Arhive blog

Pr. exorcist Morocutti: Halloween-ul, fenomen cultural ambiguu în slujba răului

 31.10.2019, Roma (Catholica) – Ca în fiecare an, se întoarce punctual Halloween-ul și în timp ce multe magazine se împodobesc cu bostani, în vitrinele patiseriilor apar dulciuri în formă de bostan, mici morminte, vrăjitoare și schelete care se leagănă, în timp ce restaurantele și localurile oferă cine și serate cu această temă. Doar un formidabil fenomen comercial – conform Confesercenti sunt peste 17 milioane italienii implicați într-un business care ajunge la 260 de milioane de euro – sau în spatele nopții bostanilor și a vrăjitoarelor se ascunde altceva? L-am întrebat pe pr. Paolo Morocutti, profesor de psihologie generală și de teologie la Universitatea Catolică „Sacro Cuore” și exorcist al Diecezei suburbane de Palestrina, care spune mai întîi: „Orice model cultural provine dintr-o concretă realitate antropologică și are aplicație în viața indivizilor determinînd stiluri de viață și comportament. Un model cultural care glorifică moartea și urîțenia nu poate decît să fie nociv pentru că sufletul uman este prin natura sa dedicat frumuseții.”

– Dar această vocație la frumos este exclusiv prerogativă a gîndirii creștine?

– Nu, face parte din totdeauna din patrimoniul gîndirii antropologice universale. De la cultura clasică la existențialismul lui Jean-Paul Sartre pînă la gîndirea filozofului evreu Levinas – pentru a cita cîțiva mari filozofi din secolul al XX-lea – găsim subînțeleasă această nevoie constitutivă de frumusețe. Și dacă frumosul folosește sufletului uman, ceea ce este întunecat îl abate de la vocația sa. Halloween-ul este un imn adus macabrului și desacralizării sensului vieții.

– Care este eroarea care se face în înțelegerea acestui fenomen?

– Aceea de a contrapune realitatea culturală celei spirituale; și este o eroare foarte gravă pentru că sunt două fețe ale aceleiași medalii. Pentru a conduce lucrarea sa de seducător al conștiințelor, cel rău trebuie să găsească un spațiu antropologic prin care să acționeze asupra omului și asupra comportamentelor sale. Pentru el, calea cea mai bună este să acționeze asupra modelelor culturale, făcînd să pară bun ceea ce nu este bun și făcînd să pară rău ceea ce în realitate este bun. Fenomenul „Halloween” nu trebuie să fie un pretext pentru a contrapune cultura și credința, ci mai degrabă trebuie să ajute la restabilirea dialogului necesar credință-cultură pentru a face lumină asupra a ceea ce este cu adevărat util pentru dezvoltarea unui umanism integral și a combate această cultură bolnavă. Trebuie vegheat cu seriozitate asupra modelelor culturale pentru ca să fie pentru om și nu împotriva lui.

– Așadar, în concret, ce este de făcut?

– În mod specific, creștinii și Biserica trebuie să se pună în ascultare serioasă mai ales a celor care sunt chemați de Biserica însăși, cu un mandat și o pregătire specifică, să aprofundeze și să interpreteze aceste fenomene. Mă refer la preoții exorciști care au primit de la Episcopii lor acest mandat. Asociația Internațională a Exorciștilor de care aparțin a intervenit de mai multe ori în acești ultimi ani pentru a explica faptul că de acest fenomen este legată o adevărată mișcare ezoterică și anticreștină. Trebuie făcute diferențele corespunzătoare. Una este adolescentul care în mod inconștient acceptă un model cultural greșit care vehiculează mesaje subliminale incompatibile cu credința creștină; alta sunt organizațiile ezoterice sau chiar legate de cultul satanei care în aceste zile realizează tot soiul de blasfemii și profanări. Evident, în ambele cazuri trebuie intervenit cu hotărîre, dar este clar că e vorba de situații diferite, deși sunt legate între ele de firul subțire pe care cel rău îl țese neobosit pentru a vehicula mesaje greșite și contrare credinței creștine.

– Pare că unele parohii pun la dispoziție propriile localuri: ce părere aveți?

– Consider aceasta irațional, de neînțeles și profund greșit. Este vorba de o sărbătoare care în realitate nu e sărbătoare și nu are nici un mesaj neutru sau nevătămător. Solemnitatea Tuturor Sfinților a fost aproape complet înlocuită de această nouă festivitate a macabrului și ceea ce e mai trist este a vedea cum unele din comunitățile noastre creștine acceptă această degradare culturală și spirituală. Fiind creștini suntem chemați să vestim frumosul și bunul vieții care pentru noi s-a făcut pe deplin vizibil în Isus din Nazaret, nu să deschidem porțile pentru cultura și pentru exaltarea macabrului și a morții.

– Cum se poate înțelege dacă o cultură este în slujba răului?

– Pentru a putea emite o evaluare pozitivă și echilibrată asupra acestui fenomen trebuie să știm să îl interpretăm și pentru a face asta trebuie să îi ascultăm pe aceia care au instrumentele pentru a face asta. Încă o dată aș vrea să mă întorc asupra importanței rolului pedagogic și educativ al exorciștilor care sunt de acord în a afirma că acest fenomen este strîns legat cu lumea ocultului și a adorării satanei. Datele furnizate de Ministerul de Interne cu privire la prezența de secte de inspirație satanică în țara noastră sunt impresionante. Apoi, culmea acestui fenomen legat de cultul satanei este profanarea speciilor euharistice care are în noapte de Toți Sfinții un adevărat apogeu ritual. Orice exorcist știe bine din experiență că aceasta este noaptea profanării. În plus, nu numai noaptea de Toți Sfinții, ci întreaga perioadă care o precedă constituie un timp privilegiat în care mulți tineri intră în relație cu lumea ocultului prin masivă propagandă mediatică, mai ales în rețea.

Un așa „bombardament” încît nu mai sunt în măsură să discearnă ceea ce este numai de prost gust de ceea ce poate să fie cu adevărat periculos. De altfel, este tipic diabolic a minimaliza, a declasa și a ridiculiza fenomenul indicîndu-l ca nevătămător cînd în schimb nu este deloc așa. Toate acestea cheamă comunitatea creștină la înfruntarea unei serioase alarme educative, a unei adevărate bătălii, și arma principală este evanghelizarea conștiințelor pentru a restabili, mai ales în tineri, un umanism creștin dedicat culturii frumosului și adevăratului. (material al agenției SIR tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: https://www.catholica.ro/2019/10/31/pr-exorcist-morocutti-halloween-ul-fenomen-cultural-ambiguu-in-slujba-raului/

Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/