Category Archives: Regele Mihai

80 de ani de la declanșarea celui de-al doilea război mondial

        Astăzi 1 septembrie 2019 se împlinesc 80 de ani de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Printre milioanele de combatanți s-a aflat și profesorul de istorie Ioachim Nemeș. Avea 24 de ani cînd a fost trimis pe front în linia întîi în fruntea unui batalion de sacrificiu format persoane declasate, borfași, hoți, criminali. A ajuns pînă în Munții Tatra eliberînd o mare parte a Europei de trupele naziste. A trăit momente istorice și, ca profesor cu spirit pedagogic înnăscut, a împărtășit elevilor săi adevăruri pe care, în acele vremuri, puțini au avut curajul să le rostească.

După ani, mergînd prin țările prin care trecuse ca luptător și care acum făceau parte din lagărul socialist, a fost dezamăgit de maniera în care a fost primit ca excursionist, avînd o umbră de regret pentru sacrificiu depus.

Războiul s-a încheiat șase ani mai tîrziu, în 2 septembrie 1945, Regele Mihai, prin poziţia pe care a adoptat-o la 23 august 1944, contribuind decisiv la scurtarea cu cel puţin şase luni a conflagrației.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Ziua Regalității – 10 mai 2019

        După 1989 națiunea a avut ocazia să aleagă între monarhie și republică, iar alegerea ei s-a dovedit a fi dezastruoasă. Restul e istorie…

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Ceea ce a fost furat este incomensurabil: în termeni materiali, morali și de demnitate națională

Regele Mihai

25 octombrie 2018- Ziua de naștere a Regelui Mihai

Astăzi Regele Mihai ar fi împlinit 97 de ani. Am fost contemporani cu o personalitate istorică de primă mărime ale cărei merite nu au fost recunoscute la adevărata lor valoare.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Ziua Regalității – 10 mai 2018

„Consacrată în constituția națiunii române ca Zi Națională, 10 mai glorifică, așadar, trei momente istorice diferite – începutul domniei lui Carol I, Independența de Stat și încoronarea primului rege al țării -, toate trei legate indisolubil de instituția monarhiei. (https://revelatiialecerului.wordpress.com/2016/05/10/ziua-regalitatii-10-mai-2016/)

În articolul „Independență și monarhie. Coroana de Oțel, povestea unui simbol“ redacția site-ului Historia prezintă un scurt istoric al acesteia.

        Coroana de Oțel, cea pe care o (re)vedem pe stema actuală a României, este înainte de toate simbolul Independenței națiunii noastre. Povestea ei începe o dată cu prima domnie a Regelui Carol I, cel care a scos România de sub jugul străinilor. A fost pusă pe stema țării, dată jos de comuniști, și a revenit de curînd în ochii românilor ca un simbol al patriotismului, dar și al monarhiei românești. Ca obiect, bijuterie, coroana se află în posesia Muzeului Național de Istorie a României, fiind clasată în Patrimoniul Cultural Național.

Omagiul adus soldatului român

Povestea Coroanei de Oțel începe în timpul Războiului de Independență, din anii 1877 – 1878. România s-a alăturat atunci războiului ruso-turc, avînd ca scop eliberarea de sub jugul Imperiului otoman. Restul este deja istorie: turcii au recunoscut independența românilor ( care erau deja suverani de facto de mult timp) prin semnarea Tratatului de la San Stefano. Oastea română condusă de Regele Carol I a fost definitorie în înfrîngerea otomanilor, iar bătălie de la Plevna și cucerirea redutei Grivița sunt unele dintre episoadele care definesc curajul soldaților români. Au fost cîntați, comemorați în poezii și transpuși pe pînze de către pictori.

Însă, cel mai important omagiu adus Armatei Române rămîne gestul lui Carol I. Pentru ceremonia sa de încoronare ca rege al României, el nu a dorit una din aur sau alte metale prețioase, ci din oțel de tun. Și nu orice tun! Ci unul turc, care a fost capturat la Grivița, pe 30 august 1877. De atunci, Coroana de Oțel a fost purtată de Regele Ferdinand I, în momentul Marii Uniri, dar și de către Regele Mihai, la a doua sa încoronare, pe 6 septembrie 1940.

Făurirea unui simbol

Se pare că un singur tun a fost suficient pentru crearea a trei coroane. Tunul era unul de fabricație germană, marca Krupp. Modelul purtat de către regii României a fost realizat din zburătura tunului – partea din față a țevii – de calibru 90 mm.

Pentru realizarea ei, Ministerul Cutelor și Instrucțiunii Publice a realizat o comisie din care făceau parte Grigore Tocilescu, Alexandru Odobescu, B.P. Hasdeu și artistul Theodor Aman. După atente analize ale istoriei românești, dar și ale tendițelor vremii în materie de coroane regale, comisia a ajuns la modelul cunoscut, model care a fost desenat și schițat în tuș de către Aman. De realizarea lor s-au ocupat soldații meseriași ce aparțineau Arsenalului Armatei din București. Una dinte coroane, rămasă la Muzeul Arsenalului, nu a fost terminată. Cel de-al doilea exemplar, puțin modificat, se pare că a fost amplasat pe acvila aflată în vîrful unei coloane de piatră de pe bulevardul Carol I, în Piața C.A. Rosetti. Și, în final, cel de-al treilea model, este cel cu care Carol I a fost încoronat Rege al României, pe 10 mai 1881.

Simbolistica sa este și mai puternică. Cu o zi înaintea evenimentului, Coroana de Oțel a fost sfințită la Mitropolie. În cadrul ceremoniei, Regele a declarat: ,,Cu mîndrie primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sîngele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României“.

Conform descrierii publicate de către Institutul Național al Patrimoniului, materialele folosite sunt oțelul, pînza și catifeaua și este realizată prin turnare și coasere. „Este sub forma unui cerc cu pietre alungite, rombice şi perlate executate dintr-un aliaj de fier şi carbon. Este turnată din oţel, are opt fleuroane mari, care alternează cu opt colţuri de dimensiuni mai mici. Din vîrfurile fleuroanelor pornesc spre mijlocul coroanei opt lame de oţel înguste şi arcuite, care se unesc în partea centrală printr-un glob care are deasupra Crucea Trecerea Dunării“. Despre simbolistica crucii despre coroană, ea reprezintă o medalie instituită de către Carol I prin Înaltul Decret 617 din 23 martie 1878, acordată tuturor celor care au participat în cadrul acțiunilor de la sud de Dunăre în timpul Războiului de Independență.

Coroana și stema

Coroana apare pe stema României, oficial, începînd cu 1860, în timpul domniei lui Al.I.Cuza. Însă, după proclamarea Regatului în 1881, coroana superioară este înlocuită cu cea de Oțel. Ea a rămas pe stema românească pînă pe 8 ianuarie 1948, cînd comunismul a instituit un simbol nou, după model sovietic. După evenimentele din decembrie 1989, au fost depuse mai multe proiecte privind stema țării, însă Coroana de Oțel a fost readusă pe capul acvilei abia din 2016.

În prezent, Coroana de Oțel face parte din Tezaurul istoric de la Muzeul Național de Istorie a României. Conform directorului MNIR, Ernest Oberländer-Tîrnoveanu, în cadrul muzeului se mai află „copie din răşină siliconică pe care o folosim din cînd în cînd în anumite prezentări.“ Tot o copie fidelă a coroanei se mai află și la Muzeul Peleș, expusă în Sala Armelor.

Sursa: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/independenta-si-monarhie-coroana-de-otel-povestea-unui-simbol

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

70 de ani de la abdicarea Regelui Mihai

      La 30 decembrie 1947 România a devenit republică, puterea sovietică alungîndu-l de la putere pe Regele Mihai și obligîndu-l să părăsească țara.

În cei 70 de ani care au trecut de atunci, Regele a dorit să se întoarcă și să domnească în patria pe care a părăsit-o „cu moartea în suflet“, după cum a mărturisit mai tîrziu.

Dar națiunea nu l-a vrut. Comunismul și postcomunismul și-au pus amprenta definitiv asupra acestui popor debusolat, manipulabil, lipsit de simțul justiției și extrem de rău cu el însuși, care nu a fost de acord cu revenirea la monarhie.

Veți spune: „Nu s-a făcut un referendum pe aceast temă.“

Nu este cazul, casta securiștilor care a preluat puterea după 1989, nu ar fi fost, în nici un chip, de acord cu predarea puterii Regelui. Doar nu l-a ucis degeaba pe Ceaușescu!

Am avut un Rege înțelept, cumpănit, modest și credincios, care și-a iubit țara înainte de toate și care a adus mari servicii umanității prin scurtarea celui de-al doilea război mondial.

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Discursul Regelui Mihai în Parlament, la aniversarea a 90 de ani

       Regele Mihai a susţinut primul discurs în Parlamentul României după 64 de ani. Majestatea Sa a vorbit despre criză şi viitor, despre Coroana regală, dar şi despre democraţie şi dreptate: „Cele mai importante lucruri de dobîndit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere“. 

Cei prezenţi în plen l-au aplaudat minute în şir pe regele Mihai, atît înaintea discursului, cît şi după. Discursul a marcat aniversarea a 90 de ani de viaţă a Majestăţii Sale.

        „Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de cînd m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărîmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizînd puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mîhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrîni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mîine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de cînd am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobîndit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cîrmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cîrmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pămînturile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămînă separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pămînturile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurămîntul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămîne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!“

Articolul a apărut pe site-ul Puterea în 25 octombrie 2011 sub semnătura Dianei Bangălă.

Sursa: http://www.puterea.ro/politica/discursul_regelui_mihai_in_parlament_la_aniversarea_a_90_de_ani-28973.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Regele nu ar fi făcut-o

         Regele nu i-ar fi chemat pe mineri la Bucureşti pentru a curăţa Piaţa Universităţii, iar la final nu le-ar fi mulţumit pentru treaba pe care au făcut-o.

Regele nu i-ar fi încurajat pe oamenii muncii de la oraşe şi sate să iasă în stradă şi să strige „Nu ne vindem ţara!”, pentru ca apoi să o dea pe nimic.

Regele nu s-ar fi plîns că l-a învins Sistemul.

Regele nu ar fi pălmuit copii, nu ar fi înjurat jurnalişti, nu i-ar fi învrăjbit pe „graşii” din sistemul bugetar împotriva „slabilor” din sistemul privat şi nu ar fi călcat totul în picioare pentru a se menţine la putere.

Regele nu ar fi îndatorat Ţara şi nu ar fi spus una la Bruxelles şi alta ar fi fumat la Bucureşti.

Regele nu ar fi stat cu căciula în mînă în faţa cancelariilor occidentale pînă l-ar fi chemat cineva înăuntru pentru a-i da un pahar cu apă şi pentru a-l bate pe umăr.

Regele nu ar fi telefonat la televiziuni pentru a intra în direct ca să-şi bălăcărească adversarii şi nu s-ar fi fotografiat pe malul mării, în tricou, alături de o doamnă, pentru a face reclamă nu ştiu cărui partid.

Regele nu şi-ar fi aruncat nervos haina pe capota maşinii pentru că garda de corp nu s-a grăbit să-i deschidă portiera şi nu ar fi coborît în stradă pentru a participa la mitinguri ilegale.

Regele nu s-ar fi făcut că plouă ori că ninge atunci cînd partidele s-ar fi păruit între ele, cînd statul paralel s-ar fi îmbrîncit cu statul perpendicular sau cînd instituţiile Statului s-ar fi sfîşiat între ele ca hienele.

Regele nu ar fi stat cu capul plecat în faţa ambasadorilor Marilor Puteri la Bucureşti.

Regele nu ar fi lucrat de luni de la ora 12.00 şi pînă vineri la ora 12.00.

Regele nu ar fi făcut nimic din toate astea dintr-un motiv cît se poate de simplu: Regele nu e Preşedinte.

Articolul a apărut în ediția online a Cotidianului din 6 decembrie 2017 sub semnătura lui Sorin Avram.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/regele-nu-ar-fi-facut-o/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Regele Mihai ne-a părăsit

Astăzi, 5 decembrie 2017 Regele Mihai s-a stins din viață.

Domnul să-l primească în Împărăția sa!

Regele Mihai, despre 23 august 1944: „Actul pe care l-am condus nu a fost o capitulare fără condiții“

 

         În vara anului 2004, președintele Ion Iliescu a organizat o recepție la Palatul Cotroceni, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la memorabilele evenimente din 23 august 1944. Invitat oficial, pentru prima dată din 1947 încoace, în palatul copilăriei sale, Majestatea Sa Regele Mihai I și-a expus punctul de vedere în legătură cu Actul pe care l-a întreprins la 23 august 1944.

Publicăm mai jos discursul integral rostit de Majestatea Sa Regele Mihai I la Palatul Cotroceni, în anul 2004, la recepția organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la actul de la 23 August 1944:

„Domnule Președinte, Excelențele Voastre, Doamnelor și Domnilor,

        Ca unul care am fost hărăzit de Soartă să conduc Națiunea română și Armata ei în timpul acela cumplit al anilor ‘40, am înțeles de mult că orice mișcare aș fi făcut, orice decizie aș fi luat, ea va fi interpretată și reinterpretată. Acest lucru este drept și potrivit. Pentru că deciziile mele au influențat viețile tuturor românilor, atît cei contemporani cu evenimentele, cît și cei din generațiile viitoare. Am înțeles, totodată, că interpretările istorice se schimbă, și ele, cu timpul. Ceea ce părea natural sau drept pentru o generație, poate părea de neînțeles pentru alta. Dar am respins întotdeauna, încercarea repetată de a utiliza acest eveniment pentru legitimarea unui partid politic.

Cînd am decis să acționez, acum 60 de ani, am fost călăuzit numai și numai de datoria pe care o am față de Națiune și față de Armată, și nu de interesele înguste ale unui partid politic. Actul de la 23 August nu este nici pe departe singurul eveniment istoric falsificat în România. Dar este, cu siguranță, cel mai falsificat eveniment din Istoria noastră. De aceea, susțin aniversarea de astăzi a acestui eveniment, la mai bine de un deceniu de la căderea dictaturii comuniste, cînd România democrată este capabilă să dezbată semnificația evenimentului fără frică și, poate, fără prejudecăți.

S-a spus, în special de către oameni care nu au cunoscut niciodată personal pe nici unul din actorii acestei drame și care nu au citit nici unul din documente, că decizia mea de la 23 August nu a fost necesară. Mareșalul Antonescu era, se spune, pe punctul de a stabiliza frontul din Moldova și, în orice caz, negocia deja, cu Uniunea Sovietică, ieșirea României din război. Complet fals. Am decis să acționez numai cînd a devenit clar că încercările noastre de a negocia cu aliații nu dădeau rezultate. Ideea că, în vara lui 1944, aliații ar fi fost pregătiți să accepte o pace negociată cu Antonescu sau că Antonescu ar fi fost capabil să oprească Armata Roșie la frontierele noastre, pentru totdeauna, sunt inepții pe care numai oamenii care ignoră înadins realitatea acelei perioade le pot susține.

Am fost, de asemenea, acuzat că am greșit crezînd că acțiunea mea de la 23 August ar fi putut garanta României statutul de țară victorioasă la sfîrșitul războiului sau că ar fi putut salva România de ocupația sovietică. Desigur nu știam, la acea dată, că toate democrațiile, la care românii se uitau ca la un model, deciseseră deja să ne lase pe mîna sovieticilor. Acele documente rușinoase, completate cu ridicolele lor «procentaje de influență»*, au apărut la lumină mult mai tîrziu. Dar știam că, dacă războiul continuă în felul în care vroia Antonescu, Romînia ar fi fost monstruos distrusă.

Iar eu nu aveam de ales între ocupația sovietică și independența completă. Eu am știut că o ocupație temporară sovietică era inevitabilă. Dar am crezut că sancționarea temporară a Armatei Roșii pe pămînt românesc, bazată pe o înțelegere cu guvernul nostru, ne-ar da cel puțin speranța că ocupația ar lua sfîrșit la finele războiului. A fost acest gînd o naivitate? Poate, văzut cu ochii de astăzi. Dar a fost singura fărîmă de speranță, la vremea aceea, pentru a păstra ceva din independența noastră și ar fi fost o crimă să nu fie încercată.

Nu am avut iluzii în privința comportamentului Armatei Roșii pe teritoriile ocupate. Nici nu am avut idei false despre ceea ce vrea Stalin să facă din Europa, în viitor. Totuși, poate cineva să spună că am fi avut o soartă mai bună dacă luptam pe fiecare stradă și în fiecare sat ca să sfîrșim cu aceeași ocupație sovietică luni mai tîrziu, dar cu cîteva sute de mii de morți în plus? La acel moment am încercat să salvez cît mai multe vieți posibil. Desigur, sovieticii nu și-au ținut promisiunile. Și aliații nu ne-au tratat ca pe niște egali, la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial, așa cum ni s-a dat de înțeles. Dar nu s-ar fi putut obține ceva mai bun dacă războiul continua și dacă și mai mulți români mureau în bătăliile inutile din 1944.

Dar poate că cea mai ciudată critică despre 23 August este că a adus comunismul în țara noastră. Comuniștii, care aveau puțină legitimitate multe decenii după eveniment. A fost o lungă perioadă în care au susținut că au făcut actul de la 23 August ei singuri. Astăzi, cred că astfel de aberații nici nu merită vreo examinare, oricît de superficială. Dar, pentru generațiile noastre tinere, care nu au trăit acele zile, vreau să spun că, în ciuda intimidării și a amenințării prezenței trupelor sovietice, covîrșitoarea majoritate a românilor de rînd nu au votat pentru Partidul Comunist, în primele alegeri după sfîrșitul războiului.

Soarta României nu a fost diferită de cea a Poloniei și Cehoslovaciei, care au fost de partea aliaților, încă de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, și totuși li sa impus comunismul. Ungaria, de exemplu, care a luptat de partea naziștilor pînă la urmă, a avut o soartă similară. La fel și Bulgaria, vecinul nostru din sud, care a încercat să rămînă complet în afara războiului. Comunismul nu a venit în România din cauza a ceea ce s-a întîmplat acum exact șaizeci de ani. El a devenit inevitabil, în momentul în care cei doi dictatori ai Europei, Hitler și Stalin, au început să sfîșie în bucăți continentul și cînd democrațiile lumii au decis că, în nobila bătălie pentru a învinge pe unul din monștri, trebuie să rămînă în termeni prietenoși cu celălalt monstru. A fost o alegere pe care nici eu, nici oricare alt român nu a făcut-o niciodată; a fost o alegere făcută pentru noi, deasupra capetelor noastre.

Dacă actul de la 23 August nu a oprit ocupația și subjugarea noastră într-o dictatură care a durat decenii după aceea, atunci care este totuși semnificația lui? Și, dacă nu are semnificație, de ce îl celebrăm astăzi? Cred că ziua de 23 August 1944 are nu numai o mare importanță, dar ne poate servi de model, în viitor. Actul pe care l-am condus nu a fost o capitulare fără condiții. A fost o încercare a mea de a salva suveranitatea României, prin încercarea tuturor șanselor, oricît de subțiri, care ne mai erau la îndemînă. Mai mult, a fost o încercare de a readuce democrația în colțul acesta al Europei.

Aș fi putut să mă limitez la o schimbare de guvern. Dar primele mele acțiuni au fost să anulez legislația rasistă pusă în funcțiune în timpul războiului, să restaurez Constituția democratică din 1923, să garantez egalitatea tuturor cetățenilor noștri și să garantez libertatea cuvîntului și alegeri libere. În acest sens, a fost un act de eliberare pentru întregul popor. Perioada de libertate a fost scurtă, și decenii negre au urmat. Dar, faptul că marea majoritate a poporului m-a sprijinit în timpul acela în acest efort, rămîne cea mai mare satisfacție din viața mea.

Continentul nostru s-a schimbat foarte mult, de atunci încoace. În ciuda tuturor dificultăților și slăbiciunilor, poporul nostru este astăzi liber. Suntem acum membri ai familiei Nord-Atlantice a națiunilor, și curînd, vom fi parte a Uniunii Europene. Vechii dușmani au devenit parteneri și prieteni. Dar rănile acelor ani sunt încă prezente în noi. Am fost mișcat de imaginile recente ale Cancelarului german, care a vizitat mormîntul tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată, care a murit și a fost îngropat în pămînt românesc, nu mult după actul de la 23 August. A fost o amintire a costului pe care toate națiunile l-au plătit în acel teribil război, o amintire a suferinței care încă mai doare, chiar personal, noua generație a liberalilor pe care Europa îi are astăzi.

Dar a fost și un simbol al speranței. Niciodată de acum încolo, nici un lider român nu va mai trebui să se găsească în fața unor asemenea decizii, cum am fost eu în luna august, acum 60 de ani. Niciodată de acum încolo nu va mai trebui ca vreun lider român să învețe ce înseamnă ca soarta țării noastre să fie decisă în spatele scenei, în tratate secrete făcute fără să fim informați sau consultați. Mici sau mari, sărace sau bogate, statele Europei trebuie să învețe să se respecte unele pe altele. Trebuie să ne amintim astăzi de soldații care au plătit cu cel mai înalt sacrificiu. Ei toți purtau pe uniformă inițiala numelui meu, și nici o onoare mai înaltă nu mi-a fost dată vreodată decît să-i comand, în acele timpuri grele.

Trebuie să ne amintim de civilii care au pierit în bombardamente, foametea și devastările din război. Și, trebuie să ne plecăm capetele în memoria evreilor uciși, ca și ai membrilor altor minorități etnice, care au suferit în război. Dar, în cele din urmă, trebuie să ne rămînă speranța. Încurajez pe toți românii să se uite la actul de la 23 August 1944, nu ca la un eveniment de care a profitat o persoană sau un partid, nici ca la un act care ne-a adus prejudicii, ci ca la un episod fundamental din renașterea noastră morală, începutul unui lung drum către respect de sine și democrație, momentul în care România a dovedit că este parte din adevărata Europă. Idealurile în care am crezut atunci, principiile care m-au condus toată viața, încep să se realizeze astăzi. Sunt mîndru de decizia mea și sunt sigur că istoria va dovedi că ceea ce eu și generația mea am făcut, acum șaizeci de ani, a fost drept.“

*Citiți: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2014/05/25/yalta-1945-artizanii-divizarii-europei-churchill-si-stalin/

Sursa: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/regele-mihai-despre-23-august-1944-actul-pe-care-l-am-condus-nu-a-fost-o-capitulare-fara-conditii

90 de ani de la urcarea pe tron a Regelui Mihai

     Regina Maria (bunica) cu principele Mihai I, 1925

        Astăzi se împlinesc 90 de ani de când Regele Mihai a urcat pe tronul României. S-a întîmplat în 20 iulie 1927, cînd Principele Moştenitor Mihai avea doar 6 ani. Urcarea pe tron a unui copil a impresionat o lume întreagă. Care au fost circumstanţele în care s-a întâmplat acest lucru, aflaţi din Pagina de istorie.

      În noaptea de 19 spre 20 iulie 1927,  la Pelişor se stingea din viață Regele Ferdinand Întregitorul. Îi succeda în poziția de Cap al Statului nepotul său, Regele Mihai I, în vîrstă de cinci ani şi opt luni. A fost nevoie ca un copil să devină rege al României deoarece tatăl său, principele Carol al României, renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei.

La 20 iulie 1927, Principele Moştenitor Mihai a fost adus de la Sinaia la Bucureşti, cu trenul regal, pentru a fi prezentat Camerelor reunite ale Parlamentului. Venise împreună cu mama sa, Principesa Elena. „Trăiască Regele Mihai I”, au strigat deputaţii, iar Regele în pantaloni scurţi a salutat pentru prima oară Parlamentul, în calitate de suveran.

Pentru că era minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de un Consiliu de Regenţă, format din trei persoane, dintre care una era unchiul lui Mihai, principele Nicolae. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate şi funcţionalitate, iar principele Carol, tatăl lui Mihai, ajutat atît din exteriorul, cît şi din interiorul ţării, a revenit pe tron,  la trei ani după ce Mihai devenise rege.

A doua domnie a regelui Mihai a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, regele Carol al II-lea a renunţat din nou la tron, iar Mihai a redevenit rege al României. Atunci, regele Mihai I avea 19 ani. Însă România era condusă, cu puteri dictatoriale, de generalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri. Fără ştirea regelui, Antonescu a angajat România în Al Doilea Război Mondial alături de Germania, pentru a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei. Însă armata română nu s-a oprit la Nistru, acolo unde se terminau teritoriile româneşti, ci a mers mai departe, în teritoriul rusesc.

După trei ani, Naţiunile Unite au întors soarta războiului în favoarea lor, iar armata română era într-o situaţie dezastruoasă. Antonescu a refuzat să semneze armistiţiul care prevedea condiţii foarte dure pentru România. Sprijinit de liderii principalelor partide, regele Mihai l-a demis şi arestat pe Ion Antonescu printr-o lovitură de palat în ziua de 23 august 1944. România a semnat armistiţiul cu URSS şi a întrat sub influenţă sovietică, după ce fusese abandonată de SUA şi Marea Britanie. Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit de comunişti să abdice.

După 50 de ani de exil, regelui Mihai i-a fost recunoscută cetăţenia română şi a putut să revină definitiv în ţară abia în 1997. Regele Mihai I este ultimul şef de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care se află încă în viață şi singura persoană din istoria omenirii care a purtat timp de nouă decenii titlul de rege, chiar dacă a domnit efectiv, doar 10 ani. (Sursa: http://www.rfi.ro/politica-96627-pagina-de-istorie-aniversare-urcarea-regele-mihai-tronul-romaniei)

„În urmă cu 90 de ani, Regele Mihai al României urca pe tronul țării. În această zi de sărbătoare, gîndurile bune și pline de recunoștință ale poporului român sunt alături de Majestatea Sa. În timpul pe care Regele Mihai l-a petrecut în exil, năzuințele pentru libertatea românilor i-au rămas nezdruncinate. Aniversarea a 90 de ani de la urcarea pe tronul României este nu numai un prilej de bucurie, dar și unul de apreciere pentru contribuția Majestății Sale la menținerea identității noastre naționale și față de grija purtată țării. Este o zi în care poporul român se înclină în fața unui simbol al demnității și loialității față de țară. Să ne trăiți întru mulți ani, Majestate!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

La cei 95 de ani „Starea de sănătate a Majestatăţii Sale este fragilă, dar prezintă stabilitate. Regele Mihai este liniştit, are mulţumire sufletească şi apreciază îngrijirea echipei sale medicale. Alături de Rege sunt permanent angajaţi ai Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia, şi două maici ortodoxe”a comunicat Casa Regală în 27 iunie 2017. (Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/starea-de-sanatate-a-regelui-mihai-este-fragila-dar-stabila-420685.html)

Regele Mihai la 95 de ani

Regele Mihai

 La mulți ani Majestatea Voastră!

Ziua Regalității – 10 mai 2016

 Stema Regală

                  După 69 de ani, ziua de 10 mai a redevenit sărbătoare națională.

  „Consacrată în constituția națiunii române ca Zi Națională, 10 mai glorifică, așadar, trei momente istorice diferite – începutul domniei lui Carol I, Independența de Stat și încoronarea primului rege al țării -, toate trei legate indisolubil de instituția monarhiei. (…) De peste două decenii, România, republică democratică și europeană, își celebrează, prin dispoziție constituțională, Ziua Natională la 1 decembrie, data menită a eterniza amintirea Marii Uniri de la 1918, înfăptuită sub sceptrul regelui Ferdinand. Cu toate acestea și în ciuda multor avataruri trăite de societatea românească în cei 23 de ani scurși de la momentul de răscruce din decembrie 1989, semnificațiile adînci ale lui 10 mai nu s-au stins nicicînd. Este, credem, momentul de a-i da acestei zile strălucirea oficială meritată, conferindu-i statutul de Sărbătoare Națională, pentru ca românii de azi și din viitorime să nu uite niciodată marile servicii făcute națiunii de monarhia constituțională”, scria senatorul Puiu Hașotti, inițiatorul proiectului.

Proiectul legislativ privind instituirea acestei sărbători a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional în acest caz,  în data de 22 aprilie 2015, iar legea pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare națională a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2015. (Legea nr.103 din 2015)

Surse: http://www.romaniatv.net/zile-libere_291086.html#n

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/05/10/10-mai-zi-de-sarbatoare-nationala-07-04-36

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Aniversarea Regelui Mihai

Regele Mihai

La mulți ani Majestatea Voastră!

Anul acesta în 20 iulie Regele Mihai a împlinit 88 de ani de la încoronarea sa, fiind astfel „cel mai longeviv monarh de la propria sa încoronare, din întreaga istorie universală, «one of the greatest kings that has ever lived» (Sir Arthur Gavyn)“.(sursa: https://monarhiasalveazaromania.wordpress.com/2014/07/20/cel-mai-longeviv-monarh-din-istoria-lumii/)

Copyright© 2013-2015 Revelații ale cerului

Regele şi războiul

 Ziua Europei

Prima decadă a lunii mai este bogată în evenimente. În zilele de 8 şi 9 mai au fost sărbătoriţi şaptezeci de ani de la terminarea ultimului război mondial, aliaţii de altă dată comemorînd separat evenimentul într-o Europă profund divizată.

Regii

10 mai, „Ziua Regalităţii“ marchează trei momente istorice importante : începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Între 1866 şi 1947 această dată a reprezentat ziua naţională a României.

Deşi diferite ca şi conţinut, aceste evenimente au un element comun: Casa Regală a României.

RMihai

Regele Mihai, ca şef de stat este cel care a contribuit decisiv, prin poziţia pe care a adoptat-o la 23 august 1944, la scurtarea cu cel puţin şase luni a celui de-al doilea război mondial.

Cu toate acestea, Majestatea Sa, ca ultim şef de stat în viaţă din acea perioadă, nu a fost niciodată invitat de nici unul dintre aliaţi să participe la vreuna din comemorări, nerecunoscîndu-i-se astfel aportul său imens în soluționarea acestui conflict.

Am asistat şi eu, zilele acestea, la o manifestare de comemorare a eroilor căzuţi în război. M-a mîhnit faptul că celor sovietici nu li s-a acordat importanţa pe care o merită. Adevărul istoric trebuie respectat.

Istoria trebuie să ne-o asumăm cu bune şi rele.

Copyright © 2013-2015 Revelații ale cerului

La mulți ani Majestatea Voastră !

Regele Mihai

Sire,

Cu ocazia zilei Dumneavoastră de naștere vă doresc multă sănătate și pace sufletească.

La mulți ani Majestatea Voastră!

Yalta 1945. Artizanii divizării Europei: Churchill şi Stalin

yalta 1945

          În lucrarea „Al doilea război mondial“, fostul premier britanic şi laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1953, Winston Churchill  scria:

„Nu am simţit niciodată că relaţiile noastre cu România sau Bulgaria cereau sacrificii speciale din partea noastră. Dar soarta Poloniei şi Greciei ne lovea dureros. Pentru Polonia intraserăm în război; pentru Grecia făcuserăm eforturi dureroase.“

„Momentul era propice pentru treburi, aşa că am spus: «Hai să rezolvăm problemele noastre în legătură cu Balcanii. Avem acolo interese, misiuni, agenţi. Să nu ajungem la scopuri contrarii şi chestiuni minore. Cît priveşte Rusia şi Britania, v-ar conveni să aveţi o predominare de 90% în România, noi să avem 90% de spus în Grecia şi să mergem 50-50 în Iugoslavia?» În timp ce se traducea asta, eu am scris pe o jumătate de coală de hîrtie:

România

Rusia   – 90%

Ceilalţi – 10%

Grecia

Marea Britanie (de acord cu SUA) – 90%

Rusia – 10%

Iugoslavia – 50-50

Ungaria – 50-50

Bulgaria

Rusia – 75%

Ceilalţi – 25%

Am împins hîrtia asta spre Stalin, care între timp auzise traducerea. A urmat o mică pauză. Apoi a luat creionul lui albastru şi a făcut un mare semn aprobator şi ne-a dat-o înapoi.“

„Foaia de hîrtie cu semnul pe ea era în mijlocul mesei. În cele din urmă, am spus: «Nu ar părea cam cinic că am dispus de aceste chestiuni, care înseamnă soarta a milioane de oameni, într-o manieră atît de degajată? Hai să ardem foaia.» «Nu, păstreaz-o» a spus Stalin.“(pagina 380)

„Chiar în seara în care vorbeam în Camera Comunelor despre rezultatele strădaniilor noastre de la Yalta, prima violare de către ruşi a înţelegerii noastre, atît în spiritul cît şi în litera ei, a avut loc în România.“

„La 27 februarie, Vîşinski, care a apărut la Bucureşti fără să anunţe cu o zi înainte, a cerut audienţă la Regele Mihai şi a insistat ca el să demită guvernul multipartit, care fusese format după acel coup d’état regal din august 1944, care adus la alungarea germanilor din România.

Tînărul monarh, susţinut de ministrul lui de externe Vişoianu, a rezistat acestor cereri pînă a doua zi. Vîşinski a venit din nou şi respingînd cererea regelui de a i se permite să se consulte cu şefii partidelor politice, a bătut cu pumnul în masă şi a ţipat în vederea unei acceptări imediate, după care a ieşit din cameră trîntind uşa.

În acelaşi timp, tancuri şi trupe, tancuri şi trupe sovietice s-au dsfăşurat pe străzile capitalei, iar la 6 martie a fost instalat un guvern numit de sovietici.

Eu am fost adînc tulburat de aceată veste, care avea să se dovedească un model pentru ce avea să urmeze, dar noi am fost împiedicaţi să protestăm, pentru că Eden şi cu mine, în vizita noastră din octombrie la Moscova, am recunoscut că Rusia trebuie să aibă un rol predominant în România şi Bugaria, în timp ce noi aveam ascendentul în Grecia.“ (pagina 382)

„Dar în cele două ţări balcanice de la Marea Neagră, Stalin mergea acum pe un cu totul alt drum, un drum absolut contrar oricăror idei democratice. El a subscris pe hîrtie la Principiile de la Yalta, iar acum ele erau călcate în picioare în România. Dacă îl presam prea mult, el putea spune: «Eu nu m-am amestecat în acţiunea voastră din Grecia, de ce nu-mi daţi aceeaşi latitudine în România?» Nici o parte nu o putea convinge pe cealaltă şi avînd în vedere relaţiile mele personale cu Stalin, eram sigur că ar fi o greşeală să încep o asemenea argumentare.“ (paginile 430-431)

Sursa: Winston S. Churchill, Al doilea război mondial, Editura Saeculum I.O. ,Bucureşti, 1996

Copyright © 2013-2014 Revelații ale cerului