Arhive blog

Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

„Karl Marx a fost un filosof care a gîndit pentru viitor, a avut aspirații creative, iar astăzi este învinovățit de lucruri pentru care nu e responsabil și pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost răstălmăcite în opusul lor.“ (Jean-Claude Juncker, Trier, 5 mai 2018)

Uniunea Europeană îl reevaluează pe Marx.

Motivele sunt transparente. Marxismul este un produs intelectual al Europei civilizate, Marx însuși fiind un intelectual evreu german născut la Trier și care a trăit la Berlin, Paris și Londra. În mod reflex, europeanul de azi nu poate, mental, să suprapună marxismul „barbariei staliniste“, Ucrainei sovietizate, Poloniei lui Gomulka, României lui Ceaușescu și așa mai departe. Eșecul ideii comuniste în est este explicat de intelectualul occidental prin inadecvarea sofisticatelor concepții materialist-dialectice la popoarele chemate a le experimenta, unele grobiene, barbare, afectate de despotism oriental și misticism ortodox.

Există o linie roșie care străbate istoria mentalităților europene, încă din iluminism, și ea se referă la inferioritatea Europei de est, descrisă ca spațiu al paradoxurilor, al excentricității, un spațiu nesigur dar fragil, ușor de luat în stăpînire.

Larry Wolff, în „Inventarea Europei de Est. Harta civilizației în Epoca Luminilor“ [1] descrie cu acuratețe opera intelectualilor iluminiști care au pătruns în spațiul cuprins între Germania, Rusia și Imperiul Otoman (și numit convențional Orientul european sau Europa orientală – depinde de perspectivă!), au posedat acest spațiu de pe poziții de dominație intelectuală dar prin sugestii de natură sexuală, l-au imaginat și cartografiat prin călătorii reale sau imaginare, l-au sfătuit și populat după propriile lor asumpții și mentalități.

Este o istorie de 300 de ani care nu s-a sfîrșit nici în zilele noastre. În fapt, de la marchizul de Sade sau Casanova, care-și plasează întîmplările împănate de violuri și biciuiri masochiste în spațiul permisiv al Europei de Est, pînă la turistul care vine la Bran avid să cunoască „practicile lui Dracula“, pare că nimic nu s-a schimbat. Dacă Edward Gibbon, savant iluminist de primă mînă transforma un mileniu de istorie bizantină în perioada lungă a declinului Imperiului Roman, iar româna o includea cu nonșalanță în rîndul limbilor slave, atitudinea sa venea din acea ușurință cu care intelectualul privea facila și pasiva Europă orientală.

Hello Budapest!, exclamă și astăzi, pe scena de la București, vedeta pop venită de la Londra.

Mozart marca trecerea frontierei din Austria în Boemia (în fapt, mergea la Praga, la doi pași!) adoptînd o identitate nouă pentru sine, pentru familie și chiar pentru cîine: „Eu sunt Punkitititi, soția mea este Schabla Pumfa. Hofer este Rozka Pumpa (…)“ – nume fantezist pseudorientale [2] .

Cortina de fier, în fapt, nu au inventat-o Churchill și Stalin. Ea era acolo de secole.

Atitudinea occidentală este cea a luării în stăpînire a unei lumi tarate, cu mentalități primitive, colectivistă și imposibil de civilizat. Filosofii iluminiști condamnă cu asprime în țările de origine pedepsele corporale, dar în călătoriile făcute în est devin îngăduitori cu folosirea cnutului, își aduc ca suveniruri biciuri care-au servit maltratării bietelor ființe inferioare care populează țărmurile Mării Negre.

Toate aceste lucruri sunt extrem de importante ca să înțelegem mai bine de ce este Marx atît de apreciat astăzi de către liderii Uniunii Europene. Marx nu discriminează nici un moment oamenii în funcție de originea socială, de culoarea pielii sau de alte criterii. Și cu toate acestea, Marx discriminează cumplit. Instrumentul principal este unul ideologic și el se exprimă în termeni de conștiință socială – conștiința progresistă și înțelegerea legităților istoriei.

De exemplu: pentru Marx este un lucru pozitiv colonizarea franceză a Algeriei, așa cum pozitivă este înfrîngerea Mexicului de către SUA și răpirea de teritorii.

Pentru Marx nu există dreptate, noțiunile morale își au sursa în relațiile sociale și sunt constructe relative.

Pentru Marx, esențială este ridicarea oamenilor pe o altă treaptă istorică. Dacă o putere albă, europeană, ridică triburile indigene la viața modernă, atunci acesta este un proces pozitiv. Contează mai puțin victimele umane.

Marx scrie mult despre stăpînirea britanică în India. Deși recunoaște agresiunea colonizatoare asupra pașnicelor comunități indiene, el concluzionează, totuși, că oricît ar fi de dureros să le vezi azvîrlite într-un noian de calamități, iar pe fiecare dintre membrii lor pierzîndu-și vechile forme de civilizație ca și sursele de existență moștenite din moși strămoși, aceste comunități nu erau deloc inofensive și că era foarte bine ce s-a întîmplat cu ele. Era preferabil ca acești oameni să intre sub exploatarea civilizației engleze decît să stagneze în superstiție, în fatalitate imuabilă, în reguli tradiționale lipsiți de orice inițiativă istorică [3] .

Marx este susținătorul acerb al violenței: violența este moașa oricărei societăți vechi care poartă în pîntece una nouă. Însăși violența constituie o putere economică. (Capitalul, I, cap. 24,6) [4] . Cu toate acestea, tot Marx era de acord ca acolo unde societatea o permite se poate cuceri și pașnic puterea, în special în societățile foarte înaintate unde există o conștiință puternică a misiunii proletariatului: Marea Britanie, SUA, Olanda sau Germania.

Marx credea că eliberarea individului în cadrul unei societăți comuniste este intim legată de procese istorice și este o consecință a progresului. Nici un moment Marx nu afirma că ideile comuniste și o asemenea societate ar fi putut apărea în Evul Mediu, de exemplu. Potrivit lui, nu se pot arde etapele. El salută rolul burgheziei care a distrus societatea feudală.

Marxismul, ca orice ism, operează cu generalități. Pentru Marx sursa înțelegerii istoriei este lupta de clasă. Nu aspirația omului spre Bine sau geniile care schimbă istoria. Și, cu atît mai puțin, idealismele de toate felurile.

Așa cum se poate observa, evenimentul din 5 mai 2018 de la Trier, este urmarea firească a unei întregi concepții asumate la nivelul conducerii Uniunii Europene. Apelurile intelectualilor din Europa de Est adresate lui Jean-Claude Juncker de a nu participa la dezvelirea statuii lui Marx ar fi avut sens în măsura în care gestul acestuia ar fi fost accidental, de curtoazie, un gest rebel sau de simpatie personală. Nimic nu ne îndreptățește, însă, să gîndim astfel. Nu numai amploarea sărbătoririi lui Marx în întreaga lume a atras atenția. Este esențial faptul că președintele Comisiei Europene dezvelește o statuie, adică face apel la autoritate și la model, în condițiile în care niciodată comisarii europeni nu au arătat respect față de memoria unor personalități istorice ale statelor membre. Statuia nu e nici ea una nonconformistă, așa cum suntem obișnuiți la București. Ba este una cît se poate de clasică, din bronz și transmite privitorului înțelepciunea Părintelui fondator, așa cum numai chinezii știu să pună în valoare.

Discursul de comemorare a lui Marx a fost ținut de Jean-Claude Juncker în vechea biserică din Trier construită de Constantin cel Mare. Juncker urmează vechilor modele consacrate: Mehmed II Cuceritorul intra călare în Sfînta Sofia, Napoleon se încorona singur la Roma în prezența Papei, Bismarck impunea Franței cedarea Alsaciei și Lorenei în Sala Oglinzilor de la Versailles iar Kaizerul Wilhelm al II-lea rostea celebrul discurs de la Pekin: „iertarea nu trebuie acordată nimănui și nu trebuie luat nici un prizonier. Oricine ajunge în mîinile voastre trebuie să piară de sabia voastră. Trebuie să faceți în așa fel încît numele de German să fie amintit în China și peste 1000 de ani, ca orice chinez să nu îndrăznească să privească un German în ochi“. Deloc întîmplător România era chemată la Viena să semneze cedarea Ardealului de Nord…

Gestul lui Jean-Claude Juncker de a reabilita oficial marxismul într-o biserică face parte din același șir: umilirea revanșardă a adversarului. Cum nu credem în coincidențe, tot săptămîna trecută a fost lansat și mai ales foarte bine popularizat studiul comandat de Banca Mondială prin care se caută a se demonstra că eșecul marxismului în Europa de est s-ar datora înclinațiilor autoritariste ale ortodoxiei care a corupt puritatea doctrinei lui Marx.

Toată această explicație rezonează foarte bine cu fondul comun de atitudini iluministe caracterizate prin superioritatea civilizațională a Europei Occidentale față de Europa de Est, argumentată nu rasial ci evoluționist istoric de Marx. Jean-Claude Juncker l-a asimilat pe Marx în măsura în care doctrina acestuia se adresa unor oameni evoluați, cu o gîndire științifică. Societățile înapoiate precum cele din Europa de Est trebuie să treacă în primul rînd la exploatarea capitalistă, un lucru pozitiv care le scoate din letargia tradiționalistă. Se creează astfel condițiile apariției acelei conștiințe progresiste dotate cu o înaltă misiune socială, singura în măsură să conducă populațiile din est la civilizație și marxism.

Citindu-l pe Marx și cunoscînd imaginea est-europenilor în mentalitatea occidentală, se pot decanta ușor sursele proiectului Europei cu mai multe viteze: pe scara progresului unii au turație mai mare, alții mai mică.

Balcanii care gem sub povara grea a ortodoxiei, sunt cel mai puțin evoluați.

Europa centrală are alte standarde. Viteza progresului crește la catolicii socialiști din sud, pentru a ajunge la turație maximă la societățile nordice, aflate în plin proces de trecere la societatea utopică marxistă fără religie, fără stat, fără familie dar cu o solidă bază economică.

Progresul și apariția conștiinței sociale sunt fundamentele marxiste al Uniunii Europene. Mult timp s-a crezut și s-a afirmat eronat că ar fi vorba de o anulare a inechităților și o egalizare a veniturilor. Ridicarea nivelului de viață e, însă, cu siguranță, o consecință a schimbării mentalității care antrenează după sine nașterea unei societăți tehnico-științifice, o societate a omului nou. Aceasta, abia, permite un nivel de trai ridicat, așa cum se desprinde din crezurile marxiste ale liderilor Comisiei Europene.

NOTE:

[1] Larry WOLFF Inventarea Europei de Est. Harta civilizatiei in epoca luminilor. Traducere de Bianca Rizzoli, Editura Humanitas, Seria „Istorie”, Bucuresti, 2000

[2]  Ibidem, pag. 24

[3] Leszek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, ed. Curtea Veche, București, 2009, vol. I, pag.276

[4] Engels vorbea despre români ca fiind un popor care nu ar merita să mai existe în istorie datorită atitudinii sale conservatoare. „[Românii sunt] un popor fara istorie… destinați sa piară in furtuna revoluției mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei si [vor ] ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice… Disparitia lor de pe fata pamantului ar fi un pas inainte.”

Frederich Engels, Neue Rheinische Zeitung, 13 ianuarie 1849 („Lupta maghiarilor”)

Articolul semnat de Prof. Ioana Nancu a apărut în ediția online a Cotidianului din 10 mai 2018.

Sursa: https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Karl-Marx-nu-s-a-nascut-in-Orientul-European-150783

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Reclame

BerGOGlio, un straniu personaj (V)

Ultima cină

      Papa Francisc a acordat în 29 iunie 2014 un interviu cotidianului italian Il Messaggero.

Întrebare: „The Economist“, care v-a dedicat o copertă, a declarat că vorbiți ca Lenin. Vă recunoașteți în această descriere?

Papa Francisc: „Eu spun doar că comuniștii au furat steagul. Drapelul săracilor este creștin. Sărăcia este în centrul Evangheliei. Săracii sînt în centrul Evangheliei. Să luăm Matei, 25 protocolul după care noi vom fi judecați: am fost flămînd, mi-a fost sete, am fost în închisoare, am fost bolnav, gol. Sau să ne uităm la Fericiri, un alt drapel. Comuniștii spun că toate acestea sunt comuniste. Da, corect, douăzeci de secole mai tîrziu. Atunci cînd vorbesc, le-am putea spune: dar voi sunteți creștini“ (rîde).

Esența sau punctul central al Evangheliei o constituie mîntuirea, care este obținerea vieții veșnice. Francisc ignoră scopul real al Bisericii, mîntuirea sufletelor, reducînd aceasta la ceea ce ține de justiția socială, la ajutorarea celor săraci. A-i ajuta pe cei săraci este caritabil, dar pe lîngă hrănirea trupului, este nevoie și de hrănirea sufletului.

După cum se poate observa, Francisc este un propovăduitor al ideilor umaniste.

    Umanismul, o aşa-numită dorință de a se îngriji de necesitățile rasei umane, prin eliminarea injustiţiei sociale, este un lucru greşit. Cei care adoptă umanismul în vieţile lor fac aceasta ca pe un substitut pentru credinţa în Dumnezeu şi este de înţeles de ce fac aceasta. Din păcate, multe religii au produs schismatici al căror comportament nu este influenţat de către Dumnezeu. Ura lor faţă de alţii şi intenţiile lor criminale sunt exercitate în Numele lui Dumnezeu cînd , de fapt, satana însuşi este cel care inspiră fiecare mişcare pe care ei o fac. El face aceasta pentru a-i conduce pe oameni departe de Dumnezeu. Aceste suflete întunecate comit acte teribile de nedreptate şi folosesc Numele Tatălui Meu preaiubit pentru a-şi duce la îndeplinire acţiunile josnice. Apoi, ei justifică aceste acţiuni în numele religiei lor şi astfel îi determină pe mulți oameni să respingă orice credință în Dumnezeu.

Umanismul laic, deoarece aplaudă toate lucrurile bune făcute în numele dreptăţii sociale, este foarte atrăgător pentru acele suflete care au o inimă sensibilă, pentru că intenţiile lor sunt bune. Din păcate, atunci cînd ei îmbrăţişează această doctrină, ajung să considere Crearea lumii drept un accident cauzat de natură. Dar acesta este un neadevăr, deoarece lumea a fost creată de Tatăl Meu Veşnic. Nici un om de ştiinţă nu va fi vreodată capabil să explice Crearea lumii, deoarece aceste cunoştinţe nu vor fi făcute cunoscute niciodată omului.

     A respinge supranaturalul şi Divina Existenţă a lui Dumnezeu înseamnă a respinge indicațiile morale care vin de la Dumnezeu. Aceasta înseamnă că moralitatea, sentimentul profund a ceea ce este plăcut sau neplăcut  lui Dumnezeu, nu poate fi susţinută, iar aceasta conduce la întuneric. În schimb, omul va deveni concentrat numai asupra nevoilor sale materiale şi îşi va neglija sufletul. În apropierea morţii, sufletul său, pe care el a refuzat să-l considere drept un Dar de viață dătător care vine de la Dumnezeu, va refuza în continuare să accepte Milostivirea lui Dumnezeu. În acest stadiu, multe asemenea suflete sunt complet înstrăinate de Milostivirea lui Dumnezeu. (Mesajul lui Isus către Maria Îndurării Divine din 27 iunie 2014)

În privința comuniștilor, aceștia sînt atei. Karl Marx, unul din fondatorii şi teoreticienii socialismului ştiinţific, considera religia atît ca o mistificare periculoasă care permite fuga de realitate  – „opiumul poporului“ – cît şi ca „suspinul făpturii asuprite“, adică strigătul înăbuşit împotriva opresiunii.

Să ne amintim (dacă cumva am uitat, deși un asemenea lucru nu se uită) de experiența noastră comunistă, tristă și tragică pentru mulți dintre noi.

Din nefericire va trebui să o mai experimentăm încă o dată, dar așa cum ne asigură Mîntuitorul, pentru o scurtă perioadă de timp.

Surse: http://www.papaboys.org/intervista-esclusiva-del-papa-rilasciata-al-messaggero-la-pubblichiamo/

http://fr.internationalism.org/rint110/religion.htm

Copyright © 2013-2014 Revelații ale cerului