Category Archives: Editorial

Deresponsabilizarea socială a angajatorului – cel mai mare câştig colonial al capitalului străin

      De la aşa-numita „privatizare” a Petrom – de fapt o pestilenţială transferare către un alt stat a proprietăţii resurselor de petrol şi gaze lăsate de Dumnezeu românilor –, care a inaugurat o pagină sinistră în istoria ţării, de desfiinţare a economiei naţionale, de disoluţie şi dezmembrare a statului, de transformare a României într-o colonie la periferia Europei, n-a mai existat o altă măsură care s-o echivaleze pe aceasta în semnificaţii şi implicaţii pînă ce, în haosul probabil special creat în aceste luni de vară 2017, guvernul zis al României a hotărît să arunce în cîrca angajatului întreaga sarcină a contribuţiilor sociale, respectiv pentru pensii, sănătate şi şomaj. În înfruntarea istorică dintre muncă şi capital, specifică tuturor veacurilor de capitalism, transferul plăţii contribuţiilor sociale total în sarcina angajatului marchează întoarcerea la capitalismul primitiv şi aruncarea la gunoi a vălului „modern” de minciuni privitoare la „parteneriatul social” între muncă şi capital pentru prosperitatea generală. Capitalul cîştigă astfel decuplarea fără echivocuri de orice responsabilitate socială, decuplare prin care angajatorul devine vătaful cu cravaşă în mînă şi angajatul salahorul cu căciula în mînă, iar statul dispare pur şi simplu în decor.

În istoria colonialismului – cu care capitalismul se încăpăţînează morţiş să se asocieze, ultima invenţie fiind „colonialismul colectiv” al imperiului UE –, această deresponsabilizare socială totală a capitalului pecetluieşte matricea colonială pură în relaţiile dintre muncă şi capital şi dintre colonii şi statele-stăpîn.

Fără corespondent în UE, transferul integral al contribuţiilor sociale în seama angajatului este un experiment. Un experiment dramatic, nu întîmplător iniţiat într-una din coloniile imperiului UE. Şi anume în cea mai batjocorită dintre acestea, dar unde, să fie clar, stăpînii de la Bruxelles dispun de colaboraţionismul intern al celor mai activi „internaţionalişti” fără neam şi fără ţară.

Să nu ne facem a uita că experimentul a mai fost încercat în urmă cu numai cîteva luni, în mod cu totul şi cu totul semnificativ pe vremea guvernului zis tehnocrat Cioloş, alcătuit din tehnocraţi aduşi direct de la Bruxelles în frunte cu prim-ministrul. Atunci, din nu se ştie ce motive, guvernul Cioloş a dat un pas înapoi şi a lăsat responsabilitatea iniţiativei chipurile în seama secretarului de stat Biriş, folosit pe post de ţap ispăşitor, acesta dîndu-şi demisia. Iată ce spuneam chiar în Cotidianul despre respectivul experiment într-un articol intitulat sugestiv „Cînd soarta cobailor nu-i interesează pe stăpîni”: „Din demersul aparent abandonat deocamdată, dar de fapt doar amînat, capitalul străin s-ar fi ales cu beneficii imense. Decuplarea completă a angajatorului de sistemul de pensii ar fi însemnat nu numai degrevarea de orice responsabilitate economică şi socială a capitalului străin în ţara-gazdă, dar şi dobîndirea de către acesta a unui statut fără egal şi fără corespondenţă în Europa, statut ce este probabil vizat a fi extins în Europa! Ceea ce şi constituia miza experimentului, ce va fi fără îndoială reîncercat!” şi nu au trecut decît cîteva luni şi încercarea a fost urgent repetată. De data aceasta cu reuşită! În locul unui „reformator” de la Bruxelles s-a găsit „reformatorul” Dragnea de la Teleorman! Şi, în loc să crească după cum ne promite teleormăneanul, salariile nete vor scădea, în ciuda faptului că statul, pentru a nu se produce această scădere, acceptă să preia povara, reducînd şi sarcina contribuţiilor sociale (de la 39% la 35%) şi nivelul impozitului pe venit (de la 16% la 10%). Numai că, pentru a nu se produce scăderea, angajatorii privaţi ar trebui să mărească salariul brut cu peste 22%. Or, statul nu poate obliga angajatorii privaţi să crească salariile brute, ca în sectorul public. Şi, cu cît salariile brute la privat vor creşte cu mai puţin de 22%, cu atît salariile nete ale angajaţilor vor scădea, în ciuda compensărilor indirecte de la stat. Angajatorii privaţi şi înainte de toate capitalul străin vor băga în buzunar noul cadou făcut de statul român pe seama noastră a tuturor. Am mai spus-o o dată tot în Cotidianul: dacă dl Dragnea n-ar exista, stăpînul străin al ţării ar trebui să-l inventeze!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 13 august 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/deresponsabilizarea-sociala-a-angajatorului-cel-mai-mare-castig-colonial-al-capitalului-strain-305404/

Cacealma sau trădare de neam şi ţară?!

          După bulversantul episod Grindeanu a urmat din partea PSD ameţitorul atac fiscal la adresa capitalului străin. Ambele orchestrate straşnic, în tipologia Dragnea, cu potenţiali beneficiari oamenii muncii români şi cu adversari sugeraţi din zona serviciilor secrete şi multinaţionalelor! Asta pentru fraieri! Aberaţiile erau însă atît de mari încît nu numai că demersul dădea de gîndit, dar mirosea a diversiune. În ce ne priveşte, am fost fără echivoc. Nu puteam respinge ceea ce părea „esenţa” programului PSD, anume o forţare a creşterii salariilor (prin salariul minim şi prin salariile de la stat), care este unica pîrghie de combatere a împărţirii odioase, de tip colonial, a PIB-ului românesc între muncă şi capital şi singura posibilitate ca ţara să se aleagă cu ceva de pe urma activităţii dominante şi dominatoare a capitalului străin, al cărei instrument principal este tocmai salariul mic. De la început am subliniat că forţarea măririi salariilor constituie prima măsură anticolonialistă, salutară, din România, prima mişcare în favoarea muncii în România, dar că, dacă nu se bazează pe reducerea gradului de extracţie de sevă economică în favoarea capitalului, lucrurile se împotmolesc. Nu poţi să dai la săraci, neluînd de la bogaţi! A da şi unora şi celorlalţi este o poveste, o imposibilitate. Am prefigurat împotmolirea şi aceasta a venit mai repede decît se profila. Replica PSD la potenţiala împotmolire a dat şi mai rău de gîndit. A fost schimbat prim-ministrul! De parcă asta era problema! Şi s-a venit cu o aiureală economică atît de gogonată încît aproape nu mai era vreun dubiu că se joacă o scenetă, o diversiune greţoasă. Deodată, a apărut un alt „program” în care, ce să vezi, se buluceau măsuri prin care „livrările” în continuare către săraci să fie finanţate din luări de la bogaţi. Şi, să fim realişti, era vorba de măsuri care ar fi afectat înainte de toate maşinăria de făcut bani a capitalului străin, pentru care acesta a venit în România! Caracterul dubios al includerii acestor măsuri era legat mai ales de nepunerea în discuţie a rînduielilor economice şi politice care permiteau injustiţiile şi inadvertenţele ce se căutau a fi corectate. Or, a încerca să corectezi efectele fără atacarea cauzelor este pur şi simplu o stupiditate! Sau o diversiune care să netezească terenul spre o altă ţintă!

Ce a fost şi ce a rămas din tot demersul?! Despre ce era vorba: de înlocuirea arhievazionatului impozit pe profit cu neevazionabilul impozit pe cifra de afaceri; de introducerea taxei pe solidaritate, impusă bogaţilor spre a-i ajuta pe nevoiaşi; de desfiinţarea pilonului II de pensii, prin care în parte banii de pensii strînşi de români sunt administraţi de fonduri private (toate străine) spre beneficiul curent al acestora şi doar spre beneficiul ipotetic şi oricum peste 20-30 ani pentru viitorii pensionari. Ce a rămas?! Nimic! În schimb, au venit pe rol: plata contribuţiilor sociale pentru salariaţii part-time cel puţin la nivelul integral al contribuţiilor revenind salariului minim; blocarea la 100 lei pe an a creşterii salariului minim, în locul sporirii prevăzute la 2000 lei; suspendarea angajărilor în administraţia publică centrală; plafonarea ajutoarelor pentru creşterea copilului; revizuirea pensiilor speciale. Toate, după cum se vede de la o poştă, afectînd doar pe români, iar, cu excepţia ultimei dintre enumerări, de fapt pe amărăştenii români! Printre cele „rămase” se numără două „regine”, care probabil erau obiectivele vizate: raportul lunar al guvernului la Bruxelles (adică la stăpînire) şi transferul în cîrca angajatului al contribuţiilor sociale pentru pensii şi sănătate. Fără corespondent în UE, acest transfer (care merită o tratare separată mai amănunţită) era obiectul unui experiment dictat de la Bruxelles şi constituia de fapt ţinta urmărită prin întreaga scenetă fiscală! A mai fost o încercare similară pe vremea guvernului tehnocrat Cioloş şi, în faţa nereuşitei de atunci, s-a revenit acum la comanda capitalului străin şi cu concursul jenant al „reformatorului” Dragnea! Capitalul străin obţine astfel ceea ce nu are nu numai la el acasă, dar nicăieri în altă parte în lume: o decuplare completă de orice responsabilitate socială, care transformă angajaţii săi în adevăraţi salahori coloniali. Ce a fost asta, dle Dragnea? Cacealma sau trădare de neam şi ţară?!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 6 august 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cacealma-sau-tradare-de-neam-si-tara-305048/

Liber ca pasărea cerului

       Nu știu ce a căutat președintele Iohannis în secuime pe cînd la București partidul de guvernămînt juca de zor o scenetă fiscală sordidă, marcînd o nouă pagină jenantă în colonializarea țării de către stăpînul ei străin. Acolo, în secuime, dl Iohannis a primit steagul secuiesc. A dat, în schimb, tricolorul, cu mențiunea că autonomia pe criterii etnice nu este posibilă și dezirabilă. Aflat ca în fiecare vară în secuime, un reprezentant de frunte al guvernului de la Budapesta a lăudat faptul că dl Iohannis a primit steagul secuiesc și a spus că ei, maghiarii, nici nu urmăresc autonomia pe criterii etnice, ci autonomia teritorială. Pe la București, românii l-au criticat pe președintele Iohannis că, în episodul cu schimbul de steaguri, a cam „desacralizat“ tricolorul. Dar, dragi români supărați, sunteți supărați degeaba pe dl Iohannis! Obligații față de nația română aveau un Iliescu, un Constantinescu, un Băsescu, și că și le-au onorat sau nu este o altă discuție. Dar, ca obligație față de nația română, președintele Iohannis, ca etnic german, este liber ca pasărea cerului. Unii resping ideea pusă așa, spunînd că românii sunt cei care l-au votat și încă în număr mare. Corect! Dar asta este problema lor, și nu a dlui Iohannis!

Cu toate că, în ce-l privește pe dl Iohannis, lucrurile sunt simple și se prezintă de o manieră fără echivoc, există abordări chiar din partea domniei sale care îl ecartează pe tabla de șah a obligațiilor și intereselor politice. Din nu se știe ce motive, dl Iohannis, deși președinte al țării, se manifestă deschis împotriva PSD, cel mai mare partid politic din România. Vorbește despre PSD ca despre un partid asociat cu toate stigmatele la modă în România. Ce mai tura-vura, „vinovatul de serviciu“! Fără îndoială, PSD este cel mai vinovat partid pentru starea în care se află acum România: prin strămoșii lui FSN și PDSR, actualul PSD este partidul care a guvernat cel mai mult România și care a trimis această țară din comunismul cel mai ortodox direct în capitalismul cel mai sălbatic, unde există împărțirea cea mai odioasă a PIB-ului între muncă și capital, de teapa celor mai subjugate colonii din lume. Dar, vai, nu din această cauză nu-l suferă dl Iohannis, pentru că atunci ar trebui să denunțe sistemul colonial existent în România. Dl Iohannis nu a fost auzit vreodată să fi pus în discuție sistemul colonial din România, împărțirea odioasă a PIB-ului între muncă și capital, osatura acestui sistem, nici măcar salariile colonial de mici, rușinea „Europei“, a acelei Europe pe care președintele nu încetează s-o ridice în slăvi. Ca atare, poziția față de PSD se află în faptul că este singura structură mai răsărită la vot și tot ceea ce este votat trebuie scos din joc, spre a fi înlocuit cu structuri numite, nu alese, așa cum se cade a se petrece lucrurile într-un sistem colonial.

Strict în aceeași ecuație se înscrie poziția oficială a președintelui în problema dezvoltării de importanță crucială a capitalului românesc. Chiar de curînd, domnia sa a declarat: „Resping categoric inițiativele populiste recente de a pune în opoziție investițiile străine față de capitalul românesc, companiile multinaționale față de IMM-urile românești“.

Ar fi „o mare eroare“, a spus președintele! Ca un capital de slabă anvergură și aflat istoricește la început, cum ar putea însă fără un sprijin minim capitalul privat românesc să reușească în competiția cu capitalurile vestice, trecute de sute de ani prin ciur și prin dîrmon și sprijinite sistematic de acasă de la ele? Tratamentul strict egal al multinaționalelor cu bietele IMM-uri românești înseamnă, implicit și inevitabil, condamnarea celor din urmă să rămînă pe veci în coada căruței, indiferent cîte viteze ar avea aceasta. Au trimis ei, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, la coada căruței capitalul românesc, de ce ne-am aștepta să schimbe situația Iohannis, care este liber ca pasărea cerului?

Precipitata, minunat considerata, dar încă nedeslușita vizită recentă a președintelui Iohannis în SUA, precum și cea fără de necunoscute, ulterioară, în Germania, nu schimbă coordonatele de fond ale ecuației discutate aici, dar îi tulbură domniei sale libertatea ca pasărea cerului, pentru că va tot fi obligat să aleagă între direcțiile opuse ale îndrumărilor primite de la Berlin și, respectiv, Washington. Căci doar față de București este liber ca pasărea cerului!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 31 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/liber-ca-pasarea-cerului-304738/

CE atîrnă de gîtul lui Tudose un laț mai tare decît MCV

       După ce, venit la București, l-a pupat pe frunte pe dl Traian Băsescu în fața parlamentarilor și a camerelor de luat vederi – probabil în semn de mulțumire pentru contribuția acestuia la înregimentarea colonială a României în UE pe timpul mandatelor sale prezidențiale –, dl Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, odată întors la Bruxelles, a mai făcut un cadou strict de tip colonial României, indiferent de guvernul pe care aceasta îl are: a somat-o să respecte cît mai degrabă deficitul bugetar așa-zis „structural“, care ar fi cam de 1% din PIB, și nu de 3% din PIB, cît prevăd normele de stabilitate economico-financiară ale UE. Aceasta, apropo de „programul“ dlui Tudose!

Legătura cu pupicul dăruit dlui Traian Băsescu nu este cîtuși de puțin forțată. Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, au avut loc intrarea României în UE și acceptarea de către România a prevederilor din Tratatul de Aderare, cu toate consecințele aferente. Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, a fost înlocuit proprietarul român al economiei din România cu un proprietar străin, îndeosebi vest-european. Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, s-a produs colonializarea României și, nu în ultimul rînd, nimeni altul decît dl Traian Băsescu a fost cel care a adoptat, pe seama poporului său, programul UE de înfruntare a crizei economice. În particular, în această privință, dl Traian Băsescu a fost inițiatorul și aplicatorul în România al unui program mai catolic decît cel papal de la Bruxelles, prevăzînd tăieri de salarii, înghețări de pensii și majorări de impozite, precum și preluatorul în numele României al ticăloșiei Merkel privind obligația de reducere draconică spre zero a deficitului bugetar, ca pretinsă modalitate de luptă pentru stabilitate economică și financiară! Reducere draconică a deficitului bugetar care s-o mai potrivi cît de cît unei țări dezvoltate, dar care, pentru o țară ca România, înseamnă definitiv și irevocabil încremenirea în starea de subdezvoltare!

Era o obligație pe care o țară subdezvoltată ca România nu trebuia să și-o asume, după cum actualele țări dezvoltate (în frunte cu Germania, care a inventat acum plafonarea deficitului bugetar) nici nu se gîndeau cumva s-o promoveze în toiul eforturilor lor de dezvoltare, ci, dimpotrivă, au practicat decenii la rînd deficitul bugetar ca mijloc de impulsionare a dezvoltării. Formula era chiar fundamentată „științific“ și se numea „deficit spending“. A veni acum, după ce te-ai dezvoltat, inclusiv printr-o asemenea formulă, și ai ocupa poziții dominante și favorizante în piață, să susții plafonarea deficitului bugetar cu caracter generalizat, este o imensă mîrșăvie! Țările dezvoltate n-au decît s-o promoveze, dar pentru ele, și nu pentru cei care au și ei dreptul istoric de-a o folosi în eforturile de dezvoltare. Nu întîmplător l-a pupat dl Juncker pe dl Băsescu pe frunte în văzul public! Deficitul zis „structural“, conceput la Berlin, este o invenție ticăloasă la care subdezvoltații nu trebuie să se asocieze, așa cum a făcut-o dl Traian Băsescu în numele României! Nu trebuie să se asocieze deoarece aceasta interzice de fapt participarea fondurilor publice la dinamizarea dezvoltării.

Am citit că dl Dragnea s-a ofuscat de somația Bruxelles-ului, considerînd-o o „discriminare“, în măsura în care corifei de prim rang de prin UE au depășit, nu în mod excepțional, ci sistematic, nu numai pragul deficitului zis „structural“ de 1-2% din PIB, ci și pe cel de 3% din PIB al stabilității economico-financiare, fixat tot la Bruxelles, și nu au pățit nimic! Nu este doar o „discriminare“, dle Dragnea, este o mîrșăvie în toată regula! La care însă a pactizat deopotrivă dl Traian Băsescu! Dacă se mai simte și în forță și nu numai cu dreptatea de partea sa, dacă se consideră cumva mai bun decît dl Traian Băsescu, dl Dragnea n-are decît a ignora sau chiar a dezavua public somația Bruxelles-ului – de altfel, prima, deocamdată unica, din istorie în domeniul cu pricina! România n-are ce căuta în UE cu această mizeră anatemă, mai gravă și mai înjositoare decît MCV-ul, de care s-a lăudat dl Juncker pe la București că va elibera România!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 24 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/ce-atarna-de-gatul-lui-tudose-un-lat-mai-tare-decat-mcv-304359/

E aprig stăpînul!

      Cohortele de vătafi români ai capitalului străin și de menestreli ai lor, care s-au ridicat într-un glas împotriva inițiativei de desființare a impozitului pe profit și înlocuire a acestuia cu un impozit derizoriu pe cifra de afaceri, nu trebuiau să manifeste vreo îngrijorare. Această comutare fiscală nu va fi fost niciodată aplicată. România este o colonie și stăpînul străin al acesteia nu va fi permis acest lucru. Capitalul străin, care controlează toate sectoarele și pîrghiile strategice din economie, este deținătorul puterii, și nu vreun partid politic, mai mic ori mai mare, sau chiar mare de tot, precum PSD, autorul inițiativei cu pricina. Combinarea exploatării salariilor mici cu evaziunea fiscală a cîștigurilor reale este cheia jefuirii coloniale a României. Și, exprimîndu-ne în termeni eminescieni, toată floarea cea vestită a întregului Apus, deținătoare a puterii în România actuală, nu va fi admis să se împiedice de-un ciot – PSD –, permițînd acestuia să îi răpească exact mașinăria de bani pentru care a venit aici!

Ridicarea într-un glas a cohortelor de vasali, vătafi și menestreli era doar un semnal… pînă la executarea în piața publică a „vinovaților“. Aceasta urma! Venea, venea, călca totul în picioare! Era de-a dreptul înfricoșător că, în combaterea inițiativei, nu s-a ridicat semeț decît argumentul că impozitarea cifrei de afaceri nu este recomandată/permisă de komisarii de tip sovietic de la Bruxelles și că, în dezbaterea problemei, era complet „uitată“ motivația de fond a inițiativei: că salariile în România culeg din PIB doar vreo 30%, față de 50-55%, ce să vezi!, tocmai în țările occidentale transformate în icoane pe la București, și că 85-90% din profiturile obținute de capitalul străin în România sunt externalizate înainte de fiscalizare. Ceea ce capitalul străin din România raportează spre fiscalizare este atît de rizibil, de puțin, încît pare că acesta își pierde timpul pe aici pentru un mizilic de cîștig, fiind chiar de cîteva ori mai ineficient decît capitalul românesc, ăla vai de mama lui! Desigur, logic este ca impozitul să fie pe cîștig, și nu pe rulaj, dar dacă preopinentul ascunde cîștigul, atunci merge să-l impozitezi și pe rulaj, unde, din păcate pentru el, nu prea funcționează evaziunea!

Nu știu ce a urmărit PSD cu inițiativa cu pricina. Personal, nu am încredere în asemenea inițiative, oricît de revoluționare ar fi – inclusiv în cea de față, care este una adusă de mine însumi în atenție publică, în cartea mea din urmă cu un an (România, o colonie la periferia Europei, Ed. Roza Vînturilor 2016) –, dacă nu fac parte dintr-un demers coerent și consistent de punere în discuție nu doar a efectelor, ci și a cauzelor și, bineînțeles, a rînduielilor economico-politice care le parohiază. Programul Dragnea 1 (Grindeanu) păcătuia prin faptul că, forțînd, de altfel, lăudabil salarii mai mari, încerca, probabil pentru a capta bunăvoința stăpînilor, să le dea și acestora ceva mai mult: or, vrînd să dai ceva în plus la nevoiași fără a lua de la bogați nu se poate, pentru că te împotmolești! Ceea ce deja se întîmplă. Programul Dragnea 2 (Tudose) viza, inițial, cu caracter revoluționar, să ia ceva de la bogați și chiar de la stăpîni, pentru a continua să dea ceva în plus la săraci. Dar fără a pune cumva în discuție rînduielile actuale. Or, așa ceva este o iluzie, dacă nu o stupiditate! Nu-i faci tu, chiriaș, program proprietarului! Casa este a proprietarului, banii sunt ai proprietarului! Chiriașul, doar cu chiria – și atît! Poți, desigur, să pui în discuție dobîndirea proprietății, urmîndu-se a vedea cu ce șanse. Dar fără a o pune în discuție este pur și simplu caraghios să încerci a împărți altfel decît a agreat proprietarul banii de chirie pretinși de acesta și care, bine sau rău, sunt ai lui! Că ai acceptat să-i fii salahor, asta-i treaba ta, nu a lui! A face „strategii“ și „programe“ pe bani care nu-ți aparțin mi se pare ridicol. În românește, are un nume precis, deloc onorant, pe care prefer să nu-l menționez. În ziceri populare, sună mai agreabil: să nu vinzi pielea ursului din pădure!

Dacă a fost vorba de un test, demersul Dragnea 2 a fost semnificativ. A probat cît de aprig e stăpînul!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 17 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/e-aprig-stapanul-303933/

Mascarada impozitării profitului trebuie să înceteze!

        În contrast cu minciuna din raportările sale financiare (vezi Cotidianul, 3 iulie 2017, Guvernul Tudose – gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!), profitabilitatea capitalului străin în România este nu de 3 ori mai mică, ci de cel puţin 2 ori mai mare (pe unitate de capital) decît cea a capitalului românesc, graţie atuurilor recunoscute și ridicate în slăvi în plan tehnologic, organizaţional şi financiar. Pentru a nu forţa evaluările, să admitem însă o profitabilitate doar de 1,7 ori mai mare (respectiv cea rezultînd din faptul că, potrivit statisticilor, capitalul străin realizează jumătate din cifra totală de afaceri utilizînd vreo 30% din forţa de muncă angajată în economie în România). Înseamnă că, la o asemenea rată de profitabilitate, capitalul străin obţine de fapt peste 70% din profiturile realizate pe ansamblu în economia din România, respectiv de cel puţin 3 ori mai mult decît raportează.

Cît ajung să plătească, în realitate, capitalul străin şi cel românesc din ceea ce s-ar cuveni să plătească în contul impozitului pe profit? Din date oficiale ale Ministerului de Finanţe privind evaziunea fiscală, aflăm că rata efectivă de colectare din impozitul pe profit este de 20-21%, restul de 80% constituind evaziune. Mai precis, profituri făcute „pierdute“.

Aplicînd liniar rata menţionată de neplată, ar rezulta că, din ceea ce ar trebui să plătească sub forma impozitului pe profit, capitalul străin nu plăteşte decît vreo 14%, iar cel românesc vreo 38%! Numai că ştim că circa o treime din firmele româneşti, reprezentînd aşa-numitele microîntreprinderi, plătesc în contul profiturilor pe care le realizează nu impozitul de 16% pe profitul declarat, ci impozitul de 3% pe încasări, unde rata de plată reală este între 90 şi 100%. Or, dacă o treime din capitalul românesc plăteşte integral impozite în contul profiturilor realmente obţinute, înseamnă că restul de două treimi din capitalul autohton şi în întregime capitalul străin plătesc şi mai puţin decît apare că ar plăti la rata de 20% de colectare la impozitul pe profit pe anasamblu.

O imagine pur apocaliptică se conturează!

1) Doar vreo 3 miliarde euro se încasează la bugetul statului din impozitul pe profit, ca urmare a impunerii cu 16% a nici 20 miliarde euro din cele peste 80 miliarde euro profituri reale obţinute şi care ar trebui impozitate. Peste 60 miliarde euro se evaporă în fiecare an înainte de impozitare, grosul de presupus prin externalizări în străinătate.

2) Microîntreprinderile, care nu reprezintă decît cîteva procente din cifra de afaceri pe ansamblu, plătesc ca impozite în contul profiturilor realizate mai mult decît întregul capital străin care deţine circa jumătate din cifra de afaceri şi obţine pe plan real spre 70% din totalul profiturilor.

3) Aceleaşi microîntreprinderi plătesc impozite în contul profiturilor efectiv realizate între două şi trei ori mai mult decît restul capitalului românesc.

4) În contul impozitării profiturilor real obţinute, capitalul străin nu plăteşte 85-90% din ceea ce s-ar cuveni să plătească, iar capitalul românesc nu plăteşte 60-65% din ceea ce s-ar cuveni să plătească!

Este de tolerat o asemenea stare de lucruri? Nu! Este de schimbat? Da! Poate fi schimbată? Da! Se vrea însă o schimbare? Aceasta este problema! Pentru o schimbare ar fi de ajuns a înlocui impozitarea propriu-zisă a profitului cu o derizorie impozitare a cifrei de afaceri (adică, în fond, generalizarea impunerilor din cazul microîntreprinderilor), care – important de subliniat – nu poate fi evazionată! Adusă în atenție de mine, încă în urmă cu un an, în cartea „România, o colonie la periferia Europei“ (Ed. Roza Vînturilor, 2016), această abordare este prevăzută – surprinzător – în programul Guvernului Tudose. Nu se știe însă cu ce șanse de aplicare! Dacă nu se vizează a se schimba realmente ceva în România şi statului român nu i se va conferi rolul de a şi face ceva pe linia dezvoltării ţării, atunci nu are rost a se întreprinde nimic în fiscalizarea profitului. Dar impozitarea profitului în actualele condiţii trebuie desfiinţată. Căci tot un drac – și cu, şi fără cele 3 miliarde euro din această impozitare! Mascarada trebuie să înceteze! Măcar să oficializăm jefuirea statului român şi a ţării numite încă România.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/mascarada-impozitarii-profitului-trebuie-sa-inceteze-303574/

Guvernul Tudose, gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!

       Guvernul Tudose uimește pur și simplu, sugerînd – deocamdată doar sugerînd, pentru că nu se știe ce va face concret pînă la urmă – că ar fi gata să se lupte cu probabil cea mai gogonată dintre anomaliile, minciunile și diversiunile colonialiste din România devenită anexă de tip bananier a capitalului vestic: anume idioțenia aruncată în spațiul public, cu concursul statisticilor, şi care sfidează bunul-simț, cum că subalternul capital autohton, ăla care pune pingele în economia din România, ar fi mai performant decît capitalul vestic de pe aici, nu numai dominant, dar și deținător al tuturor punctelor și pîrghiilor strategice și deci al deciziei economice și, prin implicație, politice! De nu se mai înțelege nu doar de ce ne mai închinăm la el, spunînd chiar că nu se poate fără el, dar și de ce își mai pierde acesta timpul prin România!

Idioțenia cu pricina rezultă din statisticile parohiate de institutul de specialitate din România, de Oficiul Național pentru Registrul Comerțului și de Ministerul român de Finanțe. Profiturile nete raportate de firmele cu capital străin din România în 2015, an de consolidare pe piață și de creștere a cifrei lor de afaceri cu 8%, reprezintă doar 2 miliarde euro (6 miliarde euro profituri brute și 4 miliarde euro pierderi!) Hai că-i tare! Deci toată floarea cea vestită a întregului Apus, nu numai chemată, dar și primită aici cu surle și trîmbițe, își pierde timpul pe la noi pentru un mizilic de două miliarde euro! Cred că au costat mai mult sulurile de hîrtie higienică folosite spre pregătirea fundurilor pentru pupăturile românești de bun venit. Aiureala acestei cifre – nu cumva inventată, ci prezentată de statisticile financiare – nu doar că sfidează bunul-simț, dar contrazice cîntările la adresa minunatului capital occidental. Care, după cum el însuși se recomandă, duduie de tehnologie și este excelent înzestrat managerial, fiind prezentat ca atare în România drept mîntuitorul țării și poporului ei și pe care capitaliștii români (desigur, proști, retardați și, bineînțeles, corupți!) ar trebui să-l urmeze spre fericirea lor și a angajaților lor. Care mîntuitor, dom’le, cînd bietul potențial învățăcel – capitalul românesc, ăla vai de mama lui – a raportat, în același an, profituri nete de 6 miliarde euro, adică de 3 ori mai mari, cu toate că cifra sa de afaceri e cu mult mai mică?! Și nu este vreo excepție în 2015. De ani de zile este la fel. Nimeni nu spune însă nimic. Toți suntem luați de proști! Tăcînd, chiar și suntem! Este posibil ca mult cîntatul și mult lăudatul capital străin să fie mai puțin performant decît capitalul autohton și să fi venit în România să se inspire din realizările românești, și nu să facă profit, după cum credeam noi, proștii, încrezători în normele capitalismului?!

Aceste cifre intră în contradicție cu toată matricea economiei actuale din România, descrisă de datele din aceleași surse statistice. Capitalul străin realizează cam jumătate din cifra de afaceri obținută de ansamblul firmelor din România și o face folosind nici măcar o treime din forța de muncă. Deci, fără echivoc, nu poate fi decît cel puțin de două ori mai performant decît capitalul românesc care realizează cealaltă jumătate din cifra de afaceri, cu două treimi din forța de muncă.

Dacă nu ți-a fost spălat creierul – cum pare să le fi fost spălat politicienilor și atîtor analiști români care operează fără comentarii cu asemenea cifre –, este lesne de găsit explicația acestor date care sfidează bunul-simț: capitalul străin nu-și pierde deloc vremea prin România, obținînd aici profituri fabuloase, chiar abominabile, dar pe care le ascunde de la impozitare, mai concret, le externalizează prin diferite metode înainte de fiscalizare, astfel încît ceea ce rămîne de impozitat să fie derizoriu, de batjocură! Ca în colonii! În aceste condiții, impozitarea profitului în România devine o mascaradă!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 3 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/guvernul-tudose-gata-sa-lupte-impotriva-celei-mai-gogonate-diversiuni-colonialiste-303233/

Dacă Dragnea n-ar exista, proprietarul străin al țării l-ar inventa

            Iată, sumar, cum s-au derulat lucrurile la suprafață: un partid, PSD, ce se dă de stînga, a cîștigat detașat alegerile și, împreună cu un partid mai mic, a alcătuit majoritatea parlamentară și a format Guvernul. Toată cealaltă parte a eșicherului politic, precum și președintele țării și – important – întreaga panoplie a instituțiilor de forță, în frunte cu serviciile secrete și procuratura, dar și propaganda neobosită a acestora, au pus la index partidul cu pricina, stigmatizîndu-l cu toate anatemele la modă ale perioadei. Și, pe toate căile, au încercat să-l scoată din joc și, bineînțeles, să-i pună bețe în roate guvernării. În scurt timp, au părut să obțină o victorie clară. PSD s-a frînt la vîrf. Președintele partidului i-a retras sprijinul politic tocmai premierului pe care chiar el îl unsese, acuzîndu-l că s-a dat cu „sistemul“. Deznodămîntul a ajuns la votul unei moțiuni de cenzură. La mustață, Dragnea a cîștigat! Mustața cîștigătoare a dlui Dragnea ar putea avea semnificația, evident tot la suprafața lucrurilor, a unei reușite în păstrarea coeziunii partidului.

Totuși, după ce „sistemul“ reușise să împingă PSD pînă în punctul de a-și revoca printr-o moțiune de cenzură propriul guvern, rămîne bulversant că tocmai atunci cînd părea să obțină și înfrîngerea, și chiar dezmembrarea PSD pe mîna exact a acestuia, a făcut o manevră de neînțeles, lăsînd PSD-ul nu numai în viață, dar și pe Dragnea cu bateriile încărcate! Să fim serioși, cu coeziunea partidului și altele asemenea! Dacă Grindeanu, după cum a lăsat PSD-ul să se înțeleagă, s-a dat cu „sistemul“ sau chiar izvora de la acesta, atunci, mai sunt cel puțin alți 20 pe la PSD în aceeași situație! 20 care au primit, în ultimul moment, indicația (sau ordinul) nu să-l abandoneze, ci să nu-l abandoneze pe Dragnea!

Dacă dăm vălul jos, stranietățile dispar!

Prin strămoșii săi sau chiar prin el însuși, dar ceva mai de mult, PSD o fi deținut puterea în România, însă acum n-o mai deține! Puterea este deținută de proprietar în orice rînduială economico-socială și oricum, în capitalism. Proprietarul din economie este decidentul din economie și, prin incidență, din politică. Or, proprietarul actual al economiei din România, deținător al controlului tuturor sectoarelor și pîrghiilor strategice, este străin. Nimeni, nici măcar mult hulitul PSD nu pune în discuție acest lucru.

Este o realitate! Din motive nedeclarate oficial, dar bănuibile, proprietarul străin al României nu recunoaște însă că este decidentul în economie și în politică în România. Evident, dacă ar recunoaște, ar trebui să admită că România nu mai este o țară suverană, dar, mai rău, ar trebui să-și asume ca proprietar și decident o serie de responsabilități și răspunderi, pe care îi este cu mult mai convenabil să le lase în cîrca românilor, ce pot fi făcuți astfel vinovați de orice, de toate relele pămîntului. Iar, dintre români, PSD, mai ales cu Dragnea în frunte, este calul de bătaie cel mai minunat, vinovatul de serviciu, oricînd și la orice! Românii de rînd nu prea înțeleg, ba chiar deloc, cum stă de fapt treaba: că nu PSD deține puterea, chiar de cîștigă alegerile, că aceasta aparține proprietarului străin.

Și votează de zor PSD, crezînd că, bun sau rău, PSD ar și putea face ceva. Dragnea și PSD știu că nu prea pot face mare lucru! Căci nu dețin puterea și nici n-o vor deține! Dar se agită perfect! Creează o efervescență înălțătoare! „Sistemul“, care a ales să ajute la îndeplinirea deciziilor proprietarului, are nevoie de Dragnea, ca de apă! Cu Dragnea, are „adversari“! Președintele Iohannis se poate făli că se luptă vajnic, și anume cu gașca lui Dragnea! Dna Kovesi că înfruntă neobosit corupții, și anume corupții lui Dragnea! Alde Coldea și succesorii, că păzesc țara de inamici, și anume de Dragnea și ai lui! Dacă îl înlătură pe Dragnea, proprietarul străin al țării trebuie ori să declare România colonie, și să-și asume costisitoare responsabilități de proprietar, ori să inventeze un alt Dragnea. Dar, de ce s-o facă, atît timp cît acesta există și nu numai că acceptă cu stoicism funcția de vinovat de serviciu, dar nici nu pune în discuție în vreun fel rînduielile actuale, care stabilesc că străinul, nu din poveste, ci acela din acte negru pe alb, este proprietarul țării!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 26 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/daca-dragnea-n-ar-exista-proprietarul-strain-al-tarii-l-ar-inventa-302903/

Măcar de s-ar fi spart vreun geam…

           Dacă PSD ar deține puterea în România actuală, atunci, ceea ce se întîmplă sub ochii noștri cu guvernarea, politichia și altele asemenea ar fi un dezastru. Căci PSD își mănîncă propriul guvern, punînd pe masă adversarilor politici toate cuțitele și furculițele spre a putea fi devorat el însuși, cu totul. Mult lăudata creștere economică s-ar prăbuși. Cursul cu care se joacă dl Isărescu ar lua-o la vale. Pînă și bursa – aceea care nici nu prea există, că nu s-a auzit de vreo companie care, în afara unor emisiuni de paradă, să se finanțeze de pe bursă – și-ar da obștescul sfîrșit. Numai că nu PSD deține puterea în România. Nici susținătorii săi economici, care sunt cei care pun doar pingele în economia din România. Nici votanții săi, care sunt într-adevăr cei mai mulți, dar, fiind dintre cei săraci ca poziție economico-socială și mai bătrîni ca vîrstă, sunt și cei mai puțini influenți, ba chiar dintre cei mai huliți români. Puterea, adevărata putere, o dețin, știe și Grivei, proprietarii activelor industriale, comerciale, bancare, tehnologice și a pîrghiilor strategice – toți, ne place sau nu ne place, străini! Aceștia dețin puterea în economie și, prin incidență, în politică. Nu-i un reproș, nu-i o critică, este o realitate. O realitate sfîntă în capitalism!

Nu știm dacă PSD conștientizează această realitate. Proprietarii însă o conștientizează! Și își exercită dreptul de decizie, pe care proprietatea și deci puterea li-l conferă! Nu contează în decizie dacă este bine sau rău, contează doar dacă este convenabil sau nu decidentului. Acesta îi lasă pe dl Dragnea și ai lui să se joace cu mingea prin curte, dar să nu spargă cumva geamurile! Dl Dragnea și ai lui au atins însă cu mingea vreo trei geamuri. Au crescut salariile la stat, făcînd astfel presiuni asupra salariilor la privat; or, salariul mic este osatura exploatării coloniale, cheia profiturilor fabuloase realizate de capitalul străin în România. Totodată, au încercat să pună un prag în incriminarea speței abuzului în serviciu, ceea ce ar răpi procurorilor anticorupție obiectul muncii în instrumentarea scoaterii din joc a oricărui român incomod. Și, cel mai grav, au prevăzut constituirea unui fond suveran de investiții, care ar înarma statul român cu un instrument de apărare a pîrghiilor care i-au mai rămas în mînă. Vai, blasfemie! Ce contează că, în majoritatea lor, țările occidentale însele au la dispoziție acest instrument. Probabil, însă: quod licet Iovi, non licet bovi (ce este permis lui Jupiter, nu este permis boului)!

Comanda externă a fost deci clară: boicot general în aceste domenii! Nici un geam în aceste privințe nu trebuie spart! Experiența de la referendumul din 2012, cînd rezultatele neconvenabile au obligat capitalul străin să ordone înfrîngerea acestora prin ignorarea votului popular, a condus la ideea unor alte stratageme, mai demagogice. Mă scuzați, mai democratice! Și, neavîndu-se la dispoziție o opoziție politică reală la PSD, s-a apelat la tradiționalele modalități de provocare de rupturi sau trădări în PSD sau la aliații săi politici. După cazul Daniel Constantin de la ALDE, cazul Grindeanu este doar unul mai spumos! Nu întîmplător, cu trei lucruri nu a pactizat din programul PSD chiar premierul Grindeanu pus de PSD: ordonanța incluzînd abuzul în serviciu, legea salarizării și fondul suveran de investiții!

Chiar dacă învolburată de o moțiune de cenzură, înfruntarea Dragnea-Grindeanu este o biată jerpelitură, în măsura în care nu PSD deține puterea. Abia de va pierde, Dragnea ar apărea mai măreț decît i se permite să fie. Și tot de va pierde, Grindeanu se va putea prezenta mai falnic decît ordinele mizere ce l-au ghidat. Singur cîștigător va fi capitalul străin, care nu vrea pe aici, prin România, să i se spargă cumva vreun geam, necum să-l pască riscul unor replici anticolonialiste, precum în Ungaria sau Polonia. Ba, probabil, se va alege cu noi cadouri, cum l-au obișnuit chiar cei de la PSD ca să-i intre în voie! Ce face de cinci ani Codul fiscal parohiat integral de PSD, cu ajutorul neprecupețit al domnilor Ponta, Vîlcov (vai, incriminatul Vîlcov!), Grindeanu, Dragnea? Împotriva cerințelor din realitățile concrete și din datele statistice, PSD-ul acestor frați, azi adversari, siluiește la greu fiscalitatea, prin așa-numita relaxare, pentru a face, în fapt, cadouri capitalului străin!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 18 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/macar-de-s-ar-fi-spart-vreun-geam-302515/

Creștere economică „în două viteze“ – căruțele estice împing mașinile vestice

       

        INS ne-a anunțat că România are o fabuloasă creștere economică, iar Eurostat, că este cea mai înaltă din UE. Oamenii de rînd din România o duc mereu mai greu, dar avem creștere economică! Se îmbulzesc, poate mai mult decît oricînd, să plece din țară, și anume îndeosebi în UE, dar noi avem creștere economică și, culmea, cea mai înaltă din UE! Probabil, nimic altceva nu poate evidenția mai exact cam cît preț pun oamenii, conștient sau inconștient, pe această creștere economică. Nici FMI nu este mai încrezător, de vreme ce ne avertizează că ne paște dezastrul dacă nu oprim mărirea salariilor și relaxarea fiscală. Barem Comisia Europeană parcă vrea să-i pună capac, somînd România să treacă la deficitul bugetar zis „structural“ de circa 1% din PIB, adică să înceteze orice finanțare din fonduri publice a respectivei creșteri economice. Cei mai drăguți sunt acei analiști români, bine intenționați, care caută de zor izvoarele minunatei creșteri economice, scormonind ba prin industrie, ba prin comerț, ba prin consumul gospodăriilor, doar-doar o sări vreun iepure care măcar să ne explice dacă e de bine sau de rău cu creșterea asta economică.

Interesant este că nu numai în „europeana“ Românie, care nu prididește să-i pupe în fund pe komisarii de la Bruxelles, ci și în „naționalista“ Ungarie vecină motoarele creșterii economice duduie. Și tot așa – deși nu chiar ca în România – cu pași mult mai repezi decît prin țările făgăduinței. Și tot așa – deși nu chiar ca din România – oamenii pleacă și din Ungaria spre aceste din urmă țări, în ciuda creșterii economice înfloritoare. Părăsind canoanele idiotizante ale teoretizărilor economice supuse unor interese politice și pășind pe tărîmul realităților estice actuale, un economist guvernamental maghiar se apropie fără ezitări de adevăr. Dl Bela Galgoczi constată că, în Ungaria, dar și în Polonia și Cehia, productivitatea a tot crescut în perioada deja de aproape un deceniu de la criză încoace, în timp ce costurile legate de ocuparea forței de muncă au stagnat, vinovată pentru această ruptură fiind făcută politica nefastă de așa-zisă austeritate promovată de la Bruxelles.

Altfel spus, din punctul de vedere al muncii, salariile n-au sporit în măsura creșterii productivității acesteia, iar din punctul de vedere al capitalului, acesta a încasat rente mereu mai mari din nesporirea salariilor în ritmul creșterii productivității muncii. Cu alte cuvinte, se tot înregistrează creștere economică, dar în van pentru forța de muncă autohtonă. Cazul României este mult mai ilustrativ pentru ceea ce de fapt se întîmplă. În România, salariul colonial este și mai mic decît în Ungaria, iar prezența în economie a capitalului străin este cu mult mai puternică. România este mult mai avansată pe calea colonializării, pînă la ruptura aproape netă între economia străină și economia autohtonă de pe teritoriul țării. Obținîndu-se de fapt în economia străină din țară prin exploatarea salariilor mici, creșterea economică este cu atît mai mare cu cît salariile coloniale sunt mai mici, iar ritmul de creștere pus în contul ansamblului teritorial al țării este cu atît mai înalt cu cît ponderea economiei străine în acest ansamblu este mai ridicată. Ca atare, nu întîmplător, creșterea economică pusă în contul României este mai mare decît cea pusă în contul Ungariei.

În mod semnificativ, fenomenul este prezent în statistici tocmai prin faptul că statisticile nu prezintă separat, ci asamblat, rezultatele economiei străine și, respectiv, celei autohtone, ascunzînd astfel că minunata creștere economică se produce doar în prima, în timp ce ultima dă tot înapoi, spre disperarea celei mai importante părți din forța de muncă, ce este ocupată în aceasta.

Astfel, există creștere economică, de care însă nu beneficiază cea mai mare parte a forței de muncă și, ca urmare, continuă exodul din cadrul acesteia către țările unde salariile sunt mari tocmai pe baza extracției de substanță economică din coloniile unde salariile sunt mici.

Așa stau lucrurile în colonialism: colonialiștii cu mașina, cei din colonii cu căruța, dar și cu obligația de a împinge mașinile celor dintîi.

Așa se petrec lucrurile și în UE: cu două viteze!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/crestere-economica-in-doua-viteze-carutele-estice-imping-masinile-vestice-302269/

Pierderea proprietății – baza disoluției cauzei naționale

   

           Între realitatea conducerii României actuale de către proprietarul străin al țării și imaginea pe care chiar acesta caută s-o prezinte și s-o acrediteze este o prăpastie teribilă și terifiantă. În ea se află românii care, vrînd sau nevrînd, ajută, direct ori indirect, proprietarul străin să prezinte lucrurile altfel decît sunt ele. Inevitabil se ajunge la aceștia: vor fi cîteva mii (sau cîteva zeci de mii!) din structurile instituționale de putere. Există un motiv simplu, dar de neocolit. Este evident că nu structurile alese (parlament, partide, guvern) conduc România actuală, în timp ce aceia care este logic s-o conducă (respectiv proprietarii țării, care sunt de acum străini) nu recunosc faptul, întrucît le este mai convenabil să n-o facă, aruncînd în continuare anatema pentru toate relele pe români. Și atunci se ajunge la acei români din structurile numite care, vor, nu vor, intermediază puterea proprietarului străin în relația cu România concretă, și care oricum au cea mai mare putere dintre toți ceilalți români. Ce vor aceștia și ce urmăresc ei?

Este un fapt că procurorii români descoperă numai corupți români. Ceva mai contra logicii și împotriva realităților consemnabile pentru oricine nu există, atît timp cît aproape toate dosarele instrumentate de către procurorii anticorupție vizează achiziții publice, iar peste 70% din achizițiile publice sunt, potrivit datelor oficiale, contractate cu străini, și nu cu români. Unde poate duce o asemenea abordare? Numai și numai unde duce! La scoaterea din joc a businessului românesc, în timp ce străinii capătă mînă liberă la devalizarea României. Poate fi acesta un obiectiv pentru țară și soarta ei?

Cred că de departe cele mai complicate probleme există la nivelul serviciilor secrete. În principiu, acestea au ca obiectiv apărarea securității naționale. În practică, obiectivele și activitatea lor se dublează în interferențe politice, economice și sociale din cele mai diverse domenii, pentru că, în mod concret, totul sau absolut totul are legătură cu securitatea națională. Să nu ne amăgim că pe undeva prin nu știu ce țară a făgăduinței ar fi altfel! Realitatea este că serviciile secrete resimt cel mai complex, probabil și cel mai puternic, înlocuirea proprietarului român în economie cu proprietarul străin, mai ales de mai multe naționalități. Proprietarii străini împreună cu structurile lor de susţinere statale la spate trag fiecare în direcţii anume urmărite. Se calcă pe picioare, căci acţiunile lor nu se conjugă. Şi, de cele mai multe ori, haosul este mai rău chiar decît gestiunea proastă, dar unitară. Structurile politice ale statului român sunt condamnate la dispariţie prin lipsă de utilitate. Iar structurile de forţă – fără de care un stat nu poate funcţiona – sunt împinse obiectiv la împrăştiere, pierzînd cauza naţională care le ţinea în rol şi care cu greu s-ar mai putea coagula, ca menire de existenţă şi mod de operare. Structurile politice şi de influenţă străine îşi fac de cap cu toatele. Structurile corespondente româneşti n-au cum să le facă faţă. Unele din cele străine li se erijează în stăpîni, iar altele, considerate adversare, le rîd în faţă, la adăpostul recomandărilor, ca să nu le spunem comenzilor, contradictorii, venite de la „prieteni“. Serviciile americane, germane sau franceze trag fără ezitări pentru interesele americane, germane sau franceze, şi nu cumva pentru interesele româneşti. Mai ales că nu prea se mai ştie care ar fi acelea! Iar serviciile ruseşti, după ce au organizat „revoluţia“ din 1989 pentru a distruge unitatea specială a securităţii române care monitoriza KGB-ul, au avut cîmp liber să joace şi pe masă în România, cu atît mai mult cu cît occidentalii veniţi la timonă în România sunt ocupaţi să-şi tragă preşurile între ei și, bineînţeles, înainte de toate, să-i supună pe români în cel mai pur stil colonialist. Ş-apoi, dacă tu, ca român, vrei să-i urmezi pe occidentali, rămîne problema: pe care din ei?!

Realitatea este că pierderea prin externalizare a proprietăţii asupra ţării a băgat în disoluţie baza obiectivă a unei cauze naţionale, posibilitatea însăşi a desluşirii şi coagulării interesului naţional. Acesta rămîne împrăştiat ca după o explozie, privatizat în mii de bucăţele împreună cu toţi netrebnicii, astfel încît pînă şi trădătorii de neam şi ţară se pot erija că îl reprezintă.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 7 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/pierderea-proprietatii-baza-disolutiei-cauzei-nationale-301934/

Statul român sub controlul clujenilor

          În noiembrie 2013, un oarecare acolit al fostului adjunct al IPJ Cluj, comisarul-şef Cristian Pintea, în timp ce ameninţa un martor din procesul Todea pentru ca acesta să îşi schimbe declaraţia, spunea: „Există în Clujul ăsta o mînă de oameni care văd tot ce se întîmplă şi ăştia au grijă ca lucrurile să meargă într-un fel anume… Şi tocmai de asta nu-i bine să ajungă unii oameni de la anumite posturi, deci, prin urmare, tot ăia ar trebui să fie acolo, ai înţeles? Eu îţi dau ţie în scris că tu vei fi un an supravegheat în bine şi protejat, ştii ce să scrii… Este vorba de diferenţa de nuanţă dintre cele două rapoarte… pentru că se ştie că Păcuraru era problema… Ascultă-mă ce spun…“.

Discuţia este înregistrată ambiental de însuşi comisarul Pintea, pe telefonul personal, fapt pentru care, de altfel, coroborat cu celelalte înregistrări, există deja un dosar penal, 1118/P/2014, la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj, în cauză fiind începută urmărirea penală sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 Cod penal.

„Există în Clujul ăsta o mînă de oameni care văd tot ce se întîmplă şi ăştia au grijă ca lucrurile să meargă într-un fel anume…“ Sigur că nu se referea la alde Boc, Udrea, Cocoş, Sandu, NIRO, Pinalti, Şova!

Deci cine sunt ei?!

Curios, Clujul a dat o puzderie de şefi de Servicii Secrete de Informaţii şi procurori de rang înalt sau directori pe la Finanţele naţionale. În cele ce urmează vă prezentăm o listă a acestora. Departe de noi gîndul ca ei să fie răspunsul la întrebarea de mai sus. Dar o legătură trebuie să existe.

Stoian Rusu – primul clujean călare pe Informaţii

Stoian Rusu, general în rezervă, fost comandant al Miliţiei Cluj, primul şef al Serviciului de Protecţie Internă din cadrul Ministerului de Interne sau celebrul Doi ş-un sfert. Fiul său este Rareş Rusu, consilier judeţean PMP.

Virgil Ardelean – Tăticul Vulpea

Fost șef al Poliției Municipiului Cluj și apoi șef al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. În perioada cît a condus Poliția Municipiului Cluj, el a dispus în anul 1994 un control la birourile Caritas, care patronau un celebru joc piramidal desfășurat în perioada 1991-1994 și care a păgubit 250.000 de români. În 1998, generalul de brigadă dr. Virgil Ardelean a fost numit în funcția de șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI – UM 0962) din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. În martie 2001, prim-ministrul Adrian Năstase a emis OUG nr. 29, conferind atribuții largi UM 0962, inclusiv culegerea de informații privind siguranța națională, interceptarea telefoanelor, filajul, perchezițiile și confiscările fără mandat de la Parchet. În perioada cît a condus DGIPI, a fost înaintat la gradele de general de divizie (cu două stele) în 1999 și apoi general de corp de armată (cu trei stele) în 2000. După scandalul dispariţiei sirianului Omar Hayssam, în iulie 2006, Ardelean, cunoscut sub numele de Vulpea, şi-a înaintat demisia, care nu i-a fost acceptată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, în aprilie 2007, la învestirea noului ministru de Interne, Cristian David, demisia i-a fost acceptată de această dată. Apoi, în ianuarie 2009, Ardelean revine pentru puţin timp la şefia Doi ş-un sfert, fiind numit la mai puţin de două săptămîni de la preluarea funcţiei, de ministrul de interne Gabriel Oprea. În prezent, Ardelean conduce o firmă de security, ArviProt, şi una de detectivi particulari, ArviFox.

Ilie Botoş – Hayssam i‑a fost fatal și lui

În perioada 11.02.1991-18.08.1991 a exercitat funcția de judecător militar la Tribunalul Militar Cluj (1991) şi apoi pe cea de procuror militar criminalist la Parchetul Militar Cluj, în perioada 1991-1999. Devine prim-procuror militar al acestui Parchet pe 1.07.1999, funcție pe care a deținut-o pînă la data de 1.09.2002, cînd a fost încadrat procuror la Parchetul Național Anticorupție (predecesorul DNA). În perioada 18.09.2002-30.08.2003 a deținut funcția de procuror general adjunct al Parchetului Național Anticorupție. A devenit procuror general al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție pe 30.08.2003, fiind numit prin decret al președintelui României, trecînd în rezervă din cariera militară cu gradul de general. La fel ca Vulpea, demisionează după scandalul Hayssam. Oficial, nu din cauza dispariției lui Omar Hayssam, ci din motive personale. După demisie, a fost reactivat pe plan militar cu gradul de general de brigadă MApN. Pe 25 octombrie 2007, de Ziua Armatei Române, a fost înaintat, prin decret, de președintele Traian Băsescu, în gradul de general-maior cu două stele. A îndeplinit ulterior funcția de șef al Direcției Juridice a MApN, apoi a deținut funcția de director general adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării. S-a pensionat în 2016.

Floricel Vitan – şpăgarul‑şef al SIPA

Fost şef pe Transilvania al SIPA, Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, ex-colonelul Floricel Vitan este un personaj greu, datorită informaţiilor pe care le controlat, informaţii venite din cele mai tenebroase medii, din puşcării. Floricel este un cunoscut al puşcăriilor. Atît pentru că SIPA îşi desfăşoară activitatea mai ales prin culegerea informaţiilor din acest mediu, cît şi, din păcate, pentru că a fost arestat şi condamnat de două ori. Prima oară în anul 2000, el a fost arestat după ce a fost denunţat de bulibaşa ţiganilor din cartierul Someşeni, Lajos Gabor, care era încarcerat la Gherla. Gabor vroia să fie eliberat înainte de termen, aşa că a dat ca şpagă diverse sume de bani sau oale Zepter. Floricel Vitan a fost condamnat la patru ani de închisoare, din care a executat trei. Apoi, în martie 2009, Floricel a fost arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Cluj, pentru trafic de influenţă. Procurorii afirmau că Floricel i-a promis unui om de afaceri că îl va ajuta să cîştige o licitaţie organizată de MApN, în valoare de 3 milioane euro, contra 1,5% din sumă, adică 45.000 de euro. Pentru această faptă, fostul şef SIPA a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Doru Dobocan – puşcării stoarse de informaţii

Peste ani după Floricel, la şefia instituţiei asimilate SIPA, serviciul secret Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie, DGPA, vine procurorul clujean Doru Dobocan. În 2001, trupa PSD Iliescu – Năstase desfiinţează echipa anticorupţie a lui Buduşan şi Dobocan, transferînd procurorii de la Parchetul General şi împrăştiindu-i la Parchetele din ţară. Ulterior, în octombrie 2006, Dobocan este numit de ministrul Justiţiei, Monica Macovei, în funcţia de director al Direcţiei pentru prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Laura Oprean – numărul 2 din DNA

Fostul procuror-şef interimar al DNA, pe vremea lui Morar, Laura Oprean este acum procuror-şef al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Cluj.

Laura Kovesi – de la Parchetul General la DNA

Laura Kovesi este fiica procurorului Ioan Lascu, ex-şef al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Mediaș. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca. Fratele ei, Sergiu Lascu, a devenit în 2010 director general adjunct al Direcției Tehnologia Informației și Comunicare din Transgaz. A fost procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sibiu, iar din 2 octombrie 2006 l-a înlocuit pe Ilie Botoș la conducerea Parchetului de pe lîngă ÎCCJ. În prezent este procuror-şef al DNA.

Gelu Oltean – alt şef al temutei Doi ş-un sfert

A lucrat în cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Cluj, 1994-1997, apoi a trecut la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti şi, ulterior, la DGIPI SIPI Cluj, unde a activat pînă în 2002. Apoi devine director adjunct ORNIS, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete, şi după aceea şef la DGIPI, temuta fostă Doi ş-un sfert. În august 2014 a fost demis de la şefia DIPI, ex-DGIPI, de premierul Ponta.

Doru Ţuluş – alt șef în DNA

Celebrul semnatar al rechizitoriului din Dosarul Transferurilor, sub comanda sa, Secţia a II-a a DNA a trimis în judecată dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat definitiv. Procurorul Ţuluş a fost şi cel care a confirmat rechizitoriul dosarului ICA – Dan Voiculescu, dosar în care fondatorul Partidului Conservator şi al trustului Intact a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj, ulterior şef al DIICOT Cluj-Napoca. Apoi, şef la Secţia a II-a DNA şi şef la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.

Marius Simon Gaga – bugetarul ANAF cu firme, afaceri şi blocuri

Şef al Corpului de Control al ANAF, personaj cu afaceri oneroase cu statul şi o avere colosală: trei terenuri, 62 de apartamente la Constanţa şi Cluj, bijuterii şi tablouri în valoare de 450.000 de euro, la care se adaugă datorii de aproximativ două milioane de euro la bănci. Fost membru marcant al Partidului Democrat Liberal – filiala Sector 5, în august 2012 Gaga a ajuns șef adjunct la Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii București. Gaga este şi un dezvoltator imobiliar, cu afaceri în Cluj.

Dragoş Bogdan – vicepreşedinte ANAF, soţ de iubitoare de Boc

Dragoş George Bogdan, ex-vicepreşedinte al ANAF, în prezent arestat în lotul Bica. A făcut parte din Comisia ANRP care a aprobat despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 milioane euro. Este soţul Lilianei Bogdan, fostă Călin, nimeni alta decît „amanta lui Boc“, femeia căreia fostul premier (pe atunci lider al PD-L) îi ducea cadou un mare căţel de pluş. Ulterior, firmele Lilianei Călin au cîştigat o serie de contracte cu primăria clujeană.

Ioan Rus – ultimul, dar deloc cel din urmă

UASCR-ist de bază, Rus a pus bazele la Cluj ale unei afaceri şi ale unui partid. Ministru de Interne în guvernul Năstase, 2000-2004, din 2003 vicepremier al guvernului Năstase. Pe 29 iunie 2012, ministrul de Interne Ioan Rus a luat apărarea premierului Victor Ponta, afirmînd: „De la Aristotel și Platon, toți cei care au scris teze de doctorat pe filosofie, pe politică, pe științe sociale, toți au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace și Platon, pe tehnic de la Newton și Einstein, toată lumea a plagiat“. Presa a reacționat vehement la părerea ministrului. A fost numit apoi ministru al Transporturilor în iunie 2014, după retragerea de la guvernare a PNL și după demisia lui Dan Șova. A demisionat din funcție după circa un an, după ce a produs un scandal major, declarînd la un post de televiziune despre românii care muncesc în străinătate că „au poate 1.500 de euro salariu. […] De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevastă-sa, curvă“. Frăţia Ioan Rus – Vasile Dîncu este binecunoscută, cei doi încercînd împreună să cîştige un rol influent în viitoarea guvernare, oricare ar fi ea.

Și fratele Vasile Dîncu

Vasile Dîncu, sociolog și membru marcant al PSD, pe listele căruia devine, în perioada 2004-2008, senator de Cluj. Anterior, între 2000 și 2003, a ocupat funcția de ministru al Informațiilor Publice, în guvernul Năstase, iar între 2003 și 2004 a fost șef al Agenției pentru Strategii Guvernamentale. După demisia lui Ponta din funcția de premier în noiembrie 2016, a fost la un pas să-i urmeze în funcție. A ajuns însă doar vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul Cioloș, fiind singurul pesedist din guvernul tehnocrat. Este profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București, dar și la Facultatea de Sociologie și la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca. Numele său a fost vehiculat în scandalul întîlnirilor de taină ale șefilor SRI cu politicienii, la tenis. Este conducător de doctorate la facultatea SRI.

Nepotul Vulpii

Dacian Cioloș, fost comisar european pe Agricultură, fost prim-ministru al României între noiembrie 2016 și decembrie 2017. De profesie inginer agronom, a absolvit facultatea la Cluj. Între 1995 și 1996 pleacă la studii în Franța. În 2005 intră în Ministerul Agriculturii, inițial în calitate de consilier al ministrului. Ocupă mai multe funcții de conducere în cadrul ministerului, pentru ca între 2007 și 2008 să dețină funcția de ministru de resort în guvernul Tăriceanu. Este nepotul lui Virgil Ardelean, fostul șef al serviciului secret al MAI.

Alți prim-miniștri

Victor Ciorbea a absolvit Dreptul la Cluj, iar înainte de căderea comunismului a fost judecător. Între 1990 și 1996 a fost lider sindical, apoi, pentru o scurtă perioadă, primar al Capitalei. Între 1996 și 1998 a fost premier al României. Din 2012 pînă 2014 a fost senator liberal, iar din 2014 ocupă funcția de avocat al poporului.

Emil Boc, actualul primar al Clujului, a fost șef al PDL și prim-ministru al Romîniei. A condus Guvernul între 2008 și 2012. Anterior a fost deputat, între 2000 și 2004, și a mai avut două mandate la Primăria Cluj-Napoca.

George Maior – ambasadorul SRI

Născut la Cluj, George Maior, imediat după absolvirea masteratului în drept internațional și comparat al Universității „George Washington“ din Washington D.C. (1991-1992), lucrează ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1997-1999 fiind însărcinat cu afaceri la Ambasada Romîniei în Irlanda. Apoi, este numit, în decembrie 2000, în plină eră PSD, în funcția de secretar de stat și şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale. În această calitate, a condus negocierile de aderare la NATO. Primeşte, pe data de 24 august 2004, gradul diplomatic de ambasador. Apoi devine senator de Alba la alegerile din noiembrie 2014, pe listele PSD. În această calitate, a fost președinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României (iunie 2005 – 5 octombrie 2006), vicepreședinte al Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmațiilor cu privire la existența unor centre de detenție ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, în Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe și în Delegația Parlamentului. În octombrie 2006 devine şeful SRI, de unde îşi dă demisia în ianuarie 2015, după venirea la Cotroceni a lui Klaus Iohannis. Din 2015 este ambasadorul Romîniei în SUA.

Daniel Morar – de la Cluj la DNA

Absolvent al Facultăţii de Drept a Universității „Babeș-Bolyai“ (1990), a fost procuror stagiar la Procuratura locală Tîrgu Mureș şi apoi procuror plin la Procuratura locală din Cluj-Napoca (1992-1994). A îndeplinit apoi funcțiile de procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj (1994-1997), procuror delegat (mai – noiembrie 1997) și procuror (1997-1998) la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Cluj. În perioada 1 ianuarie 1999 – 25 iulie 2002, Daniel Morar a îndeplinit funcția de procuror-șef la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Cluj, încheindu-și mandatul prin demisie. Prin Decretul nr. 849 din 11 august 2005, Daniel Morar a fost numit, începînd cu data de 12 august 2005, în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În martie 2013, Daniel Morar a fost numit de către președintele Traian Băsescu judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de nouă ani.

Și alții…

Dorin Marian, fost șef al Administrației Prezidențiale și consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională al președintelui Emil Constantinescu.

Radu Sîrbu, fost șef la FPS între 1998 și 2000.

Toma Rus. Chestor, fost șef la DIICOT Cluj și fost subsecretar de stat în Ministerul de Interne.

Virgil Bercaru, șef de colectiv la Direcția Securității Statului în cadrul Securității Municipiului București, iar după căderea comunismului, fost șef al SIPA, funcție din care a fost demis în ianuarie 2001, în urma unui scandal de corupție de la Penitenciarul Gherla.

Mircea Pop, cel mai bogat șef de la compania de autostrăzi, un apropiat al lui Ioan Rus. A fost demis din cadrul CNADNR în 2013, după un scandal în care drumurile naționale erau blocate, iar el petrecea într-o cabană din Făgăraș.

Vasile Pușcaș, negociator-șef pentru integrare europeană; fost șef la biblioteca românească din New York, ambasador interimar în SUA și consilier-șef al lui Ioan Sima, de la Dacia Felix, iar acum, al lui Horea Ciorcilă, de la BT.

Cozmin Gușă, politician, analist politic și manager de presă, a făcut fizica la Cluj. În 2004 a fost ales deputat de București pe listele Alianței DA. A fost consilier al lui Adrian Năstase, dar și al rivalului său Traian Băsescu. A fost de asemenea strategul de campanie al lui Mircea Geoană. I-a sfătuit pe Vîntu și pe Voiculescu, precum și pe Vanghelie și pe milionarul moldovean Vlad Plahotniuc. Este patronul Realitatea TV.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 29 mai 2017 sub semnătura lui Mihai Petean.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/statul-roman-sub-controlul-clujenilor-301520/

Disidenta

         Cine își mai amintește astăzi de doamna Doina Cornea?

Înainte de ’89, o națiune întreagă asculta la postul de Radio Europa Liberă scrisorile pe care domnia sa le trimitea redactorilor de la München prin intermediul fiicei sale, Ariadna Combes.

La începutul anilor 90′ am avut plăcerea să o cunosc. Am fost impresionată de fragilitatea persoanei sale care contrasta izbitor cu extraordinara sa tărie de caracter.

Hărțuită, anchetată și destituită din funcția pe care o avea în cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, doamna Cornea și-a păstrat verticalitatea și nu a făcut nici o concesie de la valorile morale și creștine.

A fost o voce unică a mișcării de rezistență împotriva regimului ceaușist și prin atitudinea sa, a „spălat“, în mare măsură, comportamentul slugarnic al poporului față de regimul de tristă amintire.

Astăzi, doamna Cornea împlinește 88 de ani, ocazie cu care îi dorim sănătate și liniște sufletească.

La mulți ani!

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Investițiile străine: în cea mai pură matrice colonială

       

        Există trei instituţii în România care evaluează ceea ce atît de des, dar, din păcate, atît de imprecis poartă denumirea de „investiţii străine“ şi care, urmărind aspecte diferite, obţin estimări complet disjuncte.

Institutul Naţional de Statistică (INS) urmăreşte contribuţia capitalului fix la formarea PIB. Din anul 2000, de cînd capitalul străin a început practic să conteze cît de cît în domeniu, reiese din anuarele statistice că s-au efectuat în România aproximativ 400 miliarde de euro (în echivalent) investiţii, revenind unei rate medii de circa 16,5% în PIB. Participarea cumulată a capitalului străin este de puţin peste 1% (unu la sută!), în anii în care acesta s-a dovedit cel mai „generos“, participarea depăşind 3% din totalul capitalului fix investit. Asta apropo de elucubraţia dezvoltării prin investiţii străine!

A doua instituţie este Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), care nu face altceva decît să consemneze participarea oficială (parafată de decizii judecătoreşti) la capitalul companiilor. Din date reiese o participare oficială în valoare de aproape 43 miliarde de euro a capitalului străin la capitalul companiilor din România în 2015, cu care capitalul străin a obţinut jumătate din cifra de afaceri realizată pe ansamblul companiilor din România şi peste jumătate din valoarea adăugată. Și cifrele de ansamblu nu ne spun nimic despre importanța sectoarelor și segmentelor de piață, care se agregă sub egida capitalului străin.

Banca Naţională a României (BNR) estimează şi ea investiţiile străine şi, adăugînd capitalurilor proprii şi împrumuturile luate de subsidiarele din România de la corporaţiile-mamă occidentale, evaluează stocul de investiţii străine la peste 60 miliarde euro în 2015. Relevanţa acestui cuantum substanţial mai mare păcătuieşte prin faptul obiectiv că, luînd în considerare fluxurile pe termen lung din relațiile subsidiarelor cu societățile-mamă, nu amendează stocul net al investiţiilor străine cu ieşirile în timp sub formă de profituri repatriate. Ieşiri care sunt imense şi – obligatoriu de subliniat – în mod halucinant camuflate!

Concluziile sunt nete şi dramatice. Angajamentele financiare ale capitalului străin în România sunt derizorii. La un asemenea nivel, indiferent de calitatea angajamentelor, aceste participaţii nu pot aduce decît contribuţii tot derizorii la dezvoltarea României, oricare ar fi aportul la creşterea economică sau ocuparea forţei de muncă.

De fapt, capitalul străin urmează în România cea mai pură matrice colonială, obţinînd rezultate maxime cu cheltuieli minime din unghiul său de interes: 1) foloseşte capital ridicol de mic; 2) îşi realizează cîștigurile amețitoare prin exploatarea salariilor mici de tip colonial din România și prin acces la resurse și active la costuri reduse; 3) își sporeşte cu asupra (de măsură) rezultatele financiare prin mascarea adevăratei rentabilităţi obţinute, îndeosebi prin externalizarea înainte de fiscalizare a grosului profiturilor (probabil, în proporție de 80-90%). Cele circa 45 miliarde de euro participaţii la capital în România – singura cifră cu un anumit suport obiectiv în aprecierea plasamentelor străine reale în economia din România (pentru că, pe lîngă investiţii propriu-zise include şi fondurile pentru achiziţii de active) – reprezintă doar 12-14% din efortul investiţional făcut în ţară în perioada 2000-2014. Cu această participaţie investiţională rizibil de mică pentru dimensiunea capitalurilor străine implicate s-a ajuns să se deţină jumătatea de control a economiei din România şi să se obţină peste jumătate din cifra de afaceri pe ansamblu. Nici în termenii PIB-ului situaţia nu este mai onorabilă: cu un capital de circa un sfert în echivalent PIB se realizează peste jumătate din PIB. Sunt rate nu din zona afacerilor, ci din zona furtului!

Prin afaceri legale şi concurenţial-capitaliste nu se pot obţine asemenea rate. De aceea, răspunsul oferit de aceste date oficiale la tulburatoarea întrebare „cum se face că România furată de români se află de fapt la străini?“ este, fără ezitări: România furată de români este un episod depăşit, de acum România este furată de străini! Şi încă la rate de jaf!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 29 mai 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/investitiile-straine-in-cea-mai-pura-matrice-coloniala-301527/

 

Cine conduce România?

          Tot mai ades este întîlnită în spațiul interuman întrebarea „cine conduce România?“. Din motive bănuibile, întrebarea ajunge rar în spațiul public. În general, nu se răspunde în mod semnificativ și lămuritor la această problemă.

În practică, lucrurile se desfășoară aparent în tipare asociate țărilor cu etichetă de democrație. Se organizează alegeri. Pe baza rezultatelor acestora, partide politice constituie alianțe. Se alcătuiesc guverne și consilii locale. Se aleg primari. Dar, cînd să se continue în normalitatea lăudată, începe circul. Manevre de culise sunt derulate pentru înlocuirea structurilor alese cu structuri numite. Mase de oameni complet neinformate, sau mai precis dezinformate, sunt scoase în stradă. Diferite mașinațiuni politice sau parlamentare sunt inițiate spre a împiedica îndeplinirea programelor guvernamentale, bune sau rele, după cum se întîmplă să fie. Justiția intervine masiv. Se spune, împotriva corupților! Un fel de luptă surdă se desfășoară de fapt între justiție și politică. Mai nou, însă, conflicte vizibile au loc între procurori și judecători! Un întreg arsenal de încălcări reale, presupuse sau inventate, între atributele și domeniile de competență ale instituțiilor statului ajung în judecarea Curții Constituționale, care a devenit un fel de arbitru în probleme normale, dar și dincolo de normalitate. În spatele tuturor acestor încurcături și mișculații se simte răsuflarea grea a serviciilor secrete, care sunt și puternice și foarte multe și care, în plus, se mai calcă în picioare și între ele. O încercare apăsătoare de repudiere a structurilor alese și de înlocuire a lor cu unele numite este sesizabilă la tot pasul. Oricum, se vede de la o poștă că cineva acționează sistematic pentru a-și impune voința, recurgînd la orice mijloc, inclusiv la ignorarea sau anularea indirectă a scrutinurilor electorale, cînd rezultatele nu-i convin.

Unde merge România? Senzația este că spre neant! Cine o conduce înspre acolo? Aceasta este întrebarea!

Logica, standardele capitaliste în care se află România ne spun clar și răspicat că o țară nu poate fi condusă decît de proprietarii ei. Ca în orice structură politică și economică din aproape orice orînduire socială, darămite în capitalism, unde proprietatea este sfîntă! Răspunsul net este că România este condusă de capitalul străin. Deoarece acesta este proprietarul actual al României. Acesta deține majoritatea activelor, realizează peste jumătate din cifra de afaceri și, mult mai important, reprezintă jumătatea care înglobează toate punctele strategice și de decizie, în timp ce capitalul românesc constituie jumătatea care pune pingele în economie și deci, în politică.

Din motive pe care nu le face publice, capitalul străin nu vrea să recunoască deschis acest fapt și de aici încurcăturile! Probabil că nu se dorește a se învedera că România nu mai este o țară suverană, că a devenit o biată colonie la dispoziția străinilor și că, dacă s-ar recunoaște statutul ei de colonie, responsabilitățile ar trebui asumate de proprietar, în timp ce, lăsate în seama fostului proprietar devenit acum chiriaș, toate relele pămîntului pot fi puse în continuare în cîrca românilor! Vai, vai de mama noastră!

Asta este situația în privința conducerii României. Trăim în capitalism, și în capitalism proprietarul decide. Iar proprietarul României este acum străin. Nu poate fi altfel, chiar dacă se dorește a se prezenta situația altfel! Din cînd în cînd, dar mereu mai ades, situația își arată adevărata față, oricît ar ascunde-o unii sau alții! De îndată ce proprietarului străin nu-i convine ceva, atunci inventează dușmani, rezultate ale alegerilor sunt ignorate, cîștigători ai acestora sunt făcuți vinovați de te miri ce, structuri ale procuraturii, care și așa nu descoperă vreun străin corupt, ci numai români corupți, intervin spre a-i delegitima pe nefericiții victorioși, demonstranți apar ca la un semn în stradă etc. etc. Și toate cele asemenea sunt puse în mișcare atunci cînd salariile sunt într-un fel sau altul crescute, căci instrumentul principal de împilare a României de către stăpînul străin este salariul colonial, unul de multe ori mai mic decît în țările de origine ale respectivului capital străin la productivități ale muncii egale sau chiar superioare în subsidiarele din România.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 23 mai 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cine-conduce-romania-301215/

 

Românii au ignorat Ziua Independenţei, de la care s-au împlinit anul acesta 140 de ani

          În Statele Unite ale Americii, la 4 iulie este Ziua Independenţei, care este şi Ziua Naţională a SUA. La noi, pe 9 mai anul acesta, s-au împlinit 140 de ani de la Independenţei României şi autorităţile statului au uitat complet de semnificaţia actului citit de Mihai Kogălniceanu! Au sărbătorit însă Ziua Regalităţii şi Ziua Europei, ca şi cum ziua de 9 mai 1877 n-ar fi existat.

Această situaţie reprezintă o gravă jignire la adresa istoriei ţării noastre, căci fără actul de la 9 mai 1877 n-ar fi existat nici celelalte evenimente istorice pe care le-am sărbătorit în acest an.

Făurirea statului naţional român, în 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească într-o singură ţară, numită România, a dus la înfăptuirea unor reforme moderne, însă ţara a rămas vasală Imperiului Otoman, plătind tribut anual către Poartă. Abia în 1875, Carol I a pus în discuţia guvernului problema independenţei ţării, profitînd de răscoalele ţărilor din jur împotriva Imperiului Otoman. Cărţile de istorie relatează aceste evenimente astfel:

„La 4 aprilie 1877 a fost semnată o convenţie între România şi Rusia, prin care armatele ruseşti erau libere să treacă prin ţara noastră spre Balcani. Convenţia a fost semnată de M. Kogălniceanu. În convenţie se preciza că guvernul rus va «respecta drepturile politice ale statului român». În acelaşi timp, statul român a luat măsuri de mobilizare şi de pregătire a armatei. La 11 aprilie 1877, armatele ruse au trecut frontiera României, iar la 12 aprilie, Rusia a declarat război Turciei. Această convenţie dintre Rusia şi România a reprezentat un eveniment important pe calea afirmării independenţei de stat a României. Forţele armate ale României numărau atunci circa o sută de mii de militari. Unităţile militare au fost dispuse în sudul ţării, pentru a putea preveni orice incursiune turcească peste Dunăre. Turcii au început să bombardeze localităţile Calafat, Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu. Românii au ripostat, bombardînd Turtucaia şi Vidinul. La 29 aprilie, Adunarea Deputaţilor a declarat stare de război între România şi Poarta Otomană, iar la 30 aprilie, şi Senatul a votat starea de război. Ambele Camere au cerut ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Imperiul Otoman. La 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a ţării. În faţa Adunării, M. Kogălniceanu, ministrul de Externe declara: «Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independent㻓!

Pînă acum cîţiva ani, ziua de 9 mai 1877 era sărbătorită ca una dintre cele mai importante date ale istoriei României. Actul Independenţei a fost recunoscut mai întîi în Congresul de la Berlin, din 1878, în care s-au reunit Marile Puteri. Rusia, Austro-Ungaria şi Turcia au făcut acelaşi lucru în toamna aceluiaşi an, totul fiind definitiv încheiat în 1880, cînd şi Germania, Franţa şi Anglia au recunoscut Independenţa României.

Au fost ani grei, în care politicienii români au dus o campanie diplomatică extraordinară, în numele numeroaselor victime din acest război purtat în 1877-1878. Independenţa României nu a fost un act de generozitate al Marilor Puteri, ci un eveniment istoric realizat prin numeroase jertfe.

Nici o ţară din lume nu ignoră Ziua Independenţei sale, aşa cum au făcut în acest an autorităţile din România! Motivul este cît se poate de transparent şi de ridicol: Independenţa României s-a realizat printr-un război în care armata română a luptat cot la cot cu armata Rusiei!

Cu alte cuvinte, toate autorităţile din România au crezut că vor supăra Occidentul dacă vor sărbători cum se cuvinte un eveniment istoric în care n-ar fi putut evita rolul Rusiei! O idee cît se poate de trăsnită, căci falsificarea istoriei propriei ţări este ceva mult mai grav decît trădarea.

Astfel, am putut constata că Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, a organizat un mare spectacol în ziua de 9 mai 2017, în care a fost sărbătorită „Ziua Europei”:

Nici măcar în Ziua Regalităţii, sărbătorită pe 10 mai, Ziua Independenţei României nu a fost invocată în mod primordial, deşi regele Carol I a avut un rol decisiv. La fel s-a întîmplat şi la Cotroceni, unde invitaţii preşedintelui Iohannis au sărbătorit tot „Ziua Europei“, în prezenţa luxemburghezului Jean-Claude Juncker, actualul preşedinte al Comisiei Europene. Absolut nimeni nu s-a gîndit să spună un cuvînt măcar despre Ziua Independenţei şi nici să invite la această sărbătoare un reprezentant al Rusiei, căci şi în Războiul nostru de Independenţă, dar şi în victoria asupra Germaniei naziste, Rusia a avut un rol însemnat, care nu poate fi şters prin ignoranţa celor care raportează totul la relaţiile din acest moment cu ţara lui Dostoievski!

Slugărnicii de acest fel, în care este ignorată istoria ţării, nu folosesc, pe termen mediu şi lung, la nimic. Poate doar la destinul unor politicieni mărunţi care cred că istoria ţării a început odată cu naşterea lor!

Indiferent de interesele politicienilor noştri de azi, noi, oamenii simpli ai acestei ţări, nu avem voie să uităm că ziua de 9 mai este şi Ziua Independenţei României, zi în care Mihail Kogălniceanu a spus în plenul Parlamentului: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă“!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 11 mai 2017 sub semnătura lui Ion Spânu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/romanii-au-ignorat-ziua-independentei-de-la-care-s-au-implinit-anul-acesta-140-de-ani-300673/

Schema Trump răstoarnă clișeele

           

           Nu știm ce va face efectiv noul președinte american Trump. Dar, dacă va face ceea ce a spus că va face, atunci multe lucruri nu vor mai fi ca pînă acum. Înainte de toate, vor ajunge la gunoi miile de clișee – de la pretinsele imperative ale globalizării și dispariției națiunilor la ipocriziile mîrșave ale așa-numitei „political correctness“ – care erau impuse cu obstinație întru prosteala oamenilor. Cînd atîția din America și de pe mapamond, inclusiv de pe aici, din țara numită România, se mediau de ceea ce susține și va face Trump, ei înțelegeau bine pericolul, pentru că era un pericol de fapt nu pentru planetă, ci pentru ei înșiși, căci trumpismul, de îndată ce ar fi fost aplicat, îi va fi măturat cu toate clișeele și ipocriziile lor, care îi țineau în mod spurcat în fruntea bucatelor prin aservirea sistemică și batjocorirea popoarelor de pretutindeni.

Ghidîndu-ne după ce Trump a repetat că va face, ar urma, într-o extrem de schematică descriere, ca lucrurile să se petreacă în America în felul următor: marile companii americane nu și-ar mai externaliza producția și comerțul întru exploatarea pe alte meridiane a salariilor mult mai mici decît în America, avînd ca obiectiv și drept consecință crearea de locuri de muncă în America, și nu afară, și redarea unui nou suflu clasei mijlocii americane, aspru lovită în ultimele decenii de această politică a capitalului, numită globalizare, cîntată și iar cîntată de menestrelii ei și transformată de aceiași în paradigma dezvoltării în zilele minunatului capital transnațional! Ca urmare, în același scenariu schematic de petrecere a lucrurilor în noua eră, ar urma ca investițiile americane să se îndrepte mult mai puțin „overseas“, rămînînd în America spre a finanța îndeosebi sectoarele ajunse în deficit sau chiar în restriște ori demodare, în frunte cu infrastructura depășită și lăsată de izbeliște de politica „internaționalistă“ și nenațională a corporațiilor americane. O asemenea răsturnare a rînduielilor ridicate în slăvi pînă acum ar implica, în mod obiectiv și corelativ, o altă așezare a comerțului american cu restul lumii. Protecția pieței interne ar căpăta o altă dimensiune și invazia produselor străine mai ieftine ar fi barată, după cum Trump a și avertizat, prin mari taxe vamale și alte metode.

În condițiile ponderii imense a economiei americane în economia mondială, aceasta din urmă va resimți efecte puternice. Refrenul deschiderii economice se va răsufla și replicile la replici vor porni în sarabandă între principalii actori economici ai lumii. Este foarte important de precizat că ceilalți actori de forță nu vor putea continua nici între ei să meargă pe drumul de pînă acum, deschis și practicat chiar de către americani, cînd tocmai americanii nu ar mai juca acest joc. Ce va face marea Chină, devenită furnizorul prioritar al Americii tocmai prin deplasarea de pînă acum a producției în China de către firmele americane?! Și cum se va adapta magazinul chinezesc în care marea Americă însăși a fost transformată de aceeași politică de pînă acum, a nimănui altcuiva decît a corporațiilor americane?! Oricum, constructorii germani auto nici nu mai vor avea de ce să fabrice mașini în Mexic spre a le exporta în America, atît timp cît aceasta din urmă va îngrădi derularea respectivei stratageme inspirată și promovată pînă nu de mult chiar de firmele americane.

Poate aceste cîteva aserțiuni suferă de schematism și simplism în raport cu niște realități care sunt mult mai complexe și complicate. Dar, fără echivoc, sugerează schimbările pe care le-ar antrena aplicarea politicilor de care vorbește președintele Trump. În opinia mea, politicile sugerate de Trump dau expresie unor necesități americane, apărute mai demult, dar formulate mai articulat abia acum – ce să mai spunem de cele mondiale?! – dar sunt atît de minunate, încît sunt imposibile. Voi încerca, data viitoare, să argumentez de ce le cred imposibile. Pur și simplu, pentru că în toate se bate capitalul cu capitalul! (citiți data viitoare articolul „De ce schema Trump este capital vs capital!“).

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 3 aprilie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/schema-trump-rastoarna-cliseele-298701/

Investițiile publice: pretenții tot de la cel devalizat?

           Menestrelii Komisariatului de tip sovietic de la Bruxelles critică asiduu programul de guvernare al PSD, în frunte cu bugetul stabilit de acesta, îndeosebi pentru dimensiunea redusă a alocațiilor pentru investițiile publice (se spune, cele mai mici din anii de la aderarea la UE), și deplîng soarta României în asemenea condiții, prevăzînd nu numai eșecul programului respectiv (ceea ce nu le-ar putea decît conveni), dar și încheierea ciclului de creștere pe care l-ar fi cunoscut de cîțiva ani România. Cei mai înverșunați dintre acești menestreli, la care se adaugă fără ezitări reprezentanții direcți ai capitalului străin din România, sunt mai puțin absconși, punînd la zid ceea ce de fapt îi deranjează în menționatul program: creșterea salariilor, îndeosebi a salariului minim, care obligă la majorarea cîștigurilor celor mai năpăstuiți, dar și mai mulți dintre angajații din economie, precum și a salariilor bugetarilor, care indirect fac presiune asupra salariilor de la privat. Salariul mic este cheia exploatării coloniale și de aceea capitalul străin ține cu dinții de el, în timp ce toți trădătorii de neam și țară nu încetează să-l fundamenteze ca emblemă a atractivității pentru așa-numitele „investiții străine“. Împotriva acestui instrument colonial se luptă pe cît poate programul Dragnea și, de aceea, este desființat și hulit.

S-ar putea, pe linia logicii economice înseși, ca programul Dragnea să se blocheze, căutînd a da la săraci, fără a lua de la bogați, și acordînd salarii mai mari, fără o contribuție investițională corespunzătoare, dar o va face sigur cu concursul desfășurat al capitalului străin (care are interese majore în a-i pune bețe-n roate) și al trădătorilor de neam și țară din diverse sectoare de activitate (care nu se vor da la o parte de la diversiuni și chiar sabotaje)! Este o miză majoră ca programul Dragnea să eșueze. Este miza colonială! Komisariatul de tip sovietic de la Bruxelles are, cred, pregătit un scenariu detaliat.

Chiar dacă, în logica unei economii normale, programul Dragnea este construit problematic, acesta constituie, într-o țară care nu este normală, ci o biată colonie, singurul cu tentă anticolonialistă posibil în actuala fază a lucrurilor din România și deci cel mai bun care putea exista! Forțarea creșterii salariilor este unica supapă prin care mai poate rămîne ceva și în țară din jefuirea „tout azimut“ a acesteia de către capitalul străin. Mai mult de atît nu se poate obține în actuala fază a lucrurilor, cînd capitalul străin este atotstăpînitor, cînd deține toate pozițiile strategice și pîrghiile, cînd este de fapt proprietarul țării. Și în capitalism proprietarul decide!

Ca singură modalitate, creșterea salariilor nu are preț: ea trebuie forțată chiar și fără aparente resurse, mai precis pe seama altor resurse, în ciuda unor posibile evaziuni investiționale străine și în ciuda unor dificultăți financiare din partea firmelor romînești. În poziția de departe cea mai critică se află tocmai alocațiile pentru investiții publice. Nu doar pentru că sunt singurele reglabile într-un buget cu 85% obligații fixe, dar, în cazul României, au ajuns, din fosta fală a statului român, expresia disoluției acestuia. Doar într-un sfert de veac activele publice au devenit, prin comandă politică, private și, să fim realiști, în proporție de cel puțin 80% printr-un transfer ilegal, prin furt! Prin comparație cu ceea ce erau odată, alocațiile pentru investițiile publice au devenit, în mod obiectiv, atît de puține, încît nici nu mai au ce corecta, necum să mai poată ascunde distrugerea domeniului public.

Dar, mai grav, statul român, atît de derizoriu, cît mai există, nu mai are, după ce a fost practic desființat, vreo obligație față de cei care l-au desființat: nici față de privații români, care l-au devalizat sistematic, și, oricum, nici față de capitalul străin, care l-a deposedat, l-a culpabilizat permanent și l-a batjocorit! Nu încerci mai bine, în asemenea condiții, să dai doar salarii mai mari la oameni?! Care n-au nici o vină! Decît aceea că se întîmplă să trăiască în era colonialismului bruxellez!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 20 martie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/investitiile-publice-pretentii-tot-de-la-cel-devalizat-297975/

Cu pîra la Înalta Poartă

           

            Spectacolul de la Bruxelles a fost unul jenant și dezgustător în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European pe tema problemelor apărute în justiția din România dupa emiterea Ordonanței 13/2017.

Nu insist asupra desfășurării evenimentului, ci doresc să amintesc faptul că aceeași procuroare Monica Macovei care a luat cuvîntul acum, a fost cea care, în 2012, a dezinformat Uniunea Europeană, cu o nerușinată nonșalanță, în privința celor 1,5 milioane de voturi fraudate la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Evident acest lucru nu a fost probat cu documente, dar nici Macovei nu a fost anchetată pentru afirmație mincinoasă.

La fel s-a întîmplat și ieri. Mai mult, ei i s-a alăturat și Gabriel Liiceanu care, ca opozant al actualei puteri, a afirmat că Liviu Dragnea a spus la un post de televiziune că „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea doamnei Kovesi“, afirmație dezmințită de șeful Camerei Deputaților.

Este rușinos și inacceptabil, ca persoane ca Liiceanu și Macovei să terfelească și ceea ce a mai rămas pozitiv din imaginea țării. Îi va trage cineva la răspundere pentru răul pe care l-au făcut?

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Profituri mai mari pe seama unor clienți mai săraci

                    Cum naiba se face că tocmai statisticile cele reci sunt cele mai incendiare?! Potrivit EBA (Autoritatea Bancară Europeană), băncile din România sunt, ce să vezi?!, pe podiumul european al profitabilității, și anume nu oricum, ci fiind de peste trei ori mai profitabile decît media europeană, iar față de cele din Occidentul european, unde se află grosul băncilor și care influențează determinant media, sunt de și mai multe ori mai profitabile (de pildă, de vreo 8 ori decît cele din Germania)! Să nu zicem că nu-i și România în frunte, și nu doar la coada tuturor clasamentelor europene!

Ca să fim mai preciși: indicatorul ROE (rentabilitatea capitalurilor) a atins în România (pentru primele nouă luni din 2016) 17,3%, față de 5,4% media europeană, iar indicatorul ROA (rentabilitatea activelor) a fost de 2%, de peste 6 ori mai mare decît media europeană de 0,3%. Iar la reperul credite/depozite, cu excepția Maltei, îi spulberăm pe toți: doar 70,5%, adică nici nu sunt împrumutați atîția bani pe cît ajung să se strîngă în depozite, în timp ce media europeană, influențată masiv de situația din țările vestice, este 120%, respectiv nu ajunge banul din depozite pentru acoperirea creditelor oferite clienților (populație și economie).

Dar, ca în povestea „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul“, să vedem cum stau de fapt lucrurile dacă deschidem cît de puțin ușa! Să vezi drăcie în aceste statistici: aceleași bănci – dar absolut aceleași bănci – se află pe podiumul rentabilității în România și la coada rentabilității în Vestul Europei! Că sunt aceleași bănci știe și Grivei, nu de alta, dar bănci românești nu prea există! În România, activează de fapt bănci cu capital străin, unele în regim de subsidiare, altele chiar în regim de sucursale ale grupurilor străine. În esență, pe la ele pe acasă, aceste aceleași bănci trag din greu, unele chiar abia răsuflă, dar pe aici, pe la noi, duduie de prosperitate (și anume, de o prosperitate de cîteva ori mai minunată!). Cum se face treaba? Măcar s-o știm și noi!

Dacă nu suntem cumva idioți, atunci totul este clar de la bun început: aceleași bănci, aceleași operațiuni, același gen de credite, același gen de depozite, același management, păi, de unde să vină diferența, și încă una de cîteva ori, decît de pe spinarea clienților?! Altfel spus, o subsidiară nu poate fi mult mai profitabilă decît o alta a aceleiași bănci, decît dacă își jecmănește mai tare clienții! Nu sunt greu de depistat detaliile rentabilității superioare a subsidiarelor din România ale băncilor occidentale. Sediile bancare în România costă mai puțin (taxele pe proprietăți sunt derizorii, iar chiriile sunt mai mici). Nu există, practic, piață bursieră în România care să concureze băncile în materie de economisire. Monopolul bancar fiind total, se pot practica dobînzi la depozite și mai scăzute, iar comisioanele bancare ajung la nivel de jaf (nici prin gînd nu le-ar trece responsabililor bancari occidentali să le practice la ei acasă). Iar un adevărat dezmăț există în zona creditului: nu numai că acesta nu este promovat pentru investiții și creare de locuri de muncă (de unde rolul nestimulativ economic al activității bancare în România), ci cu predilecție pentru consum, dar este impus cu dobînzi generale prohibitive. Să nu ne facem a uita că, exploatînd monopolul deținut, subsidiarele din România ale băncilor din Vestul Europei practică marje de dobînzi inadmisibile și fără egal în Europa, încărcînd creditele cu o penalitate de „risc de țară“ de 3-4 puncte procentuale, deși acționează din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României. Cum dracu’ să nu fie mai profitabilă o bancă occidentală la București decît la München? Repudiatul Marx ne-ar spune direct cum stă treaba: în subsidiara din România a unei bănci vest-europene, exploatarea omului de către om este mult mai mare decît acasă la mama ei! Ceea ce Marx nu prea avea cum să precizeze la vremea sa este că-i vorba, anume, de subsidiara dintr-o țară colonială a sistemului centru-periferie, pe care îl constituie acum orice bancă transnațională devenită placă turnantă a transferurilor dinspre săraci spre bogați.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 13 martie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/profituri-mai-mari-pe-seama-unor-clienti-mai-saraci-297618/

Nu trageți în pianist!

                   Fără îndoială, prin concursul dat de clasa politică românească şi administraţia legată de aceasta, „partea română“ are o vină uriaşă la preluarea economiei sub control străin. Suntem însă în 2017. Şi ce constatăm?! Că, deşi ne aflăm sub control străin de peste un deceniu, România se găseşte economic tot în subdezvoltare şi tot în coada Europei, că încasările la buget sunt tot la 30% din PIB, faţă de peste 40%, în medie, în UE, că evaziunea fiscală este comparativ tot cea mai fabuloasă, că salariile sunt în România tot cele mai mici şi nivelul de trai tot cel mai scăzut din sistemul UE. Acum, cui îi aparţine vina? Tot „părţii române“?! Bietul stat, acela arhihulit în toată perioada postdecembristă şi considerat cel mai prost administrator, s-a sfrijit într-atît, încît mai deţine doar 4% din PIB. În mod caraghios, FMI îl face tot pe el principalul vinovat în toate referirile la România, făcîndu-se a nu vedea ce se întîmplă în minunatul şi copleşitor preponderentul sector privat. Despre capitalul străin care a preluat peste jumătate din cifra de afaceri pe economie – şi anume, mult mai important, acea jumătate în care se află sectoarele strategice şi poziţiile de monopol – numai de bine! DNA pune umărul descoperind doar hoţi români, în timp ce străinii sunt bibelou de porţelan. Una peste alta, hoţii români fură milioane, iar străinii miliarde! Asta-i situaţia în 2017! Pentru ce a fost mai de mult sau mai recent, vina aparţine fără tăgadă „părţii române“. Pentru ce este astăzi, vina se împarte exact în proporţia menţionată: cea aparţinînd „părţii române“ este de milioane, cea aparţinînd străinilor este de miliarde!

Pentru ce va fi mîine, va fi greu să se arunce vina asupra „părţii române“, pentru că aceasta nu mai este proprietarul ţării. Fără control asupra resurselor, băncilor, distribuţiilor de energie, utilităţilor, industriilor, cîte mai există, pădurilor, pămînturilor, „partea română“ – înţelegînd prin aceasta capitalul privat autohton slab şi nefinanţat, statul în disoluţie, clasa politică şi administraţia puse la colţ şi timorate – nu va putea în mod obiectiv greşi, căci, în calitate de chiriaş, nu poţi face decît ce vrea şi dictează proprietarul. Să fim realişti, în capitalism proprietarul decide, şi de acum proprietarul în România este străin. Oricum, „partea română“ nu mai are vreo pîrghie să mai facă ceva, nici bine, dar nici rău!

În plus, exonerarea de vină a „factorului extern“ prin exacerbarea vinovăţiei „părţii române“ nu corespunde deloc, dar chiar deloc, realităţii. Să amintim că întreaga negociere a admiterii în UE s-a desfăşurat sub semnul devizei „vreţi aderarea, daţi economia!“; în urma aplicării acestei formule, România a intrat în UE fără economie, neputînd să valorifice nimic din potenţialele avantaje presupuse de apartenenţa la o piaţă neîngrădită de jumătate miliard de consumatori, căci, vai, nu poţi juca fotbal fără să ai măcar o echipă! Să adăugăm noianul de condiţionalităţi impuse de FMI şi Banca Mondială privind: liberalizarea contului de capital (care a lăsat cu totul prematur fără mîini şi fără picioare o ţară subdezvoltată în bătaia fluxurilor speculative de capital); liberalizarea totală a preţurilor (care a generalizat pe piaţa românească preţurile mai înalte din Vest fără mişcarea în sens similar a salariilor); privatizările obligatorii ale monopolurilor din utilităţile publice sau falsele privatizări către companii de stat din alte ţări (precum OMV, Enel, CEZ, GDF); externalizarea sistemului bancar sau dezmembrarea terminătoare a companiilor integrate din domeniul energiei electrice şi căilor ferate.

Să nu uităm că de cînd s-a instalat la cîrma economiei şi a ţării, capitalul străin n-a fost cumva un capital „bun“, ci unul rău, practicînd un jaf sistematic, bazat în esenţă pe exploatarea salariilor mici. Mii de firme străine lucrează de ani de zile cu pierderi programate, pentru a nu plăti impozite şi a-şi degaja capitaluri suplimentare spre repatriere. Capitalul străin raportează în mod caraghios profituri mult mai mici decît capitalul autohton (acela hoţoman şi corupt!), prezentîndu-se paradoxal mai puţin eficient decît acesta din urmă! Totul pentru a evaziona fiscal plata impozitelor pe profituri, îndeosebi pe calea externalizării înainte de fiscalizare a fabuloaselor cîştiguri realizate aici.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 5 martie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/nu-trageti-in-pianist-297154/

Cum tot românii sunt „corupții“, cînd nu mai sunt ei la butoane?!

ilie-serbanescu

                O tragedie – una din multele – care confruntă România de azi este că, pînă la urmă, toate conflictele principale din politică, economie și societate ajung să fie judecate la Curtea Constituțională. Motivul aparent este că legile sunt în mod deliberat redactate interpretativ și forțele în dispută, tot în mod deliberat, trag cu interpretarea pe turta intereselor lor. Motivul real este însă altul: capitalul străin, care a ajuns să dețină proprietatea de control asupra economiei, nu vrea să se mai încurce cu o administrație rezultînd din democrație (vot popular, parlament, partide, guverne politice etc.), presînd pentru structuri numite (procuratură, guverne tehnocrate), în locul celor alese. Și este inevitabil ca aceste încercări tragice să nu genereze conflicte de constituționalitate, căci Constituția, bună sau rea cum este, a fost redactată în spirit democratic și pentru un stat de drept și nu pentru o colonie. Ar fi interesant ce ar decide Curtea Constituțională dacă ar fi sesizată asupra constituționalității relațiilor dintre instituțiile statului în problema de fond: este un fapt real că Parchetele, în ciuda dotărilor mereu mai solide, nu descoperă nici un străin „corupt“, cu toate că întreaga axă majoră a economiei, punctele ei strategice, pîrghiile de control, într-un cuvînt, decizia, se află în mîna străinilor. Altfel spus, cum tot românii sunt corupții, cînd nu mai sunt ei la butoane? Cred că onor Curtea Constituțională ar fugi ca dracu’ de tămîie de speța cu pricina, probabil inventînd un motiv pentru care nu s-ar considera competentă în materie.

Cum deci se face că România furată de români se află în mîna străinilor? Singurul scenariu care ar putea explica faptul obiectiv adus în atenţie de această întrebare retorică ar fi acela că, mai întîi, românii au furat economia, luîndu-o prin rapt sau pe daiboj de la statul care o deţinea total acum un sfert de veac, şi, apoi, fiind foarte proşti, au vîndut-o la străini, căci altfel cum ar fi putut aceasta să ajungă la străini în toate poziţiile strategice de control şi cu toate pîrghiile de acţiune şi decizie?!

Or, o cercetare sumară – chiar şi o simplă aducere aminte – ne indică faptul că străinii au luat economia direct de la stat, şi nu de la nişte privaţi români, ajunşi intermediari între statul pe care îl furaseră şi străinii imaculaţi veniţi aici să ne salveze. Să evocăm cazul pieselor strategice: Petrom (cu toate resursele de petrol şi jumătate din cele de gaze), distribuţiile de energie (70% din cele de carburanţi, 100% din cele de gaze, 80% din cele de electricitate), băncile, toate industriile (siderurgia, metalurgia feroasă, metalurgia neferoasă, construcţiile auto), telefonia fixă, sistemul de asigurări. Singurul domeniu în care înlocuirea unor structuri româneşti cu unele străine s-a făcut după regulile capitaliste, indiferent dacă ne convin sau nu, dar nu prin jaf la drumul mare, a fost retailul, ajuns în mîna reţelelor străine mai puternice prin eliminarea chioşcarilor români.

Şi atunci, din două, una: ori admitem că tranziţia de la comunism la capitalism s-a desfăşurat în spiritul regulilor capitaliste în care cîştigă cel puternic, indiferent dacă ar fi să se calce pe cadavre – adică aşa cum s-a derulat cît de cît în retail –, şi atunci nu mai vorbim de furturi şi devalizări, ori, în cazul în care acceptăm că tranziţia s-a făcut cel puţin în bună măsură pe bază de furt, trebuie să fie inclusă la loc de cinste în domeniu contribuţia capitalului străin la jaf. Şi anume, avînd în vedere că o contribuţie în chestiune nu se poate măsura altfel decît cu proporţia în care s-a ales pînă la urmă fiecare din jaful cu pricina, să se recunoască deschis şi oficial furtul României de către capitalul străin, în comparaţie cu care furtul de către români rămîne un biet bebeluş! Căci capitalul străin externalizează către ţările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puţin 35-40 miliarde de euro pe an. Niciun sfanţ din aceştia, o dată trimişi în străinătate, nu se mai învîrte prin economie. Sunt dispăruţi iremediabil. Sunt pierderi ireversibile. Nu că furturile străinilor sunt mai rele decît cele ale românilor, dar, obiectiv, banii furaţi de români mai rămîn prin economie, în timp ce aceia furaţi de străini se duc iremediabil pe Apa Sîmbetei, fără întoarcere!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 27 februarie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cum-tot-romanii-sunt-coruptii-cand-nu-mai-sunt-ei-la-butoane-296831/

General de contraspionaj, în război cu statul român din cauza aurului familiei Ceaușescu

Instituția prezidențială a primit, la mijlocul anului trecut, un memoriu din partea unui general de contraspionaj din fostul serviciu „01“ anti-KGB, de pe vremea lui Ceaușescu, în care cerea declasificarea dosarului său militar, pentru a-și putea primi pensia. I s-a răspuns că cererea sa nu poate fi luată în considerare pentru că… petentul nu are identitate! Generalul a povestit pentru ziarul Libertatea de unde i se trage tărășenia.

„Sunt nevoit să mă prezint sub numele de cod Ioan Gez și numărul de identificare 0460046 atribuite prin decret prezidențial specific încadrării în statutul de ofițer sub acoperire, în urma detașării în interes de serviciu în Unitatea Militară 0358, în data de 10.01.1979, sub consemnul Vulturii Carpatici, aflată sub comanda generalului colonel Petru Antim. (…) Mă folosesc exclusiv de numele de cod întrucît în prezent sunt lipsit de propria identitate urmare a declarării în ascuns a morții mele prezumate“, își începe generalul Gez scrisoarea către președinte, la care a atașat și o copie a pașaportului de serviciu personalizat: S.0460046.

foto-4-img_5524-1-620x474

În cadrul UM 0358, Ioan Gez a fost detașat la Serviciul „01“, adică acel serviciu special anti-KGB constitutit nu în cadrul Securității, ci al Ministerului Apărării și Direcției de Informații Externe a Ministerului Afacerilor Externe, la ordinul lui Nicolae Ceuşescu, care dorea să se distanţeze cît mai mult de sub tutela URSS.

Reţeaua „Igor“ a fost destructurată în 1986

foto-1-img_5521-731x1024

Serviciul „01“ a contribuit, printre altele, la demascarea și destructurarea rețelei sovietice de spionaj „Igor“ de pe teritoriul României, precum și la demascarea agenților racolați de KGB din rîndul cadrelor militare autohtone, în dosarele „Korbii I – III“.

foto-2-img_5522-622x1024

„După 1990, agenții sovietici pe care noi am reușit să îi expulzăm în 1986 au revenit în România și sunt și acum în țară“, ne-a declarat generalul de contraspionaj.

De asemenea, Serviciul „01“ a fost implicat și în realizarea unei strategii de apărare, în 1988. „Pe 18 august 1989, în cadrul unei întrevederi a reprezentanților țărilor din fostul bloc militar comunist, s-au stabilit coordoantele viitoare de neagresiune între părțile semnatare. Se pregătea schimbarea. Pentru România, în baza strategiei din 1988, s-a stabilit plata a 12 tone de aur către Uniunea Sovietică, în Kiev – adică tributul dat pentru ca în România să aibă loc o revoluție de catifea –  și 200 de milioane de dolari transferabili ulterior pentru familia prezindențială. Ceaușescu trebuia să plece în Teheran, apoi în America de Sud, de unde trebuia să ajungă, în final, în Cipru și să trăiască liniștit împreună cu familia.

De ce nu s-a întîmplat așa? Să vă dau un exemplu: în 1989 România avea 354 de conturi de lucru ale agențiilor speciale, sub umbrela mai multor ministere, care însumau mai multe zeci de miliarde de dolari – foarte, foarte mulţi bani. După 1990, sumele au dispărut printr-un mecanism pe care l-am raportat superiorilor. De aici mi se trage necazul…“, ne-a explicat Ioan Gez.

„Prezenta petiție se clasează“

foto-5-img_5529-465x620

În fine, ce a cerut generalul de la președinte: „Declasificarea și scoaterea la lumină a dosarului personal întocmit în 1998 sub coordonarea generalului Nicolae Oprea, șeful Departamentului de Resurse Umane din MApN, dosar făcut dispărut în mod inexplicabil. Între timp, fără să știu, fără să mi se comunice nimic, o instanță din Brașov m-a declarat mort prezumat, la cererea unui membru al familiei. În acest moment buletinul îmi este expirat, nu beneficiez de nici un drept cetățenesc, de pensie, de asistență și tratament medical, practic am fost redus la stadiul de mort prezumat şi sunt bolnav de cancer la tubul digestiv“.

Deși Gez a atașat la memoriul adresat preşdintelui o copie a fostului pașaport special și a menționat unitatea militară la care a lucrat, după șase luni a primit un răspuns de al Cotroceni în care se spune: „Prezenta petiție nu întrunește condiția de luare în considerare (…), astfel încît aceasta se clasează, întrucît nu ați menționat în conținutul său datele de identificare“.

Transporturile către Kiev și Teheran, pentru Ceauşescu, au avut loc pe 14 decembrie

Una din enigmele revoluției din 1989 este ședința din 17 decembrie 1989 a Comitetului Politic Executiv, în care Ceaușescu și-a anunțat demisia. În mod straniu, fila care consemna evenimentul a dispărut din dosarul ședinței și a fost refăcută din memorie, de persoana care consemnase datele, stenografa Maria Ionescu, abia pe 4 ianuarie 1990. În acestă nouă formulă, Ceaușescu ar fi spus: „Deci nu sunteți de acord cu măsura propusă?! Atunci alegeți-vă alt secretar general!“

„În ziua următoare Ceaușescu a plecat în Iran, în timp ce Timișoara era în război civil, în contextul în care pe 14 decembrie două aeronave au făcut transporturi secrete către Kiev și Teharan, înainte de izbucnirea revoltei de la Timişoara, pentru a depune plățile necesare plecării familiei Ceușescu. Lucru care nu s-a întîmplat, preşedintele de la acea vereme s-a întors din Iran, iar țara noastră a fost singura din blocul socialist în care comunismul a fost părăsit în mod violent. Eu am spus de ce – şi uite ce am păţit!“, ne-a explicat Ioan Gez.

Articolul a apărut în data de 28 august 2016 în Libertatea.

Sursa: http://www.libertatea.ro/stiri/politica/exclusiv-general-de-contraspionaj-razboi-cu-statul-roman-din-cauza-aurului-familiei-ceausescu-1581237

Lupul ajuns victimă la stînă este prea de tot!

ilie-serbanescu

                De curînd, cotidianul de business „Ziarul Financiar“ punea, sub semnătura directorului său editorial, o întrebare mai mult retorică, dar nu mai puțin interesantă: „Cu cine înlocuim investitorii străini dacă nu-i mai vrem?“. Citind dezvoltarea din titlu, am constatat că întrebarea este sugerată de o intervenție publică extrem de precisă a dlui Karl Sevelda, CEO-ul grupului austriac Raiffeisen Internațional, deținător al rețelei bancare din Europa Centrală și de Est, care consideră că investitorii străini sunt amenințați de „valul de naționalism“ din regiune, fiind făcuți țapi ispășitori pentru greșelile politicienilor locali. „Noi am venit aici în urmă cu două decenii – spune dl Sevelda –, am adus bani, am făcut investiții, iar acum suntem tratați incorect, suntem expulzați“. Măi, să fie?! Mai în detaliu, referirile sunt făcute la Ungaria dlui Orban, la Polonia partidului Lege și Justiție, în timp ce în România, spune dl Sevelda, „PSD pare a fi mai rezonabil“. Sau, mai degrabă am spune noi, mai coate goale pentru a trece la repreluări sub control național, ca în Ungaria și Polonia, chiar dacă ar gîndi așa, deși nu prea pare! Nu cunosc cazul Austria-Ungaria și nici cazul Austria-Polonia, știu bine doar cazul Austria-România. Despre similitudini o ști mai bine dl Sevelda! Iată ce scriam însă despre acest ultim caz în 2016, cînd în zonă de luptat se lupta numai dl Orban, cînd „valul naționalist“ polonez nu pornise, cînd „rezonabilul“ PSD nu se afla la guvernare și cînd dl Sevelda nu se văicărise încă: „Unul din culegătorii principalii ai caimacului din România colonială a fost Austria. Ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest, Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Tîrgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia. România a fost o ţintă predilectă, punînd pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curînd au devenit adevăraţi stăpîni în Romînia. Nu s-au gîndit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, avînd în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpînul de la Viena. În strînsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de cîştiguri bancare fără finanţarea economiei –, România a început să crape! Deja băncile austriece nu mai găsesc altă ieşire decît reducerea expunerii pe România. Şi doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor“ (România, o colonie la periferia Europei, Ed. Roza Vînturilor, pag. 271).

Zău, nu prea înțeleg de ce ar fi supărat dl Sevelda. Dar dacă este cumva supărat pe România, ducă-se pe pustii cu investitorii domniei sale! Am mai rămîne și noi cu ceva petrol și gaze din vechile zăcăminte, pînă le-ar secătui complet austriecii, și cu niscai păduri, pînă ce le vor tăia complet austriecii, că doar nu credeți cumva că va ajunge prin România vreo moleculă din gazele românești exploatate de austrieci în largul Mării Negre! Și poate am mai apuca să luăm și noi credite de la noi de acasă, fără penalizarea de risc de țară aplicată de băncile austriece de la noi din țară. Căci oricum cîștigurile din secătuirea servitorului român s-au dus de mult pe apa Inn-ului!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 21 februarie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/lupul-ajuns-victima-la-stana-este-prea-de-tot-296471/

Protocolul de colaborare DNA-SRI

AM PRINS-O PE KOVESI – Iată protocolul PICCJ – SRI! Are numărul 003064 din 4.02.2009 și a fost semnat cînd Procuror General era Laura Kovesi. În baza lui DNA și SRI au instrumentat ilegal, în parteneriat, dosare penale. Ofițerii SRI cereau procurorilor să nu pună la dosar documentele folosite la anchete. În ianuarie 2017, DNA prostea națiunea: “Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi” (Document)

Lumeajustitiei.ro vă prezintă dovada supremă că mari dosare de corupție din România au fost instrumentate la nivelul DNA – în mod abuziv – în baza Protocolului clasificat strict secret nr. 003064 din 4.02.2009. Acest protocol este certificatul de naștere al „cîmpului tactic“ recunoscut public de generalul SRI Dumitru Dumbravă, care a precizat că SRI urmărea dosarele penale pînă la soluția finală. La data semnării protocolului dintre PICCJ și SRI, șefii instituțiilor erau Laura Codruța Kovesi – Procuror General și George Maior director al SRI și Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.

Documentul prezentat mai jos în facsimil reprezintă o adresă strict secretă din 2013, trimisă de SRI conducerii DNA, în care se transmiteau informații în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea procurorilor DNA și se specifică în clar că operațiunea mixtă DNA-SRI se efectuează în baza unor articole din „Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr. 003064 din 4.02.2009“.

Se observă că titulatura protocolului e mai mult decît aiuristică, întrucat prin lege DNA nu are atribuții de cercetare pe fapte de siguranță națională, iar SRI nu are atribuții informative pe fapte de corupție.

document_protocol_700x

Colaborarea între magistrați si serviciile de informații este interzisă prin Legea 303/2004

Mai mult, în document, SRI invocă articole secrete din respectivul protocol și adresează la final rugămintea ca „datele prezentate să fie destinate exclusiv informării procurorului de caz, potrivit principiului necesității de a cunoaște, fără a fi introduse în dosarul cauzei“.

Existența unui protocol de cooperare între SRI și marile parchete pe dosarele penale încalcă flagrant Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor care prevede interdicții și sancțiuni severe:

„Art. 7 – (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenti, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) completează, anual, o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

(3) Consiliul Suprem de Apărare a țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiției, realitatea declarațiilor prevăzute la alin. (2)

(4) Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror.“

Iată așadar că împotriva statutului magistraților și a competențelor date prin lege celor două instituții, acestea au semnat un protocol între ele și au cooperat pe dosare, protocol despre care actualul Procuror General al României Augustin Lazăr a declarat în fața CSM că este „o inginerie“ nepermisă, după care a sfîrșit prin a nega existența lui. În ședinta CSM din 18 ianuarie 2017, Augustin Lazăr a recunoscut: „Nu mai există nici un protocol care să prevadă comisii mixte sau echipe mixte sau nu stiu ce. A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public și serviciile de informații, însă eu mereu mi-am pus următoarea problemă: acest protocol nu există, eu nu mi l-am însușit și nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic așa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de procedură penală, Doamne Dumnezeule…“

După ce că e capră rîioasă mai ține și coada pe sus! Cum a mințit DNA națiunea și apoi s-a dat lezată!

Nu dezvaluim încă întregul document, care se referă la un important om politic, dar amintim că nu mai departe de luna trecută, mai precis prin comunicatul nr. 106 din 27 ianuarie 2017, DNA a avut o reacție nervoasă la două articole de presă apărute (apărute in http://www.evz.ro si http://www.flux24.ro) și a tras o minciună cît casa, pretinzînd că „Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi“. Cu minciunile DNA suntem obișnuiți demult, însă ca reacție la cele două articole din respectivele publicații, prin același comunicat, DNA a anunțat că a sesizat CSM „să facă verificări pentru a constata în ce măsură, prin informațiile transmise, este afectată independența sistemului judiciar și prestigiul magistratilor.“

Iată fragmente din respectivul comunicat

27 ianuarie 2017

Nr. 106/VIII/3

COMUNICAT DNA

„Cu referire la o serie de informații vehiculate în spațiul public (informațiile transmise prin intermediul unor articole de presă apărute în perioada 25-27 ianuarie 2017 (în cotidianul „Evenimentul Zilei“ – prin intermediul paginii http://www.evz.ro – și pe pagina de internet http://www.flux24.ro) prezentate drept dezvăluiri despre „fabricarea ori înscenarea unor dosare penale“ ori „urmăriri penale la ordine“ făcute de DNA, la inițiativa și/sau cu implicarea unor politicieni și a unor persoane din conducerea Serviciului Român de Informații, precum și despre folosirea unor metode care exced cadrului legal, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de către procurorul șef al DNA, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Informațiile respective sunt neadevărate, ofensatoare și absurde și au menirea de a discredita activitatea procurorilor DNA, fiind folosite ca o stratagemă de către persoane interesate de a formula apărări în spațiul public și nu în fața unei instanțe de judecată (…) Informațiile mai sus menționate sunt în totalitate neadevărate: procurorul sef al DNA nu a participat la videoconferințe organizate de SRI, nici săptămînal, nici ocazional și nu are instalate în birou terminale speciale prin care să poată comunica instantaneu cu SRI.

Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi.

Nu au existat echipe mixte SRI-procurori ori întîlniri între procurori și ofițerii de informații în case conspirative.

Dosarele penale sunt instrumentate strict prin raportare la Codul penal, Codul de procedură penală si Legea 78/2000 (…)

Nici Codul de Procedură Penală, nici altă lege specială cu aplicabilitate în urmărirea penală a infracțiunilor de corupție nu prevede implicarea unui serviciu de informații în modul de obținere a probelor în dosarul penal. Probele se administrează de către procuror și de către ofițerii de poliție judiciară în baza delegării procurorului. Nici un ofițer de informații nu participă la audierea de către procuror sau polițist a unui martor sau administrarea unui alt mijloc de probă (…) Prin urmare, a vehicula asemenea informații neadevărate plasează într-o lumină nefavorabilă nu doar procurorii DNA, ci creează dubii greu de înlaturat asupra legalității și corectitudinii funcționării întregului sistem judiciar.

În paralel, DNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii… să facă verificări pentru a constata în ce măsură, prin informațiile transmise, este afectată independența sistemului judiciar și prestigiul magistratilor.“

Lumeajustitiei.ro solicită Comisiei parlamentare de control asupra activității SRI să ceară PICCJ si SRI Protocolul nr. 003064 din 4.02.2009 și să il facă public, precum și să solicite instituțiilor abilitate să aplice sancțiunile care se impun. Justiția nu poate fi făcută decît în baza legii, și nu pe protocoale secrete de colaborare.

∗Citiți aici integral comunicatul DNA din 27 ianuarie 2017 –https://www.luju.ro/static/files/2017/februarie/22/DNA_-_DEZMINTIRE_PROTOCOL.pdf

∗Citiți aici cum Procurorul General Augustin Lazăr a recunoscut că a existat un protocol în baza caruia s-au format echipe operative procurori – ofițeri de informații- https://www.luju.ro/magistrati/parchete/planul-de-fabricare-a-dosarelor-vizionati-uluitoarea-recunoastere-a-lui-augustin-lazar-despre-actul-de-infiintare-a-politiei-politice-protocolul-dintre-servicii-si-parchete-a-fost-anulat-de-procurorul-general-este-adevarat-ca-a-existat-un-protocol-care-nu

Articolul a apărut în 22 februarie 2017 sub semnătura lui Răzvan Savaliuc.

Sursa: https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/am-prins-o-pe-kovesi-iata-protocolul-piccj-sri-are-numarul-003064-din-4-02-2009-si-a-fost-semnat-cand-procuror-general-era-laura-kovesi-in-baza-lui-dna-si-sri-au-instrumentat-ilegal-in-parteneriat-dosare-penale-ofiterii-sri-cereau-procurorilor-sa-nu-puna-

22 februarie 2017-Zi de rugăciune pentru România

parlamentul-romaniei

              Actualul președinte al țării, KWIohannis împreună cu instituțiile obediente obstrucționează permanent activitatea parlamentului și guvernului, cu implicații majore negative asupra întregii societăți.

Ca urmare, vă propun ca ziua de miercuri, 22 februarie 2017, să o dedicăm rugăciunii și postului pentru îmbunătățirea climatului general din țară și demiterea din funcție a președintelui.

Revelații ale cerului

P.S.: Astăzi, 22 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești a respins definitiv contestația în anulare a soților Iohannis.

Surse: http://www.cotidianul.ro/justitia-l-a-trantit-pe-iohannis-296607/

https://www.luju.ro/

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (II)

organizatia-z4dp6lx3uy

                   Grupul Etnic German, subiectul nostru de astăzi, a reintrat în atenţia generală după circa 70 de ani de absenţă, o dată cu discuţiile pe marginea numirii domnului Klaus Iohannis în funcţia de „vicepremier“. Legătura dintre K. Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă fiind următoarea: K. Iohannis, s-a aflat în fruntea „Forumului Democrat al Germanilor din România“ (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.). Prin implicarea unor politicieni români, precum Adrian Năstase, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Năstase‑Iohannis).

Iată principalele idei ale primei părți din studiul semnat de istoricul Victor Dogaru, publicate în ziarul nostru de ieri:

* Înfiinţarea şi desfiinţarea Grupului Etnic German au fost dictate României de către forţe externe, iar GER este menţionat pentru prima oară în Dictatul de la Viena.

* La Viena, pe 30 august 1940, pe lîngă actul propriu-zis al „Dictatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord, prin care „(…)Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărîrii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“.

* Grupul Etnic German (GEG) va fi înfiinţat juridic pe 20 noiembrie 1940 (Decret-lege 3884).

* Tot prin acest decret (art. 3) se recunoaşte şi existenţa Partidului “Muncitorilor Naţional-Socialist German“, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare.

* În realitate, prin formarea G.E.G., Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România.

* În fruntea GEG va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt. Scopul respectivei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară în 1939, după o lungă ședere în Germania, unde devenise membru SS) fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt.

* GEG, împreună cu PMNS, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă, precum: „Einsatzaffel“, „Deutsch Manmschafr“, „Deutsch Arbeiterscheft“, „Deutsch Arbeiterschejt“, „Landesbaarerscheff“. Această organizaţie a dat Germaniei naziste 50.000/55.000 de soldaţi, inclusiv în unităţile SS, şi circa 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt).

* Naționalismul G.E.G. a degenerat în idei de superioritate rasială şi cultură. Transilvania urma să devină şi ea o regiune a marelui Reich. Referitor la rasismul cultivat în acea perioadă, o notă a jandarmeriei ne semnalează apariția unui certificat de arian în cadrul etniei germane.

* Sentimentele antiromâneşti se manifestă prin diverse acțiuni, precum: germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice, prezența drapelelor naziste la întrunirile publice ale etnicilor germani. La acestea se pot adăuga şi unele mai grave, precum refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român, motivînd că etnicii germani contribuie la rechiziţii pentru armata germană.

În ziarul de azi publicăm continuarea studiului respectiv.

Organizația obține autonomie educațională

De reţinut că toate acestea se întîmplau în timp ce românii mureau alături de germani pe frontul de Est. Mai mult, în timpul operaţiunii Barbarossa, autorităţile române s-au confruntat cu dezertări importante ale etnicilor germani, care descompletau unităţile române, pentru a se înrola în armata germană.

Tineretul german din țară se pregătea pentru autoapărare, în acest sens organizînd diverse acțiuni. Dintr-un răspuns al Marelui Stat Major Secția II, pentru GEG, aflăm că tineretul german primise autorizație să facă trageri cu arme Geco. Totuși, autoritățile române exercitau presiuni ca armele să fie înregistrate conform legilor în vigoare.

Toţi istoricii conclud că G.E.G. s-a completat ca un „stat în stat“, fapt ce tindea să se agraveze cu trecerea timpului (1940-1945). Astfel, G.E.G. a preluat învăţămîntul confesional şi cel german de stat.

La 1 noiembrie 1941 este publicat Decretul-lege nr. 3.097, prin care G.E.G. primea dreptul să înfiinţeze şi să coordoneze şcoli primare, secundare şi alte instituţii educaţionale. În cadrul acestora, G.E.G. obţinea autonomie educațională, putînd folosi propriile planuri de învăţămînt, programe analitice şi de examene, acestea trebuind doar să fie aprobate de Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor:

Art. 1. „Grupul Etnic German din România, ca persoană juridică de drept public, are dreptul de a înfiinţa şi conduce şcoli de grad primar şi secundar teoretice şi practice şi institute de educaţie germană de orice categorie. În raport cu Statul Român, Grupul Etnic German din România este reprezentat în ce priveşte învăţămîntul prin secţia şcolară a Grupului Etnic German“.

8-9_facsimil

Sărbători ariene păgîne, în loc de creștinism

Ca particularitate, poate fi reţinut ateismul lor agresiv îndreptat împotriva germanilor care se ţineau după religia „inventată de jidani“ (n.a. – creştinismul), educaţia tineretului trebuia făcută după perceptele naţional-socialiste, în care creştinismul nu avea ce căuta. A. Schmidt, liderul grupului etnic german, a afişat o atitudine ateistă, el exprimîndu-se împotriva unei „lupte pentru cucerirea unei vieţi de apoi inexistente“ sau că „religia noastră este istoria noastră“ (a dat chiar exemplu cînd şi-a înmormîntat soţia fără slujbă religioasă).

Pentru a contracara „influenţa“ preoţilor, hitleriştii germani organizau duminica manifestări sportive în vecinătatea bisericilor şi promovau diverse sărbători păgîne vechi „ale arienilor“, care erau sărbătorite „la concurenţă“ cu cele creştine. Astfel, la data de 21 decembrie a fiecărui an s-a încercat introducerea serbării „focului“ sau a „solstiţiului de iarnă“, iar în paralel se sublinia originea „străină“ a creștinismului:

„21 decembrie al fiecărui an, serbarea focului sau a solstiţiului de iarnă, cînd se ard trunchiuri uriaşe de brad în contemplaţia evlavioasă a adepţilor“.

„Astfel, cu prilejul sărbătorilor în aer liber ale solstițiului de iarnă sau vară se aprind ruguri mari împodobite cu zvastica, iar în cuvîntul ţinut de unii fruntaşi s-a arătat că în acest mod se preamăreşte Dumnezeul străbunilor, care nu este acela impus de om dintr-o rasă străină“.

Este de reţinut că nazismul acestei organizaţii nu a fost unul mimat sau de conjunctură (steagul cu zvastica, uniformele, portretele lui Hitler, toate au fost prezente), mai mult, în cadrul minorităţii germane au existat cîţiva membri care au încercat să se opună nazificării, precum Episcopul Friederich Muller din Sibiu sau Hans Otto (1890-1953). Reţinem că nu vorbim de situaţie fără vinovaţi, în care toţi etnicii germani s-au lăsat duşi de val din lipsă de alternative. Grupul Etnic German şi partidul Muncitorilor Naţional-Socialist au fost cît de naziste se poate și, din păcate, marea parte a etnicilor germani, în special tineri, s-au lăsat infectaţi de virusul supremaţiei rasiale.

GEC – desființat de Regele Mihai în octombrie 1944

După începerea negocierilor de pace, României îi este impus să interzică şi să confişte bunurile organizaţiilor fasciste și naziste. Sunt luate în discuţie Mişcarea Legionară și Deutsche Volksgruppe, se concluzionează că M.L. a fost deja desființată în 1941 (şi bunurile confiscate) şi prin urmare Deutsche Volksgruppe este cea care face obiectul tratatului: „Mișcarea legionară fiind desființată legal de la 21 ianuarie 1941, nu mai era necesar un nou act formal de dizolvare“.

Deşi iniţial aproape toţi germanii au fost internaţi în lagăre sau arestaţi la domiciliu, mai tîrziu, autorităţile au stabilit că simpla apartenenţă la G.E.G. nu constituia o infracţiune, doar liderii fiind consideraţi principalii vinovaţi. Aceştia din urmă au fost deportaţi în URSS, unde li s-a pierdut urma, de exemplu, Andreas Smith a fost trimis în lagărul Vokuta, de dincolo de Cercul Polar, unde și moare, în condiții neelucidate probabil, în 1948. După alte surse, ar fi murit în minele din Dombas, în 1950.

De reţinut că Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul-lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României, şi nicidecum printr-o lege de naţionalizare. La 2 ianuarie 1945 se înfiinţează Comisariatul General pentru lichidarea Grupului Etnic German şi se trece la identificarea bunurilor mobile şi imobile ale acestei organizaţii.

Deutsche Volksgruppe şi-a obţinut patrimoniul astfel: a) prin absorbţia vechilor organizaţii germane, b) prin participarea la Legea Românizării, adică preluării/confiscării de bunuri evreieşti, c) datorită banilor primiţi de la Hitler şi banilor acordaţi de Antonescu în diverse situaţii.

În urma unor înţelegeri între Klaus Iohannis și Adrian Năstase și, ulterior, Victor Ponta, după Revoluţie, Forumul Germanilor din România, ce se revendicase ca succesor al Deutsche Volksgruppe, primeşte garanţii în vederea restituirii patrimoniului nazist. Din acest patrimoniu ştim că fac parte şi proprietăţi cumpărate cu bani de la Hitler, ca şi foste proprietăţi evreieşti sau bunuri care au aparținut unor diverşi particulari germani care au fost constrînşi să îşi vîndă/cedeze bunurile în folosul naţional-socialismului.

img677

Din punct de vedere istoric, doresc să subliniez următoarele aspecte:

  1. Grupul Etnic German nu a fost nici înfiinţat, nici desfiinţat ca urmare a voinţei „democratice“ a Statului Român (înfiinţare = al III-lea Reich; desfiinţare = URSS).
  2. Restituirea patrimoniului unei organizații naziste prin decizii judecătoreşti intră în directă contradicţie cu tratatele internaţionale semnate de România (articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 și art. 5 Tratatului de Pace, ţinînd cont că în cazul conflictelor între legislaţia internă şi tratatele internaţionale ratificate de România, au prioritate cele internaţionale).
  3. Liderii Grupului Etnic German au fost deportaţi şi exterminaţi în URSS, stabilirea calităţii de succesor de către o altă organizaţie cu alţi membri ce au altă doctrină politică şi un alt nume pare imposibilă. (de ex.: Andreas Smith a murit în lagărul Vokuta din URSS).
  4. Grupul Etnic German a fost înfiinţat ca persoană juridică de „drept public“, ne întoarcem la dreptul roman și cităm: „Publicum ius est quod ad Statum Rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitate pertinent“, adică în traducere: ce este „de drept public“ aparţine statului. Fapt recunoscut și de legislaţia europeană, care cînd vorbeşte de finanţare, precizează:

„2.2.3 Persoană juridică de drept public

Autoritatea publică reprezintă orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public“.

De fapt, aşa a fost şi modul în care au fost „salvate“ bunurile G.E.G. cînd ruşii le-au sigilat şi au dorit să le preia ca fiind „bunuri inamice“, atunci statul român a demonstrat că de fapt este vorba de „bunuri de drept public“ şi ele practic aparţineau statului, personalitatea juridică a G.E.G. fiind similară cu a unui minister.

Q.E.D.

P.S.: Este interesant să vedem cum se va face partajarea între bunurile organizației naziste „de drept public“ GEG şi bunurile Partidului Muncitorilor Național-Socialist German (cu care aceasta era, practic, asimilată), evitîndu-se bunurile confiscate/preluate abuziv de la evreii (legea romanizării) sau de la germanii opozanţi, sau cele cumpărate cu bani nazişti (intrăm pe alte tratate internaţionale), ca ONG-ul de drept privat Forumul Germanilor din România să preia strict bunurile „organizației naziste“ al cărei succesor se revendica!

În încheiere…

Problema revendicării patrimoniului G.E.G. ne pune în fața unui paradox. Klaus Iohannis, lider al Forumul Democrat al Germanilor din Romînia (FDGR), membru P.N.L. din 2013, a fost susținut în demersurile sale legate de patrimoniu G.E.G. ințial de Adrian Năstase și mai tîrziu de Victor Ponta, același Ponta care s-a opus, în martie 2014, aducerii domnului Klaus Iohannis la guvernare. Mai mult, șeful domnului Klaus Iohannis din P.N.L., domnul Crin Antonescu, este și inițiatorul unui proiect de lege pentru condamnarea Mișcării Legionare. Același Crin Antonescu nu are însă nici o problemă cu faptul ca FDGR (federație condusă de Iohannis) revendica niște bunuri naziste.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura istoricului Victor Dogaru.

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (I)

 

Istoria unei organizații din care se revendică și Iohannis (I)

grup-uc8dl520vm

               Grupul Etnic German, subiectul nostru de astăzi, a reintrat în atenţia generală după circa 70 de ani de absenţă, o dată cu discuţiile pe marginea numirii domnului Klaus Iohannis în funcţia de „vicepremier“. Legătura dintre K. Iohannis, primar al Sibiului, şi defuncta organizație nazistă fiind următoarea: K. Iohannis s-a aflat în fruntea „Forumului Democrat al Germanilor din România“ (una dintre organizaţiile germanilor din România, similară cu U.D.M.R.). Prin implicarea unor politicieni români, precum Adrian Năstase, a preluat drepturile patrimoniale ale sus-numitei organizaţii naziste (pactul Năstase-Iohannis).

Această poveste începe pe 27 februarie 2007, cînd Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R. – președinte Klaus Iohannis), a chemat în judecată municipiului Sibiu, reprezentat tot de primarul Klaus Iohannis (şeful său în F.D.G.R.). Instanţa a admis cererea domnului Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Astfel, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă, F.D.G.R. devine succesorul organizației naziste care face obiectul prezentului studiu.

a3

Grupul Etnic German şi Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist au dat Germaniei Naziste pentru 50.000 de soldaţi

Grupul Etnic German, menţionat în Dictatul de la Viena

Despre Grupul Etnic German trebuie înţeles că atît înfiinţarea cît şi desfiinţarea sa au fost dictate României de către forţe externe şi, prin urmare, statului român nu i se poate reproşa aproape nimic în legătură cu această organizaţie. Grupul Etnic German este menţionat pentru prima oară în Dictatul de la Viena. La acea dată, Germania se temea ca românii să nu se prindă că rapturile teritoriale fuseseră parte a unui plan german (numit Fruhling Offensive, adică ofensiva de primăvară) menit a slăbi statul român și a-l aduce în aria de influenţă a Reich-ului.

Prin urmare, la Viena, pe 30 august 1940, pe lîngă actul propriu-zis al „Dictatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (adică M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord:

„În dorinţa de a consolida situaţia grupului etnic german din România, potrivit relaţiilor prieteneşti dintre România și Germania, guvernul Regal Român și Guvernul Reich-ului au convenit următoarele: Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărîrii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“.

În ciuda faptului că minoritatea germană prosperase sub statul român, mai ales ţinînd cont că pînă la 1918 germanii din fosta provincie „Erdely“ fuseseră aproape maghiarizaţi şi doar sub stăpînirea română etnicii germani au avut şansa unei re-germanizări (şcoală, biserică, instituţii), României îi este impus, o dată cu Dictatul de la Viena, semnarea unui protocol adiţional privind respectarea angajamentelor luate la Alba Iulia în 1918 privind minorităţile, de această dată cu trimitere directă la minoritatea germană. Prin urmare, toate datele indică impunerea acestui protocol ca o „garanţie“ că statul român nu va trece la represalii împotriva etnicilor germani.

Prin urmare, Grupul Etnic German va fi înfiinţat juridic pe 20 noiembrie 1940 (Decret-lege 3884), practic, cu o zi înaintea vizitei generalului Ion Antonescu la Berlin, vizită ce a avut ca scop aderarea României la „Pactul Tripartid“ (23 noiembrie.)

De reţinut că naşterea acestei organizaţii naziste nu a avut o conjunctură foarte „democratică“, diplomaţia românească fiind nevoită sa tacă și să accepte formarea „Grupului Etnic German“.

Conform Monitorului Oficial, Grupul Etnic German era declarat persoană juridică română de drept public (Art. 1), aparţineau acestei organizaţii „toți cetăţenii români care prin confesiunea lor la poporul german au fost recunoscuţi ca fiind de origine etnică germană“ (Art. 2)

Tot prin acest decret (Art. 3) se recunoaşte şi existenţa partidului „Muncitorilor Naţional-Socialist German“, care reprezenta politic Grupul Etnic, acesta fiind și singurul partid care va funcţiona în România, după desfiinţarea Mișcării Legionare, pînă la întoarcerea armelor.

p1560084

Deşi unii susţin că etnicii germani au fost constrînşi, statul român a făcut tot ce a putut pentru a asigura înscrierile în Grupul Etnic German

A.Schmidt, membru SS, în fruntea Grupului Etnic German

Deşi o parte dintre cei care au tratat acest subiect au înclinat să spună că „etnicii germani nu au avut de ales“, nici la înscrierea în G.E.G. și nici la înrolările în SS/Wehrmacht/Todt, în realitate documentele indică clar că statul român a făcut tot ce a putut pentru a asigura voluntariatul înscrierilor și înrolărilor.

Problema pare a fi simplă, germani din România au avut posibilitatea de a raporta statului român abuzurile comise de Grupul Etnic German și de a da prioritate legilor române. Cu toate acestea, ei au ales Vaterland-ul (nu că îi condamn, dar faptele sunt fapte) și, făcînd aceasta, ei au făcut, practic, un pariu. De altfel, rapoartele serviciilor din 1945 arătau clar resemnarea populaţiei germane, care era perfect conştientă că a pierdut războiul.

Istorici care au tratat acest subiect, precum Claudiu M. Florian, Florian Banu, Vasile Ciobanu, sunt cu toţii de acord că în realitate, prin formarea G.E.G. Germania nazistă preia controlul comunitaţii germane din România (care fusese destul de divizată pînă la acea dată).

Pentru germanii din România, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, o dată cu desfiinţarea partidelor și crearea F.N.R. de către Carol II. A urmat aderarea germanilor la FNR (10 ianuarie 1939), cărora guvernul le aproba funcţionarea „unei reprezentanţe a intereselor generale culturale, sociale, economice ale germanilor din Romînia“ (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien) în cadrul F.N.R., sub preşedinţia lui Fritz Fabritius, susţinut inițial de cercurile germane. Înlăturarea Landesfuherer-ului Fabritius, cîteva luni mai tîrziu, şi impunerea lui Wolfram Brukner ca lider al comunităţii germane (11 octombrie 1939), atunci cînd Fabritius devenise indezirabil în ochii cercurilor bucureştene, au simbolizat momentul pierderii autonomiei germanilor din România faţă de Berlin.

În fruntea Grupului Etnic German va fi numit direct de la Berlin Andreas Schmidt, pe 26 septembrie 1940, scopul acestei organizaţii şi principala misiune a lui A. Schmidt (acesta se întorcea în țară 1939, după o lungă ședere în Germania unde devenise membru SS) fiind organizarea eficientă după model nazist a germanilor din România şi realizarea de înrolări pentru Wehrmacht, SS și Todt.

Etnici germani, voluntari în armata nazistă

Grupul Etnic German, împreună cu Partidul Muncitoresc Național Socialist, cu care se confunda, a controlat o serie de organizaţii de inspiraţie nazistă, precum: „Einsatzaffel“, „Deutsch Manmschafr“, „Deutsch Arbeiterscheft“, „Deutsch Arbeiterschejt“, „Landesbaarerscheff“.

Datele arată că această organizaţie a dat Germaniei naziste 50.000/55.000 de soldaţi, inclusiv în infamele unităţi SS, şi circa 15.000-20.000 de lucrători în industria germană (Organisation Todt). Ideea folosirii etnicilor germani din România în armata germană se pare că a apărut în anul 1939, cînd, după izbucnirea războiului, 350 de germani originari din România, aflați în Germania la studii, s-au oferit voluntari pentru armata germană.

Principala problemă a fost că cetăţenii români nu puteau fi înrolaţi în alte armate, prin urmare înrolările îmbrăcau diverse forme, precum plecări la „muncă“, „specializare“, „şcoală“, sau chiar trecere ilegală a frontierei. În 1940 a avut loc „1000-Mann Aktion“, sub coordonarea lui Heidrich Himmler din Germania şi Andreas Schmidt, acţiune care îşi propunea recrutarea a 1.000 de voluntari. Mare parte dintre aceştia vor ajunge înrolaţi în Divizia 2 SS Panzer „Das Reich“ (ca şi alţi etnici germani, din Banatul românesc, înrolaţi ulterior). Această unitate a fost acuzată şi condamnată la Nürnberg pentru masacrul de la Oradour-sur-Glane.

Deşi guvernul român se arată iniţial intransigent în legătură cu înrolarea cetățenilor germani, în faţa unor presiuni considerabile din partea Reich-ului, începe treptat sa facă concesiuni, de exemplu, la 1 iulie 1941 și la 16 noiembrie 1942, și se emite cîte un Decret-lege pentru amnistierea unor infracţiuni legate de dezertare.

Abia la 12 mai 1943 guvernul român își dă acceptul în vederea înrolării etnicilor germani, doar în regim de voluntariat.

O mare parte din voluntari au fost înrolați în divizia 7 Munte SS „Prinz Eugen“ (staționată în Iugoslavia), care se afla sub comanda generalului Arthur Phleps, etnic german din România.

clubul_sportiv_soimii_sibiului

Patrimoniul nazist a fost restituit, după 1989, către Forumul Democrat al Germanilor din România

Transilvania urma să devină o regiune a marelui Reich

Naționalismul G.E.G. a degenerat în idei de superioritate rasială şi cultură, ajungînd chiar în a cocheta cu ideea creării unui Donalaund (o regiune „a Dunării de jos“ constituită din Banatul istoric), conform unor date strînse de serviciile noastre, populația ne-germană de aici urmînd a fi deportată în Transnistria „împreună cu ţiganii“.

Referitor la Transilvania, aceasta urma să devină şi ea o regiune a marelui Reich. Referitor la rasismul cultivat în acea perioadă de liderii comunității germane între etnicii săi, o notă a jandarmeriei ne semnalează apariția unui certificat de arian în cadrul etniei germane:

„Printre minoritarii germani din România circulă un fel de carnete denumite AHFNPASS-URI/pașaportul străbunilor, cu care persoanele de origine germană caută a se stabili originea lor ariană“.

Relația etnicilor germani cu statul român era definită de Volksgruppenfrer-ul A. Schmidt într-o cuvîntare ținută la Sibiu, pe 9 februarie 1941, astfel: „Nu suntem nimic altceva decît o parte a marelui popor german și raportul nostru cu statul este raportul Germaniei cu România“.

Arhivele românești sunt pline cu rapoarte realizate de diverse servicii şi direcţii, precum „SSI“, „Jandarmerie“, „Poliţie“, „Consiliul de miniştri“, în care ne sunt relatate apariţia unor sentimente antiromâneşti, manifestate prin diverse acțiuni, precum: germanizarea numelor străzilor din Timişoara, înlăturarea tablourilor cu Regele Mihai și Antonescu şi înlocuirea lor cu tablouri cu Adolf Hitler în diverse clădiri publice din zonele cu populaţie majoritar germană, prezenţa steagurilor româneşti disproporționată ca număr şi mărime, în comparaţie cu drapelele naziste, la întrunirile publice ale etnicilor germani.

La acestea se pot adăuga şi unele mai grave, precum refuzul de a se prezenta la încorporare în armata română sau refuzul de a ceda rechiziţiile obligatorii cerute de statul român (Legea nr 139/1940), motivînd că etnici germani contribuie la rechiziţii pentru armata germană.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura istoricului Victor Dogaru.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/istoria-unei-organizatii-din-care-se-revendica-si-iohannis-i-296260/

Klaus Iohannis, beneficiar de case și proprietăți naziste

pb-fwqyi3vjus

 

O simplă sentință judecătorească necontestată de nimeni, emisă la Sibiu, a schimbat un decret-lege și a încălcat o Convenție internațională la care România este parte din 1944. Sentința dată la Sibiu pe 28 mai 2007 consfințește că Forumul Democrat al Germanilor din România este succesorul în drepturi al organizației Grupul Etnic German, fără a menționa nimic despre faptul că este vorba de o organizație interzisă pentru activitatea fascistă desfășurată pe teritoriul României și Germaniei.

Nu cunoștea Klaus Iohannis istoria Grupului Etnic German și rațiunile pentru care acesta a fost interzis prin Convenția de Armistițiu din 1944? Pentru o mai exactă cunoaștere a istoriei GEG din România, în zilele următoare vom reveni pe larg asupra activității acestuia.

Sub președinția lui Klaus Iohannis la FDGR și în mandatul de primar al aceluiași Klaus Iohannis la Sibiu, s-a petrecut o încălcare a unui document fundamental din încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Convenția de Armistițiu cu valoare de tratat internațional la care România a fost și mai este parte și care a fost internalizat în România printr-un Înalt Decret Regal nr. 1626, publicat în Monitorul Oficial 202/2 septembrie 1944. În baza acestuia, Regele Mihai a promulgat legea 485/7 octombrie 1944, prin care Grupul Etnic German a fost desființat și interzis.

img_9910_2

Sentința obținută de Primăria Sibiu în anul Capitalei Culturale Europene

FDRG și judecătoarea Maria Morar s-au prevalat de OUG nr. 83 și de cele patru articole (6-9) adăugate la votarea Legii 66/2004. Aceasta stipulează:

„(1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat“ (Legea 66/2004).

Cum a dovedit FDGR că este „continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat“ (Legea 66) pentru a fi recunoscută drept continuatoarea acestei organizații fasciste interzise în România prin legi neabrogate, rămîne un mare-mare mister.

După ce negocieri, și cu cine, și cum a redactat guvernul A. Năstase o Ordonanță de Urgență devenită Legea 66/2004, aceasta este o altă poveste.

Noi rămînem deocamdată la Klaus Iohannis și la FDGR, continuatorul unei organizații de tip fascist, interzisă prin legi în vigoare.

Cornel Nistorescu

Noua „Casă Verde“

         Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că pur şi simplu în România se înfiinţează o organizaţie politică, iar aceasta solicită în instanţă să fie recunoscută drept succesoare a Gărzii de Fier. Iar un tribunal este de acord. După care, la scurt timp, statul român îi retrocedează toate bunurile Mişcării Legionare, care au fost pe bună dreptate confiscate atunci cînd Garda a fost declarată extremistă, ilegală şi criminală. Şi, în fine, se ne mai imaginăm şi faptul că ar obţine câştig de cauză şi s-ar alege cu bunuri în valoare de miliarde de euro, care pînă ieri au aparţinut Statului Român. Care ar fi efectul?

Reacţia opiniei publice naționale şi internaţionale şi a instituţiilor din lumea întreagă – ca să nu mai vorbim de reacţia guvernelor – ar fi instantanee şi năprasnică. România ar fi literalmente pusă la zid. Cum să încalci legile interne care au declarat criminală Mişcarea Legionară, au dizolvat-o şi i-au confiscat bunurile, precum şi legile internaţionale, că să nu mai vorbim de Convenţia de Armistiţiu, tratat aflat şi astăzi în vigoare?

Imposibilul a fost făcut posibil. Pentru că, iată, Grupul Etnic German, o altă organizaţie criminală declarată şi sancționată ca atare prin Convenţia de Armistiţiu şi printr-un decret semnat de Regele Mihai a devenit, în urma deciziei Judecătoriei Sibiu, izvor de uriaşe drepturi patrimoniale pentru Forumul Democrat al Germanilor din România. Care, astfel, a luat cu japca imobile şi alte bunuri estimate la o valoare plasată între 14 şi 18 miliarde de euro, conform estimărilor Ministerului Finanţelor.

img_9900

Notă de la Siguranța vremii

Ceea ce Mişcarea Legionară încă nu a reuşit, a reuşit Klaus Iohannis, care a condus Formul German şi care a reuşit să obţină nu numai recunoaşterea statutului de succesor al organizaţiei, în speță criminalul Grup Etnic German, dar şi să primească totalitatea bunurilor acesteia. Pentru sutele de imobile preluate în mod ilegal şi prin încălcarea flagrantă a tratatelor internaţionale, statul român, în noua sa calitate de chiriaş, plăteşte chirii care, însumate, ating sume exorbitante.

Toată această inginerie a fost montată şi finalizată de Klaus Iohannis în intervalul 2007-2014 – an în care acesta a câştigat alegerile prezidenţiale. Aceasta, după ce, în prealabil, a primit Crucea de Fier pentru merite deosebite aduse statului german, printr-un decret semnat de Angela Merkel. La sfîrşitul anului 2011, cancelarul de la Berlin vizitase România şi solicitase retrocedarea proprietăţilor confiscate în beneficiul Forumului Democrat al Germanilor din România, condus de domnul Klaus Iohannis. Dacă acest detaliu contează cumva, mai precizăm că la procesul nelegiuit în care s-a stabilit succesiunea, Primăria Sibiu, condusă tot de Klaus Iohannis, a refuzat să facă opoziţie. În ciuda faptului că multe dintre bunuri erau la acea dată în proprietatea primăriei.

Să ne întoarcem la exercițiul nostru de imaginaţie. Cum ar fi fost dacă aceeaşi afacere criminală ar fi favorizat Mişcarea Legionară? Nu ar fi luat foc o lume întreagă? Cât înseamnă 15 miliarde de euro, la care se adaugă chiriile plătite lunar? Ce s-ar putea face cu aceşti bani pentru bătrîni, pentru spitale, pentru învăţămînt şi chiar pentru etnicii germani – câţi au mai rămas? Pentru că, atenţie, din această megapotlogărie, ei nu beneficiază cu nimic.

Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, cum răspundeți acestor acuzaţii, pentru care am postat şi postez în continuare probe?

Radu Golban

 

colegiul_national_samuel_von_brukenthal_din_sibiu

Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu

 

decretele_legi

Decretul-lege de interzicere a Grupului Etnic German și de confiscare a bunurilor acestuia

Lista bunurilor preluate de la Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)

– La Biserica Evanghelică:

Clubul Sportiv „Șoimii Sibiului“ (str. General Magheru, nr. 18), Școala Populară de Arte „Ilie Micu“ (str. Avram Iancu, nr. 10), Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu“ (str. Banatului, nr. 2), Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal“ (str. Piața Huet, nr. 5), Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu (str. Arhivelor, nr. 1 și 3), Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“ (str. General Magheru, nr. 30), Complexul de Servicii „Prichindelul“ (str. Bastionului, nr. 6), Complexul Național Muzeal „Astra“, (Pădurea Dumbrava), Complexul Național Muzeal „Astra“ (Muzeul de Etnografie Saxonă „Emil Sigerus“ – str. Piața Mică, nr. 21),

intersecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Herman Oberth și parțial Spitalul Clinic Județean Sibiu (B-dul Corneliu Coposu), Muzeul Brukenthal.

– La Forumul Democrat al Germanilor din România:

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu (str. Berăriei, nr 2), fostul sediu al Filarmonicii de Stat Sibiu (transformat în Restaurantul Hermania), (str. Filarmonicii, nr. 2), Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu (str. Funarilor, nr.1), sediul FDGR din Piața Mare, precum și multe alte clădiri din centrul istoric.

Precizăm că sunt în curs de revendicare, din partea FDGR și a Bisericii Evanghelice, cele mai impozante clădiri din centrul istoric, cuprinse în aria str. Bălcescu și Piața Mare.

– Clubul Sportiv „Șoimii Sibiului“

http://urbo.ro/sites/default/files/imagecache/photo-big/

fotos/2010/26/1/104033/ 104033-60607-39521.jpg

– Școala Populară de Arte „Ilie Micu“

http://wikimapia.org/5718051/ro/Liceul-de-Art%C4%83-Sibiu

– Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu“

http://www.tribuna.ro/images-up/2015_04_23_1_colegiul-agricol-d-pbarcianu-

condamnat-sa-dispara_66596.jpg

– Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal“

https://ro.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Na%C8%9Bional_%E2%80%9ESamuel_

von_Brukenthal%E2%80%9D_din_Sibiu

– Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu

http://wikimapia.org/5903985/ro/Directia-Judeteana-Sibiu-a-Arhivelor-Nationale

– Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“

http://www.calificativ.ro/COLEGIUL_NATIONAL_ANDREI_SAGUNA_DIN_

BRASOV_REVENDICAT_DE_BISERICA-a15987.html

– Complexul de Servicii „Prichindelul“

http://www.dasib.ro/index.php/copil-si-familie/centre-de-plasament/centrepublice

Sursa: http://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-beneficiar-de-case-si-proprietati-naziste-296186/

Cum a ajuns România să-şi cumpere de la alţii propriile resurse!

ilie-serbanescu

             În zgomotul asurzitor al evenimentelor mai mult pseudopolitice decît politice şi mai mult pseudojuridice decît juridice care se derulează în România – dintre care, vai, atîtea sunt diversiuni în toată regula! – a trecut pur şi simplu neobservată, după cum probabil s-a şi urmărit, vizita la Bucureşti a dlui Rainer Seele. Este şeful cel mare al celui mai mare proprietar din România, OMV, deţinătorul tuturor resurselor de petrol şi a jumătate din cele de gaze naturale exploatate în ţară, al celei mai extinse şi importante reţele de distribuţie de carburanţi, Dumnezeul preţurilor din bezinării, dar şi al tuturor celor văzute şi nevăzute de pe această vastă piaţă, de departe cel mai important segment al afacerilor şi consumului din România. A trecut practic neobservată, în ciuda faptului că era a treia în decurs de numai un an, respectiv de la preluarea funcţiei supreme în OMV de către dl Seele, un executiv de frunte adus din Germania în compania austriacă.

Vizita s-a desfăşurat de altfel în mare secret. Singurul lucru care s-a aflat este că, în discuţia cu preşedintele Iohannis, s-a menţionat, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „nevoia de predictibilitate fiscală şi legislativă care să menţină interesul pentru dezvoltare“. Despre ce o fi oare concret vorba în această alambicată formulare?!

Preluarea de către OMV a petrolului pe de-a-ntregul şi în parte a gazelor româneşti, precum şi a unei puternice reţele de distribuţie de carburanţi a inaugurat o epocă tragică în istoria postcomunistă a României. Epoca, fără înconjur spus, colonială. Preluarea sub control de către străini a exploatării bogăţiilor subsolului este faza primitivă, dar de bază a sistemului colonial. Aşa-zisa „privatizare“ a Petrom (aşa-zisă, pentru că OMV este o companie în bună măsură controlată de statul austriac) a fost impusă de la Bruxelles drept o condiţionalitate sine-qua-non a aderării României la UE. Astfel că preluarea Petrom de către OMV este emblemă atît pentru apartenenţa României la UE, cît şi pentru implicarea ei dramatică într-un sistem centru-periferie de tip colonial. Din momentul preluării, care a avut loc în formula redevenţelor, România a pierdut proprietatea asupra tuturor resurselor de petrol şi a jumătate din resursele de gaze naturale lăsate de Dumnezeu românilor, dar şi posesia asupra unei vaste reţele de distribuţie de carburanţi. România a devenit, dintr-un foc, singura ţară din regiune fără o companie sub control naţional de distribuţie de carburanţi, cu toate că era singura ţară din regiune care deţinea resurse de petrol. Colonialism sadea, acceptat, în aplauzele parlamentarilor, practic de întreaga clasă politică românească.

Legătura dintre preluarea Petrom şi apartenenţa României la UE, existentă încă de la început, a căpătat cu trecerea anilor aspecte tragice. În România au fost schimbate legea petrolului şi legea minelor pentru a permite consolidarea juridică a încălcărilor constituţionale de la preluarea Petrom de către o companie străină. Potrivit constituţiei postdecembriste, resursele subsolului nu puteau fi înstrăinate, ceea ce împiedica de fapt folosirea sistemului redevenţelor, pe care îl vizau spre utilizare, în legătură cu alte resurse, şi alţi corifei din UE sau din afara UE. Schimbările respective de legi au înlesnit preluarea în concesiune de către companii străine a unor perimetre petroliere sau gazeifere din largul coastelor româneşti ale Mării Negre, nu numai pentru prospecţiuni şi explorări, ci şi pentru exploatare.

Apartenenţa la UE a obligat România la asumarea reglementărilor UE din domeniul energetic, inclusiv cele ale aşa-numitelor liberalizări de pe piaţa energiei (extinse de la carburanţi la electricitate şi gaze). Resursele din spaţiul UE sunt considerate într-un fel ale UE, şi nu ale ţărilor pe teritoriul sau în subsolul cărora se găsesc. Regulă inventată, evident, de cei din UE care nu au resurse, pe seama celor cărora le-a lăsat Dumnezeu resurse; din nefericire, în UE marii corifei, care dictează şi impun regulile, sunt toţi neposesori de resurse! Astfel, a deţine resurse devine în UE nu un avantaj, ci un handicap. Utilizarea lor în interesul dezvoltării proprii este barată. Preţurile sunt stabilite la Bruxelles tot de marii corifei neposesori de resurse. Și destinaţiile resurselor exploatate sunt fixate tot la Bruxelles, putînd chiar să ocolească sau să nu vizeze ţara posesoare de resurse. Başca faptul că, în sistemul de redevenţe, adevăratul (dar fost) posesor trebuie, în schimbul a ceva mărunţiş pe care îl primeşte, să-şi cumpere propriile resurse ca să poată avea acces la ele.

Impunerea de la Bruxelles a unor asemenea reglementări României a întărit sistematic şi progresiv poziţiile OMV şi le-a slăbit pe cele ale părţii române, OMV ieşind mereu în cîştig din diferite dispute pe probleme concrete. În ciuda înfruptării masive şi extrem de bănoase din petrolul şi gazele româneşti, OMV a acţionat deschis pentru ca, în spiritul cerinţelor UE, gazele exploatate intern să fie decontate la preţul gazelor din import (de 2-3 ori mai scumpe), bineînţeles pe seama consumatorilor romîni. Pentru a o lăsa mai moale cu presiunile pentru asemenea preţuri, OMV a primit din partea guvernului român facilitatea de a deconta aprovizionarea cu gaze a propriei termocentrale la preţul gazelor interne, spre deosebire de toate celelalte termocentrale (aparţinînd statului) care sunt obligate să facă decontul la preţul mult mai mare al ”coşului” de gaze (interne şi importate). Pentru acordarea unei facilităţi asemănătoare către un producător romîn de îngrăşăminte, miniştrii de resort au dosar penal! În cazul facilităţii acordate OMV nu există un asemenea dosar.

În mod sistematic, OMV s-a plîns la Buxelles că România nu-i asigură condiţiile pentru exportul liber din gazele exploatate în România, prin construcţia (prevăzută la Bruxelles) a unor conducte de racord pe traiectul Ungaria-Austria. România a fost la un pas de infringement în urma acestei plîngeri. Știţi cum s-a încheiat disputa? A intervenit Comisia de la Bruxelles şi, fără cererea României (repetăm, fără cererea României), a acordat României din fonduri europene bani pentru construcţia urgentă a racordurilor din ”autostrada gazelor” BRUA (Bulgaria-Romînia-Ungaria-Austria). Nici nu se ştie cine din România a mandatat construcţia acestei conducte separate faţă de cele existente care aduc în zonă gaz rusesc. Mai mult, s-a şi trecut repede repede la construcţia ei, care implică, printre altele, şi subtraversarea Dunării! De mirare nu este, pentru că se apropie momentul în care este posibil să treacă în exploatare şi gazul din largul Mării Negre, care trebuie să ajungă musai… în Austria.

Oricum este cazul doar al gazului exploatat în largul Mării Negre de către OMV, căci de acela ce va fi eventual exploatat de Lukoil sau Exxon nu se ştie nimic, întrucît, potrivit reglementărilor de la Bruxelles, concesionarul îl poate duce unde doreşte din mijlocul mării, neavînd nici o obligaţie să aprovizioneze Romînia sau măcar să îl transporte prin Romînia. E tare, nu?! Colonialism curat!

Ce mai vrea în aceste condiţii OMV de la Romînia? Păi, foarte simplu: ne luminează în chestiune formularea cu „predictibilitatea fiscală şi legislativă“. Cu alte cuvinte, ca România să nu schimbe cumva redevenţa! Acum – adică, mai bine zis de peste 12 ani încoace – aceasta este derizorie. Jenant de derizorie! Culmea este că, tocmai în perioada din urmă, în condiţiile preţurilor scăzute ale petrolului pe plan mondial, importanţa redevenţei a crescut. OMV este obişnuită, însă, cu profiturile din primii ani după preluarea Petrom. La început, o simplă eliberare a Petrom de căpuşele româneşti a trecut imediat compania de pe pierderi pe profit. Și OMV a realizat în fiecare an cîştiguri nete fabuloase, de la egalul la dublul întregii sume pe care a plătit-o pentru cumpărarea Petrom. Și vorbim de profiturile oficial raportate, căci în România companiile străine raportează doar o mică parte din profiturile efectiv realizate! Deci, OMV şi-a scos şi mama banilor investiţi în Petrom!

De ce „dezîncăpuşarea“ eliberatoare n-a fost făcută chiar de proprietarul iniţial al Petrom, adică de statul român, nu este deloc un mister. Înstrăinarea Petrom a inaugurat nu doar o etapă colonială în istoria României, dar şi un alt proces nefast, poate cel mai nefast dintre toate: în loc să fie distruşi hoţii, s-a ales să fie distrus statul! Dacă nu era distrus statul, Romînia poate nici nu ajungea o colonie, care să trebuiască a-şi cumpăra de la alţii propriile resurse pentru a avea acces la ele. Ar fi interesant un studiu în legătură cu ce s-a ales România din aşa-numita „privatizare“ a Petrom.

Redevenţele stabilite la preluare aveau valabilitate zece ani. După aceea, puteau fi schimbate. Le-a schimbat cineva?! Nu! A încercat măcar cineva să le schimbe?! Nu! Cînd a preluat şefia guvernului în2012, dl Ponta şi-a inaugurat mandatul – stupoare! – cu o vizită la Viena. Nu s-a ştiut de ce! După numai cîteva luni, cînd s-a intrat în 2013, s-a constatat de ce. Nu a mai fost pregătită, după cum se spusese, nici o nouă redevenţă pentru anul următor 2014 cînd expirau cei zece ani! Acum, ne aflăm în 2016 şi, nu peste mult timp, vom intra şi în 2017! Noul şef al OMV vine la Bucureşti în vizite succesive şi cere „stabilitate fiscală“. Adică, sărăntoaca Româfnie, pe cheltuiala ei şi pe seama resurselor poporului ei, să nu cumva să procedeze la vreo suplimentare a redevenţelor. Probabil se invocă vremurile grele, preţurile scăzute deocamdată la petrol pe plan mondial. Nu contează că Petrom a fost factorul care a propulsat de fapt OMV de ani şi ani, ajungînd să cîntărească în companie mai mult decît restul companiei înseşi. De altminteri, cine să mărească redevenţa şi cu cît?! N-a făcut-o neastîmpăratul Ponta care, de cînd nu mai este prim-ministru, se dă mare apărător al intereselor naţionale, măcar mai mare decît a fost mentorul său politic Adrian Năstase, cel ce a înstrăinat Petrom către OMV! De la cine să aşteptăm miracolul? De la neamţul Iohannis? Sau de la bruxellezul Cioloş? Ajută-ne, Doamne!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 5 octombrie 2016 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cum-a-ajuns-romania-sa-si-cumpere-de-la-altii-propriile-resurse-288960/

Bizarerii deloc bizare

ilie-serbanescu

               În România se întîmplă mereu mai multe lucruri bizare. De pildă, zeci (dacă nu chiar sute) de mii de demonstranți ies în stradă să protesteze față de o ordonanță guvernamentală pe care nici n-au citit-o. Pe piața energiei, cam în același timp, s-a întîmplat ceva similar, dar poate și mai bizar. Cînd gerul era încă în toi, prețurile, după ce explodaseră stimulate tocmai de valul de frig de la începutul anului, s-au potolit ca prin farmec pe așa-numita „platformă spot“ (de achiziții bursiere de energie pe termen scurt), anunțînd ca unică explicație transformarea subită a României în importator de electricitate. Cum, frate, așa, deodată, din exportator, importator?! Așa-numita liberalizare impusă de la Bruxelles a pieței energiei electrice a dus la apariția „traderilor“, speculatori de energie, care cumpără cît pot de ieftin și vînd cît pot de scump, mai bine cunoscuți sub denumirea de „băieți deștepți“. Aiuritoarea liberalizare a pus în România, precum nicăieri în lume, în concurență, energia obținută din surse hidro cu cea obținută din surse termo, care din motive tehnologice nu pot fi puse în concurență și care, în plus, în România nu sunt concurențiale, ci complementare în acoperirea consumului. În mod firesc, „băieții deștepți“ s-au năpustit pe energia ieftină din surse hidro, spre a o specula, și, în consecință, cea din surse termo a fost tot mai mult scoasă din joc, accentuînd artificial problemele financiare ale complexurilor miniere și centralelor pe cărbune. Cînd a venit frigul, ce să vezi?!, a trebuit să se apeleze la cărbune și la centralele termo. Prețul a crescut pe măsură ce a sporit cererea! „Băieții deștepți“, care nici nu se gîndiseră cumva să contracteze din timp energie mai scumpă, au fost prinși pe picior greșit. Și au început să dea din colț în colț. Și, culmea!, statul, practic singurul producător de pe piață (și în hidro, și în termo, și în nuclear), a înregistrat ceva încasări suplimentare, spre disperarea năpîrcilor (pardon, privaților!) care-l căpușează din toate părțile, fie că sunt distribuitori, fie speculatori! Și, probabil într-un efort comun, au găsit soluția și, dintr-o dată, prețurile s-au potolit. „Băieții deștepți“ au ocolit piața spot prin diferite aranjamente „nebursiere“, sugerînd că producția internă n-ar mai putea acoperi cererea și trimițînd subit România la import! Nimic, nimic – nici puținele încasări din frig – să nu ajungă cumva la statul român! Era obligatoriu ca „perlele energetice“ – ultimele ale statului român – să nu pară cumva a valora ceva mai mult sau măcar ceva! Și astfel, prin sugrumarea încasărilor lor, procesul de desființare a energiei termo (care asigură o independență a României) și de externalizare a energiei produsă ieftin, adică a celei hidro, își poate urma cursul.

De altfel, obiectivul central al perioadei pentru capitalul străin îl constituie preluarea hidrocentralelor, cel mai profitabil segment de producere a energiei. Acestea, pe de o parte, sunt un monopol natural, căci amplasamentele hidroenergetice favorabile sunt dar de la Dumnezeu, iar, pe de altă parte, valorificarea lor se face cu mari eforturi financiare şi umane şi deci trebuie să aparţină în veci celor cărora le-a lăsat Dumnezeu acest dar şi celor care au făcut aceste sacrificii materiale şi umane, adică romînilor, şi nu capitalului străin.

Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica a scos în evidenţă dramatismul căpuşării companiei de către „băieţii deştepţi“.

Dar, să fim realişti, ieşirea întărită din insolvenţă a Hidroelectrica nu echivalează cu un capitol încheiat pentru biata „cea mai mare perlă a coroanei“ a statului român. Cioclii străini sunt pregătiţi. Este de ajuns a fi pusă în bursă! Este o pură iluzie că externalizarea pe bursă doar a unor pachete minoritare din „perlele coroanei“ din sistemul energetic nu se va solda pînă la urmă cu pierderea totală a controlului asupra acestora. Respectivele pachete minoritare joacă rolul invitării hoţului în casă. De rest se ocupă acesta. Cu cohorte de avocaţi, prin manevrarea insidioasă a aşa-numitelor drepturi ale acţionarului minoritar, cu constrîngerile de piaţă orchestrate de marile multinaţionale din domeniu şi presiunile din partea agenţilor lor de vînzări, care nu sunt alţii decît FMI, BM şi Comisia de la Bruxelles, te trezeşti uşor, uşor dat afară definitiv din propria casă.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/bizarerii-deloc-bizare-296107/

 

 

Cine seamănă vînt culege furtună

parlamentul-romaniei

          Discursul din Parlament al lui K.W.Iohannis a fost unul ironic, obraznic, incitator, dar nicidecum o luare de cuvînt a unui om politic. Nu, Iohannis nu este un politician, este un produs al serviciilor.

În plină criză, pe care el însuși a alimentat-o prin descinderea în piață, nu a cerut demisia guvernului  pentru că, deschizînd cutia Pandorei, nu va mai putea ține fenomenul sub control.

Va prefera în continuare să obstruționeze activitatea parlamentului și guvernului.

Singura soluție pentru dezamorsarea acestei situații este aceea a suspendării președintelui, deoarece acesta nu este capabil să se adapteze realității în care trăim și prin acțiunile lui face numai rău societății românești.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

 

Ultimul populist: Dragnea

ilie-serbanescu

              Este lesne observabil, la o privire oricît de sumară, că imediat cum o forță politică reușește să pună în pericol sau chiar numai în discuție establishment-ul politic în oricare din țările-nucleu ale Occidentului de azi, ajunge să fie taxată, automat aproape, drept „populistă“.

Indiferent dacă forța politică născîndă ori în ascensiune vine din zona de stînga sau din zona de dreapta! Ca în Caragiale: am, n-am treabă, pe la 12 trecute fix… dă-i cu „populiștii“! Adică răii sau, mai precis, cei care aparent promit binele, dar aduc răul! Așa sunt făcuți populiști cei de la Alternativa pentru Germania, cei de la Frontul Național al dnei Le Pen în Franța, cei de la Mișcarea 5 Stele în Italia, suitele de ecologiști de colo și colo, extremiștii de stînga, dar și extremiștii de dreapta, mă rog, tot ceea ce se consideră că atentează practic sau doar mental la regulile globalizării, aservirii transnaționale și lichidării identității națiunilor. Pînă și marele bogătaș Donald Trump a fost vituperat ca populist pentru că a îndrăznit nu numai să ajungă președinte al SUA, dar și să proslăvească locurile de muncă din America și, ce să vezi?!, clasa mijlocie. S-a atins performanța ca, dacă ai pe cineva de țintuit ca într-un insectar, îl faci „populist“, pentru că așa își înțeapă de moarte adversarii cancelarul Merkel, miliardarul Soros, bancherul euro Draghi sau CEO-ul Google. Doamne ferește dacă vreo forță politică vrea să dea prioritate creării de locuri de muncă sau, și mai rău, să ma ia ceva prin Europa din atributele conferite anterior, la presiuni sau neglijențe, unor structuri transnaționale ori suprastatale, precum nefericirea numită Komisariatul de la Bruxelles!

Absolut jenant, eticheta de „populist“ este pusă fără nici o legătură cu accepțiunea reală a termenului, ci doar pentru înfierarea oricărei încercări de a se contesta tronul celor care, ca să domnească, în spatele unor aparate monstruoase de informație și protecție, s-au înconjurat abil de clișee și paradigme întru disperarea oamenilor și batjocorirea bunului-simț. După Enciclopedia Britanică, „populismul este un program sau o mișcare politică avînd în centru omul de rînd, în antiteză cu o elită anume, contrast din care omul de rînd iese cîștigător“. Ce ar fi, ca atare, rău în populism?! Cam nimic! Sau rău în el este tocmai ceea ce e bun în el?! Ori este rău numai pentru că este bun?!

Dacă în țările din centrele coloniale populismului i se permite măcar să existe, deși mereu și mereu în bătaia puștii, în țările periferiilor coloniale acesta este strict interzis. În țările colonii – precum România – unde votul popular, pretins ca exercițiu suprem al democrației, nu este respectat și, dacă nu convine stăpînului extern, este chiar călcat în picioare, populismul trebuie repudiat, trebuie nu doar descalificat, dar și dărîmat cu tunurile. Pur și simplu pentru ca omul de rînd doar să șteargă pe jos, să-și vadă lungul nasului și să nu-l ridice cumva dincolo de vîrful bombeului! Iar dacă vreo forță politică încearcă să dea ceva la nevoiași, cum s-ar spune, omului de rînd, trebuie distrusă imediat, să nu-i mai vină idei „populiste“! Într-o țară colonială – precum România –, unde nimic important nu se mai află în posesia autohtonilor, tot ce este strategic aparținînd capitalului străin, populismul trebuie strivit cu cizma, pentru că, fără să vrea, atentează, prin însăși creșterea salariilor derizorii, la miza de fond pentru capitalul străin: salariul mic, de tip colonial, pe care se bazează de fapt jefuirea țării, aservirea românilor, distrugerea națiunii.

Iată ultimul episod (2017) dn istoria populismului într-o țară colonială: „populistul“ Dragnea a îndrăznit să mărească salariile, puținele pe care a putut dintre mult mai multele existente, și de aceea este cazul să fie pedepsit! Pentru că a mărit salariile într-o colonie și nu cumva pentru că a introdus o grațiere spre a descongestiona penitenciarele și nici pentru că a dezincriminat parțial abuzul în serviciu! Repetăm: pentru că a mărit salariile la pălmași! Așa este comanda de la proprietarul străin al țării către sistemul vătășesc. Dragnea, ultimul populist, să fie scos din joc!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/ultimul-populist-dragnea-295739/

Komisariatul de la Bruxelles: victorie terminatoare asupra României

ilie-serbanescu

             Deoarece, de curînd – în contextul dezbaterilor ascuțite în spațiul public în legătură cu intervenția unor factori de putere în blocarea pur și simplu a construcției unor autostrăzi peste munți –, un coleg de breaslă a considerat nimerit să amintească pe un canal TV ceea ce subsemnatul spunea, acum ani de zile, cu subiect și predicat, că „n-avem voie să traversăm Carpații“, m-am decis să revin asupra problemei în care am fost singurul care s-a încumetat s-o așeze explicit în termenii unei interdicții politice, „bineînțeles, dictată extern“! Din vremea respectivă (în urmă cu 3-4 ani) pînă acum, recurgerea la această explicație de interdicție politică (repet, externă!) nu are decît o singură justificare: nici o motivație economică (absența oportunității, lipsa fondurilor ori incompetența pur și simplu) nu există! Iată ce spuneam despre acest lucru în cartea „Romînia, o colonie la periferia Europei“ (Ilie Șerbănescu, Ed. Roza Vînturilor, 2016), unde sumarizam de fapt intervențiile mele în spațiul public pe această temă: „Cum se face că toate administraţiile, indiferent de culoarea lor politică, din întreaga perioadă postcomunistă, au evitat (nu ezitat, ci evitat!) să lege printr-o autostradă Bucureştiul de Ardeal?! Nu este vorba în această privinţă nici de lipsă de bani, nici de incompetenţă. Ar fi ilogic să se spună că nu s-au găsit cîteva miliarde de dolari din zecile de miliarde de dolari cheltuite pentru infrastructură rutieră în peste două decenii! Ar fi o idioţenie să se pretindă că n-a existat competenţa necesară pentru construcţia de autostrăzi de traversare a munţilor, cînd acelaşi popor – pe vremea comunismului, acela «ineficient şi neperformant»! – a străpuns munţii pe mai multe trasee pentru a asigura legăturile rutiere sau feroviare între provinciile istorice ale Romîniei! Să nu ne facem a fi uitat că guvernul Năstase, cotat de atîţia, perfect pe nedrept, cel mai performant dintre guvernele postdecembriste, a pus punctul pe i în domeniu: cînd a fost să facă un cadou americanilor pentru primirea României în NATO, le-a dat să construiască în condiţii aiuritor de avantajoase o autostradă. Care?! Braşov-Borş, deci una care să lege Ardealul de capitala Ungariei şi nu cumva de capitala României. Nu prea este deci vorba de a ajunge să reuşim a trece Carpaţii cu o autostradă, ci este vorba mai degrabă de a nu ajunge cumva să trecem Carpaţii cu o autostradă! Ca la o comandă politică: din partea cui şi cu ce scop?!“ (pag. 86)

Ce aflăm acum, în 2017? Că un șef operativ al principalului serviciu de informații îl amenința, deja în urmă cu ani, pe prim-ministru că îl bagă la pușcărie dacă începe construcția unei autostrăzi Comarnic-Brașov. Adică a uneia care ar lega Ardealul de capitala României! Și că, dacă este vorba de o autostradă, atunci, în viziunea aceluiași șef, ar trebui avută în vedere cea Pitești-Sibiu, aflată pe coridorul agreat de UE. De ce?! Explicația furnizată: pentru că așa vor „europenii“! Dacă nu ești cumva tîmpit, îți dai lesne seama că argumentul este din zona discreționismului politic, în timp ce economic lucrurile stau în favoarea variantei Comarnic-Brașov: traseu prin munți de două ori mai scurt; trafic de două ori mai intens!

Te pui însă cu Komisariatul (cu K) de tip sovietic de la Bruxelles?! De fapt, cred că argumentul real al acestuia este timpul: cu cît mai lung este traseul, cu atît mai improbabilă realizarea și cu cît alimentezi dilema alegerii între cele două trasee, cu atît este mai sigur că nu se pornește nici unul! Probabil, deja Komisariatul are drept sarcină de la stăpînul său (oare cine?) ca România să nu mai existe în curînd în teritoriul actual. Pentru anumite puteri coloniale postcomuniste (recrutate dintre cele 5-6 foste imperii coloniale care se calcă pe picioare în UE), dezmembrarea României este poate chiar un obiectiv, cum a fost distrugerea Iugoslaviei ca parte sau nu a vreunui plan de refacere a unor imperii trecute. Este un fapt că investițiile unora dintre ele în România se opresc, ce să vezi?!, la arcul carpatic. Nici ele nu trec munții! Oricum, un lucru sigur Komisariatul l-a realizat: Romînia, dacă va apuca nedezmembrată sărbătorirea a 100 de ani de la Unire, în 2018, o va face fără nici o legătură rutieră modernă între provinciile sale istorice, indiferent de care dintre acestea ar fi vorba!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/komisariatul-de-la-bruxelles-victorie-terminatoare-asupra-romaniei-295362/

Punctul 8 de la Timișoara

                timisoara

                  Din nou alegeri, de astă dată parlamentare. Pe eșichierul politic apar noi partide, se fac și se desfac alianțe, personajele migrează de la un partid la altul, indiferent de culoarea sau programul de guvernare, avînd un unic țel, acela de a-și urmări nestingheriți propriul interes.

Indiferența și incapacitatea de a sesiza corect derapajele de orice fel caracterizează actuala stare spirit a membrilor societății. Am constatat cu indignare că locuitorii acestui spațiu geografic nu au simțul justiției. Principiile fundamentale ale dreptului sînt ignorate; parlamentul, ca instituție reprezentativă supremă a statului, a devenit inexistent; legile sînt ambigue, lăsînd loc la interpretări; procurorii „fabrică“ dosare la comandă politică și exemplele pot continua.

Am avut o ocazie istorică, revolta din 1989, pentru a face o curățenie a întregii societăți românești, dar am ratat momentul. Mă refer în special la Proclamația de la Timișoara, unul din cele mai importante documente de condamnare a comunismului. Redactat de ziaristul  George Șerban, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, scriitoarea Alexandra Indrieș.

Documentul conținea 13 cereri, dintre care cea mai cunoscută este punctul 8 în care se solicita „ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație. (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Timi%C8%99oara)

Societatea civilă a recunoscut și a sprijinit documentul. Aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri prin care au solicitat introducerea în legea electorală a punctului 8 al declarației.

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.“ (Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Timi%C8%99oara)

Deși susținută de către societatea civilă, proclamația nu a fost luată în considerare în stabilirea procedurilor electorale începînd cu alegerile prezidențiale din 1990 și cele legislative din 1990, care s-au desfășurat fără aplicarea regulilor lustrației.

Ca urmare, securitatea, cea care a preluat puterea, s-a infiltrat în toate structurile statului și în toate domeniile de activitate, așa încît, din 1989 încoace, orice demers democratic a fost sabotat și anihilat. 

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Vînzarea României

         Călin P.Tăriceanu

               Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, cel mai vehement critic al abuzurilor comise de instituțiile de forță, acuză din nou existența unui plan care vizează transformarea României într-o colonie împarțită de marile puteri. Un plan de subjugare a României. Iar cel vizat de acuzațiile lui Tăriceanu este președintele României Klaus Iohannis (foto, alături de șefa DNA Laura Kovesi).

iohannis_kovesi

Călin Popescu-Tăriceanu s-a prezentat, vineri 28 octombrie 2016, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde a avut loc un termen în dosarul fabricat de DNA împotriva sa, în care este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. La ieșire, Tăriceanu a explicat că în prezent, în România, se desfășoară un spectacol intitulat „Curățirea clasei politice“, spectacol regizat de Klaus Iohannis și care este pus în scenă de procurorii parchetului Laurei Kovesi. În acest context, Tăriceanu a precizat că planul vizează înlocuirea actualilor politicieni cu oameni care să răspundă comenzilor venite din străinatate. De asemenea, Tăriceanu a lansat o acuzație extrem de gravă și la adresa președintelui Iohannis, despre care a afirmat că nu slujește interesului national, ci probabil altor interese.

Prezentăm declarația lui Călin Popescu-Tăriceanu:

„Un spectacol mai amplu regizat de președintele Iohannis și care are drept actor principal DNA, după cum vedeți. Spectacolul este intitulat «curățirea clasei politice», curățirea clasei politice făcîndu-se în disprețul respectării drepturilor elementare ale cetățenilor în justiție. Asistăm la un proces care este fabricat fără nici un fel de probe împotriva mea. Sînt acuzații lipsite de orice fundament. Sigur, această împrospătare a clasei politice are un scop, nu este făcută hazardat. Se dorește aducerea unor oameni care, spre deosebire de mine și de alții, care avem curajul opiniilor și avem curajul să apărăm interesul național, vor veni unii care să răspundă «Yes, Sir» și «Jawohl mein Herr». Ăsta e obiectivul pe care îl are actualul președinte, este absolut regretabil și este evident că nu are nici o clipă în minte ceea ce înseamna interesul național al României. Alte interese, poate“.

Sursa:http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/vanzarea-romaniei-presedintele-senatului-calin-popescu-tariceanu-devoaleaza-planul-lui-iohannis-un-spectacol-regizat-de-presedintele-iohannis-si-care-are-drept-actor-principal-dna-nu-are-nicio-clipa-in-minte-ceea-ce-inseamna-interesul-national-al-romaniei

Regele Mihai, înfăptuitorul actului istoric de la 23 august 1944

Regele-MIhai

                 Unul din cele mai importante momente din istoria modernă a României a făcut obiectul multor interpretări și controverse. În istoriografia comunistă el a fost atribuit Partidului Comunist Român, ca realizator al acestuia.  În realitate, adevăratul înfăptuitor al actului de la 23 august 1944 a fost Regele Mihai.

Insurecția armată din 23 August 1944 a devenit ziua națională a României în timpul dictaturii comuniste. Spre sfîrșitul acestei perioade, la propunerea lui Nicolae Ceaușescu, titulatura s-a transformat în „Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”. Istoria acestui eveniment a fost falsificată, astfel, de la început, rolul regelui Mihai și al partidelor istorice fiind minimalizat, evenimentul fiind prezentat ca fiind aproape exclusiv realizarea Partidului Comunist, care, în realitate, era la acea vreme o mișcare ce activa în ilegalitate, cu un număr redus de membri. Această campanie de falsificare a început chiar din 24 august 1944, când presa comunistă le-a atribuit acestora toate meritele acțiunii.“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitura_de_stat_de_la_23_august_1944)

„În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. La 23 august 1944 Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Antonescu. În aceeași noapte, noul prim-ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944. Într-un apel radiodifuzat către națiune și armată, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a acceptat un pretins armistițiu oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei.[13] Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată. Armistițiul cu Aliații a fost semnat trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, „în termeni impuși aproape în întregime de Uniunea Sovietică”, ca o consecință, între altele, și a faptului că aceasta își desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României. În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept „capitulare”, o „predare”[14][16] „necondiționată”[17] în fața sovieticilor și a aliaților lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvînd sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară. La sfîrșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărîte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa cînd încă nu se precizase clar înfrîngerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației[18]. Liderul comunist albanez Enver Hodja[19] considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor, într-o situație în care nu putea face altceva.

Unii susțin[14][20] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd[21] în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia[22].“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_I_al_Rom%C3%A2niei)

„Cînd balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea sovietică a tărăgănat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 pînă a ocupat întreaga țară, începînd procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mîinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzînd să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rîndul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrîns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_I_al_Rom%C3%A2niei)

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

În biserică, la vînătoare de pokemoni

pokemon go

              „O biserică din sudul Danemarcei a anunțat că îi primeşte pe jucătorii de Pokemon Go, în condițiile în care numeroase clădiri administrative, de birouri, sedii de companii, secții de poliție şi unități militare [din] toată lumea sunt anunțate drept perimetre în care nu este permisă vânătoarea de pokemoni, transmite Agerpres.

«Mi s-a părut o idee foarte bună pentru a păstra legătura cu tinerii», a declarat Michael Westh, vicarul bisericii din micuța localitate Kliplev, din sudul regiunii Jutland, nu departe de granița cu Germania.

Inspirat de joc, vicarul și-a creat propria variantă de Pokemon Go. A plasat în biserică foi de hîrtie care au imprimate pe o parte imaginea unui personaj din foarte popularul joc. Pe cealaltă parte este tipărit cuvîntul înghețată sau cola, desemnînd recompensa reală pe care urmează să o primească cel care a găsit respectiva imagine. «Evident că este nevoie și de o recompensă», spune Michael Westh. «Este minunat, pentru că deschide biserica pentru tineri. Ei înțeleg că este OK să intre. Aici ești binevenit și dacă ești vesel și dacă ești trist», a adăugat părintele.

Vicarul a recunoscut că el însuşi a devenit un căutător pasionat de pokemoni, după ce tinerii l-au învăţat să joace.“

Articolul de mai sus a apărut în Cotidianul cu titlul „Țara în care se pot vâna pokemoni în biserică“.

 

Portretul unui martir

Jacques Hamel

              Părintele Jacques Hamel, 86 de ani, preotul auxiliar al bisericii Sfîntul Ștefan din Saint-Etienne-du-Rouvray, a fost ucis, în urma luării de ostatici, de doi agresori care aveau legături cu Statul Islamic. Pe cînd oficia sfînta liturghie, în biserica sa au pătruns doi oameni care s-au năpustit asupra lui și i-au tăiat gîtul. Un alt ostatic se zbate între viață și moarte.

Părintele Jacques Hamel s-a născut în 1930 în Darnétal, Seine-Maritime. A fost ordonat preot în 1958 și și-a sărbătorit jubileul de aur (cincizeci de ani de slujire) în anul 2008.

În absența parohului, el a fost acela care a celebrat liturghia în biserică. Deși preoții au dreptul să se pensioneze de la 75 de ani, el a preferat să continue să lucreze în folosul oamenilor, deoarece se simțea încă în putere și afirma că nu sînt destui preoți care să slujească.

„Foarte apreciat, era un om bun, simplu și fără extravaganțe. În parohia Sfîntul Ștefan, am profitat mult de experiența și înțelepciunea sa. Practic toată viața i-a slujit pe oameni“ a declarat  parohul, abatele Auguste Moanda-Phuati, de naționalitate congoleză.

În ciuda vîrstei sale înaintate, era foarte activ în parohie. Mereu i se spunea să se pensioneze, dar părintele răspundea rîzînd: „Ai văzut deja un preot să se pensioneze? Voi lucra pînă la ultima mea suflare.“

În scrisoarea parohială din iunie 2016, îi îndemna pe enoriași: „În aceste vremuri să putem auzi invitația lui Dumnezeu de a veghea asupra acestei lumi, să facem, acolo unde trăim, o lume mai prietenoasă, mai umană, mai fraternă.“

Sursa: http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2016/07/26/01016-20160726ARTFIG00151-qui-etait-le-pere-jacques-hamel-egorge-dans-son-eglise-pres-de-rouen.php

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Deveselu, scutul ofensiv al NATO

Deveselu

            Cu ocazia întîlnirii de la Washington cu reprezentanții guvernelor Suediei, Danemarcei, Finlandei, Islandei și Norvegiei, din 13 mai 2016, președintele Obama a denunțat „prezența crescîndă și atitudinea militară agresivă a Rusiei în regiunea baltico-nordică“, reafirmînd angajamentul Statelor Unite pentru „apărarea comună a Europei“, angajament demonstrat prin inaugurarea la Deveselu în România a scutului antirachetă Aegis Ashore care aparține sistemului de rachete Aegis al SUA.

Prezent la ceremonie împreună cu Robert Work, asistentul secretarului american al Apărării și cu prim-ministrul român Dacian Cioloș, Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a mulțumit Statelor Unite deoarece cu o asemenea instalație, „prima de felul ei ca bază terestră“ sporește semnificativ capacitatea „de a-i apăra pe aliații europeni împotriva armelor balistice din afara ariei euroatlantice.“ El a anunțat apoi începerea, în Polonia, a lucrărilor unui alt „Aegis Ashore“ analog celui din România. Cele două instalații terestre se adaugă celor patru nave lansatoare de arme ale sistemului Aegis care, desfășurate de către Marina SUA la baza spaniolă din Rota, traversează Mediterana, Marea Neagră și Marea Baltică, precum și a unui puternic radar Aegis instalat în Turcia și la un centru de comandă din Germania.

Afirmînd că „programul nostru de apărare a rachetelor teleghidate reprezintă o investiție pe termen lung împotriva unei amenințări pe termen lung“, secretarul general al NATO a asigurat că „această locație din România, ca și aceea din Polonia, nu este îndreptată împotriva Rusiei.“ El a dat apoi o explicație tehnică în care spunea că baza din România care „utilizează o tehnologie aproape identică cu cea utilizată pe navele Aegis ale Marinei SUA“ se află „prea aproape de Rusia pentru a putea intercepta rachetele balistice intercontinentale ruse.“

Scut

Care este tehnologia la care se referă Stoltenberg?

Atît navele cît și instalațiile terestre Aegis sunt dotate cu lansatoare verticale Mk41 fabricate de Lockheed Martin, adică tuburi verticale (în corpul navei sau într-un buncăr subteran) de unde sunt lansate rachete interceptoare SM3. Acesta este ceea ce se cheamă „scut“ a cărui funcționare este în realitate ofensivă. Dacă SUA ar reuși să realizeze un sistem fiabil capabil să intercepteze rachetele balistice, ele ar putea să țină Rusia sub amenințarea unei prime lovituri nucleare, bazîndu-se pe capacitatea „scutului“ de a neutraliza efectele represaliilor. În realitate, în stadiul actual aceasta este imposibilă, deoarece Rusia și chiar China sînt pe cale să adopte o serie de contramăsuri, care fac imposibilă interceptarea tuturor capetelor nucleare ale unui atac cu rachete. La ce serverște atunci sistemul Aegis bazat în Europa, pe care SUA sînt pe cale să-l potențializeze?

La această întrebare dă explicații chiar firma Lockheed Martin. Ilustrînd caracteristicile tehnice ale sistemului de lansare verticală Mk 41 – cel care este instalat pe navele lansatoare de rachete Aegis acum la baza de la Deveselu – ea subliniază că este în măsură să lanseze „rachete pentru toate misiunile: antiaeriene, antinavale, antisubmarine și de atac împotriva obiectivelor terestre“. Fiecare tub de lansare este adaptabil oricărei arme, inclusiv „celor mai mari pentru apărarea împotriva rachetelor balistice și acelora pentru atacul cu rază lungă de acțiune“. Se specifică chiar tipurile: „rachetă standard (SM3) și rachetă de croazieră Tomahawk“.

În lumina acestei explicații tehnice, precizarea adusă de Stoltenberg conform căreia, instalarea rachetelor teleghidate din Deveselu este desfășurată „prea aproape de Rusia pentru a putea intercepta rachetele balistice intercontinentale ruse“ este orice, numai liniștitoare nu. Nimeni nu știe de fapt ce fel de rachete sînt cu adevărat în lansatoarele verticale de la baza Deveselu și la bordul navelor care se deplasează aproape de limita apelor teritoriale ruse. Neputînd să controleze aceasta, Moscova este sigură, în consecință, că acolo sînt  rachete de atac nuclear.

Inaugurarea instalației americane de la Deveselu poate însemna sfîrșitul Tratatului asupra forțelor nucleare intermediare care, semnat de SUA și URSS în 1987, permite eliminarea rachetelor cu rază medie de acțiune cuprinsă 500 și 5.500 de kilometri: SS20 din URSS , Pershing 2 și Tomahawk americane desfășurate în Germania și Italia.

Astfel Europa revine la un climat de război rece, în avantajul SUA care pot astfel să-și sporească influența asupra aliaților europeni. Nu este o întîmplare dacă în întîlnirea de la Washington, Obama a scos în evidență consensul european pentru menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei, lăudînd în special „Danemarca, Finlanda și Suedia care, ca membre ale Uniunii Europene, susțin cu putere Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții (The Transatlantic Trade and Investment Partnership-TTIP), tratatul pe care, reafirm că doresc să fie încheiat înainte de sfîrșitul anului.“

Surse: http://ilmanifesto.info/scudo-e-missili-usa-in-romania-e-polonia/

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Ziua Regalității – 10 mai 2016

 Stema Regală

                  După 69 de ani, ziua de 10 mai a redevenit sărbătoare națională.

  „Consacrată în constituția națiunii române ca Zi Națională, 10 mai glorifică, așadar, trei momente istorice diferite – începutul domniei lui Carol I, Independența de Stat și încoronarea primului rege al țării -, toate trei legate indisolubil de instituția monarhiei. (…) De peste două decenii, România, republică democratică și europeană, își celebrează, prin dispoziție constituțională, Ziua Natională la 1 decembrie, data menită a eterniza amintirea Marii Uniri de la 1918, înfăptuită sub sceptrul regelui Ferdinand. Cu toate acestea și în ciuda multor avataruri trăite de societatea românească în cei 23 de ani scurși de la momentul de răscruce din decembrie 1989, semnificațiile adînci ale lui 10 mai nu s-au stins nicicînd. Este, credem, momentul de a-i da acestei zile strălucirea oficială meritată, conferindu-i statutul de Sărbătoare Națională, pentru ca românii de azi și din viitorime să nu uite niciodată marile servicii făcute națiunii de monarhia constituțională”, scria senatorul Puiu Hașotti, inițiatorul proiectului.

Proiectul legislativ privind instituirea acestei sărbători a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional în acest caz,  în data de 22 aprilie 2015, iar legea pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare națională a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2015. (Legea nr.103 din 2015)

Surse: http://www.romaniatv.net/zile-libere_291086.html#n

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/05/10/10-mai-zi-de-sarbatoare-nationala-07-04-36

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Dictatură și război

Bucuresti-interbelic

„Am revenit la dictatura carlistă

Problema României în anul 2015 nu este plecarea lui Victor Ponta sau căderea Guvernului Ponta, ci modul în care ele s-au produs – printr-o lovitură de stat – și mai ales ceea ce le-a urmat – înlocuirea democrației (pentru care, cum necum, in 1989 au murit oameni) cu oligocrația (numită tehnocrație), respectiv cu dictatura. S-a revenit la dictatura carlistă din 1938. Or, de aici nu se iese decît prin revoluție sau război.

Istoria se repetă. Datele concrete ale acestei repetiții confirmă butada potrivit căreia istoriile care se repetă sunt prima dată tragedii iar apoi farse. Într-adevăr, personajele anilor 1938-1940 – Regele Carol al II-lea, Armand Călinescu, Corneliu Zelea-Codreanu, generalul Ion Antonescu – dincolo de merite și păcate, au fost personaje tragice. Personajele anilor 2014-2016 – Klaus Johannis, Dacian Ciolos, Gigi Becali, Gabi Oprea – sunt doar niște farsori și niște gugumani. Istoria unei națiuni condamnată a fi condusă de farsori și gugumani se termină însă totdeauna tragic.“

Afirmațiile de mai sus aparțin lui Adrian Severin pe pagina sa de facebook și reluate de publicația Cotidianul ( http://www.cotidianul.ro/adrian-severin-afirmatie-soc-274099/)

Textul vine în sprijinul opiniei mele mele exprimate în articolul  „Ziua în care România a fost aruncată în haos“ ( https://revelatiialecerului.wordpress.com/2015/11/06/ziua-in-care-romania-a-fost-aruncata-in-haos/) în care am afirmat:

„După părerea mea acest act criminal (tragedia de la Clubul Colectiv-n.a.) a avut ca țintă destabilizarea țării, mizîndu-se pe impactul emoțional, în primul rînd asupra tineretului și ieșirea în stradă a maselor, pe fondul exacerbării corupției și a disoluției puterilor statului.

Contextul geopolitic este complex, Europa se confruntă cu valurile de refugiați, Ucraina este divizată, iar Moldova instabilă. ⌈…⌉

Să fi început, oare, «toamna europeană»?“

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

„Guvernul meu“

La un an de la preluarea funcției de președinte, Klaus Werner Iohannis are în sfîrșit „guvernul său“, pe care și l-a dorit încă de la început.

Coabitarea cu prim-ministrul Victor Ponta s-a caracterizat printr-un permanent conflict, iar dezastrul din 30 octombrie de la „Colectiv“ a constituit un bun prilej de punere în aplicare a planului său.

Figură ștearsă, cu un bagaj îndoielnic de cunoștințe economice, juridice și politice el s-a remarcat prin numărul mare de deplasări în străinătate și cheltuielile exorbitante privind amenajarea vilei prezidențiale din București.

În urma protestelor străzii și hărțuit în permanență de DNA, premierul a considerat și el la rîndul lui, că e momentul oportun de a-și da demisia, deși guvernarea sa s-a caracterizat printr-o creștere economică constantă (cea mai mare din cadrul Uniunii Europene), prin mărirea salariilor și pensiilor, scăderea TVA la 9%, redeschiderea multor spitale pe care Boc Emil, ex-premierul cu nume de onomatopee, le-a închis la indicația lui Băsescu Traian.

De cîtva timp, în lumea politică și nu numai, se vehicula numele premierului care urma să-i succeadă lui Ponta: komisarul european Dacian Cioloș, căruia președintele i-a încredințat sarcina de a forma, cît mai urgent, un nou guvern.

Să ne aducem aminte cît de „benefic“ a fost aportul komisarilor sovietici în implementarea comunismului. Acum istoria se repetă, de astă dată din vest, de la Bruxelles, bineînțeles tot în detrimentul României.

În 14 noiembrie 2015, în sala de protocol a aeroportului Otopeni, Dacian Cioloș și Sorin Cîmpeanu s-au întîlnit cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene și cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, care au făcut o escală la București în drum spre Antalya, unde urmau să participe la „Summitul G20“. (Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20591522-dacian-ciolos-avut-intalnire-donald-tusk-jean-claude-juncker-aeroportul-otopeni-comisia-europeana-continuam-lucram-impreuna-pentru-europa.htm)

În 16 noiembrie 2015 au început audierile miniștrilor din guvernul Cioloș.

Un moment extrem de neplăcut l-a constituit audierea în fața celor șapte comisii a Cristinei Guseth, candidată la funcția de ministru al justiției. Inginer electronist ca pregătire, prestația ei a fost de-a dreptul jalnică. Ea, neavînd cele mai elementare cunoștințe în materie, nu a putut să dea răspunsurile corecte la întrebările formulate de membrii comisiilor.

Contrar tuturor regulilor stabilite, acestea au întrerupt audierea circa 10 minute, pentru deliberare, timp în care s-au exercitat presiuni asupra multora dintre parlamentarii decidenți, pentru ca ei să dea un aviz favorabil candidatei. Ca urmare, Cristina Guseth „a trecut examenul“, cu 41 de voturi pentru, 6 împotrivă și 6 abțineri.

În fața acestei situații fără precedent, deputata ALDE Steluța Cătăniciu, membră a uneia dintre comisii și-a dat demisia, nefiind de acord cu rezultatul votului. În aceeași seară, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, prin vocea președintei, Dana Gîrbovan, iar pe Facebook profesorul și avocatul Gheorghe Piperea s-au ridicat și ei împotriva primirii acestui aviz.

Cîteva ore mai tîrziu, Dacian Cioloș s-a văzut obligat să retragă candidatura acestei doamne, propunînd-o în locul ei pe Raluca Prună, avocată și membră fondatoare a Transparency International Romania.

În data de 17 noiembrie 2015, guvernul Cioloș a primit votul de învestitură în parlament, cu o majoritate confortabilă de 389 de voturi pentru, 115 împotrivă și 2 voturi anulate. (Sursa: http://www.agerpres.ro/politica/2015/11/17/alerta-guvernul-ciolos-a-fost-validat-de-parlament-15-46-24)

Cu această ocazie, Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a ținut unul din cele mai bune discursuri din parlament, în care l-a atenționat pe Dacian Cioloș că „este, poate fără voia și fără știința“ lui „parte a unui plan elaborat în urmă cu un an și care și-a propus să înlăture cu orice preț un Guvern ales democratic și învestit prin respectarea tuturor procedurilor parlamentare. Acest plan implică instituții ale statului și urmărește denigrarea Parlamentului și golirea de conținut a democrației reprezentative, acapararea Justiției și anihilarea statului de drept, atîta cît există în România stat de drept. Scopul final și mărturisit este «schimbarea de paradigmă», altfel și mai precis spus, schimbarea regimului politic democratic.

Planul acesta, care se execută sub privirea îngăduitoare a Președintelui României, are două componente: pe de o parte, subordonarea Justiției unei voințe exterioare autorității judecătorești, obiectiv îndeplinit aproape în întregime și, pe de altă parte, învestirea «guvernului meu», obiectiv pe cale să se îndeplinească.“

Lucrînd „în străinătate, departe de realitățile și mentalitățile românești“, premierul desemnat este pe cale să intre „într-un joc ale cărui reguli și consecințe“ nu le cunoaște încă.

„Într-o democrație repezentativă, majoritatea cetățenilor cîștigă dreptul de a guverna prin intermediul partidelor ce s-au bucurat la vot de cea mai mare încredere.“

„Să recunoaștem cu luciditate: așa cum se prezintă astăzi în fața Parlamentului, tehnocrația ucide democrația.

Instalarea unui guvern prezidențial, «guvernul meu», va marca trecerea la un regim politic care golește de conținut democrația repezentativă, la un regim politic ce va excede principiile constituționale, care va pune în pericol drepturile și libertățile cetățenești, valorile democratice și statul de drept, dar care mai presus de toate va transforma Parlamentul într-o formă fără fond.“

(Sursa:  http://issuu.com/calin.popescu tariceanu/docs/discursul_sustinut_in_plenul_comun_).

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

Ziua în care România a fost aruncată în haos

Asistînd, prin intermediul televizorului, la operațiunile de salvare a victimelor de la Clubul Colectiv, am trecut de la sentimentele de profundă compasiune și imensă tristețe, la cele de perplexitate și de revoltă.

Explicația inițială a catastrofei a părut la început plauzibilă, dar mai apoi au apărut noi informații care au contestat-o.

Evenimentul nefericit nu a fost un accident, ci un act premeditat, așa cum susțin mulți internauți.

„Potrivit acestora, incendiul ar fi fost premeditat, iar mai multe persoane din club ar fi fost avertizate că urmează să se întîmple o nenorocire.

Totul a fost dat în vileag pe Facebook.

«Prietena mea cea mai bună a fost aseară în Colectiv și a murit. (…) vreau doar să vă zic că tot ce s-a întîmplat a fost plănuit. Vorbeam cu ea la telefon și mi-a zis că era un bărbat care a spus: Ce surpriză o să aibă ăștia diseară! Condoleanțe pentru toți!», a scris o tînără pe Facebook, în comentariul la un articol despre tragedia de la Colectiv.

Un alt tînăr a mărturisit că vărul său și-a găsit sfîrșitul în incendiu. Potrivit acestuia, un prieten de-al celui decedat i-a spus că cineva de lîngă ei ar fi primit un mesaj înainte cu cîteva minute de momentul izbucnirii incendiului. «Ieși repede afară că va face buff!», a fost avertismentul. Și alte mesaje conspirative indică o ipoteză șocantă că incendiul ar fi fost pus la cale.“

„Am prieteni care au fost prezenți unu din ei este prieten foarte bun cu patronul și cu 10 minute înainte a fost anunțat să plece.“ (Sursa: https://saccsiv.wordpress.com/page/2/)

Jurnalistul de investigații independent George Roncea susține faptul că focul din Clubul Colectiv a fost pus intenționat și că nu are legătură cu artificiile de acel tip, mai ales, că astfel de show-uri pirotehnice au mai avut loc în acea incintă.

„Clubul nu a luat foc de la artificii-dețin proba! Focul a fost pus!! Proba video!!!!

Acum cinci ore un cont youtube a pus o filmare de fix 4.53 minute. Filmarea este pe deplin doveditoare. Scînteile artificiilor cad direct peste buretele stîlpului…și nu ia foc deloc. Nu se aprinde nimic, absolut nimic. Toată teoria lansată de autorități se dovedește falsă. Clubul nu a luat foc la piesa The Day We Die. Autoritățile au mințit. De ce s-a grăbit să ajungă Oprea fulger la Club, după incendiu? Teoria aprinderii Clubului în urma unei cu totul alte aprinderi și combustii, teoria susținută de mine cu suportul unor specialiști independenți de Ministerul lui Oprea capăta acum o confirmare totală. Priviți singuri, și lămuriți-vă. Oprea a mințit a dezinformat întreaga presă susținînd minciuna aprinderii Clubului de la artificii. Uitați-vă și voi cît a putut minți…“ (Sursa: http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/jurnalistul-george-roncea-detine-proba-video-ca-focul-a-fost-pus-intentionat-in-colectiv-si-ca-oprea-a-mintit-331328)

Filmarea a fost reclamată în fals de un anume Tudorie Faneliusui și eliminată de pe Youtube și a reapărut pe contul YT Arhiva mea.

În privința gazului rezultat din arderea materialelor din incinta clubului, Profesorul Ioan Lascăr, șeful Secției de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca preciza că: „Dominanta în componența gazelor este reprezentată de monoxidul de carbon și imensa majoritate a pacienților, pe baza investigațiilor efectuate la internare, au demonstrat că erau intoxicați cu monoxid de carbon. De asemenea, era prezent în ordinea concentrației, în ordinea importanței: acid cianhidric, monoxid de azot, dioxid de azot, acid clorhidric, toluen și xilen. Conform comentariului colegilor de la Universitatea Politehnică, o astfel de combinație de otrăvuri pentru o ființă umană cu greu și-ar putea-o imagina cineva.

Profesorul Dan Enescu, medic chirurg la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, cel care i-a tratat şi pe bebeluşii răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti, spune că tocmai această compoziţie toxică face cazul special:

„Am avut impresia, cînd i-am văzut, că arată altfel decît am văzut în toată existența mea, adică era un lucru pe care nu reușeam, vă dați seama că, după 20.000 de arsuri, începi să-ți dai seama cînd intri în contact cu această patologie, și îți dai seama cam cum ar trebui să arate. Era ceva….am și descris, este ceva pe care nu reușesc să-l înțeleg. Era tocmai ce ați auzit adineauri, componența aceasta de intoxicație“. (Sursa: http://www.realitatea.net/au-murit-ca-la-auschwitz-exper-i-in-urma-arderii-buretelui-fonoabsorbant-nu-au-mai-avut-nicio-ansa_1822924.html

După părerea mea acest act criminal a avut ca țintă destabilizarea țării, mizîndu-se pe impactul emoțional, în primul rînd asupra tineretului și ieșirea în stradă a maselor, pe fondul exacerbării corupției și a disoluției puterilor statului.

Contextul geopolitic este complex, Europa se confruntă cu valurile de refugiați, Ucraina este divizată, iar Moldova instabilă.

Însuși titlul albumului lansat de grup este sugestiv: „Mantras of war“ „Mantre ale războiului“.

Să fi început, oare, „toamna europeană“?

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

 

Goodbye to Gravity

Goodbye to Gravity

Ceea ce s-a întîmplat la lansarea albumului „Mantras of war“ al grupului Goodbye to Gravity întrece orice imaginație.

Ca reprezentant al metalcore-ului, gen muzical de fuziune care combină elemente de metal extrem și hardcore punk, formația era mai puțin cunoscută.

Ironia sorții, în textele cîntecelor apare motivul focului, ca în refrenul piesei lor, Back to life: „This fire is burnin’, this fire is burnin’, burning me to bringin’ back to life“.

Conform declarațiilor ministrului Bănicioiu „numărul celor gravi și critici este foarte mare. Adică se apropie de 80-90 de pacienți“, a spus acesta duminică dimineață.

Singurul lucru pe care noi putem să îl facem este să ne rugăm, recitînd pentru fiecare suflet un Rozar al Îndurării Divine, iar la sfîrșit invocația: „«O, Sînge şi Apă, care aţi tîşnit din Inima lui Isus ca izvor de îndurare pentru noi, am încredere în voi.»“

„În ora morții lor, Eu apăr, ca pe propria mea glorie, fiecare suflet care va spune acest rozar; sau dacă alții îl spun pentru un muribund, indulgența este aceeași. Dacă acest rozar este recitat la căpătîiul unui muribund, mînia divină se potolește, îndurarea de nepătruns învăluie sufletul și adîncurile îndurării mele sînt cuprinse de înduioșare de dragul Patimii dureroase a Fiului meu.“ (Jurnalul Sorei Fautina, Paragraful 811)

În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete  să se poată bucura în Noul Tău Paradis.»

Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

(Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/category/indurarea-divina/)

Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au plecat dintre noi și condoleanțe familiilor distruse de durere.

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

 

Regele şi războiul

 Ziua Europei

Prima decadă a lunii mai este bogată în evenimente. În zilele de 8 şi 9 mai au fost sărbătoriţi şaptezeci de ani de la terminarea ultimului război mondial, aliaţii de altă dată comemorînd separat evenimentul într-o Europă profund divizată.

Regii

10 mai, „Ziua Regalităţii“ marchează trei momente istorice importante : începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Între 1866 şi 1947 această dată a reprezentat ziua naţională a României.

Deşi diferite ca şi conţinut, aceste evenimente au un element comun: Casa Regală a României.

RMihai

Regele Mihai, ca şef de stat este cel care a contribuit decisiv, prin poziţia pe care a adoptat-o la 23 august 1944, la scurtarea cu cel puţin şase luni a celui de-al doilea război mondial.

Cu toate acestea, Majestatea Sa, ca ultim şef de stat în viaţă din acea perioadă, nu a fost niciodată invitat de nici unul dintre aliaţi să participe la vreuna din comemorări, nerecunoscîndu-i-se astfel aportul său imens în soluționarea acestui conflict.

Am asistat şi eu, zilele acestea, la o manifestare de comemorare a eroilor căzuţi în război. M-a mîhnit faptul că celor sovietici nu li s-a acordat importanţa pe care o merită. Adevărul istoric trebuie respectat.

Istoria trebuie să ne-o asumăm cu bune şi rele.

Dubla semnificație a zilei de 1 Mai

flori-de-camp5

„1 Mai‟ este universal recunoscută ca „Ziua Internațională a Muncii‟ decretată, în 1889, de către Congresul Internaționalei Socialiste în memoria victimelor mișcărilor greviste din Chicago de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Participanții la acele ample manifestații au cerut reducerea timpului zilnic de muncă la opt ore.

Sărbătoarea s-a extins în întreaga lume, regimurile comuniste, mai degrabă confiscînd-o, prin defilări și adunări la care prezența oamenilor muncii era obligatorie.

Tot la data de 1 Mai, dar în 1776, Johann Adam Weishaupt, profesor de drept canonic al Universității din Ingolstadt și membru al Lojii masonice „Theodor zum guten Rath‟ a fondat societatea secretă germană „Illuminati‟ din Bavaria, ai cărei membri sînt suspectați a fi responsabili, printre altele, de izbucnirea Revoluției franceze, de comploturi împotriva Bisericii catolice romane și de creare a Noii Ordini Mondiale, ca elită mondială ocultă, avînd ca scop constituirea unui guvern mondial, reducerea și supravegherea populației lumii, introducerea noii religii mondiale New Age.

Numeroase evenimente istorice sînt văzute ca etape ale unui plan în curs de desfășurare pentru a ajunge la dominarea lumii.

În esență, pentru Adam Weishaupt, Ordinul Illuminati a constituit sinteza tuturor societăților secrete-a derivatelor lor, a speranțelor lor, a iluziilor lor- cea mai seducătoare și fără îndoială, cea mai eficace.

Ridicîndu-se gradual în sînul Ordinului, iluminatul realiza că toate tentativele de descoperire a pietrei filosofale, a reîntîlnirii cu adevăratul Cristos sau a prefacerii plumbului în aur, nu sînt decît procedee simbolice de a opera transformarea interioară a omului, subsumarea ființei sale părților lui cele mai nobile, demnității naturii sale: rațiunea, spiritul și în sfîrșit trupul reînnoit.

 

Surse: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Muncii

http://fr.wikipedia.org/wiki/Illumin%C3%A9s_de_Bavi%C3%A8re

Justiţia ca doamnă

Justitia

Vedeta incontestabilă a acestui început de an este, fără îndoială, justiţia. Dichisită, sulimenită şi siliconată ea s-a prezentat în faţa auditoriului ca nouă.

E drept, în ultimii 10 ani a cam stat de-o parte şi s-a menajat cît a putut de mult.

Totuşi, pentru a nu-şi ieşi din mînă, i-a alergat pe ogoarele patriei pe cetăţenii cinstiţi care, ca şi mine, au îndrăznit să meargă la referendumul din 29 iulie 2012 şi să voteze pentru îndepărtarea de la conducerea ţării a impostorului.

Rezultatul? S-a mai compromis încă o dată, dacă mai era nevoie.

În rest, şi-a ales clienţii pe sprînceană: care găinari, care certaţi cu comănduirea, adicătelea cu regimul B de tristă amintire. Dacă ţineţi minte, pînă mai dăunăzi, sintagma se referea doar la cei 25 de ani ai regimului C.

Acum ea, justiţia, ne cucereşte cu aerul ei dezinvolt şi triumfalist. Ne flutură în faţa ochilor dosare grele, ţinute în sertar, precum operele samizdat de odinioară şi arestaţi preventiv, eliberaţi apoi cu uşurinţă din lipsă de probe.

Tot acest spectacol, învăluit într-o perdea de fum, lasă un gust amar spectatorului.

Oare de ce-om fi consideraţi toţi fraieri şi neştiutori într-ale dreptului?

De ce, chiar şi în faţa unor evidenţe şi probe de necontestat, ea neagă cu vehemenţă adevărul?

Evident, retorice fiind, aceste întrebări nu reclamă un răspuns.

Şi totuşi…

România bunului plac

 

 Peles

În ultimii 10 ani România a fost condusă de Traian Băsescu după bunul lui plac. Ajutat de camarila sa, el a „desăvîrşit“ opera de spoliere a ţării care a început după decembrie 1989.

În urma votului istoric din 29 iulie 2012, al celor 7,4 milioane de oameni, Băsescu ar fi trebuit să părăsească Palatul Cotroceni. Votul a fost pur şi simplu ignorat de către Uniunea Europeană şi Statele Unite care, prin José Manuel Barroso, Angela Merkel şi diverşi reprezentanţi ai administraţiei americane, au făcut presiuni puternice de menţinere în continuare a lui Băsescu la putere.

Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă Uniunea Social-Liberală, prin Victor Ponta şi Crin Antonescu nu ar fi fost de acord cu cele 11 puncte dictate de Bruxelles, ar fi convocat parlamentul în şedinţa extraordinară care să respingă imixtiunea străină în treburile interne ale ţării şi ar fi validat rezultatul referendumului.

În acest mod, rolul Curţii Constituţionale, care prin decizia sa a viciat rezultatul alegerilor şi i-a permis lui Băsescu să-şi reia funcţia la Cotroceni, ar fi avut doar un caracter consultativ.

În anul 2011, prin Hotărîrea de Guvern nr.345 din 31 martie, executivul de atunci a luat decizia închiderii unui număr de 67 de spitale, care în anii următori au fost, în mare parte, redeschise.

Cine răspunde pentru suferinţele celor care nu au mai putut beneficia de asistenţă sanitară şi pentru cei care şi-au pierdut viaţa datorită punerii în aplicare a acestei decizii inumane?

În 2010 guvernul Boc, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 58 din 26 iunie 2010 şi publicată în Monitorul Oficial din 28 iunie 2010, a mărit nivelul taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 24%, „deşi Legea 571/2003, privind Codul Fiscal prevede, la art. IV, alin 2, că «orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege». Pentru a putea intra în vigoare de la 1 iulie 2010, noua OUG prevede o «derogare» de la aceste prevederi.“

Subliniem că taxa pe valoarea adăugată este suportată numai de către consumatorul final, are ca efect direct scăderea venitului acestuia şi reprezintă o importantă sursă de finanţare a bugetului unei ţări.

În data de 6 mai 2010 Traian Băsescu a anunţat măsuri drastice de reducere a cheltuielilor din sectorul public, prin reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi scăderea pensiilor cu 15%, pornind de la faptul că pensiile şi salariile reprezintă 35% din bugetul de stat, iar 27% sînt cheltuieli sociale.

Parlamentul a răspuns solicitării preşedintelui şi a legiferat măsurile anunţate de acesta care se regăsesc în Legea nr. 118/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010.

În martie 2009, fără acordul parlamentului, Traian Băsescu şi guvernul marionetă al lui Emil Boc au contractat cel mai mare împrumut din istoria României de 20 de miliarde de euro, din care 13,5 miliarde de euro de la FMI, 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană, iar restul de la Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Unde sînt aceşti bani?

După cîştigarea frauduloasă a alegerilor din 2009, Traian Băsescu a anunţat în data de 5 februarie 2010 că România acceptă programul american de apărare antirachetă, care presupune amplasarea la Deveselu de rachete interceptoare RIM-161 Standard Missile 3 începînd din anul 2015, pentru a proteja Europa de potențiale atacuri cu rachete balistice.

Această problemă atît de importantă ar fi trebuit dezbătută pe larg de către întreaga societate, prin convocarea unui referendum, al cărui rezultat să reprezinte poziţia oficială a tării în chestiune.

Menţionăm că, după aderarea ţării noastre la NATO, soldaţii români au fost trimişi să lupte în războaiele altora, mulţi dintre ei pierzîndu-şi viaţa.

Cele cîteva evenimente evocate mai sus, scot în evidenţă samavolnicia cu care fostul preşedinte şi camarila lui au acţionat în favoarea propriului interes şi în dispreţul total al cetăţenilor, cei care le-au acordat votul.

În toată această perioadă, populaţia a sărăcit, a fost trădată de cei care ar fi trebuit să o reprezinte, iar încrederea în aşa-zisă clasă politică a atins cel mai scăzut nivel.

Mandatele lui Traian Băsescu reprezintă cea mai neagră pagină din istoria modernă a României.
Surse:
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/majorarea-tva-la-24-a-fost-publicata-in-monitorul-oficial-293879.html#ixzz3RuNw0NHB

http://fr.wikipedia.org/wiki/Taxe_sur_la_valeur_ajout%C3%A9e

http://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Emil_Boc_%282%29

http://www.mediafax.ro/social/basescu-anunta-scaderea-pensiilor-cu-15-a-fondului-de-salarii-cu-25-si-a-subventiilor-6096508

http://www.contabun.ro/2010/06/30/legea-nr-1182010-scad-salariile-din-sectorul-public-indemnizatia-pentru-mame-si-indemnizatia-pentru-somaj/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83rare_antirachet%C4%83

Confiscarea bunurilor

 

Zilele acestea mass-media relatează cu lux de amănunte iminenta arestare a fostei deputate Elena Gabriela Udrea, persoană controversată, colaboratoarea cea mai apropiată a lui Băsescu Traian.

Evenimentul se înscrie în contextul mult mai larg al luptei pentru putere care se duce în interiorul castei securiştilor, cea care conduce România.

Bătălia este acerbă şi se desfăşoară între cei care, servind regimul Băsescu, s-au bucurat de toate privilegiile acestuia nevrînd să renunţe la ele şi cei care, o dată cu schimbarea, vor să preia la rîndul lor puterea.

Asistăm la un adevărat spectacol al ridicării imunităţii parlamentare, al arestării preventive sau controlului judiciar al celor aleşi care au sau au avut responsabilităţi în conducerea ţării.

Păstrarea în arest a persoanei pînă la ispăşirea pedepsei nu este suficintă. Spre exemplu, în cazul corupţiei, dacă se dovedeşte că un individ, prin acţiunile sale a adus prejudicii persoanelor juridice sau fizice, daunele trebuie pe cît posibil recuperate.

Astfel, celor condamnaţi în această speţă trebuie să li se confişte bunurile aflate în posesia lor, cel puţin la valoarea egală cu cea a prejudiciului.

Aceasta ar fi cea mai rapidă modalitate de recuperare a pagubelor şi ar i-ar descuraja pe cei care, apelînd la o asemenea practică, ar ajunge în situaţia de a-şi pierde bunurile proprii.