Arhive blog

Cum a apărut #rezist în România? Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrând cu CIA (II)

 

Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrînd cu CIA (II)

Institut de „Resistance”-NVR (Non-Violent Resistance) la Harvard, pentru activişti (Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp)

Alt cofondator şi conducător al institutului „Albert Einstein”, fost student al lui Sharp, Peter Ackerman, un bogat bancher şi corporatist evreu, este, la rîndul său, un cunoscut colaborator al CIA şi membru al mai multor celebre think-tank-uri elitiste şi globaliste, precum Council on Foreign Relations. La Freedom House, Ackerman a fost preşedinte, dar este binecunoscută subordonarea acestui supra Ong „civil“ american către CIA, prin Usaid în primul rînd, cu care face „front“ în acţiunile din întreaga lume. (Freedom House nici nu ascunde – pe site-ul său – că una din principalele sale surse de informare este World Factbook, publicaţia CIA destinată oficialilor.)

Iar din toate aceste poziţii, ca discipol al lui Sharp, Ackerman, fiind şi preşedinte al International Center on Nonviolent Conflict (alt Ong ame­ri­can de război geostrategic), promovează în lume „strategia conflictelor nonviolente“, adică strategia de declanşare de conflicte împotriva guvernelor unor state prin metode de „nesupunere civică“ a populaţiei autohtone, încurajată în această direcţie de anumite organizaţii americane sau internaţionale, strategie ce pune în dificultate guvernele inamice sau neagreate, obligîndu-le adesea să reacţioneze „împotriva populaţiei“ (protestatari care nu sunt chiar neviolenţi).

Chiar acesta este şi titlul principalei lui lucrări, Strategic Nonviolent Conflict: The Dynamics of People Power in the Twentieth Century, pe care a produs-o după ce în 1990 s-a mutat la Londra pentru a-şi desăvîrşi instrucţia la International Institute for Strategic Studies (IISS), organizaţie de strategie militară a imperiului occidental euroatlantic, ce are afiliaţi 400 de membri corporaţii şi instituţionali, în frunte cu alianţa militară Nato. Între oficialii acestei IISS londoneze, strîns legată de establishmentul britanic şi american, îi găsim pe generalul american H. R. McMaster, pe secretara generală a Nato Rose Gottemoeller sau pe ex-secretarul de stat al SUA James Steinberg, participant la întrunirile CFR şi ale Grupului Bilderberg şi membru al Rand Corporation, un grup de evrei americani implicaţi în strategia militară a SUA[1], la care era conectat şi tutorele lor, Gene Sharp.

„Peter Ackerman caută să facă ceea ce face CIA, răsturnări [de guverne], dar vrea să le facă să pară fapte progresiste“, zice analistul politic canadian Stephen Gowans, în ton cu alt analist, evreul american Franklin Foer: „Cînd unii ofiţeri ai Statelor Unite nu doresc să creeze incidente internaţionale prin consilierea activiştilor cu privire la modul de răsturnare a guvernelor lor, ei îl sugerează cu grijă în vizită la ei pe Ackerman, care are mai puţine ezitări cu privire la a da o mînă de ajutor. Preferinţa lui Peter Ackerman pentru nonviolenţă nu are nimic de-a face cu superioritatea morală a tacticului. Mişcările care iau decizia strategică de a evita violen­a, susţine el, au un «record de succes» mult mai mare.”[2]

„Noul tip de mercenari ai lui Ackerman şi Helvey – adaugă Stephen Gowans – sunt practicienii a ceea ce CIA numea destabilizare. Pentru a scăpa de imaginea trecutului său, CIA a rebranduit destabilizarea ca rezistenţă nonviolentă (NVR), …care pentru Statele Unite este strict o afacere dusă în afara graniţelor sale, încercînd să răstoarne guvernele din străină­tate care operează în afara sistemului dominaţiei imperiale a SUA. NRV nu are în vedere realizarea Justiţiei sociale, economice şi politice acasă la activişti [deşi Justiţia este mantra globală a activiştilor neoprogresişti]. Este vorba de a lua în stăpînire străinătatea, pentru a aduce ţările rezistente în imperiul american… NRV nu este diferit în ceea ce priveşte scopurile şi conţinutul său din campaniile de destabilizare pe care CIA le făcea în mod planificat, le sponsoriza şi le implementa. Ackerman şi Helvey au preluat pur şi simplu o funcţie a CIA, au făcut-o semideschisă şi au creat iluzia că este progresistă“ („that it’s progressive“).

Însuşi Ackerman defineşte NVR (tehnicile protestelor sale „nonviolent“) ca fiind „folosirea perspicace a grevelor, a boicotului şi a neascultării civile“[3], pe lîngă protestele de masă şi chiar sabotajul nonviolent, pentru a întrerupe funcţionarea guvernului şi a face „o ţară neguvernabilă“[4]. Deoarece grevele, boicoturile şi neascultarea civilă sunt tehnici de stînga tradiţionale, campa­niile NVR cîştigă adesea sprijinul unui mare număr de oameni cu înclinaţii de stînga şi de justiţie socială, constată şi Gowans, care adaugă că tehnicile NVR stabilite de americani nu presupun participare la o demonstraţie de protest organizată obişnuit, cu ascultarea discursurilor în difuzoarele lor şi plecarea apoi acasă, la masă. Nici nu fac presiuni asupra elitelor, fapt pe care majoritatea stîngiştilor occidentali l-au stabilit ca limită a activismului lor politic. Aparenta nonviolenţă a NVR nu este nici pacifism bazat pe principii morale sau religioase. Sharp, patriarhul de la Harvard al metodelor NVR, explica faptul că NVR şi principiul nonviolenţei nu sunt aceleaşi lucru, de fapt. Principiul nonviolenţei este „abţinerea de la violenţă bazată pe convingeri etice sau religioase“, iar NVR este o tehnică politică prealabilă răsturnării guvernelor străine nedorite de marele capital al SUA[5]. „Nu este vorba despre un principiu [în tehnicile protestelor non-violente], ci despre cum se ia puterea“[6].

Tehnicile de plasare a nesupunerii în masă a civililor în contextul strategiei militare tradiţionale au fost stabilite în primul rînd de către Gene Sharp.”, menţionează şi jurnalistul Eli Lake de la Newsweek[7]. Iar Sharp însuşi a fost şi el la Londra înainte să-şi elaboreze strategiile, ca şi discipolul său, bancherul şi finanţistul Ackerman. Astfel, în 1955 Sharp s-a mutat din SUA la Londra, pentru a fi editor asistent la publicaţia săptămînală pacifistă Peace News (cu subtitlul: For Nonviolent Revolution), cu scopul de a studia conflictele sociale nonviolente, dar a ajuns la concluzia că trebuie să facă cercetări mai adînci, studiind rezistenţa antinazistă din Al Doilea Răz­boi Mondial, care, în Europa, fusese dirijată de serviciile secrete britanice. La Londra, Sharp l-a cunoscut şi pe pacifistul Adam Curle, care aparţinea cultului religios ce fondase revista Peace News, protestanţii quakers.

 *

psihologic dus împotriva unor guverne sau chiar a unor state, neagreate de marele capital transnaţional, mai ales de către cel american.

Şi amîndoi teoreticienii şefi ai „Conflict Transformation“ aveau să se implice şi în războiul civilo-militar de fărîmiţare (distrugere) a Iugoslaviei. Este drept că mai mult s-au implicat oamenii lui Sharp, precum Ackerman şi colonelul Robert Helvey, de la finele anilor ’80, dar şi Curle, care a înfiinţat în 1991, în Croaţia (fosta Iugoslavie), Ong-ul pompos numit „The Centre for Peace, Nonviolence and Human Rights”, a cărui activitate s-a suprapus cu „Războiul Croat“ împotriva Iugoslaviei (1991-1995).

În Iugoslavia, mişcarea socială de subminarea statului, Otpor, a folosit chiar cele 198 de metode / etape indicate de lucrările lui Sharp, pe care le-a sintetizat într-un manual propriu, ce avea să fie transmis şi altor mişcări „resistance“, precum în 2004 la „revoluţia portocalie“ din Ucraina:

„Milijenko Dereta, directorul grupului Iniţiativa Civică, a primit fonduri de la Freedom House să tipărească şi să distribuie 5000 de copii ale cărţii-manual a lui Gene Sharp despre mişcările de rezistenţă civică, De la Dictatură la Democraţie. De asemenea mişcarea sîrbă Otpor (Rezistenţa), finanţată în principal de organizaţiile lui Soros a tradus în sîrbă pasaje din lucrarea în 3 volume a lui Sharp, The Politics of Nonviolent Action (apărută în 1973), într-un volumaş pe care l-au numit Manualul Otpor (Otpor User Manual). Activiştii erau de asemenea consiliaţi de directorul pentru Balcani al U.S. Institute for Peace, de la National Endowment for Democracy (NED) şi de colonelul Robert Helvey, care lucra cu Sharp [la Institutul Albert Einstein, de la Harvard] şi organiza antrenarea organizaţiilor nonviolente [în străinătate] pentru Internaţional Republican Institute.“[8]

Regizorii evenimentelor nu s-au bazat însă niciodată pe victoria nonviolenţei. Manifestările soft îşi avea rolul lor, dar ele au fost mereu însoţite de violenţa reală – Iugoslavia şi Ucraina – sau pe coruperea unor factori de menţinere a ordinii sau de putere – Ucraina, Albania (a se vedea subcapitolul Aventura albaneză a lui Soros + Afacerea Kosovo în ca­pitolul Din 2008, Soros a conspirat cu Hillary Clinton la manipularea Europei şi a lumii din aceeaşi lucrare „Societatea Civilă“ de sub Ong-urile internaţionale).

„Rezistenţa Non Violentă“ din Serbia / Iugoslavia (mişcarea Otpor & friends) a fost şi ea ajutată în dărîmarea preşedintelui Miloşevici prin bombardamentele avioanelor americane şi aliate asupra Belgradului. Astfel, încet-încet, populaţia majoritară, obosită de război şi de agresiunea occidentală nu şi-a mai susţinut liderul, urmînd propaganda Otpor / Rezistenţa.

Articolul semnat de Cornel-Dan Niculae a apărut pe site-ul Justițiarul.ro. în 12 august 2019.

Sursa: https://www.justitiarul.ro/cum-a-aparut-rezist-in-romania-scoala-de-revolutii-resistence-resist-se-afla-la-harvard-lucrand-cu-cia-ii/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Reclame

Agentul american Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România: Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrînd cu CIA (I)

I

   Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrînd cu CIA (I)

Institut de „Resistance”-NVR (Non-Violent Resistance) la Harvard, pentru activişti (Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp)

Toate acestea fac parte din ceea ce se numeşte generic „Ngo-CIA front”: alianţa şi acţiunile comune ale spionajului american cu Ong-uri (Ngo, în engleză) special fabricate sau susţinute, Ong-urile şi „societatea civilă“ din alte ţări decît SUA fiind în mod notoriu folosite pentru acţiunile acoperite ale CIA, prin planul unui institut ataşat Harvard. The Albert Einstein Institution (pe larg în Thierry Meyssan, The Albert Einstein Institution: non-violence according to the CIA, pe Voltairenet.org din 4 ianuarie 2005).

Ar trebui să nu avem nici o îndoială că hiperactivistul Chris Worman, venit în România la solicitarea ambasadorului SUA Mark Gitenstein ca instructor de activişti ONG, era, de fapt, un agent. El avea şi o pagină personală pe site-ul ambasadei americane (pagină între timp ştearsă), iar în 2011 a fost instruit la Harvard la Şcoala de Guvernare („School of Government“, cunoscută şi ca Harvard Kennedy School sau HKS), şcoală de administraţie publică unde au funcţionat şi funcţionează, încă, de fapt, o parte din ideologii şi artizanii „revoluţiilor“ globale cu implicarea CIA (a se vedea în primul rînd Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of „Pro-Democracy” NGOs [1]).

Chris Worman este creatorul mişcării #rezist din România, demarată de facto prin acţiuni stradale din 2013, prin programul ambasadei SUA numit „ReStart România“ (vom reveni).

Creierul strategiei este profesorul Gene Sharp, autorul „bibliei revoluţiilor colorate“ din anii 1990-2000, adică a manualului intitulat cameleonic From Dictatorship to Democracy (apărută prima dată în 1994), folosită de revoluţiile lui Soros şi în Serbia, în Ucraina, Kîrgîstan, pînă la „revoluţiile „primăverii arabe“ (2011-2012) sau mişcarea „occupy“ (2011). „Freedom House este alt partener al Open Society a lui Soros şi împreună au susţinut mişcarea sîrbească Canvas (Centre for Applied Nonviolent Action and Strategies), Ong organizat de Ivan Marovic. După ce a jucat un rol esenţial în dărîmarea de la putere a preşedintelui sîrb Slobodan Miloşevici, presa occidentală îl caracteriza pe Marovic ca pe un geniu, dar mai tîrziu a ieşit la iveală faptul că fusese ajutat de CIA şi că programul său provenea din manualul de «schimbare de regim» scris de profesorul de la Harvard, Gene Sharp, al cărui think-tank primeşte fonduri şi de la National Endowment for Democracy [NED] şi de la Open Society Foundations [Soros], iar manualul său este servit ca şablon pentru liderii opoziţiei din diverse ţări din întreaga lume, care sprijină Occidentul pentru a da lovituri de stat soft.“[2]

Parte din cărțile lui Gene Sharp

Gene Sharp, profesorul revoluţiilor aparent non-violente, a fost nu o dată acuzat de strînse legături cu diverse instituţii ale SUA, nu numai cu NED, ci şi cu CIA-ul, Pentagonul sau RAND Corporation (o organizaţie apropiată şi finanţată de armata americană), ca şi cu marile fundaţii americane corporatiste, inclusiv cea a lui George Soros[3].

Şi profesoara evreică Helen Fein, asociată la International Security Program de la aceeaşi Harvard Kennedy School, fusese invitată de acelaşi Gene Sharp din 1988 la Harvard, unde a dezvoltat cercetări privind „Pacea şi Securitatea Internaţionale“ şi „legăturile dintre război, genocid şi necesitatea rezistenţei“, fiind afiliată direct din 1997 centrului de afaceri internaţionale al Şcolii de Guvernare (Kennedy) de la Harvard[4], unde a fost instruit omul lui Gitenstein de la Bucureşti, Chris Worman.

Kennedy School Review

Revista Şcolii de Guvernare de la Harvard, Kennedy School Review (A Harvard Kennedy School Student Publication), se mîndreşte, de fapt, cu ştiinţa revoluţiilor elaborată de Gene Sharp, teoreticianul şef al protestelor non-violente şi al rezistenţei („the leading theorist of nonviolent protest and resistance“), cunoscut şi ca „Machiavelli al nonviolenţei“, cum o face în articolul School for Revolutionaries din 2012[5].

Şcoala de Guvernare Kennedy a Harvard este una care dă absolvenţi pentru guvernanţii SUA şi ai lumii, de fapt, mai ales în zona militară. Este de ajuns să parcurgem lungile liste de absolvenţi („notable alumni“) ai acesteia (chiar şi lista de pe Wikipedia), ca să vedem nume importante de şefi de guverne şi de state pînă la secretarul general al ONU, Ban Kimoon, militari, jurnalişti şi oameni de afaceri, dar şi în zona Ong / think-tank-uri, precum Robert Kagan, teoreticianul evreu „liberal intervenţionist“ de la Project for the New American Century (PNAC), Brookings Institution şi Council on Foreign Relations (CFR, vîrful noii ordini mondiale în SUA), care împreună cu soţia sa Victoria Nuland (fostă sub-secretar al SUA) a fost implicat în declanşarea revoluţiei Maidan din Ucraina, din 2014.

Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „societatea civilă“ ca făcînd parte din Corporate Responsibility Initiative, motiv pentru care găsim aici ca „şcolari“ mulţi reprezentanţi ai corporaţiilor multi­naţionale sau ai instituţiilor globale[6].

Şi tot de Harvard University este ataşat (offshoot) şi „Institutul“ creat în 1983 de către teoreticianul şi instructorul revoluţiilor „soft“, „Albert Einstein Institution”, creat de către Gene Sharp, instituţie în fruntea căreia s-au postat, însă… militari, precum colonelul Robert Helvey de la Defence Intelligence Agency (spionajul Pentagonului) sau Edward Atkeson (general maior în US Army). Colonelul Helvey avea o experienţă de 30 de ani în operaţiuni speciale în Asia de sud-est. El avea să declare în 2001 producătorului de film documentar Steve York că s-a implicat pentru prima oară în „nonviolenţa strategică“ atunci cînd a văzut eşecul abordărilor militare de dărîmare a dictatorilor – mai ales în Myanmar, unde se afla ca ataşat militar – şi văzînd potenţialul abordării alternative a lui Sharp[7].

Colonelul Helvey servise în Vietnam apoi la Yangon, în Myanmar, între 1983 şi 1985, cînd a organizat clandestin studenţii myanmarezi împotriva regimului, demonstraţiile acestora izbucnind, însă, abia în 1988-1990, care s-au transformat în insurgenţă. De asemenea, el a antrenat la Hong Kong liderii studenţi din Beijing, care au provocat în iunie 1989 incidentul din Piaţa Tiananmen din capitala Chinei, iar specialiştii (precum fostul şef la spionajului Indiei, B. Raman) susţin că el a fost şi consilier al sectei religioase chinezeşti Falun Gong în tehnici de nesupunere civilă[8].

Colonelul Helvey se află oficial în retragere din armată din 1991, dar a lucrat cu institutul „Albert Einstein“ şi cu al lui Soros mult înainte, iar apoi a continuat să servească ca „ofiţer de caz“ instructor pentru grupurile de tineri rebeli ce au activat în Balcani şi Europa de Est, cel puţin din 1999.

Reflecţia patronajului serviciilor secrete americane asupra Institutului Albert Einstein de la Harvard, este evidenţiată şi de faptul că una dintre primele cărţi editate de acesta, în 1985, a fondatorului dr. Sharp, Making Europe Unconquerable: The Potential of Civilian-Based Deterrence and Defense, a fost prefaţată de către diplomatul SUA George Kennan, faimosul arhitect „Mr. X“ al Războiului Rece cu Uniunea Sovietică şi care a fost şi fondatorul de facto al diviziei de operaţiuni a CIA, cu Allen Dulles.

Articolul semnat de Cornel-Dan Niculae a apărut pe site-ul Justițiarul.ro.

Sursa: https://www.justitiarul.ro/scoala-de-revolutii-resistence-resist-se-afla-la-harvard-lucrand-cu-cia-i/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Divizarea Irakului

 

În articolul apărut în cotidianul „Il Manifesto“ , în  data de 16 iunie 2014, geograful şi geopolitologul italian Manlio Dinucci face o succintă analiză a situaţiei din Irak.

Conform afirmaţiilor sale, în spatele actualului conflict stau SUA, care prin Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), precum şi prin alte agenţii federale spionează şi conduc operaţiunile americane secrete la scară mondială. În acest caz, este vorba despre Statul Islamic din Irak şi Levant (o parte a Orientului Mijlociu, la sud de Munţii Taurus, Marea Mediterană la vest şi Deşertul Arabiei la est), SIIL sau EIIL o alianţă a mai multor grupuri jihadiste irkiene, ramura Al-Qaida din Mesopotamia.Gruparea a fost creată avînd la bază strategia americană a de demolare a statelor prin războiul secret.

Mulţi dintre şefii ei provin din formaţiuni islamice libiene, care iniţial considerate teroriste, au fost înarmate antrenate şi finanţate, de către serviciile secrete amaricane, pentru răsturnarea lui Gadhafi. SIIL confirmă aceasta prin comemorarea a doi dintre comandanţii săi: Abu Abdallah al Libi, care a luptat în Libia înainte de afi ucis în Siria de un grup rival în septembrie 2013 şi Abu Dajana, care după ce a luptat şi el în Libia, a fost ucis în februarie 2014 tot în Siria.

Cînd a început războiul secret pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al Assad, numeroşi militanţi au trecut din Libia în Siria, unindu-se cu cei care constituiau majoritatea şi care proveneau din Afganistan, Bosnia, Cecenia şi din alte ţări. SIIL a construit o mare parte a forţei sale tocmai în Siria unde „rebelii“ infiltraţi din Turcia şi Iordania, au fost aprovizionaţi cu arme din Croaţia, prin intermediul unei reţele organizate de CIA (a cărei existenţe a fost documentată printr-o anchetă din New York Times din 26 martie 2013).

Autorul respinge ideea conform căreia CIA şi celelalte agenţii americane – dotate cu o reţea de spioni, drone eficiente şi sateliţi militari – nu au avut informaţii despre ofensiva pe care o pregăteşte SIIL împotriva Baghdadului. Faptul că Washington-ul nu a reacţionat demonstrează că obiectivul lui strategic nu este apărarea, ci controlul statului irakian.

În cel de-al doilea război în Irak, SUA au cheltuit peste 800 de milioane de dolari în operaţiuni militare, iar dacă se iau în considerare toate costurile, inclusiv cele sanitare, suma se ridică la 3 mii de miliarde de dolari.

În acelaşi timp, China şi-a sporit prezenţa în zonă, prin cumpărarea a jumătate din producţia de petrol a ţării şi prin investiţii masive în industria extractivă.

În luna februarie 2014, în timpul vizitei la Bagdad a ministrului chinez al afacerilor externe, Wang Yi, cele două guverne au semnat acorduri privind achiziţionarea, de către Irak, de armament din China.

În luna mai, prim-ministrul irakian, Nouri al-Maliki a participat la Shanghai, la conferinţa privind măsurile de interacţiune şi întărire a încrederii în Asia, la care a participat şi preşedintele iranian Hassan Rouhani.

În noiembrie 2013, Irakul, sfidînd embargo-ul cerut de americani, a semnat cu Iranul un acord de achiziţionare de arme iraniene în valoare de 195 de milioane de dolari.

În acest context geopolitic, SUA se vede nevoită să-şi apere poziţia cîştigată cu atîta efort. Prin urmare apelează la „serviciile“ SIIL, care prin acţiunile sale contribuie şi mai mult la adîncirea rivalităţii sunito-şiite din Irak.

De asemenea, trebuie amintit aici şi faptul că, în 2007, actualul vice-preşedinte american, Joe Biden a trecut prin Senat planul care prevede „descentralizarea Irakului în trei regiuni semiautonome: kurdă, sunită şi şiită“, cu un „guvern central limitat la Bagdad“, cu alte cuvinte dezmembrarea Irakului.