Category Archives: Statul subteran

România scheletelor arestate

    Unde sînt acum familiile celor doi morţi de la Periprava, din această imagine?

În ce colţ al ţării sînt cei care i-au aşteptat să se întoarcă, neştiind ani de zile de moartea lor, numai bănuită în ceasuri de adîncă durere? Cîţi nepoţi mai privesc fotografiile îngălbenite ale bunicilor lor, întrebîndu-se şi ei unde li se află mormîntul acestora, la care ar aprinde o lumînare? Am găsit 51 de morţi, din cei 124 de morţi ai lagărului. Vom mai găsi, probabil, încă 30-40 din ei, pentru că o parte dintre cei care au intrat în agonie la Periprava au fost duşi la Spitalul din Tulcea şi s-au stins acolo. Trupurile lor au fost îngropate, fără cruce, într-o parte a cimitirului oraşului, aceea rezervată pentru morţii fără aparţinătători – deşi aceşti deţinuţi aveau familii care îi aşteptau, doreau măcar ca osemintele lor să le poată aduce acasă. N-au fost lăsaţi să le ia, şi aceşti morţi sînt pentru todeauna dispăruţi. Peste acea parcelă s-au săpat în anii ’80 mormintele clasei muncitoare din Tulcea şi deţinuţii de la Periprava care au fost îngropaţi acolo s-au risipit prin pămînt.

La Periprava am găsit şi un mormînt gol. Rămăsese, ca urmă a celui îngropat acolo, doar falanga unui deget. Mortul a fost ridicat, probabil cu complicitatea veunui fost gardian, de familie, cîndva, poate prin anii ‘70 – ‘80, cînd teroarea se mai potolise şi lagărul îşi luase tributul de sînge, iar acum adormea încet între nisipuri, pentru a nu se mai trezi niciodată, ca să se hrănească cu vlaga deţinuţilor şi, în cele din urmă, să le înghită şi trupurile.

Am trăit într-un stat criminal. Iar statul de acum, prin încetineala cu care derulează operaţiunile de identificare a morţilor deja găsiţi, ca şi prin atîtea sentinţe de clasare a sesizărilor pe care le-am făcut cu privire la crimele comunismului, se face complice la crimă. Identificarea victimelor e o operaţiune complicată, ni se spune, trebuiesc găsiţi urmaşii morţilor pe care îi descoperim, de treisprezece ani încoace (eu nu văd o problemă în asta, căci există o ”evidenţă computerizată a persoanei” în România), trebuie să se facă probe ADN şi problema e cine le plăteşte (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu a putut face o asemenea cheltuială, am fost avertizaţi de Curtea de Conturi), Parchetul nu are fonduri pentru atîţia morţi (şi ei se adună, an de an). Nu există bani, auzim tot timpul, pentru a le reda deţinuţilor politici morţi în România numele care le-au fost furate, odată cu viaţa, cînd au fost aruncaţi cu trupurile goale în gropile puţin adînci, în nişte lăzi din şipci de brad, înfăşuraţi în rogojini sau de-a dreptul în pămînt.

Lucrurile ar putea sta mult mai simplu. Pe undeva, pe la Administraţia Naţională a Peniteciarelor sînt planuri ale cimitirelor lagărelor şi închisorilor, cu urmele gropilor marcate cu o căsuţă şi cu numărul matricol al deţinutului trecut în ea. Eu am avut prilejul să văd, cînd eram consilier al preşedintelui Constantinescu, asemenea planuri. Numai să le văd, că există. Dar aceste documente sînt clasificate, încă de atunci cînd morţii se stingeau la Periprava, Aiud, Gherla şi în alte sute de locuri de detenţie drept „Strict secret de importanţă deosebită” şi aşa au rămas pînă azi. Au devenit secrete ale unui stat NATO şi ne sînt inaccesibile. Iată cum, în sfîrşit, şi pentru deţinuţii de la Periprava, ca pentru toţi cei risipiţi pe harta concentraţionară a României comuniste „au venit americanii”. Dar nu pentru a le da drumul acasă, a putea elibera măcar osemintele lor recuperate de noi, care să fie redate familiilor. Ci pentru a le ţine închise, pînă cînd ”se vor găsi bani” pentru identificarea celor ucişi, prin costisitoare şi lungi proceduri de analiză ADN (pentru care avem doar un laborator), în sertarele de la morgă.

Am trăit într-un stat criminal. În ce fel de stat trăim acum, la trei decenii de la căderea comunismului, cînd drumul morţilor spre casă este încă blocat de „proceduri”, de „cine plăteşte”, de „documente secrete”, iar osemintele pe care le-am găsit sînt în continuare arestate? Şi cei zece morţi pe care i-am găsit în acest an la Periprava au fost doar „transferaţi”, cum se făcea odinioară cu deţinuţii vii, din nisipul Cimitirului Lipovenesc la morgă şi stau acum închişi în sertarele de zinc, de la Tulcea. Aud  poate ecourile metalice ale unei campanii electorale şi, mă întreb, dacă s-ar ridica şi ar cere să vină şi acolo urna mobilă, ei cu cine ar vota?

Articolul semnat de Marius Oprea a apărut în 12 septembrie 2019 pe site-ul Gândul.info.

Sursa: https://www.gandul.info/puterea-gandului/istoricul-marius-oprea-romania-scheletelor-arestate-18395047

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Reclame

Regula de aur a politicii românești

Regula de aur a politicii românești: toți cei care acced la funcții de conducere a societății fac parte din statul subteran. Restul e poveste…

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Cum a apărut #rezist în România? Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrând cu CIA (II)

 

Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrînd cu CIA (II)

Institut de „Resistance”-NVR (Non-Violent Resistance) la Harvard, pentru activişti (Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp)

Alt cofondator şi conducător al institutului „Albert Einstein”, fost student al lui Sharp, Peter Ackerman, un bogat bancher şi corporatist evreu, este, la rîndul său, un cunoscut colaborator al CIA şi membru al mai multor celebre think-tank-uri elitiste şi globaliste, precum Council on Foreign Relations. La Freedom House, Ackerman a fost preşedinte, dar este binecunoscută subordonarea acestui supra Ong „civil“ american către CIA, prin Usaid în primul rînd, cu care face „front“ în acţiunile din întreaga lume. (Freedom House nici nu ascunde – pe site-ul său – că una din principalele sale surse de informare este World Factbook, publicaţia CIA destinată oficialilor.)

Iar din toate aceste poziţii, ca discipol al lui Sharp, Ackerman, fiind şi preşedinte al International Center on Nonviolent Conflict (alt Ong ame­ri­can de război geostrategic), promovează în lume „strategia conflictelor nonviolente“, adică strategia de declanşare de conflicte împotriva guvernelor unor state prin metode de „nesupunere civică“ a populaţiei autohtone, încurajată în această direcţie de anumite organizaţii americane sau internaţionale, strategie ce pune în dificultate guvernele inamice sau neagreate, obligîndu-le adesea să reacţioneze „împotriva populaţiei“ (protestatari care nu sunt chiar neviolenţi).

Chiar acesta este şi titlul principalei lui lucrări, Strategic Nonviolent Conflict: The Dynamics of People Power in the Twentieth Century, pe care a produs-o după ce în 1990 s-a mutat la Londra pentru a-şi desăvîrşi instrucţia la International Institute for Strategic Studies (IISS), organizaţie de strategie militară a imperiului occidental euroatlantic, ce are afiliaţi 400 de membri corporaţii şi instituţionali, în frunte cu alianţa militară Nato. Între oficialii acestei IISS londoneze, strîns legată de establishmentul britanic şi american, îi găsim pe generalul american H. R. McMaster, pe secretara generală a Nato Rose Gottemoeller sau pe ex-secretarul de stat al SUA James Steinberg, participant la întrunirile CFR şi ale Grupului Bilderberg şi membru al Rand Corporation, un grup de evrei americani implicaţi în strategia militară a SUA[1], la care era conectat şi tutorele lor, Gene Sharp.

„Peter Ackerman caută să facă ceea ce face CIA, răsturnări [de guverne], dar vrea să le facă să pară fapte progresiste“, zice analistul politic canadian Stephen Gowans, în ton cu alt analist, evreul american Franklin Foer: „Cînd unii ofiţeri ai Statelor Unite nu doresc să creeze incidente internaţionale prin consilierea activiştilor cu privire la modul de răsturnare a guvernelor lor, ei îl sugerează cu grijă în vizită la ei pe Ackerman, care are mai puţine ezitări cu privire la a da o mînă de ajutor. Preferinţa lui Peter Ackerman pentru nonviolenţă nu are nimic de-a face cu superioritatea morală a tacticului. Mişcările care iau decizia strategică de a evita violen­a, susţine el, au un «record de succes» mult mai mare.”[2]

„Noul tip de mercenari ai lui Ackerman şi Helvey – adaugă Stephen Gowans – sunt practicienii a ceea ce CIA numea destabilizare. Pentru a scăpa de imaginea trecutului său, CIA a rebranduit destabilizarea ca rezistenţă nonviolentă (NVR), …care pentru Statele Unite este strict o afacere dusă în afara graniţelor sale, încercînd să răstoarne guvernele din străină­tate care operează în afara sistemului dominaţiei imperiale a SUA. NRV nu are în vedere realizarea Justiţiei sociale, economice şi politice acasă la activişti [deşi Justiţia este mantra globală a activiştilor neoprogresişti]. Este vorba de a lua în stăpînire străinătatea, pentru a aduce ţările rezistente în imperiul american… NRV nu este diferit în ceea ce priveşte scopurile şi conţinutul său din campaniile de destabilizare pe care CIA le făcea în mod planificat, le sponsoriza şi le implementa. Ackerman şi Helvey au preluat pur şi simplu o funcţie a CIA, au făcut-o semideschisă şi au creat iluzia că este progresistă“ („that it’s progressive“).

Însuşi Ackerman defineşte NVR (tehnicile protestelor sale „nonviolent“) ca fiind „folosirea perspicace a grevelor, a boicotului şi a neascultării civile“[3], pe lîngă protestele de masă şi chiar sabotajul nonviolent, pentru a întrerupe funcţionarea guvernului şi a face „o ţară neguvernabilă“[4]. Deoarece grevele, boicoturile şi neascultarea civilă sunt tehnici de stînga tradiţionale, campa­niile NVR cîştigă adesea sprijinul unui mare număr de oameni cu înclinaţii de stînga şi de justiţie socială, constată şi Gowans, care adaugă că tehnicile NVR stabilite de americani nu presupun participare la o demonstraţie de protest organizată obişnuit, cu ascultarea discursurilor în difuzoarele lor şi plecarea apoi acasă, la masă. Nici nu fac presiuni asupra elitelor, fapt pe care majoritatea stîngiştilor occidentali l-au stabilit ca limită a activismului lor politic. Aparenta nonviolenţă a NVR nu este nici pacifism bazat pe principii morale sau religioase. Sharp, patriarhul de la Harvard al metodelor NVR, explica faptul că NVR şi principiul nonviolenţei nu sunt aceleaşi lucru, de fapt. Principiul nonviolenţei este „abţinerea de la violenţă bazată pe convingeri etice sau religioase“, iar NVR este o tehnică politică prealabilă răsturnării guvernelor străine nedorite de marele capital al SUA[5]. „Nu este vorba despre un principiu [în tehnicile protestelor non-violente], ci despre cum se ia puterea“[6].

Tehnicile de plasare a nesupunerii în masă a civililor în contextul strategiei militare tradiţionale au fost stabilite în primul rînd de către Gene Sharp.”, menţionează şi jurnalistul Eli Lake de la Newsweek[7]. Iar Sharp însuşi a fost şi el la Londra înainte să-şi elaboreze strategiile, ca şi discipolul său, bancherul şi finanţistul Ackerman. Astfel, în 1955 Sharp s-a mutat din SUA la Londra, pentru a fi editor asistent la publicaţia săptămînală pacifistă Peace News (cu subtitlul: For Nonviolent Revolution), cu scopul de a studia conflictele sociale nonviolente, dar a ajuns la concluzia că trebuie să facă cercetări mai adînci, studiind rezistenţa antinazistă din Al Doilea Răz­boi Mondial, care, în Europa, fusese dirijată de serviciile secrete britanice. La Londra, Sharp l-a cunoscut şi pe pacifistul Adam Curle, care aparţinea cultului religios ce fondase revista Peace News, protestanţii quakers.

 *

psihologic dus împotriva unor guverne sau chiar a unor state, neagreate de marele capital transnaţional, mai ales de către cel american.

Şi amîndoi teoreticienii şefi ai „Conflict Transformation“ aveau să se implice şi în războiul civilo-militar de fărîmiţare (distrugere) a Iugoslaviei. Este drept că mai mult s-au implicat oamenii lui Sharp, precum Ackerman şi colonelul Robert Helvey, de la finele anilor ’80, dar şi Curle, care a înfiinţat în 1991, în Croaţia (fosta Iugoslavie), Ong-ul pompos numit „The Centre for Peace, Nonviolence and Human Rights”, a cărui activitate s-a suprapus cu „Războiul Croat“ împotriva Iugoslaviei (1991-1995).

În Iugoslavia, mişcarea socială de subminarea statului, Otpor, a folosit chiar cele 198 de metode / etape indicate de lucrările lui Sharp, pe care le-a sintetizat într-un manual propriu, ce avea să fie transmis şi altor mişcări „resistance“, precum în 2004 la „revoluţia portocalie“ din Ucraina:

„Milijenko Dereta, directorul grupului Iniţiativa Civică, a primit fonduri de la Freedom House să tipărească şi să distribuie 5000 de copii ale cărţii-manual a lui Gene Sharp despre mişcările de rezistenţă civică, De la Dictatură la Democraţie. De asemenea mişcarea sîrbă Otpor (Rezistenţa), finanţată în principal de organizaţiile lui Soros a tradus în sîrbă pasaje din lucrarea în 3 volume a lui Sharp, The Politics of Nonviolent Action (apărută în 1973), într-un volumaş pe care l-au numit Manualul Otpor (Otpor User Manual). Activiştii erau de asemenea consiliaţi de directorul pentru Balcani al U.S. Institute for Peace, de la National Endowment for Democracy (NED) şi de colonelul Robert Helvey, care lucra cu Sharp [la Institutul Albert Einstein, de la Harvard] şi organiza antrenarea organizaţiilor nonviolente [în străinătate] pentru Internaţional Republican Institute.“[8]

Regizorii evenimentelor nu s-au bazat însă niciodată pe victoria nonviolenţei. Manifestările soft îşi avea rolul lor, dar ele au fost mereu însoţite de violenţa reală – Iugoslavia şi Ucraina – sau pe coruperea unor factori de menţinere a ordinii sau de putere – Ucraina, Albania (a se vedea subcapitolul Aventura albaneză a lui Soros + Afacerea Kosovo în ca­pitolul Din 2008, Soros a conspirat cu Hillary Clinton la manipularea Europei şi a lumii din aceeaşi lucrare „Societatea Civilă“ de sub Ong-urile internaţionale).

„Rezistenţa Non Violentă“ din Serbia / Iugoslavia (mişcarea Otpor & friends) a fost şi ea ajutată în dărîmarea preşedintelui Miloşevici prin bombardamentele avioanelor americane şi aliate asupra Belgradului. Astfel, încet-încet, populaţia majoritară, obosită de război şi de agresiunea occidentală nu şi-a mai susţinut liderul, urmînd propaganda Otpor / Rezistenţa.

Articolul semnat de Cornel-Dan Niculae a apărut pe site-ul Justițiarul.ro. în 12 august 2019.

Sursa: https://www.justitiarul.ro/cum-a-aparut-rezist-in-romania-scoala-de-revolutii-resistence-resist-se-afla-la-harvard-lucrand-cu-cia-ii/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Agentul american Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România: Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrînd cu CIA (I)

I

   Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrînd cu CIA (I)

Institut de „Resistance”-NVR (Non-Violent Resistance) la Harvard, pentru activişti (Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp)

Toate acestea fac parte din ceea ce se numeşte generic „Ngo-CIA front”: alianţa şi acţiunile comune ale spionajului american cu Ong-uri (Ngo, în engleză) special fabricate sau susţinute, Ong-urile şi „societatea civilă“ din alte ţări decît SUA fiind în mod notoriu folosite pentru acţiunile acoperite ale CIA, prin planul unui institut ataşat Harvard. The Albert Einstein Institution (pe larg în Thierry Meyssan, The Albert Einstein Institution: non-violence according to the CIA, pe Voltairenet.org din 4 ianuarie 2005).

Ar trebui să nu avem nici o îndoială că hiperactivistul Chris Worman, venit în România la solicitarea ambasadorului SUA Mark Gitenstein ca instructor de activişti ONG, era, de fapt, un agent. El avea şi o pagină personală pe site-ul ambasadei americane (pagină între timp ştearsă), iar în 2011 a fost instruit la Harvard la Şcoala de Guvernare („School of Government“, cunoscută şi ca Harvard Kennedy School sau HKS), şcoală de administraţie publică unde au funcţionat şi funcţionează, încă, de fapt, o parte din ideologii şi artizanii „revoluţiilor“ globale cu implicarea CIA (a se vedea în primul rînd Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of „Pro-Democracy” NGOs [1]).

Chris Worman este creatorul mişcării #rezist din România, demarată de facto prin acţiuni stradale din 2013, prin programul ambasadei SUA numit „ReStart România“ (vom reveni).

Creierul strategiei este profesorul Gene Sharp, autorul „bibliei revoluţiilor colorate“ din anii 1990-2000, adică a manualului intitulat cameleonic From Dictatorship to Democracy (apărută prima dată în 1994), folosită de revoluţiile lui Soros şi în Serbia, în Ucraina, Kîrgîstan, pînă la „revoluţiile „primăverii arabe“ (2011-2012) sau mişcarea „occupy“ (2011). „Freedom House este alt partener al Open Society a lui Soros şi împreună au susţinut mişcarea sîrbească Canvas (Centre for Applied Nonviolent Action and Strategies), Ong organizat de Ivan Marovic. După ce a jucat un rol esenţial în dărîmarea de la putere a preşedintelui sîrb Slobodan Miloşevici, presa occidentală îl caracteriza pe Marovic ca pe un geniu, dar mai tîrziu a ieşit la iveală faptul că fusese ajutat de CIA şi că programul său provenea din manualul de «schimbare de regim» scris de profesorul de la Harvard, Gene Sharp, al cărui think-tank primeşte fonduri şi de la National Endowment for Democracy [NED] şi de la Open Society Foundations [Soros], iar manualul său este servit ca şablon pentru liderii opoziţiei din diverse ţări din întreaga lume, care sprijină Occidentul pentru a da lovituri de stat soft.“[2]

Parte din cărțile lui Gene Sharp

Gene Sharp, profesorul revoluţiilor aparent non-violente, a fost nu o dată acuzat de strînse legături cu diverse instituţii ale SUA, nu numai cu NED, ci şi cu CIA-ul, Pentagonul sau RAND Corporation (o organizaţie apropiată şi finanţată de armata americană), ca şi cu marile fundaţii americane corporatiste, inclusiv cea a lui George Soros[3].

Şi profesoara evreică Helen Fein, asociată la International Security Program de la aceeaşi Harvard Kennedy School, fusese invitată de acelaşi Gene Sharp din 1988 la Harvard, unde a dezvoltat cercetări privind „Pacea şi Securitatea Internaţionale“ şi „legăturile dintre război, genocid şi necesitatea rezistenţei“, fiind afiliată direct din 1997 centrului de afaceri internaţionale al Şcolii de Guvernare (Kennedy) de la Harvard[4], unde a fost instruit omul lui Gitenstein de la Bucureşti, Chris Worman.

Kennedy School Review

Revista Şcolii de Guvernare de la Harvard, Kennedy School Review (A Harvard Kennedy School Student Publication), se mîndreşte, de fapt, cu ştiinţa revoluţiilor elaborată de Gene Sharp, teoreticianul şef al protestelor non-violente şi al rezistenţei („the leading theorist of nonviolent protest and resistance“), cunoscut şi ca „Machiavelli al nonviolenţei“, cum o face în articolul School for Revolutionaries din 2012[5].

Şcoala de Guvernare Kennedy a Harvard este una care dă absolvenţi pentru guvernanţii SUA şi ai lumii, de fapt, mai ales în zona militară. Este de ajuns să parcurgem lungile liste de absolvenţi („notable alumni“) ai acesteia (chiar şi lista de pe Wikipedia), ca să vedem nume importante de şefi de guverne şi de state pînă la secretarul general al ONU, Ban Kimoon, militari, jurnalişti şi oameni de afaceri, dar şi în zona Ong / think-tank-uri, precum Robert Kagan, teoreticianul evreu „liberal intervenţionist“ de la Project for the New American Century (PNAC), Brookings Institution şi Council on Foreign Relations (CFR, vîrful noii ordini mondiale în SUA), care împreună cu soţia sa Victoria Nuland (fostă sub-secretar al SUA) a fost implicat în declanşarea revoluţiei Maidan din Ucraina, din 2014.

Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „societatea civilă“ ca făcînd parte din Corporate Responsibility Initiative, motiv pentru care găsim aici ca „şcolari“ mulţi reprezentanţi ai corporaţiilor multi­naţionale sau ai instituţiilor globale[6].

Şi tot de Harvard University este ataşat (offshoot) şi „Institutul“ creat în 1983 de către teoreticianul şi instructorul revoluţiilor „soft“, „Albert Einstein Institution”, creat de către Gene Sharp, instituţie în fruntea căreia s-au postat, însă… militari, precum colonelul Robert Helvey de la Defence Intelligence Agency (spionajul Pentagonului) sau Edward Atkeson (general maior în US Army). Colonelul Helvey avea o experienţă de 30 de ani în operaţiuni speciale în Asia de sud-est. El avea să declare în 2001 producătorului de film documentar Steve York că s-a implicat pentru prima oară în „nonviolenţa strategică“ atunci cînd a văzut eşecul abordărilor militare de dărîmare a dictatorilor – mai ales în Myanmar, unde se afla ca ataşat militar – şi văzînd potenţialul abordării alternative a lui Sharp[7].

Colonelul Helvey servise în Vietnam apoi la Yangon, în Myanmar, între 1983 şi 1985, cînd a organizat clandestin studenţii myanmarezi împotriva regimului, demonstraţiile acestora izbucnind, însă, abia în 1988-1990, care s-au transformat în insurgenţă. De asemenea, el a antrenat la Hong Kong liderii studenţi din Beijing, care au provocat în iunie 1989 incidentul din Piaţa Tiananmen din capitala Chinei, iar specialiştii (precum fostul şef la spionajului Indiei, B. Raman) susţin că el a fost şi consilier al sectei religioase chinezeşti Falun Gong în tehnici de nesupunere civilă[8].

Colonelul Helvey se află oficial în retragere din armată din 1991, dar a lucrat cu institutul „Albert Einstein“ şi cu al lui Soros mult înainte, iar apoi a continuat să servească ca „ofiţer de caz“ instructor pentru grupurile de tineri rebeli ce au activat în Balcani şi Europa de Est, cel puţin din 1999.

Reflecţia patronajului serviciilor secrete americane asupra Institutului Albert Einstein de la Harvard, este evidenţiată şi de faptul că una dintre primele cărţi editate de acesta, în 1985, a fondatorului dr. Sharp, Making Europe Unconquerable: The Potential of Civilian-Based Deterrence and Defense, a fost prefaţată de către diplomatul SUA George Kennan, faimosul arhitect „Mr. X“ al Războiului Rece cu Uniunea Sovietică şi care a fost şi fondatorul de facto al diviziei de operaţiuni a CIA, cu Allen Dulles.

Articolul semnat de Cornel-Dan Niculae a apărut pe site-ul Justițiarul.ro.

Sursa: https://www.justitiarul.ro/scoala-de-revolutii-resistence-resist-se-afla-la-harvard-lucrand-cu-cia-i/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Distrugerea unor documente din arhivele fostei Securități

Scrisoare deschisă
Domnului procuror general interimar Bogdan Licu
Domnule procuror general,
La o discuție pe care am avut-o cu dumneavoastră (dar la care mai participau și mulți alți reprezentanți ai societății civile, deci nu era nici timpul și nici locul pentru a intra în detalii) v-am înștiințat în legătură cu distrugerea unor documente din arhivele fostei Securități, aflate în păstrarea Ministerului Public. Dumneavoastră ați spus că veți verifica, iar eu că voi reveni cu detalii. În ceea ce mă privește, revin cu aceste detalii, cu atît mai mult cu cît am aflat între timp că Direcția Parchetelor Militare infirmă că s-ar fi dat vreodată dispoziții de distrugere a unor documente.
În septembrie 1999, în vremea în care eram consilier al președintelui Emil Constantinescu, acesta pregătea o ședință cu factorii responsabili care aveau în păstrare arhivele fostei Securități. I-am atras atenția domnului președinte că aceste arhive se află nu numai la Serviciul Român de Informații și la Serviciul de Informații Externe, cum îndeobște se credea și că în 1990, în urma unei Hotărîri de Guvern cu numărul 1134/1990, semnată de primul ministru Petre Roman, dar rămasă multă vreme nepublicată (a apărut abia în Monitorul Oficial nr. 151, din 2 iulie 1992), Ministerul Justiției și Ministerul Public (Parchetul General) au primit în păstrare o mare parte din arhivele fostei Securități. În cazul Parchetului General, aceste dosare erau prevăzute la articolul 2 al HG („dosarele în care urmărirea penală a fost întreprinsă de fostele organe de securitate şi în care s-a hotărît ca persoanele cercetate să nu fie trimise în instanţă”), dar acolo au ajuns și o serie de dosare instrumentare de foști procurori militari, în conlucrare cu organele de securitate, care s-au soldat inclusiv cu condamnarea la moarte și executarea inculpaților. Ca urmare, la acea ședință de la Cotroceni a participat și fostul procuror general Mircea Criste, care a prezentat date conform cărora pe atunci la Parchetul General se aflau, în urma prevederilor HG 1134/1990 dosare privind următarele categorii de cazuri:
– 18.445 cazuri închise prin achitare ori clasarea cazului
– 6.450 de scoateri de sub urmărire penală
– 571 cazuri în care s-a declinat cercetarea către „alt organ”
– 8.508 de decizii de neîncepere a urmăririi penale, în cazul unor dosare instrumentate de Securitate
– 335 dispozitive ale unor decizii de condamnări la moarte
Din informațiile pe care le dețin, parte sau toate aceste documente au fost distruse, în cursul unor operațiuni dispuse de generalul Ion Vasilache și aprobate de fostul procuror general Laura Codruța Kovesi, după numirea generalului Vasilache în fruntea de șef al Direcției Parchetelor militare, în anul 2008. Motivul ivocat a fost depășirea termenului legal de păstrare a documentelor.
Pe parcursul operațiunilor de distrugere a documentelor provenite din arhivele fostei Securități și aflate în păstrarea Ministerului Public, fără a fi fost predate către CNSAS, așa cum prevedea Legea 293/2008, o parte dintre acestea au fost sustrase de muncitori ai Fabricii de celuloză și Hîrtie Zărnești și/sau Scăeni, locații unde s-au desfășurat operațiunile de distrugere, în baza proceselor verbale. În anexa la această scrisoare deschisă, puteți vedea, scanată coperta unuia dintre aceste șapte dosare, singurele salvate de la distrugere și care au putut fi achiziționate dintr-un anticariat din București.
Domnule procuror general Bogdan Licu,
Vă reamintesc că practica distrugerii dosarelor fostei Securități „cu forme legale” nu este una nouă, ea fiind cunoscută încă din 1991, odată cu izbucnirea „scandalului Berevoiești”, cînd s-a putut face dovada unor distrugeri sistematice de documente de către Serviciul Român de Informații. În legătură cu acele fapte, s-a făcut o anchetă penală, ale cărei concluzii nu au fost făcute publice nici pînă astăzi.
Pentru edificarea dumneavoastră, vă transmit de asemenea date privind dimensiunile arhivelor fostei Securități, aflate în custodia Serviciului Român de informații la data de 15 septembrie 1993:
– 1.901.530 dosare, dintre care: 1.162.418 dosare de urmărire informativă (persoane urmărite), 507.003 dosare „rețea” (informatori și alte categorii de surse ale Securității), 154.911 „mape” informative (dosare conținînd note informative), 29.281 fond Documentar (acte și dispoziții interne ale Securității) și 47.917 dosare fond Corespondență (corespondența internă a Securității.
– 317.258 dosare aflate în lucru (deschise) la ofițerii de securitate în data 22 decembrie 1989, dintre care 83.265 dosare de urmărire informativă, 144.289 dosare ”rețea”, 84.544 „mape” și 5.160 dosare obiectiv-problemă.

Separat de acestea, între decembrie 1989 – martie 1990, s-a documentat distrugerea a 78.227 dosare, dintre care 21.391 DUI, 28.113 „R”, 27.945 „mape” și 778 dosare obiectiv-problemă.
Întrucît există suspiciunea distrugerii continuate de documente chiar și după așa-zisul „scandal Berevoiești” și pînă la înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități, vă rog respectuos să investigați, pe lîngă distrugerea documentelor din custodia Ministerului Public, și dacă există diferențe majore între cantitatea totală de dosare păstrate de SRI și predate de SRI la CNSAS și cifrele meționate mai sus.

Al dv.,
Dr. Marius Oprea

Articolul a apărut pe pagina de facebook a autorului în 4 iulie 2019.

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Desființarea SIIJ, mai gravă decît căderea Guvernului

      Partidul de intelligence al copiilor și beizadelelor din politica românească, bine mufați la ambasade, la Bruxelles și chiar la servicii străine a anunțat în perioada moțiunii de cezură că va depune în Parlament un proiect de lege pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Dacă scapă de Guvern, trebuie să scape și de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
De ce? O secție de investigare scăpată de sub controlul Parchetului General (adică al procurorilor, maeștrii terorii și-n anii proletcultismului sovietic și al comunismului ceaușist) este ultra-periculoasă pentru procurori și pentru Serviciul Român de Informații. Și, pe cale de consecință, pentru toți judecătorii păpușați de binomul ofițerilor și al procurorilor. Cercetează Secția condusă de Adina Florea un abuz, o ticluire de martor sau de dosar? Ies la iveală aberații, aranjamente cu accente de corupție și sare în aer orice punere la cale a binomului?
Să ne uităm puțin la cazul fetiței de la Baia de Aramă? Ce caută un procuror ca Maria Pițurcă (agresivă și rudimentară, ca alți procurori!) cu mascați și mandate de percheziție la extragerea unui copil care fusese în plasament familial? Răspunsul este unul simplu! A primit ordin! Este un caz sensibil în SUA!? Din februarie pînă în luna mai a ieșit o nouă sentință. Nici Papei Francisc nu-i iese o asemenea sentință. Prima instanță a respins adopția, a doua a încuviințat-o! Cu ajutorul procurorilor sau al ambasadei SUA? Începem să ne mirăm de apariția ambasadorului Klem prin Guvern, prin dosare, prin provincie, prin ministere, pe la Cotroceni! Omul acesta o fi ambasador sau sforar de stat? Cînd trebuie înfundați adversarii lui Iohannis, ambasadele europene cer fermitate și celeritate. La fel, și atunci cînd este un interes american sau european! Din păcate, celeritatea arată aici ca o presiune asupra justiției. La fel și ecourile din presă! Cum Dumnezeu toți cei care au luptat orbește pentru condamnarea lui Liviu Dragnea (indiferent de probe și de mijloace) minimalizează acum cazul comportamentului sălbatic al procurorarei Maria Pițurcă? Nu vi se pare suspect că bietul Cristi Danileț cu a sa SOJUST o apără pe procuroare? De ce? Din solidaritate profesională sau din ordin primit în rețea?

Față de cazul copilului din Baia de Aramă, luat cu forța de autoritățile statului de la asistentul maternal, reprezentanții VeDemJust s-au interesat și pot comunica public următoarele:

– procedura de adopție fusese finalizată. După ce asistentul maternal a fost întrebat de două ori dacă dorește să adopte copilul și a refuzat, a fost decisă adopția în favoarea unei familii de români stabilita în SUA“. Întîmplător, familia din SUA lucrează undeva!

A nșpea dată cînd Cristi Dănileț iese la rampă pentru a susține o tabără, la Monica Macovei sau la presiuni venite de la Bruxelles. Uneori, seamănă cu ce vrea SRI.
Să vedem ce scrie Ziare.com? Duetul Grădinaru-Dogioiu cîntă aceeași simfonie orchestrată ca și Europa FM, ca si Digi24, ca Declic și Rezist, ca și SOJUST! Ca și SRI? Nu sună tot acest cor uriaș întins peste politică, administrație, diplomație și celelalte instituții ale statului a lucrătură de proporții? Și tot acest grup cere desființarea SIIJ. De ce? Pentru că SIIJ și Adina Florea pot cerceta judecătorii și procurorul care au executat ordinul cu Sorina din Baia de Aramă, cu condamnarea lui Dragnea, cu salvarea lui Vasile Blaga, cu închiderea dosarului Microsoft, cu zeci și sute de dosare făcute la comandă la Oradea, la Brașov, la Ploiești, la Constanța!

Se deschide astfel poarta spre cercetarea dosarelor lucrate după toate obiceiurile statului totalitar. Ani și ani de zile s-au tras sfori la comandă sau s-a lucrat după comenzi venite din glande, clanuri și interese. Sistemul este vechi, cu rădăcini în perioada comunistă. Desființarea sa și pericolul unui control independent bagă tot binomul în sperieți. Dărîmă șandramaua încropită să arate democratic. Trecutul său este mult mai monstruos decît prezentul. Asta și explică graba partidului de intelligence de a desființa sau măcar neutraliza rapid Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. De asta USR este împins să depună un asemenea proiect de lege! Doar n-or ajunge procurorii și judecătorii, împreună cu ofițerii care i-au dirijat, să plătească despăgubiri la tot felul de nevinovați și de „dușmani ai poporului“ pe care ei i-au neutralizat sau chiar jecmănit cu forța!
Asta și explică graba cu care se fac demersuri externe și de ce se agită asociații închipuite. Trebuie să blocheze liberul acces la investigarea abuzurilor binomului și la aberațiile bătute în cuie de judecătorii controlați de satul nostru polițienesc.
Așa a funcționat justiția în perioada comunistă și numai așa se pricep să o mînuiască! Tehnica prelucrării și dirijării dosarelor a fost cheia tranziției, iar SIIJ poate încurca practica.
Iată ce spunea, mai ieri, Adina Florea:
Au fost situații nu puține, din păcate, și din punctul meu de vedere este trist, când s-au solicitat și autorizat măsuri de supraveghere tehnică față de magistrați fără ca, ulterior, rezultatele măsurilor de supraveghere tehnică să devină mijloc de probă în dosarul penal, deși perioadele de supraveghere tehnică sunt suficient de mari cât să exercite o anumită presiune asupra magistratului chemat să înfăptuiască justiția în mod independent și în numele legii”.

Ce spun băieții despre secția care le stă în gît? Citiți declarațiile judecătorului Cristi Dănileț și veți înțelege! Urmăriți isteria cucoanelor prin care se exprimă SRI! Inexplicabilă este doar susținerea externă. Un control ineficient făcut de o secție scoasă din pixul Parchetului General, care n-a dat nimic în vileag, și prin care se exercită controlul asupra magistraților era bun și nepericulos. Unul bazat pe lege, pe controlul CSM și al Ministerului Justiției, nu!
Știți ce înseamnă asta? Că, pentru orice eventualitate, judecătorii independenți erau urmăriți, ascultați și supravegheați. Și statul român (așa contrafăcut, butaforic și machiat cum este) nu poate accepta independența reală a magistraților. Și beneficiari importanți există și în afara României! Altă explicație nu este!

Este semnul că binomul are nevoie și de un ac și pentru cojocul independenților! Și toată populația agățată de servicii, de ambasade, prin fonduri, burse, invitații, toată plasa construită în ani se strînge în jurul unei instituții care ar putea încurca interesele străine în România!
Comanda binomului și a rețelei internaționale de interese este una singură:
-Jos cu dînsa!

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut pe site-ul Cotidianul în 24 iunie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/desfiintarea-siij-mai-grava-decit-caderea-guvernului/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Unicitatea „europeană“ a României post-colonializare

    Chiar dacă n-a participat la alegerile europarlamentare din România, nici chiar prin agenda dominată de înfruntările politice interne, UE le-a cîștigat detașat.

Cei acuzați, indiferent dacă doar pe povești manipulatorii, că scot România din UE – respectiv PSD-ul și partenerul său de guvernare ALDE – au fost spulberați și trimiși la un sfert din opțiunile de vot. Cei care, dimpotrivă, au acuzat PSD-ul de „antieuropenism“, dîndu-se „europeni“ nevoie mare din convingere sau mai probabil la comenzi externe – respectiv președintele Iohannis, PNL, USR-PLUS, dar și minusculele și la limită partide ale lui Ponta și Băsescu – au preluat practic copleșitoarele trei pătrimi din configurația politică. N-a contat nici că de fapt PSD n-a pus vreun moment în discuție apartenența României la UE sau măcar rînduielile care au făcut din aceasta o colonie în cadrul sistemului centru-periferie pe care-l constituie UE, nici că, prin îndepărtare de la proiectele inițiale, UE s-a transformat într-o structură colonială, nici că aceasta a luat tot României (și economia națională, și decizia națională, și identitatea națională), nici că PSD a încercat să mărească salariile și pensiile oamenilor, cele mai mici din UE, pentru a le da un standard mai bun tocmai în UE! N-a contat decît diversiunea inoculată de o propagandă extrem de eficientă că PSD este „antieuropean“, antijustiție, „ciuma roșie“ și alte asemenea! Iubirea de UE mai mare decît propriile salarii este o ciudățenie halucinantă. Părerea românilor despre UE este dată de suprapunerea acesteia, în mintea lor, cu ieșirea lor în lumea largă, la muncă, în călătorii, cu alte cuvinte în supraviețuire și în petrecerea timpului liber. Că UE a ajuns un bastion colonial, că are „două viteze“ (una a stăpînilor și alta a salahorilor), că UE a luat țării lor tot la dispoziția altor popoare (resurse ale subsolului, industrii, bănci, păduri, pămînturi) pur și simplu nu contează! Deocamdată, este important doar că UE înseamnă că pot părăsi România, unde nu mai au nici un rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun.

Iubirea de UE mai mare decît soarta propriilor salarii s-a manifestat impresionant într-un moment în care România era deja „cea mai colonie dintre toate coloniile“ din Est ale Vestului european. Transformare petrecută în vremea guvernărilor unora dintre „proeuropenii“ vocali actuali, dar, în cea mai mare parte, în vremea „antieruropeanului“ PSD, zis „ciuma roșie“! Și fapt remarcabil din punct de vedere istoric, intervenită într-un răstimp superscurt de numai 15 ani și, de subliniat, fără ocupație militară. Presiunile externe inimaginabile, îndeosebi prin FMI, Banca Mondială și guvernele occidentale pentru privatizări în cascadă, inclusiv nenecesare, și liberalizări fără temeiuri și condiții economice, precum și condiționările impuse pentru apartenența la NATO și UE (cedarea resurselor subsolului și utilităților publice, lichidarea sistemului bancar autohton, dezmembrarea sistemelor integrate de energie electrică și căi ferate etc.) au constituit piesele centrale ale colonializării rapide și totale. Dar, neîndoios, fără concursul trădător al clasei politice românești – probabil cel mai mare din istorie și cel mai substanțial din tot Centrul și Estul Europei – România nu devenea „cea mai colonie dintre toate coloniile est-europene“ practic doar într-un deceniu și jumătate. Marilor preluări externe efectuate sub guvernele pedeseriste/pesediste li s-au adăugat măsurile, dictate extern, luate de regimul Băsescu în perioada crizei de după 2008, care au imprimat o accelerație fără egal procesului. Practic, „antieuropeni“ n-au prea existat, iar „proeuropenii“ s-au călcat unii pe alții pe picioare de îmbulzeală ce era.

Un context nou se poate spune că a apărut în Europa Centrală și de Est, dar și pe plan european și internațional, din a doua jumătate a deceniului al doilea al anilor 2000. Mai multe țări central și est-europene au inaugurat măsuri și procese prin care să se opună colonializării, s-o blocheze și, pe cît posibil, să obțină recuperări. Au fost oprite practic, dacă nu chiar și oficial, privatizările, au fost stopate preluările străine de active strategice și au fost interzise pur și simplu în sectoare monopoliste cum ar fi utilitățile publice, au fost folosite orice oportunități de reluare a controlului asupra unor active din domeniile exploatării resurselor și distribuțiilor de energie. Viza tuturor acestora precum și a multor altor măsuri este întărirea statului, singurul care se poate lupta cu transnaționalele, precum și, pe cît posibil, sprijinirea capitalului autohton. Foarte important, încă din perioada crizei de după 2008, au fost utilizate ezitările corifeilor de pe la Washington sau de pe la Bruxelles, precum și controversele dintre aceștia pentru a înscrie măcar cîte un punct în promovarea unui interes propriu. O singură excepție există: România! Și iarăși în România n-au existat „antieuropeni“! Ci, din păcate doar „proeuropeni“ care au pus România pe tavă, la dispoziția UE! De acum, din a doua etapă a colonialismului vest-european în Centrul și Estul Europei, România se poate spune că face figură unică de atîta „europenism“ generalizat. Și, în această privință, concursul trădător al clasei politice românești este total! Și special, prin unicitatea sa! Iată prin ce se distinge:

– Întreaga clasă politică românească, indiferent de ce parte a baricadei se află, este unită în cuget și simțiri în a nici nu recunoaște cumva statutul de colonie al României, darămite de a pune în discuție acest statut. În asemenea condiții, chiar dacă se vizează – deși nu prea se vizează! – a se corecta vreun efect al rînduielilor coloniale actuale din România, orice efort este inutil, întrucît fără atacarea cauzelor totul este degeaba.

– Nu cumva întărirea, ci, dimpotrivă, distrugerea statului este în continuare urmărită (nici practic și, ce să mai vorbim, oficial, privatizările n-au fost stopate; în mod elucubrant, singura strategie existentă prin ministere și întreprinderi de stat este privatizarea; pentru întreprinderile de stat nu există nici măcar legi care să le permită preluări de pe piață în vederea extinderii activității în țară sau în străinătate).

– În mod incalificabil, privatizarea continuă, dar nu pe banii privaților, ci pe banii contribuabililor (cum se întîmplă în sistemul de sănătate, unde banii culeși de stat din contribuțiile pentru sănătate finanțează dezvoltarea structurilor private).

– În mod aproape halucinant, nu se instituie reglementări pentru protejarea domeniilor și sectoarelor strategice, atîtea cîte au mai rămas (resurse ale subsolului on-shore și off-shore, hidrocentrale, păduri, pămînturi agricole), evident pentru a le lăsa cel puțin potențial la dispoziția capitalului străin.

– Vulnerabilizarea pînă la pericol de dispariție a ultimelor active importante ale statului român prin aruncarea lor pe piață, fără vreo protecție, sub forma unui fond zis suveran de dezvoltare și investiții, care, în bătaia fluxurilor internaționale de capitaluri, poate ajunge, în numai cîțiva ani, la străini, urmînd a avea soarta Fondului Proprietatea, cea mai mare rușine a capitalismului românesc și, prin implicarea străină, a capitalismului internațional contemporan.

– Aservirea către capitalul străin îmbracă forme dramatice: mascarada impozitării profitului, ce permite capitalului străin să externalizeze fără fiscalizare 85-90% din profiturile efectiv realizate; politica de cadouri peste cadouri oferite capitalului străin, prin așa-numita „relaxare fiscală“.

– Aducerea costului statal pentru capitalul străin care acționează pe teritoriul țării la nivel de… paradis fiscal.

– Premiera istorică europeană a deresponsabilizării sociale totale a capitalului prin așezarea contribuțiilor sociale pentru pensii și sănătate integral în cîrca angajatului.

– Oprimarea capitalului autohton; ANAF face pe leul doar cu firmele românești, fără nici măcar a călca pragul celor străine, iar DNA nu descoperă decît hoți și corupți români, străinii fiind bibelou de porțelan de neatins; așa-numita sprijinire a IMM-urilor românești este o minciună sfruntată.

– Prezentarea celei mai mari tragedii a poporului român – bejenia a 4-5 milioane de oameni în vîrstă de maximă potență de muncă – precum o investiție!

– Siluirea fiscalității, care cere de la fiscalitate ceea ce aceasta nu poate da și care, prin așa-numita „relaxare fiscală“, aduce statul român în fundul gol, în incapacitate de a mai face ceva, oricum nu investiții, în condițiile în care nu are baza minimă constituită nici în infrastructură, nici în ocrotirea sănătății și educație.

Subliniem, încă o dată, toate acestea pe vremea „antieuropeanului“ PSD, zis și „ciuma roșie“! Vă dați seama ce va urma pe vremea „proeuropenilor“ Iohannis, PNL, USR-PLUS (Cioloș), ProRomânia (Ponta), PMP (Băsescu)?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a României Libere din 29 mai 2019.

Sursa: https://romanialibera.ro/opinii/unicitatea-europeana-a-romaniei-post-colonializare-785515

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Adevăratul PACT

        În privința alegerilor europarlamentare falsificate, adevăratul PACT îl constituie tăcerea complice a societății românești. Doar cîteva voci singulare ca Gelu Vișan, Ionuț Apahideanu sau Mirel Palada au semnalat public neregulile grosolane pe care instituțiile implicate le-au săvîrșit și care voci, evident, nu au fost băgate în seamă.

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Război psihologic sau subminarea cu rea intenție a capacității de apărare a României ?

        Gradul ridicat de vulnerabilitate a României într-un potențial război de apărare rezidă din structura de forțe a actualei armate, astfel dimensionată încît să corespundă doar misiunii de asigurare a controlului unor teritorii aflate la mare distanță de România. Teritorii care anterior sosirii trupelor noastre, trebuie cucerite de armata americană.

Ori această misiune o pot executa și companiile militare internaționale private precum Blackwater. Cu singura deosebire că armata româna face gratis acest serviciu Americii. Cum de s-a ajuns la această structură ilogică a categoriilor de forțe armate care să împiedice îndeplinirea misiunii de bază a oricărei armate, cea a apărării teritoriului național ?

Prin condiționarea aderării la NATO a României de reducerea structurii defensive la sub 25% din cea existenta în 1989, concretizată prin scoaterea din dotarea armatei a întregii categorii de sisteme de arme moderne, de înalta complexitate. Motivul fiind că aceste sisteme serveau strict la apărarea țării împotriva unei agresiuni externe și nu erau compatibile misiunii de asigurare a controlului unor teritorii aflate la mare distanță de Armata -MApN (105)România. O dată cu retragerea tehnicii, avînd loc și trecerea în rezervă a celor 30.000 de ofițeri și 30.000 de maiștri și subofițeri care le operau, reparau și întrețineau.

În 1997, generalul colonel r. Degeratu Constantin, cel care recunoaște fără nici o remușcare pe toate canalele Tv că armata româna a ajuns în imposibilitatea de a-și apăra azi granițele (omițînd cu intenție să indice și vinovatul pentru aceasta), era șeful Statului Major al armatei române.

http://romanian.ruvr.ru/2014_04_30/Mediocritatea-militara-romaneasca-3813/

Subminarea capacității de apărare a României a început cu Hotărîrea nr. 0103/1997 a CSAT-ul lui Emil Constantinescu, întărită prin Hotărîrea Guvernului Ciorbea nr.110/14.04.1997, în care propunerea lui Degeratu Constantin, privind restructurarea unor Mari Unități și Unități din compunerea la pace a Sistemului Național de Apărare, a fost votată în unanimitate. Hotărîrea prevedea desființarea Brigăzilor 32 si 37, înzestrate cu 13 instalații de lansare ale rachetelor balistice 9 K-72/R-17 SCUD-B ( bătaie 500 km ) și instalații de rachete 9 K-52 LUNA M (FROG-7), fabricate în anul 1982. Acum că bănuim cine a văduvit armata de o categorie de arme redutabilă pentru apărarea României, am și eu voie să pun două întrebări : ce s-a întîmplat cu aceste rachete și dacă nu cumva motivul retragerii lor premature nu a fost obținerea unor venituri personale ilicite ?

Human Rights Watch a publicat pe 13 aprilie 1999 un interviu intitulat „ANGOLA UNRAVELS: The Rise and Fall of the Lusaka Peace Process” cu Richard Cornwall, profesor la Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria-Africa de Sud, în care acesta descria pe scurt rapoartele de monitorizare ale ONU pe care le-a întocmit în 1998 (ca rezultat al monitorizării pe parcursul anului 1997) și care identificau ca intrate în arsenalul rebelilor UNITA, prin încălcarea embargoului ONU, instalații lansatoare de rachete Luna 2M ( Frog 7) provenite din România. Actele de constatare au fost consemnate și în Angola Peace Monitor, nr. 8, Vol. V, din 29 Aprilie 1999, de către Sean Cleary fost secretar la ambasada de la Washington ( 1978-1982) și apoi Consul-General al Africii de Sud în SUA ( 1982-1983 ), pe atunci director al Strategic Concepts Ltd din Africa de Sud.

Pe baza documentelor de însoțire ale rachetelor Frog-7, în care mai apăreau și alte tipuri de arme provenite din România, toate descoperite la rebelii UNITA. Acum eu nu afirm că aceste surse sunt 100 % credibile, dar dacă în România ar fi existat presa, ea ar fi trebuit pînă acum să verifice și să aducă la cunoștința opiniei publice acest aspect, nu să inventeze campanii antioccidentale și antiromânesti. Dar n-a făcut-o, deci…

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/angola/racheta.jpg

Un an mai tîrziu, în 1998 Degeratu Constantin a aprobat scoaterea din înzestrare a aproximativ 50 de avioane IAR-93, produse la Craiova începînd din 1982, care dotau singurele două regimente de vînătoare bombardament din România. A urmat retragerea, prin transferarea către Israel, a modernului sistem de rachete AA de tip S-125 Neva, care în 1999 a fost creditat cu doborîrea unui avion „invizibil” american F-117 de către apărarea AA iugoslavă.

În 2002, prăbușirea capacității de apărare a României a continuat prin scoaterea din înzestrarea armatei a celor 16 MIG-29 A și 4 MIG-29 UB (cele mai noi aparate de zbor ale aviației, achiziționate în perioada 1989-1991) si a celor 23 de MIG-23 MF (achiziționate în 1983, singurele avioane cu geometrie variabila pe care le-a avut România vreodată). Această nouă lovitură dată armatei a condus la desființarea regimentului 57 aviație de la M. Kogălniceanu, cel care apăra Dobrogea și litoralul, precum și la desființarea regimentului 93 aviație de la Timișoara, cel care apăra granița de vest și de nord a țării. Pînă în 2004 cînd a fost admisă în NATO, armata română a reușit performanța ca din 16 baze aeriene să-și desființeze 10, cu tot cu aeronavele și personalul care le încadrau.

După ce am adus la cunoștința tuturor redacțiilor de presă din România, începînd din 2003, nume, date, fapte și documente care demonstrează posibile fapte grave de trafic internațional, contrabandă cu armament și încălcări ale tuturor tratatelor, protocoalelor și embargourilor internaționale, la care România a aderat după 1989,fără nici un rezultat, m-am adresat în 2012, cu un memoriu președintelui Parlamentului European, dl. Martin Schulz. La care am primit un răspuns de tipul :Ce ne pasă nouă ?

http://ohanesian.wordpress.com/2012/09/06/rechizitoriul-lui-valentin-vasilescu-la-uniunea-europeana/

Problema capitală a românilor este corupția care a distrus tot ce a fost bun, drept, curat în România. Economia, sistemul de sănătate, învățământul și nu în ultimul rînd armata. Și pentru că nu vrea nimeni să ia taurul de coarne, de vină este : propaganda, războiul psihologic și marțienii care se pregătesc să ne invadeze. Așa că românii sunt sfătuiți de autoritățile responsabile să explice cum a fost posibilă jefuirea armatei, să-și bage capul în nisip ca struțul, evitînd astfel să cadă în capcana unui război psihologic. Refuzînd să aducă la cunoștința opiniei publice acest adevăr, presa din România se complace la infinit sa distorsioneze voit elementele componente ale comunicării, care pînă la urma este tot o forma de manipulare. De aceea nu veți vedea niciodată, în marea de impostori prezenți de la toate emisiunile Tv, promovat și prototipul omul inteligent și cinstit, conștient de apartenența la tradițiile de luptă ale poporul român, a cărui menire este aceea de a face ceva util și ieșit din comun pentru acesta, în limitele profesiei pe care o stăpînește la perfecție.

Articolul semnat de Valentin Vasilescu a apărut în Ziarul de Gardă din 6 mai 2014.

Sursa: https://www.ziaruldegarda.ro/razboi-psihologic-sau-subminarea-cu-rea-intentie-a-capacitatii-de-aparare-a-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

CAPTURAREA ROMÂNIEI

         PSD a fost capturat de Statul Paralel, Noua Securitate sau Servicii și de Multinaționale.
PSD nu a pierdut alegerile. Au fost luate voturi de la PSD, dar și de la USR, și date la PNL, UDMR, PRO România, PMP, pentru a intra în Parlament. În trecut au fost alegeri in care, cu martori, am știut rezultatul alegerilor pe țară, la zecime, cu două ore și jumătate înainte de a se Închide urnele.

Acum, de la PSD s-au luat minimum patru sute de mii de voturi, de la USR minimum trei sute de mii și redistribuite. Agenții cu tabletele, au avut rolul lor: de a influența rezultatul, de a mări cvorumul, dar și se a transmite din secții anumite lucruri.
Singura greșeală pe care i-o imput lui Dragnea este că a plecat noaptea de la sediul PSD fără să facă numărătoarea paralelă. I s-a comunicat probabil că a pierdut și că va fi condamnat a doua zi, și a cedat. Era omenește să cedeze.

În direct cu mine, la trei dimineața, Rareș Bogdan a transmis date după așa-numită numărătoare paralelă de la sediul PNL, in care PSD, după numărătoarea paralelă a PNL, avea cu totul alt procent, egal cu cel al PNL-ului de azi. Numărătoarea paralelă e o șmecherie inventată de Videanu pentru a masca accesul la Softul de numărare. În acest moment, pot doar să spun că sunt două partide, unul din ele fiind PNL, care au acces la soft in timpul alegerilor, în paralel cu STS. Ambele sunt in PE.
Duminică noaptea a fost un compromis: vreți să băgați ProRomânia și UDMR, intrăm toți. A fost sacrificat ALDE, care de fapt trecuse pragul. Pentru cunoscători, cheia de final trebuie să bată și pe orizontală. Rezultatul real al alegerilor este următorul:
PSD: 29%
USR 28%
PNL: 25%
ALDE: 6 %
Pro România, UDMR, PMP nu au trecut pragul. Înțelegerea a fost clară, procentele redistribuite astfel încît să îngenuncheze PSD și ALDE și pentru ca Dragnea să poată fi săltat ușor a doua zi.

În urmă cu două săptămîni am primit un telefon și mi s-a spus că Dragnea a fost condamnat, sentința scrisă, iar lui Viorica Dăncilă i s-a comunicat acest lucru și că dacă îl va aduce pe Mazăre va fi președintă la PSD. S-a conformat. Este prima dată cînd nu am crezut, pînă duminică noaptea, cînd am primit din nou confirmarea. Era prea tîrziu. Atunci, în emisiune, am spus-o de multe ori, aproape pe față. Degeaba. Cărțile fuseseră aruncate, cătușele pregătite iar Softul mergea.
La ora la care discutăm, o parte a Noii Securități controlează PNL, PSD, Pro România, PMP, UDMR, iar cealaltă parte USR. Prima e condusă de Helvigh, cea de-a doua de Coldea. Singurul partid rămas pe dinafară este ALDE, care va fi sfîrtecat de PNL și ProRomânia.

PSD a fost capturat cu totul de Helvigh, care a scăpat de frica schimbării de către Dragnea. Principalul motiv al condamnării lui Dragnea a fost războiul declarat împotriva Statului Paralel, care cuprindea și schimbarea legilor Serviciilor Secrete, inclusiv schimbarea lui Helvigh și Pahonțu, dar și războiul declarat dominației multinaționalelor in România. Dăncilă va anula OUG 114, dar și toate măsurile care deranjează multinaționalele.

Nimeni nu mai are voie să vorbească despre Statul Paralel, Noua Securitate și Servicii, nici despre Multinaționale.
PSD NU MAI EXISTĂ. LA ORICE TIP DE ALEGERI VA LUA PÎNĂ ÎN 20%, MULȚI LIDERI FIIND ȚINUȚI PRIN DOSARE.
România a fost capturată definitiv, Securitatea controlînd toate partidele. Tabăra lui Helvigh-Iohannis, paradoxal, mai are o singură problemă: Coldea și USR. Acesta va fi războiul următoarelor luni: Războiul între Helvigh și Coldea, un război între Securiști. Chiar că nu mai contează ce vrea Veorica, care l-a vîndut pe Dragnea la colț de stradă: ea va face ce-i ordonă direct Helvigh și Iohannis. Opoziția este USR, Coldea și Cioloș, eventual Kovesi.

ÎN LEGĂTURĂ CU RĂZBOIUL CU STATUL PARALEL, ACESTA S-A ÎNCHEIAT, MAI DEVREME DECÎT CREDEAM: A CÎȘTIGAT STATUL PARALEL, DRAGNEA, SINGURUL CARE RĂMĂSESE ÎN RĂZBOI CU EL, A FOST EXECUTAT, IAR LUI TĂRICEANU, CARE ORICUM SE ÎNMUIASE, ÎI VA FI RIDICATĂ IMUNITATEA.
ROMÂNIA A FOST CAPTURATĂ TOTAL DE STATUL PARALEL.

Sursa: CAPTURAREA ROMÂNIEI by Gelu Vișan via pagina de facebook a lui Petru Caluian.

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Explozia drogurilor, protectorii secreți și asanarea localurilor

       Nu prea „servesc” emisiunile despre vedete. Cînd le aud vorbind despre un obiect „foarte antic“, mi se taie interesul și schimb canalul pentru multă vreme. Cu atît mai puțin am urmărit scenariile lansate după accidentul designerului Răzvan Ciobanu. N-am reținut decît două-trei nume din grupul său destul de dubios, alcătuit din starlete și figuranți din lumea barurilor de noapte. Și încă o informație venită din zona investigatorilor. Analizele lui Răzvan Ciobanu ar indica un consum de cinci sorturi de droguri. Ce spune asta? Că starletele acestea de hăhăială prin televiziuni și de populat barurile de noapte trag la droguri de trăsnesc. Dacă nefericitul accident n-ar fi avut loc, cu siguranță că povestea drogurilor ar fi rămas în coadă de pește. Au mai fost scandaluri, au mai fost vedete și starlete prinse cu iarbă și paparoase, au mai fost și ziariști afumați și toate au trecut. Numai că acum lucrurile s-au mai complicat. În urmă cu cîteva săptămîni, pe litoral soseau pachete de droguri dintr-un ciudat naufragiu. Turiștii și Poliția culegeau pachetele într-un fel de întrecere. Ați aflat cumva ce fel de incident a fost? Erau droguri pentru petrecerile de Paști și de 1 Mai în barurile de pe litoral? Sau erau droguri destinate Crimeii și Odessei și au tot plutit pînă au ajuns la noi?
Ca o ciudățenie, după acest accident, Poliția a descins oarecum tîrziu în cîteva baruri de noapte de pe litoral, între care și Loft. Loft aparține în procente și fiului lui Virgil Măgureanu, și el un mare client de afaceri dubioase încă de cînd a părăsit SRI. Să fi bănuit cineva din poliție că la Loft se fumează și altceva? Altfel de ce să fi descins? Ce alte baruri au fost inspectate? Numai Loft are un miros aparte? Sau unele sunt protejate, în vreme ce altele sunt luate în vizor?

De multă vreme subiectul a fost ținut sub preș. Unul dintre cele mai mari consumuri de droguri se produce la așa-zisele festivaluri pentru tineret. Untold-ul este de departe una dintre cele mai mari piețe în domeniu. A descins Poliția la modul serios între furnizorii principali ai festivalului? Am scris în Cotidianul și despre minorii acceptați la intrare în baza unor declarații notariale ale părinților. Și despre numărul de tineri ce păreau sub influența drogurilor. Succesul manifestării poate fi suspectat și de succesul de piață al afacerilor necontrolate și acestea, la rîndul lor, de piața necunocută din spatele celei oficiale. Peste noapte, festival de la Cluj a fost multiplicat la Constanța de aceiași oameni. Pe litoral descind și vedetele și starlelete din București care atrag fluturii de lampă de pe litoral și contribuie la dezvoltarea pieții de droguri.

Crede cineva că această piață nu este controlată și protejată? Eu unul, în nici un caz. Dimpotrivă, nu mi se pare străină de oameni din Poliție și din SRI. Și chiar din primării. Dacă fostul primar al Cluj Napocăi controla inclusiv locurile de vînzare a pepenilor, nu văd de ce Untoldul, cu cheltuieli enorme pentru municipalitate și cu vagoane de nervi pentru localnici, nu s-ar termina decît cu niște beneficii contabile pentru acționari?
La ce proporții a ajuns consumul de droguri în România? De ce statul român nu face mare lucru pentru a-l diminua? Mă văd obligat să iau în calcul și ipoteza că banii din afacerile cu droguri ajung în cîteva ministere importante, se preling și în Poliție și servicii și, unii, chiar spre lumea politică.
Descinderile de acum, după cele cîteva incidente șocante, pot fi semnul unui început dar și al unei lupte între mai multe tabere.
Încercați să treceți dincolo de detaliile romanțioase ale emisiunilor de tip bulevardier și urmăriți evoluția poveștii pachetelor ajunse pe litoralul românesc!
Ne pierdem vremea cu rățoiala politică în timp ce România a fost transformată într-o fabuloasă piață de desfacere pentru produse alimentare de calitate modestă. Și pe deasupra, într-una a drogurilor, pînă acum destul de bine protejată de autorități și structuri paralele.

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut pe site-ul Cotidianul în 7 mai 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/explozia-drogurilor-protectorii-secreti-si-asanarea-localurilor/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Avem o problemă

     Istoricul Adrian Majuru mi-a cerut să elimin un articol publicat în Cotidianul în 21 noiembrie 2011, intitulat „Ce vor khazarii?”.

De-a lungul anilor, acest articol a fost contestat și incriminat ca o expresie de antisemitism. Adrian Majuru a fost taxat de nenumărate ori, el nefiind un om cu apucături antisemite. Scurta descriere a istoriei khazarilor și supoziția că ei ar visa o patrie în România a deranjat peste măsură. Drept pentru care, nedorind să fim la baza unui rău provocat cuiva, cu atît mai mult lui Adrian Majuru, îmi asum decizia de retragere a articolului, în ciuda faptului că nu mi se pare corect. Nu sunt corecte nici incriminarea și presiunile exercitate asupra autorului, uneori, inclusiv asupra ziarului, după cum nu-i corectă nici retragerea acestui text de pe site-ul cotidianul.ro.

Cu atît mai mult cu cît articolul lui Adrian Majuru conține o descriere extrem de corectă a modalităților prin care poate fi destrămată o țară și aneantizat un popor. Cu riscul de a fi catalogat în fel și chip, și pe proprie răspundere, reproduc partea cu valoare de semnal de alarmă din articolul lui Adrian Majuru. Compatrioții noștri, elite sau oameni simpli, ar trebui să știe prin ce mijloace ar putea fi destrămată România. Cunoscînd modalitățile, ne putem apăra!

Iată pasajul amintit, de păstrat în mintea fiecărui cetățean român:

„Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni foarte vulnerabil în perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. Valorile sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din exterior. Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi confesional. În fond, procesul de romanizare s-a petrecut la fel în mai puţin de 200 de ani! România se va destrăma tocmai din această cauză: alterarea deliberată a valorilor.

Iar această destrămare are ca punct de plecare exact profeţia lui Milorad Pavič: „Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura”. Pe internet circulă câteva articole cu argumente ample despre adevărul enunţat de Pavič. Iată care sunt realităţile care vor determina destrămarea ţării noastre:

„(…) în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

– crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

– îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

– distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

– disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor instituţii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie –rezultatul s-a văzut!”.

Alterarea culturală este determinată pe trei căi:

  1. slăbirea şi aservirea economică, banul determinând chiar schimbarea etniei, după modelul clienţilor romani, care în schimbul stipendiilor se transformau în supuşi fideli ai patronului. Apoi avem precedentul Greciei, de stat falimentat şi apoi vândut la bucată.
  2. asimilarea cu altă etnie şi aici vezi asocierea dintre „rrom” şi „român”; mediatizarea spectacolelor subculturale a programelor de divertisment cu nuanţe de mahala de etnie rromă (miss piranda, nunţi şi petreceri cu interlopi), includem aici şi muzica ca factor cultural formator (manelele).
  3. diminuarea patriotismului care se manifestă prin promovarea obedienţilor politici ca mari valori pe când românii care au ceva de spus în profesia lor sunt marginalizaţi. Totul se aseamănă cu un genocid cultural foarte dibaci făcut.

Alterarea valorilor este primejdioasă cu atât mai mult cu cât se face cu mâna noastră. Cu sprijinul elitelor trădătoare care pentru zece arginti vând tot”.

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut pe site-ul Cotidianul.ro

Sursa: https://www.cotidianul.ro/avem-o-problema/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Spioni plantați după fuga lui Pacepa (III)

       „România liberă” publică astăzi ultima parte a interviului dat de fostul procuror Alexandru Pantea, instruit la școala de la Bran a Securității să facă anchete folosindu-se de șantaj, tortură și probe false. Astăzi, Pantea vorbește despre racolarea homosexualilor ca informatori, despre exterminarea unor ofițeri acoperiți cînd aceștia, fără intenție, îi puneau în pericol pe spionii plantați în Occident. De asemenea, Pantea relatează despre corupția de la vîrfurile PCR și ale Securității, precum și despre vodevilul „Asasinarea lui Ion Iliescu” , înscenare pusă la cale de ofițerii fostei Securități în 1994, pentru a-și demonstra utilitatea și a-i cîștiga încrederea președintelui țării.

» Cum se proceda cu informatorii? Aveați informatori?

Sigur că da, aveam! Am avut mulți informatori din rîndul românilor, dar mai ales din rîndul naționalităților conlocuitoare, dar nu le pot da numele. Informatorii erau foarte importanți, mai ales valutiștii, pentru că erau în relații și cu cei care aveau rude în străinătate. Cei mai activi, ascultători și zeloși informatori erau recidiviștii, pe care îi puteam aresta oricînd, mai ales că aveam asupra noastră mandate de arestare în alb.

Eram anunțați cînd un infractor – colaborator al Miliției sau Securității – trebuia protejat și atunci nu-l mai arestam sau, dacă era arestat în flagrant, îi dădeam drumul.

» Cum erați anunțat că un arestat era protejatul Securității?

Eram contactați telefonic pentru o întîlnire. Ne întîlneam în case conspirative, cu ofițerul de legătură. Sau eram chemați la București, unde eram instruiți să facem niște greșeli de procedură, cum ar fi să-i greșim intenționat datele de stare civilă, pentru a-l scoate din arest pe informatorul protejat. Un nume scris greșit pe un mandat de arestare nu mai era executat.

» Ați spus că aveați mandate de arestare in alb. Pentru ce le aveați?

Mandatele în alb le aveam în special pentru homosexuali, pe care trebuia să-i prindem în flagrant. Homosexualii aveau legături cu cei din străinătate și prin mandate de arestare făceau presiuni pentru a deveni informatori. Cei mai mulți homosexuali erau artiști și aveau legături cu străinătatea. Noi îi supravegheam și pentru a evita legăturile întîmplătoare ale unor activiști PCR cu homosexualii. Să nu cereți nume, că nu pot să vă dau.

» Care era „specialitatea” dvs.?

Eu aveam corupția în supraveghere, care mi-a adus numai necazuri, pentru că nu puteam să trec cu vederea chiar dacă erau activiști implicați. Informațiile i le dădeam lui Branda Mihai, care în acte purta numele Barbu. Branda îl informa direct pe Ceaușescu, cu care avea legături directe. Necazurile mele au pornit de la un caz – „Rețeaua fraților Cacuci”. Erau trei frați: un frate era consilier superior la Consiliul Superior de Planificare a Statului, un alt frate era în SUA, unde avea o clinică particulară de operații estetice, iar altul locuia în Oradea și avea un prieten preot catolic, prin care se organizau plecări acoperite în străinătate, dar eu nu știam de ele.[Stelian Radu Cacuci este în prezent (2010) și de mai mulți ani, corespondentul local al

Radio România Actualități de la Oradea – Nota Marian COVLEA].

» Era vorba de agenți acoperiți?

Da, se refăcea rețeaua de spionaj defectată după plecarea lui Pacepa, probabil că doctorul din SUA le făcea operații estetice, dar eu atunci nu știam, pentru că nu am fost informat. Eu am sesizat doar că se scoteau oameni și bani mulți din țară și am transmis informațiile, crezînd că e vorba de corupție și spionaj. Trebuia să-i arestez pe Cacuci, care locuia în Oradea, și pe preotul catolic, dar colonelul Albu de la Pașapoarte i-a dat, în mod inexplicabil, lui Cacuci pașaport să plece din țară. Apoi, Albu a fost găsit împușcat în birou și s-a spus că e sinucidere, dar a fost vorba de execuție. Și fratele lui Albu, tot ofițer de Securitate, a murit subit la scurt timp. Și asupra mea s-a tras atunci, au vrut să mă extermine și pe mine ca să nu lase martori. Eu îl consider vinovat pe Branda de scurgeri de informații. Prin rețeaua asta se infiltrau spioni pentru SUA prin Ungaria. Eu am crezut că e spionaj contra României. Branda lucra direct cu colonelul de Securitate Ilie Merce, implicat în afacerea „Melița” (tentativa de asasinare a ziariștilor români de la postul de radio Europa Liberă), și cu generalul Ardeleanu, de la USLA, și prin rețeaua asta plantau spioni în Occident.

» În ce alte cazuri ați fost implicat?

Eu am arestat un secretar PCR din Sălaj pentru corupție și delapidări. Am mai vrut să arestez un medic veterinar care a omorît 400 de vaci, dar nu am fost lăsat pentru că era informatorul Securității .Am mai vrut să-l arestez pe dr. Căpraru, care luase bunuri de la țărani pe motiv că e patriot român, dar pentru acesta a intervenit dr. Pușcas de la Șimleul Silvaniei, fost informator al Securității; au mai intervenit activistul PCR Ibănescu și procurorul-șef Florica Pop, instruită și ea de Securitate și care îmi era superioară ca funcție. Am vrut să-l arestez si pe doctorul Pușcas de la Șimleul Silvaniei pentru că lua bani de la pacienți, uneori avea adunați și cîte 100.000 de lei pe zi, dar a intervenit primul secretar Tulai, iar Securitatea, prin ofițerul meu de legătură, Chețea, nu m-a lăsat să-l arestez pentru că era informator al structurilor externe ale Securității. Dr. Pușcas l-a turnat pînă și pe Corneliu Coposu. Pușcas a vrut să-mi dea bani ca mită, dar eu am refuzat. De scîrbă că nu am fost lăsat să-mi fac meseria corect, mi-am dat demisia din Procuratură. În demisie am scris că mi-e scîrbă de Procuratura din RSR. Am rămas însă ca ofițer acoperit la Combinatul minier Bihor și la Ministerul Minelor, unde am fost jurist. Apoi, jurist la Consiliul Județean Timiș, unde m-a prins Revoluția. În toată această perioadă, dar și după Revoluție am fost și ofițer acoperit.

» Cum a funcționat sistemul după 1990? Ați fost recuperat de serviciul secret din Justiție?

Nu, am rămas în legătură pînă în aprilie 1994 tot cu Branda, care a ajuns șef al Corpului de control al serviciului secret al Ministerului de Interne. Încă din timpul Revoluției am ținut legătura și cu Chețea și apoi cu Branda, care a spus să stau liniștit, că tot noi suntem la putere. (subl.R.C.)

» Ce rol ați avut pînă pe 20 decembrie în Timișoara?

În 15 decembrie mi-am anunțat ofițerul de legătură de la București, colonelul Chețea, că pe străzile orașului protestează muncitorii, nu infractorii, iar pe 17 decembrie i-am mai transmis că se trage în plin în manifestanți. Lui Chețea nu i-a venit să creadă pentru că știa că Armata nu avea ordin să deschidă focul. Apoi, am fost implicat în 25 decembrie în arestarea a patru arabi, dintre care un libian și un iranian. Aveau legitimații de la București și se ocupau de percheziții pe străzi. Erau de fapt dintre cei școliți de Securitate în România. Apoi, la începutul lunii ianuarie, am venit la București cu toate documentele CADA (Comitetul pentru Democratizarea Armatei), printre care erau și liste cu cei care au tras la Revoluție. (subl.R.C.) M-am întîlnit cu Ion Iliescu, care m-a trimis la Gelu Voican Voiculescu, căruia i-am predat toate documentele. Nu știu ce s-a întîmplat cu aceste documente.

» Pînă cînd ați colaborat cu serviciile secrete ca ofițer acoperit?

Pînă în 1994, cînd acest Branda, care era șef de control la serviciul secret al Ministerului de Interne, mi-a înscenat arestarea. Un ofițer, Jude, mi-a solicitat să duc de la București la Beiuș o armă cu lunetă, să i-o dau unei cunoștințe comune, Hoteanu Mircea, ca să-l asasineze pe Ion Iliescu. Eu l-am anunțat imediat pe Branda, ofițerul meu de legătură, iar Vadim a publicat știrea, fiind înștiințat de colonelul de Securitate Ilie Merce, șeful lui Branda. Imediat, pe fondul unei provocări cu violență, am fost arestat și dus direct la penitenciar, nu în arestul Poliției, cum se obișnuia după 1990. În penitenciar am fost torturat. În 1995 m-au eliberat. Eu am dat statul român în judecată la Strasbourg și am cîștigat și despăgubiri de46.000 de euro.

» Vi se poate întîmpla ceva din cauza acestor dezvăluiri?

Orice e posibil, dar le fac pentru a obliga deconspirarea procurorilor care au lucrat și lucrează cu serviciile secrete. Și pentru propria mea conștiință, că și eu sunt vinovat pentru ordinele Securității și ale PCR pe care le-am executat cît am fost procuror. (subl.R.C.)

Articolul a apărut în România Liberă din 23 martie 2008.

Sursa: https://www.scribd.com/document/40604744/%C8%98COALA-DE-LA-BRAN-A-SECURIT%C4%82%C8%9AII?fbclid=IwAR1DyThyuc9zJY9QZ_E6AO5tYbFzeGhrQ6Qb7H0PeZE_N0mE2_VdZ6Pw5kA

Vezi: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2019/04/04/magistratii-securisti-formati-la-scoala-de-la-bran/

https://revelatiialecerului.wordpress.com/2019/04/05/cnsas-cere-lista-absolventilor-scolii-de-la-bran/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

CNSAS cere lista absolvenților școlii de la Bran (II)

        Consiliul National al studierii Arhivelor Securității (CNSAS) s-a autosesizat în urma dezvăluirilor publicate de „Romania libera” în articolul „Magistrații-securiști, școliți la Bran”.

Președintele Ladislau Csendes ne-a anunțat că CNSAS a cerut ieri de la Serviciul Român de Informații și de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative numele procurorilor și judecătorilor care au fost perfecționați la școlile Securității. Consiliul Superior al Magistraturii însă nu a reacționat atît de prompt. Lidia Bărbulescu, președintele CSM, ne-a declarat că se va analiza într-o viitoare ședință a plenului consiliului „oportunitatea” de a se solicita aceste nume de la SRI. „România liberă” continuă publicarea interviului realizat cu ex-procurorul Alexandru Pantea, instruit la școala de la Bran să fabrice probe, să șantajeze, să aresteze, să admită tortura și exterminarea la ordinele Securității și ale PCR. În episodul de astăzi, Alexandru Pantea dă nume de foști colegi absolvenți ai școlii de la Bran, dintre care unii au fost promovați și după 1989. De asemenea, Pantea relatează despre camera de iradiere, unde erau „tratați” oponenții regimului comunist; dă nume de ofițeri de Securitate, precum și un nume de arestat politic torturat, adus la ancheta cu un ochi zdrobit. În prezent, la școala de la Bran sunt pregătiți doar ofițerii SRI, susține purtătorul de cuvînt al acestei instituții, Marius Bercaru. După terminarea cursurilor școlii de la Bran, magistrații depuneau jurămîntul pentru păstrarea secretului „profesional” și intrau în sistemul ofițerilor acoperiți ai Securității. Apoi, erau împrăștiați în diferite colțuri ale țării, fiind de obicei numiți șefi de procuratură locală sau de tribunal. Li se repartizau ofițeri de legătură de la Comandamentul Securității Statului, prin care primeau ordine și prin care transmiteau informații ce ajungeau inclusiv la Nicolae Ceaușescu. Oficial, nu s-a recunoscut împrăștierea acestor magistrați în sistemul justiției. După 1989, ei au rămas în sistem, susține avocatul Pantea, mulți dintre ei fiind avansați. În primul episod, publicat ieri, ex-procurorul Pantea a relatat despre modul în care a ajuns la școala de la Bran, despre profesorii pe care i-a avut și metodele de anchetare predate acolo. Am primit de la cititorii noștri numele unora dintre procurorii și ofițerii de Securitate care apar în fotografia publicată de „Romania liberă”, precum și informații despre alți procurori care au urmat școala de la Bran. În episodul de astăzi, Pantea dă nume de foști colegi absolvenți ai cursurilor de la Bran și nominalizează procuraturile unde au fost promovați unii dintre aceștia chiar și după 1989. De asemenea, Pantea relatează despre camera de iradiere, unde erau închiși cei ce protestau împotriva regimului; dă un exemplu de arestat politic torturat, precum și nume de ofițeri de Securitate de la care a primit ordine. Nu am reușit să luăm legătura cu cei nominalizați de Alexandru Pantea, dar îi invităm să-și prezinte propriile puncte de vedere, pentru a fi publicate.

» Ce colegi procurori au făcut această școală de pregatire de la Bran?

Eu știu cîțiva procurori care au făcut pregătirea specială de la Bran pentru că eram șeful grupei mele, iar cu unii am fost coleg de facultate. Dar, imediat ce am ajuns la Bran, am fost instruiți să nu ne spunem unul altuia numele și am depus jurămînt să păstrăm secretul pregătirii noastre. Pot să vă spun că toți absolvenții de la Bran au obținut posturi de șefi, că ăsta era rostul pregătirii. (subl. R.C.) Eu am fost numit șef la Urmărirea Penală de la Procuratura din Alexandria, fostul meu coleg de facultate Emil Costea a fost numit și el șef de procuratură militară, iar în decembrie 1989 a fugit din țară. Dintre cei pe care eu îi știu au mai făcut școala de la Bran procurorul Hristache Popovici, numit șef la Brăila, Crețu, numit șef la Pitești, și Mircea Breban, numit șef la Procuratura Sălaj. După 1989, au ajuns șefi importanți în Procuratură cei mai obedienți procurori ai Securității și ai PCR. (subl.R.C.)

» Ca de exemplu?

La Teleorman a ajuns procuror-șef Tironeac, fost activist PCR cu sarcini pe justiție. Dacă nu executai ordinele Securității, primul care te lua la rost era activistul PCR pe Justiție ,cum era acest Tironeac. Un alt procuror securist, Radu Bodea, a fost promovat șef după 1989 la Oradea. Acest Bodea era fratele ofițerului de contrainformații militare de la Cluj, suspectat că a tras în demonstranți în decembrie 1989. Cel mai mare, dintre cei pe care îi știam eu, a ajuns Mihai Branda, ofițerul meu de legătură, de la care eu primeam ordinele Securității. Branda a fost numit șeful Corpului de control al serviciului secret al Ministerului de Interne. După decembrie 1989, Branda mi-a spus să stau liniștit că tot noi suntem la conducerea țării. (subl.R.C.) Toți procurorii școliți de Securitate primeam cîte un ofițer de legătură prin care ni se transmiteau ordinele Securității. Eu i-am avut ca ofițeri de legătură pe Chețea și pe Branda, cum v-am spus.

» Ce misiuni ați primit ca procuror școlit la Bran?

Am fost, într-o primă fază, folosit și pentru cazuri mai complexe la Constanța, unde, vara, arestam și 100 de persoane pe zi. Furturi, contrabandă, deținere de valută, relații cu străini, violuri, crime, astea erau. Eu nu am avut probleme pînă în 1975, cînd am primit ordin de la procurorul-șef al județului Teleorman, Toma Radu, să mușamalizez un dosar în care era implicată o rudă a unui activist PCR. Eu am refuzat, el mi-a luat dosarul și mi-a înlocuit probele cu falsuri. Eu l-am reclamat la Procuratura Generală. Cazul meu a fost judecat în „Sfatul Țării”, care era organul suprem al Justiției, cum este acum CSM-ul, și am cîștigat, dar mi s-a sugerat să-mi cer transferul pentru a evita răzbunarea PCR-ului local. Așa am ajuns șef la Urmăriri Penale în județul Sălaj, unde am avut, de asemenea, cazuri complexe.

» Dați-ne un exemplu de arestat politic.

Am avut un astfel de caz la Șimleul Șilvaniei, îl chema Horvath, ca pe unul dintre profesorii mei de la Bran. A fost adus la ancheta cu un ochi scos prin tortură de capitanul de Miliție Stanca, tatăl actualului șef al PD Sălaj, care, în paranteză fie spus, a fost, la rîndu-i, și el maior de Securitate și apoi la SRI. După 1989, a fost dat afară pentru că refuzat să depună noul jurămînt pe noua Constituție a României pe motiv că el a depus jurămîntul în fața comandantului suprem Nicolae Ceaușescu. Revenind, am primit ordin de la Securitate, prin căpitanul Chețea, celălalt ofițer al meu de legătură, să nu mă sesizez că acel deținut politic a fost torturat și nu m-am sesizat. La Revoluție, acest Chețea era ofițer al Statului Major al Contrainformațiilor Militare, care era în cadrul MApN, dar erau de fapt ofițerii Securității. Și a rămas în funcții și după 1989.

» Ați primit ordin să acoperiți exterminarea unor disidenți?

Eu personal nu am fost implicat în așa ceva. Știu că Securitatea avea o unitate specială, unitatea „K”, care se ocupa de exterminări. Parola pentru camera de radiatii era „Radu”. Ordinele de iradiere le dădeau ofițerii de Securitate ca Branda și mai știu și de colonelul de Securitate Poiana, tatăl procurorului Poiana, care dădea și el astfel de avize. Camera aia a fost vazută și de fostul meu coleg de la Bran, Emil Costea, fost procuror militar, care apare în fotografia grupului nostru. În unele cazuri, maiorul de Securitate Branda Mihai îmi spunea rîzînd că „lasă-l pe ăla, că îl trimitem la «Radu»”, adică la camera cu radiații. Branda avea și numele conspirativ „Barbu”, cu care apare și în documentele pe care le are CNSAS. Ar trebui identificat și întrebat acest Branda, că el știa sigur de exterminări. Branda a colaborat direct cu colonelul Ilie Merce, care a fost și pe la PRM și care înainte de 1989 s-a ocupat și de exterminarea disidenților din străinătate în programul Securității „Meliţa”.

» Unde era camera „Radu”?

Vizavi de sediul Securității Municipiului București, în blocul lipit de clădire din care face parte și Hotelul Bulevard. Era o cameră specială, izolată cu pereți de plumb.

» Ne puteți da un nume de deținut iradiat?

Eu personal nu am participat la asemenea anchete, dar trebuie întrebat acest Branda, alias Barbu, care se ocupa de executarea unor astfel de misiuni. Din ce știu eu, ordine de iradiere au dat acest Branda și colonelul de Securitate Poiana, cum v-am mai spus.

» Cu ce alți ofițeri de Securitate ați mai colaborat?

La Oradea, am fost în colaborare cu colonelul Biriș, șeful contrainformațiilor pe zonele Bihor-Baia Mare-Satu Mare. Sarcina mea era informativă. Eu îi urmăream pe procurorii militari, majoritatea bețivi notorii, şi supravegheam corupția din rîndurile activiștilor PCR, dar și cine îl critica pe Nicolae Ceaușescu și cine divulga secrete militare. În zonă erau depozite militare secrete de stat.

» Ne dați un exemplu de scurgeri de informații descoperite de dumneavoastră?

De exemplu, procurorul-șef militar Balica era bețiv și a dat informații despre depozitul de muniție de la Stîna de Vale și dintr-o altă locație, care și acum e secretă. Informațiile mele, prin ofițerul de legătură Mihai Branda, au ajuns și la Ceaușescu.

» Procurorul militar Balica a fost arestat?

Nu, a fost doar mustrat. Avea pile.

» Camera „Radu”

Reporterii „României libere” au identificat imobilul în care, potrivit dezvăluirilor lui Pantea, se afla camera de iradiat „Radu”. Pînă în 1989, partea de imobil unde se presupune că exista acea cameră aparținea Cooperativei „Fotograful”. În afară de studioul foto de la vedere, mai existau un gang și o cameră, care pe atunci figura în administrarea Hotelului Bulevard, deși clădirile erau separate (de un zid). După decembrie 1989, gangul a fost zidit de către cei care administrau Hotelul Bulevard, iar camera a fost dărîmată și apoi s-a construit o altă cameră în care acum se află amplasate contoarele de gaze ale aceluiași Hotel Bulevard, susține administratorul imobilului, Maria Savloschi.

» CSM: „Vom analiza… oportunitatea”

Consiliul Superior al Magistraturii, singura instituție care îi promovează pe magistrați în funcții de conducere, încă nu este hotărît să ceară de la SRI numele procurorilor și judecătorilor care au fost instruiți la școlile Securității și care sunt și acum în posturile-cheie ale justiției. Doamna Lidia Bărbulescu, președintele CSM, ne-a declarat: „Vom analiza în plenul CSM oportunitatea de a solicita de la SRI numele tuturor procurorilor și judecătorilor care au fost perfectionați la școlile Securității.”

Legea 303 din 2004 privind statutul magistraților le interzice judecătorilor și procurorilor să fie „lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete”, dar nu există nici o interdicție expresă pentru foștii procurori și judecători instruiți de Securitate. În schimb, Consiliul National al Studierii Arhivelor Securității (CNSAS) s-a autosesizat imediat. Ladislau Csendes, președintele CNSAS, ne-a anuntat că, „în urma dezvăluirilor din «România liberă», plenul Consiliului National al Studierii Arhivelor Securității a hotărît să ceară de la SRI și de la MIRA (Ministerul de Internelor și Reformei Administrative – n.red.) toate documentele referitoare la procurorii și judecătorii care au urmat școlile de perfecționare ale Securității.”

» Astăzi, la Bran sunt instruiți doar ofițeri SRI

Școala de la Bran a rămas în zestrea Serviciului Român de Informații și a continuat să pregătească ofițeri acoperiți. Potrivit purtătorului de cuvînt al SRI, Marius Bercaru, „în prezent, la școala de la Bran sunt perfecționați doar ofițerii SRI”. Școala nu poate fi fotografiată deoarece are regim de unitate militară. Poate fi vazută însă de oricine vizitează Branul. Sediul este chiar pe strada principală, situat la ieșirea din Bran, pe partea stîngă a drumului național înspre Brașov. Arată ca un liceu (fără poartă, gen cazemată), care are în aceeași curte mai multe clădiri: imobilul în care se țin cursuri, un internat, o cantină, o sală de sport și un poligon. Pînă în 1989, Departamentul Securității Statului avea trei școli importante pentru pregătirea ofițerilor acoperiți. La Bran (județul Brașov) și la Găneasa (județul Ilfov) erau pregătiși ofițerii acoperiți pentru Securitatea internă, iar la Brănești (județul Ilfov), pentru Securitatea externă. La Brănești au fost antrenați, între alții, și teroriștii de pe filiera Yasser Arafat (OEP) și Carlos Șacalul, susține Pantea. Școala de la Brănești a rămas la SIE (Serviciul de Informații Externe)

Articolul semnat Ondine Gherguț a apărut în ediția online a României Libere din 11 martie 2008.

Sursa: https://www.scribd.com/document/40604744/%C8%98COALA-DE-LA-BRAN-A-SECURIT%C4%82%C8%9AII?fbclid=IwAR1DyThyuc9zJY9QZ_E6AO5tYbFzeGhrQ6Qb7H0PeZE_N0mE2_VdZ6Pw5kA

Vezi: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2019/04/04/magistratii-securisti-formati-la-scoala-de-la-bran/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Magistrații-securiști, formați la școala de la Bran (I)

Înainte de 1989, nici un procuror nu ajungea șef dacă nu era instruit special la școala Securității de la Bran, dezvăluie ex-procurorul Alexandru Pantea într-un amplu interviu pe care îl publicăm începînd de astăzi în „Romania liberă”. La școala Securității de la Bran, tinerii procurori erau învățați să fabrice probe, să șantajeze, să aresteze, să ancheteze, să admită torturarea și exterminarea oponenților regimului comunist. Metodele preferate de Securitate și predate la școala de la Bran erau „Radu” (iradierea), „Păsărici” (internarea la spitalul de nebuni și folosirea drogurilor) și „Stănică” – model de tortură practicat de torționarul cu același nume. Lecțiile erau predate de generali de Securitate și Miliție, precum și de procurori de la Procuratura Generală a României. Procurorii instruiți la Bran primeau ordinele Securității prin ofițerii de legătură care le erau repartizați imediat după absolvirea scolii. Arestau la ordin, eliberau la ordin, în funcție de interesele Securității. Pantea susține că, după 1989, în funcțiile de conducere ale procuraturilor au ajuns tot absolvenți ai școlii de la Bran.(subl.R.C.) El dă și exemple în acest sens. Pentru a se realiza cu adevărat reformarea Justiției, ar trebui publicate numele tuturor absolvenților școlii de la Bran, susține Pantea. (subl.R.C.) Acum, această școală, cu tot cu arhivele ei, este a Serviciului Român de Informații. „România liberă” a solicitat de la SRI numele absolvenților școlii de la Bran, dar purtătorul de cuvînt al instituției, Marius Bercaru, ne-a transmis că „SRI nu dă astfel de informații”.

Școala securității de la Bran a pregătit pe banda rulantă magistrați – procurori și judecători – pentru a aresta, ancheta și condamna chiar la moarte, la ordinele Consiliului Securității Statului și ale Partidul Comunist Român (PCR). Tenebrele acestei „scoli” și modul în care absolvenții au fost obligați să execute ordinele Securității și ale PCR sunt relatate în exclusivitate pentru „România liberă” de către Alexandru Pantea, fost procuror și în același timp ofițer acoperit al Securității. „Este momentul să vorbesc despre atrocitățile sistemului comunisto-securist pentru că nimeni dintre procurori nu a făcut-o pînă acum. Unii dintre foștii mei colegi ar putea spune ca sunt trădător pentru că mi-am încălcat jurămîntul făcut la intrarea în acea școală, numai că eu atunci nu am știut ce mă așteaptă, apoi n-am putut ieși din sistem de frică. Acum este timpul ca tinerii să știe ce s-a întîmplat cu adevărat, cum erau distruse destine doar la comanda unor activiști PCR și securisti”, și-a justificat Pantea demersul.

SRI nu dezvăluie numele magistraților școliți la Bran

Pînă acum nu au apărut dezvăluiri concrete despre faptul că mulți magistrați au fost instruiți la școlile Securității să ucidă, să aresteze, să tortureze. Fostul procuror-ofițer acoperit Alexandru Pantea sparge gheața și aduce în fața opiniei publice probe – fotografii, nume de procurori și de profesori – despre existența școlii speciale de la Bran a Securității, unde procurorii făceau instrucție pentru exterminarea criticilor sistemului comunist.

Dezvăluirile lui Pantea sunt importante deoarece amănuntele pe care le oferă opiniei publice pot fi verificate, dacă puterea politică dorește cu adevărat. (Subl.R.C.) Numele tuturor magistraților care au terminat școlile Securității pot fi găsite în arhivele acestor școli, aflate și astăzi sub controlul SRI. De asemenea, aceste amănunte au fost inserate și în dosarele profesionale ale magistraților, păstrate pînă în urmă cu o lună de către Parchetul General, iar acum, de Consiliul Superior al Magistraturii. Președintele Traian Băsescu a afirmat de curînd că 25% dintre magistrați sunt foști colaboratori ai Securității. CSM și Asociația Magistraților au criticat dur afirmațiile lui Băsescu.

„Romania liberă” a cerut de la SRI numele procurorilor și judecătorilor care au fost instruiți la școlile Securității, dar purtătorul de cuvînt al instituției, Marius Bercaru, ne-a transmis că „SRI nu dă astfel de informații”. Bercaru ne-a precizat că, în prezent, la școala de la Bran sunt instruiți doar ofițerii SRI.

Călăii, promovați după 1989

Pregătirea de la Bran era atît de conspirată încît membrii aceleiași grupe de pregătire nu se cunoșteau între ei și le era interzis să lege prietenii. Principalele metode de tortură predate au fost cele practicate de celebrul colonel torțonar Tudor Stănică, cunoscut pînă acum doar că a condus ancheta în cazul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătăi în arestul preventiv. Procurorii folosiți de Stănică în dosarul „Ursu” au fost Alexandru Tuculeanu și Ilie Picioruș.

După 1989 procurorii Picioruș și Tuculeanu au făcut parte din structurile de conducere ale Parchetului General, iar Picioruș a fost ascuns inclusiv în structurile Consiliului Superior al Magistraturii, forul suprem care supraveghează înfăptuirea corectă a Justiției. Si nu numai ei au fost promovați după 1989, ci toți procurorii instruiți la școlile Securității și ale PCR, după cum ne-a dezvăluit Alexandru Pantea. (subl.R.C.) Instruiți să-i șantajeze pe judecători și avocați.

» Cum ați fost recrutat pentru școala de la Bran?

Alexandru Pantea: Am fost numit procuror după ce am terminat Facultatea de Drept în 1970 prin ordin al Ministerului Învățămîntului. Prin 1973, cînd eram la Procuratura din Alexandria, am fost notificat să merg la perfecționare. Abia cînd am ajuns la școala de la Bran am aflat că este a Securității și că vom fi instruiți nu numai de către procurori, ci și de către generali de Securitate și Miliție. Șeful școlii era colonelul de Securitate Meclu (recuperat după 1990 de SRI – n.red). Ne-au spus că după ce vom face această școală vom avea o calificare deosebită, sarcini deosebite și vom fi avuți în vedere la promovare în Procuratură. Aveam 25 de ani și nu știam ce mă așteaptă.

» Să înțelegem că toți șefii din Procuratură erau absolvenți ai școlilor Securității?

Da, și în plus trebuia să aibă și școala PCR „Ștefan Gheorghiu”. Nimeni nu ajungea șef în Procuratură dacă nu era colaborator al Securității și pregătit special de această instituție și de PCR. Procurorul era suveran pe dosarul penal și, dacă nu era omul de încredere al Securității, nu putea ajunge șef. Șeful Procuraturii era cel care repartiza dosarele penale către procurorii simpli și care hotăra ce se întamplă cu ele. Dosarele sensibile erau instrumentate numai de către procurorii pregătiți special de Securitate. Procurorii erau mai importanți decît milițienii, pentru că milițienii primeau ordinele de la procurori. (subl.R.C.) Mă mir că pînă acum nu au fost făcute publice aceste informații pentru a se realiza cu adevărat reformarea Justiției. Normal ar fi să se publice numele tuturor procurorilor care au urmat școlile Securității. Aceste informații sunt trecute cu siguranță în dosarele profesionale ale procurorilor. Acum aceste dosare sunt în custodia CSM. Dacă s-ar face publice aceste informații, nu s-ar mai practica șantajarea procurorilor, care probabil și acum primesc ordine de la serviciile secrete, așa cum primeam și eu cînd eram procuror. (subl. R.C.)

» De la cine primeau procurorii ordine în dosarele sensibile?

Primeau ordinele de la ofițerul lor de legătură de la Securitate, care, la rîndul său, le primea de la PCR, de obicei de la primul secretar, dar noi, procurorii, nu știam exact de la ce activist venea ordinul. Daca ordinul nu era executat, atunci intervenea direct activistul de partid care răspundea de Justiție. La Bran am fost instruiți și cum să-i șantajăm pe judecătorii care nu erau receptivi la ordinele Securității și ale PCR. Mai luau și ei un cadou și noi trebuia să-i șantajăm cu asta. De asemenea, eram instruiți să-i șantajăm pe avocați. Avocații erau cei mai vulnerabili: puteau fi oricînd arestați prin înscenări.

Anchete cu droguri si tortura

»Ce însemna, concret, pregătirea specială de la Bran?

La Bran am făcut absolut totul: de la trageri cu arme în poligon pînă la simularea de capturare a unor teroriști, în colaborare cu Armata. Ne-au învățat să folosim aparatele foto, să instalăm tehnica de ascultare în telefoane, în aparate de radio sau de televizor. Se intra în casele oamenilor cu mandat de percheziție eliberat de procuror, iar noi eram instruiți să eliberăm mandate la cererea Securității, chiar fără probe sau cu probe înscenate. Se mai intra în locuințe sub pretextul ca se fac verificări la telefon, radio sau televizor. Am fost instruiți cum se fac anchetele speciale, folosindu-ne de șantaj, de substanțe halucinogene sau de tortura.

»Procurorii administrau substanțe halucinogene și foloseau tortura?

Nu, nu noi. O făceau ofițerii de Miliție și Securitate sau detinuții recidiviști. De fapt, toți ofițerii șefi de la Cercetări Penale erau în realitate ofițeri de Securitate, nu de Miliție. Noi, ca procurori anchetatori, eram instruiți să nu vedem cînd un deținut era adus la ancheta în stare de agitație anormală cauzată de drogurile care i se puneau în cafea sau în ceai. Sau nu observam că un deținut era adus la ancheta bătut. În mod normal, în astfel de cazuri procurorul trebuia să sesizeze abuzul și să declanșeze cercetări, dar noi eram instruiți să închidem ochii.

»Nu aveați mustrări de conștiință că niște oameni poate nevinovați erau torturați? (subl.R.C.)

Sigur că aveam mustrări de conștiință, chiar coșmaruri, și nu știam cum să fac să ies din sistem. Îmi era frică pentru membrii familiei. Nu aveam nici o șansa dacă reacționam.

»Cine vă preda aceste cursuri?

Aveam ca profesori procurori din Parchetul General sau ofițeri de Securitate. Metodele principale pe care eram instruiți să le aplicăm erau cele consacrate ale colonelului Tudor Stănică. Ne-au învățat cum să-i folosim pe recidiviști și cum să-i păcălim pe infractori să recunoască săvîrșirea infracțiunilor cu autori necunoscuți – AN-urile – pentru a închide aceste dosare, să nu apară în statisticile pe țară. In complicitate cu ziarul Scanteia, colonelul Tudor Stanica introducea un decret de grațiere care nu era real. Deținutul era chemat la ancheta și i se lăsa întîmplător ziarul pe masa, apoi se ieșea din camera de anchetă. Deținutul citea decretul de grațiere și recunoștea fapte chiar dacă nu le-a săvîrșit, crezînd că scapă de pedeapsă. Abia în sala de judecata își dădea seama că a fost înșelat, dar era prea tîrziu.

»Spuneti-ne niste nume de profesori.

L-am mai avut ca profesor și pe procurorul Greblea, care ne-a predat metoda „Ceacanica”. Asta însemna, spre exemplu, internarea deținuților politici la Spitalul de Psihiatrie București, la sectorul special „Păsărici”, coordonat de profesorul Șerbănescu. Cei ajunși aici erau tratați cu substanțe chimice halucinogene ca scopolamina sau cu droguri. Erau cîte 24 într-o cameră, între care și trei-patru deținuți condamnați pentru crime săvîrșite cu cruzime. Șef de cameră era un recidivist care transmitea informațiile mai departe. Cînd substanțele chimice nu-și făceau efectul se recurgea la bătaie, administrată tot de recidiviști. În urma torturilor deținuții politici declarau orice doreau Securitatea și Partidul, iar noi, procurorii, eram pregătiți la Bran să acceptăm aceste probe smulse prin tortură. Ne-au mai predat tehnici de anchetă procurorii Securității care erau la Procuratura Generala a României, ca procurorii Horvat și Părăușanu. I-am avut ca profesori și pe mulți generali de Securitate cărora nu le știam numele. Îl țin minte doar pe ofițerul de contrainformații Gaie.

În ediția de mîine veți putea citi dezvăluirile lui Alexandru Pantea despre metoda de exterminare „Radu” (prin iradiere), preferată de Securitate și PCR.

BIOGRAFIE

Ofițer acoperit pînă în 1994, cînd a fost arestat Alexandru Pantea a terminat Facultatea de Drept din Iași în 1970, apoi a fost procuror stagiar la Procuratura Oradea; a urmat șase luni școala de ofițeri, apoi școala de la Bran, unde a învățat tehnicile speciale de anchetă ale Securității. Și-a dat definitivatul și imediat a fost numit procuror-șef al Secției Urmăriri Penale de la Procuratura din Alexandria (Teleorman). A avut doi ofițeri principali de legatură, prin care a primit ordinele Securității și ale PCR. După ce a arestat o ruda a unui activist local PCR, protejat de Securitate, Pantea a fost sfătuit de procurorul general al României să se transfere în alt județ. S-a mutat la Procuratura Sălaj. În 1979 a vrut să aresteze un alt activist local PCR corupt, protejat de Securitate, motiv pentru care, susține el, a părăsit Procuratura. S-a transferat ca jurist la Combinatul Minier Bihor, apoi la Ministerul Minelor, iar pînă în ianuarie 1990, la Consiliul Județean PCR Timiș, continuîndu-și în paralel și activitatea de ofițer acoperit. Alexandru Pantea susține că a fost ofițer acoperit pînă în aprilie 1994, cînd șeful sau, Mihai Branda, ajuns șef de corp de control al serviciului secret al Ministerului de Interne, i-a organizat arestarea pe motiv că ar pregăti… un atentat împotriva președintelui țării, Ion Iliescu! A fost dus direct la penitenciar, unde a fost torturat. Soția sa a fost anunțată că s-a sinucis. Pantea susține că Branda i-ar fi organizat înscenarea pentru a-și asigura propria protecție deoarece fostul procuror-ofițer acoperit începuse să povestească prea multe despre Branda și despre metodele acestuia de a impune ordinele Securității. Potrivit lui Pantea, „seful” sau Branda ar fi împușcat doi iepuri dintr-o lovitură: i-a închis gura lui Pantea și s-a pus bine pe lîngă Ion Iliescu, demonstrîndu-i acestuia „loialitatea”. Pantea a dat în judecată statul român la Curtea Europeană de la Strasbourg și a cîstigat, primind despăgubiri de 46.000 de euro. A fost primul proces penal pierdut de statul român. În prezent, Pantea este avocat.

Articolul scris de Ondine Gherguț a apărut în ediția online a României Libere din 11 martie 2008.

Sursa: https://romanialibera.ro/special/investigatii/magistratii-securisti–formati-la-scoala-de-la-bran-119826

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Povestea torționarului Lazăr – oglinda României

       Procurorul general al României are semnătură pe acte care probează o atitudine de torționar. Unul dintre puținii anticomuniști români, maistrul militar Iulius Filip, a fost menținut în pușcăria de la Aiud și pe semnătura celui care astăzi dă lecții de legiferare, trage sforile pentru reglementările din Justiție și s-a dovedit a fi cheia și protectorul dosarelor lui Klaus Iohannis.

Am așteptat cu nerăbdare ziua de luni. Cum va reacționa România în fața unei asemenea bombe, mai puternică decît una rămasă din cel de-Al Doilea Război Mondial. În plină bătălie pentru putere, explodează una dintre bombele ideologice rămase din comunism: prestația de procuror de tip totalitar a lui Augustin Lazăr. Cazul este unic. Niciodată în Europa, de Est sau de Vest, un nazist sau un reprezentant al statului totalitar nu s-a ascuns atît de sus în vîrful piramidei de putere. Care au fost reacțiile? Numai Asociația 21 Decembrie, condusă de Doru Mărieș, a cerut demisia imediată a torționarului. Ziarele și televiziunile anticomuniste (de profesie, nu de convingere) au tăcut, așteptând să primească ordin. Și președintele a tăcut.

Toată duminica și-a mestecat tăcerea și a încercat să găsească un răspuns la întrebarea Primei Doamne. Ce ne facem Klaus? Dacă pică Lazăr ne iau casele, ne redeschid dosarele și mă arestează pentru fals în acte! Nu-i exclus ca aiureala cu o nouă consultare a Parlamentului să fie doar încercarea președinteui de a găsi un răspuns la întrebarea: „Ce ne facem, Klaus?“

Ce să facă? Încearcă să schimbe agenda publică, socotind că o a doua consultare a Parlamentului face mai mult zgomot decît referatele de poliție politică ale lui Augustin Lazăr. Luni dimineață, Tudorel Toader, ministrul Justiției, face spectacol la intrarea în insituție. De data aceasta, tăcere de mormînt. De ce să se amestece în scandal? Și așa, Augustin Lazăr este la un pas să își rupă gîtul.

Și apoi, și el a fost procuror? Dacă îi scot și lui din mapă cine știe ce arestare sau rechizitoriu? Și PSD-ul a tăcut. A fost la nuntă. Însănătoșit pe neașteptate pentru Ișalnița, Liviu Dragnea a dansat tandru și a ascultat șoapte rostite de Irina:

-Nu te băga, Iubi, că ăsta e pe-o mînă cu tot clanul procurorilor și te arestează! Lîngă el, Codrin Ștefănescu, secretarul general, rămas cu gura căscată în fața celei de-a doua rochii de mireasă a Liei Olguța Vasilescu și numărînd cotizațiile invitaților cu gîndul la nunta lui Traian Băsescu pentru EBBA.

-Sunt sigur că scoatem mai mult! Cine să protesteze luni dimineața? Pensionarii se tem de procurori. Organizația de tineret a PSD? Are PSD-ul organizație de tineret? Dacă n-are, n-ar trebui să existe! De ce n-a protestat primul-ministru? Pentru că se teme și de umbra ei și de limba română!

În fața Parchetului General, nu s-a strîns nimeni. Nici un intelectual n-a răspuns la scrisoarea lui Andrei Pleșu. Se spune că și acesta ar fi început cu „Mult stimate, iubite tovarășe secretar general….”. Cine să protesteze? Doar nu veți fi așteptat să protesteze Monica Macovei și Laura Codruța Kovesi? Mai bine fug în Costa Rica! Doar n-o să-l demaște pe Augustin Lazăr ca să spună cîte știe despre părinții lor și despre mapele lor profesionale. Cine și cum să se ridice la descoperirea acestui dinozaur al justiției de tip totalitar? George Maior din Washington să anunțe presa americană că un torționar conduce în România Ministerul Public?

Poate că a aflat ce a zis Cornel Dinu depre el și despre taică-su? Cine să protesteze și cine să îi ceară demisia acestui torționar bătrîn, strecurat în statul de drept cu pretenții democratice? Ludovic Orban și Rareș Bogdan? Victor Rebengiuc cu nevasta? Cei tineri care nu știu ce înseamnă dictatura, dar sunt de partea poliției politice și se cred drepți? Mă tem că România nu trece nici examenul memoriei. Încă îi mai așteaptă pe polonezi să apere onoarea celui care a fost condmnat pentru că l-a înfruntat pe Nicolae Ceaușescu și s-a solidarizat cu mișcarea lor anticomunistă.

După trezeci de ani, încă nu suntem în stare să ne ridicăm în apărarea onoarei unui maistru militar (nu ”umil maistru”, cum zicea prost comentatorul Coiță. Umili eram noi, pentru că nu ne-am ridicat împotriva dictaturii) care alături de Liviu Babeș, de Radu Filipescu, de Constantin Dobre și de alți cîțiva ne-au salvat obrazul de popor supus. Torționarul Lazăr este mai apărat decît un erou. Ba, pentru a îngropa nemernicia acestui supraviețuitor al abuzurilor din comunism, anunțăm o nouă consultare a Parlamentului, poate că aruncăm în aer și o fabrică sau un ziar, numai ca omul la care se află cheia caselor și dosarelorlui Klaus Iohannis să scape. Și ca partenerul noii Securități să nu fie aruncat peste bord. Documentele despre ticăloșiile lui Augustin Lazăr nu cutremură România. O scaldă în explicații cretine, în lașități și diversiuni.

O plasă invizibilă paralizează orice reacție. Cine știe, poate pe la periferie sau printr-o comună, un alt maistru militar sau un tehnician agricol mai zice în barbă:

-Fir-ați ai Dracului de nemernici!

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 2 aprilie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/povestea-tortionarului-lazar-oglinda-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lazăr – Iohannis – Sofia, o Românie care șochează. Hartmann: Minciuna democrației stă cu regele la masă – exclusiv

         Analistul H.D. Hartmann, într-o analiză pentru DC News, a comentat știrea despre Augustin Lazăr și implicarea în cazul dizidentului anticomunist Iulius Filip. Analistul a pus în context și știrea despre bunica Sofia, o femeie de 83 de ani din Gorj dată afară de la locul ei de muncă.

Astăzi au apărut dovezile că, pe timpul dictaturii comuniste, procurorul Lazăr înfăptuia cu abnegație revoluționară, sarcinile politice date de către Partidul Comunist Român. În același zi, în România reală, bunica Sofia, o femeie de 83 de ani din Gorj era dată afară de la locul ei de muncă.

Răsturnat carul dreptății este. Nemiloasă, istoria vine să ne arate fața ulcerată de minciună a celor, care de luni de zile, se declară sectanții anti-corupție din România. Și se vor far călăuzitor al democrației Uniunii Europene.

Augustin Lazăr se dovedește a fi un simplu politruc al falselor idei. Cu anti-corupția în gură, reprezentînd ideologie extremistă neo-marxistă venită dintr-o Europă preocupată doar de propria sa falsitate, declarînd cu lacrimi în ochi, cît de profesionist a fost el ca procuror, Lazăr a dovedit exact ceea ce toată lumea știe de ani de zile. Că cei mai înverșunați luptători pentru hegemonia europeană asupra României, cei care au vândut suveranitatea națională pentru laptele otrăvit al noilor ideologii pan-europene, toți aceia au fost activiștii odioși ai ideologiei comuniste.

Despre democrație și independența justiției, cu Macovei și Lazăr

Nu numai naziștii au născut monștrii pe care acum îi revedem prin rînjetul analfabet al președintelui german de la Cotroceni, ci și comuniștii. Augustin Lazăr este exact produsul ideologiei national-comuniste promovate de către Nicolae Ceaușescu. Prin această ideologie au crescut iresponsabilii de care astăzi se folosește Europa lui Macron și Merkel. Indivizi ca Lazăr și individe ca Macovei sau Trepcea, produsul școlii comuniste, ne povestesc acum despre democrație și independența justiției.

Un individ cu grave carențe culturale și definiții care pun la îndoială sănătatea sa morală este cazat la Cotroceni pentru că România a avut neșansa să aleagă dintre un activist internationalist ca Ponta și un altul, germanofil curat. Procurorii comuniști, acești noi barbari ai trilogiei republicii naționale prăbușite, promovând intens noile manuale maoiste ale luptei de clasă și distrugerii unei națiuni, sunt premiați de o isterică organizație care a furat spiritul revoluției din Timișoara. Premiat pentru că este procuror comunist reabilitat și aplicant al noilor ideologii europene nivelatoare, această organizație minte poporul român de ani de zile. În cel mai josnic mod cu putință, împușcînd din nou martirii din Piața Operei, pe cei de pe treptele Catedralei, nevolnicii pro europeni ai anti-corupției din România au premiat corupția comunistă ucigașă a lui Lazăr, care a refuzat eliberarea unui erou al luptei anti comuniste. Curat europenism, curată ideologia anti-corupție.

Aștept acum tweet de la ambasadorul canadian Kevin Hamilton, care să condamne această mîrșăvie a premierii unui procuror comunist de către tîlharii anti-corupției europene, pe care el îi promovează atît de barbar. Dar acest amărît de ambasador al nimănui, nu va face nimic. El se va ascunde după ciorapii lui Trudeau, așa cum Macovei va fugi la prietenii săi comuniști din Europa. Căci nu l-am auzit pe Hamilton, brav ostaș sovietic, să condamne abuzurile DNA din cazul Rarinca. Atunci când Hamilton al Canadei va condamna pe procurorii care au dus la arestarea unui nevinovat atunci Canada va avea credibilitate. Pînă atunci, acești farisei și mincinoși vor sta alături de procurorii comuniști de tip Augustin Lazăr și Monica Macovei, la aceeași masa a minciunii regale. Așa cum Kovesi a fost premiată de o organizație marxistă din SUA, trădătoare a libertăților umane, așa si Lazăr a fost premiat de către trădători ai României.

Cu Europa în brațe, prin susținerea lui Lazăr și Kovesi, toți acești diletanți, că sunt români sau sunt de prin ambasadele puterilor străine au premiat un procuror care a aplicat aberantele legi ale dictaturii comuniste. Cu lupta lor anti-corupție aceștia au aplaudat un eșec moral și social în persoana lui Augustin Lazăr. Dacă asemenea modele morale acoperă indivizii și individele de prin ambasadele din România, atunci putem fi siguri ca ei au pierdut total și ireversibil. Au pierdut sensul istoriei și dreptul de a ne vorbi.

La ordin prusac, turistul Iohannis îl apără, de luni bune, pe procurorul comunist Lazăr. Înjură tot ce este românesc, asudă din greu să doboare un guvern legitim și legal, stînd la masa prezidențială cu tot felul de izmenari de prin metrou, fără bacalaureat terminat. Ioahnnis și toți ca el vor să înfrîngă o națiune. Cu ajutorul ambasadorilor precum Klemm și Hamilton, toți aceștia vor premierea procurorilor comuniști. Cît mai mincinoși, cu atât mai buni pentru Klemm. Cu cît prezintă mai mai mult putregai, cu atît sunt mai folositori diktatului ideologic anti-corupție. Practic minciuna democrației stă cu regele la masă.

Povestea Sofiei, într-o România de neclintit

Sofia făcea focul la o grădiniță. În fiecare zi, pentru copiii unui sat gorjean, o româncă simplă și săracă, plătită cu doar 400 de lei pe lună (cam cât cheltuie pe băutură în 10 minute Hamilton-ul sovietic din ambasada Canadei), bătrîna se scula cu noaptea în cap ca să își mai rotunjească pensia venetică pe care o avea de la fostul CAP. Dorea să muncească demn, ca să nu moară de foame. Nu cerșea, nu mințea, nu fura, nu striga în ulița mare despre corupție așa cum o fac toți internaționaliștii de caviar, precum Iohannis și Klemm. În România luptei anti-corupție a lui Iohannis și Lazăr, în Europa lui Macron și Merkel, bunica Sofia este dată afară. În același timp, în aceeași Românie, aflată sub diktat ideologic european, ne vorbesc cațavencii anti-corupției. Ca insulta europeană să fie și mai grea, pentru 40 de ani de muncă, bunica Sofia mai primește câțiva lei la pensia mizeră. Atât și nimic mai mult. Mecanismul nemernic, cel care l-a premiat pe procurorul comunist Lazăr, este aplicat ca pedeapsă pentru munca cinstită a bunicii Sofia. O femeie muncitoare este pedepsită de către Europa umanismului neo-marxist. Este alungată fără milă și fără o floare. În țara Hamilton-ului sovietic și ambasador canadian iubitor de procurori comuniști, pînă și un cîine mort are dreptul la flori și loc în cimitirul animalelor (și tort în formă de os de ros), în România anti-corupției promovate de către Klemm și Lazăr, o româncă săracă, o țărancă muncitoare este concediată pentru că așa vrea mușchii lor de democrați.

Femeia aceea muncea la 83 de ani, neisprăviților, pentru ca voi să distrugeți națiuni cu minciunile voastre purtate, în chiloți, fără pantaloni, prin văzul Bucureștilor. Iată cum fața adevărată a democrației anti-corupție se arată: premierea procurorilor comuniști și concedierea muncitorilor români.

Nota redacției – titlul și intertitlurile aparțin DC News

Sursa: https://www.dcnews.ro/lazar-iohannis-sofia-o-romanie-care-socheaza-hartmann-minciuna-democratiei-sta-cu-regele-la-masa-exclusiv_645703.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Gazul natural, miza noilor conflicte (IV) – Salvă de tun OMV în războiul gazelor

       Două luări de poziție ale oficialilor OMV din ultimele zile sunt de-a dreptul fulminante. Ele aparțin capilor grupului austriac, sunt lansate la Sankt Petersburg, în conivență cu conducătorii Gazprom și lezează în cel mai înalt grad interesele României. Sub pretextul că România nu are politici adecvate pentru investiții în Marea Neagră, șefii OMV Petrom anunță că amînă sine die exploatarea perimetrului offshore de la Neptun Deep și că, în același timp, susțin finalizarea proiectului ruso-german Nord Stream 2. Este anunțat un război total. Și vom vedea de ce.

Uriașele bogății de gaze ale României din platforma continentală a Mării Negre au fost încredințate cu ani în urmă spre explorare unor companii străine, în special multinaționale, sub pretextul că noi nu dispunem de tehnologia adecvată unor asemenea cercetări. Apoi, utilizînd un argument la fel de inconsistent, aceste contracte de explorare s-au transformat în contracte de exploatare, unul dintre cei mai importanți beneficiari devenind astfel OMV Petrom. Pînă și un analfabet din România știe că Austria nu dispune de rezerve de petrol și gaze iar OMV, înainte de a achiziționa compania românească, avea o forță și o capacitate de câteva ori mai mică decît Petrom. Printr-un ciudat aranjament între statul român și cel austriac, sub șantajul legat de aderarea noastră la Uniunea Europeană, peștele cel mic a înghițit peștele cel mare și, în felul acesta, s-a ajuns la concluzia falsă că o companie oarecare din Europa, OMV, în realitate cu expertiză precară în domeniul explorării și exploatării zăcămintelor de petrol și gaze, ar putea depăși tehnologic compania Petrom, cu o experiență de zeci de ani în domeniu și aparținînd unui stat, România, care se plasează printre primele state din lume, care au exploatat în condiții de maximă performanță zăcămintele de petrol și gaze. Să trecem însă peste asta și să vedem în ce constă războiul deschis, pe care OMV îl declară statului român.

După cum se știe, unul dintre motivele conflictului politic americano-german, care riscă să degenereze într-un război economic, este decizia strategică luată la Berlin de a finaliza proiectul Nord Stream 2. Este vorba practic de un gazoduct, care urmează să lege Federația Rusă de Berlin și prin intermediul căruia Germania urmează să primească în viitor, așa cu a primit și pînă acum, gaz rusesc în condiții preferențiale față de statele europene mai mici, în special cele din Europa de sud-est. Austria s-a afiliat și ea politic acestui proiect și, economic, prin intermediul OMV. Se creează o axă Moscova-Berlin, la care vor adera cîteva state din nucleul dur al Europei, printre care și Austria, și care, sub pretextul asigurării independenței energetice a Europei pe termen lung, încearcă de fapt să pună Uniunea Europeană la cheremul Moscovei. Dar ce alternativă are Europa de a-și asigura în viitorii an aprovizionarea cu gaze? Una dintre soluții este exploatarea în condiții avantajoase pentru statul român, dar și pentru multinaționalele implicate, a uriașelor zăcăminte de gaze din subsolul românesc al Mării Negre. O soluție complementară este utilizarea gazelor lichefiate, care urmează să fie furnizate de Statele Unite prin intermediul Portului Constanța, ambele proiecte urmînd să transforme România într-un important hub al comerțului cu gaze din Europa. Înțelegînd că finalizarea proiectului ruso-german poate face dependentă Uniunea Europeană de Federația Rusă, Statele Unite au reacționat, au transmis numeroase avertismente Berlinului iar în ultimă instanță au amenințat că vor sancționa toate firmele germane care participă la proiectul Nord Stream 2. Iată însă că nu sunt numai firme germane.

România este prinsă la mijloc în acest debut al unui război energetic, care riscă să se transforme într-un război economic între Statele Unite și Uniunea Europeană, condusă hegemonic de Germania, și nu se poate plasa în altă tabără decît în cea americană, nu numai fiindcă suntem aliați strategici cu Statele Unite, ci și deoarece Nord Stream 2 lezează în mod direct interesele pe termen mediu și lung ale țării noastre.

Iar OMV iese la atac. Și amenință. Este mai mult decît un șantaj. Practic, perimetrul offshore cedat la Neptun Deep de către România în beneficul OMV Petrom urmează să fie înghețat, în mod intenționat neexploatat, în scopul de a susține interesele germano-ruse vizînd Nord Stream 2, interese în care Austria este parte. Este un război murdar, în care statul român, vrea nu vrea, este silit să se implice. Dar cum? În termeni legali, economici și politici, soluția nu este prea complicată. Ne-o oferă pe tavă chiar OMV, în al cărui acționariat, după cum se știe, au intrat și rușii, prin Gazprom. Cînd peștele cel mai mic a înghițit peștele cel mare, cînd OMV a achiziționat Petrom, în contractul de privatizare, semnat atît de partea română cît și de partea austriacă, au fost prevăzute o serie de clauze obligatorii, extrem de importante pentru protejarea statului român. Între aceste clauze, două sunt cele mai relevante, pentru că ele vizau menținerea în funcțiune de către OMV a două rafinării, care, la rîndul lor, garantau securitatea financiară și buna funcționare a Oltchim. Această clauză a fost încălcată flagrant de către OMV, aducînd uriașe prejudicii statului român. A doua clauză vizează reabilitarea mediului. Statul român a vîndut ieftin Petromul în beneficiul OMV, dar, la schimb, OMV s-a angajat să facă investiții masive pentru reabilitarea terenurilor din proximitatea rafinăriilor. OMV nu și-a respectat aceste obligații. Ca atare, statul român are nu numai dreptul, ci și obligația de a lua măsuri. Cea mai simplă și cea mai corectă măsură este rezilierea contractului de privatizare, stabilirea penalităților care urmează să fie plătite de către OMV, scăderea acestora din investițiile făcute de partenerul austriac, punerea în balanță, pentru obținerea unui rezultat final a ceea ce s-a investit în acești ani cu veniturile reale – nu și cele ascunse – realizate de OMV pe seama Petrom. Preluarea tuturor acțiunilor deținute de OMV de către statul român ne poate asigura, pe termen mediu și lung, o mai mare independență energetică. Putem exploata bine merci singuri sau în cooperare cu alte companii perimetrul offshore de la Neptun Deep, devenind exportatori de gaze pentru întreaga Europă și putem exploata tot bine merci, așa cum am făcut și înaintea privatizării, uriașele zăcăminte de petrol din România și din străinătate deținute de statul român, cele mai multe aflîndu-se în subsolul României, precum și întreaga producție de gaze de sondă. De care în prezent beneficiază exclusiv OMV.

Este bine ca Guvernul Austriei să știe că, dacă a scos sabia, declanșînd un conflict economic și politic cu România, de sabie va pieri.

Articolul semnat Sorin Roșca Stănescu a apărut pe site-ul Corectnews în 1 februarie 2019.

Sursa: http://www.corectnews.com/business/salv-de-tun-omv-n-r-zboiul-gazelor

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Istoricul Corvin Lupu: În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și o dată cu ele, domină politicile guvernamentale. Gradul de independență al serviciilor exprimă nivelul general de suveranitate al țării

     Profesorul Corvin Lupu, cunoscut istoric și cercetător al istoriei contemporane a României, afirmă că serviciile secrete s-au globalizat și colaborează pentru a domina politica la nivel mondial.

Lupu spune că această colaborare între serviciile secrete de pe planetă, care teoretic ar trebui să fie rivale, dăunează statelor care doresc să fie suverane.
„Fenomenul globalizării a început cu serviciile de informații. Marele secret al Securității a fost faptul că, fără aprobarea sau știința lui Ceaușescu, ea a intrat în jocul unor colaborări globale. Serviciile din toată lumea și-au propus să coopereze între ele pentru a-și da reciproc puterea de care aveau nevoie pentru a-și promova interesele și a putea ieși de sub controlul puterii politice. Pentru a se afirma în fața politicului Securitatea, prin intermediul D.I.E./D.G.I.E./C.I.E., a colaborat cu alte servicii și a adus în țară informații prețioase, pe multiple planuri, inclusiv tehnologie avansată. Ceea ce nu știa Ceaușescu este că această tehnologie nu se sustrăgea prin mijloacele spionajului clasic, al pătrunderilor prin efracție în locuri sensibile etc. Majoritatea informațiilor aduse de spioni se obțineau la schimb. Securitatea dădea secrete ale României sau ale partenerilor ei și primea la schimb informațiile necesare economiei naționale, sau alte informații solicitate de conducerea țării. Aici se ridică marea întrebare: cu ce preț s-au obținut acele informații? Care informații au fost mai valoroase? Cele primite, sau cele predate? A fost realmente de folos această activitate, privit în perspectivă istorică? Este foarte greu de cuantificat. Eu cred că nici generalul Aristotel Stamatoiu, adjunctul lui Vlad pentru spionaj extern, nu putea evalua exact raportul valoric între ce se dădea și ce se primea la schimb.

Apoi, această globalizare a serviciilor este dăunătoare tuturor statelor care doresc să fie suverane. În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și o dată cu ele, domină politicile guvernamentale. Un stat poate fi independent doar dacă are servicii secrete independente. Gradul de independență al serviciilor exprimă nivelul general de suveranitate al țării. Uitați-vă la România de astăzi: serviciile secrete sunt aservite total străinătății/colaborării globale, iar România este colonie. Majoritatea zdrobitoare a resurselor țării sunt cărate de străini, pe nimic, pe niște redevențe nesemnificative, iar profiturile companiilor, băncilor și societăților de asigurări sunt exportate nefiscalizat”, a afirmat profesorul Lupu într-un interviu acordat siteului Justițiarul.

Lupu spune că serviciile secrete din România sunt mai puternice decît politicul. De asemenea, Corvin Lupu afirmă că statele partenere ale României ocrotesc firmele străine care acționează în România și care sunt controlate de serviciile de informații ale țărilor respective.

„Dar, așa aservite cum sunt, serviciile secrete românești sunt puternice. Mai puternice decît politicul și lor li se cere din străinătate să boicoteze eventualele măsuri care ar conduce la o suveranitate națională sporită. Nu vedeți că guvernele actuale nu pot face ce și-au propus? Nu sunt lăsate să mărească salariile și pensiile, să fiscalizeze și să aducă în legalitate companiile și băncile străine, li se fac dosare penale politicienilor civili de vârf, li se scoate lumea în stradă etc. Fenomenul a început de pe timpul lui Ceaușescu, dar la o scară ceva mai mică.

Oficial, la vedere, serviciile secrete din România fac parte din Comunitatea Informativă a N.A.T.O. și există colaborări tot mai adînci între serviciile statelor din U.E. În afara acestor colaborări firești, sunt interesele economice ale serviciilor. Firmele serviciilor unor țări sunt acoperite și protejate pe teritoriul altor state. Fiecare stat din zona de influență în care ne găsim noi în acest moment istoric ocrotește firmele unor servicii străine. Le protejează afacerile, le scutește de taxe și impozite, le ferește de controalele organelor fiscale etc. Din activitatea economică a serviciilor se adună valori imense. Serviciile secrete sunt mari imperii financiare, nevăzute decît în mică măsură de conducătorii politici și deloc de opinia publică. În jurul acestor imperii economico-financiare se ridică și afaceri personale ale angajaților serviciilor secrete și ale familiilor lor”, a mai spus profesorul Lupu

Articolul semnat de Andrei Nicolae a apărut pe site-ul Activenews în 4 februarie 2019.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-politic/Istoricul-Corvin-Lupu-In-lumea-globala-a-serviciilor-marile-servicii-ale-lumii-le-domina-pe-cele-mici-si-odata-cu-ele-domina-politicile-guvernamentale.-Gradul-de-independenta-al-serviciilor-exprima-nivelul-general-de-suveranitate-al-tarii-154461

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

„Cînd te-ai decis să intri în Securitate, l-ai lăsat la ușă pe Dumnezeu“

Interviul luat de Eugen Pătrașcu istoricului Marius Oprea a apărut în ediția online a României Libere din 24 ianuarie 2019.

Domnule Marius Oprea, cînd ați scris „Moștenitorii Securității“, vă gîndeați că aceștia vor reuși să ia în posesie România și după trei decenii de la căderea comunismului?

Marius Oprea: Nu mă gîndeam, știam că se va întîmpla acest lucru. Se vorbește mult despre faptul că vinovăția părinților nu trebuie să cadă asupra copiilor. Perfect de acord, dar aici nu mai vorbim de vinovăție, de legătura cu faptele comise de părinții-torționari, ci de preluarea sistemului de putere și relații, de banii negri realizați de părinții securiști și activiști, și de pozițiile asigurate de aceștia copiilor – de la studiile în străinătate, plătite (ca în cazul secretarului PLUS Adrian Iordache) cu bani rezultați din acțiuni de contrabandă. Și de mușamalizarea unor fapte reprobabile ale copiilor, de către părinții ajunși în sistemul de putere. În cazul familiei Iordache, aceasta pare a fi o practică curentă. De pildă, Iulia Iordache (cofondator/vicepreședinte PLUS și soția lui Adrian Iordache, secretar general PLUS) este fiica lui Bugaru Constantin, fost ofițer de Securitate din Drobeta Turnu Severin. Acesta, care din cîte  știu are certificat de colaborator-agent al Securității de la CNSAS, a fost, rînd pe rînd, director la Electrica Mehedinți, adjunct la Hidroelectrica și traseist politic PSDR-PDL-PNL-PSD, dar, ca și Iordache senior, a adus prejudicii statului român în sume greu de estimat, prin comisioane încasate de la diferite firme, pentru acordarea de contracte supraevaluate, și este posesorul mai multor apartamente în București și în Timișoara, al unor terenuri pe Clisura Dunării ș.a. Ca și soțul său Adrian, Iulia Iordache, fata securistului Bugaru și vicepreședinta PLUS, a fost în 2002 protagonista unui accident grav, urmat de spitalizare vreme de cîteva săptămîni a victimelor. Fostul securist Constantin Bugaru, tatăl vicepreședintei partidului PLUS, a mușamalizat cazul la Poliția Mehedinți și la Spitalul Municipal, plătind daune generoase victimelor, care nu au depus plîngere penală. De fapt, despre asta este vorba. Să nu vă închipuiți că sunt cazuri izolate. Copiii securiștilor și ai foștilor activiști care au făcut carieră politică sau în administrație în timpul regimului Iliescu s-au bucurat de aceleași avantaje ca și copiii nomenclaturiștilor de odinioară și, iată-i acum intrînd în servicii secrete, în administrație sau politică drept „oameni curați“, deși nu se dovedesc departe de mentalitatea părinților, ale căror averi, dar și mentalitate le moștenesc. Acum a venit vremea lor. Ei trebuie să-și țină la adăpost părinții și trecutul lor, prin construirea unui „braț de acoperire“ politic. Problema nu rezidă în vinovăție, ci în continuitate. Avem de-a face cu o „predare de ștafetă“ de la fosta Securitate la noua Securitate, de la părinți către copii, în perpetuarea aceluiași sistem. Și culmea e că tocmai ei, „copiii sistemului“, cu studii în străinătate, „curați și spălați“, au preluat și capitalizat lupta împotriva „ciumei roșii“.

Credeți că Noua Securitate controlează partide, mass-media, afaceri, sau vi se pare că sunt exagerări ale unor alarmiști?

S-a recunoscut public, în mai multe rînduri, acest fapt, chiar prin dezvăluiri ale unor „defectori“ din Servicii. Vă mai amintiți de căpitanul Bucur, cel care a făcut publice interceptarea discuțiilor din redacția „Academiei Cațavencu“, cît și faptul că lideri ai societății civile erau atent monitorizați de Serviciul Român de Informații? El a fost îndepărtat din SRI și supus unui proces penal, dar nimeni nu a mai scris despre faptul că, apoi, a cîștigat la CEDO un proces împotriva statului român și a primit despăgubiri. Deci, din „trădător“, a devenit un avertizor public de integritate, care a arătat tocmai că în România se practică de către serviciile secrete (am văzut, în timpul președintelui Băsescu, cu cîtă intensitate) aceleași metode de control și influență asupra instituțiilor, începînd cu justiția, cît și pe palierele întregii societăți. Să nu uităm că s-a recunoscut public că Serviciul Român de Informații a raportat Comisiei parlamentare de control al SRI că, între 2005 și 2011, numărul total al mandatelor de ascultare puse în aplicare de SRI în cei șase ani este de peste 311.000. Înmulțind cu 20, numărul mediu al persoanelor de pe un mandat, a rezultat cifra de 6 milioane, după calculul făcut de președintele Comisiei SRI în martie 2018. Să fie atîtea cazuri justificate de „apărarea securității naționale“? Mă îndoiesc. Este doar aceeași problemă a continuității. În prea multe cazuri, Serviciul Român de Informații face ceea ce făcea și Securitatea – controlează „preventiv“ societatea, în beneficiul comanditarului politic sau al propriilor interese. Și, cum am văzut cu celebrele „protocoale”, a încercat sub Traian Băsescu să reînvie și vechea Direcție a VI-a de anchete penale, folosind DNA în acest scop și transformînd o instituție menită să combată corupția în poliție politică. N-am să uit prea curînd cum a fost furnizată TVR caseta de filaj cu Remeș primind niște cîrnați și cum unui om politic incomod pentru putere i-a fost distrusă în cîteva minute cariera politică de o viață, printr-o operațiune la care au conlucrat, ca în trecut, dezinformarea, filajul și ancheta penală.

Ce opinie aveți despre afirmația lui Dacian Cioloș cum că mai toți românii au avut legături cu Securitatea?

Ce-ar mai fi de comentat aici? Poate doar faptul că domnul Cioloș a fost sincer. Probabil că el, într-adevăr, nu cunoaște în cercul său, de familie, de prieteni și de unii dintre susținători, decît asemenea oameni. În 1989, Securitatea avea cam 14.000 de ofițeri și angajați civili, și un număr de 136.000 informatori, iar numărul foștilor deținuți politici și deportați depășea un sfert de milion. Acum, cei din urmă mai sunt puțin peste 40.000 (dintre care condamnați politic mai puțin de 2.000), în timp ce numărul securiștilor s-a multiplicat prin cel al copiilor lor, care le-au moștenit fie îndeletnicirea și practicile, fie averile, sistemul de relații și putere, cît mai ales mentalitatea.

Ați fost anchetat de Alexandru Iordache, de la Cercetări Penale, cea mai sinistră direcție a Securității, cel care sprijină partidul preluat de Cioloș. Credeți că în România dreptatea o să triumfe vreodată? Ce-ar fi fost normal să se întîmple cu securistul Iordache după 1989, după părerea dvs.?

Cred că ar fi fost normal ca măcar ofițerii de la anchete penale, care-i băgaseră la închisoare în anii ’80 pe opozanții lui Ceaușescu, să fi intrat sub incidența unor cercetări ale „faptelor de arme“. Dar nimeni nu i-a deranjat. Toți au intrat în noul sistem de putere și și-au slujit noii protectori politici, regimul Iliescu. Alexandru Iordache a fost cel care a coordonat ancheta noastră penală, în mod direct, am fost anchetat de un securist adus la Sarmisegetuza de Iordache de la Brașov – căpitanul Gheorghe Moldoveanu. Nu întîmplător și acesta a devenit, după 1989, fondator al „Vetrei Românești“, unde a fost membru cotizant domnul Cioloș. Am înțeles că Dacian Cioloș a debutat politic la PUNR, unde căpitanul Moldoveanu, care i-a bătut direct pe Caius și Sorin, era de asemenea fondator şi că fostul prim-ministru Cioloș a fost vicepreşedinte al Junimii Uniunii Vatra Românească. Știu sigur că la Brașov căpitanul Moldoveanu a organizat autobuzele cu manifestanți care au plecat la Alba Iulia, să-l huiduie la îndemnul prim-ministrului Petre Roman pe domnul Coposu, singura persoană care, ca urmaș politic al lui Iuliu Maniu, avea legitimitatea să se afle la tribună acolo…

Nu este straniu modul în care domnul Dacian Cioloș, dar și Serviciile au virat de la național-comunism la globalismul actual? Că Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, a dat de înțeles, într-un interviu, că sărbătorirea modestă a Centenarului Marii Uniri în anul precedent ar fi fost programată la nivel de stat astfel încît să nu trezească prea multe energii „naționaliste“?

Este un numitor comun aici, o predare de ștafetă, cum am mai spus. Acum foștii securiști au șepci de baseball cu „Red Bull“ și pentru ei moneda curentă nu e leul, ci euro. Sunt primii beneficiari ai acestei lungi și tulburi tranziții și au avut întotdeauna instinctul de a se înclina după cum bate vîntul. Ei nu au avut, prin natura meseriei, convingeri morale puternice. Cînd te-ai decis să intri în Securitate, l-ai lăsat la ușă pe Dumnezeu. Și prin asta, adevărul, binele, dreptatea. Ce să le mai ceri tocmai constanță, lor ori odraslelor, în privința convingerilor politice?

Credeți că astăzi se mai poate face dreptate pentru victimele regimului comunist?

Eu susțin că niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr. Și cred cu tărie în asta. Cred că singura dreptate care li se mai poate face este să existe o lege mult mai generoasă pentru recompensarea suferințelor lor, ca să nu moară în nevoi și sărăcie, cum se întîmplă. Un fost deținut politic primește 200 de lei pentru un an de pușcărie. Un securist primește cam 2.000 de lei pensie pentru fiecare an lucrat în Securitate. Și nimeni nu se poate lega de pensiile lor. Măcar să fie ridicate pensiile deținuților politici la acelea ale torționarilor lor.

Prietenii dvs. anchetați cu violență de acest securist securistă, Caius Dobrescu şi Sorin Matei, ce v-au spus cînd au aflat dezvăluirea dvs.?

Ei au văzut fotografia lui Iordache și mi-au spus că nu-și aduc aminte că ar fi arătat așa. Într-adevăr, și eu îmi amintesc bine că „maiorul Alexandru“ avea ochi albaștri. Este posibil ca acela care ni se recomanda nouă drept „maiorul Alexandru“ (și care se purta „părintește“ cu noi, spre deosebire de subordonați) să fi fost altă persoană, dar eu am aflat de la un fost ofițer de Securitate că numele celui care a coordonat ancheta la „nivelul superior“ a fost Alexandru Iordache. Noi nu am primit actele cercetării penale, ci doar pe cele ale urmăririi informative. O să mai caut în arhivele CNSAS, unde am găsit deocamdată adresa înaintată de generalul Vasile Gheorghe, șeful Direcției de anchete, și de Giani Bucurescu, șeful Securității București, către Iulian Vlad, cît și decizia acestuia de a nu fi trimiși în judecată, ci supravegheați cu atenție. Ceea ce am simțit cu toții pînă în decembrie 1989. Eu am fost în permanență presat să aleg între o condamnare cu închisoarea cuprinsă între 5 și 8 ani și semnarea unui angajament. A fost cea mai grea alegere din viața mea. Am ales să merg la închisoare. După cum m-a anunțat în septembrie 1989 căpitanul Moldoveanu, ar fi urmat, dacă nu mă decid să colaborez, să fiu judecat în ianuarie 1990. Am refuzat și atunci, așa că a vrut să-mi retragă repartiția în învățămînt, la care i-am mulțumit, că mă scapă de navetă, pentru că trebuia respectat Codul Muncii și m-aș fi putut angaja, ca absolvent de Istorie, doar la Muzeu sau la Biblioteca Județeană. M-a înjurat și m-a dat afară din birou, cu tot cu repartiție. Ceea ce m-a durut a fost să aflu, nu demult, cercetînd arhivele, că atît eu, cît și Caius eram turnați, în 1989, frecvent la Securitate, contra cost, de un prieten comun, fost deținut politic. A primit pentru turnătorii un ceas Orex, iar ofițerul care îl coordona, căpitanul Taropa, a ajuns, după 1989, directorul filialei din Brașov al unei bănci, același care i-a refuzat lui Ion Gavrilă Ogoranu un credit pentru că pe fișa lui de cazier luată de la Poliția Brașov erau înșirate toate condamnările lui în contumacie, încheind cu cea la pedeapsa cu moartea.

Dacă acest securist Iordache, așa cum ați afirmat, a coordonat și arestarea și deținerea la Jilava a revoluționarilor din 21 Decembrie – poate singurii adevărați revoluționari, pe lîngă cei de la Timișoara, din primele zile –, nu credeți că ar trebui să fie anchetat în Dosarul Revoluției?

Ba da, am solicitat o audiență și mă voi întîlni în cursul săptămînii viitoare cu domnul general Cosneanu, șeful Parchetelor Militare, cu care de altfel colaborez foarte bine în activitatea noastră de identificare a rămășițelor pămîntești ale victimelor comunismului. Am trimis fotografia „maiorului Iordache“ și prietenilor mei, muncitorii anchetați la 15 noiembrie 1987, în legătură cu torturarea cărora la arestul Securității din Rahovei este deja deschis un dosar penal.

Ce părere aveți despre faptul că pagina de FB a mișcării de stradă #Rezist a eliminat postarea foarte critică la adresa lui Cioloș, emisă pe baza dezvăluirilor dvs., la scurt timp după ce au făcut-o publică?

Cred că există o foarte mare derută acum între cei care, de bună-credință, condamnă în stradă „ciuma roșie“, dar și printre ceilalți, care încearcă să le capitalizeze politic nemulțumirea. Deruta aceasta s-a tradus și în multe amenințări primite de mine, de injurii ce să mai spun, cele mai multe sub protecția anonimatului, dar și direct, pe e-mail. Această fanatizare a electoratului #Rezist seamănă cu aceea a colegilor din „Vatra Românească“ ai lui Dacian Cioloș de odinioară. Nici ei nu erau capabili de un dialog, ci doar de injurii. Atunci eram înjurat că vreau să vînd Ardealul. Acum, că sunt vîndut lui Tăriceanu, pentru că da, recunosc, am făcut parte din guvernul său și sunt simplu membru în ALDE. Dar ce legătură este între asta și faptul că Alexandru Iordache a fost securist, un anchetator penal, așa cum a recunoscut el însuși?

Ați fost atacat „preventiv“ în Revista „22“ de către Mădălin Hodor, în martie anul trecut. În aprilie, același Hodor prezenta un document prin care, printre alții, era incriminat prof. Ioan Aurel Pop, proaspăt ales președinte al Academiei Române, prezentat ca om al Securității. Ce rol îi atribuiți lui Mădălin Hodor, suspendat de conducerea CNSAS în luna mai și cercetat disciplinar, în ecuația de putere care domină țara?

De simplu pion.

Sursa: https://romanialibera.ro/aldine/cand-te-ai-decis-sa-intri-in-securitate-l-ai-lasat-la-usa-pe-dumnezeu-770161

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar (II)

Corupție la cel mai înalt nivel, trafic de influență, conflict de interese, devalizare! Astfel identificam ieri, în prima parte a dezvăluirilor despre constituirea Grupului pentru Dialog Social (GDS), semnele sub care a apărut și a funcționat organizația. Continuăm astăzi să arătăm cine sunt fondatorii Grupului, legăturile lor cu Securitatea sau cu servicii de informații străine și cum au intrat ei în posesia unor bunuri de mare valoare, aflate în patrimoniul statului.    

„Informator al Securității”, numitorul comun al multor fondatori ai GDS. Întâmplare sau determinare? În mod cert, determinare! A fost cea mai sigură modalitate ca „dreapta civică” să fie sub control din capul locului. O dreaptă independentă ar fi fost un mare pericol, pentru că nu ar fi putut să fie șantajată, nu ar fi avut cum să joace după cîntec.

Informatori și agenți ai Securității

Unul dintre primii membri fondatori ai GDS deconspirați, despre care azi nu se mai vorbește și despre care nu mai e nici o referire pe site-ul GDS, la rubrica dedicată, este Dan Oprescu. El a fost silit să se retragă din GDS numai după ce au apărut dovezi că a fost turnător, în 2002 – după 12 ani de dat lecții despre moralitate în politică și societatea civilă. Dezvăluirea nu l-a împiedicat să fie mai departe consilier superior în Guvernul Năstase – „ciumă penală roșie” -, la Agenția Națională pentru Romi.

Un alt turnător select, Călin Anastasiu, fost membru fondator GDS, prieten la cataramă cu Alin Teodorescu și fost deputat al Partidului Alianța Civică, a tăcut pînă a fost deconspirat printr-un demers la CNSAS. De altfel, Anastasiu a fost cel cu care Alin Teodorescu a înființat prima companie de sondare a opiniei publice, IMAS. Anastasiu a fost folosit că sursă a Securității în perioada 1988- 1989, cu acordul PCR, și a avut numele de cod „Anghel”, după cum a relevat oficial CNSAS tocmai în 2010.

Mihnea Berindei, fiul lui Dan Berindei și omul de legătură al GDS cu neo-kominternul european, a fost racolat de Securitate în 1968 și a avut două nume de cod: „Sandu” și „Mircea”, a demonstrat CNSAS. Cunoscută specialistă franceză în istorie recentă, Catherine Durandin, și, totodată, expertă a Ministerului Apărării Franței, a întărit această notă afirmînd fără ocolișuri că a fost informată chiar de către serviciile speciale franceze că Mihnea Berindei a fost trimis de Securitate în Franța și a operat că agent al acesteia.

Sorin Antohi, un alt caz răsunător, alias „Valentin”, a fost nu numai informator dar și doctor închipuit la Universitatea lui Soros de la Budapesta cît și membru al Comisiei Tismăneanu. Un ministru de Externe voia să-l pună președinte al Fundației-clonă Gojdu, care urma să predea Ungariei oficial toată moștenirea marelui mecena Emanoil Gojdu. N-a fost să fie. Andrei Corbea-Hoisie, fost membru GDS și ulterior ambasador la Viena, și-a turnat prietenul, pe disidentul Dan Petrescu de la Iași.

Din GDS au făcut parte și doi prelați (singurii), despre care se uită acum: Iustin Marchiș, turnător la Cozia și Nicolae Corneanu, membru al Comisiei Tismăneanu și turnător timp de peste 40 de ani, unul dintre cei mai prolifici informatori ai Securității, depășit poate doar de Dan Amedeo Lăzărescu sau Mircea Ionescu Quintus.

Altă membră fondatoare a GDS, Smaranda Enache, fondatoare a Ligii Pro-Europa din Tîrgu Mureș, a fost, de asemenea, atît informatoare a Securității cît și activistă PCR.

EXPLICAȚIE FOTO: Revista „Dilema” a fost finanțată ani de zile de către Fundația Culturală Română, a cărui patron era Ion Iliescu

Rectorul Universității, Mircea Dumitru, alt „sifon”!

Acum foarte vocalul Mircea Dumitru, la rîndul lui membru GDS, a tăcut mîlc timp de 27 de ani pe tema relațiilor lui cu Securitatea. Fostul ministru al Educației cioloșiste, membru corespondent al Academiei Române, pe lîngă faptul că a tradus din germană pe care nu o știa pe cînd era angajatul lui Liiceanu la Humanitas, „a fost recrutat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenților din Facultatea de Filozofie din București și a semnat la dată de 23.10.1980 un Angajament, olograf, fiindu-i atribuit numele conspirativ Negulescu”, după cum a atestat CNSAS de abia în 2017 și a dezvăluit Evenimentul Zilei. Anterior acesta mințise că nu a colaborat niciodată cu Securitatea. Cu toate acestea, în prezent, fostul turnător e bine-mersi, rector al Universității București, de unde da sinecuri tovarășilor săi de Grup, cum ar fi Vladimir Tismăneanu, co-autor al unui dicționar politic cu Virgil Măgureanu – în vechiul regim – și apoi al unui volum de dialoguri tovărășești cu Ion Iliescu.

Voracii Pleșu și Liiceanu

Despre cuplul Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, membri fondatori ai GDS și cei mai aprigi profitori ai tuturor regimurilor, e greu să mai adaugi ceva, dincolo de cadourile pe care și le-au făcut reciproc din averea statului, de la Editura Politică încoace. Poate, totuși, în comparație cu Ioan Aurel Pop, „colaboratorul Securității” pe linie externă, pentru „supravegherea diasporei” de la… Varna, ar fi cazul să amintim că, pe vremea odiosului regim comunist nu numai că au fost beneficiari ai unor burse cu repetiție la Heidelberg (Republica Federală Germania) cînd alții nici pașaport pînă la Ruse nu puteau să primească, dar au făcut zeci de vizite în Occident, sărbătorind chiar și Revelionul la Paris, în repetate rînduri, împreună cu familiile (soția sau copilul) și călătorind uneori cu mașinile proprietate personală. Nu o spune Securitatea cea rea ci chiar acum incinerata cu onoruri naționale Monica Lovinescu. Dovezile abundă în Jurnalele ei! Păcat că și soția lui A. Pleșu, Catrinel Pleșu, fosta directoare ICR, a fost, și ea, informatoare și referend a DIE.

Patapievici, un mincinos!

Un alt membru cunoscut al GDS este Horia Roman Patapievici. Emoționată, după prima întâlnire cu el, Monica Lovinescu avea să scrie în Jurnalul ei: „Descoperim un tînăr (are 35 de ani și pare cu vreo zece mai puțin) simplu, emoționant și emoționat, aproape patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și nespunîndu-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferințele prin care a trecut”. După ani, Dosarele CNSAS care nu au putut fi făcute dispărute, au relevat faptul că Dionisie Patapievici nu a murit, săracul, fără să-i spună drama trăită de el în închisorile regimului comunist, ci a fost de fapt un ștab al regimului comunist, fost traducător al Armatei Roșii la Viena și un foarte interesant agent al NKVD, rezident la Banca Națională a României, unde acum lucrează pe post de consilieră soția lui Patapievici.

Mircea Dinescu, fost membru GDS, dincolo de statutul lui vedetă de disident și ginere de cetățeni sovietici, a fost absolvent al Academiei de cadre a PCR „Ștefan Gheorghiu” și secretar UTC al USR cu armata la Securitate. Anul 1988 l-a petrecut într-un tur ghidat al URSS-ului.

Cei trei, Pleșu, Patapievici și Dinescu au ocupat și funcții în Colegiul CNSAS neglijînd filosofia, cultura și poezia în favoarea documentelor secrete pe care au reușit sau nu să le găsească și dosească.

Moștenitorii lui Leonte Răutu

Alți membri de vază ai GDS ar putea fi Anca Oroveanu, fiica lui Leonte Răutu, sinistrul șef ideologic al Partidului Comunist din România și a Nataliei Răutu, cea mai apropiată prietenă a Elenei Ceaușescu sau Andrei Oișteanu, fiul Bellei Iosovici și al lui Mihail Oigenstein, emigrat în 1954 din URSS împreună cu familia, care a fost plasată de unchiul membrului GDS, Leonte Răutu, pe strada Washington, în cartierul Dorobanți. Fratele sau, Valery, s-a născut în Karaganda, cunoscutul lagăr al românilor deportați în RSS Kazahstan, unde tatăl său se află în misiune de propagandist și agent bolșevic chiar în lagărele de detenție, iar el în București.

Mariana Celac, sora primului ministru de Externe al FSN, Sergiu Celac, fostul traducător al lui Ceaușescu și acum coordonator al FUMN, este fiica primului prefect comunist pus de sovietici în România, la Craiova, originar din Găgăuzia, ulterior responsabil în Comitetul de Stat al Planificării. Din păcate pentru „forul moral” al „societății civile” care este GDS a fost, și ea, titulară a unui dosar fond Rețea a Securității, în care se arată că a fost recrutată la dată de 01.11. 1984, pentru completarea Rețelei informative pe linia Serviciului „F’. Nu știu ce înseamnă asta dar știu că, pînă la data deconspirării sale de către CNSAS, în 2010, în urma aceleiași campanii Voci Curate, a tăcut chitic.

Alt membru al Grupului trecut de la GDS la PSD este Sorin Ilieșiu; operator și fost propagandist PCR, împreuna cu Lucia Hossu Longin, la Festivalul „Cîntarea României”.

Membră GDS supranumită „tovarășa colonel”, Rodica Culcer, fostă „documentaristă” la „Ștefan Gheorghiu” și Secția Externă a CC al PCR a emigrat de la Revista Era Socialistă tocmai pînă în Ambasada Statelor Unite ale Americii, iar asta pe vremea regimului comunist, pentru a ateriza apoi, prin deplasări de serviciu, în avioanele aceluiași „ciumă penală roșie” Adrian Năstase.

Andrei Cornea, editorialist 22 și membru GDS, este fiul celui supranumit satrapul ideologic proletcultist al educației românești, Paul Cornea, secretar CC al UTM și sovietizator al culturii române. Desigur, fiul său n-are nici o vină.

EXPLICAȚIE FOTO: Andrei Pleșu, în calitate de ministru, aprobă cererea colegilor săi din GDS

„Acuzatorii publici”

După cum spune și reputatul analist politic și militar Valerian Stan, fondator al CADA în anii ’90, GDS a fost creat în oglindă de FSN, ca partener în jocul de maskirovka practicat cu profesionalism de manipulatorii opiniei publice de peste 29 de ani. Mai precis chiar din 22 decembrie 1989, de cînd s-a pus la cale fondarea GDS și a revistei 22, care avea să poarte acest nume ca simbol al reinstaurării la putere a celor veniți cu tancurile sovietice în 1944: a Ciumei Roșii. Pentru că fondatorul nu numai de facto dar și de jure, în acte, al Grupului pentru Dialog Social a fost nimeni altul decît Silviu Brucan, împreună cu informatorul Securității și agentul Ungariei Alin Teodorescu. Silviu Brucan, care, dacă ar fi trăit azi, ar fi trebuit să se afle în cătușe, alături de Ion Iliescu și ceilalți ucigași ai românilor din 1989. Același Silviu Brucan care-și avea soția, Alexandra Sidorovici, ea însăși agentă CEKA și apoi NKVD/KGB, la fel că soțul ei, plasată în poziția cheie de „acuzatoare publică” în marile procese politice ale elitei românești. Același Silviu Brucan care, începînd în septembrie 1944, în calitate de secretar general de redacţie al ziarului de partid „Scînteia”, cerea condamnarea la moarte a marilor oameni politici și jurnaliști români. Cum e oare să dai lecții de morală de pe podiumul pe care te-a pus un agent KGB care a cerut moartea lui Pamfil Șeicaru, Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu și Corneliu Coposu?

Ilegaliștii PCdR din GDS

Un membru cu greutate al Grupului, „trecut în neființă”, după cum se scrie pe site-ul 22, a fost Pavel Câmpeanu, considerat de scriitorul și sociologul Petre Anghel drept un fel supraveghetor bolșevic lăsat de Brucan la datorie între emulii lor de la GDS. Spre deosebire de colegii săi mai tineri, el nu a fost informator al Securității ci doar ilegalist al Partidului Comunist din România (PCdR). În februarie 1990, era publicat în New York Review of Books cu amintirile lui despre dictatorul sângeros Ceaușescu, cu care se ținuse pe vremuri de mîna în închisorile Jilava și Caransebeș.

La fel, Mihai Șora, moșulică cel simpatic din Piață Rezist și membru GDS încă de dinainte fondării organizației, a fost angajatul Anei Pauker în mandatul acesteia de ministru al Externelor bolșevice, redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă între 1959 şi 1969 – anii marilor epurări -, şef de secţie între 1951 şi 1954 la Editura pentru limbi străine şi apoi primul ministru al Învăţămîntului în Guvernul FSN Roman – Iliescu. Dan Andronic a publicat în Evenimentul Istoric o foarte interesantă Notă Secretă pozitivă a unui ofițer de Securitate care i-a propus colaborarea cu „organele”. De notat, a fost, la fel că Alin Teodorescu, membru fondator și la Fundația Soros – România.

În cele din urmă poate e demn de amintit că însuși președintele îndelungat al GDS, disidentul Radu Filipescu, este nepotul lui Petru Groza, primul ministru al regimului sovietic comunist.

Și ultimul pe lista această, ignorată de Mădălin Hodor, membrul GDS-ului lui Brucan și al IRR-ului lui Iliescu, este, cu voia dvs, celebrul Volodea Tismăneanu, fiul tatălui lui, la rîndul lui și el un biet propagandist la Ștefan Gheorghiu, co-autor de Mici Dicționare Social-Politice pentru Tineret, la editura Politică a PCR, alături de nu mai puțin celebrul Virgil Măgureanu, și, conform documentelor existente la CNSAS, plantat în Occident chiar cu acordul infamei Securități. Dar lista poate continuă…

EXPLICAȚIE FOTO: Ministrul culturii, Andrei Pleșu, subvenționează propria lui organizație

UTC-iștii de ieri, GDS-iștii de azi

Din aceeași categorie de fiu de propagandist comunist face parte și Teodor Baconsky, fiul poetului proletcultist Anatol E. Baconsky („Afară neaua a-ngheţat/ Şi viscolele-n zbor străbat/ Şi undeva-n Kremlin o rază de fereastră luminează/ O văd mineri, soldaţi, colhoznici, vreun activist îndepărtat/ Acolo Stalin rînd pe rînd/ Căi noi spre comunism croieşte/ Şi ceas cu ceas îşi împlineşte/ Cutezătorul jurămînt/ O, nencetat voi aştepta/ Pe Lenin – cînd să-l pot vedea,/ Să-i spun că razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,/ s-aprind arzînd mereu mai tare şi luminează-n ţara mea!”). Căzut din PDL pînă sub linia de plutire, el a fost reactivat în ultima perioada pe zona “alternativei de dreapta”. Mai puțin talentat decît tatăl sau, teologul Baconsky este cunoscut și pentru incursiunile sale prin jacuzziurile lumii.

Tovarășul său de „dreapta”, Cristian Preda, a devenit membru al PCR în 1987, în anul doi de facultate, cînd muncitorii revoltei anticomuniste de la Brașov erau măcelăriți și torturați de forțele regimului pe care el se pregătea sîrguincios să îl servească. Cristian Preda a fost membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) și responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din 1988.

La Concursul profesionalștiințific studențesc de științe sociale, Secțiunea „Materialism dialectic și istoric”, a obținut 20 de puncte. Pe urmele lui Lucian Boia, lucrarea să era o odă la al XIV-lea Congres al PCR și 45 de ani de la „revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă de la 23 august 1944“. Concursul a fost aprobat de tovarășa Elena Ceaușescu. Temele la care Cristian Preda s-a dovedit eminent: „Concepţia PCR, expusă de Secretarul General al Partidului, tovarășul Nicolae Ceauşescu, la sedinţa Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice şi a organizaţiilor de masă şi obsteşti din 28 noiembrie 1988 despre unitatea, continuitatea şi etapele procesului revoluționar în țară noastră, despre marile transformări revoluționare ce constituie conținutul și definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape“; „Ce este partidul revoluţionar al clasei muncitoare?“; „Dialectica contradicţiilor în viață socială. Concepția PCR a Secretarului sau General, tovaraşul Nicolae Ceauşescu, despre cunoaşterea și soluţionarea contradicţiilor în socialism“.

După ce a ajuns europarlamentar pe spezele PDL și ale Elenei Udrea a început să o înjure birjărește, la fel ca Baconsky pe „coruptă”, deși au petrecut momente de neuitat pe plaja prezidențială de la Neptun, sub ochiul de ciclop al lui Băsescu și țevile automatelor subacvatice al SPP.

Alt UTC-ist tomnatic, Alexandru Lăzescu, proțăpit de GDS la TVR pe vremea lui Băsescu, a fost vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Politehnică Iași responsabil de „problemele cultural-educaționale”, adică de propagandă. Într-un interviu din 1979 apărut în „Flacăra Iașilor”, „Andi” Lăzescu afirmă: „Suntem comuniști sau viitori comuniști, și în orice moment trebuie să ne comportăm că atare, să privim în viitor, care este AL NOSTRU”. Corect. A știut bine. Alexandru „Andi” Lăzescu, unul dintre coloneii ilegali ai lui Gabriel Oprea. În 1990, simultan, era coordonator al GDS și Fundației Soros la Iași.

Despre Monica Macovei, membră GDS din tată în fiica, ați auzit probabil că anti-corupția a învățat-o de mică, din familie, cît și de la serviciul ei de dinainte de 1989, pe cînd activa că procuroare comunistă.

Articolul semnat de Victor Roncea a apărut în ediția online a Evenimentului Zilei din 22 ianuarie 2019.

Sursa: https://evz.ro/gds-fondat-de-andrei-plesu-si-gabriel-liiceanu-impreuna-cu-un-a.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

Motto: „După noi vom veni tot noi” – Walter Roman, “Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții”, Editura Politică, 1970. Corupție la cel mai înalt nivel, trafic de influență, devalizare. Așa s-ar putea sintetiza azi constituirea Grupului pentru Dialog Social (GDS) dacă s-ar aplica grilele din manualul de anticorupție al DNA. Documentele pe care le publicăm în exclusivitate atestă mascarada independenței „anticomuniste” a fondatorilor GDS cît și modalitatea rapace prin care au intrat în posesia unor bunuri ale statului, între care impozantul sediu din Calea Victoriei 120. Clădirea istorică fusese pregătită și înzestrată de CC al UTC, sub umbrela unei fantomatice Asociații a tineretului român pentru Națiunile Unite, ca sediu de lux pentru Nicu Ceaușescu, cînd acesta venea la București. Sediu pus pe tavă activiștilor GDS de la cel mai înalt nivel al Frontului Salvării Naționale (FSN).           

Deși se proclamă drept „prima organizație a societății civile constituită legal după căderea comunismului” afișînd ca dată 31 decembrie 1989, cînd fondatorii grupului organizat de interese s-au prezentat public la Hotelul Intercontinental, GDS s-a înregistrat legal abia pe 22 ianuarie 1990, avînd ca reprezentat al parchetului, întâmplător, tocmai o tânără procuroare, pe numele ei Lacrima Ciorbea. Soțul ei, Victor Ciorbea, avea să devină peste puțin timp, din aceeași întâmplare prestabilită, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, ulterior CNSLR – Frăția, în prezent sindicat-mamut afiliat Partidului Social Democrat (PSD).

Silviu Brucan, eminența cenușie

Dacă jurnaliști români și autori străini care au studiat îndeaproape evenimentele din 1989 (ca Burakowski Adam, Gubrynowicz Aleksander și Ukielski Paweł) susțin că ideologul bolșevic Silviu Brucan, considerat de presa britanică („The Times”) drept „eminența cenușie a FSN”, se număra printre membrii GDS încă de la înființare, actele publicate de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic în perioada Guvernării Cioloș atestă indubitabil că fondatorii GDS au fost, într-adevăr: însuși Silviu Brucan, factotumul din executivul FSN, secondat de sociologul Alin Teodorescu, viitorul președinte al Fundației Soros și cancelar PSD (foto-captură). Practic, doi agenți veritabili ai serviciilor de informații sovietice și maghiare, după cum dovedim tot aici.

Peste numai 8 zile de la conferința de presă de la Intercontinental, Silviu Brucan, de data aceasta în calitate de membru al Consiliului FSN, îi aprobă colegului lui de constituire a GDS, cofondatorul Alin Teodorescu, alături de împuternicitul Gabriel Liiceanu, preluarea în patrimoniu, cu tot ceea ce se află în clădire, a sediului de lux al CC al UTC din Calea Victoriei 120. Și asta nu e tot. Aprobarea pentru înregistrare la Tribunal este dată de Andrei Pleșu, la rîndul lui membru fondator al GDS, dar de data aceasta în calitate de Ministru al Culturii și, ca să ființeze mai bine, același ministru membru al GDS își acordă carevasăzică sieși și colegilor săi și o generoasă subvenție financiară. Documentele publicate în premieră vorbesc de la sine.

Editura Politică, un cadou ca între prieteni

Să mai amintim și că, peste alte cîteva zile, Gabriel Liiceanu, colegul de GDS al ministrului Andrei Pleșu, primește de la prietenul său, prin ordin de ministru, și Editura Politică cu tot patrimoniul său.

Ca și în cazul agentului KGB recunoscut Silviu Brucan, care aprobă, pe 8 ianuarie 1990, darea în folosință gratuită a sediului din Calea Victoriei propriei lui organizații care se va înființa legal pe 22 ianuarie, Gabriel Liiceanu a ajuns director al editurii PCR rebotezate Humanitas, începînd cu data de 1 februarie 1990, printr-un ordin dat de prietenul său, pe 20 februarie. Editură la care acestuia i se publică, de 29 de ani, toate volumașele de eseuri adunate din „Dilema”. „Dilema” care a funcționat din 1993, cînd a fost fondată de Pleșu, și pînă în 2003, tot din banii contribuabililor, atribuiți prin Fundația Culturală Română aflată la vremea respectivă sub patronajul președintelui României, care a fost, în două mandate, nimeni altul decît Ion Iliescu.

Guvernul FSN – GDS

Chiar dacă istoria vorbește despre această primă perioadă „de tranziție” ca fiind sub o guvernare FSN e bine să subliniem că, de fapt, cu doi miniștri în cabinet – Andrei Pleșu la Cultură și Mihai Șora la Învățământ – plus alți viceminiștri și secretari de stat, prima administrație fesenistă de după 1989 a fost, în realitate, un Guvern FSN-GDS. Guvern condus de Petre Roman din care nu și-au dat demisia la mineriada din iunie 1990 nici Andrei Pleșu nici Mihai Șora, în ciuda tuturor biografiilor falsificate pe care le flutură pe net.

GDS și „Ciuma Roșie”

Deși se pretinde un opozant al „ciumei roșii” Grupul pentru Dialog Social este legat indisolubil de tot ce a însemnat și înseamnă FSN, respectiv creatorii și excrescențele lui. „Forul moral” al „societății civile” este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență și control a vieții politice și culturale din România. Ca să revenim la modalitatea prin care s-a înstăpînit pe un bun obținut ilegal, prin corupție la nivel înalt, ilegalitate perpetuată pînă azi, amintim că, la 23 septembrie 2004 apare Hotărârea Guvernului nr. 1551/2004 prin care se conferă Asociaţiei „Grupul pentru Dialog Social” statutul de „utilitate publică”. Practic, o mare parte din activitatea GDS-ului e plătită astfel din taxele noastre. Semnatar: penalul Adrian Năstase. Cine era „șef al Cancelariei Primului Ministru Adrian Nastase”? Alin Teodorescu, cofondatorul GDS și apoi deputat PSD – „ciuma roșie”, fost președinte al GDS (1990 – 1991) și, concomitent, al Fundației Soros (1990 – 1996). Întâmplător și fost informator al Securității. Dar și, conform ultimului șef al UM 0110 „anti-KGB”, faimosul general Victor Neculicioiu, directorul Departamentului Contraspionaj «Ţări Socialiste», un dovedit agent al Ungariei.

Niște spioni

Sub prestare de jurămînt, la data de 12 iunie 1994, ora 13.30, celebrul general de contraspionaj Victor Neculicioiu informează din nou, pentru a doua oară, membrii Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din 1989 că Alin Teodorescu a fost agent maghiar, documentat și prins în fapt, și că cel care a participat la recrutarea sa pentru serviciile ungare se numește Horvath Andor. Recrutarea s-a perfectat la Institutul de Economie Mondială (foto-document). Cine este Horvath Andor? Pentru necunoscători, ne spune Andrei Pleșu: „vechiul meu prieten Andor Horváth (Bandi pentru prieteni) mi-a fost secretar de stat la Ministerul Culturii (1990-1991)” (Dilema veche, nr. 675, 26 ianuarie – 1 februarie 2017). Și ce a mai fost, printre altele, traducătorul Horvath Andor? Nimic altceva decît membru fondator al Fundației Soros, cu cel pe care l-a recrutat drept președinte. Și cine se mai număra printre primii angajați ai lui George Soros în România? Întâmplător, o doamnă, Catrinel Pleșu, soția ministrului oengist Andrei Pleșu, fostă informatoare a DIE pe la 19 ani. Să mai amintim și că magnatul George Soros sosește pe 5 ianuarie 1990 în România și este întîmpinat la sediul GDS de… Silviu Brucan.

Români recrutați de unguri

Un adjunct al lui Victor Neculicioiu, Ioan Rusan, colonel în rezervă al SRI, după ce a condus secția Sibiu, și fost șef al compartimentului „Anti-STASI” din UM 0110, adaugă: „Un cadru de informații al serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul și cu participarea agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundației Soros și profesor la UBB Cluj), a realizat, în 1988, recrutarea sociologului Alin Teodorescu”. Victor Neculicioiu mai completează în revista „Vitralii” a rezerviștilor SRI: „Centrala de spionaj ungară a dispus recrutarea de români cu posibilităţi în exterior în susţinerea revendicărilor lor, plecînd de la constatarea că vocile reţelei de naţionalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre aceştia, după 1990, un prim ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta, să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002)”. Afirmația este întărită de generalul (r) Aurel I. Rogojan în cartea sa, „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale” (Editura Compania, Bucureşti, 2011), cu mențiunea că Adrian Năstase a fost informat dar degeaba.

După doi ani în postura de consilier personal al primului-ministru, pe 1 martie 2004, Alin Teodorescu devine oficial „Șeful Cancelariei Primului ministru”. După numai alte trei zile, pe 4 martie, în urma unei ședințe a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Năstase aprobă reinstalarea la Arad a statuii celor 13 generali austro-ungari autori ai genocidului a peste 40.000 de țărani români. Statuia criminalilor fusese dezansamblată în urmă cu 80 de ani de Regele Ferdinand și Ionel I.C. Bratianu.

În mai 2005, sub Călin Popescu Tăriceanu, cine se străduiește să-i păstreze GDSului sediul gratuit primit de la FSN? Ministrul Culturii, Mona Muscă. Întîmplator, și ea, informatoare a Securității. După 10 ani, când se apropie expirarea contractului de gratuitate de 10 ani și se ridică deja discuții publice despre implicarea politică a GDS-ului, cine îi reconfirma gratuitățile locative din buricul târgului pentru încă 10 ani? „Ciuma roșie” – Victor Viorel Ponta.

Plagiatori și informatori

La capitolul morală, vajnicii 22-iști dau de pămînt cu „colaboratorii Securității” – chiar dacă nu sunt dovediți dar apar pe liste negre – dar și cu plagiatorii. Dar se uită că Andreea Pora, de exemplu, redactorul șef al organului, este o plagiatoare recunoscută. Ea a fost dată afară de la Hotnews după ce a plagiat din Cotidianul și Ziare.com fraze întregi, inclusiv cu o greșeala a colegilor plagiați. Peste ani, a repetat figura cu InPolitics, de data asta cu mai multă atenție dar, la fel, fără nici cea mai mică jenă. Dacă cazul Pora e, totuși, ridicol, cel al predecesoarei sale în funcție ne amintește de funie în casa spânzuraților.

Gabriela Adameșteanu, membră a GDS din prima tranșă, a fost silită să renunțe la șefia 22- ului după ce, în urma campaniei „Voci curate în presa și societatea civilă din România”, CNSAS a furnizat oficial informația că scriitoarea a fost „sursă a UM 0544”, fosta Direcție de Informații Externe a Securității (DIE). Scriitorul și cercetătorul Mihai Pelin, coordonatorul volumului SRI „Cartea Albă a Securității” afirma că ea i-a fost băgată în pat disidentului Mihai Botez, pe care l-a talonat apoi toată viața.

Primul redactor șef al 22 – și purtător de cuvînt al GDS – a fost Stelian Tănase, la data „revoluției” „instructor cultural” UTC la Casa de Cultură „Nicolae Bălcescu”, cu părinți activiști PCR.

Un caz trist

Cezarul informatorilor, Alexandru Paleologu, la rîndul lui membru co-fondator al GDS și ambasador al regimului FSN în Franța (pînă cînd s-a solidarizat cu „Golanii” din Piața Universității), oricît de simpatic a reușit să se facă public, datorită inteligenței lui vii, a fost o slujnică oribilă a Securității, ca să citez un cercetător CNSAS care i-a conspectat Dosarul. Așa simpatic cum era a semnat pentru eliberarea mahărului comunist Gogu Rădulescu arestat în lotul CPEx al CC al PCR. Recunoașterea colaborării sale cu Securitate nu îl absolvă de răul făcut, este de părere istoricul Adrian Majuru, care scrie destul de contontend cu privire la memoria bătrînului turnător și al „dinastiei” sale sterpe. „Alexandru Paleologu este asasinul moral al lui Mircea Vulcănescu. Dinastia Paleologu merge mai departe. Fiul său este deputat PDL şi se visează primar de sector”, scria istoricul literar Adrian Majuru, într-un serial din Cotidianul dedicat non-valorilor care ne sufocă. De la momentul scrierii lui Majuru, mini-Paleologu a ajuns ambasador şi chiar şi Ministru. Al Culturii! Din această poziție a îndrăznit să aprobe profanarea statuilor marilor repere ale culturii și învățământului României aflate la Universitate, așa cum tatăl său o făcea în scris pe vremuri. Dar să-i dăm cuvântul lui Adrian Majuru: „Şi în timp ce spurcăciunea de Alexandru Paleologu încasa purcoaie de bani prin Uniunea Scriitorilor de la Securitate pentru turnătoriile lui, victima sa, trădată şi ucisă, Mircea Vulcănescu, se stingea lent şi dureros la Aiud. Iar fiul acestui turnător asasin, imoral ca tatăl sau şi cu uşor retard în imediat, Toader Paleologu, este în continuare în cărţile puterii şi visează la un fotoliu de primar. Această micro-dinastie Kim a României rămîne în cărţile serviciilor şi în defavoarea noastră.

Mircea Dinescu, în primele rînduri la constituirea GDS-ul

Un alt liant între FSN și GDS, poetul Dinescu este ginerele profesorilor Elena Loghinvski (Ludmila Loghinovskaya) și Albert (Adalbert) Kovacs, fost bursier în URSS, cu doctoratul în filologie la Universitatea „M.V. Lomonosov” din Moscova și ulterior asistent la Catedra de filologie rusă a Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti, unde soția lui devine lector. Albert Kovacs l-a cunoscut în mod cert pe Ion Iliescu, cu care a studiat în URSS exact în aceeași perioadă. După cum se știe, la începutul anilor ’50, Ion Iliescu a fost secretarul „Sovietului unional al studenților și aspiranților români” aflați la studii în Uniunea Sovietică.

La moartea lui Kovacs, în 2015, Uniunea Scriitorilor din România, condusă de Nicolae Manolescu a transmis un mesaj bizar: „Îl salutăm pe ultimul său drum fără să spunem să-i fie ţărîna uşoară, ci doar cerul de la Răsărit să-l lumineze!” Soacra lui Dinescu a fost teleportată după absolvirea Facultății de Filologie a Universităţii de Stat din Ural la București de unde își plătea cotizația la PCUS regulat, la sediul ambasadei URSS.

Pe 11 mai 1988, Andrei Gromîko, președintele Sovietului Suprem, venit în vizită oficială la București, a comunicat o listă scurtă de invitați din domeniul culturii pentru o vizită de perfecționare în URSS. Pe ea, la loc de cinste, numele lui Mircea Dinescu. Astfel, Dinescu face turul URSS, monitorizat de agenți ai DSS (0110), pînă în Crimeea, unde i s-a pierdut urma pentru o perioadă mai lungă de timp.

În 1991 i-a fost amfitrion și conviv lui Soros la București, chiar la Uniunea Scriitorilor, unde i-a lansat cartea „Pentru o transformare a sistemului sovietic”, proaspăt scoasă de Gabriel Liiceanu, din tipografia fostei Editurii Politice a PCR, acum Humanitas. Cuvîntul înainte, asumat de „Humanitas”, pare scris de însuși Silviu Brucan, cel care l-a primit pe Soros în România, chiar în primele zile ale lui ianuarie 1990: „Autorul cărții de față s-a implicat total, practic și teoretic, prin inițiative directe ca și prin elaborări abstracte, la procesele care au schimbat și vor mai schimba nu numai înfățișarea continentului nostru dar și destinul Statelor Unite”.

Articolul semnat de Victor Roncea a apărut în ediția online a Evenimentului Zilei din 21 ianuarie 2019.

Sursa: https://evz.ro/brucan-walter-roman-grup-dialog-social-liiceanu-plesu.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Marius Oprea: Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este anchetatorul meu de la Securitate

       „Colegi de-ai noştri care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mînă de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic”, anunța degajat Dacian Cioloș momentul apariției partidului său PLUS, Partidul Libertății, Unității și Solidarității. Nume generos. Cerererea de înfiinţare a formațiunii politice a fost înregistrată pe 28 septembrie 2018 la Tribunalul Bucureşti. Fiind invitat pe atunci la o emisiune a prietenului meu, Tavi Hoandră, la Realitatea TV, nu m-am putut abține de la un comentariu. Anume că anonim înseamnă „acoperit”. Adică securist sub acoperire. Nu aveam de unde să știu atunci nu numai cîtă dreptate aveam, dar și că pentru mine „eminența cenușie” din spatele partidului condus de Dacian Cioloș este de fapt o mai veche cunoștință: anchetatorul meu de la Securitate, fostul maior de la Direcția de cercetări penale, Alexandru Iordache. Probabil acesta a ținut ca Dacian Cioloș să nu divulge numele fondatorilor partidului. Cum scria Iordache acum un an și jumătate în revista SRI-ului, „Intelligence în serviciul tău” despre istoria serviciilor secrete de informații din România, „discreția și precauția caracterizau întreg sistemul”, iar „secretul puterii serviciului și liderilor săi a rezidat în discreție”. Care, iată, n-a mai putut fi păstrată și anonimii lui Dacian Cioloș nu au rămas, deci, multă vreme așa.

Presa a titrat la cîteva zile de la acea emisiune la care participasem, pe 15 decembrie, cu litere de-o șchioapă: „Lovitură de teatru! S-a aflat cine sunt de fapt ADEVĂRAȚII fondatori ai noului partid, PLUS, al lui Dacian Cioloș”. Toți fondatorii, aşa cum apar pe site-ul Tribunalului Bucureşti sunt de la Casa de avocatură „Iordache & Partners”, fondată în 1992 de Alexandru Iordache, personaj care mi-e mai cunoscut mie, lui Caius Dobrescu și Sorin Matei drept „maiorul Alexandru” de la Securitate, coordonatorul anchetei penale la care am fost supuși în vara anului 1988. Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș este Iordache Adrian Alexandru („managing partner” la „Iordache Partners”) și fiul fostului nostru anchetator, „maiorul Alexandru”, de la Serviciul de anchete penale al Securității Municipiului București. Preşedintele partidului este o anume Daneş Raluca Florina (senior associate la firmă) și vicepreşedinte este Iordache Iulia (soţia secretarului general și nora lui Alexandru Iordache). Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș a fost înființat, așadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate.

Fiul său, Adrian Iordache, după cum am găsit pe internet, este convins că „psihologia cognitivă va schimba acest secol în moduri profunde şi interesante”. Tare! Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș are 8 joburi enumerate în profilul său de pe Linkedin și, cu aceasta, nouă. În vara anului 2001, însă, nu era așa de profund și implicat în „viața cetății”. Pe atunci, presa constănțeană relata că un oarecare Adrian Iordache, „un șofer de 23 ani posesor al unui jeep Mitsubishi Pajero cu numărul B-35-PAJ” a accidentat un polițist în misiune, pe motocicletă, în stațiunea Mamaia. Adrian Iordache din Bucuresti a fost identificat drept fiul avocatului Alexandru Iordache. Iordache senior a intervenit prompt la autoritățile constănțene, care, din nu știm ce motive, l-au prezentat drept parlamentar. Era „doar” consilier personal al generalului Toma Zaharia din MAI. Adrian Iordache, fiul lui, își făcea pe atunci studiile în străinatate, în Canada și Franța. Cu promisiuni, victima, plutonierul de poliție Stoian a fost convins de către Alexandru Iordache să nu depună plîngere, pentru a aplana un posibil dosar penal. După ce a fost sigur de muşamalizare, Iordache nu i-a mai plătit poliţistului nici costul tratamentului, nici măcar pe cel al tomografiei efectuate după accident. Cînd acesta l-a sunat, fostul anchetator al Securităţii i-a răspuns: „Ce, dom’le, vrei să mă suni pentru fleacul ăsta pînă ieşi la pensie?”

Despre Alexandru Iordache-tatăl, aflăm de pe pagina de prezentare a casei de avocatură Iordache & Partners, unde figurează drept fondator și mentor, că înaintea admiterii în barou în 1992, a lucrat în „law enforcement” (cum se numește, mai nou, Securitatea), fiind familiarizat cu „ambele tabere ale baricadei”. Și mai tare! În schimb, Armaghedonul securiștilor din 2002 îl prezintă altfel: „Fost ofițer de securitate, specializat în cercetări penale. La 31 Decembrie 1990 a fost trecut în rezervă la cerere din Serviciul Român de Informații. Implicat în operațiuni de contrabandă cu țigări aduse din Cipru, prin care a fraudat statul român cu 110 milioane dolari. La 15 Iulie 2001 a fost reactivat pentru scurtă vreme în SRI. În prezent (adică 2002 – n.n.) este consilier personal în probleme juridice al generalului Toma Zaharia, secretar de stat în Ministerul de Interne. S-a semnalat că deține conturi în Elveția, la BNP Schweiz”.

La ancheta din 1988, prietenii mei, Caius Dobrescu şi Sorin Matei, au fost bătuţi serios de anchetatori, conduşi de Alexandru Iordache, care se recomanda „maiorul Alexandru”, venit pentru această anchetă de la Bucureşti, şi de căpitanul Gheorghe Moldoveanu din Serviciul de Anchete Penale al Inspectoratului de Securitate Braşov (acesta se prezenta tăios „Moldovan”, copiindu-l cumva comic pe comisarul din filmele lui Sergiu Nicolaescu). Eu am avut mai mult noroc. Securitatea m-a găsit la Sarmisegetuza, de unde am fost fost „săltat” chiar de pe șantierul arheologic. În mașina care m-a dus la sediul Miliției din comună, maiorul Iordache ședea în față, lîngă șeful de post, plutonierul Rusu. Eu eram încadrat de doi securiști, un anchetator de la Brașov și șeful biroului Securității din Hațeg, căpitanul Jurconi. Cei trei conversau între ei, făcînd pronosticuri asupra viitorului meu. Toate sumbre. Atît am mai apucat să le spun, „dacă mă bateți, îi spun englezului și află BBC-ul” (lucram pe șantier cu un arheolog britanic, Mike Dawson), la care maiorul Iordache s-a întors către mine, cumva neliniștit, spunîndu-mi „băiete, noi nu procedăm așa”. E drept, în vreme ce și-a petrecut amiaza jucînd table cu directorul muzeului pe treptele Miliției din Sarmisegetuza, maiorul Iordache mai lua o pauză și venea la anchetă, spre a domoli zelul căpitanului Moldoveanu. Cel din urmă a devenit după 1989 membru fondator al Vetrei Românești (unde se spune că a „cotizat” și Dacian Cioloș) și al PUNR-ului. Căpitanul Jurconi a ajuns șeful SRI-ului din Hațeg. Plutonierul Rusu a ieșit la pensie locotenent-colonel, la Poliția din Alba Iulia. Iar „maiorul Alexandru”, după ce coordonase „cercetarea arestaților” duși la Jilava în noaptea de 21 decembrie 1989 a intrat, pentru scurtă vreme, în Serviciul Român de Informații. De unde a plecat, pentru a se lansa în afaceri, alături de fiul său mai mare, notarul Mircea Constantin, fratele lui Adrian Iordache, secretarului general al Partidul Libertății, Unității și Solidarității, condus de Dacian Cioloș.

Familia mafiotă, strămoșul partidului de familie

În cartea mea Moștenitorii Securității, apărută la Polirom anul trecut într-o ediție revizuită și adăugită (editura Humanitas a declinat oferta de a o republica, deși prima ediție din 2004 s-a bucurat de un tiraj consistent) am scris mult despre „destinul exemplar” al fostului meu anchetator Iordache, mentorul casei de avocatură care a fost mamă-surogat al Partidul Libertății, Unității și Solidarității, condus de Dacian Cioloș.

Alexandru Iordache, fostul şef al Serviciului Cercetări Penale din Securitatea Municipiului Bucureşti a fost implicat în vaste acţiuni de contrabandă cu ţigări. În anul 2002 au fost prezente în presă, în mai multe rînduri, probe şi documente cu privire la „mecanismele celei mai profitabile reţele de contrabandă cu ţigări, care a adus României un prejudiciu de peste 110.000.000 de dolari”, reţea organizată de Bogdan Petrescu, informator al Serviciului Român de Informaţii, un tînăr de doar 21 de ani, în spatele căruia se afla însă „creierul” întregii afaceri, fostul meu anchetator de la Securitate, Alexandru Iordache. Petrescu şi Iordache au tras pe sfoară atît firma Papastratos, cît şi statul român, beneficiind de înalta protecţie de care se bucura fostul şef al cercetărilor penale din Securitatea Bucureşti, ajuns consilier al generalului Toma Zaharia, în faţa autorităţilor. Poate să nu fie tot o coincidență de nume că astăzi, în echipa de la Iordache & Partners care a fondat Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de tehnocratul Dacian Cioloș lucrează și o anume doamnă Antonia Zaharia. Ori că Sorin Boldi, „special counsel” la firmă are exact același nume cu unul din membrii consiliului de administrație de la SAI Muntenia, societatea care administrează SIF Muntenia.

Alături de Iordache și Petrescu, în actele de contrabandă a fost implicat şi fiul mai mare al anchetatorului meu și frate al lui Adrian, acum secretarul general al PLUS. Mircea Constantin Iordache. Acesta era notar la începutul anilor 2000 și îşi avea sediul în Strada Braziliei, nu departe de blocul în care locuia Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii. Nu a fost implicat numai fiul anchetatorului meu, dar şi cumnatul fiului, avocatul Ion Chiriţă (şi el fost ofiţer al Securității). Cotidianul Ziua a publicat în 2002, vreme de aproape şase luni, dezvăluiri privind implicarea lui Alexandru Iordache, a fiului său Mircea Constantin și a cumnatului acestuia în acţiuni de contrabandă cu ţigări. Iordache a transformat reţeaua de contrabandă cu ţigări într-o „familie” de tip mafiot. Fără aportul lui, scenariul care a stat la baza operaţiunilor de contrabandă nu ar fi avut viaţă lungă. Dovezile publicate demonstrau implicarea sa într-o acţiune de amploare, care căpătase nuanţe de subminare a economiei naţionale. Presa remarca la capătul dezvăluirilor că „Petrescu ar fi fost de mult după gratii, dacă n-ar fi avut spatele asigurat de SRI, de fostul securist Alexandru Iordache, de fiul acestuia şi de cumnatul lui, avocatul Ion Chiriţă […]. Nimic nu se putea realiza fără mîna profesionistă a lui Alexandru Iordache, fostul lucrător la Cercetări Penale. Protejarea contrabandiştilor s-a făcut ani de-a rîndul, iar creierul logistic, Alexandru Iordache, a fost reactivat în 2001 într-un post-cheie din Ministerul de Interne, de-a dreapta generalului Toma Zaharia, făcînd imposibilă orice cercetare pe dosar”.

În urma dezvăluirilor presei, pe 13 ianuarie 2002 Iordache a fost nevoit să iasă la pensie din MAI. Înainte de asta, generalul Toma Zaharia a încercat să-i ia apărarea fostului meu anchetator, implicat în mafia contrabandei cu țigări, afirmînd public că „nu exclude posibilitatea ca unele cadre active ale Ministerului de Interne să fi lucrat pentru fosta Securitate”, adăugînd că acestea „nu au făcut poliție politică”. Iordache nu făcea parte din ultima categorie, atîta vreme cît în presă s-a scris că „a agresat violent persoanele reținute la Jilava în decembrie ’89”. Cum am spus, eu am avut noroc, spre deosebire de prietenii mei Caius și Sorin în 1988, sau de revoluționarii din 1989.

În presă s-a explicat pe atunci și „de ce a fost nevoie de atîta vreme pentru punerea în mişcare a anchetei” în cazul de contrabandă coordonat de Iordache, pentru care „exista un maldăr de probe”. S-a întîmplat pentru că graţie lui Iordache, „spatele mafioţilor era prea lat”. Atît de lat, încît nu l-a putut dărîma nici măcar generalul Victor Marcu, pînă în 1995 prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Acesta, „unul dintre deţinătorii marilor secrete ale serviciilor la fel de secrete ale României”, a înaintat la sfîrşitul anului 2000 un raport către preşedintele Ion Iliescu în care, pe lîngă alte referiri, a dezvăluit că „Domnul director [este vorba de Virgil Măgureanu – n.n.] m-a atenţionat că TRUMP INVEST şi MAS MED IMPEX SRL [firmele coordonate de Petrescu şi Iordache – n.n.] au operat în numele dumnealui şi al SRI”. În raportul Consiliului Național de Acțiune Împotriva Corupției și Crimei Organizate, pe care l-am redactat în anul 2000 din sarcina președintelui Emil Constantinescu, scriam despre această din urmă firmă: „Înfiinţată în 1993 de doi nevăzători, aceasta avea ca obiect de activitate prestări de servicii medicale (masaje, terapie, gimnastică medicală). Ulterior, din 1994, societatea şi-a diversificat activitatea, trecînd la importuri de ţigări. Cu privire la aceste activităţi, organele de control ale Curţii de Conturi a României au constatat că în perioada 28 iunie 1994 – 30 mai 1995, cu aprobarea directorului general al Vămilor, Mihai Pînzariu, i s-au restituit MAS MED SRL taxe vamale şi alte drepturi datorate statului în valoare totală de 80,5 miliarde lei. În afara acestor sume, societatea a mai obţinut restituirea TVA-ului pe ţigările importate, în sumă de 2,7 miliarde lei. S-au dispus aceste măsuri printr-o interpretare abuzivă a Legii 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate şi a scutirilor de TVA prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr.3/1993, prin care activităţile specifice autorizate prevăzute în statutul Mas Med SRL erau scutite de plata acestei taxe. În mod ilegal, aceste înlesniri au fost extinse şi asupra importurilor de ţigări, deşi activitatea nu este scutită nici de plata TVA şi nici de taxe vamale”. Cu alte cuvinte, nevăzătorii au fost paravanul contrabandei operate de Iordache.

Pe bună dreptate, ziariştii care s-au ocupat de acest caz conchideau: „A ieşit la iveală şi umbrela care a acoperit toate ilegalităţile săvîrşite de trioul mafiot Bogdan Petrescu şi ex-securiştii Alexandru Iordache şi Ion Chiriţă. Fostul prim-adjunct al directorului SRI a spus-o răspicat: totul s-a făcut în numele lui Măgureanu şi al SRI”. Stau să mă întreb dacă în nu la fel s-a întîmplat și în cazul tînărului și noului partid al lui Dacian Cioloș, Partidul Libertății, Unității și Solidarității, care aduce un suflu nou și un PLUS de vigoare fostei Securități, prin copiii ei. „Sîntem gata să trecem la treabă”, afirma Dacian Cioloș despre partidul primit cadou de la familia Iordache. ”Însă avem nevoie de acest vehicul politic. Pentru noi, un partid politic nu este un scop în sine. Nu ne dorim un partid de dragul de a avea un partid şi de a face politică. Partidul este un instrument prin care să atingem nişte obiective pentru România”, a mai afirmat Dacian Cioloş. Coincid acestea cu ale familiei Iordache, care a născut partidul? Numai domnul Cioloș poate ști. Și poate ne spune.(Articol publicat pe podul.ro)

Marius Oprea

Sursa: http://www.grupul.ro/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Tocmai preşedintele Klaus Iohannis a aruncat în aer interesele României

         Dacă am trăi într-o ţară normală, în acest moment, preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Totul sub acoperirea art. 96 din Constituţie, care spune:

Această acuzaţie este una dintre cele mai grave şi sîntem pe deplin conştienţi de consecinţele sale. Totuşi, evenimentele din ultimele zile şi declaraţiile recente ale lui Iohannis fac posibilă o astfel de ipoteză.

Iată, de pildă, declaraţia lui Klaus Iohannis din ziua de 12 noiembrie 2018: „De la 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva”.

Chiar a doua zi, în 13 noiembrie 2018, după prezentarea Raportului MCV şi al Comisiei Europene, premierul Finlandei, Juha Sipilä, a declarat că Finlanda este gata să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în locul României! Că este vorba despre o reacţie în legătură directă cu declaraţia iresponsabilă a preşedintelui României din ziua precedentă o demonstrează nu numai declaraţia premierului finlandez, ci chiar site-ul „G4Media.ro”, cunoscut ca fiind unul de casă pentru Iohannis, care face această legătură: „Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a afirmat luni că România nu este pregătită să preia președinția UE, au pus pe jar guvernul finlandez, care și-a manifestat disponibilitatea de a prelua mai devreme președinția”.

Dacă ne amintim că luna trecută, mai exact în 26 octombrie 2018, comisarul european pe Justiţie, Věra Jourová, îşi exprima aceeaşi îngrijorare că România ar putea întîmpina dificultăţi în exercitatea preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene anul viitor, înţelegem că declaraţia lui Klaus Iohannis nu este întîmplătoare, ci face parte dintr-un plan care este o lovitură puternică dată României!

Aşa se explică şi campania teribilă a „Propagandei” care cere, la unison cu Klaus Iohannis, schimbarea Guvernului Dăncilă, punîndu-se chiar un termen clar: sfîrşitul lunii noiembrie! Dacian Cioloş, vrînd să se bage şi el în tablou, declara zilele trecute şi mai explicit: „Dacă Guvernul Dăncilă nu pică la sfîrşitul lunii noiembrie, ar putea fi prea tîrziu”! Prea tîrziu pentru ce?, ne întrebam cu toţii şi, iată, acum aflăm că pentru acest plan, despre care ştiau nu numai Věra Jourová sau Juha Sipilä, ci şi Klaus Iohannis, se pune la cale ceva chiar în săptămînile următoare!

Dar de ce să cadă Guvernul Dăncilă musai pînă la sfîrşitul lunii noiembrie? Planul este simplu şi, din păcate, nimeni nu l-a luat în seamă pînă acum, crezîndu-se că asistăm doar la o banală bătălie politică, deşi au existat numeroase semne care-l puteau devoala mult mai devreme.

Primul moment a fost „Mitingul diasporei” din 10 august 2018, care a fost anunţat ca fiind o „revoluţie” cu peste un milion de oameni în stradă, care ar fi trebuit să ocupe cu forţa sediul Guvernului. Episodul cumplit al agresării jandarmeriţei şi intervenţia jandarmilor a împiedicat ducerea la capăt a scenariului chiar din acea zi. Dar, cum s-a văzut, imediat s-a declanşat o furibundă campanie împotriva intervenţiei jandarmilor, ajunsă chiar în Raportul Comisiei Europene tot ca un atac împotriva Guvernului!

A urmat apoi o serie de evenimente care se încadrează în acest scenariu, pe care doar le trecem în revistă: campaniile europarlamentariilor români ai PNL în Parlamentul European, care au uitat că sînt acolo pentru a reprezenta România, nu pentru a vota împotriva intereselor ei, acţiunile mişcării #Rezist, cererile repetate ale Preşedintelui pentru schimbarea Guvernului, deschiderea dosarului lui Tăriceanu pentru a determina ruperea majorităţii parlamentare etc.

Termenul asumat pentru dărîmarea Guvernului, neapărat pînă la sfîrşitul lunii noiembrie, are cîteva explicaţii aparent simple şi se leagă de această nouă ipoteză, conform căreia Finlanda ar putea prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene:

– anul viitor sînt două alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.

– dacă la momentul preluării preşedinţiei rotative va fi în funcţie Guvernul Dăncilă, nici partidele din opoziţie, nici preşedintele Iohannis nu vor mai putea să scoată #Rezist în stradă, nu vor mai putea depune o moţiune de cenzură şi vor fi obligaţi să-şi tempereze declaraţiile pentru a nu fi făcuţi responsabili de eşecul acestei preşedinţii rotative. Asta spune declaraţia de mai sus a lui Dacian Cioloş!

– în aceste condiţii, fără atacurile furibunde la adresa guvernului PSD-ALDE, atît şansele partidelor din Opoziţie, cît şi ale lui Klaus Iohannis de a cîştiga alegerile vor scădea dramatic.

– dacă însă planul căderii ACUM a Guvernului Dăncilă va reuşi, lucrurile se schimbă radical. Un guvern de tip Cioloş, ar putea să preia atribuţiile preşedinţiei rotative şi, în acest timp, Iohannis, PNL, USR şi #Rezist vor putea să continue atacurile furibunde împotriva PSD şi ALDE, sporindu-şi şansele cîştigării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale fără să afecteze rolul României din timpul preşedinţiei rotative!

Totul, aşadar, nu mai are legătură cu firească bătălie dintre Putere şi Opoziţie, ci capătă accente dramatice care arată că Iohannis şi ai lui sînt în stare să sacrifice interesele României doar pentru a-şi realiza propriile interese!

În privinţa lui Klaus Iohannis nici n-ar fi ceva nou, căci lucrurile ştiute despre activitatea lui în diferite funcţii arată o anumită consecvenţă în ceea ce priveşte prioritatea propriilor sale interese în faţa intereselor generale ale comunităţii. Iată cum arată un minim rezumat:

– cînd Iohannis era profesor şi Inspector general şcolar, lucrînd, deci, cu copiii, a existat episodul adopţiei unor minori rămaşi fără părinţi, în urma căruia, potrivit propriei sale declaraţii, a primit „mici atenţii” de la nişte străini

– cînd a devenit primar al Sibiului, a luat cu documente falsificate mai multe case, pierdute apoi în instanţă

– tot ca primar al Sibiului, a împroprietărit „Forumul Democrat al Germanilor din România”, pe care-l conducea, cu clădirile ce aparţineau statului român în urma confiscării legale de la organizaţia fascistă „Grupul Etnic German” prin Legea 485/1944.

– cînd a devenit Preşedintele României, în loc să se dedice total misiunii sale, a decis să meargă aproape în fiecare weekend la Sibiu pentru a-şi vedea soţia

– tot ca Preşedinte al României, a promovat-o pe Livia Stanciu, fosta şefă a ÎCCJ, devenită pensionară, la CCR, ca recompensă pentru sprijinul dat în obţinerea mandatului de Preşedinte prin amînarea sentinţei în dosarul deschis de ANI

– tot ca Preşedinte al României, Klaus Iohannis i-a promovat pe procurorii Augustin Lazăr şi Cristian Lazăr (primul ca Procuror general, al doilea ca şef de secţie în Parchetul general), doar pentru că i-au dat NUP în mai multe dosare penale

– tot ca Preşedinte al României, a preferat să-şi însoţească soţia în vizită la Pompei, renunţînd să meargă la deschiderea unei reuniuni a Consiliului European.

În toate aceste cazuri, Klaus Iohannis a pus propriile interese, mai mari sau mai mici, deasupra intereselor generale ale societăţii chiar cu imensul risc de a se trezi inculpat în mai multe dosare penale! Ca atare, ar fi o surpriză pentru cineva dacă şi acum, pentru a mai obţine un mandat de Preşedinte al României, ar proceda la fel?

Spuneam la începutul articolului că, dacă am trăi într-o ţară normală, Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c). Iată ce spun aceste articole:

– Codul penal, art. 394, al. (c): „Trădarea. Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: (c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

– Codul penal, art. 398: „Înalta trădare. Faptele prevăzute în art. 394-397, săvîrşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Potrivit „Constituţiei României”, art. 2, al. 1 şi 2, SUVERANITATEA este definită astfel: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Or, dacă „suveranitate” înseamnă să respecţi rezultatul alegerilor libere, pe cale de consecinţă, încercînd să schimbi prin alte mijloace acest rezultat, mai ales cu ajutorul unor puteri străine, fie ele şi din Uniunea Europeană, asta înseamnă să suprimi suveranitatea ţării!

Toate aceste lucruri despre care am scris sînt deosebit de grave şi am avut serioase îndoieli dacă să le public sau nu pentru a nu face exact ceea ce-i acuz pe alţii că fac, adică un atac la adresa României. Sîntem însă în faţa unei situaţii care poate deveni cu adevărat periculoasă chiar pe termen scurt, nu pentru Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau pentru PSD, în ansamblu, ci pentru România şi destinul său.

De prea multă vreme asistăm senini cum aleşii poporului iniţiaţiază şi susţin documente care sancţionează România, deşi ei au fost trimişi în Parlamentul European sau chiar în fruntea statului pentru a susţine interesele României.

Abţinîndu-ne de la alte comentarii, îl cităm pe Mihai Eminescu care, în „Timpul”, îşi încheia un articol din 31 iulie 1880 cu aceste cuvinte de-a dreptul dramatice: „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putinţă ca valeţi slugarnici ai străinătăţii să fie miniştri, deputaţi, oameni mari! …” Că aceste cuvinte sînt acum mai actuale decît oricînd, nici nu mai este nevoie să demonstrăm.

Articolul semnat de Ion Spanu a apărut în ediția online a Cotidianului din 14 noiembrie 2018.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/tocmai-presedintele-klaus-iohannis-a-aruncat-in-aer-interesele-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Noua SIPA = vechiul SRI. Protocol SRI – Inspecția Judiciară. „Dragi magistrați, cît de liberi vă simțiți cunoscînd asta?”

           Pentru cine nu știe, SIPA s-a înființat în 1991 (se chema inițial SIO – Serviciul Independent Operativ) și avea ca scop inițial doar urmărirea și controlarea infracțiunilor din penitenciare. În 1997, sub mandatul profesorului Stoica (despre care unii susțin ca a fost cel mai bun ministru al justiției din 90 încoace) SIPA a trecut în subordinea Ministrului Justiției și a dobîndit ca scop și asigurarea protecției magistraților.

În 2004 au izbucnit primele scandaluri despre faptul că SIPA făcea poliție politică, așa că a fost redenumită în DGPA și începe să prezinte rapoarte de activitate Parlamentului.

În 2006 Monica Macovei o desființează pe motiv că face abuzuri și că nu e nevoie de un serviciu secret al Ministerului Justiției.

În ultimii ani am putut afla de existența unor dosare ale magistraților, dosare care cuprindeau tot felul de informații personale, chiar intime, și care nu aveau legătură cu săvîrșirea de infracțiuni sau de abateri disciplinare, dar care puteau fi folosite pentru influențarea respectivilor magistrați.

Anul acesta s-a publicat și raportul final al Comisiei SIPA, raport cu privire la desființarea DGPA din care rezultă, la pag. 29, conform unei declarații a procurorului Amariei, că la nivelul PNA (actualul DNA) exista un registru special de corespondență cu SIPA. Totodată, una din concluziile raportului este că o dată cu desființarea DGPA nici o altă instituție nu i-a preluat atribuțiile, ceea ce a condus la unele riscuri și vulnerabilități pe domeniul siguranței naționale, în segmental de activitate al ANP.

Firește, comisia nu a analizat legalitatea întocmirii arhivei, ci doar legalitatea desființării DGPA.

În contextul independenței absolute a magistraților (care cel mult suferă o subordonare ierarhică de natură administrativă, nu-i așa, în rest fiind pe deplin liberi să decidă), cît de legal este ca toți magistrații să fie urmăriți și să se întocmească dosare despre fiecare, dosare care să conțină informații de natură personală?

Noul protocol SRI-Inspecția Judiciară readuce această întrebare pe masă. Citim în el că SRI trebuia, din oficiu (nu numai la cerere) să aducă la cunoștința Inspecției Judiciare „orice acte sau fapte susceptibile a fi încadrate ca fiind abateri disciplinare săvîrșite de magistrați”. Deci, nu ocazional, nu doar la cerere, ci din oficiu și tot timpul, pe durata protocolului!

Păi de unde să știe SRI de astfel de acte sau fapte fără să urmărească/supravegheze/asculte magistrații? Și cam despre ce abateri disciplinare vorbim? Că în conformitate cu legea, constituie abateri disciplinare:

a)manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvîrşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;

b)încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;

c)atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;

d)desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e)refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces;

f)refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

g)nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea;

h)nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întîrzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

i)nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci cînd judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j)nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;

k)absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului;

l)imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;

m)nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

n)folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decît în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;

o)nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

p)obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

q)participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;

r)lipsa totală a motivării hotărîrilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii;

s)utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărîrilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;

ș)nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

t)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Așadar, dacă un judecător se îmbată mai tare la o nuntă și dansează pe masă (în timpul lui liber) sau nu declară în declarația de interese apartenența la o anumită structură (spre exemplu, o lojă masonică, că tot e subiect în vogă), sau nu declară relația de prietenie cu o anumită parte din proces (de natură să cauzeze o incompatibilitate), sau lipsește prea mult de la serviciu, sau i se adresează neelegant unui coleg, jignindu-l, sau întîrzie să își facă motivările (cîți judecători știți voi care respectă termenul legal în toate cazurile?!), ar trebui ca SRI să îl „toarne” la Inspecția Judiciară, pentru că toate astea de mai sus sunt cazuri de potențială abatere disciplinară.

Ori de unde să știe SRI ce face judecătorul la muncă (cît lipsește, cum vorbește cu colegii, cît întîrzie cu motivările, etc) dacă nu îl supraveghează îndeaproape?

Singura altă variantă posibilă ar fi să aibă informatori în cadrul tuturor instanțelor (și parchetelor, pentru supravegherea procurorilor) care să anunțe și cele mai mici nereguli. Cum ultima varianta pică (pentru că magistrații nu colaborează cu SRI ci doar cooperează), rămîne prima variantă: supraveghere 24/24, și la cea mai mică greșeală, notificarea Inspecției Judiciare. Sau, și mai bine, așteptat să se adune mai multe și mai grave, după care notificat Inspecția Judiciară, sau discutat, omenește, cu magistratul, „să nu mai facă”.

Păi și dacă vine ofițerul SRI și te bate pe umăr și îți spune că lipsești cam des de la serviciu și ar fi frumos să nu o mai faci, mai ești independent? Iar dacă nu vine, dar se duce direct la Inspecție și apoi te trezești cercetat disciplinar și observi că cercetarea e deschisă ca urmare a unei sesizări din partea SRI, iarăși întreb, mai ești independent? Că în momentul acela realizezi cît de urmărit ești. Și începi să te întrebi cu ce ai greșit, cu ce ai supărat, și cum poți face, eventual, să nu mai greșești pe viitor.

Practic, am desființat SIPA și ne-am dat seama că nu putem chiar fără, că justiția nu poate funcționa în lipsa unor astfel de informații culese. Așa că am apelat la vechiul SRI, să preia activitatea.

Dragi magistrați, cît de liberi vă simțiți cunoscînd acum conținutul protocolului semnat de SRI cu Inspecția Judiciară? Parcă ar merge un protest pe scările Palatului Justiției, dar, vorba unui om luminat, dacă nu e ordin pe unitate…

Articolul a apărut pe site-ul DCNews în 10 octombrie 2018.

Sursa: https://www.dcnews.ro/noua-sipa-vechiul-sri-protocol-sri-inspectia-judiciara-dragi-magistrati-cat-de-liberi-va-simtiti-cunoscand-asta_617308.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

Apelul deputatului Liviu Pleșoianu cu privire la legea offshore

    Liviu Pleșoianu, deputat PSD, fiind blocat pe Facebook, a transmis un comunicat de presă către DC News vizavi de legea offshore.

„Români, dați mai departe! Pe scurt, povestea reală a resurselor de la Marea Neagră, din 1992 și pînă în prezent… Acum cîteva zile, după ce au boicotat Legea Offshore în Parlament, cei de la ALDE mi-au transmis, prin deputatul Toma Petcu (fost ministru al Energiei), că fac dovada unei „informări precare” atunci cînd vorbesc despre trecutul glorios al unor colegi de-ai săi în materie de concesionări la Marea Neagră.

Pentru ca românii să știe tot adevărul și pentru ca domnul Petcu să nu mai fie el însuși informat precar, voi prezenta pe scurt povestea resurselor de la Marea Neagră, din 1992 și pînă în prezent:

1. Voi începe prin a demonta rapid afirmațiile domnilor Petcu, Vosganian, Gerea și Tăriceanu cu privire la faptul că ALDE a refuzat să voteze Legea Offshore la Camera Deputaților pentru că pe marginea modificărilor nu au existat „note explicative” și „evaluări”.

Cu regret, trebuie să vă informez că varianta de la Senat (unde Legea a fost substanțial modificată în favoarea investitorilor străini) a fost votată de ALDE fără nici o problemă și fără a mai pune vreunul dintre dumneavoastră problema „notelor explicative” și a „evaluărilor”. Exact ca și data trecută, cînd la Senat a trecut o variantă în favoarea Exxon și OMV, n-ați avut absolut NICI O problemă! Și tot ca data trecută, cînd la Camera Deputaților au fost aduse modificări în favoarea României, v-ați oțărît major. Vreți, nu vreți, rămîn următoarele întrebări: Dacă nu existau date de la Guvern, cum spuneți în prezent, de ce a votat ALDE legea de două ori la Senat (în variante clar în avantajul companiilor străine)? Varianta votată de ALDE, recent, la Senat – unde Președinte al Senatului este domnul C.P. Tăriceanu –, avea calcule știute de ALDE? A votat la Senat domnul Tăriceanu în baza unor „note explicative” și „evaluări”?

Dacă nu se modifica varianta votată de ALDE la Senat, o vota ALDE și la Cameră, chiar dacă nu erau calcule asumate de Guvern, chiar dacă lipseau „notele explicative” și „evaluările”? De ce s-a supărat ALDE de fiecare dată simultan cu supărarea companiilor străine, atunci cînd s-a anunțat că urmează să scadă pragul de deductibilitate de la 60% la 30% și că urmează să crească beneficiul financiar al României?

2. Cînd am vorbit despre faptul că domnul Tăriceanu și-a asumat în 2008 o Hotărîre de Guvern privind petrolul și gazele de la Marea Neagră prin care a stabilit (secretizat) minusculele redevențe, ALDE mi-a răspuns prin domnul Petcu spunîndu-mi cu emfază infatuată că ei de fapt au respectat prevederile din Legea Petrolului din 2004… Doar că am verificat minuțios și am descoperit că Legea Petrolului din 2004 nu figura printre cele 10 Porunci, nu apărea în nici o scriptură, a nici unei religii, ca fiind o Lege Imuabilă, o Lege Divină pe care nici un muritor de rînd n-o poate modifica. Cu alte cuvinte, dacă domnul Tăriceanu considera că nu e bună Legea, că redevențele sunt prea mici, putea să emită o Ordonanță de Urgență și rezolva cazul. Foarte simplu… Dovadă că domnul Tăriceanu putea să modifice prin OUG Legea Petrolului din 2004 este chiar faptul că a și… făcut-o.

…Ups! Cum? …Da, chiar așa. Legea Divină și Imuabilă a Petrolului a fost modificată chiar de domnul premier Tăriceanu, încă din 2007, prin Ordonanță de Urgență. …„Și, a modificat în favoarea României redevențele sau alte prevederi?”, mă veți întreba. „Nu, nicidecum!”, vă voi răspunde. Domnul Tăriceanu – premier la acea vreme – a modificat Legea Minelor și Legea Divină și Imuabilă a Petrolului prin Ordonanța de Urgență nr. 101/2007. Prin respectiva Ordonanță, a fost abrogat Art. 61 alin. (1) din Legea Petrolului (din cadrul Capitolului IX – Dispoziții tranzitorii și finale). Ce spunea sărmanul alineat? Spunea așa: „ART. 61 (1) Prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern rămîn valabile, pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”… Ce face, practic, Guvernul Tăriceanu prin această OUG? Anulează acel articol din Legea Petrolului din 2004 care obliga la păstrarea în forma inițială a tuturor acordurilor petroliere anterioare. …Printre care – ați ghicit! – și Contractul din 1992 privind resursele de la Marea Neagră!!!

Practic, deși spun acum reprezentanții ALDE că Guvernul Tăriceanu a fost nevoit să modifice radical contractul privind resursele de la Marea Neagră pentru că așa îl obliga Legea Imuabilă și Divină a Petrolului, realitatea este cu totul alta. În fapt, tocmai Guvernul Tăriceanu (cu semnătura domnului Tăriceanu – ca premier – și a domnului Vosganian – ca ministru al Economiei și Finanțelor) este cel care a modificat Legea Divină și Imuabilă a Petrolului care zicea, săraca de ea, la Dispoziții Tranzitorii și Finale, că toate acordurile petroliere aprobate anterior rămîn în vigoare ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE FUSESERĂ ÎNCHEIATE INIȚIAL! De asemenea, ca să fie treaba oablă, OUG nr. 101/2007 (semnată de Tăriceanu și Vosganian) mai modifică legislația resurselor și prin următorul articol esențial: „Art. IV (1) Licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.”…Deci abrogă mai întîi domnii Tăriceanu și Vosganian articolul din Legea Divină și Imuabilă a Petrolului care spunea că vechiul contract petrolier rămîne valabil așa cum a fost semnat încă din anul 1992, după care întăresc adăugînd un articol care impune clar RENEGOCIEREA respectivului contract…Iar respectivul contract chiar e renegociat și modificat radical. Și e vremea să aflați cu toții în ce a constat MODIFICAREA ESENȚIALĂ:

3. Prin Ordonanța de Urgență nr. 101 din 2007 și prin acordul petrolier secretizat din 2008, România pierde cota-parte din PRODUCȚIE și se alege cu redevențe minuscule! Vedeți dumneavoastră, în 1992 s-a semnat un „Contract de explorare și ÎMPĂRȚIRE A PRODUCȚIEI” între statul român și companiile străine care urmau să exploreze și să extragă petrol și gaze naturale din subsolul Mării Negre. Iar în respectivul contract (cel din 1992), așa cum se poate deduce încă din titlu, nu era vorba despre redevențe, ci despre ÎMPĂRȚIREA PRODUCȚIEI! Statul român primea resursa extrasă, în proporție de 45%. Deci nu redevențe, nu dreptul de a tranzacționa pe bursa din România 50% din producție (cum e acum, cînd nu avem și resursa efectivă), ci chiar RESURSA EFECTIVĂ! Prin contractul din 1992, România primea 45% din ce se extrăgea! Vine apoi Legea Petrolului din 2004, care stabilește anumite redevențe, dar care stabilește ȘI că acordurile deja semnate rămîn așa cum au fost semnate!

Cu alte cuvinte, Contractul de Împărțire a Producției din anul 1992 rămînea în picioare! Însă intervine OUG 101/2007 care anulează prevederea respectivă din Legea Petrolului și care obligă la renegocierea contractului privind resursele de la Marea Neagră. Iar renegocierea se întîmplă și e urmată de un act adițional (Actul adițional nr. 11), pe care domnul premier Tăriceanu îl secretizează prin Hotărîrea de Guvern nr. 1446 din 12.11.2008. Prin respectivul Act adițional (secretizat), „Contractul de Explorare și ÎMPĂRȚIRE a Producției” este înlocuit cu un „Acord de CONCESIUNE pentru Explorare, Dezvoltare și Exploatare Petrolieră” (pentru 30 de ani!)…Deci, după OUG 101/2007 și Actul adițional 11 (anexă secretizată la HG 1446/2008), nu mai vorbim despre ÎMPĂRȚIRE A PRODUCȚIEI, ci despre CONCESIONARE, nu mai primim 45% din producția efectivă, din RESURSA NOASTRĂ de la Marea Neagră, ci rămînem cu acele infime redevențe!…Aceasta, dragi români, este istoria pe foarte scurt a RESURSELOR de la Marea Neagră, din 1992 și pînă în prezent. Aceiași actori principali din 2007 și 2008, domnii Tăriceanu și Vosganian, sunt cei care #BOICOTEAZĂ în prezent Legea Offshore (care a fost modificată pentru a aduce mai mulți bani pentru România) și care preiau emoționant pe propriile chipuri lacrimile amare ale EXXON și OMV, aceste micuțe, sărăcuțe și lipsite de protecție companii pe care PSD-ul cel rău vrea să le năpăstuiască la Camera Deputaților…

Aceasta este varianta scurtă. La nevoie, dacă ALDE ține neapărat, revin și cu varianta foarte lungă (ancheta parlamentară din 2009, note de fundamentare, comparații între actele adiționale ș.a.m.d.).

P.S.

Îi rog pe toți românii cărora le pasă de RESURSELE țării lor, indiferent ce partid politic susțin, să dea mai departe pînă află toată lumea! Eu nu o pot face, deoarece contul meu de Facebook este blocat chiar acum, adică la momentul… oportun. La ce presiuni sunt exercitate (domnul Tăriceanu nu mai vrea să aștepte revenirea domnului Iulian Iancu din spital în Parlament!), vă spun un lucru cert: Legea Offshore NU va fi în beneficiul poporului român dacă poporul român nu se implică. Scrieți-le deputaților, faceți petiții, organizați mitinguri – e vorba despre RESURSELE țării noastre! Eu am inima împăcată că fac tot ce e omenește posibil…

Sursa: https://www.dcnews.ro/legea-offshore-plesoianu-interzis-pe-facebook-romani-dati-mai-departe-faceti-petitii-organizati-mitinguri_617335.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

ACUZAȚII fără precedent care CUTREMURĂ JUSTIȚIA din România

      Implicarea SRI în justiție a fost devoalată de judecătorul colonel Constantin Udrea, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti care a afirmat vineri seara că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei semnau mandatele de supraveghere care erau aduse gata scrise de ofiţeri SRI.     

„Pot să vă spun cu certitudine că la vremea cînd se duceau cei de la SRI la ÎCCJ cu solicitări de interceptări şi de punere în aplicare a mijloacelor speciale, se duceau şi cu încheierea făcută, judecătorul doar o semna. Acest lucru trebuie odată şi odată să fie spus”, a declarat judecătorul Constantin Udrea.

Magistratul a mai afirmat că semnatarii protocoalelor dintre SRI şi PÎCCJ se fac vinovaţi cel puţin de abuz în serviciu, iar aceştia trebuie să răspundă penal.

Articolul semnat de Lucian Ionescu a apărut în ediția online a Evenimentului Zilei din 6 octombrie 2018.

Sursa: https://evz.ro/acuzatii-fara-prededent-care-cutremura-justitia-din-romania.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Securitatea, arma de luptă împotriva propriului popor

Securitatea  împlinește astăzi 70 de ani de la înființare.

Cu denumirea sa oficială „Departamentul Securității Statului“ ea a fost înființată prin decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne.

Securitatea a fost creată de SMERȘ, o divizie a NKVD, avînd ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, pînă în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele Alexandru Nicolski.

Primul director al Securității a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa (nume real: Panteleimon Bodnarenko). Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de 2 directori adjuncți cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski și gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow). Toți cei 3 erau ofițeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD.

DGSP a înlocuit Direcția Generală a Poliției de Siguranță. Conform Decretului 221, Securitatea avea rolul de „a apăra cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor dușmanilor interni și externi”. De asemenea, organele de securitate erau „singurele abilitate a instrumenta infracțiunile ce primejduiesc regimul democratic și securitatea poporului”. Prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951, DGSP și-a schimbat numele în Direcția Generală a Securității Statului, iar prin Decretul 264 din aprilie 1951, SSI (Serviciul Special de Informații) a intrat în compunerea DGSS.

Potrivit Decretului nr. 324 din 20 septembrie 1951, DGSS s-a separat de Ministerul de Interne și a fost încorporat în Ministerul Securității Statului (MSS). Această reorganizare a fost de scurtă durată. MSS a reintrat sub comanda MAI, la 7 septembrie 1955. Cîteva luni mai tîrziu, la 11 iunie 1956, prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1361, Ministerul de Interne a fost reorganizat și împărțit în două departamente: Departamentul Securității și Departamentul Internelor. Cel din urmă răspundea de Miliție și închisori, în timp ce primul a moștenit structura DGSS. (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Departamentul_Securit%C4%83%C8%9Bii_Statului)

În cei șaptezeci de ani, societatea românească a fost hărțuită, terorizată și intimidată de această instituție. După uciderea lui Nicolae Ceaușescu, ea a preluat de facto conducerea României infiltrîndu-și „reprezentanții în toate structurile societății, subordonîndu-le încetul cu încetul propriilor interese. După transformarea țării în colonie, exponenții statului subteran și-au păstrat în mare parte privilegiile, oferindu-și serviciile noilor proprietari.” (Vezi https://revelatiialecerului.wordpress.com/2018/03/15/statul-subteran/).

Din noianul de fărădelegi comise de securitate de-a lungul existenței sale, două „categorii” mi-au atras atenția în mod deosebit: înainte de 1989, fenomenul Pitești „cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Pite%C8%99ti) și după 1989, protocoalele secrete dintre securitate și celelalte instituții ale statului.

Supraviețuitor al Fenomenului Pitești, inginerul și economistul Traian Popescu (1923-2010) „unul dintre cei 3 sau 4 supravieţuitori care trecînd prin «Demascări» şi aşa-zisa «Reeducare»” menționa:

„Răsăritul a fost incontestabil « teatrul unui experiment» iar Piteştiul un segment al acestuia. El a fost un «Laborator», ale cărui rezultate şi metode trebuiau extinse în toate închisorile, apoi în întreaga ţară. Dar în acelaşi timp Piteştiul a reprezentat şi un «Fenomen». El a cuprins la cele două extremităţi ale sale, rezultatul efectului maxim la care se poate ajunge prin exercitarea unei terori permanente şi îndelungate, fizice şi psihice în acelaşi timp, după un minuţios şi «ştiinţific» program. La un capăt s-a produs o dezumanizare totală printr-o degradare psihică, morală şi fizică a elementului asupra căruia s-a acţionat, iar la celălalt capăt rezultatul torturii a fost martirajul. Sfinţi şi mucenici pe de o parte, monştri pe de alta. Între cele două extreme s-au manifestat toate posibilităţile de comportament uman în faţa terorii şi torturii maxime şi continui. Acolo s-a experimentat acel principiu materialist: «cumulări lente cantitative, duc la salturi brusce calitative». Rezistenţa umană acumulînd cantităţi uriaşe de tortură poate ajunge într-un moment dat la o clipă cînd cel torturat cedează psihic, moral şi fizic transformîndu-se din victimă în călău — cum se cerea de cel care îl tortura. Astfel s-au putut produce mutaţii psihice asemănătoare schimbării stării de agregare a materiei, cînd un metal sau un lichid se transformă în lichid sau gaz din momentul în care atinge punctul critic. Oameni care în condiţii normale de existenţă au dat dovadă de acte cu adevărat eroice, acum, supuşi torturilor şi presiunilor psihice permanente, timp de luni de zile sau ani, s-au transformat în «neoameni».

„După 1945 ţara noastră s-a «bucurat» de o dublă guvernare, care în esenţă era de fapt una singură. Guvernul şi conducătorii marilor instituţii centrale, în calitate de simpli executanţi, pe de o parte şi consilierii sovietici care îi dublau la toate nivelele pe de altă parte. Aceştia din urmă transmiteau directivele primite de la Moscova şi vegheau la stricta lor execuţie.

Vîrful piramidei organizatorice era constituit de «Comitetul Central PCR» sau «PMR» şi organul său represiv, securitatea, aceasta avînd însă «privilegiul» de a le controla şi pe primele.

Ambele organisme se aflau desigur sub directul control sovietic.

În felul acesta ştiind structura organismelor statale la acea oră, răspunsul firesc la cele două întrebări iniţiale «Cine a conceput satanicul experiment?» şi «Cine au fost autorii proiectului?» este: «Comitetul Central al P. C.R.» sau «PMR» respectiv «Biroul său politic» şi în acelaşi timp securitatea, iar peste ambele Consilierii Sovietici cu experienţa lor de 30 de ani (1917-1947) deloc neglijabilă.“ (Sursa: Traian Popescu, experimentul Pitești, Ed.Crater, București, 2000, 61 p – http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pitesti/tpopescu/docs/cap1.htm)

Cea de-a doua „categorie” de fărădelegi o constituie multitudinea de protocoale încheiate de-a lungul anilor între SRI, SIE, cu instituții ale statului ca ministerul finanțelor, ministerul public, ministerul justiției, ministerul de interne, acțiunea de desecretizare a lor fiind în derulare.

Dezamăgitor este faptul că societatea românească nu a avut o reacție de condamnare a protocoalelor. Ar fi trebuit ca parlamentul să se întrunească de urgență, să analizeze conținutul acestora, să stabilească măsuri pentru stoparea consecințelor negative și să-i tragă la răspundere pe autorii lor.

Punerea în aplicare a acestor „înțelegeri” a avut un efect devastator: „bruma” de valori care mai rămăsese după 1989 s-a risipit complet, experimentele asupra poporului român fiind singulare pe continentul european.

În încheierea articolului reiau textul apărut pe pagina de facebook a doamnei Marilena Rotaru în data de 6 aprilie 2018 cu privire la deviza SRI „Patria a priori”.

Într-adevăr!

Primesc acest text de la Cristian Bădiliță cu rugămintea de a-l posta, el nemaiavînd pagină de facebook.

„Aviz sefului SRI, E. Hellvig. Chelului tichie de margăritare îi lipsește. SRI-ului, deviza latinească.

Dar dacă tot ați dorit deviza latinească de ce nu ați apelat la un specialist, adică, la un latinist.

Deviza „Patria a priori” e un nonsens penibil. Probabil inventatorul ei a vrut să spună „Patria înainte de toate”

(Cine-a fost inventatorul? Maior? O fi considerat că dacă poartă numele marelui prelat greco-catolic Petru Maior, i-a moștenit și cunoștințele de latină).

Domnule Hellvig, „Patria înainte de toate” se spune, în latină, „Patria ante omnia”, în nici un caz „Patria a priori”, formula de un tembelism hilar (și care nu exista decît în „latina” SRI).

„A priori” este o expresie din filozofia cunoașterii, inventată în epoca modernă și folosită de Kant, de pildă, pentru a denumi cunoașterea independentă de experiența sensibilă (e cunoașterea-presupunere).

Cunoașterea bazată pe experiență este „a posteriori”.

Aceste două expresii, strict filozofice, nu au nici o legătură cu deviza dorită de SRI.

„Patria a priori” înseamnă exact „Patria înainte de a experimenta ceva”. Asta doriți să spuneți?

Dacă da, atunci e spus adînc, foarte adînc.

Cum se face că latiniștii români nu v-au atras atenția pînă acum asupra aberantei formule? Probabil unii v-au scris, dar cine să le citească mesajele (deh… patria a priori; cetățeanul a posteriori, adică, la posterior); ori n-au îndrăznit să vă scrie de teamă să nu-i trimiteți sfoara la DNA.

Ștergeți imediat aceasta deviza imbecilă, domnule Hellvig.

E o rușine nu pentru instituția pe care o conduceți și de care, personal, mi-e rușine, ci pentru noi, oamenii normali ai acestei țări, care mai știm ce înseamnă a priori.

Cristian Badiliță

(vă las să-mi ghiciți identitatea)

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

BINOMUL HELLVIG-LAZĂR

      BINOMUL HELLVIG-LAZĂR – Scandalos: Citiți protocolul secret PICCJ-SRI semnat în decembrie 2016 de Eduard Hellvig și Augustin Lazăr: „În cazul în care una dintre Părți intenționează valorificarea informațiilor, este obligatorie obținerea acordului prealabil al Părții care le-a pus la dispoziție”. Practic, SRI a condiționat soluțiile procurorilor. Binomul ne-a prostit că a denunțat protocolul din 2009, după ce îl încheiase pe cel din 2016, care îl rezilia pe primul (Document)

Redacția Lumea Justiției publică Protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii, încheiat la data de 8 decembrie 2016 între SRI – Eduard Hellvig (foto stînga) și PICCJ – Augustin Lazăr (foto dreapta), pentru care anunțăm oficial că vom depune luni plîngere penală împotriva semnatarilor.

În opinia noastră, protocolul din decembrie 2016 îl întrece în gravitate pe cel din aprilie 2009, despre care tandemul Hellvig-Lazăr l-a declasificat și a susținut că e denunțat. Vrăjeala cît casa, în realitate cei doi șefi de instituții de forță reziliaseră protocolul din 2009 prin cel pe care l-au încheiat pe șest – sub clasificarea secret de stat – în decembrie 2016, după care ne-au prostit cu declasificarea și i-au lăsat pe români să creadă că nu ar mai exista nici un protocol între SRI și PICCJ.

Nici astăzi nu se știe cînd a fost denunțat acest protocol, întrucît nu s-a prezentat opiniei publice nici un act prin care a fost denunțat, informațiile făcute publice pe așa-zisa denunțare de către SRI și PICCJ fiind contradictorii cu privire la data denunțării. Cum poate cineva să creadă că protocolul nu funcționează și azi?

Lazăr și Hellvig îi cred tîmpiți pe români și cred că instituțiile sunt ale lor

Cum își permit doi șefi de instituții de forță plătiți din bani publici să îi prostească pe români în asemenea hal? Să nu uităm de scena jucată în CSM de Procurorul General Augustin Lazăr în ianuarie 2017, cînd acesta se revolta că nu este de acord cu asemenea „inginerii” și se mai și jura cu „Doamne ferește” că el nu ar fi niciodată de acord cu asemenea concubinaje între procurori și agenții secreți. Practic, Augustin Lazăr ne-a luat de proști și se dădea fecioară neprihănită la o lună după ce semnase noul protocol cu SRI.

În opinia noastră, atît Eduard Hellvig, cît și Augustin Lazăr trebuie să răspundă penal pentru protocolul încheiat în decembrie 2016, după ce au jucat sceneta cu declasificarea și denunțarea, prezentîndu-se în ochii societății ca reformatori ai sistemului judiciar.

Gravitatea uriașă din protocolul SRI-PICCJ din decembrie 2016 constă în faptul că acesta i-a transformat pe procurori în slugile SRI, anchetatorii fiind obligați să raporteze periodic cum au fructificat sesizările și informațiile venite de la SRI, și mai ales, să nu ia nici o măsură în cursul urmăririi penale fără acordul în prealabil al SRI, în calitate de furnizor al informațiilor pe baza cărora s-au deschis anumite dosare. Mai mult, protocolul Binomului Hellvig-Lazăr obliga în continuare procurorii să ofere informații din dosare către SRI, totul fiind practic o încălcare brutală, pe lîngă lege, a principiului independenței procurorului, de care toți servitorii Statului mafiot au făcut atîta caz în ultimii 12 ani, deși lucrau ilegal pe protocoale.

Considerăm că Eduard Hellvig și Augustin Lazăr trebuie puși imediat sub acuzare, iar Parlamentul României trebuie să se întrunească și să ia decizia, prin lege, cu derogare de la prevederile în vigoare de destituire a celor doi din funcții întrucît ne aflăm în fața unei situații care atentează la securitatea naționala și la aservirea Justiției serviciilor de informații, cu încălcarea fățisă a legilor în vigoare.

Protocolul secret circula de o săptămînă prin redacții

Protocolul pe care îl publicăm în continuare circula de o săptămînă prin marile redacții ale presei sănătoase, neaservite Statului mafiot, însă fiind caracterul lui de secret de stat și a faptului că publicarea unui document de asemenea natură poate atrage răspunderea penală a celui care îl aduce la cunostința publicului, jurnaliștii au ezitat pentru a nu ajunge ținta unor dosare penale făcute chiar de ticăloșii care au lucrat pe asemenea protocoale.

Redacția Lumea Justiției nu l-a publicat pînă acum întrucît senior-editorul Răzvan Savaliuc nu a fost în țară pînă vineri, 24 august 2018 și exista riscul ca procurorii vînduți serviciilor să trimită mascații să ridice calculatoarele și să blocheze activitatea redacției Lumea Justiției.

Cinste lui, joi seara, 23 august 2018, fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov – a spart blocada – și a publicat pe pagina de Facebook coținutul integral al protocolului, despre care considerăm că nu putea fi secretizat sub clasificarea „secret de stat” întrucît Legea 182/2002 privind informațiile clasificate prevede la art. 24 alin. (5) „se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor adminstrative, limitării accesului la informații de interes public, restrîngerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime”. O dată făcut public de cineva acest document, nu se mai poate invoca sub nici o formă caracterul lui secret!

Deși protocolul are, printre altele ca justificare Ordonanța abuzivă nr. 6/2016 dată de fosta ministresă a Justiției, Raluca Prună-Guvernul Cioloș – care după decizia Curții Constituționale din 2016 privind eliminarea SRI din activitatea de urmărire penală, a recalificat SRI ca „organ de cercetare specială” – reglementările interne și internaționale interzic ca în problemele ce țin de Justiție să se clasifice procedurile și accesul la identitatea celor care strîng probe.

Cum SRI, potrivit Ordonanței 6/2016 a fost folosit în continuare ca instrument pe filaje și interceptări, precum și expertize pe înregistrările și probele adunate din aceste activități, era interzisă ascunderea cetățenilor, identitatea celor care operau înregistrările și misiunile de filaj pentru că Justiția nu se poate face la secret, ci numai prin verificabilitatea și condiția de contradictorialitate efectivă între acuzare și apărare, neputîndu-se ascunde persoanelor acuzate elemente care sunt folosite la inculparea lor. În aceste principii stă ilegalitate protocolului SRI-PICCJ din decembrie 2016 care depășește cooperarea instituțională și se transformă în fapt într-o colaborare interzisă de articolul 7 din Legea 303/2004 care îi sancționează pe magistrații care colaborarează cu serviciile cu destituirea din funcția deținută.

Cum să ajungă procurorii – așa-zis independenți – să dea raportul la SRI, date din activitatea secretă a urmăririi penale, or să dea raport asupra soluțiilor date pe baza informațiilor venite de la SRI, or, cel mai grav, să nu poată valorifica informațiile decît cu acceptul prealabil al SRI?

Iată de ce credem cu tărie că directorul SRI Eduard Hellvig a mimat că este un reformator al Serviciului și a continuat în fapt aceleași practici instaurate în timpul regimului mafiot creat de Traian Băsescu. La fel credem și despre Augustin Lazăr, care a prostit populația la ședința CSM, că el nu e de acord cu asemenea „inginerii”, cînd el, cu o lună în urmă parafase parteneriatul cu SRI. Pentru aceste mesaje false transmise opiniei publice cei doi vor trebui sa răspundă!

Astfel, „Protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii” a fost semnat în decembrie 2016 de către directorul SRI Eduard Hellvig și Procurorul General al României Augustin Lazăr. Protocolul a fost înregistrat la SRI în 7 decembrie 2016, sub numărul 03656, iar la PICCJ în 8 decembrie 2016, sub numărul 09472.

Protocolul din decembrie 2016 încheiat de directorul SRI Eduard Hellvig și Procurorul General Augustin Lazăr este la fel de nociv și odios, dacă nu chiar și mai nociv și odios, precum cel din 2009, încheiat de șefii SRI de la acea vreme, George Maior și Florian Coldea, și Procurorul General al României de atunci, Laura Kovesi. Iar asta întrucît protocolul Hellvig-Lazăr conține prevederi pe lîngă lege, consfințindu-se practic nașterea unui nou „Binom”, după ce vechiul „Binom SRI-DNA” fusese destructurat prin decizia CCR 51/2016. Mai mult, protocolul din 2016 este construit pe baza acelorași principii odioase din vechiul protocol din 2009.

SRI organ de cercetare penală

Încă de la începutul protocolului găsim anomalii și abateri de la lege. Spre exemplu, așa cum reiese din art. 2 al Protocolului, SRI și PICCJ se angajau să desfășoare activități vizînd, printre altele:

„valorificarea informațiilor referitoare la săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare”.

Practic, avem de-a face cu o prevedere extrem de vagă, ce a făcut posibila o colaborare extinsă între SRI și PICCJ. După cum s-a putut observa, Protocolul stabilește că SRI și PICCJ vor derula activități pentru valorificarea informațiilor săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare. Nu se specifică în nici un moment despre ce infracțiuni anume este vorba sau despre ce legislație este vorba. Cu alte cuvinte, în baza acestei prevederi SRI și PICCJ puteau lucra pe toate infracțiunile din legislația penală.

De asemenea, la același art. 2 al Protocolului se specifică faptul că SRI și PICCJ se angajau să desfășoare activități vizînd:

„realizarea atribuțiilor organelor de cercetare penală speciale”;

Este confirmarea clară că SRI primea atribuții specifice organelor de cercetare penală, în contradicție flagrantă cu Codul penal și legea. De altfel, o confirmare a transformării SRI în organ de cercetare penală o avem la art. 7 din Protocol, unde se specifică faptul că:

„Parchetul coordonează, prin intermediul procurorilor desemnați, conform prevederilor legale, activitatea organelor de cercetare penală specială ale Serviciului”;

la art. 12 unde se prevede ca:

„Serviciul derulează activități specifice organelor de cercetare penală speciale, prin consilieri juridici anume desemnați și ofițeri specializați, care își îndeplinesc atribuțiile specifice sub conducerea și controlul direct al procurorului desemnat”.

Procurorii transformați în colaboratori ai SRI. Procurorii erau obligați să ofere SRI date din dosare

Foarte grav, prin același Protocol PICCJ-SRI, procurorii erau subordonați SRI, avînd obligația să dea Serviciului date din dosarele pe care le instrumentau. O arată cît se poate de clar art. 5 conform căruia:

„La cerere sau din oficiu, Părțile se informează reciproc și oportun și cu privire la datele sau informațiile obținute din activitatea specifică și care pot prezenta interes pentru realizarea misiunilor celeilalte Părți”;

si de art. 6 alin. (1) potrivit căruia:

„Parchetul comunică, în mod operativ, nu mai tîrziu de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării la Parchet, modul de valorificare a sesizărilor primite de la Serviciu cu excepția cazurilor în care, înainte de împlinirea termenului menționat, se solicită informații suplimentare în legatură cu cauza”.

Ce inseamnă aceste prevederi? Practic, procurorii erau transformați în colaboratori ai SRI, deși acest lucru este strict interzis de art. 7 din Legea 303/2004 privind statulul judecătorilor și procurorilor, care stabilește ca: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”.

Mai mult, în baza protocolului, procurorii erau obligați să dea SRI informații din dosare, o prevedere evident contrară legii.

Încălcarea art. 43 din Codul penal

O încălcare gravă a Codului penal o regăsim la art. 15 alin (2) din Protocolul SRI-PICC. La acest punct se precizează următoarele:

„În vederea sprijinirii activităților specifice desfășurate de Parchet, Serviciul va asigura transcrierea comunicațiilor sau convorbirilor relevante în cauză”.

Or, această prevedere este total contrară Codului de procedură penală, unde la art. 143 din Codul de procedură penală se menționează că toate convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrare sunt redate de procuror sau organul de cercetare penală. Nicidecum de un organ de cercetare penală specială, așa cum a fost transformat SRI prin ordonanța lui Prună și prin acest protocol.

Art. 143 Cod procedură penală:

Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menționează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice sau ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror”.

Același protocol mai conținea o prevedere contra naturii. Și anume, la art. 18 se mentionează în mod clar faptul că procurorii nu puteau valorifica informațiile primite în cadrul unor dosare penale, dacă nu aveau acceptul SRI:

„Parchetul se obligă să asigure protecția datelor și informațiilor clasificate pe care Serviciul le trimite în cadrul raporturilor de cooperare, în scopul prevenirii oricăror riscuri de pierdere, sustragere, acces neautorizat, divulgarea neautorizată sau distrugerea acestora”;

„În cazul în care una dintre Părți intentionează valorificarea informațiilor prevăzute la alin. (1), potrivit competențelor proprii, este obligatorie obținerea acordului prealabil al Părții care le-a pus la dispoziție”.

Nu în ultimul rînd, trebuie spus că protocolul putea fi extins și la alte domenii. Așa cum se precizează la art. 21: –„Conducerile celor două instituții pot conveni, în funcție de situația și dinamica stării infracționale și asupra altor domenii de cooperare, cu respectarea prevederilor prezentului protocol”.

Cititi mai jos documentul integral:

*Cititi aici dezvăluirea protocolului făcută în premieră de fostul ministru Darius Vâlcov, un adevărat apărător al ideii de Justiție curată

Articolul a apărut pe site-ul Lumea Justiției în 24 august 2018.

Sursa: https://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/binomul-hellvig-lazar-scandalos-cititi-protocolul-secret-piccj-sri-semnat-in-decembrie-2016-de-eduard-hellvig-si-augustin-lazar-in-cazul-in-care-una-dintre-parti-intentioneaza-valorificarea-informatiilor-este-obligatorie-obtinerea-acordului-prealabil-al-p

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dragnea: cadouri peste cadouri pentru batjocoritorii nației române

         Ultimele săptămîni au fost deosebit de grele pentru liderul PSD, în ciuda aparențelor care au marcat, dimpotrivă, victorii după victorii. Au avut loc deconspirarea „listelor negre“ trimise de la Bruxelles cu persoane de condamnat de către justiția din România și devoalarea, ba chiar și desecretizarea, protocoalelor dintre SRI și instituții ale justiției sau administrației publice. Ce altceva decît deconspirările respective mai putea exista ca înfrîngeri pentru „statul paralel“ și deci ca victorii pentru cei care pretind, precum dl Dragnea, că se luptă cu acesta?! Numai că dl Dragnea n-are nevoie de victorii împotriva „statului paralel“, pentru că tocmai postura sa de urgisit al acestuia și, mai ales, de permanent vînat al DNA îi aduce voturi populare și ce să mai vorbim de puterea în PSD! Domnia sa nici nu urmărește cumva înfrîngerea „statului paralel“.

Are nevoie de existența acestuia ca de aer pentru a se proiecta pe sine ca adversar cu A mare și, prin incidență, proteguitor al oamenilor de rînd în fața nelegiuirilor și persecuțiilor acestuia. Tehnică veche din lupta de clasă! Dacă dușmanul dispare, ce rost mai ai tu pe postul mîntuitorului? Cu stăpînul extern, adevăratul stăpîn al României, lucrurile sunt însă foarte clare, fără întortocheturi! Supunerea dlui Dragnea față de capitalul străin, proprietar și stăpîn al țării, este oarbă! Domnia sa nu pune în nici un fel în discuție rînduielile actuale, de tip colonial, în care se găsește România! Iar impresia că dl Dragnea luptă pentru capitalul românesc este una complet falsă! De cînd a venit la conducerea PSD, dl Dragnea a promovat fără echivocuri sau ocolișuri o politică de aservire totală a țării față de capitalul străin. Una din componentele de bază ale acestei politici, numită oficial „relaxare fiscală“, constă în cadouri peste cadouri pentru capitalul străin, care este bogat, bine înzestrat tehnologic și financiar și deci n-are nevoie de cadouri, precum reducerea impozitării pe venit sau a aceleia pe dividende.

Nu aceeași „relaxare fiscală“ a fost promovată față de capitalul românesc, ba, dacă analizăm bine, multe din respectivele cadouri pentru capitalul străin fiind plătite de capitalul românesc. Oricum, atunci cînd a cutezat să acorde salarii mai mari bugetarilor sau să majoreze salariul minim, dl Dragnea a avut grijă să însoțească măsurile cu substanțiale cadouri pentru multinaționale, doar-doar ca acestea să nu se supere cumva! Din marea amenințare – ticluită cu schepsis de dl Dragnea – privind introducerea unui derizoriu impozit pe cifra de afaceri care nu putea fi evazionat în locul impozitului pe profit (ceea ce ar fi limitat externalizările fără fiscalizare ale profiturilor realizate de multinaționale în România), au rămas să plătească acest impozit, ce să vezi, doar firmele românești, care în majoritate nici nu obțin profit! Și numai o intervenție de ultim moment a noului ministru de Finanțe a făcut ca firmele cu cifre de afaceri sub un milion de euro (peste 400.000, adică 90% din companiile românești) să urmeze a plăti acest impozit numai dacă optează pentru el (și nu pentru impozitarea pe profit).

Cadoul amețitor a fost însă mutarea contribuțiilor sociale în seama angajatului, de fapt, o deresponsabilizare socială a capitalului, care nu există nicăieri în Europa și cu care capitalul străin devine în România, ca nicăieri în lumea civilizată, stăpîn de sclavi în fața muncii. Cînd au apărut „listele negre“ de la Bruxelles, dl Dragnea cred că a înlemnit. I se stricau dintr-o dată toate ploile, șerpuirea sa de împăcare a verzei cu capra! Nu mai era de ajuns să arate că el nu este implicat în vreun fel în chestiune, deși doar idioții pot crede că domnia sa nu știa de comenzile colonialiste de la Bruxelles.

Mai mult însă, guvernul său trebuia să pună măcar o întrebare veneraților săi comisari de tip sovietic de la Bruxelles. Iar aceștia se puteau simți vexați. Și atunci a băgat imediat mîna adînc în desaga cu cadouri substanțiale pentru stăpînul străin al țării, să nu cumva să-i scadă acestuia buna dispoziție! A inventat pe loc o comisie, condusă de premier, care să se îngrijească de aderarea la euro, spre a-și arăta atașamentul față de UE, de fapt, fidelitatea față de cei care îi batjocoresc permanent pe români și care, prin „listele negre“, și-au arogat dreptul de viață și de moarte asupra acestora. Ah, n-a fost de ajuns! Dl Dragnea a scos repede de la naftalină un proiect de lege privind redevențele, care trebuiau schimbate din 2014. Ce să vezi, potrivit proiectului, noile redevențe sunt chiar mai mici decît cele vechi, care sunt cele mai mici din lume! Și, ca în reclama Alo Shop de la TV, asta nu e tot! În aceeași zi – da, da, în aceeași zi! –, dl Dragnea s-a grăbit să pună Transgaz (operatorul transportului de gaze pe teritoriul României) să emită „decizia exhaustivă“ (așa se numește oficial respectivul act de trădare națională) prin care se autorizează începerea construcției conductei care va duce spre Vest gazele românești din Marea Neagră, la care românii n-au acces, cu toate că peste jumătate din ei se încălzesc, încă în secolul XXI, cu lemne. Dl Dragnea are motive să fie însă îngrijorat. Desaga cu resurse românești – ale pămîntului acestor locuri și ale oamenilor din aceste locuri – s-a cam golit. Și, vai, din ce va mai face domnia sa cadouri capitalului străin pe seama noastră?!

Articolul semnat de Ilie Șerbănescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 aprilie 2018.

https://www.cotidianul.ro/dragnea-cadouri-peste-cadouri-pentru-batjocoritorii-natiei-romane/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-

Statul subteran

 

        În discursurile sau conferințele de presă ale diverșilor politicieni a apărut sintagma „statul paralel“, ca etichetare a forțelor care conduc România. Ce este acesta?

Statul paralelparallel state în limba engleză – este un termen inventat de istoricul american Robert Paxton și reprezintă un ansamblu de organizații sau instituții de tip etatist în organizarea, administrarea și structura lor, dar care nu fac parte oficial din statul sau guvernul legitim. Ele servesc în principal la promovarea ideologiei politice și sociale dominante a statului. (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Parallel_state)

După 1989 în România nu au fost create structuri paralele de conducere a țării, utilizarea termenului de stat paralel fiind improprie.

Sintagma care reflectă realitatea existentă este aceea de stat subteran deep state în limba engleză – cunoscut și ca state within a state – stat în interiorul altui stat – sau pe scurt stat în stat. În limba română adjectivul deep are sensurile de adînc, ascuns, profund, secret, clandestin, subteran.

Statul subteran este considerat a fi o rețea secretă înrădăcinată în interiorul guvernului, a birocrației, a agențiilor de informații sau a altor entități guvernamentale. El controlează, se presupune, politica de stat din umbră, în timp ce procesul alegerii pe cale democratică și reprezentanții aleși sînt pur și simplu de fațadă. (Sursa: http://www.dictionary.com/e/politics/deep-state/)

Statul subteran (état profond în limba franceză) este un concept politic a cărui definiție variază, dar care desemnează, cel mai adesea, reunirea unui grup de persoane în sînul unei entități informale care deține în secret puterea decizională a statului, mai presus de puterea legală. Ea este constituită fie din nucleul clasei dominante, fie de către reprezentanții grupului de influență în sînul unui stat birocratic. Aceasta este componenta cea mai restrînsă, cea mai activă și cea mai secretă a establishment-ului (cercurile conducătoare). (Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_profond)

Statul subteran reprezintă grupul de persoane (sau entitatea informală) care deține puterea reală în stat, dincolo de aparențele democrației și ale puterii legale. (Sursa: https://www.wikiberal.org/wiki/%C3%89tat_profond)

Statul subteran este constituit din reprezentanții grupului de influență – securitatea – care după decembrie 1989, a preluat de facto conducerea României. Și-a infiltrat reprezentanții în toate structurile societății, subordonîndu-le încetul cu încetul propriilor interese. După transformarea țării în colonie, exponenții statului subteran și-au păstrat în mare parte privilegiile, oferindu-și serviciile noilor proprietari.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

Punctul 8 de la Timișoara

                timisoara

                  Din nou alegeri, de astă dată parlamentare. Pe eșichierul politic apar noi partide, se fac și se desfac alianțe, personajele migrează de la un partid la altul, indiferent de culoarea sau programul de guvernare, avînd un unic țel, acela de a-și urmări nestingheriți propriul interes.

Indiferența și incapacitatea de a sesiza corect derapajele de orice fel caracterizează actuala stare spirit a membrilor societății. Am constatat cu indignare că locuitorii acestui spațiu geografic nu au simțul justiției. Principiile fundamentale ale dreptului sînt ignorate; parlamentul, ca instituție reprezentativă supremă a statului, a devenit inexistent; legile sînt ambigue, lăsînd loc la interpretări; procurorii „fabrică“ dosare la comandă politică și exemplele pot continua.

Am avut o ocazie istorică, revolta din 1989, pentru a face o curățenie a întregii societăți românești, dar am ratat momentul. Mă refer în special la Proclamația de la Timișoara, unul din cele mai importante documente de condamnare a comunismului. Redactat de ziaristul  George Șerban, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, scriitoarea Alexandra Indrieș.

Documentul conținea 13 cereri, dintre care cea mai cunoscută este punctul 8 în care se solicita „ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație. (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Timi%C8%99oara)

Societatea civilă a recunoscut și a sprijinit documentul. Aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri prin care au solicitat introducerea în legea electorală a punctului 8 al declarației.

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.“ (Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Timi%C8%99oara)

Deși susținută de către societatea civilă, proclamația nu a fost luată în considerare în stabilirea procedurilor electorale începînd cu alegerile prezidențiale din 1990 și cele legislative din 1990, care s-au desfășurat fără aplicarea regulilor lustrației.

Ca urmare, securitatea, cea care a preluat puterea, s-a infiltrat în toate structurile statului și în toate domeniile de activitate, așa încît, din 1989 încoace, orice demers democratic a fost sabotat și anihilat. 

Copyright© 2013-2016 Revelații ale cerului