Arhive blog

Securitatea, arma de luptă împotriva propriului popor

Securitatea  împlinește astăzi 70 de ani de la înființare.

Cu denumirea sa oficială „Departamentul Securității Statului“ ea a fost înființată prin decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne.

Securitatea a fost creată de SMERȘ, o divizie a NKVD, avînd ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, pînă în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele Alexandru Nicolski.

Primul director al Securității a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa (nume real: Panteleimon Bodnarenko). Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de 2 directori adjuncți cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski și gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow). Toți cei 3 erau ofițeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD.

DGSP a înlocuit Direcția Generală a Poliției de Siguranță. Conform Decretului 221, Securitatea avea rolul de „a apăra cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor dușmanilor interni și externi”. De asemenea, organele de securitate erau „singurele abilitate a instrumenta infracțiunile ce primejduiesc regimul democratic și securitatea poporului”. Prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951, DGSP și-a schimbat numele în Direcția Generală a Securității Statului, iar prin Decretul 264 din aprilie 1951, SSI (Serviciul Special de Informații) a intrat în compunerea DGSS.

Potrivit Decretului nr. 324 din 20 septembrie 1951, DGSS s-a separat de Ministerul de Interne și a fost încorporat în Ministerul Securității Statului (MSS). Această reorganizare a fost de scurtă durată. MSS a reintrat sub comanda MAI, la 7 septembrie 1955. Cîteva luni mai tîrziu, la 11 iunie 1956, prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1361, Ministerul de Interne a fost reorganizat și împărțit în două departamente: Departamentul Securității și Departamentul Internelor. Cel din urmă răspundea de Miliție și închisori, în timp ce primul a moștenit structura DGSS. (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Departamentul_Securit%C4%83%C8%9Bii_Statului)

În cei șaptezeci de ani, societatea românească a fost hărțuită, terorizată și intimidată de această instituție. După uciderea lui Nicolae Ceaușescu, ea a preluat de facto conducerea României infiltrîndu-și „reprezentanții în toate structurile societății, subordonîndu-le încetul cu încetul propriilor interese. După transformarea țării în colonie, exponenții statului subteran și-au păstrat în mare parte privilegiile, oferindu-și serviciile noilor proprietari.” (Vezi https://revelatiialecerului.wordpress.com/2018/03/15/statul-subteran/).

Din noianul de fărădelegi comise de securitate de-a lungul existenței sale, două „categorii” mi-au atras atenția în mod deosebit: înainte de 1989, fenomenul Pitești „cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est“ (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Pite%C8%99ti) și după 1989, protocoalele secrete dintre securitate și celelalte instituții ale statului.

Supraviețuitor al Fenomenului Pitești, inginerul și economistul Traian Popescu (1923-2010) „unul dintre cei 3 sau 4 supravieţuitori care trecînd prin «Demascări» şi aşa-zisa «Reeducare»” menționa:

„Răsăritul a fost incontestabil « teatrul unui experiment» iar Piteştiul un segment al acestuia. El a fost un «Laborator», ale cărui rezultate şi metode trebuiau extinse în toate închisorile, apoi în întreaga ţară. Dar în acelaşi timp Piteştiul a reprezentat şi un «Fenomen». El a cuprins la cele două extremităţi ale sale, rezultatul efectului maxim la care se poate ajunge prin exercitarea unei terori permanente şi îndelungate, fizice şi psihice în acelaşi timp, după un minuţios şi «ştiinţific» program. La un capăt s-a produs o dezumanizare totală printr-o degradare psihică, morală şi fizică a elementului asupra căruia s-a acţionat, iar la celălalt capăt rezultatul torturii a fost martirajul. Sfinţi şi mucenici pe de o parte, monştri pe de alta. Între cele două extreme s-au manifestat toate posibilităţile de comportament uman în faţa terorii şi torturii maxime şi continui. Acolo s-a experimentat acel principiu materialist: «cumulări lente cantitative, duc la salturi brusce calitative». Rezistenţa umană acumulînd cantităţi uriaşe de tortură poate ajunge într-un moment dat la o clipă cînd cel torturat cedează psihic, moral şi fizic transformîndu-se din victimă în călău — cum se cerea de cel care îl tortura. Astfel s-au putut produce mutaţii psihice asemănătoare schimbării stării de agregare a materiei, cînd un metal sau un lichid se transformă în lichid sau gaz din momentul în care atinge punctul critic. Oameni care în condiţii normale de existenţă au dat dovadă de acte cu adevărat eroice, acum, supuşi torturilor şi presiunilor psihice permanente, timp de luni de zile sau ani, s-au transformat în «neoameni».

„După 1945 ţara noastră s-a «bucurat» de o dublă guvernare, care în esenţă era de fapt una singură. Guvernul şi conducătorii marilor instituţii centrale, în calitate de simpli executanţi, pe de o parte şi consilierii sovietici care îi dublau la toate nivelele pe de altă parte. Aceştia din urmă transmiteau directivele primite de la Moscova şi vegheau la stricta lor execuţie.

Vîrful piramidei organizatorice era constituit de «Comitetul Central PCR» sau «PMR» şi organul său represiv, securitatea, aceasta avînd însă «privilegiul» de a le controla şi pe primele.

Ambele organisme se aflau desigur sub directul control sovietic.

În felul acesta ştiind structura organismelor statale la acea oră, răspunsul firesc la cele două întrebări iniţiale «Cine a conceput satanicul experiment?» şi «Cine au fost autorii proiectului?» este: «Comitetul Central al P. C.R.» sau «PMR» respectiv «Biroul său politic» şi în acelaşi timp securitatea, iar peste ambele Consilierii Sovietici cu experienţa lor de 30 de ani (1917-1947) deloc neglijabilă.“ (Sursa: Traian Popescu, experimentul Pitești, Ed.Crater, București, 2000, 61 p – http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pitesti/tpopescu/docs/cap1.htm)

Cea de-a doua „categorie” de fărădelegi o constituie multitudinea de protocoale încheiate de-a lungul anilor între SRI, SIE, cu instituții ale statului ca ministerul finanțelor, ministerul public, ministerul justiției, ministerul de interne, acțiunea de desecretizare a lor fiind în derulare.

Dezamăgitor este faptul că societatea românească nu a avut o reacție de condamnare a protocoalelor. Ar fi trebuit ca parlamentul să se întrunească de urgență, să analizeze conținutul acestora, să stabilească măsuri pentru stoparea consecințelor negative și să-i tragă la răspundere pe autorii lor.

Punerea în aplicare a acestor „înțelegeri” a avut un efect devastator: „bruma” de valori care mai rămăsese după 1989 s-a risipit complet, experimentele asupra poporului român fiind singulare pe continentul european.

În încheierea articolului reiau textul apărut pe pagina de facebook a doamnei Marilena Rotaru în data de 6 aprilie 2018 cu privire la deviza SRI „Patria a priori”.

Într-adevăr!

Primesc acest text de la Cristian Bădiliță cu rugămintea de a-l posta, el nemaiavînd pagină de facebook.

„Aviz sefului SRI, E. Hellvig. Chelului tichie de margăritare îi lipsește. SRI-ului, deviza latinească.

Dar dacă tot ați dorit deviza latinească de ce nu ați apelat la un specialist, adică, la un latinist.

Deviza „Patria a priori” e un nonsens penibil. Probabil inventatorul ei a vrut să spună „Patria înainte de toate”

(Cine-a fost inventatorul? Maior? O fi considerat că dacă poartă numele marelui prelat greco-catolic Petru Maior, i-a moștenit și cunoștințele de latină).

Domnule Hellvig, „Patria înainte de toate” se spune, în latină, „Patria ante omnia”, în nici un caz „Patria a priori”, formula de un tembelism hilar (și care nu exista decît în „latina” SRI).

„A priori” este o expresie din filozofia cunoașterii, inventată în epoca modernă și folosită de Kant, de pildă, pentru a denumi cunoașterea independentă de experiența sensibilă (e cunoașterea-presupunere).

Cunoașterea bazată pe experiență este „a posteriori”.

Aceste două expresii, strict filozofice, nu au nici o legătură cu deviza dorită de SRI.

„Patria a priori” înseamnă exact „Patria înainte de a experimenta ceva”. Asta doriți să spuneți?

Dacă da, atunci e spus adînc, foarte adînc.

Cum se face că latiniștii români nu v-au atras atenția pînă acum asupra aberantei formule? Probabil unii v-au scris, dar cine să le citească mesajele (deh… patria a priori; cetățeanul a posteriori, adică, la posterior); ori n-au îndrăznit să vă scrie de teamă să nu-i trimiteți sfoara la DNA.

Ștergeți imediat aceasta deviza imbecilă, domnule Hellvig.

E o rușine nu pentru instituția pe care o conduceți și de care, personal, mi-e rușine, ci pentru noi, oamenii normali ai acestei țări, care mai știm ce înseamnă a priori.

Cristian Badiliță

(vă las să-mi ghiciți identitatea)

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

BINOMUL HELLVIG-LAZĂR

      BINOMUL HELLVIG-LAZĂR – Scandalos: Citiți protocolul secret PICCJ-SRI semnat în decembrie 2016 de Eduard Hellvig și Augustin Lazăr: „În cazul în care una dintre Părți intenționează valorificarea informațiilor, este obligatorie obținerea acordului prealabil al Părții care le-a pus la dispoziție”. Practic, SRI a condiționat soluțiile procurorilor. Binomul ne-a prostit că a denunțat protocolul din 2009, după ce îl încheiase pe cel din 2016, care îl rezilia pe primul (Document)

Redacția Lumea Justiției publică Protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii, încheiat la data de 8 decembrie 2016 între SRI – Eduard Hellvig (foto stînga) și PICCJ – Augustin Lazăr (foto dreapta), pentru care anunțăm oficial că vom depune luni plîngere penală împotriva semnatarilor.

În opinia noastră, protocolul din decembrie 2016 îl întrece în gravitate pe cel din aprilie 2009, despre care tandemul Hellvig-Lazăr l-a declasificat și a susținut că e denunțat. Vrăjeala cît casa, în realitate cei doi șefi de instituții de forță reziliaseră protocolul din 2009 prin cel pe care l-au încheiat pe șest – sub clasificarea secret de stat – în decembrie 2016, după care ne-au prostit cu declasificarea și i-au lăsat pe români să creadă că nu ar mai exista nici un protocol între SRI și PICCJ.

Nici astăzi nu se știe cînd a fost denunțat acest protocol, întrucît nu s-a prezentat opiniei publice nici un act prin care a fost denunțat, informațiile făcute publice pe așa-zisa denunțare de către SRI și PICCJ fiind contradictorii cu privire la data denunțării. Cum poate cineva să creadă că protocolul nu funcționează și azi?

Lazăr și Hellvig îi cred tîmpiți pe români și cred că instituțiile sunt ale lor

Cum își permit doi șefi de instituții de forță plătiți din bani publici să îi prostească pe români în asemenea hal? Să nu uităm de scena jucată în CSM de Procurorul General Augustin Lazăr în ianuarie 2017, cînd acesta se revolta că nu este de acord cu asemenea „inginerii” și se mai și jura cu „Doamne ferește” că el nu ar fi niciodată de acord cu asemenea concubinaje între procurori și agenții secreți. Practic, Augustin Lazăr ne-a luat de proști și se dădea fecioară neprihănită la o lună după ce semnase noul protocol cu SRI.

În opinia noastră, atît Eduard Hellvig, cît și Augustin Lazăr trebuie să răspundă penal pentru protocolul încheiat în decembrie 2016, după ce au jucat sceneta cu declasificarea și denunțarea, prezentîndu-se în ochii societății ca reformatori ai sistemului judiciar.

Gravitatea uriașă din protocolul SRI-PICCJ din decembrie 2016 constă în faptul că acesta i-a transformat pe procurori în slugile SRI, anchetatorii fiind obligați să raporteze periodic cum au fructificat sesizările și informațiile venite de la SRI, și mai ales, să nu ia nici o măsură în cursul urmăririi penale fără acordul în prealabil al SRI, în calitate de furnizor al informațiilor pe baza cărora s-au deschis anumite dosare. Mai mult, protocolul Binomului Hellvig-Lazăr obliga în continuare procurorii să ofere informații din dosare către SRI, totul fiind practic o încălcare brutală, pe lîngă lege, a principiului independenței procurorului, de care toți servitorii Statului mafiot au făcut atîta caz în ultimii 12 ani, deși lucrau ilegal pe protocoale.

Considerăm că Eduard Hellvig și Augustin Lazăr trebuie puși imediat sub acuzare, iar Parlamentul României trebuie să se întrunească și să ia decizia, prin lege, cu derogare de la prevederile în vigoare de destituire a celor doi din funcții întrucît ne aflăm în fața unei situații care atentează la securitatea naționala și la aservirea Justiției serviciilor de informații, cu încălcarea fățisă a legilor în vigoare.

Protocolul secret circula de o săptămînă prin redacții

Protocolul pe care îl publicăm în continuare circula de o săptămînă prin marile redacții ale presei sănătoase, neaservite Statului mafiot, însă fiind caracterul lui de secret de stat și a faptului că publicarea unui document de asemenea natură poate atrage răspunderea penală a celui care îl aduce la cunostința publicului, jurnaliștii au ezitat pentru a nu ajunge ținta unor dosare penale făcute chiar de ticăloșii care au lucrat pe asemenea protocoale.

Redacția Lumea Justiției nu l-a publicat pînă acum întrucît senior-editorul Răzvan Savaliuc nu a fost în țară pînă vineri, 24 august 2018 și exista riscul ca procurorii vînduți serviciilor să trimită mascații să ridice calculatoarele și să blocheze activitatea redacției Lumea Justiției.

Cinste lui, joi seara, 23 august 2018, fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov – a spart blocada – și a publicat pe pagina de Facebook coținutul integral al protocolului, despre care considerăm că nu putea fi secretizat sub clasificarea „secret de stat” întrucît Legea 182/2002 privind informațiile clasificate prevede la art. 24 alin. (5) „se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor adminstrative, limitării accesului la informații de interes public, restrîngerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime”. O dată făcut public de cineva acest document, nu se mai poate invoca sub nici o formă caracterul lui secret!

Deși protocolul are, printre altele ca justificare Ordonanța abuzivă nr. 6/2016 dată de fosta ministresă a Justiției, Raluca Prună-Guvernul Cioloș – care după decizia Curții Constituționale din 2016 privind eliminarea SRI din activitatea de urmărire penală, a recalificat SRI ca „organ de cercetare specială” – reglementările interne și internaționale interzic ca în problemele ce țin de Justiție să se clasifice procedurile și accesul la identitatea celor care strîng probe.

Cum SRI, potrivit Ordonanței 6/2016 a fost folosit în continuare ca instrument pe filaje și interceptări, precum și expertize pe înregistrările și probele adunate din aceste activități, era interzisă ascunderea cetățenilor, identitatea celor care operau înregistrările și misiunile de filaj pentru că Justiția nu se poate face la secret, ci numai prin verificabilitatea și condiția de contradictorialitate efectivă între acuzare și apărare, neputîndu-se ascunde persoanelor acuzate elemente care sunt folosite la inculparea lor. În aceste principii stă ilegalitate protocolului SRI-PICCJ din decembrie 2016 care depășește cooperarea instituțională și se transformă în fapt într-o colaborare interzisă de articolul 7 din Legea 303/2004 care îi sancționează pe magistrații care colaborarează cu serviciile cu destituirea din funcția deținută.

Cum să ajungă procurorii – așa-zis independenți – să dea raportul la SRI, date din activitatea secretă a urmăririi penale, or să dea raport asupra soluțiilor date pe baza informațiilor venite de la SRI, or, cel mai grav, să nu poată valorifica informațiile decît cu acceptul prealabil al SRI?

Iată de ce credem cu tărie că directorul SRI Eduard Hellvig a mimat că este un reformator al Serviciului și a continuat în fapt aceleași practici instaurate în timpul regimului mafiot creat de Traian Băsescu. La fel credem și despre Augustin Lazăr, care a prostit populația la ședința CSM, că el nu e de acord cu asemenea „inginerii”, cînd el, cu o lună în urmă parafase parteneriatul cu SRI. Pentru aceste mesaje false transmise opiniei publice cei doi vor trebui sa răspundă!

Astfel, „Protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii” a fost semnat în decembrie 2016 de către directorul SRI Eduard Hellvig și Procurorul General al României Augustin Lazăr. Protocolul a fost înregistrat la SRI în 7 decembrie 2016, sub numărul 03656, iar la PICCJ în 8 decembrie 2016, sub numărul 09472.

Protocolul din decembrie 2016 încheiat de directorul SRI Eduard Hellvig și Procurorul General Augustin Lazăr este la fel de nociv și odios, dacă nu chiar și mai nociv și odios, precum cel din 2009, încheiat de șefii SRI de la acea vreme, George Maior și Florian Coldea, și Procurorul General al României de atunci, Laura Kovesi. Iar asta întrucît protocolul Hellvig-Lazăr conține prevederi pe lîngă lege, consfințindu-se practic nașterea unui nou „Binom”, după ce vechiul „Binom SRI-DNA” fusese destructurat prin decizia CCR 51/2016. Mai mult, protocolul din 2016 este construit pe baza acelorași principii odioase din vechiul protocol din 2009.

SRI organ de cercetare penală

Încă de la începutul protocolului găsim anomalii și abateri de la lege. Spre exemplu, așa cum reiese din art. 2 al Protocolului, SRI și PICCJ se angajau să desfășoare activități vizînd, printre altele:

„valorificarea informațiilor referitoare la săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare”.

Practic, avem de-a face cu o prevedere extrem de vagă, ce a făcut posibila o colaborare extinsă între SRI și PICCJ. După cum s-a putut observa, Protocolul stabilește că SRI și PICCJ vor derula activități pentru valorificarea informațiilor săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare. Nu se specifică în nici un moment despre ce infracțiuni anume este vorba sau despre ce legislație este vorba. Cu alte cuvinte, în baza acestei prevederi SRI și PICCJ puteau lucra pe toate infracțiunile din legislația penală.

De asemenea, la același art. 2 al Protocolului se specifică faptul că SRI și PICCJ se angajau să desfășoare activități vizînd:

„realizarea atribuțiilor organelor de cercetare penală speciale”;

Este confirmarea clară că SRI primea atribuții specifice organelor de cercetare penală, în contradicție flagrantă cu Codul penal și legea. De altfel, o confirmare a transformării SRI în organ de cercetare penală o avem la art. 7 din Protocol, unde se specifică faptul că:

„Parchetul coordonează, prin intermediul procurorilor desemnați, conform prevederilor legale, activitatea organelor de cercetare penală specială ale Serviciului”;

la art. 12 unde se prevede ca:

„Serviciul derulează activități specifice organelor de cercetare penală speciale, prin consilieri juridici anume desemnați și ofițeri specializați, care își îndeplinesc atribuțiile specifice sub conducerea și controlul direct al procurorului desemnat”.

Procurorii transformați în colaboratori ai SRI. Procurorii erau obligați să ofere SRI date din dosare

Foarte grav, prin același Protocol PICCJ-SRI, procurorii erau subordonați SRI, avînd obligația să dea Serviciului date din dosarele pe care le instrumentau. O arată cît se poate de clar art. 5 conform căruia:

„La cerere sau din oficiu, Părțile se informează reciproc și oportun și cu privire la datele sau informațiile obținute din activitatea specifică și care pot prezenta interes pentru realizarea misiunilor celeilalte Părți”;

si de art. 6 alin. (1) potrivit căruia:

„Parchetul comunică, în mod operativ, nu mai tîrziu de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării la Parchet, modul de valorificare a sesizărilor primite de la Serviciu cu excepția cazurilor în care, înainte de împlinirea termenului menționat, se solicită informații suplimentare în legatură cu cauza”.

Ce inseamnă aceste prevederi? Practic, procurorii erau transformați în colaboratori ai SRI, deși acest lucru este strict interzis de art. 7 din Legea 303/2004 privind statulul judecătorilor și procurorilor, care stabilește ca: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”.

Mai mult, în baza protocolului, procurorii erau obligați să dea SRI informații din dosare, o prevedere evident contrară legii.

Încălcarea art. 43 din Codul penal

O încălcare gravă a Codului penal o regăsim la art. 15 alin (2) din Protocolul SRI-PICC. La acest punct se precizează următoarele:

„În vederea sprijinirii activităților specifice desfășurate de Parchet, Serviciul va asigura transcrierea comunicațiilor sau convorbirilor relevante în cauză”.

Or, această prevedere este total contrară Codului de procedură penală, unde la art. 143 din Codul de procedură penală se menționează că toate convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrare sunt redate de procuror sau organul de cercetare penală. Nicidecum de un organ de cercetare penală specială, așa cum a fost transformat SRI prin ordonanța lui Prună și prin acest protocol.

Art. 143 Cod procedură penală:

Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menționează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice sau ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror”.

Același protocol mai conținea o prevedere contra naturii. Și anume, la art. 18 se mentionează în mod clar faptul că procurorii nu puteau valorifica informațiile primite în cadrul unor dosare penale, dacă nu aveau acceptul SRI:

„Parchetul se obligă să asigure protecția datelor și informațiilor clasificate pe care Serviciul le trimite în cadrul raporturilor de cooperare, în scopul prevenirii oricăror riscuri de pierdere, sustragere, acces neautorizat, divulgarea neautorizată sau distrugerea acestora”;

„În cazul în care una dintre Părți intentionează valorificarea informațiilor prevăzute la alin. (1), potrivit competențelor proprii, este obligatorie obținerea acordului prealabil al Părții care le-a pus la dispoziție”.

Nu în ultimul rînd, trebuie spus că protocolul putea fi extins și la alte domenii. Așa cum se precizează la art. 21: –„Conducerile celor două instituții pot conveni, în funcție de situația și dinamica stării infracționale și asupra altor domenii de cooperare, cu respectarea prevederilor prezentului protocol”.

Cititi mai jos documentul integral:

*Cititi aici dezvăluirea protocolului făcută în premieră de fostul ministru Darius Vâlcov, un adevărat apărător al ideii de Justiție curată

Articolul a apărut pe site-ul Lumea Justiției în 24 august 2018.

Sursa: https://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/binomul-hellvig-lazar-scandalos-cititi-protocolul-secret-piccj-sri-semnat-in-decembrie-2016-de-eduard-hellvig-si-augustin-lazar-in-cazul-in-care-una-dintre-parti-intentioneaza-valorificarea-informatiilor-este-obligatorie-obtinerea-acordului-prealabil-al-p

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/