Arhive blog

„Cînd te-ai decis să intri în Securitate, l-ai lăsat la ușă pe Dumnezeu“

Interviul luat de Eugen Pătrașcu istoricului Marius Oprea a apărut în ediția online a României Libere din 24 ianuarie 2019.

Domnule Marius Oprea, cînd ați scris „Moștenitorii Securității“, vă gîndeați că aceștia vor reuși să ia în posesie România și după trei decenii de la căderea comunismului?

Marius Oprea: Nu mă gîndeam, știam că se va întîmpla acest lucru. Se vorbește mult despre faptul că vinovăția părinților nu trebuie să cadă asupra copiilor. Perfect de acord, dar aici nu mai vorbim de vinovăție, de legătura cu faptele comise de părinții-torționari, ci de preluarea sistemului de putere și relații, de banii negri realizați de părinții securiști și activiști, și de pozițiile asigurate de aceștia copiilor – de la studiile în străinătate, plătite (ca în cazul secretarului PLUS Adrian Iordache) cu bani rezultați din acțiuni de contrabandă. Și de mușamalizarea unor fapte reprobabile ale copiilor, de către părinții ajunși în sistemul de putere. În cazul familiei Iordache, aceasta pare a fi o practică curentă. De pildă, Iulia Iordache (cofondator/vicepreședinte PLUS și soția lui Adrian Iordache, secretar general PLUS) este fiica lui Bugaru Constantin, fost ofițer de Securitate din Drobeta Turnu Severin. Acesta, care din cîte  știu are certificat de colaborator-agent al Securității de la CNSAS, a fost, rînd pe rînd, director la Electrica Mehedinți, adjunct la Hidroelectrica și traseist politic PSDR-PDL-PNL-PSD, dar, ca și Iordache senior, a adus prejudicii statului român în sume greu de estimat, prin comisioane încasate de la diferite firme, pentru acordarea de contracte supraevaluate, și este posesorul mai multor apartamente în București și în Timișoara, al unor terenuri pe Clisura Dunării ș.a. Ca și soțul său Adrian, Iulia Iordache, fata securistului Bugaru și vicepreședinta PLUS, a fost în 2002 protagonista unui accident grav, urmat de spitalizare vreme de cîteva săptămîni a victimelor. Fostul securist Constantin Bugaru, tatăl vicepreședintei partidului PLUS, a mușamalizat cazul la Poliția Mehedinți și la Spitalul Municipal, plătind daune generoase victimelor, care nu au depus plîngere penală. De fapt, despre asta este vorba. Să nu vă închipuiți că sunt cazuri izolate. Copiii securiștilor și ai foștilor activiști care au făcut carieră politică sau în administrație în timpul regimului Iliescu s-au bucurat de aceleași avantaje ca și copiii nomenclaturiștilor de odinioară și, iată-i acum intrînd în servicii secrete, în administrație sau politică drept „oameni curați“, deși nu se dovedesc departe de mentalitatea părinților, ale căror averi, dar și mentalitate le moștenesc. Acum a venit vremea lor. Ei trebuie să-și țină la adăpost părinții și trecutul lor, prin construirea unui „braț de acoperire“ politic. Problema nu rezidă în vinovăție, ci în continuitate. Avem de-a face cu o „predare de ștafetă“ de la fosta Securitate la noua Securitate, de la părinți către copii, în perpetuarea aceluiași sistem. Și culmea e că tocmai ei, „copiii sistemului“, cu studii în străinătate, „curați și spălați“, au preluat și capitalizat lupta împotriva „ciumei roșii“.

Credeți că Noua Securitate controlează partide, mass-media, afaceri, sau vi se pare că sunt exagerări ale unor alarmiști?

S-a recunoscut public, în mai multe rînduri, acest fapt, chiar prin dezvăluiri ale unor „defectori“ din Servicii. Vă mai amintiți de căpitanul Bucur, cel care a făcut publice interceptarea discuțiilor din redacția „Academiei Cațavencu“, cît și faptul că lideri ai societății civile erau atent monitorizați de Serviciul Român de Informații? El a fost îndepărtat din SRI și supus unui proces penal, dar nimeni nu a mai scris despre faptul că, apoi, a cîștigat la CEDO un proces împotriva statului român și a primit despăgubiri. Deci, din „trădător“, a devenit un avertizor public de integritate, care a arătat tocmai că în România se practică de către serviciile secrete (am văzut, în timpul președintelui Băsescu, cu cîtă intensitate) aceleași metode de control și influență asupra instituțiilor, începînd cu justiția, cît și pe palierele întregii societăți. Să nu uităm că s-a recunoscut public că Serviciul Român de Informații a raportat Comisiei parlamentare de control al SRI că, între 2005 și 2011, numărul total al mandatelor de ascultare puse în aplicare de SRI în cei șase ani este de peste 311.000. Înmulțind cu 20, numărul mediu al persoanelor de pe un mandat, a rezultat cifra de 6 milioane, după calculul făcut de președintele Comisiei SRI în martie 2018. Să fie atîtea cazuri justificate de „apărarea securității naționale“? Mă îndoiesc. Este doar aceeași problemă a continuității. În prea multe cazuri, Serviciul Român de Informații face ceea ce făcea și Securitatea – controlează „preventiv“ societatea, în beneficiul comanditarului politic sau al propriilor interese. Și, cum am văzut cu celebrele „protocoale”, a încercat sub Traian Băsescu să reînvie și vechea Direcție a VI-a de anchete penale, folosind DNA în acest scop și transformînd o instituție menită să combată corupția în poliție politică. N-am să uit prea curînd cum a fost furnizată TVR caseta de filaj cu Remeș primind niște cîrnați și cum unui om politic incomod pentru putere i-a fost distrusă în cîteva minute cariera politică de o viață, printr-o operațiune la care au conlucrat, ca în trecut, dezinformarea, filajul și ancheta penală.

Ce opinie aveți despre afirmația lui Dacian Cioloș cum că mai toți românii au avut legături cu Securitatea?

Ce-ar mai fi de comentat aici? Poate doar faptul că domnul Cioloș a fost sincer. Probabil că el, într-adevăr, nu cunoaște în cercul său, de familie, de prieteni și de unii dintre susținători, decît asemenea oameni. În 1989, Securitatea avea cam 14.000 de ofițeri și angajați civili, și un număr de 136.000 informatori, iar numărul foștilor deținuți politici și deportați depășea un sfert de milion. Acum, cei din urmă mai sunt puțin peste 40.000 (dintre care condamnați politic mai puțin de 2.000), în timp ce numărul securiștilor s-a multiplicat prin cel al copiilor lor, care le-au moștenit fie îndeletnicirea și practicile, fie averile, sistemul de relații și putere, cît mai ales mentalitatea.

Ați fost anchetat de Alexandru Iordache, de la Cercetări Penale, cea mai sinistră direcție a Securității, cel care sprijină partidul preluat de Cioloș. Credeți că în România dreptatea o să triumfe vreodată? Ce-ar fi fost normal să se întîmple cu securistul Iordache după 1989, după părerea dvs.?

Cred că ar fi fost normal ca măcar ofițerii de la anchete penale, care-i băgaseră la închisoare în anii ’80 pe opozanții lui Ceaușescu, să fi intrat sub incidența unor cercetări ale „faptelor de arme“. Dar nimeni nu i-a deranjat. Toți au intrat în noul sistem de putere și și-au slujit noii protectori politici, regimul Iliescu. Alexandru Iordache a fost cel care a coordonat ancheta noastră penală, în mod direct, am fost anchetat de un securist adus la Sarmisegetuza de Iordache de la Brașov – căpitanul Gheorghe Moldoveanu. Nu întîmplător și acesta a devenit, după 1989, fondator al „Vetrei Românești“, unde a fost membru cotizant domnul Cioloș. Am înțeles că Dacian Cioloș a debutat politic la PUNR, unde căpitanul Moldoveanu, care i-a bătut direct pe Caius și Sorin, era de asemenea fondator şi că fostul prim-ministru Cioloș a fost vicepreşedinte al Junimii Uniunii Vatra Românească. Știu sigur că la Brașov căpitanul Moldoveanu a organizat autobuzele cu manifestanți care au plecat la Alba Iulia, să-l huiduie la îndemnul prim-ministrului Petre Roman pe domnul Coposu, singura persoană care, ca urmaș politic al lui Iuliu Maniu, avea legitimitatea să se afle la tribună acolo…

Nu este straniu modul în care domnul Dacian Cioloș, dar și Serviciile au virat de la național-comunism la globalismul actual? Că Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, a dat de înțeles, într-un interviu, că sărbătorirea modestă a Centenarului Marii Uniri în anul precedent ar fi fost programată la nivel de stat astfel încît să nu trezească prea multe energii „naționaliste“?

Este un numitor comun aici, o predare de ștafetă, cum am mai spus. Acum foștii securiști au șepci de baseball cu „Red Bull“ și pentru ei moneda curentă nu e leul, ci euro. Sunt primii beneficiari ai acestei lungi și tulburi tranziții și au avut întotdeauna instinctul de a se înclina după cum bate vîntul. Ei nu au avut, prin natura meseriei, convingeri morale puternice. Cînd te-ai decis să intri în Securitate, l-ai lăsat la ușă pe Dumnezeu. Și prin asta, adevărul, binele, dreptatea. Ce să le mai ceri tocmai constanță, lor ori odraslelor, în privința convingerilor politice?

Credeți că astăzi se mai poate face dreptate pentru victimele regimului comunist?

Eu susțin că niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr. Și cred cu tărie în asta. Cred că singura dreptate care li se mai poate face este să existe o lege mult mai generoasă pentru recompensarea suferințelor lor, ca să nu moară în nevoi și sărăcie, cum se întîmplă. Un fost deținut politic primește 200 de lei pentru un an de pușcărie. Un securist primește cam 2.000 de lei pensie pentru fiecare an lucrat în Securitate. Și nimeni nu se poate lega de pensiile lor. Măcar să fie ridicate pensiile deținuților politici la acelea ale torționarilor lor.

Prietenii dvs. anchetați cu violență de acest securist securistă, Caius Dobrescu şi Sorin Matei, ce v-au spus cînd au aflat dezvăluirea dvs.?

Ei au văzut fotografia lui Iordache și mi-au spus că nu-și aduc aminte că ar fi arătat așa. Într-adevăr, și eu îmi amintesc bine că „maiorul Alexandru“ avea ochi albaștri. Este posibil ca acela care ni se recomanda nouă drept „maiorul Alexandru“ (și care se purta „părintește“ cu noi, spre deosebire de subordonați) să fi fost altă persoană, dar eu am aflat de la un fost ofițer de Securitate că numele celui care a coordonat ancheta la „nivelul superior“ a fost Alexandru Iordache. Noi nu am primit actele cercetării penale, ci doar pe cele ale urmăririi informative. O să mai caut în arhivele CNSAS, unde am găsit deocamdată adresa înaintată de generalul Vasile Gheorghe, șeful Direcției de anchete, și de Giani Bucurescu, șeful Securității București, către Iulian Vlad, cît și decizia acestuia de a nu fi trimiși în judecată, ci supravegheați cu atenție. Ceea ce am simțit cu toții pînă în decembrie 1989. Eu am fost în permanență presat să aleg între o condamnare cu închisoarea cuprinsă între 5 și 8 ani și semnarea unui angajament. A fost cea mai grea alegere din viața mea. Am ales să merg la închisoare. După cum m-a anunțat în septembrie 1989 căpitanul Moldoveanu, ar fi urmat, dacă nu mă decid să colaborez, să fiu judecat în ianuarie 1990. Am refuzat și atunci, așa că a vrut să-mi retragă repartiția în învățămînt, la care i-am mulțumit, că mă scapă de navetă, pentru că trebuia respectat Codul Muncii și m-aș fi putut angaja, ca absolvent de Istorie, doar la Muzeu sau la Biblioteca Județeană. M-a înjurat și m-a dat afară din birou, cu tot cu repartiție. Ceea ce m-a durut a fost să aflu, nu demult, cercetînd arhivele, că atît eu, cît și Caius eram turnați, în 1989, frecvent la Securitate, contra cost, de un prieten comun, fost deținut politic. A primit pentru turnătorii un ceas Orex, iar ofițerul care îl coordona, căpitanul Taropa, a ajuns, după 1989, directorul filialei din Brașov al unei bănci, același care i-a refuzat lui Ion Gavrilă Ogoranu un credit pentru că pe fișa lui de cazier luată de la Poliția Brașov erau înșirate toate condamnările lui în contumacie, încheind cu cea la pedeapsa cu moartea.

Dacă acest securist Iordache, așa cum ați afirmat, a coordonat și arestarea și deținerea la Jilava a revoluționarilor din 21 Decembrie – poate singurii adevărați revoluționari, pe lîngă cei de la Timișoara, din primele zile –, nu credeți că ar trebui să fie anchetat în Dosarul Revoluției?

Ba da, am solicitat o audiență și mă voi întîlni în cursul săptămînii viitoare cu domnul general Cosneanu, șeful Parchetelor Militare, cu care de altfel colaborez foarte bine în activitatea noastră de identificare a rămășițelor pămîntești ale victimelor comunismului. Am trimis fotografia „maiorului Iordache“ și prietenilor mei, muncitorii anchetați la 15 noiembrie 1987, în legătură cu torturarea cărora la arestul Securității din Rahovei este deja deschis un dosar penal.

Ce părere aveți despre faptul că pagina de FB a mișcării de stradă #Rezist a eliminat postarea foarte critică la adresa lui Cioloș, emisă pe baza dezvăluirilor dvs., la scurt timp după ce au făcut-o publică?

Cred că există o foarte mare derută acum între cei care, de bună-credință, condamnă în stradă „ciuma roșie“, dar și printre ceilalți, care încearcă să le capitalizeze politic nemulțumirea. Deruta aceasta s-a tradus și în multe amenințări primite de mine, de injurii ce să mai spun, cele mai multe sub protecția anonimatului, dar și direct, pe e-mail. Această fanatizare a electoratului #Rezist seamănă cu aceea a colegilor din „Vatra Românească“ ai lui Dacian Cioloș de odinioară. Nici ei nu erau capabili de un dialog, ci doar de injurii. Atunci eram înjurat că vreau să vînd Ardealul. Acum, că sunt vîndut lui Tăriceanu, pentru că da, recunosc, am făcut parte din guvernul său și sunt simplu membru în ALDE. Dar ce legătură este între asta și faptul că Alexandru Iordache a fost securist, un anchetator penal, așa cum a recunoscut el însuși?

Ați fost atacat „preventiv“ în Revista „22“ de către Mădălin Hodor, în martie anul trecut. În aprilie, același Hodor prezenta un document prin care, printre alții, era incriminat prof. Ioan Aurel Pop, proaspăt ales președinte al Academiei Române, prezentat ca om al Securității. Ce rol îi atribuiți lui Mădălin Hodor, suspendat de conducerea CNSAS în luna mai și cercetat disciplinar, în ecuația de putere care domină țara?

De simplu pion.

Sursa: https://romanialibera.ro/aldine/cand-te-ai-decis-sa-intri-in-securitate-l-ai-lasat-la-usa-pe-dumnezeu-770161

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Reclame

Marius Oprea: Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este anchetatorul meu de la Securitate

       „Colegi de-ai noştri care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mînă de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic”, anunța degajat Dacian Cioloș momentul apariției partidului său PLUS, Partidul Libertății, Unității și Solidarității. Nume generos. Cerererea de înfiinţare a formațiunii politice a fost înregistrată pe 28 septembrie 2018 la Tribunalul Bucureşti. Fiind invitat pe atunci la o emisiune a prietenului meu, Tavi Hoandră, la Realitatea TV, nu m-am putut abține de la un comentariu. Anume că anonim înseamnă „acoperit”. Adică securist sub acoperire. Nu aveam de unde să știu atunci nu numai cîtă dreptate aveam, dar și că pentru mine „eminența cenușie” din spatele partidului condus de Dacian Cioloș este de fapt o mai veche cunoștință: anchetatorul meu de la Securitate, fostul maior de la Direcția de cercetări penale, Alexandru Iordache. Probabil acesta a ținut ca Dacian Cioloș să nu divulge numele fondatorilor partidului. Cum scria Iordache acum un an și jumătate în revista SRI-ului, „Intelligence în serviciul tău” despre istoria serviciilor secrete de informații din România, „discreția și precauția caracterizau întreg sistemul”, iar „secretul puterii serviciului și liderilor săi a rezidat în discreție”. Care, iată, n-a mai putut fi păstrată și anonimii lui Dacian Cioloș nu au rămas, deci, multă vreme așa.

Presa a titrat la cîteva zile de la acea emisiune la care participasem, pe 15 decembrie, cu litere de-o șchioapă: „Lovitură de teatru! S-a aflat cine sunt de fapt ADEVĂRAȚII fondatori ai noului partid, PLUS, al lui Dacian Cioloș”. Toți fondatorii, aşa cum apar pe site-ul Tribunalului Bucureşti sunt de la Casa de avocatură „Iordache & Partners”, fondată în 1992 de Alexandru Iordache, personaj care mi-e mai cunoscut mie, lui Caius Dobrescu și Sorin Matei drept „maiorul Alexandru” de la Securitate, coordonatorul anchetei penale la care am fost supuși în vara anului 1988. Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș este Iordache Adrian Alexandru („managing partner” la „Iordache Partners”) și fiul fostului nostru anchetator, „maiorul Alexandru”, de la Serviciul de anchete penale al Securității Municipiului București. Preşedintele partidului este o anume Daneş Raluca Florina (senior associate la firmă) și vicepreşedinte este Iordache Iulia (soţia secretarului general și nora lui Alexandru Iordache). Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș a fost înființat, așadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate.

Fiul său, Adrian Iordache, după cum am găsit pe internet, este convins că „psihologia cognitivă va schimba acest secol în moduri profunde şi interesante”. Tare! Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș are 8 joburi enumerate în profilul său de pe Linkedin și, cu aceasta, nouă. În vara anului 2001, însă, nu era așa de profund și implicat în „viața cetății”. Pe atunci, presa constănțeană relata că un oarecare Adrian Iordache, „un șofer de 23 ani posesor al unui jeep Mitsubishi Pajero cu numărul B-35-PAJ” a accidentat un polițist în misiune, pe motocicletă, în stațiunea Mamaia. Adrian Iordache din Bucuresti a fost identificat drept fiul avocatului Alexandru Iordache. Iordache senior a intervenit prompt la autoritățile constănțene, care, din nu știm ce motive, l-au prezentat drept parlamentar. Era „doar” consilier personal al generalului Toma Zaharia din MAI. Adrian Iordache, fiul lui, își făcea pe atunci studiile în străinatate, în Canada și Franța. Cu promisiuni, victima, plutonierul de poliție Stoian a fost convins de către Alexandru Iordache să nu depună plîngere, pentru a aplana un posibil dosar penal. După ce a fost sigur de muşamalizare, Iordache nu i-a mai plătit poliţistului nici costul tratamentului, nici măcar pe cel al tomografiei efectuate după accident. Cînd acesta l-a sunat, fostul anchetator al Securităţii i-a răspuns: „Ce, dom’le, vrei să mă suni pentru fleacul ăsta pînă ieşi la pensie?”

Despre Alexandru Iordache-tatăl, aflăm de pe pagina de prezentare a casei de avocatură Iordache & Partners, unde figurează drept fondator și mentor, că înaintea admiterii în barou în 1992, a lucrat în „law enforcement” (cum se numește, mai nou, Securitatea), fiind familiarizat cu „ambele tabere ale baricadei”. Și mai tare! În schimb, Armaghedonul securiștilor din 2002 îl prezintă altfel: „Fost ofițer de securitate, specializat în cercetări penale. La 31 Decembrie 1990 a fost trecut în rezervă la cerere din Serviciul Român de Informații. Implicat în operațiuni de contrabandă cu țigări aduse din Cipru, prin care a fraudat statul român cu 110 milioane dolari. La 15 Iulie 2001 a fost reactivat pentru scurtă vreme în SRI. În prezent (adică 2002 – n.n.) este consilier personal în probleme juridice al generalului Toma Zaharia, secretar de stat în Ministerul de Interne. S-a semnalat că deține conturi în Elveția, la BNP Schweiz”.

La ancheta din 1988, prietenii mei, Caius Dobrescu şi Sorin Matei, au fost bătuţi serios de anchetatori, conduşi de Alexandru Iordache, care se recomanda „maiorul Alexandru”, venit pentru această anchetă de la Bucureşti, şi de căpitanul Gheorghe Moldoveanu din Serviciul de Anchete Penale al Inspectoratului de Securitate Braşov (acesta se prezenta tăios „Moldovan”, copiindu-l cumva comic pe comisarul din filmele lui Sergiu Nicolaescu). Eu am avut mai mult noroc. Securitatea m-a găsit la Sarmisegetuza, de unde am fost fost „săltat” chiar de pe șantierul arheologic. În mașina care m-a dus la sediul Miliției din comună, maiorul Iordache ședea în față, lîngă șeful de post, plutonierul Rusu. Eu eram încadrat de doi securiști, un anchetator de la Brașov și șeful biroului Securității din Hațeg, căpitanul Jurconi. Cei trei conversau între ei, făcînd pronosticuri asupra viitorului meu. Toate sumbre. Atît am mai apucat să le spun, „dacă mă bateți, îi spun englezului și află BBC-ul” (lucram pe șantier cu un arheolog britanic, Mike Dawson), la care maiorul Iordache s-a întors către mine, cumva neliniștit, spunîndu-mi „băiete, noi nu procedăm așa”. E drept, în vreme ce și-a petrecut amiaza jucînd table cu directorul muzeului pe treptele Miliției din Sarmisegetuza, maiorul Iordache mai lua o pauză și venea la anchetă, spre a domoli zelul căpitanului Moldoveanu. Cel din urmă a devenit după 1989 membru fondator al Vetrei Românești (unde se spune că a „cotizat” și Dacian Cioloș) și al PUNR-ului. Căpitanul Jurconi a ajuns șeful SRI-ului din Hațeg. Plutonierul Rusu a ieșit la pensie locotenent-colonel, la Poliția din Alba Iulia. Iar „maiorul Alexandru”, după ce coordonase „cercetarea arestaților” duși la Jilava în noaptea de 21 decembrie 1989 a intrat, pentru scurtă vreme, în Serviciul Român de Informații. De unde a plecat, pentru a se lansa în afaceri, alături de fiul său mai mare, notarul Mircea Constantin, fratele lui Adrian Iordache, secretarului general al Partidul Libertății, Unității și Solidarității, condus de Dacian Cioloș.

Familia mafiotă, strămoșul partidului de familie

În cartea mea Moștenitorii Securității, apărută la Polirom anul trecut într-o ediție revizuită și adăugită (editura Humanitas a declinat oferta de a o republica, deși prima ediție din 2004 s-a bucurat de un tiraj consistent) am scris mult despre „destinul exemplar” al fostului meu anchetator Iordache, mentorul casei de avocatură care a fost mamă-surogat al Partidul Libertății, Unității și Solidarității, condus de Dacian Cioloș.

Alexandru Iordache, fostul şef al Serviciului Cercetări Penale din Securitatea Municipiului Bucureşti a fost implicat în vaste acţiuni de contrabandă cu ţigări. În anul 2002 au fost prezente în presă, în mai multe rînduri, probe şi documente cu privire la „mecanismele celei mai profitabile reţele de contrabandă cu ţigări, care a adus României un prejudiciu de peste 110.000.000 de dolari”, reţea organizată de Bogdan Petrescu, informator al Serviciului Român de Informaţii, un tînăr de doar 21 de ani, în spatele căruia se afla însă „creierul” întregii afaceri, fostul meu anchetator de la Securitate, Alexandru Iordache. Petrescu şi Iordache au tras pe sfoară atît firma Papastratos, cît şi statul român, beneficiind de înalta protecţie de care se bucura fostul şef al cercetărilor penale din Securitatea Bucureşti, ajuns consilier al generalului Toma Zaharia, în faţa autorităţilor. Poate să nu fie tot o coincidență de nume că astăzi, în echipa de la Iordache & Partners care a fondat Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de tehnocratul Dacian Cioloș lucrează și o anume doamnă Antonia Zaharia. Ori că Sorin Boldi, „special counsel” la firmă are exact același nume cu unul din membrii consiliului de administrație de la SAI Muntenia, societatea care administrează SIF Muntenia.

Alături de Iordache și Petrescu, în actele de contrabandă a fost implicat şi fiul mai mare al anchetatorului meu și frate al lui Adrian, acum secretarul general al PLUS. Mircea Constantin Iordache. Acesta era notar la începutul anilor 2000 și îşi avea sediul în Strada Braziliei, nu departe de blocul în care locuia Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii. Nu a fost implicat numai fiul anchetatorului meu, dar şi cumnatul fiului, avocatul Ion Chiriţă (şi el fost ofiţer al Securității). Cotidianul Ziua a publicat în 2002, vreme de aproape şase luni, dezvăluiri privind implicarea lui Alexandru Iordache, a fiului său Mircea Constantin și a cumnatului acestuia în acţiuni de contrabandă cu ţigări. Iordache a transformat reţeaua de contrabandă cu ţigări într-o „familie” de tip mafiot. Fără aportul lui, scenariul care a stat la baza operaţiunilor de contrabandă nu ar fi avut viaţă lungă. Dovezile publicate demonstrau implicarea sa într-o acţiune de amploare, care căpătase nuanţe de subminare a economiei naţionale. Presa remarca la capătul dezvăluirilor că „Petrescu ar fi fost de mult după gratii, dacă n-ar fi avut spatele asigurat de SRI, de fostul securist Alexandru Iordache, de fiul acestuia şi de cumnatul lui, avocatul Ion Chiriţă […]. Nimic nu se putea realiza fără mîna profesionistă a lui Alexandru Iordache, fostul lucrător la Cercetări Penale. Protejarea contrabandiştilor s-a făcut ani de-a rîndul, iar creierul logistic, Alexandru Iordache, a fost reactivat în 2001 într-un post-cheie din Ministerul de Interne, de-a dreapta generalului Toma Zaharia, făcînd imposibilă orice cercetare pe dosar”.

În urma dezvăluirilor presei, pe 13 ianuarie 2002 Iordache a fost nevoit să iasă la pensie din MAI. Înainte de asta, generalul Toma Zaharia a încercat să-i ia apărarea fostului meu anchetator, implicat în mafia contrabandei cu țigări, afirmînd public că „nu exclude posibilitatea ca unele cadre active ale Ministerului de Interne să fi lucrat pentru fosta Securitate”, adăugînd că acestea „nu au făcut poliție politică”. Iordache nu făcea parte din ultima categorie, atîta vreme cît în presă s-a scris că „a agresat violent persoanele reținute la Jilava în decembrie ’89”. Cum am spus, eu am avut noroc, spre deosebire de prietenii mei Caius și Sorin în 1988, sau de revoluționarii din 1989.

În presă s-a explicat pe atunci și „de ce a fost nevoie de atîta vreme pentru punerea în mişcare a anchetei” în cazul de contrabandă coordonat de Iordache, pentru care „exista un maldăr de probe”. S-a întîmplat pentru că graţie lui Iordache, „spatele mafioţilor era prea lat”. Atît de lat, încît nu l-a putut dărîma nici măcar generalul Victor Marcu, pînă în 1995 prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Acesta, „unul dintre deţinătorii marilor secrete ale serviciilor la fel de secrete ale României”, a înaintat la sfîrşitul anului 2000 un raport către preşedintele Ion Iliescu în care, pe lîngă alte referiri, a dezvăluit că „Domnul director [este vorba de Virgil Măgureanu – n.n.] m-a atenţionat că TRUMP INVEST şi MAS MED IMPEX SRL [firmele coordonate de Petrescu şi Iordache – n.n.] au operat în numele dumnealui şi al SRI”. În raportul Consiliului Național de Acțiune Împotriva Corupției și Crimei Organizate, pe care l-am redactat în anul 2000 din sarcina președintelui Emil Constantinescu, scriam despre această din urmă firmă: „Înfiinţată în 1993 de doi nevăzători, aceasta avea ca obiect de activitate prestări de servicii medicale (masaje, terapie, gimnastică medicală). Ulterior, din 1994, societatea şi-a diversificat activitatea, trecînd la importuri de ţigări. Cu privire la aceste activităţi, organele de control ale Curţii de Conturi a României au constatat că în perioada 28 iunie 1994 – 30 mai 1995, cu aprobarea directorului general al Vămilor, Mihai Pînzariu, i s-au restituit MAS MED SRL taxe vamale şi alte drepturi datorate statului în valoare totală de 80,5 miliarde lei. În afara acestor sume, societatea a mai obţinut restituirea TVA-ului pe ţigările importate, în sumă de 2,7 miliarde lei. S-au dispus aceste măsuri printr-o interpretare abuzivă a Legii 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate şi a scutirilor de TVA prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr.3/1993, prin care activităţile specifice autorizate prevăzute în statutul Mas Med SRL erau scutite de plata acestei taxe. În mod ilegal, aceste înlesniri au fost extinse şi asupra importurilor de ţigări, deşi activitatea nu este scutită nici de plata TVA şi nici de taxe vamale”. Cu alte cuvinte, nevăzătorii au fost paravanul contrabandei operate de Iordache.

Pe bună dreptate, ziariştii care s-au ocupat de acest caz conchideau: „A ieşit la iveală şi umbrela care a acoperit toate ilegalităţile săvîrşite de trioul mafiot Bogdan Petrescu şi ex-securiştii Alexandru Iordache şi Ion Chiriţă. Fostul prim-adjunct al directorului SRI a spus-o răspicat: totul s-a făcut în numele lui Măgureanu şi al SRI”. Stau să mă întreb dacă în nu la fel s-a întîmplat și în cazul tînărului și noului partid al lui Dacian Cioloș, Partidul Libertății, Unității și Solidarității, care aduce un suflu nou și un PLUS de vigoare fostei Securități, prin copiii ei. „Sîntem gata să trecem la treabă”, afirma Dacian Cioloș despre partidul primit cadou de la familia Iordache. ”Însă avem nevoie de acest vehicul politic. Pentru noi, un partid politic nu este un scop în sine. Nu ne dorim un partid de dragul de a avea un partid şi de a face politică. Partidul este un instrument prin care să atingem nişte obiective pentru România”, a mai afirmat Dacian Cioloş. Coincid acestea cu ale familiei Iordache, care a născut partidul? Numai domnul Cioloș poate ști. Și poate ne spune.(Articol publicat pe podul.ro)

Marius Oprea

Sursa: http://www.grupul.ro/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

REMEMBER. După 30 de ani. 15 Noiembrie 1987 – revolta anticomunistă de la Brașov sau începutul sfîrșitului

„Jos Ceaușescu! Jos Dictatura!“ S-au auzit pentru prima dată, în urmă cu 30 de ani, în Brașov. Revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 Noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anunțat prăbușirea iminentă a comunismului în România.

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, la Brașov izbucnea revolta muncitorilor de la întreprindearea Steagul Roșu, nemulțumiți de nivelul de trai și de lipsurile cauzate de politica economică impusă de Ceaușescu, pentru ca România să poată plăti datoriile externe. A fost printre primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.

Revolta de la Brașov a izbucnit atunci cînd muncitorii din Secția 440 „Matrițe“ a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu ar fi trebuit să își primească salariul, dar au primit doar jumătate din bani, unii chiar deloc, spune istoricul Marius Oprea, de la lnstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului.

Adunați în fața Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni pornesc spre sediul Prefecturii orașului, pe traseu alăturîndu-li-se și alți brașoveni. Trecînd pe strada Poienelor, Calea București, Bulevardul Lenin, mulțimea, al cărei număr ajunsese deja la cîteva mii, cîntă „Deșteaptă-te, române!“ și scandează, pentru prima dată în România, „Jos dictatura!“, „Vrem pîine!“, „Jos Ceaușescu!“, se arată în volumul „Istoria României în date“  (2003).

„Acum 30 de ani, muncitorii de la întreprinderea de autocamioane din Brașov, revoltați din cauza faptului că au primit în fișele de lichidare a statului de plată unii chiar zero lei, au decis să înceteze lucrul. În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, către dimineață, au ieșit în curtea întreprinderii, după care au pornit, în marș, către Consiliul Județean de partid Brașov. Au intrat înăuntru, au distrus însemnele partidului și chiar un tablou foarte mare a lui Nicolae Ceaușescu, instituția fiind pavoazată pentru că, în acea zi erau alegeri. Revolta brașovenilor a avut ecouri în întreaga lume. Practic, a fost primul semn că nu este adevărată teoria potrivit căreia mămăliga nu explodează. Ea a fost reprimată cu cruzime de autorități, la momentul respectiv. 62 dintre muncitori au fost, ulterior, condamnați la locul de muncă, dar și deportați din oraș, unii pînă în decembrie 1989“, a declarat istoricul Marius Oprea.

Revolta muncitorilor de la Steagul Roșu din Brașov  a fost prima de amploare înainte de evenimentele din 1989. De aceea, istoricii consideră că data izbucnirii ei trebuie marcată cum se cuvine, spune istoricul Marius Oprea:

„Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului, în colaborare cu muzeul județean deschide o expoziție,  care va rămîne pentru un an la Muzeul Județean de Istorie din Brașov, în care am adunat foarte multe obiecte de la muncitorii de atunci, din 1987. Expoziția ilustrează atît viața cotidiană în anii tîrzii ai comunismului, cît și revolta și reprimarea ei. Pe de altă parte, am editat un volum, Ziua care nu se uită. 30 de ani de la revolta brașovenilor din noiembrie 1987, un volum de 600 de pagini, care adună la un loc atît mărturiile participanților la revolta de atunci, cît și documente din arhivele fostei Securități, în special modul în care muncitorii aflați în deportare au fost supravegheați în permanență de organele de securitate. Trebuie spus că li s-a interzis să se întoarcă acasă, au fost despărțiți de familii. A fost o întreagă dramă trăită de acești oameni“, a mai spus istoricul Marius Oprea.

 

În ciuda eforturilor autorităților comuniste de a ține sub tăcere cele petrecute la Brașov, vestea revoltei s-a răspîndit repede în țară. Doina Cornea și fiul ei, Leontin Iuhas, au fost printre cei care s-au solidarizat cu muncitorii brașoveni și au distribuit 160 de manifeste. Amîndoi au fost arestați. Studenți din Brașov și din alte orașe s-au solidarizat, și ei, cu muncitorii brașoveni. A fost începutul sfîrșitului pentru regimul comunist din România.

Majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov au fost audiate de procurorii militari, în cadrul dosarului cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Crimele comunismului“, potrivit PICCJ. „Au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliție și securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării“, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

În cadrul cercetărilor, procurorii au ținut cont inclusiv de materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la Revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Dosarul cunoscut drept „Crimele comunismului“ este instrumentat de procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Anchetatorii fac cercetări sub aspectul săvîrșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Articolul a apărut pe site-ul Activenews.ro în 15 noiembrie 2017 sub semnătura Ștefaniei Brândușă.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/REMEMBER.-Dupa-30-de-ani.-15-Noiembrie-1987-%E2%80%93-revolta-anticomunista-de-la-Brasov-sau-inceputul-sfarsitului-147485