Category Archives: Sfinți

Porțiuncula-2 august 2017

       Istoria indulgenţei plenare a Porţiunculei este legată de numele Sfîntului Francisc de Assisi, fondatorul ordinului franciscan.

Actuala bazilică „Sfînta Maria a Îngerilor“ din Porţiuncula, construită din ordinul papei Pius al V-lea, începînd cu anul 1569 şi care a fost ridicată la circa 4 kilometri depărtare de Assisi, cuprinde între zidurile sale vechea capelă numită Porţiuncula, în care sfîntul Francisc a avut inspiraţia să ceară papei indulgenţa.

„Iată cum i-a venit sfîntului Francisc această idee: într-o noapte din luna iulie a anului 1216, în timp ce se afla în genunchi în faţa altarului Porţiunculei cufundat în rugăciune, a văzut pe neaşteptate o lumină care strălucea pe zidurile capelei. Aşezaţi pe tron, înconjuraţi de o mulţime de îngeri, învăluiţi într-o lumină de nedescris, au apărut Isus şi sfînta Fecioară Maria. Mîntuitorul l-a întrebat pe sfîntul Francisc ce har ar dori pentru binele oamenilor. Sfîntul Francisc a răspuns umil: «Deoarece acela care îţi vorbeşte este un păcătos mizerabil, o, Dumnezeule îndurător, el îţi cere milă pentru fraţii săi păcătoşi; iar toţi cei care vor intra în această biserică să aibă de la tine, Doamne, care vezi chinurile lor, iertare pentru păcatele comise.»

«Ceea ce ceri tu, o, frate Francisc, este mare – îi spuse Domnul – dar de lucruri mai mari eşti demn şi vei obţine lucruri şi mai mari. Accept, deci, rugăciunea ta, dar cu condiţia ca tu să ceri vicarului meu de pe pămînt, din partea mea, această indulgenţă.» Era indulgenţa iertării.

Pe cînd abia mijeau zorile, sfîntul din Assisi, luînd cu sine numai pe fratele Masseu din Marignano, plecă spre Perugia, unde se afla papa în acele zile. Pe scaunul lui Petru şedea în acele zile, după moartea papei Inocenţiu al III-lea, papa Honoriu al III-lea, om în vîrstă, dar foarte bun şi pios, care dăduse tot ceea ce avea săracilor.

Pontiful, ascultînd povestea din gura lui Francisc, îl întrebă pentru cîţi ani cerea acea indulgenţă. Francisc răspunse că el nu cere ani, ci suflete, şi că voia ca oricine ar fi intrat în acea biserică, spovedit şi cu părere de rău, să fie dezlegat de toate păcatele sale, de vină şi de pedeapsă, în cer şi pe pămînt, din ziua botezului pînă în ziua şi ceasul în care va fi intrat în acea biserică. Era vorba de o cerere neobişnuită, pentru că o astfel de indulgenţă se acorda numai celor care luau crucea şi plecau să lupte pentru eliberarea Sfîntului Mormînt, devenind cruciaţi. Într-adevăr, papa îi spuse Sf. Francisc: «Nu este obiceiul curiei romane să acorde o astfel de indulgenţă». Francisc continuă: «Ceea ce eu cer, nu este din partea mea, ci din partea Celui care m-a trimis, adică din partea Domnului nostru Isus Cristos». În ciuda, deci, a reticenţei curiei, pontiful îi acordă cele cerute.“ (Sursa: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20100794)

Papa a dat indulgenţa cerută de Francisc şi la 2 august 1216 s-a consacrat bisericuţa, publicîndu-se actul pontifical.

Indulgenţa s-a dat pentru ziua de 2 august, dar nu s-a făcut prea mare publicitate, pentru a nu stăvili vizitarea locurilor sfinte şi participarea la cruciade, singurele ocazii pentru care se oferea atunci această indulgenţă. Ulterior indulgenţa s-a extins la toate bisericile franciscane, apoi după al doilea război mondial s-a extins la toate bisericile parohiale, iar noua legislație canonică a Bisericii a extins-o la toate bisericile, însă numai o dată pe zi. (Pr.Iosif Gabor, Sfântul Francisc, Serafica, Roman, 2001, p.47)

Indulgenţa plenară, pe care sufletul o primeşte în această zi, reprezintă iertarea pedepsei temporale pentru păcatele care au fost spovedite şi iertate. Puterea indulgenţei se bazează pe meritele Mîntuitorului şi ale sfinţilor.

Condiţia obţinerii unei indulgenţe este ca sufletul să se găsească în stare de har sfinţitor, iar după primirea sfintei împărtăşanii, să recite, la intenţia Papei Benedict, Tatăl nostru, Bucură-te Marie şi Credeul.

Sursa: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2014/08/01/sarbatorile-primei-decade-a-lunii-august-2014/

Rugăciune către Sfîntul Arhanghel Mihail

Rugăciunea Papei Leon al XIII-lea către Sfîntul Arhanghel Mihail (1884)

         Sfinte Arhanghel Mihail, apără-ne în lupta împotriva răutății și capcanelor diavolului. Dumnezeu să-l admonesteze, ne rugăm cu umilință. Și tu, prinț al armatei cerești, cu puterea lui Dumnezeu, aruncă în infern pe satana și pe celelalte spirite rele care cutreieră lumea căutînd să piardă sufletele. Amin.

     În anul 1994, la sfîrșitul litughiei din 24 aprilie, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut insistent ca toți credincioșii catolici să recite această rugăciune extrasă din exorcismul Papei Leon al XIII-lea.

Sursa: http://www.evangelium-vitae.org/veillez-et-priez/texte-priere/173/avec-les-anges/saint-michel-archange-defendeznous-dans-le-combat.htm

Copyright © 2013-2017 Revelații ale cerului

 

Sfînta Gertrude din Helfta

Sfînta Gertrude din Helfta

                                În 16 noiembrie biserica o celebrează pe Sfînta Gertrude din Helfta sau Gertrude cea Mare (1256-1301 sau 1302), călugăriță cisterciană, una din inițiatoarele devoțiunii către Preasfînta Inimă a lui Isus.

                 Cu ocazia audienței generale de la Vatican, din 6 octombrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a evocat-o pe Sfînta Gertrude ca fiind „o celebră mistică și singura femeie care a primit în Germania epitetul de «Mare», în virtutea staturii sale culturale și evanghelice: viața și gîndirea sa au influențat de o manieră remarcabilă spiritualitatea creștină.“

Rugăciunea Sfintei Gertrude cea Mare pentru sufletele din purgator

         Veșnice Părinte, îți ofer preaprețiosul Sînge al divinului tău Fiu Isus, în unire cu liturghiile celebrate astăzi în întreaga lume, pentru toate sufletele sfinte din purgator, pentru păcătoșii din întreaga lume și pentru cei din Biserica universală, în special pentru cei din familia mea. Amin.

        Această rugăciune eliberează o mie de suflete din purgator de fiecare dată cînd este recitată.

Surse: https://w2.vatican.va/content/benedict-xvi/fr/audiences/2010/documents/hf_ben-xvi_aud_20101006.html

https://myriamir.wordpress.com/2014/03/15/priere-de-sainte-gertrude-la-grande-les-ames-du-purgatoire/

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului

Cinci sute de ani de la naşterea Sfintei Tereza de Ávila

Teresa de Avila

 

Sfînta Tereza de Ávila s-a născut în 28 martie 1515, în localitatea castiliană Gotarrendura şi a murit în 4 octombrie 1582, în mănăstirea carmelită pe care ea a fondat-o în localitatea Alba de Tormes.

Declarată patroană a Spaniei, ea este venerată atit în biserica catolică cît şi în bisericile  anglicană şi luterană.

În secolul al XVII-lea, influenţa sa spirituală, asociate celei a lui Ioan al Crucii a fost foarte puternică. Misticismul operei sale i-a influenţat pe termen lung pe teologii secolelor următoare, în special pe Francisc de Sales.

După moartea sa, trupul nedescompus a fost exhumat de mai multe ori, rămăşiţele ei pămînteşti devenind subiect de dispută între mănăstirile din Ávila şi Alba de Tormes. Din 1760 ele se află într-un mormînt de marmură din biserica mănăstirii din Alba.

Călugăriţa spaniolă a fost canonizată în 1622, sărbătoarea ei liturgică fiind fixată în 15 octombrie.

În 1970 a fost declarată Doctor al Bisericii, devenind astfel prima femeie care a primit acest titlu.

Reforma pe care a întreprins-o în interiorul Ordinului spaniol al Carmelului, a dus, după moartea sa, la crearea unei ramuri autonome şi anume Ordinul Carmeliţilor desculţi, ordin religios catolic contemplativ (rugăciunea şi meditaţia constituie un mijloc de a accede la divin) şi apostolic. Această ramură monastică se va răspîndi în întreaga Europă şi în lume.

Nemulţumită de „relaxarea“ regulilor, Tereza de Ávila a decis să reformeze ordinul pentru a reveni la austeritatea, sărăcia şi izolarea care făceau parte, după părerea ei, din spiritul carmelit autentic.

În demersul său a fost sprijinită de Pedro de Álcantara, care a devenit îndrumătorul său spiritual şi consilierul său. Ea a spus: „Planul meu fiind de a trăi în această mănăstire într-o foarte riguroasă clauzură, într-o strictă sărăcie şi de a folosi mai mult timp în rugăciune.“

De-a lungul vieţii sale Sfînta Tereza a fondat şaptesprezece mănăstiri în toate regiunile Spaniei, dintre care în Toledo, Valladolid, Salamanca, Segovia, Sevilla, Alba de Tormes. Primul aşezămînt l-a construit, cu ajutorul unuia dintre fraţii săi şi a surorii sale Juana, în Ávila şi închinat Sfîntului Iosif, cel care i-a redat sănătatea.

Man S Iosif Avila

Mănăstirea Ordinului Carmelitelor Desculţe ale Sfîntului Iosif din Ávila

Inchiziţia spaniolă a făcut multe anchete asupra activităţii Sfintei Tereza şi i-a blocat pentru o vreme acţiunile sale.

Momentul culminant al vieţii sale spirituale l-a constituit trăirea experienţei transverberării. Aceasta este un fenomen mistic, rar menţionat şi care desemnează străpungerea spirituală a inimii printr-o săgeată aprinsă (de iubire). Este vorba de o rană fizică provocată de o cauză imaterială. Persoana implicată vede un înger înarmat cu o lance aprinsă care îi străpunge coasta, aşa cum inima lui Isus a fost străpunsă de suliţă. Inima îi este atinsă şi sîngerează în anumite momente, mai ales în vinerea sfîntă.

Sfînta Tereza a povestit evenimentul, care apare în biografia sa franceză, publicată în secolul al XVI-lea:

„Văzui un înger aproape de mine în partea stîngă… Nu era mare, mai degrabă mic, foarte frumos, cu o faţă atît de îmbujorată, încît semăna cu acei îngeri în culori atît de vii, care par să se aprindă…Vedeam în mîinile sale o lamă de aur şi în vîrf părea a avea o flacără. Mi se părea că o înfige de mai multe ori în inima mea şi-mi atinge măruntaiele; cînd o retrase mi se păru că aceasta le ia cu ea şi mă lăsă cu totul înflăcărată de o mare iubire a lui Dumnezeu. Durerea era atît de mare încît îmi smulgea suspine şi suavitatea pe care mi-o dădea această mare durere era atît de imensă încît nu puteai decît să-ţi doreşti ca ea să continue şi ca sufletul să nu se mulţumească decît cu Dumnezeu. Aceasta nu era o durere trupească, ci una spirituală, chiar dacă trupul participa puţin la ea, şi chiar foarte puternică. Acesta este un schimb de iubire atît de suav care se petrece între suflet şi Dumnezeu, încît eu implor bunătatea sa de a-l revela celor care ar gîndi că eu mint…În zilele în care trăiam aceasta, mergeam ca uluită, nu doream nici să văd, nici să vorbesc cu nimeni, doar să mă înflăcărez în suferinţa mea, care pentru mine era una dintre cele mai mari onoruri, din acelea pe care le-au cunoscut slujitorii săi.“

După moartea sa, rana inimii Sfintei Tereza a fost văzută în cursul autopsiei, realizate conform procedurilor medicale în vigoare din secolul al XVI-lea şi a fost recunoscută ca fiind legată de transverberarea sa.

Comemorînd acest eveniment, în 1652, Gian Lorenzo Bernini a realizat sculptura „Extazul Sfintei Tereza“ care se află în capela Cornaro a Sfintei Fecioare a Victoriei din Roma.

Estasi_di_Santa_Teresa

Pentru a păstra memoria acestei răni misterioase, la cererea carmelitelor din Spania şi Italia, Papa Benedict al XIII-lea a instituit în 1726 sărbătoarea transverberaţiei inimii Sfintei Tereza în data de 26 august.

Conform biografului Pierre Boudot:

„În toate paginile [cărţii despre viaţa sa] se văd urmele unei pasiuni vii, a unei sincerităţi absolute şi de un iluminism (concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate) al devotamentului credincioşilor. Toate revelaţiile sale dovedesc credinţa sa puternică în uniunea spirituală dintre ea şi Cristos. Ea îi vedea pe Dumnezeu, pe Fecioara Maria, pe sfinţi şi pe îngeri în toată splendoarea lor şi primea din cer inspiraţii pentru a le folosi în disciplinarea vieţii sale interioare.“

Profund mistică, ea a lăsat scrieri despre experienţa sa spirituală care o fac să fie considerată o figură majoră a spiritualităţii creştine.

În zilele noastre, ea rămîne un punct de referinţă dincolo de familia sa monastică şi chiar în afara bisericii catolice. Este autoarea a numeroase lucrări atît biografice, didactice şi poetice, reeditate în lumea întreagă.

Iată un scurt fragment poetic:

„Nimic să nu te tulbure,

Nimic să nu te înspăimînte,

Totul trece.

Dumnezeu nu se schimbă,

Răbdarea dobîndeşte totul;

Cel care-l are pe Dumnezeu nu duce lipsă de nimic,

Dumnezeu singur îi este de ajuns.“

Tereza de A

 

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/Th%C3%A9r%C3%A8se_d%27Avila

http://fr.wikipedia.org/wiki/L%27Extase_de_sainte_Th%C3%A9r%C3%A8se