Category Archives: Editorial

Producția de bogați români a încetat!

         Fulgere și tunete pentru bogații României! Binecunoscuta bancă ING a decis să închidă divizia „private banking“ de la București. Private banking-ul este complexul de servicii bancare speciale pentru clienți bogați. Ceea ce prin Elveția, țara fanion pentru private banking, înseamnă clienți cu dețineri de la două milioane dolari (euro sau franci elvețieni) în sus! În divizia private banking ING de la București era vorba de un prag minim de 500.000 euro. Avînd în vedere dimensiunea deținerilor, private banking-ul implică tratamente de dobînzi mult mai favorabile decît cele uzuale, dar, mai ales, scheme de plasamente în titluri de stat, obligațiuni și acțiuni bursiere cu randamente mari, inclusiv treceri prin paradise fiscale care să permită „optimizări fiscale“, mă rog, tot tacîmul pentru o valorificare sesizabilă și constantă a portofoliului administrat. Evident, în lansarea, în urmă cu peste un deceniu, a diviziei private banking de la București, primul serviciu specializat de acest gen de pe piața românească, ING miza pe existența unui număr rezonabil de bogați în România și, fără tăgadă, pe o „producție“ nouă de bogați în timp, care să asigure sustenabilitatea și progresul diviziei respective. Închiderea din 2017 pare să indice evoluții neanticipate de bancă. Dl Daniel Llano, șeful retail-ului bancar ING, a vorbit, cu ocazia anunțului de închidere, „de schimbări comportamentale investiționale influențate de criza economică, ce au dus mai degrabă la un apetit prudent, ceea ce ar dovedi că serviciul «private banking» nu este încă potrivit României“ (clienții ­existenți urmînd a fi redistribuiți fie segmentului de retail local, fie celui „private banking“ din ING Luxemburg). Și de se vrea, și de nu se vrea, închiderea serviciului respectiv arată, altfel spus, că România stă cam prost la capitolul bogați și mai ales la „producția“ nouă de bogați în anii din urmă și probabil în anii ce vin!

Din zona miturilor care pluteau prin spațiul public, întrebările năvălesc cu zecile. Există afaceri pentru români în România care să le permită acestora acumularea de averi de tip private banking? Sau le-au luat străinii toate aceste afaceri cu potențial, românii rămînînd cu firimiturile ori, maximum, cu punerea pingelelor?! Dacă în România, așa cum ni s-a împuiat capul, totul poartă anatema hoțiilor și corupției, unde ne sunt atunci corupții și hoții români care au devalizat și devalizează țara? Sau e vorba doar de niște găinari care au furat și ei de-o chiverniseală, dar, oricum, nu pot cu ceea ce au furat să depășească pragul unui private banking?! Este această închidere o lovitură sau o victorie pentru DNA? Înșirați într-o divizie private banking, DNA îi avea pe bogații români ca pe tavă! Sau acțiunea DNA de pînă acum i-a speriat complet?! Cum să interpretăm realist fundalul închiderii private banking-ului ING de la București în anul de grație 2017?

În mod obiectiv, averile eligibile pentru private banking nu pot avea decît două surse: business-uri prospere (că din salariu nu poți ajunge client private banking) sau/și furturi (devalizări, corupție de top). În contextul de acum 10-15 ani, în care a fost înființată divizia private banking ING, business-urile prospere erau posibile pentru români. Cu respectarea legalității sau nu, ori cu sustenabilitate sau nu, era o altă problemă! Piața oferea însă totul pentru performerii români: punctele strategice ale economiei erau la români, buni sau răi cum erau ei! Producție de bogați pe calea afacerilor era posibilă. De atunci încoace, posibilitățile s-au redus trepta pînă la dispariție. Toate punctele strategice, toate sectoarele de impact, toate segmentele de piață care oferă perspective de performanță și profit au fost luate de străini. Ne place, nu ne place, producția de bogați români pe calea afacerilor a încetat! Mai poate scăpa unul sau altul ca excepție, dar piața s-a închis pentru un serviciu bancar specializat pentru bogați!

Culmea, nu se stă mai bine nici în materie de producție de bogați pe bază de furt, cu toate că există o anume propagandă care vede în români numai hoți, corupți și infractori, pe care îi face vinovați de toate relele din lume și, bineînțeles și înainte de toate, de răpirea resurselor pentru dezvoltarea României! Înlăturați din posesia principalelor bogății ale țării, din deținerea sectoarelor strategice, din punctele reale de comandă, scoși de la butoane, cum s-ar spune mai pe șleau, românii nu mai pot nici fura ca lumea, oricît de răi ar fi! Sau, mai exact, nu mai pot fura decît sume derizorii, neeligibile pentru a deveni clienți private banking! DNA are, în mod obiectiv, o problemă. Riscă să rămînă fără obiectul muncii, atît timp cît pentru instituția respectivă străinii sunt bibelou de porțelan de neatins, iar români la butoane nu mai există! Nu întîmplător, DNA instrumentează prioritar dosare din vremea de demult în care românii se aflau încă pe la butoane și se străduiește din răsputeri să fie menținută incriminarea abuzului în serviciu fără prag, pentru a putea supraviețui pe seama instrumentării găinarilor, căci, pe cei de private banking i-a pierdut de mult! Concluzia este tulburătoare, dar fără echivoc. La întrebarea „cum se face că România furată de români se află de fapt la străini?“, răspunsul este fără ezitări: România furată de români este un episod depășit, de acum România este furată de străini! Și încă la rate de jaf!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 11 decembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/productia-de-bogati-romani-incetat/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Anunțuri

„Supercoloniala“ bate filmul

       „Supercoloniala“ este supercîștigătoarea după reușita deplină a cacealmalei fiscale tip Dragnea – Tudose, organizată pentru aservirea dizgrațioasă a țării stăpînului ei străin și care a inclus la loc de frunte diversiunea cu înlocuirea (propusă pentru a fi retrasă) a impozitului-mascaradă pe profit pentru multinaționale cu un impozit derizoriu, dar de neevazionat, pe cifra de afaceri, precum și transferul integral al contribuțiilor sociale în cîrca angajatului (lucru inexistent pe undeva prin Europa). Să identificăm măcar sumar „supercoloniala“: extracție de substanță economică din colonia România, fără vreo activitate sau cu o activitate fictivă ori paravan în România! Și nu este doar vreo excepție sau vreun caz rătăcit! Beneficiind de „reglementări“ europene, probabil deliberat sau anume ticluite, se strîng în România, aparent fără sens, sume acoperite cu acte care să demonstreze că reprezintă profituri deja impozitate prin alte țări ale UE și deci exceptate de la orice altă impozitare. Firma strîngătoare nu are salariați, ca atare, nu plătește nici un fel de impozite pe muncă sau contribuții sociale, adică acele dări care sunt procentual mari în România; în schimb, poate face orice manevre cu banii, plătind eventual dările pe capital, care sunt derizorii în România! Sau alt tip de cazuri: se vine cu un laptop, se cîștigă legal o licitație dintr-o achiziție publică, avîndu-se la spate istoricul unei firme de reputație dintr-o țară occidentală, apoi se procedează la o subcontractare și, de pe laptop, se urmărește execuția lucrărilor, fără a se angaja vreun salariat. La fel, se evită plata impozitelor pe muncă și a contribuțiilor sociale și se achită eventual impozitul pe profit. Care este oricum derizoriu! Deși, mai degrabă, la unison cu fîrtații  întru colonialism, mai mult nu se achită acest impozit, externalizîndu-se cea mai mare parte din profit înainte de fiscalizare, dacă nu cumva se declară la Fisc pierdere! Nu există nici un fel de pericol, deoarece, pentru Fiscul din România, firma străină este bibelou de porțelan. Ziarul Financiar menționa cazul firmei austriece Swietelsky, cu o cifră de afaceri de peste 162 milioane lei, deși nu are nici un angajat, care a construit cea mai lungă linie de tramvai din Cluj-Napoca și tronsoane de cale ferată în zonele Vințu de Sus – Simeria și Curtici – Arad.

Să nu confundăm sau să punem cumva pe același plan firma străină fără salariați cu puzderia de microfirme românești fără salariați (vreo 300.000 la număr), care n-au angajați pentru că abia își trag sufletul să-l țină în viață pe bietul lor „antreprenor“.

Nu este greu de dibuit de ce există o anume înghesuială de prin țări vestice în căutarea formulei „supercoloniale“ prin România, deși cheia exploatării coloniale este în România tocmai folosirea salariilor mici, și nu evitarea acestora! Fără îndoială, salariul colonial – deci utilizarea forței de muncă locale la costurile ei derizorii – este instrumentul fundamental al exploatării coloniale a României. De aceea, capitalul vestic – devenit noul proprietar al României – are ca preocupare prioritară menținerea pe rol a salariilor mici, blocarea oricărei inițiative de mărire a acestora, ținerea în priză a trădătorilor de neam și țară spre a-i determina să nu facă vreo manevră greșită, ba chiar să bată toba păstrării salariilor mici ca o condiție a stabilității financiare și atractivității pentru investițiile străine.

Explicația „supercolonialei“ se află în sistemul fiscal din România, de asemenea vizat de capitalul străin să rămînă în parametrii exploatării coloniale. Fiscalitatea din România nu numai că nu combate, dar şi contribuie la prelungirea şi promovarea actualei împărţiri odioase a PIB-ului între muncă şi capital (doar 30% munca și vreo 55% capitalul, adică exact invers decît în țările de prin Occidentul mîntuitor)! Ca să-şi facă rost de minime fonduri, fiscalitatea din România suprataxează tocmai componenta minoritară, adică munca. Și o face, inclusiv după „revoluția fiscală“ PSD (47%, față de 16%), într-o proporţie de trei ori mai mare decît în cazul capitalului, care este subtaxat. Cei care nu înţeleg cum stă de fapt treaba sau jalnicii menestreli ai capitalului străin o ţin cu participarea însemnată a acestuia din urmă la bugetul statului român, fără a preciza – din neînţelegere sau deliberat – că respectiva participare vine din impozitarea muncii (adică a părţii din valoarea adăugată ce revine forţei de muncă), şi nu din impozitarea profitului (adică a părţii din valoarea adăugată ce revine capitalului). Mai precis, din impozitarea a ceea ce ne revine „nouă“, românilor, şi nu din impozitarea a ceea ce le revine „lor“, străinilor! „Supercoloniala“ evită plata chiar și a impozitelor pe partea „noastră“ din PIB, căci impozitele pe partea „lor“ oricum se evazionează!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 4 decembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/supercoloniala-bate-filmul/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Neperformantele – instrument ideal pentru dosirea profiturilor bancare

        Sistemul bancar din România – aproape în întregime străin – a raportat pentru primele nouă luni din 2017 un profit de peste 4 miliarde lei. Și, dacă evoluțiile de pînă acum continuă și în ultimele trei luni ale anului, 2017 va marca în perioada postcriză un record în profiturile sistemului bancar. Să se fi speriat băncile străine de plîngerea premierului Tudose că acestea realizează, dar nu raportează profit, pentru a nu plăti statului român impozitul corespunzător?! Este sigur că obține profituri în România, căci altfel n-ar pierde timpul pe aici, dar le maschează pentru a nu le fiscaliza! Că acum însă s-ar fi speriat de plîngerea publică a dlui Tudose, raportîndu-le, este neplauzibil, pentru că, avînd în vedere statutul României, chiar dacă nerecunoscut oficial de colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE, băncile străine au putere în România, în timp ce prim-ministrul român, indiferent cine ar fi acesta, nu are! Sau, mai bine zis, nu are putere decît în chestiuni absolut derizorii, oricum nu în sancționarea și taxarea băncilor străine, care sunt principal instrument colonial al centrului în periferii precum România. Și atunci, ce să se fi întîmplat?

Analizînd activitatea băncilor străine din România, se poate constata că singurul element care fluctuează este nivelul așa-numitelor „neperformante“ (creditele acordate a căror rambursare fie întîrzie, fie nu mai are loc). De acest nivel pare să depindă și evoluția noilor împrumuturi către clienți, firme sau persoane fizice. În rest, aceeași „grilă“ care reprezintă osatura: o marjă uriașă între dobînzile cu care se acordă împrumuturile și dobînzile oferite la depozite, precum și comisioane nefirești, amețitoare. Să observăm că, indiferent de alte laturi ale activității bancare (să zicem, oscilante, în funcție de conjuncturi și perioade), această osatură asigură constant nu numai acoperirea costurilor, dar și profituri confortabile. Pur și simplu, pentru că nivelurile practicate atît la dobînzi, cît și la comisioane rezultă nu din piață, ci din abuz de monopol, activitățile băncilor fiind monopol al lor, neîmpărțit cu nimeni altcineva. Concurența între bănci este o poveste cu cocoșul roșu, iar consumatorii de servicii bancare (fie persoane juridice, fie persoane fizice) sunt captivi, avînd în vedere obligația legiferată de a efectua plățile prin bănci, acestea din urmă folosind respectivul monopol spre a-și impune condițiile. Rata de rentabilitate bancară în România – rezultînd din abuz de monopol – este atît de mare, încît băncile nici nu au nevoie de a fi în competiție în finanțarea economiei. Ele, de fapt, nici nu prea finanțează economia. Căci toate subsidiarele multinaționalelor nebancare, care dețin controlul în economie, se finanțează din străinătate, că doar nu o să o facă la costurile respingătoare din România. Astfel încît subsidiarele bancare străine din România nu reciclează în economie nici măcar banii pe care îi strîng din România, stocul creditelor nereprezentînd nici 80% din stocul depozitelor. De fapt, băncile din România (aproape toate străine) nu finanțează sistematic decît statul român, caz în care nu-și asumă nici un risc. Capitalul românesc este scos din joc și subfinanțat. Iar persoanele fizice sunt creditate în valuri, „în pas“ cu ciclul economic (avînt-criză). În perioada de avînt, generată de expansiunea consumului, băncile străine devin aparent „neglijente“, creditînd cu ușurință (doar cu buletinul) clienții amețiți de campanii „Black Friday“ și alte prostii de același gen. După care urmează nerambursările. Nivelul apocaliptic al condițiilor cu care se acordă creditele asigură rentabilitatea bancară și la un prag deosebit de înalt al neperformantelor. Este de-ajuns să încaseze doar 20-30% din creditele acordate persoanelor fizice, că băncile și-au recuperat, de fapt, toți banii avansați. Restul îl pot contabiliza în categoria neperformantelor, care sunt sursă de cîștiguri nete în anii ce urmează, mai mulți sau mai puțini, în funcție de ceea ce în spațiul public trece la capitolul „criză“. Băncile nici nu-și pierd timpul cu recuperarea neperformantelor de la clienți, ci le vînd unor recuperatori specializați cu numai 8-10% din valoare. Aceștia strîng de gît nesăbuiții care se aruncaseră în capcana creditelor bancare și care rămîn fără pantaloni.

Provizionarea (trecerea pe pierderi) și vînzarea neperformantelor – denumite demagogic în limbaj bancar curățirea portofoliilor – sunt parțial finanțate de statul român (adică de noi toți, proștii!) prin deducerile fiscale acordate băncilor la respectiva „curățire“. Neperformantele sunt mijlocul ideal de camuflare a adevăratelor profituri și de evazionare a impozitării lor. Și atunci, trai, nineacă: cu cît mai multe neperformante, cu atît mai bine! Iar după curățirea portofoliilor reîncepe o nouă campanie de creditare doar cu buletinul.

Aici ne găsim acum, în 2017. De neperformantele din anii trecuți – generatoare ale anterioarei crize – s-a scăpat treptat, 2017 devenind anul reluării unui nou ciclu al creditării doar cu buletinul.

Cînd nivelul neperformantelor este scăzut, profiturile bancare ies la suprafață (cazul anului 2017), un nou ciclu de neperformante urmînd să ducă iarăși la camuflarea profiturilor în anii ce vin. Dl Tudose a nimerit prost doar anul, în rest, are perfectă dreptate în domeniu. Și la ce i-a folosit?! De noi nici nu mai vorbim!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 27 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/neperformantele-instrument-ideal-pentru-dosirea-profiturilor-bancare/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SUA și UE greșesc fatal stăpînind românii cu arma cătușelor

        Din ce în ce mai mulți români sunt revoltați de politica pe care Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au adoptat-o cu privire la România. Nimeni nu mai crede că aceste forțe sunt străine de abuzurile pe care DNA, SRI și alte instituții de forță din România le-au comis sistematic și concertat de vreo 12 ani.

Nu am nici o îndoială că serviciile noastre de informații sunt în slujba marilor puteri și au uitat cu totul de interesul național. DNA a devenit un grup de crimă organizată, care încalcă zi de zi Drepturile Omului și fabrică dosare împotriva unor ținte dinainte alese. DNA a devenit atît de toxic pentru țară, tocmai din cauza susținerii fățișe de care se bucură din partea marilor potentați străini.

În special ambasadorii SUA (care nu cred că reprezintă democrația americană) și capi ai Uniunii Europene de la Bruxelles sunt cei care girează și acoperă abuzurile pe care DNA le comite zilnic. Aceste forțe ne mint, se amestecă brutal în politica noastră, ne dau lecții de cinste și ne acuză că suntem corupți. Obraznicul ambasador Hans Klemm nu pierde nici o ocazie să ne umilească și să pupe în fund dosul mare al DNA. Individul ăsta a născut antiamericanismul în România și trage sfori la ministerele noastre după cum are interesul, știind că nimeni nu are curajul să-l expulzeze. Încalcă cu nesimțire Convenția de la Viena, care nu permite diplomaților străini să se amestece în treburile interne ale unei țări. Nici după ce împotriva lui s-a semnat o petiție prin care românii vor să-l declare „persona non grata“, obrăznicatura nu se potolește.

Ne dă lecții despre corupție și ne spune că dacă nu ar fi atîta corupție am avea bani de autostrăzi, școli și spitale. Nu zău, mister Klemm, eu cred că e infinit mai mare corupția din SUA, unde s-a devalizat sistemul bancar, au rămas 1 milion de americani fără case și s-a generat o criza mondiala, dar totul a fost mușamalizat. Eu cred că nu avem bani de tot ce zici și pentru că trebuie să dăm bani grei pentru rachetele Patriot și avioane de vînătoare F 16 de care nu avem nevoie (vreo 3-4 miliarde euro), bani cu care ne-am termina toate autostrăzile. Nu avem bani și din cauză că a trebuit să dăm 27 milioane de euro/km de autostradă la băieții de la Bechtel (dosar ocolit de DNA, iar contractul făcut dispărut) în loc de 3 milioane/km cît e prețul standard în Europa, și asta fără să primim autostrada plătită (vreo 10 miliarde de euro). Nu avem bani pentru că vreo 2 miliarde de euro s-au prăpădit pe zecile de mii de licențe Microsoft plătite dublu și pe aparatura EADS pe care am luat-o, dar nu am fost primiți în Schenghen. Și nu avem bani destui și pentru că am dat importante resurse naturale, printre alții, și marilor companii americane. Pe astea nu le vede mister Klemm! O dată nu am auzit în ultimii 12 ani vreun ambasador american condamnînd abuzurile din justiția româna. Le convine ca toți politicienii români să aibă dosare penale la DNA și să fie numiti „penali“.

S-a ajuns ca DNA să fie susținut contra naturii și cînd a trecut la dosare abuzive de forță împotriva Guvernului României, în pofida deciziilor Curții Constituționale care califica aceste dosare drept atentate împotriva puterii executive. Cum a întîrziat Guvernul Romaniei plata cu o săptămînă a primei tranșe pentru rachetele Patriot, cum ne-am trezit cu șeful diplomației americane la Bucuresti, să fim atenționați.

Ce vreți voi, Klemm? Ca actualul Guvern să vă plătească miliarde de euro pe rachete de care tara nu are nevoie și apoi guvernanții să se lase arestați pe acuzații fabricate de DNA-ul susținut de voi? DNA care ar fi fost desființat demult pentru abuzurile înfioratoare comise, dacă nu ar fi fost susținut prin marii ambasadori…

Trebuie ca românii să fie îndoiți în epoca modernă, ca în timpul dominației otomane, cînd eram obligați să ne dăm copiii și fecioarele la Înalta Poartă să își facă turcii armata? Ce interese ai Klemm, ca să nu sufli o vorbă despre abuzurile din justiția noastră, dar să o susții pe Kovesi așa cum susții și protestele de stradă împotriva Guvernului?

Se spune că la Bruxelles, tot ce se face în politica față de România, e cu acceptul SUA. Se prea poate să fie adevărat, dar ceea ce se vede cu ochiul liber e grăitor. Uniunea Europeană se șterge cu noi la fund. Drepturile Omului la noi sunt „un lux“ vorba bruxellezei Prună.

UE falsifică an de an toate rapoartele de țară pe justiție (din cadrul MCV) și ridică în slăvi abuzurile instituțiilor de forță, în numele așa-zisei lupte anticorupție. Sunt înfierate abuzurile aleșilor noștri, dar nu se spune nimic cînd abuzurile în serviciu sunt în fapt contracte grele date preferențial marilor companii străine. Aici nu mai e corupție!

Vă mai amintiți cum votul a 7,4 milioane de români pentru demiterea lui Băsescu a fost aruncat la coș pentru că ni s-a impus un prag de 50%, plus 1? Pînă și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a ajuns să falsifice realitatea despre abuzurile DNA  și să le mistifice sub singtagma „activitate remarcabila a DNA“.

Cred că atît SUA, cît și Uniunea Europeană greșesc fatal impunînd politica cătușelor, ca mod de hărțuire a aleșilor noștri, pentru a controla politica românească. Politica cătușelor și spolierii resurselor naționale nu ar fi avut nici o șansă dacă noi, românii, nu am fi avut atît de mulți trădători de neam printre conaționalii noștri (mai cu seamă în politică, servicii și parchete).

Această politică nocivă a atins însă maximul de suportabilitate. Acoperirea și susținerea absurdă a abuzurilor instituțiilor de forță din România, pentru a-i distruge pe aleșii poporului cu dosare penale, nu mai poate continua multă vreme. Oricîtă dezinformare se aruncă prin presa de propagandă, românii nu s-au lăsat păcăliți și au votat masiv în două rînduri (alegerile din 2012 și 2016) cu „penalii“ din PSD. În curînd pot apărea și manifestările de extremism, ca răspuns la comportamente obraznice de tip Klemm. Chiar așa, de ce SUA îl mai mențin în funcție pe acest individ care generează sentimente profund antiamericane în societate?

În cercurile inițiaților se vorbește de faptul că politica cătușelor a fost instaurată în România pentru a contracara posibilitatea ca Rusia să acapareze economic zona țării noastre. Și că numai așa, dacă îndraznea careva să facă tratate cu rușii, să poată fi anihilat cu dosare penale, arestări și sechestre. Deci să nu vină rușii la noi, că sunt ei europenii și americanii. Culmea e că românii și i-au dorit mereu pe americani și europeni. Și cînd acest lucru iată că s-a întîmplat, unii dintre ei înțeleg să se comporte la fel cum s-au purtat rușii cu noi după Război. Ne țin tot sub stăpînire și ne obligă să trăim într-o mare austeritate și minciună!

Articolul a apărut pe site-ul Lumea Justiției în 19 noiembrie 2017 sub semnătura lui Răzvan Savaliuc.

Sursa: https://www.luju.ro/opinii/editorial/sua-si-ue-gresesc-fatal-stapanind-romanii-cu-arma-catuselor

 

Măi să fie, avioanele F-16 au atacat găinile din Vaslui!

        Cînd l-am auzit pe premierul Tudose, proaspăt pe atunci venit în funcție, spunînd că atîtea și atîtea bănci nu plătesc impozit pe profit, mi-am zis: iată omul, unul pe bune, care nu se dă după plop! Cînd, la scurt timp după aceea, l-am mai auzit și că a avut un depozit la bancă, dar l-a lichidat din cauza condițiilor oferite și comisioanelor nefirești, mi-am zis că, și dacă nu va face mare lucru pe la Executiv, măcar nu-l poate păcăli nimeni pe acolo. Cînd l-am văzut însă cu cîtă ușurință a anunțat că va parafa mutarea contribuțiilor sociale integral în cîrca angajatului, cu toate că își inaugurase mandatul cu asigurarea că atît timp cît va fi dînsul prim-ministru nu se va face această mutare, am început să intru la idei! Mai ales că mi-am amintit că renunțase cam tot atunci, fără vreo străbatere și fără măcar vreo explicație, la proiectata înlocuire a impozitului (de mascaradă) pe profit cu un impozit derizoriu, dar imposibil de evazionat, pe cifra de afaceri! Hopa! M-am întrebat imediat: cine ar fi fost afectat de o asemenea înlocuire? Păi, multinaționalele, care evazionează la greu respectivul impozit, externalizînd grosul profiturilor înainte de fiscalizare! Și atunci mi-am șoptit în barbă: vai, săracul, la ce presiuni externe o fi fost supus! Deși o urmă de îndoială aveam: n-o fi înțeles oare cu multinaționalele sau, ceea ce era același lucru, n-o fi fost cumva o hohă povestea aia cu înlocuirea impozitelor pe profit cu un impozit pe cifra de afaceri pentru multinaționale?!

Cînd, de curînd, l-am auzit pe dl Tudose, exact cu prilejul adoptării în Guvern a tragicei mutări în cîrca angajatului a întregii contribuții pentru sănătate și pensii, că unele sindicate s-au opus demersului, atîțate fiind de multinaționale și chiar că acestea din urmă și-ar fi trimis angajații să protesteze în fața Guvernului, mi-am zis: gata, sunt lămurit! Regretabil pentru un om bătrîn ca mine era doar faptul că nu mi-am dat seama de la început că dl Tudose este pe mînă cu multinaționalele și joacă împreună o carte spre a-i prosti și mai abitir pe proști! Adică pe noi! Față de contextul dat, afirmația dlui Tudose este atît de ilogică, încît gîndul nu te poate duce decît la o manevră diversionistă. Căci demersul privind respectiva mutare fiscală are în mod clar trei pierzători, toți români: salariații din sectorul privat, din care mulți se vor alege cu cîștiguri nete mai mici; statul român, care, pentru ca această scădere să nu fie prea mare, preia o parte din cost, prin reducerea impozitului pe salariu, cu prețul micșorării încasărilor la buget; capitalul românesc, care, prin mișcarea adiacentă de impozitare a cifrei de afaceri pentru firmele cu venituri sub 1 milion euro, va finanța cadoul făcut capitalului străin, care, avînd firme peste acest prag, va rămîne să plătească impozit pe profit și deci să fie liber să-l evazioneze pe mai departe. Să îl acuzi pe singurul cîștigător al acestei mutări fiscale – respectiv multinaționalele – că a băgat bețe-n roate este nu doar neplauzibil și ridicol, dar de fapt îngrozitor de suspect. Înseamnă că știi că faci rău și, conștientizînd că acelora cărora le faci rău nu le prea plac multinaționalele, arunci, de ochii lumii, anatema tocmai asupra acestora! Care ar putea fi scopul? Păi, nu poate fi decît acela de a încerca să-i aburești pe cei pe care îi tragi în piept. În demersul cu pricina, multinaționalele sunt o țintă absolut falsă! Cum ar veni vorba, multinaționalele – aceste avioane F-16 ale economiei mondiale – sunt acuzate că, spre a-și realiza țelurile strategice globale, se îndeletnicesc cu agresarea găinilor din Vaslui. Și bietul Guvern al României, care n-a spus o vorbuliță cînd multinaționalele i-au luat tot României – și petrolul, și gazele, și industriile, și distribuțiile de energie, și băncile, și telecomunicațiile, și pădurile, și comerțul cerealier, și retailul, și floarea forței de muncă –, se arată vexat că multinaționalele ar stresa găinile din Vaslui. E pur și simplu caraghios! Multinaționalele constituie cel mai mare evazionist fiscal din România, dar, să fie clar, nu prin evazionarea dărilor pe muncă, adică a dărilor pe partea care nu le revine lor din PIB. De la ele de acasă, deci de la costuri salariale înalte, au venit în România tocmai pentru a exploata salariile mici de aici. Și, grație acestora, costurile lor cu salariile reprezintă o nimica toată în totalul costurilor lor și, de aceea, nu se îndeletnicesc cu evazionarea impunerilor pe muncă. Ele evazionează masiv dările pe partea care le revine lor din PIB (profiturile), neplătind probabil decît vreo 10% din impozitele pe profit pe care ar trebui să le plătească. Nici profiturile lor și nici impozitarea pe profit nu sunt afectate cumva – chiar deloc! – de mutarea contribuțiilor sociale asupra angajatului. Ba, mai mult, această mutare le decuplează de orice responsabilitate socială de acum încolo în România. O asemenea decuplare nu există nicăieri în Europa, România devenind, din acest punct de vedere, un fel de paradis social pentru capital în relația istorică a acestuia cu munca. De aceea, multinaționalele au agreat demersul privind transferul contribuțiilor în sarcina integrală a angajatului. L-au aprobat printr-o remarcabilă tăcere. Că doar nu era să aplaude, căci s-ar fi dat de gol într-o chestiune controversată, care creează capitalului un privilegiu pe care state cu ștaif din Europa nu îndrăznesc să îl confere capitalului, spre a nu jigni și umili munca.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 20 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/mai-sa-fie-avioanele-f-16-au-atacat-gainile-din-vaslui/

Coruptul Dragnea, luat de prost

        În studenție, cîntam adesea „Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj!“ și „M-am suit în Dealul Clujului“. Ce vremuri! Acum se cîntă de zor „Corupția ucide“, „Umbrela Anticorupție Cluj“ și „Rezistența“.

 Iată ce cîntă băieții pe site-urile de la poalele Feleacului: „Noi, cei ce nu ne dorim să fim o nație de hoți, suntem LA UN PAS de a ne lua țara înapoi. Sau de a o pierde, de a deraia de la direcția europeană! Ne aflăm într-un MOMENT CRUCIAL pentru direcția în care va merge România în următorii ani. Din acest motiv este vital să acționăm ACUM!“.

Pe net, sîmbătă și duminică, luptătorii împotriva corupției chemau românii de pretutindeni să iasă în stradă, să reînceapă protestele. „Să ne luăm țara înapoi!“, strigau ei, ca la alegerile precedente, pe meandrele net-ului, anonimi, pseudonimi și necunoscuți, dar toți uniți împotriva „banditului“ de Liviu Dragnea. Nici o vorbă despre corupții Clujului, despre sforarii principali ai orașului, ajunși un fel de păpușari naționali. Un prieten mai vechi se și lăuda. Clujul bandiților este acum capitala anticorupției din România. Dacă ar fi să mă iau după „Corupția ucide“ și după „Umbrela Corupției Cluj“, chiar așa și arată. Nu a terminat Laura Codruța Kovesi Facultatea de Drept la Cluj? Nu este și procurorul general Lazăr absolvent de Cluj? N-a terminat cum a putut și Klaus Iohannis o facultate la Cluj? Nu este omul de la Mecanică agricolă Ioan Rus dirijorul grupului de la Cluj? Dar Dîncu nu este el strategul comunicării și creatorul scenariilor politice? Doar nu l-o fi luat Coldea profesor la SRI și în tot felul de excursii numai ca să-l învețe geografia planetei! Îl cărau ca să le deseneze scenarii și campanii de comunicare. El inventa dușmanul și el propunea combaterea lui cu mijloace științifice. Coldea, Maior, Gușă, Rus, Hellvig, Boc și Ardelean (la urma urmelor, tot niște pesediști) și ceilalți din clan ascultau cu gura căscată și treceau la treabă. Mai nou, îl convocau și pe Rareș Bogdan, ca să-i explice cu cine luptă. Pe scurt, anticorupția vine din capitala ardeleană și arată a fi fost concentrată numai pe fraierul de Liviu Dragnea și pe banda lui din Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța.

Și atunci, cum se explică isteria lui Victor Ponta? Simplu. El a fost fin și naș cu George Maior și cu Ioan Rus și a făcut și face parte din același clan. Și a fost unul din cele două capete la care grupul de la Cluj a jucat la alegerile prezidențiale. Ori cîștiga Iohannis, ori Ponta, pentru clan ar fi fost la fel de bine. Și a ieșit proiectul cu Iohannis, scenarizat după un sondaj al lui Vasile Dîncu și livrat SRI-ului în februarie, în anul alegerilor victorioase pentru primarul de Sibiu.

Citind mobilizările de pe „Umbrela Anticorupție Cluj“ şi „Corupția ucide“, pigmentate cu propoziții specifice gîndirii lui Vasile Dîncu, nu mă pot abține să nu mă gîndesc la un scenariu. Președintele Iohannis, omul grupului de la Cluj și, implicit, al Binomului, nu poate fi salvat pentru un nou mandat decît cu o serioasă mobilizare a societății civile și a populației fără de partid. Cum? Mobilizînd populația, societatea civilă și presa alături de PNL și de Iohannis. Și mai cum? Cu tunul pus pe Dragnea și pe acoliții săi!

Nu am nici o îndoială că Liviu Dragnea este unul din baronii de seamă ai PSD-ului, că bate Brazilia (cu sau fără casă) și că a făcut politică la fel cum au făcut frații săi din PD și, mai apoi, cei din PSD. Adică cu gura la popor și cu lopata în sacul personal. Nu am dovezi privitoare la Tel Drum. Dar nu am nici îndoieli. Nu am dovezi că Blaga și Berceanu, Boagiu și Băsescu și toată trupa de politicieni din PD și din PSD sunt la fel de acaparatori ca și trupa lui Hrebenciuc, Mitrea, Năstase, Dan Ion Popescu. Și ei au crezut că șmecheria ține o viață. Și s-au păcălit. Numai că, spre deosebire de unii de la care a învățat cum se fac banii din politică și cum se învîrt privatizările, Dragnea, mai neajutorat, a ajuns la putere la spartul tîrgului. Nici nu și-a dat seama cînd, imediat după referendumul din 2012, a fost luat la mijloc. Se hotărîse atunci că Ponta rămîne premier, iar Dragnea trece drept ciuca bătăilor.

Am ajuns la Alexandria și printre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să mă duc la casa lui Liviu Dragnea. Curte mare, între două străzi, grădină mare și frumoasă. Dar oricum am întoarce-o, la Alexandria metrul pătrat nu se compară cu cel din București, din Cluj (unde Rus, Dîncu, Boc și Pușcaș ocupă un cartier) sau de la Snagov. Hoțul de Dragnea, banditul și aventurierul din Brazilia, a devenit actorul care joacă un rol importat în realegerea lui Iohannis.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 19 noiembrie 2017 sub semnătura lui Cornel Nistorescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/coruptul-dragnea-luat-de-prost/

 „Raport pe statul mafiot“

          Pentru cei dintre dumneavoastră interesați de situația reală a justiției din România, vă propun lecturarea documentului intitulat „Raport pe statul mafiot“ al jurnalistului de investigație Răsvan Savaliuc, cofondator al site-ului Luju.ro.

„Lumea Justiției publică o amplă analiză asupra modului în care s-a format și consolidat «Statul mafiot» – cum l-a numit însuși creatorul lui Traian Băsescu – care a adus România, prin arma cătușelor, într-o stare de aservire politică, economică și morală față de alte state. Raportul va fi trimis în zilele următoare tuturor organismelor interne și internaționale, care au fost dezinformate sistematic despre realitățile noastre interne, și care trebuie să afle adevărul despre inJustiția din România. Apreciem că dacă nu se vor lua măsuri imediate, România riscă să se dezintegreze ca națiune sub presiunea războiului cătușelor întreținut de persoane care doresc să controleze totul în această țară și care au interesul să nu existe o lege a răspunderii magistraților, pentru ca uneltele care distrug tot ceea ce este vital românesc să poată să continue abuzurile la nesfîrșit, la adăpostul lipsei de răspundere.“

Sursa: https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/raport-pe-statul-mafiot-analiza-lumea-justitiei-privind-activitatea-subversiva-din-justitie-si-serviciile-de-informatii-in-scopul-exercitarii-puterii-in-stat-de-grupuri-de-interese-politico-judiciare-economice-in-perioada-2005-2017-lista-actelor-secrete-c

 

 

REMEMBER. După 30 de ani. 15 Noiembrie 1987 – revolta anticomunistă de la Brașov sau începutul sfîrșitului

„Jos Ceaușescu! Jos Dictatura!“ S-au auzit pentru prima dată, în urmă cu 30 de ani, în Brașov. Revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 Noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anunțat prăbușirea iminentă a comunismului în România.

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, la Brașov izbucnea revolta muncitorilor de la întreprindearea Steagul Roșu, nemulțumiți de nivelul de trai și de lipsurile cauzate de politica economică impusă de Ceaușescu, pentru ca România să poată plăti datoriile externe. A fost printre primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.

Revolta de la Brașov a izbucnit atunci cînd muncitorii din Secția 440 „Matrițe“ a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu ar fi trebuit să își primească salariul, dar au primit doar jumătate din bani, unii chiar deloc, spune istoricul Marius Oprea, de la lnstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului.

Adunați în fața Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni pornesc spre sediul Prefecturii orașului, pe traseu alăturîndu-li-se și alți brașoveni. Trecînd pe strada Poienelor, Calea București, Bulevardul Lenin, mulțimea, al cărei număr ajunsese deja la cîteva mii, cîntă „Deșteaptă-te, române!“ și scandează, pentru prima dată în România, „Jos dictatura!“, „Vrem pîine!“, „Jos Ceaușescu!“, se arată în volumul „Istoria României în date“  (2003).

„Acum 30 de ani, muncitorii de la întreprinderea de autocamioane din Brașov, revoltați din cauza faptului că au primit în fișele de lichidare a statului de plată unii chiar zero lei, au decis să înceteze lucrul. În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, către dimineață, au ieșit în curtea întreprinderii, după care au pornit, în marș, către Consiliul Județean de partid Brașov. Au intrat înăuntru, au distrus însemnele partidului și chiar un tablou foarte mare a lui Nicolae Ceaușescu, instituția fiind pavoazată pentru că, în acea zi erau alegeri. Revolta brașovenilor a avut ecouri în întreaga lume. Practic, a fost primul semn că nu este adevărată teoria potrivit căreia mămăliga nu explodează. Ea a fost reprimată cu cruzime de autorități, la momentul respectiv. 62 dintre muncitori au fost, ulterior, condamnați la locul de muncă, dar și deportați din oraș, unii pînă în decembrie 1989“, a declarat istoricul Marius Oprea.

Revolta muncitorilor de la Steagul Roșu din Brașov  a fost prima de amploare înainte de evenimentele din 1989. De aceea, istoricii consideră că data izbucnirii ei trebuie marcată cum se cuvine, spune istoricul Marius Oprea:

„Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului, în colaborare cu muzeul județean deschide o expoziție,  care va rămîne pentru un an la Muzeul Județean de Istorie din Brașov, în care am adunat foarte multe obiecte de la muncitorii de atunci, din 1987. Expoziția ilustrează atît viața cotidiană în anii tîrzii ai comunismului, cît și revolta și reprimarea ei. Pe de altă parte, am editat un volum, Ziua care nu se uită. 30 de ani de la revolta brașovenilor din noiembrie 1987, un volum de 600 de pagini, care adună la un loc atît mărturiile participanților la revolta de atunci, cît și documente din arhivele fostei Securități, în special modul în care muncitorii aflați în deportare au fost supravegheați în permanență de organele de securitate. Trebuie spus că li s-a interzis să se întoarcă acasă, au fost despărțiți de familii. A fost o întreagă dramă trăită de acești oameni“, a mai spus istoricul Marius Oprea.

 

În ciuda eforturilor autorităților comuniste de a ține sub tăcere cele petrecute la Brașov, vestea revoltei s-a răspîndit repede în țară. Doina Cornea și fiul ei, Leontin Iuhas, au fost printre cei care s-au solidarizat cu muncitorii brașoveni și au distribuit 160 de manifeste. Amîndoi au fost arestați. Studenți din Brașov și din alte orașe s-au solidarizat, și ei, cu muncitorii brașoveni. A fost începutul sfîrșitului pentru regimul comunist din România.

Majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov au fost audiate de procurorii militari, în cadrul dosarului cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Crimele comunismului“, potrivit PICCJ. „Au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliție și securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării“, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

În cadrul cercetărilor, procurorii au ținut cont inclusiv de materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la Revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Dosarul cunoscut drept „Crimele comunismului“ este instrumentat de procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Anchetatorii fac cercetări sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Articolul a apărut pe site-ul Activenews.ro în 15 noiembrie 2017 sub semnătura Ștefaniei Brândușă.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/REMEMBER.-Dupa-30-de-ani.-15-Noiembrie-1987-%E2%80%93-revolta-anticomunista-de-la-Brasov-sau-inceputul-sfarsitului-147485

 

Rețeta PSD: trei pierzători (români), un singur câștigător (străin)

        Indiferent de ceea ce decideau pînă la urmă PSD și guvernul său în privința promovării pe mai departe sau, dimpotrivă, a renunțării la măsurile din așa-numita „revoluție fiscală“, bilanțul politicii PSD, urmărită consecvent de la revenirea la guvernare în 2012, era deja conturat. În cadrul acestei politici, se încearcă să se dea ceva în plus la nevoiași, dar fără a se pune în discuție rînduielile existente și fără a se lua, cumva, de la bogați, ba chiar dăruindu-le acestora cîte un cadou din panoplia „relaxărilor fiscale“, ca să nu se supere, și, astfel, în scurt timp, totul se împotmolește din lipsă de resurse. Pentru ieșire, se dă înapoi, nevoiașii rămînînd cu buza umflată, iar bogații cu cadourile fiscale. Totul se soldează, de fapt, cu o aservire economică și mai profundă către capitalul străin, în timp ce se lasă impresia că s-ar lupta pentru nevoiașii români și pentru emanciparea capitalului autohton. Ceea ce are priză mare la fraieri! Opoziția politică de trei parale din România actuală, cu Iohannis în frunte, taxează politica PSD drept „populism“, amplificînd atracția populară pentru PSD. Pune umărul și DNA, găsind cu predilecție corupți PSD și victimizînd astfel partidul în ochii oamenilor de rînd. Ca urmare, PSD este propulsat și de opoziție, și de justiție în alegeri. În timp ce capitalul străin, actualul proprietar al țării, mustăcește de satisfacție și, primind mereu și mereu noi cadouri de la PSD, își rotunjește profiturile. Dar, în mod dibaci, nu lasă impresia public că Dragnea și ai lui i-ar fi în grații, forțînd de fapt mîna acestora spre a obține privilegii și cîștiguri și mai mari. În orice caz, dacă Dragnea și ai lui n-ar exista, capitalul străin din România ar trebui să-i inventeze.

Iată fermecătoarea rețetă PSD! Totul pornește de la exploatarea situației reale din țară. În promisiuni, proiecte și programe se agită măsuri despre creșterea salariilor și pensiilor, care sunt mici și deci interesează la buzunar majoritatea populației. Nu se știe exact dacă liderii PSD sunt în înțelegere cu proprietarii străini ai țării, dar, față de asemenea inițiative, aceștia din urmă nu pot să nu-și arate iritarea, măcar de ochii lumii. Iar liderii PSD, ca să le stingă iritarea, le fac o nouă relaxare fiscală, cadou peste cea absolut abominabilă existentă deja. Apoi, creșterile promise sau inițiate pentru nevoiași sunt încetinite, limitate sau amînate, rămînînd să opereze însă cadourile făcute capitalului străin. De fapt, rețeta are o derulare și mai diversionistă. Într-un anumit moment politic, în funcție de situația creată, se agită și mai abitir spațiul public cu amenințări de introducere a unor reglementări fiscale care ar afecta capitalul străin (despre care știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase obținute sau chiar prin declararea mincinoasă că înregistrează pierderi, și nu cîștiguri). A fost cazul taxei pe stîlp sau al amenințării că se înlocuiește impozitul de mascaradă pe profit cu un impozit derizoriu, dar de neevazionat, pe cifra de afaceri. De fapt, agitația este făcută pentru a se introduce noi reglementări fiscale care să afecteze capitalul românesc. A fost cazul TVA-ului defalcat și, mult mai important, al impozitului pe cifra de afaceri pentru firme cu venituri sub 1 milion euro, ceea ce lovește, practic, 90% din IMM-urile românești, care sunt puse să cotizeze fiscal la greu, în locul unor impozite pe profit pe care nu le plăteau pentru că nu aveau pe ce. Cu alte cuvinte, urmează a plăti impozite în contul unor cîștiguri nete pe care cele mai multe din ele nici nu reușesc să le realizeze în realitate. În vreme ce, multinaționalele, toate cu venituri peste acest prag, rămîn să evazioneze în continuare impozitarea unor profituri pe care chiar le realizează în realitate. Altfel spus, într-un final, amenințătoarele măsuri la adresa capitalului străin dispar de pe firmament, rămînînd însă tot ceea ce a vizat capitalul românesc, ce urmează să plătească factura. Trăgînd linie, pe de o parte, trei pierzători –  salahorii români (care se aleg cu cîștiguri suplimentare de vreo doi lei, dacă nu chiar cu scăderi nete de salarii), capitalul românesc (care finanțează de fapt cadourile fiscale pentru capitalul străin), statul român (care, cu noi găuri la buget, devine și mai incapabil să facă ceva pentru infrastructură sau educație) – iar, pe de altă parte, un singur cîștigător, respectiv capitalul străin, care nu este afectat de nimic și care primește cadouri nu cumva pentru merite, ci doar pentru că există.

Dacă sesizați vreo exagerare față de realități în descrierea acestei derulări, faceți o comparație între ceea ce au promis guvernele PSD în materie fiscală și bugetară de la venirea lui Ponta în 2012 și ceea ce a rămas să opereze concret pînă la urmă în această materie, trecînd prin guvernele Grindeanu și Tudose pînă în prezent. Se simte mai bine capitalul românesc acum decît în 2012?! A luat cumva o felie mai mare din piață de atunci și pînă acum sau felia care a crescut este numai cea a capitalului străin?! Acesta este, de fapt, cel care obține creșterea economică mult lăudată din România și care, ca să fie sigur că n-o împarte cu nimeni, îi externalizează amețitor aproape toate roadele. A crescut cumva ponderea salariilor în PIB în această perioadă ca semn că salahorii români ar fi devenit mai puțin salahori și capitalul străin i-ar stoarce  mai elegant?! Stimați proprietari străini ai țării, zău, ar trebui să fiți mai deschiși față de Dragnea și ai lui. Nu vedeți că nu știu ce să mai facă spre a vă intra în voie?! Fiți mai drăguți cu ei, nu de alta, dar poate ne mai lasă și pe noi să mai respirăm!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 13 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/reteta-psd-trei-pierzatori-romani-un-singur-castigator-strain/

 

Marea trădare colonială

 

           Deși evident un proces, și nu un act de la o dată dintr-un calendar, transformarea României într-o colonie se poate considera că s-a produs din momentul în care salariile în România au coborît, ca pondere în PIB, de la circa 40% în urmă cu un deceniu spre numai 30%, cotă de batjocură care nu este întîlnită decît în colonii! Este ceea ce munca preia din PIB, restul revenind capitalului (55% în cazul României) și participării nete a statului. Potrivit Eurostat, o asemenea împărțire absolut odioasă a PIB-ului între muncă și capital a fost atinsă în România la 6-7 ani de la intrarea în UE, lucru despre care bineînțeles că nu se pomenește nimic în aprecierile oficiale privind bilanțul apartenenței României la UE. Să precizăm că în țările centrului colonial vestic din UE împărțirea PIB-ului între muncă și capital este exact inversă: 30-40% capitalul și 50-55% munca! Acum, în cazul mutării contribuțiilor sociale pentru pensii și sănătate doar în sarcina salariatului, se adîncește această împărțire odioasă existentă în România și, poate încă și mai important, se pecetluiește „legal“ și „instituțional“ statutul de colonie al României în UE, pe care nu-l exprimă mai bine altceva decît împărțirea PIB-ului între muncă și capital. Căci iată consecințele:

Prin respectiva mutare fiscală în sectorul privat, unde nu există nicio obligație a angajatorilor de a mări salariul brut spre compensare, salariile nete vor scădea. Că aceasta este consecința o dovedește însăși decizia Guvernului de a mări cu peste 30% salariul minim brut (la 1.900 lei de la 1.450 lei) pentru ca salariul minim net să nu scadă. Se mizează pe faptul că mulți angajatori se plîng în momentul de față de lipsă de forță de muncă și, ca urmare, vor mări salariile brute spre a nu pierde salariați. Dar absența forței de muncă nu este un fenomen general care se manifestă peste tot în același fel. În practică, în funcție de situația specifică pe sectoare și regiuni, unii angajatori vor mări salariul brut, iar alții doar într-o mică măsură sau chiar deloc, ceea ce va duce pe ansamblu la o reducere, nu mare, dar oricum o reducere, de cel puțin 10%, a salariilor nete în sectorul privat, care, de altfel, ocupă cea mai mare parte a forței de muncă din România.

Conștient că mutarea fiscală cu pricina produce scăderea salariilor nete, Guvernul însoțește măsura cu o preluare de către stat a unei părți din efortul financiar, prin micșorarea cotei de contribuții sociale (pensii și sănătate) de la 37% la 35% și prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Grație acestei preluări, angajatorii privați ar trebui să crească salariile brute doar cu 22%, și nu cu peste 30%, pentru a nu afecta actualele salarii nete ale angajaților. Dar această preluare prăbușește și mai mult încasările la buget ale statului, ducîndu-le spre 27-28% din PIB. Este un prag necunoscut în UE (unde se află la peste 44% în medie)! Altfel spus, încă un pas spre „statul minimal“ vizat de colonialism, care va fi și mai incapabil decît este de a întreprinde ceva în folosul societății, indiferent dacă este vorba despre infrastructură, ocrotirea sănătății sau educație.

Cea mai teribilă implicație este pe termen lung. Toate discuțiile actuale privind respectiva mutare fiscală se referă la momentul zero! În timp ce marele impact asupra relațiilor de muncă și asupra raporturilor dintre muncă și capital vine abia după aceea. Capitalul va rămîne apoi complet decuplat și deci deresponsabilizat social de actul productiv, care, oricît ar fi de tehnologizat, este un act social! Într-un capitalism tîrziu, electronizat și digitalizat, este reînviat capitalismul primitiv! Relația dintre muncă și capital este pur și simplu sclavagizată. Într-un cuvînt, colonialism sadea! Că onor capitalul străin, ca mare cîștigător, este cel interesat în mutarea fiscală respectivă, se vede de la o poștă: tace mîlc, în semn de conivență cu acțiunea Guvernului, în timp ce față de orice încercare de creștere chiar derizorie de salarii s-a ridicat împotrivă cu gălăgie și vehemență toată floarea cea vestită a întregului Apus!

Terifiant este faptul că un asemenea impact este patronat de un partid care se dă de stînga! Mă rog, dacă PSD o fi de stînga înseamnă că femeile gravide sunt fete mari. Prin însăși prezența cea mai îndelungată la guvernare în perioada postdecembristă, PSD este principalul responsabil de trimiterea României din comunismul cel mai ortodox în capitalismul cel mai sălbatic. Dar, evident, de această formidabilă trădare a valorilor stîngii să se preocupe fraierii care tot votează PSD în ideea că ar vota stînga.

Înfricoșător este însă că avem de-a face cu un experiment, la a doua încercare după cea similară de pe vremea guvernului Cioloș. Trebuie subliniat clar că această punere a contribuțiilor sociale integral în cîrca angajatului și deci deresponsabilizarea socială totală a angajatorului nu există nicăieri în UE! Nu întîmplător, cobaiul este România, colonia cea mai colonie dintre coloniile de la periferia UE. Angajații din celelalte periferii estice ale UE, dar și cei din centrele de putere vestice ale UE, ar trebui să fiarbă: nu din solidaritate față de salahorii din România, ci din îngrijorarea că asta îi paște și pe ei! Capitalul, în vajnica sa ofensivă împotriva muncii, rade tot, în mod global. Colonialismul însuși este global. Doar intensitatea cu care se manifestă diferă, depinzînd de concursul trădărilor de neam și țară de pe plan local.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 6 noiembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/marea-tradare-coloniala/

Un secol de comunism

          În 7 noiembrie 1917, conform calendarului gregorian, respectiv 25 octombrie 1917, conform calendarului iulian, a debutat la Petrograd, actualul Sankt Petersburg, marea revoluție socialistă din octombrie, experiment comunist cu implicații majore asupra istoriei umanității.

Evenimentul a avut loc la foarte scurt timp de la aparițiile Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, în care Preacurata a cerut ca Rusia să fie consacrată Inimii sale Imaculate.

„Cererea mea de la Fatima nu a fost îndeplinită…“ (Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/05/13/cererea-mea-de-la-fatima-nu-a-fost-indeplinita/) îi spunea în 13 mai 2016 divina noastră Mamă vizionarei Luz de María.

 Noi cei care am trăit acest trist experiment am sperat ca el să nu se mai repete niciodată, dar o dată cu venirea lui anticrist la putere, el nu va mai fi un experiment, ci va deveni un fenomen la nivel mondial.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Propunere de bășcălie pentru dl Tudose: gazul românesc

       

           După victoria în problema remanierii guvernului, premierul Tudose se poate și mai abitir dedica bășcăliei pentru care a dovedit că are deschidere și apetență. A fost o victorie pe care a realizat-o invocînd strîmbături din nas ale Bruxelles-ului față de cei pe care domnia sa îi dorea remaniați, care, ce să vezi, erau tocmai cei cărora DNA le-a făcut dosar penal! Cică Bruxelles-ul ar fi amenințat că nu ne mai dă bani – vestiții bani europeni! – dacă documentele ar fi semnate de miniștri „penali“. Dincolo de cusătura cu ață albă, se află cifrele: Bruxelles-ul ne aruncă anual mărunțiș de vreo 4 miliarde euro, din cele pe puțin 40 miliarde euro pe care tot anual marile companii vest-europene le extrag din România, sub forma profiturilor externalizate înainte de (adică fără) fiscalizare. Mai precis, ne-a amenințat că nu ne mai dă bani din banii noștri! Această obrăznicie necesita din partea premierului un alt tratament, nu o acceptare fără crîcnire, indiferent de relațiile sale cu Dragnea, Iohannis și alții asemenea! Din păcate, dl Tudose n-a făcut decît să ne amintească, de fapt, cine e: căci își începuse mandatul de premier contramandînd net orice încercare de studiere (în vederea implementării) a intenției de a înlocui impozitarea profitului (care este o mascaradă) cu un derizoriu, dar neevazional, impozit pe cifra de afaceri, adică exact modalitatea prin care ar fi putut fi limitate rușinea, umilința și sfidarea externalizării din țară a celor pe puțin 40 miliarde euro anual! Acum, cînd glumița cu banii românești s-a cam îngroșat, îi putem propune dlui Tudose un alt subiect de avut în atenție!

Subiectul este gros de tot, tocmai bun de bășcălie: gazul românesc, lăsat de Dumnezeu românilor! În urmă cu peste 12 ani, acesta a fost vîndut, în proporție de jumătate, împreună cu întreg petrolul românesc, companiei austriece OMV, de către unul dintre predecesorii dlui Tudose în fruntea guvernului, de altfel, coleg de partid: dl Adrian Năstase. Vînzarea – numită „privatizare“ – a fost condiționalitate în primirea României în UE, parte integrantă a preceptului care a ghidat această primire: „vreți aderarea, dați economia!“. Bineînțeles, pe doi lei! Nu știe nimeni cît bănet au scos austriecii în mod net din gazele cu pricina, dar, după zece ani, redevența din contractul de concesiune-privatizare expira. În 2012, jocurile politice l-au adus la guvernare pe dl Ponta, un alt predecesor al dlui Tudose în funcția de prim-ministru și, la vremea aceea, tot coleg de partid. Cînd toată lumea îl căuta, cum era și firesc cu prilejul instalării, ce să vezi, dl Ponta – nicăieri! Dînsul, vreo trei zile – primele trei zile de mandat – la Viena și nu la București! Ce-o fi căutat acolo? În ianuarie 2014, cînd expirau cei zece ani, s-a înțeles ce se-ntîmplase la Viena: s-a organizat să fie „uitată“ revizuirea (hai să-i spunem reînnoirea) redevenței. Peste un arc de zece ani în timp, pupilul lui Adrian Năstase era și mai drăguț decît însuși Adrian Năstase cu austriecii! Dar, ca în reclamele TV, „și asta nu e tot“! Un alt predecesor al dlui Tudose, coleg actualmente în coaliția la guvernare, dl Călin Popescu-Tăriceanu, concesiona, pe ultima sută de metri de prim-ministru, unei companii canadiene, perimetre din Marea Neagră încă înainte de repartizarea acestora României de către Curtea Internațională de la Haga în litigiul cu Ucraina. După un timp, se află că s-au găsit gaze (românești) în perimetrele respective! Românești cu numele! Perimetrele nu mai aparțineau românilor și nici măcar canadienilor, întrucît fuseseră vîndute unor americani și unor ruși care aveau să devină producători de gaze din perimetre românești, alături, bineînțeles, de austriecii de la OMV. Și acum, țineți-vă bine! Austriecii de la OMV, singurii care exploatau efectiv gaze cu numele românești la vremea respectivă, s-au plîns la UE că România nu îi lasă să exporte în mod liber gazele pe care le exploatează. Adică, gazele românești! Aș, românești! Și au cerut de la CE pentru România procedura de „infringement“! E tare, nu?! Deznodămîntul s-a produs pe vremea unui alt predecesor a dlui Tudose, singurul care nu a fost coleg cu acesta: dl Cioloș! UE a pus de îndată la dispoziția României fonduri speciale pentru finanțarea construcției unei conducte care, de la malul Mării Negre să ducă gazele OMV direct în Austria! E tare, nu?! Autorităților române nu le aparține nici un cuvînt în legătură cu destinația sau prețul acestor gaze! Oricum, conducta viza să ducă direct în Austria și nu avea, cumva, în vedere aprovizionarea României! Nici măcar așa, în trecere! E tare, nu?! Și, în timp ce se lucra de zor la conductă, iar la Palatul Victoria dl Grindeanu îl înlocuise pe dl Cioloș și, nu după mult timp, însuși dl Tudose l-a înlocuit pe dl Grindeanu, lovitură de la Budapesta: Ungaria decide ca onor, conducta care venea din România, mergînd spre Austria, să fie oprită pe teritoriul maghiar! Faptul s-a produs oficial, dar dedesubturile n-au fost dezvăluite. Din punctul de vedere al gazelor românești, ceea ce se cuvenea să facă România a făcut Ungaria! Bravo, Ungaria! Huo, România! Să precizăm: la Palatul Victoria se afla dl Tudose! Acesta, băiat fin, n-a scos nicio vorbuliță! Mucles, cum s-ar zice! Nimic în vreo conferință de presă, nimic prin vreun interviu la Antena 3. Mormînt! Nicio bășcălie, măcar acolo, ceva, pentru fraieri!!! Zău, dle Tudose, puțină bășcălie s-ar impune pe tema gazului! Subiectul este mai tare decît povestea răsuflată cu contul dumneavoastră bancar!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 30 octombrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/propunere-de-bascalie-pentru-dl-tudose-gazul-romanesc/

 

 

Căderea îngerilor

        „Am văzut adesea că în momentul căderii îngerilor, un anumit număr dintre ei avură, pentru o clipă, remușcări și nu căzură atît de jos ca ceilalți mai tîrziu; ei obținură un loc de popas pe un munte foarte mare, izolat și inaccesibil care s-a transformat în timpul potopului într-o mare, cred că aceasta este Marea Neagră. Acești îngeri rebeli aveau libertatea de a acționa asupra oamenilor în măsura în care ei se îndepărtau de Dumnezeu. După potop, acești îngeri au dispărut din acel loc și s-au răspîndit în văzduh pînă la judecata finală cînd vor fi aruncați în infern.

Îi văzui pe urmașii lui Cain devenind tot mai necredincioși și mai senzuali. Se apropiară din ce în ce mai mult de acest munte și îngerii căzuți posedară multe dintre femeile lor și le dominară învățîndu-le toate artele seducției. Copiii lor erau foarte mari, aveau o mulțime de talente și aptitudini și deveniră instrumentele spiritelor rele. Acesta este modul în care se născu pe acest munte și departe în împrejurimi o rasă perversă, care căuta să-i atragă pe urmașii lui Seth în lumea sa de vicii, folosind forța și seducția. Atunci Dumnezeu îi vorbi lui Noe despre potop, iar el, în timp ce construia arca, avu de îndurat chinuri îngrozitoare din partea acestui popor.“ (Anne Catherine Emmerich – Misterul Vechii Alianțe)

Se pare că în acest spațiu geografic a rămas și după potop o părticică din influența malefică a spiritelor damnate. De aici, poate, această apetență pentru minciună, hoție, ipocrizie, șantaj și delațiune a locuitorilor acestor ținuturi.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

 

Emoționanta alegere a premierului Tudose între Tandea și Mandea

       

          Grea alegere pentru premierul Tudose: între Tandea și Mandea! În față, de o parte, Bruxelles-ul care strîmbă din nas să aibă de-a face cu „miniștri penali“, de altă parte, partidul susținător al dînsului în parlament, care făcuse scut în jurul respectivilor miniștri, acuzînd de abuz procurorii care le instrumentaseră dosare penale. În spate, aceiași Tandea și Mandea! De o parte, „republica procurorilor“, pe care Bruxelles-ul o agreează și promovează ca formă de guvernămînt pentru colonia Romînia, de altă parte, partidul zis la guvernare, al cărui eroism nu depășește laba broaștei, nefolosind la nimic majoritatea parlamentară confortabilă deținută de ani de zile, nici la zdruncinarea incalificabilei „republici a procurorilor“, nici la punerea măcar în discuție a ­rînduielilor coloniale din Romînia. Și atunci, zău, între cine și cine sau între ce și ce să aleagă premierul Tudose, om pragmatic?! Hai să urmărim mai îndeaproape lucrurile!

Dacă ar fi să caracterizăm comportamentul României în condițiile statutului ei de colonie în sistemul centru-periferie al UE, acest comportament apare ridicol prin comparație cu cel al unor țări precum Polonia sau Ungaria, dar, prin raport cu statutul însuși, este chiar minunat! Bucureștiul se arată nu numai cu totul mulțumit cu ceea ce are și i se consideră îngăduit de către stăpîni să aibă, deși i s-a luat tot (resurse minerale, bănci, distribuții de energie, industrii, păduri, pămînturi și, bineînțeles, decizia politică), dar e și o înghesuială teribilă de corifei de pe Dîmbovița la coadă de pupat funduri la Bruxelles și, evident, Berlin, după preceptul „n-au ei atîtea funduri pe cît suntem noi gata să pupăm“.

Totul se află strict în matricea colonială. Vasalii români sunt toți la post. Mai fură și ei din ce mai cade de la gura stăpînilor străini proprietari ai țării. Dar sunt alții dintre supraveghetorii români care fac caz că le dau peste mînă! Nu de alta, dar astfel se întreține cu spor ideea că românii fură și sunt corupți, ceea ce folosește de minune străinilor tocmai pentru desfășurarea lor de forțe întru devalizarea țării și pe față, și pe dos! Instituțiile de putere sunt la dispoziția „partenerilor noștri occidentali“. Președintele țării este el însuși neamț, acționează „europenește“, în perfect acord cu Bruxelles-ul. Pînă în urmă cu doar cîteva luni, România a avut un guvern chiar de la Bruxelles, iar acum, are unul și mai și: nu pare a fi în grațiile celor care se dau „europeni“ în cuget și simțiri – respectiv președintele țării, dar și birocrații (pardon, tehnocrații) de pe la Bruxelles – și atunci, cum mai face vreun gest pentru nevoiașii români, care l-au instalat prin vot, se grăbește să mai dea cîte un cadou capitalului străin, spre a nu pierde cumva rîndul la amintita coadă! Din acest punct de vedere, marii lideri PSD sunt formidabili, acționînd dramatic, dar cu dibăcie, în zona reversibil-ireversibil: mai măresc vreun salariu pentru fraieri (ceea ce este reversibil!), dar mai cedează încă ceva (active industriale sau pămînturi) capitalului străin, ceea ce este ireversibil! Se credea că paroxismul în domeniu îl atinsese dl Ponta. Se pare însă că dl Dragnea este mult mai tare! Datorită acestui fapt, guvernele PSD-iste sunt, din punctul de vedere al daunelor pe termen lung, cele mai nefericite pentru societatea românească. Orice alt guvern – inclusiv cel tehnocrat – n-ar amăgi oamenii cu diferite așteptări deșarte, căci se laudă că tratează asemenea lucruri drept populisme. Aceste alte guverne ar sublinia astfel mult mai net ruptura politicienilor români de poporul român. Ruptură în clar de care poporul român are neapărată nevoie spre a înțelege în sfîrșit cum stau de fapt lucrurile. PSD încurcă treburile din acest punct de vedere: este singurul partid care colectează masiv voturile populare, dar, amețind oamenii cu spoieli din zona reversibilului, adîncește și mai mult dezastrul din zona ireversibilului. Pune PSD în discuție cumva pierderea economiei naționale, preluarea controlului economiei de către capitalul străin, suprimarea deciziei naționale? Nu! Ne aburește cu creșteri de salarii la stat, cu dezghețări de pensii, în timp ce nu numai că nu încearcă să schimbe ceva de fond în străfundurile economiei, dar umple mereu și mereu de cadouri fiscale și ajutoare de stat capitalul străin, doar doar o intra acestuia în voie!

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpînul străin al țării: procurorii aruncă anatema, negăsind decît corupți români; pentru ANAF, firma străină, cel mai mare evazionist fiscal din România, este bibelou de porțelan; Parlamentul își joacă perfect farsa; președintele țării este „european“, iar la Guvern se află singurul partid care preia castanele, acceptînd funcția de vinovat de serviciu și ciuca bătăilor, dar care, fiind și singura forță politică ce mai culege voturi populare, asigură supraviețuirea rînduielilor, pe care serviciile secrete au grijă să le perpetueze, veghind ca nimic, de fapt, să nu se schimbe!

Zău că, în asemenea ­condiții, n-are vreo importanță că premierul Tudose l-a ales pe Tandea în loc de Mandea! Ar fi fost absolut la fel dacă ar fi ales complet invers! Nici dacă domnia sa a rămas prim-ministru sau ar fi venit altul n-are nici un fel de importanță!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 16 octombrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/emotionanta-alegere-a-premierului-tudose-intre-tandea-si-mandea-308731/

Privatizare în sănătate pe banii contribuabililor!

         Făcînd dosar penal unor miniștri PSD sub acuzația că ar fi mutat posesia unui lac de la un proprietar de stat la un alt proprietar de stat, în folosul unui beneficiar privat, DNA a deschis cutia Pandorei pentru un frate mai mare și mai burtos al dosarului cu lacul. De la „partenerii noștri“ occidentali am învățat că privatizarea, ca trecere din proprietate publică în proprietate privată, este chezășia mîntuirii economice și politice. Ea trebuie de aceea făcută cu orice preț, chiar și pe doi lei! România a urmat cu scrupulozitate povețele mîntuitorilor și a realizat-o chiar pe doi lei! Totuși, n-am auzit să fi susținut cineva dintre teoreticienii și practicienii privatizării înfăptuirea acesteia în maniera din sistemul românesc de sănătate: statul nu numai că nu încasează nici doi lei din privatizare, dar îi plătește el pe privații care își extind proprietatea în domeniu în locul și pe seama statului. Asta cu beneficiarii privați din cazul lacului Belina este un biet mizilic!

Iată cum se petrec lucrurile: un privat întreprinzător descoperă un director (și el întreprinzător) de la un spital de stat și închiriază un spațiu (sau o clădire) în curtea spitalului. Aduce acolo un laborator de analize, un CT (computer tomograf) sau un RMN (rezonanță magnetică). Este singura investiție. Tot statul îi dă pornirea! Un contract cu Casa de Sănătate îi asigură primii clienți și decontarea primelor cheltuieli. Restul îl face „piața“. Pe banii cui? Tot pe banii contribuabililor! Statul are grijă să nu doteze spitalul de stat cu cine știe ce aparatură. Și atunci, medicii de la stat, care, ce să vezi, lucrează și la structura privată din curte, își îndrumă pacienții spre structura privată cu pricina. Unde – uimire!!! – nu se mai găsește loc la analize cu decontare la Casa de Sănătate, decît peste vreun an, dar dacă se plătește (cu încasare în buzunarul privatului), îți poate veni rîndul imediat sau după o săptămînă. Iată o imagine cifrică de ansamblu asupra fenomenului: bugetul Casei de Sănătate (alimentat de contribuțiile pentru sănătate) s-a dublat în ultimii opt ani, dar cheltuielile pacienților în sistemul privat de sănătate au sporit, în aceeași perioadă, de peste trei ori, semn că pentru servicii de sănătate s-au scos bani din buzunar mult în plus peste cei virați drept contribuții pentru sănătate. Rezultatul: sunt ticsite spitalele de stat de laboratoare private, sunt deja aproape tot atîtea CT-uri și, oricum, de două ori mai multe RMN-uri la privat decît la stat și, mai tare, ajutați de banii scoși suplimentar din buzunar de pacienții obligați la aceasta de către sistemul arătat, privații își construiesc în trombă clinici cu paturi. Acestea sunt deja 35% din total clinici. Cheltuielile pacienților în respectivele clinici sunt decontate tot de Casa de Sănătate, doar regimul hotelier pentru condiții civilizate fiind acoperit de bolnavi. Piața privată de sănătate este cel mai dinamic sector din economie! Nici IT-ul nu-l întrece! Rata de profit în sistemul privat de sănătate depășește 15% anual. La stat este, bineînțeles, faliment! Nici nu este de mirare. Privatul trăiește pe seama statului, într-o rată amețitor de mare! Extinderea privaților are loc pe seama statului, adică, de fapt, pe seama banilor contribuabililor!

Să fie clar: sistemul privat are toată îndrituirea de existență în sănătate ca și în celelalte sectoare. Dar pe seama propriilor potențe și calități. Ceea ce se derulează în România este un furt economic, un jeg moral și o ilegalitate juridică, demnă de atenția DNA. În sistemul de sănătate este impusă, încet, încet o abatere grosolană de la firea lucrurilor (organizarea acestuia fie în sistem bugetar, fie în sistem de asigurări), miza fiind colectarea bugetară (obligatorie) a banului ca impozit şi cheltuirea sa, dimpotrivă, ca o contribuţie de asigurări, pentru a-l putea canaliza către companii private, cele mai multe străine. Nu este normal ca, pe de o parte, colectările să aibă regim obligatoriu ca impozite, iar pe de altă parte, ca sectorul privat să participe doar la distribuirea şi folosirea banilor colectaţi, pentru că pur şi simplu statul devine perceptor de taxe pentru a face cadouri sectorului privat. Că sunt impozite este clar: le percepe statul prin ANAF, le stabileşte statul în funcţie de venituri (în nici o legătură cu serviciile oferite, cum ar fi normal într-un sistem de asigurări) şi, culmea, extinde aceste „impozite“ asupra unor venituri care nu sunt în nici o conexiune cu primele de asigurare, precum chiriile, profiturile, dobînzile la depozite!

Ce va ieşi în final din acest amalgam este clar! Intrarea pe mîinile sectorului privat – care este ghidat de considerente comerciale – a unui sistem ce va rămîne obiectiv tot subfinanţat. Va însemna o presiune uriaşă tocmai pe cei mai slabi şi mai „costisitori“ participanţi la sistem, respectiv nevoiaşii şi bătrînii, cu tendinţa de a-i trata la o cotă cît mai joasă, cu rezultatul concret al aducerii la un nivel minim derizoriu al aşa-numitului pachet de bază. Cei mai vulnerabili membri ai societăţii vor fi practic excluşi, treptat, de la asistenţa medicală, în timp ce insatisfacţia principalilor contribuenţi (cei bogați) va fi majoră, căci vor vira mulţi bani în sistem practic pentru nimic! Să nu ne facem că nu vedem: din cele aproape 4 milioane de pacienți anual, se duc pentru tratament în sistemul privat nici 5%. Pentru aceștia e și făcut!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 9 octombrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/privatizare-in-sanatate-pe-banii-contribuabililor-308319/

 

Juncker bate șaua românească și nechează iapa nemțească!

        Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, pare să-și fi centrat recentul său discurs despre „starea Uniunii“ pe ideea unei „Europe cu o singură viteză“ (cu o singură monedă și cu cetățeni de o singură categorie, și nu mai multe). Și nici departajați în vestici și estici! Poate nu întîmplător, în context, Juncker a reclamat pentru România, se poate spune, un fel de statut de egalitate în UE, spunînd că a venit vremea primirii ei în Schengen și, pe articulația deținerii în 2019 a președinției rotative a UE de către România, propunînd organizarea la Sibiu a summit-ului care, la o zi după Brexit, să bată în cuie Uniunea ce ar urma să fie construită. Imediat, corifeii „Europei cu două viteze“, în frunte cu Germania, au sărit ca arși și, ca întotdeauna cînd nu vrei să tragi direct la ținta vizată, au tăbărît pe eternii vinovați de serviciu din UE (România și Bulgaria). Să nu fie admiși cumva în Schengen, pentru că ar fi corupți! De parcă asta ar fi problema și de parcă despre asta vorbise Juncker! Mai mult, de parcă onor construcția europeană n-ar mai depinde de nimic altceva decît de România și Bulgaria și, în subsidiar, de rezolvarea corupției din aceste țări. Ceva ridicol! Feriți, fraților, corupția din România – desigur, și PSD-ul, și Dragnea, și Firea! – se interpun în calea fericirii europene! Ceva grețos!

Dezlănțuirea germană – susținută de cei doi lustruitori de ghete nemțești (Olanda și Austria) – a avut probabil și un alt resort. Spre dezamăgirea unora de pe la București, care s-au grăbit să-i cînte serenade lui Jean-Claude Juncker, nu România era ținta! Juncker a bătut cu schepsis șaua românească. Și, într-adevăr, ca în proverbul cu pricina, iapa nemțească a nechezat rău de tot. Juncker știe bine nedreptățile de tratament ale Bruxelles-ului față de România, în frunte cu mizeria MCV, și apelul din discursul său a fost adresat ca o nadă celor care sunt inspiratorii acestor nedreptăți să acorde României nu cine știe ce, dar măcar un fel de șperț, ca recompensă pentru faptul că, în timp ce Polonia și Ungaria pun în discuție toată construcția europeană, Bucureștiul nu mai prididește să îi pupe în fund pe cei de la Bruxelles, cu mic, cu mare.

Respingerea obstinată, aproape caraghioasă, din partea Germaniei a includerii României și Bulgariei în spațiul Schengen, care n-ar oferi nici un avantaj acestor țări, ba le-ar împovăra, mai degrabă, cu sarcini economice și de securitate, nu poate avea decît explicații politice „extra UE“, de vreme ce nu ar afecta cu nimic mecanismele comunitare! Explicații pe care Juncker le cunoaște și a vrut să le aducă în atenție, chiar dacă fără precizări. Anume, este vorba, în proporție de aproape sută la sută, de împotrivirea Rusiei față de aderarea țărilor ­respective la UE în urmă cu ani, acum avînd loc decontarea acestei împotriviri în cadrul unui nou tîrg politico-economic germano-rusesc, cu miros puternic de petrol și gaze și cu perspectiva unei Românii și unei Bulgarii în poziția de zonă-tampon între UE și Rusia. Dacă nu cumva perspectiva desenată la Berlin și la Moscova include pentru România și o dezmembrare, fiecare dintre cei doi preopinenți luîndu-și partea din aceasta. Juncker are cunoștință mai mult ca sigur de intențiile în domeniu ale Berlinului și a apăsat, iarăși, nu întîmplător, această pedală. Întrebarea este de ce a făcut-o. Că de făcut a făcut-o! Cu cît reflectezi mai mult asupra problemei, cu atît percepi că lucrurile bat foarte departe. Nu pare deloc să fie vorba de vreo respirație unitară Merkel – Juncker și cu atît mai puțin că ultimul este trup și suflet omul Germaniei, cum se cam contura pînă acum! Din contră, se pare că vulpoiului Juncker nu-i prea place ceva și trage, cel puțin indirect, semnale. Să priceapă, în sfîrșit, și fraierii! Cel mai probabil că, încurajată de oportunitățile politice și economice pe care i le oferă faptul că scapă de Marea Britanie din UE, Germania, rămasă fără contraponderi, a început deja clădirea noului imperiu german pe articulația structurilor UE. Pentru cei mai în vîrstă, un al patrulea Reich le produce fiori, fiindu-le de ajuns amintirile celui de-al treilea. Alegerea de către Juncker a Sibiului drept gazdă pentru summit-ului post-Brexit nu este nici ea întîmplătoare! Sibiul este în inima României actuale, dar este și leagănul nemțesc din România, fieful lui Iohannis. Poate fi gazdă și pentru summit-ul UE din 2019, indiferent care vor fi soarta României și configurația ei teritorială! Bucureștiul este în altă parte!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 3 octombrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/juncker-bate-saua-romaneasca-si-necheaza-iapa-nemteasca-307911/

 

Nu mai avem loc de samariteni!

Stimate domnule prim-ministru,

       Constatînd că actualul premier al României nu poate fi cîtuși de puțin păcălit de cineva, după cum au dovedit mai multe episoade, în frunte cu cel cu băncile, mi-am luat cutezanța, în virtutea celor peste trei sferturi de veac de ființare prin România, să vă aduc spre luare aminte cîteva lucruri care să vă împiedice de a vă păcăli, cumva, singur.

Începeți prin a cere Institutului Național de Statistică datele economice, defalcat, pe „economia străină din România“ și, respectiv, pe „economia românească din România“. Amalgamul actualelor date statistice induce în eroare, referindu-se la o entitate artificială, fără semnificație economică. Cele două componente nu prea au legături una cu alta și nu se mișcă – ba chiar deloc! – împreună. Defalcat, veți putea vedea care prosperă și care nu, ce proprietăți deține fiecare dintre ele, cît plătește impozite una și cît cealaltă statului român și, în esență, pe ce vă puteți baza și pe ce nu, în orice decizie ați lua! Veți constata lesne că mult trîmbițata creștere economică cu care se laudă „amalgamul statistic România“ se obține, de fapt, doar în economia străină din România, în timp ce economia românească dă din colț în colț și, de la an la an, tot înapoi, că nu puteți avea acces minim la roadele acestei creșteri pentru că economia străină care o realizează n-o împarte cu nimeni, că, pe o cale sau alta, inclusiv și poate mai ales prin externalizarea profiturilor înainte de fiscalizare, îi trimite roadele în afară. Și este vorba de zeci de miliarde de euro anual, în timp ce dvs vă luptați să găsiți cîteva sute de milioane de lei întru mărirea salariilor pentru salahori.

Dacă sunt inventariate eșecurile sau inițiativele abandonate, se constată că acestea acoperă întreg arealul de probleme de fond ale României actuale. Cu ce s-a soldat minunata creștere proiectată a salariilor, singura măsură prin care ar mai putea rămîne ceva în țară din abominabila exploatare a capitalului străin?! Din păcate, cu o scădere (și nu o creștere) a salariilor nete în sectorul privat (suprapreponderent) dacă se mută contribuțiile sociale în sarcina angajatului, mutare despre care ați spus că nu va interveni, atît timp cît veți fi dvs prim-ministru! Ce s-a ales din formidabila înlocuire a impozitului-măscărici pe profit cu un derizoriu, dar neevazional, impozit pe cifra de afaceri, unica modalitate reală prin care ar fi fost combătute evaziunea fiscală și batjocorirea României ca țară?! Nimic și iar nimic! Ce a ieșit din forțarea creșterii consumului prin „relaxările“ fiscale promovate absurd de partidul dvs, toate favorizînd, în ultimă instanță, capitalul străin?! O creștere economică slăvită de fraieri, din care salahorii români nu s-au ales de fapt cu mai nimic, și o scădere comparativă a încasărilor TVA la buget, care este acum folosită de „moderniștii“ din Finanțe pentru introducerea unui sistem de colectare de TVA care va omorî, pur și simplu, firmele mici, adică tot pe cele românești! Economia străină și-a luat caimacul din stimulentele fiscale, urmînd, ca proștii, să achite nota de plată, adică, statul român, atît cît mai există acesta, și capitalul privat românesc, atît cît n-a fost încă desființat!

Plecînd de la premisa totalei bune intenții care a ghidat inițiativele, aceste grave eșecuri și altele asemenea n-au cum să rezulte din altceva decît din tentația, firească, dar nerealistă, de a confunda „economia din România“, care, relativ se extinde, cu economia românească ce mereu se pipernicește. Pe măsură ce economia din România, aceea din statisticile-amalgam, crește, economia românească, aceea aparținînd efectiv capitalului autohton, scade. Și, în baza acestui proces, însăși jurisdicția și posibilitățile de acțiune și intervenție ale premierului României se subțiază!

S-a depășit deja un prag. Orice încercări de a lua de la „economia din România“ spre a face ceva pentru economia românească și truditorii ei se soldează cu un și mai substanțial recul.

România a pierdut posesia punctelor și pîrghiilor strategice din economie, a principalelor bogății ale subsolului, a activelor industriale de impact, a băncilor și este pe cale s-o piardă și în privința ultimelor resurse lăsate de Dumnezeu românilor: pădurile și pămînturile. Astfel, s-a pierdut și posesia roadelor pe care toate acestea le pot aduce, inclusiv a creșterii economice pe care exploatarea lor o poate genera. Este un mare semn de întrebare dacă se mai poate face ceva în domeniu, dar este o certitudine că nu se pot doar corecta efecte fără a se acționa asupra cauzelor, adică fără a schimba rînduielile.

Prezentarea, defalcat, a datelor statistice – aceleași date statistice, nu altele, dar descriind și nu camuflînd realitățile – ar ajuta la surprinderea dimensiunii acestor realități. Urmînd ca dvs, dle prim-ministru, să decideți ce ar mai fi de făcut. Și chiar dacă nu mai este nimic de făcut, măcar să aduceți aceste date la cunoștința publică, precum ați hotărît în cazul băncilor străine, care ne iau de atît de proști, încît, prin falsele pierderi raportate, se prezintă drept samariteni, și nu bănci!

Cu stimă,

Ilie Șerbănescu

Sursa: http://www.cotidianul.ro/nu-mai-avem-loc-de-samariteni-307520/

Despre lupta anticolonialistă din România e simplu de vorbit: nu există!

         Nu este greu a „inventaria“ acțiunile de luptă ale autorităților de la București împotriva colonialismului la care Bruxelles-ul supune România.

Nu este greu, pentru că această luptă nu există! Lipsește total vreo opoziție față de dispariția economiei naționale și pierderea deciziei naționale. Orice fîs tras pe la Bruxelles este luat la București drept suflu dătător de viață, chiar dacă înseamnă lichidarea ultimei fărîme de valoare identitară românească.

Este nu numai trădare de neam și țară, ci și prostie în sine. Experiența de peste un sfert de veac a demonstrat fără echivoc că cedarea activităților de monopol (utilitățile publice, resursele subsolului, serviciile bancare) către privați, de fapt, străini, este un lucru dramatic, soldîndu-se doar cu dublarea prețurilor pentru consumatori!

Cu toate acestea, într-o manifestare de întîrziere mentală, strategiile din orice minister, sector sau domeniu din România au în frunte privatizarea, ca o obsesie a prostului, ce convine însă stăpînului străin. Contrar cerințelor, reclamate de însăși apartenența la UE, România își distruge în continuare sistematic statul.

Lichidarea parametrilor naționali ai economiei a devenit o profesie, slăbirea statului – un crez! Necum să fie vorba de vreo recuperare națională de la străini. Astea sunt idei subversive! Cine le debitează riscă să fie taxat „naționalist“, comunist și „cu rușii“! Dimpotrivă, semn nu numai al întîrzierii mentale, al neevoluării, ci și al servilismului sordid, ajutoarele de stat sunt acordate firmelor străine, cărora li se „montează“ priorități în licitațiile publice, astfel încît firmele românești să fie scoase din joc încă de la caietele de sarcini. Cum pot tolera așa ceva serviciile secrete românești?! Bun, nu sunt cu rușii, nu sunt cu comuniștii, nu sunt cu naționaliștii, dar ce au cu capitaliștii români?!

Nu vreun protest, dar nici măcar o simplă vorbuliță nu există la adresa celui mai teribil atentat colonialist împotriva României pe care îl constituie începerea, cu bani de la UE, a conductei care să ducă gazele românești exploatate de OMV în largul coastelor Mării Negre direct la Viena, fără ca România să aibă vreun rol în stabilirea prețurilor și destinațiilor și la care românii n-au acces nici de-ar vrea să le plătească (adică să-și cumpere propriile resurse!), cînd peste trei pătrimi din satele țării se încălzesc cu lemne!

Prin alte țări sau zone ale lumii, așa ceva din panoplia colonialismului primitiv și scabros primește nu consimțămînt trădător din partea autorităților naționale, ci replici statale sau, în caz că statul „doarme“, răspunsuri numite impropriu astăzi asimetrice, în care terorismul religios răzbună cu mijloacele guerilei urbane, jaful și umilințele din partea terorismului colonialist. Se bucură măcar de o nevinovată referire faptul colonialist tragicomic că România este singura țară din regiune fără o companie sub control național de distribuție de carburanți, cu toate că este singura țară din regiune care deține resurse de petrol?!

Amețitor este că nimic nu s-a făcut și nu se face pentru limitarea înstrăinării pămînturilor. Suntem unica țară din UE care lasă libertate completă vînzării terenurilor agricole, de parcă în România pămînturile ar costa cel mai scump, nu cel mai ieftin din UE! În vreo doi ani, românii vor rămîne chiriași în țară și pe acest tărîm, așa cum au rămas în privința activelor industriale, resurselor subsolului și intermedierii bancare.

Cît despre retail, aici este apocalipsă! După criza de acum un deceniu, consumul s-a prăbușit o bună perioadă, pînă la o nouă revigorare în ultimul timp, dar marile lanțuri vestice – făcînd ceea ce pe la ele pe acasă nici nu se gîndesc să facă – au tot prosperat, fără vreo întrerupere cu circa două cifre pe an. Cum? Prin eliminarea a peste 80.000 de chioșcari români. A existat vreo replică? Da! Așa-numita „lege 51%“, care să sprijine prezența de peste 51% a mărfurilor românești la raft. Ridicolul acestei legi dă dimensiunea lașității întregii clase politice. Această lege nu îndrăznește măcar să vorbească de produse românești ca atare, ci de produse de pe „circuitul scurt“, vai, vai, să nu se supere cumva stăpînul de la Bruxelles, care oricum n-a aprobat-o. Și zace „sub raft“, din lipsă de norme de aplicare. Ceva grețos!

Și să nu uităm absența penibilă a vreunei replici oficiale la jignirile Germaniei, Austriei și Olandei, după declarațiile încurajatoare ale președintelui Comisiei Europene privind nevoia unui statut de egalitate pentru România în UE.

Penibilul absolut a fost atins cînd Apelul prin care 84 de academicieni (nu au îndrăznit mai mulți!) își exprimaseră, de altfel tardiv și firav, preocuparea față de pierderea economiei, deciziei și identității naționale, a fost retras de pe site-ul înaltei instituții la cererea expresă a dlui Iohannis, președintele cică al României! S-a vorbit de trădare! Total inexact! Ca etnic german, dl Iohannis nu are nici o obligație față de nația română! Dar, pretind unii, a fost votat de români! Corect! Dar asta este problema lor, și nu a dlui Iohannis!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 18 septembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/despre-lupta-anticolonialista-din-romania-e-simplu-de-vorbit-nu-exista-307138/

De ce la Varșovia și Budapesta, iar la București nu?!

        Fără mirare, Ungaria și Polonia, dar și Bulgaria, Cehia și Slovacia nu pactizează cu politica UE, adică a Germaniei, în materie de refugiați. Aceste țări nu înțeleg, pe drept cuvînt, de ce ar trebui să fie solidare cu politica Berlinului de repartizare obligatorie a refugiaților, cînd nu ele au generat problema, cînd nu ele beneficiază, precum marii corifei vestici, de pe urma conflictelor din zonele de origine ale refugiaților, cînd oricum nu ele constituie destinația declarată și faptică a acestora și cînd conaționali de-ai lor hălăduiesc și ei, cu milioanele, ca și refugiații cu pricina, pe aceleași trasee dinspre colonii spre metropole, în cadrul sistemului centru-periferie pe care îl reprezintă mereu mai pronunțat UE.

Că la Berlin se conștientizează că împotrivirea față de colonialismul UE, care este de fapt mereu mai clar politica unui nou imperiu german, a luat o turnură palpabilă și serioasă este poate ilustrat în modul cel mai expresiv de inițiativa Austriei de a căuta să solidarizeze Cehia și Slovacia la lupta împotriva „iliberalismului” ungaro-polon, prin constituirea așa-numitului Triunghi de la Slavkov (Austerlitz), încercare străvezie de spargere a Grupului de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), mai ales că se vizează și cooptarea Sloveniei și Croației. Lucrurile sunt prea cusute cu ață albă ca să mai aibă nevoie de comentarii!

Absența României din orice formule alternative central-europene (cele legate de Marea Neagră fac parte din altă discuție) arată că la Berlin/Viena ori se mizează pe înregimentarea necondiționată a României, ori aceasta este scoasă din orice calcul. Privind lucrurile din România, tot ceea ce se întîmplă în Polonia, în Ungaria și prin alte țări foste surate comuniste contrastează violent cu atitudinile și acțiunile Bucureștiului, care, pentru a le sumariza, se identifică cu pupatul în fund de zor al Bruxelles-ului, după preceptul simplu, nu au ei pe la Bruxelles atîtea funduri pe cîte suntem noi gata să pupăm!

Anatema naționalistă pe care stăpînii de la Bruxelles și vasalii lor de la București o aruncă asupra țărilor estice care își apără economia și identitatea națională împotriva agresiunii colonialiste vestice este o idioțenie fără margini. Apărarea națională nu poate fi confundată cu „naționalismul“, iar dacă tocmai apărarea națională este taxată drept naționalism, atunci nu există nimic mai frumos și mai onorant, decît să fii naționalist, cu atît mai mult cu cît te aperi împotriva celui mai abject colonialism din istorie, pentru că acesta nu-și asumă condiția, coafîndu-se cu cele mai scîrboase ipocrizii și demagogii, precum „europenismul“ sau „corectitudinea politică“. Cînd Bruxelles-ul vorbește de „Europa cu două viteze“, cade însă tot vălul!

„Țara noastră – spune premierul Orban – nu va fi o colonie… Nu vom fi cetățeni europeni de mîna a doua.“ De ce la Budapesta și Varșovia se aud deslușit asemenea lucruri, iar la București nu?! Este colonialism vestic față de Ungaria și Polonia și mîntuire vestică pentru București?! Răspunsul îl avem probabil în istorie: nici ungurii, nici polonezii nu prea au colaborat cu puterile străine împotriva propriului popor; Ungaria, pentru a fi preluată în stăpînire, a trebuit să fie transformată de otomani în pașalîc, adică supusă administrației turcești directe, iar Polonia a fost desființată de trei ori în istorie, pentru a fi luată în stăpînire de vrăjmașii de la Est și de la Vest. Și în timpul comunismului, atît ungurii, cît și polonezii s-au răsculat. Replica față de colonialismul UE nu este o reacție izolată în istoria popoarelor respective. În fond, nici colonialismul UE nu este nou; este aceeași oprimare germană cu altă pălărie. Să fie clar, românii și România nu prea se pot lăuda cu așa ceva în istoria lor.

Realitatea este că implantul occidental de colonialism este mai avansat – devastator și terminator – în România, față de Ungaria și Polonia, unde există un spațiu de manevră mai mare, în timp ce în România nu se mai poate mișca! Comportamentul din relațiile Est-Vest din cadrul UE reproduce exact situația: nucleul vestic se comportă cu România precum cu o colonie, dar și România se comportă ca o colonie în fața stăpînului vestic. Central-europenii au o anume demnitate, aceasta lipsește cu desăvîrșire la București!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 septembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/de-ce-la-varsovia-si-budapesta-iar-la-bucuresti-nu-306796/

România trebuie să plătească luna aceasta, peste un miliard de euro, către UE și Banca Mondială

       

         România are de plătit o sumă foarte importantă de bani, în septembrie, către Banca Mondială și Uniunea Europeană din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) la solicitarea AGERPRES.

Cea mai mare parte a sumei trebuie rambursată către Uniunea Europeană, respectiv peste 1,177 milioane de euro, iar 2,4 milioane de euro, către BM. Suma către UE reprezintă rate de capital în valoare de 1,15 miliarde euro, restul fiind dobînzi și comisioane. Către Banca Mondială, cele 2,4 milioane euro sunt doar dobînzi și comisioane.

Suma totală de plată către UE și Banca Mondială în acest an este de 1,26 miliarde de euro. Din această valoare, 1,15 miliarde de euro reprezintă rate de capital, iar restul dobînzi și comisioane. Peste 1,25 miliarde de euro urmează a fi rambursate UE și doar 9 milioane de euro către Banca Mondială.

În 2016, România a plătit 113 milioane de euro către UE și Banca Mondială. Cea mai mare parte a sumei a fost rambursată către Uniunea Europeană, respectiv 104 milioane de euro. Către Banca Mondială au mers 9,1 milioane de euro.

În 2015, statul a rambursat peste 1,83 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost și anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Către această instituție România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.

România a achitat Uniunii Europene, în 2015, peste 1,651 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde sunt rate de capital și restul dobînzi și comisioane. Către Banca Mondială au fost plătite 9,5 milioane de euro (dobînzi și comisioane). În perioada 2009 — 2016 suma totală rambursată către cele trei instituții a depășit 4,9 miliarde de euro.

Articolul a apărut în 4 septembrie 2017 pe situl Active news sub semnătura Ștefaniei Brândușă.

Sursa: https://www.activenews.ro/economie/Romania-trebuie-sa-plateasca-luna-aceasta-peste-un-miliard-de-euro-catre-UE-si-Banca-Mondiala-145832

P.S.: Aici sînt banii dumneavoastră. Nici pînă astăzi nu știm unde s-au dus cele  20 de miliarde de euro pe care Băsescu și Boc le-au contractat în 2009 și pentru care plătim din greu dobînzi și comisioane. Cînd vor da socoteală cei care administrează banul public? (R.C.)

Sătui de colonialismul UE, central-europenii joacă cu Rusia și America

      Aproape la unison – iarăși cu excepția României (vezi Cotidianul, 28 august 2017) –, țările foste surate comuniste membre ale UE au adoptat măsuri pentru salvarea proprietății autohtone asupra pămînturilor agricole. Ca o notă comună, este vorba despre condiționalități diverse care să îngreuneze sau să facă practic inoperabilă prevederea din tratatele de aderare referitoare la liberalizarea vînzării terenurilor agricole către cetățeni ai UE, modalitate mîrșavă prin care vesticii urmăresc să pună mîna pe roadele pămînturilor estice. Fapt ce se produce inevitabil și de la sine în condițiile în care cei din Vest sunt comparativ bogați și cei din Est sunt comparativ săraci. Cît privește argumentul că libertatea de dobîndire ar aparține deopotrivă celor din Est pentru pămînturile din Vest, este vorba despre o ticăloșie: degeaba ți se îngăduie să-ți cumperi Mercedes, cînd tu nu-ți poți permite decît closet în curte! În Ungaria, sloganul oficial este „pămînturile ungurești aparțin maghiarilor și vor rămîne ale maghiarilor“, iar în Polonia, fără asemenea sloganuri, situația în practică se prezintă pe aceleași coordonate: pămînturile polonezilor sunt ale polonezilor. Pînă și mai puțin vizata Bulgarie – unde asaltul UE este echilibrat de influențele puternice ale Rusiei –, reglementarea privind cumpărarea de pămînt agricol de către străini doar cu condiția unei rezidențe prealabile de minimum 5 ani în Bulgaria a stîrnit pur și simplu bube pe la Bruxelles.

Era de bănuit că lupta anticolonialistă din țările estice ale UE să se concentreze, cel puțin în aceeași măsură, în domeniul retailului, deosebit de sensibil pentru populație și extrem de vizibil pentru maniera în care multinaționalele vestice operează întru distrugerea capitalului autohton și a identității naționale locale. Peste tot, marile lanțuri vestice de retail au ocupat poziții de forță, peste tot au luat locul chioșcarilor autohtoni, folosindu-și aceste poziții. Nu este o simplă înlocuire, ci o eliminare a furnizorilor locali, o creștere nejustificată a importurilor, în dauna producătorilor naționali. Peste tot, ca atare, se duce o luptă tenace pentru limitarea expansiunii lanțurilor de retail vestice, prin interzicerea extinderii acestora în centrul orașelor, ori pentru încurajarea prezenței produselor locale în rafturi și a producției naționale în piață. Și să subliniem acțiunea susținută, nu doar mimată și deci rușinoasă ca aceea din România, împotriva dublului standard pe care multinaționalele occidentale îl aplică furnizărilor, îndeosebi alimentare, pe piețele estice și, respectiv, vestice.

În mod corelativ cu aceste mișcări și acțiuni pe plan intern, se constată deplasări semnificative pe plan extern. În unele țări estice are loc o încercare de reapariție a unei politici externe, după dispariția aproape totală a acesteia în perioada de „punere la dispoziția“ Bruxelles-ului. „Jocul“ cu Rusia este ilustrativ, dar nicidecum nu este unicul. Extinderea legăturilor economice cu Rusia, multiplicarea contractelor cu firme rusești și a contactelor politice cu Moscova par să fie instrumentul predilect al dlui Orban, deoarece probabil această abordare este mult mai tolerabilă pentru Berlin, nefiind decît o copie palidă a ceea ce face în practică Germania însăși. În Polonia, deviza este cu totul alta: „Mai puțin UE, mai mult SUA“. Varșovia manifestă o nemulțumire deschisă în ceea ce privește politica Berlinului față de Polonia, incriminînd fără ocolișuri aranjamentele de livrări rusești de gaze în Germania, prin tranzitarea Mării Baltice și deci cu ocolirea Poloniei. Varșovia a sistat mari comenzi de arme de la parteneri din UE, în favoarea unor achiziții interne sau din SUA. Avînd în vedere problemele puse și mișcările făcute, Polonia a luat locul de frunte din ultimii ani al Ungariei printre „oile negre“ pentru Bruxelles-ul mereu mai odios și mai berlinizat.

Aceste „oi negre“ se arată fără perdea îngrijorate de cîștigarea scaunului prezidențial în Franța de către E. Macron, interpretarea lor fiind aceea că o Franță urmărindu-și cu prioritate interesele naționale în UE le-ar lăsa un spațiu de manevră mai larg împotriva Bruxelles-ului, în timp ce o Franță condusă de la Berlin, precum se riscă a se întîmpla în vremea lui Macron, le poate închide și respirația.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 4 septembrie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/satui-de-colonialismul-ue-central-europenii-joaca-cu-rusia-si-america-306493/

Tăriceanu, atac fără precedent la adresa ambasadei SUA și a lui Hans Klemm. Președintele Senatului îi acuză pe americani că își fac afacerile în România cu sprijinul DNA

      Călin Popescu Tăriceanu a avut un discurs extrem de dur la adresa ambasadorilor străini la București care își exprimă îngrijorarea privind respectarea independenței Justiției și a statului de drept.Cel vizat de liderul ALDE a fost ambasadorul SUA, președintele Senaului acuzîndu-i pe americani că își fac afacerile în România cu sprijinul DNA.

„În România s-a creat un sistem paralel de putere“, a spus Tăriceanu într-o conferință de presă, care a mai afirmat că anumite „forțe încearcă cu disperare să-și păstreze pozițiile obținute în ultimii zece ani.“

„Sigur că nu pot să nu fac o referire directă la atitudinea unor ambasade și ambasadori. Mă surprinde și mă dezamăgește profund atitudinea ambasadei americane, pentru că și eu, ca și alți români, am privit cu admirație și la o Americă care este prin esență țara libertăților. Dacă un demnitar român ar promova o firmă românească ar fi imediat acuzat, bineînțeles, de trafic de influență. Dar ambasadele străine au văzut că nu există aliat mai bun în acest demers al lor de a-și promova firmele și interesele lor decît DNA-ul. Ei nu mai au nevoie să mai facă altceva decît să vină pe această piață în care toate firmele românești au fost decapitate, toți au fost trimiși la plimbare, nu mai există o firma importantă de lucrări publice românească, toate contractele de lucrări publice sunt cîștigate de firmele străine“, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Esticii s-au cam săturat de colonialismul vesticilor

 

        Esticii s-au cam săturat de colonialismul vesticilor. Și, în majoritatea lor, caută să profite de pe urma rupturii produse de Brexit, cît și de noile abordări americane ghidate de Trump spre a slăbi lesa în care îi ține Germania folosindu-se de structurile UE. O singură excepție: România! Este nu numai interesant, dar și ilustrativ de a pune în raport ceea ce țările central-europene, pe de o parte, și România, pe de altă parte, găsesc cu cale să facă în actualul context politic european și internațional.

Nu este greu de a identifica, înainte de toate, o încercare notorie – excepție totală România! – de întărire a statului, singurul care se poate lupta cu colonialiștii vestici (firme multinaționale, bănci, reglementări, toate avînd la spate susținerea guvernelor occidentale) și cu brokerii lor (Comisia de la Bruxelles, FMI, Banca Mondială). Au fost adoptate reglementări care să fortifice poziția deciziilor naționale, în ciuda priorității atribuite regulilor „europene” prevăzută de apartenența la UE. Au fost întărite companiile sub control statal național și au fost sistate oficial sau faptic privatizările, care ar putea slăbi pozițiile statului. „Ungaria-maghiarilor” și „Polonia-polonezilor” nu mai sunt doar vorbe goale. Premierul Orban desfășoară în Ungaria o politică articulată și coerentă de tip anticolonialist, cu impact în domenii diverse și de importanță strategică.

Apărarea economiei naționale este politică de stat de la venirea la putere a partidului Lege și Justiție în Polonia, cea mai puternică economie estică din UE. Nu trebuie ignorată rezistența opusă măsurilor și reglementărilor adoptate la Bruxelles în scopul de a scoate din joc politicile derulate pe plan național. Cehia, deși în inima hinterlandului german, are o politică națională în materie de curs valutar și s-a împotrivit abordării care nedreptățește țările mai slab dezvoltate de impunere a obligației deficitului zis „structural” în toate țările UE.

Încercarea cea mai consistentă, dar și cea mai grea este legată de întoarcerea economiei în mîini autohtone, de recuperare a pozițiilor strategice pierdute în fața multinaționalelor sau a corporațiilor de stat vestice. Sunt vizate, îndeosebi, sectoarele bancar și al utilităților publice. Și, nu întîmplător, avansate în această luptă sunt tot Polonia și Ungaria, nu doar pentru că sunt cu un pas înainte pe ansamblul desfășurărilor anticolonialiste, ci și pentru că au avut condiții specifice favorizante. Ambele n-au dispus de resurse ale subsolului interesante pentru vestici. În asemenea condiții, atît Ungaria cît și Polonia, au putut, în urmărirea unor țeluri strategice naționale, să se concentreze pe celelalte zone în care se îndreptase cu prioritate colonialismul vestic. Amîndouă țările – care, de altfel, nu și-au lichidat precum România prezența națională în sectorul bancar – au programe speciale de dezvoltare a băncilor autohtone, inclusiv prin achiziții noi de pe piață dacă apar oportunități și chiar reîntoarcere contra cost în proprietate națională a unor subsidiare ajunse în ultimele două decenii la occidentali. Tocmai prin asemenea achiziții, în Polonia s-a realizat „repolonizarea” sistemului bancar, adică peste 50% control național.

Spre deosebire, în România, o filială bancară grecească scoasă la vînzare a fost achiziționată nu cumva de capitalul românesc, ci de capitalul maghiar! Cehia a anunțat naționalizarea distribuției apei în Praga, deținută, ca și în capitala României, de nelipsita Veolia. Polonia vrea să-și vitalizeze serios exploatarea cărbunelui, resursă rămasă sub control național, și are un război declarat în acest domeniu cu CE, care vizează, sub pretextul combaterii poluării, să blocheze acțiunea respectivă a Poloniei. Ungaria urmărește să iasă de sub oprimarea UE în domeniul energetic, prin dezvoltări în sectorul nuclear, pe care le face în cooperare cu Rusia și înfruntarea cu CE în domeniu a căpătat accente de adevărat război.

Spre a închide gura Bruxelles-ului, Orban își pregătește într-un mod inedit terenul pentru un succes al întoarcerii în mîini autohtone a celui mai sensibil și mai important sector – al distribuțiilor de energie (care strînge banii de la toți consumatorii de energie) – decretînd utilitățile publice „activități non-profit”!

(continuare săptămîna viitoare)

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 27 august 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/esticii-s-au-cam-saturat-de-colonialismul-vesticilor-306076/

 

 

Europa se pregătește de război

       Răsfoind presa de pe net, mi-au reținut atenția două articole.

Rabinul șef al Barcelonei îi îndeamnă pe evrei sa plece: Europa e pierdută

Rabinul șef al Barcelonei, Meir Bar-Hen, i-a îndemnat pe evrei sa plece în Israel și să părăsească astfel Spania, pe care a numit-o „un centru al terorismului islamist pentru toată Europa“.

Avertismentul rabinului intervine după cele două atacuri teroriste din provincia spaniolă Catalonia, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic și în care au fost ucise 15 persoane și rănite alte peste 100.

„Evreii nu sunt aici pentru totdeauna. Le spun membrilor congregației mele: Nu vă gîndiți că suntem aici pe vecie. Și îi încurajez să cumpere proprietăți în Israel. Acest loc este pierdut. Nu repetați greșelile evreilor algerieni, ale evreilor venezueleni. Mai bine (plecați) mai devreme decît prea tîrziu”, a declarat rabinul Bar-Hen, într-un interviu pentru agenția de știri JTA (Jewish Telegraphic Agency).

În opinia sa, recentele atacuri din Catalonia au dezvăluit prezența unor „elemente marginale radicale“ în comunitatea musulmană, o problemă cu care se confruntă toată Europa.

„Europa e pierdută“, a adăugat el.

Afirmațiile rabinului șef al Barcelonei vin în contradicție cu poziția enunțată de Federația Comunităților Evreiești din Spania, care și-a declarat „încrederea deplină în forțele de securitate care lucrează zilnic pentru a-i împiedica pe musulmanii fanatici și radicali să producă durere și haos în orașele noastre“.

(Sursa: http://www.ziare.com/europa/spania/rabinul-sef-al-barcelonei-ii-indeamna-pe-evrei-sa-plece-europa-e-pierduta-1478077)

De ce și-a repatriat Germania aurul din Franța

Banca Centrală a Germaniei a anunțat miercuri că a repatriat toată cantitatea de aur pe care o avea depozitată la Paris și o parte din aurul păstrat la New York, o acțiune încheiată cu trei ani mai devreme decît se stabilise. Bundesbank a repatriat 374 de tone de aur de la Paris (11% din rezervă) și 300 de tone de aur de la Federal Reserve din New York, scrie publicația The Local, citînd presa germană.

Acțiunea a început în 2013, iar Bundesbank a explicat astfel rațiunile din spatele ei: „să sporim încrederea pe plan intern și capacitatea de a schimba aurul în valută într-un interval scurt de timp“. Adevăratul motiv poate ține însă de o solicitare a Curții germane de Conturi din 2012, care ulterior a dat naștere unor teorii conspiraționiste. Curtea de Conturi a dorit să se asigure că cele 2.000 de tone de aur depozitate în străinătate (din totalul de 3.400 de tone) există cu adevărat, „pentru că rezervele nu au fost niciodată verificate pentru autenticitate și greutate.“ Imediat au apărut speculații, cum că rezervele din străinătate au fost „reipotecate“, topite, împrumutate sau vîndute.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/de-ce-si-a-repatriat-germania-aurul-din-franta-305995/

Deși articolele de mai sus nu au nici o legătură, informațiile conținute reprezintă o  confirmare în plus a faptului că Europa se pregătește de război. În acest spațiu geografic evreii se simt din nou amenințați și în nesiguranță, iar Germania își repatriază aurul în vederea sporirii, printre altele, a cheltuielilor de înarmare.

În ceea ce ne privește, sîntem complet descoperiți: statul nu este în stare să-și apere cetățenii în condiții de pace, darmite în situația unui război, iar armata nu este pregătită, cu toată apartenența ei la NATO.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

 

Vine criza: Stăpînul străin și vătafii interni pregătesc urgia asupra românilor

         Mai mulți „internaționaliști“ de seamă ai României postdecembriste, în frunte cu cei eterni de la BNR, cu contribuții majore la transformarea României într-o colonie, ne-au spus mai deunăzi că o nouă criză economică este ca și la ușa noastră.

Nu ne-au menționat tocmai exact și de ce, dar, cunoscîndu-le în general opiniile, putem bănui cu precizie de sută la sută: Desigur, statul s-a îngrășat din nou prea mult în dauna bietului sector privat și, din cauza măririi nesăbuite a salariilor bugetarilor, a rupt echilibrele, amenințînd stabilitatea economică și financiară.

În ciuda acestor flașnetări hodorogite, care nu au nici o legătură cu realitățile concrete, trădătorii de neam și țară – pardon, „internaționaliștii“ – au dreptate în materie de criză care bate la ușă! Dar din cauze cu totul diferite de cele din clișeele pozate de aceștia!

Cum dracu’ se face că toate crizele – de care statul ar fi de vină – izbucnesc din sistemul privat și integral din cauza acestuia, iar statul este doar chemat să le rezolve?! Cum dracu’ se face că întotdeauna se dă uitării că statul a intervenit – pe seama contribuabililor, căci altfel nu are cum! – și sistemul privat, direct răspunzător de criză, își continuă apoi, cu și mai mare lăcomie, dezastrul în economie, în timp ce „internaționaliștii“ dezvoltă și mai abitir teza primatului piețelor și statului minimal?! Asta, pînă cînd jaful destructurează din rărunchi economia, moment în care statul este scos de la naftalină spre a echilibra situația.

Evident, tot pe seama contribuabililor! Numai că statul, mereu mai slab, are posibilități mereu mai mici de a echilibra situația și, de fapt, crizele se adîncesc și se îndesesc. Prin țările făgăduinței – sedii ale multinaționalelor și centre ale colonialismului mondial – scenariul încă funcționează, pentru că, aici, în ipocrizia nesfîrșită care domnește, statul n-a fost, de fapt, distrus și, la o adică, menține resurse și putințe de intervenție.

În colonii însă este dezastru: statul a fost desființat, oricum putințe și resurse nu mai are și, la o adică, nu mai poate face mare lucru. Priviți la România! Economia de stat, distrusă sistematic, nu mai reprezintă decît 4% din total. Cu mărunțișul pe care atotdominantul sistem privat îl plătește ca impozite, bugetul de stat nu reușește să strîngă mai mult de 30% din PIB, față de peste 40% în medie în UE și chiar peste 50% în țările nordice. Capitalul străin a preluat toate piesele, pozițiile și pîrghiile strategice din economie și deci decizia. Ce să mai facă statul?! Evident, nu mai poate face vreun bine în economie, ceea ce se vede de la o poștă, dar, să fim obiectivi, el este atît de slab și puțin important în ansamblu, încît nu mai poate face vreun rău.

Degeaba stăpînul străin și „internaționaliștii“ interni aruncă anatema asupra sa. Ca să fugă de răspundere și ca să-l coste mai puțin, noul proprietar străin al țării lasă aparent administrarea în seama statului român, în capul căruia poate vărsa astfel toate lăturile, privind insuccesele, neputințele, nerealizările și… bineînțeles… provocările de crize.

La criza de acum aproape un deceniu, stăpînul străin și vătafii români de atunci au adoptat o abordare sinistră: România a preluat un credit extern de 20 miliarde euro cu care au fost finanțate băncile străine, vinovate aproape integral de criză, iar plata a fost suportată de contribuabilii români. Prin scăderi de salarii, înghețări de pensii și majorări de impozite.

Acum, statul român este și mai slab, aproape dispărut de pe firmament. Vă dați seama ce vor plăti contribuabilii români, indiferent de formula, desigur, și mai sinistră, ce va fi inventată?! Ca factori în generarea crizei, „internaționaliștii“ se fac că nu văd zecile de miliarde euro, mereu mai multe, jefuite anual de capitalul străin din România, externalizarea fără fiscalizare de către acesta a 85-90% din profiturile realizate aici, salariile de batjocură practicate în colonia România, nici măcar că s-au dublat fără justificare salariile vătafilor; pentru ei, contează doar că s-au mărit în principiu – și, să fie clar, numai în principiu – salariile salahorilor romîni! Noroc că vinovații sunt deja pregătiți: PSD, Liviu Dragnea, dacă nu și fiul său, fosta nevastă, cei cu același nume și, bineînțeles, votanții de la referendumul din 2012!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 20 august 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/vine-criza-stapanul-strain-si-vatafii-interni-pregatesc-urgia-asupra-romanilor-305723/

Deresponsabilizarea socială a angajatorului – cel mai mare câştig colonial al capitalului străin

      De la aşa-numita „privatizare” a Petrom – de fapt o pestilenţială transferare către un alt stat a proprietăţii resurselor de petrol şi gaze lăsate de Dumnezeu românilor –, care a inaugurat o pagină sinistră în istoria ţării, de desfiinţare a economiei naţionale, de disoluţie şi dezmembrare a statului, de transformare a României într-o colonie la periferia Europei, n-a mai existat o altă măsură care s-o echivaleze pe aceasta în semnificaţii şi implicaţii pînă ce, în haosul probabil special creat în aceste luni de vară 2017, guvernul zis al României a hotărît să arunce în cîrca angajatului întreaga sarcină a contribuţiilor sociale, respectiv pentru pensii, sănătate şi şomaj. În înfruntarea istorică dintre muncă şi capital, specifică tuturor veacurilor de capitalism, transferul plăţii contribuţiilor sociale total în sarcina angajatului marchează întoarcerea la capitalismul primitiv şi aruncarea la gunoi a vălului „modern” de minciuni privitoare la „parteneriatul social” între muncă şi capital pentru prosperitatea generală. Capitalul cîştigă astfel decuplarea fără echivocuri de orice responsabilitate socială, decuplare prin care angajatorul devine vătaful cu cravaşă în mînă şi angajatul salahorul cu căciula în mînă, iar statul dispare pur şi simplu în decor.

În istoria colonialismului – cu care capitalismul se încăpăţînează morţiş să se asocieze, ultima invenţie fiind „colonialismul colectiv” al imperiului UE –, această deresponsabilizare socială totală a capitalului pecetluieşte matricea colonială pură în relaţiile dintre muncă şi capital şi dintre colonii şi statele-stăpîn.

Fără corespondent în UE, transferul integral al contribuţiilor sociale în seama angajatului este un experiment. Un experiment dramatic, nu întîmplător iniţiat într-una din coloniile imperiului UE. Şi anume în cea mai batjocorită dintre acestea, dar unde, să fie clar, stăpînii de la Bruxelles dispun de colaboraţionismul intern al celor mai activi „internaţionalişti” fără neam şi fără ţară.

Să nu ne facem a uita că experimentul a mai fost încercat în urmă cu numai cîteva luni, în mod cu totul şi cu totul semnificativ pe vremea guvernului zis tehnocrat Cioloş, alcătuit din tehnocraţi aduşi direct de la Bruxelles în frunte cu prim-ministrul. Atunci, din nu se ştie ce motive, guvernul Cioloş a dat un pas înapoi şi a lăsat responsabilitatea iniţiativei chipurile în seama secretarului de stat Biriş, folosit pe post de ţap ispăşitor, acesta dîndu-şi demisia. Iată ce spuneam chiar în Cotidianul despre respectivul experiment într-un articol intitulat sugestiv „Cînd soarta cobailor nu-i interesează pe stăpîni”: „Din demersul aparent abandonat deocamdată, dar de fapt doar amînat, capitalul străin s-ar fi ales cu beneficii imense. Decuplarea completă a angajatorului de sistemul de pensii ar fi însemnat nu numai degrevarea de orice responsabilitate economică şi socială a capitalului străin în ţara-gazdă, dar şi dobîndirea de către acesta a unui statut fără egal şi fără corespondenţă în Europa, statut ce este probabil vizat a fi extins în Europa! Ceea ce şi constituia miza experimentului, ce va fi fără îndoială reîncercat!” şi nu au trecut decît cîteva luni şi încercarea a fost urgent repetată. De data aceasta cu reuşită! În locul unui „reformator” de la Bruxelles s-a găsit „reformatorul” Dragnea de la Teleorman! Şi, în loc să crească după cum ne promite teleormăneanul, salariile nete vor scădea, în ciuda faptului că statul, pentru a nu se produce această scădere, acceptă să preia povara, reducînd şi sarcina contribuţiilor sociale (de la 39% la 35%) şi nivelul impozitului pe venit (de la 16% la 10%). Numai că, pentru a nu se produce scăderea, angajatorii privaţi ar trebui să mărească salariul brut cu peste 22%. Or, statul nu poate obliga angajatorii privaţi să crească salariile brute, ca în sectorul public. Şi, cu cît salariile brute la privat vor creşte cu mai puţin de 22%, cu atît salariile nete ale angajaţilor vor scădea, în ciuda compensărilor indirecte de la stat. Angajatorii privaţi şi înainte de toate capitalul străin vor băga în buzunar noul cadou făcut de statul român pe seama noastră a tuturor. Am mai spus-o o dată tot în Cotidianul: dacă dl Dragnea n-ar exista, stăpînul străin al ţării ar trebui să-l inventeze!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 13 august 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/deresponsabilizarea-sociala-a-angajatorului-cel-mai-mare-castig-colonial-al-capitalului-strain-305404/

Cacealma sau trădare de neam şi ţară?!

          După bulversantul episod Grindeanu a urmat din partea PSD ameţitorul atac fiscal la adresa capitalului străin. Ambele orchestrate straşnic, în tipologia Dragnea, cu potenţiali beneficiari oamenii muncii români şi cu adversari sugeraţi din zona serviciilor secrete şi multinaţionalelor! Asta pentru fraieri! Aberaţiile erau însă atît de mari încît nu numai că demersul dădea de gîndit, dar mirosea a diversiune. În ce ne priveşte, am fost fără echivoc. Nu puteam respinge ceea ce părea „esenţa” programului PSD, anume o forţare a creşterii salariilor (prin salariul minim şi prin salariile de la stat), care este unica pîrghie de combatere a împărţirii odioase, de tip colonial, a PIB-ului românesc între muncă şi capital şi singura posibilitate ca ţara să se aleagă cu ceva de pe urma activităţii dominante şi dominatoare a capitalului străin, al cărei instrument principal este tocmai salariul mic. De la început am subliniat că forţarea măririi salariilor constituie prima măsură anticolonialistă, salutară, din România, prima mişcare în favoarea muncii în România, dar că, dacă nu se bazează pe reducerea gradului de extracţie de sevă economică în favoarea capitalului, lucrurile se împotmolesc. Nu poţi să dai la săraci, neluînd de la bogaţi! A da şi unora şi celorlalţi este o poveste, o imposibilitate. Am prefigurat împotmolirea şi aceasta a venit mai repede decît se profila. Replica PSD la potenţiala împotmolire a dat şi mai rău de gîndit. A fost schimbat prim-ministrul! De parcă asta era problema! Şi s-a venit cu o aiureală economică atît de gogonată încît aproape nu mai era vreun dubiu că se joacă o scenetă, o diversiune greţoasă. Deodată, a apărut un alt „program” în care, ce să vezi, se buluceau măsuri prin care „livrările” în continuare către săraci să fie finanţate din luări de la bogaţi. Şi, să fim realişti, era vorba de măsuri care ar fi afectat înainte de toate maşinăria de făcut bani a capitalului străin, pentru care acesta a venit în România! Caracterul dubios al includerii acestor măsuri era legat mai ales de nepunerea în discuţie a rînduielilor economice şi politice care permiteau injustiţiile şi inadvertenţele ce se căutau a fi corectate. Or, a încerca să corectezi efectele fără atacarea cauzelor este pur şi simplu o stupiditate! Sau o diversiune care să netezească terenul spre o altă ţintă!

Ce a fost şi ce a rămas din tot demersul?! Despre ce era vorba: de înlocuirea arhievazionatului impozit pe profit cu neevazionabilul impozit pe cifra de afaceri; de introducerea taxei pe solidaritate, impusă bogaţilor spre a-i ajuta pe nevoiaşi; de desfiinţarea pilonului II de pensii, prin care în parte banii de pensii strînşi de români sunt administraţi de fonduri private (toate străine) spre beneficiul curent al acestora şi doar spre beneficiul ipotetic şi oricum peste 20-30 ani pentru viitorii pensionari. Ce a rămas?! Nimic! În schimb, au venit pe rol: plata contribuţiilor sociale pentru salariaţii part-time cel puţin la nivelul integral al contribuţiilor revenind salariului minim; blocarea la 100 lei pe an a creşterii salariului minim, în locul sporirii prevăzute la 2000 lei; suspendarea angajărilor în administraţia publică centrală; plafonarea ajutoarelor pentru creşterea copilului; revizuirea pensiilor speciale. Toate, după cum se vede de la o poştă, afectînd doar pe români, iar, cu excepţia ultimei dintre enumerări, de fapt pe amărăştenii români! Printre cele „rămase” se numără două „regine”, care probabil erau obiectivele vizate: raportul lunar al guvernului la Bruxelles (adică la stăpînire) şi transferul în cîrca angajatului al contribuţiilor sociale pentru pensii şi sănătate. Fără corespondent în UE, acest transfer (care merită o tratare separată mai amănunţită) era obiectul unui experiment dictat de la Bruxelles şi constituia de fapt ţinta urmărită prin întreaga scenetă fiscală! A mai fost o încercare similară pe vremea guvernului tehnocrat Cioloş şi, în faţa nereuşitei de atunci, s-a revenit acum la comanda capitalului străin şi cu concursul jenant al „reformatorului” Dragnea! Capitalul străin obţine astfel ceea ce nu are nu numai la el acasă, dar nicăieri în altă parte în lume: o decuplare completă de orice responsabilitate socială, care transformă angajaţii săi în adevăraţi salahori coloniali. Ce a fost asta, dle Dragnea? Cacealma sau trădare de neam şi ţară?!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 6 august 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cacealma-sau-tradare-de-neam-si-tara-305048/

Liber ca pasărea cerului

       Nu știu ce a căutat președintele Iohannis în secuime pe cînd la București partidul de guvernămînt juca de zor o scenetă fiscală sordidă, marcînd o nouă pagină jenantă în colonializarea țării de către stăpînul ei străin. Acolo, în secuime, dl Iohannis a primit steagul secuiesc. A dat, în schimb, tricolorul, cu mențiunea că autonomia pe criterii etnice nu este posibilă și dezirabilă. Aflat ca în fiecare vară în secuime, un reprezentant de frunte al guvernului de la Budapesta a lăudat faptul că dl Iohannis a primit steagul secuiesc și a spus că ei, maghiarii, nici nu urmăresc autonomia pe criterii etnice, ci autonomia teritorială. Pe la București, românii l-au criticat pe președintele Iohannis că, în episodul cu schimbul de steaguri, a cam „desacralizat“ tricolorul. Dar, dragi români supărați, sunteți supărați degeaba pe dl Iohannis! Obligații față de nația română aveau un Iliescu, un Constantinescu, un Băsescu, și că și le-au onorat sau nu este o altă discuție. Dar, ca obligație față de nația română, președintele Iohannis, ca etnic german, este liber ca pasărea cerului. Unii resping ideea pusă așa, spunînd că românii sunt cei care l-au votat și încă în număr mare. Corect! Dar asta este problema lor, și nu a dlui Iohannis!

Cu toate că, în ce-l privește pe dl Iohannis, lucrurile sunt simple și se prezintă de o manieră fără echivoc, există abordări chiar din partea domniei sale care îl ecartează pe tabla de șah a obligațiilor și intereselor politice. Din nu se știe ce motive, dl Iohannis, deși președinte al țării, se manifestă deschis împotriva PSD, cel mai mare partid politic din România. Vorbește despre PSD ca despre un partid asociat cu toate stigmatele la modă în România. Ce mai tura-vura, „vinovatul de serviciu“! Fără îndoială, PSD este cel mai vinovat partid pentru starea în care se află acum România: prin strămoșii lui FSN și PDSR, actualul PSD este partidul care a guvernat cel mai mult România și care a trimis această țară din comunismul cel mai ortodox direct în capitalismul cel mai sălbatic, unde există împărțirea cea mai odioasă a PIB-ului între muncă și capital, de teapa celor mai subjugate colonii din lume. Dar, vai, nu din această cauză nu-l suferă dl Iohannis, pentru că atunci ar trebui să denunțe sistemul colonial existent în România. Dl Iohannis nu a fost auzit vreodată să fi pus în discuție sistemul colonial din România, împărțirea odioasă a PIB-ului între muncă și capital, osatura acestui sistem, nici măcar salariile colonial de mici, rușinea „Europei“, a acelei Europe pe care președintele nu încetează s-o ridice în slăvi. Ca atare, poziția față de PSD se află în faptul că este singura structură mai răsărită la vot și tot ceea ce este votat trebuie scos din joc, spre a fi înlocuit cu structuri numite, nu alese, așa cum se cade a se petrece lucrurile într-un sistem colonial.

Strict în aceeași ecuație se înscrie poziția oficială a președintelui în problema dezvoltării de importanță crucială a capitalului românesc. Chiar de curînd, domnia sa a declarat: „Resping categoric inițiativele populiste recente de a pune în opoziție investițiile străine față de capitalul românesc, companiile multinaționale față de IMM-urile românești“.

Ar fi „o mare eroare“, a spus președintele! Ca un capital de slabă anvergură și aflat istoricește la început, cum ar putea însă fără un sprijin minim capitalul privat românesc să reușească în competiția cu capitalurile vestice, trecute de sute de ani prin ciur și prin dîrmon și sprijinite sistematic de acasă de la ele? Tratamentul strict egal al multinaționalelor cu bietele IMM-uri românești înseamnă, implicit și inevitabil, condamnarea celor din urmă să rămînă pe veci în coada căruței, indiferent cîte viteze ar avea aceasta. Au trimis ei, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, la coada căruței capitalul românesc, de ce ne-am aștepta să schimbe situația Iohannis, care este liber ca pasărea cerului?

Precipitata, minunat considerata, dar încă nedeslușita vizită recentă a președintelui Iohannis în SUA, precum și cea fără de necunoscute, ulterioară, în Germania, nu schimbă coordonatele de fond ale ecuației discutate aici, dar îi tulbură domniei sale libertatea ca pasărea cerului, pentru că va tot fi obligat să aleagă între direcțiile opuse ale îndrumărilor primite de la Berlin și, respectiv, Washington. Căci doar față de București este liber ca pasărea cerului!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 31 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/liber-ca-pasarea-cerului-304738/

CE atîrnă de gîtul lui Tudose un laț mai tare decît MCV

       După ce, venit la București, l-a pupat pe frunte pe dl Traian Băsescu în fața parlamentarilor și a camerelor de luat vederi – probabil în semn de mulțumire pentru contribuția acestuia la înregimentarea colonială a României în UE pe timpul mandatelor sale prezidențiale –, dl Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, odată întors la Bruxelles, a mai făcut un cadou strict de tip colonial României, indiferent de guvernul pe care aceasta îl are: a somat-o să respecte cît mai degrabă deficitul bugetar așa-zis „structural“, care ar fi cam de 1% din PIB, și nu de 3% din PIB, cît prevăd normele de stabilitate economico-financiară ale UE. Aceasta, apropo de „programul“ dlui Tudose!

Legătura cu pupicul dăruit dlui Traian Băsescu nu este cîtuși de puțin forțată. Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, au avut loc intrarea României în UE și acceptarea de către România a prevederilor din Tratatul de Aderare, cu toate consecințele aferente. Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, a fost înlocuit proprietarul român al economiei din România cu un proprietar străin, îndeosebi vest-european. Pe timpul mandatelor dlui Traian Băsescu, s-a produs colonializarea României și, nu în ultimul rînd, nimeni altul decît dl Traian Băsescu a fost cel care a adoptat, pe seama poporului său, programul UE de înfruntare a crizei economice. În particular, în această privință, dl Traian Băsescu a fost inițiatorul și aplicatorul în România al unui program mai catolic decît cel papal de la Bruxelles, prevăzînd tăieri de salarii, înghețări de pensii și majorări de impozite, precum și preluatorul în numele României al ticăloșiei Merkel privind obligația de reducere draconică spre zero a deficitului bugetar, ca pretinsă modalitate de luptă pentru stabilitate economică și financiară! Reducere draconică a deficitului bugetar care s-o mai potrivi cît de cît unei țări dezvoltate, dar care, pentru o țară ca România, înseamnă definitiv și irevocabil încremenirea în starea de subdezvoltare!

Era o obligație pe care o țară subdezvoltată ca România nu trebuia să și-o asume, după cum actualele țări dezvoltate (în frunte cu Germania, care a inventat acum plafonarea deficitului bugetar) nici nu se gîndeau cumva s-o promoveze în toiul eforturilor lor de dezvoltare, ci, dimpotrivă, au practicat decenii la rînd deficitul bugetar ca mijloc de impulsionare a dezvoltării. Formula era chiar fundamentată „științific“ și se numea „deficit spending“. A veni acum, după ce te-ai dezvoltat, inclusiv printr-o asemenea formulă, și ai ocupa poziții dominante și favorizante în piață, să susții plafonarea deficitului bugetar cu caracter generalizat, este o imensă mîrșăvie! Țările dezvoltate n-au decît s-o promoveze, dar pentru ele, și nu pentru cei care au și ei dreptul istoric de-a o folosi în eforturile de dezvoltare. Nu întîmplător l-a pupat dl Juncker pe dl Băsescu pe frunte în văzul public! Deficitul zis „structural“, conceput la Berlin, este o invenție ticăloasă la care subdezvoltații nu trebuie să se asocieze, așa cum a făcut-o dl Traian Băsescu în numele României! Nu trebuie să se asocieze deoarece aceasta interzice de fapt participarea fondurilor publice la dinamizarea dezvoltării.

Am citit că dl Dragnea s-a ofuscat de somația Bruxelles-ului, considerînd-o o „discriminare“, în măsura în care corifei de prim rang de prin UE au depășit, nu în mod excepțional, ci sistematic, nu numai pragul deficitului zis „structural“ de 1-2% din PIB, ci și pe cel de 3% din PIB al stabilității economico-financiare, fixat tot la Bruxelles, și nu au pățit nimic! Nu este doar o „discriminare“, dle Dragnea, este o mîrșăvie în toată regula! La care însă a pactizat deopotrivă dl Traian Băsescu! Dacă se mai simte și în forță și nu numai cu dreptatea de partea sa, dacă se consideră cumva mai bun decît dl Traian Băsescu, dl Dragnea n-are decît a ignora sau chiar a dezavua public somația Bruxelles-ului – de altfel, prima, deocamdată unica, din istorie în domeniul cu pricina! România n-are ce căuta în UE cu această mizeră anatemă, mai gravă și mai înjositoare decît MCV-ul, de care s-a lăudat dl Juncker pe la București că va elibera România!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 24 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/ce-atarna-de-gatul-lui-tudose-un-lat-mai-tare-decat-mcv-304359/

E aprig stăpînul!

      Cohortele de vătafi români ai capitalului străin și de menestreli ai lor, care s-au ridicat într-un glas împotriva inițiativei de desființare a impozitului pe profit și înlocuire a acestuia cu un impozit derizoriu pe cifra de afaceri, nu trebuiau să manifeste vreo îngrijorare. Această comutare fiscală nu va fi fost niciodată aplicată. România este o colonie și stăpînul străin al acesteia nu va fi permis acest lucru. Capitalul străin, care controlează toate sectoarele și pîrghiile strategice din economie, este deținătorul puterii, și nu vreun partid politic, mai mic ori mai mare, sau chiar mare de tot, precum PSD, autorul inițiativei cu pricina. Combinarea exploatării salariilor mici cu evaziunea fiscală a cîștigurilor reale este cheia jefuirii coloniale a României. Și, exprimîndu-ne în termeni eminescieni, toată floarea cea vestită a întregului Apus, deținătoare a puterii în România actuală, nu va fi admis să se împiedice de-un ciot – PSD –, permițînd acestuia să îi răpească exact mașinăria de bani pentru care a venit aici!

Ridicarea într-un glas a cohortelor de vasali, vătafi și menestreli era doar un semnal… pînă la executarea în piața publică a „vinovaților“. Aceasta urma! Venea, venea, călca totul în picioare! Era de-a dreptul înfricoșător că, în combaterea inițiativei, nu s-a ridicat semeț decît argumentul că impozitarea cifrei de afaceri nu este recomandată/permisă de komisarii de tip sovietic de la Bruxelles și că, în dezbaterea problemei, era complet „uitată“ motivația de fond a inițiativei: că salariile în România culeg din PIB doar vreo 30%, față de 50-55%, ce să vezi!, tocmai în țările occidentale transformate în icoane pe la București, și că 85-90% din profiturile obținute de capitalul străin în România sunt externalizate înainte de fiscalizare. Ceea ce capitalul străin din România raportează spre fiscalizare este atît de rizibil, de puțin, încît pare că acesta își pierde timpul pe aici pentru un mizilic de cîștig, fiind chiar de cîteva ori mai ineficient decît capitalul românesc, ăla vai de mama lui! Desigur, logic este ca impozitul să fie pe cîștig, și nu pe rulaj, dar dacă preopinentul ascunde cîștigul, atunci merge să-l impozitezi și pe rulaj, unde, din păcate pentru el, nu prea funcționează evaziunea!

Nu știu ce a urmărit PSD cu inițiativa cu pricina. Personal, nu am încredere în asemenea inițiative, oricît de revoluționare ar fi – inclusiv în cea de față, care este una adusă de mine însumi în atenție publică, în cartea mea din urmă cu un an (România, o colonie la periferia Europei, Ed. Roza Vînturilor 2016) –, dacă nu fac parte dintr-un demers coerent și consistent de punere în discuție nu doar a efectelor, ci și a cauzelor și, bineînțeles, a rînduielilor economico-politice care le parohiază. Programul Dragnea 1 (Grindeanu) păcătuia prin faptul că, forțînd, de altfel, lăudabil salarii mai mari, încerca, probabil pentru a capta bunăvoința stăpînilor, să le dea și acestora ceva mai mult: or, vrînd să dai ceva în plus la nevoiași fără a lua de la bogați nu se poate, pentru că te împotmolești! Ceea ce deja se întîmplă. Programul Dragnea 2 (Tudose) viza, inițial, cu caracter revoluționar, să ia ceva de la bogați și chiar de la stăpîni, pentru a continua să dea ceva în plus la săraci. Dar fără a pune cumva în discuție rînduielile actuale. Or, așa ceva este o iluzie, dacă nu o stupiditate! Nu-i faci tu, chiriaș, program proprietarului! Casa este a proprietarului, banii sunt ai proprietarului! Chiriașul, doar cu chiria – și atît! Poți, desigur, să pui în discuție dobîndirea proprietății, urmîndu-se a vedea cu ce șanse. Dar fără a o pune în discuție este pur și simplu caraghios să încerci a împărți altfel decît a agreat proprietarul banii de chirie pretinși de acesta și care, bine sau rău, sunt ai lui! Că ai acceptat să-i fii salahor, asta-i treaba ta, nu a lui! A face „strategii“ și „programe“ pe bani care nu-ți aparțin mi se pare ridicol. În românește, are un nume precis, deloc onorant, pe care prefer să nu-l menționez. În ziceri populare, sună mai agreabil: să nu vinzi pielea ursului din pădure!

Dacă a fost vorba de un test, demersul Dragnea 2 a fost semnificativ. A probat cît de aprig e stăpînul!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 17 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/e-aprig-stapanul-303933/

Mascarada impozitării profitului trebuie să înceteze!

        În contrast cu minciuna din raportările sale financiare (vezi Cotidianul, 3 iulie 2017, Guvernul Tudose – gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!), profitabilitatea capitalului străin în România este nu de 3 ori mai mică, ci de cel puţin 2 ori mai mare (pe unitate de capital) decît cea a capitalului românesc, graţie atuurilor recunoscute și ridicate în slăvi în plan tehnologic, organizaţional şi financiar. Pentru a nu forţa evaluările, să admitem însă o profitabilitate doar de 1,7 ori mai mare (respectiv cea rezultînd din faptul că, potrivit statisticilor, capitalul străin realizează jumătate din cifra totală de afaceri utilizînd vreo 30% din forţa de muncă angajată în economie în România). Înseamnă că, la o asemenea rată de profitabilitate, capitalul străin obţine de fapt peste 70% din profiturile realizate pe ansamblu în economia din România, respectiv de cel puţin 3 ori mai mult decît raportează.

Cît ajung să plătească, în realitate, capitalul străin şi cel românesc din ceea ce s-ar cuveni să plătească în contul impozitului pe profit? Din date oficiale ale Ministerului de Finanţe privind evaziunea fiscală, aflăm că rata efectivă de colectare din impozitul pe profit este de 20-21%, restul de 80% constituind evaziune. Mai precis, profituri făcute „pierdute“.

Aplicînd liniar rata menţionată de neplată, ar rezulta că, din ceea ce ar trebui să plătească sub forma impozitului pe profit, capitalul străin nu plăteşte decît vreo 14%, iar cel românesc vreo 38%! Numai că ştim că circa o treime din firmele româneşti, reprezentînd aşa-numitele microîntreprinderi, plătesc în contul profiturilor pe care le realizează nu impozitul de 16% pe profitul declarat, ci impozitul de 3% pe încasări, unde rata de plată reală este între 90 şi 100%. Or, dacă o treime din capitalul românesc plăteşte integral impozite în contul profiturilor realmente obţinute, înseamnă că restul de două treimi din capitalul autohton şi în întregime capitalul străin plătesc şi mai puţin decît apare că ar plăti la rata de 20% de colectare la impozitul pe profit pe anasamblu.

O imagine pur apocaliptică se conturează!

1) Doar vreo 3 miliarde euro se încasează la bugetul statului din impozitul pe profit, ca urmare a impunerii cu 16% a nici 20 miliarde euro din cele peste 80 miliarde euro profituri reale obţinute şi care ar trebui impozitate. Peste 60 miliarde euro se evaporă în fiecare an înainte de impozitare, grosul de presupus prin externalizări în străinătate.

2) Microîntreprinderile, care nu reprezintă decît cîteva procente din cifra de afaceri pe ansamblu, plătesc ca impozite în contul profiturilor realizate mai mult decît întregul capital străin care deţine circa jumătate din cifra de afaceri şi obţine pe plan real spre 70% din totalul profiturilor.

3) Aceleaşi microîntreprinderi plătesc impozite în contul profiturilor efectiv realizate între două şi trei ori mai mult decît restul capitalului românesc.

4) În contul impozitării profiturilor real obţinute, capitalul străin nu plăteşte 85-90% din ceea ce s-ar cuveni să plătească, iar capitalul românesc nu plăteşte 60-65% din ceea ce s-ar cuveni să plătească!

Este de tolerat o asemenea stare de lucruri? Nu! Este de schimbat? Da! Poate fi schimbată? Da! Se vrea însă o schimbare? Aceasta este problema! Pentru o schimbare ar fi de ajuns a înlocui impozitarea propriu-zisă a profitului cu o derizorie impozitare a cifrei de afaceri (adică, în fond, generalizarea impunerilor din cazul microîntreprinderilor), care – important de subliniat – nu poate fi evazionată! Adusă în atenție de mine, încă în urmă cu un an, în cartea „România, o colonie la periferia Europei“ (Ed. Roza Vînturilor, 2016), această abordare este prevăzută – surprinzător – în programul Guvernului Tudose. Nu se știe însă cu ce șanse de aplicare! Dacă nu se vizează a se schimba realmente ceva în România şi statului român nu i se va conferi rolul de a şi face ceva pe linia dezvoltării ţării, atunci nu are rost a se întreprinde nimic în fiscalizarea profitului. Dar impozitarea profitului în actualele condiţii trebuie desfiinţată. Căci tot un drac – și cu, şi fără cele 3 miliarde euro din această impozitare! Mascarada trebuie să înceteze! Măcar să oficializăm jefuirea statului român şi a ţării numite încă România.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/mascarada-impozitarii-profitului-trebuie-sa-inceteze-303574/

Guvernul Tudose, gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!

       Guvernul Tudose uimește pur și simplu, sugerînd – deocamdată doar sugerînd, pentru că nu se știe ce va face concret pînă la urmă – că ar fi gata să se lupte cu probabil cea mai gogonată dintre anomaliile, minciunile și diversiunile colonialiste din România devenită anexă de tip bananier a capitalului vestic: anume idioțenia aruncată în spațiul public, cu concursul statisticilor, şi care sfidează bunul-simț, cum că subalternul capital autohton, ăla care pune pingele în economia din România, ar fi mai performant decît capitalul vestic de pe aici, nu numai dominant, dar și deținător al tuturor punctelor și pîrghiilor strategice și deci al deciziei economice și, prin implicație, politice! De nu se mai înțelege nu doar de ce ne mai închinăm la el, spunînd chiar că nu se poate fără el, dar și de ce își mai pierde acesta timpul prin România!

Idioțenia cu pricina rezultă din statisticile parohiate de institutul de specialitate din România, de Oficiul Național pentru Registrul Comerțului și de Ministerul român de Finanțe. Profiturile nete raportate de firmele cu capital străin din România în 2015, an de consolidare pe piață și de creștere a cifrei lor de afaceri cu 8%, reprezintă doar 2 miliarde euro (6 miliarde euro profituri brute și 4 miliarde euro pierderi!) Hai că-i tare! Deci toată floarea cea vestită a întregului Apus, nu numai chemată, dar și primită aici cu surle și trîmbițe, își pierde timpul pe la noi pentru un mizilic de două miliarde euro! Cred că au costat mai mult sulurile de hîrtie higienică folosite spre pregătirea fundurilor pentru pupăturile românești de bun venit. Aiureala acestei cifre – nu cumva inventată, ci prezentată de statisticile financiare – nu doar că sfidează bunul-simț, dar contrazice cîntările la adresa minunatului capital occidental. Care, după cum el însuși se recomandă, duduie de tehnologie și este excelent înzestrat managerial, fiind prezentat ca atare în România drept mîntuitorul țării și poporului ei și pe care capitaliștii români (desigur, proști, retardați și, bineînțeles, corupți!) ar trebui să-l urmeze spre fericirea lor și a angajaților lor. Care mîntuitor, dom’le, cînd bietul potențial învățăcel – capitalul românesc, ăla vai de mama lui – a raportat, în același an, profituri nete de 6 miliarde euro, adică de 3 ori mai mari, cu toate că cifra sa de afaceri e cu mult mai mică?! Și nu este vreo excepție în 2015. De ani de zile este la fel. Nimeni nu spune însă nimic. Toți suntem luați de proști! Tăcînd, chiar și suntem! Este posibil ca mult cîntatul și mult lăudatul capital străin să fie mai puțin performant decît capitalul autohton și să fi venit în România să se inspire din realizările românești, și nu să facă profit, după cum credeam noi, proștii, încrezători în normele capitalismului?!

Aceste cifre intră în contradicție cu toată matricea economiei actuale din România, descrisă de datele din aceleași surse statistice. Capitalul străin realizează cam jumătate din cifra de afaceri obținută de ansamblul firmelor din România și o face folosind nici măcar o treime din forța de muncă. Deci, fără echivoc, nu poate fi decît cel puțin de două ori mai performant decît capitalul românesc care realizează cealaltă jumătate din cifra de afaceri, cu două treimi din forța de muncă.

Dacă nu ți-a fost spălat creierul – cum pare să le fi fost spălat politicienilor și atîtor analiști români care operează fără comentarii cu asemenea cifre –, este lesne de găsit explicația acestor date care sfidează bunul-simț: capitalul străin nu-și pierde deloc vremea prin România, obținînd aici profituri fabuloase, chiar abominabile, dar pe care le ascunde de la impozitare, mai concret, le externalizează prin diferite metode înainte de fiscalizare, astfel încît ceea ce rămîne de impozitat să fie derizoriu, de batjocură! Ca în colonii! În aceste condiții, impozitarea profitului în România devine o mascaradă!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 3 iulie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/guvernul-tudose-gata-sa-lupte-impotriva-celei-mai-gogonate-diversiuni-colonialiste-303233/

Dacă Dragnea n-ar exista, proprietarul străin al țării l-ar inventa

            Iată, sumar, cum s-au derulat lucrurile la suprafață: un partid, PSD, ce se dă de stînga, a cîștigat detașat alegerile și, împreună cu un partid mai mic, a alcătuit majoritatea parlamentară și a format Guvernul. Toată cealaltă parte a eșicherului politic, precum și președintele țării și – important – întreaga panoplie a instituțiilor de forță, în frunte cu serviciile secrete și procuratura, dar și propaganda neobosită a acestora, au pus la index partidul cu pricina, stigmatizîndu-l cu toate anatemele la modă ale perioadei. Și, pe toate căile, au încercat să-l scoată din joc și, bineînțeles, să-i pună bețe în roate guvernării. În scurt timp, au părut să obțină o victorie clară. PSD s-a frînt la vîrf. Președintele partidului i-a retras sprijinul politic tocmai premierului pe care chiar el îl unsese, acuzîndu-l că s-a dat cu „sistemul“. Deznodămîntul a ajuns la votul unei moțiuni de cenzură. La mustață, Dragnea a cîștigat! Mustața cîștigătoare a dlui Dragnea ar putea avea semnificația, evident tot la suprafața lucrurilor, a unei reușite în păstrarea coeziunii partidului.

Totuși, după ce „sistemul“ reușise să împingă PSD pînă în punctul de a-și revoca printr-o moțiune de cenzură propriul guvern, rămîne bulversant că tocmai atunci cînd părea să obțină și înfrîngerea, și chiar dezmembrarea PSD pe mîna exact a acestuia, a făcut o manevră de neînțeles, lăsînd PSD-ul nu numai în viață, dar și pe Dragnea cu bateriile încărcate! Să fim serioși, cu coeziunea partidului și altele asemenea! Dacă Grindeanu, după cum a lăsat PSD-ul să se înțeleagă, s-a dat cu „sistemul“ sau chiar izvora de la acesta, atunci, mai sunt cel puțin alți 20 pe la PSD în aceeași situație! 20 care au primit, în ultimul moment, indicația (sau ordinul) nu să-l abandoneze, ci să nu-l abandoneze pe Dragnea!

Dacă dăm vălul jos, stranietățile dispar!

Prin strămoșii săi sau chiar prin el însuși, dar ceva mai de mult, PSD o fi deținut puterea în România, însă acum n-o mai deține! Puterea este deținută de proprietar în orice rînduială economico-socială și oricum, în capitalism. Proprietarul din economie este decidentul din economie și, prin incidență, din politică. Or, proprietarul actual al economiei din România, deținător al controlului tuturor sectoarelor și pîrghiilor strategice, este străin. Nimeni, nici măcar mult hulitul PSD nu pune în discuție acest lucru.

Este o realitate! Din motive nedeclarate oficial, dar bănuibile, proprietarul străin al României nu recunoaște însă că este decidentul în economie și în politică în România. Evident, dacă ar recunoaște, ar trebui să admită că România nu mai este o țară suverană, dar, mai rău, ar trebui să-și asume ca proprietar și decident o serie de responsabilități și răspunderi, pe care îi este cu mult mai convenabil să le lase în cîrca românilor, ce pot fi făcuți astfel vinovați de orice, de toate relele pămîntului. Iar, dintre români, PSD, mai ales cu Dragnea în frunte, este calul de bătaie cel mai minunat, vinovatul de serviciu, oricînd și la orice! Românii de rînd nu prea înțeleg, ba chiar deloc, cum stă de fapt treaba: că nu PSD deține puterea, chiar de cîștigă alegerile, că aceasta aparține proprietarului străin.

Și votează de zor PSD, crezînd că, bun sau rău, PSD ar și putea face ceva. Dragnea și PSD știu că nu prea pot face mare lucru! Căci nu dețin puterea și nici n-o vor deține! Dar se agită perfect! Creează o efervescență înălțătoare! „Sistemul“, care a ales să ajute la îndeplinirea deciziilor proprietarului, are nevoie de Dragnea, ca de apă! Cu Dragnea, are „adversari“! Președintele Iohannis se poate făli că se luptă vajnic, și anume cu gașca lui Dragnea! Dna Kovesi că înfruntă neobosit corupții, și anume corupții lui Dragnea! Alde Coldea și succesorii, că păzesc țara de inamici, și anume de Dragnea și ai lui! Dacă îl înlătură pe Dragnea, proprietarul străin al țării trebuie ori să declare România colonie, și să-și asume costisitoare responsabilități de proprietar, ori să inventeze un alt Dragnea. Dar, de ce s-o facă, atît timp cît acesta există și nu numai că acceptă cu stoicism funcția de vinovat de serviciu, dar nici nu pune în discuție în vreun fel rînduielile actuale, care stabilesc că străinul, nu din poveste, ci acela din acte negru pe alb, este proprietarul țării!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 26 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/daca-dragnea-n-ar-exista-proprietarul-strain-al-tarii-l-ar-inventa-302903/

Măcar de s-ar fi spart vreun geam…

           Dacă PSD ar deține puterea în România actuală, atunci, ceea ce se întîmplă sub ochii noștri cu guvernarea, politichia și altele asemenea ar fi un dezastru. Căci PSD își mănîncă propriul guvern, punînd pe masă adversarilor politici toate cuțitele și furculițele spre a putea fi devorat el însuși, cu totul. Mult lăudata creștere economică s-ar prăbuși. Cursul cu care se joacă dl Isărescu ar lua-o la vale. Pînă și bursa – aceea care nici nu prea există, că nu s-a auzit de vreo companie care, în afara unor emisiuni de paradă, să se finanțeze de pe bursă – și-ar da obștescul sfîrșit. Numai că nu PSD deține puterea în România. Nici susținătorii săi economici, care sunt cei care pun doar pingele în economia din România. Nici votanții săi, care sunt într-adevăr cei mai mulți, dar, fiind dintre cei săraci ca poziție economico-socială și mai bătrîni ca vîrstă, sunt și cei mai puțini influenți, ba chiar dintre cei mai huliți români. Puterea, adevărata putere, o dețin, știe și Grivei, proprietarii activelor industriale, comerciale, bancare, tehnologice și a pîrghiilor strategice – toți, ne place sau nu ne place, străini! Aceștia dețin puterea în economie și, prin incidență, în politică. Nu-i un reproș, nu-i o critică, este o realitate. O realitate sfîntă în capitalism!

Nu știm dacă PSD conștientizează această realitate. Proprietarii însă o conștientizează! Și își exercită dreptul de decizie, pe care proprietatea și deci puterea li-l conferă! Nu contează în decizie dacă este bine sau rău, contează doar dacă este convenabil sau nu decidentului. Acesta îi lasă pe dl Dragnea și ai lui să se joace cu mingea prin curte, dar să nu spargă cumva geamurile! Dl Dragnea și ai lui au atins însă cu mingea vreo trei geamuri. Au crescut salariile la stat, făcînd astfel presiuni asupra salariilor la privat; or, salariul mic este osatura exploatării coloniale, cheia profiturilor fabuloase realizate de capitalul străin în România. Totodată, au încercat să pună un prag în incriminarea speței abuzului în serviciu, ceea ce ar răpi procurorilor anticorupție obiectul muncii în instrumentarea scoaterii din joc a oricărui român incomod. Și, cel mai grav, au prevăzut constituirea unui fond suveran de investiții, care ar înarma statul român cu un instrument de apărare a pîrghiilor care i-au mai rămas în mînă. Vai, blasfemie! Ce contează că, în majoritatea lor, țările occidentale însele au la dispoziție acest instrument. Probabil, însă: quod licet Iovi, non licet bovi (ce este permis lui Jupiter, nu este permis boului)!

Comanda externă a fost deci clară: boicot general în aceste domenii! Nici un geam în aceste privințe nu trebuie spart! Experiența de la referendumul din 2012, cînd rezultatele neconvenabile au obligat capitalul străin să ordone înfrîngerea acestora prin ignorarea votului popular, a condus la ideea unor alte stratageme, mai demagogice. Mă scuzați, mai democratice! Și, neavîndu-se la dispoziție o opoziție politică reală la PSD, s-a apelat la tradiționalele modalități de provocare de rupturi sau trădări în PSD sau la aliații săi politici. După cazul Daniel Constantin de la ALDE, cazul Grindeanu este doar unul mai spumos! Nu întîmplător, cu trei lucruri nu a pactizat din programul PSD chiar premierul Grindeanu pus de PSD: ordonanța incluzînd abuzul în serviciu, legea salarizării și fondul suveran de investiții!

Chiar dacă învolburată de o moțiune de cenzură, înfruntarea Dragnea-Grindeanu este o biată jerpelitură, în măsura în care nu PSD deține puterea. Abia de va pierde, Dragnea ar apărea mai măreț decît i se permite să fie. Și tot de va pierde, Grindeanu se va putea prezenta mai falnic decît ordinele mizere ce l-au ghidat. Singur cîștigător va fi capitalul străin, care nu vrea pe aici, prin România, să i se spargă cumva vreun geam, necum să-l pască riscul unor replici anticolonialiste, precum în Ungaria sau Polonia. Ba, probabil, se va alege cu noi cadouri, cum l-au obișnuit chiar cei de la PSD ca să-i intre în voie! Ce face de cinci ani Codul fiscal parohiat integral de PSD, cu ajutorul neprecupețit al domnilor Ponta, Vîlcov (vai, incriminatul Vîlcov!), Grindeanu, Dragnea? Împotriva cerințelor din realitățile concrete și din datele statistice, PSD-ul acestor frați, azi adversari, siluiește la greu fiscalitatea, prin așa-numita relaxare, pentru a face, în fapt, cadouri capitalului străin!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 18 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/macar-de-s-ar-fi-spart-vreun-geam-302515/

Creștere economică „în două viteze“ – căruțele estice împing mașinile vestice

       

        INS ne-a anunțat că România are o fabuloasă creștere economică, iar Eurostat, că este cea mai înaltă din UE. Oamenii de rînd din România o duc mereu mai greu, dar avem creștere economică! Se îmbulzesc, poate mai mult decît oricînd, să plece din țară, și anume îndeosebi în UE, dar noi avem creștere economică și, culmea, cea mai înaltă din UE! Probabil, nimic altceva nu poate evidenția mai exact cam cît preț pun oamenii, conștient sau inconștient, pe această creștere economică. Nici FMI nu este mai încrezător, de vreme ce ne avertizează că ne paște dezastrul dacă nu oprim mărirea salariilor și relaxarea fiscală. Barem Comisia Europeană parcă vrea să-i pună capac, somînd România să treacă la deficitul bugetar zis „structural“ de circa 1% din PIB, adică să înceteze orice finanțare din fonduri publice a respectivei creșteri economice. Cei mai drăguți sunt acei analiști români, bine intenționați, care caută de zor izvoarele minunatei creșteri economice, scormonind ba prin industrie, ba prin comerț, ba prin consumul gospodăriilor, doar-doar o sări vreun iepure care măcar să ne explice dacă e de bine sau de rău cu creșterea asta economică.

Interesant este că nu numai în „europeana“ Românie, care nu prididește să-i pupe în fund pe komisarii de la Bruxelles, ci și în „naționalista“ Ungarie vecină motoarele creșterii economice duduie. Și tot așa – deși nu chiar ca în România – cu pași mult mai repezi decît prin țările făgăduinței. Și tot așa – deși nu chiar ca din România – oamenii pleacă și din Ungaria spre aceste din urmă țări, în ciuda creșterii economice înfloritoare. Părăsind canoanele idiotizante ale teoretizărilor economice supuse unor interese politice și pășind pe tărîmul realităților estice actuale, un economist guvernamental maghiar se apropie fără ezitări de adevăr. Dl Bela Galgoczi constată că, în Ungaria, dar și în Polonia și Cehia, productivitatea a tot crescut în perioada deja de aproape un deceniu de la criză încoace, în timp ce costurile legate de ocuparea forței de muncă au stagnat, vinovată pentru această ruptură fiind făcută politica nefastă de așa-zisă austeritate promovată de la Bruxelles.

Altfel spus, din punctul de vedere al muncii, salariile n-au sporit în măsura creșterii productivității acesteia, iar din punctul de vedere al capitalului, acesta a încasat rente mereu mai mari din nesporirea salariilor în ritmul creșterii productivității muncii. Cu alte cuvinte, se tot înregistrează creștere economică, dar în van pentru forța de muncă autohtonă. Cazul României este mult mai ilustrativ pentru ceea ce de fapt se întîmplă. În România, salariul colonial este și mai mic decît în Ungaria, iar prezența în economie a capitalului străin este cu mult mai puternică. România este mult mai avansată pe calea colonializării, pînă la ruptura aproape netă între economia străină și economia autohtonă de pe teritoriul țării. Obținîndu-se de fapt în economia străină din țară prin exploatarea salariilor mici, creșterea economică este cu atît mai mare cu cît salariile coloniale sunt mai mici, iar ritmul de creștere pus în contul ansamblului teritorial al țării este cu atît mai înalt cu cît ponderea economiei străine în acest ansamblu este mai ridicată. Ca atare, nu întîmplător, creșterea economică pusă în contul României este mai mare decît cea pusă în contul Ungariei.

În mod semnificativ, fenomenul este prezent în statistici tocmai prin faptul că statisticile nu prezintă separat, ci asamblat, rezultatele economiei străine și, respectiv, celei autohtone, ascunzînd astfel că minunata creștere economică se produce doar în prima, în timp ce ultima dă tot înapoi, spre disperarea celei mai importante părți din forța de muncă, ce este ocupată în aceasta.

Astfel, există creștere economică, de care însă nu beneficiază cea mai mare parte a forței de muncă și, ca urmare, continuă exodul din cadrul acesteia către țările unde salariile sunt mari tocmai pe baza extracției de substanță economică din coloniile unde salariile sunt mici.

Așa stau lucrurile în colonialism: colonialiștii cu mașina, cei din colonii cu căruța, dar și cu obligația de a împinge mașinile celor dintîi.

Așa se petrec lucrurile și în UE: cu două viteze!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/crestere-economica-in-doua-viteze-carutele-estice-imping-masinile-vestice-302269/

Pierderea proprietății – baza disoluției cauzei naționale

   

           Între realitatea conducerii României actuale de către proprietarul străin al țării și imaginea pe care chiar acesta caută s-o prezinte și s-o acrediteze este o prăpastie teribilă și terifiantă. În ea se află românii care, vrînd sau nevrînd, ajută, direct ori indirect, proprietarul străin să prezinte lucrurile altfel decît sunt ele. Inevitabil se ajunge la aceștia: vor fi cîteva mii (sau cîteva zeci de mii!) din structurile instituționale de putere. Există un motiv simplu, dar de neocolit. Este evident că nu structurile alese (parlament, partide, guvern) conduc România actuală, în timp ce aceia care este logic s-o conducă (respectiv proprietarii țării, care sunt de acum străini) nu recunosc faptul, întrucît le este mai convenabil să n-o facă, aruncînd în continuare anatema pentru toate relele pe români. Și atunci se ajunge la acei români din structurile numite care, vor, nu vor, intermediază puterea proprietarului străin în relația cu România concretă, și care oricum au cea mai mare putere dintre toți ceilalți români. Ce vor aceștia și ce urmăresc ei?

Este un fapt că procurorii români descoperă numai corupți români. Ceva mai contra logicii și împotriva realităților consemnabile pentru oricine nu există, atît timp cît aproape toate dosarele instrumentate de către procurorii anticorupție vizează achiziții publice, iar peste 70% din achizițiile publice sunt, potrivit datelor oficiale, contractate cu străini, și nu cu români. Unde poate duce o asemenea abordare? Numai și numai unde duce! La scoaterea din joc a businessului românesc, în timp ce străinii capătă mînă liberă la devalizarea României. Poate fi acesta un obiectiv pentru țară și soarta ei?

Cred că de departe cele mai complicate probleme există la nivelul serviciilor secrete. În principiu, acestea au ca obiectiv apărarea securității naționale. În practică, obiectivele și activitatea lor se dublează în interferențe politice, economice și sociale din cele mai diverse domenii, pentru că, în mod concret, totul sau absolut totul are legătură cu securitatea națională. Să nu ne amăgim că pe undeva prin nu știu ce țară a făgăduinței ar fi altfel! Realitatea este că serviciile secrete resimt cel mai complex, probabil și cel mai puternic, înlocuirea proprietarului român în economie cu proprietarul străin, mai ales de mai multe naționalități. Proprietarii străini împreună cu structurile lor de susţinere statale la spate trag fiecare în direcţii anume urmărite. Se calcă pe picioare, căci acţiunile lor nu se conjugă. Şi, de cele mai multe ori, haosul este mai rău chiar decît gestiunea proastă, dar unitară. Structurile politice ale statului român sunt condamnate la dispariţie prin lipsă de utilitate. Iar structurile de forţă – fără de care un stat nu poate funcţiona – sunt împinse obiectiv la împrăştiere, pierzînd cauza naţională care le ţinea în rol şi care cu greu s-ar mai putea coagula, ca menire de existenţă şi mod de operare. Structurile politice şi de influenţă străine îşi fac de cap cu toatele. Structurile corespondente româneşti n-au cum să le facă faţă. Unele din cele străine li se erijează în stăpîni, iar altele, considerate adversare, le rîd în faţă, la adăpostul recomandărilor, ca să nu le spunem comenzilor, contradictorii, venite de la „prieteni“. Serviciile americane, germane sau franceze trag fără ezitări pentru interesele americane, germane sau franceze, şi nu cumva pentru interesele româneşti. Mai ales că nu prea se mai ştie care ar fi acelea! Iar serviciile ruseşti, după ce au organizat „revoluţia“ din 1989 pentru a distruge unitatea specială a securităţii române care monitoriza KGB-ul, au avut cîmp liber să joace şi pe masă în România, cu atît mai mult cu cît occidentalii veniţi la timonă în România sunt ocupaţi să-şi tragă preşurile între ei și, bineînţeles, înainte de toate, să-i supună pe români în cel mai pur stil colonialist. Ş-apoi, dacă tu, ca român, vrei să-i urmezi pe occidentali, rămîne problema: pe care din ei?!

Realitatea este că pierderea prin externalizare a proprietăţii asupra ţării a băgat în disoluţie baza obiectivă a unei cauze naţionale, posibilitatea însăşi a desluşirii şi coagulării interesului naţional. Acesta rămîne împrăştiat ca după o explozie, privatizat în mii de bucăţele împreună cu toţi netrebnicii, astfel încît pînă şi trădătorii de neam şi ţară se pot erija că îl reprezintă.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 7 iunie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/pierderea-proprietatii-baza-disolutiei-cauzei-nationale-301934/

Statul român sub controlul clujenilor

          În noiembrie 2013, un oarecare acolit al fostului adjunct al IPJ Cluj, comisarul-şef Cristian Pintea, în timp ce ameninţa un martor din procesul Todea pentru ca acesta să îşi schimbe declaraţia, spunea: „Există în Clujul ăsta o mînă de oameni care văd tot ce se întîmplă şi ăştia au grijă ca lucrurile să meargă într-un fel anume… Şi tocmai de asta nu-i bine să ajungă unii oameni de la anumite posturi, deci, prin urmare, tot ăia ar trebui să fie acolo, ai înţeles? Eu îţi dau ţie în scris că tu vei fi un an supravegheat în bine şi protejat, ştii ce să scrii… Este vorba de diferenţa de nuanţă dintre cele două rapoarte… pentru că se ştie că Păcuraru era problema… Ascultă-mă ce spun…“.

Discuţia este înregistrată ambiental de însuşi comisarul Pintea, pe telefonul personal, fapt pentru care, de altfel, coroborat cu celelalte înregistrări, există deja un dosar penal, 1118/P/2014, la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj, în cauză fiind începută urmărirea penală sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 Cod penal.

„Există în Clujul ăsta o mînă de oameni care văd tot ce se întîmplă şi ăştia au grijă ca lucrurile să meargă într-un fel anume…“ Sigur că nu se referea la alde Boc, Udrea, Cocoş, Sandu, NIRO, Pinalti, Şova!

Deci cine sunt ei?!

Curios, Clujul a dat o puzderie de şefi de Servicii Secrete de Informaţii şi procurori de rang înalt sau directori pe la Finanţele naţionale. În cele ce urmează vă prezentăm o listă a acestora. Departe de noi gîndul ca ei să fie răspunsul la întrebarea de mai sus. Dar o legătură trebuie să existe.

Stoian Rusu – primul clujean călare pe Informaţii

Stoian Rusu, general în rezervă, fost comandant al Miliţiei Cluj, primul şef al Serviciului de Protecţie Internă din cadrul Ministerului de Interne sau celebrul Doi ş-un sfert. Fiul său este Rareş Rusu, consilier judeţean PMP.

Virgil Ardelean – Tăticul Vulpea

Fost șef al Poliției Municipiului Cluj și apoi șef al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. În perioada cît a condus Poliția Municipiului Cluj, el a dispus în anul 1994 un control la birourile Caritas, care patronau un celebru joc piramidal desfășurat în perioada 1991-1994 și care a păgubit 250.000 de români. În 1998, generalul de brigadă dr. Virgil Ardelean a fost numit în funcția de șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI – UM 0962) din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. În martie 2001, prim-ministrul Adrian Năstase a emis OUG nr. 29, conferind atribuții largi UM 0962, inclusiv culegerea de informații privind siguranța națională, interceptarea telefoanelor, filajul, perchezițiile și confiscările fără mandat de la Parchet. În perioada cît a condus DGIPI, a fost înaintat la gradele de general de divizie (cu două stele) în 1999 și apoi general de corp de armată (cu trei stele) în 2000. După scandalul dispariţiei sirianului Omar Hayssam, în iulie 2006, Ardelean, cunoscut sub numele de Vulpea, şi-a înaintat demisia, care nu i-a fost acceptată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, în aprilie 2007, la învestirea noului ministru de Interne, Cristian David, demisia i-a fost acceptată de această dată. Apoi, în ianuarie 2009, Ardelean revine pentru puţin timp la şefia Doi ş-un sfert, fiind numit la mai puţin de două săptămîni de la preluarea funcţiei, de ministrul de interne Gabriel Oprea. În prezent, Ardelean conduce o firmă de security, ArviProt, şi una de detectivi particulari, ArviFox.

Ilie Botoş – Hayssam i‑a fost fatal și lui

În perioada 11.02.1991-18.08.1991 a exercitat funcția de judecător militar la Tribunalul Militar Cluj (1991) şi apoi pe cea de procuror militar criminalist la Parchetul Militar Cluj, în perioada 1991-1999. Devine prim-procuror militar al acestui Parchet pe 1.07.1999, funcție pe care a deținut-o pînă la data de 1.09.2002, cînd a fost încadrat procuror la Parchetul Național Anticorupție (predecesorul DNA). În perioada 18.09.2002-30.08.2003 a deținut funcția de procuror general adjunct al Parchetului Național Anticorupție. A devenit procuror general al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție pe 30.08.2003, fiind numit prin decret al președintelui României, trecînd în rezervă din cariera militară cu gradul de general. La fel ca Vulpea, demisionează după scandalul Hayssam. Oficial, nu din cauza dispariției lui Omar Hayssam, ci din motive personale. După demisie, a fost reactivat pe plan militar cu gradul de general de brigadă MApN. Pe 25 octombrie 2007, de Ziua Armatei Române, a fost înaintat, prin decret, de președintele Traian Băsescu, în gradul de general-maior cu două stele. A îndeplinit ulterior funcția de șef al Direcției Juridice a MApN, apoi a deținut funcția de director general adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării. S-a pensionat în 2016.

Floricel Vitan – şpăgarul‑şef al SIPA

Fost şef pe Transilvania al SIPA, Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, ex-colonelul Floricel Vitan este un personaj greu, datorită informaţiilor pe care le controlat, informaţii venite din cele mai tenebroase medii, din puşcării. Floricel este un cunoscut al puşcăriilor. Atît pentru că SIPA îşi desfăşoară activitatea mai ales prin culegerea informaţiilor din acest mediu, cît şi, din păcate, pentru că a fost arestat şi condamnat de două ori. Prima oară în anul 2000, el a fost arestat după ce a fost denunţat de bulibaşa ţiganilor din cartierul Someşeni, Lajos Gabor, care era încarcerat la Gherla. Gabor vroia să fie eliberat înainte de termen, aşa că a dat ca şpagă diverse sume de bani sau oale Zepter. Floricel Vitan a fost condamnat la patru ani de închisoare, din care a executat trei. Apoi, în martie 2009, Floricel a fost arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Cluj, pentru trafic de influenţă. Procurorii afirmau că Floricel i-a promis unui om de afaceri că îl va ajuta să cîştige o licitaţie organizată de MApN, în valoare de 3 milioane euro, contra 1,5% din sumă, adică 45.000 de euro. Pentru această faptă, fostul şef SIPA a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Doru Dobocan – puşcării stoarse de informaţii

Peste ani după Floricel, la şefia instituţiei asimilate SIPA, serviciul secret Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie, DGPA, vine procurorul clujean Doru Dobocan. În 2001, trupa PSD Iliescu – Năstase desfiinţează echipa anticorupţie a lui Buduşan şi Dobocan, transferînd procurorii de la Parchetul General şi împrăştiindu-i la Parchetele din ţară. Ulterior, în octombrie 2006, Dobocan este numit de ministrul Justiţiei, Monica Macovei, în funcţia de director al Direcţiei pentru prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Laura Oprean – numărul 2 din DNA

Fostul procuror-şef interimar al DNA, pe vremea lui Morar, Laura Oprean este acum procuror-şef al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Cluj.

Laura Kovesi – de la Parchetul General la DNA

Laura Kovesi este fiica procurorului Ioan Lascu, ex-şef al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Mediaș. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca. Fratele ei, Sergiu Lascu, a devenit în 2010 director general adjunct al Direcției Tehnologia Informației și Comunicare din Transgaz. A fost procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sibiu, iar din 2 octombrie 2006 l-a înlocuit pe Ilie Botoș la conducerea Parchetului de pe lîngă ÎCCJ. În prezent este procuror-şef al DNA.

Gelu Oltean – alt şef al temutei Doi ş-un sfert

A lucrat în cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Cluj, 1994-1997, apoi a trecut la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti şi, ulterior, la DGIPI SIPI Cluj, unde a activat pînă în 2002. Apoi devine director adjunct ORNIS, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete, şi după aceea şef la DGIPI, temuta fostă Doi ş-un sfert. În august 2014 a fost demis de la şefia DIPI, ex-DGIPI, de premierul Ponta.

Doru Ţuluş – alt șef în DNA

Celebrul semnatar al rechizitoriului din Dosarul Transferurilor, sub comanda sa, Secţia a II-a a DNA a trimis în judecată dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat definitiv. Procurorul Ţuluş a fost şi cel care a confirmat rechizitoriul dosarului ICA – Dan Voiculescu, dosar în care fondatorul Partidului Conservator şi al trustului Intact a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj, ulterior şef al DIICOT Cluj-Napoca. Apoi, şef la Secţia a II-a DNA şi şef la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.

Marius Simon Gaga – bugetarul ANAF cu firme, afaceri şi blocuri

Şef al Corpului de Control al ANAF, personaj cu afaceri oneroase cu statul şi o avere colosală: trei terenuri, 62 de apartamente la Constanţa şi Cluj, bijuterii şi tablouri în valoare de 450.000 de euro, la care se adaugă datorii de aproximativ două milioane de euro la bănci. Fost membru marcant al Partidului Democrat Liberal – filiala Sector 5, în august 2012 Gaga a ajuns șef adjunct la Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii București. Gaga este şi un dezvoltator imobiliar, cu afaceri în Cluj.

Dragoş Bogdan – vicepreşedinte ANAF, soţ de iubitoare de Boc

Dragoş George Bogdan, ex-vicepreşedinte al ANAF, în prezent arestat în lotul Bica. A făcut parte din Comisia ANRP care a aprobat despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 milioane euro. Este soţul Lilianei Bogdan, fostă Călin, nimeni alta decît „amanta lui Boc“, femeia căreia fostul premier (pe atunci lider al PD-L) îi ducea cadou un mare căţel de pluş. Ulterior, firmele Lilianei Călin au cîştigat o serie de contracte cu primăria clujeană.

Ioan Rus – ultimul, dar deloc cel din urmă

UASCR-ist de bază, Rus a pus bazele la Cluj ale unei afaceri şi ale unui partid. Ministru de Interne în guvernul Năstase, 2000-2004, din 2003 vicepremier al guvernului Năstase. Pe 29 iunie 2012, ministrul de Interne Ioan Rus a luat apărarea premierului Victor Ponta, afirmînd: „De la Aristotel și Platon, toți cei care au scris teze de doctorat pe filosofie, pe politică, pe științe sociale, toți au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace și Platon, pe tehnic de la Newton și Einstein, toată lumea a plagiat“. Presa a reacționat vehement la părerea ministrului. A fost numit apoi ministru al Transporturilor în iunie 2014, după retragerea de la guvernare a PNL și după demisia lui Dan Șova. A demisionat din funcție după circa un an, după ce a produs un scandal major, declarînd la un post de televiziune despre românii care muncesc în străinătate că „au poate 1.500 de euro salariu. […] De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevastă-sa, curvă“. Frăţia Ioan Rus – Vasile Dîncu este binecunoscută, cei doi încercînd împreună să cîştige un rol influent în viitoarea guvernare, oricare ar fi ea.

Și fratele Vasile Dîncu

Vasile Dîncu, sociolog și membru marcant al PSD, pe listele căruia devine, în perioada 2004-2008, senator de Cluj. Anterior, între 2000 și 2003, a ocupat funcția de ministru al Informațiilor Publice, în guvernul Năstase, iar între 2003 și 2004 a fost șef al Agenției pentru Strategii Guvernamentale. După demisia lui Ponta din funcția de premier în noiembrie 2016, a fost la un pas să-i urmeze în funcție. A ajuns însă doar vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul Cioloș, fiind singurul pesedist din guvernul tehnocrat. Este profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București, dar și la Facultatea de Sociologie și la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca. Numele său a fost vehiculat în scandalul întîlnirilor de taină ale șefilor SRI cu politicienii, la tenis. Este conducător de doctorate la facultatea SRI.

Nepotul Vulpii

Dacian Cioloș, fost comisar european pe Agricultură, fost prim-ministru al României între noiembrie 2016 și decembrie 2017. De profesie inginer agronom, a absolvit facultatea la Cluj. Între 1995 și 1996 pleacă la studii în Franța. În 2005 intră în Ministerul Agriculturii, inițial în calitate de consilier al ministrului. Ocupă mai multe funcții de conducere în cadrul ministerului, pentru ca între 2007 și 2008 să dețină funcția de ministru de resort în guvernul Tăriceanu. Este nepotul lui Virgil Ardelean, fostul șef al serviciului secret al MAI.

Alți prim-miniștri

Victor Ciorbea a absolvit Dreptul la Cluj, iar înainte de căderea comunismului a fost judecător. Între 1990 și 1996 a fost lider sindical, apoi, pentru o scurtă perioadă, primar al Capitalei. Între 1996 și 1998 a fost premier al României. Din 2012 pînă 2014 a fost senator liberal, iar din 2014 ocupă funcția de avocat al poporului.

Emil Boc, actualul primar al Clujului, a fost șef al PDL și prim-ministru al Romîniei. A condus Guvernul între 2008 și 2012. Anterior a fost deputat, între 2000 și 2004, și a mai avut două mandate la Primăria Cluj-Napoca.

George Maior – ambasadorul SRI

Născut la Cluj, George Maior, imediat după absolvirea masteratului în drept internațional și comparat al Universității „George Washington“ din Washington D.C. (1991-1992), lucrează ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1997-1999 fiind însărcinat cu afaceri la Ambasada Romîniei în Irlanda. Apoi, este numit, în decembrie 2000, în plină eră PSD, în funcția de secretar de stat și şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale. În această calitate, a condus negocierile de aderare la NATO. Primeşte, pe data de 24 august 2004, gradul diplomatic de ambasador. Apoi devine senator de Alba la alegerile din noiembrie 2014, pe listele PSD. În această calitate, a fost președinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României (iunie 2005 – 5 octombrie 2006), vicepreședinte al Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmațiilor cu privire la existența unor centre de detenție ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, în Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe și în Delegația Parlamentului. În octombrie 2006 devine şeful SRI, de unde îşi dă demisia în ianuarie 2015, după venirea la Cotroceni a lui Klaus Iohannis. Din 2015 este ambasadorul Romîniei în SUA.

Daniel Morar – de la Cluj la DNA

Absolvent al Facultăţii de Drept a Universității „Babeș-Bolyai“ (1990), a fost procuror stagiar la Procuratura locală Tîrgu Mureș şi apoi procuror plin la Procuratura locală din Cluj-Napoca (1992-1994). A îndeplinit apoi funcțiile de procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj (1994-1997), procuror delegat (mai – noiembrie 1997) și procuror (1997-1998) la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Cluj. În perioada 1 ianuarie 1999 – 25 iulie 2002, Daniel Morar a îndeplinit funcția de procuror-șef la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Cluj, încheindu-și mandatul prin demisie. Prin Decretul nr. 849 din 11 august 2005, Daniel Morar a fost numit, începînd cu data de 12 august 2005, în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În martie 2013, Daniel Morar a fost numit de către președintele Traian Băsescu judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de nouă ani.

Și alții…

Dorin Marian, fost șef al Administrației Prezidențiale și consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională al președintelui Emil Constantinescu.

Radu Sîrbu, fost șef la FPS între 1998 și 2000.

Toma Rus. Chestor, fost șef la DIICOT Cluj și fost subsecretar de stat în Ministerul de Interne.

Virgil Bercaru, șef de colectiv la Direcția Securității Statului în cadrul Securității Municipiului București, iar după căderea comunismului, fost șef al SIPA, funcție din care a fost demis în ianuarie 2001, în urma unui scandal de corupție de la Penitenciarul Gherla.

Mircea Pop, cel mai bogat șef de la compania de autostrăzi, un apropiat al lui Ioan Rus. A fost demis din cadrul CNADNR în 2013, după un scandal în care drumurile naționale erau blocate, iar el petrecea într-o cabană din Făgăraș.

Vasile Pușcaș, negociator-șef pentru integrare europeană; fost șef la biblioteca românească din New York, ambasador interimar în SUA și consilier-șef al lui Ioan Sima, de la Dacia Felix, iar acum, al lui Horea Ciorcilă, de la BT.

Cozmin Gușă, politician, analist politic și manager de presă, a făcut fizica la Cluj. În 2004 a fost ales deputat de București pe listele Alianței DA. A fost consilier al lui Adrian Năstase, dar și al rivalului său Traian Băsescu. A fost de asemenea strategul de campanie al lui Mircea Geoană. I-a sfătuit pe Vîntu și pe Voiculescu, precum și pe Vanghelie și pe milionarul moldovean Vlad Plahotniuc. Este patronul Realitatea TV.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 29 mai 2017 sub semnătura lui Mihai Petean.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/statul-roman-sub-controlul-clujenilor-301520/

Disidenta

         Cine își mai amintește astăzi de doamna Doina Cornea?

Înainte de ’89, o națiune întreagă asculta la postul de Radio Europa Liberă scrisorile pe care domnia sa le trimitea redactorilor de la München prin intermediul fiicei sale, Ariadna Combes.

La începutul anilor 90′ am avut plăcerea să o cunosc. Am fost impresionată de fragilitatea persoanei sale care contrasta izbitor cu extraordinara sa tărie de caracter.

Hărțuită, anchetată și destituită din funcția pe care o avea în cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, doamna Cornea și-a păstrat verticalitatea și nu a făcut nici o concesie de la valorile morale și creștine.

A fost o voce unică a mișcării de rezistență împotriva regimului ceaușist și prin atitudinea sa, a „spălat“, în mare măsură, comportamentul slugarnic al poporului față de regimul de tristă amintire.

Astăzi, doamna Cornea împlinește 88 de ani, ocazie cu care îi dorim sănătate și liniște sufletească.

La mulți ani!

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Investițiile străine: în cea mai pură matrice colonială

       

        Există trei instituţii în România care evaluează ceea ce atît de des, dar, din păcate, atît de imprecis poartă denumirea de „investiţii străine“ şi care, urmărind aspecte diferite, obţin estimări complet disjuncte.

Institutul Naţional de Statistică (INS) urmăreşte contribuţia capitalului fix la formarea PIB. Din anul 2000, de cînd capitalul străin a început practic să conteze cît de cît în domeniu, reiese din anuarele statistice că s-au efectuat în România aproximativ 400 miliarde de euro (în echivalent) investiţii, revenind unei rate medii de circa 16,5% în PIB. Participarea cumulată a capitalului străin este de puţin peste 1% (unu la sută!), în anii în care acesta s-a dovedit cel mai „generos“, participarea depăşind 3% din totalul capitalului fix investit. Asta apropo de elucubraţia dezvoltării prin investiţii străine!

A doua instituţie este Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), care nu face altceva decît să consemneze participarea oficială (parafată de decizii judecătoreşti) la capitalul companiilor. Din date reiese o participare oficială în valoare de aproape 43 miliarde de euro a capitalului străin la capitalul companiilor din România în 2015, cu care capitalul străin a obţinut jumătate din cifra de afaceri realizată pe ansamblul companiilor din România şi peste jumătate din valoarea adăugată. Și cifrele de ansamblu nu ne spun nimic despre importanța sectoarelor și segmentelor de piață, care se agregă sub egida capitalului străin.

Banca Naţională a României (BNR) estimează şi ea investiţiile străine şi, adăugînd capitalurilor proprii şi împrumuturile luate de subsidiarele din România de la corporaţiile-mamă occidentale, evaluează stocul de investiţii străine la peste 60 miliarde euro în 2015. Relevanţa acestui cuantum substanţial mai mare păcătuieşte prin faptul obiectiv că, luînd în considerare fluxurile pe termen lung din relațiile subsidiarelor cu societățile-mamă, nu amendează stocul net al investiţiilor străine cu ieşirile în timp sub formă de profituri repatriate. Ieşiri care sunt imense şi – obligatoriu de subliniat – în mod halucinant camuflate!

Concluziile sunt nete şi dramatice. Angajamentele financiare ale capitalului străin în România sunt derizorii. La un asemenea nivel, indiferent de calitatea angajamentelor, aceste participaţii nu pot aduce decît contribuţii tot derizorii la dezvoltarea României, oricare ar fi aportul la creşterea economică sau ocuparea forţei de muncă.

De fapt, capitalul străin urmează în România cea mai pură matrice colonială, obţinînd rezultate maxime cu cheltuieli minime din unghiul său de interes: 1) foloseşte capital ridicol de mic; 2) îşi realizează cîștigurile amețitoare prin exploatarea salariilor mici de tip colonial din România și prin acces la resurse și active la costuri reduse; 3) își sporeşte cu asupra (de măsură) rezultatele financiare prin mascarea adevăratei rentabilităţi obţinute, îndeosebi prin externalizarea înainte de fiscalizare a grosului profiturilor (probabil, în proporție de 80-90%). Cele circa 45 miliarde de euro participaţii la capital în România – singura cifră cu un anumit suport obiectiv în aprecierea plasamentelor străine reale în economia din România (pentru că, pe lîngă investiţii propriu-zise include şi fondurile pentru achiziţii de active) – reprezintă doar 12-14% din efortul investiţional făcut în ţară în perioada 2000-2014. Cu această participaţie investiţională rizibil de mică pentru dimensiunea capitalurilor străine implicate s-a ajuns să se deţină jumătatea de control a economiei din România şi să se obţină peste jumătate din cifra de afaceri pe ansamblu. Nici în termenii PIB-ului situaţia nu este mai onorabilă: cu un capital de circa un sfert în echivalent PIB se realizează peste jumătate din PIB. Sunt rate nu din zona afacerilor, ci din zona furtului!

Prin afaceri legale şi concurenţial-capitaliste nu se pot obţine asemenea rate. De aceea, răspunsul oferit de aceste date oficiale la tulburatoarea întrebare „cum se face că România furată de români se află de fapt la străini?“ este, fără ezitări: România furată de români este un episod depăşit, de acum România este furată de străini! Şi încă la rate de jaf!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 29 mai 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/investitiile-straine-in-cea-mai-pura-matrice-coloniala-301527/

 

Cine conduce România?

          Tot mai ades este întîlnită în spațiul interuman întrebarea „cine conduce România?“. Din motive bănuibile, întrebarea ajunge rar în spațiul public. În general, nu se răspunde în mod semnificativ și lămuritor la această problemă.

În practică, lucrurile se desfășoară aparent în tipare asociate țărilor cu etichetă de democrație. Se organizează alegeri. Pe baza rezultatelor acestora, partide politice constituie alianțe. Se alcătuiesc guverne și consilii locale. Se aleg primari. Dar, cînd să se continue în normalitatea lăudată, începe circul. Manevre de culise sunt derulate pentru înlocuirea structurilor alese cu structuri numite. Mase de oameni complet neinformate, sau mai precis dezinformate, sunt scoase în stradă. Diferite mașinațiuni politice sau parlamentare sunt inițiate spre a împiedica îndeplinirea programelor guvernamentale, bune sau rele, după cum se întîmplă să fie. Justiția intervine masiv. Se spune, împotriva corupților! Un fel de luptă surdă se desfășoară de fapt între justiție și politică. Mai nou, însă, conflicte vizibile au loc între procurori și judecători! Un întreg arsenal de încălcări reale, presupuse sau inventate, între atributele și domeniile de competență ale instituțiilor statului ajung în judecarea Curții Constituționale, care a devenit un fel de arbitru în probleme normale, dar și dincolo de normalitate. În spatele tuturor acestor încurcături și mișculații se simte răsuflarea grea a serviciilor secrete, care sunt și puternice și foarte multe și care, în plus, se mai calcă în picioare și între ele. O încercare apăsătoare de repudiere a structurilor alese și de înlocuire a lor cu unele numite este sesizabilă la tot pasul. Oricum, se vede de la o poștă că cineva acționează sistematic pentru a-și impune voința, recurgînd la orice mijloc, inclusiv la ignorarea sau anularea indirectă a scrutinurilor electorale, cînd rezultatele nu-i convin.

Unde merge România? Senzația este că spre neant! Cine o conduce înspre acolo? Aceasta este întrebarea!

Logica, standardele capitaliste în care se află România ne spun clar și răspicat că o țară nu poate fi condusă decît de proprietarii ei. Ca în orice structură politică și economică din aproape orice orînduire socială, darămite în capitalism, unde proprietatea este sfîntă! Răspunsul net este că România este condusă de capitalul străin. Deoarece acesta este proprietarul actual al României. Acesta deține majoritatea activelor, realizează peste jumătate din cifra de afaceri și, mult mai important, reprezintă jumătatea care înglobează toate punctele strategice și de decizie, în timp ce capitalul românesc constituie jumătatea care pune pingele în economie și deci, în politică.

Din motive pe care nu le face publice, capitalul străin nu vrea să recunoască deschis acest fapt și de aici încurcăturile! Probabil că nu se dorește a se învedera că România nu mai este o țară suverană, că a devenit o biată colonie la dispoziția străinilor și că, dacă s-ar recunoaște statutul ei de colonie, responsabilitățile ar trebui asumate de proprietar, în timp ce, lăsate în seama fostului proprietar devenit acum chiriaș, toate relele pămîntului pot fi puse în continuare în cîrca românilor! Vai, vai de mama noastră!

Asta este situația în privința conducerii României. Trăim în capitalism, și în capitalism proprietarul decide. Iar proprietarul României este acum străin. Nu poate fi altfel, chiar dacă se dorește a se prezenta situația altfel! Din cînd în cînd, dar mereu mai ades, situația își arată adevărata față, oricît ar ascunde-o unii sau alții! De îndată ce proprietarului străin nu-i convine ceva, atunci inventează dușmani, rezultate ale alegerilor sunt ignorate, cîștigători ai acestora sunt făcuți vinovați de te miri ce, structuri ale procuraturii, care și așa nu descoperă vreun străin corupt, ci numai români corupți, intervin spre a-i delegitima pe nefericiții victorioși, demonstranți apar ca la un semn în stradă etc. etc. Și toate cele asemenea sunt puse în mișcare atunci cînd salariile sunt într-un fel sau altul crescute, căci instrumentul principal de împilare a României de către stăpînul străin este salariul colonial, unul de multe ori mai mic decît în țările de origine ale respectivului capital străin la productivități ale muncii egale sau chiar superioare în subsidiarele din România.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 23 mai 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cine-conduce-romania-301215/

 

Românii au ignorat Ziua Independenţei, de la care s-au împlinit anul acesta 140 de ani

          În Statele Unite ale Americii, la 4 iulie este Ziua Independenţei, care este şi Ziua Naţională a SUA. La noi, pe 9 mai anul acesta, s-au împlinit 140 de ani de la Independenţei României şi autorităţile statului au uitat complet de semnificaţia actului citit de Mihai Kogălniceanu! Au sărbătorit însă Ziua Regalităţii şi Ziua Europei, ca şi cum ziua de 9 mai 1877 n-ar fi existat.

Această situaţie reprezintă o gravă jignire la adresa istoriei ţării noastre, căci fără actul de la 9 mai 1877 n-ar fi existat nici celelalte evenimente istorice pe care le-am sărbătorit în acest an.

Făurirea statului naţional român, în 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească într-o singură ţară, numită România, a dus la înfăptuirea unor reforme moderne, însă ţara a rămas vasală Imperiului Otoman, plătind tribut anual către Poartă. Abia în 1875, Carol I a pus în discuţia guvernului problema independenţei ţării, profitînd de răscoalele ţărilor din jur împotriva Imperiului Otoman. Cărţile de istorie relatează aceste evenimente astfel:

„La 4 aprilie 1877 a fost semnată o convenţie între România şi Rusia, prin care armatele ruseşti erau libere să treacă prin ţara noastră spre Balcani. Convenţia a fost semnată de M. Kogălniceanu. În convenţie se preciza că guvernul rus va «respecta drepturile politice ale statului român». În acelaşi timp, statul român a luat măsuri de mobilizare şi de pregătire a armatei. La 11 aprilie 1877, armatele ruse au trecut frontiera României, iar la 12 aprilie, Rusia a declarat război Turciei. Această convenţie dintre Rusia şi România a reprezentat un eveniment important pe calea afirmării independenţei de stat a României. Forţele armate ale României numărau atunci circa o sută de mii de militari. Unităţile militare au fost dispuse în sudul ţării, pentru a putea preveni orice incursiune turcească peste Dunăre. Turcii au început să bombardeze localităţile Calafat, Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu. Românii au ripostat, bombardînd Turtucaia şi Vidinul. La 29 aprilie, Adunarea Deputaţilor a declarat stare de război între România şi Poarta Otomană, iar la 30 aprilie, şi Senatul a votat starea de război. Ambele Camere au cerut ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Imperiul Otoman. La 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a ţării. În faţa Adunării, M. Kogălniceanu, ministrul de Externe declara: «Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independent㻓!

Pînă acum cîţiva ani, ziua de 9 mai 1877 era sărbătorită ca una dintre cele mai importante date ale istoriei României. Actul Independenţei a fost recunoscut mai întîi în Congresul de la Berlin, din 1878, în care s-au reunit Marile Puteri. Rusia, Austro-Ungaria şi Turcia au făcut acelaşi lucru în toamna aceluiaşi an, totul fiind definitiv încheiat în 1880, cînd şi Germania, Franţa şi Anglia au recunoscut Independenţa României.

Au fost ani grei, în care politicienii români au dus o campanie diplomatică extraordinară, în numele numeroaselor victime din acest război purtat în 1877-1878. Independenţa României nu a fost un act de generozitate al Marilor Puteri, ci un eveniment istoric realizat prin numeroase jertfe.

Nici o ţară din lume nu ignoră Ziua Independenţei sale, aşa cum au făcut în acest an autorităţile din România! Motivul este cît se poate de transparent şi de ridicol: Independenţa României s-a realizat printr-un război în care armata română a luptat cot la cot cu armata Rusiei!

Cu alte cuvinte, toate autorităţile din România au crezut că vor supăra Occidentul dacă vor sărbători cum se cuvinte un eveniment istoric în care n-ar fi putut evita rolul Rusiei! O idee cît se poate de trăsnită, căci falsificarea istoriei propriei ţări este ceva mult mai grav decît trădarea.

Astfel, am putut constata că Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, a organizat un mare spectacol în ziua de 9 mai 2017, în care a fost sărbătorită „Ziua Europei”:

Nici măcar în Ziua Regalităţii, sărbătorită pe 10 mai, Ziua Independenţei României nu a fost invocată în mod primordial, deşi regele Carol I a avut un rol decisiv. La fel s-a întîmplat şi la Cotroceni, unde invitaţii preşedintelui Iohannis au sărbătorit tot „Ziua Europei“, în prezenţa luxemburghezului Jean-Claude Juncker, actualul preşedinte al Comisiei Europene. Absolut nimeni nu s-a gîndit să spună un cuvînt măcar despre Ziua Independenţei şi nici să invite la această sărbătoare un reprezentant al Rusiei, căci şi în Războiul nostru de Independenţă, dar şi în victoria asupra Germaniei naziste, Rusia a avut un rol însemnat, care nu poate fi şters prin ignoranţa celor care raportează totul la relaţiile din acest moment cu ţara lui Dostoievski!

Slugărnicii de acest fel, în care este ignorată istoria ţării, nu folosesc, pe termen mediu şi lung, la nimic. Poate doar la destinul unor politicieni mărunţi care cred că istoria ţării a început odată cu naşterea lor!

Indiferent de interesele politicienilor noştri de azi, noi, oamenii simpli ai acestei ţări, nu avem voie să uităm că ziua de 9 mai este şi Ziua Independenţei României, zi în care Mihail Kogălniceanu a spus în plenul Parlamentului: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă“!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 11 mai 2017 sub semnătura lui Ion Spânu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/romanii-au-ignorat-ziua-independentei-de-la-care-s-au-implinit-anul-acesta-140-de-ani-300673/

Schema Trump răstoarnă clișeele

           

           Nu știm ce va face efectiv noul președinte american Trump. Dar, dacă va face ceea ce a spus că va face, atunci multe lucruri nu vor mai fi ca pînă acum. Înainte de toate, vor ajunge la gunoi miile de clișee – de la pretinsele imperative ale globalizării și dispariției națiunilor la ipocriziile mîrșave ale așa-numitei „political correctness“ – care erau impuse cu obstinație întru prosteala oamenilor. Cînd atîția din America și de pe mapamond, inclusiv de pe aici, din țara numită România, se mediau de ceea ce susține și va face Trump, ei înțelegeau bine pericolul, pentru că era un pericol de fapt nu pentru planetă, ci pentru ei înșiși, căci trumpismul, de îndată ce ar fi fost aplicat, îi va fi măturat cu toate clișeele și ipocriziile lor, care îi țineau în mod spurcat în fruntea bucatelor prin aservirea sistemică și batjocorirea popoarelor de pretutindeni.

Ghidîndu-ne după ce Trump a repetat că va face, ar urma, într-o extrem de schematică descriere, ca lucrurile să se petreacă în America în felul următor: marile companii americane nu și-ar mai externaliza producția și comerțul întru exploatarea pe alte meridiane a salariilor mult mai mici decît în America, avînd ca obiectiv și drept consecință crearea de locuri de muncă în America, și nu afară, și redarea unui nou suflu clasei mijlocii americane, aspru lovită în ultimele decenii de această politică a capitalului, numită globalizare, cîntată și iar cîntată de menestrelii ei și transformată de aceiași în paradigma dezvoltării în zilele minunatului capital transnațional! Ca urmare, în același scenariu schematic de petrecere a lucrurilor în noua eră, ar urma ca investițiile americane să se îndrepte mult mai puțin „overseas“, rămînînd în America spre a finanța îndeosebi sectoarele ajunse în deficit sau chiar în restriște ori demodare, în frunte cu infrastructura depășită și lăsată de izbeliște de politica „internaționalistă“ și nenațională a corporațiilor americane. O asemenea răsturnare a rînduielilor ridicate în slăvi pînă acum ar implica, în mod obiectiv și corelativ, o altă așezare a comerțului american cu restul lumii. Protecția pieței interne ar căpăta o altă dimensiune și invazia produselor străine mai ieftine ar fi barată, după cum Trump a și avertizat, prin mari taxe vamale și alte metode.

În condițiile ponderii imense a economiei americane în economia mondială, aceasta din urmă va resimți efecte puternice. Refrenul deschiderii economice se va răsufla și replicile la replici vor porni în sarabandă între principalii actori economici ai lumii. Este foarte important de precizat că ceilalți actori de forță nu vor putea continua nici între ei să meargă pe drumul de pînă acum, deschis și practicat chiar de către americani, cînd tocmai americanii nu ar mai juca acest joc. Ce va face marea Chină, devenită furnizorul prioritar al Americii tocmai prin deplasarea de pînă acum a producției în China de către firmele americane?! Și cum se va adapta magazinul chinezesc în care marea Americă însăși a fost transformată de aceeași politică de pînă acum, a nimănui altcuiva decît a corporațiilor americane?! Oricum, constructorii germani auto nici nu mai vor avea de ce să fabrice mașini în Mexic spre a le exporta în America, atît timp cît aceasta din urmă va îngrădi derularea respectivei stratageme inspirată și promovată pînă nu de mult chiar de firmele americane.

Poate aceste cîteva aserțiuni suferă de schematism și simplism în raport cu niște realități care sunt mult mai complexe și complicate. Dar, fără echivoc, sugerează schimbările pe care le-ar antrena aplicarea politicilor de care vorbește președintele Trump. În opinia mea, politicile sugerate de Trump dau expresie unor necesități americane, apărute mai demult, dar formulate mai articulat abia acum – ce să mai spunem de cele mondiale?! – dar sunt atît de minunate, încît sunt imposibile. Voi încerca, data viitoare, să argumentez de ce le cred imposibile. Pur și simplu, pentru că în toate se bate capitalul cu capitalul! (citiți data viitoare articolul „De ce schema Trump este capital vs capital!“).

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 3 aprilie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/schema-trump-rastoarna-cliseele-298701/

Investițiile publice: pretenții tot de la cel devalizat?

           Menestrelii Komisariatului de tip sovietic de la Bruxelles critică asiduu programul de guvernare al PSD, în frunte cu bugetul stabilit de acesta, îndeosebi pentru dimensiunea redusă a alocațiilor pentru investițiile publice (se spune, cele mai mici din anii de la aderarea la UE), și deplîng soarta României în asemenea condiții, prevăzînd nu numai eșecul programului respectiv (ceea ce nu le-ar putea decît conveni), dar și încheierea ciclului de creștere pe care l-ar fi cunoscut de cîțiva ani România. Cei mai înverșunați dintre acești menestreli, la care se adaugă fără ezitări reprezentanții direcți ai capitalului străin din România, sunt mai puțin absconși, punînd la zid ceea ce de fapt îi deranjează în menționatul program: creșterea salariilor, îndeosebi a salariului minim, care obligă la majorarea cîștigurilor celor mai năpăstuiți, dar și mai mulți dintre angajații din economie, precum și a salariilor bugetarilor, care indirect fac presiune asupra salariilor de la privat. Salariul mic este cheia exploatării coloniale și de aceea capitalul străin ține cu dinții de el, în timp ce toți trădătorii de neam și țară nu încetează să-l fundamenteze ca emblemă a atractivității pentru așa-numitele „investiții străine“. Împotriva acestui instrument colonial se luptă pe cît poate programul Dragnea și, de aceea, este desființat și hulit.

S-ar putea, pe linia logicii economice înseși, ca programul Dragnea să se blocheze, căutînd a da la săraci, fără a lua de la bogați, și acordînd salarii mai mari, fără o contribuție investițională corespunzătoare, dar o va face sigur cu concursul desfășurat al capitalului străin (care are interese majore în a-i pune bețe-n roate) și al trădătorilor de neam și țară din diverse sectoare de activitate (care nu se vor da la o parte de la diversiuni și chiar sabotaje)! Este o miză majoră ca programul Dragnea să eșueze. Este miza colonială! Komisariatul de tip sovietic de la Bruxelles are, cred, pregătit un scenariu detaliat.

Chiar dacă, în logica unei economii normale, programul Dragnea este construit problematic, acesta constituie, într-o țară care nu este normală, ci o biată colonie, singurul cu tentă anticolonialistă posibil în actuala fază a lucrurilor din România și deci cel mai bun care putea exista! Forțarea creșterii salariilor este unica supapă prin care mai poate rămîne ceva și în țară din jefuirea „tout azimut“ a acesteia de către capitalul străin. Mai mult de atît nu se poate obține în actuala fază a lucrurilor, cînd capitalul străin este atotstăpînitor, cînd deține toate pozițiile strategice și pîrghiile, cînd este de fapt proprietarul țării. Și în capitalism proprietarul decide!

Ca singură modalitate, creșterea salariilor nu are preț: ea trebuie forțată chiar și fără aparente resurse, mai precis pe seama altor resurse, în ciuda unor posibile evaziuni investiționale străine și în ciuda unor dificultăți financiare din partea firmelor romînești. În poziția de departe cea mai critică se află tocmai alocațiile pentru investiții publice. Nu doar pentru că sunt singurele reglabile într-un buget cu 85% obligații fixe, dar, în cazul României, au ajuns, din fosta fală a statului român, expresia disoluției acestuia. Doar într-un sfert de veac activele publice au devenit, prin comandă politică, private și, să fim realiști, în proporție de cel puțin 80% printr-un transfer ilegal, prin furt! Prin comparație cu ceea ce erau odată, alocațiile pentru investițiile publice au devenit, în mod obiectiv, atît de puține, încît nici nu mai au ce corecta, necum să mai poată ascunde distrugerea domeniului public.

Dar, mai grav, statul român, atît de derizoriu, cît mai există, nu mai are, după ce a fost practic desființat, vreo obligație față de cei care l-au desființat: nici față de privații români, care l-au devalizat sistematic, și, oricum, nici față de capitalul străin, care l-a deposedat, l-a culpabilizat permanent și l-a batjocorit! Nu încerci mai bine, în asemenea condiții, să dai doar salarii mai mari la oameni?! Care n-au nici o vină! Decît aceea că se întîmplă să trăiască în era colonialismului bruxellez!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 20 martie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/investitiile-publice-pretentii-tot-de-la-cel-devalizat-297975/

Cu pîra la Înalta Poartă

           

            Spectacolul de la Bruxelles a fost unul jenant și dezgustător în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European pe tema problemelor apărute în justiția din România dupa emiterea Ordonanței 13/2017.

Nu insist asupra desfășurării evenimentului, ci doresc să amintesc faptul că aceeași procuroare Monica Macovei care a luat cuvîntul acum, a fost cea care, în 2012, a dezinformat Uniunea Europeană, cu o nerușinată nonșalanță, în privința celor 1,5 milioane de voturi fraudate la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Evident acest lucru nu a fost probat cu documente, dar nici Macovei nu a fost anchetată pentru afirmație mincinoasă.

La fel s-a întîmplat și ieri. Mai mult, ei i s-a alăturat și Gabriel Liiceanu care, ca opozant al actualei puteri, a afirmat că Liviu Dragnea a spus la un post de televiziune că „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea doamnei Kovesi“, afirmație dezmințită de șeful Camerei Deputaților.

Este rușinos și inacceptabil, ca persoane ca Liiceanu și Macovei să terfelească și ceea ce a mai rămas pozitiv din imaginea țării. Îi va trage cineva la răspundere pentru răul pe care l-au făcut?

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Profituri mai mari pe seama unor clienți mai săraci

                    Cum naiba se face că tocmai statisticile cele reci sunt cele mai incendiare?! Potrivit EBA (Autoritatea Bancară Europeană), băncile din România sunt, ce să vezi?!, pe podiumul european al profitabilității, și anume nu oricum, ci fiind de peste trei ori mai profitabile decît media europeană, iar față de cele din Occidentul european, unde se află grosul băncilor și care influențează determinant media, sunt de și mai multe ori mai profitabile (de pildă, de vreo 8 ori decît cele din Germania)! Să nu zicem că nu-i și România în frunte, și nu doar la coada tuturor clasamentelor europene!

Ca să fim mai preciși: indicatorul ROE (rentabilitatea capitalurilor) a atins în România (pentru primele nouă luni din 2016) 17,3%, față de 5,4% media europeană, iar indicatorul ROA (rentabilitatea activelor) a fost de 2%, de peste 6 ori mai mare decît media europeană de 0,3%. Iar la reperul credite/depozite, cu excepția Maltei, îi spulberăm pe toți: doar 70,5%, adică nici nu sunt împrumutați atîția bani pe cît ajung să se strîngă în depozite, în timp ce media europeană, influențată masiv de situația din țările vestice, este 120%, respectiv nu ajunge banul din depozite pentru acoperirea creditelor oferite clienților (populație și economie).

Dar, ca în povestea „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul“, să vedem cum stau de fapt lucrurile dacă deschidem cît de puțin ușa! Să vezi drăcie în aceste statistici: aceleași bănci – dar absolut aceleași bănci – se află pe podiumul rentabilității în România și la coada rentabilității în Vestul Europei! Că sunt aceleași bănci știe și Grivei, nu de alta, dar bănci românești nu prea există! În România, activează de fapt bănci cu capital străin, unele în regim de subsidiare, altele chiar în regim de sucursale ale grupurilor străine. În esență, pe la ele pe acasă, aceste aceleași bănci trag din greu, unele chiar abia răsuflă, dar pe aici, pe la noi, duduie de prosperitate (și anume, de o prosperitate de cîteva ori mai minunată!). Cum se face treaba? Măcar s-o știm și noi!

Dacă nu suntem cumva idioți, atunci totul este clar de la bun început: aceleași bănci, aceleași operațiuni, același gen de credite, același gen de depozite, același management, păi, de unde să vină diferența, și încă una de cîteva ori, decît de pe spinarea clienților?! Altfel spus, o subsidiară nu poate fi mult mai profitabilă decît o alta a aceleiași bănci, decît dacă își jecmănește mai tare clienții! Nu sunt greu de depistat detaliile rentabilității superioare a subsidiarelor din România ale băncilor occidentale. Sediile bancare în România costă mai puțin (taxele pe proprietăți sunt derizorii, iar chiriile sunt mai mici). Nu există, practic, piață bursieră în România care să concureze băncile în materie de economisire. Monopolul bancar fiind total, se pot practica dobînzi la depozite și mai scăzute, iar comisioanele bancare ajung la nivel de jaf (nici prin gînd nu le-ar trece responsabililor bancari occidentali să le practice la ei acasă). Iar un adevărat dezmăț există în zona creditului: nu numai că acesta nu este promovat pentru investiții și creare de locuri de muncă (de unde rolul nestimulativ economic al activității bancare în România), ci cu predilecție pentru consum, dar este impus cu dobînzi generale prohibitive. Să nu ne facem a uita că, exploatînd monopolul deținut, subsidiarele din România ale băncilor din Vestul Europei practică marje de dobînzi inadmisibile și fără egal în Europa, încărcînd creditele cu o penalitate de „risc de țară“ de 3-4 puncte procentuale, deși acționează din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României. Cum dracu’ să nu fie mai profitabilă o bancă occidentală la București decît la München? Repudiatul Marx ne-ar spune direct cum stă treaba: în subsidiara din România a unei bănci vest-europene, exploatarea omului de către om este mult mai mare decît acasă la mama ei! Ceea ce Marx nu prea avea cum să precizeze la vremea sa este că-i vorba, anume, de subsidiara dintr-o țară colonială a sistemului centru-periferie, pe care îl constituie acum orice bancă transnațională devenită placă turnantă a transferurilor dinspre săraci spre bogați.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 13 martie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/profituri-mai-mari-pe-seama-unor-clienti-mai-saraci-297618/

Nu trageți în pianist!

                   Fără îndoială, prin concursul dat de clasa politică românească şi administraţia legată de aceasta, „partea română“ are o vină uriaşă la preluarea economiei sub control străin. Suntem însă în 2017. Şi ce constatăm?! Că, deşi ne aflăm sub control străin de peste un deceniu, România se găseşte economic tot în subdezvoltare şi tot în coada Europei, că încasările la buget sunt tot la 30% din PIB, faţă de peste 40%, în medie, în UE, că evaziunea fiscală este comparativ tot cea mai fabuloasă, că salariile sunt în România tot cele mai mici şi nivelul de trai tot cel mai scăzut din sistemul UE. Acum, cui îi aparţine vina? Tot „părţii române“?! Bietul stat, acela arhihulit în toată perioada postdecembristă şi considerat cel mai prost administrator, s-a sfrijit într-atît, încît mai deţine doar 4% din PIB. În mod caraghios, FMI îl face tot pe el principalul vinovat în toate referirile la România, făcîndu-se a nu vedea ce se întîmplă în minunatul şi copleşitor preponderentul sector privat. Despre capitalul străin care a preluat peste jumătate din cifra de afaceri pe economie – şi anume, mult mai important, acea jumătate în care se află sectoarele strategice şi poziţiile de monopol – numai de bine! DNA pune umărul descoperind doar hoţi români, în timp ce străinii sunt bibelou de porţelan. Una peste alta, hoţii români fură milioane, iar străinii miliarde! Asta-i situaţia în 2017! Pentru ce a fost mai de mult sau mai recent, vina aparţine fără tăgadă „părţii române“. Pentru ce este astăzi, vina se împarte exact în proporţia menţionată: cea aparţinînd „părţii române“ este de milioane, cea aparţinînd străinilor este de miliarde!

Pentru ce va fi mîine, va fi greu să se arunce vina asupra „părţii române“, pentru că aceasta nu mai este proprietarul ţării. Fără control asupra resurselor, băncilor, distribuţiilor de energie, utilităţilor, industriilor, cîte mai există, pădurilor, pămînturilor, „partea română“ – înţelegînd prin aceasta capitalul privat autohton slab şi nefinanţat, statul în disoluţie, clasa politică şi administraţia puse la colţ şi timorate – nu va putea în mod obiectiv greşi, căci, în calitate de chiriaş, nu poţi face decît ce vrea şi dictează proprietarul. Să fim realişti, în capitalism proprietarul decide, şi de acum proprietarul în România este străin. Oricum, „partea română“ nu mai are vreo pîrghie să mai facă ceva, nici bine, dar nici rău!

În plus, exonerarea de vină a „factorului extern“ prin exacerbarea vinovăţiei „părţii române“ nu corespunde deloc, dar chiar deloc, realităţii. Să amintim că întreaga negociere a admiterii în UE s-a desfăşurat sub semnul devizei „vreţi aderarea, daţi economia!“; în urma aplicării acestei formule, România a intrat în UE fără economie, neputînd să valorifice nimic din potenţialele avantaje presupuse de apartenenţa la o piaţă neîngrădită de jumătate miliard de consumatori, căci, vai, nu poţi juca fotbal fără să ai măcar o echipă! Să adăugăm noianul de condiţionalităţi impuse de FMI şi Banca Mondială privind: liberalizarea contului de capital (care a lăsat cu totul prematur fără mîini şi fără picioare o ţară subdezvoltată în bătaia fluxurilor speculative de capital); liberalizarea totală a preţurilor (care a generalizat pe piaţa românească preţurile mai înalte din Vest fără mişcarea în sens similar a salariilor); privatizările obligatorii ale monopolurilor din utilităţile publice sau falsele privatizări către companii de stat din alte ţări (precum OMV, Enel, CEZ, GDF); externalizarea sistemului bancar sau dezmembrarea terminătoare a companiilor integrate din domeniul energiei electrice şi căilor ferate.

Să nu uităm că de cînd s-a instalat la cîrma economiei şi a ţării, capitalul străin n-a fost cumva un capital „bun“, ci unul rău, practicînd un jaf sistematic, bazat în esenţă pe exploatarea salariilor mici. Mii de firme străine lucrează de ani de zile cu pierderi programate, pentru a nu plăti impozite şi a-şi degaja capitaluri suplimentare spre repatriere. Capitalul străin raportează în mod caraghios profituri mult mai mici decît capitalul autohton (acela hoţoman şi corupt!), prezentîndu-se paradoxal mai puţin eficient decît acesta din urmă! Totul pentru a evaziona fiscal plata impozitelor pe profituri, îndeosebi pe calea externalizării înainte de fiscalizare a fabuloaselor cîştiguri realizate aici.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 5 martie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/nu-trageti-in-pianist-297154/

Cum tot românii sunt „corupții“, cînd nu mai sunt ei la butoane?!

ilie-serbanescu

                O tragedie – una din multele – care confruntă România de azi este că, pînă la urmă, toate conflictele principale din politică, economie și societate ajung să fie judecate la Curtea Constituțională. Motivul aparent este că legile sunt în mod deliberat redactate interpretativ și forțele în dispută, tot în mod deliberat, trag cu interpretarea pe turta intereselor lor. Motivul real este însă altul: capitalul străin, care a ajuns să dețină proprietatea de control asupra economiei, nu vrea să se mai încurce cu o administrație rezultînd din democrație (vot popular, parlament, partide, guverne politice etc.), presînd pentru structuri numite (procuratură, guverne tehnocrate), în locul celor alese. Și este inevitabil ca aceste încercări tragice să nu genereze conflicte de constituționalitate, căci Constituția, bună sau rea cum este, a fost redactată în spirit democratic și pentru un stat de drept și nu pentru o colonie. Ar fi interesant ce ar decide Curtea Constituțională dacă ar fi sesizată asupra constituționalității relațiilor dintre instituțiile statului în problema de fond: este un fapt real că Parchetele, în ciuda dotărilor mereu mai solide, nu descoperă nici un străin „corupt“, cu toate că întreaga axă majoră a economiei, punctele ei strategice, pîrghiile de control, într-un cuvînt, decizia, se află în mîna străinilor. Altfel spus, cum tot românii sunt corupții, cînd nu mai sunt ei la butoane? Cred că onor Curtea Constituțională ar fugi ca dracu’ de tămîie de speța cu pricina, probabil inventînd un motiv pentru care nu s-ar considera competentă în materie.

Cum deci se face că România furată de români se află în mîna străinilor? Singurul scenariu care ar putea explica faptul obiectiv adus în atenţie de această întrebare retorică ar fi acela că, mai întîi, românii au furat economia, luîndu-o prin rapt sau pe daiboj de la statul care o deţinea total acum un sfert de veac, şi, apoi, fiind foarte proşti, au vîndut-o la străini, căci altfel cum ar fi putut aceasta să ajungă la străini în toate poziţiile strategice de control şi cu toate pîrghiile de acţiune şi decizie?!

Or, o cercetare sumară – chiar şi o simplă aducere aminte – ne indică faptul că străinii au luat economia direct de la stat, şi nu de la nişte privaţi români, ajunşi intermediari între statul pe care îl furaseră şi străinii imaculaţi veniţi aici să ne salveze. Să evocăm cazul pieselor strategice: Petrom (cu toate resursele de petrol şi jumătate din cele de gaze), distribuţiile de energie (70% din cele de carburanţi, 100% din cele de gaze, 80% din cele de electricitate), băncile, toate industriile (siderurgia, metalurgia feroasă, metalurgia neferoasă, construcţiile auto), telefonia fixă, sistemul de asigurări. Singurul domeniu în care înlocuirea unor structuri româneşti cu unele străine s-a făcut după regulile capitaliste, indiferent dacă ne convin sau nu, dar nu prin jaf la drumul mare, a fost retailul, ajuns în mîna reţelelor străine mai puternice prin eliminarea chioşcarilor români.

Şi atunci, din două, una: ori admitem că tranziţia de la comunism la capitalism s-a desfăşurat în spiritul regulilor capitaliste în care cîştigă cel puternic, indiferent dacă ar fi să se calce pe cadavre – adică aşa cum s-a derulat cît de cît în retail –, şi atunci nu mai vorbim de furturi şi devalizări, ori, în cazul în care acceptăm că tranziţia s-a făcut cel puţin în bună măsură pe bază de furt, trebuie să fie inclusă la loc de cinste în domeniu contribuţia capitalului străin la jaf. Şi anume, avînd în vedere că o contribuţie în chestiune nu se poate măsura altfel decît cu proporţia în care s-a ales pînă la urmă fiecare din jaful cu pricina, să se recunoască deschis şi oficial furtul României de către capitalul străin, în comparaţie cu care furtul de către români rămîne un biet bebeluş! Căci capitalul străin externalizează către ţările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puţin 35-40 miliarde de euro pe an. Niciun sfanţ din aceştia, o dată trimişi în străinătate, nu se mai învîrte prin economie. Sunt dispăruţi iremediabil. Sunt pierderi ireversibile. Nu că furturile străinilor sunt mai rele decît cele ale românilor, dar, obiectiv, banii furaţi de români mai rămîn prin economie, în timp ce aceia furaţi de străini se duc iremediabil pe Apa Sîmbetei, fără întoarcere!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 27 februarie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cum-tot-romanii-sunt-coruptii-cand-nu-mai-sunt-ei-la-butoane-296831/

General de contraspionaj, în război cu statul român din cauza aurului familiei Ceaușescu

Instituția prezidențială a primit, la mijlocul anului trecut, un memoriu din partea unui general de contraspionaj din fostul serviciu „01“ anti-KGB, de pe vremea lui Ceaușescu, în care cerea declasificarea dosarului său militar, pentru a-și putea primi pensia. I s-a răspuns că cererea sa nu poate fi luată în considerare pentru că… petentul nu are identitate! Generalul a povestit pentru ziarul Libertatea de unde i se trage tărășenia.

„Sunt nevoit să mă prezint sub numele de cod Ioan Gez și numărul de identificare 0460046 atribuite prin decret prezidențial specific încadrării în statutul de ofițer sub acoperire, în urma detașării în interes de serviciu în Unitatea Militară 0358, în data de 10.01.1979, sub consemnul Vulturii Carpatici, aflată sub comanda generalului colonel Petru Antim. (…) Mă folosesc exclusiv de numele de cod întrucît în prezent sunt lipsit de propria identitate urmare a declarării în ascuns a morții mele prezumate“, își începe generalul Gez scrisoarea către președinte, la care a atașat și o copie a pașaportului de serviciu personalizat: S.0460046.

foto-4-img_5524-1-620x474

În cadrul UM 0358, Ioan Gez a fost detașat la Serviciul „01“, adică acel serviciu special anti-KGB constitutit nu în cadrul Securității, ci al Ministerului Apărării și Direcției de Informații Externe a Ministerului Afacerilor Externe, la ordinul lui Nicolae Ceuşescu, care dorea să se distanţeze cît mai mult de sub tutela URSS.

Reţeaua „Igor“ a fost destructurată în 1986

foto-1-img_5521-731x1024

Serviciul „01“ a contribuit, printre altele, la demascarea și destructurarea rețelei sovietice de spionaj „Igor“ de pe teritoriul României, precum și la demascarea agenților racolați de KGB din rîndul cadrelor militare autohtone, în dosarele „Korbii I – III“.

foto-2-img_5522-622x1024

„După 1990, agenții sovietici pe care noi am reușit să îi expulzăm în 1986 au revenit în România și sunt și acum în țară“, ne-a declarat generalul de contraspionaj.

De asemenea, Serviciul „01“ a fost implicat și în realizarea unei strategii de apărare, în 1988. „Pe 18 august 1989, în cadrul unei întrevederi a reprezentanților țărilor din fostul bloc militar comunist, s-au stabilit coordoantele viitoare de neagresiune între părțile semnatare. Se pregătea schimbarea. Pentru România, în baza strategiei din 1988, s-a stabilit plata a 12 tone de aur către Uniunea Sovietică, în Kiev – adică tributul dat pentru ca în România să aibă loc o revoluție de catifea –  și 200 de milioane de dolari transferabili ulterior pentru familia prezindențială. Ceaușescu trebuia să plece în Teheran, apoi în America de Sud, de unde trebuia să ajungă, în final, în Cipru și să trăiască liniștit împreună cu familia.

De ce nu s-a întîmplat așa? Să vă dau un exemplu: în 1989 România avea 354 de conturi de lucru ale agențiilor speciale, sub umbrela mai multor ministere, care însumau mai multe zeci de miliarde de dolari – foarte, foarte mulţi bani. După 1990, sumele au dispărut printr-un mecanism pe care l-am raportat superiorilor. De aici mi se trage necazul…“, ne-a explicat Ioan Gez.

„Prezenta petiție se clasează“

foto-5-img_5529-465x620

În fine, ce a cerut generalul de la președinte: „Declasificarea și scoaterea la lumină a dosarului personal întocmit în 1998 sub coordonarea generalului Nicolae Oprea, șeful Departamentului de Resurse Umane din MApN, dosar făcut dispărut în mod inexplicabil. Între timp, fără să știu, fără să mi se comunice nimic, o instanță din Brașov m-a declarat mort prezumat, la cererea unui membru al familiei. În acest moment buletinul îmi este expirat, nu beneficiez de nici un drept cetățenesc, de pensie, de asistență și tratament medical, practic am fost redus la stadiul de mort prezumat şi sunt bolnav de cancer la tubul digestiv“.

Deși Gez a atașat la memoriul adresat preşdintelui o copie a fostului pașaport special și a menționat unitatea militară la care a lucrat, după șase luni a primit un răspuns de al Cotroceni în care se spune: „Prezenta petiție nu întrunește condiția de luare în considerare (…), astfel încît aceasta se clasează, întrucît nu ați menționat în conținutul său datele de identificare“.

Transporturile către Kiev și Teheran, pentru Ceauşescu, au avut loc pe 14 decembrie

Una din enigmele revoluției din 1989 este ședința din 17 decembrie 1989 a Comitetului Politic Executiv, în care Ceaușescu și-a anunțat demisia. În mod straniu, fila care consemna evenimentul a dispărut din dosarul ședinței și a fost refăcută din memorie, de persoana care consemnase datele, stenografa Maria Ionescu, abia pe 4 ianuarie 1990. În acestă nouă formulă, Ceaușescu ar fi spus: „Deci nu sunteți de acord cu măsura propusă?! Atunci alegeți-vă alt secretar general!“

„În ziua următoare Ceaușescu a plecat în Iran, în timp ce Timișoara era în război civil, în contextul în care pe 14 decembrie două aeronave au făcut transporturi secrete către Kiev și Teharan, înainte de izbucnirea revoltei de la Timişoara, pentru a depune plățile necesare plecării familiei Ceușescu. Lucru care nu s-a întîmplat, preşedintele de la acea vereme s-a întors din Iran, iar țara noastră a fost singura din blocul socialist în care comunismul a fost părăsit în mod violent. Eu am spus de ce – şi uite ce am păţit!“, ne-a explicat Ioan Gez.

Articolul a apărut în data de 28 august 2016 în Libertatea.

Sursa: http://www.libertatea.ro/stiri/politica/exclusiv-general-de-contraspionaj-razboi-cu-statul-roman-din-cauza-aurului-familiei-ceausescu-1581237

Lupul ajuns victimă la stînă este prea de tot!

ilie-serbanescu

                De curînd, cotidianul de business „Ziarul Financiar“ punea, sub semnătura directorului său editorial, o întrebare mai mult retorică, dar nu mai puțin interesantă: „Cu cine înlocuim investitorii străini dacă nu-i mai vrem?“. Citind dezvoltarea din titlu, am constatat că întrebarea este sugerată de o intervenție publică extrem de precisă a dlui Karl Sevelda, CEO-ul grupului austriac Raiffeisen Internațional, deținător al rețelei bancare din Europa Centrală și de Est, care consideră că investitorii străini sunt amenințați de „valul de naționalism“ din regiune, fiind făcuți țapi ispășitori pentru greșelile politicienilor locali. „Noi am venit aici în urmă cu două decenii – spune dl Sevelda –, am adus bani, am făcut investiții, iar acum suntem tratați incorect, suntem expulzați“. Măi, să fie?! Mai în detaliu, referirile sunt făcute la Ungaria dlui Orban, la Polonia partidului Lege și Justiție, în timp ce în România, spune dl Sevelda, „PSD pare a fi mai rezonabil“. Sau, mai degrabă am spune noi, mai coate goale pentru a trece la repreluări sub control național, ca în Ungaria și Polonia, chiar dacă ar gîndi așa, deși nu prea pare! Nu cunosc cazul Austria-Ungaria și nici cazul Austria-Polonia, știu bine doar cazul Austria-România. Despre similitudini o ști mai bine dl Sevelda! Iată ce scriam însă despre acest ultim caz în 2016, cînd în zonă de luptat se lupta numai dl Orban, cînd „valul naționalist“ polonez nu pornise, cînd „rezonabilul“ PSD nu se afla la guvernare și cînd dl Sevelda nu se văicărise încă: „Unul din culegătorii principalii ai caimacului din România colonială a fost Austria. Ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest, Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Tîrgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia. România a fost o ţintă predilectă, punînd pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curînd au devenit adevăraţi stăpîni în Romînia. Nu s-au gîndit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, avînd în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpînul de la Viena. În strînsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de cîştiguri bancare fără finanţarea economiei –, România a început să crape! Deja băncile austriece nu mai găsesc altă ieşire decît reducerea expunerii pe România. Şi doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor“ (România, o colonie la periferia Europei, Ed. Roza Vînturilor, pag. 271).

Zău, nu prea înțeleg de ce ar fi supărat dl Sevelda. Dar dacă este cumva supărat pe România, ducă-se pe pustii cu investitorii domniei sale! Am mai rămîne și noi cu ceva petrol și gaze din vechile zăcăminte, pînă le-ar secătui complet austriecii, și cu niscai păduri, pînă ce le vor tăia complet austriecii, că doar nu credeți cumva că va ajunge prin România vreo moleculă din gazele românești exploatate de austrieci în largul Mării Negre! Și poate am mai apuca să luăm și noi credite de la noi de acasă, fără penalizarea de risc de țară aplicată de băncile austriece de la noi din țară. Căci oricum cîștigurile din secătuirea servitorului român s-au dus de mult pe apa Inn-ului!

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 21 februarie 2017 sub semnătura lui Ilie Șerbănescu.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/lupul-ajuns-victima-la-stana-este-prea-de-tot-296471/

Protocolul de colaborare DNA-SRI

AM PRINS-O PE KOVESI – Iată protocolul PICCJ – SRI! Are numărul 003064 din 4.02.2009 și a fost semnat cînd Procuror General era Laura Kovesi. În baza lui DNA și SRI au instrumentat ilegal, în parteneriat, dosare penale. Ofițerii SRI cereau procurorilor să nu pună la dosar documentele folosite la anchete. În ianuarie 2017, DNA prostea națiunea: “Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi” (Document)

Lumeajustitiei.ro vă prezintă dovada supremă că mari dosare de corupție din România au fost instrumentate la nivelul DNA – în mod abuziv – în baza Protocolului clasificat strict secret nr. 003064 din 4.02.2009. Acest protocol este certificatul de naștere al „cîmpului tactic“ recunoscut public de generalul SRI Dumitru Dumbravă, care a precizat că SRI urmărea dosarele penale pînă la soluția finală. La data semnării protocolului dintre PICCJ și SRI, șefii instituțiilor erau Laura Codruța Kovesi – Procuror General și George Maior director al SRI și Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.

Documentul prezentat mai jos în facsimil reprezintă o adresă strict secretă din 2013, trimisă de SRI conducerii DNA, în care se transmiteau informații în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea procurorilor DNA și se specifică în clar că operațiunea mixtă DNA-SRI se efectuează în baza unor articole din „Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr. 003064 din 4.02.2009“.

Se observă că titulatura protocolului e mai mult decît aiuristică, întrucat prin lege DNA nu are atribuții de cercetare pe fapte de siguranță națională, iar SRI nu are atribuții informative pe fapte de corupție.

document_protocol_700x

Colaborarea între magistrați si serviciile de informații este interzisă prin Legea 303/2004

Mai mult, în document, SRI invocă articole secrete din respectivul protocol și adresează la final rugămintea ca „datele prezentate să fie destinate exclusiv informării procurorului de caz, potrivit principiului necesității de a cunoaște, fără a fi introduse în dosarul cauzei“.

Existența unui protocol de cooperare între SRI și marile parchete pe dosarele penale încalcă flagrant Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor care prevede interdicții și sancțiuni severe:

„Art. 7 – (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenti, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) completează, anual, o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

(3) Consiliul Suprem de Apărare a țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiției, realitatea declarațiilor prevăzute la alin. (2)

(4) Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror.“

Iată așadar că împotriva statutului magistraților și a competențelor date prin lege celor două instituții, acestea au semnat un protocol între ele și au cooperat pe dosare, protocol despre care actualul Procuror General al României Augustin Lazăr a declarat în fața CSM că este „o inginerie“ nepermisă, după care a sfîrșit prin a nega existența lui. În ședinta CSM din 18 ianuarie 2017, Augustin Lazăr a recunoscut: „Nu mai există nici un protocol care să prevadă comisii mixte sau echipe mixte sau nu stiu ce. A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public și serviciile de informații, însă eu mereu mi-am pus următoarea problemă: acest protocol nu există, eu nu mi l-am însușit și nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic așa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de procedură penală, Doamne Dumnezeule…“

După ce că e capră rîioasă mai ține și coada pe sus! Cum a mințit DNA națiunea și apoi s-a dat lezată!

Nu dezvaluim încă întregul document, care se referă la un important om politic, dar amintim că nu mai departe de luna trecută, mai precis prin comunicatul nr. 106 din 27 ianuarie 2017, DNA a avut o reacție nervoasă la două articole de presă apărute (apărute in http://www.evz.ro si http://www.flux24.ro) și a tras o minciună cît casa, pretinzînd că „Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi“. Cu minciunile DNA suntem obișnuiți demult, însă ca reacție la cele două articole din respectivele publicații, prin același comunicat, DNA a anunțat că a sesizat CSM „să facă verificări pentru a constata în ce măsură, prin informațiile transmise, este afectată independența sistemului judiciar și prestigiul magistratilor.“

Iată fragmente din respectivul comunicat

27 ianuarie 2017

Nr. 106/VIII/3

COMUNICAT DNA

„Cu referire la o serie de informații vehiculate în spațiul public (informațiile transmise prin intermediul unor articole de presă apărute în perioada 25-27 ianuarie 2017 (în cotidianul „Evenimentul Zilei“ – prin intermediul paginii http://www.evz.ro – și pe pagina de internet http://www.flux24.ro) prezentate drept dezvăluiri despre „fabricarea ori înscenarea unor dosare penale“ ori „urmăriri penale la ordine“ făcute de DNA, la inițiativa și/sau cu implicarea unor politicieni și a unor persoane din conducerea Serviciului Român de Informații, precum și despre folosirea unor metode care exced cadrului legal, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de către procurorul șef al DNA, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Informațiile respective sunt neadevărate, ofensatoare și absurde și au menirea de a discredita activitatea procurorilor DNA, fiind folosite ca o stratagemă de către persoane interesate de a formula apărări în spațiul public și nu în fața unei instanțe de judecată (…) Informațiile mai sus menționate sunt în totalitate neadevărate: procurorul sef al DNA nu a participat la videoconferințe organizate de SRI, nici săptămînal, nici ocazional și nu are instalate în birou terminale speciale prin care să poată comunica instantaneu cu SRI.

Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kovesi.

Nu au existat echipe mixte SRI-procurori ori întîlniri între procurori și ofițerii de informații în case conspirative.

Dosarele penale sunt instrumentate strict prin raportare la Codul penal, Codul de procedură penală si Legea 78/2000 (…)

Nici Codul de Procedură Penală, nici altă lege specială cu aplicabilitate în urmărirea penală a infracțiunilor de corupție nu prevede implicarea unui serviciu de informații în modul de obținere a probelor în dosarul penal. Probele se administrează de către procuror și de către ofițerii de poliție judiciară în baza delegării procurorului. Nici un ofițer de informații nu participă la audierea de către procuror sau polițist a unui martor sau administrarea unui alt mijloc de probă (…) Prin urmare, a vehicula asemenea informații neadevărate plasează într-o lumină nefavorabilă nu doar procurorii DNA, ci creează dubii greu de înlaturat asupra legalității și corectitudinii funcționării întregului sistem judiciar.

În paralel, DNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii… să facă verificări pentru a constata în ce măsură, prin informațiile transmise, este afectată independența sistemului judiciar și prestigiul magistratilor.“

Lumeajustitiei.ro solicită Comisiei parlamentare de control asupra activității SRI să ceară PICCJ si SRI Protocolul nr. 003064 din 4.02.2009 și să il facă public, precum și să solicite instituțiilor abilitate să aplice sancțiunile care se impun. Justiția nu poate fi făcută decît în baza legii, și nu pe protocoale secrete de colaborare.

∗Citiți aici integral comunicatul DNA din 27 ianuarie 2017 –https://www.luju.ro/static/files/2017/februarie/22/DNA_-_DEZMINTIRE_PROTOCOL.pdf

∗Citiți aici cum Procurorul General Augustin Lazăr a recunoscut că a existat un protocol în baza caruia s-au format echipe operative procurori – ofițeri de informații- https://www.luju.ro/magistrati/parchete/planul-de-fabricare-a-dosarelor-vizionati-uluitoarea-recunoastere-a-lui-augustin-lazar-despre-actul-de-infiintare-a-politiei-politice-protocolul-dintre-servicii-si-parchete-a-fost-anulat-de-procurorul-general-este-adevarat-ca-a-existat-un-protocol-care-nu

Articolul a apărut în 22 februarie 2017 sub semnătura lui Răzvan Savaliuc.

Sursa: https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/am-prins-o-pe-kovesi-iata-protocolul-piccj-sri-are-numarul-003064-din-4-02-2009-si-a-fost-semnat-cand-procuror-general-era-laura-kovesi-in-baza-lui-dna-si-sri-au-instrumentat-ilegal-in-parteneriat-dosare-penale-ofiterii-sri-cereau-procurorilor-sa-nu-puna-