Category Archives: Editorial

Gazul românesc – emblema trădării naționale

       Cînd, la mijlocul anului 2018, a ajuns să se discute în Parlament problema gazului din Marea Neagră, deja nu mai era nimic de făcut! Răul fusese făcut de mult. Și, în 2018, în Parlament nu se discuta cumva, așa cum erau tentați unii să creadă și cum trădătorii de neam și țară se străduiau a-i convinge să creadă, regimul de ansamblu privind exploatarea offshore a gazelor, ci de fapt fiscalitatea acestuia.

Gazul extras din Marea Neagră nu mai aparținea de mult românilor, respectiv de la concesionarea perimetrelor marine în care s-au găsit gazele. Să nu delirăm cumva! Nu există concesiuni doar pentru explorare și prospectare. Concesiunile sunt de explorare, prospectare și exploatare. Pur și simplu, pentru că cel care investește bani serioși spre a face explorări și prospecțiuni și deține și tehnologiile corespunzătoare vrea să fie sigur că, dacă găsește, poate trece la exploatare! Altfel nu vine! Este exclus să cheltuiască bani cu explorări și prospecțiuni și, dacă eventual a găsit hidrocarburi, să vină altul, indiferent cine, să tragă foloasele prin exploatare! Să fie clar: gazul din Marea Neagră nu aparține românilor, ci concesionarilor. Aceștia au drept exclusiv să-l utilizeze cum doresc și să-l vîndă cui doresc! România, dacă vrea ceva din acest gaz, trebuie să-l cumpere la prețul pretins de proprietarul concesiunii. Și să fie de asemenea clar: pentru ca regimul concesiunilor (și prin implicație al redevențelor) să opereze, România, la indicațiile externe de rigoare, a fost nevoită să modifice legi care, să nu ne dăm după plop!, trebuiau să încalce Constituția, care prevede negru pe alb că resursele subsolului sunt proprietate publică a statului român. Or, acordarea unei concesiuni implică transferul folosinței resursei către concesionar, la libera lui alegere. Acest transfer s-a făcut prin șiretlicul priorității legilor zis europene asupra legilor naționale. Și cu asta, basta! Reglementările privind concesiunile/redevențele (taxele pentru concesionare) sunt formulate și impuse de cei ce n-au resurse, dar care sunt puternicii lumii. În Parlament s-a discutat, nu numai ca metaforă, dar foarte practic, doar dacă statul român va lua din redevențe 2 lei sau 3 lei pentru această afacere. Și hai să fim serioși și să admitem că n-avea nici o importanță și dacă era vorba de 3 lei sau de 2 lei! Și cu 3 lei, România și românii se aleg tot cu mai nimic, față de tezaurul reprezentat de gazul (zis românesc) din Marea Neagră.

Condiția impusă prin lege a desfacerii în România a cel puțin 50% din gazul extras – față de care, vai!, concesionarii s-au arătat atît de nemulțumiți – nu schimbă cu ceva faptul esențial că, oricare ar fi aceia, consumatorii din România vor trebui să plătească gazul, nu statului român ca reprezentant al poporului român (fost) posesor al gazelor, ci concesionarului. Mai direct spus, românii vor trebui să cumpere de la alții propriile resurse. În rest, concesionarul LukOil este liber, dacă își va construi conductă, să expedieze gazul exploatat direct în Rusia sau să-l asocieze traseelor care duc gazele rusești spre Europa occidentală, iar concesionarul Exxon poate, cu aceeași condiție a construcției unei conducte, să dirijeze gazul spre orice țărm apropiat, de pildă, la o stație de lichefiere. Doar OMV și-a făcut deja rost de conductă cu ajutorul UE. Se numește BRUA (Bulgaria, România, Ungaria, Austria). De la Tuzla pînă la granița cu Ungaria s-a trecut deja la construcția unei conducte – să precizăm, conductă separată, subliniem, separată, față de cea curentă pe care operează Transgaz – și, atenție mare!, cu excepția unui tronson finanțat din fonduri europene, va fi plătită de consumatorii români din creșterea tarifelor! Ei vor suporta în final 60% din costul pentru cei aproape 800 km de conductă nouă de pe teritoriul românesc. Cît vor plăti pînă la urmă consumatorii români în viitor? Cumva mai puțin decît acum pentru că s-au descoperit gaze „românești” în Marea Neagră? Nu, nicidecum! Deja prețul gazelor românești pentru consumatorii români s-a mărit cu 50% din 2014 doar pentru că așa a vrut Comisia de la Bruxelles! Procesul este numit la Bruxelles liberalizarea pieței. Ce fel de economie de piață o fi în capul comisarilor de la Bruxelles, deoarece în România, împotriva oricăror reguli ale cererii și ofertei, prețurile au crescut, deși consumul de gaze a tot scăzut?! Calendarele de creșteri de prețuri nu țin cont de nimic altceva decît de așa-zisa nevoie de a se alinia prețurile în UE, de fapt de a le asuma pe cele plătite de economia dominantă din UE, respectiv Germania, furnizorului dominant care este Rusia. O spurcăciune à la Bruxelles! Că nu se ține cont de greutatea cu care atîrnă factura la gaze în veniturile consumatorilor (de departe cel mai greu în cazul românilor), mai treacă-meargă, dar că nu se ține seama dacă ești posesor sau nu de resurse, asta este strigător la cer! După creșterile fără încetare ale tarifelor, românii au pierdut deja orice avantaj că le-a lăsat Dumnezeu niște resurse de gaze! Mai mult, prețul de referință la gaze în România a fost stabilit a fi cel de pe bursa de gaze de la Viena, ceea ce va băga în spirală prețurile de pe piața românească, întrucît acestea nu vor mai avea nici o legătură cu producția și desfacerea internă.

Cu ajutorul colonialismului austriac, dar și cu al colaboraționismului autohton, românii vor plăti mai mult pe gaze (zis românești). Unii naivi de pe traseul românesc al BRUA s-au bucurat că vor putea și ei să se conecteze la conductă, scăpînd de încălzirea cu lemne. Săracii, n-au înțeles că gazul din BRUA nu este al României și că Transgaz, care a aranjat exproprierile pentru conductă, n-are niciun drept să hotărască vreo conectare. Totul trebuie înțeles în cheia stăpînilor. OMV, stăpîn în domeniu în România, și-a comunicat în 2018 strategia: vrea să devină mare furnizor de gaze regional, bazîndu-se pe resursele românești din Marea Neagră, strategie din care România nu se alege cu nimic. Să fie oare întîmplător faptul că OMV și-a început anul 2018 – an decisiv și pentru anunțarea debutului exploatărilor din Marea Neagră – scoțînd din dispozitivul executiv al companiei Petrom toți românii care mai erau pe acolo, în frunte cu Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, și cu șeful departamentului care avea în grijă tocmai exploatările la mare adîncime din Marea Neagră?!

Pe ce mizează OMV în realizarea strategiei stabilite? Pe aceleași lucruri pe care mizează și Ungaria în intervenția aparent ciudată pe care a avut-o exact cînd politicienii români, întîrziați înainte de toate într-ale mentalului, își făcuseră în sfîrșit timp să discute fiscalitatea offshore din Marea Neagră! Pe aservirea totală a României, pe lipsa oricărei reacții din partea acesteia la terfelirea elucubrantă a intereselor ei minime. Mai concret, că, în starea jalnică în care a adus-o colonialismul colectiv vest-european și colaboraționismul trădător intern, nu mai are ce să facă, din păcate, cu gazul din Marea Neagră, care i-a devenit de fapt o pacoste și nu o mîntuire? După ce a plasat în forță, la o licitație organizată de Transgaz, două companii pe care le controlează (una de stocare a gazului și alta de negociere pe piață a gazului), care au rezervat împreună întreaga capacitate de transport a viitoarei conducte pe 15 ani, începînd din 2022, statul maghiar a trimis la București un reprezentant al transportatorului de gaze din Ungaria, „să ia legătura cu presa”. Acesta a jucat cartea jignirii și umilirii României, pe baza însă a unui fapt cu totul și cu totul real. „Nu puteți consuma gazele în România – a spus dl Kristof Terhes. Nu aveți petrochimie, nu aveți industrie, nu știu de ce ați închis petrochimia. Ce să faceți acum cu gazele?! Un mare foc?! Nu aveți altceva de făcut decît să-l vindeți!” Ce să-i replici dlui Terhes? (continuarea săptămîna viitoare)

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 16 iulie 2018.

 

 

Reclame

Diversiunea „jumătăților de măsură“

     Cea mai relevantă mărturie a folosirii jumătăților de măsură ca mijloc de camuflare a adevărurilor deranjante din politică și economie și chiar ca principală cheie diversionistă a guvernării o depune partidul cel mai mare din România – PSD –, singurul care colectează un număr semnificativ de voturi. PSD, se poate spune, este înfrățit cu jumătățile de măsură: se dă de stînga, dar se laudă cu măsuri de dreapta; lasă impresia că face ceva pentru nevoiași, dar dă cadouri peste cadouri pentru bogați; pretinde că acționează pentru capitalul autohton, dar din tot ceea ce întreprinde, unicul cîștigător este capitalul străin! Cea mai aiuritoare jumătate de măsură pe care o utilizează este proiectarea unor obiective cu mize de anvergură națională (precum creșterea salariilor, majorarea pensiilor, dezvoltarea economiei, stoparea emigrației), fără a pune măcar în discuție statutul de colonie al României, ignorînd, desigur, cu bună știință, că nu se ajunge nicăieri dacă se atacă numai efectele, nu și cauzele. Vrînd să dea la săraci, neluînd însă de la bogați, ba mai făcîndu-le acestora și cadouri, programele PSD se împotmolesc în lipsă de resurse. Cu jumătățile de măsură, PSD trădează valorile stîngii, înșală speranțele celor nevoiași, dar, cu cît o face mai abitir, cîștigă în spațiul electoral, pentru că opoziția, de altfel, ridicolă, îl acuză de populism, iar justiția îl victimizează prin transformarea sa în vinovatul de serviciu. Mostra jumătăților de măsură promovate de PSD este programul de guvernare păstorit de artizanul jumătăților de măsură, Liviu Dragnea, care una spune și alta face, care amenință de formă băncile și multinaționalele, băgîndu-le de fapt și mai adînc în buzunare efectele relaxărilor fiscale și ale sclavagizării relațiilor de muncă. Semnificativ este faptul că guvernele PSD ale României cheltuiesc de ani de zile cu ajutorul de stat, încasat aproape integral de multinaționale, de 30 ori mai mult decît acordă oficial sprijin pentru IMM-uri.

Cu politica jumătăților de măsură – nici statutul de colonie nu e contestat, dar nici nu i se pretinde stăpînului extern să-l recunoască pentru a-și asuma responsabilitățile aferente! –, România a ajuns, nu întîmplător, în extincție! Dispare pur și simplu, prin căderea demografică și apocaliptica emigrație, ca națiune, căci ca stat și economie națională a murit deja. Rezultatul net: de cînd cu „mîntuitorii“ occidentali, România tot în subdezvoltare a rămas și tot pe ultimul loc în Europa se află. Iar de furat din România nu s-a furat niciodată mai dramatic decît în anii colonializării. Jaful din bogățiile țării nu are egal în istorie. Este vorba despre resursele subsolului, activele industriale, roadele pămîntului! Este vorba despre oameni cu milioanele în bejenie! Cu jumătățile de măsură, românii, ca cetățeni privați și firme private, n-au reușit nici măcar să-și fure ei țara de la statul lor ca și distrus. România se află aproape integralmente în mîna străinilor. Și pe cînd furau românii, tot mai rămînea ceva prin țară; de cînd fură însă străinii, totul se scurge în afară, ducîndu-se pe Apa Sîmbetei. Românii au ajuns deja chiriași în țara lor. Nu realizează tocmai exact tragedia, fiind proprietari pe locuințele în care stau. În rest, nu mai au aproape nimic din țară. Aceste locuințe sunt însă ca o pojghiță. Cînd stăpînul străin va dori, pojghița va dispărea. Va fi însă deja tîrziu pentru români să-și dea seama de tragedia istorică pe care o trăiesc. Dacă nu cumva stăpînii străini, care sunt proprietarii preponderenți ai actualei Românii, o vor împărți, și nu din vreo răutate a lor, ci din faptul obiectiv că proprietarii, cînd nu se înțeleg între ei, își împart între ei bunurile, cu salahori cu tot.

Economia este evident înțesată de jumătățile de măsură diversioniste. Pentru că aici este banul! Și, ca atare, e îmbulzeală de jumătăți de măsură care să ascundă adevărul privind proveniența și traseul resurselor, configurația rezultatelor, destinația profiturilor, care să-i amețească pe fraieri cu minciuni despre incapacitatea internă și mîntuirea externă.

Cea mai sinistră jumătate de măsură este în ceea ce privește chiar prezentarea configurației economiei. Se strigă în gura mare despre minunăția investițiilor străine și faptul că nu ne-am descurca în România fără ele, dar nu se spune nici măcar cu jumătate de gură despre pozițiile pe care capitalul străin a ajuns să le ocupe în teritoriul economic al României pe baza investițiilor implicate. Evident, pentru ca nu cumva să se dezvăluie în clar rolul acestuia în decizia pe plan național! Realitatea ce se caută a fi ascunsă astfel este legată de „splitarea“ (iată un cuvînt la modă!) aproape completă a economiei din România: pe de o parte, componenta deținută de capitalul străin, mereu mai înfloritoare, iar, pe de altă parte, componenta deținută de capitalul românesc, ce dă mereu înapoi. Și atunci, soluția este găsită, culmea!, în prezentarea asamblată a celor două componente care au trăsături cu totul și cu totul distincte și care nu prea au legături între ele. Statistic, dar evident numai statistic, avem o economie națională și o singură creștere economică, deși economie națională nu mai există de mult, iar creșterea economică se obține de fapt în economia străină, în timp ce economia românească, în cel mai fericit caz, stagnează! Studii (accentuăm: studii, nu statistici!) oficiale vorbesc despre faptul că, din ansamblul agregat, economia străină deține cel puțin o jumătate, dar important de subliniat jumătatea în care se găsesc toate punctele și sectoarele strategice, în timp ce economia românească reprezintă jumătatea care pune pingele. Aceleași studii ne spun că economia străină nu constituia decît circa o cincime din total acum 10 ani, iar în prezent a trecut de jumătate! Unde s-a obținut de fapt creșterea economică despre care se tot vorbește?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 iulie 2018.

România: indescifrabila adeziune populară la UE

       Dl Iohannis, în disputa sa cu dl Dragnea, l-a acuzat pe acesta că, prin politica sa, riscă să scoată România din UE, în timp ce românii ar fi „proeuropeni”. Nu este clar ce înseamnă a fi „proeuropean”, dar dl Iohannis n-a făcut altceva în legătură cu acuzațiile aduse decît să apeleze la un fapt real, care îi convenea în disputa respectivă: adeziunea populară la UE! De altminteri, absența oricărei împotriviri politice față de statutul fără echivoc, indiferent dacă recunoscut sau nu, al României de colonie în cadrul sistemului centru-periferie al UE aduce inevitabil în cîmpul discuției problema teribilă a adeziunii populare în legătură cu multiplele fațete și aspecte ale respectivului statut și implicațiilor lui. Nu poți să critici făcîndu-te că nu vezi că te încumeți să critici ceea ce adeziunea populară tocmai ridică în slăvi! De altfel, criticii statutului colonial dezonorant, descalificant și antiproductiv al României sunt puțini, iar audiența lor populară nici nu se pune ca problemă, deoarece respectivii nu reprezintă pe cineva în termeni instituționali. Ca atare, pentru autorități este preferabil ca ei să fie ignorați pur și simplu decît să fie cumva combătuți propagandistic, mai ales că știe și Grivei că orice argumente s-ar prezenta ar fi de partea acestor critici și nu de partea propagandei ce ar încerca măcar și numai să-i contrazică. S-ar obține efectul exact invers celui dorit! Și atunci se întîmplă întocmai ceea ce se întîmplă. Criticii vorbesc în van (dacă ajung cumva să intervină în spațiul public) și este suficient ca propaganda (despre care nu trebuie să existe nicio ezitare în a o numi colonialistă) să-și pună flașneta, mereu aceeași, indiferent de subiect sau dată din calendar, cu „partenerii” noștri care, în calitate de îngeri, au venit să ne salveze de Diavolul pe care îl reprezintă corupții români! Într-o nebuloasă totală, în care nimeni nu vrea să afle cum stă concret treaba, adeziunea populară rămîne neclintită la ceva, nu tocmai clar și palpabil numit generalizat UE, și pe care respectiva propagandă se bazează! România este practic singura țară din UE în care se înregistrează un raport serios supraunitar de încredere în UE, de adeziune populară la UE. Este un fapt. Și să fie clar: dacă este așa, propaganda n-are nevoie de prea multe argumente în ceea ce susține. Dacă n-ar fi așa ar trebui să-și schimbe obiectul muncii căci, orice ar spune, ar fi tot degeaba. Așa, însă, poate să facă din UE pilon și să-l folosească la ceea ce stăpînii externi ai propagandei sunt interesați politic: de pildă, să vîndă povești sau baliverne pure, să sugereze că România face politic corect să confunde icoanele cu fundurile bombate, că e bine și nu rău să plătești gazul românesc consumat nu unui român ci unui neamț și apa românească unui francez, că e modern să nu mai poți cumpăra ceapă de la un biet țăran din Oltenia, ci de la nu știu ce trust olandez! Nemaivorbind că – lucru și mai și – petrolul poporului tău nu-ți mai aparține ci aparține unor austrieci! Este de ajuns să nu insiste și propaganda și-a realizat menirea: tace pur și simplu că UE i-a luat totul României, iar românii cu adeziunea sunt fericiți: se pot face că nici nu știu, iar, dacă știu, se pot face că nu-i treaba lor!

Comunicarea și, prin consecință, propaganda, de un sens sau altul, au desigur rolul lor în modelarea și influențarea opiniilor oamenilor. Dar nu pot explica în întregime părerea oamenilor, fie de un sens fie de altul; aceste păreri se formează de fapt în creuzetul intereselor lor și, mai ales, dacă oamenii se împiedică de pragul de jos sau dau cu capul de pragul de sus. Părerea românilor despre UE este dată de suprapunerea acesteia, în mintea lor, cu ieșirea lor în lumea largă, la muncă, în călătorii, cu alte cuvinte în supraviețuire și în petrecerea timpului liber. Că UE a ajuns un bastion colonial, că are „două viteze” (una a stăpînilor și alta a salahorilor), că UE a luat țării lor tot la dispoziția altor popoare (resurse ale subsolului, industrii, bănci, păduri, pămînturi) pur și simplu nu contează! Deocamdată, este important doar că UE înseamnă că pot părăsi România, unde nu mai au nici un rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun și, tot eventual, la o vacanță mai acătării.

UE își poate păstra acest statut în mintea românilor pentru că de fapt a luat totul statului lor direct din desaga acestuia și, deocamdată, nu de la gura lor. Lucrurile tind să se schimbe curînd! Desaga cu active a statului s-a golit și corifeii UE, pentru a-și prelua din România profiturile cu care s-au obișnuit, vor lua de-acum direct de la gura românilor. Atunci românii își vor schimba brusc și abrupt părerea despre UE. Colonialismul nu-și poate ascunde tot timpul fața adevărată. Și nici nu se poate farda spre a tot păcăli pe fraieri!

Și percepția celor deja aciuați pe afară se va schimba, pe măsură ce fosta țară a lor va ajunge în sapă de lemn, și nu din cauza corupților români, contra cărora puteau fi manevrați să iasă în stradă fără să înțeleagă prea exact de ce! Dacă nu cumva fosta țară a lor va fi împărțită între proprietarii străini ce se vor certa între ei sau va fi transformată într-o zonă tampon între vechi puteri vestice și estice, respectiv între mîntuitori și Diavol!

Actualului soi de dependență de bejenie al românilor, care explică poziționarea favorabilă – total nejustificată față de UE –, îi va lua locul percepția reală, masiv critică! Central-europenii, mai realiști și mai aproape deja de o percepție corectă, sunt mai pregătiți pentru noile vremuri. Românii – situați aproape complet anapoda și cu mentalitatea „să-i periem că doar, doar ne vor îngădui și nouă să-i pupăm în fund” – sunt complet nepregătiți pentru ceea ce va veni. Istoria îi va face harcea-parcea!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 18 iunie 2018.

Șerbănescu, acuzații explozive: Lui Dragnea ar trebui să i se facă dosare pentru lansarea FSDI!

        Economistul Ilie Șerbănescu – fost ministru al Reformei în Cabinetul Ciorbea, doctor în Economie și vicepreședinte al Societății Române de Economie – declanșează, în exclusivitate pentru PSnews.ro, un atac vehement la adresa șefului PSD, Liviu Dragnea, pe care-l acuză că „face cadouri capitalului străin“, prin intermediul sinecurii Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care reprezintă „o metodă de furt“

Întrebat care este, în opinia sa, adevăratul motiv pentru care șeful PSD a lansat Fondul Suveran, Ilie Șerbănescu ne-a edificat cu franchețe: „Dragnea face cadouri capitalului străin ca să fie lăsat să-i pupe pe ăia în …! Eu nu mă feresc de astfel de cuvinte, expresii, cînd am de-a face cu acțiuni menite jafului, acțiuni susținute de un politician aventurier care se laudă că ar fi de stînga!“. De asemenea, fostul ministru susține că Liviu Dragnea ar trebui să aibă probleme în instanță pentru jaful pe care-l girează și avertizează că, tot din pricina practicilor reprobabile ale teleormăneanului, România riscă să rămînă „fără stat“și asta peste doar doi ani! PSnews.ro vă prezintă acuzațiile lui Ilie Șerbănescu.

Pe înțelesul tuturor: hipermarket versus chioșc amărît

„România nu are nevoie de Fondul Suveran. În realitate, România este o țară jerpelită care nu mai are decît extrem de puține proprietăți în mîna statului. Restul au fost jefuite, prăduite într-o manieră barbară. Din punct de vedere economic, ar fi rațional ca România să păstreze puținul pe care îl mai are, să-l coordoneze inteligent, în conformitate cu o strategie serioasă, și să facă totul pentru a face bani. Însă, prin intermediul acestei tîmpenii numite Fondul Suveran, România va pierde, în mod inevitabil, toți acești bani. De asemenea, avem de-a face și cu un aspect caraghios – ce deține România este prea puțin ca să fie pus pe piață. Sunt alții care au sute de miliarde. Comparația dintre un hipermarket și un chioșc amărît care nu poate face față concurenței este cît se poate de grăitoare în acest sens.

Motivul lui Dragnea

Unica soluție este ca România să prezerve puținul pe care îl mai are, să încerce să genereze niște profituri pe care să le dea statului și să încropească ceva cu ele, în concordanță cu un proiect realist. Altă cale nu-i! Dar statul român – în frunte cu domnul Liviu Dragnea – nu are un astfel de proiect. De cînd s-a cocoțat în fruntea PSD, Dragnea nu a avut o altă ocupație decît să facă o grămadă de cadouri capitalului străin, chiar prin minunatul său program de guvernare! Da, cadouri din foarte puținul care mai există! De ce face Dragnea aceste cadouri intolerabile? Părerea mea: ca să-l lase și pe el să-i pupe în …! Dar asta-i o miză mult prea mică în comparație cu ce pierde România.

Aventurierul și jaful a 4% din PIB-ul României

Prin sinecura Fondul Suveran, statul român s-a transformat, oficial, într-un teritoriu pentru jefuit. El nu mai pretinde absolut nimic. 90% din profitul multinaționalelor este expatriat fără fiscalizare, dar, în loc să clarifice acest aspect, Dragnea face cadouri capitalului străin ca să fie lăsat să-i pupe pe ăia în ..! Eu nu mă feresc de astfel de cuvinte, expresii, cînd am de-a face cu acțiuni menite jafului, acțiuni susținute de un politician aventurier care se laudă că ar fi de stînga. Pînă în acest moment, cel mai mare cadou făcut de Dragnea multinaționalelor a fost trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, în condițiile în care o astfel de măsură abia dacă mai există prin cîteva țări, dar este raportată la alte realități. Cînd comiți «revoluții» de genul ăsta în România, asta-i consecința: ne-am întors la o formă de capitalism primitiv. Ceea ce face Dragnea este spurcat. Fondul Suveran nu este altceva decît o metodă de a fura puținii bani care mai reveneau statului. PIB-ul României mai primește doar 4% de la stat. Ei bine, Dragnea vrea să ia și banii ăștia, ultimii!

„În doi ani, rămînem fără stat!“

Fondul nu este altceva decît o modalitate de a jecmăni, fura, distruge – eu sunt convins că, în numai doi ani, nu va mai exista nici măcar acest 4%. În doi ani, vom fi singura țară fără stat! E halucinant ce este în stare să facă Liviu Dragnea! El pentru nenorocirile aste uriașe ar trebui să aibă probleme în instanță. Dragnea distruge ultimul lucru care mai există“, a declarat Ilie Șerbănescu, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Articolul semnat de Răzvan Gheorghe a apărut pe site-ul PSnews.ro în 10 iunie 2018.

Sursa: https://psnews.ro/serbanescu-acuzatii-explozive-lui-dragnea-ar-trebui-sa-i-se-faca-dosare-pentru-lansarea-fsdi-exclusiv-217568/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Fiecare cu valetul lui

      Ieri, pe lîngă Librăria Universității, dădui nas în nas cu primarele Emil Boc sau, realistă fiind, cu preamicul Clujului. Înfoiat, a trecut oarecum deranjat că nu i-am dat atenție. Nu e prima dată cînd ne-am întîlnit, ținînd cont de faptul că am fost vecini de cartier.

Mie, tandemul Băsescu-Boc care a făcut atît de mult rău țării, mi-a rămas atît de bine întipărit în minte, încît nu-l pot disocia pe obedientul Boc de fostul președinte.

Cîtă dreptate a avut scriitorul Octavian Paler!

Acum pentru președintele KWIohannis, rolul valetului este jucat de Ludovic Orban.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Dacă n-ar fi tragic, ar fi chiar hazliu!

         Nu cred că există vreun alt tîlc care să se potrivească mai bine înfruntării dintre taberele, să le spunem, Iohannis și respectiv Dragnea. Le denumim astfel doar pentru identificare, căci în spate se află cu totul alții, mult mai mari și nu de pe malurile Dîmboviței. Mai de curînd, s-au luat pe tema mutării la Ierusalim a ambasadei României.

Doar în capul fraierilor s-a trezit, așa deodată, expertul în politică globală Dragnea să inițieze această mutare pe care o fac Statele Unite și s-a grăbit, tot așa deodată, celălalt expert din România în politică globală, Iohannis, să-l combată, cînd acesta nu cred că merge nici la schi în Șureanu fără să primească încuviințare din Germania. Berlinul s-a supărat atît de tare pe „recalcitrantul“ Dragnea, încît l-a pus pe Iohannis să ceară demisia omului acestuia, respectiv a premierului Dăncilă! Și ca să dea substanță acestei cereri, în care constituțional n-are o îndrituire mai mare decît a unui manifestant de rînd în piața publică, dl Iohannis s-a lansat în acuze la politica economică a dlui Dragnea. Și dintr-o dată – după ce înfruntarea, avînd în vedere tema ei,  păstra o notă gravă în ciuda marionetismului protagoniștilor de la București – s-a intrat pe tărîmul caraghioslîcului!

Dl Iohannis, devenit și expert economic, a dat de pămînt cu politica dlui Dragnea, acuzîndu-l că prin măriri de salarii (se subînțelege nejustificate și artificiale) îmbolnăvește economia de hipertensiune, cu consecința „destabilizării“ bugetului, prețurilor, perspectivelor. Imediat, și tot la televizor, dl Dragnea, devenit și el expert economic, a replicat că, de fapt, prin politica sa, vindecă economia de grava gripă moștenită de la guvernarea băsistă. Aspectele hazlii ale înfruntării abundă, părțile vorbind altfel despre absolut aceleași lucruri sau recurgînd la aceleași date, dar din luni diferite pentru a-și susține tezele.

Ar fi însă doar de rîs, dacă n-ar fi de plîns! De fapt, în timp ce pentru dl Iohannis economia este amenințată de hipertensiunea pe care o induce politica PSD, iar pentru dl Dragnea această politică vindecă economia de o gripă prelungită moștenită de la alții, România este bolnavă de cancer de-a binelea și, cel mai probabil, fără întoarcere! Pierzînd proprietatea asupra punctelor, sectoarelor și pîrghiilor strategice din economie, predînd deci străinilor decizia, România a devenit o biată colonie. Și este o colonie subdezvoltată, fără baza minimă  în infrastructură și în ocrotirea sănătății, cu o depopulare de tip sirian, cu o îmbătrînire dramatică a populației (rezultînd nu numai din prăbușirea nașterilor, dar și din exodul pur și simplu apocaliptic), codașă în toate domeniile în UE (cele mai mici salarii, cele mai mici pensii, cele mai mici alocații pentru educație, cea mai înaltă rată de sărăcie, cea mai slabă rețea de canalizare, cele mai multe locuințe cu closet în curte și încălzire cu lemne etc). Și fără vreo perspectivă de corectare în vreun domeniu dintre cele menționate, în măsura în care statul are de departe cele mai mici încasări la buget (sub 30% din PIB, față de aproape 45% în medie în UE). Ăsta-i cancer generalizat! De ce nici dl Iohannis, nici dl Dragnea nu se referă la aceste realități dramatice este de bănuit. Nu au voie de la cei de afară sau vor să intre în voia celor de afară ce trag foloasele de pe urma coloniei România! În orice caz, să fie clar: nu știm dacă mai este ceva de făcut pentru a salva România, dar, fără un diagnostic pertinent, putem fi siguri că va muri. Dacă va fi tratată de gripă sau de hipertensiune, cînd are cancer, drumul spre groapă este cert!

În condițiile acestei boli grave de cancer avansat, argumentele folosite în înfruntarea între hipertensiune și gripă sunt pur și simplu ridicole! Ce relevanță are creșterea economică, fie că ar fi de 2% sau de 7%, fie că accelerează sau dimpotrivă slăbește, cînd aceasta nu este obținută de capitalul românesc ce dă de fapt înapoi, ci de capitalul străin, care îi consideră roadele ale lui și nu vrea să le împartă cu nimeni?! Cum poate dl Iohannis să incrimineze creșterea salariilor în țara cu cele mai mici salarii din „Europa“ și să riște a se face de rîs intrînd în propria capcană, căci, acuzînd PSD că, prin „țopăială fiscală“, salariile prevăzute a crește de fapt au scăzut, cum ar mai putea atunci salariile să inoculeze tensiune și destabilizare?! Cum se poate lăuda dl Dragnea cu scăderea șomajului, cînd din România au plecat aproape 4 milioane de oameni în vîrstă aptă de muncă și cînd, ținîndu-se cont de această ­crudă realitate, neocuparea ­forței de muncă este nu de 4-5%, ci de 40-50%?!

Înțelegem însă prea bine de ce lipsa autostrăzilor și spitalelor, externalizarea profiturilor fără fiscalizare de către multinaționale, batjocura redevențelor (probabil cele mai mici din lume), minciuna ­sprijinirii IMM-urilor, desconsiderarea și umilirea capitalului românesc, scoaterea din joc a acestuia prin dosare montate în justiție, mascarada anticorupției care ilogic nu găsește decît corupți români într-o țară deținută economic de străini, tragedia gazului românesc care urmează a fi exportat fără ca românii să aibă acces la el, ei bine, de ce toate acestea nu fac obiect de controversă între dnii Iohannis și Dragnea: cei doi sunt deopotrivă uniți în cuget și simțiri în a se face că nu văd tot ceea ce decurge din ­rînduielile coloniale care guvernează România actuală și care, ca un cancer generalizat, vor duce la dezmembrarea teritorială a țării, după pierderea deja a ­economiei naționale și a deciziei naționale!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 mai 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/daca-n-ar-fi-tragic-ar-fi-chiar-hazliu/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

„Karl Marx a fost un filosof care a gîndit pentru viitor, a avut aspirații creative, iar astăzi este învinovățit de lucruri pentru care nu e responsabil și pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost răstălmăcite în opusul lor.“ (Jean-Claude Juncker, Trier, 5 mai 2018)

Uniunea Europeană îl reevaluează pe Marx.

Motivele sunt transparente. Marxismul este un produs intelectual al Europei civilizate, Marx însuși fiind un intelectual evreu german născut la Trier și care a trăit la Berlin, Paris și Londra. În mod reflex, europeanul de azi nu poate, mental, să suprapună marxismul „barbariei staliniste“, Ucrainei sovietizate, Poloniei lui Gomulka, României lui Ceaușescu și așa mai departe. Eșecul ideii comuniste în est este explicat de intelectualul occidental prin inadecvarea sofisticatelor concepții materialist-dialectice la popoarele chemate a le experimenta, unele grobiene, barbare, afectate de despotism oriental și misticism ortodox.

Există o linie roșie care străbate istoria mentalităților europene, încă din iluminism, și ea se referă la inferioritatea Europei de est, descrisă ca spațiu al paradoxurilor, al excentricității, un spațiu nesigur dar fragil, ușor de luat în stăpînire.

Larry Wolff, în „Inventarea Europei de Est. Harta civilizației în Epoca Luminilor“ [1] descrie cu acuratețe opera intelectualilor iluminiști care au pătruns în spațiul cuprins între Germania, Rusia și Imperiul Otoman (și numit convențional Orientul european sau Europa orientală – depinde de perspectivă!), au posedat acest spațiu de pe poziții de dominație intelectuală dar prin sugestii de natură sexuală, l-au imaginat și cartografiat prin călătorii reale sau imaginare, l-au sfătuit și populat după propriile lor asumpții și mentalități.

Este o istorie de 300 de ani care nu s-a sfîrșit nici în zilele noastre. În fapt, de la marchizul de Sade sau Casanova, care-și plasează întîmplările împănate de violuri și biciuiri masochiste în spațiul permisiv al Europei de Est, pînă la turistul care vine la Bran avid să cunoască „practicile lui Dracula“, pare că nimic nu s-a schimbat. Dacă Edward Gibbon, savant iluminist de primă mînă transforma un mileniu de istorie bizantină în perioada lungă a declinului Imperiului Roman, iar româna o includea cu nonșalanță în rîndul limbilor slave, atitudinea sa venea din acea ușurință cu care intelectualul privea facila și pasiva Europă orientală.

Hello Budapest!, exclamă și astăzi, pe scena de la București, vedeta pop venită de la Londra.

Mozart marca trecerea frontierei din Austria în Boemia (în fapt, mergea la Praga, la doi pași!) adoptînd o identitate nouă pentru sine, pentru familie și chiar pentru cîine: „Eu sunt Punkitititi, soția mea este Schabla Pumfa. Hofer este Rozka Pumpa (…)“ – nume fantezist pseudorientale [2] .

Cortina de fier, în fapt, nu au inventat-o Churchill și Stalin. Ea era acolo de secole.

Atitudinea occidentală este cea a luării în stăpînire a unei lumi tarate, cu mentalități primitive, colectivistă și imposibil de civilizat. Filosofii iluminiști condamnă cu asprime în țările de origine pedepsele corporale, dar în călătoriile făcute în est devin îngăduitori cu folosirea cnutului, își aduc ca suveniruri biciuri care-au servit maltratării bietelor ființe inferioare care populează țărmurile Mării Negre.

Toate aceste lucruri sunt extrem de importante ca să înțelegem mai bine de ce este Marx atît de apreciat astăzi de către liderii Uniunii Europene. Marx nu discriminează nici un moment oamenii în funcție de originea socială, de culoarea pielii sau de alte criterii. Și cu toate acestea, Marx discriminează cumplit. Instrumentul principal este unul ideologic și el se exprimă în termeni de conștiință socială – conștiința progresistă și înțelegerea legităților istoriei.

De exemplu: pentru Marx este un lucru pozitiv colonizarea franceză a Algeriei, așa cum pozitivă este înfrîngerea Mexicului de către SUA și răpirea de teritorii.

Pentru Marx nu există dreptate, noțiunile morale își au sursa în relațiile sociale și sunt constructe relative.

Pentru Marx, esențială este ridicarea oamenilor pe o altă treaptă istorică. Dacă o putere albă, europeană, ridică triburile indigene la viața modernă, atunci acesta este un proces pozitiv. Contează mai puțin victimele umane.

Marx scrie mult despre stăpînirea britanică în India. Deși recunoaște agresiunea colonizatoare asupra pașnicelor comunități indiene, el concluzionează, totuși, că oricît ar fi de dureros să le vezi azvîrlite într-un noian de calamități, iar pe fiecare dintre membrii lor pierzîndu-și vechile forme de civilizație ca și sursele de existență moștenite din moși strămoși, aceste comunități nu erau deloc inofensive și că era foarte bine ce s-a întîmplat cu ele. Era preferabil ca acești oameni să intre sub exploatarea civilizației engleze decît să stagneze în superstiție, în fatalitate imuabilă, în reguli tradiționale lipsiți de orice inițiativă istorică [3] .

Marx este susținătorul acerb al violenței: violența este moașa oricărei societăți vechi care poartă în pîntece una nouă. Însăși violența constituie o putere economică. (Capitalul, I, cap. 24,6) [4] . Cu toate acestea, tot Marx era de acord ca acolo unde societatea o permite se poate cuceri și pașnic puterea, în special în societățile foarte înaintate unde există o conștiință puternică a misiunii proletariatului: Marea Britanie, SUA, Olanda sau Germania.

Marx credea că eliberarea individului în cadrul unei societăți comuniste este intim legată de procese istorice și este o consecință a progresului. Nici un moment Marx nu afirma că ideile comuniste și o asemenea societate ar fi putut apărea în Evul Mediu, de exemplu. Potrivit lui, nu se pot arde etapele. El salută rolul burgheziei care a distrus societatea feudală.

Marxismul, ca orice ism, operează cu generalități. Pentru Marx sursa înțelegerii istoriei este lupta de clasă. Nu aspirația omului spre Bine sau geniile care schimbă istoria. Și, cu atît mai puțin, idealismele de toate felurile.

Așa cum se poate observa, evenimentul din 5 mai 2018 de la Trier, este urmarea firească a unei întregi concepții asumate la nivelul conducerii Uniunii Europene. Apelurile intelectualilor din Europa de Est adresate lui Jean-Claude Juncker de a nu participa la dezvelirea statuii lui Marx ar fi avut sens în măsura în care gestul acestuia ar fi fost accidental, de curtoazie, un gest rebel sau de simpatie personală. Nimic nu ne îndreptățește, însă, să gîndim astfel. Nu numai amploarea sărbătoririi lui Marx în întreaga lume a atras atenția. Este esențial faptul că președintele Comisiei Europene dezvelește o statuie, adică face apel la autoritate și la model, în condițiile în care niciodată comisarii europeni nu au arătat respect față de memoria unor personalități istorice ale statelor membre. Statuia nu e nici ea una nonconformistă, așa cum suntem obișnuiți la București. Ba este una cît se poate de clasică, din bronz și transmite privitorului înțelepciunea Părintelui fondator, așa cum numai chinezii știu să pună în valoare.

Discursul de comemorare a lui Marx a fost ținut de Jean-Claude Juncker în vechea biserică din Trier construită de Constantin cel Mare. Juncker urmează vechilor modele consacrate: Mehmed II Cuceritorul intra călare în Sfînta Sofia, Napoleon se încorona singur la Roma în prezența Papei, Bismarck impunea Franței cedarea Alsaciei și Lorenei în Sala Oglinzilor de la Versailles iar Kaizerul Wilhelm al II-lea rostea celebrul discurs de la Pekin: „iertarea nu trebuie acordată nimănui și nu trebuie luat nici un prizonier. Oricine ajunge în mîinile voastre trebuie să piară de sabia voastră. Trebuie să faceți în așa fel încît numele de German să fie amintit în China și peste 1000 de ani, ca orice chinez să nu îndrăznească să privească un German în ochi“. Deloc întîmplător România era chemată la Viena să semneze cedarea Ardealului de Nord…

Gestul lui Jean-Claude Juncker de a reabilita oficial marxismul într-o biserică face parte din același șir: umilirea revanșardă a adversarului. Cum nu credem în coincidențe, tot săptămîna trecută a fost lansat și mai ales foarte bine popularizat studiul comandat de Banca Mondială prin care se caută a se demonstra că eșecul marxismului în Europa de est s-ar datora înclinațiilor autoritariste ale ortodoxiei care a corupt puritatea doctrinei lui Marx.

Toată această explicație rezonează foarte bine cu fondul comun de atitudini iluministe caracterizate prin superioritatea civilizațională a Europei Occidentale față de Europa de Est, argumentată nu rasial ci evoluționist istoric de Marx. Jean-Claude Juncker l-a asimilat pe Marx în măsura în care doctrina acestuia se adresa unor oameni evoluați, cu o gîndire științifică. Societățile înapoiate precum cele din Europa de Est trebuie să treacă în primul rînd la exploatarea capitalistă, un lucru pozitiv care le scoate din letargia tradiționalistă. Se creează astfel condițiile apariției acelei conștiințe progresiste dotate cu o înaltă misiune socială, singura în măsură să conducă populațiile din est la civilizație și marxism.

Citindu-l pe Marx și cunoscînd imaginea est-europenilor în mentalitatea occidentală, se pot decanta ușor sursele proiectului Europei cu mai multe viteze: pe scara progresului unii au turație mai mare, alții mai mică.

Balcanii care gem sub povara grea a ortodoxiei, sunt cel mai puțin evoluați.

Europa centrală are alte standarde. Viteza progresului crește la catolicii socialiști din sud, pentru a ajunge la turație maximă la societățile nordice, aflate în plin proces de trecere la societatea utopică marxistă fără religie, fără stat, fără familie dar cu o solidă bază economică.

Progresul și apariția conștiinței sociale sunt fundamentele marxiste al Uniunii Europene. Mult timp s-a crezut și s-a afirmat eronat că ar fi vorba de o anulare a inechităților și o egalizare a veniturilor. Ridicarea nivelului de viață e, însă, cu siguranță, o consecință a schimbării mentalității care antrenează după sine nașterea unei societăți tehnico-științifice, o societate a omului nou. Aceasta, abia, permite un nivel de trai ridicat, așa cum se desprinde din crezurile marxiste ale liderilor Comisiei Europene.

NOTE:

[1] Larry WOLFF Inventarea Europei de Est. Harta civilizatiei in epoca luminilor. Traducere de Bianca Rizzoli, Editura Humanitas, Seria „Istorie”, Bucuresti, 2000

[2]  Ibidem, pag. 24

[3] Leszek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, ed. Curtea Veche, București, 2009, vol. I, pag.276

[4] Engels vorbea despre români ca fiind un popor care nu ar merita să mai existe în istorie datorită atitudinii sale conservatoare. „[Românii sunt] un popor fara istorie… destinați sa piară in furtuna revoluției mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei si [vor ] ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice… Disparitia lor de pe fata pamantului ar fi un pas inainte.”

Frederich Engels, Neue Rheinische Zeitung, 13 ianuarie 1849 („Lupta maghiarilor”)

Articolul semnat de Prof. Ioana Nancu a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 mai 2018.

Sursa: https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Karl-Marx-nu-s-a-nascut-in-Orientul-European-150783

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Bravo, dle Mișa, pentru desecretizare: slăbănogii țin bugetul, grașii își bat joc!

        După ce și-a pierdut postul de ministru de Finanțe în contextul schimbării guvernului Tudose cu cabinetul Dăncilă, dl Ionuț Mișa s-a întors în forță în fruntea ANAF, inaugurîdu-și mandatul cu un interviu acordat Ziarului Financiar, în care i-a scăpat o păsărică, vajnic ferecată prin cuștile guvernamentale, să nu se afle cumva cum stau de fapt treburile prin România.

O desecretizare mai tare decît toate celelalte ale perioadei: în România, așa-numiții „mari contribuabili“, care realizează peste 70% din cifra de afaceri pe ansamblul economiei, participă la taxele și contribuțiile culese la buget din activitățile economice cu numai 43%! Spre deosebire de situația din țări precum Franța, Germania sau Marea Britanie, unde participarea „marilor contribuabili“ la încasările bugetare este în parametrii participării lor (65-75%) la cifra de afaceri! Mamma mia! Să vezi și să nu crezi! Cu alte cuvinte, vreo 4.500 de firme (considerate prin cifra de afaceri „mari contribuabili“) își bat pur și simplu joc de statul român.

Inutil de precizat că este vorba copleșitor de firme străine (multinaționale), căci, cu excepția cîtorva companii de stat (care nu reprezintă pe ansamblu mai mult de 4% din economie), numai firme străine îndeplinesc standardele de „mari contribuabili“. Acestea deci folosesc condițiile oferite de statul român să-și realizeze activitățile dorite și să obțină profiturile vizate, dar achită acestuia doar vreo jumătate din ceea ce s-ar cuveni potrivit normelor stabilite. Avînd în vedere că aceste norme sunt, oficial, unice, adică aceleași pentru toți participanții, din ce provine atunci discrepanța?!

În urmă cu 11 ani, la intrarea României în UE, capitalul străin deținea nici 25% din cifra de afaceri din economie. Acum deține peste 50%. Adică el este cel ce a înregistrat creșterea economică de care se tot vorbește pe ansamblul economiei, în timp ce capitalul românesc a dat de fapt înapoi. Iar dacă ținem cont de randamentele cu care lucrează, capitalul străin realizează acum cel puțin 70% din profiturile obținute în total în economie. Raportează însă doar vreo 10% din acestea, restul, adică grosul, evazionîndu-l prin externalizare înainte de fiscalizare.

Evaziunea prin externalizare reprezintă anual peste 40 miliarde euro, respectiv pe puțin 20% din PIB. La o asemenea evaziune, cota de contribuție la buget se prăbușește la un nivel care nu mai are nici o legătură cu cota capitalului străin în economie, fiind cu 10-15% mai mică (circa 40% față de 55-70%, cît ar fi normal)! Iar după transferul contribuțiilor sociale integral în sarcina angajatului, cota aceasta urcă probabil la peste 25%, pur și simplu o bătaie de joc!

Deci să nu-l uităm pe dl Dragnea! Dar și pe predecesorul său Ponta. Din 2012, de la revenirea la guvernare, PSD a promovat o politică idioată – alt termen nu-i poate fi atribuit – de așa-numită „relaxare fiscală“, absolut decapitantă în contextul dat. Ca urmare a acesteia, încasările bugetare, în ciuda creșterii economice, s-au menținut sub 30% din PIB, față de 44% în medie în UE și peste 50% în țările nordice. Cu asemenea încasări bugetare, statul român nu mai poate face nimic, oricum nu investiții. Ceea ce se și vede! Cu atît mai tragic cu cît România nu are construită baza minimă nici în infrastructură, nici în ocrotirea sănătății!

Capitalul străin a profitat cel mai mult de pe urma politicii de așa-zisă „relaxare fiscală“, de fapt de demolare a statului român. Și pe măsură ce acesta a profitat mai mult, capitalul românesc și românii ca persoane fizice au fost obligați să preia susținerea bugetului batjocorit de capitalul străin. Cifrele devoalate de dl Mișa spulberă pur și simplu diversiunea la care apelează mereu trădătorii de neam și țară, că să nu critici cumva multinaționalele deoarece ele ne țin în viață susținînd bugetul!

Pe orice listă de contribuabili, o multinațională va figura, desigur, cu participare la buget sensibil mai ridicată decît cea a chioșcarului din colț, pentru că este de o mie sau chiar de zeci de mii de ori mai mare, dar, după cum se vede, la puterea lui, bietul chioșcar susține bugetul nu doar mai mult, ci de două ori mai mult decît multinaționala (la puterea ei)! Este penibil, jenant, dramatic! La actualele cote, capitalul românesc, care este mai mult prezent în jumătatea care pune pingele în economie, susține de fapt bugetul statului. 400-000 de mici contribuabili, care abia răsuflă, participă cu 57% la finanțarea bugetului, de două ori mai mult decît participarea lor în economie, potrivit chiar dlui Mișa. E bine, dlor Ponta și Dragnea?!

Întrebarea poate fi adresată deopotrivă PNL și USR, precum și băsiștilor și cioloșiștilor, cu toții animați de grija pentru capitalul străin și desconsiderarea și umilirea capitalului românesc, toți, împreună cu PSD și ALDE, propagatori ai minciunii spurcate că se urmărește, chiar cu prioritate, ajutarea capitalului autohton, dar și sprijinirea IMM-urilor. Bravo, dle Mișa, nu știm dacă nu cumva vă va călca tramvaiul – căci tramvaiele, de la cele ale multinaționalelor la cele ale șefului dv, dl Dragnea, ăla cu cadourile pentru multinaționale, vor ieși de-acum spre dv și din corturi –, dar ați făcut o faptă minunată, patriotică, divulgînd cine și cu cît susține bugetul României!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 23 aprilie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/bravo-dle-misa-pentru-desecretizare-slabanogii-tin-bugetul-grasii-isi-bat-joc/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

 

Adio, Doamnă Cornea

        După Regele Mihai și istoricul Dinu C. Giurescu ne-a părăsit și Doina Cornea.

Imediat după preluarea conducerii țării de la Ceaușescu, securitatea a făcut tot posibilul să-i minimalizeze rolul imens pe care l-a avut ca disidentă și să o discrediteze prin orice mijloace.

Anii au trecut, iar ea a fost dată uitării.

Acum, cînd nu mai este printre noi, să o păstrăm în amintire așa cum a fost: fragilă, modestă, credincioasă, curajoasă.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Cățelușul bosniac și șenila germană

      O poveste cu tîlcuri dramatice s-a petrecut anul trecut, ajungînd însă în presă abia anul acesta. O companie bosniacă de componente auto, furnizor al marelui concern german Volkswagen, a îndrăznit să răspundă nerespectării unor obligații contractuale de către acesta cu întreruperea livrărilor. Forțat de pierderile pe care le înregistra, VW s-a înțeles pînă la urmă cu compania bosniacă, dar, ca pedeapsă, a scos-o dintre furnizori din anul următor. Cazul a ajuns în presă și cunoscuta revistă germană Bild l-a prezentat în cheia „nu muști mîna care te hrănește!“. O liotă întreagă de menestreli din diferite țări, inclusiv din România, ai colonialismului vest-european și multinațional au reluat mediatizarea cazului în cheia respectivă, în atenția periferiilor recalcitrante: iată ce vă așteaptă dacă protestați cumva! Ba, intrate pe mîna trădătorilor de neam și țară de prin colonii, relatările privind cazul cu pricina au ajuns să prilejuiască nu numai avertismente despre soarta nefericită ce-i poate paște pe cei care nu se înregimentează fără crîcnire, dar și excursuri savante despre mîncarea pe care o oferă multinaționalele salahorilor lor (indiferent dacă state, companii private sau pur și simplu angajați) și despre lipsa oricum de alternativă dacă statutul de salahor nu le convine! Adică, dacă nu-ți dă de mîncare colonialistul, tu, colonie, riști să mori și, decît să mori, mai bine îi pupi mîna stăpînului! Această mizerie este vehiculată în diferite variante: ce șanse ai tu Polonie sau Românie fără investiții străine (citește occidentale) sau ce dracu’ făceai dacă nu intrai în UE: te aruncai în brațele rusului ori mîncai scovergi?!

Condamnat în poziția cățelușului care dacă nu-i dă vreun stăpîn de mîncare ar urma să moară de foame, țările est-europene, căci despre ele este vorba în chestiune, ar fi chiar idioate să muște mîna care le hrănește! Întrucît, să fie clar: proverbul cu pricina este pe deplin valabil! Proverbul este proverb și tîlcul lui de necontestat vine din străfundurile experienței istorice. Numai că nu despre asta e vorba în ecuație! Cățelușul bosniac nu s-a împăcat cu condamnarea pe care i-a trasat-o șenila germană și nu pentru că ar fi el mai cu moț sau pentru că ar fi avut iluzia, desigur deșartă, că s-ar împiedica de el șenila germană, ci pentru că a avut cutezanța de a atrage atenția, cu propriul sacrificiu, asupra imensei, inimaginabilei demagogii cu care actualii stăpîni ai economiei mondiale – în timp ce vorbesc de democrație, corectitudine politică și dezvoltare prin globalizare – îi  calcă în picioare pe sclavii lor într-adevăr multinaționali, în ale căror rînduri est-europenii s-au adăugat în ultimele două decenii mai vechilor africani, asiatici și latino-americani. Poate cel mult cățelușul bosniac să se fi încumetat să facă ce-a făcut și în ideea, probabil de asemenea deșartă, că, în condițiile acestei nesfîrșite demagogii, s-o găsi cineva, tocmai în numele valorilor trîmbițate, să-i țină partea! Mai ales că dreptatea era de partea lui și a împilaților cățeluși de pretutindeni! Cu atît mai mult cu cît tîlcul proverbului nu era cîtuși de puțin pus în discuție. Căci miliarde de cățeluși – bosniaci, români, polonezi, marocani, indieni, vietnamezi etc. – sunt cei ce hrănesc multinaționalele și prosperitatea acestora (scîrboasă tocmai pentru că este pe seama altora), și nici pomeneală cumva invers! Forța de muncă ieftină, grotesc remunerată a cățelușilor este izvorul „rentabilității“ de care fac atît caz multinaționalele. Cățelușul nici nu poate mușca mîna care-i dă de mîncare pentru că tocmai bietul de el este cel care-i dă de mîncare stăpînului scrobit, dar odios.

Și multinaționalele, forma actuală a colonialismului celui mai veros, știu bine aceste lucruri. Ca și menestrelii lor de pretutindeni! Și tocmai de aceea au reacționat atît de prompt, de abrupt și de parșiv! S-au grăbit să-l condamne încă o dată pe bietul cățeluș bosniac, care era deja pus la zid de șenila germană, acuzîndu-l că a mușcat mîna care-l hrănea, dar nu pentru că era așa, ci pentru ca nu cumva vreun alt cățeluș, cine știe de pe unde, să îndrăznească a-și cere dreptatea.

Cățelușul bosniac poate a mizat și pe o solidaritate a cățelușilor de pretutindeni. Că n-a avut parte de ea este o altă problemă! E păcat! Dramatic de păcat! Subjugarea cățelușilor a ajuns însă revoltător de murdară și devine mereu mai grețoasă pe măsură ce rapacitatea ei nu este asociată cu o opresiune recunoscută în clar, indiferent cît de sugrumătoare ar fi, ci cu o mereu mai scabroasă demagogie, care, întru sfidarea lui Dumnezeu, vorbește de democrație și dezvoltare! Astfel încît cățelușul bosniac va putea fi, nu după mult timp, arhievocatul deschizător de noi drumuri în cernita istorie a colonialismului mondial. În mod sigur, dar absolut sigur, cățelușii români vor fi ultimii pe un eventual nou drum, căci, pînă la sfinții colonialismului european și mondial, îi oprimă înghesuiala de trădători de neam și țară din România actuală.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 2 mai 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/catelusul-bosniac-si-senila-germana/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

De ce Președintele României refuză relocarea ambasadei la Ierusalim?

           Guvernul român și biroul președintelui, România are șansa de a sfida politica UE față de Israel într-o manieră responsabilă.

 Cum poate să fie un prieten al Israelului, președintele României, Klaus Werner Iohannis, care de 23 de ani a fost, de asemenea, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, care se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizații naziste?

Este subiectul abordat de publicaţia israeliană The Jerusalem Post. Autorul articolului, Radu Golban, are o diplomă de doctor în economie, este cetățean român și german, editorialist pentru Cotidianul, mai scrie publicaţia. 

Citiţi mai jos, articolul integral, aşa cum a apărut el în jspost.com. 

„Cum poate să fie un prieten al Israelului, președintele României, Klaus Werner Iohannis, care de 23 de ani a fost, de asemenea, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, care se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizații naziste?

Vinerea trecută, Iohannis și-a exprimat opoziția față de propunerea guvernului de a muta ambasada țării la Ierusalim.

Angajamentul său față de cauzele pro-evreiești este remarcabilă. După ce a fost ales, s-a implicat pentru prima dată pe 27 ianuarie 2016, de Ziua Internațională a Holocaustului, când a susținut evenimentul intitulat „Cu fața, în spatele sârmelor ghimpate: Deportarea etnicilor germani în URSS”.

Ca să nu mai vorbim că, în 2016, România preluase președinția Alianței Internaționale de Remembrance a Holocaustului.

Această comemorare a suferințelor autorilor războiului care au fost deportați din România în URSS, la această dată, au creat o echivalență falsă între făptuitori și victime și, de fapt, au ignorat Holocaustul.

În timpul mandatului său de șef al Forumului Democrat al Germanilor din România, am fost martorii restabilirii în România, de fapt și de drept, a unei organizații naziste care a fost desființată în 1944 pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de statul român în cadrul tratatelor de pace la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această reabilitare legală a unui grup pro-hitlerist poate avea consecințe deosebit de grave, nu numai pentru supremația legii în România, ci și pentru ordinea juridică internațională, bazată pe tratatele care au pus capăt conflagrației globale.

În studiile de la Nürnberg, „Grupul Etnic German” a fost clasificat drept o organizație fascistă vinovată de sprijinirea războiului lui Hitler, inclusiv în ceea ce privește Holocaustul. „Grupul Etnic German” a fost dizolvat în 1944 și a fost interzisă reînființarea acestuia ca urmare a obligațiilor asumate de guvernul român în temeiul Acordului de armistițiu încheiat cu aliații (articolul 15 din acord).

Preocupările legate de consecințele juridice și politice la nivel național și internațional ale deciziei României de a recunoaște un grup etnic, actualmente cunoscut sub denumirea de „Forumul Democrat al Germanilor din România” ca „succesor în drepturi al Grupului Etnic German” sunt extrem de controversate . În timp ce Procuratura Română a făcut apel la decizia instanței de a recunoaște organizația condusă de Iohannis drept „succesorul în drepturi al Grupului Etnic German” și a susținut că hotărârea atacată încalcă Acordul de Armistițiu semnat în 1944, președintele român este mândru, cu siguranță,  de mutarea sa istorică.

Este destul de uimitor faptul că aceeași persoană, Iohannis, care ignoră legile publice internaționale, își exprimă acum rezervele privind mutarea ambasadei române la Ierusalim, citând surse și principii ale ONU, de care nu i-a păsat niciodată.

Ipocrizia sa a ajuns acum la un nou nivel, în detrimentul Israelului, al României și al prieteniei solide dintre cele două țări.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că un președinte care a păstrat postul ambasadorului în Israel vacant în ultimii doi ani este puțin probabil să arate vreun interes într-un parteneriat solid cu Ierusalimul.

Indiferent de tensiunile politice interne dintre guvernul român și biroul președintelui, România are șansa de a sfida politica UE față de Israel într-o manieră responsabilă prin relocalizarea ambasadei sale la Ierusalim. Israelul, o țară cu o profundă conștientizare a istoriei, nu are nevoie de lecții în principiile internaționale publice de la cei care refuză să fie adevărații săi prieteni. Nu în ultimul rând, un politician care a făcut, direct sau indirect, eforturi de a rescrie istoria nazistă într-o manieră toxică, discriminatorie și ilegală ar trebui cel puțin să aibă măcar decența de a păstra liniștea în chestiuni legate de o cauză israeliană.

Autorul, care are o diplomă de doctor în economie, este cetățean român și german, editorialist pentru Cotidianul (București / România).“

Sursa: https://www.cotidianul.ro/presedintele-romaniei-refuza/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

„Înțelegeri secrete cu evrei“

      Afirmația lui KW Iohannis „Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei” nu reprezintă o gafă ci reflectă modul său de gîndire. Nu am auzit, pînă acum, din partea unui șef de stat un asemenea mod de exprimare. Iar cei care îi mai acordă președintelui circumstanțe atenuante, pot lectura, pentru o mai bună informare, următoarele articole din Cotidianul preluate pe acest blog:

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2017/02/16/klaus-iohannis-beneficiar-de-case-si-proprietati-naziste/;

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2017/02/16/istoria-unei-organizatii-din-care-se-revendica-si-iohannis-i/;

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2017/02/17/istoria-unei-organizatii-din-care-se-revendica-si-iohannis-ii/;

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2018/02/01/catre-sefii-de-stat-si-de-guvern-din-europa/.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Onoarea și dezonoarea noastră continuă

 

     

          A murit academicianul Dinu C. Giurescu. Nu am fost lîngă dînsul, dar nu mi-l pot imagina decît cu stiloul în mînă și cu cîteva cărți și manuscrise în preajmă. Și unealta de scris a căzut pentru totdeauna, la capătul unei opere care marchează cultura și istoriografia românească. Cît a trăit și a scris, a spus adevărurile grele despre ceasurile hotărîtoare ale nației.

 A fost ca un paloș, ca o suliță, ca o armă de apărat istoria României și ființa poporului român. În afara lui David Prodan, nu știu nici un alt istoric care să fi acoperit atîția ani, cu atîta trudă, istoria României. Cum l-a răsplătit țara în anii comunismului rămîne o dureroasă lecție de morală. Cum se poartă țara de astăzi, liberă și, să-i zicem, democratică este iarăși o mare lecție de morală din care noi ieșim mai dezonorați decît ne putem da seama. Academia Romană nu a primit rămășițele pămîntești ale istoricului Dinu C. Giurescu pentru a avea parte de un ultim omagiu din partea publicului. De o asemenea onoare nu poate beneficia decît președintele Academiei Române, indiferent ce fel de operă are, indiferent cine l-a susținut pentru o asemenea ascensiune.

Care va să zică, sub pălăria Academiei Române încape un Laborator pentru analiza războiului informațional și comunicare (LARICS), un soi de laborator cum sunt eu popă. Numai faptul că Vasile Dîncu era ministru a împiedicat să mai avem un academician specializat în patinajul propozițiilor. Am salutat Apelul academicienilor adresat poporului român. Mi s-a părut un mesaj patriotic necesar, frumos și convingător. Cînd o mare parte din populație și l-a asumat, academicienii țării noastre au răsturnat vaza și au spart-o. La un moment dat, academicianul Ioan Aurel Pop spunea: „În societate văd multe orgolii, individuale, mai ales, decât de grup“, anunțînd că, din punctul său de vedere, Academia Română va fi „o instituție umană, cu Dumnezeu“. Cît de umană este Academia Romană, cît de morală și cît de patriotică este ea, dacă valorile culturii și științei românești nu se pot retrage din scena publică și nu se pot despărți de poporul lor decît dacă au fost președinți ai Academiei Române? Niciodată n-am văzut judecată mai nedreaptă scoasă din mintea unor înțelepți, semn că poporul din care se trag știe el ce știe cînd zice că „unde-i multă minte este și multă prostie“.

Am sunat la conducerea Ateneului Român, așezămîntul ridicat din bani publici pentru a găzdui bucuriile minții și ale sufletului și pentru a onora valorile nației. Mi s-a spus să transmit o adresă. Din partea cui? A Academiei Române? Profesorul Giurescu n-are partid, n-are guvern, n-are gașcă.

Pentru marile servicii făcute istoriei poporului român, academicianul Dinu C. Giurescu va fi depus la Biserica Italiană, unde vor avea loc și Recviemul și Liturghia de înmormântare.

S-a stins cel mai frumos și mai drept dintre istoricii români. A fost unul dintre colaboratorii ziarului nostru. Ne-a dat curaj cînd ne lipsea și ne-a explicat sensuri și abordări ale istoriei. Fără el, am fi greșit mai mult. Vorbea simplu și clar, oricît de dureros ar fi fost adevărul. A dus mai departe truda unei familii. A luat pe umerii săi și a dus mai departe opera istorică a tatălui său. Și-a luat alături de el istorici tineri. Cu riscul de a supăra, spun că Dinu C. Giurescu a făcut și o școală de istorie. A dat o șansă celor tineri, i-a cultivat, a semnat alături de ei și le-a deschis calea cercetării.

În cele mai complicate momente de istorie contemporană, profesorul Dinu C. Giurescu s-a purtat ca un tînăr luptător, dovedind curaj, cumpătare și un patriotism cum nu mi-a fost dat să văd de prea multe ori în viață. Și, cu toate acestea, profesorul era modest și cumpătat, ca un înțelept care poate trece peste slăbiciunile omenești.

Nu și peste cuvintele nedrepte spuse despre poporul său.

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 25 aprilie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/onoarea-si-dezonoarea-noastra-continua/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

Capitulațiile medievale din România centenară

         Istoriografia românească tinde să prezinte faptul că, în secolele de dominaţie otomană asupra ţărilor române, acestea n-au fost transformate în paşalîc (adică nu au fost preluate în administrare turcească directă), ca un fel de dibăcie victorioasă a românilor pentru supravieţuire în vremuri de restrişte, în timp ce în realitate nu era nimic altceva decît o modalitate prin care opresorul străin obţinea acelaşi efect, dar cu un cost infinit mai mic, în măsura în care – şi este de accentuat! – exista o administraţie românească gata să-şi oprime propriul popor chiar mai abitir decît o administraţie străină. Forma juridică prin care puterea străină își impunea condițiile o constituiau așa-numitele „capitulații“.

La bază, regimul „capitulațiilor“ a izvorît din ­necesitatea reglementării într-un fel a relațiilor dintre statele europene creștine și Poarta Otomană (islamică), inclusiv a prezenței cetățenilor celor dintîi pe teritoriul acesteia din urmă, unde dreptul comun se confunda cu cel religios. Și atunci Poarta consimțea să acorde un ­statut intermediar (ahdname) – respectiv nici teritoriu înglobat islamului (dar al islam), nici teritoriu de cucerit (dar al harb) – care consta într-o serie de privilegii privind ­practicarea negoțului sau drepturi pentru cetățenii din statele europene prezenți în Imperiul Otoman (de a fi judecați de consulii proprii ori de a-și profesa religia etc.). Dacă însă țara europeană creștină (cum a fost cazul Ţărilor Române) era una slabă în raport cu puternica Poartă Otomană, statutul intermediar (ahdname) acordat era citit și opera în cheie inversă: respectiva țară era considerată ca acceptată într-un fel de vasalitate, presupusele privilegii (precum autonomia administrativă și alegerea domnilor) erau în fapt contra cost (un tribut mai mare sau mai mic, în funcție de conjunctura politică din zonă), iar adevăratele privilegii erau ale otomanilor prezenți pe teritoriul țării respective (practic, nu intrau sub jurisdicția locală).

Nu seamănă tulburător de mult situația aceasta din ­Ţările Române medievale cu situația actuală din România, parte a NATO, membră a UE și care mai împlinește și centenarul existenței sale întregite de sine stătătoare?!

După ce au simțit, veacuri de-a rîndul, strînsoarea brațelor estice, românii au ajuns, din anii 2000, în mult rîvnitele brațe vestice. Acestea, în numai cîțiva ani, ­le-au luat totul de atîta iubire: resursele subsolului, industriile, băncile, telecomunicațiile, utilitățile, comerțul, pădurile și cea mai mare parte din pămînturile agricole. Ca urmare, în baza proprietăților dobîndite, au preluat, în virtutea regulilor capitaliste însele, decizia, transformînd rapid și, foarte important de menționat fără ocupație militară, România într-o biată colonie! Dar, mirare!, nu i-a luat, așa cum ar fi firesc, și administrarea, după preluarea proprietății și deci deciziei. De ce ? Păi, brațele vestice, care combină inteligent forța cu eficiența (de trăiesc astfel bine-mersi de secole pe seama altora), au trei motive. Lăsînd administrarea în cîrca românilor, stăpînii străini ies mai ieftin (o ­administrație străină plătită ca la ea acasă ar necesita cheltuieli copleșitor mai mari). Dar, mai ales, stăpînul străin nu răspunde de nimic, ba poate arunca în capul românilor toate relele din lume. Românul devine vinovatul de serviciu, iar culpabilizarea permanentă este condiția jecmănirii culpabilului. Neasumarea administrării de către stăpîni nu înseamnă cumva delegarea către vătafii români a vreunei fărîme din decizie, ci doar lăsarea acestora să fure ceva milioane pentru ca stăpînii să poată fura ei, în liniște și în aplauzele generale, miliarde peste miliarde. Și mai este vorba de ceva: de imensa, inimaginabila ipocrizie a puterilor coloniale; nu „cadrează“ a mai pune pe tapet în secolul XXI existența cu acte în regulă a unor colonii, și încă unde, în Europa! De fapt însă, falsa suveranitate a ­României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice, care ar fi descalificante și compromițătoare dacă ar fi vizat colonii oficial recunoscute (ca, de pildă, guvernări de „tehnocrați“ fără parlament și fără partide politice sau deresponsabilizarea socială completă a capitalului prin transferul integral al contribuțiilor sociale asupra muncii).

Cît privește statutul în periferia România al străinilor din centrele puterii ­vestice, lucrurile sunt clare, fără echivoc. Există peste 30.000 de firme din aceste centre în România. Folosesc, bineînțeles, salariați ­români (peste un milion), dar șefii fiecăreia din firme sunt străini. Aceștia manevrează jumătate din economia din România și, atenție mare, 70-80% din contractele din bani publici românești. Ținînd cont de rata de randament la care lucrează, dispun de peste două treimi din profiturile obținute în România. ­Raportează însă Fiscului doar vreo 10-15% din ­acestea. Restul, adică grosul, îl evazionează înainte de ­fiscalizare, în total vreo 40-50 miliarde euro anual! ANAF și DNA nu descoperă nici un evazionist străin, nici un corupt străin! Acești șefi, venind din țările „mîntuitoare“, sunt, desigur, niște îngeri! Dar chiar toți?! Și de te calcă vreunul din ei cu mașina pe trecerea de pietoni, este scos repede din țară de ai lui, să nu-i pună cumva nici măcar o întrebare vreun polițist sau procuror român! Trai nineacă în România centenară în virtutea unor „capitulații“, scrise sau mai ales nescrise, dar operaționale, din Evul Mediu. Chiar și pentru salahorii români este mai bine: oricum, e altceva să te calce în picioare un „mister“ în ­numele democrației, ­decît un „tovarișci“ în numele dictaturii proletariatului sau un „bey“ în numele Sublimei Porți.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 23 aprilie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/capitulatiile-medievale-din-romania-centenara/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

Iluziile demagogilor, mai fanteziste decît ale naivilor

          În visele nocturne sau diurne ale celor care pretind că se luptă cu „statul paralel“ – vise iscate de valul de dezvăluiri, devoalări, deconspirări și chiar desecretizări de protocoale și „liste negre“ cu persoane de condamnat – se arată zeițe de pe Pămînt care se retrag din scenă ori sunt chiar revocate de zeii dreptății din Ceruri; ba, mai mult, se zărește cum românii pășesc pe tărîmurile fericirii, în care justiția este justă și fără abuzuri și în care cei ce au făcut nelegiuiri și măsluiri nu numai că se căiesc ori sunt trași la răspundere, dar fac loc cavalerilor ce îl au pe Dumnezeu în frunte și în suflet. În mare, există două categorii care experimentează asemenea vise. Unii care cred că, după toate cîte s-au întîmplat, trebuie să se și schimbe ceva, lucrurile neputînd rămîne la fel. Sunt cei mai naivi, cei care nu înțeleg mai nimic. A doua categorie este a vocalizatorilor sau vociferatorilor, care se dau drept cei ce se luptă cu răul, care trăiesc senzația că au pus umărul la incriminarea acestuia în spațiul public și care își așteaptă victoria. Aceștia nu sunt naivi, înțeleg cum stau de fapt lucrurile, dar au un teribil simț al ierarhiei, afișîndu-se în luptă cu vătafii, în timp ce le cîntă la vioară adevăraților stăpîni – mai pe scurt, demagogii! În materie de deznodămînt, naivii probabil nici nu vor sesiza esența vreunei schimbări, dacă vreo schimbare va avea cumva loc, iar demagogii rezumă, în mod deliberat, schimbarea la înlocuirea vătafilor, făcuți vinovați de toate relele pămîntului, după care, în sfîrșit, stăpînii cei buni ar urma să aducă fericirea în pace și dreptate tuturor românilor!

Asemenea vise, cu deznodămintele aferente, s-ar putea înfăptui doar dacă am trăi în vreo societate ideală, care nu există nicăieri pe Pămînt. În capitalism, rîvnit și votat de locuitorii acestor meleaguri, proprietatea este sfîntă. Și, ca atare, proprietarul este decidentul! Precum în apartamentul în care locuiești! Decizi tu reamenajări sau modernizări, dacă și numai dacă ești proprietar! Dacă nu ești proprietar, renunți de vrei ceva anume sau, în caz că ții cu tot dinadinsul la acel ceva, te muți în altă parte. Dar în apartamentul cu pricina decide proprietarul! Așa și în cazul unei țări: decide proprietarul! Respectiv, aceia care dețin proprietatea celei mai mari și importante părți din activele din țara cu pricina, „cea mai mare și importantă parte“ însemnînd ponderea precumpănitoare sau/și nodurile strategice ale activității. În cazul României nu există posibilități de controversă: peste 60% din active și peste 50% din cifra de afaceri din economie aparțin capitalului străin, nu românesc, și, foarte-foarte important, toate punctele și sectoarele strategice (petrol, gaze, industrii, bănci, telecomunicații, comerț și, tot mai mult, păduri și pămînturi) sunt controlate de acesta! Și, la fel foarte-foarte important și fără echivoc, jumătatea din economie care a mai rămas în mîna capitalului românesc pune de fapt doar pingele! Așa că nu pot exista semne de întrebare: e clar cine decide în economie! Și, în capitalism, cine decide în economie decide și în politică, și în justiție! Deși nu prea place acest adevăr celor cu rucsăcel în spate și smartphone în mînă, precum și demagogilor de profesie, asta este situația! Așa-i în capitalism! Nu place poate uneltelor, dar place de minune stăpînilor! Și stăpînii nu vor renunța la nici o fărîmă din decizia pe care le-o conferă proprietatea pe care o dețin.

Astfel că schimbarea vătafilor nu va schimba nimic din rînduieli! Acestea vor rămîne la fel în măsura în care petrolul, gazele, utilitățile, telecomunicațiile, industriile, băncile, pădurile și pămînturile vor rămîne tot la cei la care se află! Nu se va schimba nimic! După cum este și firesc! Și, evident, nu se va schimba nimic nici în decizie și, prin incidență, nici în justiție! Pot pleca din funcție nu una, ci zeci de dne Kovesi, că toate lucrurile și rînduielile în justiție vor rămîne la fel. Să nu plutim în depărtări albastre! N-o să cedeze proprietarii economiei din România controlul asupra pîrghiilor din politică și societate, inclusiv din justiție! De dragul cui s-o facă? Și apoi, de ce s-o facă? Îi constrînge cumva cineva cu ceva?! Dimpotrivă, proprietatea și puterea îi obligă să mențină hățurile așa cum sunt. O să se apuce DNA, eventual sub o altă conducere, să descopere corupți străini, în loc să-i caute de zor pe corupții români din urmă cu 6-7 ani, căci pe cei din zilele noastre nu mai are cum să-i găsească vinovați întrucît nu românii mai sunt la butoane și nu românii mai capătă contracte din bani publici?! Să fim mai bine serioși! Contribuția justiției astfel dirijată de stăpînul străin al țării a fost crucială în colonializarea României, în scoaterea din joc a capitalului autohton și mai ales a statului român, ca posibil apărător al capitalului românesc și singură pavăză a acestuia în fața capitalului străin, în mod obiectiv mai puternic și de mult împiciorogat în piață. De ce să schimbe lucrurile și rînduielile tocmai beneficiarul lor?! Ar fi ilogic! Dimpotrivă, stimați demagogi care confundați deliberat înlocuirea vătafilor cu schimbarea, fiți atenți că prilejul valului de dezvăluiri și deconspirări este strașnic folosit, cu concursul trădătorilor de neam și țară care se înghesuie prin guvernările ascunse sau la vedere, pentru a vinde pe daiboj ce mai este de vîndut din biata Românie și, încă și mai rău, pentru a da stăpînilor străini cadouri peste cadouri finanțate prin sustrageri directe din castronul de la gura românilor!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 16 aprilie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/iluziile-demagogilor-mai-fanteziste-decat-ale-naivilor/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

Dragnea: cadouri peste cadouri pentru batjocoritorii nației române

         Ultimele săptămîni au fost deosebit de grele pentru liderul PSD, în ciuda aparențelor care au marcat, dimpotrivă, victorii după victorii. Au avut loc deconspirarea „listelor negre“ trimise de la Bruxelles cu persoane de condamnat de către justiția din România și devoalarea, ba chiar și desecretizarea, protocoalelor dintre SRI și instituții ale justiției sau administrației publice. Ce altceva decît deconspirările respective mai putea exista ca înfrîngeri pentru „statul paralel“ și deci ca victorii pentru cei care pretind, precum dl Dragnea, că se luptă cu acesta?! Numai că dl Dragnea n-are nevoie de victorii împotriva „statului paralel“, pentru că tocmai postura sa de urgisit al acestuia și, mai ales, de permanent vînat al DNA îi aduce voturi populare și ce să mai vorbim de puterea în PSD! Domnia sa nici nu urmărește cumva înfrîngerea „statului paralel“.

Are nevoie de existența acestuia ca de aer pentru a se proiecta pe sine ca adversar cu A mare și, prin incidență, proteguitor al oamenilor de rînd în fața nelegiuirilor și persecuțiilor acestuia. Tehnică veche din lupta de clasă! Dacă dușmanul dispare, ce rost mai ai tu pe postul mîntuitorului? Cu stăpînul extern, adevăratul stăpîn al României, lucrurile sunt însă foarte clare, fără întortocheturi! Supunerea dlui Dragnea față de capitalul străin, proprietar și stăpîn al țării, este oarbă! Domnia sa nu pune în nici un fel în discuție rînduielile actuale, de tip colonial, în care se găsește România! Iar impresia că dl Dragnea luptă pentru capitalul românesc este una complet falsă! De cînd a venit la conducerea PSD, dl Dragnea a promovat fără echivocuri sau ocolișuri o politică de aservire totală a țării față de capitalul străin. Una din componentele de bază ale acestei politici, numită oficial „relaxare fiscală“, constă în cadouri peste cadouri pentru capitalul străin, care este bogat, bine înzestrat tehnologic și financiar și deci n-are nevoie de cadouri, precum reducerea impozitării pe venit sau a aceleia pe dividende.

Nu aceeași „relaxare fiscală“ a fost promovată față de capitalul românesc, ba, dacă analizăm bine, multe din respectivele cadouri pentru capitalul străin fiind plătite de capitalul românesc. Oricum, atunci cînd a cutezat să acorde salarii mai mari bugetarilor sau să majoreze salariul minim, dl Dragnea a avut grijă să însoțească măsurile cu substanțiale cadouri pentru multinaționale, doar-doar ca acestea să nu se supere cumva! Din marea amenințare – ticluită cu schepsis de dl Dragnea – privind introducerea unui derizoriu impozit pe cifra de afaceri care nu putea fi evazionat în locul impozitului pe profit (ceea ce ar fi limitat externalizările fără fiscalizare ale profiturilor realizate de multinaționale în România), au rămas să plătească acest impozit, ce să vezi, doar firmele românești, care în majoritate nici nu obțin profit! Și numai o intervenție de ultim moment a noului ministru de Finanțe a făcut ca firmele cu cifre de afaceri sub un milion de euro (peste 400.000, adică 90% din companiile românești) să urmeze a plăti acest impozit numai dacă optează pentru el (și nu pentru impozitarea pe profit).

Cadoul amețitor a fost însă mutarea contribuțiilor sociale în seama angajatului, de fapt, o deresponsabilizare socială a capitalului, care nu există nicăieri în Europa și cu care capitalul străin devine în România, ca nicăieri în lumea civilizată, stăpîn de sclavi în fața muncii. Cînd au apărut „listele negre“ de la Bruxelles, dl Dragnea cred că a înlemnit. I se stricau dintr-o dată toate ploile, șerpuirea sa de împăcare a verzei cu capra! Nu mai era de ajuns să arate că el nu este implicat în vreun fel în chestiune, deși doar idioții pot crede că domnia sa nu știa de comenzile colonialiste de la Bruxelles.

Mai mult însă, guvernul său trebuia să pună măcar o întrebare veneraților săi comisari de tip sovietic de la Bruxelles. Iar aceștia se puteau simți vexați. Și atunci a băgat imediat mîna adînc în desaga cu cadouri substanțiale pentru stăpînul străin al țării, să nu cumva să-i scadă acestuia buna dispoziție! A inventat pe loc o comisie, condusă de premier, care să se îngrijească de aderarea la euro, spre a-și arăta atașamentul față de UE, de fapt, fidelitatea față de cei care îi batjocoresc permanent pe români și care, prin „listele negre“, și-au arogat dreptul de viață și de moarte asupra acestora. Ah, n-a fost de ajuns! Dl Dragnea a scos repede de la naftalină un proiect de lege privind redevențele, care trebuiau schimbate din 2014. Ce să vezi, potrivit proiectului, noile redevențe sunt chiar mai mici decît cele vechi, care sunt cele mai mici din lume! Și, ca în reclama Alo Shop de la TV, asta nu e tot! În aceeași zi – da, da, în aceeași zi! –, dl Dragnea s-a grăbit să pună Transgaz (operatorul transportului de gaze pe teritoriul României) să emită „decizia exhaustivă“ (așa se numește oficial respectivul act de trădare națională) prin care se autorizează începerea construcției conductei care va duce spre Vest gazele românești din Marea Neagră, la care românii n-au acces, cu toate că peste jumătate din ei se încălzesc, încă în secolul XXI, cu lemne. Dl Dragnea are motive să fie însă îngrijorat. Desaga cu resurse românești – ale pămîntului acestor locuri și ale oamenilor din aceste locuri – s-a cam golit. Și, vai, din ce va mai face domnia sa cadouri capitalului străin pe seama noastră?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 aprilie 2018.

https://www.cotidianul.ro/dragnea-cadouri-peste-cadouri-pentru-batjocoritorii-natiei-romane/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

Cînd cîrma țării nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă!

           Decupate din ansamblul din care fac parte integrantă, poziționări precum ale dnei Kovesi de negare, în ciuda evidențelor, a măsluirii probelor în instituția pe care o conduce sau ale dlui Iohannis, care de asemenea, în ciuda evidențelor, a calificat probele măsluite drept încercări ale „penalilor“ de a ataca justiția pot mira sau chiar intriga. Lăsate însă în locul care le revine în ansamblul din care fac parte, aceste poziționări sunt firești. Ai rămîne perplex să fie altele! Ansamblul din care fac parte are coordonate precise: pierderea de către România a economiei naționale, a deciziei naționale, a identității naționale; petrolul la străini; gazele la străini; industriile la străini; băncile la străini; utilitățile la străini; telecomunicațiile la străini; pădurile la străini; pămînturile la străini! Mai e ceva pe la români? Altceva decît datorii?! Această stare de lucruri are o denumire la fel de precisă: transformarea României într-o colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE. Acestui statut înjositor și penibil îi aparțin integral preluarea pîrghiilor în mecanismele puterii de către structurile numite și scoaterea din joc a structurilor alese, ignorarea rezultatelor alegerilor în caz că acestea nu convin, încălcarea separației puterilor în stat etc.

A-i acuza pe dna Kovesi sau pe dl Iohannis de ceea ce, în asemenea condiții, se întîmplă în justiție este inexact și oricum inutil. Nu la domniile lor se află decizia! Întotdeauna cînd cîrma unei țări este nu în țara respectivă, ci la stăpîni externi, în mod inevitabil șoarecii, stigmatizații purtători ai marilor boli, joacă pe masă, nelegiuirile și abuzurile sunt mai multe și mai deșucheate. Pentru că, dacă decizia este la intern și se petrec niște abuzuri, nedreptățiții și contestatarii, indiferent de anvergura lor, se pot adresa puterilor externe și acestea din chiar interesul propriu joacă rolul unei cenzuri, care potolește elanul abuziv mai ales din țările mici, cu probleme și interese în aer. Dacă, însă, cîrma este la extern, orice nedreptățit sau contestatar nu mai are unde să se adreseze și abuzurile se gonflează, indiferent dacă sunt de inspirație internă sau externă.

Istoria României din ultimii 70 de ani este copios de semnificativă. După ce, la sfîrșitul războiului, beligeranții occidentali au lăsat România în mîna lui Stalin, cîrma României s-a mutat integral la Moscova, iar la București s-au declanșat persecuțiile, inclusiv judiciare, împotriva elitelor românești. Persecuții și abuzuri de tip sovietic, indiferent dacă executate de români sau chiar de sovietici! La cine să se plîngă bieții urgisiți? Instanța de deasupra Bucureștiului era la Moscova, iar deasupra Moscovei nimic! Cînd Gheorghiu-Dej și apoi Ceaușescu au imprimat o nouă linie comunismului în România, au mutat încet încet cîrma țării în România. Și în fapt, și în atenția ochilor lumii, deținuții politici au fost eliberați din închisori și practicile judiciare s-au mai îndulcit, în orice caz nu-ți mai era teamă că vei fi ridicat de pe stradă sau noaptea din pat. Din metehne vechi sau din pure porniri securiste, de data aceasta strict neaoșe, abuzurile au continuat. S-au înmulțit însă și sesizările pe la Washington, Paris, Londra și în alte capitale, unde liderii comuniști aveau și interese economice. Occidentul a devenit o cenzură externă pentru justiția de la București. Și, mai cu vreo presiune de la FMI, mai cu vreun credit de la Banca Mondială, mai cu zăhărelul unei clauze a națiunii celei mai favorizate reînnoite pe la Washington sau cu o caleașcă regală de plimbat Ceaușescu însuși pe la Londra, tratamentul românilor de către regimul comunist a fost păstrat departe de cel din anii ’50 și, de ce să nu fim drepți, numai cine n-a vrut să nu plece din România n-a plecat!

După ce, din anii 2000, România a trecut cu arme și bagaje în mult rîvnitele brațe vestice, nu numai bogățiile subsolului, băncile, industriile, comerțul, pămînturile și pădurile au fost luate de aceste brațe, ci și însăși cîrma țării, cu justiție cu tot. Ce poate fi mai relevant decît că justiția din România nu descoperă decît corupți români și nici un străin?! Poate fi logic așa ceva în măsura în care străinii, și nu românii, sunt, în România actuală, cei de la butoane, în punctele strategice, în virtutea proprietății pe care o au în punctele strategice?! Pe lîngă o asemenea anomalie, dosare contrafăcute și probe fabricate sunt, să mă ierte Dumnezeu, niște biete mizilicuri. Și cui eventual să te plîngi?! Americanilor?! Adică celor care au ordonat călcarea în picioare a votului popular în numele unei minciuni sfruntate, că cică s-ar fi furat milioane de voturi la referendumul din 2012, ceea ce era nu numai neadevărat, dar și imposibil fizic! Și apoi căror americani?! Celor care practică justiția în America sau celor care o practică la Guantanamo, adică într-un loc unde să se poată aplica practici interzise în America?! Sau să te plîngi la Bruxelles?! Adică pe la cei ce s-au folosit de o Macovei gata să spună exact ceea ce ei vroiau să audă pentru a avea justificări să anatemizeze România de corupție, hoție și cîte în lună și în stele, anatemizare indispensabilă spre a o jecmăni! Păi, sovieticii apăreau mai onești, căci făceau ce făceau în numele dictaturii proletariatului, în timp ce mîntuitorii occidentali fac aceleași lucruri în numele democrației!

Iată de ce nu se va schimba nimic dacă mult incriminata dna Kovesi va pleca din funcție! Căci problema nu este dna Kovesi! Nici dl Iohannis!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 2 aprilie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/cand-carma-tarii-nu-i-acasa-joaca-soarecii-pe-masa/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

O poză din justiție face cît o mie de argumente economice!

         O vorbă de duh spune că o poză face cît (sau mai mult decît) o mie de cuvinte! Doar cu referire la ultimul timp să fim drepți că o poză, de pildă de la rușinoasa dezbatere – forțată de stăpînii externi ai țării în parlamentul european, pentru a nu se schimba cumva legile justiției din România –, a spus mai mult decît tratate întregi despre statutul de colonie al României în sistemul centru-periferie pe care îl reprezintă UE. La fel, o altă poză, cea a probelor măsluite de unii procurori în așa-numita luptă anticorupție, dusă de DNA și mult cîntată în structurile europene: a grăit mai clar decît orice altceva despre realități, făcînd pur și simplu ridicolă, caraghioasă și vomantă dezbaterea de la Bruxelles-Strasbourg! Deși calificativul vomant ar fi de rezervat lipsei de reacție a așa-numitelor „oficialități“ române (nu mai are sens să le enumerăm), ceea ce le-a demascat, mai degrabă decît orice alte dovezi, ca marionete ale stăpînilor dinafară. Pentru că o reacție firească ar fi trebuit să fie scoaterea din joc imediată a celor care, prin montaje, măsluiri, falsificări și șantaje au împroșcat cu noroi tocmai justiția, dar și suspendarea țării, la fel de imediată, din structurile europene, dacă reprezentanții oficiali ai acestora nu și-ar fi cerut scuze oficial că au parohiat prin tolerare aceste ilegalități, pentru că au lăudat ce nu era de lăudat și au stigmatizat ce nu era de stigmatizat. Să fim serioși însă, nu era nimic de așteptat în aceste privințe, în condițiile înghesuielii de la București la pupat funduri pe la Bruxelles.

Să mai vedem două poze care ne spun mai mult decît o mie de tratate despre statutul de colonie al României în sistemul centru-periferie pe care-l reprezintă UE și exact în legătură cu care se află de fapt și presiunile pe justiție ale Bruxelles-ului și nesancționarea practicilor incorecte și ilegale ale unor procurori și, evident, coada la pupat funduri bruxelleze. Să vezi drăcia dracului: la infuzii în majorări de capital ale unor companii din România, evident subsidiare ale unor mame vestice, banii au venit nu cumva de la cartierele generale ale acestora de prin capitalele occidentale, ci din paradisuri fiscale: Cipru, Luxemburg, Elveția, Insulele Cayman. Stupoare: și zisele „investiții directe“ tot din paradisuri fiscale au venit, și nu din țările de origine ale companiilor, țări din care fluxurile către România au stagnat (precum din Austria ori Germania) sau chiar s-au redus (precum din Franța ori Spania)! Dacă nu ai cumva rucsăcel în spate și smartphone în mînă, înțelegi clar că România nu face parte din angrenajul productiv occidental, că nu este nici măcar vreun atelier al acestuia (cum sunt Cehia sau Slovacia), ci o biată anexă de consum sau maximum o hală (demontabilă) pentru fabricații în lohn. Și că banul obținut în România nici nu pleacă direct în țările „mîntuitoare“ (unde ajunge doar în final), ci se duce de fapt în paradisuri fiscale, spre a fi dirijat abia apoi potrivit intereselor pe termen scurt și lung ale stăpînilor. Este, în aceste condiții, o pură prostie să pui impozite mici pe profit, întrucît nivelul procentual nu are nici o importanță, deoarece impozitarea profitului oricum este eludată de către multinaționale. Dacă profiturile ar migra către țările cu impozitele mici pe profit, atunci impozitarea lor din țările UE ar avea loc chiar în România sau, și mai și, în Bulgaria (unde impozitul pe profit este și mai mic). Dar nu este așa! Profiturile realizate oriunde, inclusiv în România, sunt externalizate fără fiscalizare în paradisuri fiscale, unde are loc „albirea“ lor, spre batjocorirea proștilor de toate felurile și de pe toate meridianele. Dacă nu ar exista paradisurile fiscale, externalizările de profituri nefiscalizate ori n-ar avea loc, ori ar avea loc în favoarea țărilor cu impozitele pe profit mai mici. Ceea ce nu se întîmplă nicidecum! Dacă s-ar dori într-adevăr ceea ce pretinde Comisia de la Bruxelles că vrea să se impoziteze profiturile în țările în care se obțin, ar trebui să se desființeze paradisurile fiscale! Or, acest lucru nici prin gînd să fie avut în vedere!

Și acum o altă fotografie, luată la puțin timp după ce multinaționale de vază pătrunseseră pe piețele din România prin franciză. Un fel de rentierat: îți împrumuți numele și, în timp ce francizatul muncește, tu tai frunze la cîini pe bani buni, fără să faci nimic, doar, eventual, să monitorizezi. Și acum, fotografia: mai mulți mari francizori, în frunte cu IKEA, Sephora, Zara și Y. Rocher, au scos bani din buzunar, i-au plătit ei pe francizați, și-au răscumpărat franciza ca să intre să opereze direct pe piață. Vă dați seama ce chilipir este pe piața românească, profit pur fără efort, de au ales acești giganți să-i scoată din schemă pe francizații pe care ei îi aleseseră, doar pentru a nu mai împărți cu nimeni profiturile pe care le pot obține. Acces ieftin la resurse, acces ieftin la utilități, acces ieftin la forță de muncă și mai ales guverne, care se dau de stînga și care nu numai că nu-ți fac nimic dacă nu plătești impozite pe profit, dar îți mai dau și cadouri, denumite imbecil „relaxare fiscală“! Trai, nineacă, pe banii proștilor! Justiția din România face parte din tacîm! Este justiția care nu descoperă decît corupți și hoți români, dar niciun străin! E clar, nu?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 19 martie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/o-poza-din-justitie-face-cat-o-mie-de-argumente-economice/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

Statul subteran

        În discursurile sau conferințele de presă ale diverșilor politicieni a apărut sintagma „statul paralel“, ca etichetare a forțelor care conduc România. Ce este acesta?

Statul paralelparallel state în limba engleză – este un termen inventat de istoricul american Robert Paxton și reprezintă un ansamblu de organizații sau instituții de tip etatist în organizarea, administrarea și structura lor, dar care nu fac parte oficial din statul sau guvernul legitim. Ele servesc în principal la promovarea ideologiei politice și sociale dominante a statului. (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Parallel_state)

După 1989 în România nu au fost create structuri paralele de conducere a țării, utilizarea termenului de stat paralel fiind improprie.

Sintagma care reflectă realitatea existentă este aceea de stat subteran deep state în limba engleză – cunoscut și ca state within a state – stat în interiorul altui stat – sau pe scurt stat în stat. În limba română adjectivul deep are sensurile de adînc, ascuns, profund, secret, clandestin, subteran.

Statul subteran este considerat a fi o rețea secretă înrădăcinată în interiorul guvernului, a birocrației, a agențiilor de informații sau a altor entități guvernamentale. El controlează, se presupune, politica de stat din umbră, în timp ce procesul alegerii pe cale democratică și reprezentanții aleși sînt pur și simplu de fațadă. (Sursa: http://www.dictionary.com/e/politics/deep-state/)

Statul subteran (état profond în limba franceză) este un concept politic a cărui definiție variază, dar care desemnează, cel mai adesea, reunirea unui grup de persoane în sînul unei entități informale care deține în secret puterea decizională a statului, mai presus de puterea legală. Ea este constituită fie din nucleul clasei dominante, fie de către reprezentanții grupului de influență în sînul unui stat birocratic. Aceasta este componenta cea mai restrînsă, cea mai activă și cea mai secretă a establishment-ului (cercurile conducătoare). (Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_profond)

Statul subteran reprezintă grupul de persoane (sau entitatea informală) care deține puterea reală în stat, dincolo de aparențele democrației și ale puterii legale. (Sursa: https://www.wikiberal.org/wiki/%C3%89tat_profond)

Statul subteran este constituit din reprezentanții grupului de influență – securitatea – care după decembrie 1989, a preluat de facto conducerea României. Și-a infiltrat reprezentanții în toate structurile societății, subordonîndu-le încetul cu încetul propriilor interese. După transformarea țării în colonie, exponenții statului subteran și-au păstrat în mare parte privilegiile, oferindu-și serviciile noilor proprietari.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

Ar avea sens să se cheltuiască mai mult pentru educație?

          Tulburătoare statistici europene în domeniul educației arată că, spre deosebire de țările-fanion ale UE, transformate pe la București în „mîntuitori“ care alocă procente bune din PIB pentru educație, România, cu alocații de nici 4% din PIB, subfinanțează pur și simplu domeniul, altfel cotat în mod mincinos de către toți politicienii „prioritate nr. 1“. Acesta-i doar aspectul să-i zicem „global“! În timp ce prin țările „mîntuitoare“ grosul alocațiilor se îndreaptă spre învățămîntul primar și liceal, doar vreo 15-20% orientîndu-se spre învățămîntul universitar, în România, peste 50% bulucește spre universitar, unde învață vreo 500.000 de studenți, lăsînd de căruță primarul și licealul, unde învață 3 milioane de elevi. Dincolo de orice fel de interpretare, se vede de la o poștă că, la antipodul celei „mîntuitoare“, abordarea românească este una pe termen scurt (acum și gata, ce-o mai fi mîine nu contează!), total contrară celei pe termen lung, care trebuie să ghideze un domeniu ca educația. Adăugînd o mulțime de alte aspecte care decurg din anomaliile semnalate, situația din educația din România este supusă unui tir de critici din partea unor români, dar și a unor străini chiar de prin țările-fanion ale UE. În cazul criticilor celor dintîi, la zid este pusă clasa politică, ceea ce, fără o explicație de fond din realitatea obiectivă, care transcende clasa politică, înseamnă fie prostie, fie pactizare diversionistă cu vina adevărată. În cazul criticilor celor din urmă, este vorba pur și simplu despre tupeu sau chiar obrăznicie, pentru că beneficiarul de ultimă instanță al situației s-ar cuveni măcar să tacă!

Pentru situația în care a ajuns educația în România nu poate exista decît un singur vinovat: transformarea României într-o colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE. Că, fără îndoială, clasa politică din România a avut un concurs trădător masiv la această dezonorantă transformare colonială a României, asta e o altă problemă! Dar să faci clasa politică din România culpabilă pentru subfinanțarea educației și pentru orientarea pe termen scurt a respectivei finanțări a acesteia este doar comod, dar inexact! Aceste aspecte sunt consecințe ale statutului colonial al României și adaptări aproape inevitabile la acest statut! Cînd, în virtutea acestui statut, a fost anulată decizia națională și se încearcă sistematic distrugerea identității naționale și repudierea istoriei naționale, cînd, în consecință, au loc o cădere a învățămîntului pe toate palierele și coborîrea degradantă a pregătirii spre zone ale muncii necalificate, spre activități sub potențial sau de tip salahorial, iar rata în abandonul școlar atinge cote abominabile, cînd, din cauza aceluiași statut colonial, tinerii abia așteaptă să termine școala ca să plece prin țările „mîntuirii“ și cînd, prin această emigrare, părăsesc țara tinerii cei mai dotați și oricum persoanele în vîrful maxim al potențelor biologice de muncă și care reprezintă peste 40% din totalul populației active între 18 și 40 ani, ar trebui să fii idiot să nu te adaptezi, insistînd a băga bani într-o pregătire care nu mai aduce nimic țării, ci doar nesățiosului colonialism care numai mîntuitor nu este. Or, poți acuza politicienii români de trădare, de hoție, pe unii chiar de banditism, dar că ar fi idioți nu ține! La ce bun să cheltuiască statul român mai mult pentru educație?! Ca să bage indirect și mai mulți bani în buzunarele „mîntuitorilor“?  Ce, Marea Britanie, Italia, Spania sau Germania n-au bani să-și finanțeze învățămîntul? Trebuie să-și ia tinerii în vîrstă de muncă gratis și deja pregătiți de la alde noi?! Cu toată responsabilitatea spus, statul român nu prea mai are mari răspunderi în domeniu! Răul s-a făcut deja, acceptîndu-se statutul de colonie pe care i l-a impus României „mîntuitorul“ vestic! A continua să-l și subvenționezi pe acesta, atît timp cît îl pupi deja în fund de zor și fără oprire pe cînd el te desființează economic, politic, național și identitar, ar fi o prostie! Stăm tragic la capitolul viitor! Chiar și numai din punct de vedere demografic, căci rata natalității s-a prăbușit, iar familiile fertile sunt, într-o pondere periculoasă, deja cetățeni ai altor state și produc acolo valoare adăugată!

Se spune că învățămîntul românesc a ajuns să pregătească în momentul de față „analfabeți funcțional sau social“ în proporție de 40%, un concept care-i desemnează pe cei ce nu pot înțelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decît operațiuni simple, mecanice, fizice. De inovare, de cercetare, de operațiuni complexe nici nu poate fi vorba. Mai simplu spus, oameni certați cu matematica, cu fizica, cu logica. Cum să schimbi acest lucru, cînd sistemul din care faci parte în calitate de colonie îți cere salahori și nimic altceva?!

De se vrea o schimbare, trebuie început cu începutul, respectiv cu respingerea statutului de colonie! Cu toate durerile inevitabile, eliberarea României din lațul care a prins-o de gît în sistemul centru-periferie pe care-l reprezintă UE este o obligație, dacă vrea să mai existe! Dacă vrea să mai existe și nu numai în numele educației!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 12 martie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/ar-avea-sens-sa-se-cheltuiasca-mai-mult-pentru-educatie/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

 

Mutilarea Europei: Trei Cadavre Vii au jurat la Groapa unui comunist

     Trei buchețele din trandafiri albaștri și galbeni, simbolizînd steagul Uniunii Europene, odihnesc pe mormîntul lui Altiero Spinelli de pe Insula Ventotene, bătute de briza acelui 22 august 2016.       

Au trecut două luni fără o zi de cînd Europa a fost zguduită de seismul Brexitului. Liderii celor mai mari trei puteri rămase în UE au găsit potrivit să se reculeagă la groapa celebrului militant comunist pentru federalizarea Europei. Debarcați dintr-un elicopter militar, Angela Merkel, François Hollande și Matteo Renzi și-au rezemat frunțile de marmura rece și au rostit un jurămînt solemn: „Acesta este începutul pentru o nouă Europă“.

În măreția clipei, celor trei corifei care ambiționau să supună Istoria nici prin cap nu le trecea că au deja în organism un morb care îi roade pe dinăuntru și care le va aduce curînd sfîrșitul politic. I-am putea spune „Maladia Bruxelles“. Fiecare dintre ei, însă, va fi doborît de un sindrom diferit al acestei boli cumplite.

Matteo Renzi, orgolioasa gazdă a ceremonialului de la Ventotene, este cea mai recentă victimă, răpus duminică de alegerile din Italia. Renzi, cel mai tînăr premier din istoria Peninsulei, între februarie 2014 și decembrie 2016, a fost copilul teribil al UE: imaginile cu pupăturile băloase ale lui Juncker sau cochetăria ușor fîstîcită a lui Merkel stau mărturie.

În 2016, el încearcă să dea lovitura, modificînd constituția pentru a dobîndi puteri sporite, însă italienii nu manifestă aceeași simpatie precum colegii de la Bruxelles și referendumul convocat de Renzi cade după un eșec răsunător: 60% Nu, 40% Da.

    Superstarul italian își înaintează demisia, iar conducerea guvernului este preluată de foști subalterni de partid. În realitate, tot Renzi conduce din umbră. Însă italienii nu s-au lăsat păcăliți și la alegerile din 4 martie i-au aplicat lovitura de grație: partidul său social-democrat a obținut doar jumătate din voturile cîștigate la alegerile euro-parlamentare din 2014 și a ieșit practic din orice calcule pentru guvernare. Matteo Renzi a demisionat luni din fruntea partidului, îngropat încă o dată de votul italienilor, pe care i-a prețuit mai puțin decît pe liderii UE. Pentru că unul din simptomele „maladiei Bruxelles” este disprețul față de alegerile populare și de alegători.

Însă nu acest simptom l-a ucis politic pe liderul italian, ci altul și mai grav: Renzi și premierii lui surogat au privit luni și ani în șir cum pe țărmurile Siciliei debarcă zilnic mii de imigranți. Și nu au mișcat un deget. Au asistat cu mîinile în sîn cum ONG-urile lui Soros, în complicitate cu rețelele de traficanți din Africa de Nord, transportă imigranții cu vasele lor și le descarcă pe țărmurile Italiei. În condițiile în care acordul UE – Turcia a subțiat fluxul de imigranți spre Grecia iar ruta Balcanilor către vestul Europei a fost închisă, Italia a devenit țara cea mai lovită de imigrație din Europa.

În aceeași zi în care cei trei corifei se închinau la mormîntul lui Spinelli, jurînd relansarea UE, la un forum economic din Viena, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, decreta:

„Frontierele naționale sunt cea mai proastă invenție pe care au făcut-o vreodată politicienii.“

Incapacitatea (sau lipsa de dorință) de a apăra frontierele țării sale este sindromul european care a pus capăt visurilor de mărire ale lui Renzi.

François Hollande a fost primul răposat din trioul de la Ventotene. Nu pentru că și-a încheiat mandatul de președinte al Franței în martie 2017. Nici pentru că, prăbușit la o cotă de popularitate de 17%, a fost obligat să-și scoată din cap o nouă candidatură. Ci pentru că manevrele sale, care au urmărit compromiterea tuturor adversarilor (vezi mai ales eliminarea lui Fillon și valul de procese abătut pe capul lui Le Pen) și netezirea drumului spre președinție al pupilului său, Emmanuel Macron, au fost atît de murdare și de scandaloase, încît și-a tăiat singur craca ambițiilor pe care le nutrea de a deveni un „lider din umbră” al Franței. Sau să ocupe o funcție influentă (și nealeasă) la Bruxelles.

Serialele de investigații din ziarele Hexagonului au dezvăluit cu lux de detalii ramificațiile așa-numitului „Cabinet Noir“ al lui Hollande, termenul folosit pe malurile Senei pentru a desemna Statul Paralel, așa cum îl cunoaștem noi pe Dîmbovița. Sau Deep State pe Potomac.Temîndu-se de alegeri, liderii „Noii Lumi“ încearcă să aranjeze lucrurile nu prin confruntare bărbătească la urne în fața poporului, ci prin sforării de culise, cărora adeseori le cad victime ei înșiși.

Statul Paralel este sindromul „Maladiei Bruxelles“ care l-a răpus pe Hollande.

În fine, probabil cel mai spectaulos caz clinic dintre Cei Trei de la Ventotene îl prezintă Angela Merkel. Aleasă de șapte ori consecutiv cea mai puternică femeie din lume, ea a ajuns o umbră a celei care în anii trecuți învîrtea Europa pe degete.

Paradoxal, tocmai cel de-al patrulea mandat de cancelar (record în istoria Germaniei) pe care și l-a asigurat zilele trecute i-a dat lovitura de grație. Pentru că Merkel și-a dorit cu atîta ardoare acest mandat încît a făcut niște compromisuri fatale. În primul rînd, o nouă Mare Coaliție de guvernămînt cu un partid muribund, SPD.

În al doilea (și al treilea, al patrulea etc.) cedările de portofolii-cheie către social-democrați, în tentativa disperată de a-i convinge să intre la guvernare. Astfel, SPD, care a obținut la alegerile din septembrie trecut 20% și a ajuns azi la 15%, primește Externele, Finanțele, Justiția, Munca etc.

Nu importă aici faptul că Merkel va fi un cancelar cu puteri restrînse și cu mîinile legate, ci că, în realitate, Germania (și implicit UE) vor fi conduse după principii socialiste. Și mai socialiste decît pînă în prezent.

Am atras atenția în mai multe rînduri că una dintre cele mai mari drame ale Occidentului este „alunecarea spre Stînga“. Politicienii contemporani se supun fără să crîcnească presiunilor exercitate de ONG-uri și de cercurile progresiste din universități, finanțate de miliardari dubioși. Cei cîțiva care refuză să se conformeze, rămînînd pe pozițiile politice clasice de acum un deceniu sau două, sunt catalogați scurt „fasciști“ sau „extremiști de dreapta“ și executați politic. În acest mod convenabil, Stînga reușește să își impună agenda fără vreo dezbatere serioasă.

Prin cedările făcute în cele cîteva săptămîni de negocieri, Angela Merkel a împins Germania și Europa cu cîțiva ani mai spre Stînga, lăsîndu-se singură pe sine în ofsaid ideologic.

Cei Trei de la Ventotene au jurat pe mormîntul unui comunist să schimbe fața Europei. Cu prețul vieții lor politice, sunt pe cale să reușească. „Alunecarea spre Stînga“, ca sindrom al „Maladiei Bruxelles“, este asemenea leprei: nu ucide, dar mutilează fatal.

Articolul semnat de Adrian Pătrușcă a apărut în ediția online a Evenimentului Zilei din 7 martie 2018.

Sursa: http://evz.ro/mutilarea-europei-trei-cadavre-vii-au-jurat-la-groapa-unui-comun.html

Măcelul multinațional din industria alimentară

        Aprecierea raportului PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni din România) privind starea capitalului privat românesc (vezi Cotidianul din 26 februarie 2018) este că „firmele românești sunt discriminate, dar nu de multinaționale, ci de autoritățile române“! Multinaționalele chiar n-au niciun rol în domeniu? Ne-ar putea spune PIAROM, dincolo de orice altceva, cîte multinaționale prezente în România au legături organice cu firme românești, pe orizontalele sau pe verticalele economice, și cîte folosesc teritorial România doar ca o insulă de extracție de profit? Cît din valoarea adăugată a multinaționalelor în România este obținută în legătură cu firme românești și cît în relații de aprovizionare și desfacere cu firme de pe alte piețe? Pentru discriminare este de ajuns desconsiderarea! Și, în plus, chiar să nu vadă PIAROM care este situația reală de pe piețele din România pe care însăși organizația le studiază?! Pe cîte dintre segmentele de piață există lideri cu capital românesc? Și pe cîte dintre segmentele unde capitalul românesc are o prezență cît de cît semnificativă situația măcar se păstrează și nu se deteriorează de la an la an, în urma unor măsuri, să le zicem „de piață“, ale principalilor jucători străini și de ce să ne ferim să nu vedem, în urma unor mișcări străine ticluite, cu ținte precise?! Aceste ținte precise sunt, fără înconjur spus, eliminarea cît mai rapidă a unor jucători români cu temporare probleme, dar nu întîmplător mai ales a celor de succes, prin absorbția lor, prin cumpărarea lor, pur și simplu pentru dispariție fără urmă. Ce s-a întîmplat în ultimul timp pe anumite segmente ale industriei alimentare este un măcel multinațional. Prezența românească pe piața laptelui a fost lichidată, producția a fost acaparată de străini, dar nu cumva pentru a o executa și a o desface ei, ci pentru a o desființa sau pentru a o muta în alte țări. Prin eforturile evident concertate ale mai multor multinaționale, printre care Lactalis (Franța), Friesland (Olanda), Pfeifer und Langen (Germania) au fost închise pe bandă rulantă fabrici după fabrici de lactate, zahăr și dulciuri în Ardeal, Constanța, Suceava, punîndu-se la pămînt întreg lanțul de clienți ai acestor industrii, bineînțeles, toți români. Marele producător român de înghețată Betty Ice a fost preluat dintr-o înghițitură, așa, rece, rece, pe nemestecate de către trustul anglo-olandez Unilever! Între 2008 și 2016, industria alimentară a pierdut, după calculele Ziarului Financiar, 83 de fabrici, prin grija multinaționalelor. Și, pe cale de consecință, s-a umflat inevitabil deficitul agroalimentar al țării, ajuns acum la 2,5 miliarde euro. Între primii zece producători din țară nu mai există nici un român pe următoarele principale piețe: lapte, ciocolată, mezeluri și pîine!

Realitatea, stimați investitori de la PIAROM, este mult mai complicată. Pe fondul presiunilor constante și copleșitoare ale multinaționalelor, acțiunile permanente ale justiției împotriva antreprenorilor români și exercițiile aproape grotești ale reprezentanților ANAF, care se dau lei în fața acestora, dar bieți mielușei în fața străinilor, foarte mulți, mereu mai mulți oameni de afaceri români, cu realizări, unele remarcabile, și dorință de muncă antreprenorială devin sătui să se mai agite și să mai încerce marea cu sarea, renunțînd la luptă și vînzînd business după business, pe capete. Antreprenorul Agricost, cea mai mare fermă de cereale și oleaginoase, care lucrează în arendă o însemnată parte din Insula Mare a Brăilei, a scos afacerea în vînzare!  Crede cumva PIAROM că o va cumpăra vreun alt român? Sau, de fapt, vreo multinațională? Aveți dreptate, domnilor investitori de la PIAROM, multinaționalele nu discriminează, pentru că nu se încurcă cu așa ceva, ele desființează pur și simplu antreprenoriatele naționale! Să mai amintim de măcelul – căci altfel nu poate fi denumit – făcut de multinaționale în comerțul agroalimentar zis românesc?! Comerțul internațional cu cereale a fost practic confiscat de cinci mari traderi multinaționali, iar comerțul alimentar cu amănuntul a fost rechiziționat de cîteva lanțuri transnaționale, după ce au fost masacrați, prin mijloace „de piață“, peste 80.000 chioșcari români!

Desigur, în fața unor asemenea campanii și acțiuni, statul ar fi trebuit să-și reglementeze replici în rol de înger păzitor, rezervîndu-și, înainte de toate în sectoare strategice, precum agricultura, exploatarea resurselor naturale ori industria alimentară, dreptul de preemțiune la cumpărare de către el însuși, în caz că antreprenorii privați români vor să vîndă, pentru a nu ajunge totul, chiar totul la cheremul multinaționalelor. Prin țările considerate pe la București „mîntuitoare“, țări de origine ale multinaționalelor, de fapt, monumente de ipocrizie și demagogie, statul stabilește reguli și proceduri spre a-și proteja companiile strategice naționale de valul de preluări externe, îndeosebi chineze, și măsuri și mai dure sunt prevăzute. Pe aici, însă, pe la proști, colonialiștii „mîntuitori“ nu promovează aceleași reguli, nemaiîncăpînd de internaționalism. De aceea, încă de la început, au pus să fie desființat pe aici statul, ca să nu le poată da nimeni vreo replică! Desființare la care cu onor au participat și businessmenii români, unii chiar cu fapta, și cei mai mulți uniți în cuget și simțiri cu demolatorii.

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 5 martie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/macelul-multinational-din-industria-alimentara/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

„Nu doresc la nimeni […] să fie victima unei erori judiciare“

În 22 februarie 2018 ministrul Justiției, Tudorel Toader a prezentat așteptatul Raport prin care a cerut revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. După o expunere documentată și argumentată în termeni de specialitate, la sfîrșit s-a adresat auditoriului și „fiecărui român în parte“ pentru a face un exercițiu de imaginație, „cu ochii închiși sau deschiși“.

„Imaginați-vă dumneavoastră, jurnaliști prezenți sau români în fața televizorului, faptul că este unul arestat pe nedrept și că stă în pușcărie o noapte, o lună, un an, cinci ani de zile, pe nedrept, n-are cui să plîngă, vorbește singur și nu-l ascultă nimeni, după care el e achitat și spune ne pare rău, despăgubiri la instanța națională sau la CEDO și ălea plătite din bugetul național, fără nici o răspundere.“

„După părerea mea, nu doresc la nimeni, din cei prezenți sau care ascultă, să fie victima unei erori judiciare. Ferească Dumnezeu dacă vreunul e victimă, își schimbă radical și abordarea și înțelegerea lucrului desfășurat și aplicarea prezumției de nevinovăție.“

Prin aceste cuvinte, ministrul Tudorel Toader a explicat, pentru orice cetățean al acestei țări care nu are cunoștințe juridice, care este, printre altele, motivația acțiunii sale de revocare a procurorului-șef : faptul că acesta și subordonații săi au produs probe false care au dus la condamnarea multor persoane nevinovate.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

4 martie

        4 martie, data de care mă leagă două evenimente  pe care le-am trăit cu maximă intensitate: în 1975 moartea unicului și inegalabilului Cornel Chiriac și în 1977 cumplitul cutremur.

Capitalul autohton nu vede nici prin ochean cum stă de fapt treaba

     

         A apărut raportul PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni din România) privind starea capitalului privat românesc, publicat anual, împreună cu Ziarul Financiar, pe baza ultimelor date disponibile ale Ministerului de Finanțe și Oficiului Național al Registrului Comerțului. Datele din actualul raport se referă la 2016 și confirmă căderea în continuare a capitalului autohton în economia din România și ascensiunea pe mai departe a capitalului străin, evidențiind direct și indirect ceea ce, din păcate, doar semnatarul acestor rînduri se străduiește să aducă în atenție de ani de zile în spațiul public: mult lăudata creștere economică este obținută de fapt de capitalul străin și nu prea are mare legătură cu capitalul românesc, accentuînd discrepanța dintre acestea. În 2016 – an de minunată creștere economică –, în mod nu întîmplător, capitalul privat autohton a coborît și mai mult, la 46% din cifra de afaceri totală a companiilor (cu peste un procent mai jos decît în 2015), economia de stat a rămas la 4%, singur capitalul străin a urcat, preluînd peste 50% din ansamblu. Cine a obținut creșterea economică?! Ce credeți că a găsit cu cale să comenteze însuși reprezentantul PIAROM pe marginea acestor teribile stări de lucruri, pe care chiar raportul PIAROM le evidențiază? Iată: „Companiile cu capital românesc au nevoie de sprijin pentru a dezvolta produse cu valoare adăugată. Capitalul românesc este discriminat, dar nu de multinaționale, ci de autoritățile române“. Să observăm, înainte de toate, că PIAROM nici nu pomenește cumva tocmai de ceea ce raportul său reușește să pună clar în lumină: faptul că, la o creștere permanentă a ponderii capitalului străin, deja devenită copleșitoare și dominantă, și, la o scădere cel puțin relativă, dar tot permanentă, a celei a capitalului autohton, prezentarea statistică agregată a ansamblului ascunde de fapt cu brio adevărul despre capitalul românesc, care, după ce că pune pingele, mai dă și mereu înapoi! Cine nu ajută capitalul privat românesc? Cine să ajute capitalul privat românesc? Fără îndoială, în fața puternicului și de mult împiciorogatului capital străin, doar un capital privat autohton cu statul român la spate ar fi avut vreo șansă! Dar această șansă s-a evaporat prin distrugerea statului român! Prin ce ochean o privi PIAROM realitățile, de nu vede cum stă de fapt treaba?! Statul român, care ar trebui să ajute capitalul românesc, nu există! Poate de mult s-a stins în drum, în depărtări albastre… Statul român s-a dus! Din păcate, și cu contribuția privaților români, care l-au prăduit, i-au cerut să se dea la o parte spre a nu-i deranja cu neperformanțele sale și căruia aceștia i-au cîntat chiar prohodul. Ce se mai vrea de la repudiatul dispărut?! Nu poate fi pus semn de egalitate între statul român și ceea ce mai mișună pe la colțuri de stînga sau de dreapta spre a strînge bani bugetari pentru mutatul closetelor nu din fundul curții, ci de pe stînga pe dreapta, dar tot în fundul curții. Neexistînd, statul român nici n-ar avea cum să ajute capitalul privat autohton, iar resturile din statul român – să le zicem „autoritățile“, precum o face PIAROM – cu atît mai puțin ar face-o, întrucît pentru ele capitalul românesc este un gunoi. 70-80% din achizițiile publice sunt angajate cu capital străin. Aproape toate ajutoarele de stat, acordate, desigur, după „reguli europene“, merg către firme străine. Companiile autohtone sunt eliminate din licitații încă de la întocmirea caietelor de sarcini, să nu scape cumva vreun intrus pe traseele interzise românilor! Cînd se referă la „autorități“, poate PIAROM are în vedere cumva justiția română? Cu statisticile în mînă, aceasta descoperă doar corupți români. Nici măcar așa, de hohă, să fie cumva instrumentat vreun străin! Dar totul este firesc să fie așa. În capitalism, cine are proprietatea are și dreptul de a decide. Iar hotărîrea decidenților străini care dețin proprietățile strategice din România este de a-i căuta la măruntaie pe sclavi, și nu pe stăpîni, care trebuie să fie lăsați în pace spre a ne „mîntui“! Așa ceva numește PIAROM lipsă de sprijin pentru capitalul privat românesc?!
Prin absurd însă discutînd, ar merita capitalul privat autohton sprijin de la un ipotetic stat român? Păi, cînd a fost să fie desființat statul, toți privații români erau ciopor la împărțeală și la proslăvirea „statului minimal“. Și-au mai schimbat cît de cît poziția după ce s-au văzut trași în piept, după ce caimacul din desființarea statului a ajuns de fapt la străini?! Să mă ierte Dumnezeu, dar ce caută onor capitaliști români în așa-numita Coaliție pentru Dezvoltarea României, instrument al capitalului străin pentru promovarea intereselor sale, pentru scoaterea din joc a capitalului autohton, pentru menținerea României de fapt în subdezvoltare?! Ce caută capitaliști români la remorca inițiativelor și eventual criticilor sau chiar protestelor (atunci cînd există) ale capitalului străin, adversar al lor inextricabil și ireconciliabil?! Ce caută, căci maximum ce pot dobîndi sunt doar ceva fărîmituri căzute de la gura capitalului străin?! În limbajul pompos al analizelor economice, capitalul privat românesc alege întotdeauna solidaritatea patronală împotriva și în dauna solidarității naționale. Că aceasta din urmă nu prea există, faptul nu scuză cu nimic patronii români!

(Continuarea, săptămîna viitoare)

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 26 februarie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/capitalul-autohton-nu-vede-nici-prin-ochean-cum-sta-de-fapt-treaba/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

Din lecţiile de emancipare ale domnului Fabritius

             Emisiunea „Jocuri de Putere” a lui Rareş Bogdan l-a avut joi invitat pe românul din Diaspora Bernd Fabritius. Ca de obicei, ex-deputatul din Bundestag şi-a arătat susţinerea faţă de activitatea doamnei Kovesi, faţă de misiunea acesteia de a pune degetul pe rană, părînd a fi consternat de pericolul în care se află democraţia din România. S-o fi gîndit la antiteza dintre fosta patrie bananieră şi cinstea şi ordinea germană. Ca în cursele Munchen-Sibiu, unde auzi adesea – „Aşa ceva în Germania nu se poate“ -, domnul Fabritius a răspuns unei întrebări legat de numărul miniştrilor condamnaţi din Guvernul german, că în ţara sa actuală, un condamnat merge la puşcărie. Şi a precizat că nu-şi aduce aminte de vreun caz. Cu alte cuvinte, unii vînd seminţe pe peronul autogării, la o discuţie despre curăţenia din Germania, iar alţii ne vînd gogoşi la televizor.

Pe domnul Fabritius îl înţeleg. Ca cetăţean german de rînd, eu conduc de ani de zile cele mai scumpe maşini Mercedes şi le prefer chiar dacă au mereu cîte o hibă. Mă uit cu stupoare la faptul ca mitul calităţii, în sensul lucrului bine făcut, se aplică şi la corupţie. Pentru noul aeroport din Berlin s-au plătit pînă acum 6,5 miliarde de euro, dar deoarece a fost construit greşit va fi demolat şi refăcut. Alt aeroport german, Franz-Josef Strauss din Munchen, care poartă numele unui fost tătuc al Bavariei (fost prim-ministru), s-ar putea numi mai pe scurt „Katiuşa”, aducînd un pios omagiu unui legendar traficant de arme german. De anchete nu se aude nimic, pentru că statul nu-şi scoate singur ochii. Poliţia federală germană vorbeşte despre peste douăzeci de mii de cazuri de corupţie anuale. Fireşte, se referă la cele fără girul politicii. Că doar nu o să îi dea procurorii germani cancelarului poalele peste cap, să-i uşureze lui Fabritius linguşelile la Merkel, crezînd că este poştaşul!

Încă din timpurile în care emancipatul domn Fabritius era pe baricade pentru drepturile comunităţii LGBT din Germania, se ştia ca Berlinul se opune transparenţei subvenţiilor directe a fondurilor UE. Oare de ce? De asemenea, era cunoscut faptul că afacerile Siemens EADS, MAN, Daimler, Ferrostaal sau Volkswagen au devenit un brand pentru corupţie la fel cum sunt pentru calitate germană. Să nu uităm nici că, din bani europeni, Kohl a vrut să transforme bălăriile estului Germaniei într-o Veneţie, prin canale şi porturi care azi sunt în paragină. Refuzul fostului cancelar de a divulga din motive de onoare numele finanţatorilor conturilor negre ale partidului din oaze fiscale a rămas nesancţionat. Secretul l-a dus cu el în mormînt. În Germania nedivulgarea complicilor (tăinuirea corupţiei) este o datorie de onoare. La fel cum este de nesancţionat activitatea altui fost cancelar, Gerhard Schröder, înregimentat la conducerea Gazprom.

Nici despre procesul împotriva NSU, Organizaţia subterană naţional-socialistă, care ani de zile a asasinat cetăţeni germani de origine străină, pare că nu a auzit Fabritius. O justiţie nepăsătoare, un serviciu secret cu mîinile pătate şi aparente erori ale anchetatorilor conturează un tablou monstruos al statului de drept german. Ce bine că domnul Fabritius mai vine prin România, să mai înveţe ceva! Pe cît de bine primită este deschiderea şi susţinerea căsniciilor de acelaşi sex, domnul Fabritius fiind personal un exemplu onorabil în această zonă a iubirii fără dogmă, pe atît de orb pare pentru corupţia din Germania, strigătoare la cer.

Poate că noi suntem ca neam de rupţi în fund şi avem, de aceea, o dorinţă puternică de a primi lecţii. Apelul meu este însă ca domnul Fabritius să nu o facă de fiecare dată cu bocancul! Poate, de pildă, să ne dea cu poşeta în cap.

Articolul semnat de Radu Golban a apărut în ediția online a Cotidianului din 23 februarie 2018.

https://www.cotidianul.ro/din-lectiile-de-emancipare-ale-domnului-fabritius/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

Dacă nici asta nu-i comandă externă, sunt eu popă!

           În timp ce reprezentanții „sistemului“, politicieni sau analiști, se strofoacă să demonstreze, nevoie mare, că românii sunt de vină pentru că țara n-are autostrăzi, dovezi peste dovezi se strîng mereu în legătură cu ceea ce, de peste cinci ani, mă învrednicesc să subliniez fără ezitări: explicația este una politică și constă în faptul că stăpînii străini actuali ai țării au interzis României să treacă lanțul Carpaților cu magistrale moderne (autostrăzi sau drumuri expres), astfel încît să nu fie cumva legate între ele, precum și de capitala București, provinciile istorice ale României. Oricum, nu cu prilejul Centenarului Marii Uniri. După 28 ani de așa-zis postcomunism, este inutil a încerca o altă explicație, căci lipsa resurselor financiare la scara a trei decenii sau a competenței tehnologice, în condițiile în care românii, și nu altcineva, au construit Transfăgărășanul, sunt în afara logicii! Cînd, cu ani în urmă, intrarea în NATO pecetluia schimbarea crucială – respectiv trecerea României din mîini estice în mult rîvnitele brațe vestice –  premierul Năstase oferea, ca un fel de mulțumiri, un cadou americanilor: să construiască o autostradă! Dar, vai, nu vreuna care să traverseze Carpații, ci una Brașov-Borș, care să lege Ardealul de capitala Ungariei, și nu de capitala României! Comentariile sunt de prisos. Menționata interdicție, atît de vizibilă din partea stăpînilor externi actuali ai țării, pune tocmai în anul Centenarului Marii Uniri semne mari de întrebare asupra soartei integrității țării. Ce vor de fapt dușmanii României, dar, mai ales, partenerii României? Căci, păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!

Ultima invenție concertată a „sistemului“ este că România n-are autostrăzi din cauza șpăgilor! Concertată, căci au reluat-o mai mulți! Deh, ordin pe unitate! Cică ar fi existat mulțime de oferte din afară (fără precizări de unde) pentru investiții în autostrăzi în România, dar nu s-au concretizat pentru că în cazul investițiilor nu se poate percepe șpagă și totul a căzut! Diversiune totală! Un fapt real – șpaga din contractele de infrastructură, despre care știe și Grivei, este folosită ca instrument diversionist. Șpaga este pretinsă cînd finanțarea se face pe banii statului, ca un fel de „răsplată“ pentru că firmei constructoare i se dă posibilitatea de acces la acești bani. În schimb, dacă firma constructoare execută elementul de infrastructură (drum, autostradă, pod, viaduct etc.) pe banii ei, respectiv ca investitor, atunci într-adevăr nu mai dă șpagă! Numai că, nu există investiții private în infrastructură în țări de categoria României, care, place, nu place, tot o colonie de la periferia Europei este! Nici în țări dezvoltate nu prea există investiții private în infrastructură, pentru că sunt costisitoare și se recuperează doar pe termen lung. De aceea le face și în aceste țări, în proporție de peste 90%, statul!  Investițiile private care totuși se fac sunt recuperate din taxe pe autostradă în ani de zile și – să fie clar – cu garanția statului. Dacă nu ies banii din taxe, acoperă statul diferența față de prevederi! Nici un investitor privat nu se complică cu asemenea aranjamente într-o colonie, cînd mult mai simplu acaparează contractele de construcție pe banii statului în cauză! Aici, investiții se fac în exploatarea resurselor minerale, în retail, respectiv în activități cu recuperări rapide. Este o pură poveste pentru proști că au existat oferte de construcție de autostrăzi în România pe banii unor investitori. Trebuie să fii dus cu pluta să crezi așa ceva! În mod ilustrativ, singurul aranjament montat în domeniu cu pornire de bani privați – cel pentru porțiunea de autostradă Comarnic-Brașov – a căzut cu brio înainte de a demara. Constructorii – un consorțiu franco-grec – au inventat o formulă de finanțare care să combine construcția propriu-zisă cu întreținerea pe 26 ani a autostrăzii construite, astfel încît costul pe kilometru depășea 50 milioane euro. Prostul era garantat – respectiv statul român, care își răstignea contribuabilii pe decenii! Dar, întrucît cineva trebuia totuși să dea banii de început, eșafodajul s-a prăbușit. Nici o bancă n-a acceptat să se bage în afacere, considerînd probabil că se vîră într-un rahat cu C mare!

În plus, cei ce caută să facă din șpagă principala explicație a lipsei de autostrăzi în România ar trebui să țină cont de faptul obiectiv că șpaga nu poate fi obținută decît dacă incriminatul contract este bugetat. Altfel, banii nu pot fi extrași de la stat și furați! Nu cred că în construcția Transalpinei sau a drumului de munte Sinaia – Piatra Arsă, Peștera, nu s-au dat sau luat șpăgi. Dar drumurile respective există și, cu șpăgi sau fără, există pentru că bani pentru ele au fost bugetați. Nu s-au bugetat însă niciodată construcții pe tronsoanele Pitești – Sibiu, Comarnic – Brașov, Iași – Tîrgu Mureș! Și atunci, drumurile respective nici nu există! Dar apropo de bugetari! 80-90% din contractele de autostrăzi din România, alea puține, sunt cu firme străine. Și atunci, din două una: ori nu există corupție și șpăgi în rutierul din România, ori campionii corupției și șpăgilor sunt „mîntuitorii“ străini ai țării. Ați văzut desfășurătorul contractelor CNAIR pe 2017? Din primul miliard lei bugetat (respectiv primele 50 mari contracte), toate, cu excepția unuia sfrijit de numai 17 milioane lei (destinat ciozvîrtei de cîțiva km București-A3), sunt alocări pentru infrastructura din Ardeal. Măi, frate, toate, chiar toate?! Dacă nici asta nu-i comandă externă, atunci sunt eu popă!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 19 februarie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/daca-nici-asta-nu-comanda-externa-sunt-eu-popa/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

De ce doinește profesorul Isărescu plăsmuirile UE?!

            În contextul implicațiilor combinate ale Brexitului, noilor abordări americane de cînd Trump se află la Casa Albă și liniei independente adoptate pe la Varșovia și Budapesta, corifeii UE și-au înăsprit atitudinile politice și presiunile de toate felurile și și-au activat agenturile văzute și mai ales nevăzute pentru contracararea sau prevenirea efectelor considerate îngrijorătoare. În România s-a ajuns chiar la situații caraghioase, desigur însă, în deplină consonanță cu statutul ei de colonie în sistemul centru-periferie pe care îl reprezintă UE.

O rușinoasă înscenare a fost organizată la Strasbourg/Bruxelles pe tema legilor justiției din România, în care aria cîntată de la centru a fost, în nici o legătură cu realitatea, neafectarea independenței justiției, semnificativ fiind faptul că pe nimeni dintre organizatori nu a interesat dacă într-adevăr se petrece un asemenea lucru sau nu, întrucît ceea ce s-a urmărit era doar aruncarea anatemei asupra României, ca vinovat de serviciu, de fapt, pentru ca nu cumva să se gîndească la vreun derapaj! În directă corelație cu presiunile politice asupra Bucureștiului, atît cît mai există acesta în realitatea națională și internațională, au fost scoși la bătaie în spațiul public să combată întru atenția generală flașnetarii obișnuiți ai așa-numitelor „valori europene”, dar și menestreli de avarie, fără nici o legătură cu partitura actuală. Eu, unul, nu-mi pot altfel explica de ce un Isărescu, bariton principal în angrenajul bancar, se găsește acum să interpreteze o arie de tenor, care nu este din repertoriul său: cea a fondurilor europene. La conferința „Fondurile europene, absorbția și impulsul necesar. Cum conectăm România în anul centenar?“, dl Isărescu a menționat că România a beneficiat de fonduri europene de 45,7 miliarde euro în ultimii 10 ani, care, îl cităm, au ridicat economia și nivelul de trai. Am spus de mai multe ori că dl Isărescu este printre cei cu concursul cel mai atacabil la starea colonială în care a ajuns România, pentru că, spre deosebire de mulți alții, înțelegea și realiza perfect, prin pregătirea intelectuală și profesională, ce va însemna pentru țară și neamul ei acest statut înjositor și păgubitor. Domnia sa nu este un jurnalist și nici vreun parlamentar la ordinile șefului de partid. Este academician într-ale economiei și guvernator al băncii centrale. Nu poate spune cumva că nu știe că acele 45,7 miliarde euro primite în 10 ani de România de la UE echivalează cam cu tot atît cît externalizează din România profituri fără fiscalizare companiile din centrul de putere vest-european al UE într-un singur an! Și că deci nu reprezintă nimic altceva decît un mărunțiș aruncat periferiei din ceea ce centrul extrage de la aceasta. De unde cifra cu pricina privind externalizările anuale de profituri? Nu din ceruri, ci din statistici! Păi, din datele bugetului de stat reiese că încasările anuale din impozite pe profit sunt de circa 3 miliarde euro. Și că deci, la 16% cotă procentuală de impunere, înseamnă că se impozitează profituri de vreo 20 miliarde euro! Restul nu se impozitează, probabil pentru că nu se raportează. Dar, la rata de evaziune de aproape patru cincimi la impozitarea profitului, comunicată de Ministerul de Finanțe, restul reprezintă vreo 80 miliarde euro! Cifrele se verifică avînd în vedere ponderea profiturilor în PIB de circa 55%, comunicată de INS. Păi, din cele 80 miliarde euro profituri neimpozitate, pe puțin 40-50 aparțin firmelor vest-europene! Aceste firme, care fac de fapt legea în România, dețin cea mai mare parte din jumătatea pe care o constituie din total economia străină din România și, în mod caraghios, raportează profituri ridicol mai mici decît subfinanțatul capital românesc, ăla corupt, hulit și vai de mama lui, de nu se mai poate înțelege de ce respectivele reputate firme își pierd timpul pe meleaguri dîmbovițene! A nu se confunda cumva „expatrierile de profituri” din investițiile realizate, comunicate de BNR, care sunt profituri declarate, cu cele externalizate fără fiscalizare, deci nedeclarate, în cazul cărora unii spun că firmele vest-europene practică o „optimizare fiscală“. Eu o numesc furt! Cum se poate însă, în asemenea condiții, expune dl Isărescu măcar și numai evocînd o „contribuție“ a fondurilor europene la dezvoltarea României?! Că UE umblă cu plăsmuiri pentru fraieri este clar, dar profesorii… Este poate de înțeles ca, din partea unuia ca dl Isărescu, să se ocolească anume comparații între „contribuția fondurilor europene“ și „extracția europeană“ de sevă economică din România, dar este inadmisibil să prezinți cîtimea întoarsă în România din abominabilul furt ca un cadou ce a contribuit la ridicarea economiei și a nivelului de trai.

Și, apoi, chiar nu cunoaște dl Isărescu treaba cu fondurile europene?! Să nu știe domnia sa că 80% din respectivele fonduri, zise nerambursabile, trebuie să revină la „donatori“ sub formă de achiziții de la aceștia? Să nu știe că fondurile europene nu se avansează, ci se decontează și că deci fericitul căruia i se aprobă un proiect finanțat din fonduri europene trebuie să se împrumute la o bancă în regim comercial, ca să-și realizeze proiectul pentru ca în final să primească fondurile vizate? Ale cui sunt băncile de la care se contractează împrumuturile, nu tot ale „donatorilor“? Și cu cît se iau aceste împrumuturi, că din beneficiar ajungi tu donator?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 12 februarie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/de-ce-doineste-profesorul-isarescu-plasmuirile-ue/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

 

Discursul președintelui Trump la Mic Dejun cu Rugăciune Națională: Drepturile noastre nu ne sunt date de om. Drepturile ne vin de la Creatorul nostru, indiferent de situație, și nici o forță pământească nu poate să înlăture aceste drepturi

Președintele Donald Trump a rostit joi un discurs în cadrul evenimentului național Mic Dejun cu Rugăciune Națională (National Prayer Breakfast), făcînd referire la măreția americană, strîns legată de valorile creștine. SUA sunt o națiune de oameni credincioși, iar harul lui Dumnezeu poate fi văzut în fiecare latură a societății americane, a spus președintele american în discursul său.

Micul dejun cu Rugăciune este o tradiție în istoria Casei Albe, avînd loc de peste o sută de ani, cînd președintele SUA ia masa și se roagă alături de șefi de state și de guverne, politicieni, oameni de știință, oameni de cultură, lideri religioși, laureați ai premiului Nobel și formatori de opinie.

Evenimentul reunește anual peste 3200 pe persoane din SUA și din alte 140 de țări, fiind marcat printr-un discurs al președintelui american.

„Drepturile noastre nu ne sunt date de om. Drepturile ne vin de la Creatorul nostru, indiferent de situație, și nici o forță pămîntească nu poate să înlăture aceste drepturi. De aceea, cuvintele «Laudă lui Dumnezeu» sunt gravate deasupra Monumentului Washington. Aceleași cuvinte sunt gravate în inimile oamenilor noștri. De aceea, azi îl lăudăm pe Dumnezeu pentru cît de binecuvîntati suntem să fim americani. În țara noastră vedem splendoarea creației lui Dumnezeu. În istoria noastră vedem povestea providenței lui Dumnezeu. În fiecare oraș și localitate, vedem harul Domnului în jurul nostru printr-un milion de acte de bunătate, curaj și generozitate. Îl iubim pe Dumnezeu“, a spus președintele Trump, îndemnîndu-i pe americani să vadă minunile lui Dumnezeu în miracolele de zi cu zi și să recunoască frumusețea libertății religioase.

„Tot ce trebuie să facem este să ne deschidem ochii și să ne uităm în jurul nostru pentru a vedea mîna divină în curajul concetățenilor noștri“, a spus Trump.

„Vedem puterea iubirii lui Dumnezeu la locul de muncă, în sufletele noastre și puterea voinței lui Dumnezeu de a răspunde la toate rugăciunile noastre. Cînd americanii pot trăi prin convingerile lor, pot să vorbească deschis despre credință și să-și învețe copiii ce este bine, familiile noastre se dezvoltă, comunitățile noastre înfloresc și națiunea noastră poate să obțină totul“.

Trump i-a îndemnat pe compatrioții săi să privească cu speranță spre viitor și să rămînă devotați principiilor fondatorilor americani.

„Astăzi, inspirați de concetățenii noștri, să ne hotărîm să găsim cele mai bune lucruri în noi înșine. Să ne rugăm pentru acea măsură extraordinară a puterii și pentru măsura extraordinară a devotamentului. Să căutăm să construim o lume mai dreaptă și mai pașnică, în care fiecare copil să poată crește fără violență, să se închine fără teamă și să-și atingă potențialul dat de Dumnezeu. Atîta timp cît suntem devotați  principiilor fondatorilor americani și urmăm exemplul pe care toți acești mari fondatori l-au stabilit, noi toți putem fi eroii tuturor și ei pot fi eroii noștri. Atîta timp cît ne deschidem ochii spre harul lui Dumnezeu și inimile noastre față de dragostea lui Dumnezeu, atunci America va fi pentru totdeauna țara libertății și a celor viteji și lumina tuturor națiunilor.“

Articolul semnat de Ștefania Brândușă a apărut în ediția online a site-ului Activenews din 9 februarie 2018.

Sursa: https://www.activenews.ro/externe/Discursul-presedintelui-Trump-la-Mic-Dejun-cu-Rugaciune-Nationala-Drepturile-noastre-nu-ne-sunt-date-de-om.-Drepturile-ne-vin-de-la-Creatorul-nostru-indiferent-de-situatie-si-nici-o-forta-pamanteasca-nu-poate-sa-inlature-aceste-drepturi-149202

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Satîrul statului minimal a ajuns la os!

        România a ajuns cu încasările bugetare sensibil sub 30% din PIB (peste 30% cît prevede bugetul aprobat pe 2018 este o pură poveste), consolidîndu-și fără drept de apel ultimul loc din acest punct de vedere între țările UE, cu care îi place să se compare. Bulgaria – veșnicul său concurent la lanterna roșie în UE – se află mult în față, spre 35% din PIB, lăsînd în urmă cu totul, pe acest plan, România. Este rezultatul inevitabil al politicii idioate – căci alt epitet nu i se poate atribui – a guvernării PSD-iste din ultimii ani. Idioată, în raport cu nevoile României reale, și nu cu incriminările aruncate în spațiul public de propaganda penelisto-useristo-sereisto-dnaisto-iohannisto-beneristă, cum că încercările pesediste de mărire a salariilor și pensiilor strică echilibrele economice și politice, amenințînd stabilitatea țării. Idioțenia politicilor PSD – aceleași din mandatele Ponta, Grindeanu, Tudose, și acum Dăncilă, sub îndrumarea pesedistului-șef Dragnea – este legată de continuarea fără răgaz și fără o analiză lămuritoare a politicii impuse extern de desființare a statului român. Cum ar putea un stat cu o economie subdezvoltată, cu o infrastructură total precară și fără o țesătură minimă a rețelelor de bază în rutier, în feroviar, în sănătate, în educație să se descurce cu nici 30% încasări bugetare din PIB?! Cînd toate țările dezvoltate din UE, care au deja constituită infrastructura de bază, continuă să opereze bugete cu încasări de 45-50% din PIB! Și cînd bogatele țări nordice își alcătuiesc bugetul și deci prezența și influența statului propriu în economie pe articulația unor încasări de peste 50% din PIB! În UE, în medie, încasările bugetare în PIB sunt de peste 44%, expresia faptului că politicile derulate de UE însăși se bazează pe un stat puternic, nu pe unul slab. Toate țările mai nou intrate în UE se străduiesc să atingă încasări bugetare de cel puțin 40% din PIB. În Ungaria, s-a ajuns la 48%! Numai România se situează mult sub 30%! Ce se poate face cu încasări de un asemenea nivel? Nimic! Și asta se vede în infrastructură, în sistemul de sănătate, în finanțarea educației, în salarii și, bineînțeles, în amploarea emigrației! Cei care ne-au impus idioțenia statului minimal nici nu se puteau aștepta la un asemenea succes! Toate țările din jur se luptă cu această idioțenie. Numai România o cultivă! Ba s-au găsit, în ultimii ani, unii – care s-au dat toți de stînga! – ce au vizat să aprofundeze idioțenia. Concret, prin politica de așa-zisă „relaxare fiscală“! Nemaiavînd acces la resurse și la pîrghii – după ce le-au luat pe toate străinii – guvernanții români din ultimii ani au apelat la fiscalitate, cerînd acesteia ce nu poate fi! Au siluit-o și pe față și pe dos, în ideea că reducerea ei va aduce dezvoltare. Și rezultatul este vizibil: caimacul stimulentelor a fost cules de stăpînul străin al economiei, iar biata economie încă românească a dat înapoi, neputînd să facă față asaltului și mai viguros al puternicilor străini, ajutați tocmai de relaxarea fiscală să devină și mai puternici, în timp ce statul român și-a văzut și mai sever amputate resursele și deci posibilitățile de a face ceva, în orice direcție ar fi vorba! Din păcate, politica PSD din ultimii ani, de încercare disperată de relaxare fiscală – contrară totalmente celei necesare pentru a întări posibilitățile statului, anume de a înăspri fiscalitatea asupra capitalului, spre echilibrare în raport cu cea de peste trei ori mai ridicată asupra muncii – este foarte probabil să fi rezultat dintr-o nefericită strategie a unor lideri PSD, în frunte cu pesedistul-șef Dragnea, care, din lașitate sau din calcul politicianist, au avut grijă ca, de îndată ce încercau să dea ceva la nevoiași, să se grăbească a face și un cadou capitalului străin, doar, doar de vor intra acestuia în voie! Ar fi tragic, dar nu este deloc exclus!

În orice caz, situația în care s-a ajuns cu bugetul țării ca pondere în PIB și, deci, ca potență în economie, proiectează orientarea pe un drum fără întoarcere și fără ieșire! Cu taxe mici, cu fiscalitate redusă, statul nu poate fi decît un stat slab. Și un stat slab nu poate face nimic. Oricum, nimic din ceea ce sectorul privat – oricît de puternic ar fi – nu va face vreodată, din motive legate de absența unui profit consistent și rapid. Un stat slab nu va avea niciodată infrastructură sau educație măcar satisfăcătoare! Un stat slab este doar terenul ideal de prăduit de către statele care au respins idioțenia statului minimal. Relaxarea fiscală sau fiscalitatea redusă reprezintă o prostie cu P mare! Cu așa ceva nu se laudă decît țările primitive. Nu există vreun exemplu în istorie de țară care să se fi dezvoltat prin reducerea fiscalității. Și nu există vreo țară dezvoltată cu ­fiscalitate redusă, ci doar cu una înaltă. Fiscalitatea redusă și asociatul ei – statul minimal – nu duc decît într-o fundătură!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 5 februarie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/satarul-statului-minimal-ajuns-la-os/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Către șefii de stat și de guvern din Europa

        Politologul român Radu Golban solicită Puterilor Aliate o reacție fermă cu privire la actul de reînființare a unei organizații naziste în România.

Cunoscutul politolog și analist economic român a dat publicității o scrisoare deschisă pe care a adresat-o șefilor de stat și de guvern ai Puterile Aliate şi Asociate în al Doilea Război Mondial, precum și miniștrilor Afacerilor Externe și șefilor Comisiilor de politică externa ale Parlamentelor din aceste țări.

Scrisoarea atrage atenția asupra faptului că, în contextul creşterii intensităţii mişcărilor extremiste la nivel mondial, România a creat precedentul periculos al reabilitării unei organizaţii fasciste şi a deschis astfel calea revizuirii tratatelor de pace. Acest enunț este susținut de expertize semnate de personalităţi cu reputație internațională în materie de Drept Public. Expertizele demonstrează că, prin deciziile instanţelor române de a recunoaște Forumului Democrat al Germanilor din România calitatea de succesor în drepturi al Grupului Etnic German (GEG), România reînființează în drept și în fapt o grupare nazistă și încalcă obligaţiile asumate prin tratatele de la sfîrşitul războiului.

Scrisoarea amintește ca Grupul Etnic German a fost desfiinţat în 1944, ca urmare a Convenţiei de Armistiţiu survenite între România şi Aliaţi, fiind catalogat de întreaga comunitate mondială ca organizaţie nazistă.

Desființarea GEG, ca urmare a aplicării prevederilor Convenției, a constat în dizolvarea persoanei juridice în cauză, judecarea și condamnarea liderilor săi, lustrarea membrilor organizației și confiscarea patrimonului. Astfel, Grupul Etnic German nu lăsa succesori, iar reînființarea sa era interzisă.

Mai mult, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, Puterile Aliate și Asociate au convenit, iar România s-a angajat, că „statul român nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizații de această natură care au drept scop lipsirea poporului român de drepturile sale democratice“.

Cu toate acestea, continuă scrisoarea, instanţele judecătoreşti din România au admis cererea FDGR de a i se recunoaște calitatea de succesor în toate drepturile al GEG. În consecință, instanța a acceptat și solicitările FDGR de a intra în posesia drepturilor patrimoniale ale GEG, deși măsura confiscării acestora a intervenit, așa cum argumentează scrisoarea, ca urmare împlinirii obligațiilor asumate de România prin tratatele de pace, la cererea Aliaților.

Concret, în baza recunoașterii calității sale de succesor în drepturi al GEG, așa cum rezultă și din datele oficiale ale Guvernului român, FDGR a depus în instanță 136 cereri de retrocedare a unor imobile, între care unele aflate în circuitul public.

„Apreciez că retrocedarea bunurilor confiscate unei organizaţii naziste echivalează cu reînfiinţarea acesteia, aşa cum subliniaza experţii consultaţi“, precizează dr. Radu Golban.

În consecință, actul de reconstituire a personalității juridice a GEG şi restituirea patrimonului acestuia reprezintă încălcarea obligațiilor asumate de România potrivit art. 5 al Tratatului de pace de la Paris și creează precedentul periculos al denunțării acestuia, subliniază autorul demersului.

„Îmi exprim speranța că Puterile Aliate vor exprima o poziție fermă cu privire la reabilitarea unei organizații naziste, printr-un act care contravine obligațiilor asumate de România prin Tratatul de pace de la Paris, punînd sub semnul întrebării status qvo-ul mondial postbelic.

Solicit, totodată, autorităților române intrarea în legalitate în raport cu Tratatul și să anuleze actul de recunoaștere a FDGR ca succesor al GEG, cu desființarea efectelor patrimoniale și nepatrimoniale ale acestuia“, scrie autorul.

Dr. Radu Golban mai precizează că a fost afectat personal de o îngrădire a dreptului la liberă exprimare după ce, în urma exprimării concluziilor de mai sus într-o emisiune la un post național de televiziune, postul TV a fost sancționat, iar domnia sa a fost dat în judecată de FDGR – organizaţie condusă în perioada 2002-2013 de actualul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis.

În încheierea scrisorii sale, dr. Radu Golban subliniază că „perpetuarea situaţiei actuale ar putea induce suspiciunea rezonabilă că actualul preşedinte al României luptă împotriva corupţiei numai atunci cînd aceasta se află în ograda adversarilor politici, ceea ce ar periclita sănătatea statului de drept. Denunţarea unei erori judecătoreşti ar reprezenta, însă, pentru domnul Klaus Werner Iohannis, o demonstraţie a bunelor sale intenţii“.

Regăsiți aici linkurile către documentele citate, respectiv:

Evaluarea de drept internațional a Convenției de Armistițiu din 1944 și  a Tratatului de Pace din 1947 încheiat între România și puterile aliate, cu privire la succesiunea legală a organizațiilor național – socialiste, care au fost interzise prin acest act juridic semnată de Profesor Dr. iur. Michael Kilian, Profesor universitar em. la Facultatea de Drept și de Științe Economice Universitatea Martin-Luther Halle-Wittenberg; Link:

http://radugolban.ro/evenimente/procesul-fdgr-vs-radu-golban/aviz-evaluare-drept-international

Evaluarea de drept internațional cu privire la succesiunea legală a organizațiilor național – socialiste, semnată de Luzi Stamm, membru al Parlamentului elvețian, licențiat în științe juridice și economie Link:

http://radugolban.ro/evenimente/procesul-fdgr-vs-radu-golban/aviz-evaluare-drept-international

DECIZIA CIVILĂ Nr. 258/2012 privind pronunțarea asupra recursului declarat de Ministerul Public. Link:

http://radugolban.ro/evenimente/procesul-fdgr-vs-radu-golban/revizuire-hotarari-fdgr-v-primaria-sibiu

Articolul semnat de (R.C.) a apărut în ediția online a Cotidianului din 31 ianuarie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/scrisoarea-lui-radu-golban-catre-sefi-de-stat-si-de-guvern/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Mizeria din spatele Declarației 600

         S-a spus despre Declarația 600 că a fost făcută cu picioarele, nu cu capul! Complet inexact! A fost concepută de anumite capete, în perfectă cunoștință de cauză, ca picioarele să lovească cît mai exact și, mai ales, cu scopul de a se ascunde pe cît posibil mai mult adevărurile scîrboase ale fiscalității în teribilul moment actual – unic în Europa și în istoria ei – al aruncării contribuțiilor sociale doar în cîrca angajatului și deresponsabilizării sociale complete a angajatorului, ce marchează revenirea în faza primitivismului în relațiile dintre muncă și capital. S-a vorbit de nepricepere. Inexact! Este vorba de nemernicie.

Cu trecerea contribuțiilor sociale integral în seama angajatului, angajatorul, spre fericirea sa, nu mai are nici o răspundere. Mai poate avea, cel mult, rolul de a reține la sursă contribuțiile sociale în contul angajatului, urmînd să le vireze la fisc. Dar aceasta, dacă și numai dacă relația dintre „angajat“ și „angajator“ este una de tip salarial! Adică una în care contribuțiile sociale reprezintă cote procentuale din salariul brut contractual! Dacă „angajatul“ (plătitul) și „angajatorul“ (plătitorul) sunt într-un alt tip de relații contractuale – activități independente (prestator, respectiv beneficiar), cesiune de drepturi de autor (cedent, respectiv cesionar), chirie (proprietar, respectiv chiriaș) etc. – atunci reținerea la sursă nu se mai poate face automat, pentru că fiecare individ poate avea mai multe contracte în derulare, de același fel sau de naturi diferite. Și atunci, în mod firesc, aceste contracte trebuie declarate și, post-factum (nicidecum anticipat!), potrivit unor anumite reguli, se stabilesc impunerile aferente, plătite individual de fiecare contribuabil în cauză. Iar regula actuală, bună sau rea, este aceea că la toate veniturile de tip nesalarial (sau extrasalarial), contribuțiile sociale se plătesc la nivelul salariului minim în vigoare, respectiv 22.800 lei anual (adică vreo 8.000 lei, din care 5.700 lei pentru pensie și 2.280 lei pentru sănătate), indiferent de valoarea contractelor și numărul contractelor. Nevoia plății individuale și dificultatea reținerii la sursă sunt evidente!

E bună sau nu această regulă? E corectă sau nu? Păi, asta este buba pe care inițiatorii Declarației 600 vor s-o ascundă! Iată situația așa-numitei contribuții pentru sănătate, cheia Declarației 600! Așa-numită, din cauza unui noian de anomalii:  1) de ce uriașa discrepanță în materie de contribuție între veniturile salariale și celelalte venituri tot din muncă dar de tip nesalarial? (la 100.000 lei cîștig anual salarial se plătește o contribuție pentru sănătate de peste 10.000 lei, în timp ce la un cîștig de 100.000 lei tot din muncă, dar de tip nesalarial, contribuția este doar de 2.280 lei, la fel ca în cazul celui mai mic venit salarial);  2) de unde, prin contrast cu progresivitatea contribuției pentru sănătate în cazul veniturilor salariale, plafonarea în cazul celorlalte venituri? (de pildă, la cîștiguri de 1.000.000 lei anual, plătești contribuții ca pentru 22.l800 lei);  3) de unde și pînă unde pensionarii nu plătesc contribuții pentru sănătate?! (căci starea de pensionare duce în mod firesc la încetarea contribuției pentru pensie, dar nu și a aceleia pentru sănătate, care se cuvine a continua);  4) ce legătură au contribuțiile pentru sănătate cu venituri precum cele din chirii sau investiții?

De fapt, „contribuția pentru sănătate“ seamănă leit cu un impozit la cheremul statului, impozit pus pe ce venituri vrea acesta și în ce cuantumuri vrea acesta. Nu există nici o legătură cu o reală contribuție pentru sănătate, respectiv cu plata pentru participarea la un sistem de asigurări de care se tot vorbește și care are și o instituție menită să gestioneze acest sistem (numită Casa de Sănătate). De altfel, dacă ar fi o reală contribuție pentru sănătate, și nu un impozit, ar exista un pachet de acte medicale care să constituie obiectul asigurării pentru care se plătesc contribuții. Nu există așa ceva!

De ce toate aceste anomalii? De ce nu se recunoaște că așa-numita „contribuție“ nu este o contribuție, ci un impozit (care să se legitimeze ca fiind obligatoriu, ca orice impozit, și cu care statul să facă discreționar, dar îndrituit, ce vrea, ca și cu orice impozit)? De ce se insistă în trîmbițarea minciunii cu „contribuția pentru sănătate“, fapt în directă legătură cu diversiunea mîrșavă Declarația 600?! Răspunsul este simplu. Dacă banii strînși de stat s-ar numi ceea ce sunt de fapt, adică impozite, aceștia ar trebui să rămînă în sectorul de stat, bun sau rău cum este! Sub numele de „contribuții“, banii strînși de stat pentru sănătate pot fi însă cheltuiți în sistemul privat de sănătate, după metode și proceduri sordide, prin care are loc o progresivă privatizare a sectorului de sănătate, cu finanțare de către contribuabili, și, bineînțeles, pe seama prăbușirii spitalelor de stat (vezi „Cotidianul“, 9 oct. 2017). Cu impozite pe sănătate, privatizarea în sistemul de sănătate ar trebui făcută pe banii privaților, investitori sau prestatori de servicii medicale, așa, se face aproape gratis, pe seama banilor contribuabililor. Atît timp cît „contribuția pentru sănătate“ nu va fi instrumentul pentru un sistem real de asigurări, ci o mască pentru un impozit la discreția statului și folosit de fapt în favoarea unor privați, va exista mereu și mereu o altă Declarație 600, în formula 601, 602, 603 etc. Este sinistru, pur și simplu, că un partid care se dă de stînga este părtaș și chiar paroh la o asemenea mizerie!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 29 ianuarie 2018 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/mizeria-din-spatele-declaratiei-600/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Încasările din impozitul pe profit: prognoze aiuristice în bugetul pe 2018

        Bugetul de stat a încasat în 2017, din impozitul pe profit al companiilor, cu 7% mai puțin decît încasase în 2016, deși businessul în România a prosperat fabulos în respectivul an, creșterea economică urcînd spre 7%, cea mai înaltă, de altfel, din UE. Să precizăm de la început despre ce vorbim: așa-numita „creștere economică“ este creșterea PIB-ului, iar PIB-ul este, în esență, valoarea adăugată (vreo 85-86%) plus intervenția netă a statului (14-15%). Iar valoarea adăugată înseamnă „compensarea salariaților“ plus „excedentul brut de exploatare“ (sau, mai simplu spus, salarii plus profituri). Dacă, așa cum spun statisticile, ansamblul (adică PIB-ul) a urcat cu 7%, înseamnă că și profiturile au crescut! Și atunci, dacă impozitul procentual pe profit a rămas același (16%), cum de au scăzut încasările din impozitul pe profit? Deci, din două una: ori încasarea scăzută la buget din impozitul pe profit este o minciună, ori creșterea PIB-ului (deci inclusiv a profiturilor) este o minciună! Dacă nu ești cumva cu rucsăcel în spate și smartphone în mînă, îți poți da seama că mai este și o a treia variantă: creșterea economică există, deci și creșterea profiturilor din economie există, numai că cea din urmă este astfel învăluită fiscal, încît statul să nu ajungă la ea! Și, ca urmare, cu toate că a existat o creștere a profiturilor, statul a fost în situația de a impozita profituri în scădere! Naivul și veșnicul de vină stat își proiectase o majorare a încasărilor din impozitul pe profit în 2017 tocmai cu 7%, dar de obținut a obținut o scădere cu 7%!

Și asta-i nimic! Estimata încasare de 14,1 miliarde lei din 2017 înseamnă, la 16% cotă procentuală de impunere, că au fost fiscalizate profituri de circa 88 miliarde lei, în scădere de la 94 miliarde lei în 2016. Problema este că, la nivelul PIB-urilor din anii respectivi, profiturile realizate în România au fost de 470-480 miliarde lei. Deci o rată de doar o cincime profituri raportate (și deci fiscalizate) din totalul profiturilor realizate! Restul de 80% – evaziune! Cine sunt evazioniștii? Păi, să constatăm că firmele cu capital străin, care dețin cel puțin jumătate din cifra de afaceri din economia din România, raportează profituri de cîteva ori mai mici decît firmele cu capital românesc, dîndu-se deci nu doar mai puțin rentabile decît cele din urmă, dar chiar nemaiînțelegîndu-se de ce își pierd timpul pe aici, fără profituri și unele cu pierderi peste pierderi!

Concluzia – evident pentru cei fără rucsăcel în spate și smartphone în mînă – este clară: capitalul românesc, slab înzestrat tehnologic și subfinanțat, mai plătește cîte ceva din ceea ce ar avea de plătit, dar capitalul străin, în frunte cu multinaționalele, nu plătește aproape deloc impozit pe profit, externalizînd cîștigurile înainte de și deci fără fiscalizare! Impozitarea profitului în România a devenit o mascaradă. Ce a făcut Guvernul român în 2017 pentru a echilibra resursele bugetului? A forțat preluarea de dividende de la întreprinderile încă de stat, unde este proprietar. A lăsat practic goale conturile unei părți care nu mai reprezintă decît 4% din economie, considerată chipurile neperformantă, pentru a nu se atinge cumva de buzunarele umplute prin jaf public de cei care dețin 96% din economie! O fi bine, o fi rău?! O fi corect, o fi incorect?! Multinaționalele operează de fapt în România un jaf de proporții abominabile, iar politicienii și administratorii fiscali români patronează o bătaie de joc fără egal în Europa și în istorie la adresa propriului popor.

La ce să ne așteptăm în 2018, în condițiile monstruozității fiscale, numită „revoluție“, promovată de guvernarea PSD – ALDE?! Este de presupus că firmele românești și-au făcut antrenamentul necesar încă din 2017, reducînd la minimum plățile în contul impozitului pe profit, avînd în vedere că din 2018 neplata acestuia nu este infracțiune, pe cînd neachitarea contribuțiilor sociale este și se pedepsește cu închisoare. Dar tocmai spre a se evita o asemenea comutare a neplăților, Guvernul a introdus pentru firmele cu o cifră de afaceri sub un milion de euro (adică pentru 90% din firmele românești), în locul impozitului pe profit, impozitul pe cifra de afaceri, care nu prea poate fi evazionat. Așa că stagnarea prevăzută în buget pentru încasările din impozitul pe profit (14,2 miliarde lei, față de 14,1 miliarde lei în 2017) este o iluzie. Încasările din impozitul pe profit practic vor tinde spre dispariție în 2018, căci firmele românești nu vor mai avea legal de plătit impozit pe profit, iar multinaționalele, pentru care nimic în chestiune nu se schimbă, își vor continua batjocorirea României și statului român în domeniu. Practic, impozitul pe profit ca instituție fiscală va mai rămîne doar în cazul multinaționalelor (căci doar acestea au cifre de afaceri de peste un milion de euro) și întreaga evaziune pe care o practică în domeniu se va deschide ca o floare, întrucît toate încasările la buget care vor mai fi din impozitul pe profit vor fi doar de la ­acestea. Altele nu vor mai fi, căci capitalul românesc, în copleșitoarea sa majoritate, nu va mai plăti impozit pe profit. Nu 14 miliarde lei, cîți sunt prevăzuți, ci maximum vreo 4-5 miliarde lei vor fi încasările la buget din impozitul pe profit! Adică vor fi fiscalizate doar vreo 30 miliarde lei din cele peste 300 miliarde lei (circa 60 miliarde euro) profituri ­realizate efectiv de capitalul străin în România!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 22 ianuarie 2018 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/incasarile-din-impozitul-pe-profit-prognoze-aiuristice-bugetul-pe-2018/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

O confirmare notabilă, chiar de la Bruxelles!

      Comisarii de tip sovietic ai Comisiei Executive de la Bruxelles și-au dat arama pe față. Din nou! De parcă ar mai fi fost nevoie, căci cum sunt de fapt era deja binecunoscut. De mult, atributul de tip sovietic li se potrivește de minune, întrucît nu se mai ascund sub masca democrației, lucrînd cu pistolul pe masă! Au hotărît acum să activeze prevederea care retrage dreptul de vot al Poloniei în UE, sub motivația – etern flașnetata motivație – că legile justiției pe care le promovează guvernarea actuală din Polonia ar afecta independența justiției. La București, președintele Iohannis a folosit prilejul de a evoca posibilitatea îndreptării și asupra României a acestei sancțiuni, vezi Doamne, tot sub motivația – etern flașnetata motivație – că legile promovate de coaliția PSD – ALDE, aflată la guvernare, ar afecta independența justiției.

Dacă te informezi cumva asupra problemei – nici nu trebuie s-o studiezi, căci dacă o aprofundezi eventual, te poți îmbolnăvi mental! –, observi că esența schimbării proiectate în legile justiției în Polonia este un fel de punere a acesteia sub un anumit control al politicului. De pildă, procurorii-șefi să fie numiți de președintele republicii! Vai, blasfemie: politizare și deci afectarea independenței justiției! Ca atare, comisarii de la Bruxelles se simt îndreptățiți să activeze așa-numita „bombă nucleară a UE“ împotriva Poloniei. Nu mai spunem că, anterior, au fost „activate“ protestele opoziției politice și demonstrațiile de stradă ale tinerilor cu rucsăcel în spate și smartphone în mînă. Mă rog, este dreptul lor! Și, într-un fel, o justificare chiar poate fi dacă numirea și deci revocarea „șefilor“ Justiției ar urma să fie mutate din decizia unor structuri ale justiției înseși în pixul politicianului-„șef“, președintele republicii!

Să vezi însă drăcia dracului! Numirea și deci revocarea „șefilor“ justiției sunt chiar în pixul președintelui în România! Și aceiași comisari europeni nu își arată cumva dezaprobarea, deși mai politizare decît asta nu există! Ba, mai mult, își exprimă îngrijorarea față de eventuala schimbare a acestei dispoziții legale, în cadrul modificărilor vizate la legile justiției de către coaliția de guvernămînt PSD – ALDE. Cu toate că onor corifeii PSD – ALDE nici n-au îndrăznit să scoată din joc pixul lui Iohannis în problemă, etern flașnetata afectare a independenței justiției a fost pusă în mișcare după același scenariu, pentru ca nu cumva șefii de Parchete și de Curți să iasă de sub dependența de președintele țării și să intre sub dependența structurilor justiției înseși. Una peste alta, independență a justiției – ioc!!! Cu alte cuvinte, să nu cumva să fie independentizată justiția! Cei cu rucsăcel în spate au ieșit și în România în stradă, opoziția s-a strofocat să blocheze totul în Parlament, iar o parte a acesteia s-a dedat la manifestări de circ, la care evident nu ar fi recurs dacă nu ar fi fost susținută de instituțiile de forță aflate în spate. Și să nu uităm că ambasadori ai unor țări UE și-au exprimat public îngrijorarea în legătură cu modificarea (fără precizări) a legilor justiției în România, făcînd de fapt astfel presiuni ca totul să rămînă în parametrii de pînă acum.

Riști să nu mai înțelegi nimic! Vasăzică, Polonia este sancționată de Comisia de la Bruxelles pentru că politizează justiția, iar România este presată, prin amenințări de sancțiuni similare, să mențină reglementările care includ la loc de frunte tocmai expresia celei mai înalte politizări a justiției. Dacă nu ești idiot, îți dai seama perfect de ce această abordare „neunitară“ – pentru a ne exprima elegant –, deși tocmai în problema cu pricina ar trebui să guverneze absența oricăror criterii diferite, darămite contrare. Polonia este penalizată nu pentru afectarea legilor Justiției, ci pentru linia independentă adoptată față de Bruxelles, în speță față de Germania. România este amenințată de fapt ca nu cumva să facă la fel. Președintele Poloniei nu trebuie să aibă în pix numirea și revocarea magistraților-șefi, pur și simplu pentru că e cu Polonia! Președintele României nu numai că poate, dar chiar și trebuie să aibă numirea și revocarea în pix, pentru că nu e cu România, ci cu Bruxelles-ul, în speță cu Germania. Asta știam și noi, dar acum am primit confirmarea chiar de la Bruxelles!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 15 ianuarie 2018 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/o-confirmare-notabila-chiar-de-la-bruxelles/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Productivitatea pe salariat – marea diversiune colonialistă

         Dacă angajații sau eventual sindicatele din care fac parte cer salarii mai mari, invariabil angajatorul răspunde fie că productivitatea nu permite, fie că mărirea este condiționată de măsura în care productivitatea permite. Dacă întrebi de ce în Germania, de pildă, salariile sunt de 7-8 ori mai mari decît în România, invariabil răspunsul, cu statisticile pe masă, este că din cauza productivității pe salariat mult superioare acolo față de aici. Dacă soliciți o explicație pentru faptul că, în cadrul aceleiași companii, să zicem tot germane, salariul pe o funcție strict similară și pentru o aceeași muncă este de vreo 3-4 ori mai mare în subsidiara companiei din Germania decît în subsidiara aceleiași companii din România, invariabil ți se va spune că totul provine din diferența de productivitate. Te pot lua vertijurile! Cum dracu’, la aceeași muncă și la absolut aceleași condiții tehnologice și de organizare, poate fi mai mare productivitatea unui salariat într-un loc decît în altul, de exemplu în Germania, decît în România?!

Simplu! Productivitatea este un indicator care are la numărător „producția“ și la numitor numărul de salariați (angajați). Concepția „modernă“ – însușită și practicată în toate sistemele statistice din lume – definește „producția“ ca „valoare adăugată“. Aceasta din urmă are, în esență, două componente: „compensarea salariaților“ și „excedentul brut de exploatare“ (mai pe șleau și mai simplu: salarii și profituri). Cu alte cuvinte, la condiții identice, cu cît salariile sunt mai mari, numărătorul este mai mare și, deci, productivitatea salariaților este mai mare! Nu există un alt indicator economic care să fie condiționat tautologic de el însuși precum așa-numita „productivitate salarială“ (pe salariat). Afirmația axială în legătură cu acest indicator este că nivelul salariilor depinde și trebuie să depindă de nivelul productivității, în timp ce, în fapt, nivelul (mai mare sau mai mic) al salariilor este cel care condiționează nivelul (mai mare sau mai mic) al productivității. Fiind componenta principală a numărătorului din indicator, numai creșterea salariilor duce automat la creșterea productivității! Nici nivelul tehnologic nu are o asemenea influență copleșitoare, pentru că modifică pozitiv productivitatea, reducînd numitorul (numărul de salariați), dar slăbește și numărătorul cu factura investițională. Nivelul salariilor este cel ce determină nivelul productivității, dar să nu crești cumva salariile fără să crească mai întîi productivitatea! Ceva cretin! Dar cu schepsis! Sunt salariile mici (numărătorul este mic!), deci productivitatea este mică. Și dacă productivitatea este mică, nu pot fi mărite salariile! Mai precis, sunt salariile mici, nu pot fi mărite salariile. Frumos, nu?!

Acest mecanism nu putea să nu fi fost valorificat de secole de către sistemul colonial în interesul exploatării colonialiste a periferiilor de către centrele de putere. Ca dovadă, a fost transformat în principalul instrument al promovării și perpetuării relației coloniale. Iar „productivitatea salarială“ este ustensila de bază în justificarea exploatării colonialiste transfrontaliere și a transferurilor imense de substanță economică din rețelele globaliste ale multinaționalelor. În centru, salariile sunt mari! Pur și simplu, pentru ca în acestea să existe prosperitate. Nu contează de unde provine! Asta înseamnă automat că productivitatea este înaltă. Și, prin productivitatea înaltă, sunt justificate salariile mari! La periferii, salariile sunt mici. Deci, tot automat productivitatea este mică. Cu productivitatea mică sunt justificate salariile mici! Ba mai mult, se fundamentează menținerea acestora, pentru că nu ar permite altceva productivitatea mică! În plus, pentru glorificarea și cimentarea relației coloniale, se teoretizează nevoia salariilor mici la periferii, astfel încît minunatele capitaluri din centru să vină să mîntuiască periferiile. Ceea ce, în termenii trădătorilor de neam și țară de la periferii, înseamnă practicarea aici a salariilor mici pentru asigurarea „atractivității“ investiționale.

Uitați-vă la România. Dacă ne luăm după guvernatorul Isărescu, de departe cel mai vajnic justificator al salariilor mici din România, explicația se află în nivelul productivității, considerat cel care condiționează și trebuie să condiționeze nivelul salariilor într-o economie. După sistemul tautologic al explicării „productivității“ în scopuri colonialiste, nu poți ieși niciodată din corsetul salariilor mici, chipurile, derivat din productivitate! Așa ceva probabil urmărește dl Isărescu, folosind cheia productivității, evident, în dauna țării sale (sau presupus țării sale). Că se înfundă în nemernicia propriilor explicații o dovedește faptul că realitățile se încăpățînează să arate o cu totul altă față, mult mai hîdă decît conexiunile la care ne invită domnia sa. Datele statistice ale UE (Eurostat) indică o diferență de productivitate între, de pildă, Germania și România, de 3,8 ori (65.500 euro pe salariat față de 15.500 euro pe salariat). Și atunci, de unde, în medie, o diferență de salarii de 7-8 ori?! Isărescu și oamenii domniei sale nu au absolut nici o explicație! Nici nu se străduiesc să o caute, darămite s-o găsească! Căci dînșii o știu, dar nu vor să ne-o spună explicit și nouă. Este amprenta colonială! Salariile mici constituie amprenta colonială nu numai ca explicație, ci și ca instrument colonial și efect colonial.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 8 ianuarie 2018 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/productivitatea-pe-salariat-marea-diversiune-colonialista/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

70 de ani de la abdicarea Regelui Mihai

      La 30 decembrie 1947 România a devenit republică, puterea sovietică alungîndu-l de la putere pe Regele Mihai și obligîndu-l să părăsească țara.

În cei 70 de ani care au trecut de atunci, Regele a dorit să se întoarcă și să domnească în patria pe care a părăsit-o „cu moartea în suflet“, după cum a mărturisit mai tîrziu.

Dar națiunea nu l-a vrut. Comunismul și postcomunismul și-au pus amprenta definitiv asupra acestui popor debusolat, manipulabil, lipsit de simțul justiției și extrem de rău cu el însuși, care nu a fost de acord cu revenirea la monarhie.

Veți spune: „Nu s-a făcut un referendum pe aceast temă.“

Nu este cazul, casta securiștilor care a preluat puterea după 1989, nu ar fi fost, în nici un chip, de acord cu predarea puterii Regelui. Doar nu l-a ucis degeaba pe Ceaușescu!

Am avut un Rege înțelept, cumpănit, modest și credincios, care și-a iubit țara înainte de toate și care a adus mari servicii umanității prin scurtarea celui de-al doilea război mondial.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Bugetul care propulsează România în istoria Europei: ca vrednic cobai!

     

        Bugetul public consolidat pe 2018, aprobat de Parlament, este primul care include contribuţiile sociale pentru sănătate şi pensii ca venind integral din partea angajaţilor, fără vreo participare a angajatorilor, al căror rol în această privinţă rămîne doar de a strînge la sursă contribuţiile şi a le vira către Fisc. Este un buget unic în Europa! Este un moment istoric în îndelungata dispută dintre muncă şi capital! Nicăieri în Europa capitalul nu este deresponsabilizat social complet cum este printr-o astfel de reglementare în România! Nicăieri în Europa munca nu ajunge într-o asemenea periferizare precum prin reglementarea respectivă! Se încheie de fapt un proces – comandat evident extern, dar însuşit din păcate de forţele politice interne – care a fost inaugurat de schimbarea legislaţiei muncii de către guvernul Boc, a continuat cu încercarea de mutare fiscală a contribuţiilor pentru pensii integral în cîrca angajatului pe vremea guvernului Cioloş şi a fost finalizat de echipa PSD Dragnea-Tudose. Are loc o întoarcere istorică la capitalismul primitiv, de dinaintea cuceririlor principale ale muncii în faţa capitalului (în frunte cu ziua de muncă de 8 ore, concediul de odihnă şi egalitatea bărbatului şi femeii), printre care figura şi implicarea angajatorului în susţinerea contribuţiilor sociale ale angajatului pentru pensii şi sănătate (în România, în proporţie de aproape 60%)! Este pur şi simplu tragic că deresponsabilizarea socială completă a capitalului şi sclavagizarea corespondentă a muncii demarează din anul 100 al Marii Uniri în România şi este dramatic şi ruşinos că acestea au loc sub patronajul direct al unui partid care se dă de stînga, ceea ce echivalează cu una din cele mai mari trădări ale valorilor stîngii! Cu atît mai mult cu cît este vorba de un experiment ticluit de capitalul internaţional în veriga cea mai slabă a apărării muncii pe care o constituie din nefericire România, experiment destinat a fi extins cît mai curînd în alte ţări europene. Contribuţia neechivocă la realizarea experimentului din partea guvernelor Boc (zis de dreapta)-Cioloş (zis tehnocrat)-Tudose (zis de stînga) probează concursul trădător naţional al întregii clase politice româneşti, pentru că singurul cîştigător al experimentului este capitalul străin, în timp ce capitalul românesc va fi şi el printre perdanţi, alături desigur de principalul care este salariatul român, devenit un fel de salahor la dispoziţia colonialismului occidental.

Este o pură speculaţie propagandistică pentru proşti că, prin mutarea fiscală prevăzută, se vor încasa mai mulţi bani la buget din contribuţiile sociale pentru pensii şi sănătate, îndeosebi graţie faptului că neîncasarea şi nevirarea către Fisc devin pentru angajatorul implicat infracţiune (penalizată cu închisoarea). Prevederea acestei încasări suplimentare în bugetul pe 2018 este nerealistă. Pentru că baza de impozitare va scădea! Mulţi angajatori din sectorul privat nu vor creşte salariile brute şi mai mulţi nu le vor creşte cu cel puţin 20% (minimul necesar spre a nu se afecta salariul net). Foarte mulţi vor folosi prilejul de a proceda selectiv, nemărind salariul brut celor de care vor să scape, mai ales că vor putea să scape de aceştia fără salarii compensatorii. Din ceea ce s-a conturat pînă acum, va fi vorba aproape de o majoritate care se va abţine să se lege contractual de salarii brute mărite, utilizînd pentru neafectarea salariilor nete bonusuri cu caracter pasager sau temporar pînă la noi „clarificări”. Pentru angajatorii privaţi este o oportunitate de restructurare fără costuri salariale care nu va fi ratată şi se va vedea cît de reală este aşa-numita criză de forţă de muncă de care se tot vorbeşte. Se va repeta ceea ce s-a întîmplat cu mult trîmbiţatele privatizări! S-a spus „privatizăm ca să scăpăm de căpuşe“, ceea ce a însemnat de fapt: în loc să distrugem hoţii, distrugem statul însuşi! Aşa va fi şi acum: în loc să venim de hac evazioniştilor, distrugem socialul relaţiilor de muncă! Cui foloseşte acest lucru?! Doar capitalului! Şi anume numai aceluia puternic: adică onor capitalului străin!

Pentru multinaţionale, cel mai mare evazionist fiscal din România, nimic nu se schimbă în noile condiţii, ba devine totul şi mai favorabil. Pentru multinaţionale, venirea la salariile mici din România (de la salariile mari din ţările de origine) înseamnă o scădere considerabilă a costurilor lor şi, ca atare, acestea nu practică evaziunea fiscală pe muncă, ci pe partea ce le revine lor din valoarea adăugată (adică pe profit, pe care îl externalizează înainte de fiscalizare). Datorită scăderii nou introduse a impozitului pe salariu, ies în cîştig, în timp ce pot evaziona în continuare impozitarea profitului (neatinsă ca infracţiune). Dimpotrivă, pentru capitalul românesc, plata contribuţiilor pe muncă este o mare vulnerabilitate. Chiar şi numai întîrzierea la plată îi poate băga pe patronii de IMM-uri la puşcărie în noile condiţii. Falimentele IMM-urilor se vor ţine lanţ. Bineînţeles, după ce vor fi folosite toate mijloacele avute la dispoziţie. Se vor muta întîrzierile pe plata impozitelor care nu intră sub incidenţa incriminării ca infracţiune. Dar asta nu înseamnă că statul va încasa per total mai mulţi bani. Mai ales, însă, vor fi mutate neplăţile pe capul celor care nu te pot băga la puşcărie. Cine sunt aceştia?! Fraţii români întru business, respectiv furnizorii, deveniţi de altfel de ani de zile adevăraţii bancheri finanţatori în România!

De investiţii publice nici nu va putea fi vorba (asta apropo de programul de investiţii prevăzut în buget!) şi nici pe pensionari nu-i văd bine: nu prea vor exista resurse pentru ceea ce li s-a promis!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 26 decembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/bugetul-care-propulseaza-romania-istoria-europei-ca-vrednic-cobai/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lupii moraliști nu se mai descurcă doar cu trîmbițele!

         PSD a închis cercul „revoluției fiscale“ prin adoptarea de către guvernul Tudose a unei ordonanțe de urgență care transformă din contravenție în infracțiune (pedepsită cu închisoarea) nereținerea de către angajator sau reținerea fără virarea către fisc a contribuțiilor sociale, de acum puse integral în sarcina angajatului. Ordonanța folosește prilejul mutării contribuțiilor pentru a incrimina ca infracțiune evaziunea unui șir de impozite și taxe, fiind enumerate în acest sens 32 de poziții.

Sunt multe semne de întrebare în legătură cu impactul economic al respectivei ordonanțe – căci stopajul fiscal la sursă neurmat de virarea către fisc a mai fost incriminat ca infracțiune și totuși evaziunea n-a slăbit – dar este cert că, de departe cea mai odioasă diversiune din România actuală primește o lovitură în plin. Este diversiunea care combină în același creuzet independența Justiției, lupta împotriva corupției, așa-numita corectitudine politică, apărarea ordinii de drept, primatul sectorului privat și neperformanța sectorului de stat, bombardînd spațiul public cu aiureli întru prostirea proștilor și, de fapt, întru distrugerea statului român. Este diversiunea care, în perioada actuală, face din PSD, expresia bună sau rea a votului popular din prezent, vinovatul de serviciu, nu cumva în legătură cu ceea ce acesta este realmente responsabil (că nu pune nici măcar în discuție statutul de colonie al României în sistemul centru-periferie al UE), ci în legătură cu povești care sună perfect ticluit pentru fraieri și imbecili, precum „ciuma roșie“, adversarul statului de drept, emblema corupției, obstacolul în calea dezvoltării, modernizării și occidentalizării României, mai pe scurt, „hoții“. Ei bine, vin acum chiar „hoții“ să ceară legal băgarea la pușcărie a celor care devalizează statul (neplătindu-și impozitele) și fură oamenii (prejudiciindu-i de drepturile lor la sănătate și pensii, rezultînd din contribuțiile lor financiare în aceste scopuri). Propaganda deneaisto-sereisto-penelisto-useristo-iohannistă are o problemă! Cum tu, reprezentant al statului, pe care statul îl dotează cu resurse și mijloace tocmai spre a-l apăra, să critici reglementări care încearcă exact să prevină și să combată prejudicierea statului?! Cred că trebuie să strîngă mai degrabă ceva tancuri, nu numai trîmbițe, ca să vină de hac „ciumei roșii“, ce vrea de acum să-i bage la pușcărie pe evazioniștii fiscali, cărora, vai, le era atît de bine pînă acum strigînd „hoții“ cît îi ținea gura, în timp ce se înfruptau masiv din banul public, mulți, din păcate, inclusiv pe calea evaziunii fiscale sub diferite forme! Și așa au apărut plînsete pe umerii potențialilor sancționabili: vezi Doamne, guvernul PSD ar căuta cătușele, în loc să sprijine minunatul sector privat să se dezvolte întru mîntuirea romînilor!

Aici însă se pătrunde în miezul celei mai mari diversiuni promovate de cînd statul a fost pus la zid drept cel mai prost administrator, în vederea transferării rapide a activelor acestuia către privați, considerați mîntuitorii! Nu cred să fi existat ceva mai hulit decît statul în perioada postdecembristă! Și mai puțin apărat decît statul, în respectiva perioadă, de către instituțiile îndrituite și înzestrate tocmai în acest scop, spre a-l proteja de furt! De altfel, dacă Justiția intervenea, transferul „totul de la stat la privat“ – comanda externă însușită intern a perioadei – ar fi avut loc fără furt în vreo 200 de ani, nu în 20 de ani! Evaziunea fiscală a fost fanion în această perioadă, iar combaterea ei victima integrală! Și, oricum, obiectul celor mai grețoase atitudini. De evaziunea fiscală – estimată oficial la 16-18% din PIB, adică la peste 30 miliarde euro – sunt responsabili agenții economici (și nimeni altcineva) și, pe orice parte ai întoarce lucrurile (număr, pondere în cifra de afaceri sau în PIB), aceștia în supercovîrșitoare majoritate sunt privați în România actuală. De ce atunci să mai fie incriminată evaziunea fiscală?! Căci, dacă stai să te gîndești, prin evaziunea fiscală banii rămîn la îndemîna aceluia considerat cel mai minunat administrator (sectorul privat), în loc să se ducă la cel mai prost administrator (statul), care și-ar bate joc de ei în cine știe ce activități nerentabile sau măsuri populiste. Nici unul dintre corifeii noilor rînduieli n-a avut însă decența ca, în spiritul propriilor concepții și idei, să laude evaziunea fiscală. Ba, într-o nemărginită demagogie, au criticat-o așa, de formă, avînd însă grijă ca nu cumva vreo măsură guvernamentală s-o combată, putînd astfel s-o practice, în timp ce-o făceau pe lupii moraliști! Măsura PSD vine acum să dea cu barda!

De fapt, ca să fim drepți, PSD nu dă chiar cu barda! Dacă veți observa, TVA-ul și impozitul pe profit nu fac parte din înșiruirea de 32 de poziții în care eventuala evaziune este obiect de incriminare ca infracțiune (pedepsită cu închisoarea). Sunt singurele arii fiscale în care fiscul se poate întîlni în eventuale dispute cu multinaționalele. Firmele străine rămîn deci pentru fiscul român bibelou de porțelan de neatins. Leii de la ANAF sunt lei doar în fața IMM-urilor românești. Și capitalul autohton va ajunge de acum nu numai pe margine, ci și la pușcărie! Din păcate, fiind o măsură incompletă – precum toate adoptate de PSD – cel mai consistent demers fiscal din ultimul timp se constituie într-un nou cadou făcut capitalului străin, care iese în cîștig din tot ceea ce face PSD!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 18 decembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/lupii-moralisti-nu-se-mai-descurca-doar-cu-trambitele/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Producția de bogați români a încetat!

         Fulgere și tunete pentru bogații României! Binecunoscuta bancă ING a decis să închidă divizia „private banking“ de la București. Private banking-ul este complexul de servicii bancare speciale pentru clienți bogați. Ceea ce prin Elveția, țara fanion pentru private banking, înseamnă clienți cu dețineri de la două milioane dolari (euro sau franci elvețieni) în sus! În divizia private banking ING de la București era vorba de un prag minim de 500.000 euro. Avînd în vedere dimensiunea deținerilor, private banking-ul implică tratamente de dobînzi mult mai favorabile decît cele uzuale, dar, mai ales, scheme de plasamente în titluri de stat, obligațiuni și acțiuni bursiere cu randamente mari, inclusiv treceri prin paradise fiscale care să permită „optimizări fiscale“, mă rog, tot tacîmul pentru o valorificare sesizabilă și constantă a portofoliului administrat. Evident, în lansarea, în urmă cu peste un deceniu, a diviziei private banking de la București, primul serviciu specializat de acest gen de pe piața românească, ING miza pe existența unui număr rezonabil de bogați în România și, fără tăgadă, pe o „producție“ nouă de bogați în timp, care să asigure sustenabilitatea și progresul diviziei respective. Închiderea din 2017 pare să indice evoluții neanticipate de bancă. Dl Daniel Llano, șeful retail-ului bancar ING, a vorbit, cu ocazia anunțului de închidere, „de schimbări comportamentale investiționale influențate de criza economică, ce au dus mai degrabă la un apetit prudent, ceea ce ar dovedi că serviciul «private banking» nu este încă potrivit României“ (clienții ­existenți urmînd a fi redistribuiți fie segmentului de retail local, fie celui „private banking“ din ING Luxemburg). Și de se vrea, și de nu se vrea, închiderea serviciului respectiv arată, altfel spus, că România stă cam prost la capitolul bogați și mai ales la „producția“ nouă de bogați în anii din urmă și probabil în anii ce vin!

Din zona miturilor care pluteau prin spațiul public, întrebările năvălesc cu zecile. Există afaceri pentru români în România care să le permită acestora acumularea de averi de tip private banking? Sau le-au luat străinii toate aceste afaceri cu potențial, românii rămînînd cu firimiturile ori, maximum, cu punerea pingelelor?! Dacă în România, așa cum ni s-a împuiat capul, totul poartă anatema hoțiilor și corupției, unde ne sunt atunci corupții și hoții români care au devalizat și devalizează țara? Sau e vorba doar de niște găinari care au furat și ei de-o chiverniseală, dar, oricum, nu pot cu ceea ce au furat să depășească pragul unui private banking?! Este această închidere o lovitură sau o victorie pentru DNA? Înșirați într-o divizie private banking, DNA îi avea pe bogații români ca pe tavă! Sau acțiunea DNA de pînă acum i-a speriat complet?! Cum să interpretăm realist fundalul închiderii private banking-ului ING de la București în anul de grație 2017?

În mod obiectiv, averile eligibile pentru private banking nu pot avea decît două surse: business-uri prospere (că din salariu nu poți ajunge client private banking) sau/și furturi (devalizări, corupție de top). În contextul de acum 10-15 ani, în care a fost înființată divizia private banking ING, business-urile prospere erau posibile pentru români. Cu respectarea legalității sau nu, ori cu sustenabilitate sau nu, era o altă problemă! Piața oferea însă totul pentru performerii români: punctele strategice ale economiei erau la români, buni sau răi cum erau ei! Producție de bogați pe calea afacerilor era posibilă. De atunci încoace, posibilitățile s-au redus trepta pînă la dispariție. Toate punctele strategice, toate sectoarele de impact, toate segmentele de piață care oferă perspective de performanță și profit au fost luate de străini. Ne place, nu ne place, producția de bogați români pe calea afacerilor a încetat! Mai poate scăpa unul sau altul ca excepție, dar piața s-a închis pentru un serviciu bancar specializat pentru bogați!

Culmea, nu se stă mai bine nici în materie de producție de bogați pe bază de furt, cu toate că există o anume propagandă care vede în români numai hoți, corupți și infractori, pe care îi face vinovați de toate relele din lume și, bineînțeles și înainte de toate, de răpirea resurselor pentru dezvoltarea României! Înlăturați din posesia principalelor bogății ale țării, din deținerea sectoarelor strategice, din punctele reale de comandă, scoși de la butoane, cum s-ar spune mai pe șleau, românii nu mai pot nici fura ca lumea, oricît de răi ar fi! Sau, mai exact, nu mai pot fura decît sume derizorii, neeligibile pentru a deveni clienți private banking! DNA are, în mod obiectiv, o problemă. Riscă să rămînă fără obiectul muncii, atît timp cît pentru instituția respectivă străinii sunt bibelou de porțelan de neatins, iar români la butoane nu mai există! Nu întîmplător, DNA instrumentează prioritar dosare din vremea de demult în care românii se aflau încă pe la butoane și se străduiește din răsputeri să fie menținută incriminarea abuzului în serviciu fără prag, pentru a putea supraviețui pe seama instrumentării găinarilor, căci, pe cei de private banking i-a pierdut de mult! Concluzia este tulburătoare, dar fără echivoc. La întrebarea „cum se face că România furată de români se află de fapt la străini?“, răspunsul este fără ezitări: România furată de români este un episod depășit, de acum România este furată de străini! Și încă la rate de jaf!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 11 decembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/productia-de-bogati-romani-incetat/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

„Supercoloniala“ bate filmul

       „Supercoloniala“ este supercîștigătoarea după reușita deplină a cacealmalei fiscale tip Dragnea – Tudose, organizată pentru aservirea dizgrațioasă a țării stăpînului ei străin și care a inclus la loc de frunte diversiunea cu înlocuirea (propusă pentru a fi retrasă) a impozitului-mascaradă pe profit pentru multinaționale cu un impozit derizoriu, dar de neevazionat, pe cifra de afaceri, precum și transferul integral al contribuțiilor sociale în cîrca angajatului (lucru inexistent pe undeva prin Europa). Să identificăm măcar sumar „supercoloniala“: extracție de substanță economică din colonia România, fără vreo activitate sau cu o activitate fictivă ori paravan în România! Și nu este doar vreo excepție sau vreun caz rătăcit! Beneficiind de „reglementări“ europene, probabil deliberat sau anume ticluite, se strîng în România, aparent fără sens, sume acoperite cu acte care să demonstreze că reprezintă profituri deja impozitate prin alte țări ale UE și deci exceptate de la orice altă impozitare. Firma strîngătoare nu are salariați, ca atare, nu plătește nici un fel de impozite pe muncă sau contribuții sociale, adică acele dări care sunt procentual mari în România; în schimb, poate face orice manevre cu banii, plătind eventual dările pe capital, care sunt derizorii în România! Sau alt tip de cazuri: se vine cu un laptop, se cîștigă legal o licitație dintr-o achiziție publică, avîndu-se la spate istoricul unei firme de reputație dintr-o țară occidentală, apoi se procedează la o subcontractare și, de pe laptop, se urmărește execuția lucrărilor, fără a se angaja vreun salariat. La fel, se evită plata impozitelor pe muncă și a contribuțiilor sociale și se achită eventual impozitul pe profit. Care este oricum derizoriu! Deși, mai degrabă, la unison cu fîrtații  întru colonialism, mai mult nu se achită acest impozit, externalizîndu-se cea mai mare parte din profit înainte de fiscalizare, dacă nu cumva se declară la Fisc pierdere! Nu există nici un fel de pericol, deoarece, pentru Fiscul din România, firma străină este bibelou de porțelan. Ziarul Financiar menționa cazul firmei austriece Swietelsky, cu o cifră de afaceri de peste 162 milioane lei, deși nu are nici un angajat, care a construit cea mai lungă linie de tramvai din Cluj-Napoca și tronsoane de cale ferată în zonele Vințu de Sus – Simeria și Curtici – Arad.

Să nu confundăm sau să punem cumva pe același plan firma străină fără salariați cu puzderia de microfirme românești fără salariați (vreo 300.000 la număr), care n-au angajați pentru că abia își trag sufletul să-l țină în viață pe bietul lor „antreprenor“.

Nu este greu de dibuit de ce există o anume înghesuială de prin țări vestice în căutarea formulei „supercoloniale“ prin România, deși cheia exploatării coloniale este în România tocmai folosirea salariilor mici, și nu evitarea acestora! Fără îndoială, salariul colonial – deci utilizarea forței de muncă locale la costurile ei derizorii – este instrumentul fundamental al exploatării coloniale a României. De aceea, capitalul vestic – devenit noul proprietar al României – are ca preocupare prioritară menținerea pe rol a salariilor mici, blocarea oricărei inițiative de mărire a acestora, ținerea în priză a trădătorilor de neam și țară spre a-i determina să nu facă vreo manevră greșită, ba chiar să bată toba păstrării salariilor mici ca o condiție a stabilității financiare și atractivității pentru investițiile străine.

Explicația „supercolonialei“ se află în sistemul fiscal din România, de asemenea vizat de capitalul străin să rămînă în parametrii exploatării coloniale. Fiscalitatea din România nu numai că nu combate, dar şi contribuie la prelungirea şi promovarea actualei împărţiri odioase a PIB-ului între muncă şi capital (doar 30% munca și vreo 55% capitalul, adică exact invers decît în țările de prin Occidentul mîntuitor)! Ca să-şi facă rost de minime fonduri, fiscalitatea din România suprataxează tocmai componenta minoritară, adică munca. Și o face, inclusiv după „revoluția fiscală“ PSD (47%, față de 16%), într-o proporţie de trei ori mai mare decît în cazul capitalului, care este subtaxat. Cei care nu înţeleg cum stă de fapt treaba sau jalnicii menestreli ai capitalului străin o ţin cu participarea însemnată a acestuia din urmă la bugetul statului român, fără a preciza – din neînţelegere sau deliberat – că respectiva participare vine din impozitarea muncii (adică a părţii din valoarea adăugată ce revine forţei de muncă), şi nu din impozitarea profitului (adică a părţii din valoarea adăugată ce revine capitalului). Mai precis, din impozitarea a ceea ce ne revine „nouă“, românilor, şi nu din impozitarea a ceea ce le revine „lor“, străinilor! „Supercoloniala“ evită plata chiar și a impozitelor pe partea „noastră“ din PIB, căci impozitele pe partea „lor“ oricum se evazionează!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 4 decembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/supercoloniala-bate-filmul/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Neperformantele – instrument ideal pentru dosirea profiturilor bancare

        Sistemul bancar din România – aproape în întregime străin – a raportat pentru primele nouă luni din 2017 un profit de peste 4 miliarde lei. Și, dacă evoluțiile de pînă acum continuă și în ultimele trei luni ale anului, 2017 va marca în perioada postcriză un record în profiturile sistemului bancar. Să se fi speriat băncile străine de plîngerea premierului Tudose că acestea realizează, dar nu raportează profit, pentru a nu plăti statului român impozitul corespunzător?! Este sigur că obține profituri în România, căci altfel n-ar pierde timpul pe aici, dar le maschează pentru a nu le fiscaliza! Că acum însă s-ar fi speriat de plîngerea publică a dlui Tudose, raportîndu-le, este neplauzibil, pentru că, avînd în vedere statutul României, chiar dacă nerecunoscut oficial de colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE, băncile străine au putere în România, în timp ce prim-ministrul român, indiferent cine ar fi acesta, nu are! Sau, mai bine zis, nu are putere decît în chestiuni absolut derizorii, oricum nu în sancționarea și taxarea băncilor străine, care sunt principal instrument colonial al centrului în periferii precum România. Și atunci, ce să se fi întîmplat?

Analizînd activitatea băncilor străine din România, se poate constata că singurul element care fluctuează este nivelul așa-numitelor „neperformante“ (creditele acordate a căror rambursare fie întîrzie, fie nu mai are loc). De acest nivel pare să depindă și evoluția noilor împrumuturi către clienți, firme sau persoane fizice. În rest, aceeași „grilă“ care reprezintă osatura: o marjă uriașă între dobînzile cu care se acordă împrumuturile și dobînzile oferite la depozite, precum și comisioane nefirești, amețitoare. Să observăm că, indiferent de alte laturi ale activității bancare (să zicem, oscilante, în funcție de conjuncturi și perioade), această osatură asigură constant nu numai acoperirea costurilor, dar și profituri confortabile. Pur și simplu, pentru că nivelurile practicate atît la dobînzi, cît și la comisioane rezultă nu din piață, ci din abuz de monopol, activitățile băncilor fiind monopol al lor, neîmpărțit cu nimeni altcineva. Concurența între bănci este o poveste cu cocoșul roșu, iar consumatorii de servicii bancare (fie persoane juridice, fie persoane fizice) sunt captivi, avînd în vedere obligația legiferată de a efectua plățile prin bănci, acestea din urmă folosind respectivul monopol spre a-și impune condițiile. Rata de rentabilitate bancară în România – rezultînd din abuz de monopol – este atît de mare, încît băncile nici nu au nevoie de a fi în competiție în finanțarea economiei. Ele, de fapt, nici nu prea finanțează economia. Căci toate subsidiarele multinaționalelor nebancare, care dețin controlul în economie, se finanțează din străinătate, că doar nu o să o facă la costurile respingătoare din România. Astfel încît subsidiarele bancare străine din România nu reciclează în economie nici măcar banii pe care îi strîng din România, stocul creditelor nereprezentînd nici 80% din stocul depozitelor. De fapt, băncile din România (aproape toate străine) nu finanțează sistematic decît statul român, caz în care nu-și asumă nici un risc. Capitalul românesc este scos din joc și subfinanțat. Iar persoanele fizice sunt creditate în valuri, „în pas“ cu ciclul economic (avînt-criză). În perioada de avînt, generată de expansiunea consumului, băncile străine devin aparent „neglijente“, creditînd cu ușurință (doar cu buletinul) clienții amețiți de campanii „Black Friday“ și alte prostii de același gen. După care urmează nerambursările. Nivelul apocaliptic al condițiilor cu care se acordă creditele asigură rentabilitatea bancară și la un prag deosebit de înalt al neperformantelor. Este de-ajuns să încaseze doar 20-30% din creditele acordate persoanelor fizice, că băncile și-au recuperat, de fapt, toți banii avansați. Restul îl pot contabiliza în categoria neperformantelor, care sunt sursă de cîștiguri nete în anii ce urmează, mai mulți sau mai puțini, în funcție de ceea ce în spațiul public trece la capitolul „criză“. Băncile nici nu-și pierd timpul cu recuperarea neperformantelor de la clienți, ci le vînd unor recuperatori specializați cu numai 8-10% din valoare. Aceștia strîng de gît nesăbuiții care se aruncaseră în capcana creditelor bancare și care rămîn fără pantaloni.

Provizionarea (trecerea pe pierderi) și vînzarea neperformantelor – denumite demagogic în limbaj bancar curățirea portofoliilor – sunt parțial finanțate de statul român (adică de noi toți, proștii!) prin deducerile fiscale acordate băncilor la respectiva „curățire“. Neperformantele sunt mijlocul ideal de camuflare a adevăratelor profituri și de evazionare a impozitării lor. Și atunci, trai, nineacă: cu cît mai multe neperformante, cu atît mai bine! Iar după curățirea portofoliilor reîncepe o nouă campanie de creditare doar cu buletinul.

Aici ne găsim acum, în 2017. De neperformantele din anii trecuți – generatoare ale anterioarei crize – s-a scăpat treptat, 2017 devenind anul reluării unui nou ciclu al creditării doar cu buletinul.

Cînd nivelul neperformantelor este scăzut, profiturile bancare ies la suprafață (cazul anului 2017), un nou ciclu de neperformante urmînd să ducă iarăși la camuflarea profiturilor în anii ce vin. Dl Tudose a nimerit prost doar anul, în rest, are perfectă dreptate în domeniu. Și la ce i-a folosit?! De noi nici nu mai vorbim!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 27 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/neperformantele-instrument-ideal-pentru-dosirea-profiturilor-bancare/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SUA și UE greșesc fatal stăpînind românii cu arma cătușelor

        Din ce în ce mai mulți români sunt revoltați de politica pe care Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au adoptat-o cu privire la România. Nimeni nu mai crede că aceste forțe sunt străine de abuzurile pe care DNA, SRI și alte instituții de forță din România le-au comis sistematic și concertat de vreo 12 ani.

Nu am nici o îndoială că serviciile noastre de informații sunt în slujba marilor puteri și au uitat cu totul de interesul național. DNA a devenit un grup de crimă organizată, care încalcă zi de zi Drepturile Omului și fabrică dosare împotriva unor ținte dinainte alese. DNA a devenit atît de toxic pentru țară, tocmai din cauza susținerii fățișe de care se bucură din partea marilor potentați străini.

În special ambasadorii SUA (care nu cred că reprezintă democrația americană) și capi ai Uniunii Europene de la Bruxelles sunt cei care girează și acoperă abuzurile pe care DNA le comite zilnic. Aceste forțe ne mint, se amestecă brutal în politica noastră, ne dau lecții de cinste și ne acuză că suntem corupți. Obraznicul ambasador Hans Klemm nu pierde nici o ocazie să ne umilească și să pupe în fund dosul mare al DNA. Individul ăsta a născut antiamericanismul în România și trage sfori la ministerele noastre după cum are interesul, știind că nimeni nu are curajul să-l expulzeze. Încalcă cu nesimțire Convenția de la Viena, care nu permite diplomaților străini să se amestece în treburile interne ale unei țări. Nici după ce împotriva lui s-a semnat o petiție prin care românii vor să-l declare „persona non grata“, obrăznicatura nu se potolește.

Ne dă lecții despre corupție și ne spune că dacă nu ar fi atîta corupție am avea bani de autostrăzi, școli și spitale. Nu zău, mister Klemm, eu cred că e infinit mai mare corupția din SUA, unde s-a devalizat sistemul bancar, au rămas 1 milion de americani fără case și s-a generat o criza mondiala, dar totul a fost mușamalizat. Eu cred că nu avem bani de tot ce zici și pentru că trebuie să dăm bani grei pentru rachetele Patriot și avioane de vînătoare F 16 de care nu avem nevoie (vreo 3-4 miliarde euro), bani cu care ne-am termina toate autostrăzile. Nu avem bani și din cauză că a trebuit să dăm 27 milioane de euro/km de autostradă la băieții de la Bechtel (dosar ocolit de DNA, iar contractul făcut dispărut) în loc de 3 milioane/km cît e prețul standard în Europa, și asta fără să primim autostrada plătită (vreo 10 miliarde de euro). Nu avem bani pentru că vreo 2 miliarde de euro s-au prăpădit pe zecile de mii de licențe Microsoft plătite dublu și pe aparatura EADS pe care am luat-o, dar nu am fost primiți în Schenghen. Și nu avem bani destui și pentru că am dat importante resurse naturale, printre alții, și marilor companii americane. Pe astea nu le vede mister Klemm! O dată nu am auzit în ultimii 12 ani vreun ambasador american condamnînd abuzurile din justiția româna. Le convine ca toți politicienii români să aibă dosare penale la DNA și să fie numiti „penali“.

S-a ajuns ca DNA să fie susținut contra naturii și cînd a trecut la dosare abuzive de forță împotriva Guvernului României, în pofida deciziilor Curții Constituționale care califica aceste dosare drept atentate împotriva puterii executive. Cum a întîrziat Guvernul Romaniei plata cu o săptămînă a primei tranșe pentru rachetele Patriot, cum ne-am trezit cu șeful diplomației americane la Bucuresti, să fim atenționați.

Ce vreți voi, Klemm? Ca actualul Guvern să vă plătească miliarde de euro pe rachete de care tara nu are nevoie și apoi guvernanții să se lase arestați pe acuzații fabricate de DNA-ul susținut de voi? DNA care ar fi fost desființat demult pentru abuzurile înfioratoare comise, dacă nu ar fi fost susținut prin marii ambasadori…

Trebuie ca românii să fie îndoiți în epoca modernă, ca în timpul dominației otomane, cînd eram obligați să ne dăm copiii și fecioarele la Înalta Poartă să își facă turcii armata? Ce interese ai Klemm, ca să nu sufli o vorbă despre abuzurile din justiția noastră, dar să o susții pe Kovesi așa cum susții și protestele de stradă împotriva Guvernului?

Se spune că la Bruxelles, tot ce se face în politica față de România, e cu acceptul SUA. Se prea poate să fie adevărat, dar ceea ce se vede cu ochiul liber e grăitor. Uniunea Europeană se șterge cu noi la fund. Drepturile Omului la noi sunt „un lux“ vorba bruxellezei Prună.

UE falsifică an de an toate rapoartele de țară pe justiție (din cadrul MCV) și ridică în slăvi abuzurile instituțiilor de forță, în numele așa-zisei lupte anticorupție. Sunt înfierate abuzurile aleșilor noștri, dar nu se spune nimic cînd abuzurile în serviciu sunt în fapt contracte grele date preferențial marilor companii străine. Aici nu mai e corupție!

Vă mai amintiți cum votul a 7,4 milioane de români pentru demiterea lui Băsescu a fost aruncat la coș pentru că ni s-a impus un prag de 50%, plus 1? Pînă și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a ajuns să falsifice realitatea despre abuzurile DNA  și să le mistifice sub singtagma „activitate remarcabila a DNA“.

Cred că atît SUA, cît și Uniunea Europeană greșesc fatal impunînd politica cătușelor, ca mod de hărțuire a aleșilor noștri, pentru a controla politica românească. Politica cătușelor și spolierii resurselor naționale nu ar fi avut nici o șansă dacă noi, românii, nu am fi avut atît de mulți trădători de neam printre conaționalii noștri (mai cu seamă în politică, servicii și parchete).

Această politică nocivă a atins însă maximul de suportabilitate. Acoperirea și susținerea absurdă a abuzurilor instituțiilor de forță din România, pentru a-i distruge pe aleșii poporului cu dosare penale, nu mai poate continua multă vreme. Oricîtă dezinformare se aruncă prin presa de propagandă, românii nu s-au lăsat păcăliți și au votat masiv în două rînduri (alegerile din 2012 și 2016) cu „penalii“ din PSD. În curînd pot apărea și manifestările de extremism, ca răspuns la comportamente obraznice de tip Klemm. Chiar așa, de ce SUA îl mai mențin în funcție pe acest individ care generează sentimente profund antiamericane în societate?

În cercurile inițiaților se vorbește de faptul că politica cătușelor a fost instaurată în România pentru a contracara posibilitatea ca Rusia să acapareze economic zona țării noastre. Și că numai așa, dacă îndraznea careva să facă tratate cu rușii, să poată fi anihilat cu dosare penale, arestări și sechestre. Deci să nu vină rușii la noi, că sunt ei europenii și americanii. Culmea e că românii și i-au dorit mereu pe americani și europeni. Și cînd acest lucru iată că s-a întîmplat, unii dintre ei înțeleg să se comporte la fel cum s-au purtat rușii cu noi după Război. Ne țin tot sub stăpînire și ne obligă să trăim într-o mare austeritate și minciună!

Articolul a apărut pe site-ul Lumea Justiției în 19 noiembrie 2017 sub semnătura lui Răzvan Savaliuc.

Sursa: https://www.luju.ro/opinii/editorial/sua-si-ue-gresesc-fatal-stapanind-romanii-cu-arma-catuselor

 

Măi să fie, avioanele F-16 au atacat găinile din Vaslui!

        Cînd l-am auzit pe premierul Tudose, proaspăt pe atunci venit în funcție, spunînd că atîtea și atîtea bănci nu plătesc impozit pe profit, mi-am zis: iată omul, unul pe bune, care nu se dă după plop! Cînd, la scurt timp după aceea, l-am mai auzit și că a avut un depozit la bancă, dar l-a lichidat din cauza condițiilor oferite și comisioanelor nefirești, mi-am zis că, și dacă nu va face mare lucru pe la Executiv, măcar nu-l poate păcăli nimeni pe acolo. Cînd l-am văzut însă cu cîtă ușurință a anunțat că va parafa mutarea contribuțiilor sociale integral în cîrca angajatului, cu toate că își inaugurase mandatul cu asigurarea că atît timp cît va fi dînsul prim-ministru nu se va face această mutare, am început să intru la idei! Mai ales că mi-am amintit că renunțase cam tot atunci, fără vreo străbatere și fără măcar vreo explicație, la proiectata înlocuire a impozitului (de mascaradă) pe profit cu un impozit derizoriu, dar imposibil de evazionat, pe cifra de afaceri! Hopa! M-am întrebat imediat: cine ar fi fost afectat de o asemenea înlocuire? Păi, multinaționalele, care evazionează la greu respectivul impozit, externalizînd grosul profiturilor înainte de fiscalizare! Și atunci mi-am șoptit în barbă: vai, săracul, la ce presiuni externe o fi fost supus! Deși o urmă de îndoială aveam: n-o fi înțeles oare cu multinaționalele sau, ceea ce era același lucru, n-o fi fost cumva o hohă povestea aia cu înlocuirea impozitelor pe profit cu un impozit pe cifra de afaceri pentru multinaționale?!

Cînd, de curînd, l-am auzit pe dl Tudose, exact cu prilejul adoptării în Guvern a tragicei mutări în cîrca angajatului a întregii contribuții pentru sănătate și pensii, că unele sindicate s-au opus demersului, atîțate fiind de multinaționale și chiar că acestea din urmă și-ar fi trimis angajații să protesteze în fața Guvernului, mi-am zis: gata, sunt lămurit! Regretabil pentru un om bătrîn ca mine era doar faptul că nu mi-am dat seama de la început că dl Tudose este pe mînă cu multinaționalele și joacă împreună o carte spre a-i prosti și mai abitir pe proști! Adică pe noi! Față de contextul dat, afirmația dlui Tudose este atît de ilogică, încît gîndul nu te poate duce decît la o manevră diversionistă. Căci demersul privind respectiva mutare fiscală are în mod clar trei pierzători, toți români: salariații din sectorul privat, din care mulți se vor alege cu cîștiguri nete mai mici; statul român, care, pentru ca această scădere să nu fie prea mare, preia o parte din cost, prin reducerea impozitului pe salariu, cu prețul micșorării încasărilor la buget; capitalul românesc, care, prin mișcarea adiacentă de impozitare a cifrei de afaceri pentru firmele cu venituri sub 1 milion euro, va finanța cadoul făcut capitalului străin, care, avînd firme peste acest prag, va rămîne să plătească impozit pe profit și deci să fie liber să-l evazioneze pe mai departe. Să îl acuzi pe singurul cîștigător al acestei mutări fiscale – respectiv multinaționalele – că a băgat bețe-n roate este nu doar neplauzibil și ridicol, dar de fapt îngrozitor de suspect. Înseamnă că știi că faci rău și, conștientizînd că acelora cărora le faci rău nu le prea plac multinaționalele, arunci, de ochii lumii, anatema tocmai asupra acestora! Care ar putea fi scopul? Păi, nu poate fi decît acela de a încerca să-i aburești pe cei pe care îi tragi în piept. În demersul cu pricina, multinaționalele sunt o țintă absolut falsă! Cum ar veni vorba, multinaționalele – aceste avioane F-16 ale economiei mondiale – sunt acuzate că, spre a-și realiza țelurile strategice globale, se îndeletnicesc cu agresarea găinilor din Vaslui. Și bietul Guvern al României, care n-a spus o vorbuliță cînd multinaționalele i-au luat tot României – și petrolul, și gazele, și industriile, și distribuțiile de energie, și băncile, și telecomunicațiile, și pădurile, și comerțul cerealier, și retailul, și floarea forței de muncă –, se arată vexat că multinaționalele ar stresa găinile din Vaslui. E pur și simplu caraghios! Multinaționalele constituie cel mai mare evazionist fiscal din România, dar, să fie clar, nu prin evazionarea dărilor pe muncă, adică a dărilor pe partea care nu le revine lor din PIB. De la ele de acasă, deci de la costuri salariale înalte, au venit în România tocmai pentru a exploata salariile mici de aici. Și, grație acestora, costurile lor cu salariile reprezintă o nimica toată în totalul costurilor lor și, de aceea, nu se îndeletnicesc cu evazionarea impunerilor pe muncă. Ele evazionează masiv dările pe partea care le revine lor din PIB (profiturile), neplătind probabil decît vreo 10% din impozitele pe profit pe care ar trebui să le plătească. Nici profiturile lor și nici impozitarea pe profit nu sunt afectate cumva – chiar deloc! – de mutarea contribuțiilor sociale asupra angajatului. Ba, mai mult, această mutare le decuplează de orice responsabilitate socială de acum încolo în România. O asemenea decuplare nu există nicăieri în Europa, România devenind, din acest punct de vedere, un fel de paradis social pentru capital în relația istorică a acestuia cu munca. De aceea, multinaționalele au agreat demersul privind transferul contribuțiilor în sarcina integrală a angajatului. L-au aprobat printr-o remarcabilă tăcere. Că doar nu era să aplaude, căci s-ar fi dat de gol într-o chestiune controversată, care creează capitalului un privilegiu pe care state cu ștaif din Europa nu îndrăznesc să îl confere capitalului, spre a nu jigni și umili munca.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 20 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/mai-sa-fie-avioanele-f-16-au-atacat-gainile-din-vaslui/

Coruptul Dragnea, luat de prost

        În studenție, cîntam adesea „Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj!“ și „M-am suit în Dealul Clujului“. Ce vremuri! Acum se cîntă de zor „Corupția ucide“, „Umbrela Anticorupție Cluj“ și „Rezistența“.

 Iată ce cîntă băieții pe site-urile de la poalele Feleacului: „Noi, cei ce nu ne dorim să fim o nație de hoți, suntem LA UN PAS de a ne lua țara înapoi. Sau de a o pierde, de a deraia de la direcția europeană! Ne aflăm într-un MOMENT CRUCIAL pentru direcția în care va merge România în următorii ani. Din acest motiv este vital să acționăm ACUM!“.

Pe net, sîmbătă și duminică, luptătorii împotriva corupției chemau românii de pretutindeni să iasă în stradă, să reînceapă protestele. „Să ne luăm țara înapoi!“, strigau ei, ca la alegerile precedente, pe meandrele net-ului, anonimi, pseudonimi și necunoscuți, dar toți uniți împotriva „banditului“ de Liviu Dragnea. Nici o vorbă despre corupții Clujului, despre sforarii principali ai orașului, ajunși un fel de păpușari naționali. Un prieten mai vechi se și lăuda. Clujul bandiților este acum capitala anticorupției din România. Dacă ar fi să mă iau după „Corupția ucide“ și după „Umbrela Corupției Cluj“, chiar așa și arată. Nu a terminat Laura Codruța Kovesi Facultatea de Drept la Cluj? Nu este și procurorul general Lazăr absolvent de Cluj? N-a terminat cum a putut și Klaus Iohannis o facultate la Cluj? Nu este omul de la Mecanică agricolă Ioan Rus dirijorul grupului de la Cluj? Dar Dîncu nu este el strategul comunicării și creatorul scenariilor politice? Doar nu l-o fi luat Coldea profesor la SRI și în tot felul de excursii numai ca să-l învețe geografia planetei! Îl cărau ca să le deseneze scenarii și campanii de comunicare. El inventa dușmanul și el propunea combaterea lui cu mijloace științifice. Coldea, Maior, Gușă, Rus, Hellvig, Boc și Ardelean (la urma urmelor, tot niște pesediști) și ceilalți din clan ascultau cu gura căscată și treceau la treabă. Mai nou, îl convocau și pe Rareș Bogdan, ca să-i explice cu cine luptă. Pe scurt, anticorupția vine din capitala ardeleană și arată a fi fost concentrată numai pe fraierul de Liviu Dragnea și pe banda lui din Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța.

Și atunci, cum se explică isteria lui Victor Ponta? Simplu. El a fost fin și naș cu George Maior și cu Ioan Rus și a făcut și face parte din același clan. Și a fost unul din cele două capete la care grupul de la Cluj a jucat la alegerile prezidențiale. Ori cîștiga Iohannis, ori Ponta, pentru clan ar fi fost la fel de bine. Și a ieșit proiectul cu Iohannis, scenarizat după un sondaj al lui Vasile Dîncu și livrat SRI-ului în februarie, în anul alegerilor victorioase pentru primarul de Sibiu.

Citind mobilizările de pe „Umbrela Anticorupție Cluj“ şi „Corupția ucide“, pigmentate cu propoziții specifice gîndirii lui Vasile Dîncu, nu mă pot abține să nu mă gîndesc la un scenariu. Președintele Iohannis, omul grupului de la Cluj și, implicit, al Binomului, nu poate fi salvat pentru un nou mandat decît cu o serioasă mobilizare a societății civile și a populației fără de partid. Cum? Mobilizînd populația, societatea civilă și presa alături de PNL și de Iohannis. Și mai cum? Cu tunul pus pe Dragnea și pe acoliții săi!

Nu am nici o îndoială că Liviu Dragnea este unul din baronii de seamă ai PSD-ului, că bate Brazilia (cu sau fără casă) și că a făcut politică la fel cum au făcut frații săi din PD și, mai apoi, cei din PSD. Adică cu gura la popor și cu lopata în sacul personal. Nu am dovezi privitoare la Tel Drum. Dar nu am nici îndoieli. Nu am dovezi că Blaga și Berceanu, Boagiu și Băsescu și toată trupa de politicieni din PD și din PSD sunt la fel de acaparatori ca și trupa lui Hrebenciuc, Mitrea, Năstase, Dan Ion Popescu. Și ei au crezut că șmecheria ține o viață. Și s-au păcălit. Numai că, spre deosebire de unii de la care a învățat cum se fac banii din politică și cum se învîrt privatizările, Dragnea, mai neajutorat, a ajuns la putere la spartul tîrgului. Nici nu și-a dat seama cînd, imediat după referendumul din 2012, a fost luat la mijloc. Se hotărîse atunci că Ponta rămîne premier, iar Dragnea trece drept ciuca bătăilor.

Am ajuns la Alexandria și printre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să mă duc la casa lui Liviu Dragnea. Curte mare, între două străzi, grădină mare și frumoasă. Dar oricum am întoarce-o, la Alexandria metrul pătrat nu se compară cu cel din București, din Cluj (unde Rus, Dîncu, Boc și Pușcaș ocupă un cartier) sau de la Snagov. Hoțul de Dragnea, banditul și aventurierul din Brazilia, a devenit actorul care joacă un rol importat în realegerea lui Iohannis.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 19 noiembrie 2017 sub semnătura lui Cornel Nistorescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/coruptul-dragnea-luat-de-prost/

 „Raport pe statul mafiot“

          Pentru cei dintre dumneavoastră interesați de situația reală a justiției din România, vă propun lecturarea documentului intitulat „Raport pe statul mafiot“ al jurnalistului de investigație Răsvan Savaliuc, cofondator al site-ului Luju.ro.

„Lumea Justiției publică o amplă analiză asupra modului în care s-a format și consolidat «Statul mafiot» – cum l-a numit însuși creatorul lui Traian Băsescu – care a adus România, prin arma cătușelor, într-o stare de aservire politică, economică și morală față de alte state. Raportul va fi trimis în zilele următoare tuturor organismelor interne și internaționale, care au fost dezinformate sistematic despre realitățile noastre interne, și care trebuie să afle adevărul despre inJustiția din România. Apreciem că dacă nu se vor lua măsuri imediate, România riscă să se dezintegreze ca națiune sub presiunea războiului cătușelor întreținut de persoane care doresc să controleze totul în această țară și care au interesul să nu existe o lege a răspunderii magistraților, pentru ca uneltele care distrug tot ceea ce este vital românesc să poată să continue abuzurile la nesfîrșit, la adăpostul lipsei de răspundere.“

Sursa: https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/raport-pe-statul-mafiot-analiza-lumea-justitiei-privind-activitatea-subversiva-din-justitie-si-serviciile-de-informatii-in-scopul-exercitarii-puterii-in-stat-de-grupuri-de-interese-politico-judiciare-economice-in-perioada-2005-2017-lista-actelor-secrete-c

 

 

REMEMBER. După 30 de ani. 15 Noiembrie 1987 – revolta anticomunistă de la Brașov sau începutul sfîrșitului

„Jos Ceaușescu! Jos Dictatura!“ S-au auzit pentru prima dată, în urmă cu 30 de ani, în Brașov. Revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 Noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anunțat prăbușirea iminentă a comunismului în România.

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, la Brașov izbucnea revolta muncitorilor de la întreprindearea Steagul Roșu, nemulțumiți de nivelul de trai și de lipsurile cauzate de politica economică impusă de Ceaușescu, pentru ca România să poată plăti datoriile externe. A fost printre primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.

Revolta de la Brașov a izbucnit atunci cînd muncitorii din Secția 440 „Matrițe“ a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu ar fi trebuit să își primească salariul, dar au primit doar jumătate din bani, unii chiar deloc, spune istoricul Marius Oprea, de la lnstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului.

Adunați în fața Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni pornesc spre sediul Prefecturii orașului, pe traseu alăturîndu-li-se și alți brașoveni. Trecînd pe strada Poienelor, Calea București, Bulevardul Lenin, mulțimea, al cărei număr ajunsese deja la cîteva mii, cîntă „Deșteaptă-te, române!“ și scandează, pentru prima dată în România, „Jos dictatura!“, „Vrem pîine!“, „Jos Ceaușescu!“, se arată în volumul „Istoria României în date“  (2003).

„Acum 30 de ani, muncitorii de la întreprinderea de autocamioane din Brașov, revoltați din cauza faptului că au primit în fișele de lichidare a statului de plată unii chiar zero lei, au decis să înceteze lucrul. În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, către dimineață, au ieșit în curtea întreprinderii, după care au pornit, în marș, către Consiliul Județean de partid Brașov. Au intrat înăuntru, au distrus însemnele partidului și chiar un tablou foarte mare a lui Nicolae Ceaușescu, instituția fiind pavoazată pentru că, în acea zi erau alegeri. Revolta brașovenilor a avut ecouri în întreaga lume. Practic, a fost primul semn că nu este adevărată teoria potrivit căreia mămăliga nu explodează. Ea a fost reprimată cu cruzime de autorități, la momentul respectiv. 62 dintre muncitori au fost, ulterior, condamnați la locul de muncă, dar și deportați din oraș, unii pînă în decembrie 1989“, a declarat istoricul Marius Oprea.

Revolta muncitorilor de la Steagul Roșu din Brașov  a fost prima de amploare înainte de evenimentele din 1989. De aceea, istoricii consideră că data izbucnirii ei trebuie marcată cum se cuvine, spune istoricul Marius Oprea:

„Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului, în colaborare cu muzeul județean deschide o expoziție,  care va rămîne pentru un an la Muzeul Județean de Istorie din Brașov, în care am adunat foarte multe obiecte de la muncitorii de atunci, din 1987. Expoziția ilustrează atît viața cotidiană în anii tîrzii ai comunismului, cît și revolta și reprimarea ei. Pe de altă parte, am editat un volum, Ziua care nu se uită. 30 de ani de la revolta brașovenilor din noiembrie 1987, un volum de 600 de pagini, care adună la un loc atît mărturiile participanților la revolta de atunci, cît și documente din arhivele fostei Securități, în special modul în care muncitorii aflați în deportare au fost supravegheați în permanență de organele de securitate. Trebuie spus că li s-a interzis să se întoarcă acasă, au fost despărțiți de familii. A fost o întreagă dramă trăită de acești oameni“, a mai spus istoricul Marius Oprea.

 

În ciuda eforturilor autorităților comuniste de a ține sub tăcere cele petrecute la Brașov, vestea revoltei s-a răspîndit repede în țară. Doina Cornea și fiul ei, Leontin Iuhas, au fost printre cei care s-au solidarizat cu muncitorii brașoveni și au distribuit 160 de manifeste. Amîndoi au fost arestați. Studenți din Brașov și din alte orașe s-au solidarizat, și ei, cu muncitorii brașoveni. A fost începutul sfîrșitului pentru regimul comunist din România.

Majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov au fost audiate de procurorii militari, în cadrul dosarului cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Crimele comunismului“, potrivit PICCJ. „Au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliție și securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării“, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

În cadrul cercetărilor, procurorii au ținut cont inclusiv de materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la Revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Dosarul cunoscut drept „Crimele comunismului“ este instrumentat de procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Anchetatorii fac cercetări sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Articolul a apărut pe site-ul Activenews.ro în 15 noiembrie 2017 sub semnătura Ștefaniei Brândușă.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/REMEMBER.-Dupa-30-de-ani.-15-Noiembrie-1987-%E2%80%93-revolta-anticomunista-de-la-Brasov-sau-inceputul-sfarsitului-147485

 

Rețeta PSD: trei pierzători (români), un singur câștigător (străin)

        Indiferent de ceea ce decideau pînă la urmă PSD și guvernul său în privința promovării pe mai departe sau, dimpotrivă, a renunțării la măsurile din așa-numita „revoluție fiscală“, bilanțul politicii PSD, urmărită consecvent de la revenirea la guvernare în 2012, era deja conturat. În cadrul acestei politici, se încearcă să se dea ceva în plus la nevoiași, dar fără a se pune în discuție rînduielile existente și fără a se lua, cumva, de la bogați, ba chiar dăruindu-le acestora cîte un cadou din panoplia „relaxărilor fiscale“, ca să nu se supere, și, astfel, în scurt timp, totul se împotmolește din lipsă de resurse. Pentru ieșire, se dă înapoi, nevoiașii rămînînd cu buza umflată, iar bogații cu cadourile fiscale. Totul se soldează, de fapt, cu o aservire economică și mai profundă către capitalul străin, în timp ce se lasă impresia că s-ar lupta pentru nevoiașii români și pentru emanciparea capitalului autohton. Ceea ce are priză mare la fraieri! Opoziția politică de trei parale din România actuală, cu Iohannis în frunte, taxează politica PSD drept „populism“, amplificînd atracția populară pentru PSD. Pune umărul și DNA, găsind cu predilecție corupți PSD și victimizînd astfel partidul în ochii oamenilor de rînd. Ca urmare, PSD este propulsat și de opoziție, și de justiție în alegeri. În timp ce capitalul străin, actualul proprietar al țării, mustăcește de satisfacție și, primind mereu și mereu noi cadouri de la PSD, își rotunjește profiturile. Dar, în mod dibaci, nu lasă impresia public că Dragnea și ai lui i-ar fi în grații, forțînd de fapt mîna acestora spre a obține privilegii și cîștiguri și mai mari. În orice caz, dacă Dragnea și ai lui n-ar exista, capitalul străin din România ar trebui să-i inventeze.

Iată fermecătoarea rețetă PSD! Totul pornește de la exploatarea situației reale din țară. În promisiuni, proiecte și programe se agită măsuri despre creșterea salariilor și pensiilor, care sunt mici și deci interesează la buzunar majoritatea populației. Nu se știe exact dacă liderii PSD sunt în înțelegere cu proprietarii străini ai țării, dar, față de asemenea inițiative, aceștia din urmă nu pot să nu-și arate iritarea, măcar de ochii lumii. Iar liderii PSD, ca să le stingă iritarea, le fac o nouă relaxare fiscală, cadou peste cea absolut abominabilă existentă deja. Apoi, creșterile promise sau inițiate pentru nevoiași sunt încetinite, limitate sau amînate, rămînînd să opereze însă cadourile făcute capitalului străin. De fapt, rețeta are o derulare și mai diversionistă. Într-un anumit moment politic, în funcție de situația creată, se agită și mai abitir spațiul public cu amenințări de introducere a unor reglementări fiscale care ar afecta capitalul străin (despre care știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase obținute sau chiar prin declararea mincinoasă că înregistrează pierderi, și nu cîștiguri). A fost cazul taxei pe stîlp sau al amenințării că se înlocuiește impozitul de mascaradă pe profit cu un impozit derizoriu, dar de neevazionat, pe cifra de afaceri. De fapt, agitația este făcută pentru a se introduce noi reglementări fiscale care să afecteze capitalul românesc. A fost cazul TVA-ului defalcat și, mult mai important, al impozitului pe cifra de afaceri pentru firme cu venituri sub 1 milion euro, ceea ce lovește, practic, 90% din IMM-urile românești, care sunt puse să cotizeze fiscal la greu, în locul unor impozite pe profit pe care nu le plăteau pentru că nu aveau pe ce. Cu alte cuvinte, urmează a plăti impozite în contul unor cîștiguri nete pe care cele mai multe din ele nici nu reușesc să le realizeze în realitate. În vreme ce, multinaționalele, toate cu venituri peste acest prag, rămîn să evazioneze în continuare impozitarea unor profituri pe care chiar le realizează în realitate. Altfel spus, într-un final, amenințătoarele măsuri la adresa capitalului străin dispar de pe firmament, rămînînd însă tot ceea ce a vizat capitalul românesc, ce urmează să plătească factura. Trăgînd linie, pe de o parte, trei pierzători –  salahorii români (care se aleg cu cîștiguri suplimentare de vreo doi lei, dacă nu chiar cu scăderi nete de salarii), capitalul românesc (care finanțează de fapt cadourile fiscale pentru capitalul străin), statul român (care, cu noi găuri la buget, devine și mai incapabil să facă ceva pentru infrastructură sau educație) – iar, pe de altă parte, un singur cîștigător, respectiv capitalul străin, care nu este afectat de nimic și care primește cadouri nu cumva pentru merite, ci doar pentru că există.

Dacă sesizați vreo exagerare față de realități în descrierea acestei derulări, faceți o comparație între ceea ce au promis guvernele PSD în materie fiscală și bugetară de la venirea lui Ponta în 2012 și ceea ce a rămas să opereze concret pînă la urmă în această materie, trecînd prin guvernele Grindeanu și Tudose pînă în prezent. Se simte mai bine capitalul românesc acum decît în 2012?! A luat cumva o felie mai mare din piață de atunci și pînă acum sau felia care a crescut este numai cea a capitalului străin?! Acesta este, de fapt, cel care obține creșterea economică mult lăudată din România și care, ca să fie sigur că n-o împarte cu nimeni, îi externalizează amețitor aproape toate roadele. A crescut cumva ponderea salariilor în PIB în această perioadă ca semn că salahorii români ar fi devenit mai puțin salahori și capitalul străin i-ar stoarce  mai elegant?! Stimați proprietari străini ai țării, zău, ar trebui să fiți mai deschiși față de Dragnea și ai lui. Nu vedeți că nu știu ce să mai facă spre a vă intra în voie?! Fiți mai drăguți cu ei, nu de alta, dar poate ne mai lasă și pe noi să mai respirăm!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 13 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/reteta-psd-trei-pierzatori-romani-un-singur-castigator-strain/

 

Marea trădare colonială

 

           Deși evident un proces, și nu un act de la o dată dintr-un calendar, transformarea României într-o colonie se poate considera că s-a produs din momentul în care salariile în România au coborît, ca pondere în PIB, de la circa 40% în urmă cu un deceniu spre numai 30%, cotă de batjocură care nu este întîlnită decît în colonii! Este ceea ce munca preia din PIB, restul revenind capitalului (55% în cazul României) și participării nete a statului. Potrivit Eurostat, o asemenea împărțire absolut odioasă a PIB-ului între muncă și capital a fost atinsă în România la 6-7 ani de la intrarea în UE, lucru despre care bineînțeles că nu se pomenește nimic în aprecierile oficiale privind bilanțul apartenenței României la UE. Să precizăm că în țările centrului colonial vestic din UE împărțirea PIB-ului între muncă și capital este exact inversă: 30-40% capitalul și 50-55% munca! Acum, în cazul mutării contribuțiilor sociale pentru pensii și sănătate doar în sarcina salariatului, se adîncește această împărțire odioasă existentă în România și, poate încă și mai important, se pecetluiește „legal“ și „instituțional“ statutul de colonie al României în UE, pe care nu-l exprimă mai bine altceva decît împărțirea PIB-ului între muncă și capital. Căci iată consecințele:

Prin respectiva mutare fiscală în sectorul privat, unde nu există nicio obligație a angajatorilor de a mări salariul brut spre compensare, salariile nete vor scădea. Că aceasta este consecința o dovedește însăși decizia Guvernului de a mări cu peste 30% salariul minim brut (la 1.900 lei de la 1.450 lei) pentru ca salariul minim net să nu scadă. Se mizează pe faptul că mulți angajatori se plîng în momentul de față de lipsă de forță de muncă și, ca urmare, vor mări salariile brute spre a nu pierde salariați. Dar absența forței de muncă nu este un fenomen general care se manifestă peste tot în același fel. În practică, în funcție de situația specifică pe sectoare și regiuni, unii angajatori vor mări salariul brut, iar alții doar într-o mică măsură sau chiar deloc, ceea ce va duce pe ansamblu la o reducere, nu mare, dar oricum o reducere, de cel puțin 10%, a salariilor nete în sectorul privat, care, de altfel, ocupă cea mai mare parte a forței de muncă din România.

Conștient că mutarea fiscală cu pricina produce scăderea salariilor nete, Guvernul însoțește măsura cu o preluare de către stat a unei părți din efortul financiar, prin micșorarea cotei de contribuții sociale (pensii și sănătate) de la 37% la 35% și prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Grație acestei preluări, angajatorii privați ar trebui să crească salariile brute doar cu 22%, și nu cu peste 30%, pentru a nu afecta actualele salarii nete ale angajaților. Dar această preluare prăbușește și mai mult încasările la buget ale statului, ducîndu-le spre 27-28% din PIB. Este un prag necunoscut în UE (unde se află la peste 44% în medie)! Altfel spus, încă un pas spre „statul minimal“ vizat de colonialism, care va fi și mai incapabil decît este de a întreprinde ceva în folosul societății, indiferent dacă este vorba despre infrastructură, ocrotirea sănătății sau educație.

Cea mai teribilă implicație este pe termen lung. Toate discuțiile actuale privind respectiva mutare fiscală se referă la momentul zero! În timp ce marele impact asupra relațiilor de muncă și asupra raporturilor dintre muncă și capital vine abia după aceea. Capitalul va rămîne apoi complet decuplat și deci deresponsabilizat social de actul productiv, care, oricît ar fi de tehnologizat, este un act social! Într-un capitalism tîrziu, electronizat și digitalizat, este reînviat capitalismul primitiv! Relația dintre muncă și capital este pur și simplu sclavagizată. Într-un cuvînt, colonialism sadea! Că onor capitalul străin, ca mare cîștigător, este cel interesat în mutarea fiscală respectivă, se vede de la o poștă: tace mîlc, în semn de conivență cu acțiunea Guvernului, în timp ce față de orice încercare de creștere chiar derizorie de salarii s-a ridicat împotrivă cu gălăgie și vehemență toată floarea cea vestită a întregului Apus!

Terifiant este faptul că un asemenea impact este patronat de un partid care se dă de stînga! Mă rog, dacă PSD o fi de stînga înseamnă că femeile gravide sunt fete mari. Prin însăși prezența cea mai îndelungată la guvernare în perioada postdecembristă, PSD este principalul responsabil de trimiterea României din comunismul cel mai ortodox în capitalismul cel mai sălbatic. Dar, evident, de această formidabilă trădare a valorilor stîngii să se preocupe fraierii care tot votează PSD în ideea că ar vota stînga.

Înfricoșător este însă că avem de-a face cu un experiment, la a doua încercare după cea similară de pe vremea guvernului Cioloș. Trebuie subliniat clar că această punere a contribuțiilor sociale integral în cîrca angajatului și deci deresponsabilizarea socială totală a angajatorului nu există nicăieri în UE! Nu întîmplător, cobaiul este România, colonia cea mai colonie dintre coloniile de la periferia UE. Angajații din celelalte periferii estice ale UE, dar și cei din centrele de putere vestice ale UE, ar trebui să fiarbă: nu din solidaritate față de salahorii din România, ci din îngrijorarea că asta îi paște și pe ei! Capitalul, în vajnica sa ofensivă împotriva muncii, rade tot, în mod global. Colonialismul însuși este global. Doar intensitatea cu care se manifestă diferă, depinzînd de concursul trădărilor de neam și țară de pe plan local.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 6 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/marea-tradare-coloniala/

Un secol de comunism

          În 7 noiembrie 1917, conform calendarului gregorian, respectiv 25 octombrie 1917, conform calendarului iulian, a debutat la Petrograd, actualul Sankt Petersburg, marea revoluție socialistă din octombrie, experiment comunist cu implicații majore asupra istoriei umanității.

Evenimentul a avut loc la foarte scurt timp de la aparițiile Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, în care Preacurata a cerut ca Rusia să fie consacrată Inimii sale Imaculate.

„Cererea mea de la Fatima nu a fost îndeplinită…“ (Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/05/13/cererea-mea-de-la-fatima-nu-a-fost-indeplinita/) îi spunea în 13 mai 2016 divina noastră Mamă vizionarei Luz de María.

 Noi cei care am trăit acest trist experiment am sperat ca el să nu se mai repete niciodată, dar o dată cu venirea lui anticrist la putere, el nu va mai fi un experiment, ci va deveni un fenomen la nivel mondial.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Propunere de bășcălie pentru dl Tudose: gazul românesc

       

           După victoria în problema remanierii guvernului, premierul Tudose se poate și mai abitir dedica bășcăliei pentru care a dovedit că are deschidere și apetență. A fost o victorie pe care a realizat-o invocînd strîmbături din nas ale Bruxelles-ului față de cei pe care domnia sa îi dorea remaniați, care, ce să vezi, erau tocmai cei cărora DNA le-a făcut dosar penal! Cică Bruxelles-ul ar fi amenințat că nu ne mai dă bani – vestiții bani europeni! – dacă documentele ar fi semnate de miniștri „penali“. Dincolo de cusătura cu ață albă, se află cifrele: Bruxelles-ul ne aruncă anual mărunțiș de vreo 4 miliarde euro, din cele pe puțin 40 miliarde euro pe care tot anual marile companii vest-europene le extrag din România, sub forma profiturilor externalizate înainte de (adică fără) fiscalizare. Mai precis, ne-a amenințat că nu ne mai dă bani din banii noștri! Această obrăznicie necesita din partea premierului un alt tratament, nu o acceptare fără crîcnire, indiferent de relațiile sale cu Dragnea, Iohannis și alții asemenea! Din păcate, dl Tudose n-a făcut decît să ne amintească, de fapt, cine e: căci își începuse mandatul de premier contramandînd net orice încercare de studiere (în vederea implementării) a intenției de a înlocui impozitarea profitului (care este o mascaradă) cu un derizoriu, dar neevazional, impozit pe cifra de afaceri, adică exact modalitatea prin care ar fi putut fi limitate rușinea, umilința și sfidarea externalizării din țară a celor pe puțin 40 miliarde euro anual! Acum, cînd glumița cu banii românești s-a cam îngroșat, îi putem propune dlui Tudose un alt subiect de avut în atenție!

Subiectul este gros de tot, tocmai bun de bășcălie: gazul românesc, lăsat de Dumnezeu românilor! În urmă cu peste 12 ani, acesta a fost vîndut, în proporție de jumătate, împreună cu întreg petrolul românesc, companiei austriece OMV, de către unul dintre predecesorii dlui Tudose în fruntea guvernului, de altfel, coleg de partid: dl Adrian Năstase. Vînzarea – numită „privatizare“ – a fost condiționalitate în primirea României în UE, parte integrantă a preceptului care a ghidat această primire: „vreți aderarea, dați economia!“. Bineînțeles, pe doi lei! Nu știe nimeni cît bănet au scos austriecii în mod net din gazele cu pricina, dar, după zece ani, redevența din contractul de concesiune-privatizare expira. În 2012, jocurile politice l-au adus la guvernare pe dl Ponta, un alt predecesor al dlui Tudose în funcția de prim-ministru și, la vremea aceea, tot coleg de partid. Cînd toată lumea îl căuta, cum era și firesc cu prilejul instalării, ce să vezi, dl Ponta – nicăieri! Dînsul, vreo trei zile – primele trei zile de mandat – la Viena și nu la București! Ce-o fi căutat acolo? În ianuarie 2014, cînd expirau cei zece ani, s-a înțeles ce se-ntîmplase la Viena: s-a organizat să fie „uitată“ revizuirea (hai să-i spunem reînnoirea) redevenței. Peste un arc de zece ani în timp, pupilul lui Adrian Năstase era și mai drăguț decît însuși Adrian Năstase cu austriecii! Dar, ca în reclamele TV, „și asta nu e tot“! Un alt predecesor al dlui Tudose, coleg actualmente în coaliția la guvernare, dl Călin Popescu-Tăriceanu, concesiona, pe ultima sută de metri de prim-ministru, unei companii canadiene, perimetre din Marea Neagră încă înainte de repartizarea acestora României de către Curtea Internațională de la Haga în litigiul cu Ucraina. După un timp, se află că s-au găsit gaze (românești) în perimetrele respective! Românești cu numele! Perimetrele nu mai aparțineau românilor și nici măcar canadienilor, întrucît fuseseră vîndute unor americani și unor ruși care aveau să devină producători de gaze din perimetre românești, alături, bineînțeles, de austriecii de la OMV. Și acum, țineți-vă bine! Austriecii de la OMV, singurii care exploatau efectiv gaze cu numele românești la vremea respectivă, s-au plîns la UE că România nu îi lasă să exporte în mod liber gazele pe care le exploatează. Adică, gazele românești! Aș, românești! Și au cerut de la CE pentru România procedura de „infringement“! E tare, nu?! Deznodămîntul s-a produs pe vremea unui alt predecesor a dlui Tudose, singurul care nu a fost coleg cu acesta: dl Cioloș! UE a pus de îndată la dispoziția României fonduri speciale pentru finanțarea construcției unei conducte care, de la malul Mării Negre să ducă gazele OMV direct în Austria! E tare, nu?! Autorităților române nu le aparține nici un cuvînt în legătură cu destinația sau prețul acestor gaze! Oricum, conducta viza să ducă direct în Austria și nu avea, cumva, în vedere aprovizionarea României! Nici măcar așa, în trecere! E tare, nu?! Și, în timp ce se lucra de zor la conductă, iar la Palatul Victoria dl Grindeanu îl înlocuise pe dl Cioloș și, nu după mult timp, însuși dl Tudose l-a înlocuit pe dl Grindeanu, lovitură de la Budapesta: Ungaria decide ca onor, conducta care venea din România, mergînd spre Austria, să fie oprită pe teritoriul maghiar! Faptul s-a produs oficial, dar dedesubturile n-au fost dezvăluite. Din punctul de vedere al gazelor românești, ceea ce se cuvenea să facă România a făcut Ungaria! Bravo, Ungaria! Huo, România! Să precizăm: la Palatul Victoria se afla dl Tudose! Acesta, băiat fin, n-a scos nicio vorbuliță! Mucles, cum s-ar zice! Nimic în vreo conferință de presă, nimic prin vreun interviu la Antena 3. Mormînt! Nicio bășcălie, măcar acolo, ceva, pentru fraieri!!! Zău, dle Tudose, puțină bășcălie s-ar impune pe tema gazului! Subiectul este mai tare decît povestea răsuflată cu contul dumneavoastră bancar!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 30 octombrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/propunere-de-bascalie-pentru-dl-tudose-gazul-romanesc/