Arhive blog

România scheletelor arestate

    Unde sînt acum familiile celor doi morţi de la Periprava, din această imagine?

În ce colţ al ţării sînt cei care i-au aşteptat să se întoarcă, neştiind ani de zile de moartea lor, numai bănuită în ceasuri de adîncă durere? Cîţi nepoţi mai privesc fotografiile îngălbenite ale bunicilor lor, întrebîndu-se şi ei unde li se află mormîntul acestora, la care ar aprinde o lumînare? Am găsit 51 de morţi, din cei 124 de morţi ai lagărului. Vom mai găsi, probabil, încă 30-40 din ei, pentru că o parte dintre cei care au intrat în agonie la Periprava au fost duşi la Spitalul din Tulcea şi s-au stins acolo. Trupurile lor au fost îngropate, fără cruce, într-o parte a cimitirului oraşului, aceea rezervată pentru morţii fără aparţinătători – deşi aceşti deţinuţi aveau familii care îi aşteptau, doreau măcar ca osemintele lor să le poată aduce acasă. N-au fost lăsaţi să le ia, şi aceşti morţi sînt pentru todeauna dispăruţi. Peste acea parcelă s-au săpat în anii ’80 mormintele clasei muncitoare din Tulcea şi deţinuţii de la Periprava care au fost îngropaţi acolo s-au risipit prin pămînt.

La Periprava am găsit şi un mormînt gol. Rămăsese, ca urmă a celui îngropat acolo, doar falanga unui deget. Mortul a fost ridicat, probabil cu complicitatea veunui fost gardian, de familie, cîndva, poate prin anii ‘70 – ‘80, cînd teroarea se mai potolise şi lagărul îşi luase tributul de sînge, iar acum adormea încet între nisipuri, pentru a nu se mai trezi niciodată, ca să se hrănească cu vlaga deţinuţilor şi, în cele din urmă, să le înghită şi trupurile.

Am trăit într-un stat criminal. Iar statul de acum, prin încetineala cu care derulează operaţiunile de identificare a morţilor deja găsiţi, ca şi prin atîtea sentinţe de clasare a sesizărilor pe care le-am făcut cu privire la crimele comunismului, se face complice la crimă. Identificarea victimelor e o operaţiune complicată, ni se spune, trebuiesc găsiţi urmaşii morţilor pe care îi descoperim, de treisprezece ani încoace (eu nu văd o problemă în asta, căci există o ”evidenţă computerizată a persoanei” în România), trebuie să se facă probe ADN şi problema e cine le plăteşte (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu a putut face o asemenea cheltuială, am fost avertizaţi de Curtea de Conturi), Parchetul nu are fonduri pentru atîţia morţi (şi ei se adună, an de an). Nu există bani, auzim tot timpul, pentru a le reda deţinuţilor politici morţi în România numele care le-au fost furate, odată cu viaţa, cînd au fost aruncaţi cu trupurile goale în gropile puţin adînci, în nişte lăzi din şipci de brad, înfăşuraţi în rogojini sau de-a dreptul în pămînt.

Lucrurile ar putea sta mult mai simplu. Pe undeva, pe la Administraţia Naţională a Peniteciarelor sînt planuri ale cimitirelor lagărelor şi închisorilor, cu urmele gropilor marcate cu o căsuţă şi cu numărul matricol al deţinutului trecut în ea. Eu am avut prilejul să văd, cînd eram consilier al preşedintelui Constantinescu, asemenea planuri. Numai să le văd, că există. Dar aceste documente sînt clasificate, încă de atunci cînd morţii se stingeau la Periprava, Aiud, Gherla şi în alte sute de locuri de detenţie drept „Strict secret de importanţă deosebită” şi aşa au rămas pînă azi. Au devenit secrete ale unui stat NATO şi ne sînt inaccesibile. Iată cum, în sfîrşit, şi pentru deţinuţii de la Periprava, ca pentru toţi cei risipiţi pe harta concentraţionară a României comuniste „au venit americanii”. Dar nu pentru a le da drumul acasă, a putea elibera măcar osemintele lor recuperate de noi, care să fie redate familiilor. Ci pentru a le ţine închise, pînă cînd ”se vor găsi bani” pentru identificarea celor ucişi, prin costisitoare şi lungi proceduri de analiză ADN (pentru care avem doar un laborator), în sertarele de la morgă.

Am trăit într-un stat criminal. În ce fel de stat trăim acum, la trei decenii de la căderea comunismului, cînd drumul morţilor spre casă este încă blocat de „proceduri”, de „cine plăteşte”, de „documente secrete”, iar osemintele pe care le-am găsit sînt în continuare arestate? Şi cei zece morţi pe care i-am găsit în acest an la Periprava au fost doar „transferaţi”, cum se făcea odinioară cu deţinuţii vii, din nisipul Cimitirului Lipovenesc la morgă şi stau acum închişi în sertarele de zinc, de la Tulcea. Aud  poate ecourile metalice ale unei campanii electorale şi, mă întreb, dacă s-ar ridica şi ar cere să vină şi acolo urna mobilă, ei cu cine ar vota?

Articolul semnat de Marius Oprea a apărut în 12 septembrie 2019 pe site-ul Gândul.info.

Sursa: https://www.gandul.info/puterea-gandului/istoricul-marius-oprea-romania-scheletelor-arestate-18395047

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Regula de aur a politicii românești

Regula de aur a politicii românești: toți cei care acced la funcții de conducere a societății fac parte din statul subteran. Restul e poveste…

Copyright © 2013-2019 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Război psihologic sau subminarea cu rea intenție a capacității de apărare a României ?

        Gradul ridicat de vulnerabilitate a României într-un potențial război de apărare rezidă din structura de forțe a actualei armate, astfel dimensionată încît să corespundă doar misiunii de asigurare a controlului unor teritorii aflate la mare distanță de România. Teritorii care anterior sosirii trupelor noastre, trebuie cucerite de armata americană.

Ori această misiune o pot executa și companiile militare internaționale private precum Blackwater. Cu singura deosebire că armata româna face gratis acest serviciu Americii. Cum de s-a ajuns la această structură ilogică a categoriilor de forțe armate care să împiedice îndeplinirea misiunii de bază a oricărei armate, cea a apărării teritoriului național ?

Prin condiționarea aderării la NATO a României de reducerea structurii defensive la sub 25% din cea existenta în 1989, concretizată prin scoaterea din dotarea armatei a întregii categorii de sisteme de arme moderne, de înalta complexitate. Motivul fiind că aceste sisteme serveau strict la apărarea țării împotriva unei agresiuni externe și nu erau compatibile misiunii de asigurare a controlului unor teritorii aflate la mare distanță de Armata -MApN (105)România. O dată cu retragerea tehnicii, avînd loc și trecerea în rezervă a celor 30.000 de ofițeri și 30.000 de maiștri și subofițeri care le operau, reparau și întrețineau.

În 1997, generalul colonel r. Degeratu Constantin, cel care recunoaște fără nici o remușcare pe toate canalele Tv că armata româna a ajuns în imposibilitatea de a-și apăra azi granițele (omițînd cu intenție să indice și vinovatul pentru aceasta), era șeful Statului Major al armatei române.

http://romanian.ruvr.ru/2014_04_30/Mediocritatea-militara-romaneasca-3813/

Subminarea capacității de apărare a României a început cu Hotărîrea nr. 0103/1997 a CSAT-ul lui Emil Constantinescu, întărită prin Hotărîrea Guvernului Ciorbea nr.110/14.04.1997, în care propunerea lui Degeratu Constantin, privind restructurarea unor Mari Unități și Unități din compunerea la pace a Sistemului Național de Apărare, a fost votată în unanimitate. Hotărîrea prevedea desființarea Brigăzilor 32 si 37, înzestrate cu 13 instalații de lansare ale rachetelor balistice 9 K-72/R-17 SCUD-B ( bătaie 500 km ) și instalații de rachete 9 K-52 LUNA M (FROG-7), fabricate în anul 1982. Acum că bănuim cine a văduvit armata de o categorie de arme redutabilă pentru apărarea României, am și eu voie să pun două întrebări : ce s-a întîmplat cu aceste rachete și dacă nu cumva motivul retragerii lor premature nu a fost obținerea unor venituri personale ilicite ?

Human Rights Watch a publicat pe 13 aprilie 1999 un interviu intitulat „ANGOLA UNRAVELS: The Rise and Fall of the Lusaka Peace Process” cu Richard Cornwall, profesor la Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria-Africa de Sud, în care acesta descria pe scurt rapoartele de monitorizare ale ONU pe care le-a întocmit în 1998 (ca rezultat al monitorizării pe parcursul anului 1997) și care identificau ca intrate în arsenalul rebelilor UNITA, prin încălcarea embargoului ONU, instalații lansatoare de rachete Luna 2M ( Frog 7) provenite din România. Actele de constatare au fost consemnate și în Angola Peace Monitor, nr. 8, Vol. V, din 29 Aprilie 1999, de către Sean Cleary fost secretar la ambasada de la Washington ( 1978-1982) și apoi Consul-General al Africii de Sud în SUA ( 1982-1983 ), pe atunci director al Strategic Concepts Ltd din Africa de Sud.

Pe baza documentelor de însoțire ale rachetelor Frog-7, în care mai apăreau și alte tipuri de arme provenite din România, toate descoperite la rebelii UNITA. Acum eu nu afirm că aceste surse sunt 100 % credibile, dar dacă în România ar fi existat presa, ea ar fi trebuit pînă acum să verifice și să aducă la cunoștința opiniei publice acest aspect, nu să inventeze campanii antioccidentale și antiromânesti. Dar n-a făcut-o, deci…

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/angola/racheta.jpg

Un an mai tîrziu, în 1998 Degeratu Constantin a aprobat scoaterea din înzestrare a aproximativ 50 de avioane IAR-93, produse la Craiova începînd din 1982, care dotau singurele două regimente de vînătoare bombardament din România. A urmat retragerea, prin transferarea către Israel, a modernului sistem de rachete AA de tip S-125 Neva, care în 1999 a fost creditat cu doborîrea unui avion „invizibil” american F-117 de către apărarea AA iugoslavă.

În 2002, prăbușirea capacității de apărare a României a continuat prin scoaterea din înzestrarea armatei a celor 16 MIG-29 A și 4 MIG-29 UB (cele mai noi aparate de zbor ale aviației, achiziționate în perioada 1989-1991) si a celor 23 de MIG-23 MF (achiziționate în 1983, singurele avioane cu geometrie variabila pe care le-a avut România vreodată). Această nouă lovitură dată armatei a condus la desființarea regimentului 57 aviație de la M. Kogălniceanu, cel care apăra Dobrogea și litoralul, precum și la desființarea regimentului 93 aviație de la Timișoara, cel care apăra granița de vest și de nord a țării. Pînă în 2004 cînd a fost admisă în NATO, armata română a reușit performanța ca din 16 baze aeriene să-și desființeze 10, cu tot cu aeronavele și personalul care le încadrau.

După ce am adus la cunoștința tuturor redacțiilor de presă din România, începînd din 2003, nume, date, fapte și documente care demonstrează posibile fapte grave de trafic internațional, contrabandă cu armament și încălcări ale tuturor tratatelor, protocoalelor și embargourilor internaționale, la care România a aderat după 1989,fără nici un rezultat, m-am adresat în 2012, cu un memoriu președintelui Parlamentului European, dl. Martin Schulz. La care am primit un răspuns de tipul :Ce ne pasă nouă ?

http://ohanesian.wordpress.com/2012/09/06/rechizitoriul-lui-valentin-vasilescu-la-uniunea-europeana/

Problema capitală a românilor este corupția care a distrus tot ce a fost bun, drept, curat în România. Economia, sistemul de sănătate, învățământul și nu în ultimul rînd armata. Și pentru că nu vrea nimeni să ia taurul de coarne, de vină este : propaganda, războiul psihologic și marțienii care se pregătesc să ne invadeze. Așa că românii sunt sfătuiți de autoritățile responsabile să explice cum a fost posibilă jefuirea armatei, să-și bage capul în nisip ca struțul, evitînd astfel să cadă în capcana unui război psihologic. Refuzînd să aducă la cunoștința opiniei publice acest adevăr, presa din România se complace la infinit sa distorsioneze voit elementele componente ale comunicării, care pînă la urma este tot o forma de manipulare. De aceea nu veți vedea niciodată, în marea de impostori prezenți de la toate emisiunile Tv, promovat și prototipul omul inteligent și cinstit, conștient de apartenența la tradițiile de luptă ale poporul român, a cărui menire este aceea de a face ceva util și ieșit din comun pentru acesta, în limitele profesiei pe care o stăpînește la perfecție.

Articolul semnat de Valentin Vasilescu a apărut în Ziarul de Gardă din 6 mai 2014.

Sursa: https://www.ziaruldegarda.ro/razboi-psihologic-sau-subminarea-cu-rea-intentie-a-capacitatii-de-aparare-a-romaniei/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

CAPTURAREA ROMÂNIEI

         PSD a fost capturat de Statul Paralel, Noua Securitate sau Servicii și de Multinaționale.
PSD nu a pierdut alegerile. Au fost luate voturi de la PSD, dar și de la USR, și date la PNL, UDMR, PRO România, PMP, pentru a intra în Parlament. În trecut au fost alegeri in care, cu martori, am știut rezultatul alegerilor pe țară, la zecime, cu două ore și jumătate înainte de a se Închide urnele.

Acum, de la PSD s-au luat minimum patru sute de mii de voturi, de la USR minimum trei sute de mii și redistribuite. Agenții cu tabletele, au avut rolul lor: de a influența rezultatul, de a mări cvorumul, dar și se a transmite din secții anumite lucruri.
Singura greșeală pe care i-o imput lui Dragnea este că a plecat noaptea de la sediul PSD fără să facă numărătoarea paralelă. I s-a comunicat probabil că a pierdut și că va fi condamnat a doua zi, și a cedat. Era omenește să cedeze.

În direct cu mine, la trei dimineața, Rareș Bogdan a transmis date după așa-numită numărătoare paralelă de la sediul PNL, in care PSD, după numărătoarea paralelă a PNL, avea cu totul alt procent, egal cu cel al PNL-ului de azi. Numărătoarea paralelă e o șmecherie inventată de Videanu pentru a masca accesul la Softul de numărare. În acest moment, pot doar să spun că sunt două partide, unul din ele fiind PNL, care au acces la soft in timpul alegerilor, în paralel cu STS. Ambele sunt in PE.
Duminică noaptea a fost un compromis: vreți să băgați ProRomânia și UDMR, intrăm toți. A fost sacrificat ALDE, care de fapt trecuse pragul. Pentru cunoscători, cheia de final trebuie să bată și pe orizontală. Rezultatul real al alegerilor este următorul:
PSD: 29%
USR 28%
PNL: 25%
ALDE: 6 %
Pro România, UDMR, PMP nu au trecut pragul. Înțelegerea a fost clară, procentele redistribuite astfel încît să îngenuncheze PSD și ALDE și pentru ca Dragnea să poată fi săltat ușor a doua zi.

În urmă cu două săptămîni am primit un telefon și mi s-a spus că Dragnea a fost condamnat, sentința scrisă, iar lui Viorica Dăncilă i s-a comunicat acest lucru și că dacă îl va aduce pe Mazăre va fi președintă la PSD. S-a conformat. Este prima dată cînd nu am crezut, pînă duminică noaptea, cînd am primit din nou confirmarea. Era prea tîrziu. Atunci, în emisiune, am spus-o de multe ori, aproape pe față. Degeaba. Cărțile fuseseră aruncate, cătușele pregătite iar Softul mergea.
La ora la care discutăm, o parte a Noii Securități controlează PNL, PSD, Pro România, PMP, UDMR, iar cealaltă parte USR. Prima e condusă de Helvigh, cea de-a doua de Coldea. Singurul partid rămas pe dinafară este ALDE, care va fi sfîrtecat de PNL și ProRomânia.

PSD a fost capturat cu totul de Helvigh, care a scăpat de frica schimbării de către Dragnea. Principalul motiv al condamnării lui Dragnea a fost războiul declarat împotriva Statului Paralel, care cuprindea și schimbarea legilor Serviciilor Secrete, inclusiv schimbarea lui Helvigh și Pahonțu, dar și războiul declarat dominației multinaționalelor in România. Dăncilă va anula OUG 114, dar și toate măsurile care deranjează multinaționalele.

Nimeni nu mai are voie să vorbească despre Statul Paralel, Noua Securitate și Servicii, nici despre Multinaționale.
PSD NU MAI EXISTĂ. LA ORICE TIP DE ALEGERI VA LUA PÎNĂ ÎN 20%, MULȚI LIDERI FIIND ȚINUȚI PRIN DOSARE.
România a fost capturată definitiv, Securitatea controlînd toate partidele. Tabăra lui Helvigh-Iohannis, paradoxal, mai are o singură problemă: Coldea și USR. Acesta va fi războiul următoarelor luni: Războiul între Helvigh și Coldea, un război între Securiști. Chiar că nu mai contează ce vrea Veorica, care l-a vîndut pe Dragnea la colț de stradă: ea va face ce-i ordonă direct Helvigh și Iohannis. Opoziția este USR, Coldea și Cioloș, eventual Kovesi.

ÎN LEGĂTURĂ CU RĂZBOIUL CU STATUL PARALEL, ACESTA S-A ÎNCHEIAT, MAI DEVREME DECÎT CREDEAM: A CÎȘTIGAT STATUL PARALEL, DRAGNEA, SINGURUL CARE RĂMĂSESE ÎN RĂZBOI CU EL, A FOST EXECUTAT, IAR LUI TĂRICEANU, CARE ORICUM SE ÎNMUIASE, ÎI VA FI RIDICATĂ IMUNITATEA.
ROMÂNIA A FOST CAPTURATĂ TOTAL DE STATUL PARALEL.

Sursa: CAPTURAREA ROMÂNIEI by Gelu Vișan via pagina de facebook a lui Petru Caluian.

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

Gazul natural, miza noilor conflicte (IV) – Salvă de tun OMV în războiul gazelor

       Două luări de poziție ale oficialilor OMV din ultimele zile sunt de-a dreptul fulminante. Ele aparțin capilor grupului austriac, sunt lansate la Sankt Petersburg, în conivență cu conducătorii Gazprom și lezează în cel mai înalt grad interesele României. Sub pretextul că România nu are politici adecvate pentru investiții în Marea Neagră, șefii OMV Petrom anunță că amînă sine die exploatarea perimetrului offshore de la Neptun Deep și că, în același timp, susțin finalizarea proiectului ruso-german Nord Stream 2. Este anunțat un război total. Și vom vedea de ce.

Uriașele bogății de gaze ale României din platforma continentală a Mării Negre au fost încredințate cu ani în urmă spre explorare unor companii străine, în special multinaționale, sub pretextul că noi nu dispunem de tehnologia adecvată unor asemenea cercetări. Apoi, utilizînd un argument la fel de inconsistent, aceste contracte de explorare s-au transformat în contracte de exploatare, unul dintre cei mai importanți beneficiari devenind astfel OMV Petrom. Pînă și un analfabet din România știe că Austria nu dispune de rezerve de petrol și gaze iar OMV, înainte de a achiziționa compania românească, avea o forță și o capacitate de câteva ori mai mică decît Petrom. Printr-un ciudat aranjament între statul român și cel austriac, sub șantajul legat de aderarea noastră la Uniunea Europeană, peștele cel mic a înghițit peștele cel mare și, în felul acesta, s-a ajuns la concluzia falsă că o companie oarecare din Europa, OMV, în realitate cu expertiză precară în domeniul explorării și exploatării zăcămintelor de petrol și gaze, ar putea depăși tehnologic compania Petrom, cu o experiență de zeci de ani în domeniu și aparținînd unui stat, România, care se plasează printre primele state din lume, care au exploatat în condiții de maximă performanță zăcămintele de petrol și gaze. Să trecem însă peste asta și să vedem în ce constă războiul deschis, pe care OMV îl declară statului român.

După cum se știe, unul dintre motivele conflictului politic americano-german, care riscă să degenereze într-un război economic, este decizia strategică luată la Berlin de a finaliza proiectul Nord Stream 2. Este vorba practic de un gazoduct, care urmează să lege Federația Rusă de Berlin și prin intermediul căruia Germania urmează să primească în viitor, așa cu a primit și pînă acum, gaz rusesc în condiții preferențiale față de statele europene mai mici, în special cele din Europa de sud-est. Austria s-a afiliat și ea politic acestui proiect și, economic, prin intermediul OMV. Se creează o axă Moscova-Berlin, la care vor adera cîteva state din nucleul dur al Europei, printre care și Austria, și care, sub pretextul asigurării independenței energetice a Europei pe termen lung, încearcă de fapt să pună Uniunea Europeană la cheremul Moscovei. Dar ce alternativă are Europa de a-și asigura în viitorii an aprovizionarea cu gaze? Una dintre soluții este exploatarea în condiții avantajoase pentru statul român, dar și pentru multinaționalele implicate, a uriașelor zăcăminte de gaze din subsolul românesc al Mării Negre. O soluție complementară este utilizarea gazelor lichefiate, care urmează să fie furnizate de Statele Unite prin intermediul Portului Constanța, ambele proiecte urmînd să transforme România într-un important hub al comerțului cu gaze din Europa. Înțelegînd că finalizarea proiectului ruso-german poate face dependentă Uniunea Europeană de Federația Rusă, Statele Unite au reacționat, au transmis numeroase avertismente Berlinului iar în ultimă instanță au amenințat că vor sancționa toate firmele germane care participă la proiectul Nord Stream 2. Iată însă că nu sunt numai firme germane.

România este prinsă la mijloc în acest debut al unui război energetic, care riscă să se transforme într-un război economic între Statele Unite și Uniunea Europeană, condusă hegemonic de Germania, și nu se poate plasa în altă tabără decît în cea americană, nu numai fiindcă suntem aliați strategici cu Statele Unite, ci și deoarece Nord Stream 2 lezează în mod direct interesele pe termen mediu și lung ale țării noastre.

Iar OMV iese la atac. Și amenință. Este mai mult decît un șantaj. Practic, perimetrul offshore cedat la Neptun Deep de către România în beneficul OMV Petrom urmează să fie înghețat, în mod intenționat neexploatat, în scopul de a susține interesele germano-ruse vizînd Nord Stream 2, interese în care Austria este parte. Este un război murdar, în care statul român, vrea nu vrea, este silit să se implice. Dar cum? În termeni legali, economici și politici, soluția nu este prea complicată. Ne-o oferă pe tavă chiar OMV, în al cărui acționariat, după cum se știe, au intrat și rușii, prin Gazprom. Cînd peștele cel mai mic a înghițit peștele cel mare, cînd OMV a achiziționat Petrom, în contractul de privatizare, semnat atît de partea română cît și de partea austriacă, au fost prevăzute o serie de clauze obligatorii, extrem de importante pentru protejarea statului român. Între aceste clauze, două sunt cele mai relevante, pentru că ele vizau menținerea în funcțiune de către OMV a două rafinării, care, la rîndul lor, garantau securitatea financiară și buna funcționare a Oltchim. Această clauză a fost încălcată flagrant de către OMV, aducînd uriașe prejudicii statului român. A doua clauză vizează reabilitarea mediului. Statul român a vîndut ieftin Petromul în beneficiul OMV, dar, la schimb, OMV s-a angajat să facă investiții masive pentru reabilitarea terenurilor din proximitatea rafinăriilor. OMV nu și-a respectat aceste obligații. Ca atare, statul român are nu numai dreptul, ci și obligația de a lua măsuri. Cea mai simplă și cea mai corectă măsură este rezilierea contractului de privatizare, stabilirea penalităților care urmează să fie plătite de către OMV, scăderea acestora din investițiile făcute de partenerul austriac, punerea în balanță, pentru obținerea unui rezultat final a ceea ce s-a investit în acești ani cu veniturile reale – nu și cele ascunse – realizate de OMV pe seama Petrom. Preluarea tuturor acțiunilor deținute de OMV de către statul român ne poate asigura, pe termen mediu și lung, o mai mare independență energetică. Putem exploata bine merci singuri sau în cooperare cu alte companii perimetrul offshore de la Neptun Deep, devenind exportatori de gaze pentru întreaga Europă și putem exploata tot bine merci, așa cum am făcut și înaintea privatizării, uriașele zăcăminte de petrol din România și din străinătate deținute de statul român, cele mai multe aflîndu-se în subsolul României, precum și întreaga producție de gaze de sondă. De care în prezent beneficiază exclusiv OMV.

Este bine ca Guvernul Austriei să știe că, dacă a scos sabia, declanșînd un conflict economic și politic cu România, de sabie va pieri.

Articolul semnat Sorin Roșca Stănescu a apărut pe site-ul Corectnews în 1 februarie 2019.

Sursa: http://www.corectnews.com/business/salv-de-tun-omv-n-r-zboiul-gazelor

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Istoricul Corvin Lupu: În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și o dată cu ele, domină politicile guvernamentale. Gradul de independență al serviciilor exprimă nivelul general de suveranitate al țării

     Profesorul Corvin Lupu, cunoscut istoric și cercetător al istoriei contemporane a României, afirmă că serviciile secrete s-au globalizat și colaborează pentru a domina politica la nivel mondial.

Lupu spune că această colaborare între serviciile secrete de pe planetă, care teoretic ar trebui să fie rivale, dăunează statelor care doresc să fie suverane.
„Fenomenul globalizării a început cu serviciile de informații. Marele secret al Securității a fost faptul că, fără aprobarea sau știința lui Ceaușescu, ea a intrat în jocul unor colaborări globale. Serviciile din toată lumea și-au propus să coopereze între ele pentru a-și da reciproc puterea de care aveau nevoie pentru a-și promova interesele și a putea ieși de sub controlul puterii politice. Pentru a se afirma în fața politicului Securitatea, prin intermediul D.I.E./D.G.I.E./C.I.E., a colaborat cu alte servicii și a adus în țară informații prețioase, pe multiple planuri, inclusiv tehnologie avansată. Ceea ce nu știa Ceaușescu este că această tehnologie nu se sustrăgea prin mijloacele spionajului clasic, al pătrunderilor prin efracție în locuri sensibile etc. Majoritatea informațiilor aduse de spioni se obțineau la schimb. Securitatea dădea secrete ale României sau ale partenerilor ei și primea la schimb informațiile necesare economiei naționale, sau alte informații solicitate de conducerea țării. Aici se ridică marea întrebare: cu ce preț s-au obținut acele informații? Care informații au fost mai valoroase? Cele primite, sau cele predate? A fost realmente de folos această activitate, privit în perspectivă istorică? Este foarte greu de cuantificat. Eu cred că nici generalul Aristotel Stamatoiu, adjunctul lui Vlad pentru spionaj extern, nu putea evalua exact raportul valoric între ce se dădea și ce se primea la schimb.

Apoi, această globalizare a serviciilor este dăunătoare tuturor statelor care doresc să fie suverane. În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și o dată cu ele, domină politicile guvernamentale. Un stat poate fi independent doar dacă are servicii secrete independente. Gradul de independență al serviciilor exprimă nivelul general de suveranitate al țării. Uitați-vă la România de astăzi: serviciile secrete sunt aservite total străinătății/colaborării globale, iar România este colonie. Majoritatea zdrobitoare a resurselor țării sunt cărate de străini, pe nimic, pe niște redevențe nesemnificative, iar profiturile companiilor, băncilor și societăților de asigurări sunt exportate nefiscalizat”, a afirmat profesorul Lupu într-un interviu acordat siteului Justițiarul.

Lupu spune că serviciile secrete din România sunt mai puternice decît politicul. De asemenea, Corvin Lupu afirmă că statele partenere ale României ocrotesc firmele străine care acționează în România și care sunt controlate de serviciile de informații ale țărilor respective.

„Dar, așa aservite cum sunt, serviciile secrete românești sunt puternice. Mai puternice decît politicul și lor li se cere din străinătate să boicoteze eventualele măsuri care ar conduce la o suveranitate națională sporită. Nu vedeți că guvernele actuale nu pot face ce și-au propus? Nu sunt lăsate să mărească salariile și pensiile, să fiscalizeze și să aducă în legalitate companiile și băncile străine, li se fac dosare penale politicienilor civili de vârf, li se scoate lumea în stradă etc. Fenomenul a început de pe timpul lui Ceaușescu, dar la o scară ceva mai mică.

Oficial, la vedere, serviciile secrete din România fac parte din Comunitatea Informativă a N.A.T.O. și există colaborări tot mai adînci între serviciile statelor din U.E. În afara acestor colaborări firești, sunt interesele economice ale serviciilor. Firmele serviciilor unor țări sunt acoperite și protejate pe teritoriul altor state. Fiecare stat din zona de influență în care ne găsim noi în acest moment istoric ocrotește firmele unor servicii străine. Le protejează afacerile, le scutește de taxe și impozite, le ferește de controalele organelor fiscale etc. Din activitatea economică a serviciilor se adună valori imense. Serviciile secrete sunt mari imperii financiare, nevăzute decît în mică măsură de conducătorii politici și deloc de opinia publică. În jurul acestor imperii economico-financiare se ridică și afaceri personale ale angajaților serviciilor secrete și ale familiilor lor”, a mai spus profesorul Lupu

Articolul semnat de Andrei Nicolae a apărut pe site-ul Activenews în 4 februarie 2019.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-politic/Istoricul-Corvin-Lupu-In-lumea-globala-a-serviciilor-marile-servicii-ale-lumii-le-domina-pe-cele-mici-si-odata-cu-ele-domina-politicile-guvernamentale.-Gradul-de-independenta-al-serviciilor-exprima-nivelul-general-de-suveranitate-al-tarii-154461

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

Noua SIPA = vechiul SRI. Protocol SRI – Inspecția Judiciară. „Dragi magistrați, cît de liberi vă simțiți cunoscînd asta?”

           Pentru cine nu știe, SIPA s-a înființat în 1991 (se chema inițial SIO – Serviciul Independent Operativ) și avea ca scop inițial doar urmărirea și controlarea infracțiunilor din penitenciare. În 1997, sub mandatul profesorului Stoica (despre care unii susțin ca a fost cel mai bun ministru al justiției din 90 încoace) SIPA a trecut în subordinea Ministrului Justiției și a dobîndit ca scop și asigurarea protecției magistraților.

În 2004 au izbucnit primele scandaluri despre faptul că SIPA făcea poliție politică, așa că a fost redenumită în DGPA și începe să prezinte rapoarte de activitate Parlamentului.

În 2006 Monica Macovei o desființează pe motiv că face abuzuri și că nu e nevoie de un serviciu secret al Ministerului Justiției.

În ultimii ani am putut afla de existența unor dosare ale magistraților, dosare care cuprindeau tot felul de informații personale, chiar intime, și care nu aveau legătură cu săvîrșirea de infracțiuni sau de abateri disciplinare, dar care puteau fi folosite pentru influențarea respectivilor magistrați.

Anul acesta s-a publicat și raportul final al Comisiei SIPA, raport cu privire la desființarea DGPA din care rezultă, la pag. 29, conform unei declarații a procurorului Amariei, că la nivelul PNA (actualul DNA) exista un registru special de corespondență cu SIPA. Totodată, una din concluziile raportului este că o dată cu desființarea DGPA nici o altă instituție nu i-a preluat atribuțiile, ceea ce a condus la unele riscuri și vulnerabilități pe domeniul siguranței naționale, în segmental de activitate al ANP.

Firește, comisia nu a analizat legalitatea întocmirii arhivei, ci doar legalitatea desființării DGPA.

În contextul independenței absolute a magistraților (care cel mult suferă o subordonare ierarhică de natură administrativă, nu-i așa, în rest fiind pe deplin liberi să decidă), cît de legal este ca toți magistrații să fie urmăriți și să se întocmească dosare despre fiecare, dosare care să conțină informații de natură personală?

Noul protocol SRI-Inspecția Judiciară readuce această întrebare pe masă. Citim în el că SRI trebuia, din oficiu (nu numai la cerere) să aducă la cunoștința Inspecției Judiciare „orice acte sau fapte susceptibile a fi încadrate ca fiind abateri disciplinare săvîrșite de magistrați”. Deci, nu ocazional, nu doar la cerere, ci din oficiu și tot timpul, pe durata protocolului!

Păi de unde să știe SRI de astfel de acte sau fapte fără să urmărească/supravegheze/asculte magistrații? Și cam despre ce abateri disciplinare vorbim? Că în conformitate cu legea, constituie abateri disciplinare:

a)manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvîrşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;

b)încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;

c)atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;

d)desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e)refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces;

f)refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

g)nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea;

h)nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întîrzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

i)nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci cînd judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j)nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;

k)absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului;

l)imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;

m)nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

n)folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decît în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;

o)nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

p)obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

q)participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;

r)lipsa totală a motivării hotărîrilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii;

s)utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărîrilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;

ș)nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

t)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Așadar, dacă un judecător se îmbată mai tare la o nuntă și dansează pe masă (în timpul lui liber) sau nu declară în declarația de interese apartenența la o anumită structură (spre exemplu, o lojă masonică, că tot e subiect în vogă), sau nu declară relația de prietenie cu o anumită parte din proces (de natură să cauzeze o incompatibilitate), sau lipsește prea mult de la serviciu, sau i se adresează neelegant unui coleg, jignindu-l, sau întîrzie să își facă motivările (cîți judecători știți voi care respectă termenul legal în toate cazurile?!), ar trebui ca SRI să îl „toarne” la Inspecția Judiciară, pentru că toate astea de mai sus sunt cazuri de potențială abatere disciplinară.

Ori de unde să știe SRI ce face judecătorul la muncă (cît lipsește, cum vorbește cu colegii, cît întîrzie cu motivările, etc) dacă nu îl supraveghează îndeaproape?

Singura altă variantă posibilă ar fi să aibă informatori în cadrul tuturor instanțelor (și parchetelor, pentru supravegherea procurorilor) care să anunțe și cele mai mici nereguli. Cum ultima varianta pică (pentru că magistrații nu colaborează cu SRI ci doar cooperează), rămîne prima variantă: supraveghere 24/24, și la cea mai mică greșeală, notificarea Inspecției Judiciare. Sau, și mai bine, așteptat să se adune mai multe și mai grave, după care notificat Inspecția Judiciară, sau discutat, omenește, cu magistratul, „să nu mai facă”.

Păi și dacă vine ofițerul SRI și te bate pe umăr și îți spune că lipsești cam des de la serviciu și ar fi frumos să nu o mai faci, mai ești independent? Iar dacă nu vine, dar se duce direct la Inspecție și apoi te trezești cercetat disciplinar și observi că cercetarea e deschisă ca urmare a unei sesizări din partea SRI, iarăși întreb, mai ești independent? Că în momentul acela realizezi cît de urmărit ești. Și începi să te întrebi cu ce ai greșit, cu ce ai supărat, și cum poți face, eventual, să nu mai greșești pe viitor.

Practic, am desființat SIPA și ne-am dat seama că nu putem chiar fără, că justiția nu poate funcționa în lipsa unor astfel de informații culese. Așa că am apelat la vechiul SRI, să preia activitatea.

Dragi magistrați, cît de liberi vă simțiți cunoscînd acum conținutul protocolului semnat de SRI cu Inspecția Judiciară? Parcă ar merge un protest pe scările Palatului Justiției, dar, vorba unui om luminat, dacă nu e ordin pe unitate…

Articolul a apărut pe site-ul DCNews în 10 octombrie 2018.

Sursa: https://www.dcnews.ro/noua-sipa-vechiul-sri-protocol-sri-inspectia-judiciara-dragi-magistrati-cat-de-liberi-va-simtiti-cunoscand-asta_617308.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

 

 

ACUZAȚII fără precedent care CUTREMURĂ JUSTIȚIA din România

      Implicarea SRI în justiție a fost devoalată de judecătorul colonel Constantin Udrea, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti care a afirmat vineri seara că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei semnau mandatele de supraveghere care erau aduse gata scrise de ofiţeri SRI.     

„Pot să vă spun cu certitudine că la vremea cînd se duceau cei de la SRI la ÎCCJ cu solicitări de interceptări şi de punere în aplicare a mijloacelor speciale, se duceau şi cu încheierea făcută, judecătorul doar o semna. Acest lucru trebuie odată şi odată să fie spus”, a declarat judecătorul Constantin Udrea.

Magistratul a mai afirmat că semnatarii protocoalelor dintre SRI şi PÎCCJ se fac vinovaţi cel puţin de abuz în serviciu, iar aceştia trebuie să răspundă penal.

Articolul semnat de Lucian Ionescu a apărut în ediția online a Evenimentului Zilei din 6 octombrie 2018.

Sursa: https://evz.ro/acuzatii-fara-prededent-care-cutremura-justitia-din-romania.html

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

SRI controlează România prin protocoale din 1998

  Articolul de mai jos reprezintă dovada de netăgăduit conform căreia România este condusă de către reprezentanții STATULUI SUBTERAN, așa cum am arătat în editorialul din 15 martie 2018, Statul subteran.

SRI CONTROLEAZĂ ROMÂNIA PRIN PROTOCOALE DIN 1998 – Citiți groaznicul protocol pe combaterea crimei organizate și corupției semnat în decembrie 1998 între SRI, SIE, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul de Interne și Ministerul Finanțelor. Prin protocol a fost înființat un Grup Operativ Central al cărui plan de măsuri prevedea vînarea guvernanților, judecătorilor, polițiștilor sau pompierilor. Artizanul principal a fost ministrul de atunci al Justiției Valeriu Stoica (Protocolul)

Românii sunt de 20 de ani victime ale serviciilor de informații care au intervenit în mod abuziv în Justiție, efectuînd acte de urmărire penală și intervenind pe lîngă judecători pentru obținerea unor soluții de condamnare ale adversarilor politici ai momentului, și nu numai. Dovada a fost făcută în acești ultimi ani de documentele care au circulat între instanțe, parchete și servicii, dar și de mărturiile necontestate ale victimelor cumplitelor colaborări, care au arătat că SRI este, de fapt, continuatorul fostei Securități. Un document bombă demonstrează că Parchetul General și SRI au colaborat pe protocol și înainte de 2009, cînd a fost semnat odiosul protocol de către Laura Codruța Kovesi în calitate de Procuror General al României și George Maior și Florian Coldea, șefii Serviciului Român de Informații. La acel moment, Asociația Magistraților din România, condusă de judecătoarea Viorica Costiniu, a reacționat extrem de dur, avertizînd că efectele prevederilor angajamentului luat de semnatari reprezintă o imixtiune în viața privată și profesională a românilor, AMR fiind prima asociație a magistraților din România care a luat poziție față [de] abuzivul act.

Este vorba despre „Protocolul privind cooperarea între Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Finanțelor în domeniul combaterii criminalității organizate și corupției” semnat în decembrie 1998 de ministrul Justiției, Valeriu Stoica (foto centru), Procurorul General al României, Mircea Criste (foto stînga), ministrul de Interne, Gavril Dejeu, directorul SRI, Costin Georgescu (foto dreapta), directorul ȘIE, Cătălin Harnagea și ministrul Finanțelor Decebal Traian Remeș.

De reținut că semnarea protocolului s-a făcut în condițiile în care, la vremea respectivă, ministrul Justiției era cel mai puternic om în stat, în acest caz Valeriu Stoica, fiind singura persoană din arhitectura statului care nu putea fi cercetată penal. Asta întrucît, pe vechea legea de organizare judiciară nr. 92/1992, ministrul Justiției era asimilat magistratului și nici un magistrat nu putea fi urmărit penal fără avizul ministrului Justiției, așa cum toate anchetele demnitarilor se făceau prin intermediul ministrului Justiției.

Astfel, prin protocolul semnat în 1998, sub paravanul luptei cu corupția și criminalitatea, puterea politică din perioada 1998-2000 a pus bazele Unității Naționale Interforțe – Grupul Operativ Central care era condus de procurorul șef al Secției anticorupție, urmărire penală și criminalistică al PICCJ. Și nu doar atît! La nivelul fiecărui parchet de curte de apel a fost înființat un „Grup operativ teritorial”, condus de procurorul șef al Secției anticorupție, urmărire penală și criminalistică a parchetului curții de apel. Atît „Grupul operativ central”, cît și „Grupurile operative teritoriale” aveau drept atribuții „concentrarea, analiza, evaluarea și valorificarea informațiilor referitoare la criminalitatea organizată și corupție; realizarea de controale și verificări de specialitate, în mod independent și în colective mixte; și efectuarea actelor de urmărire penală, dispuse de procuror”, iar, la fel ca și în cazul Protocolului semnat în 2009 între PICCJ și SRI, protocolul semnat în1998 prevedea formarea unor echipe mixte.

Astfel, echipele mixte formate în baza Protocolului semnat în1998 erau compuse dintr-un reprezentat al Serviciului independent de protecție și anticorupție al Ministerului Justiției, patru reprezentanți ai Ministerului de Interne, un reprezentant al SRI, un reprezentant al SIE și 6 reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

În final, Ministerul Public se angaja în fața MJ, SRI, SIE, Ministerului de Interne și Ministerului Finanțelor, atenție, că „va comunica în scris (…) datele și informațiile de interes cu privire la faptele pe care le-au sesizat, rezultate din finalizarea urmăririi penale”.

De această colaborare care implica monitorizarea, filarea și interceptarea audio-video în baza unui „plan de acțiune”, erau vizați, potrivit „Planului de măsuri al Grupului Operativ Central”, adoptat în anul 2000 (facsimil), funcționarii care exercitau autoritate de stat în domeniul controlului financiar și de gestiune, funcționari ai administrației publice, gărzii financiare, Curții de Conturi, protecției consumatorului, cadrele de poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri și din alte structuri ale Ministerului de interne, dar și procurori, judecători, grefieri ori alți funcționari din domeniul Justiției ori implicați în înfăptuirea actului de Justiție.

Conform documentelor pe care le prezentam exclusiv în facsimil, aparatura necesară monitorizării, filării și interceptării audio-video era asigurată de Ministerul Finanțelor, protocolul avînd, ca substrat și achiziția de aparatură sofisticată de interceptare audio-video, deși nu exista legislație pentru supravegherea pe noua tehnologie.

La fel cum nu exista legislația pentru ca SRI și SIE să fie implicată în activitatea de urmărire penală în  care s-a implicat, astfel cum reiese din Protocolul încheiat în1998, în ultimii 20 de ani, deși nu putea desfășura acte decît pe infracțiuni dîn categoria celor la siguranța naționala și nicidecum pe infracțiunile de corupție din Codul penal (luare de mită, trafic de influență, foloase necuvenite, etc.)

Protocolul dovedește ca în România post-decembristă a existat permanent apetitul autorităților de a organiza în subteran o grupare de poliție politică la vîrful instituțiilor de forță, astfel încît, la nevoie, persoanele incomode să fie înlăturate cu arma dosarelor penale.

Iar toate acestea s-au întîmplat chiar și înainte de apariția Direcției Naționale Anticorupție, înființată prin Ordonanța de Urgenta nr. 43 din 4 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 515/14.08.2013, parchet care astăzi este acuzat ca face dosare la comandă, în funcție de interese politice ale unor puteri din țară și din afară, fiind susținută în activitatea penală, pînă recent, de SRI.

Reacția fostului șef SIE Cătălin Harnagea la protocol: „Nu aveam om în vreun grup operativ… Nici un ofițer SIE nu lucra dosare penale”.

Contactat telefonic, fostul director al Serviciului de Informații Externe Cătălin Harnagea a declarat pentru Lumeajustitiei.ro, următoarele: „Numai că atunci, conform protocolului, le trimiteam, dacă aveam informații despre cazuri pe care le aveau în lucru sau le începeau. Și lucrul ăsta se făcea prin acel reprezentant la care face referire protocolul. Nu aveam om în vreun grup operativ. Aveau nevoie de vreo verificare, le-o dădeam dacă o aveam. Dacă Ministerul de Interne, Ministerul Public cereau informații despre vreo speță și noi aveam informațiile și le puteam da, atunci le trimiteam prin reprezentantul ales. Dar, nici un ofițer SIE nu lucra dosare penale, rechizitorii sau urmărea ca informațiile să fie folosite de procurori sau judecători. Sau le dădeam la instanțe în note secrete. Și ce este cel mai important: corupția nu a fost ridicată prin vreo hotărîre a CSAT la nivel de amenințare la securitatea națională. Atunci se vorbea despre combaterea corupției, nu de lupta împotriva corupției. Și nu uitați un lucru important, atunci poliția putea face dosare penale, alături de procuratură. Era o lupta între Ministerul Public și Ministerul de Interne.

Prezentăm în continuare Protocolul, planul de masuri al Grupului Operativ Central și documentul privind achiziția de aparatură de interceptare, filare și înregistrare audio-video:

Articolul semnat de Elena Dumitrache a apărut în 1 iulie 2018 pe site-ul Lumea Justiției.

Sursa: https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/sri-controleaza-romania-prin-protocoale-din-1998-cititi-groaznicul-protocol-pe-combaterea-crimei-organizate-si-coruptiei-semnat-in-decembrie-1998-intre-sri-sie-ministerul-justitiei-ministerul-public-ministerul-de-interne-si-ministerul-finantelor-prin-prot

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/

 

Statul subteran

 

        În discursurile sau conferințele de presă ale diverșilor politicieni a apărut sintagma „statul paralel“, ca etichetare a forțelor care conduc România. Ce este acesta?

Statul paralelparallel state în limba engleză – este un termen inventat de istoricul american Robert Paxton și reprezintă un ansamblu de organizații sau instituții de tip etatist în organizarea, administrarea și structura lor, dar care nu fac parte oficial din statul sau guvernul legitim. Ele servesc în principal la promovarea ideologiei politice și sociale dominante a statului. (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Parallel_state)

După 1989 în România nu au fost create structuri paralele de conducere a țării, utilizarea termenului de stat paralel fiind improprie.

Sintagma care reflectă realitatea existentă este aceea de stat subteran deep state în limba engleză – cunoscut și ca state within a state – stat în interiorul altui stat – sau pe scurt stat în stat. În limba română adjectivul deep are sensurile de adînc, ascuns, profund, secret, clandestin, subteran.

Statul subteran este considerat a fi o rețea secretă înrădăcinată în interiorul guvernului, a birocrației, a agențiilor de informații sau a altor entități guvernamentale. El controlează, se presupune, politica de stat din umbră, în timp ce procesul alegerii pe cale democratică și reprezentanții aleși sînt pur și simplu de fațadă. (Sursa: http://www.dictionary.com/e/politics/deep-state/)

Statul subteran (état profond în limba franceză) este un concept politic a cărui definiție variază, dar care desemnează, cel mai adesea, reunirea unui grup de persoane în sînul unei entități informale care deține în secret puterea decizională a statului, mai presus de puterea legală. Ea este constituită fie din nucleul clasei dominante, fie de către reprezentanții grupului de influență în sînul unui stat birocratic. Aceasta este componenta cea mai restrînsă, cea mai activă și cea mai secretă a establishment-ului (cercurile conducătoare). (Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89tat_profond)

Statul subteran reprezintă grupul de persoane (sau entitatea informală) care deține puterea reală în stat, dincolo de aparențele democrației și ale puterii legale. (Sursa: https://www.wikiberal.org/wiki/%C3%89tat_profond)

Statul subteran este constituit din reprezentanții grupului de influență – securitatea – care după decembrie 1989, a preluat de facto conducerea României. Și-a infiltrat reprezentanții în toate structurile societății, subordonîndu-le încetul cu încetul propriilor interese. După transformarea țării în colonie, exponenții statului subteran și-au păstrat în mare parte privilegiile, oferindu-și serviciile noilor proprietari.

Copyright © 2013-2018 Revelații ale cerului

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/