Arhive blog

Califatul din Levant (III)

Declararea califatului din 29 iunie 2014 şi apelul Statului Islamic ca mişcările jihadiste să-i jure credinţă au stîrnit reacţii diverse din partea acestora.

Frontul Islamic şi jihadiştii Frontului Al-Nosra consideră că proclamarea califatului este „nulă şi neavenită, legal şi logic.“

La 1 iulie 2014 guvernul SUA a afirmat că „această declaraţie nu înseamnă nimic pentru populaţiile din Irak şi Siria“. Michael Hayden, director al NSA din 1996 pînă în 2005, apoi al CIA între 2006 şi 2009, declara în 30 iunie 2014: „Cu cucerirea de către insurgenţi a majorităţii părţii teritoriului sunit, Irakul a încetat deja practic să existe. Divizarea este inevitabilă.“

Masoud Barzani, preşedintele regiunii autonome a Kurdistanului irakian, intenţionează să supună unui referendum independenţa regiunii.

La 4 iulie 2014, Al-Qaida din Magrebul islamic a publicat un comunicat în care a respins califatul SI. Ea a denunţat proclamaţia făcută „fără consultarea şefilor mujahedinilor“ şi a cerut SI să se pronunţe asupra şanselor pe care le rezervă emiratelor autoproclamate ca Emiratul islamic al Afganistanului şi Emiratul islamic al Caucazului. Al Qaida a declarat „că vrea un califat, pe calea profeţiei, pe baza şurei (consultării) şi care caută să-i unească pe musulmani şi să le cruţe sîngele.“

Tot în 4 iulie 2014, Youssef al-Qaradâwî, preşedintele Uniunii Internaţionale a savanţilor musulmani, membru al confreriei Fraţilor musulmani precum şi al Consiliului european pentru cercetare şi fatwa a declarat că SI „a violat sharia“. Conform acestuia titlul de calif trebuie „acordat de către întreaga naţiune musulmană“, iar „un grup cunoscut prin atrocităţile sale şi vederile sale radicale nu susţine proiectul islamic.“

La 19 august 2014 marele muftiu al Arabiei Saudite, Abdul Aziz ibn Abdillah Ali ash-Shaykh a denunţat „ideile extremiste, radicaliste şi teroriste“ ale jihadiştilor SI şi a declarat că aceştia din urmă reprezintă „duşmanul numărul unu al islamului“. El a afirmat că de fapt „musulmanii sînt principalele victime“ ale spolierii lor.

Alte grupări jihadiste din Indonezia, Egipt, Afganistan sau Algeria s-au aliat în ultimele luni S.I.

Conform lui Henry Laurens, istoric al lumii arabe de la Collège de France, acest califat face parte din clasa „inventării tradiţiei“ în sensul în care el „este tot atît de fantezist ca şi felul în care Hollywood-ul reprezintă Evul Mediu […] sîntem în plin imaginar de categoria a doua […] pentru că aceasta nu are nimic de-a face cu realitatea istorică a califatului.“

În octombrie 2014, o sută de savanţi musulmani au trimis o scrisoare deschisă lui Abu Bakr al-Baghdadi acuzînd organizaţia de a fi „întinat islamul“.

Statul Islamic este condus de un „guvern“ format din opt oameni, doi adjuncţi care se ocupă de problemele siriene şi irakiene şi un consiliu de război compus din trei membri.

Din punct de vedere politic, Statul Islamic este condus de către Abu Bakr al-Baghdadi, care şi-a atribuit titlul de „califul Ibrahim“ şi care se află în fruntea puterii executive şi a celei judecătoreşti. Este ajutat de către doi foşti generali irakieni, care acţionează unul pe teritoriul irakian, celălalt pe cel sirian.

Puterea executivă cuprinde de asemenea un „cabinet“ care îl „consiliază“ pe al-Baghdadi în luarea deciziilor privind Statul Islamic şi a cărui componenţă rămîne necunoscută.

În privinţa exercitării puterii judecătoreşti, califul este ajutat de un „consiliu consultativ“. Nu există putere legislativă în sensul de instituţii politice care să dezbată şi să voteze legi (adunare, senat, sau parlament).

Statul Islamic consideră că „legea islamică este singura lege aplicabilă“.

În plan administrativ Statul Islamic este împărţit în şapte provincii sau vilayets în fruntea cărora e află guvernatori.

În privinţa efectivelor militare ale SI există mai multe evaluări.

La începutul anului 2014, Charles Lister estima că SIIL număra între 5.000 şi 6.000 de luptători în Irak şi în Siria între 6.000 şi 7.000 de combatanţi.

La începutul lunii iulie 2014, jurnalul britanic Daily Telegraph arăta, pe baza unor documente aparţind SI şi la care a avut acces analistul irakian Hisham al Hashimi, că numărul luptătorilor din Irak s-ar ridica la 25.000.

La 19 august 2014, OSDH afirma că efectivele SI în Siria erau de circa 25.000 de luptători, din care 20.000 de străini, 6.000 au fost recrutaţi numai ăn luna iulie.

La mijlocul anului 2014, CIA estima forţele SI între 20.000 şi 31.000 de combatanţi în Siria şi Irak.

Efectivele militare ale acestei organizaţii teroriste cuprind un număr semnificativ de străini. Conform Departamentului de Stat al SUA, între 2011 şi 2014 au sosit din 50 de ţări 12.000 de combatanţi, din care 100 de americani.

În luna august 2014 OSDH afirma că numărul luptătorilor străini era de 20.000, originari din zona Golfului, Cecenia, Europa, China.

Conform hebdomadarului britanic The Economist, în mai 2014 SI număra în Siria circa 12.000 de voluntari din lumea musulmană, din care 3.000 de tunisieni, 2.500 de saudiţi, 2.089 de iordanieni, 1.500 de marocani, 890 de libanezi, 550 de libieni, 400 de turci, 358 de egipteni, 247 de irakieni, 186 de ceceni, 114 de palestinieni şi 71 de kuweitieni.

Peste 3.000 de alţi luptători au venit din Occident, din care 700 de francezi, 400 de britanici, 270 de germani, 250 de belgieni, 250 de australieni, 120 de neozeelandezi, 100 de danezi, 70 de americani, 60 de austrieci, 50 de norvegieni, 30 de irlandezi, 30 de suedezi şi 30 de arabi israelieni.

Washington Post estima în octombrie 2014 că SI număra 16.000 de combatanţi nesirieni şi că aproximativ 100 de voluntari străini intră în fiecare lună în Siria, pentru a se alătura jihadiştilor.

În aceeaşi perioadă ONU considera că SI numără 15.000 de combatanţi străini, originari din 80 de ţări.

SI a pus la punct un sistem de recrutare şi îndoctrinare a copiilor de la vîrsta de 6 ani. Ei sînt fie răpiţi, fie se alătură „conştient“ organizaţiei şi sînt antrenaţi în mînuirea armelor, pentru a fi folosiţi în scopuri militare ca infanterişti, „spioni“ scuturi umane pe cîmpul de luptă sau ca rezervă de sînge pentru răniţi. Conform ONU, SI îi utilizează pe copii în atentate sinucigaşe.

În ceea ce priveşte armamentul,  New York Times, arăta că peste 80% din cantitatea acestuia provine din China, Rusia, fosta Uniune Sovietică, SUA şi Serbia.

Jean-Yves le Drian, ministrul francez al Apărării, declara că SI dispune de 3.000 de vehicule militare 4×4 Humvee, 50 de tancuri grele, 150 de blindate uşoare şi 60.000 de arme individuale.

La 17 octombrie 2014, OSDH afirma că SI dispune în Siria de 3 avioane de vînătoare pilotate de transfugi ai armatei irakiene, din care două au fost capturate în timpul bătăliei de la Tabqa, probabil MIG 21 sau MIG 23.

Pînă în 2013, în timpul războiului civil sirian, SIIL a beneficiat de ajutor financiar din partea Arabiei Saudite şi al altor ţări din zona Golfului, dar susţinerea a încetat în ianuarie 2014 cînd SIIL a intrat în război împotriva altor grupări rebele siriene ale Frontului Islamic, Frontului al-Nosra şi a Armatei siriene libere care, la rîndul lor, sînt finanţate de ţările din Golf.

În martie 2014 Arabia Saudită a catalogat Statul Islamic ca „organizaţie teroristă“.

De atunci, SI nu este susţinut de nici un stat din regiune. Organizaţia primeşte ajutor financiar din partea unor donatori individuali, majoritatea originari din zona Golfului. Ea a deturnat fondurile unor acţiuni caritative. Controlează exploatările de petrol din Siria şi organizează trafic de arme şi carburant. În zonele controlate de ei, jihadişti adună impozitele pe care le percep de la populaţie şi practică ocazional furturi, răpiri şi extorcări de fonduri. Conform Consiliului pentru Relaţii Externe şi cotidianului Washington Post, organizaţia a colectat într-o lună 8 milioane de dolari, aproape 100 de milioane de dolari pe an.

Conform unui studiu al Iraqoilpetrol din 9 iulie 2014, SI ar cîştiga de la 1 la 3 milioane din cotrabanda de petrol.

Conform companiei americane IHS, din petrolul comercializat, SI ar cîştiga 2 milioane de dolari pe zi. Petrolul este vîndut prin Turcia, Siria şi prin intermediul kurzilor.

La începutul lui septembrie 2014, ambasadoarea Uniunii Europene în Irak, Jana Hybaskova a afirmat în faţa deputaţilor Comisiei afacerilor externe a Parlamentului european că „din nefericire, statele membre al Uniunii Europene cumpără acest petrol“. Această afirmaţie este contestată deşi, nu este imposibil ca petrolul SI să se găsească în Europa prin intermediul reţelelor paralele turce.

Conform cotidienelor The Guardian şi New York Times, SI practică şi comeţul cu opere de artă, jaful din regiunea al-Nabuk, estimîndu-se la circa 28 de milioane de euro.

După cucerirea la 10 iunie a oraşului Mosul, SI a intrat în posesia unor mari sume de bani lichizi din bănci, circa 425 de milioane de $.

Mathieu Guidère, profesor universitar şi islamolog, afirma că „banii nu se află direct în mîinile lor, ci în cele ale aliaţilor tribului Shammar, din care provine guvernatorul băncii centrale din Mosul.“ Alte bănci irakiene au fost jefuite, astfel că în iunie 2014 SI dispunea de un capital de peste 2,3 miliarde de $, devenind cel mai bogat grup terorist din lume, depăşindu-i pe talibanii afgani care deţin circa 400 de milioane de $, gruparea Hezbollah, cu fonduri între200 şi 500 de milioane de $ şi organizaţia columbiană FARC cu fonduri între 80 şi 350 de milioane de $.

Conform unui raport din luna noiembrie al Reuters, resursele în teritoriile controlate de SI s-au ridicat la 2,906 miliarde de $, din care 38% din comerţul cu petrol, 17% din cel cu gaz natural, 12% din impozite, 10% din producţia de fosfat, 10% din vînzările de ciment, 7% din agricultură, 4% din răscumpărări de persoane şi 2% din donaţii.

Conform jurnalului al-Monitor, SI ar practica şi transplantul de organe.

SUA a sprijinit reţeaua teroristă islamică încă din perioada administraţiei Reagan. Între l982 şi 1992, CIA a recrutat 35.000 de mii de jihadişti, din 43 de ţări musulmane pentru a lupta în Afganistan împotriva URSS.

Reagan-Mujahedeen

Ronald Reagan îi întîlneşte pe comandanţii mujahedinilor afgani la Casa Albă în 1985

Programul Washington-ului de „luptă împotriva terorismului“ în Irak şi Siria constă în a-i susţine pe terorişti.

Statul Islamic a fost la origine o entitate legată de al-Qaida şi creată de către sistemul de informaţii american cu susţinerea MI6 britanic, al Mossad-ului israelian, al Inter-Services Intelligence pakistanez şi al General Intelligence Presidency saudite. NATO şi Înaltul Comandament Turc au fost responsabili de recrutarea mercenarilor pentru SI şi Frontul al-Nosra, încă de la începutul insurecţiei siriene din martie 2011.

Conform serviciului de informaţii israelian, iniţiativa a constat într-o campanie de înrolare a mii de voluntari musulmani din ţările Orientului Apropiat şi din lumea musulmană. Armata turcă i-a găzduit, i-a format şi le-a asigurat trecerea spre Siria.

Din 2012 pînă în 2014 „Turcia a dus o politică de susţinere a grupărilor care îi combat pe kurzi şi regimul lui Bashar al-Assad, din care mai multe organizaţii jihadiste. Lăsîndu-le mai ales să-i tranziteze teritoriul, le-a servit şi ca ascunzătoare uşurîndu-le traficul de arme şi echipamente. Pentru numeroşi observatori, această dinamică permisivă a favorizat dezvoltarea SI pe acest teritoriu.“

Daniel Pipes, ziarist american al cotidianului Washigton Times scria: „Turcii au oferit mai mult decît o trecere uşoară a frontierei, au furnizat cea mai mare parte a fondurilor, logistica, antrenamentul şi armele SI. Turcii rezidenţi nu departe de frontiera siriană vorbesc de ambulanţe turceşti care pleacă în zonele de luptă dintre kurzi şi SI pentru a-i evacua pe răniţii SI spre spitalele turceşti.“

În Turcia Partidul Republican al Poporului acuză de asemenea guvernul că susţine SI. Prim-ministrul Recep Tayyip Erdoğan neagă orice alianţă cu grupările armate islamiste din Siria şi Irak.

În rîndurile SI există forţe speciale şi servicii de informaţii occidentale. La formarea rebelilor jihadişti din Siria au participat forţe speciale britanice şi ale MI6.

Experţi militari occidentali au lucrat pe bază de contract cu Pentagonul şi i-au instruit pe terorişti în utilizarea armelor chimice.

„Statele Unite şi cîţiva dintre aliaţii lor europeni utilizează antreprenori apropiaţi  Ministerului Apărării pentru a le arăta rebelilor sirieni cum să securizeze stocurile de arme chimice în Siria“ au declarat la CNN un înalt responsabil american şi mai mulţi diplomaţi de rang înalt (CNN Report, 9 decembrie 2012)

Practica decapitării utilizate de SI face parte din programele de antrenament ale teroroştilor sprijiniţi de SUA şi pusă în practică în Arabia Saudită şi Qatar.

Un mare număr de mercenari ai SI recrutaţi de către aliaţii SUA sînt criminali condamnaţi care au fost eliberaţi din închisorile saudite cu condiţia alăturării la SI. Condamnaţii la moarte saudiţi au fost recrutaţi pentru a se alătura brigăzilor teroriste.

Israelul a susţinut brigăzile SI şi ale al-Nosra pe Platoul Golan.

Jihadiştii au întîlnit oficiali israelieni ai Tsahal, precum şi pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Superiori de rang înalt din cadrul Tsahal recunosc tacit că „elemente ale jihadului mondial din Siria“ (SI şi al-Nosra) sînt susţinute de către Israel.

netanyahu-mercenary-hospital

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării Moshe Ya’alon, alături de un mercenar rănit, la spitalul militar israelian de campanie pe platoul Golan ocupat la frontiera cu Siria, în 18 februarie 2014

Mercenarii SI sînt infanterişti ai alianţei militare occidentale. Mandatul lor tacit este de a devasta şi a distruge Siria şi Irakul, în numele celor pe care-i sprijină SUA.

mccain

Senatorul american John McCain l-a întîlnit pe şeful teroriştilor jihadişti în Siria

Miliţia SI, actualmente ţinta prezumată a campaniei de bombardamente ale SUA şi NATO în virtutea unui mandat de „luptă împotriva terorismului“ este susţinută clandestin de către SUA, care împreună cu aliaţii săi continuă să furnizeze ajutor militar SI.

Bombardamentele SUA şi ale aliaţilor lor nu vizează SI ci infrastructura economică a Irakului şi Siriei, din care uzine şi rafinării de petrol.

Proiectul califatului SI relevă un program de lungă durată a politicii externe a SUA, avînd ca scop divizarea Irakului şi Siriei în teritorii distincte: un califat islamist sunit, o republică şiită arabă şi o republică a Kurdistanului.

Notă: Într-un mesaj publicat la 22 septembrie 2014, Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvînt al Statului Islamic, îndeamnă la asasinarea  americanilor, europenilor, australienilor sau a oricărui cetăţean al ţărilor care au intrat în coaliţia împotriva SI.

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_islamique_%28organisation%29#Reconnaissance_ou_contestation_du_califat_de_l.27.C3.89tat_islamique_dans_le_reste_du_monde

http://www.mondialisation.ca/vingt-six-verites-sur-le-groupe-etat-islamique-ei-quobama-veut-vous-cacher/5415419

http://www.ibtimes.com/how-isis-pillages-traffics-sells-ancient-artifacts-global-black-market-1605044

Copyright © 2013-2015 Revelații ale cerului

 

 

 

Reclame

Califatul din Levant (II)

La începutul lunii septembrie 2014, după marile ofensive ale verii din Samara, Mosul şi Deir ez-Zor, Jean-Charles Brisard, specialist în probleme legate de terorism, considera că Statul Islamic (SI) avea o populaţie de circa 8 milioane de locuitori.

În toamna lui 2014 ea a crescut la 10 milioane, datorită extinderii controlului SI în Siria, asupra guvernoratelor Racca, Deir ez-Zor, Alep şi Hassaké, iar în Irak asupra provinciilor al-Anbar, Salah ad-Din şi Ninive.

Oraşul Mosul a devenit capitala religioasă şi intelectuală, în timp ce oraşul Racca a devenit capitala politică şi militară a califatului.

În nordul Irakului creştinii, turcmenii, shabakii şi yazidiţii sînt victime ale Statului Islamic. La Mosul, aproximativ 200 de membri ai diferitelor minorităţi au fost ridicaţi în lunile iunie şi iulie 2014, din care cel puţin 11 au fost ucişi.

Sarah Leah Whitson, directoarea Diviziei Orientului Mijlociu şi Africii de Nord a organizaţiei Human Rights Watch a afirmat: „Simplul fapt de a fi turcmen, shabak, yazidit sau creştin în regiunea controlată de SIIL poate însemna pierderea serviciului, a libertăţii sau chiar a vieţii.“

În seara zilei de 17 iulie 2014, Arhiepiscopia siriacă catolică din Mosul a fost incendiată de către jihadişti.

În 18 iulie 2014 Statul Islamic a lansat tot la Mosul un ultimatum adresat locuitorilor creştini. Jihadiştii s-au adresat acelora care au refuzat să se convertească la islam sau să plătească jizia şi le-a ordonat să părăsească oraşul pînă dimineaţa, în caz contrar urmînd să fie ucişi.

Într-un comunicat distribuit la Mosul, Statul Islamic a declarat: „Noi le propunem trei opţiuni: islamul, dhimma şi dacă ei refuză cele două opţiuni, nu rămîne decît sabia.“

Acest anunţ a provocat exodul a numeroşi creştini în direcţia Dahuk şi Erbil, în Kurdistanul irakian.

Statul Islamic a comis de asemenea distrugeri ale siturilor religioase creştine considerate ca „eretice“.

La 24 iulie, la Mosul mormîntul profetului Iona, din interiorul moscheii cu acelaşi nume, a fost distrus de jihadişti. Construit între secolele al IV-lea şi al VIII-lea, acesta a reprezentat un loc de pelerinaj atît pentru creştini cît şi pentru musulmani.

Mormîntul lui Iona

Iona deţine un loc foarte important în islam, iar Coranul cuprinde descrierea periplului său. În cea de-a zecea surată care poartă numele de „Yûnus“, în arabă  يونس, se specifică că Iona a fost efectiv ascultat şi urmat de poporul său. Tradiţia islamică menţionează cîteva detalii referitoare la filiaţia sa cu Beniamin şi de asemenea numele tatălui său care este citat într-un hadit în care Mahomed pune în gardă comunitatea sa să nu-l considere mai bun decît Iona: „Nu spuneţi că sînt mai bun decît Yûnus ibn Matta (Jona fiul lui Amitthaï).“ Tot în Coran se găseşte o referire la Ninive, oraşul natal al lui Iona.

Din cei 12 profeţi ai Vechiului Testament, Iona şi Zaharia sînt singurii menţionaţi în Coran.

La 4 august 2014 în timpul războiului în Irak, oraşul Sinjar a căzut în mîinile jihadiştilor în urma unei scurte bătălii împotriva peshmergas, forţele militare din Kurdistanul irakian. Zeci de mii de yazidiţi au fugit din oraş şi din satele învecinate pentru a se refugia în Kurdistanul iranian. Între 3 şi 15 august 2014, în timpul exodului, aproximativ 600 de civili au fost masacraţi şi sute dintre ei au fost arestaţi.

Între 2.500 şi 7.000 de yazidiţi au fost capturaţi de către SI, printre care mai multe sute sau mii de femei care au fost transformate în sclave sexuale.

Yazidiţii formează marea majoritate a victimelor, alături de femeile din comunităţile shabak, turcmenă, şiită şi creştină, care de asemenea au fost capturate.

„Pentru Statul Islamic femeile trebuie să fie supuse şi dezumanizate. Luptătorii le consideră obiecte comerciale şi sexuale. Le capturează, le închid şi le transformă în prăzi de război. În califatul proclamat, femeia nu este cetăţeană (locuitoare a unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat) , ci o sclavă casnică şi sexuală la discreţia soţului său.“ Afirmaţiile îi aparţin specialistei franceze în politologie, Myriam Benraad.

Conform mărturiei unei familii care a locuit la Mosul, iar acum s-a refugiat la Paris, în data de 16 august 2014, în piaţa publică a oraşului au fost vîndute 700 de femei yazidite cu preţul mediu de 150$.

În octombrie 2014, în publicaţia cu caracter propagandistic Dabiq, SI a explicat folosirea ca sclavi a femeilor şi copiilor yazidiţi, consideraţi ca pradă de război. Conform acestui text, care se bazează pe legea islamică, creştinii şi evreii scapă de acest tratament cu condiţia ca familiile lor să plătească jizia.

Un luptător al SI declara postului de radio RFI următoarele: „Ele sînt cumpărate pentru munci casnice, ele se ocupă de casă […]. Aceste femei nu sînt sclave sexuale, sînt sclave, nimic mai mult. Sclavele cu care stăpînii lor pot avea raporturi sexuale şi dacă din aceste uniuni se nasc copii, Statul Islamic le consideră musulmane.“ Multe din femeile yazidite preferă să se sinucidă decît să devină sclave.

Nazand Bagikhany, consilier al guvernului regional kurd, afirma că aceste femei suportă îndeosebi „violuri sistematice şi sclavie sexuală“ iar în pieţele din Mosul şi Racca femeile care erau vîndute, purtau etichete de preţ.

Conform Human Right Watch „organizaţia islamică ar deţine cel puţin 366 de persoane, dar acest număr ar putea fi de trei mai mare.“ Ea a denunţat agresiunile sexuale ale căror victime sînt femeile yazidite cumpărate şi vîndute de jihadişti. Ea a considerat că „ridicarea şi abuzurile sistematice care fac obiectul civililor yazidiţi pot constitui crime împotriva umanităţii“, această părere fiind împărtăşită de asemenea de către ONU în 21 octombrie 2014.

Conform unui document datat în 16 octombrie 2014, prezentat de agenţi de presă Iraqi news

(http://www.iraqinews.com/features/exclusive-isis-document-sets-prices-christian-yazidi-slaves/), SI ar fi fixat preţurile de vînzare, ca sclave, ale femeilor yazidite şi creştine, între 138 şi 38 de euro.

„O fetiţă în vîrstă de la 1 an la 9 ani ar costa 200.000 de dinari (138 de euro), o fată între 10 şi 20 de ani, 150.000 de dinari (104 euro), o femeie între 20 şi 30 de ani, 100.000 de dinari (69 de euro),o femeie între 30 şi 40 de ani 75.000 de dinari (52 de euro) şi o femeie între 40 şi 50 de ani, 50.000 de dinari (35 de euro).“ Documentul stipulează interdicţia „de a cumpăra mai mult de trei femei“, cu excepţia „turcilor, sirienilor sau arabilor din Golf“.

Mişcare extrem de violentă, Statul Islamic este responsabil de masacre sîngeroase. În timpul războiului din Irak şi al războiului civil din Siria, trupele lui au executat aproape sistematic militari ţi combatanţi ai armatelor irakiene şi siriene făcuţi prizonieri, precum şi rebeli sirieni, inclusiv luptători ai Frontului al-Nosra şi ai altor grupări jihadiste.

Mai multe masacre au fost comise împotiva civililor, în special yazidiţi sau împotriva tribirilor sunite ostile SI ca al-Shaitat sau Albu Nimr. De asemenea a condamnat la moarte sute de membri de-ai săi, autori ai unor deturnări de fonduri, furturi sau dezertări.

Metodele de execuţie curente sînt prin împuşcare, decapitare şi crucificare.

SI este acuzat de către ONU, Liga Arabă, SUA şi UE de crime de război, purificare etnică şi crime împotriva umanităţii.

În Irak Statul Islamic din Irak şi Levant a ucis în atentate, comise în special împotriva şiiţilor, din martie pînă în noiembrie 2013, 6.000 de persoane.

Conform politologului libanez Ziad Majed, 400 de persoane, în majoritate rebeli suniţi, au fost executate în 2013 de către EIIL, iar aproximativ 1.200 au fost făcute prizoniere.

În 2014 au fost raportate cîteva execuţii prin crucificare.

După bătălia de la Mosul din 10 iunie 2014, SI a cucerit închisoarea din Badoush şi a masacrat 670 de prizonieri şiiţi.

În 13 iunie 2014, SIIL a revendicat masacrul a 1.700 de persoane şiite ale armatei irakiene din Tikrit, iar conform Human Rights Watch, din 11 pînă în 14 iunie 2014, au fost executaţi între 160 şi 190 de oameni. Un cont pe Twitter considerat ca apropiat al SIIL a publicat fotografii ale execuţiei unor prizonieri.

Tot conform Human Rights Watch, în 16 iunie 2014, în apropiere de Kirkuk, au fost masacraţi cel puţin 60 de şiiţi turcmeni, printre care şi copii.

În seara zilei de 17 iulie, o tănără văduvă de 26 de ani, acuzată de adulter a fost lapidată în apropiere de Racca. Conform OSDH (Observatorul Sirian al Drepturilor Omului), aceasta este prima execuţie de acest tip comis în Siria de către SI, pentru ca în ziua următoare, tot la Racca,a doua femeie să aibă aceeaşi soartă. De asemenea şi homosexualii sînt executaţi prin lapidare.

Jihadiştii SI au decapitat în 19 august şi 2 septembrie 2014 pe jurnaliştii americani James Foley şi Steven Sotloff, iar în 13 septembrie, 3 octombrie şi 16 noiembrie 2014 pe lucrătorii umanitari David Haines, Alan Henning, respectiv Peter Kassig.

În 27 şi 28 august 2014 după bătălia de la Tabqa, jihadiştii au executat între 160 şi 200 prizonieri ai armate siriene.

În septembrie 2014 Amnesty International a publicat un raport în care a acuzat SI de a fi dus „campanie sistematică de purificare etnică“ în nordul Irakului şi de a se fi dedat la execuţii în masă.

Bazîndu-se pe mărturii ale supravieţuitorilor Amnesty i-a acuzt pe jihadişti de „crime de război, în special execuţii sumare în masă şi răpiri vizînd sistematic minorităţile din nordul Irakului, în special pe creştini, turcmeni, şiiţi şi yazidiţi.“ Amnesty a afirmat că are „dovezi că multe omoruri în masă şi sute sau poate mii de răpiri au avut loc în august în regiunea Sinjar.“

La sfîrşitul lui octombrie 2014, în Irak jihadiştii au executat între 300 şi 400 de membri ai tribului Albu Nimr-din care 50 de femei şi copii- care s-au revoltat împotriva lor

Conform OSDH, Statul Islamic a executat între 28 iunie şi 27 decembrie 2014, cel puţin 1878 de persoane în Siria, din care 1.175 de civili, 502 soldaţi şi miliţieni ai regimului sirian, 80 de rebeli şi luptători ai Frontului al-Nosra şi 120 dintre propriii lor combatanţi pentru tentativă de dezertare.

Conform aceleiaşi surse, în întregul an 2014,jihadiştii au ucis 76.021 de sirieni, din care 17.790 de civili, din care 3501 de copii şi 1987 de femei.

 

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_islamique_%28organisation%29

http://syriahr.com/en/2015/01/76021-people-killed-in-20014/

Copyright © 2013-2015 Revelații ale cerului

Califatul din Levant (I)

          Levantul este una dintre cele mai fascinante regiuni ale lumii, un ţinut îndepărtat, plin de mister şi exotism, dar şi un teritoriu al cărui trecut tumultuos se vrea a fi, astăzi, reînviat.

„Levant“ este la origine un cuvînt care provine din franceza medievală şi înseamnă „orient“ sau „răsărit“. El desemna la început toate teritoriile mediteraneene din estul Italiei, adică nu numai Levantul actual, ci şi regiunile Imperiului Bizantin. Acest sens s-a păstrat pentru a indica teritoriile care depindeau de Imperiul Otoman. Locuitorii imperiului se numeau „levantini“.

Levantul cuprindea în mod tradiţional ţările coastei răsăritene a Mării Mediterane, în primul rînd Libanul şi Siria (Statele Levantului). Însă regiunea includea şi Israelul, Palestina, Iordania şi Egiptul (una din direcţiile Ministerului Francez al Afacerilor Externe s-a numit mult timp „Africa-Levant“ şi includea Palestina şi Egiptul).

Pentru istoricii şi politicienii secolului al XIX-lea, Levantul reprezenta regiunea cuprinsă între oraşul Tars şi Marea Roşie.

Astăzi el este cunoscut sub numele de „Orientul Apropiat“ sau „Orientul Mijlociu“, în engleză „Middle East“. El corespunde denumirii arabe Machrek (المشرِق) care derivă din rădăcinile consonantice ch-r-k, „est“sau „răsărit“, regiune care include şi Irakul.

Un alt termen arab utilizat pentru acest teritoriu este „ash-Sham“ (الشام), care cuprinde în versiunea sa lărgită Siria, Libanul, Iordania, Palestina şi o parte a sudului Turciei.

levantmap

Zonă de interes geopolitic major, Levantul a devenit cu atît mai interesant, cu cît în ultimii ani, în estul Mării Mediterane au fost descoperite imense zăcăminte de gaze naturale.

(vezi: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/08/25/gazul-natural-miza-noilor-conflicte-ii-6/)

De curînd, pe scena politică a regiunii şi-a făcut apariţia o puternică organizaţie jihadistă, sprijinită de CIA (vezi: https://revelatiialecerului.wordpress.com/2014/06/20/divizarea-irakului/)care s-a autointitulat: „Statul Islamic din Irak şi Siria“, „Statul Islamic din Irak şi Marea Sirie“, „Statul Islamic din Irak şi Levant“, sau „Statul Islamic din Irak şi al-Sham“.

În articolul său „Why Do Iraq’s Rebels Have So Many Different Names?“ („De ce rebelii irakieni au nume atît de diferite?“) jurnalistul şi eseistul american Paul Berman a explicat succint semnificaţia utilizării denumirilor.

El a afirmat că a numi insurgenţa „Statul Islamic din Irak şi Siria“ sugerează că, la un anumit nivel, jihadiştii operează în parametrii normali ai statelor actuale.

Numele de „Marea Sirie“ şi „Levant“ sugerează că anumite obiective din programul jihadist se întind dincolo de graniţele actuale ale statului.

„Sham“ este o denumire arabă . În secolele de început ale islamului, „sham“ însemna Damascul şi teritoriile înconjurătoare, de unde, unii dintre primii califi au condus marele lor imperiu islamic.Titulatura de „Statul Islamic al Irakului şi al-Sham“-ului aduce aminte de doctrina jihadistă de reînviere a vremurilor de mult apuse.

Utilizarea termenului de Marea Sirie aminteşte de Califatul Arab al Bilad-al-Sham-ului, care cuprindea estul Mediteranei sau Levantul şi vestul Mesopotamiei în perioada de glorie a civilizaţiei musulmane arabe, fiind totodată o idee naţionalistă siriană de la mijlocul secolului al XX-lea.

Iniţial, această grupare a avut statut de organizaţie, dar în scurt timp şi-a luat titulatura de stat.

Ea fost creată în 2006 de către Consiliul Consultativ al Mujahedinilor din Irak, o alianţă de grupări armate jihadiste din care făcea parte Al-Qaida din Irak, împreună cu alte cinci grupări jihadiste irakiene şi cu treizeci de triburi sunite, care reprezintă 70% din populaţia provinciei al-Anbar (din vestul Irakului).

La 13 octombrie 2006, acest consiliu a proclamat Statul Islamic din Irak, care, din acel moment s-a considerat adevăratul Stat al Irakului şi apoi din 2013, al Siriei.

Iniţial legat de al-Qaida, Statul Islamic din Irak s-a eliberat progresiv de aceasta.

În data de 9 aprilie 2013, ca urmare a extinderii teritoriului controlat de organizaţia jihadistă, care pe lîngă cele 16 provincii irakiene a ocupat şi guvernoratele siriene Hassaké, Deir ez-Zor, Racca, Homs, Alep, Idleb, Hama, Damas şi Lattaquié, devine Statul Islamic din Irak şi Levant, în arabă الدولة الاسلامية في العراق والشام (ad-dawla al-islāmiyya fi-l-ʿirāq wa-š-šām) cunoscut sub acronimele român de SIIL, francez de EIIL, englez de ISIL sau ISIS.

În toată această perioadă, relaţiile SIIL cu al-Qaida şi alte organizaţii jihadiste au fost tensionate. Al-Qaida consideră că jihadul trebuie dus în primul rînd împotriva SUA, Israelului, statelor occidentale şi aliaţilor regionali, în timp ce SIIL consideră că, după plecarea trupelor americane din Irak, Iranul şi şiiţii reprezintă duşmanul principal.

În 2014, ele au intrat într-un conflict direct: rebelii sirieni s-au revoltat împotriva SIIL şi Frontul al-Nosra, ramura siriană a al-Qaida a luat parte la ofensivă în principal la Racca, unde Statul Islamic a executat 99 de prizonieri, membri ai Frontului al-Nosra şi ai Ahrar al-Sham.

     În prima zi a lunii ramadanului (a noua lună a anului musulman, considerată sfîntă, în care lui Mahomed i s-a revelat Coranul; postul cel mare, cu durata de o lună, în timpul căruia musulmanii practică o abstinență totală de la răsăritul pînă la apusul soarelui) din anul 1435 al hegirei (data plecării lui Mahomed de la Mecca la Medina, 16 iulie 622, considerată ca începutul erei musulmane), adică în 29 iunie 2014, Statul Islamic din Irak şi Levant a revendicat reinstaurarea califatului, proclamîndu-l pe emirul Abu Bakr al Baghdadi al Husseini al Qurashi calif sub numele de Ibrahim.

Statul Islamic din Irak şi Levant şi-a luat denumirea oficială de Statul Islamic, revendicîndu-se ca succesor al califatelor precedente, ultimul dispărînd odată cu dezmembrarea Imperiului Otoman în 1924.

Flag_of_the_Islamic_State.svg

Drapelul Statului Islamic

 Charles Lister, cercetător asociat al Brookings Doha Center afirma :„Din punct de vedere geografic, Statul Islamic este deja perfect operaţional în Irak şi Siria. Este de altfel prezent, dar în secret în sudul Turciei, pare a-şi face simţită prezenţa în Liban şi are partizani în Iordania, Gaza, Sinai, în Indonezia, Arabia Saudită şi aiurea.“

Prin această proclamaţie Statul Islamic ţine să-şi arate puterea şi să-l ameninţe pe liderul al-Qaida asupra mişcărilor armate jihadiste salafiste.

Etimologic, „salafism“ (în arabă : السلفية as-salafiyya), provine din cuvîntul salaf „predecesor“ sau „strămoş“ şi-i desemnează pe însoţitorii profetului Mahomed şi cele două generaţii care i-au urmat.

Salafismul este o mişcare sunită care revendică întoarcerea la originile islamului, avînd la bază Coranul şi Sunna. Astăzi termenul desemnează o mişcare compozită fundamentalistă, constituită în particular din mişcările chietistă (concepție etico-religioasă care recomandă contemplația mistică, negînd importanța practicii rituale), politică şi jihadistă. Curentul „chietist“, semnificativ mai important, este centrat pe propovăduire, iar curentul „revoluţionar“ elogiază jihadul armat. Fiecare din acestea pretinde că este personificarea adevăratului salafism, critică celelalte curente de o manieră virulentă şi afirmă că ele constituie continuarea fără modificare a islamului primelor secole.

Pentru Charles Lister „toate grupările legate de al-Qaida şi mişcările jihadiste independente vor trebui să se decidă dacă susţin Statul Islamic sau i se opun.“

Statul islamic este un stat teocratic (formă de guvernămînt în care puterea religioasă și laică era exercitată de cler; stat cu o astfel de formă de guvernămînt) care instaurează un regim bazat pe interpretarea riguroasă a legii islamice a şariei. Conform acesteia faptele oamenilor se împart în mai multe categorii, și anume: obligatorii (mărturisirea credinței, rugăciunea, milostenia rituală, postul Ramadan și pelerinajul la Mecca), recomandate, îngăduite (indiferente din punct de vedere moral), condamnabile și interzise. La faptele obligatorii, unii mai adaugă și „războiul sfânt”.

Utilizat în sens religios, acest termen înseamnă „calea spre Dumnezeu“, întrucît scopul vieţii unui musulman este Alah. Şaria este calea care duce, pentru un credincios, la fericire în viaţa de pe pămînt şi în cea de dincolo. Ea a fost sistematizată şi reunită într-o carte de legi bazată pe izvoarele clasice ale islamului care sînt Coranul, hadisele şi Sunna.

La 11 iunie 2014 la Mosul SIIL a făcut publică o cartă care cuprinde 16 articole care trebuie respectate în interiorul oraşului. Printre aceste puncte, opozanţii sînt ameninţaţi cu „executarea, crucificarea, amputarea de braţe sau (şi) picioare sau exilul“ (articolul 5)

Alcoolul, tutunul şi drogurile sînt interzise. (articolul 8)

Toate manifestările publice considerate împotriva islamului sînt interzise.(articolul 10)

SIIL promite de asemenea distrugerea statuilor construite înaintea venirii Islamului (articolul 13).

Femeile nu pot ieşi decît îmbrăcate în nicab şi însoţite de un membru al familiei lor (articolul 14).

În plus SIIL stabileşte de asemenea statutul cetăţenilor nemusulmani, aşa-numiţii dhimmi: creştinii, evreii şi zoroastrienii. Dhimm-ul este un cetăţean nemusulman al unui stat musulman legat de acesta printr-un „pact“ de protecţie. Dhimma (în arabă imma, ذمة, „angajament“, „pact“, „obligaţie“) desemnează regimul juridic la care sînt supuşi dhimmii, termen tradus din franceză prin „pactizanţii“, „aliaţii“, „protejaţii“ sau „tributarii“, care determină drepturile şi obligaţiile lor.

La Mosul, minoritatea creştină trebuie să plătească jizia, un impozit special echivalent a 250 de dolari pe lună şi persoană. Conform patriarhului caldeean Louis Raphael I Sako, populaţia creştină din Mosul era, la începutul lunii iulie 2014, de 25.000 de persoane.

 

Surse: http://en.wikipedia.org/wiki/Levant

http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_islamique_(organisation)

http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_islamique_(califat)

http://fr.wikipedia.org/wiki/Charia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jizia

Copyright © 2013-2014 Revelații ale cerului