Category Archives: ISUS

Paști 2019

CRISTOS A ÎNVIAT!

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Reclame

Duminica Îndurării Divine – 28 aprilie 2019

         A doua duminică după Paști, 28 aprilie 2019, este dedicată sărbătoririi Îndurării Divine, zi în care Mîntuitorul nostru ne acordă indulgenţa plenară a păcatelor noastre.

Rozarul şi Novena Îndurării se recită începînd din Vinerea Mare, 19 aprilie și pînă sîmbătă, 27 aprilie 2019.

„Sufletul care se va mărturisi şi se va cumineca, va primi o totală iertare a păcatelor: în această zi vor fi deschise toate porţile prin care harurile Mele vor curge spre umanitate. Nimeni să nu aibă teamă de Mine, chiar dacă păcatele lui sînt multe. Fiecare suflet va contempla în veşnicie nemărginirea dragostei şi Îndurării Mele.“

Indulgenţa plenară, pe care sufletul o primeşte în această zi, reprezintă iertarea pedepsei temporale pentru păcatele care au fost spovedite şi iertate. Puterea indulgenţei se bazează pe meritele Mîntuitorului şi ale sfinţilor.

Condiţia obţinerii unei indulgenţe este ca sufletul să se găsească în stare de har sfinţitor, iar după primirea sfintei împărtăşanii, să recite, la intenţia Papei Benedict, Tatăl nostru, Bucură-te, Maria şi Credo.

Textul novenei şi rozarul Îndurării Divine sînt prezentate la adresa:

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/02/17/novena-indurarii-divine/.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Rugăciunea nu trebuie să fie un spectacol oferit celor din jur

           La Matei, Rugăciunea Domnului este precedată de o scurtă cateheză, care intenționează să ne pună în gardă împotriva formelor greșite de rugăciune. Rugăciunea nu trebuie să fie un spectacol oferit celor din jur; ea cere o discreție indispensabilă oricărei relații de iubire. Dumnezeu i se adresează fiecăruia cu un nume, pe care nimeni altcineva nu îl cunoaște, aflăm din Scriptură (Apocalipsa, 2,17). Iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare în parte este foarte personală și poartă în ea un mister al unicității, care nu poate fi divulgat înaintea oamenilor.

Această discreție esențială a rugăciunii nu exclude rugăciunea colectivă: Tatăl nostru este chiar o rugăciune la persoana întîi plural și numai făcînd parte din acest „noi” al copiilor lui Dumnezeu putem transgresa hotarele acestei lumi și să ne ridicăm pînă la El. Dar acest „noi” trezește partea cea mai intimă a persoanei mele; în actul rugăciunii, aspectul exclusiv personal trebuie să se contopească mereu cu cel comunitar, așa cum vom vedea mai departe, în interpretarea Rugăciunii Domnești. Așa cum în relația dintre un bărbat și femeie există aspecte foarte personale, care necesită spațiul protector al discreției, dar în același timp relația lor în căsnicie și familie implică, prin însăși menirea acesteia, responsabilități publice, așa se petrece și în relația cu Dumnezeu, acel „noi” al comunității oranților se întrepătrunde cu dimensiunea foarte personală a ceea ce fiecare în parte îi comunicăm numai lui Dumnezeu.

O altă formă eronată de rugăciune de care ne avertizează Domnul este pălăvrăgeala, cascada de cuvinte în care spiritul se sufocă. Toți cunoaștem pericolul care ne paște atunci cînd rostim formule de mult cunoscute, iar spiritul nostru se află în altă parte. Cel mai atenți sîntem atunci cînd îl rugăm pe Dumnezeu ceva cînd sîntem mișcați de o nevoie profundă sau cînd îi mulțumim cu inima plină de bucurie pentru că am primit ceva bun. Cel mai important lucru este însă, dincolo de asemenea situații de moment, că relația cu Dumnezeu este prezentă în sufletele noastre. Pentru ca aceasta să se întîmple, trebuie să menținem mereu trează această relație, iar lucrurile de zi cu zi trebuie să se raporteze iarăși și iarăși la ea. Ne vom ruga cu atît mai bine, cu cît în adîncul sufletelor noastre va exista această întoarcere către Dumnezeu. În măsura în care această orientare devine baza întregii noastre existențe, ne vom putea numi oameni ai păcii. Vom putea suporta cu atît mai multă durere, cu cît îi vom înțelege pe ceilalți și ne vom deschide către ei. Această orientare care marchează în totalitate conștiența noastră, prezența tacită a lui Dumnezeu la baza gîndirii, simțirii și ființei noastre, o numim „rugăciunea continuă”. Este, în fond, ceea ce înțelegem prin iubirea lui Dumnezeu, care este cea mai intimă condiție și totodată motorul iubirii de aproapele.

Această rugăciune propriu-zisă, starea tacită și interiorizată prin care sîntem cu Dumnezeu, are nevoie de hrană și de aceea e necesară rugăciunea concretă, cu cuvinte, închipuiri ori gînduri. Cu cît este Dumnezeu mai prezent în noi, cu atît mai mult vom putea fi cu adevărat cu El, în cuvintele rugăciunii. Dar și reciproca este valabilă: rugăciunea activă realizează și aprofundează starea noastră de a fi cu Dumnezeu. Această rugăciune poate și trebuie mai ales să vină din inima noastră, din nevoile, nădejdile, bucuriile și suferințele noastre, din rușinea păcatului săvîrșit și din mulțumirea pentru toate cele bune, devenind astfel o rugăciune foarte personală. Dar noi avem mereu nevoie și de sprijinul pe care ni-l dau acele rugăciuni în care a căpătat formă întîlnirea întregii Biserici și totodată a fiecărui om în parte cu Dumnezeu. Căci fără aceste ajutoare date, rugăciunea noastră proprie și imaginea lui Dumnezeu devin subiective, ajungînd să reflecte mai degrabă persoana noastră decît pe Dumnezeu cel viu. În cuvintele rugăciunilor care s-au înălțat mai întîi din credința poporului lui Israel, iar mai apoi din credința celor care se rugau în Biserică, învățăm să-l cunoaștem pe Dumnezeu și să ne cunoaștem și pe noi înșine. Aceste cuvinte constituie o școală a rugăciunii care stimulează schimbarea și deschiderea în viața noastră.

În Regula sa, Sfîntul Benedict a creat formula „mens nostra concordet voci nostrae” – gîndul nostru să concorde cu vocea noastră (Regi 19,7). Îndeobște, gîndul precedă vorbirea, caută și modelează cuvîntul. Dar în rugăciunea Psalmilor și, în general, în rugăciunea liturgică, se petrece contrariul: vocea sau cuvîntul vine înainte, iar spiritul nostru trebuie să se conformeze acestei voci. Căci de la noi putere, noi, oamenii, „nu știm să ne rugăm cum se cuvine” (Romani 8,26) – prea departe sîntem de Dumnezeu, prea mare și misterios este El pentru noi. Și astfel, Dumnezeu ne vine în ajutor: ne dă El Însuși cuvintele rugăciunii și ne învață să ne rugăm, ne îndeamnă, în cuvintele de rugăciune care vin de la El, să ne așternem pe drumul către El și, prin intermediul rugăciunii, să-l cunoaștem, puțin cîte puțin, împreună cu frații pe care ni i-a dat, pentru a ne apropia de El.

La Benedict, cuvintele citate mai sus se referă nemijlocit la Psalmi, marea carte de rugăciune a poporului lui Dumnezeu în Vechiul și în Noul Legămînt: sînt cuvinte pe care Sfîntul Duh le-a dăruit oamenilor, Duhul lui Dumnezeu devenit cuvînt. Astfel ne rugăm „în spirit” cu Spiritul Sfînt. Bineînțeles că acest lucru e cu prisosință valabil și pentru rugăciunea Tatăl nostru: ne rugăm lui Dumnezeu cu cuvintele date de Dumnezeu Însuși , spune sfîntul Ciprian. Și el mai adaugă: cînd spunem rugăciunea Tatăl nostru în noi se împlinește făgăduința lui Isus referitoare la adevărații închinători, care se închină Tatălui „în duh și în adevăr”. (Ioan 4,23). Cristos, care este adevărul, ne-a dăruit aceste cuvinte și în ele ni-l dăruiește pe Duhul Sfînt (cf. De dom.or.2, p.267 și urm.) Aici ni se arată și un element propriu al misticii creștine. Ea nu este atît o întoarcere către sine, cît mai ales o întîlnire cu Duhul lui Dumnezeu în cuvîntul care ne precedă, o întîlnire cu Fiul și cu Duhul Sfînt și o intrare în uniune cu Dumnezeul cel viu, care este mereu atît în noi, cît și deasupra noastră.

Sursa: Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, RAO International Publishing Company, București, 2010, pp. 121-124

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Cine n-a înțeles misterul Crăciunului, nu a înțeles esența creștinismului

         Calendarul sărbătorilor bisericești nu s-a dezvoltat, la început, în legătură cu nașterea lui Christos, ci din credința în învierea lui. Astfel, sărbătoarea de origine a creștinătății nu este Crăciunul, ci Paștele. Căci, într-adevăr, abia învierea lui Christos a întemeiat credința creștină, lăsînd-o să devină biserică. De aceea, Ignațiu de Antiohia (care a murit cel tîrziu în 117 d.Ch.) îi numește creștini pe aceia care „nu mai țin sabatul, ci trăiesc după ziua Domnului”. A fi creștin înseamnă a trăi pascal, întru înviere, fapt petrecut în Paștele săptămînal al zilei de duminică. Că Isus s-a născut pe 25 decembrie a constatat, cu siguranță, Hipolit din Roma, în comentariul despre Daniel de prin anul 204 d.Chr; de asemenea exegetul Bo Reicke din Basel a atras atenția asupra calendarului sărbătorilor, după care sînt relaționale istorisirile din Evanghelia după Luca despre nașterea Botezătorului și nașterea lui Isus. Din aceasta rezultă că și Luca presupune, în Evanghelia lui, data de 25 decembrie ca zi de naștere a lui Isus. În această zi a avut loc sărbătoarea de sfințire a Templului, introdusă de Iuda Macabeu în anul 164 î.Chr., data nașterii lui Isus simbolizînd astfel și faptul că, o dată cu el, care a răsărit ca lumina lui Dumnezeu în noaptea de iarnă, s-a petrecut și adevărata sfințire a Templului, sosirea lui Dumnezeu în mijlocul acestei lumi.

Sărbătoarea Crăciunului a luat, în fine, o formă clară de abia în secolul al IV-lea, cînd a înlăturat sărbătoarea romană a zeului neînvins al soarelui și i-a învățat pe oameni să înțeleagă nașterea lui Christos ca fiind victoria adevăratei lumini; din însemnările lui Bo Reicke s-a dedus că în această transformare a unei serbări păgîne într-o mare sărbătoare creștină au fost totuși preluate vechi tradiții evreiești și creștine.

Deosebita căldură omenească a sărbătorii Crăciunului, care ne emoționează atît de mult, încît a depășit cu mult Paștele în inima creștinătății, s-a dezvoltat însă de-abia în Evul Mediu; și aici Francisc de Assisi a fost cel care a ajutat la potențarea acestei noutăți, din iubirea sa profundă pentru Isus omul, pentru Dumnezeu-cu-noi. Primul său biograf, Toma de Celano, povestește în cea de-a doua biografie următoarele: „El sărbătorea Crăciunul mai mult decît oricare altă sărbătoare, cu o bucurie de nedescris. El spunea că aceasta era sărbătoarea sărbătorilor, căci în această zi Dumnezeu a devenit copil mic și a supt lapte ca toți copiii oamenilor. Francisc a îmbrățișat – cu cîtă tandrețe și dăruire! – icoanele care îl înfățișau pe Isus copilul și bîiguia plin de milă, asemeni pruncilor, cuvinte pline de tandrețe. Numele Isus era dulce ca mierea pe buzele sale.”

Din această convingere a decurs celebra sărbătoare de Crăciun din Greccio, inspirată probabil de vizita sa în Țara Sfîntă și la ieslea din Santa Maria Maggiore din Roma; ceea ce l-a mișcat a fost dorința de apropiere, de realitate; a fost dorința de a trăi Betleemul prezent, de a se bucura nemijlocit de nașterea copilului Isus și de a o împărtăși tuturor prietenilor săi.

În prima biografie, Celano povestește despre această noapte lîngă iesle într-un mod care îi mișcă pe oameni mereu și, totodată, contribuie hotărîtor la posibilitatea dezvoltării celui mai frumos obicei de Crăciun: ieslea. De aceea, putem spune pe bună dreptate că noaptea de la Greccio a dăruit creștinătății o nouă sărbătoare de Crăciun, astfel încît ceea ce exprimă, deosebita sa căldură și omenie, omenia Dumnezeului nostru, s-a împărtășit sufletelor și a dat credinței o nouă dimensiune. Sărbătoarea învierii îndreptase atenția spre puterea lui Dumnezeu, care învinge moartea și ne învață să sperăm în lumea ce va urma. Acum însă au devenit vizibile iubirea lipsită de apărare a lui Dumnezeu, umilința și bunătatea sa, care ni se abandonează în mijlocul acestei lumi și dorește să ne învețe un nou mod de viață și de iubire.

Poate că este folositor să ne oprim încă o clipă și să întrebăm: unde se află de fapt acest Greccio, care a dobîndit astfel pentru istoria credinței un înțeles propriu? Este o mică localitate în valea Rieti, în Umbria, nu prea departe de Roma, în direcția nord-vest. Lacuri și munți îi conferă acestui ținut un farmec deosebit și o frumusețe liniștită, care încă ne mai atinge, îndeosebi pentru că nu este atinsă de neliniștea turismului. Mănăstirea de la Greccio, aflată la o înălțime de 638 de metri, a păstrat ceva din simplitatea originară; a rămas modestă precum sătucul de la picioarele sale; pădurea o împrejmuiește ca în timpurile lui Poverello și invită la oprirea contemplatoare. Celano spune în legătură cu aceasta că Francisc ar fi iubit locuitorii acestui ținut îndeosebi pentru sărăcia și simplitatea lor; el ar fi venit deseori aici pentru a se odihni, atras și de o celulă de extrem de săracă și izolată, în care se putea deda netulburat contemplației lucrurilor cerești. Sărăcie – simplitate – tăcerea oamenilor și vorbirea creației: acestea erau, probabil, impresiile asociate de sfîntul din Assisi cu acest loc. În acest fel, Betleemul a putut deveni al său, iar el a putut rescrie misterul din Betleem în geografia sufletelor.

Dar să ne întoarcem la Crăciunul anului 1223. Terenul din Greccio îi era pus la dispoziție săracului din Assisi de un domn nobil pe nume Ioan, de care Celano povestește că, în ciuda originii sale înalte și a funcției sale importante, „nu dădea importanță nobleței sîngelui, ci dorea mai mult să o obțină pe cea a sufletului”. De aceea l-ar fi și iubit Francisc.

Despre acest Ioan spune Celano că în noaptea aceea avu parte de îndurarea unei minunate viziuni. El văzu în iesle un copil nemișcat, care prin apropierea Sfîntului Francisc a fost scos din somnul său. Autorul adaugă: „Această viziune corespundea într-adevăr celor petrecute, căci copilul Isus se cufundase în somnul uitării în multe inimi pînă la acea oră. Prin slujitorul său, Francisc, amintirea a fost însuflețită și întipărită memoriei în mod indestructibil.”

În această imagine este descrisă foarte exact noua dimensiune pe care Francisc a dăruit-o, prin credința sa, sărbătorii creștine de Crăciun, care pătrunde în inimă și în suflet: descoperirea revelației lui Dumnezeu, care se află tocmai în copilul Isus. În chiar acest mod a devenit Dumnezeu „Emanuel”, Dumnezeu cu noi, de care nu ne desparte nici o barieră a înălțimii și depărtării: ca prunc, ne-a devenit atît de apropiat, încît îi spunem fără teamă „tu”, ne putem adresa nemijlocit inimii lui de copil.

Prin copilul Isus, lipsa de apărare a iubirii lui Dumnezeu este cel mai bine cunoscută: Dumnezeu vine fără arme, deoarece nu vrea să cucerească din afară, ci să cîștige interior, să schimbe lăuntric. Dacă ceva poate înfrînge omul, lăudăroșenia, violența și lăcomia sa, atunci acest lucru este lipsa de apărare a copilului. Dumnezeu a adoptat-o, pentru a ne înfrînge astfel și a ne îndruma spre noi înșine.

Să nu uităm, că cel mai înalt titlu onorific al lui Isus Christos se cheamă „Fiul”-Fiul lui Dumnezeu; demnitatea divină este denumită prin cuvîntul care îl arată pe Isus ca un copil veșnic. Faptul că este copil corespunde în mod unic cu divinitatea Sa, care este divinitatea „Fiului”. Astfel, copilăria Sa ne arată cum putem ajunge la Dumnezeu, la divinizare. De aici se poate înțelege cuvîntul Său: „Dacă nu vă întoarceți și nu deveniți precum copiii, nu puteți intra în Împărăția Cerurilor.”

Cine n-a înțeles misterul Crăciunului, nu a înțeles esența creștinismului. Cine nu a acceptat acest lucru, nu poate intra în Împărăția Cerurilor – acesta este lucrul pe care Francisc voia să-l amintească întregii creștinătăți a timpului său și întregii vremi viitoare.

Sursa: Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Biecuvântarea Crăciunului, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2007, pp. 25-29

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-14804988789171

25 noiembrie 2018 – ISUS, REGELE UNIVERSULUI

RUGĂCIUNE CĂTRE ISUS, REGELE UNIVERSULUI

O, Isus, unicul Rege al Universului,

Îngenunchem la picioarele tale,

Te adorăm și te onorăm drept Regele și Conducătorul nostru.

Da, Doamne, toate națiunile ți se supun.

Numai tu ești adevăratul Rege,

Numai tu ești adevărata pace.

Numai tu ești lumina.

Noi te adorăm numai pe tine!

Tu ești sprijinul nostru,

Ești comoara noastră,

Ești Domnul nostru,

O, mare Dumnezeu al cerului și al pămîntului.

Credem cu tărie că ești prezent cu adevărat în Sfînta Euharistie.

Tu ești acolo viu, iubitor.

Tu vrei să ne hrănești cu pîinea vieții.

Da, vino și hrănește-i pe copiii tăi.

Privirile tale sînt ațintite asupra sufletelor,

Veghezi asupra tuturor națiunilor.

Inima ta este pentru noi un loc de odihnă.

Așadar ne consacrăm Inimii tale de Rege și de Prinț.

 Doamne, numai ție să ți se aducă toată mărirea, cinstea, iubirea pînă la sfîrșitul veacurilor și în veșnicie. Amin.

Rugăciunea a fost dictată de către Domnul nostru Isus Cristos sorei Marie Olive du Christ-Roi de la

Mănăstirea benedictinelor Sfîntului Sacrament din Paris în data de 7 iulie 1927.

Sursa: http://surlespasdessaints.over-blog.com/article-24067636.html

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Instituită de către Papa Pius al XI-lea prin enciclica Quas Primas din 11 decembrie 1925,  sărbătoarea Cristos, Regele Universului este celebrată în ultima duminică a anului liturgic, la sfîrşitul lunii noiembrie (duminica care precede prima duminică a Adventului, care este începutul anului liturgic).

Sărbătoarea pune accentul pe ideea că în Isus Cristos este rezumată întreaga creaţie.

Peste ani, în 25 noiembrie 2006, cu ocazia aceleiaşi sărbători, adresîndu-se credincioşilor adunaţi în Piaţa San Pietro,  Sfîntul Părinte Papa Benedict al XVI-lea explica  semnificaţia acestei frumoase sărbători:

„Dragi fraţi şi surori,

În această ultimă duminică a anului liturgic celebrăm solemnitatea lui Cristos,  Regele Universului. Evanghelia de astăzi ne repropune o parte a dramaticului interogatoriu la care Pilat din Pont l-a supus pe Isus, cînd i-a fost predat, cu acuzaţia de a fi uzurpat titlul de «rege al iudeilor». La întrebările guvernatorului roman, Isus a răspuns afirmînd că este rege, dar nu din lumea aceasta (cfr Ioan 18,36). El nu a venit să stăpînească peste popoare şi teritorii, ci să elibereze oamenii din sclavia păcatului şi să îi împace cu Dumnezeu. Şi a adăugat: «Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu.» (Ioan 18,37).

Dar care este «adevărul» pe care Cristos a venit să îl mărturisească în lume? Întreaga sa existenţă dezvăluie că Dumnezeu este iubire: acesta este aşadar adevărul pentru care El a dat mărturie deplină prin însăşi jertfa vieţii sale pe Calvar. Crucea este «tronul» de pe care a manifestat sublima regalitate a lui Dumnezeu Iubire: oferindu-se ca ispăşire a păcatului lumii, el a înfrînt domnia «principelui acestei lumi» (Ioan 12,31) şi a instaurat pentru totdeauna Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţie care se va manifesta în plinătate la sfîrşitul timpurilor, după ce toţi duşmanii Săi, şi în final moartea, vor fi supuşi Lui (cfr 1Corinteni 15,25-26). Atunci Fiul va încredinţa Împărăţia Tatălui şi în sfîrşit Dumnezeu va fi «totul în toţi» (1Corinteni 15,28). Calea pentru a ajunge la această ţintă este lungă şi nu admite scurtături: trebuie, de fapt, ca fiecare persoană să primească liber adevărul iubirii lui Dumnezeu. El este Iubire şi Adevăr şi atît iubirea cît şi adevărul nu se impun niciodată: bat la uşa inimii şi a minţii şi, unde pot intra, aduc pace şi bucurie. Acesta este modul de a domni al lui Dumnezeu; acesta este proiectul său de mîntuire, un «mister» în sensul biblic al cuvîntului, adică un plan care se revelează puţin cîte puţin în istorie.

Fecioara Maria a fost asociată în mod cu totul singular Regalităţii lui Cristos. Ei, umilei tinere din Nazaret, Dumnezeu i-a cerut să devină Mama lui Mesia şi Maria a corespuns la această chemare cu toată fiinţa sa, unind al său «da» necondiţionat cu cel al Fiului Isus şi făcîndu-se împreună cu El ascultătoare pînă la sacrificiu. De aceea Dumnezeu a înălţat-o peste orice creatură şi Cristos a încoronat-o ca Regină a Cerului şi a pămîntului. Să încredinţăm mijlocirii ei Biserica şi întreaga omenire, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată domni în toate inimile şi să se împlinească planul Său de dreptate şi pace.“

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/F%C3%AAte_du_Christ_Roi

http://www.catholica.ro/2006/11/25/papa-despre-cristos-regele-universului/

Copyright © 2013 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

14 septembrie 2018 – Înălțarea Sfintei Cruci

 Biserica Înălțării Sfintei Cruci din Osijek, Croația

PRIN CRUCE LA LUMINĂ

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Preasfînta Inimă a lui Isus – 8 iunie 2018

Rugăciune

            Preasfîntă Inimă a lui Isus, ai milă de cei care suferă în această vale de lacrimi. În aceste zile de disperare numeroși sînt nefericiții care își îndreaptă spre tine mîinile lor rugătoare. Ei imploră cu încredere infinita ta îndurare. Ajută-i, Doamne, să poarte jugul datoriei, sprijină-i în luptele împotriva demonului, a lumii și a tuturor dușmanilor mîntuirii lor, protejează-i în ceasul încercărilor.

    Ai promis că cei nefericiți vor fi primiți cu bunăvoință de îndată ce imploră ajutorul tău. Mă văd cufundat în tristețe și neliniște; în jurul meu furtuna lovește, cerul este întunecat, viitorul nesigur…

  O Inimă a lui Isus, îndepărtează nenorocirile care ne amenință, liniștește cu un cuvînt furtuna, dăruiește-ne pe pămînt pacea care este garanția fericirii veșnice! Amin.

Rugăciune oferită de Monseniorul de Ségur (1820-1881) fratelui său, marchizul de Ségur

Sursa: http://www.spiritualite-chretienne.com/s_coeur/priere_a.html#Segur

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Cerere specială a Domnului nostru Isus Cristos – 31 mai

Mesajul Domnului nostru Isus Cristos către fiica sa preaiubită Luz de María

         Poporul meu preaiubit,

Rugați-vă Sfîntul Rozar la ora șase seara în fiecare țară și cereți Mamei mele în fiecare zi intențiile pe care vi le recomand.

31 mai

       Poporul meu preaiubit, încoronați-o pe Mama mea cu coroana credinței, speranței și carității. Consacrați-vă Mamei mele și cereți mijlocirea sa înaintea Treimii noastre ca omul să nu refuze convertirea. Oferiți-i astăzi un buchet de 10 BUCURĂ-TE MARIA invocîndu-l pe Sfîntul Gabriel ca el să vă dea conștiința necesară astfel încît fiecare dintre voi în particular să ofere Da-ul său Treimii noastre.

       Ca Părinte generos dăruiesc Binecuvîntarea mea specială, sporind puterea voinței de a face binele, celor care au respectat această cerere a mea de a o însoți pe Mama mea și de a-i solicita ajutorul.

Isus al vostru

      „În cursul acestei luni, în casele, locurile, reuniunile, bisericile în care vă rugați și meditați Sfîntul Rozar, îi voi binecuvînta pe cei care se roagă și le voi oferi harul protecției mele spirituale ori de cîte ori au nevoie.“ (Preasfînta Fecioară Maria către Luz de María în 2 mai 2018)

      Astăzi se sărbătorește Trupul și Sîngelui Domnului. (Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2015/06/04/trupul-si-singele-domnului/)

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Preasfînta Treime – 27 mai 2018

          Preasfîntă Treime, Tată, Fiule și Spirite Sfînt, din adîncul nimicniciei mele te ador cu umilință și încredere. Îndură-te să privești cu bunăvoință această făptură a ta care poartă în sine imaginea ta dumnezeiască.

    Mintea mea se pierde în imensitatea ta în care se abandonează cu toată iubirea. Vino în mine și fă-mă să devin cerul tău și templul prezenței tale!

   Tu ești unicul meu bine și de aceea doresc ca viața mea pămîntească să fie încontinuu îndreptată spre tine în așteptarea unirii cu tine pentru totdeauna, în veșnicia iubirii și a bucuriei. Amin.

Tatăl nostru, Bucură-te Maria, Mărire Tatălui

Sursa: Pr. Ioan Șerban Manole, OFMConv, (coordonator), Carte de rugăciuni tradiționale și biblice, Serafica, Roman, 2007, p.27

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Rugăciune către Îndurarea Divină

Rugăciune către Îndurarea Divină

        Dumnezeule, Tată Îndurător, care ai făcut cunoscută iubirea ta prin Fiul tău Isus Cristos și ai revărsat-o asupra noastră prin Spiritul Sfînt mîngîietor, îți încredințăm astăzi destinul lumii și al fiecărui om. Privește la păcatele noastre, vindecă slăbiciunea noastră, învinge orice rău, fă ca toți locuitorii pămîntului să experimenteze îndurarea ta pentru ca în tine, Dumnezeule, Unul și Treimic, să găsească întotdeauna izvorul speranței.

Părinte Veșnic, pentru patima dureroasă și învierea Fiului tău, dăruiește-ne nouă și lumii întregi îndurarea ta. Amin.

Rugăciunea Sfîntului Ioan Paul al II-lea din 17 august 2002

Sursa: http://eglise.catholique.fr/actualites/dossiers/jubile-de-la-misericorde/410199-prier-pour-la-misericorde/

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

PAȘTI 2018

CRISTOS A ÎNVIAT!

Predica Papei Benedict al XVI-lea la liturghia Cinei Domnului – 21 aprilie 2011

Predica Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea

la Liturghia Cinei Domnului din Bazilica San Giovanni in Laterano

joi, 21 aprilie 2011

Iubiți frați și surori,

           Joia Sfîntă nu este numai ziua instituirii Preasfintei Euharistii, a cărei strălucire se iradiază desigur asupra a tot restul și îl atrage, ca să spunem așa, înlăuntrul său. Face parte din Joia Sfîntă și noaptea întunecată a Muntelui Măslinilor, spre care Isus iese împreună cu discipolii săi; face parte din el singurătatea și abandonarea lui Isus, care rugîndu-se merge în întîmpinarea întunericului morții; fac parte din el trădarea lui Iuda și arestarea lui Isus, precum și tăgăduirea lui Petru, acuzarea în fața Sinedriului și încredințarea în mîinile păgînilor, ale lui Pilat. Să încercăm în acest ceas să înțelegem mai profund ceva din aceste evenimente, pentru că în ele se desfășoară misterul Răscumpărării noastre.

Isus iese în noapte. Noaptea înseamnă lipsă de comunicare, o situație în care nu ne vedem unul pe altul. Este un simbol al neînțelegerii, al întunecării adevărului. Este spațiul în care răul, care în fața luminii trebuie să se ascundă, poate să se dezvolte. Isus însuși este lumina și adevărul, comunicarea, curăția și bunătatea. El intră în noapte. În ultimă analiză, noaptea este simbol al morții, al pierderii definitive a comuniunii și a vieții. Isus intră în noapte pentru a o depăși și pentru a inaugura noua zi a lui Dumnezeu în istoria omenirii.

În timpul acestui drum El a cîntat cu Apostolii săi Psalmii eliberării și ai răscumpărării lui Israel, care reevocau primul Paște în Egipt, noaptea eliberării. Acum El merge, cum este obișnuit să facă, pentru a se ruga singur și pentru a vorbi ca Fiu cu Tatăl. Dar, altfel decît de obicei, vrea să știe că-i are aproape pe trei discipoli: Petru, Iacob și Ioan. Sunt cei trei care au avut experiența Schimbării la Față – transparența luminoasă a gloriei lui Dumnezeu prin figura sa umană – și care L-au văzut în centru între Lege și Profeți, între Moise și Ilie. Au auzit cum El vorbea cu amîndoi despre „exodul“ său la Ierusalim. Exodul lui Isus la Ierusalim – ce cuvînt misterios! Exodul lui Israel din Egipt a fost evenimentul fugii și eliberării poporului lui Dumnezeu. Ce aspect va avea exodul lui Isus, în care sensul acelei drame istorice va trebui să se împlinească definitiv? Acum discipolii devin martori ai primei părți din acest exod – ai umilirii extreme, care totuși era pasul esențial al ieșirii spre libertate și spre viața nouă, la care exodul tinde. Discipolii, a căror apropiere Isus a căutat-o în acel ceas de travaliu extrem ca element de susținere umană, au adormit repede. Totuși au auzit cîteva fragmente din cuvintele de rugăciune ale lui Isus și au observat atitudinea sa. Ambele lucruri s-au imprimat profund în sufletul lor și ei le-au transmis creștinilor pentru totdeauna. Isus îl numește pe Dumnezeu „Abba“. Asta înseamnă – așa cum adaugă ei – „Tată“. Însă nu este forma obișnuită pentru cuvîntul „tată“, ci un cuvînt din limbajul copiilor – un cuvînt afectuos cu care nu se îndrăznea să se adreseze lui Dumnezeu. Este limbajul celui care este într-adevăr „copil“, Fiu al Tatălui, al Celui care se află în comuniune cu Dumnezeu, în cea mai profundă unitate cu El.

Dacă ne întrebăm în ce anume constă elementul cel mai caracteristic al figurii lui Isus în Evanghelii, trebuie să spunem: este raportul său cu Dumnezeu. El este mereu în comuniune cu Dumnezeu. Faptul de a fi cu Tatăl este nucleul personalității sale. Prin Cristos îl cunoaștem pe Dumnezeu cu adevărat. „Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată“, spune sfîntul Ioan. Cel „care este spre sînul Tatălui… l-a făcut cunoscut“ (1,18). Acum îl cunoaștem pe Dumnezeu așa cum este cu adevărat. El este Tată și asta într-o bunătate absolută în care putem avea încredere. Evanghelistul Marcu, care a păstrat amintirile sfîntului Petru, ne relatează că Isus, la apelativul „Abba“, a mai adăugat: La tine totul este posibil, tu poți totul (cf. 14,36). Cel care este Bunătatea, este în același timp putere, este atotputernic. Puterea este bunătate și bunătatea este putere. Această încredere o putem învăța de la rugăciunea lui Isus pe Muntele Măslinilor.

Înainte de a reflecta asupra conținutului cererii lui Isus, trebuie să ne mai îndreptăm atenția noastră spre ceea ce evangheliștii ne prezintă cu privire la atitudinea lui Isus în timpul rugăciunii sale. Matei și Marcu ne spun că El „a căzut cu fața la pămînt“ (Mt 26,39; cf. Mc 14,35), deci a asumat atitudinea de supunere totală, care a fost păstrată în liturgia romană din Vinerea Sfîntă. În schimb Luca ne spune că Isus se ruga în genunchi. În Faptele Apostolilor el vorbește despre rugăciunea în genunchi din partea sfinților: Ștefan în timpul uciderii sale cu pietre, Petru în contextul învierii unui mort, Paul pe calea spre martiriu. Astfel Luca a trasat o mică istorie a rugăciunii în genunchi în Biserica de la începuturi. Creștinii, cu îngenuncherea lor, intră în rugăciunea lui Isus pe Muntele Măslinilor. În amenințarea din partea puterii răului, ei, fiind îngenuncheați, sunt în picioare în fața lumii, dar, fiind fii, sunt în genunchi în fața Tatălui. În fața gloriei lui Dumnezeu, noi creștinii ne îngenunchem și recunoaștem divinitatea sa, dar exprimăm în acest gest și încrederea noastră că El învinge.

Isus luptă cu Tatăl. El luptă cu sine însuși. Și luptă pentru noi. Experimentează angoasa în fața puterii morții. Aceasta este înainte de toate pur și simplu tulburarea, proprie a omului, ba chiar a oricărei creaturi vii, în fața prezenței morții. Totuși în Isus este vorba de ceva mai mult. El își lungește privirea în nopțile răului. Vede mareea murdară a întregii minciuni și a întregii infamii care îi vine în întîmpinare în acel potir pe care trebuie să-l bea. Este tulburarea celui total Curat și Sfînt în fața întregului puhoi al răului din această lume, care se revarsă asupra Lui. El mă vede și pe mine și se roagă și pentru mine. Astfel acest moment de angoasă mortală a lui Isus este un element esențial în procesul Răscumpărării. De aceea, Scrisoarea către Evrei a calificat lupta lui Isus pe Muntele Măslinilor ca un eveniment sacerdotal. În această rugăciune a lui Isus, pătrunsă de angoasă mortală, Domnul împlinește funcția preotului: ia asupra sa păcatul omenirii, pe noi toți, și ne duce la Tatăl.

În sfîrșit, trebuie să mai acordăm atenție conținutului rugăciunii lui Isus pe Muntele Măslinilor. Isus spune: „Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta, însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu” (Mc 14,36). Voința naturală a Omului Isus se dă înapoi înspăimîntată în fața unui lucru așa de groaznic. Cere ca să fie scutit de aceasta. Totuși, ca Fiu, depune această voință umană în voința Tatălui: nu eu, ci tu. Cu asta El a transformat atitudinea lui Adam, păcatul primordial al omului, însănătoșindu-l în acest mod pe om. Atitudinea lui Adam a fost: Nu ceea ce ai voit tu, Dumnezeule; eu însuși vreau să fiu dumnezeu. Această mîndrie este adevărata esență a păcatului. Credem că suntem liberi și cu adevărat noi înșine numai dacă urmăm exclusiv voința noastră. Dumnezeu apare drept contrariul libertății noastre. Trebuie să ne eliberăm de El – acesta este gîndul nostru – nu atunci am fi liberi. Această răzvrătire fundamentală care pătrunde istoria și minciuna de fond care denaturează viața noastră. Atunci cînd omul este împotriva lui Dumnezeu, el este împotriva propriului adevăr și de aceea nu devine liber, ci înstrăinat de sine însuși. Suntem liberi numai dacă suntem în adevărul nostru, dacă suntem uniți cu Dumnezeu. Atunci devenim cu adevărat „ca Dumnezeu“ – nu opunîndu-ne lui Dumnezeu, nu debarasîndu-se de El sau negîndu-L. În lupta rugăciunii pe Muntele Măslinilor Isus a soluționat falsa contradicție dintre ascultare și libertate și a deschis calea spre libertate. Să-l rugăm pe Domnul să ne introducă în acest „da“ spus voinței lui Dumnezeu, făcîndu-ne astfel cu adevărat liberi. Amin.

Predica a fost publicată pe site-ul Magisteriu.ro în traducerea preotului Mihai Pătrașcu.

Sursa: http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-liturghia-cinei-domnului-2012/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Duminica Îndurării Divine – 8 aprilie 2018

       A doua duminică după Paști, 8 aprilie 2018, este dedicată sărbătoririi Îndurării Divine, zi în care Mîntuitorul nostru ne acordă indulgenţa plenară a păcatelor noastre.

Rozarul şi Novena Îndurării se recită începînd din Vinerea Mare, 30 martie și pînă sîmbătă, 7 aprilie 2018.

„Sufletul care se va mărturisi şi se va cumineca, va primi o totală iertare a păcatelor: în această zi vor fi deschise toate porţile prin care harurile Mele vor curge spre umanitate. Nimeni să nu aibă teamă de Mine, chiar dacă păcatele lui sînt multe. Fiecare suflet va contempla în veşnicie nemărginirea dragostei şi Îndurării Mele.“

Indulgenţa plenară, pe care sufletul o primeşte în această zi, reprezintă iertarea pedepsei temporale pentru păcatele care au fost spovedite şi iertate. Puterea indulgenţei se bazează pe meritele Mîntuitorului şi ale sfinţilor.

Condiţia obţinerii unei indulgenţe este ca sufletul să se găsească în stare de har sfinţitor, iar după primirea sfintei împărtăşanii, să recite, la intenţia Papei Benedict, Tatăl nostru, Bucură-te, Maria şi Credo.

Textul novenei şi rozarul Îndurării Divine sînt prezentate la adresa:

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/02/17/novena-indurarii-divine/.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

26 noiembrie 2017 – ISUS, REGELE UNIVERSULUI

RUGĂCIUNE CĂTRE ISUS, REGELE UNIVERSULUI

O, Isus, unicul Rege al Universului,

Îngenunchem la picioarele tale,

Te adorăm și te onorăm drept Regele și Conducătorul nostru.

Da, Doamne, toate națiunile ți se supun.

Numai tu ești adevăratul Rege,

Numai tu ești adevărata pace.

Numai tu ești lumina.

Noi te adorăm numai pe tine!

Tu ești sprijinul nostru,

Ești comoara noastră,

Ești Domnul nostru,

O, mare Dumnezeu al cerului și al pămîntului.

Credem cu tărie că ești prezent cu adevărat în Sfînta Euharistie.

Tu ești acolo viu, iubitor.

Tu vrei să ne hrănești cu pîinea vieții.

Da, vino și hrănește-i pe copiii tăi.

Privirile tale sînt ațintite asupra sufletelor,

Veghezi asupra tuturor națiunilor.

Inima ta este pentru noi un loc de odihnă.

Așadar ne consacrăm Inimii tale de Rege și de Prinț.

 Doamne, numai ție să ți se aducă toată mărirea, cinstea, iubirea pînă la sfîrșitul veacurilor și în veșnicie. Amin.

Rugăciunea a fost dictată de către Domnul nostru Isus Cristos sorei Marie Olive du Christ-Roi de la

Mănăstirea benedictinelor Sfîntului Sacrament din Paris în data de 7 iulie 1927.

Sursa: http://surlespasdessaints.over-blog.com/article-24067636.html

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Rugăciunea la rana sfîntă a umărului lui Isus

        Rugăciunea i-a fost revelată de Isus Sfîntului Bernard, abate de Clairvaux (1090-1153). El l-a întrebat pe Domnul care a fost cea mai mare durere pe care a suportat-o în timpul patimii sale. Isus i-a spus: „Am avut, purtînd crucea, o rană profundă de trei degete şi trei oase descoperite pe umăr. Această rană, care nu este cunoscută de oameni, mi-a produs o durere mai mare decît toate celelalte. Prin urmare, fă-o cunoscută creștinilor credincioși şi să ştii că, orice har care îmi va fi cerut în virtutea acestei răni, le va fi acordat. Şi tuturor acelora care, amintindu-şi de ea, mă vor onora în fiecare zi prin trei Tatăl nostru, Bucură-te, Maria şi Mărire Tatălui, le voi ierta toate păcatele mortale şi veniale; nu vor muri de moarte neprevăzută, iar în ultima clipă a vieţii vor fi vizitaţi de Preafericita Fecioară şi vor obţine haruri şi îndurare.“

Această rugăciune și această devoțiune au fost acceptate de Papa Eugen al III-lea.

Rugăciune

        Preaiubite Doamne Isuse Cristoase, Mielul cel dulce al lui Dumnezeu, eu sărmanul păcătos ador şi venerez preasfînta ta rană pe care ai primit-o pe umăr cînd ai purtat pe calvar crucea atît de grea, care a lăsat descoperite trei oase sfinte, producîndu-ți o durere imensă.

Eu te implor, în virtutea meritelor acestei răni, să ai milă de mine, iertîndu-mi toate păcatele mortale şi veniale, să mă asişti în ora morţii şi să mă conduci în Împărăţia ta fericită. Amin.

3 Tatăl nostru, 3 Bucură-te, Maria, 3 Mărire Tatălui.

Sursa: https://myriamir.wordpress.com/2015/11/24/devotion-a-la-sainte-plaie-de-lepaule-de-jesus-promesse-de-jesusdans-une-revelation-faite-a-saint-bernard/

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Preasfînta Inimă a lui Isus – 23 iunie 2017

Rugăciune

         Preasfîntă Inimă a lui Isus, izvorul binelui, te ador pe tine, cred în tine, sper în tine, te iubesc pe tine și îmi pare rău de toate păcatele mele.

    Îți ofer sărmana mea inimă, fă-o umilă, răbdătoare, curată, în armonie cu toate dorințele tale.

    Fă, bunule Isus, ca eu să trăiesc în tine și tu în mine. Apără-mă în pericole, mîngîie-mă în dureri și în întristări. Dăruiește-mi sănătate trupească și sufletească, binecuvîntarea ta în toate acțiunile mele și harul unei morți sfinte. Amin.

Sursa: https://zeitzubeten.org/gebete/herz-jesu/

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Trupul și Sîngele Domnului – 15 iunie 2017

 

            Sărbătoarea Trupului și Sîngelui Domnului este celebrată de obicei în joia care urmează după duminica Sfintei Treimi, care la rîndul ei este oficiată la o săptămînă după Rusalii. Cum data Rusaliilor depinde de cea a Sfintelor Paști, care se schimbă în fiecare an, la fel și sărbătorile Sfintei Treimi și ale Trupului Domnului cad în date diferite.

Celebrată în trecut cu mare pompă, incluzînd procesiunea euharistică în preajma fiecărei biserici parohiale, Corpus Christi este una din cele zece sărbători sfinte obligatorii în ritul latin al bisericii catolice.

Joia sfîntă sau joia verde este adeseori aleasă ca dată pentru oficierea primei împărtășanii.

În 2017 sărbătoarea are loc în data de 15 iunie.

În unele țări ca SUA, Franța, Belgia, Elveția, anumite părți ale Germaniei, Austria, Polonia, Portugalia, Spania sărbătoarea a fost transferată din ziua de joi în cea de duminică, 18 iunie 2017, adică la o săptămînă de Sfînta Treime.

Surse: https://www.thoughtco.com/when-is-corpus-christi-541612

https://fr.aleteia.org/2017/04/25/date-fete-dieu/

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

PAȘTI 2017

CRISTOS A ÎNVIAT!

Ghetsemani

             Datorită limitelor naturii sale, ființa umană nu este capabilă să perceapă pe deplin sacrificiul suprem al Fiului lui Dumnezeu care, luînd asupra sa păcatele lumii, s-a jertfit pe sine pentru mîntuirea noastră.

În grota din Ghetsemani, prin fața lui Isus s-au perindat toate păcatele omenirii, de la Adam și pînă la cea de-a doua venire a sa, suferința sa depășind puterea noastră de înțelegere.

În meditațiile privind Patimile Domnului nostru Isus Cristos,  Anne Catherine Emmerich mărturisea: „Oroarea și spaima îmi erau atît de mari încît Mirele Ceresc îmi apăru în față și își așeză mîinile plin de compasiune peste inima mea, spunînd: «Nimeni nu a văzut încă aceste lucruri, iar inima ta ar fi cedat sub durere dacă nu ți-aș fi dat putere.»“ (pag.88)

       „Isus a ajuns în Ghetsimani cam pe la ora nouă. Luna răsărise deja și lumina cerul, cu toate că pămîntul se afla încă în întuneric. Isus se afla într-o stare dintre cele mai întunecate și le-a spus discipolilor că pericolul era pe aproape. Aceștia erau tulburați. El le-a spus la opt dintre cei ce îl urmau să rămînă în Grădina Ghetsimani, în timp ce el a mers să se roage. I-a luat cu el pe Petru, Iacov și Ioan și mergînd puțin mai departe, a intrat în Grădina Măslinilor. Cuvintele nu pot descrie durerea ce i-a cuprins sufletul, căci se apropia clipa încercării. Ioan l-a întrebat cum de el, cel care pînă atunci întotdeauna îi îmbărbăta, acum era atît de abătut? «Sufletul meu este cuprins de o întristare de moarte» a răspuns el. Și a văzut suferințe și ispite înconjurîndu-l din toate părțile, din ce în ce mai aproape, sub formele unor figuri înspăimîntătoare purtate de nori. Apoi le-a spus celor trei apostoli: «Stați aici și vegheați cu mine. Rugați-vă ca nu cumva să intrați în ispită.» Isus a mers cîțiva pași mai jos și la stînga și s-a ascuns sub o stîncă, într-o grotă adîncă de aproximativ șase picioare, în timp ce apostolii au rămas deasupra într-un soi de deschizătură. Pămîntul se cutremura în timp ce intrai tot mai adînc în acestă grotă, iar plantele ce atîrnau pe stîncă îi ascundeau interiorul de cei din afară asemenea unei perdele.

Cînd Isus și-a părăsit discipolii am zărit o serie de figuri înspăimîntătoare înconjurîndu-l într-un cerc din ce în ce mai strîns. Durerea și agonia sufletului său continuau să sporească și tremura din cap pînă în picioare în momentul în care a intrat în grotă pentru a se ruga, ca un călător abătut căutînd grabnic să se adăpostească de o furtună iscată din senin. Însă viziunile îngrozitoare îl urmăreau peste tot, devenind din ce în ce mai clare și mai distincte. Vai! Grota aceasta părea să conțină imaginea îngrozitoare a tuturor păcatelor comise sau care urmau să fie comise de la căderea lui Adam pînă la sfîrșitul lumii, precum și a pedepselor pe care oamenii le meritau. Aici, pe Muntele Măslinilor, s-au refugiat Adam și Eva cînd au fost izgoniți din paradis pentru ca, lipsiți de adăpost, să se perinde pe pămînt. Ei au plîns și au suspinat chiar în această grotă.

Simțeam că Isus, încredințîndu-se judecății divine pentru păcatele lumii, a făcut ca latura sa divină să se întoarcă, într-un anume fel, în sînul Sfintei Treimi, s-a concentrat, ca să spun așa, în latura sa umană pură, iubitoare și inocentă și, puternic numai în iubirea sa inefabilă, s-a lăsat cuprins de suferință și agonie.

A căzut la pămînt, copleșit de o durere de nedescris și toate păcatele lumii i s-au perindat prin față, în aspecte nenumărate și arătîndu-și adevărata urățenie diformă. Pe toate le-a luat asupra sa și în rugăciune a oferit judecății Tatălui Ceresc propria lui persoană ca plată pentru o datorie atît de îngrozitoare. Dar Satan, ce era înscăunat în mijlocul tuturor acestor orori și chiar se bucura în mod diabolic la vederea acestora, și-a dezlănțuit mînia împotriva lui Isus, căruia i-a arătat viziuni din ce în ce mai îngrozitoare, în același timp adresîndu-se umanității sale sfinte astfel: «Chiar și acest păcat îl iei asupra ta? Vrei să-i înduri pedeapsa? Ești tu pregătit să dai socoteală pentru toate aceste păcate?»

În acea clipă o rază de lumină, asemenea unei cărări strălucitoare, s-a coborît de la Ceruri. Era un cortegiu al îngerilor ce au coborît pentru a-l îmbărbăta și întări pe Isus. Restul grotei era plin de viziuni înspăimîntătoare ale crimelor noastre. Isus le-a luat asupra lui, însă inima lui, ce era plină de iubire perfectă pentru Dumnezeu și pentru om, a fost asaltată de neliniște, lăsîndu-se copleșită de greutatea atîtor crime abominabile.“ (pag.75-76)

„Grota în care a îngenuncheat am văzut-o plină de imagini înspăimîntătoare. Am văzut toate păcatele, slăbiciunile, viciile și nerecunoștința omenirii torturîndu-l și zdrobindu-l de pămînt. Spaima de moarte și teroarea pe care a simțit-o ca om la vederea suferințelor expiatorii ce urmau să se abată asupra lui l-au înconjurat și l-au atacat sub forma unor spectre oribile. El se prăbușea, cînd într-o parte cînd în alta, încleștîndu-și mîinile. Trupul îi era acoperit cu o sudoare rece și tremura tot.“ (pag 78)

„Infamiile tuturor epocilor de la începuturi și pînă în zilele noastre și chiar pînă la sfîrșitul lumii – toate greșelile, înșelătoriile, fanatismele nebunești și răutățile – i-au fost înfățișate înaintea ochilor și i-a contemplat, ca și cum ar fi plutit înaintea sa, pe toți apostații, ereticii și falșii reformatori, care îi înșală pe oameni sub o mască a sfințeniei. Corupătorii și corupții tuturor epocilor l-au insultat și chinuit pentru că nu a fost răstignit după moda lor, sau pentru că nu a suferit exact în modul în care l-au stabilit sau și l-au imaginat ei. S-au întrecut unii cu alții în a sfîșia cămașa necusută a Bisericii sale. Mulți l-au maltratat, insultat și repudiat și mulți s-au ferit plini de dispreț, evitîndu-i îmbrățișarea plină de compasiune, grăbindu-se către abisul ce în final i-a înghițit.“ (pag 83)

„Am văzut creștini insolenți de toate vîrstele, preoți nepăsători sau blasfemiatori, mulțimi de cuminecați căldicei și nedemni de această onoare, soldați imorali profanînd vesela sacră și servitori ai diavolului folosind Sfînta Împărtășanie în misteriile înspăimîntătoare ale cultului satanic. În cadrul acestei haite am văzut un mare număr de teologi ce au fost îndreptați de păcatele lor către erezie atacîndu-l pe Isus în Sfînta Taină a Bisericii sale și, prin intermediul cuvintelor și promisiunilor seducătoare smulgînd afară din inima sa un număr din sufletele pentru care el și-a vărsat sîngele. […] Am văzut neamuri întregi îndepărtate în acest fel de la sînul său și lipsite de orice fel de participare la comorile lăsate în grija Bisericii. În fine, i-am văzut pe toți cei ce s-au separat de Biserică adînciți în superstiție, necredință, erezie și filosofie lumească lipsită de orice valoare de adevăr. Iară aceștia și-au dat frîu liber furiei adunîndu-se în grupuri numeroase pentru a ataca Biserica, îmboldiți fiind de șarpele ce se zvîrcolea în mijlocul lor.“ (pag 88)

Sursa: Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, Din meditațiile Annei Catherine Emmerich, Eikon, Cluj-Napoca,2004

Tablouri de Crăciun

Iarna 1

Iarna 2

Iarna 5

Iarna 4

Iarna 9

Iarna 8

Crăciun fericit!

Crăciun fericit! 

creche-close-up

Să fim recunoscători Părintelui Ceresc pentru cadoul cel mai de preț oferit umanității: nașterea lui Isus, Mîntuitorul nostru.

Revelații ale cerului

Actul de Iubire

36507283

 

                  Peste șaizeci de ani, mistica germană Justine Klotz (1888-1984) a primit mesaje de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Spiritul Sfînt, precum și de la Sfînta Fecioară, îngeri și sfinți pe care le-a notat cu meticulozitate sub îndrumarea directorului său spiritual. Mesajele au fost publicate sub forma unei culegeri intitulată Dumnezeu vorbește sufletului.

          „Aceasta înseamnă: fiecărui suflet. Astfel că tu trebuie să scrii! Trebuie ca această culegere să fie transmisă altor persoane…. Îți voi arăta puterea Inimii mele, a Îndurării mele…Răutatea nu va întîrzia să dea înapoi…Reînnoiesc orice lucru!…Rugați-vă stăruitor Actul de Iubire!…Acesta trebuie să fie asemenea unui ceas care funcționează pentru totdeauna.“ (Isus către Justine Klotz)

ACTUL DE IUBIRE

Isus, Maria vă iubesc!

Salvați sufletele preoților, salvați sufletele.

Vă rugăm stăruitor:

Îngăduiți-ne să repetăm acest Act de Iubire de o mie de ori,

cu fiecare respirație, cu fiecare bataie a inimii.

(Imprimatur e Vicariatu Urbis, die 29.11.13)

          „Întotdeauna începeți ziua voastră în felul acesta și nu o încheiați în alt mod… Cuvîntul «mie» vi-l fac cadou. N-a fost niciodată astfel! Acesta este darul de Iubire al Sufletului meu divin… Toată lumea este cuprinsă în acest ACT DE IUBIRE. Trebuie deci să-l răspîndiți și să-l popularizați. El va deveni o flacără uriașă, îți promit. Începe cu curaj și adaugă întotdeauna „mia“! Nu vă dați seama ceea ce realizați prin intermediul lui…“ (Isus către Justine Klotz)

Sursa: http://www.dieuparlealame-prieredelactedamour.org/

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului

206-christ-roi

Predica Sfîntului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, duminică, 25 noiembrie 2012

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat și întru preoție,
Iubiți frați și surori,

                 Solemnitatea de astăzi a lui Cristos Regele universului, încoronare a anului liturgic, se îmbogățește cu primirea în Colegiul Cardinalilor a șase noi membri pe care, conform tradiției, i-am invitat în această dimineață să concelebreze cu mine Euharistia. Fiecăruia dintre ei adresez salutul meu cel mai cordial, mulțumindu-i cardinalului James Michael Harvey pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat în numele tuturor. Îi salut pe ceilalți cardinali și pe toți prelații prezenți, precum și stimatele autorități, pe domnii ambasadori, pe preoți, pe călugări și pe toți credincioșii, în special pe cei care provin din diecezele încredințate grijii pastorale a noilor cardinali.

            În această ultimă duminică din anul liturgic Biserica ne invită să-l celebrăm pe Domnul Isus ca Rege al universului. Ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre viitor, sau mai bine zis în profunzime, spre ținta ultimă a istoriei, care va fi împărăția definitivă și veșnică a lui Cristos. El era la început cu Tatăl atunci cînd a fost creată lumea și va manifesta pe deplin domnia sa la sfîrșitul timpurilor, cînd îi va judeca pe toți oamenii. Cele trei lecturi de astăzi ne vorbesc despre această împărăție. În textul evanghelic pe care l-am ascultat, luat din Evanghelia Sfîntului Ioan, Isus se află într-o situație umilitoare – aceea de acuzat – în fața puterii romane. A fost arestat, insultat, batjocorit și acum dușmanii săi speră să-i obțină condamnarea la supliciul crucii. L-au prezentat la Pilat ca pe unul care aspiră la puterea politică, unul care se numește pe sine rege al iudeilor. Procuratorul roman face investigația sa și-l interoghează pe Isus: „Tu ești regele iudeilor?“ (In18,33). Răspunzînd la această întrebare, Isus clarifică natura împărăției sale și chiar a mesianității sale, care nu este putere lumească, ci iubire care slujește; El afirmă că împărăția sa nu trebuie deloc confundată cu orice împărăție politică: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta… nu este de aici de pe pământ” (v. 36).

            Este clar că Isus nu are nici o ambiție politică. După înmulțirea pâinilor, oamenii, entuziasmați de minune, voiau să-l ia cu forța ca să-l facă rege, pentru a răsturna puterea romană și a stabili astfel o nouă împărăție politică ce avea să fie considerată ca împărăția lui Dumnezeu atît de așteptată. Însă Isus știe că împărăția lui Dumnezeu este de cu totul alt gen, nu se bazează pe arme și pe violență. Și tocmai înmulțirea pîinilor devine, pe de o parte, semn al mesianității sale, însă, pe de altă parte, o cumpănă a apelor în activitatea sa: din acel moment drumul spre Cruce devine tot mai clar; acolo, în actul suprem de iubire, va străluci împărăția promisă, împărăția lui Dumnezeu. Însă mulțimea nu înțelege, este dezamăgită și Isus se retrage pe munte singur ca să se roage, să vorbească cu Tatăl (cf. In 6,1-15). În relatarea Pătimirii vedem că și discipolii, deși au împărtășit viața cu Isus și au ascultat cuvintele sale, se gîndeau la o împărăție politică, instaurată cu ajutorul forței. În Ghetsemani, Petru a scos sabia sa și a început să lupte, însă Isus l-a oprit (cf. In 18,10-11). El nu vrea să fie apărat cu armele, ci vrea să împlinească voința Tatălui pînă la capăt și să stabilească împărăția sa nu cu armele și cu violența, ci cu aparenta slăbiciune a iubirii care dăruiește viața. Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție complet diferită de cele pămîntești.

        Pentru aceasta, în fața unui om lipsit de apărare, fragil, umilit, așa cum este Isus, un om al puterii ca Pilat rămîne surprins; surprins pentru că aude vorbindu-se despre o împărăție, despre servitori. Și pune o întrebare care probabil că i s-a părut paradoxală: „Așadar, tu ești rege?“. Ce tip de rege poate să fie un om în condițiile acelea? Însă Isus răspunde în mod afirmativ: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu“(In 18,37). Isus vorbește despre rege, despre împărăție, însă referința nu este la stăpînire, ci la adevăr. Pilat nu înțelege: poate exista o putere care nu se obține cu mijloace umane? O putere care să nu răspundă la logica stăpînirii și a forței? Isus a venit pentru a revela și a aduce o nouă regalitate, aceea a lui Dumnezeu; a venit pentru a da mărturie despre adevărul cu privire la un Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8.16) și care vrea să stabilească o împărăție a dreptății, a iubirii și a păcii (cf. Prefața). Cel care este deschis la iubire, ascultă această mărturie și o primește cu credință, pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu.

         Această perspectivă o regăsim în prima lectură pe care am ascultat-o. Profetul Daniel prezice puterea unui personaj misterios situat între cer și pămînt: „Iată am văzut pe cineva, venind pe norii cerului, ca un fiu al omului. El a ajuns pînă la Bătrîn și i-a fost prezentat. Lui i s-au dat stăpînirea, slava și domnia. Toate popoarele, națiunile și oamenii de toate limbile trebuie să-i slujească lui. Stăpînirea lui este o stăpînire veșnică, nepieritoare, iar împărăția lui nu va fi niciodată distrusă” (7,13-14). Sînt cuvinte care prospectează un rege care stăpînește de la mare la mare pînă la marginile pămîntului, cu o putere absolută care nu va fi distrusă niciodată. Această viziune a profetului, o viziune mesianică, este luminată și își află realizarea în Cristos: puterea adevăratului Mesia, putere care nu apune niciodată și care nu va fi distrusă niciodată, nu este aceea a împărățiilor de pe pămînt care apar și dispar, ci este aceea a adevărului și a iubirii. Cu asta înțelegem că regalitatea vestită de Isus în parabole și revelată în mod deschis și explicit în fața procuratorului roman, este regalitatea adevărului, singura care dă tuturor lucrurilor lumina lor și măreția lor.

         În lectura a doua, autorul Apocalipsului afirmă că și noi participăm la regalitatea lui Cristos. În aclamația adresată „Celui care ne iubește și ne-a eliberat de păcatele noastre cu sîngele său“ declară că Cristos „a făcut din noi o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său“ (1,5-6). Și aici este clar că e vorba despre o împărăție întemeiată pe relația cu Dumnezeu, cu adevărul și nu despre o împărăție politică. Cu jertfa sa, Isus ne-a deschis drumul pentru un raport profund cu Dumnezeu: în El am devenit adevărați fii adoptivi, astfel sîntem făcuți părtași la regalitatea sa asupra lumii. A fi discipoli ai lui Isus înseamnă, așadar, a nu ne lăsa fascinați de logica lumească a puterii, ci a duce în lume lumina adevărului și a iubirii lui Dumnezeu. Autorul Apocalipsului lărgește apoi privirea spre a doua venire a lui Isus pentru a-i judeca pe oameni și a stabili pentru totdeauna împărăția divină și ne amintește că convertirea, ca răspuns la harul divin, este condiția pentru instaurarea acestei împărății (cf. 1,7). Este o invitație puternică adresată tuturor și fiecăruia: a ne converti mereu din nou la împărăția lui Dumnezeu, la stăpînirea lui Dumnezeu, a Adevărului, în viața noastră. Îl invocăm zilnic în rugăciunea „Tatăl nostru“ cu cuvintele „Vină împărăția ta“, care înseamnă a-i spune lui Isus: „Doamne, fă-ne să fim ai tăi, trăiește în noi, adună omenirea risipită și suferindă, pentru ca în Tine totul să fie supus Tatălui milostivirii și iubirii“.

        Vouă, iubiți și venerați frați cardinali – mă gîndesc îndeosebi la cei creați ieri – vă este încredințată această responsabilitate angajantă: de a da mărturie despre împărăția lui Dumnezeu, despre adevăr. Asta înseamnă a scoate în evidență mereu prioritatea lui Dumnezeu și a voinței sale în fața intereselor lumii și în fața puterilor sale. Deveniți imitatori ai lui Isus, care, în fața lui Pilat, în situația umilitoare descrisă de Evanghelie, a manifestat gloria sa: aceea de a iubi până la extrem, dăruindu-și viața pentru persoanele iubite. Aceasta este revelația împărăției lui Isus. Și pentru aceasta, cu o singură inimă și un singur suflet, ne rugăm: „Adveniat regnum tuum“. Amin.

BENEDICT XVI

Sursa: http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-solemnitatea-domnului-nostru-isus-cristos-regele-universului-2012/

Sfînta Marguerite-Marie, mesageră a iubirii divine

marg_marie

              În 16 octombrie biserica catolică o comemorează pe Sfînta Marguerite-Marie Alacocque (1647-1690), călugăriță din Ordinul Vizitandinelor, care a primit de la Isus misiunea de a institui și a răspîndi  devoțiunea către Preasfînta sa Inimă. Pe lîngă aceasta, Mîntuitorul i-a mai încredințat o alta, prin care a solicitat instituirea unei sărbători în onoarea Divinei sale Inimi (sărbătoarea la 19 zile de la Rusalii), o biserică națională dedicată  Inimii sale (Bazilica Montmartre va fi construită în 1873),

consacrarea Franței la Preasfînta sa Inimă și așezarea Inimii sale pe drapelul francez. La fel ca și în cazul cererii de consacrare a Rusiei la Inima Imaculată a Mariei,  această cerere a rămas literă moartă.

Inspirată de Mîntuitorul, Marguerite-Marie a instituit practica Orei Sfinte, care pentru ea a constat în a se ruga, culcată pe podea, cu fața în jos, de la orele 11 la 12 ale nopții, în fiecare primă joi a lunii, pentru a împărtăși suferința imensă pe care Isus a suportat-o în agonia sa.

Rugăciune

              Sfîntă Marguerite-Marie, tu ai fost aleasă de Domnul nostru Isus Cristos să descoperi oamenilor taina iubirii nemărginite a Preasfintei sale Inimi. Cunoscîndu-ți slăbiciunea, la început te-ai împotrivit stăruitoarelor îndemnuri ale iubirii divine, nu ai putut însă rezista și ai acceptat  să devii, prin rugăciune și jertfă, un apostol al iubirii.

     Te rugăm, dobîndește-ne de la Inima înflăcărată și rănită a lui Isus o dragoste statornică și plină de zel ca să ispășim păcatele noastre și ale semenilor noștri.

    Ajută-ne să devenim susținători ai făgăduințelor Inimii Preasfinte, să primim Sfînta Împărtășanie în fiecare primă vineri a lunii, iar la sfîrșitul vieții noastre să fim transformați de această iubire pentru a-l vedea pe Dumnezeu față în față. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Jesus

Surse: http://www.touteslespropheties.net/marguerite-marie-alacoque/

Arhiepiscopia Romano-Catolică, Devoțiuni în cinstea sfinților, București, 1980, p.200

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus

Sacre Coeur

„Privește această Inimă care atît de mult a iubit lumea și pe care, în schimb, oamenii nu au iubit-o.“ (Isus către Sfînta Marguerite -Marie Alacoque)

Din profețiile sfintei Marguerite-Marie:

„Convertirea în masă a evreilor nu va avea avea loc decît după moartea fulgerătoare a lui Anticrist.“

„O șesime dintre creștinii rămași fideli și celelalte cinci șesimi ale lumii sub domnia lui Anticrist.“

„Puțin peste trei ani pentru întunecata domnie a lui Anticrist. Secolul sfîrșitului va începe în anul 2.000.“

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Anul Îndurării – Duminica Îndurării Divine

jesus-misericordieux

Isuse, am încredere în tine!

Regele Universului

206-christ-roi

Astăzi îl sărbătorim pe Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului, cel care, prin sacrificiul său suprem, ne-a deschis calea către fericirea veșnică.

Christus vincit! Christus regnat! Christus imperat!

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

 

„Trupul și Sîngele Domnului“

Sfînta Euharistie„„

         Astăzi, 4 iunie 2015 se sărbătorește „Trupul și Sîngele Domnului“ denumită și Sărbătoarea Sfîntului Sacrament.

„Biserica catolică îşi arată cultul de adoraţie faţă de Sacramentul Euharistic nu numai în cursul Liturghiei, dar şi în afara celebrării ei, păstrînd cu cea mai mare grijă Ostiile consacrate, prezentîndu-le venerării solemne a credincioşilor creştini, purtîndu-le în procesiune spre bucuria mulţimii creştine… Din această credinţă deosebită s-a născut şi sărbătoarea «Trupul şi Sîngele Domnului», care, în special, prin strădania slujitoarei lui Dumnezeu, fericita Julienne de Cornillon, a fost celebrată pentru prima dată în dieceza de Liege, iar înaintaşul nostru Urban IV a extins-o la întreaga Biserică“. (Papa Paul al VI în enciclica „Mysterium fidei”, din 3 septembrie 1965)

Originile  sărbătorii le găsim în revelațiile fericitei Iuliana (1193-1258), superioara mănăstirii Mont Cornillon de lîngă Liège din Belgia.

„Fiind în extaz în timpul rugăciunii, a văzut luna strălucind de o lumină candidă, cu excepţia unei porţiuni, unde o linie întunecoasă părea că o deformează; Dumnezeu i-a dat de înţeles ce înseamnă această vedenie: în Biserică lipsea o solemnitate în cinstea Preasfîntului Sacrament. Ioan de Lausanne, duhovnicul fericitei Iuliana, a consultat mai mulţi teologi renumiţi, în special pe doi: pe Hugo de Sancto Caro şi pe Iacob Pantaleon, arhidiacon de Liège, cu privire la această vedenie, de la care a primit o judecată favorabilă; drept care a insistat pe lîngă episcopul de Liège să introducă în dieceza sa o sărbătoare în cinstea Sfîntului Sacrament. Episcopul a căzut de acord: a fixat această sărbătoare în joia de după duminica Sfintei Treimi, în acel an 1246 celebrînd-o el însuşi pentru prima dată.“

„La puţin timp Iacob de Pantaleon, arhidiacon de Liège şi confident al fericitei Iuliana, urcă pe tronul pontifical sub numele de Urban IV (1261-1264). Desigur că nu a uitat de «festum Eucharistiae», sărbătoarea pe care el o susţine cu căldură, dar se părea că momentul potrivit pentru a o extinde la întreaga Biserică întîrzia să sosească. Ceea ce l-a determinat în cele din urmă să o facă, se pare că a fost o veste pe care a aflat-o pe cînd se afla la Orvieto; o minune petrecută într-o localitate vecină, la Bolsena. Un preot în călătorie care era muncit de îndoieli cu privire la prezenţa reală a lui Cristos în Sfînta Euharistie, celebrînd într-o zi Sfînta Liturghie în biserica Sfînta Cristina din localitatea amintită, a văzut Ostia consacrată prefăcîndu-se în carne, din care curgea sînge viu; sîngele a pătat corporalul, altarul şi cîteva pietre din pardoseală. Papa a voit să vadă acest corporal. I s-a adus cu mare solemnitate la 19 iunie 1264. Papa a hotărît ca acest corporal să rămînă la Orvieto, ceea ce i-a determinat pe orvietani să construiască admirabila catedrală în care este păstrat şi astăzi. Peste puţină vreme, impresionat de această minune, la 11 august 1264, pe cînd se afla la Orvieto, papa a publicat Bulla «Transiturus de hoc mundo», prin care stabilea pentru întreaga Biserică sărbătoarea Corpus Domini. Însuşi papa a celebrat cel dintîi sărbătoarea acolo la Orvieto, cu o solemnitate ieşită din comun. Sărbătoarea s-a răspîndit rapid în întreaga Biserică, fiind primită pretutindeni cu entuziasm.

Documentul lui Urban IV prin care se instituia sărbătoarea «Corpus Domini» nu stabilea şi o procesiune cu Sfîntul Sacrament pentru această zi. Totuşi, documentul o sugera sau chiar o presupunea. Nu a fost nici o intervenţie pontificală care să prescrie procesiunea; cu toate acestea, ea a fost introdusă în Germania, Franţa, Italia şi celelalte ţări creştine dintr-un impuls spontan al pietăţii poporului; fervoarea cu care poporul lua parte la ea era impresionantă. Era punctul cel mai strălucitor al sărbătorii. Zelul clerului, credinţa înflăcărată a poporului, dărnicia conducătorilor au pus peste tot ceea ce au avut, la dispoziţia regelui măririi, spre a-i face cît mai triumfală trecerea pe străzile oraşelor şi satelor. La acest cortegiu triumfal, în rîndurile maselor compacte de credincioşi se aflau nobilii, principii, regii.

La început, Sfîntul Sacrament era purtat în procesiune în pixide de argint sau în relicviare împreună cu relicvele pentru care fuseseră confecţionate, dar adaptate în aşa fel încît să se poată vedea Sfînta Ostie. După ce s-a interzis ca Sfîntul Sacrament să fie purtat împreună cu moaştele, s-au confecţionat monstranţe special din aur, pietre preţioase şi cristal. Aceste monstranţe prin formele variate, arta şi bogăţia materialelor sunt monumente de o frumuseţe şi valoare excepţională. Monumentale erau uneori şi dimensiunile lor; astfel cea din Genova folosită şi azi e purtată pe rînd de opt preoţi. “

„Denumirea de Joia Verde, este o denumirea populară care s-a născut datorită unei celebrări care constă în construirea de altare în căsuţe din crengi verzi, sau împodobirea altarelor cu multă verdeaţă, acolo unde urmează să se facă o procesiune cu Preasfântul Sacrament.“

Sursa: http://www.profamilia.ro/intrebi.asp?id=77

 

 

 

ISUS CRISTOS, REGELE UNIVERSULUI

206-christ-roi

         Instituită de către Papa Pius al XI-lea prin enciclica Quas Primas din 11 decembrie 1925,  sărbătoarea Cristos, Regele Universului este celebrată în ultima duminică a anului liturgic, la sfîrşitul lunii noiembrie (duminica care precede prima duminică a Adventului, care este începutul anului liturgic).

Sărbătoarea pune accentul pe ideea că în Isus Cristos este rezumată întreaga creaţie.

Peste ani, în 25 noiembrie 2006, cu ocazia aceleiaşi sărbători, adresîndu-se credincioşilor adunaţi în Piaţa San Pietro,  Sfîntul Părinte Papa Benedict al XVI-lea explica  semnificaţia acestei frumoase sărbători:

„Dragi fraţi şi surori,

În această ultimă duminică a anului liturgic celebrăm solemnitatea lui Cristos,  Regele Universului. Evanghelia de astăzi ne repropune o parte a dramaticului interogatoriu la care Pilat din Pont l-a supus pe Isus, cînd i-a fost predat, cu acuzaţia de a fi uzurpat titlul de «rege al iudeilor». La întrebările guvernatorului roman, Isus a răspuns afirmînd că este rege, dar nu din lumea aceasta (cfr Ioan 18,36). El nu a venit să stăpînească peste popoare şi teritorii, ci să elibereze oamenii din sclavia păcatului şi să îi împace cu Dumnezeu. Şi a adăugat: «Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu.» (Ioan 18,37).

Dar care este «adevărul» pe care Cristos a venit să îl mărturisească în lume? Întreaga sa existenţă dezvăluie că Dumnezeu este iubire: acesta este aşadar adevărul pentru care El a dat mărturie deplină prin însăşi jertfa vieţii sale pe Calvar. Crucea este «tronul» de pe care a manifestat sublima regalitate a lui Dumnezeu Iubire: oferindu-se ca ispăşire a păcatului lumii, el a înfrînt domnia «principelui acestei lumi» (Ioan 12,31) şi a instaurat pentru totdeauna Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţie care se va manifesta în plinătate la sfîrşitul timpurilor, după ce toţi duşmanii Săi, şi în final moartea, vor fi supuşi Lui (cfr 1Corinteni 15,25-26). Atunci Fiul va încredinţa Împărăţia Tatălui şi în sfîrşit Dumnezeu va fi «totul în toţi» (1Corinteni 15,28). Calea pentru a ajunge la această ţintă este lungă şi nu admite scurtături: trebuie, de fapt, ca fiecare persoană să primească liber adevărul iubirii lui Dumnezeu. El este Iubire şi Adevăr şi atît iubirea cît şi adevărul nu se impun niciodată: bat la uşa inimii şi a minţii şi, unde pot intra, aduc pace şi bucurie. Acesta este modul de a domni al lui Dumnezeu; acesta este proiectul său de mîntuire, un «mister» în sensul biblic al cuvîntului, adică un plan care se revelează puţin cîte puţin în istorie.

Fecioara Maria a fost asociată în mod cu totul singular Regalităţii lui Cristos. Ei, umilei tinere din Nazaret, Dumnezeu i-a cerut să devină Mama lui Mesia şi Maria a corespuns la această chemare cu toată fiinţa sa, unind al său «da» necondiţionat cu cel al Fiului Isus şi făcîndu-se împreună cu El ascultătoare pînă la sacrificiu. De aceea Dumnezeu a înălţat-o peste orice creatură şi Cristos a încoronat-o ca Regină a Cerului şi a pămîntului. Să încredinţăm mijlocirii ei Biserica şi întreaga omenire, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată domni în toate inimile şi să se împlinească planul Său de dreptate şi pace.“

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/F%C3%AAte_du_Christ_Roi

http://www.catholica.ro/2006/11/25/papa-despre-cristos-regele-universului/

Copyright © 2013 Revelații ale cerului

RUGĂCIUNEA CĂTRE INIMILE UNITE ALE LUI ISUS ŞI ALE MARIEI

78239606_p

PROMISIUNI

(făcute în perioada 8 octombrie 1976 – 23 decembrie 1976)

       Pentru rugăciunea şi consacrarea la Inimile Unite ale Domnului nostru şi ale Sfintei Sale Mame au fost făcute mari promisiuni; Domnul m-a făcut să înţeleg ce haruri mari va dobîndi pentru lume această rugăciune pe care El ne învaţă: „Tu trebuie să o transmiţi lumii, mi-a spus El, ea trebuie să facă înconjurul pămîntului. Ea va reînnoi înfăţişarea sa şi va fi, prin harurile sale, ca o revoluţie în Spiritul Sfint.“ Din întregul înţeles al venerării Inimilor Unite ale lui Isus şi ale Mariei reiese că această promisiune se raportează la misterul unificării: haruri de unificare în familii – familia va putea regăsi un teren sănătos, capabil să dezvolte vocaţii religioase – şi haruri care vor favoriza unirea în Biserică, pentru ca ea să devină o singură turmă sub un singur păstor. În plus promisiuni măreţe au fost făcute pentru mîntuirea noastră personală. Sufletul ispăşitor trăieşte Inimile Unite ale lui Isus şi ale Mariei ca o „Împărăţie de Lumină şi de Mîntuire unde, nici măcar o suflare a celui rău nu poate pătrunde. Aici sînt acumulate puterile vindecării, aici nu este nimic otrăvitor, nimic întunecat. Aici atmosfera este aceea a paradisului unde totul respiră sănătate. lată de ce noi trebuie să intrăm, noi înşine şi grijile noastre, în acest adăpost al mîntuirii printr-o rugăciune plină de încredere. Cu acest mesaj, dragostea lui Dumnezeu a pătruns cu putere în lume. Harul venerării Inimilor Unite ale lui Isus şi ale Mariei fac ca legile naturii şi înclinările rele moştenite să-şi piardă puterea.“ Însăşi Sfînta Scriptură arată că blestemul, care urmează păcatelor părinţilor, se transmite pînă la a treia şi a patra generaţie, dar că binecuvîntarea rămîne vie pînă la a mia generaţie. Prin harurile Inimilor Unite urmările rele ale unui blestem pot fi de asemenea zădărnicite. De cîte ori nu se manifestă la copii tulburări inexplicabile: crize psihice, fizice, nocturne. Rareori, cineva stabileşte o legătură între urmările păcatelor comise în trecut care se răsfrîng asupra urmaşilor. Prin intermediul acestei rugăciuni sufletul ispăşitor a experimentat, în propria sa familie, efectul binefăcător exercitat de aceasta asupra unor asemenea boli ereditare. „Oamenii trebuie să dăruiască şi de asemenea să accepte iubirea aproapelui, deoarece, prin intermediul rugăciunii, Dumnezeu poate să facă mult bine. Am constatat că atunci cînd o fiinţă umană, în ochii noştri cea mai decăzută, ne face un mic serviciu, chiar şi numai din politeţe şi noi recităm pentru ea rugăciunea, cu ajutorul acestei rugăciuni, ea va fi salvată. Asemenea persoane trebuie încurajate să facă mici servicii, chiar şi din politeţe, pentru ca harul rugăciunii să poată lucra în ele. Pentru toţi cei pe care-i întîlnim zilnic trebuie să oferim lui Dumnezeu această rugăciune şi dacă îi întîlnim de o sută de ori, atunci ei au nevoie de aceasta, fie că Dumnezeu vrea să-i facă foarte mari sfinţi, fie că ei sînt încă profund înglodaţi în păcat.“ Sufletul ispăşitor a putut de asemenea să afle cît de eficace este această rugăciune, cum, puţin cîte puţin, ea trezeşte inimi împietrite, cînd ea reuneşte, fară încetare, în acest cîmp de forţă al Inimilor Unite atît pe lucrătorii izolaţi cît şi grupurile organizate. Puterea aceastei rugăciuni de a obţine binecuvîntarea se extinde de asemenea asupra naturii, de exemplu, ea arată puterea vindecătoare a binecuvîntării divine în cazul amestecului pînzelor freatice. Sufletul ispăşitor trebuie învăţat cum să intre cu propriul său corp în cîmpul de forţă al Inimilor Unite, ca într-un loc ceresc de vindecare. „Omenirea nu se mai teme nici de Dumnezeu, nici de păcat, dar ea se teme de cancer. El este biciul Meu“ , spune vocea Domnului sufletului privilegiat. „Oamenii nu ajung să cunoască natura cancerului, pentru că nu trăiesc după voia Mea. Eu nu le-aş ascunde secretele Mele. Ei ascultă de spiritul răului, din cauza orgoliului lor; deoarece acest secret începe deja prin cea mai mică imperfecţiune, prin faptul de a nu trăi conform voinţei lui Dumnezeu, prin a vrea să prevaleze propria voinţă şi propriul orgoliu.“ Aşa cum cancerul începe în cea mai mica celulă a corpului nostru şi creşte cu ea, aşa este şi păcatul. Dacă am reuşi să stăpînim păcatele începînd de la cele mai firave rădăcini ale lor, flagelul cancerului ar fi de asemenea rezolvat. În prezent Dumnezeu, în dragostea Sa şi datorită suferinţelor reparatoare, vrea să ajute omenirea. Prin rugăciunea noastră zilnică de ofertă, alungăm din viaţa noastră răul satanic, putem să primim şi să răspîndim binecuvîntarea lui Dumnezeu asupra trupului, asupra sufletului, asupra celor din jur în timp şi în spaţiu.

 LAUDĂ CĂTRE PREASFINTELE INIMI

Iubite, preamărite, binecuvîntate să fie pretutindeni şi de către toate popoarele Inima Euharistică a lui Isus şi Inima îndurerată şi neprihănită a Mariei.

 RUGĂCIUNE

Părinte Veşnic, am încredere in Tine

Şi Îţi ofer Inimile Unite ale lui Isus şi ale Mariei,

Rănile biruitoare şi însîngerate ale lui Isus şi

Lacrimile Mamei noastre cereşti.

Doamne, facă-se voia Ta !

(Cu permisiunea bisericească de tipărire din 19 martie 1979)

 RUGĂCIUNE DE CONSACRARE

 O, Inimilor Unite ale lui Isus şi ale Mariei, arzînd de iubire, Vouă Vă aparţinem de acum înainte şi în veşnicie. Vă rugăm puneţi-Vă Preasfintele Voastre Inimi în locul inimilor noastre nenorocite, şovăielnice, înclinate spre păcat, pentru ca, trăind şi murind în Voi, toate gîndurile noastre, toate acţiunile noastre să fie sfinţite prin Voi, cu Voi şi în Voi. Fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă Vă aparţin. Faceţi din noi ceea ce doriţi, numai nu ne retrageţi niciodată iubirea voastră, ca niciodată să nu mai păcătuim şi astfel viaţa noastră să contribuie la preamărirea Voastră. Amin.

 Inimile Unite ale lui Isus şi ale Mariei: o mărturie conform explicaţiilor unui suflet chemat prin vocaţie la ispăşire de P. Joh. Ev. Gehrer OFMCap. – editura Lins, A-6804 Feldkirch. (Cu permisiunea bisericească de tipărire a Episcopului de Feldkirch, din 17 septembrie 1981).

Copyright © 2013 Revelații ale cerului