Arhive blog

Povestea torționarului Lazăr – oglinda României

       Procurorul general al României are semnătură pe acte care probează o atitudine de torționar. Unul dintre puținii anticomuniști români, maistrul militar Iulius Filip, a fost menținut în pușcăria de la Aiud și pe semnătura celui care astăzi dă lecții de legiferare, trage sforile pentru reglementările din Justiție și s-a dovedit a fi cheia și protectorul dosarelor lui Klaus Iohannis.

Am așteptat cu nerăbdare ziua de luni. Cum va reacționa România în fața unei asemenea bombe, mai puternică decît una rămasă din cel de-Al Doilea Război Mondial. În plină bătălie pentru putere, explodează una dintre bombele ideologice rămase din comunism: prestația de procuror de tip totalitar a lui Augustin Lazăr. Cazul este unic. Niciodată în Europa, de Est sau de Vest, un nazist sau un reprezentant al statului totalitar nu s-a ascuns atît de sus în vîrful piramidei de putere. Care au fost reacțiile? Numai Asociația 21 Decembrie, condusă de Doru Mărieș, a cerut demisia imediată a torționarului. Ziarele și televiziunile anticomuniste (de profesie, nu de convingere) au tăcut, așteptând să primească ordin. Și președintele a tăcut.

Toată duminica și-a mestecat tăcerea și a încercat să găsească un răspuns la întrebarea Primei Doamne. Ce ne facem Klaus? Dacă pică Lazăr ne iau casele, ne redeschid dosarele și mă arestează pentru fals în acte! Nu-i exclus ca aiureala cu o nouă consultare a Parlamentului să fie doar încercarea președinteui de a găsi un răspuns la întrebarea: „Ce ne facem, Klaus?“

Ce să facă? Încearcă să schimbe agenda publică, socotind că o a doua consultare a Parlamentului face mai mult zgomot decît referatele de poliție politică ale lui Augustin Lazăr. Luni dimineață, Tudorel Toader, ministrul Justiției, face spectacol la intrarea în insituție. De data aceasta, tăcere de mormînt. De ce să se amestece în scandal? Și așa, Augustin Lazăr este la un pas să își rupă gîtul.

Și apoi, și el a fost procuror? Dacă îi scot și lui din mapă cine știe ce arestare sau rechizitoriu? Și PSD-ul a tăcut. A fost la nuntă. Însănătoșit pe neașteptate pentru Ișalnița, Liviu Dragnea a dansat tandru și a ascultat șoapte rostite de Irina:

-Nu te băga, Iubi, că ăsta e pe-o mînă cu tot clanul procurorilor și te arestează! Lîngă el, Codrin Ștefănescu, secretarul general, rămas cu gura căscată în fața celei de-a doua rochii de mireasă a Liei Olguța Vasilescu și numărînd cotizațiile invitaților cu gîndul la nunta lui Traian Băsescu pentru EBBA.

-Sunt sigur că scoatem mai mult! Cine să protesteze luni dimineața? Pensionarii se tem de procurori. Organizația de tineret a PSD? Are PSD-ul organizație de tineret? Dacă n-are, n-ar trebui să existe! De ce n-a protestat primul-ministru? Pentru că se teme și de umbra ei și de limba română!

În fața Parchetului General, nu s-a strîns nimeni. Nici un intelectual n-a răspuns la scrisoarea lui Andrei Pleșu. Se spune că și acesta ar fi început cu „Mult stimate, iubite tovarășe secretar general….”. Cine să protesteze? Doar nu veți fi așteptat să protesteze Monica Macovei și Laura Codruța Kovesi? Mai bine fug în Costa Rica! Doar n-o să-l demaște pe Augustin Lazăr ca să spună cîte știe despre părinții lor și despre mapele lor profesionale. Cine și cum să se ridice la descoperirea acestui dinozaur al justiției de tip totalitar? George Maior din Washington să anunțe presa americană că un torționar conduce în România Ministerul Public?

Poate că a aflat ce a zis Cornel Dinu depre el și despre taică-su? Cine să protesteze și cine să îi ceară demisia acestui torționar bătrîn, strecurat în statul de drept cu pretenții democratice? Ludovic Orban și Rareș Bogdan? Victor Rebengiuc cu nevasta? Cei tineri care nu știu ce înseamnă dictatura, dar sunt de partea poliției politice și se cred drepți? Mă tem că România nu trece nici examenul memoriei. Încă îi mai așteaptă pe polonezi să apere onoarea celui care a fost condmnat pentru că l-a înfruntat pe Nicolae Ceaușescu și s-a solidarizat cu mișcarea lor anticomunistă.

După trezeci de ani, încă nu suntem în stare să ne ridicăm în apărarea onoarei unui maistru militar (nu ”umil maistru”, cum zicea prost comentatorul Coiță. Umili eram noi, pentru că nu ne-am ridicat împotriva dictaturii) care alături de Liviu Babeș, de Radu Filipescu, de Constantin Dobre și de alți cîțiva ne-au salvat obrazul de popor supus. Torționarul Lazăr este mai apărat decît un erou. Ba, pentru a îngropa nemernicia acestui supraviețuitor al abuzurilor din comunism, anunțăm o nouă consultare a Parlamentului, poate că aruncăm în aer și o fabrică sau un ziar, numai ca omul la care se află cheia caselor și dosarelorlui Klaus Iohannis să scape. Și ca partenerul noii Securități să nu fie aruncat peste bord. Documentele despre ticăloșiile lui Augustin Lazăr nu cutremură România. O scaldă în explicații cretine, în lașități și diversiuni.

O plasă invizibilă paralizează orice reacție. Cine știe, poate pe la periferie sau printr-o comună, un alt maistru militar sau un tehnician agricol mai zice în barbă:

-Fir-ați ai Dracului de nemernici!

Articolul semnat de Cornel Nistorescu a apărut în ediția online a Cotidianului din 2 aprilie 2019.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/povestea-tortionarului-lazar-oglinda-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Lazăr – Iohannis – Sofia, o Românie care șochează. Hartmann: Minciuna democrației stă cu regele la masă – exclusiv

         Analistul H.D. Hartmann, într-o analiză pentru DC News, a comentat știrea despre Augustin Lazăr și implicarea în cazul dizidentului anticomunist Iulius Filip. Analistul a pus în context și știrea despre bunica Sofia, o femeie de 83 de ani din Gorj dată afară de la locul ei de muncă.

Astăzi au apărut dovezile că, pe timpul dictaturii comuniste, procurorul Lazăr înfăptuia cu abnegație revoluționară, sarcinile politice date de către Partidul Comunist Român. În același zi, în România reală, bunica Sofia, o femeie de 83 de ani din Gorj era dată afară de la locul ei de muncă.

Răsturnat carul dreptății este. Nemiloasă, istoria vine să ne arate fața ulcerată de minciună a celor, care de luni de zile, se declară sectanții anti-corupție din România. Și se vor far călăuzitor al democrației Uniunii Europene.

Augustin Lazăr se dovedește a fi un simplu politruc al falselor idei. Cu anti-corupția în gură, reprezentînd ideologie extremistă neo-marxistă venită dintr-o Europă preocupată doar de propria sa falsitate, declarînd cu lacrimi în ochi, cît de profesionist a fost el ca procuror, Lazăr a dovedit exact ceea ce toată lumea știe de ani de zile. Că cei mai înverșunați luptători pentru hegemonia europeană asupra României, cei care au vândut suveranitatea națională pentru laptele otrăvit al noilor ideologii pan-europene, toți aceia au fost activiștii odioși ai ideologiei comuniste.

Despre democrație și independența justiției, cu Macovei și Lazăr

Nu numai naziștii au născut monștrii pe care acum îi revedem prin rînjetul analfabet al președintelui german de la Cotroceni, ci și comuniștii. Augustin Lazăr este exact produsul ideologiei national-comuniste promovate de către Nicolae Ceaușescu. Prin această ideologie au crescut iresponsabilii de care astăzi se folosește Europa lui Macron și Merkel. Indivizi ca Lazăr și individe ca Macovei sau Trepcea, produsul școlii comuniste, ne povestesc acum despre democrație și independența justiției.

Un individ cu grave carențe culturale și definiții care pun la îndoială sănătatea sa morală este cazat la Cotroceni pentru că România a avut neșansa să aleagă dintre un activist internationalist ca Ponta și un altul, germanofil curat. Procurorii comuniști, acești noi barbari ai trilogiei republicii naționale prăbușite, promovând intens noile manuale maoiste ale luptei de clasă și distrugerii unei națiuni, sunt premiați de o isterică organizație care a furat spiritul revoluției din Timișoara. Premiat pentru că este procuror comunist reabilitat și aplicant al noilor ideologii europene nivelatoare, această organizație minte poporul român de ani de zile. În cel mai josnic mod cu putință, împușcînd din nou martirii din Piața Operei, pe cei de pe treptele Catedralei, nevolnicii pro europeni ai anti-corupției din România au premiat corupția comunistă ucigașă a lui Lazăr, care a refuzat eliberarea unui erou al luptei anti comuniste. Curat europenism, curată ideologia anti-corupție.

Aștept acum tweet de la ambasadorul canadian Kevin Hamilton, care să condamne această mîrșăvie a premierii unui procuror comunist de către tîlharii anti-corupției europene, pe care el îi promovează atît de barbar. Dar acest amărît de ambasador al nimănui, nu va face nimic. El se va ascunde după ciorapii lui Trudeau, așa cum Macovei va fugi la prietenii săi comuniști din Europa. Căci nu l-am auzit pe Hamilton, brav ostaș sovietic, să condamne abuzurile DNA din cazul Rarinca. Atunci când Hamilton al Canadei va condamna pe procurorii care au dus la arestarea unui nevinovat atunci Canada va avea credibilitate. Pînă atunci, acești farisei și mincinoși vor sta alături de procurorii comuniști de tip Augustin Lazăr și Monica Macovei, la aceeași masa a minciunii regale. Așa cum Kovesi a fost premiată de o organizație marxistă din SUA, trădătoare a libertăților umane, așa si Lazăr a fost premiat de către trădători ai României.

Cu Europa în brațe, prin susținerea lui Lazăr și Kovesi, toți acești diletanți, că sunt români sau sunt de prin ambasadele puterilor străine au premiat un procuror care a aplicat aberantele legi ale dictaturii comuniste. Cu lupta lor anti-corupție aceștia au aplaudat un eșec moral și social în persoana lui Augustin Lazăr. Dacă asemenea modele morale acoperă indivizii și individele de prin ambasadele din România, atunci putem fi siguri ca ei au pierdut total și ireversibil. Au pierdut sensul istoriei și dreptul de a ne vorbi.

La ordin prusac, turistul Iohannis îl apără, de luni bune, pe procurorul comunist Lazăr. Înjură tot ce este românesc, asudă din greu să doboare un guvern legitim și legal, stînd la masa prezidențială cu tot felul de izmenari de prin metrou, fără bacalaureat terminat. Ioahnnis și toți ca el vor să înfrîngă o națiune. Cu ajutorul ambasadorilor precum Klemm și Hamilton, toți aceștia vor premierea procurorilor comuniști. Cît mai mincinoși, cu atât mai buni pentru Klemm. Cu cît prezintă mai mai mult putregai, cu atît sunt mai folositori diktatului ideologic anti-corupție. Practic minciuna democrației stă cu regele la masă.

Povestea Sofiei, într-o România de neclintit

Sofia făcea focul la o grădiniță. În fiecare zi, pentru copiii unui sat gorjean, o româncă simplă și săracă, plătită cu doar 400 de lei pe lună (cam cât cheltuie pe băutură în 10 minute Hamilton-ul sovietic din ambasada Canadei), bătrîna se scula cu noaptea în cap ca să își mai rotunjească pensia venetică pe care o avea de la fostul CAP. Dorea să muncească demn, ca să nu moară de foame. Nu cerșea, nu mințea, nu fura, nu striga în ulița mare despre corupție așa cum o fac toți internaționaliștii de caviar, precum Iohannis și Klemm. În România luptei anti-corupție a lui Iohannis și Lazăr, în Europa lui Macron și Merkel, bunica Sofia este dată afară. În același timp, în aceeași Românie, aflată sub diktat ideologic european, ne vorbesc cațavencii anti-corupției. Ca insulta europeană să fie și mai grea, pentru 40 de ani de muncă, bunica Sofia mai primește câțiva lei la pensia mizeră. Atât și nimic mai mult. Mecanismul nemernic, cel care l-a premiat pe procurorul comunist Lazăr, este aplicat ca pedeapsă pentru munca cinstită a bunicii Sofia. O femeie muncitoare este pedepsită de către Europa umanismului neo-marxist. Este alungată fără milă și fără o floare. În țara Hamilton-ului sovietic și ambasador canadian iubitor de procurori comuniști, pînă și un cîine mort are dreptul la flori și loc în cimitirul animalelor (și tort în formă de os de ros), în România anti-corupției promovate de către Klemm și Lazăr, o româncă săracă, o țărancă muncitoare este concediată pentru că așa vrea mușchii lor de democrați.

Femeia aceea muncea la 83 de ani, neisprăviților, pentru ca voi să distrugeți națiuni cu minciunile voastre purtate, în chiloți, fără pantaloni, prin văzul Bucureștilor. Iată cum fața adevărată a democrației anti-corupție se arată: premierea procurorilor comuniști și concedierea muncitorilor români.

Nota redacției – titlul și intertitlurile aparțin DC News

Sursa: https://www.dcnews.ro/lazar-iohannis-sofia-o-romanie-care-socheaza-hartmann-minciuna-democratiei-sta-cu-regele-la-masa-exclusiv_645703.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/