Arhive blog

Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului

206-christ-roi

Predica Sfîntului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, duminică, 25 noiembrie 2012

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat și întru preoție,
Iubiți frați și surori,

                 Solemnitatea de astăzi a lui Cristos Regele universului, încoronare a anului liturgic, se îmbogățește cu primirea în Colegiul Cardinalilor a șase noi membri pe care, conform tradiției, i-am invitat în această dimineață să concelebreze cu mine Euharistia. Fiecăruia dintre ei adresez salutul meu cel mai cordial, mulțumindu-i cardinalului James Michael Harvey pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat în numele tuturor. Îi salut pe ceilalți cardinali și pe toți prelații prezenți, precum și stimatele autorități, pe domnii ambasadori, pe preoți, pe călugări și pe toți credincioșii, în special pe cei care provin din diecezele încredințate grijii pastorale a noilor cardinali.

            În această ultimă duminică din anul liturgic Biserica ne invită să-l celebrăm pe Domnul Isus ca Rege al universului. Ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre viitor, sau mai bine zis în profunzime, spre ținta ultimă a istoriei, care va fi împărăția definitivă și veșnică a lui Cristos. El era la început cu Tatăl atunci cînd a fost creată lumea și va manifesta pe deplin domnia sa la sfîrșitul timpurilor, cînd îi va judeca pe toți oamenii. Cele trei lecturi de astăzi ne vorbesc despre această împărăție. În textul evanghelic pe care l-am ascultat, luat din Evanghelia Sfîntului Ioan, Isus se află într-o situație umilitoare – aceea de acuzat – în fața puterii romane. A fost arestat, insultat, batjocorit și acum dușmanii săi speră să-i obțină condamnarea la supliciul crucii. L-au prezentat la Pilat ca pe unul care aspiră la puterea politică, unul care se numește pe sine rege al iudeilor. Procuratorul roman face investigația sa și-l interoghează pe Isus: „Tu ești regele iudeilor?“ (In18,33). Răspunzînd la această întrebare, Isus clarifică natura împărăției sale și chiar a mesianității sale, care nu este putere lumească, ci iubire care slujește; El afirmă că împărăția sa nu trebuie deloc confundată cu orice împărăție politică: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta… nu este de aici de pe pământ” (v. 36).

            Este clar că Isus nu are nici o ambiție politică. După înmulțirea pâinilor, oamenii, entuziasmați de minune, voiau să-l ia cu forța ca să-l facă rege, pentru a răsturna puterea romană și a stabili astfel o nouă împărăție politică ce avea să fie considerată ca împărăția lui Dumnezeu atît de așteptată. Însă Isus știe că împărăția lui Dumnezeu este de cu totul alt gen, nu se bazează pe arme și pe violență. Și tocmai înmulțirea pîinilor devine, pe de o parte, semn al mesianității sale, însă, pe de altă parte, o cumpănă a apelor în activitatea sa: din acel moment drumul spre Cruce devine tot mai clar; acolo, în actul suprem de iubire, va străluci împărăția promisă, împărăția lui Dumnezeu. Însă mulțimea nu înțelege, este dezamăgită și Isus se retrage pe munte singur ca să se roage, să vorbească cu Tatăl (cf. In 6,1-15). În relatarea Pătimirii vedem că și discipolii, deși au împărtășit viața cu Isus și au ascultat cuvintele sale, se gîndeau la o împărăție politică, instaurată cu ajutorul forței. În Ghetsemani, Petru a scos sabia sa și a început să lupte, însă Isus l-a oprit (cf. In 18,10-11). El nu vrea să fie apărat cu armele, ci vrea să împlinească voința Tatălui pînă la capăt și să stabilească împărăția sa nu cu armele și cu violența, ci cu aparenta slăbiciune a iubirii care dăruiește viața. Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție complet diferită de cele pămîntești.

        Pentru aceasta, în fața unui om lipsit de apărare, fragil, umilit, așa cum este Isus, un om al puterii ca Pilat rămîne surprins; surprins pentru că aude vorbindu-se despre o împărăție, despre servitori. Și pune o întrebare care probabil că i s-a părut paradoxală: „Așadar, tu ești rege?“. Ce tip de rege poate să fie un om în condițiile acelea? Însă Isus răspunde în mod afirmativ: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu“(In 18,37). Isus vorbește despre rege, despre împărăție, însă referința nu este la stăpînire, ci la adevăr. Pilat nu înțelege: poate exista o putere care nu se obține cu mijloace umane? O putere care să nu răspundă la logica stăpînirii și a forței? Isus a venit pentru a revela și a aduce o nouă regalitate, aceea a lui Dumnezeu; a venit pentru a da mărturie despre adevărul cu privire la un Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8.16) și care vrea să stabilească o împărăție a dreptății, a iubirii și a păcii (cf. Prefața). Cel care este deschis la iubire, ascultă această mărturie și o primește cu credință, pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu.

         Această perspectivă o regăsim în prima lectură pe care am ascultat-o. Profetul Daniel prezice puterea unui personaj misterios situat între cer și pămînt: „Iată am văzut pe cineva, venind pe norii cerului, ca un fiu al omului. El a ajuns pînă la Bătrîn și i-a fost prezentat. Lui i s-au dat stăpînirea, slava și domnia. Toate popoarele, națiunile și oamenii de toate limbile trebuie să-i slujească lui. Stăpînirea lui este o stăpînire veșnică, nepieritoare, iar împărăția lui nu va fi niciodată distrusă” (7,13-14). Sînt cuvinte care prospectează un rege care stăpînește de la mare la mare pînă la marginile pămîntului, cu o putere absolută care nu va fi distrusă niciodată. Această viziune a profetului, o viziune mesianică, este luminată și își află realizarea în Cristos: puterea adevăratului Mesia, putere care nu apune niciodată și care nu va fi distrusă niciodată, nu este aceea a împărățiilor de pe pămînt care apar și dispar, ci este aceea a adevărului și a iubirii. Cu asta înțelegem că regalitatea vestită de Isus în parabole și revelată în mod deschis și explicit în fața procuratorului roman, este regalitatea adevărului, singura care dă tuturor lucrurilor lumina lor și măreția lor.

         În lectura a doua, autorul Apocalipsului afirmă că și noi participăm la regalitatea lui Cristos. În aclamația adresată „Celui care ne iubește și ne-a eliberat de păcatele noastre cu sîngele său“ declară că Cristos „a făcut din noi o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său“ (1,5-6). Și aici este clar că e vorba despre o împărăție întemeiată pe relația cu Dumnezeu, cu adevărul și nu despre o împărăție politică. Cu jertfa sa, Isus ne-a deschis drumul pentru un raport profund cu Dumnezeu: în El am devenit adevărați fii adoptivi, astfel sîntem făcuți părtași la regalitatea sa asupra lumii. A fi discipoli ai lui Isus înseamnă, așadar, a nu ne lăsa fascinați de logica lumească a puterii, ci a duce în lume lumina adevărului și a iubirii lui Dumnezeu. Autorul Apocalipsului lărgește apoi privirea spre a doua venire a lui Isus pentru a-i judeca pe oameni și a stabili pentru totdeauna împărăția divină și ne amintește că convertirea, ca răspuns la harul divin, este condiția pentru instaurarea acestei împărății (cf. 1,7). Este o invitație puternică adresată tuturor și fiecăruia: a ne converti mereu din nou la împărăția lui Dumnezeu, la stăpînirea lui Dumnezeu, a Adevărului, în viața noastră. Îl invocăm zilnic în rugăciunea „Tatăl nostru“ cu cuvintele „Vină împărăția ta“, care înseamnă a-i spune lui Isus: „Doamne, fă-ne să fim ai tăi, trăiește în noi, adună omenirea risipită și suferindă, pentru ca în Tine totul să fie supus Tatălui milostivirii și iubirii“.

        Vouă, iubiți și venerați frați cardinali – mă gîndesc îndeosebi la cei creați ieri – vă este încredințată această responsabilitate angajantă: de a da mărturie despre împărăția lui Dumnezeu, despre adevăr. Asta înseamnă a scoate în evidență mereu prioritatea lui Dumnezeu și a voinței sale în fața intereselor lumii și în fața puterilor sale. Deveniți imitatori ai lui Isus, care, în fața lui Pilat, în situația umilitoare descrisă de Evanghelie, a manifestat gloria sa: aceea de a iubi până la extrem, dăruindu-și viața pentru persoanele iubite. Aceasta este revelația împărăției lui Isus. Și pentru aceasta, cu o singură inimă și un singur suflet, ne rugăm: „Adveniat regnum tuum“. Amin.

BENEDICT XVI

Sursa: http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-solemnitatea-domnului-nostru-isus-cristos-regele-universului-2012/

Reclame

ISUS CRISTOS, REGELE UNIVERSULUI

206-christ-roi

         Instituită de către Papa Pius al XI-lea prin enciclica Quas Primas din 11 decembrie 1925,  sărbătoarea Cristos, Regele Universului este celebrată în ultima duminică a anului liturgic, la sfîrşitul lunii noiembrie (duminica care precede prima duminică a Adventului, care este începutul anului liturgic).

Sărbătoarea pune accentul pe ideea că în Isus Cristos este rezumată întreaga creaţie.

Peste ani, în 25 noiembrie 2006, cu ocazia aceleiaşi sărbători, adresîndu-se credincioşilor adunaţi în Piaţa San Pietro,  Sfîntul Părinte Papa Benedict al XVI-lea explica  semnificaţia acestei frumoase sărbători:

„Dragi fraţi şi surori,

În această ultimă duminică a anului liturgic celebrăm solemnitatea lui Cristos,  Regele Universului. Evanghelia de astăzi ne repropune o parte a dramaticului interogatoriu la care Pilat din Pont l-a supus pe Isus, cînd i-a fost predat, cu acuzaţia de a fi uzurpat titlul de «rege al iudeilor». La întrebările guvernatorului roman, Isus a răspuns afirmînd că este rege, dar nu din lumea aceasta (cfr Ioan 18,36). El nu a venit să stăpînească peste popoare şi teritorii, ci să elibereze oamenii din sclavia păcatului şi să îi împace cu Dumnezeu. Şi a adăugat: «Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu.» (Ioan 18,37).

Dar care este «adevărul» pe care Cristos a venit să îl mărturisească în lume? Întreaga sa existenţă dezvăluie că Dumnezeu este iubire: acesta este aşadar adevărul pentru care El a dat mărturie deplină prin însăşi jertfa vieţii sale pe Calvar. Crucea este «tronul» de pe care a manifestat sublima regalitate a lui Dumnezeu Iubire: oferindu-se ca ispăşire a păcatului lumii, el a înfrînt domnia «principelui acestei lumi» (Ioan 12,31) şi a instaurat pentru totdeauna Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţie care se va manifesta în plinătate la sfîrşitul timpurilor, după ce toţi duşmanii Săi, şi în final moartea, vor fi supuşi Lui (cfr 1Corinteni 15,25-26). Atunci Fiul va încredinţa Împărăţia Tatălui şi în sfîrşit Dumnezeu va fi «totul în toţi» (1Corinteni 15,28). Calea pentru a ajunge la această ţintă este lungă şi nu admite scurtături: trebuie, de fapt, ca fiecare persoană să primească liber adevărul iubirii lui Dumnezeu. El este Iubire şi Adevăr şi atît iubirea cît şi adevărul nu se impun niciodată: bat la uşa inimii şi a minţii şi, unde pot intra, aduc pace şi bucurie. Acesta este modul de a domni al lui Dumnezeu; acesta este proiectul său de mîntuire, un «mister» în sensul biblic al cuvîntului, adică un plan care se revelează puţin cîte puţin în istorie.

Fecioara Maria a fost asociată în mod cu totul singular Regalităţii lui Cristos. Ei, umilei tinere din Nazaret, Dumnezeu i-a cerut să devină Mama lui Mesia şi Maria a corespuns la această chemare cu toată fiinţa sa, unind al său «da» necondiţionat cu cel al Fiului Isus şi făcîndu-se împreună cu El ascultătoare pînă la sacrificiu. De aceea Dumnezeu a înălţat-o peste orice creatură şi Cristos a încoronat-o ca Regină a Cerului şi a pămîntului. Să încredinţăm mijlocirii ei Biserica şi întreaga omenire, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată domni în toate inimile şi să se împlinească planul Său de dreptate şi pace.“

Surse: http://fr.wikipedia.org/wiki/F%C3%AAte_du_Christ_Roi

http://www.catholica.ro/2006/11/25/papa-despre-cristos-regele-universului/

Copyright © 2013 Revelații ale cerului