „vestelor galbene“ atrage atenția că munca din țările „diriguitoare“ mai are ceva de spus și nu a adormit cloroformizată de nivelul de trai incomparabil cu cel din lumea subdezvoltată și de tratamentul de care se bucură din partea capitalului, și mai de necomparat cu cel la care este supusă forța de muncă din colonii. „Vestele galbene“ sunt săracii lumii bogate. Deosebit de important de subliniat, săracii nu din zona excluziunii sociale, ci chiar din zona forței de muncă ocupate. De aceea sunt numiți „muncitorii săraci“, indiferent dacă sunt din Franța, SUA, Germania sau Marea Britanie. Sunt cei cu loc de muncă, dar care, după ce plătesc chiria, abia se descurcă din cîștigurile salariale. Ca urmare, mulți trăiesc în rulote. Sunt deosebit de sensibili la inflație și la prezența în sine a imigranților, care se mulțumesc cu și mai puțin. Sunt adversarii globalizării, căci nu conștientizează ceva concret cu care s-ar alege de pe urma acesteia. Sunt, în ultimă instanță, un subprodus al marii polarizări sociale generate de colonialismul actual. Polarizarea de pe vremea colonialismului clasic – cînd sistemul centru/periferie era oficializat – se dovedește a fi fost un biet bebeluș în raport cu ceea ce există în momentul de față.

Polarizarea socială – pe deplin măsurabilă și măsurată – a ajuns halucinantă pe plan internațional, luînd în considerare veniturile din cadrul puterilor coloniale și respectiv din teritoriile coloniale (țări emergente sau în curs de dezvoltare). Dar polarizarea este consemnată de statistici și în cadrul intern din statele-puteri coloniale, semn că profită de pe urma transferurilor de bogăție dinspre colonii spre statele-puteri coloniale înainte de toate capitalul și îndeosebi vîrfurile lui. Nu numai lumea se împarte mereu mai dramatic între bogați, ce devin mereu mai puțini, dar mereu mai bogați, și săraci, ce devin mereu mai mulți și mereu mai săraci. Dar și în cadrul intern al statelor-puteri coloniale se derulează același fenomen, evident la alte dimensiuni și la alte amplitudini. Niciodată însă în Occident bogații n-au concentrat mai multă bogăție, iar sărăcia n-a afectat mai mulți membri ai societății, atît în termeni relativi, cît și în termeni absoluți, prin comparație cu același Occident, să zicem din anii ‚70-’80!

Polarizarea absolut halucinantă a bogăției a dus la „alungirea“ pînă la ridicol a așa-numitei „reguli 80/20%“. De peste un secol, economiști de renume ai lumii au fundamentat „regula celor 80/20%“ cu aplicabilitate în distribuția veniturilor, dar nu numai, într-o economie, indiferent care ar fi aceea. 80% din venituri se concentrează la dispoziția a doar 20% din populație, în timp ce 80% din populație abia dispune de 20% din ansamblul veniturilor. Regula este valabilă și în țările bogate, și în țările sărace, diferite fiind doar nivelurile absolute, dar în ce privește ponderile situația este aceeași. Ei bine, polarizarea bogăției determinată de colonialismul actual a adîncit discrepanțele de o manieră aproape înfricoșătoare în sensul că regula, apocaliptic întărită, funcționează la parametrii 90/10% și chiar 99/1%! Paroxismul 99/1% este consemnat, în materie de averi, între cetățenii centrelor coloniale și cetățenii periferiilor coloniale. Același paroxism este lucru comun în colonii! Dar și înlăuntrul centrelor-puteri coloniale regula a ajuns să opereze în parametrii 90/10%!

Deosebit de interesant este că în interiorul centrelor-puteri coloniale regula are parametri diferiți în materie de venituri salariale, respectiv de averi, îndreptîndu-se spre paroxism și aici în cazul averilor! Faptul pune în evidență intervenționismul statal din centrele-puteri coloniale care limitează discrepanțele salariale, prin difuzarea resurselor captate din transferul de bogății din colonii către păturile mai sărace, îndeosebi prin ridicarea salariilor mici (care apar fabuloase în raport cu cele din colonii!) și prin susținerea unor consistente programe sociale. Dar care nu oprește accentuarea polarizării în materie de averi.

Alungirea piramidei veniturilor și trimiterea regulii în distribuția acestora să opereze în parametrii 90/10% și chiar mai discrepant au dus, în centrele-puteri coloniale, la una dintre cele mai tulburătoare schimbări economico-sociale: subțierea, pînă aproape de extincție, în unele dintre acestea, a clasei mijlocii, pînă nu de mult cîntată ca osatura societății capitaliste moderne și baza democrației, dincolo de mai vechile atribute de coloană vertebrală a moralei creștine și chezășie a păstrării virtuților și valorilor familiale. Veniturile și mai ales averile se aglomerează atît de amețitor în vîrf și, dimpotrivă, se sfrijesc atît de grav la nivelul celor care devin mereu și mereu mai mulți, încît nu mai există prezență semnificativă în zona clasei mijlocii. Toate abordările sociologice să le zicem clasice trebuie abandonate.

Readucerea pe frontispiciul social a clasei mijlocii a fost prezentată de Donald Trump ca reprezentînd reînvierea „măreței Americi“ și a fost transformată în sloganul electoral cu care de altfel a devenit președinte. În Europa Occidentală, fenomenul nu a înaintat atît de puternic precum în America, dar sociologii au spus de mult că se așteaptă la evoluții și reacții similare. Mișcările „vestelor galbene“ din Franța și alte țări vest-europene arată că regiunea „recuperează“. Va reveni capitalul vest-european la politicile naționale sau persistă în delirul globalismului favorizant doar pentru puțini, pentru cei mereu mai puțini?! Va fi revitalizată sau definitiv îngropată clasa mijlocie?! Greu de răspuns, căci revitalizarea clasei mijlocii este incompatibilă cu alura luată de colonialismul actual.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 19 decembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/vestele-galbene-si-extinctia-clasei-mijlocii-765834

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Utilitățile – cea mai colonială dependență a românilor!

         Potrivit datelor Eurostat (agenția de statistică a UE), românii au destinat în 2017 aproape un sfert din cheltuielile totale pe gospodărie pentru utilități (locuire, apă, electricitate, gaze și alți combustibili).

Cu o asemenea cotă, România se situează la mijlocul clasamentului în domeniu din țările UE. Cote superioare (26-29%) înregistrează finlandezii, suedezii sau danezii, în cazul cărora condițiile climatice joacă, fără îndoială, un rol.

Pentru a avea semnificația cifrelor, trebuie ținut cont că PIB-ul pe locuitor la nivelul parității puterii de cumpărare este în România doar de 60% din media UE, ceea ce arată că pentru un român nota de plată a utilităților, chiar dacă eventual mai mică decît în alte țări în cifre absolute, atîrnă mult mai greu în balanța cheltuielilor. Consemnînd, de asemenea, creșterea severă din perioada 2007-2017 a ponderii cheltuielilor cu utilitățile în totalul cheltuielilor, să-i sugerăm măcar în principiu adevăratul impact, în condițiile în care în 2017 jumătate dintre români au rămas să se încălzească cu lemne și cel puțin o treime din ei au closetul în curte, nebeneficiind de apă curentă și canalizare!

Să ne amintim obligatoriu de faptul că în România locuințele sunt în proporție de 94% în proprietatea celor care stau în ele, în urma deciziei președintelui Iliescu de a se vinde apartamentele construite pe vremea lui Ceaușescu locatarilor acestora. Implicația a constat într-o factură derizorie pe ansamblu a chiriilor în totalul cheltuielilor gospodăriilor, precum și o dependență masivă a acestor cheltuieli de nivelul impozitelor pe proprietăți, menținut scăzut deocamdată. Dar este vorba și de o pondere apăsătoare a cheltuielilor cu utilitățile propriu-zise în totalul cheltuielilor de locuire.

Acest tablou evidențiază clar că pentru atîția români cheltuielile cu utilitățile au ajuns să atîrne deja dramatic din cauză că prețurile acestora au sporit fără încetare în ultimii zece ani. Cine le-a mărit? Proprietarii lor! Cine sunt aceștia? Este vorba în toate cazurile de companii străine.

În tranziția de la comunism la capitalism, costul scăzut al locuirii în România s-a păstrat nu numai prin menționatul transfer (practic gratuit) de proprietate imobiliară de la stat la oamenii de rînd, ci și prin menținerea, pentru o bună bucată de vreme, a unei facturi rezonabile la utilitățile în sine, în esență la gaze și electricitate. La intrarea României în UE s-a produs însă ruptura. Cedarea de către statul român a monopolului asupra utilităților a fost condiționalitate a admiterii în UE.

Această cedare a făcut obiectul principal al capitolului „Concurență” din cadrul negocierilor de aderare. Capitolul de negociere a rămas blocat pînă cînd România a consimțit să vîndă distribuțiile de energie unor companii străine.

Și s-a întîmplat ceva absolut caraghios: de îndată ce România a acceptat să vîndă distribuțiile de gaze jumătate la nemți și jumătate la francezi, ea a căpătat, ca prin farmec, calificativul de economie de piață funcțională, de unde era pînă atunci pusă la zid pentru „obstacolele” și „întîrzierile” în trecerea de la economia de comandă la economia de piață. Această ruptură a deschis calea  colonializării rapide a României, dar și a scoaterii treptate a românilor din ultima poziție de proprietari în România, cea în privința locuințelor.

Utilitățile constituie piesă centrală în rulajul banului într-o economie, căci funcționează din plin indiferent de ciclul economic sau politic, aducînd profit și în avînt și în criză. De aceea, în colonializarea unei țări, preluarea utilităților este vizată în prim-plan. O dată cu rulajul banului, care pe lîngă utilități implică preluarea băncilor și resurselor subsolului, restul din economie cade în mîna preluatorului aproape de la sine. Ceea ce s-a și întîmplat deosebit de rapid în România! Acordurile de preluare a utilităților, zise privatizări, includ libertatea preluatorului de a proceda la creșterea prețurilor sau asigurarea pentru acesta a unor profituri prestabilite (de pildă, ca procente de circa 8-12% din încasări)!

Ceea ce oricum avea să lichideze pentru români conservarea unor tarife rezonabile la utilități, rezonabilitate asigurată ani de zile de către statul român pînă la cedarea proprietății acestuia asupra utilităților. Așa-numitele „liberalizări” impuse de la Bruxelles – cele mai multe fără vreo justificare economică și deci vizînd doar creșteri ale prețurilor la consumatori – au împins tarifele la utilități la niveluri dramatice. Românii au pierdut astfel pîrghia prin care, grație unor prețuri mai scăzute ale energiei, de altfel produsă în țară (atît în ce privește gazele, cît și în ce privește electricitatea), reușeau să trăiască ceva mai puțin rău decît le permiteau salariile lor, cele mai mici din UE. Mai grav este altceva: preluînd un monopol, companiile străine din utilități și-au jucat integral monopolul, adică au impus prețuri mai mari la servicii neschimbate!

După 10-12 ani de la privatizarea către străini, calitatea serviciilor, de acum „private, și nu de stat”, n-a crescut, prin comparație cu serviciile oferite anterior de mult hulitul stat, dar tarifele sunt acum duble sau chiar triple! Mai rău, lipsa de investiții – în pofida profiturilor obținute și obligațiilor din contractele de privatizare – a dus la deteriorarea instalațiilor, astfel încît acum România se află de departe pe primul loc în UE atît la numărul de ore de întreruperi de curent în rețea, cît și la accidentele în alimentarea cu gaze naturale.

Scumpirea utilităților vizează nu numai obținerea fără merit de profituri mai mari pentru proprietarii străini, dar și obligarea în timp a consumatorilor săraci la vînzarea proprietăților pe care le au din timpul comunismului și la transformarea lor în chiriași, la cheremul unor fonduri de investiții străine deja pregătite pentru acest transfer. Proprietatea pe locuințe este, de fapt, pojghița care ascunde românilor că au ajuns de mult chiriași în propria lor țară, în măsura în care resursele, industriile, băncile și pămînturile le-au fost acaparate de străini. Cînd vor ajunge chiriași în propriile case, atunci de abia își vor da seama că România, țara fostă a lor, nu mai există decît cu numele, dacă nu cumva aceasta va fi destrămată teritorial între timp.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 12 decembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/utilitatile-cea-mai-coloniala-dependenta-a-romanilor-764941

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

România: profil colonial clasic

         A trecut Ziua Națională! Care, în acest an, a fost o zi cu totul specială prin marcarea a 100 de ani de la Marea Unire.

A trecut cu bine, avînd în vedere haosul și clivajul politic din România, cu mult mai bine decît ne așteptam sau ne temeam. Trecerea acestei zile ne descarcă de grija de a lăsa la o parte lucrurile rele adunînd doar lucrurile bune. Acum, la rece, le putem privi cum sunt ele în realitate.

În România nu s-a putut merge, în anul centenar, de la Est spre Vest (spre Vestul mult iubit) pe o autostradă. În România centenară, nici una dintre provinciile istorice ale țării nu este legată de vreuna din celelalte și nici de Capitala țării printr-un drum modern! România centenară n-are nici măcar un număr dublu de kilometri de drumuri față de acum 100 de ani. Iar 10% din drumurile existente sunt cu pămînt. Și să fie limpede, rețeaua feroviară este într-o stare mai gravă decît cea rutieră! Viteza medie în rețeaua feroviară este mai mică decît în perioada interbelică. Toată Europa a investit masiv în feroviar, pur și simplu ca să salveze rutierul. Numai România, nu! Nu este deloc de mirare că rutierul este în dezastru, iar în feroviar este chiar mai rău! Numărul de kilometri de căi ferate este același ca acum 100 de ani, iar jumătate din ceea ce exista în 1990 s-a dus la fier vechi. Viteza medie în transportul de călători este de 45 km/h, iar în transportul de marfă coboară sub 20 km/h. Gradul de electrificare în rețea este doar de 38% și nu există trenuri de mare viteză.

Nici baza minimă a infrastructurii de ocrotire a sănătății nu este constituită. Iar în materie de infrastructură a gospodăriilor situația este jenantă. În România centenară, peste jumătate din populație se încălzește cu lemne și cel puțin o treime are closetul în curte, fără canalizare și fără apă curentă. România centenară privește de pe ultimul loc al clasamentului toate celelalte țări ale minunatei UE, care i-a luat tot, răpindu-i orice șansă de a-și schimba poziția codașă. Cu anatemele de hoți sau corupți, românii sunt stigmatizați, de fapt, pentru a fi jecmăniți! Jecmăneala este abominabilă, echivalînd cu cel puțin o pătrime din PIB anual prin luarea în considerare chiar și numai a profiturilor externalizate fără fiscalizare de mîntuitoarele companii vestice aciuate prin România. România centenară este, potrivit ONU, și nu vreunei instituții răuvoitoare de pe malurile Moscovei, țara cu cea mai mare rată de depopulare din lume după Siria, adică după o biată țară în război! Și din Siria se pleacă, din cauza războiului, cu cățel și purcel, în timp ce din România nu pleacă decît forța de muncă în vîrf biologic de activitate. România a ajuns să piardă între 200.000 și 140.000 de oameni pe an. Ca expresie a lipsei totale de încredere în țara lor, o părăsesc și cei care ar putea continua aici o afacere de familie! Ca urmare, business-ul românesc este pe ducă. În România centenară se migrează nu de la sat la oraș, ci de la orașe la sate. România centenară are cele mai mici salarii din Europa, este în frunte la capitolul sărăcie, are rata cea mai ridicată de abandon școlar și cele mai mici alocații pentru Educație. Care sunt perspectivele unei asemenea țări?!

România este, în anul centenar, o biată colonie la periferia Europei. Să întregim profilul colonial al României actuale, așa cum se conturează acesta, fără echivocuri și nuanțe, din înseși statisticile interne și internaționale, în special ale UE:

  1. Potrivit INS, economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținînd străinilor.
  2. Această proporție halucinantă în care economia se află în mîna străinilor este confirmată de orice alte date statistice care privesc diferite aspecte: în Top 100 companii din România (ierarhizate după cifra de afaceri) figurează doar 9 firme cu capital românesc, iar România este cea mai dependentă din Europa de transnaționale: 48% din cifra de afaceri și 44% din valoarea adăugată brută provin de la transnaționalele implantate în țară, față de numai 30%, respectiv 29% în Polonia și 28%, respectiv 24% media pe ansamblul UE.
  3. Nu totul se rezumă la controlul străin/autohton în economie, ci la fel de ilustrativă pentru profilul colonial este însăși configurația economică sectorială. Comerțul este de departe cea mai mare „industrie“ din România. 100 miliarde euro din cele 280 miliarde euro cifră de afaceri se obțin în comerț. 220.000 din cele circa 600.000 de companii acționează în comerț. Toți marii retaileri europeni sunt prezenți în România. Hipermarketurile dețin numai 10% din magazine, dar 45% din rulajul vînzărilor cu amănuntul.
  4. Sunt și alte aspecte, la fel, dacă nu și mai semnificative. Din Top 15 companii din România, numai una este din producție. România are cea mai monopolistă piață de carburanți, primele patru companii din domeniu (de altfel, nu întîmplător, toate străine și niciuna românească, deși România este singura deținătoare de petrol din regiune) controlează peste 80% din piață, dictînd condițiile și prețurile de pe aceasta.
  5. Datele statistice arată că, o dată cu creșterea numărului și prezenței pe piață a supermarketurilor și hipermarketurilor străine, au sporit și importurile, îndeosebi în sectorul alimentar, iar deficitul agroalimentar se tot mărește și se mărește la miliarde de euro, în ciuda potențialului agricol recunoscut și adesea trîmbițat al României.
  6. Deosebit de semnificativ pentru statutul de colonie este că România exportă grîne și importă carne, în timp ce șeptelul se prăbușește. Diferența de valoare adăugată între exporturile de materii prime agricole și importurile de produse alimentare prelucrate explică majorarea vertiginoasă a deficitului agroalimentar.
  7. În fiscalitate, statutul colonial este exprimat elocvent de existența unei cote zise unice, neprogresive pe venituri (oferită ca atractivitate pentru capitalul străin), dar, în vederea alimentării bugetului, trebuie să se impoziteze sever munca, în România avînd de-a face, ca urmare, cu cele mai ridicate impozite pe salariile mici din UE. Expresie grotescă a statutului de colonie, România era considerată, încă dinainte de transferul contribuțiilor sociale integral în cîrca angajatului, ca o țară „low tax jurisdiction“, grație costului scăzut de operare reclamat fiscal; după acest transfer, este de presupus că și paradisurile fiscale invidiază România! Să nu se îngrijoreze însă, coloniile nu au rolul rezervat paradisurilor fiscale, ele fiind doar de jecmănit.
  8. În domeniul bancar este apocalips colonial: băncile, practic toate străine, nici nu finanțează economia (cea străină finanțîndu-se direct din străinătate), România avînd, în consecință, cel mai mic grad de intermediere bancară din UE. În schimb, în materie de „performanțe“ băncile străine, aceleași din Occident, obțin cele mai substanțiale profituri în România pentru că practică aici comisioane și marje de dobînzi exorbitante (de cîteva ori mai mari decît în țările de origine), „performanța“ fiind tocmai aceea că realizează cîștigurile cele mai înalte pe seama celor mai săraci clienți.
  9. În România, ca expresie notorie a matricei coloniale, există cele mai mici salarii din UE, cele mai mici costuri cu forța de muncă și cele mai mici costuri cu concedierea angajaților. În România există cel mai mic salariu minim din UE, doar 1/5 din cel, de exemplu, din Germania.
  10. În condițiile veniturilor mici, o șesime (1/6) din acestea se duce pe mîncare, față de numai 1/12, de pildă, în Germania.
  11. Românii sunt cei mai plecați de acasă din țările europene. Jumătate din cei plecați au numai între 20 și 35 de ani. Viitorul României este în bejenie!

Cea mai mare realizare a României centenare este că a rămas încă în fruntariile în care se găsește. Pentru viitor, din acest punct de vedere, numai Dumnezeu știe!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 5 decembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/romania-profil-colonial-clasic-763974

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Colonialismul zilelor ­noastre: cine profită din țările profitoare

         Uriașul transfer de bogăție care are loc anual dinspre vastul areal colonial spre cele cîteva centre-puteri coloniale ale lumii actuale poate fi mai relevant pus în evidență urmărind traseul acestui transfer, pierzătorii și beneficiarii lui, inclusiv cine, de fapt, profită de el din țările profitoare.

Traseul colonial începe din centru. Aici, costul de funcționare al unei companii este ridicat: costul salarial este deosebit de înalt, din cauza salariilor mari; costul cu materiile prime și materialele este rezonabil pentru că foarte multe din acestea sunt aduse din afară, din vastul areal colonial; costul tehnologic este ridicat pentru a compensa salariile mari (investițiile în tehnologie se fac spre a înlocui forță de muncă scumpă, nu ieftină); costul fiscal este masiv (statul colonial trebuie să aibă resurse pentru finanțarea politicilor sociale interne și a politicilor coloniale represive externe).

În urmărirea profitului, companiile din centru pleacă spre alte zări în căutarea unor salarii mai mici, de unde poate proveni cea mai lesnicioasă maximizare a profitului. Desigur, de la o activitate la alta, costurile cu forța de muncă diferă mult, dar, pe ansamblu, reprezintă cea mai importantă pondere în totalul costurilor. Teritoriul colonial este teritoriul ideal.

Aici salariile sunt mici, tocmai de aceea cheltuielile cu tehnologiile sunt mici pentru că investițiile în tehnologii înalte sunt inutile, materiile prime sunt de la fața locului, iar costul fiscal este supermic, din așa-numitele motive de asigurare a atractivității investițiilor străine și, într-un mod aproape ­idiot, este legat nu de impozitarea profiturilor realizate, ci de impozitarea muncii. Iar munca fiind slab retribuită, impozitele asupra acesteia, oricît de mari procentual ar fi, reprezintă sume derizorii pentru costurile companiei străine. Din toate aceste motive, nu prea există deplasări pe contrasens, pur și simplu pentru că s-ar face dinspre salarii mici înspre salarii mari, ceea ce ar fi împotriva firii și a sensului de existență a capitalului.

După valorificare în teritoriul colonial, roadele o iau pe traseul invers spre statele-puteri coloniale. Dar traseul nu este tocmai același. Se tranzitează în cea mai mare parte paradisurile fiscale, dar nu pentru evaziune în sine, ci pentru „albire”, avînd în vedere puzderia de mașinațiuni făcute pe parcurs, îndeosebi legate de suprafacturările la intrările în arealul colonial și subfacturările la ieșirea din acesta. De abia din paradisurile fiscale se ajunge înapoi acasă. Aici se întorc, evident, mult mai mulți bani decît au plecat. Grosul revine, la fel de evident, celor care au avansat banii.

O adevărată dijmă – se poate spune substanțială – își însușește capitalul financiar, regele capitalului, chezașul continuării afacerii și al prezenței „investitorului” în schema de cîștig. Încasările investitorului și tutorelui său financiar surclasează valoarea investiției. Totul pe seama salariilor mici din colonii – baza sistemului colonial, sursa transferurilor de resurse fără compensație, garanția perpetuării și adîncirii acestui sistem! Puterile coloniale devin state-rentier pe seama coloniilor lor.

În cadrul intern al statelor-puteri coloniale are loc o intervenție de amploare a statului în scopuri corective și, de fapt, în interesul pe termen lung al capitalului și al colonialismului ca politică. O parte din cîștigurile fabuloase de pe urma transferurilor de bogăție din colonii este „cedată” muncii de aici, prin diferite mecanisme fiscale și ­monetare. O probează nivelul înalt al salariilor de aici și configurația fiscalității care promovează impozitarea scăzută a muncii și impozitarea severă a capitalului.

În acest fel, de o parte din transferul de bogăție din colonii beneficiază și forța de muncă din cadrul statelor-puteri coloniale. În mod semnificativ, aici, din PIB, munca ia mai mult decît capitalul, spre deosebire de colonii, unde din puținul PIB realizat capitalul ia mult mai mult decît munca, iar statul este pus să adîncească odioasa împărțire a PIB-ului, supraimpozitînd tocmai munca, adică cea căreia îi revine partea minoritară din PIB, și aproape neimpozitînd capitalul, în ciuda faptului că acesta și așa preia partea majoritară din PIB.

Dezbătută intens în faza luptei acerbe dintre muncă și capital de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, această problemă este acum ca și îngropată de propaganda colonialismului actual. Atunci se discuta deschis dacă și clasa muncitoare din statele-puteri coloniale profită de pe urma colonialismului, teza predilectă fiind aceea că da, avînd de-a face cu așa-numita „aristocrație muncitorească”.

Acum, cînd pare că lupta de clasă a pierit – toți avînd parte de capitalismul rîvnit și construindu-l în mod victorios –, problema este aruncată în siajul tehnologiei pe rol de explicații la orice, dar cu care respectiva problemă n-are nici o legătură, pretinzîndu-se că salariile mari din țările-puteri coloniale ar proveni din înalta productivitate a muncii de aici, nu din faptul că ar beneficia de ceva din transferul de bogăție din colonii. Realitatea este că salariații și populația din statele-puteri coloniale profită, la rîndu-le, pe diferite căi, de pe urma aservirii vastului areal colonial.

Liderii politici din țările capitalismului dezvoltat sunt suficient de maturi și înțeleg destul de bine lucrurile pentru a nu lăsa doar capitalul din aceste țări să se înfrupte din roadele expansiunii în teritoriile coloniale, deși acesta este copleșitor principalul beneficiar, luînd măsuri prin care ceva să ajungă și la populația din țările respective. Dacă am „înghiți” pe nemestecate diversiunea cu productivitatea muncii ca explicație – deși condiționările acesteia cu nivelul salariilor sunt inverse –, de ce atunci tocmai în țările puteri-coloniale împărțirea PIB-ului este în favoarea muncii, iar în țările coloniale împărțirea PIB-ului este, dimpotrivă, în favoarea capitalului, aici avînd loc, de fapt, un jaf al capitalului pe seama muncii?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 28 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/colonialismul-zilelor-noastre-cine-profita-din-tarile-profitoare-762998

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Va apăra cineva, cumva, România de intolerabila ei înjosire de către Bruxelles?

         Deși, ori de cîte ori a fost nevoie din punctul de vedere al intereselor pe care le urmăresc, n-au ezitat să-și dea arama pe față pentru a trata România așa cum o consideră, o colonie, mai zilele trecute komisarii de tip sovietic de la Bruxelles au făcut-o de oaie rău de tot.

Au impus României cerințe imperative care, fără înconjur spus, nu pot fi adresate decît unei colonii, și nu unui stat măcar cît de cît suveran sau, cum pretind ei înșiși pe la UE, partener.

Au ordonat pur și simplu retragerea unor legi deja adoptate de Parlament și aprobate de Curtea Constituțională, au cerut oprirea procedurilor deja declanșate de revocare a procurorului general, precum și alte asemenea care implică fără echivoc nerespectarea Constituției sau a unor proceduri stabilite prin legi, ceea ce este nu numai inacceptabil pentru un stat suveran, dar și imposibil de aplicat din punct de vedere juridic și chiar tehnic. Să nu delirăm însă: toate aceste cerințe sunt perfect potrivite, teoretic și practic, în cazul unei colonii!

Abandonarea posturii curente de părinți „mîntuitori“ în favoarea posturii de stăpîni colonialiști, atunci cînd nu le convine ceva, dar nu mai au altă cale, îi expune de fapt situației de a recunoaște, vrînd-nevrînd, că România este o colonie! Indiferent dacă se vor face că nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase, erijarea fără echivoc în stăpîni de sclavi le deranjează, oricît ar părea de curios, treburile.

Mai precis, propriile minciuni! În ruptul capului nu vor să recunoască România drept o colonie, chiar dacă așa o consideră și așa se comportă cu ea! Recunoscînd-o drept colonie, ar trebui să-i preia administrarea! Țările vestice, ale căror interese le reprezintă, dețin proprietatea în punctele și sectoarele strategice din România.

Și, deci, decizia! Dar fug, precum dracu’ de tămîie, de preluarea administrației! De ce? Sunt trei motive. Lăsînd-o în seama românilor, îi costă mai puțin (decît, de pildă, o administrație străină plătită ca în țările de origine). Și, mai ales, se evită astfel orice răspundere, românii putînd fi, ca atare, făcuți ei de vină de toate relele din lume. Vinovații de serviciu! Justiția este cheia lor de interes, căci aceasta descoperă doar infractori români și nici un străin. Ceea ce este ilogic, în măsura în care străinii sunt la butoanele deciziei.

În sfîrșit, mai este vorba de înspăimîntătoarea ipocrizie a komisarilor de la Bruxelles. Cum să se mai vorbească în secolul XXI de colonii?! De fapt, însă, la adăpostul falsei suveranități a României, i se pot impune acesteia experimente descalificante, care ar suna rău pentru stăpînii înșiși în cazul coloniilor, dar care așa pot părea asumate de statele, chipurile, suverane!

Recunoașterea statutului de colonie al României ar pune capăt circului care se joacă aici cu alegeri, partide politice, Parlament, Președinție sau Guvern! Ar exista un guvernator străin care ar indica ceea ce să se facă și cu asta basta! Dar, vai!, așa ceva ar însemna asumarea de responsabilități și abandonarea profitabilei ipocrizii de tip Bruxelles care cere supunere în numele democrației. O incompatibilitate grețoasă!

Preocupați pînă la Dumnezeu de a opri cu orice preț în momentul actual proliferarea unor experiențe pentru ei periculoase, precum cele de la Varșovia sau Budapesta, stăpînii de la Bruxelles ai unei Românii ce apare că fluieră în biserică nu puteau lăsa în mîna acesteia președinția semestrială rotativă a UE, chiar dacă aceasta este o pură formalitate, cu nici un rol real sau vreun impact.

A impune oficial un asemenea lucru – eventual prin vot în Consiliul European – punea probleme, putînd genera efecte adverse în contextul Brexit și al atitudinilor de pe la Varșovia și Budapesta: în locul vizatei pedepsiri a României se putea obține, dimpotrivă, o zgîndărire a tendințelor de independentizare sau chiar de dezertare! Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece în legătură cu vreo solidarizare cu România, dar există teama că poți fi tu mîine în locul ei.

Și-atunci s-a apelat la soluția de a se miza pe extraordinarul concurs politic trădător intern, fără egal în țările din UE: o forțare a căderii Guvernului, chiar prin organizarea unui anumit fel de lovitură de stat susținută extern, urmînd ca noua formulă guvernamentală să facă tot ceea ce îi cere Bruxelles-ul. Și aici este însă un risc. Dărîmarea impusă din afară a guvernării ar victimiza PSD și i-ar crea atuuri la viitoarele alegeri. Ce contează însă pentru komisarii sovietici de la Bruxelles! Vor anula rezultatele votului popular care nu le convin! Păi ce, n-au mai făcut-o deja la referendumul din 2012?! Nu este clar?! România este o colonie!

Actualul episod al raporturilor cu komisariatul de tip sovietic de la Bruxelles subliniază obligația imperativă, de bun-simț, a despărțirii de UE. În mod normal, la cît de răi și nocivi suntem considerați, ar trebui să ne așteptăm să ne dea ei afară, ca să scape de noi, ei, neprihăniții, „mîntuitorii“! Dar degeaba ne-am aștepta la așa ceva, căci cum ne-ar mai putea jughini și jecmăni?! Doar dinlăuntrul UE au certitudinea că ne pot mînca de vii! Așa că hotărîrea aparține României.

E o chestiune de demnitate națională, de demnitate umană! Cine însă s-o inițieze și s-o înfăptuiască?! Neamțul Iohannis? Sau teleormăneanul Dragnea, fabricantul pe bandă rulantă de cadouri pentru capitalul străin (de la așa-zisele „relaxări“ fiscale și înjositoarele redevențe în exploatările gazeifere pînă la deresponsabilizarea socială totală a capitalului prin aruncarea contribuțiilor sociale doar în cîrca angajatului)?

Realist privind lucrurile, România de fapt nu poate face mai nimic singură, chiar dacă ar fi plină de eroi. Internațional, însă, dacă România va fi lăsată să fie înjosită, precum au conceput Timmermans și alți komisari de tip sovietic, de către cizma nemțească și lustruitorii ei de pe la Bruxelles și Viena, înseamnă că minunatele și mult cîntatele parteneriate strategice ale României cu SUA și Israelul nu valorează nici cît o ceapă degerată sau reprezintă doar o gogoriță din punctul de vedere al intereselor reale, și nu al celor trîmbițate, ale respectivelor puteri față de România.

Ba, în contextul tensionat al zilelor noastre, la care România nu a contribuit cu nimic, ci în care doar plătește oalele sparte, ­înseamnă de fapt că, pentru România, Donald Trump ori Bibi Netanyahu spun ei că există, dar nici nu există!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 21 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/va-apara-cineva-cumva-romania-de-intolerabila-ei-injosire-de-catre-bruxelles-761973

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

ROMÂNIA – UN SECOL DE EXISTENȚĂ

 1 DECEMBRIE 1918 – 1 DECEMBRIE 2018

LA MULȚI ANI!

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Fondurile europene și transferul colonial de bogăție

           Cea care le întrece însă pe toate este, probabil, cîntarea menestrelilor autohtoni ai UE care acuză România că nu accesează fondurile oferite cu generozitate de UE pentru dezvoltare. Nu contează motivele, nu contează condițiile! România – și, prin implicație, așa-zișii cei de la putere – n-ar ști sau n-ar fi în stare să folosească fondurile puse gratis la dispoziție de UE! A mai văzut însă cineva în istorie resurse oferite gratis?! Cîntăreții nu se întreabă. De practica întoarcerii pe diferite căi a cel puțin 80% din fondurile oferite de „donatori” cîntăreții se fac a nu fi auzit!

Dar ce importanță au asemenea probleme de principiu sau foarte concrete în măsura în care în bilanțurile apartenenței României la UE fondurile europene constituie singurul element pus de cîntăreții cu pricina pe talgerul de activ (alte avantaje nu prea inventariază), în timp ce bilanțurile respective sunt fără corespondent în întreaga experiență contabilă mondială: n-au pasiv!

Cîntăreții nu descoperă nici o deficiență, nici o neîmplinire, nici un dezavantaj al apartenenței la UE: nici desființarea economiei naționale, nici pierderea deciziei naționale, nici generalizarea prețurilor din UE, dar nu și a salariilor din UE, care sunt în România cele mai mici din UE, nici depopularea țării și plecarea tinerilor în bejenie, nici suprimarea identității naționale! Pentru acești cîntăreți apartenența la UE n-are costuri. De fapt, dacă analizăm bine, n-are nici beneficii! Căci nu prea menționează vreunul! Poate nu există sau n-au timp domniile lor să le caute.

Mult mai simplu pentru ei este să rezume beneficiile la fondurile europene. Și, astfel, fondurile europene ajung un fel de „bomboană” a apartenenței la UE, în măsura în care de alte beneficii nu se vorbește, iar bilanțurile apartenenței n-au pasiv! O „bomboană” indiferent cît reprezintă și ce conținut concret are! Spre a ne referi la România, cele 4 miliarde euro alocate de UE anual, dincolo de problemele de accesare și cheltuire, nu reprezintă, de fapt, decît 10% din ceea ce, la o evaluare chiar și sumară, extrage anual în favoarea sa din România nucleul vestic al UE! Cu alte cuvinte, un biet mărunțiș aruncat sclavilor de către stăpînii lor. Și asta luînd în considerare chiar și numai ceea ce firmele vest-europene implicate în România externalizează anual fără fiscalizare, respectiv 85-90% din profiturile lor realmente obținute în România, ceea ce echivalează cu cel puțin 40 miliarde euro anual.

În fapt, cîntăreții autohtoni ai UE fac în materie de fonduri zise europene ceea ce fac cîntăreții colonialismului internațional actual cu evaluarea raporturilor dintre puterile coloniale și arealul lor colonial planetar: vorbesc doar de ceea ce eventual pleacă sub formă de așa-zise ajutoare din statele-puteri coloniale spre colonii – și dacă nu există așa ceva, atunci contabilizează investițiile pe această direcție (desigur considerate pentru „dezvoltarea periferiilor”) –, dar uită ceea ce extrag puterile coloniale din vastul lor areal colonial. Și, evident, ca și în cazul bilanțurilor fără pasiv ale apartenenței la UE, dacă nu se fac referiri la această extracție înseamnă că nu există!

Consecința concretă a politicilor coloniale din lumea zilelor noastre este un transfer uriaș de resurse din vastul areal colonial în cele cîteva centre de putere colonială. Un transfer uriaș, sistematic și continuu, necunoscut în istorie ca dimensiune și profunzime, în comparație cu care cel din perioada colonialismului clasic pălește și ca amploare și ca implicații.

Avînd în vedere gradul înalt de transnaționalitate a vehiculului principal prin care se  realizează (respectiv corporațiile transnaționale sau multinaționale), dar mai ales caracterul ilicit prin care se înfăptuiește, transferul cu pricina este greu de estimat. Luînd de bună reprezentativitatea indicatorului PIB pentru capacitatea de furnizare de valoare și, implicit, de bunăstare dintr-un anumit teritoriu – deci trecînd peste nerelevanțele respectivului indicator în legătură cu aceste aspecte –, o evaluare a transferului ar fi dată fie de măsura a cît din PIB-ul arealului colonial reprezintă extracție fără compensare în favoarea puterilor coloniale, fie de măsura a cît din PIB-ul acestora din urmă provine din respectiva extracție fără compensare din arealul teritoriului lor colonial. Or, în ambele cazuri,  transferurile propriu-zise sunt efectuate prin evaziuni fiscale, false încărcări de costuri contabile, subfacturări pe direcția colonii-puteri coloniale, dar suprafacturări pe direcția puteri coloniale-colonii, intermedieri obligatorii ale unor paradisuri fiscale, ceea ce îngreunează o evaluare cît mai aproape de realitate.

Oricum, cu reper PIB, este vorba de cel puțin 20-25% extracție de sevă economică anual din PIB-ul arealului colonial în favoarea puterilor coloniale și de 10% din PIB-ul puterilor coloniale ca beneficiu anual de pe urma roadelor acestui transfer. La o rată de 20-25% din PIB, pentru arealul colonial transferurile echivalează, într-un deceniu, cu distrugerea produsă de mai multe războaie ruinătoare. Pentru puterile coloniale, cîștigul anual de 10% pe seama coloniilor duce la cel puțin o dublare a prosperității într-un deceniu, fără nici un efort, ci doar pe baza însușirii de rente. Evident, evaluările globale sunt dificile în condițiile unei multitudini de cazuri diferite în vastul areal colonial. Dar, ca ordin de mărime, transferul de ansamblu se situează în parametrii menționați! ­Altfel spus, în termeni populari, puterile coloniale trăiesc într-o importantă măsură, chiar revoltătoare, pe seama popoarelor din colonii, relativ mereu mai sărăcite și mai fără perspective.

Uriașul transfer colonial de resurse este probat, indirect, de fabuloasa polarizare a bogăției pe plan mondial în ultimii 25-30 de ani, de adîncirea decalajelor economico-financiare în aceeași perioadă, fenomene mai măsurabile și măsurate de ONU și alte organizații internaționale. Lumea se împarte mereu mai dramatic între bogați, ce devin mereu mai puțini, dar mereu mai bogați, și săraci, ce devin mereu mai mulți și mereu mai săraci.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 14 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/fondurile-europene-si-transferul-colonial-de-bogatie-760930

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Gazul românesc: mai adînc în noroi, dar nu mult, căci eram deja pînă-n gît!

        Clasa politică românească s-a folosit de – dacă nu cumva chiar a provocat special – declanșarea aparent teribilului conflict între ministrul Justiției și procurorul general, conflict cu potențial de a abate atenția publică de la orice altceva, pentru a vota, cum s-ar spune cît mai după paravan, legea care pecetluiește pe decenii jefuirea de către companii străine a principalei bogății a subsolului țării: gazele naturale din platoul Mării Negre. Jefuire, spre a nu ne mai încurca în termeni, căci, potrivit legii în cauză, din exploatarea acestei bogății România nu se va alege mai cu nimic! Dacă nu era vorba de o jefuire, legea ar fi fost adoptată cu tam-tam și nu ar fi avut nevoie de un bruiaj de abatere a atenției publice. De altfel, despre semnificația legii spune aproape totul scorul cvasiunanim cu care a fost votată. În condițiile clivajului politic aparent existent, opoziția parlamentară, care între altele joacă deschis și cu zgomot cartea capitalului străin, nu s-ar fi situat la vot alături de majoritatea parlamentară decît dacă și aceasta din urmă făcea, în speța cu pricina, absolut același lucru. De fapt, pentru a fi drepți, doar majoritatea parlamentară, care probabil din motive vizînd păcălirea electoratului propriu țintește să lase impresia că apără interesele românești, a făcut un penibil joc de glezne: după o alba-neagră cu legea respectivă, spre a crea senzația că păzește interesele țării, s-a repezit să voteze legea cînd tocmai fusese abătută atenția publică de la ea! Să fie clar: nu opoziția, ci majoritatea parlamentară avea nevoie de un bruiaj! Legea, dincolo de redevențele stabilite, presupusele impuneri suplimentare prevăzute și unele ficțiuni de indus în eroare – care nu aduc mai nimic în vistieria țării – mai include și un amendament al opoziției parlamentare care stipulează înghețarea la nivelul actual a redevențelor pe întreaga perioadă a concesiunilor, adică pentru vreo cel puțin 30 de ani de aici înainte. E clar, nu?!

Aducerea obligatoriu în discuție a reglementărilor de fiscalizare a activităților offshore în contextul unei apropiate deschideri a acestor activități și, bineînțeles, adoptarea unei legi în domeniu au prilejuit lansarea în spațiul public a mai multor bazaconii, care includ interpretări în cheia unui târg politic. Acesta i-ar avea ca preopinenți, pe de o parte, pe dl Dragnea ca vânzător al intereselor României (în speță ale celor legate de gazele din Marea Neagră) și, pe de altă parte, pe concesionarii acestui gaz, care trag foloasele de pe urma intereselor încălcate ale României.

Ce vinde dl Dragnea în această ecuație? Se subînțelege că gazul poporului român! Ce primește în schimb? Cale liberă pentru legile justiției cu care, iarăși se subînțelege, scapă de pușcărie el și camarila lui și, practic, se pune capăt „luptei anticorupție”! Concesionarii gazului iau gazul și lasă România să se spele pe cap cu corupția sa! Care sunt interesele încălcate ale României? Păi, atît gazul, cît și lupta anticorupție! Cred că nici cele mai formidabile minți de matematicieni ai lumii nu pot rezolva ecuația respectivă! Căci, cu alte cuvinte, dl Dragnea, ca să-și salveze pielea, vinde gazul românesc: un act de o genialitate din zona divinului, întrucît vinde ceva de care nu dispune! Gazul românesc a fost concesionat (cel onshore din 2004, cel offshore din 2008) de către alții și de atunci aparține concesionarilor, și nu statului român. Deci, prima premisă este falsă: genialul Dragnea își scapă pielea vînzând ceea ce nu are! Premisa a doua este și mai falsă: concesionarii sunt atât de proști încât cumpără încă o dată ceea ce au deja! Și, presupunînd că dispun de cheia justiției din România, o predau dlui Dragnea ca să nu le deranjeze cumva profiturile același Dragnea! Hai că-i tare! Deci Dragnea, mai tare decât toți, îi joacă pe degete pe americani, ruși și austrieci (ăștia sunt concesionarii!), iar aceștia apar în afaceri nu numai dezgustător de aserviți banului, dar și foarte proști! În fapt, indiferent ce ar viza dl Dragnea, acesta n-are în mână vreun as care să-i permită să „negocieze” cu stăpânii străini ai țării! Lucru care se vede de la o poștă prin politica de cadouri fiscale pe care a tot promovat-o față de capitalul străin, doar, doar de-i va intra în voie, cadouri de care acesta n-are deloc nevoie, avînd la dispoziție în România salariul mic, cel mai mic din Europa, precum și decapitanta externalizare fără fiscalizare a profiturilor (pe care nu o deranjează nimeni în România zilelor noastre).

Predecesori ai săi au vîndut de mult pe nimic gazul românesc. Garagața pe care a făcut-o dl Dragnea cu prilejul fiscalizării exploatării gazelor offshore din Marea Neagră este doar pentru bieții săi votanți. Care nu prea înțeleg exact cum stau lucrurile. Indiferent cît din gazul exploatat va ajunge în România, consumatorii români vor plăti gazul concesionarilor străini, și nu cumva statului român! Mai direct spus, își vor cumpăra de la alții propriile resurse. Cu ce se vor alege în mod net din afacerea gazului din Marea Neagră? Din calculele difuzate de dl Dragnea în spațiul public, cică ar fi vorba de vreun miliard de dolari pe an în următoarele două decenii! De unde provine această sumă nu prea înțelege nimeni. Acum, din exploatarea a peste 10 miliarde mc de gaze naturale, statul român obține din redevențe nici 200 milioane de dolari. Pentru încă 5 miliarde mc (cât se estimează a fi producția offshore pe an în următoarele decenii) se mai pot adăuga vreo 100 milioane de dolari. Hai să zicem mai mult, întrucît ar urma să opereze și un impozit suplimentar în cazul vînzării gazului peste prețul standard stabilit. Deci, hai să zicem 200 milioane de dolari, deși ar fi o totală exagerare! De aici însă și pînă la 1 miliard de dolari este ca de la cer la pământ. În  20 de ani afacerea ar genera vreo 60 miliarde de dolari, din care România ar lua vreo 20 miliarde de dolari și concesionarii vreo 40 miliarde de dolari. Adică vreo 2 miliarde de dolari pe an concesionarii! Păi, dacă ar fi fost vorba doar de atît, nici n-ar fi venit! La asemenea proporții ar însemna că România se alege cu 1/3 și concesionarii străini cu 2/3. Or, în sistemul de concesiune/redevențe, după calcule pe baza tuturor cazurilor și în toate locurile din colonii, posesorul inițial de resurse (în cazul de față România) se alege cu o singură parte din 16-17 părți per total sau chiar cu numai o parte din 20 de părți, respectiv cu 1/7 sau chiar numai 1/10, și nu cu 1/3. Diferența este politichie. Pentru fraieri! Cu gazul din Marea Neagră, colonia România se va mai afunda puțin în noroi! Puțin, pentru că era deja vîrîtă în noroi pînă-n gît!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 7 noiembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/gazul-romanesc-mai-adanc-in-noroi-dar-nu-mult-caci-eram-deja-pana-n-gat-759940

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Va salva NATO România de la dezmembrare?

          În cartea „Colonialismul actual și colonia sa România“ (recent apărută la editura Mica Valahie) ridicam – în contextul teribilului clivaj politic intern și al înfruntărilor ca niciodată intensificate între puterile externe cu interese în zona Europei Centrale și de Est – problema tulburătoarei perspective a unei dezmembrări a țării. Și în finalul cărții mă întrebam, nu doar retoric, ci cu îngrijorare practică, dacă apartenența României la NATO, cea considerată pilonul securității actuale a țării, va salva România de la o dezmembrare.

România a ajuns în anul centenar practic fără economie proprie. Este o performanță istorică, dar ce spunem istorică, este ­superistorică! În ultimii 15 ani, România a reușit, fără s-o fi cotropit cineva militar, să rămână practic fără economie – repetăm: fără economie, și nu cu o economie distrusă –, ceea ce n-ar fi realizat nici vreo 2-3 războaie.  Ceea ce mai există ca „economie națională“ este ceva atît de mic și de dezlînat și fără nici un control asupra vreunui punct strategic încît este numai o pipernicită cizmărie de pus pingele prin comparație cu fabrica străină pe care actualul teritoriu al României doar o găzduiește, fără a se alege cu ceva serios de pe urma ei.

Consecințele sunt toate dramatice. Din noianul lor, cel puțin una poate înfricoșa, dar este obiectivă și de neoprit. Și mai bate și la ușă! România este produsul unui colonialism colectiv, cel inaugurat în istorie de sistemul centru-periferie pe care-l constituie UE. Fiecare dintre colonialiștii UE – de altfel, experți de veacuri în ale colonialismului – are cîte o bucățică din „bucățica“ numită România. Dacă proprietățile economice din România ar aparține unei singure puteri coloniale, lucrurile ar fi mai simple și mai clare. Puterea colonială respectivă ar stoarce ­România ca pe o lămîie, dar ar păzi-o să fie stoarsă și de alții, căci s-ar comporta cu ea precum cu un bun propriu. Fiind proprietatea în același timp a mai multora pe bucățele, o hărtănesc toți, ca frații! Și tot ca frații, aceștia se înțeleg de minune între ei s-o hărtănească! Frații se mai ceartă însă între ei. Și nu doar pe România și în România, ci te miri pe unde prin lume, căci este vorba de puteri coloniale sau transnaționale cu anvergură mondială. Și, vai!, cînd frații se ceartă, ce fac ei înainte de toate?! Își împart bunul deținut în comun sau moștenirea pe care și-o revendică deopotrivă. Ca frații!

Dezmembrarea teritorială a României nu este vreo ficțiune a vreunui patriot îngrozit de faptul că românii nu mai dețin nimic din țara cu numele încă al lor, ci un pericol real și palpabil. Cine o va împărți? Exact cine o deține! Frații colonialiști între ei.

Că vor veni rușii s-o ia este o diversiune! Ce să ia rușii din România?! Tot ceea ce ar putea rîvni nu mai este la români, ci la occidentali. Așa că, dacă ar vrea să ia ceva, ar trebui să ia de la occidentali. Și ar trebui să plătească, întrucît Rusia, deși puternică, nu este de-ajuns de puternică pentru a schimba regulile jocului mondial. Iar, potrivit acestor reguli, este nevoie să plătești proprietățile sau bunurile naționalizate. Și occidentalii îi vor cere vreo 100 miliarde euro pe ceea ce au dat doar vreo 10 miliarde euro în România. Hai să nu-i facem și proști pe ruși – căci nu sunt! Rușii au intrat în Crimeea pentru că nu fuseseră mai înainte occidentalii pe acolo să ia tot caimacul! Din România, de unde occidentalii au luat tot caimacul, dar și sufletul oamenilor, rușii ce să mai ia?! Poate doar datorii și experiența unei administrații la fel de minunate ca a lor!

Oricum, în privința împărțirii României, nimic nu va depinde de români! Ca întotdeauna! Iar acum cu atît mai mult cu cît bieții români, dacă îi va întreba cumva cineva, nici nu mai au nimic în mână cu care să poată eventual negocia! Pe cine să se sprijine românii ca țara lor să nu fie dezmembrată teritorial? Altfel spus, va păzi NATO cumva România de o dezmembrare?! Dacă aiurăm împreună cu elucubrațiile vînturate prin spațiul public, apartenența României la NATO, cu rachete și scuturi antirachetă, o păzește de proiectilele nord-coreene și iraniene! Dacă nu ne plac aiurelile, atunci aliniamentele NATO de prin România vizează Rusia. În ce fel Rusia amenință România nu se știe exact, iar în ce fel ar urma NATO să apere România de Rusia se știe și mai puțin. Ceea ce se știe absolut sigur este că șeful NATO – adică America – nu s-a războit niciodată cu Rusia. Decît în șicanări pe seama altora! Și, personal, nici nu cred că SUA își vor strica vreodată relațiile cu Rusia de dragul României! Cei doi mari vor găsi întotdeauna privitor la o țară ca România un compromis de interes reciproc, nu pe seama lor, ci pe seama țării respective. Așa că mai ușor cu pianul pe scări! N-am murit încă, dar nici să nu ne îmbătăm cu apă rece că va veni NATO să ne salveze de la moarte!

De altfel, problema este alta. Mai activi dintre cei ce urmăresc dezmembrarea României actuale sau secționarea ori fragmentarea ei teritorială sunt, din păcate, nu adversari din afara NATO, ci mai degrabă chiar membri ai NATO. În centrul dezmembrării se află Transilvania. Ungaria o reclamă aproape în clar, fără ascunzișuri. Nici Germania nu este departe de aceeași abordare. Investițiile germane, instrumentul principal al unui nou Reich (parcă al IV-lea), se opresc la arcul Carpaților; pentru ele nu există Moldova sau Oltenia. Și se pare că vor s-o ia cu autostrăzi făcute, căci doar presiuni germano-bruxelleze inimaginabile asupra statului român, condus, de altfel, de un etnic neamț, ar putea explica faptul că, din puținul care se cheltuie în România pentru autostrăzi, totul merge la autostrăzile din Ardeal, care îl leagă de Occident, și nu de București!

Prin tot ce face, inclusiv prin instituțiile de la Bruxelles, atît de adesea țintit împotriva României, Germania a devenit mai-marele vrăjmaș al României actuale! Desigur, la împărțire pot apărea și alți actori. Așa cum se întîmplă la orice împărțeală. Ne va apăra NATO de o împărțeală? Cu atîția pretendenți chiar din NATO?! Tare mi-e teamă că România se află într-o situație-limită în care nu se poate sprijini nici măcar pe tîlcul proverbului „Păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur“! România actuală nu are nici o posibilitate să se ferească de prezumtivii dușmani! Cît despre prieteni, Dumnezeu cu mila!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 31 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/va-salva-nato-romania-de-la-dezmembrare-758948

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Tocmai preşedintele Klaus Iohannis a aruncat în aer interesele României

         Dacă am trăi într-o ţară normală, în acest moment, preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Totul sub acoperirea art. 96 din Constituţie, care spune:

Această acuzaţie este una dintre cele mai grave şi sîntem pe deplin conştienţi de consecinţele sale. Totuşi, evenimentele din ultimele zile şi declaraţiile recente ale lui Iohannis fac posibilă o astfel de ipoteză.

Iată, de pildă, declaraţia lui Klaus Iohannis din ziua de 12 noiembrie 2018: „De la 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva”.

Chiar a doua zi, în 13 noiembrie 2018, după prezentarea Raportului MCV şi al Comisiei Europene, premierul Finlandei, Juha Sipilä, a declarat că Finlanda este gata să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în locul României! Că este vorba despre o reacţie în legătură directă cu declaraţia iresponsabilă a preşedintelui României din ziua precedentă o demonstrează nu numai declaraţia premierului finlandez, ci chiar site-ul „G4Media.ro”, cunoscut ca fiind unul de casă pentru Iohannis, care face această legătură: „Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a afirmat luni că România nu este pregătită să preia președinția UE, au pus pe jar guvernul finlandez, care și-a manifestat disponibilitatea de a prelua mai devreme președinția”.

Dacă ne amintim că luna trecută, mai exact în 26 octombrie 2018, comisarul european pe Justiţie, Věra Jourová, îşi exprima aceeaşi îngrijorare că România ar putea întîmpina dificultăţi în exercitatea preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene anul viitor, înţelegem că declaraţia lui Klaus Iohannis nu este întîmplătoare, ci face parte dintr-un plan care este o lovitură puternică dată României!

Aşa se explică şi campania teribilă a „Propagandei” care cere, la unison cu Klaus Iohannis, schimbarea Guvernului Dăncilă, punîndu-se chiar un termen clar: sfîrşitul lunii noiembrie! Dacian Cioloş, vrînd să se bage şi el în tablou, declara zilele trecute şi mai explicit: „Dacă Guvernul Dăncilă nu pică la sfîrşitul lunii noiembrie, ar putea fi prea tîrziu”! Prea tîrziu pentru ce?, ne întrebam cu toţii şi, iată, acum aflăm că pentru acest plan, despre care ştiau nu numai Věra Jourová sau Juha Sipilä, ci şi Klaus Iohannis, se pune la cale ceva chiar în săptămînile următoare!

Dar de ce să cadă Guvernul Dăncilă musai pînă la sfîrşitul lunii noiembrie? Planul este simplu şi, din păcate, nimeni nu l-a luat în seamă pînă acum, crezîndu-se că asistăm doar la o banală bătălie politică, deşi au existat numeroase semne care-l puteau devoala mult mai devreme.

Primul moment a fost „Mitingul diasporei” din 10 august 2018, care a fost anunţat ca fiind o „revoluţie” cu peste un milion de oameni în stradă, care ar fi trebuit să ocupe cu forţa sediul Guvernului. Episodul cumplit al agresării jandarmeriţei şi intervenţia jandarmilor a împiedicat ducerea la capăt a scenariului chiar din acea zi. Dar, cum s-a văzut, imediat s-a declanşat o furibundă campanie împotriva intervenţiei jandarmilor, ajunsă chiar în Raportul Comisiei Europene tot ca un atac împotriva Guvernului!

A urmat apoi o serie de evenimente care se încadrează în acest scenariu, pe care doar le trecem în revistă: campaniile europarlamentariilor români ai PNL în Parlamentul European, care au uitat că sînt acolo pentru a reprezenta România, nu pentru a vota împotriva intereselor ei, acţiunile mişcării #Rezist, cererile repetate ale Preşedintelui pentru schimbarea Guvernului, deschiderea dosarului lui Tăriceanu pentru a determina ruperea majorităţii parlamentare etc.

Termenul asumat pentru dărîmarea Guvernului, neapărat pînă la sfîrşitul lunii noiembrie, are cîteva explicaţii aparent simple şi se leagă de această nouă ipoteză, conform căreia Finlanda ar putea prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene:

– anul viitor sînt două alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.

– dacă la momentul preluării preşedinţiei rotative va fi în funcţie Guvernul Dăncilă, nici partidele din opoziţie, nici preşedintele Iohannis nu vor mai putea să scoată #Rezist în stradă, nu vor mai putea depune o moţiune de cenzură şi vor fi obligaţi să-şi tempereze declaraţiile pentru a nu fi făcuţi responsabili de eşecul acestei preşedinţii rotative. Asta spune declaraţia de mai sus a lui Dacian Cioloş!

– în aceste condiţii, fără atacurile furibunde la adresa guvernului PSD-ALDE, atît şansele partidelor din Opoziţie, cît şi ale lui Klaus Iohannis de a cîştiga alegerile vor scădea dramatic.

– dacă însă planul căderii ACUM a Guvernului Dăncilă va reuşi, lucrurile se schimbă radical. Un guvern de tip Cioloş, ar putea să preia atribuţiile preşedinţiei rotative şi, în acest timp, Iohannis, PNL, USR şi #Rezist vor putea să continue atacurile furibunde împotriva PSD şi ALDE, sporindu-şi şansele cîştigării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale fără să afecteze rolul României din timpul preşedinţiei rotative!

Totul, aşadar, nu mai are legătură cu firească bătălie dintre Putere şi Opoziţie, ci capătă accente dramatice care arată că Iohannis şi ai lui sînt în stare să sacrifice interesele României doar pentru a-şi realiza propriile interese!

În privinţa lui Klaus Iohannis nici n-ar fi ceva nou, căci lucrurile ştiute despre activitatea lui în diferite funcţii arată o anumită consecvenţă în ceea ce priveşte prioritatea propriilor sale interese în faţa intereselor generale ale comunităţii. Iată cum arată un minim rezumat:

– cînd Iohannis era profesor şi Inspector general şcolar, lucrînd, deci, cu copiii, a existat episodul adopţiei unor minori rămaşi fără părinţi, în urma căruia, potrivit propriei sale declaraţii, a primit „mici atenţii” de la nişte străini

– cînd a devenit primar al Sibiului, a luat cu documente falsificate mai multe case, pierdute apoi în instanţă

– tot ca primar al Sibiului, a împroprietărit „Forumul Democrat al Germanilor din România”, pe care-l conducea, cu clădirile ce aparţineau statului român în urma confiscării legale de la organizaţia fascistă „Grupul Etnic German” prin Legea 485/1944.

– cînd a devenit Preşedintele României, în loc să se dedice total misiunii sale, a decis să meargă aproape în fiecare weekend la Sibiu pentru a-şi vedea soţia

– tot ca Preşedinte al României, a promovat-o pe Livia Stanciu, fosta şefă a ÎCCJ, devenită pensionară, la CCR, ca recompensă pentru sprijinul dat în obţinerea mandatului de Preşedinte prin amînarea sentinţei în dosarul deschis de ANI

– tot ca Preşedinte al României, Klaus Iohannis i-a promovat pe procurorii Augustin Lazăr şi Cristian Lazăr (primul ca Procuror general, al doilea ca şef de secţie în Parchetul general), doar pentru că i-au dat NUP în mai multe dosare penale

– tot ca Preşedinte al României, a preferat să-şi însoţească soţia în vizită la Pompei, renunţînd să meargă la deschiderea unei reuniuni a Consiliului European.

În toate aceste cazuri, Klaus Iohannis a pus propriile interese, mai mari sau mai mici, deasupra intereselor generale ale societăţii chiar cu imensul risc de a se trezi inculpat în mai multe dosare penale! Ca atare, ar fi o surpriză pentru cineva dacă şi acum, pentru a mai obţine un mandat de Preşedinte al României, ar proceda la fel?

Spuneam la începutul articolului că, dacă am trăi într-o ţară normală, Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Iată ce spun aceste articole:

– Codul penal, art. 394, al. (c): „Trădarea. Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: (c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

– Codul penal, art. 398: „Înalta trădare. Faptele prevăzute în art. 394-397, săvîrşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Potrivit „Constituţiei României”, art. 2, al. 1 şi 2, SUVERANITATEA este definită astfel: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Or, dacă „suveranitate” înseamnă să respecţi rezultatul alegerilor libere, pe cale de consecinţă, încercînd să schimbi prin alte mijloace acest rezultat, mai ales cu ajutorul unor puteri străine, fie ele şi din Uniunea Europeană, asta înseamnă să suprimi suveranitatea ţării!

Toate aceste lucruri despre care am scris sînt deosebit de grave şi am avut serioase îndoieli dacă să le public sau nu pentru a nu face exact ceea ce-i acuz pe alţii că fac, adică un atac la adresa României. Sîntem însă în faţa unei situaţii care poate deveni cu adevărat periculoasă chiar pe termen scurt, nu pentru Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau pentru PSD, în ansamblu, ci pentru România şi destinul său.

De prea multă vreme asistăm senini cum aleşii poporului iniţiaţiază şi susţin documente care sancţionează România, deşi ei au fost trimişi în Parlamentul European sau chiar în fruntea statului pentru a susţine interesele României.

Abţinîndu-ne de la alte comentarii, îl cităm pe Mihai Eminescu care, în „Timpul”, îşi încheia un articol din 31 iulie 1880 cu aceste cuvinte de-a dreptul dramatice: „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putinţă ca valeţi slugarnici ai străinătăţii să fie miniştri, deputaţi, oameni mari! …” Că aceste cuvinte sînt acum mai actuale decît oricînd, nici nu mai este nevoie să demonstrăm.

Articolul semnat de Ion Spanu a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 noiembrie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/tocmai-presedintele-klaus-iohannis-a-aruncat-in-aer-interesele-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Băncile străine în România – colonialism la pătrat

       Un sistem bazat integral pe abuz de monopol și în nici o legătură cu economia de piață. Pînă și sistemul bancar din România de pe vremea comunismului era mai „de piață” decît cel actual. Aceasta subliniază atît ruptura totală a finanțării bancare de economia care a mai rămas în mîna capitalului românesc, cît și ruptura dintre cele două economii care activează pe teritoriul actual al României, respectiv cea străină, dominantă și care face toate jocurile, și cea românească, subalternă și care pune pingele.

Pentru a-și valorifica la sînge monopolul deținut (și parafat prin legi), băncile străine au impus, de la început, două restricții care numai „de piață” nu erau, asigurîndu-se de „colaborarea” în domeniu a „părții române”, reprezentată de eternul guvernator Mugur Isărescu, tocmai de aceea etern: 1) să nu aibă nici o concurență românească (prezența capitalului autohton în tot sistemul bancar nu depășește 13%, iar ca pîrghie de sine stătătoare nu atinge 5%);  2) să nu aibă concurență în atragerea banului de pe piață, cel puțin în perioada consolidării și expansiunii băncilor străine (perioada a fost de peste un deceniu și abia în 2018 statul român a îndrăznit să emită titluri de stat pentru populație). În acest fel, băncile străine, în lipsa alternativei pentru clienți, au acaparat de pe piață tot ce se putea la costuri minime (adică oferind dobînzi ridicole) și au impus costuri exorbitante oricărei finanțări pe care au făcut-o.

În mod grotesc, sistemul bancar din România are anual peste 10 miliarde euro venituri din dobînzi, dar cheltuie doar 1,6 miliarde euro cu dobînzile, realizînd deci cîștiguri de 6 lei la 1 leu. Asta-i economie „de piață” sau abuz de poziție dominantă? Îți vine să zîmbești la încercările bietului domn Zamfir, senator, secondat de dl Piperea, avocat – altfel bineintenționați –, care se luptă să legifereze plafonarea dobînzilor la credite și alte asemenea, cînd, de fapt, este vorba nici măcar de abuz de poziție dominantă, ci de jaf colonialist la drumul mare, cu concursul parohierii Băncii Naționale, denumită impropriu și diversionist a României. Care sunt coordonatele și rezultatele acestui sistem?

Utilizînd cea mai înaltă marjă de dobînzi (între dobînda pretinsă la creditare și dobînda cu care onorează depozitele) și percepînd cele mai elucubrante comisioane la operațiunile bancare (la retrageri, la administrări de cont, chiar și la unele depuneri!!!), sistemul bancar din colonia România obține cele mai mari profituri din Europa operînd cu cei mai săraci clienți din Europa. De unde abominabila marjă de dobînzi?! Din încărcarea creditării cu o penalitate de „risc de țară” de 3-4 puncte procentuale, deși creditele se acordă din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României.

Mediul de business s-a adaptat. Pur și simplu, evită să se împrumute de la băncile străine din România. Nici măcar subsidiarele transnaționalelor nu apelează la suratele lor bancare din România. Mai concret, doar 1/3 din ele o fac! Celelalte 2/3 din ele se finanțează de la aceleași bănci, dar din străinătate, unde mamele lor nu-și permit jaful din colonia România. Năpăstuitele firme românești, care nu pot apela la creditarea ieftină din străinătate, pentru că nimeni de pe acolo nu le oferă împrumuturi, încearcă în disperare să se descurce altfel!  Doar 8% din finanțarea business-ului românesc vine de la băncile din România. Restul, adică grosul copleșitor, vine de la acționari și mai ales de la furnizori. În mod absurd, furnizorii sunt cei mai mari bancheri în ­România.

După ce și-au bătut joc de România, cerînd statului român, în contextul crizei, să se împrumute el extern spre a acoperi pe piață finanțarea pe care mamele lor din Occident o sistaseră, băncile străine din România au declanșat o furibundă campanie de a-și reduce expunerea pe România, adică de a face aceleași cîștiguri avansînd mereu și mereu mai puțini bani. Campania s-a numit și se numește „dezintermediere”. De la mamele lor din străinătate, comenzile au sunat clar: întrucît de la noi nu mai pupați vreun ban, descurcați-vă cu resurse locale și chiar reduceți expunerea pe România și trimiteți bani acasă pentru a întări redutele din centru. În cîțiva ani au „dezintermediat” vreo 15 miliarde euro (de la 25 miliarde euro la numai 10 miliarde euro). An de an, scade ­raportul dintre ­stocul creditelor acordate și stocul depozitelor. A ajuns mai mult decît ridicol, la circa 75%! Adică, românii finanțează bancile străine, și nu băncile străine îi ­finanțează pe români.

Un sistem bazat integral pe abuz de monopol și în nicio legătură cu economia de piață. Pînă și sistemul bancar din România de pe vremea comunismului era mai „de piață” decît cel actual. Aceasta subliniază atît ruptura totală a finanțării bancare de economia care a mai rămas în mîna capitalului românesc, cît și ruptura dintre cele două economii care activează pe teritoriul actual al României, respectiv cea străină, dominantă și care face toate jocurile, și cea românească, subalternă și care pune pingele.

Pentru a-și valorifica la sînge monopolul deținut (și parafat prin legi), băncile străine au impus, de la început, două restricții care numai „de piață” nu erau, asigurîndu-se de „colaborarea” în domeniu a „părții române”, reprezentată de eternul guvernator Mugur Isărescu, tocmai de aceea etern: 1) să nu aibă nici o concurență românească (prezența capitalului autohton în tot sistemul bancar nu depășește 13%, iar ca pîrghie de sine stătătoare nu atinge 5%);  2) să nu aibă concurență în atragerea banului de pe piață, cel puțin în perioada consolidării și expansiunii băncilor străine (perioada a fost de peste un deceniu și abia în 2018 statul român a îndrăznit să emită titluri de stat pentru populație). În acest fel, băncile străine, în lipsa alternativei pentru clienți, au acaparat de pe piață tot ce se putea la costuri minime (adică oferind dobînzi ridicole) și au impus costuri exorbitante oricărei finanțări pe care au făcut-o.

În mod grotesc, sistemul bancar din România are anual peste 10 miliarde euro venituri din dobînzi, dar cheltuie doar 1,6 miliarde euro cu dobînzile, realizînd deci cîștiguri de 6 lei la 1 leu. Asta-i economie „de piață” sau abuz de poziție dominantă? Îți vine să zîmbești la încercările bietului domn Zamfir, senator, secondat de dl Piperea, avocat – altfel bineintenționați –, care se luptă să legifereze plafonarea dobînzilor la credite și alte asemenea, cînd, de fapt, este vorba nici măcar de abuz de poziție dominantă, ci de jaf colonialist la drumul mare, cu concursul parohierii Băncii Naționale, denumită impropriu și diversionist a României. Care sunt coordonatele și rezultatele acestui sistem?

Utilizînd cea mai înaltă marjă de dobînzi (între dobînda pretinsă la creditare și dobînda cu care onorează depozitele) și percepînd cele mai elucubrante comisioane la operațiunile bancare (la retrageri, la administrări de cont, chiar și la unele depuneri!!!), sistemul bancar din colonia România obține cele mai mari profituri din Europa operînd cu cei mai săraci clienți din Europa. De unde abominabila marjă de dobînzi?! Din încărcarea creditării cu o penalitate de „risc de țară” de 3-4 puncte procentuale, deși creditele se acordă din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României.

Mediul de business s-a adaptat. Pur și simplu, evită să se împrumute de la băncile străine din România. Nici măcar subsidiarele transnaționalelor nu apelează la suratele lor bancare din România. Mai concret, doar 1/3 din ele o fac! Celelalte 2/3 din ele se finanțează de la aceleași bănci, dar din străinătate, unde mamele lor nu-și permit jaful din colonia România. Năpăstuitele firme românești, care nu pot apela la creditarea ieftină din străinătate, pentru că nimeni de pe acolo nu le oferă împrumuturi, încearcă în disperare să se descurce altfel!  Doar 8% din finanțarea business-ului românesc vine de la băncile din România. Restul, adică grosul copleșitor, vine de la acționari și mai ales de la furnizori. În mod absurd, furnizorii sunt cei mai mari bancheri în ­România.

După ce și-au bătut joc de România, cerînd statului român, în contextul crizei, să se împrumute el extern spre a acoperi pe piață finanțarea pe care mamele lor din Occident o sistaseră, băncile străine din România au declanșat o furibundă campanie de a-și reduce expunerea pe România, adică de a face aceleași cîștiguri avansînd mereu și mereu mai puțini bani. Campania s-a numit și se numește „dezintermediere”. De la mamele lor din străinătate, comenzile au sunat clar: întrucît de la noi nu mai pupați vreun ban, descurcați-vă cu resurse locale și chiar reduceți expunerea pe România și trimiteți bani acasă pentru a întări redutele din centru. În cîțiva ani au „dezintermediat” vreo 15 miliarde euro (de la 25 miliarde euro la numai 10 miliarde euro). An de an, scade ­raportul dintre ­stocul creditelor acordate și stocul depozitelor. A ajuns mai mult decît ridicol, la circa 75%! Adică, românii finanțează bancile străine, și nu băncile străine îi ­finanțează pe români.

Cu un tupeu incredibil, dl Isărescu vine în 2018 și, după ce constată fără măcar o articulare clară că băncile au ajuns să nu finanțeze economia, recomandă băncilor străine să-și creeze „o altă piață, de creditare a firmelor”, căci retail-ul bancar și-ar fi epuizat potențialul de creștere! Te apucă durerea de bilă, adică de vezică biliară, căci durerea de cap o ai deja de mult, de la minciuna gogonată a aceluiași etern guvernator care ne spunea, cu 10-12 ani în urmă, că trebuie să vină bănci străine, cît mai multe, căci România n-are bani de finanțare. Cum stăm cu tromboanele, dle Isărescu? De ani de zile deja, se vede că România, aia fără bani, finanțează băncile străine, și nicidecum invers, și că băncile străine cel mult intermediază banii românilor, ăia care nu existau! La ce bun atunci bănci străine?! N-ar putea să intermedieze acești bani niște bănci românești?! Pentru că un răspuns nu-l avantajează, dl Isărescu îl pune pe consilierul său, dl Vasilescu, să ne spună idioțenia că băncile străine ar fi bănci românești deoarece sunt înscrise juridic în ­România. Cîtă tristețe!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 24 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/bancile-straine-in-romania-colonialism-la-patrat-757872

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Diktatul de la Bruxelles

         DIKTATUL DE LA BRUXELLES – Avocatul Dan Chitic se dezlănțuie după Raportul MCV: „Politrucii și birocrații din cea mai ocultă și nedemocratică structură a UE dau asaltul final asupra suveranității României, impunînd Parlamentului ce și cum să sau sau să nu legifereze… După ce ne-au luat gazul și petrolul, ne-au tăiat pădurile și ne-au luat ca sclavi, a venit vremea să ne fie luată și ultima fărîmă de demnitate, ultima iluzie a libertății și egalității cu celelalte națiuni ale Europei”

Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) aferent anului 2017 și publicat marți, 13 noiembrie 2018 (click aici pentru a citi), vine să confirme atitudinea colonialistă a Uniunii Europene față de România. Este concluzia ce reiese din reacția avocatului Dan Chitic (foto), din Baroul București, cu privire la conținutul respectivului document.

Avocatul cataloghează Raportul MCV din acest an drept „Diktatul de la Bruxelles” și atrage atenția că acceptarea lui „va însemna capitularea definitivă a României în fața globaliștilor și a marii finanțe”. În aceste condiții, Chitic solicită Guvernului și Parlamentului să denunțe urgent documentul Comisiei Europene.

Nu în ultimul rînd, Dan Chitic contrazice acuzațiile formulate în MCV cu privire la corupția din România, avocatul invocînd performanțele economice ale țării noastre.

Redăm mesajul publicat de Dan Chitic pe Facebook:

„Diktatul de la Bruxelles, sau cum Politrucii și birocrații din cea mai ocultă și nedemocratică structură a UE dau asaltul final asupra suveranității României, impunînd Parlamentului ce și cum să sau sau să nu legifereze.

Acum avem confirmarea faptului că Sistemul, «statul paralel» este instrumentul de control și opresiune al «federaliștilor» din UE, la rîndul lor simple instrumente ale corporațiilor și multinaționalelor.

După ce ne-au luat gazul și petrolul, ne-au tăiat pădurile și ne-au luat ca sclavi – mîna de lucru ieftină dar calificată, a venit vremea să ne fie luată și ultima fărîmă de demnitate, ultima iluzie a libertății și egalității cu celelalte națiuni ale Europei.

Acceptarea acestui Diktat va însemna capitularea definitivă a României în fața globaliștilor și a marii finanțe.

Guvernul și Parlamentul au obligația să anunțe de urgență denunțarea unilaterală a MCV-ului!

Post script: A propos de finanțe… avînd în vedere creșterea de 7% a economiei României, nu credeți că ar trebui implementat modelul nostru de «corupție» și in vestul «principial» și exportator de corupție și produse cu «calitate variabilă»? Nu de altceva, dar poate vor reuși să ajungă măcar la 1 – 1,5 creștere…”

Articolul semnat de Valentin Busuioc a apărut pe site-ul Lumea Justiției în 13 noiembrie 2018.

Sursa: https://www.luju.ro/international/ue/diktatul-de-la-bruxelles-avocatul-dan-chitic-se-dezlantuie-dupa-raportul-mcv-politrucii-si-birocratii-din-cea-mai-oculta-si-nedemocratica-structura-a-ue-dau-asaltul-final-asupra-suveranitatii-romaniei-impunand-parlamentului-ce-si-cum-sa-sau-sau-sa-nu-legi

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții – o rudă a Fondului Proprietatea

       Distanța este atît de mare între ceea ce în intenții se vizează în legătură cu înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții și ceea ce se poate întîmpla în practică încît, în domeniu, s-ar putea avea de-a face exact cu tipul de problemă generat de mutarea contribuțiilor sociale în sarcina integrală a salariatului, spre a se obține încasări fiscale mai bune, în timp ce se realizează o deresponsabilizare socială totală a angajatorilor, cu consecințe dramatice asupra relațiilor dintre muncă și capital.

De acest tip de abordări este, din păcate, plină experiența României în etapa ei colonială. S-a procedat masiv la privatizări argumentîndu-se că astfel se scapă de încăpușări ale companiilor de stat și de alte hoții din patrimoniul acestora și s-a obținut, de fapt, în loc de distrugerea hoților, distrugerea statului însuși. Poate cel mai tragic exemplu este înființarea Fondului Proprietatea pentru scopul altminteri nobil al despăgubirii celor naționalizați de regimul comunist, în timp ce fondul s-a transformat, în numai cîțiva ani, într-o a doua deposedare a acestora, iar prin implicarea capitalului străin la care au ajuns rapid acțiunile fondului (reprezentînd părți din cele mai performante active ale statului) devenind rușinea capitalismului internațional contemporan.

În cazul Fondului Suveran, riscul imens prin constituirea și funcționarea acestuia în parametrii proiectați este ca statul român, deja rămas fără pantaloni în urma privatizărilor nenecesare și a dezmembrărilor sistemelor integrate din căile ferate și producția și distribuția energiei electrice, să ajungă în scurt timp chiar și fără chiloți, după ce și-a pus la bătaie pe piață și puținul pe care îl mai are în posesie.

Realitatea este că, în urma iureșului colonialist la care a fost supus, statul român mai are atît de puține active, încît acestea trebuie pur și simplu doar vajnic protejate – subliniem, administrativ, dacă economic s-a cam pierdut orice șansă -, și nu puse la bătaie pe piață, cum ar face un fond suveran constituit de fapt din acestea, căci ar fi pulverizate rapid de comparativ giganții străini de pe piață. Să nu ne ferim a atrage atenția că întotdeauna piața nu dă cîștig de cauză decît celor mai puternici, mai ales dacă aceștia au deja ocupate poziții de forță în piață.

Or, după cum reiese din proiectul care vizează constituirea și funcționarea  Fondului Suveran, precum și obiectivele sale, se urmărește tocmai punerea la bătaie pe piață a activelor rentabile care mai există în deținerea statului român, prin depășirea unor limitări și proceduri actuale, a unor plafonări bugetare și aprobări de pe la Bruxelles. Folosirea unor resurse reprezentînd active ale companiilor de stat rentabile ar fi independentizată prin înscrierea lor în mijloacele Fondului Suveran și ar fi scoasă din corsetul cheltuirii sub faldurile bugetului de stat. În plus, s-ar putea lesne asocia cu alte resurse, generate potențial de fondul însuși sau atrase din surse private, și ar putea fi îndreptate spre obiective de dezvoltare precise din domeniile infrastructurii rutiere, feroviare sau a celei de educație ori ocrotirea sănătății. Punem banii statului în comun și construim drumuri, școli, spitale! Sună frumos! Dar în practică lucrurile pot lua o cu totul altă turnură.

Să fim obiectivi. Statul român nu mai are active decît să nu moară complet. Căci ca factor-jucător pe piață a murit deja! Prezența companiilor de stat constituie nici 4% din cifra de afaceri din economie. Aceste 4% trebuie protejate, administrativ dacă nu se mai poate economic, căci – obiectiv privind lucrurile – nu există economic protecție pentru o frunză în bătaia vîntului! Trebuie, cu subiect și predicat spus, interzise pur și simplu orice alte privatizări, cele ce s-au făcut distrugînd deja mai mult decît suficient. Trebuie aruncate la coș strategiile din ministere care nu cunosc altceva decît obiectivul privatizării. Companiile de stat trebuie abilitate legal să cumpere active, reglementări legale pentru așa ceva neexistînd în momentul de față, în mod absolut incredibil.

În prezent, statul nu poate legal, în anumite domenii, nici măcar să-și recupereze ceva din ceea ce a pierdut, dacă apare cumva vreo oportunitate, chiar și teoretică! Trebuie, de asemenea, limitate cu bariere precise angajarea în bursă a companiilor de stat, implicarea lor în acțiuni cu riscuri și vulnerabilități, spre a se elimina din principiu orice posibilități de restrîngere și mai mare a controlului statului. Tot din principiu trebuie excluse recurgerea de către aceste companii de stat la împrumuturi (altele decît cele guvernamentale), precum și implicarea lor în relații financiare de tip public-privat care pot genera resurse și succese, dar tot atît de bine pot crea vulnerabilități și riscuri și duce în final la pierderea de către stat și a puținului existent. Să nu ne amăgim: chiar și puse împreună, actualele active ale statului român, aruncate în luptă pe piață, nu reprezintă mai mult decît un biet chioșcar scos la bătaie cu hipermarketurile străine.

Or, tocmai acestea sunt vulnerabilități ce ar rezulta din ceea ce însuși Fondul Suveran ar face cu puținele active rămase în proprietatea statului. Marile fonduri suverane care există în lume urmăresc profiturile și o fac încercînd să înmulțească niște bani care vin din anumite surse, pentru ca bani să existe și pe timpul cînd aceste surse se vor închide. Cu alte cuvinte, înmulțim bani albi pentru zile negre! Ca, de pildă, bani din petrol pentru perioada de după petrol!

În cazul Fondului Suveran proiectat, nu poate fi vorba de gestionarea și înmulțirea vreunui surplus de bani, căci acest surplus nu există. Iar a urmări profitul, după cum se pretinde în obiectivele fondului, folosind resursele acestuia pentru construcția de drumuri, de școli și spitale, este un total nonsens. Pe cît de necesare sunt drumurile, școlile și spitalele, pe atît acestea nu aduc profit decît peste decenii. Altcineva n-are a le construi decît statul, dar nu printr-o structură căreia să i se pretindă profit, căci astfel nu le mai construiește

niciodată.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 17 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/fondul-suveran-de-dezvoltare-si-investitii-o-ruda-a-fondului-proprietatea-756878

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

„Iliberalismul“ – o dezgustătoare diversiune colonialistă

         Poate de „liberalism” va veni răspunsul indirect din partea cuiva care crede că s-a strecurat o greșeală din vreo corectură ce nu și-a făcut treaba! Întrebarea se referă însă nu la „liberalism”, ci la „iliberalism”! Și rămîne o curiozitate ce ar răspunde (sau cum ar formula un răspuns) cei ce au întîlnit prin limbajul politic vest-european referirile la „iliberalism”. Pînă la vreo definiție, să constatăm că marii preoți ai UE de pe la Bruxelles și corifei politici precum cancelarul Merkel de la Berlin sau președintele Macron de la Paris îi dau tare cu „iliberalismul” de fiecare dată cînd vor să încondeieze tendințe ori abordări care nu le convin, ca, de pildă, promovarea de linii independente pe la Varșovia sau Budapesta, respingeri de politici impuse de la Bruxelles în materie de imigrație și, ce să mai vorbim, de incriminări ale ”Europei cu două viteze” sau de susțineri ale unei „Europe a națiunilor”. Tot ce nu împărtășește directivele de la Bruxelles, distrugătoare de economii naționale și identități naționale, este ­taxat ca ­„iliberalism”. Adică, ­vezi Doamne, colonialismul central de la Bruxelles este depozitarul mîntuirii prin liberalism și tot ceea ce încearcă să discute directivele, darămite să le contrazică în vreun fel, se face vinovat de „iliberalism”.

Dacă tu din Est, adică din colonii, îndrăznești cumva să îți aperi utilitățile proprii, resursele subsolului propriu sau vreo industrie în dezvoltare, te faci vinovat de „iliberalism”. Chiar și în cazul în care folosești resurse financiare dincolo de cele pe care ți le permite Comisia de la Bruxelles prin impuneri de reguli, proceduri sau plafoane de deficit bugetar ești „iliberalist”! Și acum atenție! Dacă asemenea abordări sunt făcute de autorități din Vest, la Bruxelles se tace, se consimte fără nici o garagață și, oricum, acuzele de „iliberalism” nu există! Preceptul care funcționează este „ceea ce îi este permis lui Jupiter… nu-i permis boului”!

Încă și mai rău, dacă tu din Est nu vrei să-ți înstrăinezi stăpînului din Vest monopoluri ale statului din energie ori alte utilități publice sau intervii în interesul consumatorului pe piețele neconcurențiale ești „iliberalist”! Dacă însă nu deschizi pliscul la preluarea monopolurilor de stat din țara din Est de către o corporație privată din Vest sau chiar de un stat din Vest, făcînd ceea ce este cel mai rău, anume să schimbi un monopol de stat cu unul privat, adică ceva împotriva regulilor minime ale economiei de piață, nu mai ești acuzat de „iliberalism”! Dacă, în plină criză, încerci să majorezi cu numai cîteva zeci de milioane de euro capitalul singurei bănci rămase în posesie autohtonă, pentru a sprijini ­IMM-urile, ești taxat ca „iliberalist”, deoarece utilizezi ajutorul de stat pentru privați! Că, exact în același timp, vesticii foloseau mii de miliarde de euro din banii contribuabililor pentru a împrumuta sau chiar cumpăra bănci private, ăsta era „liberalism”, și nu „iliberalism”! Probabil depinde de dimensiune! De dimensiunea grotescului și spurcăciunii!

Deși definiția „iliberalismului” e ca și conturată, să mai menționăm cîteva fapte. După ce România, pe bază de „liberalism” comandat din Vest, a ajuns și fără resurse românești și fără capital românesc în economie și deci fără vreo perspectivă, președintele Macron – unul din propovăduitorii combaterii „iliberalismului”, în timp ce folosește miliarde din fonduri publice pentru salvarea de întreprinderi franțuzești nu numai de stat, dar și private de la faliment – are obrăznicia să le spună românilor că ar trebui să fie mulțumiți că au fost acceptați (ei proștii, cum s-ar deduce!) în clubul celor cu inițiativă, adică cei din Vest. Vai, Doamne, cîtă duhoare! Cînd toate economiile estice sunt cotropite integral de corporațiile vestice în numele „liberalismului”, Germania și Franța vor să adopte restricții severe pentru ca sectoare strategice vestice să nu ajungă în mîinile investitorilor chinezi! Ăsta ce este – „liberalism” sau „iliberalism”? Sau „iliberalismul este cu referire doar la unii?! La proști, desigur, la ăia fără inițiativă ca să folosim argoul descalificant al președintelui Macron! Cînd în România doar s-a evocat, căci de făcut nu s-a făcut nimic, că s-ar putea înlocui impozitul pe profit (a cărui evaziune este pîinea caldă a companiilor vestice care operează aici) cu un derizoriu impozit pe cifra de afaceri (care nu poate fi însă evazionat), toată floarea cea vestită a întregului Apus s-a năpustit asupra „iliberaliștilor” din România. Și, bineînțeles, guvernanții României actuale au preferat să-și trădeze țara și neamul decît „liberalismul”. La nici cîteva luni, campionii luptei împotriva „iliberalismului”, adică Germania și Franța, au inițiat înlocuirea, pe ansamblul UE, a impozitării profitului cu un impozit pe cifra de afaceri pentru companiile americane din IT! Să vezi și să nu crezi! Preoții UE folosesc „liberalismul” și „iliberalismul” după cum le convine, și nu după niște criterii minime. Ultima găselniță este că Germania și Franța vor să pedepsească vinovații estici de „iliberalism” cu tăierea fondurilor zise de coeziune acordate în cadrul bugetului UE pe 2021-2027! Stăpînii UE au luat-o razna sau, mai degrabă spus, oricum ai da-o, colonialismul tot colonialism rămîne!

„Iliberalismul” se autodefinește limpede, fără echivocuri: este diversiunea colonialistă cea mai dezgustătoare, folosită de cel mai scîrbavnic colonialism din istorie în scopul împilării popoarelor coloniale. Colonialismul practicat de Uniunea Europeană este cel mai scîrbavnic din istorie nu pentru că ar fi mai rău decît altele, mai vechi sau mai recente, ci pentru că utilizează ca principală ustensilă colonială diversiunea, în cadrul căreia „iliberalismul” stă alături de „statul de drept”, „corectitudinea politică”, „europenismul” și „dezvoltarea prin globalizare”!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 10 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/iliberalismul-o-dezgustatoare-diversiune-colonialista-755945

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Pe seama cui patronii din România sunt cei mai fericiți patroni din lume?!

         În România, salariile sunt cele mai mici din UE! Normal, pentru că în România – pretind acei politicieni sau analiști pe care eu unul nu ezit să-i numesc trădători de neam și țară – productivitatea muncii, adică producția pe salariat, este cea mai mică!

Să vezi, însă, drăcia dracului, că, prin comparație cu situația din țările occidentale din UE, salariile în România sunt cu mult mai mici decît este mai mică productivitatea muncii în România! Cu alte cuvinte, dacă ar fi după productivitatea muncii, salariile în România ar trebui să fie mai mari decît sunt! De ce nu sunt?!

Trădătorii de neam și țară tac! Știu bine de ce, dar preferă s-o facă pe niznaii, pentru că, dacă ne-ar spune de ce, n-ar mai putea ține predica diversionistă de a se majora salariile numai și numai dacă în prealabil a fost mărită productivitatea muncii! Adică, o predică pentru proști, căci o asemenea prioritizare înseamnă practic cam niciodată! Statisticile naționale (INS) sau europene (Eurostat), care în domeniu sunt bineînțeles ignorate de predicatori, ne spun cum stă, de fapt, treaba: din produsul numit la nivel național PIB, munca ia în România doar puțin peste o treime, dar în țările vestice peste jumătate!

Deci, din unitatea de valoare adăugată obținută (mai mică, în mod obiectiv, în România), salariile culeg în România încă și mai puțin, în timp ce în țările vestice, din obiectiv mai ridicata unitate de valoare adăugată, salariile iau încă și mai mult! Altfel spus, în țările occidentale salariile sunt mai mari nu numai pentru că produsul unitar este mai mare, ci și pentru că din acesta salariile se aleg cu mai mult, în timp ce în România salariile sunt mai mici nu numai pentru că unitatea de produs este mai mică, dar și pentru că din aceasta salariile preiau încă și mai puțin. Cum s-ar spune – precum în colonii!

Căci doar în colonii capitalul acaparează mai mult decît munca din valoarea adăugată obținută, cîteodată chiar punînd mîna aproape pe tot, doar așa explicîndu-se obținerea aici de creștere economică (adică de PIB) fără ca salariații să se aleagă și ei cu ceva! Deci, să fie clar: există un spațiu ­imens de creștere a salariilor în România fără creșterea productivității muncii, deoarece, pînă la un punct, prin aceste creșteri nu se atacă decît „abaterea colonială” din împărțirea PIB-ului între muncă și capital, și nu ordinea economică firească a lucrurilor din relația ce există (și trebuie să existe) între creșterea salariilor și creșterea productivității muncii. Or, tocmai acest lucru vor să-l ascundă trădătorii de neam și țară! Oare de ce? Din trădare de neam și țară! Căci salariul mic constituie, de fapt, emblema și osatura colonială!

În obsedanta lor împotrivire față de creșterea salariilor, pe care o acuză de destabilizarea financiară a țării și de afectarea atractivității ei pentru investițiile străine, trădătorii de neam și țară din România s-au năpustit, bineînțeles, pe majorările de salarii din ultimii ani. Pregătiți să le facă harcea-parcea!

Unii mai simandicoși – care se prezintă a face știință, și nu politichie, cum sunt cei de pe la Banca Națională zisă a României, în frunte cu guvernatorul –, constatînd că remediul-cheie al stabilității pe care îl reclamă (anume creșterea salariilor doar în măsura creșterii productivității muncii) nu numai că nu a fost respectat, ba chiar a fost ridiculizat, n-au putut însă trece pur și simplu cu vederea faptul că în ecuație a intervenit un intrus care le-a cam încurcat socotelile.

Și, ca urmare, au numit situația nou-intervenită nu vreo simplă încălcare a normelor economice din obsesiile lor, ci un paradox! Iată ce consideră „paradox” dl Lazea, economistul-șef al BNR: creșterea între 2008 și 2017 a salariilor nete cu 45%, dar a costului unitar al muncii cu mai puțin de 27%! Ce spune acest lucru? Că patronii au putut finanța creșterea salariilor nete ale angajaților lor deoarece pentru ei, de fapt, costul cu forța de muncă nu numai că nu a crescut corespondent, dar relativ chiar a scăzut. Este evident efectul cohortei de „relaxări fiscale” pentru angajatori din vremurile Ponta-Dragnea (de la reducerile de TVA la diminuarea impozitului pe venit și a cotelor de CAS). Și în calculele dlui Lazea n-a putut intra în mod obiectiv întregul impact al măsurilor ce operează din 2018, an începînd cu care „costul unitar al muncii” pentru angajator pur și simplu se evaporă (căci impozitul pe venit scade de la 16% la 10% și, mai ales, contribuțiile pentru pensii și sănătate, din care 60% erau pînă atunci suportate de angajator, trec integral în cîrca angajatului).

O anume discuție în ce privește așa-numitul „cost unitar al muncii” va deveni complet falsă din 2018 și următorii ani! Patronii nu se vor mai putea jeli în continuare că ei suportă atât impozitul pe venit al angajatului, cît și contribuțiile sale sociale pentru pensii și sănătate. Căci, în mod clar, angajatorul doar le strînge spre a le transfera Fiscului. Costul unitar al muncii începînd din 2018 este doar salariul brut contractual! Atît și numai atît, la care se adaugă acea cotă derizorie de vreo două procente pentru șomaj, concedii! Patronii din România trebuie să fie fericiți: nicăieri în Europa costul muncii pentru angajator nu se rezumă ca în România doar la salariul brut! Este foarte rău că este așa în România, creîndu-se o deresponsabilizare socială totală a angajatorilor care nu opera decît în capitalismul primitiv și care nu operează prin alte părți în capitalismul contemporan. E minunat să ai în costuri numai salariul brut al angajatului și mai nimic de plătit la stat (doar un eventual impozit pe profit și așa mic, dar care în majoritate este evazionat). Asta este însă situația! Ca revers al medaliei, patronii din România nu se vor mai putea de acum lamenta că nu pot mări, deși chipurile ar vrea, salariile angajaților pentru că trebuie să dea și mai mult la stat! Cît vor da, vor da! Restul reprezintă o relație între salariați și stat, patronul nemaiavînd nici o responsabilitate! Nu poate fi decît fericit! Cel mai fericit patron din lume! Pe seama cui? A statului român?! Sau a salariatului român?! Sau a amîndurora?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 3 octombrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/pe-seama-cui-patronii-din-romania-sunt-cei-mai-fericiti-patroni-din-lume-754980

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

E ieftin… De ce să-l schimbi?!

 

         „Aller guten Dinge sind Drei“, spune neamțul. Cred că și dl Dragnea spune la fel: Lucrurile bune sunt mereu trei! Dl Dragnea a depășit și a treia oară, tot cu brio, absolut aceeași problemă din partidul pe care-l conduce.

Prima dată: contestarea retragerii sprijinului politic pentru premierul Grindeanu, uns chiar de către el, Dragnea! A doua oară: similara contestare a asemănătoarei retrageri a sprijinului politic pentru un alt premier, Tudose, uns tot de către el, Dragnea. În ambele cazuri acuza era că preopinenții s-au cam dat cu „sistemul“. Care preopinenți, după votul zdrobitor pro-Dragnea din conducerea partidului, au rămas de fazani. A treia oară, mai zilele trecute, un grup de tovarăși, trecuți la atac împotriva autocrației lui Dragnea, au intrat și ei la vot și au pierdut.

De fazan a rămas o făzăniță: dna Firea. Care, cu toată părerea de rău pentru domnia sa, n-a prea înțeles cum stau de fapt lucrurile. Să fim serioși cu coeziunea partidului și altele asemenea! Dacă Grindeanu și Tudose, după cum a lăsat PSD-ul să se înțeleagă, s-au dat cu „sistemul“ sau chiar izvorau de la acesta, atunci mai sunt cel puțin alți 20 pe la PSD în aceeași situație! Douăzeci care au primit, în ultimul moment, indicația (sau ordinul) nu să-l abandoneze, ci să nu-l abandoneze pe Dragnea! Dacă dăm vălul jos, stranietățile dispar!

Prin strămoșii săi sau chiar prin el însuși, dar ceva mai demult, PSD o fi deținut puterea în România, însă acum n-o mai deține! Puterea este deținută de proprietar în orice rînduială economico-socială și, oricum, în capitalism. Proprietarul din economie este decidentul din economie și, prin incidență, din politică. Or, proprietarul actual al economiei din România, deținător al controlului tuturor sectoarelor și pîrghiilor strategice, este străin. Nimeni, nici măcar mult hulitul PSD nu pune în discuție acest lucru. Este o realitate! Din motive nedeclarate oficial, dar bănuibile, proprietarul străin al României nu recunoaște însă că este decidentul în economie și în politică în România.

Evident, dacă ar recunoaște, ar trebui să admită că România nu mai este o țară suverană, dar, mai rău, ar trebui să-și asume, ca proprietar și decident, o serie de responsabilități și răspunderi, pe care îi este cu mult mai convenabil să le lase în cîrca românilor, ce pot fi făcuți astfel vinovați de orice, de toate relele Pămîntului. Iar dintre români, PSD, mai ales cu Dragnea în frunte, este calul de bătaie cel mai minunat, vinovatul de serviciu, oricînd și la orice! Românii de rînd nu prea înțeleg, ba chiar deloc, cum stă de fapt treaba: că nu PSD deține puterea, chiar de cîștigă alegerile, că aceasta aparține proprietarului străin. Și votează de zor PSD, crezînd că, bun sau rău, PSD ar și putea face ceva. Dragnea și PSD știu că nu prea pot face mare lucru! Căci nu dețin puterea și nici n-o vor deține! Dar se agită perfect! Creează o efervescență înălțătoare!

„Sistemul“, care a ales să ajute la îndeplinirea deciziilor proprietarului, are nevoie de Dragnea ca de apă! Cu Dragnea, are „adversari“! Președintele Iohannis se poate făli că se luptă vajnic, și anume cu gașca lui Dragnea! DNA că înfruntă neobosit corupții, și anume corupții lui Dragnea! Alde SRI, cu Coldea sau succesorii, că păzesc țara de inamici, și anume de Dragnea și ai lui! Dacă îl înlătură pe Dragnea, proprietarul străin al țării trebuie ori să declare România colonie și să-și asume costisitoare responsabilități de proprietar, ori să inventeze un alt Dragnea. Dar de ce s-o facă atît timp cît acesta există și nu numai că acceptă cu stoicism funcția de vinovat de serviciu, dar nici nu pune în discuție în vreun fel rînduielile actuale, care stabilesc că străinul, nu din poveste, ci acela din acte negru pe alb, este proprietarul țării!

Și-apoi de la cine ar mai putea primi acesta chiar atît de mult cît a primit în anii din urmă?!

Singurul lucru care mai costă în România îl reprezintă accesul la resurse și utilități publice! Costă, însă, pentru că acestea sunt nu în mîna statului român, ci în mîna capitalului străin, care exploatează din plin monopolul pe care-l are în domeniu pe piețele de carburanți, gaze, apă și electricitate. Dacă nu cumva, fără să știm noi, capitalului străin i se fac rabaturi de către frații săi întru colonialism. Și de plătit scump, plătesc doar românii!

Altfel, după numai cîțiva ani de epocă Dragnea, capitalul a ajuns să plătească statului român pentru funcționare pe teritoriul (încă al) său aproape nimic! Firmele plătesc statului TVA în contul consumatorului, contribuții sociale și impozite pe venit în contul angajaților, iar în contul lor propriu-zis doar impozit pe profit. Știți cît plătesc în această ultimă privință? Statul încasează la buget din impozitul pe profit doar vreo 3 miliarde euro. Cu 16% impozit procentual, înseamnă că se impozitează doar vreo 20 ­miliarde euro profituri. Ceea ce, la 200 miliarde euro PIB – în care profiturile, potrivit statisticilor oficiale naționale și europene (INS și Eurostat), reprezintă peste jumătate, adică vreo 100 miliarde euro – 20 miliarde euro constituie numai o cincime. Restul se evaporă!

Statul încasează din partea capitalului pentru funcționare pe teritoriul său nici 1,5% din PIB și doar puțin peste 1% din cifra de afaceri totală. În cazul capitalului străin, sumele în discuție sunt de-a dreptul ridicole. Acesta realizează, la rata de rentabilitate la care funcționează, vreo 70% din totalul profiturilor. Evazionează 85-90% din acestea prin externalizare înainte de fiscalizare și plățile sale la buget repre­zintă astfel doar 1/3 din ceea ce încasează statul din impozitul pe profit, celelalte două treimi plătindu-le mult mai puțin performantul (hulitul și coruptul) capital românesc.

Cu alte cuvinte, cam 1 miliard euro la profituri efective de peste 75 miliarde euro și la o cifră de afaceri de 125 miliarde euro. Iad pentru statul român, Rai pentru batjocoritorii săi. Chiar, de ce să-l schimbi pe Dragnea?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 26 septembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/e-ieftin-de-ce-sa-l-schimbi-753998

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

România, cea mai colonie dintre coloniile est-europene

          România, în mod obiectiv, nu putea scăpa urgiei declanșate după 1990 de colonialismul vestic în zona Europei Centrale și de Est. A devenit rapid și, remarcabil istoricește, fără ocupație militară străină o biată colonie. Într-o perioadă extrem de scurtă! Și, fără echivoc, a ajuns o colonie într-un mai înalt grad decît celelalte foste surate comuniste ale zonei. Motivele s-ar putea considera că sunt în esență două.

Unul este legat de „atenția specială” de care s-a bucurat din partea colonialiștilor vremii și locurilor. Se pot distinge trei posibile (probabile) explicații ale acestei „atenții speciale”: a) România era posesoarea unor neneglijabile resurse (petrol, gaze, păduri, neferoase), ceea ce reprezintă în colonialism un handicap, generînd acțiuni prioritare din partea puterilor coloniale, în timp ce nedeținătoarele de resurse sunt mai lăsate în pace; b) România nu mai avea datorii externe, fapt ce trebuia pedepsit, spre a se înțelege bine că neatîrnarea de mecanismul îndatorării este un fapt netolerat în lumea colonială; c) România putea fi pentru unele dintre puterile coloniale ale vremii și locurilor ținta unei dezmembrări, cum a fost, de pildă, cazul Iugoslaviei și cum nu a fost cazul Bulgariei sau Ungariei.

Al doilea motiv este determinat de concursul intern halucinant dat de trădarea de neam și țară la transformarea României într-o colonie, ceea ce, probabil, nu a avut egal în comparația ce se face firesc cu celelalte foste surori comuniste ale zonei.

Colonializarea României a început în forță prin preluarea de către capitalul străin a resurselor subsolului, utilităților publice și băncilor, adică a întregului rulaj al banului, restul – respectiv industrii și comerț – căzînd apoi precum popicele în mîna celui mai puternic. Capitalului românesc i-au rămas ciurucurile. De fapt, după un fals avînt, prin ceea ce a pus mîna de la stat pe daiboj, capitalul privat românesc a început o lungă cursă de dat înapoi în fața capitalului străin, mult mai puternic, mult mai bine finanțat, mult mai înzestrat tehnologic și managerial și, important de subliniat, de sute de ani în piață, prin comparație cu cel autohton care era începător.

Cu timpul, de o manieră implacabilă, modul în care se derulau lucrurile în colonialismul european – pe traseul de la Vest la Est – s-a articulat și în interiorul zonei înseși. Situat cu un pas înainte istoric, capitalul central-european a găsit o scăpare spre Est. România este actualmente teren de acțiune pentru capitalurile unguresc, cehesc sau polonez. Mult întîrziat istoric, capitalul în formare românesc n-a mai avut unde migra spre Est. Pentru că spre Est întîlnește marele zid rusesc. Nu are cum să-l cucerească. S-a adăugat imbecilitatea relațiilor politice proaste cu Rusia. Dar, economic, acestea pot constitui doar o scuză pentru impotența obiectivă a capitalului românesc în fața zidului rusesc.

Cît privește circulația pe contrasens, aceasta este interzisă în colonialism în general, iar colonialismul european nu face excepție. Există doar excepții investiționale românești în Ungaria, ungurești în Austria, bulgărești în Polonia, poloneze în Germania. Și așa mai departe! Însă mici și neimportante! Situat cel mai la Est și cu zidul rusesc la Est, capitalul privat românesc este cel din urmă în regiune.

Și colonia România este cea mai colonie dintre coloniile regiunii. Un studiu al Ernst&Young arată, în mod semnificativ, despre ce este vorba. Analizînd preluările (prin fuziuni și achiziții) ce au avut loc în economiile regiunii și contabilizîndu-le în trei mari categorii – preluări de către capitalul străin, preluări în care și vînzătorul și cumpărătorul sunt autohtoni și preluări în afară (în care cumpărătorul autohton iese pe piețe externe) – constată, nu întîmplător, că România deține un record colonial nefericit.

Ocupă de departe primul loc la preluările de către capitalul străin în totalul preluărilor, 67%, și de departe ultimul loc la preluările în afară: 3% din totalul preluărilor (30% fiind preluări interne). Nici o altă țară din regiune nu înregistrează o asemenea discrepanță de peste 22 de ori între ceea ce capitalul autohton a cedat, pe propriile piețe, capitalului străin și ceea ce a reușit să preia capitalului străin pe piețele sale. Iată, potrivit aceluiași studiu, matricea în cazul Ungariei (28/63/9) și în cazul Poloniei (37/51/12), matrice care în cazul României este 67/30/3!

După o analiză a BNR pe baza datelor UNCTAD, capitalul românesc plasat în străinătate abia atinge 750 milioane euro, în timp ce capitalul polonez are plasamente în străinătate de peste 25 miliarde euro, iar cele ceh și maghiar, de peste 20 miliarde euro fiecare.

Concluzia, din două una: ori admitem că tranziţia de la comunism la capitalism s-a desfăşurat în spiritul regulilor capitaliste în care cîştigă cel puternic, indiferent dacă ar fi să se calce pe cadavre, dar atunci nu mai vorbim de furturi şi devalizări, ori, în cazul în care acceptăm că tranziţia s-a făcut cel puţin în bună măsură pe bază de furt, trebuie să fie inclusă la loc de cinste în domeniu contribuţia capitalului străin la jaf.

Şi anume, avînd în vedere că o contribuţie în chestiune nu se poate măsura altfel decît cu proporţia în care s-a ales pînă la urmă fiecare din jaful cu pricina, să se recunoască deschis şi oficial furtul României de către capitalul străin, în comparaţie cu care furtul de către români rămîne un biet bebeluş!

Căci capitalul străin externalizează către ţările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puţin 35-40 miliarde de euro pe an. Nici un sfanţ din aceştia, odată trimişi în străinătate, nu se mai învîrte prin economie. Sunt dispăruţi iremediabil. Sunt pierderi ireversibile. Nu că furturile străinilor sunt mai rele decît cele ale românilor, dar, obiectiv, banii furaţi de români mai rămîn prin economie, în timp ce aceia furaţi de străini se duc iremediabil pe apa sîmbetei, fără întoarcere!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 19 septembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/romania-cea-mai-colonie-dintre-coloniile-est-europene-752840

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Bizareria „Inițiativei celor trei Mări“

        Comuniunea de interese leagă într-un tot puterile coloniale ale vremurilor actuale.

Colonialismul este o politică a tuturor acestor puteri și interesele lor absolut similare în practicarea politicii respective pentru culegerea rezultatelor ei probate și extrem de avantajoase fac să existe un front comun al acestor puteri, în ciuda disensiunilor dintre ele, în fața oricărei ieșiri din linie de pe vastul teritoriu colonial, oriunde s-ar petrece încercarea. Altfel spus, în fața coloniilor, puterile coloniale, din interese de fond și pe termen lung, sunt strîns unite, și în cuget și simțiri, și în acțiuni. Evident, însă, puterile coloniale au fiecare și interese specifice, pe sectoare, pe zone, care, la orice interferențe, generează confruntări sau duc chiar la încăierări de-a binelea. Istoria arată că așa s-a ajuns la războaie. Altele sunt perfect posibile sau chiar de așteptat. Interesele comune și, respectiv, interesele specifice dau naștere la situații cîteodată de neînțeles la prima vedere, total ridicole de multe ori, cînd ajung să se întîlnească pe teritoriul unei colonii, iar puterile coloniale care se înfruntă nu știu ele însele la ce să dea curs mai întîi: intereselor comune sau intereselor specifice, a căror urmărire cu prioritate ar putea lăsa coloniilor iluzia că pot ieși din chingă. Totdeauna, înfruntările dintr-o colonie ale puterilor coloniale se închid pe seama coloniei cu pricina, adesea prin dezmembrări și împărțiri.

Poate cea mai bizară expresie actuală a comuniunii de interese și, în același timp, de încăierare a intereselor coloniale este proiectul „Inițiativa celor trei Mări” (Baltica, Neagră, Adriatica). Proiectul a demarat în 2017 cu un summit al țărilor participante desfășurat în Polonia, țară inițiatoare. Al doilea summit se desfășoară în România, țară susținătoare de la Marea Neagră. La capătul celălalt al culoarului, susținător este Croația de la Marea Adriatică. La prima ediție a participat însuși președintele Donald Trump, care a ținut un discurs istoric privind angajamentul SUA de a apăra țările din Europa Centrală și de Est. De cine? Întrebarea este perfect potrivită. Dincolo de ipocriziile și demagogiile vremurilor noastre, dincolo de diversiunile de azi care n-au egal în istorie, să luăm o hartă și să privim realitățile din acest culoar fermecat despre care nu se înțelege tocmai bine dacă trebuie să păzească pe cineva sau dacă trebuie păzit de cineva! Dacă treaba se face cu ajutor american și vrăjmașul este Rusia, atunci este pur și simplu ilogic, căci exact pentru asta există deja NATO! Dacă amenințarea nu vine de la Est, ci de la Vest, nu se prea poate explica de ce ar face SUA cadou Rusiei, adică adversarului NATO, un asemenea coridor de apărare. Și atunci, chiar nu poate fi vorba decît de ceea ce vorbește cu subiect și predicat dl George Friedman, proeminent geostrateg american de la Stratfor Austin, Texas, în viziunea căruia coridorul țărilor aflate între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică este singura „barieră” care se poate interpune în calea unei alianțe germano-ruse, în care Rusia vine cu resursele naturale, iar Germania cu tehnologia. Deci, negru pe alb „barieră” în calea unei alianțe ruso-germane! O „barieră” în calea unei înțelegeri între două amenințări. Altfel spus, voi aștia de pe culoar, dacă vreți să vă scăpați pielea, veniți, nu mai contează de unde veniți, sub parohia americană, că de nu cade paraponul împărțirii voastre între ruși și nemți, după cum v-a arătat de atîtea ori propria voastră istorie! Cui adresează proiectul acest mesaj?! Sunt 12 țări pe culoar: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Este imposibil să-ți reții un zîmbet în colțul gurii! Toate aceste țări, cu excepția specială a Austriei, care a jucat pe vremea bipolarismului americano-sovietic cartea neutralității, sunt membre ale NATO, alături deci de Germania. Austria este însă țară de vocație germană și vorbitoare de limbă germană. Alte două țări de la sud sunt locotenente ale Austriei, rezultă din dezmembrarea Iugoslaviei și își datorează existența actuală Germaniei și Austriei, care au făcut presiuni inimaginabile pentru ca acestea să se independentizeze prin desființarea Iugoslaviei. Alte două țări sunt hinterlandul german, indiferent că vor sau nu vor. Ungaria, deși are o politică aparent cu o mare încărcătură independentă, copiază strict politica germană, înainte de toate în ce privește relațiile cu Rusia. România are președinte de etnie germană, care nu mișcă un deget fără aprobare de la Berlin și care este o colonie UE și cînd respiră. Doar țările baltice, care, din păcate, așa cum le-a lăsat Dumnezeu, cîntăresc prea puțin, și Polonia se „potrivesc” proiectului. Și acestea și toate celelalte din culoar sunt însă membre ale UE și deci sub papucul Germaniei. Culoarul cu pricina, despre care nu prea se înțelege exact dacă trebuie să păzească pe cineva sau trebuie să fie păzit de cineva, este integral zona de influență a Germaniei. E tare încurcată treaba cu „Inițiativa celor trei Mări”: este ceva diplomație, ceva mai multă demagogie și foarte, foarte multă diversiune, nu se știe a cui împotriva cui!

Orice pas în direcția consolidării să zicem americane a „culoarului” în sine echivalează cu o răpire din ceva ajuns deja „fief” german. America încearcă să blocheze construirea unui nou imperiu german. Acesta, chiar dacă n-a ajuns acolo unde urmărește, deja există și va replica pentru a nu se opri să ajungă acolo unde vizează. Zona culoarului celor trei mări nu este una a liniștii și prosperității în anii ce vin. Ea poate anunța conflicte globale, așa cum a făcut-o și în cazul celorlalte două anterioare. Prin zonă vor avea loc războaiele „stilate”, cu diplomaticale și diversiuni!

Hoardele săracilor lumii vor porni din alte zone. Sunt miliarde. Și n-au ce pierde! Doar lanțurile și ­sărăcia!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 12 septembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/bizareria-initiativei-celor-trei-mari-751719

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

În relațiile de muncă, România s-a întors în capitalismul primitiv de dinaintea Marii Uniri

          Din 2018, România intră în istorie, dar nu pentru că împlinește un secol de existență întregită de sine stătătoare, ci pentru că, după patru decenii și jumătate de comunism și aproape trei decenii de la revenirea la capitalism, realizează performanța absolut remarcabilă a întoarcerii la capitalismul primitiv din lumea de dinainte de acum 100 de ani.

În îndelungata și crîncena luptă dintre muncă și capital, toate cuceririle istorice ale muncii (de la ziua de lucru de 8 ore și recunoașterea concediului de odihnă la principiul egalității în drepturi a femeilor cu bărbații) au mai puțin de 100 de ani și au fost obținute în contextul prăbușirii unor mari imperii în urma primului război mondial.

Responsabilizarea socială directă a angajatorului prin participarea sa la contribuțiile pentru șomaj, sănătate și pensii în contul angajatului făcea parte dintre aceste cuceriri istorice ale muncii, acceptate și validate în capitalismul să-i zicem modern din contemporaneitatea noastră. Prin transferul din 2018 al contribuțiilor sociale pentru sănătate și pensii integral în sarcina salariatului, România se întoarce în capitalismul primitiv existent pe plan general înaintea Marii Uniri.

În urma acestui transfer, capitalul în România rămîne degrevat de orice responsabilitate socială, transformînd procesul muncii într-un fel de sclavagism de tip nou, pe care participarea angajatorului la contribuțiile sociale ale angajatului tocmai încerca să-l evite! Este un lucru dramatic că acest transfer a fost inițiat și efectuat de un partid care se dă de stînga.

Iar faptul că transferul este experimentat în țara care reprezintă de departe veriga din colonialismul actual cea mai asemănătoare cu colonialismul din capitalismul primitiv sugerează și o conivență a inițiatorului cu capitalul transnațional, vehiculul actual al colonialismului mondial.

Cu alte cuvinte, un experiment care, în funcție de rezultate (mai ales în funcție de reacția muncii), să fie extins la scară internațională întru profitul capitalului și sclavagizarea muncii. Căci să fie clar, cazul românesc este deocamdată unic în Europa! Ceea ce subliniază și mai mult trădarea valorilor stîngii de către PSD, așa-zisul partid de stînga din România!

Este doar speculație și oricum nu o certitudine că, prin mutarea fiscală prevăzută, se vor încasa mai mulți bani la buget din contribuțiile sociale pentru pensii și sănătate, îndeosebi grație faptului că neîncasarea și nevirarea către Fisc devin pentru angajatorul implicat infracțiune (penalizată cu închisoarea).

Asta poate pentru o scurtă perioadă, deoarece, în timp, baza de impozitare riscă să scadă! La efectuarea mutării fiscale, pericolul era ca mulți angajatori din sectorul privat să nu mărească salariile brute (neputînd fi obligați în acest sens), iar și mai mulți să nu le crească cu cel puțin 22% (minimul necesar spre a nu se afecta salariul net).

De asemenea, exista riscul că foarte mulți vor folosi prilejul de a proceda selectiv, nemărind salariul brut celor de care vor să scape, mai ales că vor putea să scape de aceștia fără salarii compensatorii. Putea fi vorba aproape de o majoritate care avea să se abțină să se lege contractual de salarii brute mărite, utilizînd pentru neafectarea salariilor nete bonusuri cu caracter pasager sau temporar pînă la noi „clarificări”.

Pentru angajatorii privați era o oportunitate de restructurare fără costuri salariale care nu avea să fie ratată. Se putea repeta ceea ce s-a întîmplat cu mult trîmbițatele privatizări! S-a spus „privatizăm ca să scăpăm de căpușe”, ceea ce a însemnat de fapt: în loc să distrugem hoții, am distrus statul însuși!

Așa se putea întîmpla și acum: în loc să venim de hac evazioniștilor, distrugem socialul relațiilor de muncă! Cui folosește acest lucru?! Doar capitalului!  Și anume numai aceluia puternic: adică onor capitalului străin!

Nici la mijlocul anului 2018, deci după șase luni, consecințele mutării contribuțiilor sociale în cîrca angajaților nu erau pe deplin conturate, în ciuda comunicărilor statistice care arătau că salariul mediu net crescuse în lunile ce trecuseră după 1 ianuarie 2018, ceea ce exprima în ultimă instanță faptul că angajatorii protejaseră cîștigurile nete ale salariaților lor.

În mod bizar însă, capitalul străin, prin Consiliul Investitorilor Străini, cerea insistent Guvernului „clarificarea” situației, solicitînd legi și reglementări precise privind transferul contribuțiilor. În iunie, într-o declarație publică, Ionuț Mișa, șeful ANAF, adîncea misterul acestui demers: „De acum, a spus domnia sa, angajatorii pot trece la majorarea salariilor brute, pentru că va fi adoptată legea cu pricina și nu se mai poate întîmpla nimic”.

Misterul era, de fapt, că angajatorilor din sistemul privat nici prin gînd nu le trecuse să majoreze salariile brute pentru menținerea salariilor nete, folosind în acest scop bonusuri cu caracter pasager sau temporar spre a nu se lega contractual.

S-a confirmat apoi prin datele comunicate de INS că, la trecerea contribuțiilor în sarcina exclusivă a angajatului, angajatorii de la stat au mărit salariile brute cu peste 24% – deci peste pragul de 22% care să nu afecteze salariul net –, în timp ce angajatorii privați au majorat salariile brute cu doar 11% în medie, adică mult sub limita de compensare.

Au acoperit însă diferența cu bonusuri, cu caracter temporar sau pasager, în condițiile crizei de forță de muncă, dar, nelegîndu-se contractual, pot recurge oricînd la reducerea cîștigurilor salariale în bloc și mai ales selectiv, adică la restructurări fără costuri, în cursul anului 2018 sau al următorilor.

Încasările la buget din contribuțiile sociale, deocamdată în creștere la început de 2018 față de 2017, pot fi amenințate oricînd în perioada ulterioară de dări înapoi în urma scăderii bazei de impozitare (salariul brut) care n-a fost contractual mărită la nivelul celei mai mari părți a angajaților din România.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 6 septembrie 2018.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/in-relatiile-de-munca-romania-s-a-intors-in-capitalismul-primitiv-de-dinaintea-marii-uniri-750660

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Armata de insecte a Pentagonului

         Roiuri de insecte, care transportă virusuri modificate genetic atacă culturile unei țări și distrug producția sa alimentară: nu este vorba de un scenariu științifico-fantastic, ci ceea ce este pe cale să pregătească Agenția Pentagonului pentru proiectele de cercetare științifică avansată – DARPA.

Prestigioasa revistă americană Science a publicat în 5 octombrie 2018 un editorial în care cinci cercetători de la două universități germane și una franceză, au pus la îndoială faptul că programul de cercetare al Agenției Pentagonului intitulat „Insectele aliate” ar avea ca unic scop declarat protejarea agriculturii americane de agenți patogeni, prin utilizarea insectelor ca vectori de virusuri modificate genetic care, transmițîndu-se plantelor le modifică cromozomii. Această capacitate, susțin cei cinci cercetători, ar părea „foarte limitată”.

În lumea științifică există din contră „percepția vastă pe care programul ar avea-o, aceea de a dezvolta agenți patogeni și vectorii lor pentru obiective ostile” respectiv „un nou sistem de arme biologice”. Aceasta violează Convenția de la Geneva asupra armelor biologice, intrată în vigoare în 1975 dar rămasă pe hîrtie prin refuzul SUA de a accepta inspecțiile în propriile lor laboratoare.

Cei cinci cercetători specifică că „soluția practică, simplă ar fi suficientă pentru a genera o nouă clasă de arme biologice, arme care ar fi extrem de ușor transmisibile culturilor agricole sensibile, răspîndind insectele ca mijloace de transport”.

Scenariul unui atac al culturilor alimentare în Rusia, China și alte țări, condus de Pentagon cu roiuri de insecte care transportă virusuri modificate genetic, nu aparține domeniului științifico-fantastic. Programul DARPA nu este singurul care utilizează insecte în scop de război. Laboratorul de cercetare al Marinei SUA a cerut Universității St. Louis din Washington să facă un studiu pentru transformarea lăcustelor în drone biologice.

Prin intermediul unui electrod implantat în creier și un minuscul transmițător pe spatele insectei, operatorul de la sol poate înțelege ceea ce antenele lăcustei sînt pe cale să capteze. Aceste insecte au o capacitate olfactivă capabilă să perceapă instantaneu diverse tipuri de substanțe chimice în aer ceea ce permite identificarea depozitelor de explozivi și a altor locuri de țintit printr-un atac aerian sau cu rachete.

.

Programul DARPA-subliniază ei- este primul program de dezvoltare a virusurilor modificate genetic pentru a fi răspîndite în mediul înconjurător, care să infecteze alte organisme „nu numai în agricultură”. Cu alte cuvinte, printre organismele țintă a virusurilor transportate de către insecte ar putea fi de asemenea cel al omului.

Se știe că, în laboratoarele americane și în altele, au fost efectuate în timpul războiului rece cercetări asupra bacteriilor și virusurilor care, răspîndite de către insecte (păduchi, muște, căpușe) pot declanșa epidemii într-o țară dușmană. Printre ele bacteria Yersinia Pestis, care provoacă ciuma bubonică (redutabila moarte neagră din Evul mediu) și virusul Ebola, contagios și letal. (Vezi Originea maladiei Ebola)

Cu tehnicile disponibile de astăzi este posibil să se producă noi tipuri de agenți patogeni, răspîndiți de insecte, față de care populația țintă nu s-ar putea apăra.

Plăgile care, în narațiunea biblică, s-au abătut asupra Egiptului prin roiuri imense de țînțari, muște și lăcuste prin voința divină, pot azi să se abată cu adevărat asupra lumii întregi prin voința umană. Nu sînt profeții cei care ne-o spun, ci acești cercetători care și-au păstrat natura umană.

Sursa: https://www.mondialisation.ca/larmee-dinsectes-du-pentagone/5628300

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

„Oamenii trebuie să se aștepte la urgia lui Dumnezeu! Oamenii au votat împotriva lui!”

Economistul Ilie Șerbănescu, extras din Ediție de seară cu Victor Ciutacu din 8 octombrie 2018

„Dacă discutăm din punctul de vedere al partidelor, eu cred că nici un partid nu avea nici un interes ca acest referendum să reușească. Ei aveau o problemă cu Bruxelles-ul. Și la trădare nu-i întrece nimeni!”

[„Și de ce l-au mai făcut atunci?”] „Ca să dovedească [faptul] că poporul român este un popor european. Și să mă ierte Dumnezeu, acuma românul ăsta murdar pe picioare, corupt, hoț, cum vreți dvs., s-a comportat «supereuropean», a fost suav, delicat, a iesit din «mocirla» heterosexualității ăsteia învechite, a intrat în epoca asta a sexualismului de tip european și a dat cu piciorul la ceea ce este vechi, nu știu dacă îi mai put picioarele acuma, după referendumul ăsta, față de cum îi miroseau înainte, asta nu știu… În felul ăsta, clasa politică trebuie să fie mulțumită, ea și-a rezolvat problemele cu Bruxelles-ul, ea e bine acuma. Toți sunt bine cu Bruxelles-ul. Nu vine România acuma să se erijeze în ceva «mai rău» chiar decît Polonia și Ungaria.

Noi stăm rău cu Dumnezeu. Am spus-o! Și Dumnezeu… nu știu, poate există o milă extraordinară, dar… să nu ne mirăm dacă va veni urgia lui Dumnezeu!” [Cristian Bodea, ironic: „Se compensează cu fondurile europene”] „Eu, unul, între Dumnezeu și Bruxelles, îl aleg pe Dumnezeu”.

„După părerea mea, referendumul n-a avut legatură cu partidele – decît în subsidiar, este treaba partidelor, n-a avut legătură cu Biserica. A avut legătură cu oamenii. E ce au înțeles ei. După părerea mea, oamenii au cam votat împotriva lui Dumnezeu. Așa cred eu. […] Dar oamenii trebuie să se aștepte la urgia lui Dumnezeu! (…)”

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/ilie-serbanescu-referendum-urgia-lui-dumnezeu-video-text/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Noua SIPA = vechiul SRI. Protocol SRI – Inspecția Judiciară. „Dragi magistrați, cît de liberi vă simțiți cunoscînd asta?”

           Pentru cine nu știe, SIPA s-a înființat în 1991 (se chema inițial SIO – Serviciul Independent Operativ) și avea ca scop inițial doar urmărirea și controlarea infracțiunilor din penitenciare. În 1997, sub mandatul profesorului Stoica (despre care unii susțin ca a fost cel mai bun ministru al justiției din 90 încoace) SIPA a trecut în subordinea Ministrului Justiției și a dobîndit ca scop și asigurarea protecției magistraților.

În 2004 au izbucnit primele scandaluri despre faptul că SIPA făcea poliție politică, așa că a fost redenumită în DGPA și începe să prezinte rapoarte de activitate Parlamentului.

În 2006 Monica Macovei o desființează pe motiv că face abuzuri și că nu e nevoie de un serviciu secret al Ministerului Justiției.

În ultimii ani am putut afla de existența unor dosare ale magistraților, dosare care cuprindeau tot felul de informații personale, chiar intime, și care nu aveau legătură cu săvîrșirea de infracțiuni sau de abateri disciplinare, dar care puteau fi folosite pentru influențarea respectivilor magistrați.

Anul acesta s-a publicat și raportul final al Comisiei SIPA, raport cu privire la desființarea DGPA din care rezultă, la pag. 29, conform unei declarații a procurorului Amariei, că la nivelul PNA (actualul DNA) exista un registru special de corespondență cu SIPA. Totodată, una din concluziile raportului este că o dată cu desființarea DGPA nici o altă instituție nu i-a preluat atribuțiile, ceea ce a condus la unele riscuri și vulnerabilități pe domeniul siguranței naționale, în segmental de activitate al ANP.

Firește, comisia nu a analizat legalitatea întocmirii arhivei, ci doar legalitatea desființării DGPA.

În contextul independenței absolute a magistraților (care cel mult suferă o subordonare ierarhică de natură administrativă, nu-i așa, în rest fiind pe deplin liberi să decidă), cît de legal este ca toți magistrații să fie urmăriți și să se întocmească dosare despre fiecare, dosare care să conțină informații de natură personală?

Noul protocol SRI-Inspecția Judiciară readuce această întrebare pe masă. Citim în el că SRI trebuia, din oficiu (nu numai la cerere) să aducă la cunoștința Inspecției Judiciare „orice acte sau fapte susceptibile a fi încadrate ca fiind abateri disciplinare săvîrșite de magistrați”. Deci, nu ocazional, nu doar la cerere, ci din oficiu și tot timpul, pe durata protocolului!

Păi de unde să știe SRI de astfel de acte sau fapte fără să urmărească/supravegheze/asculte magistrații? Și cam despre ce abateri disciplinare vorbim? Că în conformitate cu legea, constituie abateri disciplinare:

a)manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvîrşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;

b)încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;

c)atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;

d)desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e)refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces;

f)refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

g)nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea;

h)nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întîrzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

i)nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci cînd judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j)nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;

k)absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului;

l)imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;

m)nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

n)folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decît în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;

o)nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

p)obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

q)participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;

r)lipsa totală a motivării hotărîrilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii;

s)utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărîrilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;

ș)nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

t)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Așadar, dacă un judecător se îmbată mai tare la o nuntă și dansează pe masă (în timpul lui liber) sau nu declară în declarația de interese apartenența la o anumită structură (spre exemplu, o lojă masonică, că tot e subiect în vogă), sau nu declară relația de prietenie cu o anumită parte din proces (de natură să cauzeze o incompatibilitate), sau lipsește prea mult de la serviciu, sau i se adresează neelegant unui coleg, jignindu-l, sau întîrzie să își facă motivările (cîți judecători știți voi care respectă termenul legal în toate cazurile?!), ar trebui ca SRI să îl „toarne” la Inspecția Judiciară, pentru că toate astea de mai sus sunt cazuri de potențială abatere disciplinară.

Ori de unde să știe SRI ce face judecătorul la muncă (cît lipsește, cum vorbește cu colegii, cît întîrzie cu motivările, etc) dacă nu îl supraveghează îndeaproape?

Singura altă variantă posibilă ar fi să aibă informatori în cadrul tuturor instanțelor (și parchetelor, pentru supravegherea procurorilor) care să anunțe și cele mai mici nereguli. Cum ultima varianta pică (pentru că magistrații nu colaborează cu SRI ci doar cooperează), rămîne prima variantă: supraveghere 24/24, și la cea mai mică greșeală, notificarea Inspecției Judiciare. Sau, și mai bine, așteptat să se adune mai multe și mai grave, după care notificat Inspecția Judiciară, sau discutat, omenește, cu magistratul, „să nu mai facă”.

Păi și dacă vine ofițerul SRI și te bate pe umăr și îți spune că lipsești cam des de la serviciu și ar fi frumos să nu o mai faci, mai ești independent? Iar dacă nu vine, dar se duce direct la Inspecție și apoi te trezești cercetat disciplinar și observi că cercetarea e deschisă ca urmare a unei sesizări din partea SRI, iarăși întreb, mai ești independent? Că în momentul acela realizezi cît de urmărit ești. Și începi să te întrebi cu ce ai greșit, cu ce ai supărat, și cum poți face, eventual, să nu mai greșești pe viitor.

Practic, am desființat SIPA și ne-am dat seama că nu putem chiar fără, că justiția nu poate funcționa în lipsa unor astfel de informații culese. Așa că am apelat la vechiul SRI, să preia activitatea.

Dragi magistrați, cît de liberi vă simțiți cunoscînd acum conținutul protocolului semnat de SRI cu Inspecția Judiciară? Parcă ar merge un protest pe scările Palatului Justiției, dar, vorba unui om luminat, dacă nu e ordin pe unitate…

Articolul a apărut pe site-ul DCNews în 10 octombrie 2018.

Sursa: https://www.dcnews.ro/noua-sipa-vechiul-sri-protocol-sri-inspectia-judiciara-dragi-magistrati-cat-de-liberi-va-simtiti-cunoscand-asta_617308.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

Apelul deputatului Liviu Pleșoianu cu privire la legea offshore

    Liviu Pleșoianu, deputat PSD, fiind blocat pe Facebook, a transmis un comunicat de presă către DC News vizavi de legea offshore.

„Români, dați mai departe! Pe scurt, povestea reală a resurselor de la Marea Neagră, din 1992 și pînă în prezent… Acum cîteva zile, după ce au boicotat Legea Offshore în Parlament, cei de la ALDE mi-au transmis, prin deputatul Toma Petcu (fost ministru al Energiei), că fac dovada unei „informări precare” atunci cînd vorbesc despre trecutul glorios al unor colegi de-ai săi în materie de concesionări la Marea Neagră.

Pentru ca românii să știe tot adevărul și pentru ca domnul Petcu să nu mai fie el însuși informat precar, voi prezenta pe scurt povestea resurselor de la Marea Neagră, din 1992 și pînă în prezent:

1. Voi începe prin a demonta rapid afirmațiile domnilor Petcu, Vosganian, Gerea și Tăriceanu cu privire la faptul că ALDE a refuzat să voteze Legea Offshore la Camera Deputaților pentru că pe marginea modificărilor nu au existat „note explicative” și „evaluări”.

Cu regret, trebuie să vă informez că varianta de la Senat (unde Legea a fost substanțial modificată în favoarea investitorilor străini) a fost votată de ALDE fără nici o problemă și fără a mai pune vreunul dintre dumneavoastră problema „notelor explicative” și a „evaluărilor”. Exact ca și data trecută, cînd la Senat a trecut o variantă în favoarea Exxon și OMV, n-ați avut absolut NICI O problemă! Și tot ca data trecută, cînd la Camera Deputaților au fost aduse modificări în favoarea României, v-ați oțărît major. Vreți, nu vreți, rămîn următoarele întrebări: Dacă nu existau date de la Guvern, cum spuneți în prezent, de ce a votat ALDE legea de două ori la Senat (în variante clar în avantajul companiilor străine)? Varianta votată de ALDE, recent, la Senat – unde Președinte al Senatului este domnul C.P. Tăriceanu –, avea calcule știute de ALDE? A votat la Senat domnul Tăriceanu în baza unor „note explicative” și „evaluări”?

Dacă nu se modifica varianta votată de ALDE la Senat, o vota ALDE și la Cameră, chiar dacă nu erau calcule asumate de Guvern, chiar dacă lipseau „notele explicative” și „evaluările”? De ce s-a supărat ALDE de fiecare dată simultan cu supărarea companiilor străine, atunci cînd s-a anunțat că urmează să scadă pragul de deductibilitate de la 60% la 30% și că urmează să crească beneficiul financiar al României?

2. Cînd am vorbit despre faptul că domnul Tăriceanu și-a asumat în 2008 o Hotărîre de Guvern privind petrolul și gazele de la Marea Neagră prin care a stabilit (secretizat) minusculele redevențe, ALDE mi-a răspuns prin domnul Petcu spunîndu-mi cu emfază infatuată că ei de fapt au respectat prevederile din Legea Petrolului din 2004… Doar că am verificat minuțios și am descoperit că Legea Petrolului din 2004 nu figura printre cele 10 Porunci, nu apărea în nici o scriptură, a nici unei religii, ca fiind o Lege Imuabilă, o Lege Divină pe care nici un muritor de rînd n-o poate modifica. Cu alte cuvinte, dacă domnul Tăriceanu considera că nu e bună Legea, că redevențele sunt prea mici, putea să emită o Ordonanță de Urgență și rezolva cazul. Foarte simplu… Dovadă că domnul Tăriceanu putea să modifice prin OUG Legea Petrolului din 2004 este chiar faptul că a și… făcut-o.

…Ups! Cum? …Da, chiar așa. Legea Divină și Imuabilă a Petrolului a fost modificată chiar de domnul premier Tăriceanu, încă din 2007, prin Ordonanță de Urgență. …„Și, a modificat în favoarea României redevențele sau alte prevederi?”, mă veți întreba. „Nu, nicidecum!”, vă voi răspunde. Domnul Tăriceanu – premier la acea vreme – a modificat Legea Minelor și Legea Divină și Imuabilă a Petrolului prin Ordonanța de Urgență nr. 101/2007. Prin respectiva Ordonanță, a fost abrogat Art. 61 alin. (1) din Legea Petrolului (din cadrul Capitolului IX – Dispoziții tranzitorii și finale). Ce spunea sărmanul alineat? Spunea așa: „ART. 61 (1) Prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern rămîn valabile, pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”… Ce face, practic, Guvernul Tăriceanu prin această OUG? Anulează acel articol din Legea Petrolului din 2004 care obliga la păstrarea în forma inițială a tuturor acordurilor petroliere anterioare. …Printre care – ați ghicit! – și Contractul din 1992 privind resursele de la Marea Neagră!!!

Practic, deși spun acum reprezentanții ALDE că Guvernul Tăriceanu a fost nevoit să modifice radical contractul privind resursele de la Marea Neagră pentru că așa îl obliga Legea Imuabilă și Divină a Petrolului, realitatea este cu totul alta. În fapt, tocmai Guvernul Tăriceanu (cu semnătura domnului Tăriceanu – ca premier – și a domnului Vosganian – ca ministru al Economiei și Finanțelor) este cel care a modificat Legea Divină și Imuabilă a Petrolului care zicea, săraca de ea, la Dispoziții Tranzitorii și Finale, că toate acordurile petroliere aprobate anterior rămîn în vigoare ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE FUSESERĂ ÎNCHEIATE INIȚIAL! De asemenea, ca să fie treaba oablă, OUG nr. 101/2007 (semnată de Tăriceanu și Vosganian) mai modifică legislația resurselor și prin următorul articol esențial: „Art. IV (1) Licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.”…Deci abrogă mai întîi domnii Tăriceanu și Vosganian articolul din Legea Divină și Imuabilă a Petrolului care spunea că vechiul contract petrolier rămîne valabil așa cum a fost semnat încă din anul 1992, după care întăresc adăugînd un articol care impune clar RENEGOCIEREA respectivului contract…Iar respectivul contract chiar e renegociat și modificat radical. Și e vremea să aflați cu toții în ce a constat MODIFICAREA ESENȚIALĂ:

3. Prin Ordonanța de Urgență nr. 101 din 2007 și prin acordul petrolier secretizat din 2008, România pierde cota-parte din PRODUCȚIE și se alege cu redevențe minuscule! Vedeți dumneavoastră, în 1992 s-a semnat un „Contract de explorare și ÎMPĂRȚIRE A PRODUCȚIEI” între statul român și companiile străine care urmau să exploreze și să extragă petrol și gaze naturale din subsolul Mării Negre. Iar în respectivul contract (cel din 1992), așa cum se poate deduce încă din titlu, nu era vorba despre redevențe, ci despre ÎMPĂRȚIREA PRODUCȚIEI! Statul român primea resursa extrasă, în proporție de 45%. Deci nu redevențe, nu dreptul de a tranzacționa pe bursa din România 50% din producție (cum e acum, cînd nu avem și resursa efectivă), ci chiar RESURSA EFECTIVĂ! Prin contractul din 1992, România primea 45% din ce se extrăgea! Vine apoi Legea Petrolului din 2004, care stabilește anumite redevențe, dar care stabilește ȘI că acordurile deja semnate rămîn așa cum au fost semnate!

Cu alte cuvinte, Contractul de Împărțire a Producției din anul 1992 rămînea în picioare! Însă intervine OUG 101/2007 care anulează prevederea respectivă din Legea Petrolului și care obligă la renegocierea contractului privind resursele de la Marea Neagră. Iar renegocierea se întîmplă și e urmată de un act adițional (Actul adițional nr. 11), pe care domnul premier Tăriceanu îl secretizează prin Hotărîrea de Guvern nr. 1446 din 12.11.2008. Prin respectivul Act adițional (secretizat), „Contractul de Explorare și ÎMPĂRȚIRE a Producției” este înlocuit cu un „Acord de CONCESIUNE pentru Explorare, Dezvoltare și Exploatare Petrolieră” (pentru 30 de ani!)…Deci, după OUG 101/2007 și Actul adițional 11 (anexă secretizată la HG 1446/2008), nu mai vorbim despre ÎMPĂRȚIRE A PRODUCȚIEI, ci despre CONCESIONARE, nu mai primim 45% din producția efectivă, din RESURSA NOASTRĂ de la Marea Neagră, ci rămînem cu acele infime redevențe!…Aceasta, dragi români, este istoria pe foarte scurt a RESURSELOR de la Marea Neagră, din 1992 și pînă în prezent. Aceiași actori principali din 2007 și 2008, domnii Tăriceanu și Vosganian, sunt cei care #BOICOTEAZĂ în prezent Legea Offshore (care a fost modificată pentru a aduce mai mulți bani pentru România) și care preiau emoționant pe propriile chipuri lacrimile amare ale EXXON și OMV, aceste micuțe, sărăcuțe și lipsite de protecție companii pe care PSD-ul cel rău vrea să le năpăstuiască la Camera Deputaților…

Aceasta este varianta scurtă. La nevoie, dacă ALDE ține neapărat, revin și cu varianta foarte lungă (ancheta parlamentară din 2009, note de fundamentare, comparații între actele adiționale ș.a.m.d.).

P.S.

Îi rog pe toți românii cărora le pasă de RESURSELE țării lor, indiferent ce partid politic susțin, să dea mai departe pînă află toată lumea! Eu nu o pot face, deoarece contul meu de Facebook este blocat chiar acum, adică la momentul… oportun. La ce presiuni sunt exercitate (domnul Tăriceanu nu mai vrea să aștepte revenirea domnului Iulian Iancu din spital în Parlament!), vă spun un lucru cert: Legea Offshore NU va fi în beneficiul poporului român dacă poporul român nu se implică. Scrieți-le deputaților, faceți petiții, organizați mitinguri – e vorba despre RESURSELE țării noastre! Eu am inima împăcată că fac tot ce e omenește posibil…

Sursa: https://www.dcnews.ro/legea-offshore-plesoianu-interzis-pe-facebook-romani-dati-mai-departe-faceti-petitii-organizati-mitinguri_617335.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

România și-a pierdut dimensiunea creștină

       Eșec total! Referendumul din 6 și 7 octombrie 2018 a demonstrat că acest popor și-a pierdut dimensiunea creștină. Recunosc, nu m-am așteptat la un asemenea rezultat.

Analizînd cauza acestui dezastru am ajuns la concluzia că factorul religios, de fapt lipsa lui, a fost cel care a avut cea mai mare influență în această chestiune.

În ultimii șaptezeci de ani fenomenul de decreștinare a locuitorilor acestui spațiu geografic a constituit o constantă, deși, spre exemplu, după 1989, în programa școlară a fost inclusă săptămînal, ora de religie. În cadrul acesteia diverse persoane, mai mult sau mai puțin competente, au căutat să facă educație religioasă școlarilor. În discuțiile avute cu membri ai clerului, mi-am exprimat opinia ca aceste ore să fie ținute de preoți care, prin autoritatea și competența lor, să-și exercite rolul esențial în formarea unui credincios. Răspunsul pe care mi l-au dat a fost dezamăgitor: nu au timp. Iar rezultatul este evident.

Nimeni nu poate afirma faptul că în România ultimilor 30 de ani nu s-a bucurat de libertate. Dar nu am folosit acest mare dar pe care Cerul ni l-a dat după 1989 de a ne desăvîrși din punct de vedere spiritual, din contră, societatea, în marea ei parte, a disprețuit și disprețuiește în continuare valorile spirituale ale creștinismului. În acest context, referendumul a reprezentat testul suprem prin care cetățenii și-au exprimat loialitatea lor față de valoarea căsătoriei, test pe care nu l-au trecut în majoritate, iar rezultatul negativ al acestuia ne va afecta pe toți.

Multe analize, puncte de vedere, comentarii și observații vor fi făcute pe marginea acestei inițiative civice, dar un lucru este cert: societatea a devenit neinteresată și indiferentă în promovarea valorilor creștine care să o guverneze.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Să spunem DA familiei binecuvîntate de Dumnezeu! – Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018

 Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018:

  1. Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfîntului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea liber consimţită între soţi”, cu formularea clară şi precisă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie.
  2. Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvîntată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanității, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvîntat zicînd: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi!” (Facere 1, 27-28). Această familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie a fost binecuvîntată şi cinstită de Mîntuitorul Iisus Hristos prin prezenţa Sa, a mamei Sale şi a ucenicilor Săi, la Nunta de la Cana Galileii, unde a săvîrşit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătînd astfel valoarea sfîntă a familiei conjugale pentru viaţa Bisericii. În acest sens, Sfîntul Apostol Pavel recomandă ca iubirea mirelui faţă de mireasă să fie asemenea cu iubirea lui Hristos faţă de Biserică (cf. Efeseni 5, 22-25, 32).
  3. Familia binecuvîntată de Dumnezeu, spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naştere la copii, este izvor de viaţă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. Prin urmare, participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere.
  4. Cuvîntul „referendum” înseamnă: „consultare directă a cetăţenilor chemaţi să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanţă pentru stat sau asupra unor probleme de interes general” (DEX). Aşadar, participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român. De fapt, în articolul 2 din Constituţia României se precizează că prin referendum se exprimă suveranitatea naţională a României.
  5. În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor.

Să cinstim, aşadar, Centenarul Marii Uniri din 1918, printr-o mare unire de cuget şi acţiune naţională în apărarea familiei creştine şi a viitorului poporului român!

Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti

Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesajul va fi citit în toate bisericile în zilele de duminică, 30 septembrie 2018, şi luni, 1 octombrie 2018

Apelul publicat de Sorin Ioniţe în 29 septembrie 2018 a apărut pe site-ul BASILICA.RO

Sursa: http://basilica.ro/sa-spunem-da-familiei-binecuvantate-de-dumnezeu-apelul-adunarii-nationale-bisericesti-pentru-participarea-la-referendum-in-6-7-octombrie-2018/

 

 

Conferinţă extraordinară de presă – Coaliţia pentru Familie -27 Septembrie 2018

 

Referendumul privind familia tradițională

     Referendumul se referă la revizuirea alineatului (1) al articolului 48 din Constituția României: „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” (http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba48)

Articolul ar urma să fie modificat astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” (https://www.hotnews.ro/stiri-politic-21755187-deputatii-adoptat-initiativa-cetateneasca-redefinire-familiei-lege-constitutionala.htm)

Referendumul se va desfășura în 6 și 7 octombrie 2018, între orele 7.00 și 21.00, perioadă în care cetățenii vor putea vota modificările propuse articolului menționat mai sus. Întrebarea la care sînt rugați să răspundă este următoarea: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?” (https://www.gandul.info/politica/intrebarea-de-la-referendumul-pentru-familie-6-si-7-ctombrie-2018-17524354)

Conform Institutului Național de Statistică populația după domiciliu, adică numărul de persoane cu cetățenie română și domiciliu pe teritoriul României, la 1 ianuarie 2018 este de 22.194.000 de persoane (http://www.insse.ro/old/sites/default/files/com_presa/com_pdf/popdom1ian2018r.pdf), din care 18.917.495 de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 august 2018 (http://www.roaep.ro/prezentare/comunicat-de-presa/comunicat-de-presa-privind-evolutia-numarului-de-alegatori-in-perioada-decembrie-2016-august-2018/)

Conform articolului 5 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului; „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.” (https://legeaz.net/legea-referendumului-3-2000/art-5-dispozitii-generale)

Din datele de mai sus, pentru ca referendumul să fie validat, la vot trebuie să participe cel puțin 5.675.249 de persoane înscrise în listele electorale permanente, iar opțiunile a cel puțin 4.729.374 de cetățeni înscriși pe listele electorale permanente trebuie să fie valabil exprimate.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Donald Trump, mesaj la ONU: „Respingem ideologia GLOBALISMULUI și îmbrățișăm doctrina patriotismului”

      Președintele Donald Trump a îndemnat națiunile să respingă globalizarea și să îmbrățișeze patriotismul, în discursul rostit marți de la tribuna Organizației Națiunilor Unite.
El a criticat „ideologia globalismului”, spunînd că Statele Unite trebuie să se îndrepte spre patriotism și respectarea suveranității naționale.
Președintele Donald Trump a îndemnat națiunile să respingă globalizarea și să îmbrățișeze patriotismul, în discursul rostit marți de la tribuna Organizației Națiunilor Unite.
El a criticat „ideologia globalismului”, spunînd că Statele Unite trebuie să se îndrepte spre patriotism și respectarea suveranității naționale.
Articolul sub semnătura Ștefaniei Brândușă a apărut pe site-ul Activenews în 25 septembrie 2018.
Notă: este un moment de cotitură în politica actuală, președintele unei mari puteri se ridică împotriva influenței malefice exercitată aupra lumii de guvernul mondial. (R.C.)
Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-